APROAPE

CĂ AM
AJUNS
ACOLO!!!
FĂRĂ NICI UN FEL DE SCUZE, SCOPUL
ACESTEI CĂRŢI ESTE DE A-I AVERTIZA
PE CÂT MAI MULŢI OAMENI POSIBIL ÎN
LEGĂTURĂ CU NUMEROASELE DOVEZI
BIBLICE CĂ SFÂRŞITUL LUMII ESTE
APROAPE. SFÂRŞITUL LUMII ESTE
ACEL MOMENT COPLEŞITOR ŞI TERIBIL
ÎN CARE ISUS HRISTOS, STĂPÂNUL
SUPREM AL OMENIRII, VA PUNE CAPĂT
PROCESULUI DE JUDECATĂ CARE A
ÎNCEPUT ÎN GRĂDINA EDENULUI
ATUNCI CÂND ADAM ŞI EVA NU L-AU
ASCULTAT PE DUMNEZEU.

HAROLD CAMPING / FAMILY RADIO

APROAPE CĂ AM AJUNS ACOLO!!!
(We Are Almost There! –Romanian)
Harold Camping

Family Stations, Inc.

Oakland, CA 94621

Internet: www.familyradio.com

01-21-09
 Prefaţă

FĂRĂ NICI UN FEL DE SCUZE, SCOPUL ACESTEI CĂRŢI ESTE DE

A-I AVERTIZA PE CÂT MAI MULŢI OAMENI POSIBIL ÎN
LEGĂTURĂ CU NUMEROASELE DOVEZI BIBLICE CĂ
SFÂRŞITUL LUMII ESTE APROAPE. SFÂRŞITUL LUMII ESTE
ACEL MOMENT COPLEŞITOR ŞI TERIBIL ÎN CARE ISUS
HRISTOS, STĂPÂNUL SUPREM AL OMENIRII, VA PUNE CAPĂT
PROCESULUI DE JUDECATĂ CARE A ÎNCEPUT ÎN GRĂDINA
EDENULUI ATUNCI CÂND ADAM ŞI EVA NU L-AU ASCULTAT PE
DUMNEZEU.

Absolut fiecare persoană nemântuită va simţi toată mânia lui

Dumnezeu. Dacă Hristos nu a plătit pedeapsa pentru păcatele tale, tu vei simţi
toată mânia lui Dumnezeu.
Nimănui nu-i place să discute despre astfel de informaţii. Nimic nu ar
putea fi mai demoralizant. Este mult mai uşor să trăieşti într-o tăgăduire
totală, sperând în taină că toată această discuţie despre Ziua Judecăţii este
doar o discuţie şi nu trebuie luată în serios.
Cu toate acestea, odată ce ştim că Biblia este absolut adevărată şi
demnă de încredere, nouă ni se porunceşte să spunem lumii tot ce
propovăduieşte Biblia referitor la acel teribil eveniment. Adevăraţii
credincioşi în Hristos nu au de ales. Ei trebuie să avertizeze lumea despre
iminenta judecată. Profetului Iona, de pildă, i s-a poruncit de către Dumnezeu
să se ducă la Ninive să avertizeze cetatea aceea rea că Dumnezeu îi va nimici
peste 40 de zile. Iona nu a fost deloc fericit să ducă vestea aceea îngrozitoare
la Ninive, dar s-a supus, în cele din urmă. Din fericire, oamenii din Ninive s-
au căit şi au stăruit cu umilinţă la Dumnezeu, nădăjduind că Dumnezeu se va
milostivi de ei. Iar Dumnezeu într-adevăr S-a milostivit şi nu a distrus cetatea
lor.
La fel stau lucrurile şi azi, numai că este vorba despre întreaga lume.
Timpul este ceva mai scurt de patru ani – şi nu 40 de zile. În vreme ce
întreaga cetate a Ninivelui s-a căit, nu se va căi şi întreaga lume din zilele
noastre. Totuşi, vestea bună este că Biblia afirmă că o mare mulţime, pe care
nimeni nu o poate număra, va stărui cu umilinţă la Dumnezeu cerând
milostivire şi unui mare seceriş de oameni, pe care Dumnezeu i-a ales pentru
a-i mântui, i se va da viaţă veşnică şi ei vor scăpa de judecata lui Dumnezeu
pe care o merită din cauza păcatelor lor.
Se spune foarte adesea – mai ales de către cei care sunt membri ai
bisericilor locale – că Hristos va veni ca un hoţ noaptea. De aceea, ei susţin că
nimeni nu ar trebui să fie interesat în a încerca să afle din Biblie ce spune
Dumnezeu despre momentul sfârşitului lumii.
iii
 Oamenii aceştia dragi au dreptate. Biblia propovăduieşte, într-adevăr,
că pentru mulţi oameni Hristos va veni ca un hoţ noaptea. Citim în 1
Tesaloniceni 5:2-3:

Pentrucă voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca

un hoţ noaptea. Cînd vor zice: "Pace şi linişte!" atunci o
prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste
femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare.

Numai că în versetele 4-6 Biblia spune, apoi:

Dar voi, fraţilor, nu sînteţi în întunerec, pentruca ziua aceea să vă

prindă ca un hoţ. Voi toţi sînteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu
sîntem ai nopţii, nici ai întunerecului. De aceea să nu dormim ca
ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji.

Versetele acestea ne învaţă că în lume există două feluri de oameni

care îşi dau seama că lumea aceasta va ajunge la un sfârşit, când Dumnezeu va
despărţi mântuiţii de nemântuiţi. Ambele grupuri ştiu că nemântuiţii vor simţi
întreaga mânie a lui Dumnezeu şi că cei care au fost mântuiţi vor fi cu Hristos
pentru totdeauna, în cea mai mare fericire şi slavă.
Un grup cuprinde mulţi oameni care cred că ei sunt mântuiţi, dar, în
realitate, ei nu sunt mântuiţi. Ei nu-şi dau seama că în zilele noastre
Dumnezeu a dezvăluit în Biblie un mare număr de informaţii care se leagă de
cronologia istoriei până la sfârşitul lumii şi ei nu se îngrijesc să încerce să afle
tot ce propovăduieşte Biblia. Ei sunt încrezători că au fost mântuiţi şi, deci,
chiar nu contează când va veni Hristos. Pentru ei, El va veni ca un hoţ
noaptea. Din păcate, însă, versetele acestea propovăduiesc că atunci când va
veni Hristos “o prăpădenie neaşteptată” va veni peste ei. Prin lipsa lor de
interes în a dori să ştie cât mai mult posibil despre ceea ce propovăduieşte
Biblia, ei demonstrează că nu sunt mântuiţi şi că sunt încă pasibili de cumplita
mânie a lui Dumnezeu.
Sunt însă şi mulţi oameni care, datorită iubirii şi respectului lor faţă
de Biblie, au învăţat că Biblia dă multe informaţii despre cronologia istoriei.
Astfel, ei au aflat multe detalii referitoare la evenimentele din vremea
sfârşitului, precum şi calendarul acestor evenimente. Biblia se referă la ei ca
“străjeri” (Ezechiel 33:2-9), fiindcă ei pot să-i avertizeze pe cei nemântuiţi
din lume despre sfârşitul iminent al lumii, care este atât de aproape.
Cartea aceasta a fost scrisă în aşa fel ca şi tu să-ţi dai seama, dacă se
poate, de gravitatea categorică a situaţiei dificile în care este lumea. Este
imposibil să schimbi planul lui Dumnezeu pentru sfârşitul lumii. Totuşi, este

iv
posibil ca şi tu să poţi fi unul dintre cei care vor scăpa de mânia lui Dumnezeu
prin îndurarea minunatei Lui mântuiri.
În această carte vom arunca o scurtă privire asupra acţiunilor lui
Dumnezeu de-a lungul istoriei lumii, pe măsură ce Dumnezeu îşi desfăşoară
planul Său de mântuire pentru lume. Ne vom concentra îndeosebi asupra
perioadei finale a istoriei Pământului, când se întâmplă simultan două mari
evenimente. Aceste evenimente sunt finalizarea procesului Judecăţii lui
Dumnezeu şi mântuirea unei mari mulţimi de oameni, pe care nimeni nu o
poate număra.
În cartea aceasta se dau numeroase date ale diverselor evenimente din
istorie, precum şi ale unor evenimente viitoare. Pentru cei care doresc să
verifice dovezi biblice suplimentare pentru aceste date şi să se convingă cu
informaţii detaliate referitoare la evenimentele ce se leagă de aceste date, ei
sunt invitaţi să telefoneze sau să scrie la Family Radio pentru cărţi gratuite
care arată că toate informaţiile au venit din Biblie şi nu provin din nici un fel
de speculaţii sau presupuneri. Printre cărţile acestea se numără următoarele
titluri:

Time Has An End – Timpul are un sfârşit

The End of the Church Age and After – Sfârşitul epocii bisericeşti şi
mai departe

Wheat and Tares – Grâul şi neghina

First Principles of Bible Study – Cele dintâi principii ale

studiului biblic

I Hope God Will Save Me – Sper că Dumnezeu mă va mântui

Adam When?- Adam – când?

The Perfect Harmony of the Numbers of the Hebrew Kings –

Armonia perfectă a numerelor din Regii evrei

v
 Capitolul 1.
Slăvitul Cuvânt al lui Dumnezeu

A înţelege teribila idee că lumea este foarte aproape de sfârşitul

timpului necesită o înţelegere clară a naturii şi autorităţii Cuvântului lui
Dumnezeu, Biblia. Biblia prezintă nişte principii fundamentale care trebuie să
fie respectate dacă este ca noi să primim adevăr de la Dumnezeu. Principiile
acestea trebuie să fie bine fixate în mintea oricărui om care doreşte să
înţeleagă această teribilă idee.
Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu. În limbile originale ale Bibliei –
ebraica şi greaca, în principal – fiecare cuvânt, fiecare literă din fiecare cuvânt
este din gura lui Dumnezeu. Ca urmare, ideea că orice făptură omenească sau
orice instituţie bisericească are vreo autoritate asupra vreunui cuvânt sau
expresie din limbile originale ale Bibliei nu trebuie să fie tolerată niciodată.
Dumnezeu a protejat exemplarele cele mai vechi ale manuscriselor originale
în ebraică şi în greacă, astfel încât noi putem fi siguri că avem Cuvântul cel
original al lui Dumnezeu, direct din gura Lui. Manuscrisele folosite la
traducerea în limba engleză, King James, şi la alte traduceri din epoca aceea
sunt manuscrisele pe care le-a păstrat Dumnezeu. Este adevărat, atunci când
studiază orice învăţătură a Bibliei, un învăţător biblic serios trebuie să verifice
întotdeauna munca traducătorului şi să facă orice corecturi necesare, dacă este
nevoie.
Biblia în întregimea ei este suprema carte de legi a lui Dumnezeu şi ea
trebuie respectată în detaliu de către absolut fiecare făptură omenească. În
calitatea ei de carte de legi a lui Dumezeu, Biblia stipulează că absolut fiecărei
persoane care încalcă Legea lui Dumnezeu în orice mod, urmează să i se dea
pedeapsa chinurilor iadului (Romani 6:23; Iacov 2:10).
Biblia este mesajul de mântuire al lui Dumnezeu. Aşadar, în Legea lui
Dumnezeu intră şi vestea cea minunată că Însuşi Dumnezeu, în Persoana
Domnului Isus Hristos, a devenit înlocuitorul sau dublura care a purtat
pedeapsa mâniei lui Dumnezeu în numele tuturor celor pe care Dumnezeu i-a
ales să fie izbăviţi de pedeapsa păcatului, care este osânda veşnică.
Biblia este propriul ei dicţionar şi comentariu. Absolut fiecare cuvânt,
propoziţie, idee, etc. trebuie să fie înţeleasă analizându-se utilizarea aceluiaşi
cuvânt sau idee aşa cum se găseşte în altă parte din Biblie. Nu trebuie
acceptată nici o concluzie referitoare la vreo învăţătură a Bibliei până nu a
fost verificată cu atenţie în întreaga Biblie, pentru a se dovedi că ea se
armonizează întru totul cu absolut toate celelalte adevăruri ale Bibliei. În 1
Corinteni 2:13 Dumnezeu porunceşte:

1
 Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate dela înţelepciunea
omenească, ci cu vorbiri învăţate dela Duhul Sfînt, întrebuinţînd
o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti.

Legea scrisă a lui Dumnezeu

Prin îndurarea Lui, Dumnezeu a dat un exemplar scris al Legii lui

Dumnezeu. Acea lege scrisă este Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu. Totodată,
legea aceea este şi legământul lui Dumnezeu cu omenirea şi este numită
“Evanghelia” şi “Vechiul şi Noul Testament.” Astfel, fie că Biblia foloseşte
cuvintele “lege” sau “porunci,” “testament,” “Evanghelie,” “legământ” sau
“Cuvânt” - totuşi, ea se referă doar la Biblie. Toate aceste cuvinte sunt
sinonime.
Biblia a fost dată omenirii în două părţi distincte, însă Dumnezeu a
scris Biblia astfel încât adevărurile Bibliei i-au fost dezvăluite omenirii în trei
părţi.
Prima parte a Cuvântului scris pe care ni l-a dat Dumnezeu a fost
Vechiul Testament. Scrierea Vechiului Testament a început în anul 1447 î.Hr.,
când Dumnezeu i-a dat lui Israel cele zece porunci, împreună cu multe alte
legi. În acelaşi timp, în interiorul acestui legământ sau al acestei cărţi de legi,
El a scris multe adevăruri referitoare la Facere, la intrarea păcatului în lume şi
la potopul din vremea lui Noe, precum şi multe porunci care subliniau nevoia
omenirii de Mântuitorul. Dumnezeu a continuat să scrie Vechiul Testament
până în anul 391 î.Hr.
Totuşi, Dumnezeu a scris Vechiul Testament în aşa fel încât un număr
enorm de adevăruri şi informaţii incluse în scrierea Vechiului Testament au
fost dezvăluite omenirii doar în mod vag. Mai mult decât atât, cum tiparul nu
a fost inventat decât la secole întregi după ce a fost scris Vechiul Testament,
aproape că nu au existat exemplare propriu-zise din prima parte a Bibliei. La
început, au fost disponibile foarte puţine exemplare din prima parte a Bibliei.
A doua parte a legământului, care se numeşte Noul Testament, a
început să fie scrisă de Dumnezeu prin anul 33 d.Hr. A fost încheiată cam în
95 d.Hr. Ea a adus mult adevăr care a ajutat la a face Vechiul Testament ceva
mai uşor de înţeles. Aceasta în principal datorită faptului că Noul Testament a
dat multe informaţii despre Isus Hristos Mântuitorul, cum a experimentat El
efectiv, în realitate, mânia lui Dumnezeu în numele tuturor celor pe care El a
plănuit să-i mântuiască. Totuşi, Noul Testament, ca şi Vechiul Testament, a
fost scris de Dumnezeu într-un asemenea mod încât numeroase adevăruri
prezentate în el le-au rămas ascunse credincioşilor adevăraţi din epoca
bisericii. 1

1 Utilizăm sintagma “epoca bisericii” pentru a ne referi la perioada de timp în care

Dumnezeu S-a folosit de biserici pentru a aduce Evanghelia.

2
 Astfel, deşi Biblia este un legământ scris sau o carte de legi încheiată
de aproape 2000 de ani, multe adevăruri foarte importante presărate peste tot
în Biblie nu au fost descoperite niciodată nici măcar teologului celui mai
dedicat şi mai cu frica lui Dumnezeu, care era un copil al lui Dumnezeu.
Aceste învăţături tainice sau ascunse se leagă îndeosebi de o înţelegere exactă
şi corectă a calendarului şi a naturii planului de mântuire al lui Dumnezeu,
precum şi de evenimentele însemnate ce aveau să se întâmple în ultimii 23
de ani din istoria lumii.

Cea de-a treia perioadă de revelaţie

Totuşi, în zilele noastre, când suntem foarte aproape de sfârşitul

timpului, pentru a treia oară, Dumnezeu dezvăluie mult adevăr în plus care a
fost întotdeauna în Biblie, numai că a rămas un mister de-a lungul timpului. În
felul acesta e aproape ca şi cum Dumnezeu ne-a dat o adăugire la Vechiul şi
Noul Testament, însă, bineînţeles, Biblia nu s-a mărit. Nu au fost adăugate la
ea cuvinte noi, de fapt. Biblia pe care o folosim noi astăzi în limbile în care a
fost scrisă iniţial Biblia, este exact aceeaşi Biblie care a fost încheiată cu circa
1900 de ani în urmă. Se întâmplă, pur şi simplu, că acum se poate vedea
întreaga slavă a Evangheliei, fiindcă Dumnezeu ne-a deschis capacitatea de a
înţelege majoritatea adevărurilor ce fuseseră ascunse anterior. În Evrei 8:8,
Biblia declară:

Căci ca o mustrare a zis Dumnezeu lui Israel: Iată, vin zile, zice
Domnul, cînd voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un
legămînt nou;

În versetul acesta, expresia “voi face…un legământ nou” ar fi trebuit

tradus “voi încheia un legământ nou.” Legământul cel nou este Noul
Testament al Bibliei, însă tocmai la sfârşitul timpului, în zilele noastre,
finalizează Dumnezeu înţelegerea de către noi a acelui legământ, deschizându-
ne ochii asupra atâtor noi adevăruri. Ele au fost în Biblie întotdeauna, dar în
zilele noastre ele ne sunt dezvăluite astfel încât să le putem înţelege. Este ca şi
cum Dumnezeu finalizează scrierea legământului care este Biblia. Aceasta
este în acord perfect cu un verset precum Daniel 12:9:

El a răspuns: “Du-te Daniele! Căci cuvintele acestea vor fi

ascunse şi pecetluite pînă la vremea sfîrşitului.”

3
Interpretarea Bibliei

Într-adevăr, este trist că practic absolut nici o biserică din lume nu

poate să înţeleagă multe adevăruri ale Bibliei. Aceasta se întâmplă deoarece
ele nu respectă îndrumările Bibliei în privinţa interpretării biblice. În plus, se
prea poate că cei mai mulţi învăţători biblici nu înţeleg că fiecare cuvânt din
limbile originale ale Bibliei este din gura lui Dumnezeu şi deci este extrem de
important şi extrem de corect, totodată.
Metoda hermeneutică de interpretare a Bibliei, istorică şi gramaticală,
concepută de om, care este susţinută practic de toate bisericile, confesiunile,
seminarele teologice etc. - trebuie respinsă în totalitate. Adevărata metodă
biblică de interpretare a Bibliei se bazează pe faptul că Biblia propovăduieşte
faptul că Biblia este o carte spirituală scrisă într-o manieră pământească. Dat
fiind că este scrisă de Dumnezeu, fiecare eveniment istoric, fiecare
conversaţie şi fiecare întâmplare consemnată în Biblie este absolut adevărată
şi demnă de încredere. Totuşi, întrucât aceste afirmaţii istorice, concrete,
trebuie înţelese şi din punct de vedere spiritual, adevăratul mesaj ultim pe
care îl dă Dumnezeu în Biblie pentru omenire nu va fi înţeles până nu a fost
găsită învăţătura spirituală a versetului care este studiat.
Isus a vorbit despre acest principiu hermeneutic în Marcu 4:33-34,
unde citim:

Isus le vestea Cuvîntul prin multe pilde de felul acesta, după cum
erau ei în stare să-L priceapă. Nu le vorbea de loc fără pildă; dar,
cînd era singur la o parte, lămurea ucenicilor Săi toate lucrurile.

Isus este însăşi esenţa Cuvântului lui Dumnezeu. Citim în Ioan 1:14
cum Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi. De aceea, principiul
căutării semnificaţiei spirituale a fiecărui cuvânt şi al fiecărei expresii
consemnate în Biblie se aplică întregii Biblii, în măsura în care Hristos este
identificat cu întreaga Biblie. Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu. Hristos este
Cuvântul lui Dumnezeu. Şi întrucât Biblia este cartea lui Dumnezeu, cel care
studiază Biblia trebuie să caute ajutor de la Duhul Sfânt, Dumnezeu Însuşi.
Singur Dumnezeu poate să aducă adevărul în inimile noastre (Ioan 16:13).
Orice concluzie spirituală trebuie să fie testată cu atenţie de către cel care
studiază Biblia, pentru a fi sigur că se potriveşte întru totul cu absolut toate
celelalte adevăruri pe care le propovăduieşte Biblia.
Principiul menţionat anterior că Hristos a vorbit în pilde şi că fără
pilde El nu a vorbit, pare să fie mijlocul principal prin care Dumnezeu îi ajută
pe credincioşii adevăraţi să înţeleagă Biblia mai mult. Însă el pare să fie,
totodată, şi mijlocul principal prin care Dumnezeu îi orbeşte pe cei care vin la

4
Biblie cu propriile lor idei preconcepute. Principiul acesta este înfăţişat în
Marcu 4:11-12, unde Dumnezeu spune:

“Vouă," le-a zis El, “v-a fost dat să cunoaşteţi taina Împărăţiei lui
Dumnezeu; dar pentru ceice sînt afară din numărul vostru, toate
lucrurile sînt înfăţişate în pilde; pentruca, măcar că privesc, să
privească şi să nu vadă, şi măcar că aud, să audă şi să nu
înţeleagă, ca nu cumva să se întoarcă la Dumnezeu, şi să li se ierte
păcatele.”

De exemplu, orice om care urmează hermeneutica istorică,

gramaticală, concepută de om, care este utilizată în întreaga lume a bisericilor,
nu va putea să înţeleagă în mod corect multe adevăruri foarte importante ale
Bibliei. Aici intră învăţăturile Bibliei cu privire la sfârşitul epocii bisericii şi
faptul că adevăraţii credincioşi pot cunoaşte multe despre calendarul şi
amănuntele sfârşitului lumii.

În sfârşit, o dezvăluire totală a planului de mântuire al lui Dumnezeu

Există trei zone deosebit de importante de adevăr ce se au în vedere

în zilele noastre, când Dumnezeu ne deschide ochii asupra multor adevăruri
noi care nu au fost bine înţelese de-a lungul epocii bisericii. Aceste zone sunt
următoarele: (1) natura şi calendarul planului de mântuire al lui Dumnezeu.
(2) Amănuntele vremii sfârşitului, în care intră şi cronologia istoriei. (3)
natura şi caracterul planului de judecată al lui Dumnezeu.
În studiul acesta noi ne vom concentra, într-o mică măsură, asupra
naturii planului de mântuire al lui Dumnezeu. În al doilea rând, ne vom
concentra intens asupra amănuntelor vremii sfârşitului. Natura şi caracterul
planului de judecată al lui Dumnezeu vor fi furnizate într-o carte care va
urma.
În Evrei 8:10-11, Dumnezeu ne învaţă:

Dar iată legămîntul, pe care-l voi face cu casa lui Israel, după
acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi
scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul
Meu. Şi nu vor mai învăţa fiecare pe vecinul sau pe fratele său,
zicînd: “Cunoaşte pe Domnul!” Căci toţi Mă vor cunoaşte, dela
cel mai mic pînă la cel mai mare dintre ei.

Versetele acestea se concentrează în mod deosebit asupra planului de

mântuire al lui Dumnezeu. De-a lungul epocii bisericii, învăţătura

5
predominantă a majorităţii bisericilor biblice a fost de a spune fraţilor şi
surorilor din adunări cum puteau fi ei siguri că sunt mântuiţi sau cum puteau
să ajungă să fie mântuiţi. O analiză atentă a învăţăturilor acestor confesiuni
arată în mod invariabil că ele includ cerinţa de a se aduce o anume contribuţie
de către insul care caută mântuirea. Contribuţiile acestea puteau include
acţiuni precum botezul în apă, mărturisirea publică a credinţei, faptul de a-L
accepta pe Hristos, împărtăşirea din Euharistie sau cuminecarea, ori spunerea
unui anumit gen de rugăciune. În practic fiecare caz exista o încălcare clară
legii lui Dumnezeu, care stipulează în mod limpede că toată lucrarea de
mântuire a unei persoane a fost făcută de Hristos, cu mult înainte de a se naşte
acea persoană. 2
În Evrei 8:10-11, citat mai sus, Dumnezeu subliniază că, odată ce are
loc revelaţia completă a Bibliei, învăţătura despre mântuire în lume va fi
totalmente biblică. Omenirea nu va fi învăţată cum poate să ajungă să fie
mântuită, ci mai curând că mântuirea este în întregime lucrarea lui Dumnezeu
(Efeseni 2:8-9). Dumnezeu va mântui o mare mulţime care este posibil să
înţeleagă foarte puţin din Biblie, de fapt.
Vom încerca să prezentăm o schiţă simplă a învăţăturii biblice
referitoare la mântuirea marii mulţimi, pe care nimeni nu o poate număra, ce
este mântuită în zilele noastre.

1. Biblia le porunceşte credincioşilor adevăraţi să răspândească

Evanghelia în întreaga lume. Dumnezeu a călăuzit dezvoltarea mijloacelor de
comunicare globale precum radioul şi Internetul, pentru a face posibilă auzirea
Evangheliei de către fiecare persoană din lume.

2. Potrivit tainicei înţelepciuni a lui Dumnezeu, mulţi oameni care

ştiu puţin sau nu ştiu nimic despre adevărul Bibliei, vor începe să-şi dea
seama de următoarele:

a. Ei sunt păcătoşi ce se îndreaptă spre un viitor teribil, în care vor fi

pedepsiţi pentru păcatele lor.
b. Biblia despre care aud ei şi pe care au început să o asculte, trebuie
să fie de la Dumnezeu şi, în consecinţă, ei încep să caute să respecte
poruncile ei.
c. Ei află că Ziua Judecăţii este foarte aproape, dar că Dumnezeu
mântuieşte mulţi oameni.
d. Ei încep să-şi dea seama că pot şi trebuie să strige către Dumnezeu
cerând milostivire, sperând că poate Dumnezeu îi va mântui.

2 Pentru mult mai multe informaţii despre acest teribil subiect, vă invităm să solicitaţi
broşura gratuită I Hope God Will Save Me ( Sper că Dumnezeu mă va mântui).

6
 Aceasta este situaţia actuală din lume, când tot mai mulţi oameni sunt
mântuiţi în toată lumea, în întregime prin acţiunea lui Dumnezeu. Atunci când
Dumnezeu îl mântuieşte pe un om, El îi dă acelei persoane un suflet veşnic,
înviat, cu totul nou. Ca urmare, ea are o dorinţă intensă, permanentă, de a
respecta Biblia. Creşterea extraordinară a numărului de oameni ce sunt
mântuiţi acum – după cum subliniază Biblia (Apocalipsa 7:9-14) – se leagă în
mod sigur de faptul că Dumnezeu dezvăluie acum foarte multe adevăruri ale
Bibliei, pe care generaţiile anterioare nu le cunoscuseră.

7
 Capitolul 2.
Biblia dă cronologia istoriei
Studiind cu atenţie întreaga Biblie, noi am învăţat că Biblia nu este
doar o carte de legi care prezintă toate legile prin care Dumnezeu guvernează
întreaga omenire, ci este şi o carte ce este dată oamenilor pentru ca ei să poată
cunoaşte cronologia divină a istoriei. Citim în Eclesiastul 8:5-7:

Pe cine păzeşte porunca, nu-l va atinge nici o nenorocire, dar

inima înţeleptului cunoaşte şi vremea şi judecata. Căci pentru
orice lucru este o vreme şi o judecată şi nenorocirea paşte pe om.
Dar el nu ştie ce şi cum se va întîmpla, căci n-are nici cine-i
spune.

În versetele acestea, cuvântul “judecată” este un sinonim pentru

cuvântul “lege.” Astfel, el propovăduieşte că, studiind Biblia, credinciosul
adevărat nu învaţă numai legile lui Dumnezeu – modul în care se leagă ele de
procesul de judecată al lui Dumnezeu, mai ales – ci mai învaţă, de asemenea,
multe lucruri despre calendarul lui Dumnezeu în ceea ce priveşte Pământul.
De aceea, credinciosul adevărat poate să ştie multe despre calendarul
istoriei, inclusiv multe adevăruri despre momentul sfârşitului lumii. Totuşi,
pentru cei care nu respectă metoda biblică de interpretare a Bibliei, Hristos va
veni ca un hoţ noaptea. Într-o clipă, nefericirea lor va creşte enorm atunci
când îşi vor da seama, prea târziu, că sfârşitul lumii a sosit. Nu va mai fi milă
ori îndurare ori mântuire pentru cei nemântuiţi. Citim, astfel, în 1 Tesaloniceni
5:2-6:

Pentrucă voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca

un hoţ noaptea. Cînd vor zice: “Pace şi linişte!” atunci o
prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste
femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare. Dar voi, fraţilor,
nu sînteţi în întunerec, pentruca ziua aceea să vă prindă ca un
hoţ. Voi toţi sînteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu sîntem ai
nopţii, nici ai întunerecului. De aceea să nu dormim ca ceilalţi, ci
să veghem şi să fim treji.

Şi mai citim în Apocalipsa 3:3:

Adu-ţi aminte dar cum ai primit şi auzit! Ţine, şi pocăieşte-te!

Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ, şi nu vei şti în care ceas voi
veni peste tine.

8
 În versetele acestea, Dumnezeu ne învaţă că aceia care citesc Biblia se
împart în două categorii de oameni. Există oameni care sunt satisfăcuţi cu
înţelegerea lor actuală a relaţiei lor cu Dumnezeu. Ei ştiu că lumea se va sfârşi
într-o bună zi, însă concepţia lor este că momentul zilei de pe urmă este
cunoscut numai de către Dumnezeu. În consecinţă, ei consideră că nu este
nevoie ca oamenii să fie preocupaţi de el. Pentru ei Hristos va veni ca un hoţ
noaptea, într-adevăr. Totuşi, venirea Lui pentru aceste persoane este cu scopul
de a le nimici. Ce groaznic!
Pe de altă parte, există oameni care au ajuns să-şi dea seama că
Dumnezeu ne-a dat în Biblie multe informaţii referitoare la calendarul
istoriei. În consecinţă, ei au aflat din Biblie multe despre calendarul facerii
lumii şi despre numeroase alte evenimente importante care sunt consemnate
în Biblie. De asemenea, ei au aflat foarte multe şi despre calendarul exact al
sfârşitului lumii. Pentru ei, momentul sfârşitului lumii nu va fi neaşteptat.

Desfăşurarea planului de mântuire al lui Dumnezeu reprezintă

cronologia istoriei

Biblia ne învaţă cum a dat Dumnezeu neamului omenesc mesajul

Evangheliei de-a lungul cronologiei istoriei. Evanghelia include întreaga
Biblie. Ca urmare, studiind Biblia cu atenţie, noi învăţăm că desfăşurarea
planului de mântuire al lui Dumnezeu reprezintă cronologia istoriei.
Pentru primii 9.500 de ani ai istoriei lumii, Dumnezeu nu a folosit nici
un fel de organizaţie pământească să reprezinte împărăţia lui Dumnezeu în
această lume. În timpul acelei perioade, Dumnezeu a lucrat întotdeauna prin
credincioşi individuali care erau reprezentanţi ai împărăţiei Lui. Abel, Enoh –
care a fost luat la cer – Noe şi familia lui, Avraam, Isaac, Iacov şi Iosif sunt
nume pe care Dumnezeu le-a consemnat în Biblie ca reprezentanţi ai
împărăţiei lui Dumnezeu.
Studiind Biblia cu atenţie, descoperim că lumea a fost creată cu circa
13.000 de ani în urmă.3 Biblia este foarte exactă, aşa încât, dacă armonizăm
calendarul Bibliei cu calendarul nostru modern, ştim că anul Facerii a fost
11.013 î.Hr.
După toate probabilităţile, în timpul primilor 9.500 de ani ai istoriei
Pământului, puţini indivizi au fost mântuiţi. Pe vremea lui Noe, de pildă, în
întreaga lume care exista în anul 4990 î.Hr., când Dumnezeu a nimicit lumea
cu potopul, erau doar opt oameni care au fost mântuiţi.

3 Vă invităm să solicitaţi de la Family Radio cartea gratuită Adam When (Adam – când?),
care arată cum furnizează Biblia această informaţie.

9
Israel şi anii de la 1447 î.Hr. până în 33 d. Hr.

În anul 1447 î.Hr., însă, Dumnezeu a făcut o mare schimbare în

metoda Lui de a face ca împărăţia lui Dumnezeu să fie reprezentată pe acest
pământ. În acel an, Dumnezeu a început să-l folosească pe poporul lui Israel
pentru a reprezenta împărăţia lui Dumnezeu. A fost în anul 1447 î.Hr. când
Israel, sub conducerea lui Moise, a ieşit de sub robia lui faţă de Egipt.
Poporul lui Israel era format din urmaşii lui Avraam, care s-a născut cu mai
bine de 700 de ani înainte. Avraam s-a născut în anul 2167 î.Hr. ca cetătean
din Ur din Haldea sau Babilon. În anul 2092 î.Hr., ascultând porunca lui
Dumnezeu, el cu soţia lui, Sara, au plecat în ţara Canaanului. Ei au devenit
începutul poporului lui Israel, iar ţara Canaanului a fost folosită de Dumnezeu
ca o reprezentare pământească a împărăţiei lui Dumnezeu.
Poporul lui Israel împreună cu ţara Canaanului au devenit piesa
centrală a desfăşurării planului de mântuire al lui Dumnezeu în timpul
perioadei de 2100 de ani de dinaintea naşterii lui Hristos. Cert este că Isus,
Fiul lui Dumnezeu, Şi-a primit natura Lui umană ca descendent direct al lui
Avraam.
Până în anul 1447 î.Hr., descendenţii lui Avraam, care erau numiţi
Israel, ajunseseră un popor de circa două milioane de oameni, poate. În anul
acela au ieşit ei din robia Egiptului. Şi pentru următorii 1480 de ani, Israel a
fost numit poporul lui Dumnezeu. Lor li s-au dat tot mai multe dintre legile lui
Dumnezeu. Ei au devenit reprezentanţii exteriori ai împărăţiei lui Dumnezeu
pe pământ.
Dumnezeu i-a dat poporului lui Israel o ţară, ţara Canaanului – căreia
i se mai spune şi ţara lui Israel – ca loc în care să trăiască, un templu şi
sinagogi în care să se închine. Le-a dat legi pe care le numim, teologic, legi cu
caracter ritual, care trebuiau respectate, deoarece legile acestea îi orientau pe
israeliţi spre Mesia ce avea să vină, Isus Hristos. Legile cu caracter ritual
includeau lucruri precum respectarea zilelor de sărbătoare, lunile noi,
sabaturile de ziua a şaptea, arderile de tot, jertfele de sânge, etc.
Dumnezeu a folosit entităţi pământeşti precum Canaanul, Israel, Iuda,
Ierusalim, Sion, templul, Iudeea etc., pentru a reprezenta în exterior împărăţia
lui Dumnezeu. Astfel, aceleaşi cuvinte sunt folosite în Biblie foarte frecvent
pentru a reprezenta împărăţia lui Dumnezeu din punct de vedere spiritual. În
epoca bisericii, de exemplu, bisericile erau reprezentarea exterioară a
împărăţiei lui Dumnezeu. De aceea, Biblia întrebuinţează adesea cuvinte ca
Israel, Iuda, templul etc., vorbind despre bisericile din epoca bisericii.
O parte esenţială a poporului lui Israel a reprezentat-o corpusul de legi
pe care le-a dat Dumnezeu cu privire la numirea preoţilor, leviţilor, profeţilor
şi a regilor care să conducă întregul popor. A fost un organism cu caracter
divin, stabilit de Dumnezeu Însuşi pentru a reprezenta împărăţia lui

10
Dumnezeu aici, pe Pământ. Fiecare evreu care era urmaş al lui Avraam, era în
mod automat membru al acestei mari adunări. Pentru a sublinia această
calitate de membru, fiecare bărbat era circumcis, ceea ce constituia încă una
dintre legile cu caracter ritual prezentate de Legea lui Dumnezeu.
Biblia ne dă o mulţime de informaţii despre anii de imediat dinaintea
începuturilor poporului lui Israel, precum şi despre primii săi o mie de ani de
istorie. Biblia oferă multe detalii despre Israel, ca naţiune, când i-a izbăvit
Dumnezeu din robie şi i-a scos din Egipt, când au trecut în mod miraculos
prin Marea Roşie pe pământ uscat şi au rătăcit 40 de ani în pustie, iar după
aceea au trecut prin râul Iordan pe pământ uscat. Apoi, Biblia oferă destul de
multe informaţii referitoare la următorii 360 de ani ai istoriei lor, când
Dumnezeu a domnit peste ei în ţara Canaanului, folosindu-Se de persoane
numite judecători.
Ulterior ni se dau detalii despre următorii 116 ani, când Israel a ajuns
la cea mai mare măreţie pământească a sa, când a fost condus de regele Saul,
care a fost urmat de regele David şi apoi de regele Solomon.
De asemenea, în Biblie se dau destul de multe amănunte cu privire la
divizarea singurei naţiuni unificate, care includea cele 12 triburi ale lui Israel,
în două naţiuni. La moartea regelui Solomon, zece dintre triburi au devenit un
regat independent numit Israel, cu capitala aflată în cele din urmă la Samaria,
iar celelalte două triburi au devenit poporul lui Iuda, cu capitala aflată la
Ierusalim. Biblia dă multe informaţii referitoare la aceste regate şi la regii care
le-au condus.
Totodată, Biblia dă informaţii consistente şi despre sfârşitul acestor
popoare. Cele zece triburi ale poporului lui Israel au fost cucerite de asirieni în
anul 709 î.Hr. Apoi, în anul 587 î.Hr., poporul lui Iuda a fost cucerit de
babilonieni, moment în care au fost distruse cetatea Ierusalimului şi
magnificul templu construit de regele Solomon.
După distrugerea Ierusalimului în 587 î.Hr., însă, detaliile
experienţelor celor 12 triburi au devenit mult mai restrânse. Aflăm că în 539
î.Hr. circa 40.000 de supravieţuitori ai lui Iuda, care a fost distrus de
babilonieni, s-au întors în Ierusalim. Aflăm câteva lucruri despre reconstruirea
templului, o strădanie ce a fost finalizată în 515 î.Hr. Aflăm despre câteva
experienţe ale evreilor care s-au întors pe pământul lui Israel – în principal din
cărţile din Biblie intitulate Ezra, Neemia şi Estera.
Apoi, însă, preţ de circa 400 de ani de istorie, din 391 î.Hr. până în 8
d.Hr., Biblia nu spune absolut nimic despre ţara lui Israel, locuitorii săi – şi,
de fapt, despre nici un alt popor din lume.
Din păcate, în toată perioada existenţei lui Israel, foarte puţini oameni
au fost mântuiţi efectiv. Biblia este plină de afirmaţii referitoare la păcatul,
lepădarea şi răzvrătirea poporului lui Israel împotriva legilor lui Dumnezeu.
Chiar şi atunci când Isus Hristos a venit ca Mântuitor, Care în firea lui

11
omenească era un urmaş al lui Avraam, ei s-au răzvrătit şi nu au vrut să-L
considere drept Mesia al lor. De fapt, ei L-au omorât, până la urmă (Faptele
Apostolilor 2:22-23).
Biblia ne asigură că tocmai Hristos este rodul cel minunat născut de
poporul lui Israel. Prin poporul lui Israel a luat Dumnezeu fire omenească,
născându-Se din Fecioara Maria, care era din tribul lui Iuda.
În anul 8 î.Hr., Biblia a reînceput să ne dea multe detalii despre
poporul evreu. În acel an, a fost vestită naşterea lui Ioan Botezătorul şi Ioan a
fost cel care urma să vestească lumii că Mesia, Domnul Isus Hristos, Mielul
lui Dumnezeu, venise să ridice păcatele lumii. Bineînţeles, Isus Hristos este
singurul mijloc prin care oricărui om din lume poate să-i fie plătită pedeapsa
pentru păcatele lui şi el să fie astfel împăcat cu Dumnezeu pe vecie.
Din momentul naşterii lui Isus în anul 7 î.Hr, până prin 65 d.Hr.,
Biblia dă multe informaţii despre poporul lui Israel. În această perioadă de
timp a avut loc cel mai copleşitor eveniment din istoria lumii. Dumnezeu,
Domnul Isus Hristos, a luat fire omenească născându-Se din Fecioara Maria.
În timpul acestei perioade, Isus a predicat aproximativ trei ani şi jumătate.
Isus Hristos a fost crucificat în anul 33 d.Hr. El a înviat din morţi şi S-a înălţat
iarăşi la cer. Acel an, 33 d.Hr., a marcat sfârşitul perioadei de 1480 de ani în
timpul căreia întregul popor al lui Israel a fost adunarea care a reprezentat în
exterior împărăţia lui Dumnezeu. 4

Începutul epocii bisericii

La câteva zile după înălţarea lui Hristos la cer şi-a făcut debutul marea
organizaţie de natură divină ce urma să reprezinte împărăţia lui Dumnezeu
pentru următorii 1.955 de ani.
În ziua Cincizecimii, în anul 33 d.Hr., au fost mântuiţi circa 3.000 de
oameni (Faptele Apostolilor 2). Cei care au fost mântuiţi în ziua aceea
proveneau din mai multe popoare diferite. Acest eveniment măreţ a marcat
începutul epocii bisericii. În partea aceasta de început al epocii bisericii se
dau multe amănunte privitoare la misionari ce sunt trimişi în ţări pe care noi le
cunoaştem acum drept Turcia, Grecia şi Italia. Epoca bisericii a fost iniţiată de
Dumnezeu ca un plan divin prin care Dumnezeu avea să răspândească
Evanghelia în întreaga lume. Sinagogile evreieşti, cetatea Ierusalimului,
poporul lui Israel sau templul din Ierusalim nu aveau să mai reprezinte
niciodată împărăţia lui Dumnezeu în exterior. Adunările locale ce se vor
forma în întreaga lume vor reprezenta împărăţia lui Dumnezeu în exterior. De

4 Pentru mai multe informaţii despre sfârşitul epocii bisericii, vă invităm să solicitaţi cărţile
gratuite The End of the Church Age and After (Sfârşitul epocii bisericeşti şi mai departe) şi
Wheat and Tares (Grâul şi neghina).

12
aceea, din punct de vedere spiritual, foarte adesea Biblia numeşte adunările
locale “Ierusalim,” “templul,” “Sion,” “Israel,” “Iuda,” “Iudeea” ş.a.m.d.
Această organizaţie divină care a constat, în ultimă instanţă, din
bisericile aflate în toată lumea, a fost proiectată de Dumnezeu cu grijă. Iar
Dumnezeu a pus în cartea Lui de legi, Biblia, reguli stricte care guvernau
alegerea bătrânilor şi a diaconilor (1 Timotei 3). Femeile nu aveau voie să-i
înveţe pe alţii sau să aibă autoritate în adunări. Legile cu caracter ceremonial
ale Vechiului Testament, ce trebuiau respectate de poporul lui Israel, nu mai
trebuiau să fie respectate. S-au introdus, în schimb, două noi legi cu caracter
ceremonial pentru a ajuta la propovăduirea naturii Evangheliei. Acestea au
fost botezul în apă şi Sfânta Euharistie. S-a stabilit o lege privind
excomunicarea dintre membrii bisericii (1 Corinteni 5). Duminica a fost
numită de Dumnezeu ca fiind ziua Sabatului de duminică, care urma să fie
folosită pentru diverse activităţi cu caracter spiritual. Fiecare adunare locală ce
avea să se înfiinţeze în întreaga lume urma să fie guvernată de legile
prezentate în Biblie.
Marea sarcină dată acestor adunări consfinţite de Dumnezeu a fost de
a răspândi Evanghelia în întreaga lume. Aşadar, după cum am observat, deja
înainte chiar ca Biblia să fie terminată, la popoarele învecinate au fost trimişi
misionari (Faptele Apostolilor 13).
Prin anul 95 d.Hr., Dumnezeu a terminat scrierea Bibliei şi de la
Dumnezeu nu a mai venit nici o informaţie care să descrie progresul efectiv al
Bisericii în lume ca relatare istorică. Totuşi, Dumnezeu a profeţit cum avea să
evolueze epoca bisericii din punct de vedere spiritual cu mult înainte de a
începe epoca bisericii.
Ne-am aştepta ca, dat fiind începutul de bun augur al epocii bisericii
în ziua de Cincizecime din anul 33 d. Hr., când au fost mântuiţi circa 3000 de
oameni într-o singură zi (Faptele Apostolilor 2), evoluţia epocii bisericii să
fie un succes remarcabil. Şi totuşi, Biblia a profeţit că nu acesta a fost planul
lui Dumnezeu. Din păcate, aflăm din Biblie că înainte chiar ca Dumnezeu să
termine scrierea Bibliei (prin anul 95 d.Hr.), deja existau dovezi crescânde că
epoca bisericii nu urma să fie un succes uriaş.

Biblia prevesteşte o biserică imperfectă

În Apocalipsa 2 şi Apocalipsa 3, Dumnezeu ne vorbeşte despre starea

spirituală a şapte biserici reprezentative. Aceste condiţii existau la circa 30 de
ani după ce se constituiseră bisericile respective. De pildă, biserica din Efes îşi
părăsise iubirea dintâi (Apocalipsa 2:4-5). Reţineţi: a-L iubi pe Dumnezeu
înseamnă a respecta poruncile Lui (Ioan 14:21-23). De aceea, Dumnezeu a
ameninţat că le va lua sfeşnicul, ce reprezintă lumina Evangheliei, deoarece ei

13
nu mai respectau legile lui Dumnezeu. Această biserică nu avea să mai fie
folosită de Dumnezeu pentru a răspândi în lume Evanghelia.
În Galateni 1:2-9, Biblia relatează că deja înainte de a fi terminată
Biblia, bisericile din Galatia începuseră să urmeze o evanghelie care nu era
Evanghelia Bibliei. În Apocalipsa 2:13, Biblia ne aduce la cunoştinţă că
biserica din Pergam era deja o biserică în care domnea Satana, într-o anumită
măsură. Versetul acesta face referire la “scaunul de domnie” al Satanei. În
Biblie, sintagma “scaun de domnie” în acest gen de context se referă la a
conduce sau a domni. Iar în Apocalipsa 3:1-4, Biblia ne informează că
Biserica din Sardes era deja o biserică moartă, chiar dacă mai avea în ea câţiva
credincioşi adevăraţi.
În Matei 13:24-30, Biblia consemnează parabola cu grâul şi neghina.
Grâul reprezenta credincioşii adevăraţi din biserici. Neghina reprezenta
necredincioşii care păreau a avea toate semnalmentele credincioşilor
adevăraţi, într-atât încât numai la sfârşitul epocii bisericii avea să dea
Dumnezeu mijlocul prin care grâul să poată fi despărţit de neghină. Aceasta
însemna că pe tot parcursul epocii bisericii avea să fie neghină – cei care încă
mai erau robi ai Satanei, care vor fi foarte activi în biserici. Astfel, prin ei,
Satana a putut să conducă în biserici, chiar dacă Hristos era conducătorul
bisericilor din punct de vedere oficial.
În Isaia 9:1-4, deja, Dumnezeu a profeţit că epoca bisericii nu avea să
fie un mare succes. Citim acolo:

Totuş întunerecul nu va împărăţi vecinic pe pămîntul în care

acum este necaz. După cum în vremurile trecute a acoperit cu
ocară ţara lui Zabulon şi ţara lui Neftali, în vremurile viitoare va
acoperi cu slavă ţinutul de lîngă mare, ţara de dincolo de Iordan,
Galilea Neamurilor. Poporul, care umbla în întunerec, vede o
mare lumină; peste cei ce locuiau în ţara umbrei morţii răsare o
lumină. Tu înmulţeşti poporul, îi dai mari bucurii; şi el se bucură
înaintea Ta, cum se bucură la seceriş, cum se veseleşte la
împărţirea prăzii. Căci jugul care apăsa asupra lui, toiagul, care-i
lovea spinarea, nuiaua celui ce-l asuprea, le-ai sfărîmat, ca în ziua
lui Madian.

În versetele acestea, Dumnezeu vorbeşte despre lumina ce străluceşte

peste ţara de dincolo de Iordan ca fiind “Galileea Neamurilor” (vezi şi Matei
4:15-16). Deci, toate popoarele lumii urmau să se afle sub lumina
Evangheliei. Bineînţeles, lumina aceea este Domnul Isus, Care este Lumina
lumii (Ioan 1:7-10).
Deoarece urma ca lumina Evangheliei să strălucească în întreaga
lume, în planul evanghelic al lui Dumnezeu avea să se producă o mare

14
schimbare, prin faptul că întunericul spiritual al lumii va fi străpuns de această
lumină (Isaia 9:2). Avea să fie o lumină care va aduce la viaţă în toată lumea o
mare adunare de oameni care vor părea, la suprafaţă, că au devenit adevăraţi
credincioşi în Hristos, după cum spune Isaia 9:3: “Tu înmulţeşti poporul.”
Cu alte cuvinte, dimensiunea exterioară a împărăţiei lui Dumnezeu ce se va
dezvolta pe tot cuprinsul lumii avea să fie mare.
Cu toate acestea, în acelaşi verset traducătorii au lăsat pe dinafară
cuvântul “nu” care se află în ebraica originală. Potrivit limbii ebraice din
original, expresia “îi dai mari bucurii” ar fi trebuit tradusă sub forma “dar nu
ai sporit bucuria.” Dumnezeu profeţeşte că El nu a sporit bucuria secerişului.
Bucuria secerişului este bucuria care vine atunci când unui om i s-a dat viaţă
veşnică, astfel încât el a devenit un credincios adevărat (Luca 15:10). Dacă
lipseşte bucuria secerişului, nu poate decât să însemne că secerişul de
credincioşi adevăraţi este foarte mic. După cum observăm, realitatea este că
această tristă prevestire a lipsei unui seceriş mare de oameni care sunt mântuiţi
şi vin în împărăţia lui Dumnezeu, este profeţită în multe locuri din Biblie.
Pe lângă toate trimiterile biblice pe care le-am observat deja, citim în
Isaia 5 că Dumnezeu înfăţişează epoca bisericii ca pe o vie care a fost plantată
cu iubire şi cu grijă de Însuşi Dumnezeu. Numai că via aceasta nu a dat rod
bun. A dat struguri sălbatici. În plan spiritual, strugurii sălbatici echivalează
cu cei care şi-au conceput propria lor evanghelie, în loc să urmeze cu
meticulozitate Evanghelia Bibliei. Mai târziu, în studiul acesta, vom vedea că
a fost planul lui Dumnezeu ca, în cele din urmă, Dumnezeu să distrugă via,
din cauza acestei răutăţi.
Trebuie observat că în multe capitole ale cărţilor lui Isaia, Ieremia,
Ezechiel, etc., Dumnezeu Îşi arată puternica Lui mânie împotriva popoarelor
lui Israel şi Iuda, din cauza răutăţii lor neîncetate. Într-adevăr, ele au fost
distruse până la urmă. Israel a fost distrus în 709 î.Hr. de către asirieni, iar
Iuda în 587 î.Hr. de către babilonieni.
Dumnezeu i-a folosit pe Israel şi pe Iuda – care la vremea lor
reprezentau în exterior împărăţia lui Dumnezeu – ca exemple ale tuturor
bisericilor locale care au reprezentat în exterior împărăţia lui Dumnezeu pe tot
parcursul epocii bisericii. Studiind aceste cărţi ale Bibliei din Vechiul
Testament, noi citim, de fapt, ce a prevăzut Dumnezeu pentru epoca bisericii
şi pentru sfârşitul epocii bisericii, mai ales.
Astfel, Dumnezeu propovăduieşte că urmau să se înfiinţeze biserici în
întreaga lume de-a lungul epocii bisericii, dând impresia că epoca bisericii
avea un succes extraordinar. În realitate, însă, numai o rămăşiţă, o mică parte
a întregului din biserici avea să fie realmente mântuită, adică să devină
realmente nişte credincioşi adevăraţi.
Aceeaşi idee este prezentată în Romani 9:27, unde Dumnezeu citează
din Isaia 10:22-23.

15
 Romani 9:27: Isaia, de altă parte, strigă cu privire la Israel:
“Chiar dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, numai
rămăşiţa va fi mîntuită.”

Isaia 10:22-23: Chiar dacă poporul tău, Israele, ar fi ca nisipul

mării, totuş numai o rămăşiţă se va întoarce, căci nimicirea este
hotărîtă, făcînd să se reverse dreptatea. Şi nimicirea aceasta,
care a fost hotărîtă, Domnul, Dumnezeul oştirilor, o va aduce la
îndeplinire în toată ţara.

Problema Satanei în interiorul bisericilor

Un foarte mare motiv al lipsei de succes spiritual în epoca bisericii a

fost problema Satanei. În momentul crucii, Satanei i s-a dat o lovitură de
moarte. El a fost alungat din cer (Apocalipsa 12:7-11) şi a fost legat, ca să nu
poată amăgi popoarele în întreaga perioadă a epocii bisericii, care a fost
descrisă în mod simbolic ca o perioadă de 1.000 de ani (Apocalipsa 20:1-3).
Cei 1.000 de ani trebuie înţeleşi ca un număr simbolic sau spiritual care
înseamnă “completitudine.” Perioada reală în care a fost el legat a fost de
1.955 de ani (din 33 d.Hr. până în 1988).
Legarea Satanei a însemnat că el nu putea zădărnici în nici un fel
planul lui Dumnezeu de a-i mântui pe aceia pe care Dumnezeu îi alesese
pentru mântuire încă de la începutul timpului. Dar faptul că Satana era legat
nu l-a împiedicat să dea târcoale ca un leu ce răcneşte, căutând pe cine să
înghită (1 Petru 5:8). Adică, deşi epoca bisericii a reprezentat întru totul
planul lui Dumnezeu prin care urma ca Evanghelia să ajungă în întreaga lume,
în eficacitatea lui spirituală el avea să fie stânjenit în mare măsură de către
Satana. El avea să stânjenească eficacitatea bisericilor semănând neghină sau
buruieni în sânul lor (Matei 13:24-30). Aşadar, Satana, acţionând ca un “înger
de lumină,” avea să-i aducă în fiecare adunare locală pe slujitorii lui ca
“slujitori ai neprihănirii” (2 Corinteni 11:13-15).
În Apocalipsa 6:4, el este înfăţişat ca un călăreţ pe un cal roşu purtând
o sabie mare, care este Sabia Duhului, Biblia, prin care el va lua pacea de pe
pământ. Altfel spus, el va folosi cuvinte din Biblie pentru a încerca să dea
autoritate falselor lui învăţături.
Dacă vom armoniza cu atenţie toate aceste trimiteri biblice, vom afla
că, într-adevăr, dintr-un punct de vedere superficial, epoca bisericii a avut un
mare succes, deoarece biserică după biserică declarau că au fost mântuiţi un
mare număr de oameni. Totuşi, în realitate, doar o rămăşiţă dintre cei care au
devenit membri mărturisitori în deplină comuniune în biserică, au ajuns
efectiv credincioşi adevăraţi.

16
 Cea mai mare binecuvântare pentru lume în epoca bisericii probabil
că a fost tipărirea şi distribuirea a sute de milioane de Biblii în întreaga lume.
Biblia, lumina Evangheliei, a fost răspândită în toată lumea, chiar dacă
numărul celor care au devenit credincioşi adevăraţi în epoca bisericii a fost
mic.
Astfel, ameninţătoarea profeţie din Matei 7:21-23 se va transforma în
crudă realitate în ziua în care Dumnezeu va aduce mânia Lui cea mare asupra
nemântuiţilor lumii. Şi, din păcate, aici intră toţi aceia care se vor mai afla în
vreo biserică de oriunde din lume atunci când va avea loc răpirea în văzduh,
adică atunci când credincioşii adevăraţi vor fi ridicaţi pentru a-L întâlni pe
Domnul în văzduh. În versetele acestea, Dumnezeu declară:

Nu orişicine-Mi zice: “Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia

cerurilor, ci celce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulţi
Îmi vor zice în ziua aceea: “Doamne, Doamne! N-am proorocit
noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am
făcut noi multe minuni în Numele Tău?” Atunci le voi spune
curat: “Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă dela Mine, voi
toţi cari lucraţi fărădelege.”

Din perspectiva noastră superioară de a putea să privim în urmă la

întreaga epocă a bisericii, noi vedem realitatea afirmaţiei profetice a lui
Dumnezeu în privinţa lipsei de succes a epocii bisericii. Este adevărat, ea a
început cu o mare înflorire în anul 33 d.Hr., în ziua Cincizecimii, când au fost
mântuiţi circa 3.000 de oameni. După cum am observat noi deja, însă,
apostazia era deja prezentă în sânul bisericilor ce erau constituite chiar şi
înainte de a fi terminată Biblia. De asemenea, Satana conducea deja în multe
biserici, semănând neghină în bisericile respective. Bisericile din Apocalipsa 2
şi 3 au fost reprezentative pentru toate bisericile ce vor veni la viaţă de-a
lungul întregii epoci nou testamentare a bisericii.
Mai mult decât atât, dacă analizăm istoria bisericii, nu aflăm deloc
despre o perioadă de mare fidelitate faţă de Biblie. Istoria bisericii este plină
de relatări de infidelitate biblică. Nivelul cel mare al infidelităţii biblice
probabil că a fost atins în perioada Reformei, care a avut loc în Europa cu
aproximativ patru sau cinci sute de ani în urmă. În perioada aceea din istorie,
principala biserică era biserica romano-catolică. Ea a încălcat atât de grav
legile biblice, încât romano-catolici precum Martin Luther şi Jean Calvin au
părăsit biserica şi au devenit originea bisericilor protestante. Multe dintre
aceste biserici protestante au încercat sincer să fie cât mai fidele posibil
învăţăturilor Bibliei.
Totuşi, nu peste mult timp, foarte multe dintre bisericile protestante
propovăduiau un plan de mântuire conceput de om, prin care oricine poate să-

17
L accepte pe Hristos ca Domn şi Mântuitor al lui, precum şi faptul că această
acţiune avea drept rezultat mântuirea. O privire asupra marilor renaşteri ale
trecutului dezvăluie că temeiul celor mai multe dintre ele a fost acel gen de
evanghelie. Nu a fost Evanghelia Bibliei, din păcate. În ciuda acestui lucru,
Dumnezeu i-a mântuit pe unii oameni în epoca bisericii.

Este întreaga Biblie Cuvântul infailibil al lui Dumnezeu?

Simplul fapt că între numeroasele confesiuni protestante ce s-au

dezvoltat există un mare dezacord în privinţa multor aspecte ale învăţăturii
biblice, arată că fiecare confesiune a ales versetele din Biblie care i-au plăcut
în mod deosebit şi apoi şi-a dezvoltat crezurile şi mărturisirile de credinţă din
aceste versete. Fiecare confesiune a susţinut că versetele pe care le alesese ea
erau infailibile şi fără greşeală. În felul acesta, părea că concluziile teologice
care au devenit crezurile bisericii lor - şi care au provenit prin armonizarea
modului lor de a înţelege versetele pe care le selectaseră – erau întru totul
adevărate şi demne de încredere. Învăţăturile lor păreau a fi solid întemeiate
pe Cuvântul infailibil al lui Dumnezeu, Biblia.
Numai că ceea ce părea a fi adevărat şi demn de încredere nu a fost
întotdeauna adevărat şi demn de încredere.
Din nefericire, foarte adesea, versetele pe care ei le selectaseră ca bază
pentru mărturisirile lor de credinţă erau greşit înţelese, fiindcă nu a fost
consultată întreaga Biblie de către aceşti teologi ai bisericilor. Ei nu au
cercetat cu atenţie întreaga Biblie, comparând verset cu verset biblic, pentru a
se asigura că erau corecte concluziile lor. Părea că ei credeau că întreaga
Biblie este infailibilă dar, în realitate, şi-au pus încrederea numai în versetele
acelea pe care le aleseseră ei pentru a-şi demonstra doctrinele. Aşa că, de fapt,
ei negau faptul că absolut toate versetele din întreaga Biblie au autoritate.
Consecinţa acestei încrederi defectuoase în Biblie a fost răspândirea
unei evanghelii a mântuirii ce era uneori departe de adevăr. Iată de ce, de-a
lungul epocii bisericii au existat multe moduri diferite de înţelegere a
doctrinelor biblice de către diverse confesiuni. De exemplu, baptiştii nu sunt
de acord cu luteranii, nici luteranii cu prezbiterienii, nici prezbiterienii cu
baptiştii, ş.a.m.d., în privinţa multor învăţături biblice.
Noi ştim că Biblia este adevărată şi demnă de încredere în legătură cu
absolut fiecare doctrină biblică şi deci nu poate fi decât un singur răspuns
adevărat. Astfel, dacă erau susţinute mai multe viziuni în privinţa unei
anumite doctrine de către diverse confesiuni, cel mult una singură dintre
aceste confesiuni spunea adevărul şi toate celelalte predicau o minciună.
Pe de altă parte, dacă aceste confesiuni credeau că toată Biblia este
Cuvântul infailibil al lui Dumnezeu, iar crezurile lor trebuie să se afle doar
sub autoritatea Bibliei în întregimea ei – atunci, în mod logic, te-ai aştepta ca,

18
până la urmă, toate confesiunile să propovăduiască fiecare doctrină în acelaşi
fel în care propovăduiau acea doctrină toate celelalte biserici.
În plus, au existat largi segmente ale bisericilor, precum romano-
catolicii, mormonii, adventiştii de ziua a şaptea şi bisericile charismatice din
zilele noastre, care declară în mod deschis că doctrinele bisericii lor sunt atât
un produs al Bibliei, cât şi al revelaţiilor ulterioare de la Dumnezeu, mesaje
care s-au dat după ce a fost încheiată Biblia. Deci, prin propria lor declaraţie,
ei au o autoritate ce structurează şi determină înţelegerea lor asupra Bibliei
care este diferită de autoritatea lui Dumnezeu, care este Biblia singură şi în
întregimea ei (Apocalipsa 22:18-19). În mod categoric, noi trebuie să
înţelegem că niciodată nu putea să existe nici o adăugire la Biblie, odată ce a
fost încheiată acum circa 1.900 de ani.
După cum am arătat mai devreme, Dumnezeu a anticipat şi a profeţit
că, din toate motivele menţionate anterior, profeţia avea să se întâmple aşa
cum a declarat Dumnezeu: “dar nu ai sporit bucuria…la seceriş” (Isaia 9:3)
Cu toate că Israel, adică toate bisericile locale de pe cuprinsul lumii, avea să
fie ca nisipul mării, numai o rămăşiţă va fi mântuită (Romani 9:27).

Avea să existe un sfârşit al epocii bisericii

Dumnezeu a profeţit că în cele din urmă va exista un sfârşit la epoca

bisericii şi apoi Dumnezeu avea să desăvârşească secerişul aleşilor Lui - cei
care au fost aleşi de Dumnezeu să fie mântuiţi (Efeseni 1:3-6) – prin aducerea
Evangheliei la persoane care erau în afara oricărei autorităţi bisericeşti.
Dacă cercetăm Biblia, vom descoperi că Biblia propovăduieşte că va
fi un necaz final, care în Matei 24:21 este numit “necazul cel mare.” Citim
acolo:

Pentrucă atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost

niciodată dela începutul lumii pînă acum, şi nici nu va mai fi.

Semnificativ lucru, noi trăim într-un moment din istorie când ne

putem uita în urmă la aproape 2.000 de ani de istorie care au venit după ce a
fost încheiată Biblia. Aşa cum am aflat anterior în studiul acesta, informaţiile
istorice disponibile din surse nebiblice referitoare la istoria bisericilor, ne
învaţă că epoca bisericii a fost exact atât de lipsită de succes cum a prezis
Biblia că va fi.
Aceasta ne aduce însă la o foarte mare întrebare. Întotdeauna s-a
înţeles de către cei care studiază Biblia că în cele din urmă avea să fie un
sfârşit al acestei lumi, moment în care cei nemântuiţi vor primi întreaga
pedeapsă a mâniei lui Dumnezeu, iar cei mântuiţi vor fi în siguranţă cu

19
Hristos pe vecie, în cerurile cele noi şi pământul cel nou. În plus, a existat
îndeobşte credinţa că sfârşitul lumii va veni atunci când Hristos va veni ca un
hoţ noaptea. S-a înţeles, deci, că noi nu putem să ştim cu nici o precizie
momentul sfârşitului. Aceasta deşi, în diverse perioade din istorie, când în
unele părţi ale lumii s-a evidenţiat în mod deosebit persecutarea severă a
creştinilor, au existat oameni care au îndrăznit să facă speculaţii cum că ei
cunoşteau anul întoarcerii lui Hristos. Desigur, de fiecare dată s-a dovedit că
ei nu au avut dreptate. Aceasta s-a întâmplat din cauza faptului că ei nu şi-au
bazat concluzia pe o analiză atentă a tot ce are de spus Biblia despre
întoarcerea lui Hristos.
De fapt, se pare că în întreaga epocă a bisericii concepţia obişnuită a
bisericilor era că bisericile aveau să dureze până chiar la sfârşitul timpului, iar
lumea aceasta avea să se sfârşească deodată, când Hristos va veni ca un hoţ
noaptea.
O variantă importantă a acestei idei a devenit populară în timpul
secolului trecut, când s-a propovăduit aşa-numita doctrină premilenaristă, mai
ales în bisericile baptiste. Doctrina respectivă afirma că Hristos va veni ca un
hoţ noaptea şi va răpi biserica în văzduh, adică îi va lua la cer pe toţi oamenii
din biserici. În acelaşi timp sau cu puţin înainte de aceasta, avea să fie o
perioadă de şapte ani de mare necaz. Imediat după această perioadă de şapte
ani, Hristos S-ar întoarce trupeşte pe pământul actual pentru a împărăţi 1.000
de ani din cetatea propriu-zisă a Ierusalimului actual. După această perioadă
de 1.000 de ani ar veni sfârşitul lumii. Acest gen de învăţătură, care este total
incorectă, este posibilă deoarece există multe capitole, mai ales în cartea
Apocalipsei, care vorbesc în mod evident despre sfârşitul lumii, dar care sunt
extrem de greu de înţeles. De-abia în zilele noastre putem începe să înţelegem
în mod limpede aceste referiri biblice la sfârşitul timpului.

20
 Capitolul 3.
Planul lui Dumnezeu de a întârzia înţelegerea
sfârşitului
Într-adevăr, Biblia ne învaţă că nu ar fi posibil să se înţeleagă nici o
informaţie din Biblie care dă amănunte despre sfârşitul lumii până când lumea
nu s-ar afla, efectiv, foarte aproape de sfârşitul ei. De pildă, numeroase versete
din cartea lui Daniel vorbesc despre sfârşitul lumii, dar Dumnezeu ne învaţă în
Daniel 12:9:

El a răspuns: “Du-te Daniele! Căci cuvintele acestea vor fi

ascunse şi pecetluite pînă la vremea sfîrşitului.”

Cu alte cuvinte, credincioşii adevăraţi nu aveau să înţeleagă nici o

informaţie substanţială referitoare la amănuntele din Evanghelie despre
vremea sfârşitului în lume, până nu am ajuns în momentul în care eram foarte
aproape de sfârşitul lumii. A fost intenţia lui Dumnezeu ca de-abia înainte ca
lumea să se sfârşească, atunci să devină disponibile acel gen de informaţii
pentru credincioşii adevăraţi, care, la rândul lor, urmau să le pună la dispoziţia
lumii.
Una dintre metodele pe care le-a folosit Dumnezeu pentru a împiedica
faptul ca informaţiile referitoare la vremea sfârşitului să fie înţelese, este să
îngăduie practic tuturor bisericilor să adopte o hermeneutică făcută de om,
adică o metodă concepută de om de interpretare a Bibliei, care a făcut
inaccesibile minţilor teologilor multe informaţii biblice. Aduceţi-vă aminte că
am luat notă de acest trist fapt, anterior, în studiul de faţă.
Biblia ne învaţă în mod limpede că fără pildă Hristos nu a vorbit
(Marcu 4:34). O pildă este o povestire lumească având un înţeles ceresc sau
spiritual. Deci, Biblia este o carte cu totul spirituală. Este Cuvântul lui
Dumnezeu, iar Hristos este însăşi esenţa Cuvântului lui Dumnezeu (Ioan
1:14). Dat fiind că este scris de Dumnezeu, toate informaţiile istorice,
dialogurile ce sunt consemnate şi povestirile care sunt notate sunt absolut
adevărate şi demne de încredere. Însă faptul de a şti că un anumit eveniment
istoric s-a întâmplat efectiv, reprezintă doar o părticică din imensul depozit de
adevăr care este, de fapt, Biblia. Fiecare dialog, fiecare povestire, fiecare
cuvânt al Bibliei a fost planificat şi proiectat cu grijă de Dumnezeu, pentru a
propovădui adevăruri spirituale extraordinar de importante.
A găsi adevăr spiritual necesită un studiu biblic enorm, comparând
verset cu verset biblic (1 Corinteni 2:13). De asemenea, necesită ca
Dumnezeu-Duhul Sfânt să deschidă ochii duhovniceşti ai celui care caută
adevărul. După cum am observat deja, nu a fost intenţia lui Dumnezeu să

21
dezvăluie multe adevăruri ale Bibliei, adică să deschidă ochii duhovniceşti ai
celui care caută adevărul – până foarte aproape de sfârşitul timpului. Pentru a
înlesni această orbire de-a lungul epocii bisericii, Dumnezeu nu a considerat
că este potrivit să deschidă ochii spirituali ai învăţătorilor biblici ai bisericilor
ce se află în întreaga lume. Astfel, ei nu-şi dau seama, de exemplu, că ei
studiază Biblia cu o metodă de interpretare biblică total greşită.
Un alt exemplu se poate oferi în ceea ce priveşte modul în care, de-a
lungul epocii bisericii, Dumnezeu a împiedicat bisericile să înţeleagă foarte
multe afirmaţii din Biblie. Cei cărora Dumnezeu le-a deschis ochii
duhovniceşti înţeleg în mod implicit că absolut fiecare cuvânt din limbile
originale ale Bibliei este din gura lui Dumnezeu şi deci este absolut adevărat
şi demn de încredere. Se poate ca traducătorul să fi făcut o greşeală în
traducere, dar cuvântul ebraic sau grecesc ce este tradus nu trebuie pus la
îndoială niciodată.
Problema punerii la îndoială a textului ebraic sau grec din original a
fost deosebit de supărătoare în legătură cu numerele din Biblie. De exemplu,
teologii au fost incapabili să împace durata domniei unui anumit rege aşa cum
era consemnată într-un verset din Biblie, cu informaţia dată în alt loc din
Biblie. De aceea, deseori ei au tras concluzia că trebuie să fi fost o eroare de
transcriere; adică, la un moment dat, când a copiat scrierea iniţială a Bibliei,
un scrib a modificat uşor, din greşeală, un caracter din caracterele numărului
iniţial şi l-a transformat astfel într-un număr care nu există în scrierea iniţială,
iar greşeala respectivă s-a perpetuat pe măsură ce s-au făcut alte copii. Drept
urmare, ei spun că nu putem să avem încredere deplină în absolut fiecare
număr consemnat în Biblie.
O asemenea atitudine faţă de Biblie înseamnă că noi nu ne putem
încrede cu adevărat în nimic din Biblie. Dacă o asemenea eroare este posibilă
cu un număr care este consemnat în Biblie, atunci s-ar fi putut întâmpla în
legătură cu orice cuvânt din Biblie, iar noi ar trebui să tragem concluzia că
nimic din Biblie nu este absolut demn de încredere.
Totuşi, pentru a acorda autoritate versetelor pe care le folosesc pentru
a propovădui ceea ce vor ei să propovăduiască, învăţătorii biblici declară că
Biblia este infailibilă şi fără greşeală. Numai că ei nu cred, în realitate, că
lucrul acesta este realmente adevărat în legătură cu absolut fiecare cuvânt din
întreaga Biblie. Dacă ar crede, într-adevăr, că întreaga Biblie este infailibilă,
nu ar vorbi niciodată despre asemenea lucruri precum greşeala de transcriere.
Ei nu înţeleg că Dumnezeu a păzit Cuvântul Său astfel încât să nu se poată
produce o greşeală de transcriere. Multe adevăruri consemnate în Biblie au
rămas ascunse din cauza faptului că Hristos a vorbit intenţionat în pilde ca să
ascundă adevăruri şi din cauză că Dumnezeu a îngăduit teologilor bisericii să
pună la îndoială corectitudinea unor cuvinte din Biblie.

22
 Acestea sunt doar două exemple – printre multe alte modalităţi prin
care Dumnezeu a ţinut ascunse anumite adevăruri ale Bibliei până când
hotărăşte El să descopere aceste adevăruri. Noi trebuie să ne dăm seama că
nici un ins nu poate să pretindă, vreodată, că propria lui abilitate intelectuală
ori sfinţenia sau neprihănirea lui au fost cele care i-au permis să înţeleagă
Biblia în mod corect. Noi trebuie să ne dăm seama că numai Dumnezeu poate
să ne deschidă ochii asupra adevărurilor pe care le-a ascuns Dumnezeu în
Biblie. Şi, fără îndoială, El este Cel care hotărăşte când va face lucrul acesta.
Trebuie să ţinem minte că Dumnezeu a terminat de scris Biblia cu
aproape 2.000 de ani în urmă. Numai că a fost planul lui Dumnezeu ca foarte
multe adevăruri ale Bibliei să nu fie înţelese de către nimeni până foarte
aproape de sfârşitul timpului. Şi totuşi, timp de aproape 2.000 de ani, erudiţi
ai Bibliei sinceri, devotaţi, credincioşi, care într-adevăr erau mântuiţi, au avut
acces la Biblie şi au încercat din răsputeri să înţeleagă cât mai mult posibil din
Biblie.
Putem începe să înţelegem, astfel, de ce a scris Dumnezeu Biblia în
modul foarte complex, foarte complicat în care a scris-o. Înţelegem, de pildă,
de ce a îngăduit Dumnezeu tuturor bisericilor să adopte o metodă foarte
defectuoasă de interpretare a Bibliei. Numai datorită faptului că noi ne aflăm
aproape de sfârşitul timpului şi acum este intenţia declarată a lui Dumnezeu de
a ne da tot acest adevăr suplimentar, numai de aceea putem noi să înţelegem
atât de mult adevăr în plus faţă de cei care au studiat Biblia anterior.

Acum suntem la vremea înţelegerii

Acum, am ajuns la vremea aceea. În consecinţă, versete din Biblie

care până acum au fost pline de mister, acum sunt înţelese. Noi adevăruri se
revarsă din Biblie zi de zi, aproape. Rezultă o înţelegere din ce în ce mai mare
a planului lui Dumnezeu pentru sfârşitul lumii. Prin respectarea principiului
biblic de a compara verset cu verset din Scriptură şi realizând că noi trebuie să
căutăm adevărul spiritual ascuns în fiecare exemplu, în fiecare povestire şi în
fiecare eveniment istoric consemnat în Biblie, Dumnezeu ne deschide ochii
pentru a înţelege tot felul de adevăruri care până acum i-au fost refuzate şi
celui mai sincer căutător de adevăr biblic. Acum putem să descoperim
modelul biblic pentru evenimentele de la sfârşitul lumii. Această capacitate de
a cunoaşte mult mai mult adevăr biblic a venit doar pentru că tocmai în
această perioadă a istoriei deschide Dumnezeu ochii adevăraţilor credincioşi
care caută cu atenţie adevărul în întreaga Biblie.
Trebuie ca Biblia să ne amintească faptul că a fost intenţia lui
Dumnezeu ca asemenea informaţii să fie înţelese de adevăraţii credincioşi
într-o zi. Amintiţi-vă declaraţia lui Dumnezeu din Eclesiastul 8:5-7:

23
 Pe cine păzeşte porunca, nu-l va atinge nici o nenorocire, dar
inima înţeleptului cunoaşte şi vremea şi judecata. Căci pentru
orice lucru este o vreme şi o judecată şi nenorocirea paşte pe om.
Dar el nu ştie ce şi cum se va întîmpla, căci n-are nici cine-i
spune.

În aceste versete, Dumnezeu ne învaţă că omul, prin firea lui, nu are

idee despre momentul zilei morţii lui sau despre amănuntele procesului de
judecată al lui Dumnezeu pentru sfârşitul lumii. Cu toate acestea, în viaţa
credinciosului adevărat, a insului cu inimă de înţelept, scopul lui Dumnezeu
este ca el să ştie vremea şi judecata.
Realitatea este că adevăraţii credincioşi vor cunoaşte din Biblie multe
informaţii legate de timp, însă credincioşii adevăraţi au devenit conştienţi de
adevărul acesta numai în zilele noastre. Astfel, în zilele noastre au descoperit
din Biblie credincioşii adevăraţi întregul calendar al istoriei, începând cu
Facerea lumii în anul 11.013 î.Hr., de exemplu.
Principiul prezentat în Eclesiastul 8 este reafirmat în 1 Tesaloniceni
5:2-6, unde citim:

Pentrucă voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca

un hoţ noaptea. Cînd vor zice: “Pace şi linişte!” atunci o
prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste
femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare. Dar voi, fraţilor,
nu sînteţi în întunerec, pentruca ziua aceea să vă prindă ca un
hoţ. Voi toţi sînteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu sîntem ai
nopţii, nici ai întunerecului. De aceea să nu dormim ca ceilalţi, ci
să veghem şi să fim treji.

Versetele acestea propovăduiesc faptul că pentru cei care sunt

mulţumiţi de cunoaşterea lor actuală a Bibliei sau de filosofia lor actuală de
viaţă, în care intră ideea că ei nu au nevoie să se teamă de Ziua Judecăţii –
pentru ei Hristos va veni ca un hoţ noaptea. Ei nu au cunoştinţe despre sau
încredere în informaţiile legate de timp pe care le dă Biblia.
Pe de altă parte, cei care veghează şi sunt treji - adică au o minte
sănătoasă, fiindcă Dumnezeu le-a dat un suflet nou, înviat – ei vor şti multe
despre caracterul şi momentul întoarcerii lui Hristos.
Principiul acesta mai este prezentat în cuvintele din Amos 3:7, unde
Dumnezeu spune:

Nu, Domnul Dumnezeu nu face nimic fără să-Şi descopere taina

Sa slujitorilor Săi prooroci.

24
 Având în minte aceste principii, noi ştim că ni se permite să anticipăm
evenimentele finale ale istoriei lumii. Bineînţeles, nu numai că aceste
adevăruri despre care credem că se leagă de sfârşitul lumii trebuie să provină
din Biblie, ci ele trebuie să şi reziste la cea mai atentă examinare a Bibliei.
Biblia ne spune limpede că Hristos va veni ca un hoţ noaptea (2 Petru
3:10; 1 Tesaloniceni 5:2). Bisericile au propovăduit lucrul acesta pe tot
parcursul erei bisericii. Pe baza celor mai mari eforturi ale lor de a înţelege
Biblia, învăţători biblici şi teologi cu frica lui Dumnezeu au subliniat pe bună
dreptate că noi trebuie să fim profund preocupaţi de mântuirea nostră
personală, întrucât nu avem nici o garanţie că mâine vom fi în viaţă. Mai mult
decât atât, majoritatea bisericilor au propovăduit că noi trebuie să realizăm,
totodată, că sfârşitul lumii şi întoarcerea lui Hristos pentru judecată pot să se
întâmple oricând.
Totuşi, după cum am arătat deja, de-a lungul erei bisericii nu a existat
o cunoaştere limpede a cronologiei biblice a istoriei. Nimeni nu fusese în
măsură să determine anul exact al Facerii lumii, anul potopului din vremea lui
Noe, anul în care a fost circumcis Avraam, ziua şi anul botezului lui Hristos,
ş.a.m.d.
Această lipsă de cunoaştere exactă a momentului evenimentelor din
trecut, precum şi lipsa oricăror cunoştinţe despre momentul întoarcerii lui
Hristos au fost atent planificate de Dumnezeu. Aceasta se arată în Daniel 12,
acolo unde citim că lui Daniel, căruia i se dăduse o înţelegere a multor
informaţii legate de vremea sfârşitului, i s-a spus: “ţine ascunse aceste
cuvinte, şi pecetluieşte cartea, pînă la vremea sfîrşitului” (Daniel 12:4).
Acum, însă, noi suntem la vremea sfârşitului, şi Dumnezeu ne-a
deschis ochii spirituali asupra importanţei unor afirmaţii precum cele
consemnate în Eclesiastul 8:5-6 şi în Amos 3:7.
De aceea, aşa cum am observat anterior, Biblia ne învaţă în 1
Tesaloniceni 5:2-6 că mulţi oameni din zilele noastre vor continua să
sublinieze că Hristos va veni ca un hoţ noaptea - numai pentru a se trezi că
sunt ţintele mâniei lui Dumnezeu.
Dat fiind că noi suntem acum foarte aproape de vremea sfârşitului,
versetele acestea sunt extrem de importante. Prin mila lui Dumnezeu, în zilele
noastre, noi am putut să desfăşurăm cronologia istoriei printr-un studiu atent
al Bibliei. Nu doar că Biblia ne-a dezvăluit multe informaţii cu privire la
calendarul exact al unor evenimente istorice trecute consemnate în Biblie, ci
ea ne-a dat şi multe informaţii de natură temporală cu privire la evenimentele
ce trebuie să se întâmple chiar la sfârşitul lumii.
Nu ar trebui să ne mire că se întâmplă astfel. Atunci când Dumnezeu a
nimicit întreg pământul în vremea lui Noe, El S-a asigurat că lumea din acele
zile a ştiut că acest teribil eveniment, distrugerea lumii printr-un potop uriaş,
venea şi, totodată, ziua exactă când urma el să se întâmple. Noe nu a fost doar

25
constructorul uriaşei arce – a cărei construire a fost binecunoscută lumii acelui
timp – ci Noe însuşi a fost un “propovăduitor al neprihănirii” (2 Petru 2:5).
Cu şapte zile înainte de a începe potopul, Dumnezeu i-a dat lui Noe data
exactă la care avea să se pornească potopul (Geneza 7:4, 10, 16).
Tot astfel, când Dumnezeu urma să distrugă cetatea cea rea a
Ninivelui, Dumnezeu l-a trimis pe proorocul Iona să avertizeze cetatea că
peste 40 de zile după ce Iona a început să avertizeze cetatea, ea va fi nimicită
(Iona 3:4).
În mod similar, noi trebuie să înţelegem că în ziua de azi, Dumnezeu
dă informaţii referitoare la calendarul exact al sfârşitului lumii. Aceste
informaţii trebuie să vină doar din Biblie. Biblia de azi nu este cu nimic
diferită de Biblia care a fost încheiată cu mai bine de 1.900 de ani în urmă.
Însă deoarece nu a fost planul lui Dumnezeu să descopere aceste informaţii
până la sfârşitul lumii, informaţiile acestea cu privire la amănuntele perioadei
de la sfârşitul lumii au fost ascunse adânc în cuvintele Bibliei. Ca urmare, nici
chiar cele mai credincioase şi mai sârguincioase persoane care au studiat
Biblia nu au putut înţelege lucrul acesta.
Totuşi, dintotdeauna a fost planul lui Dumnezeu ca, în apropierea
vremii sfârşitului, aceste numeroase informaţii de natură temporală să devină
accesibile lumii. Întrucât toate dovezile biblice arată că noi ne aflăm acum
aproape de sfârşitul timpului, putem fi siguri că acum aceste importante
informaţii legate de timp trebuie să fie disponibile şi că, într-adevăr, ele
trebuie împărtăşite întregii lumi.
Analizând cu atenţie toate informaţiile pe care le dă Biblia referitor la
evenimentele istorice consemnate în Biblie, ni se dă posibilitatea de a înţelege
foarte multe despre momentul şi natura evenimentelor viitoare chiar până la
ultima zi din existenţa Pământului. Putem prezenta în linii mari câteva
adevăruri fundamentale pe care ni le propovăduieşte Biblia, şi ele sunt
următoarele:

1. Biblia este o carte foarte analitică. Ea nu este scrisă astfel încât să

încurajeze analiza subiectivă sau argumentarea filosofică (2 Petru 1:20). Este
scrisă ca o carte de tehnologie, în care adevărul este prezentat ca realitate
absolută.

2. Absolut fiecare număr consemnat în Biblie este corect. Chiar dacă

este posibil ca un număr să fie greu de înţeles, el nu trebuie privit niciodată ca
o greşeală.

3. Există o mare precizie în producerea evenimentelor istorice. De

exemplu, Israel a fost în Egipt 430 de ani, până la ultima zi. Israel a fost în
pustie, călătorind din Egipt până în Canaan 40 de ani, până la ultima zi.

26
 4. Adeseori, dar nu întotdeauna, Dumnezeu foloseşte anumite numere
ale Bibliei pentru a ilustra un adevăr spiritual. Isus Hristos face aluzie la
semnificaţia spirituală a numerelor în Matei 18:21-22. Când Petru L-a întrebat
pe Isus de câte ori trebuie să-l ierte pe fratele lui, Isus a folosit numere pentru
a-Şi explica răspunsul. În versetul 22 El spune:

…Eu nu-ţi zic pînă la şapte ori, ci pînă la şaptezeci de ori cîte
şapte.

Dacă noi trebuie să ne iertăm mereu unul pe altul, înţelegem că Isus

foloseşte numere pentru a zugrăvi adevăruri spirituale. Numerele acestea
puteau să fie singure ori să facă parte dintr-un număr mai mare. Lucrul acesta
este de mare ajutor la armonizarea şi punerea în legătură a unor evenimente
asemănătoare care au loc la mulţi ani distanţă. Urmează o listă cu majoritatea
acestor numere:

2 – Cei care au fost însărcinaţi să aducă Evanghelia

3 – Ţelul lui Dumnezeu
4 – Maxima întindere în timp sau ca distanţă pe care o are Dumnezeu
în vedere în plan spiritual
5 – Ispăşirea, care subliniază atât judecata, cât şi mântuirea
7 – Împlinirea desăvârşită a ţelului lui Dumnezeu
10 – Caracterul complet a ceea ce se are în vedere
11 – Prima venire a lui Hristos, la 11.000 de ani după Facerea lumii
12 – Plenitudinea a ceea ce se are în vedere
13 – Sfârşitul lumii, ale cărui amănunte au început să se manifeste la
exact 13.000 de ani după Facerea lumii
17 – Cerul
23 – Mânia sau judecata lui Dumnezeu
37 – Mânia sau judecata lui Dumnezeu
40 – Încercare
43 – Mânia sau judecata lui Dumnezeu

Un exemplu despre cum putem descoperi un adevăr spiritual prin

intermediul unui număr mare ce poate fi descompus în numere mai mici, este
dat în Ioan 21. Acolo Biblia consemnează prinderea a 153 de peşti. Năvodul
nu s-a rupt. Peştii au fost aduşi toţi în siguranţă pe uscat, care reprezintă cerul,
fără utilizarea unei corăbii - care simbolizează biserica locală. Din punct de
vedere spiritual, aceşti peşti îi reprezintă pe toţi credincioşii adevăraţi, aleşii,
ce vor fi izbăviţi de iad - care este simbolizat prin mare - după ce epoca
bisericii s-a încheiat. Numărul 153 se descompune, după cum vedem, în

27
numerele 3 x 3 x 17 = 153. În plan spiritual, numerele acestea înseamnă că
numărul 153 descrie ţelul lui Dumnezeu (3) de a-i aduce la cer (17) pe toţi cei
pe care Dumnezeu i-a izbăvit de mânia lui Dumnezeu. Astfel, numărul 153 ne
ajută să vedem adevărurile spirituale ce sunt ascunse în acest eveniment din
istorie.

5. Uneori, Biblia atrage atenţia asupra unui număr care profeţeşte un

eveniment viitor. De exemplu, în Daniel 12:12, Dumnezeu vorbeşte despre o
persoană binecuvântată care aşteaptă şi ajunge până la 1.335 de zile.
Descoperim că aceasta profeţeşte venirea lui Isus, a Cărui lucrare spirituală de
ispăşire pentru acest pământ a început în 26 septembrie anul 29 d.Hr., când El
a fost vestit în mod oficial ca Mielul lui Dumnezeu. A continuat până în 22
mai anul 33 d.Hr., ziua Cincizecimii, când s-a revărsat Duhul Sfânt şi epoca
bisericii a început în mod oficial. Perioada dintre aceste două evenimente a
fost de exact 1.335 de zile cu totul, aşa cum prezisese Daniel 12:12.

6. Trebuie să se înţeleagă limpede că adevărata înţelegere a oricărui

adevăr biblic nu poate veni decât atunci când hotărăşte Duhul Sfânt că este
timpul ca noi să cunoaştem acel adevăr. Înainte ca orice adevăr să poată fi
cunoscut, Dumnezeu trebuie să ne deschidă inimile şi ochii duhovniceşti. Ca
urmare, cererea acestei vederi spirituale trebuie să constituie rugăciunea
neîntreruptă a oricărui om care caută să cunoască vreun adevăr al Bibliei.
Lucrul acesta se aplică în mod foarte direct şi pentru înţelegerea momentului
şi a naturii evenimentelor finale din istoria acestei lumi.

7. În Coloseni 2:16 şi 17, Dumnezeu ne face cunoscut că zilele de

sărbătoare cu caracter ceremonial sunt umbre ale lucrurilor viitoare. Versetele
acestea declară:

Nimeni dar să nu vă judece cu privire la mîncare sau băutură,

sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă, sau
cu privire la o zi de Sabat, cari sînt umbra lucrurilor viitoare, dar
trupul este al lui Hristos.

În consecinţă, ne putem aştepta şi chiar descoperim că fiecare moment

important în desfăşurarea planului evanghelic al lui Dumnezeu are loc la data
unei zile de sărbătoare cu caracter ritual. De pildă, Hristos a fost crucificat în
ziua în care urma să se prăznuiască Paştele evreiesc. Ziua Cincizecimii a fost
ziua în care s-a revăsat Duhul Sfânt, la începutul erei bisericii. Vom vedea că
principiul acesta se perpetuează tot timpul până în ultima zi din existenţa
Pământului, care vine într-o zi ce echivalează cu ultima zi a sărbătorii
corturilor.

28
 Dacă ţinem minte aceste şapte principii în studiul nostru biblic, vom fi
ajutaţi în mare măsură în efortul nostru de a afla adevăr din Biblie.
Datorită însemnătăţii punctului 7, care se referă la relaţia zilelor
biblice cu caracter ritual cu momentele importante în desfăşurarea cronologiei
istorice divine, ar fi bine să subliniem şi mai mult această chestiune. Mai
târziu vom decoperi că exactitatea aceasta continuă până în chiar ultima zi din
existenţa lumii.

Momentele importante din timp se leagă de zilele de sărbătoare cu

caracter ceremonial

După cum am observat anterior, numeroase momente importante în

desfăşurarea timpului au fost legate în mod foarte precis de zilele de
sărbătoare cu caracter ceremonial care trebuiau ţinute de Israelul Vechiului
Testament. Calendarul ceremonial biblic era guvernat de timpul scurs de la o
lună nouă până la următoarea, ceea ce făcea ca luna biblică să fie sau de 29,
sau de 30 de zile. Analizând cu atenţie informaţiile legate de timp din Biblie,
aflăm că prima lună din fiecare an începea cât mai aproape posibil de
echinocţiul de primăvară, dar nu mai devreme de 14 zile înaintea echinocţiului
de primăvară, care este 21 martie sau 22 martie.
Aşa cum am observat, Dumnezeu a instituit câteva sărbători cu
caracter ceremonial foarte importante care se identificau cu nişte aspecte
însemnate din planul de mântuire al lui Dumnezeu. Ele au fost “umbra
lucrurilor viitoare.” Aceste importante zile de sărbătoare cu caracter
ceremonial sunt următoarele:

1. Paştele evreiesc, a 14-a zi din prima lună.

2. Cincizecimea, numită şi sărbătoarea secerişului, la 50 de zile după

Sabatul de ziua a şaptea care era simultan cu ziua de Paşte sau era prima zi de
Sabat de după Paşte.

3. Prima zi din luna a şaptea era o zi specială de sărbătoare pe care

teologii o numesc sărbătoarea trâmbiţelor. Ea ar trebui numită, mai exact,
sărbătoarea veseliei. Trâmbiţele la care se sufla în ziua aceea nu erau
trâmbiţele biblice de argint. La acea dată se sufla la “shofar,” cornul de
berbec. Atunci când este tradusă corect, Biblia se referă la ea ca ziua veseliei
(Numeri 29:1) sau ca o zi de aducere aminte a veseliei (Levitic 23:24).

4. Fiecare al cincizecilea an era un an jubiliar, de veselie, care sublinia

că Evanghelia (libertatea) trebuia vestită întregii lumi. Anii jubiliari au
început în 1407 î.Hr., când Israel a intrat în ţara Canaanului, şi trebuiau

29
prăznuiţi la intervale de 50 de ani de atunci încolo (Levitic 25:8-13). Astfel, 7
î.Hr., anul în care S-a născut Hristos, a fost un an jubiliar. Iar 1994 d.Hr., care
a venit la 2.000 de ani după 7. î.Hr., a fost tot un an jubiliar.

5. Ziua a zecea din luna a şaptea era numită ziua ispăşirii. Şi ea a fost
numită o zi a veseliei (Levitic 25:9) şi prefigura marele eveniment al aducerii
ispăşirii de către Isus pentru păcatele tuturor celor pe care El a venit să-i
mântuiască.

6. Din ziua a 15-a până în ziua a 22-a a lunii a şaptea era sărbătoarea
corturilor, care era în acelaşi timp cu sărbătoarea strângerii roadelor.

În mod semnificativ, momentul fiecăreia dintre aceste zile de

sărbătoare s-a identificat cu nişte momente foarte importante din desfăşurarea
planului de mântuire al lui Dumnezeu. Dacă vom armoniza toate informaţiile
biblice care ne ajută să desfăşurăm întreaga cronologie a istoriei până la
sfârşitul timpului, vom descoperi următoarele:

1. Importante mărturii din Biblie indică spre faptul că, după toate
probabilităţile, Isus, care este însăşi esenţa jubileului, S-a născut în 2
octombrie, în anul 7 î.Hr. Anul 7 î.Hr. este un an jubiliar. 2 octombrie, în anul
7 î.Hr., a fost ziua ispăşirii, în care se sufla din “shofar-”ul veseliei (cornul de
berbec). Astfel, atât ziua ispăşirii, cât şi anul 7 î.Hr. s-au identificat cu
jubileul. Amintiţi-vă, jubileul se concentra asupra faptului că Evanghelia
urma să fie vestită întregii lumi. Iar Isus a venit pe acest pământ pentru a face
toate pregătirile astfel încât Evanghelia să poată fi vestită în întreaga lume.
Vedem, astfel, remarcabila legătură a momentului naşterii lui Isus, care este
însăşi esenţa jubileului, cu ziua şi anul care se concentrau asupra jubileului.

2. Următorul moment important din planul de mântuire al lui

Dumnezeu a fost ziua în care Isus Şi-a început oficial lucrarea Lui ca Mesia.
A fost ziua în care El a fost vestit lumii ca fiind Mielul lui Dumnezeu care
venise să ridice păcatele lumii. Era 26 septembrie anul 29 d.Hr., potrivit
calendarului nostru modern. Conform calendarului biblic, este prima zi a lunii
a şaptea, care este data sărbătorii veseliei (incorect denumită de către teologi
sărbătoarea trâmbiţelor). Înţelegem, cu siguranţă, frumoasele asemănări ale
vestirii începutului oficial al misiunii lui Isus, veselia noastră, cu o sărbătoare
a veseliei.

3. Isus, Mielul lui Dumnezeu adus ca jertfă, a suferit efectiv pedeapsa

cerută de Legea lui Dumnezeu, într-un mod care a echivalat cu pedeapsa ce ar
fi fost dată celor pe care El a venit să-i mântuiască - atunci când a plătit pentru
păcatele lor. Această uriaşă pedeapsă a început în seara de joi în grădina
Ghetsimani şi a continuat până vineri, chiar înainte de apusul soarelui. Acest

30
teribil eveniment s-a produs exact atunci când poruncea Biblia că trebuia să se
prăznuiască sărbătoarea Paştelui. Potrivit calendarului biblic, vinerea aceea a
fost ziua a paisprezecea din prima lună. Potrivit calendarului nostru modern, a
fost 1 aprilie anul 33 d.Hr.

4. În anul 33 d.Hr. Biblia cerea prăznuirea sărbătorii Cincizecimii

duminica, în 22 mai, potrivit calendarului nostru modern. Aceasta era ziua în
care urmau să fie culese cele dintâi roade ale secerişului. Exact în aceeaşi zi,
22 mai anul 33 d.Hr., Duhul Sfânt S-a revărsat şi au fost aduse în împărăţia lui
Dumnezeu cele dintâi roade ale erei bisericii. Aduceţi-vă aminte, în Faptele
Apostolilor 2:41 citim că în ziua aceea au fost mântuite circa 3.000 de
persoane.

5. Fiecare zi de Cincizecime de-a lungul erei bisericii, care a durat din

33 d.Hr. până în 1988, a subliniat că roadele cele dintâi trebuiau culese în
continuare. În consecinţă, epoca bisericii s-ar fi sfârşit în ziua de dinaintea
Cincizecimii în 1988. Aceasta a fost 21 mai 1988. În felul acesta, epoca
bisericii a durat exact 1.955 de ani întregi, până la ultima zi.

6. Pe măsură ce vom merge mai departe în studiul acesta, vom afla că

epoca bisericii s-a terminat în 21 mai 1988 d.Hr. Data aceasta a coincis cu
debutul perioadei în care Dumnezeu a început să pregătească bisericile şi
lumea pentru ceea ce Biblia numeşte “necazul cel mare.” De asemenea, vom
afla că în timpul primelor 2.300 de zile ale acestui necaz de 8.400 de zile,
practic nimeni nu a putut deveni mântuit.

7. Dar aşa cum vom descoperi în studiul de faţă, la 2.300 de zile după
debutul necazului cel mare a început marele plan final de mântuire al lui
Dumnezeu. Acea zi din istorie a fost 7 septembrie 1994 d.Hr. În ziua aceea,
Dumnezeu a revărsat din nou Duhul Său Sfânt, astfel încât, în următorii 17 ani
va fi mântuită o mare mulţime de oameni în întreaga lume.5 Într-adevăr,

5 În Ezechiel 39:29 citim: “şi nu le voi mai ascunde Faţa Mea, căci voi turna Duhul
Meu peste casa lui Israel, zice Domnul Dumnezeu.” Expresia “nu le voi mai ascunde
Faţa Mea” este strâns legată de planul final de mântuire al lui Dumnezeu, care vine în
timpul ultimei părţi a necazului cel mare. Ştim că aşa este, deoarece planul de mântuire al
lui Dumnezeu în timpul celor 1480 de ani în care Israel a reprezentat împărăţia lui
Dumnezeu şi în timpul erei de 1955 de ani a bisericii, când toate bisericile au reprezentat
împărăţia lui Dumnezeu - s-au sfârşit ambele prin faptul că Dumnezeu S-a îndepărtat de ei.
De-abia în timpul strângerii roadelor de la urmă, în ultima parte a necazului cel mare,
Dumnezeu nu-Şi va mai întoarce faţa de la ei niciodată. Vedeţi, de asemenea, şi Ioel 2:28-
32, unde Dumnezeu vorbeşte despre revărsarea Duhul Sfânt. Versetele acestea sunt citate în
Faptele Apostolilor 2:17-21. În Ioel 2 atenţia se concentrează pe revărsarea Duhului Sfânt
în timpul
necazului cel mare. În Faptele Apostolilor 2 atenţia în legătură cu revărsarea Duhului Sfânt

31
nimeni nu şi-a dat seama de această teribilă acţiune a lui Dumnezeu atunci
când a avut loc. Dar Biblia ne asigură că ea chiar a avut loc. În acel 7
septembrie, potrivit calendarului biblic, era prima zi din luna a şaptea, când
trebuia să se prăznuiască sărbătoarea veseliei (aduceţi-vă aminte, ea a fost
incorect numită sărbătoarea trâmbiţelor). Acel an, 1994, când s-a întâmplat
acest măreţ eveniment, a fost un an jubiliar, la fel cum şi anul 7 î.Hr., când S-a
născut Isus, a fost tot un an jubiliar. Vedem, din nou, corelarea uimitoare a
momentului din desfăşurarea planului de mântuire al lui Dumnezeu cu
momentul biblic al zilelor de sărbătoare cu caracter ceremonial.

Caracterul precis al unor evenimente importante legate de mântuire

Prin studierea atentă a Bibliei, aflăm că desfăşurarea unor momente

importante din planul de mântuire al lui Dumnezeu pentru lume nu este deloc
întâmplătoare sau dezordonată. Fiecare eveniment a respectat un program în
timp foarte atent planificat, care este dezvăluit în cartea de legi a lui
Dumnezeu, Biblia. Urmează câteva exemple în acest sens:

1. Israel a fost în Egipt 430 de ani până la ultima zi (Exod 12:40-41).

Au fost anii de la 1877 î.Hr. până în 1447 î.Hr.

2. Odată ce Israel a plecat din Egipt în 1447 î.Hr., exact 40 de ani mai
târziu, până la ultima zi, au sosit ei la râul Iordan, pe care apoi l-au trecut
pentru a intra în ţara Canaanului.

3. Aşa cum s-a profeţit în Daniel 12:12, lucrarea lui Hristos ca Mesia
s-a desfăşurat exact 1.335 de zile, cu totul. El Şi-a început oficial lucrarea în
26 septembrie anul 29 d.Hr., când a fost vestit ca Mielul lui Dumnezeu (Ioan
1:29). Exact 1.335 de zile mai târziu, cu totul, în 22 mai anul 33 d.Hr. s-a
revărsat Duhul Sfânt şi epoca bisericii a început în mod oficial.

4. Epoca bisericii a cuprins exact 1.955 de ani, până la ultima zi,

întrucât a început în ziua Cincizecimii, 22 mai anul 33 d.Hr. şi s-a sfârşit în
ziua de dinaintea Cincizecimii, în 21 mai 1988 d.Hr.

5. Au fost exact 13.000 de ani, până la ultimul an, de la Facerea lumii,

în anul 11.013 î.Hr., până la sfârşitul erei bisericii – care a reprezentat şi
începutul ultimelor acţiuni de mântuire şi de judecată ale lui Dumnezeu. Vom
învăţa că acestea au început în 1988 d.Hr.

se concentrează pe ziua Cincizecimii din anul 33 d.Hr. şi necazul cel mare.

32
 6. De la potopul din vremea lui Noe care a distrus totul pe pământ în
4990 î.Hr., până în 2011 d.Hr. - care, vom învăţa noi, este anul în care
Dumnezeu va distruge acest univers actual şi îl va recrea ca ceruri noi şi
pământ nou – sunt exact 7.000 de ani.

7. Întocmai cum s-a profeţit în Daniel 8:14, vom învăţa că de la

începutul necazului cel mare, care a coincis cu sfârşitul erei bisericii în 21 mai
1988, până la revărsarea Duhului Sfânt, au fost exact 2.300 de zile. Această
revărsare a Duhului Sfânt, care a avut loc în 7 septembrie 1994, este data de
început a magnificului seceriş final de 17 ani, cu numeroşi oameni care au
devenit credincioşi adevăraţi.
Acestea sunt câteva dintre perioadele de timp foarte exacte care arată
că Dumnezeu a pregătit dinainte dezvăluirea Evangheliei în lume.

Dumnezeu a folosit Templul pentru a ilustra adevăr spiritual

Trebuie să reţinem că uneori Biblia prezintă un eveniment istoric

pentru a ilustra mânia lui Dumnezeu, precum şi îndurarea şi iubirea lui
Dumnezeu. De exemplu, Biblia descrie teribila judecată a lui Dumnezeu
asupra lumii din vremea lui Noe. El a folosit apele potopului pentru a distruge
omenirea. Totuşi, în 1 Petru 3:20, referindu-se la acest potop, Dumnezeu arată
că “au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete, şi anume opt.” Tot
astfel şi Israel a trecut în siguranţă prin Marea Roşie pentru a ilustra
mântuirea. În schimb, armatele egiptene au fost nimicite în Marea Roşie
pentru a ilustra judecata lui Dumnezeu asupra celor răi. Aşadar, în aceste
exemple Dumnezeu Îşi arată mânia şi îndurarea Lui prin acelaşi eveniment.
În mod similar, Dumnezeu a folosit magnificul templu construit de
Solomon pentru a ilustra judecata lui Dumnezeu şi, de asemenea, pentru a
ilustra mântuirea lui Dumnezeu. Asemeni cortului de la Silo, templul acesta a
ilustrat construirea împărăţiei lui Dumnezeu în timpul erei bisericii. Cu toate
acestea, din cauza răutăţii lui Israel şi a lui Iuda, Dumnezeu a distrus, în timp,
atât cortul de la Silo cât şi templul lui Solomon din Ierusalim. Tot astfel, în
vremea noastră, Dumnezeu a adus judecata Lui asupra bisericilor din zilele
noastre. Aceste biserici au fost prefigurate de cort şi de templu. Nici una
dintre bisericile de azi nu mai este inclusă în planul de mântuire al lui
Dumnezeu. Templul, care prefigura întreaga epocă a bisericii, nu mai există.
N-a mai rămas piatră peste piatră (Matei 24:1-3).
Însă Dumnezeu mai foloseşte templul lui Solomon şi pentru a
prefigura şi ilustra minunatul plan de mântuire al lui Dumnezeu care are loc în
zilele noastre. El face lucrul acesta în Biblie atunci când descrie sfinţirea
templului. Toate evenimentele care s-au întâmplat în legătură cu această
sfinţire au avut loc în luna a şaptea a calendarului biblic (1 Regi 8:2). Biblia

33
vorbeşte despre luna a şaptea ca sfârşit al anului (Exod 23:16, 34:22). În ceea
ce priveşte istoria lumii, în zilele noastre suntem noi la sfârşitul anului.6 Noi
trebuie să înţelegem, aşadar, că toate evenimentele implicate în sfinţirea
templului lui Solomon indicau sau prefigurau evenimentele evanghelice care
au loc în zilele noastre, în vremea secerişului din urmă.

Datele despre sfinţirea Templului dau informaţii importante legate de

timp

În legătură cu sfinţirea templului lui Solomon, Dumnezeu a utilizat o

modalitate interesantă de a arăta că sfârşitul lumii este cu o zi mai târziu decât
l-am aştepta noi. Procedând astfel, Dumnezeu ne mai arată, totodată, marea
exactitate a fixării în timp a sfârşitului lumii. Pentru a obţine această
informaţie, trebuie să observăm mai întâi cum foloseşte Dumnezeu sintagma
“ziua de pe urmă.”
În Biblia originală în limba ebraică din Vechiul Testament şi în Biblia
originală în limba greacă din Noul Testament există numai 8 locuri care au
sintagma “ziua de pe urmă” cuprinzând cuvintele “ziua” şi “de pe urmă.” În
Biblia noastră în limba română aceste versete apar în mod puţin diferit unul de
altul, dar în Biblia în limbile originale dată de Dumnezeu, ele toate conţin
aceeaşi sintagmă “ziua de urmă.”
Analizând sintagma “ziua de pe urmă,” descoperim că ea este
consemnată în doar opt locuri din Biblie. Patru dintre aceste locuri sunt în
Ioan 6, unde Dumnezeu vorbeşte despre faptul că în ziua de apoi le va da
tuturor credincioşilor adevăraţi trupurile lor înviate (Ioan 6:39, 40, 44, 54).
Sintagma “ziua de apoi” se găseşte, de asemenea, în Ioan 11:24. Acolo citim
că Marta, stând lângă mormântul fratelui ei mort, Lazăr, spune sub insuflarea
Duhului Sfânt:

Ştiu (…) că va învia la înviere, în ziua de apoi.

Sintagma aceasta este consemnată şi în Ioan 12:48, unde Hristos

declară:

Pe cine Mă nesocoteşte şi nu primeşte cuvintele Mele, are cine-l

osîndi: Cuvîntul, pe care l-am vestit Eu, acela îl va osîndi în ziua
de apoi.

6 Este semnificativ că Biblia spune că Enoh a fost luat la cer, fără să moară, la vârsta de
365 de ani (Geneza 5:23-24). Cu siguranţă nu este o simplă coincidenţă că acest prim
exemplu de răpire la cer i s-a întâmplat unui credincios adevărat la o vârstă care coincide cu
un an de istorie pământeană (365 de zile).

34
 Lucru foarte semnificativ, celelalte două cazuri de întrebuinţare de
către Dumnezeu a sintagmei “ziua de pe urmă” sunt în legătură cu ultima zi a
sărbătorii corturilor. Ele se află în Ioan 7:37 şi Neemia 8:18.
Sărbătoarea corturilor era simultană cu sărbătoarea strângerii
roadelor. Aceste sărbători se leagă în mod clar de sfârşitul lumii. De aceea, nu
ne miră că Dumnezeu foloseşte cuvintele “ziua de pe urmă” în legătură cu
sărbătoarea corturilor. Deci, ultima zi a sărbătorii corturilor ar trebui să ne
arate momentul ultimei zile a sfârşitului lumii.
În calendarul ceremonial biblic sărbătorile acestea simultane –
sărbătoarea corturilor şi sărbătoarea strângerii roadelor - trebuia să aibă o
durată de şapte zile, începând din ziua a 15-a a lunii a şaptea. Ziua care urma
imediat după aceste şapte zile, pe care Biblia o numeşte ziua a opta, a mai fost
numită atât “adunare de sărbătoare” (Levitic 23:36), cât şi “zi de odihnă”
(Levitic 23:39). Astfel, sărbătoarea corturilor includea, de fapt, opt zile care
începeau în ziua a 15-a a lunii a şaptea şi se terminau în ziua a 22-a, iar
această ultimă zi trebuia prăznuită ca un Sabat.
Oricum, a fost în intenţia lui Dumnezeu să ne arate că, în momentul în
care raportăm zilele acestea la sfârşitul lumii, ziua a opta trebuie considerată a
avea o durată de două zile, astfel încât a opta zi va include şi ziua a 23-a din
cea de-a şaptea lună biblică.
Adevărul acesta este dezvoltat de Dumnezeu în informaţiile biblice
legate de sfinţirea templului lui Solomon, despre care se poate demonstra că
se identifică în mod izbitor cu evenimentele ce au loc la sfârşitul lumii. În 2
Cronici Dumnezeu descrie sfinţirea templului lui Solomon. Trebuie să ne
uităm la câteva afirmaţii pe care le-a făcut Dumnezeu în legătură cu sfinţirea.
Ele sunt următoarele:

1. Perioada a fost în luna a şaptea (2 Cronici 7:10).

2. Sfinţirea altarului a durat şapte zile (2 Cronici 7:9).

3. Apoi s-a ţinut sărbătoarea corturilor (sărbătoarea Bibliei) timp de

şapte zile (2 Cronici 7:8-9). În felul acesta, trecuseră 14 zile (1 Regi 8:65).

4. Prăznuirea de şapte zile a sărbătorii corturilor a fost urmată de ziua

a opta, când au avut o adunare de sărbătoare (2 Cronici 7:8-9).

Această a opta zi ar fi fost prăznuită ca o zi de odihnă (Levitic 23:39),

când nu avea să se facă nici o muncă şi călătoriile aveau să fie restrânse.
Conform Faptelor Apostolilor 1:12, distanţa dintre Muntele Măslinilor şi
Ierusalim, care era de mai puţin de un kilometru, era singurul parcurs sau

35
singura distanţă ce le era îngăduită pentru a călători într-o zi de Sabat. În mod
semnificativ, în 1 Regi 8:66 citim:

În ziua a opta, a dat drumul poporului. Şi ei au binecuvîntat pe

împărat, şi s-au dus în corturile lor, veseli şi cu inima mulţămită
pentru tot binele pe care-l făcuse Domnul robului Său David, şi
poporului Său Israel.

Ziua a opta, 21 octombrie 2011

Aşa cum am remarcat, această a opta zi era în mod obişnuit ziua a 22-
a din luna a şaptea şi trebuia prăznuită ca un Sabat. Oamenii veniseră de pe tot
cuprinsul Israelului (1 Regi 8:65). Cum putea să li se ceară să facă toată
munca mutării şi a călătoriei într-o zi care trebuia prăznuită ca un Sabat?
Dumnezeu a rezolvat această problemă arătând că ziua a opta urma să
continue pentru încă o zi. Acea zi în plus a fost ziua a 23-a a lunii a şaptea.
Citim lucrul acesta în 2 Cronici 7:10:

În a douăzeci şi treia zi a lunii a şaptea, Solomon a trimes înapoi

în corturi pe popor, care era vesel şi mulţămit de binele pe care-l
făcuse Domnul lui David, lui Solomon şi poporului Său Israel.

Vă rog să observaţi exprimarea din versetul acesta, aproape identică

cu aceea din 1 Regi 8:66 (citat anterior). Aduceţi-vă aminte, 1 Regi 8:66 se
referea la ziua a opta, care era a 22-a zi a lunii, pe când 2 Cronici 7:10 se
referă la ziua a 23-a din lună.
Această dezvăluire este extrem de importantă în momentul în care ne
dăm seama că sfinţirea templului şi prăznuirea sărbătorii corturilor
(sarbătoarea Bibliei) sunt legate intim de finalizarea planului de judecată al lui
Dumnezeu la sfârşitul lumii. Aceasta înseamnă că, în 2011 d.Hr., a opta zi din
sărbătoarea corturilor (sărbătoarea Bibliei) trebuie considerată ca având o
durată de două zile, de fapt. Deşi ziua a opta (a 22-a zi a lunii a şaptea) este 20
octombrie, de fapt ea trebuie prăznuită aşa cum au făcut în 2 Cronici 7:10, în
ziua a 23-a a lunii a şaptea, care este 21 octombrie 2011. În felul acesta,
trebuie să realizăm că 21 octombrie 2011 va fi ultima zi din existenţa acestui
pământ.

Încă o privire asupra sărbătorii corturilor

Atunci când am analizat sfinţirea templului lui Solomon, am

descoperit că sărbătoarea corturilor a fost o parte integrantă a activităţilor

36
legate de sfinţire. De asemenea, am învăţat că ea ne ajută să cunoaştem
momentul sfârşitului lumii. Dar de ce a fost numită ea sărbătoarea corturilor?
Vom descoperi că termenul ebraic ce este tradus “cort” în legătură cu
această sărbătoare este un cuvânt ebraic ce se traduce mai adesea “colibă.”
Mai mult, vom descoperi că termenul “colibă” este strâns legat de norul şi de
focul care au acoperit cortul de-a lungul celor 40 de ani în care Israel a fost în
pustie, în drumul lor din Egipt spre ţara Canaanului. În plus, vom descoperi că
norul şi focul reprezentau poruncile lui Dumnezeu, făcând astfel coliba să
reprezinte poruncile lui Dumnezeu. De aceea, sărbătoarea corturilor este în
realitate sărbătoarea Legii lui Dumnezeu sau sărbătoarea Bibliei. Sărbătoarea
corturilor (sărbătoarea Bibliei) pune accentul pe slava lui Dumnezeu aşa cum
este ea dezvăluită de slava cărţii de legi a lui Dumnezeu, Biblia.
Cuvântul ebraic pentru “cort” pe care l-a plasat Dumnezeu în
sintagma “sărbătoarea corturilor” este cuvântul “sukkah,” ce mai este tradus şi
“colibă.” Un pasaj din Biblie care ne ajută să înţelegem acest cuvânt este Isaia
4:5-6. Acolo citim:

Domnul va aşeza, peste toată întinderea muntelui Sionului şi

peste locurile lui de adunare, un nor de fum ziua, şi un foc de
flacări strălucitoare noaptea. Da, peste toată slava va fi un
adăpost, o colibă, ca umbrar împotriva căldurii zilei, şi ca loc de
adăpost şi de ocrotire împotriva furtunii şi ploii.

Potrivit limbii ebraice din original, expresia tradusă “peste locurile lui
de adunare” ar fi trebuit tradusă “peste adunarea lui.” Cuvântul ebraic tradus
“adăpost” în versetul acesta ar fi tradus mai bine “acoperământ.” Exprimarea
tradusă “Da, peste toată slava va fi un adăpost, o colibă, ca umbrar…” ar
fi trebuit tradusă “căci peste toată slava va fi un acoperământ. Iar el va fi o
colibă, ca umbrar…” Astfel, versetele acestea ar fi traduse mai bine:

Iehova va aşeza, peste toată întinderea muntelui Sionului şi peste

adunarea lui, un nor de fum ziua, şi un foc de flacări strălucitoare
noaptea: căci peste toată slava va fi un acoperământ. Iar el va fi
o colibă, ca umbrar împotriva căldurii zilei, şi ca loc de adăpost şi
de ocrotire împotriva furtunii şi ploii.

Versetele acestea propovăduiesc următoarele lucruri:

1. “toată întinderea muntelui Sionului” Aceasta se referă la toate

aspectele împărăţiei lui Dumnezeu, ai cărei cetăţeni am devenit noi odată ce
suntem mântuiţi.

37
 2. “peste adunarea lui” Acesta este un cuvânt la singular care se
referă la o unică mare adunare veşnică ce este formată din toţi aceia care au
fost mântuiţi.

3. “un nor de fum ziua, şi un foc de flacări strălucitoare noaptea”

Aceasta se referă la Legea lui Dumnezeu, Biblia, care călăuzeşte omenirea din
punct de vedere spiritual.

4. “peste toată slava va fi un acoperământ” Aceasta se referă la

slava împărăţiei lui Dumnezeu care are drept acoperământ norul în timpul
zilei şi focul în timpul nopţii.

5. “Iar el va fi o colibă, ca umbrar împotriva căldurii zilei, şi ca

loc de adăpost şi de ocrotire [ascunzătoare] împotriva furtunii şi ploii.”
Norul şi focul - Cuvântul lui Dumnezeu, deci - sunt o colibă ce acoperă şi
oferă o ascunzătoare împotriva mâniei lui Dumnezeu – furtuna şi ploaia.

Am învăţat mai devreme că norul şi stâlpul de foc se leagă de

Cuvântul lui Dumnezeu. Înţelegem lucrul acesta pe măsură ce observăm că
Biblia are multe de spus despre norul şi stâlpul de foc ce l-au călăuzit pe Israel
în timpul celor 40 de ani ai lor în pustie. De pildă, citim în Numeri 9:21-23:

Dacă norul se oprea de seara pînă dimineaţa, şi se ridica

dimineaţa, atunci porneau şi ei. Dacă norul se ridica după o zi şi o
noapte, atunci porneau şi ei. Dacă norul se oprea deasupra
cortului două zile, sau o lună, sau un an, copiii lui Israel
rămîneau tăbărîţi, şi nu porneau; şi cînd se ridica, porneau şi ei.
Tăbărau după porunca Domnului, şi porneau după porunca
Domnului; ascultau de porunca Domnului, de porunca Domnului
dată prin Moise.

În Numeri 9:15-23, Dumnezeu asociază în mod foarte limpede norul

din timpul zilei şi focul din timpul nopţii cu poruncile lui Dumnezeu. Şi,
bineînţeles, poruncile lui Dumnezeu sunt Biblia.
Desigur, noi trebuie să înţelegem că dacă nu ajungem să fim mântuiţi
niciodată, Legea lui Dumnezeu va face ca osânda mâniei Lui să cadă asupra
noastră. Însă dacă suntem unul dintre aleşii lui Dumnezeu (şi putem să ştim că
suntem dacă ne-am primit sufletul cel nou, înviat), atunci nu ne aflăm sub
pedeapsa osândei veşnice pentru păcatele noastre. Deci legea nu ne mai poate
osândi. Dimpotrivă, legea reprezintă garanţia pe care ne-o dă Dumnezeu că
noi suntem în siguranţă pe vecie în Hristos. Suntem ascunşi de mânia lui

38
Dumnezeu prin legea lui Dumnezeu. Iar legea lui Dumnezeu, Biblia, ne
călăuzeşte întru totul cum anume să trăim pe deplin spre slava lui Dumnezeu.
Am învăţat, deci, că sărbătoarea corturilor se concentrează total
asupra Bibliei, prin care Dumnezeu Îşi dezvăluie slava Lui nemăsurată. De
aceea, ar fi mai corect să vorbim despre “sărbătoarea corturilor” ca
“sărbătoarea Bibliei.” Sărbătoarea Bibliei se prăznuia în aceleaşi zile în care
se prăznuia sărbătoarea strângerii roadelor. Sărbătoarea strângerii roadelor
venea odată cu perioada în care avea loc ultimul seceriş din an. Din punct de
vedere spiritual, aceasta indică spre adevărul că Biblia este glorificată prin
sărbătoarea Bibliei. Această concentrare asupra naturii pline de măreţie a
Bibliei este demonstrată şi mai mult prin faptul că Dumnezeu strânge o uriaşă
recoltă finală de oameni care sunt mântuiţi chiar înainte de sfârşitul lumii.
Aceasta ultimă strângere a roadelor este profeţită în Romani 9:28.
Acolo citim:

Căci Domnul va împlini pe deplin şi repede pe pămînt cuvîntul

Lui.

Potrivit limbii greceşti din original, versetul acesta ar fi fost tradus

mai bine sub forma “Căci El va împlini cuvântul şi-l va scurta cu dreptate:
căci un cuvânt scurt va împlini Domnul pe pământ.” Aşadar, versetul acesta se
referă la actuala perioadă scurtă de timp, despre care vom afla din Biblie că
sunt ultimii 17 ani din istoria Pământului. Cheia importanţei acestor 17 ani o
reprezintă slăvitul Cuvânt al lui Dumnezeu prin care Dumnezeu mântuieşte
acum o mare mulţime pe care nimeni nu o poate număra (Apocalipsa 7:9).
Această ultimă evanghelizare a lumii ce are loc în prezent nu se va împiedica
şi nici nu se va clătina. Ea va trece fără nici o imperfecţiune sau ezitare în
desăvârşirea ei veşnică, atunci când, în foarte scurt timp, Hristos va veni şi-i
va răpi în văzduh pe toţi credincioşii adevăraţi, pe cei aleşi din întreaga lume,
pentru a fi pe vecie împreună cu El în cerurile cele noi şi pământul cel nou.

39
 Capitolul 4.
Ne începem căutarea pentru calendarul sfârşitului
Acum vom prezenta în linii mari adevărurile fundamentale pe care le
aflăm din Biblie, care ne călăuzesc spre o înţelegere exactă a cronologiei de
sfârşit a istoriei.
De-a lungul ultimilor 2.000 de ani, perioadă în care a fost disponibilă
întreaga Biblie, credincioşi adevăraţi, plini de evlavie şi devotament, au
cercetat cu sinceritate Biblia pentru a încerca să descopere desfăşurarea
viitoare a istoriei acestui pâmânt. Cu toţii au fost conştienţi de un adevăr,
anume că avea să vină un timp când istoria acestei lumi va ajunge la un
sfârşit. El avea să coincidă cu întoarcerea lui Isus ca drept judecător al
pământului şi cu răpirea în văzduh a tuturor credincioşilor adevăraţi într-un
cer nou şi un pământ nou, unde ei vor împărăţi pe vecie împreună cu Hristos.
Dar înainte de a veni acest timp, va fi o perioadă de mare necaz de un
anume fel. De regulă, aceasta a fost greşit înţeleasă ca fiind un timp de mari
persecuţii fizice ale celor care cred în Hristos. În realitate, este un timp ce
poate fi înţeles numai spiritual.
Mai ales unele capitole ale Bibliei precum Matei 24 şi Marcu 13 au
fost studiate cu mare atenţie, deoarece păreau că se focalizează pe un astfel de
necaz care vine chiar înainte de întoarcerea lui Hristos. Este adevărat că în
interiorul acestor două capitole Dumnezeu ne dă cel mai bun indiciu pentru a
ne ajuta să începem să construim un cadru biblic ce leagă trecutul de sfârşitul
istoriei. Acel indiciu se află în Marcu 13:28, unde Dumnezeu declară:
Luaţi învăţătură dela smochin prin pilda lui. Cînd mlădiţa lui se
face fragedă şi înfrunzeşte, ştiţi că vara este aproape.
Versetul acesta n-a putut să înceapă a fi înţeles până acum circa 60 de
ani, în 14 mai 1948. Smochinul biblic, poporul lui Israel, a redevenit atunci un
popor viabil printre popoarele lumii. Acesta a fost aproape un miracol,
deoarece în întreaga perioadă începând din anul 70 d.Hr - când Israelul
împreună cu cetatea Ierusalimului şi templul au fost distruse total de către
romani - Israelul nu fusese un popor al lumii cu propria sa ţară. În 14 mai
1948, însă, în mod aproape miraculos, el a redevenit un popor cu propria lui
ţară.
Imediat, foarte mulţi creştini au asociat în mod corect acest eveniment
spectaculos cu profeţia smochinului din Marcu 13:28. Ei au înţeles în mod
corect că Dumnezeu a simbolizat Israelul ca un smochin şi că un smochin
înfrunzit se lega de Israelul ce redevine o naţiune. 7

7 De pildă, Israelul este simbolizat printr-un smochin pe care Hristos l-a blestemat să nu
mai dea rod niciodată (Marcu 11:12-21)

40
 Întrucât versetul acesta subliniază că odată ce înfrunzeşte smochinul,
atunci se vor întâmpla toate evenimentele consemnate în Marcu 13 şi Matei
24, noi trebuie să ne dăm seama că Dumnezeu a dat un indiciu remarcabil că
vremea sfârşitului lumii s-a apropiat foarte mult. Aceasta deoarece o lectură
atentă a lui Matei 24 şi Marcu 13 arată că aceste evenimente coincid cu o
vreme de mare necaz (Matei 24:21) ce va fi urmată de întoarcerea lui Hristos
(Matei 24:29-31).
Un alt indiciu pe care ni-l dă Dumnezeu se află în Apocalipsa 7:9-14.
Acolo Dumnezeu vorbeşte despre o mare mulţime pe care nimeni nu o poate
număra, ce va ieşi din necazul cel mare. În plus, în Luca 21:22, care se referă
tot la vremea necazului cel mare, Dumnezeu vorbeşte despre acest necaz ca
despre un timp al răzbunării. Pedeapsa lui Dumnezeu asupra celor răi este un
timp al răzbunării. În timpul necazului cel mare, Dumnezeu a început să
pregătească popoarele lumii şi toate bisericile locale pentru încheierea
procesului de judecată al lui Dumnezeu.
Următorul verset care ne ajută este Matei 24:22, unde citim:

Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar,
din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate.

Se pare că versetul de faţă spune că aceasta este o vreme de mare

necaz, când va începe răzbunarea lui Dumnezeu asupra omenirii. Totuşi, dat
fiind că mulţi dintre aleşii lui Dumnezeu - cei care au fost aleşi de Dumnezeu
să fie mântuiţi (Efeseni 1:3-6) - nu au fost încă mântuiţi, perioada de necaz a
fost scurtată. Cu alte cuvinte, această perioadă de mare necaz se identifică în
mare măsură cu planul de judecată al lui Dumnezeu, dar se identifică totodată
şi cu un fel de mare val în acţiunile legate de mântuire. Cum putem să
împăcăm aceste idei?
Din examinarea desfăşurării evenimentelor istorice ale Bibliei şi din
învăţătura din Coloseni 2:16-17 am învăţat că ele se leagă de zilele de
sărbătoare cu caracter ceremonial. Anul jubiliar, de pildă, accentuează că
libertatea (mântuirea) trebuie vestită lumii. Cert este că toate mărturiile biblice
indică spre probabilitatea foarte mare că Isus, Care este chiar esenţa jubileului,
S-a născut în anul jubiliar 7 î.Hr, în ziua ispăşirii, când se sufla la shofar –ul
(cornul de berbec) al veseliei (ebraicul “teruah”) (Levitic 25:9) În Levitic
25:9, exprimarea “să pui să sune cu trîmbiţa răsunătoare” ar trebui tradusă
“să pui să sune din cornul de berbec (ebraicul “shofar”) al veseliei.” Aceasta
deoarece acolo se află cuvântul ebraic “teruah” şi contextul cere ca el să fie
tradus “veselie.”
Mai mult decât atât, noi am aflat că Isus a fost vestit în mod oficial ca
Mielul lui Dumnezeu în 26 septembrie anul 29 d.Hr., care din punct de vedere
biblic era data de 1 a lunii Tishri (Tishri este luna a şaptea), care mai este

41
numită şi ziua veseliei (Numeri 29:1). În Numeri 29:1, exprimarea “Ziua
aceasta să fie vestită între voi cu sunet de trîmbiţă” ar fi tradusă mai bine
sub forma “este pentru voi o zi a veseliei.” Dat fiind că Hristos, Veselia
(Jubileul), sosise şi a fost vestit în mod oficial, scena era pregătită pentru a
răspândi Evanghelia în întreaga lume. La şapte săptămâni după duminica în
care a înviat Isus, s-a revărsat Duhul Sfânt şi evanghelizarea la scară globală a
început efectiv.
S-ar părea că, dacă există un mare val de acţiuni legate de mântuire,
atunci s-ar lega oarecum de un an jubiliar. Deci, în anii de după 1948, când va
fi un alt an jubiliar? De la un an jubiliar la următorul an jubiliar sunt exact 50
de ani. Cu toate acestea, 1994 este primul an jubiliar de după 1948. Este exact
la 2000 de ani după anul jubiliar 7 î.Hr., când S-a născut Hristos, Care este
chiar esenţa jubileului.
În mod categoric jubileul are legătură cu planul de mântuire al lui
Dumnezeu. Numai că Biblia ne asigură că acest an jubiliar este în mijlocul
perioadei necazului cel mare, care este o perioadă de pregătire pentru acţiunile
legate de judecata de pe urmă a lui Dumnezeu. Cum se pot întâmpla deodată
aceste evenimente simultane şi opuse şi cum se pot lega ele de anul 1994?
Profeţia din Daniel 8 devine foarte utilă. În Matei 24, unde aflăm
despre acest mare necaz, Dumnezeu ne îndrumă să căutăm mai multe
informaţii în cartea lui Daniel. Matei 24:15-16 declară:

De aceea, cînd veţi vedea urîciunea pustiirii, despre care a vorbit

proorocul Daniel, aşezată în locul sfînt - cine citeşte să înţeleagă! -
atunci, cei ce vor fi în Iudea, să fugă la munţi;

În Daniel capitolul 8, Dumnezeu vorbeşte despre o perioadă de 2.300

de zile în timpul căreia va domni un împărat aprig. El va face să se desfiinţeze
jerfa necurmată şi va face să aibă loc urâciunea sau păcatul pustiirii, astfel
încât sfântul locaş şi oştirea vor fi călcate în picioare (Daniel 8:12-14). În plan
spiritual, aceasta înseamnă că Evanghelia cea adevărată va fi înlocuită cu o
evanghelie satanică. Semnificativ lucru – referitor la vedenia celor 2.300 de
zile, în Daniel 8:17 Dumnezeu declară: “căci vedenia priveşte vremea
sfîrşitului.”
Am remarcat că anul 1994 este un an - jubileu care se concentrează pe
vestirea Evangheliei în întreaga lume. Atunci oare anul acela este sfârşitul
perioadei de 2300 de zile despre care se vorbeşte în Daniel 8, în timpul căreia
au loc mari urâciuni?
Dacă aşa stau lucrurile, şi cu 2.300 de zile înainte de 1994 a fost anul
1988, atunci ar putea fi acela anul în care a început necazul cel mare? Aceasta
ar însemna că, în timpul acelei perioade, în prima parte a necazului cel mare
practic nimeni nu era mântuit. Însă aceasta ar mai însemna, totodată, că în

42
timpul ultimei părţi a necazului va fi mântuită o mare mulţime, pe care nimeni
nu o poate număra (Apocalipsa 7:9-14).
Încercând să înţelegem lucrul acesta, trebuie să observăm că, în
Faptele Apostolilor 7:11, cuvintele “nevoia era mare” sunt folosite în legătură
cu experienţa lui Iacov şi a întregului Israel de când au plecat ei din Ţara
Făgăduinţei, din ţara Canaanului, ca să se ducă în Egipt să scape de o foamete
de şapte ani. Ştim că aceasta a fost o experienţă cumplită pentru Iacov.
Cuvintele “nevoia era mare” reprezintă aceleaşi cuvinte greceşti care sunt
traduse “necaz…mare” în Matei 24:21. 8
În mod foarte semnificativ, descoperim că Iacov s-a dus în Egipt în
această perioadă de mare necaz în anul 1877 î.Hr. Anul pe care îl examinăm
noi în legătură cu necazul cel mare din Matei 24:21 este anul jubiliar 1994.
Aceşti ani – 1877 şi 1994 - sunt la distanţă de 3.870 de ani. 1.877 + 1994 -1 =
3.870. (Dat fiind că nu există an zero, trebuie să se scadă un an trecând de la
calendarul Vechiului Testament la Noul Testament.) În mod foarte izbitor,
3.870 = 3 x 1.290.
Numărul 1.290 pare să fie extrem de important, deoarece a mai existat
o perioadă în care Israel a fost alungat din Ţara Făgăduinţei. Ierusalimul şi
Templul au fost complet distruse de babilonieni. Aceasta s-a întâmplat în anul
587 î.Hr., care a fost în timpul unei perioade de 70 de ani de mare mânie a lui
Dumnezeu peste poporul lui Iuda. Această perioadă de 70 de ani a început în
anul 609 î.Hr. şi s-a sfârşit în anul 539 î.Hr., când cetatea Babilonului a fost
înfrântă de mezi şi perşi. Teribilul eveniment, distrugerea Ierusalimului şi a
Templului, a avut loc în anul 587 î.Hr. Interesant şi, desigur, semnificativ, cei
trei ani pe care îi analizăm noi (1877 î.Hr., 587 î.Hr. şi 1994 d.Hr.) sunt legaţi
împreună prin numărul 1.290.

1877 î.Hr. – 587 î.Hr. = 1.290 de ani

Din 587 î.Hr. până în 1994 d.Hr. – 1 = 2.580 de ani = 2 x 1.290

Din 1877 î.Hr. până în 1994 d.Hr. -1 = 3.870 de ani = 3 x 1.290

Numărul 1.290 este reliefat în Biblie în legătură cu acţiuni de natură

spirituală care au loc în fiecare dintre cele trei momente de mai sus. Biblia
subliniază acest rol al numărului 1.290 în Daniel 12:11, unde citim:

8 Cuvintele “necaz mare” se găsesc în Biblie numai de patru ori. Ele se află în Matei 24:21
şi Apocalipsa 7:14, pe care le-am analizat deja, şi, de asemenea, în Faptele Apostolilor 7:11
şi Apocalipsa 2:22. Referindu-se la aceeaşi perioadă, în Luca 21:23 Dumnezeu a ales
cuvintele greceşti care sunt traduse “strâmtorare mare.”

43
 Dela vremea cînd va înceta jertfa necurmată, şi de cînd se va
aşeza urîciunea pustiitorului, vor mai fi o mie două sute nouăzeci
de zile.

Trebuie să ne amintim că Dumnezeu vorbeşte uneori despre o zi

pentru a reprezenta un an. De exemplu, în Numeri 14:34, Dumnezeu a arătat
că Israel va rămâne în pustie 40 de ani, în acord cu cele 40 de zile în care
iscoadele au cercetat ţara Canaanului. Ştim, deci, că cele 1.290 de zile din
Daniel 12:11 pot fi înţelese ca 1.290 de ani. În mod categoric, Dumnezeu
leagă momentul cumplit de atunci când Iacov a trebuit să părăsească Ţara
Făgăduinţei pentru a pleca în Egipt de alungarea din Ierusalim a poporului lui
Iuda şi de ceva cumplit care s-a întâmplat în anul jubiliar 1994. Ce lucru
cumplit a putut fi acela?
Ştim că ţara Canaanului este utilizată în Biblie pentru a simboliza
împărăţia lui Dumnezeu. Ierusalimul şi Templul simbolizau, de asemenea,
împărăţia lui Dumnezeu în exterior. Astfel, pentru Iacov şi familia lui, a părăsi
ţara Canaanului a fost precum părăsirea împărăţiei lui Dumnezeu. De
asemenea, a fi alungat din Ierusalim şi a şti că templul fusese distrus, a fost
precum faptul de a fi alungat din împărăţia lui Dumnezeu. Însă ce lucru
simboliza împărăţia lui Dumnezeu în anul 1994? Noi ştim că de-a lungul erei
bisericii toate bisericile locale au simbolizat împărăţia lui Dumnezeu,
deoarece ele erau instituţia divină proiectată de Dumnezeu să reprezinte în
exterior acea împărăţie. Ele erau păzitorii Bibliei şi ele au avut
responsabilitatea de a răspândi Evanghelia în întreaga lume.
Necazul cel mare din experienţa lui Iacov (Faptele Apostolilor 7:11-
12) a cuprins şapte ani de foamete; dar cel mai rău interval din perioada aceea
a fost la sfârşitul a doi ani, când Iacov a trebuit să părăsească Ţara Făgăduinţei
(1877 î.Hr.). În momentul în care lui Iacov şi familiei lui li s-a poruncit să
plece din ţara Canaanului, a fost ca şi cum li se poruncea să plece din
împărăţia lui Dumnezeu. Nimic nu putea fi mai dureros decât lucrul acesta.
Însemna că Ţara Făgăduinţei, ţara Canaanului, fusese predată păgânilor care
erau în împărăţia Satanei. Aşadar, din punct de vedere simbolic, era ca şi cum
Satanei i se dădea conducerea împărăţiei lui Dumnezeu. De aceea, anul 1877
î.Hr. a fost un an trist şi cumplit.
În mod similar, cel mai cumplit din experienţa de 70 de ani a lui Israel
a fost anul 587 î.Hr., când au fost distruse Ierusalimul şi Templul – care şi ele
reprezentau împărăţia lui Dumnezeu. În anul acela, prin porunca lui
Dumnezeu, Templul şi Ierusalimul au fost distruse de împăratul Babilonului,
care îl simboliza pe Satana (Isaia 14). Din nou, a fost ca şi cum împărăţia lui
Dumnezeu pe pământ se sfârşise.
Aceste două evenimente istorice au prefigurat ceea ce s-a întâmplat în
anul jubiliar 1994 d.Hr. Timp de 1.955 de ani, bisericile de pe tot cuprinsul

44
lumii au simbolizat împărăţia lui Dumnezeu, întocmai cum s-a întâmplat cu
ţara Canaanului în vremea lui Iacov şi cum s-a întâmplat cu Iudeea, pământul
lui Israel, Ierusalimul şi Templul – în vremea lui Israel.
Vom descoperi că la un moment dat înainte de 1994 Dumnezeu a
încetat să folosească bisericile pentru a reprezenta împărăţia lui Dumnezeu.
De aceea, minunatul an jubiliar 1994 a fost un an îngrozitor pentru biserici. În
întreaga lume, Dumnezeu mântuia din nou nenumăraţi oameni, însă bisericile
au rămas sub dominaţia spirituală a Satanei. Într-adevăr, Dumnezeu a încetat
definitiv să folosească bisericile pentru a reprezenta împărăţia lui Dumnezeu.
Situaţia a fost exact ca în 1877 î.Hr., când ţara Canaanului a ajuns sub
conducerea totală a păgânilor şi ca în anul 587 î.Hr., când teritoriul Iudeii a
ajuns sub conducerea împăratului Babilonului.
Anul 1877 î.Hr. a împărţit în două părţi necazul pe care l-a trăit Iacov,
întocmai cum şi anul 587 î.Hr. a împărţit în două părţi perioada de 70 de ani
de necaz pe care a trăit-o Israel. Tot astfel, şi necazul cel mare din zilele
noastre a fost împărţit în două părţi în anul 1994, când a devenit sigur că
Dumnezeu a încetat definitiv să folosească bisericile pentru a reprezenta
împărăţia lui Dumnezeu.
Întrucât aceste două perioade de necaz de şapte şi de şaptezeci de ani
sunt modele ale necazului cel mare din zilele noastre, ne-am putea aştepta ca
şi perioada aceasta actuală de necaz să se identifice cu numărul şapte. Am
descoperit deja că prima parte a necazului cel mare pare să se identifice cu
cele 2.300 de zile din Daniel 8. Dat fiind că experienţa necazului lui Iacov a
cuprins şapte ani, iar experienţa necazului lui Iuda a cuprins 70 de ani, ne
putem aştepta ca şi timpul total al perioadei actuale de mare necaz să includă
numărul şapte. Ar putea să fie 7.000 de zile sau poate 7 x 12 x 100, care
echivalează cu 8.400 de zile. În plan spiritual, numărul 100 înseamnă
“completitudine,” iar numărul 12 înseamnă “deplinătate.” Mai târziu vom
descoperi că perioada necazului cel mare este de 8.400 de zile (23 de ani) şi
lucrul acesta este dovedit temeinic de multe alte informaţii biblice. În mod
uimitor, în 23 de ani sunt exact 8.400 de zile, iar numărul 23 se identifică
foarte adesea cu mânia lui Dumnezeu.
Mai mult decât atât, vom observa paralelismul care există între
împărţirea în două părţi a celor şapte ani, a celor 70 de ani şi a celor 8.400 de
zile. Aşa cum am aflat, perioada de şapte ani a necazului lui Iacov s-a împărţit
în două părţi. Dureroasa experienţă a părăsirii ţării Canaanului a fost la
sfârşitul primilor doi ani din cei şapte ani (Geneza 45:6-8). Deci, prima parte a
fost de două şeptimi sau 28,6% din întreaga perioadă. În mod similar, necazul
lui Iuda a început în anul 709 î.Hr., când a murit împăratul Iosia, şi a continuat
până în anul 539 î.Hr., când Babilonul a fost cucerit de mezi şi de perşi.
Această perioadă de 70 de ani s-a împărţit în două părţi, prima parte fiind de
22 de ani. Douăzeci şi doi reprezintă 31,4% din 70 de ani.

45
 Reţineţi, necazul lui Iacov şi necazul lui Iuda sunt modele ale
necazului cel mare al nostru de acum. În consecinţă, ne-am aştepta ca şi prima
parte a necazului cel mare din zilele noastre să fie aproape de 28,6% sau
31,4% din întreaga perioadă a necazului. Într-adevăr, descoperim că 2.300 de
zile reprezintă 27,4% din 8.400 de zile. Vedem paralelismul ce există din
apropierea lui 27,4% de 28,6% şi 31,4%. Mai târziu vom descoperi în Biblie
multe dovezi care ne arată că împărţirea preliminară a celor 2.100 de zile ca
prima parte dintr-o perioadă totală de mare necaz de 8.400 de zile, este foarte
exactă.
Aflăm, astfel, că cele 8.400 de zile includ numărul 7 (7 x 12 x 100).
Şi ele par să se împartă tot în două părţi, prima parte fiind de circa 30% din
timpul total. Şi întrucât 23 de ani, care în Biblie echivalează adesea cu mânia
lui Dumnezeu, au o durată de exact 8.400 de zile, suntem puternic încurajaţi
să credem că perioada necazului cel mare are o durată de exact 8.400 de zile.
Citim în 1 Petru 4:17:

Căci sîntem în clipa cînd judecata stă să înceapă dela casa lui
Dumnezeu. Şi dacă începe cu noi, care va fi sfîrşitul celorce nu
ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?

În versetul acesta, Dumnezeu vorbeşte despre o perioadă pregătitoare

pentru judecata viitoare a lui Dumnezeu, iar ea urmează să înceapă în biserici.
Deci, s-ar putea ca o perioadă de 8.400 de zile (23 de ani) să fie acea perioadă
de timp.
Cele 2.300 de zile care coincid cu prima parte din acest mare necaz
pot fi strâns legate şi de Apocalipsa 8:1, unde citim:

Cînd a rupt Mielul pecetea a şaptea, s-a făcut în cer o tăcere de

aproape o jumătate de ceas.

Timpul de aproape “o jumătate de ceas” a fost un timp în care în

întreaga lume şi în sânul tuturor bisericilor practic nimeni nu era mântuit.
Putem să ştim lucrul acesta, fiindcă citim în Luca 15:10:

Tot aşa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu

pentru un singur păcătos care se pocăieşte.

Atunci când nu sunt mântuiţi oameni, se face o tăcere în cer, fiindcă

nu este bucurie.
Descoperim, astfel, că la sfârşitul erei bisericii există un interval de
8.400 de zile (23 de ani) care începe cu o perioadă de 2.300 de zile când
lumea întreagă şi bisericile în mod special sunt pregătite pentru ziua judecăţii.

46
 De aceea citim în Apocalipsa 13:7 şi 8, de pildă, despre o fiară
(Satana) care iese din mare (mânia lui Dumnezeu) şi care îi biruie pe sfinţi (îi
alungă din biserici) şi stăpâneşte peste lume, totodată.
Pe de altă parte, aşa cum am observat deja, anul 1994 a fost un an
jubiliar, când s-a revărsat Duhul Sfânt (Ezechiel 39:25-29; Ioel 2:28-32) şi
urma să se instaleze o ultimă mare perioadă de evanghelizare la scară globală.
Nouă ne-ar plăcea să credem că aceasta însemna că bisericile aveau să fie
folosite iarăşi de Dumnezeu. Totuşi, după cum aflăm, bisericile locale care s-
au înfiinţat în toată lumea au fost prefigurate de templu, iar Dumnezeu ne
asigură că avea să vină vremea când templul va fi distrus şi nu va mai rămâne
piatră peste piatră (Matei 24:1-3). Nicăieri nu citim că templul despre care se
vorbeşte în Matei 24 a fost reconstruit după ce a fost dărâmat. Deci,
Dumnezeu nu avea să mai folosească niciodată nici o biserică pentru a aduce
lumii Evanghelia.
Necazul cel mare se întinde peste toate cele 8.400 de zile, ceea ce
reprezintă exact 23 de ani întregi. Aceasta înseamnă că începând din 1994,
anul jubileului, Dumnezeu a folosit o altă metodă pentru a răspândi în lume
Evanghelia. El nu a mai folosit adunările locale. Aşadar, în vreme ce anul
1994 a fost, într-un fel, un an minunat de reînnoită răspândire a Evangheliei în
întreaga lume - pentru bisericile locale el a fost un an absolut îngrozitor.
Aceasta deoarece bisericile trebuie să meargă mai departe sub mânia lui
Dumnezeu până la sfârşitul perioadei de 8.400 de zile a necazului cel mare.

Data sfârşitului epocii bisericii

Informaţiile pe care le-am examinat până acum ne asigură că anul

jubiliar 1994 a fost sfârşitul unei perioade de 2.300 de zile, în timpul căreia
practic nimeni nu era mântuit, nicăieri în lume. Faptul respectiv ne ajută să
descoperim data sfârşitului epocii bisericii, care trebuie să coincidă cu
începutul necazului cel mare de 23 de ani (8.400 de zile).
O perioadă de 2.300 de zile este cu câteva luni peste şase ani. În
consecinţă, sfârşitul erei bisericii trebuie să se fi produs cu şase ani înainte de
anul 1994. Trebuie să se fi produs în anul 1988, deci.
Pentru a descoperi ziua exactă din 1988 când s-a sfârşit epoca
bisericii, trebuie să ne amintim că epoca bisericii s-a legat de ziua cu caracter
ceremonial a sărbătorii săptămânilor, care mai este numită şi ziua
Cincizecimii. Ea se prăznuia în duminica ce era la şapte săptămâni după prima
sâmbătă (Sabatul de ziua a şaptea) care venea după sărbătoarea Paştelui
evreiesc. În ziua aceea se aduceau la templu cele dintâi roade. Aceasta
anticipa strângerea recoltei de pe tot cuprinsul lumii, primul seceriş de
credincioşi adevăraţi care erau aduşi în împărăţia lui Dumnezeu. Începutul

47
oficial al epocii bisericii a fost în ziua Cincizecimii în 33 d.Hr. Dacă este
sincronizată cu calendarul nostru modern, ziua aceea a fost 22 mai, anul 33
d.Hr.
Pe măsură ce ziua Cincizecimii sosea în fiecare an, în plan spiritual ea
arăta continuarea strângerii roadelor dintâi pentru încă un an. Totuşi, în anul
1988 d.Hr., strângerea roadelor dintâi ce se identificase cu Cincizecimea a luat
sfârşit. Dat fiind că în anul 1988 Cincizecimea a fost în 22 mai, ultima zi a
epocii bisericii ar fi fost ziua de dinainte de 22 mai, care era 21 mai. Curios
lucru, aceasta înseamnă că epoca bisericii, care a început oficial în 22 mai
anul 33 d.Hr., continuase din 33 d.Hr. până în 1988, ceea ce echivalează cu
1.955 de ani întregi, până la ultima zi. Acesta este încă un indiciu al preciziei
cronologiei divine a istoriei.
Astfel, 21 mai 1988 a fost sfârşitul oficial al epocii bisericii şi
începutul oficial al necazului cel mare. Cele 2.300 de zile ale primei părţi a
necazului cel mare s-ar fi sfârşit, deci, în 7 septembrie 1994. În mod
semnificativ, potrivit calendarului biblic al zilelor de sărbătoare, 7 septembrie
1994 a fost prima zi din luna tishri, care în Biblie mai era numită şi
sărbătoarea veseliei. Reţineţi: cuvântul “veselie” (sau jubileu) este strâns legat
de răspândirea Evangheliei în lume.
După perioada de 2.300 de zile, din perioada de 23 de ani (8.400 de
zile) a necazului cel mare mai rămân 6.100 de zile (8.400 – 2.300 = 6.100).
Aşadar, aceste 6.100 de zile se vor sfârşi pe 21 mai 2011.
Am aflat mai devreme că ultima zi din existenţa acestui pământ – aşa
cum este indicată de prăznuirea sărbătorii corturilor (sărbătoarea Bibliei) -
este 21 octombrie 2011. Astfel, după necazul cel mare trebuie să existe o
perioadă finală de 153 de zile, care – vom descoperi noi – reprezintă Ziua
Judecăţii, când Dumnezeu încheie procesul Lui de pedepsire a celor
nemântuiţi.
Prin mila lui Dumnezeu, noi am reuşit să descoperim, prin încercări
repetate, cronologia biblică a istoriei până chiar la sfârşitul lumii. Acum vom
arăta cum dă Biblia numeroase dovezi ale preciziei acestei cronologii.
O regulă fundamentală care a fost de mare ajutor în acest efort, este
aceea prezentată în Coloseni 2:16-17, unde Dumnezeu declară:

Nimeni dar să nu vă judece cu privire la mîncare sau băutură,

sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă, sau
cu privire la o zi de Sabat, cari sînt umbra lucrurilor viitoare, dar
trupul este al lui Hristos.

În aceste versete extrem de lămuritoare, Dumnezeu afirmă principiul

că momentele respectării diferitelor legi cu caracter ritual indică spre
momentele lucrurilor viitoare şi se leagă de ele. Ca urmare, înţelegem imediat

48
de ce Isus, Mielul lui Dumnezeu, a fost crucificat în ziua a 14-a din prima lună
a calendarului biblic (14 nisan), care era Paştele. De asemenea, putem înţelege
de ce s-a revărsat Duhul Sfânt şi a început epoca bisericii aproximativ şapte
săptămâni mai târziu, chiar în ziua în care Israel prăznuia sărbătoarea
Cincizecimii.
O altă profeţie foarte utilă a Bibliei, despre care am aflat mai devreme
în studiul de faţă, a fost aceea din Marcu 13:28-29, în care Dumnezeu ne
învaţă:

Luaţi învăţătură dela smochin prin pilda lui. Cînd mlădiţa lui se
face fragedă şi înfrunzeşte, ştiţi că vara este aproape. Tot aşa,
cînd veţi vedea aceste lucruri împlinindu-se, să ştiţi că Fiul
omului este aproape, este chiar la uşi.

Israelul naţional este simbolizat adesea în Biblie ca un smochin. După

ce a fost fără de ţară sau identitate naţională timp de aproape 2.000 de ani,
Israel a redevenit în mod miraculos o naţiune viabilă în lume. Acest
eveniment uluitor a fost pe bună dreptate identificat de foarte mulţi învăţători
biblici ca o împlinire a acestei profeţii din Marcu 13. Cum evenimentul acesta
a avut loc în 14 mai 1948, prin aceste versete suntem învăţaţi că toate
evenimentele schiţate în Marcu 13 urmau să aibă loc foarte curând, în anii de
după 1948.
Un alt indiciu util care ne-a ajutat să descoperim cronologia care duce
la sfârşitul lumii este faptul că anul 1994 a fost un an jubiliar. Învăţasem mai
devreme că Isus, care este chiar esenţa jubileului, S-a născut în anul 7 î.Hr.,
care a fost un an jubiliar. Reţineţi: jubileul însemna că libertatea (mântuirea)
urma să fie vestită lumii.
Un studiu foarte atent al lui Marcu 13 şi al unor capitole
asemănătoare, precum Matei 24, Luca 17 şi Luca 21, arată că pe măsură ce
Dumnezeu va pune capăt istoriei lumii, aveau să se desfăşoare următoarele
evenimente:

1. Avea să vină un timp când toate bisericile din întreaga lume, care
au fost simbolizate ca templul lui Dumnezeu, vor ajunge la sfârşit. “Nu va
rămînea aici piatră pe piatră” (Matei 24:2). Ele aveau să fie invadate de
Satana, care este numit “urâciunea pustiirii” (Matei 24:15). 9

2. Acesta avea să fie un timp de mare necaz, când adevăraţii

credincioşi erau alungaţi şi li se poruncea să-şi părăsească bisericile. Avea să
fie o vreme de mare lepădare de credinţă în biserici, fiindcă Satana venea în

9 Vă invităm să comandaţi cărţile gratuite Sfârşitul epocii bisericeşti şi mai departe şi Grâul şi neghina,
care oferă mult mai multe informaţii biblice referitoare la sfârşitul erei bsericii.

49
multe dintre ele cu semne şi minuni (Matei 24:24).

3. Această vreme de necaz a fost prefigurată prin necazul de şapte ani

pe care l-a trăit Iacov când, în anul 1877 î.Hr,. i s-a poruncit de către
Dumnezeu să plece din Ţara Făgăduinţei, Canaan, şi să meargă să trăiască în
Egipt.

4. Ea a fost prefigurată, de asemenea, de perioada de 70 de ani, din

609 î.Hr. până în 539 î.Hr., când Iuda a suferit sub mânia lui Dumnezeu.
Aceasta a fost perioada de 70 de ani din 609 î.Hr., când Iosia, ultimul împărat
bun, a fost ucis, până în 539 î.Hr., când Babilonul a fost cucerit de mezi şi de
perşi, permiţându-le astfel prizonierilor evrei să se întoarcă în Ierusalim. În
mijlocul acestei perioade îngrozitoare pe care a trăit-o Israel, în anul 587 î.Hr.
Ierusalimul şi magnificul templu al lui Solomon au fost distruse complet de
babilonieni.

5. Într-o mai mică măsură, am putea observa că ea a fost prefigurată şi

de perioada de şapte luni când cortul a fost la Silo, iar chivotul a fost luat ca
pradă de filisteni şi dus în ţara lor. Aceasta s-a întâmplat în anul 1068-1067
î.Hr.

Astfel, numărul 7 părea a fi intim legat de durata necazului cel mare

despre care citim în Matei 24.
Am aflat că, după toate probabilităţile, numărul 23 a fost asociat cu
perioada necazului cel mare. El este folosit în mod repetat în Biblie pentru a
simboliza mânia lui Dumnezeu, iar perioada necazului cel mare este, cu
siguranţă, o vreme în care Dumnezeu pregăteşte bisericile şi lumea pentru
mânia lui Dumnezeu ce va urma imediat după această perioadă. Numerele 7 şi
23 au devenit ambele din ce în ce mai relevante în momentul în care am
descoperit că exact 8.400 de zile echivalează cu 23 de ani întregi. Numărul
8.400 echivalează cu 7 x 12 x 100, făcând astfel ca numărul 7 şi numărul 23
să figureze într-o perioadă de mare necaz de 8.400 de zile, adică de 23 de ani.
Noi am descoperit că această perioadă de necaz de 8.400 de zile s-a
împărţit în două părţi. Potrivit celor aflate din Apocalipsa 8:1, în timpul
primei părţi practic nimeni nu era mântuit nicăieri în lume. Noi am identificat
prima parte cu cele 2.300 de seri şi dimineţi din Daniel 8:13-14.
Am descoperit că în timpul celei de-a doua părţi a necazului cel mare,
o mare mulţime, pe care nimeni nu o poate număra, era mântuită în întreaga
lume (Apocalipsa 7:9-14). Aceasta urma să se întâmple cu totul în afara
bisericilor, care vor rămâne sub mânia lui Dumnezeu.
De asemenea, noi am descoperit că sărbătoarea ceremonială a
corturilor (sărbătoarea Bibliei), care trebuie să fie o umbră a lucrurilor

50
viitoare, coincidea cu însăşi ziua de pe urmă. Dat fiind că ziua de pe urmă
trebuie să coincidă cu sfârşitul lumii, momentul biblic al sărbătorii corturilor
trebuie să coincidă şi el cu sfârşitul lumii.
Mai trebuie reţinută încă o informaţie dificilă, şi aceasta este afirmaţia
din Marcu 13:24-26, unde citim:

Dar, în zilele acelea, după necazul acesta, soarele se va întuneca,

luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer, şi
puterile cari sînt în ceruri vor fi clătinate. Atunci se va vedea
Fiul omului venind pe nori cu mare putere şi cu slavă.

Totuşi, trebuie să aflăm mai multe despre această perioadă.

Rezumând tot ce am descoperit până acum, putem concluziona că

desfăşurarea evenimentelor ce pregătesc sfârşitul lumii pare a fi după cum
urmează:

1. Epoca bisericii, care a început în anul 33 d.Hr., avea să se

sfârşească la un moment dat după 1948, când Israel a redevenit un popor
viabil printre popoarele lumii.

2. Întrucât epoca bisericii a început la vremea Cincizecimii şi s-a

identificat în mod intim cu Cincizecimea - strângerea roadelor dintâi ale
secerişului - sfârşitul oficial al epocii bisericii trebuie să fie în ziua de
dinaintea unei date a Cincizecimii, indiferent în care an urma să se încheie
epoca bisericii.

3. Întrucât ultima parte a necazului cel mare urma să coincidă cu

mântuirea unei mari mulţimi, acea ultimă parte trebuie să înceapă în anul
1994, care a fost un an jubiliar.

4. Întrucât prima parte a necazului cel mare trebuie să se identifice cu

cele 2.300 de zile din Daniel 8 - când practic urma ca nimeni să nu fie mântuit
- începutul necazului cel mare, care trebuie să coincidă cu sfârşitul epocii
bisericii, trebuie să se fi produs cândva în anul 1988 (2.300 de zile
echivalează cu puţin peste şase ani).

5. Dat fiind că sfârşitul oficial al epocii bisericii ar trebui să fie în ziua

de dinaintea Cincizecimii în anul 1988, descoperim că ziua de Cincizecime a
fost 22 mai. Aşadar, sfârşitul epocii bisericii şi începutul necazului cel mare
trebuie să fi avut loc în 21 mai 1988.

51
 6. Dat fiind că prima parte a necazului - timp în care practic nimeni nu
urma să fie mântuit - avea să fie de 2.300 de zile, atunci 2.300 de zile după 21
mai 1988 ne aduc la 7 septembrie 1994. Deci, data aceasta trebuie să fie data
de început a marelui seceriş de oameni care urmează să fie mântuiţi în timpul
restului de 6.100 de zile din cele 8.400 ale necazului cel mare (23 de ani
plini).

7. Sfârşitul celor 6.100 de zile de după 7 septembrie 1994 este 21 mai

2011, care trebuie să fie sfârşitul necazului cel mare.

8. Care este ultima zi a sărbătorii corturilor (sărbătoarea Bibliei) în

anul 2011? Am învăţat că ea cade în 21 octombrie 2011. În felul acesta, sunt
cinci luni, formate din 153 de zile ale calendarului nostru, timp în care trebuie
să aibă loc evenimentele din Marcu 13:24-27. Într-adevăr, imediat suntem
încurajaţi că probabil am ajuns la o înţelegere corectă a desfăşurării
evenimentelor care conduc la sfârşitul lumii. În Apocalipsa 9 Dumnezeu
vorbeşte despre o perioadă de cinci luni care coincide cu vremea în care
soarele se întunecă şi judecata a început. Iar 153 de zile, din 21 mai până în 21
octombrie, sunt exact cinci luni.

52
 Capitolul 5.
Este oare corect modul în care înţelegem noi cronologia
istoriei?
Acum vine însă marea întrebare. Cât de siguri putem fi noi de această
cronologie? Acesta este un subiect atât de teribil, încât ne-am dori, cu
certitudine, ca Dumnezeu să ne asigure mai mult dacă acesta este, într-adevăr,
un mod valabil de înţelegere a calendarului sfârşitului.
Biblia mai consemnează încă un eveniment uluitor ce s-a întâmplat,
care este piesa centrală a planului de mântuire al lui Dumnezeu. Acela a fost
moartea şi învierea Domnului Nostru Isus Hristos. Dacă nu putem fi pe deplin
încredinţaţi că Hristos a fost înviat ca dovadă că El plătise în întregime pentru
păcatele celor aleşi, atunci am fi lăsaţi în dubiu cu privire la întregul plan de
mântuire.
Pentru a ne da acea încredinţare, în Faptele Apostolilor 1:1-3 citim:

Teofile, în cea dintîi carte a mea, am vorbit despre tot ce a

început Isus să facă şi să înveţe pe oameni, dela început pînă în
ziua în care S-a înălţat la cer, după ce, prin Duhul Sfînt, dăduse
poruncile Sale apostolilor, pe cari-i alesese. După patima Lui, li
S-a înfăţişat viu, prin multe dovezi, arătîndu-li-Se deseori timp de
patruzeci de zile, şi vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la
Împărăţia lui Dumnezeu.

Iar în 1 Corinteni 15:3-8, Dumnezeu spune:

V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos

a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost
îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi;
şi că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece. După aceea S-a
arătat la peste cinci sute de fraţi deodată, dintre cari cei mai
mulţi sînt încă în viaţă, iar unii au adormit.
În urmă s-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. După ei
toţi, ca unei stîrpituri, mi s-a arătat şi mie.

Biblia propovăduieşte în mod limpede că Dumnezeu a vrut ca

realitatea învierii lui Hristos să fie indiscutabilă. Orice om care persistă în a
tăgădui această teribilă realitate este înţelept în propriii săi ochi, pur şi simplu,
şi crede că ştie mai multe decât Dumnezeu.
În mod uimitor, pe măsură ce Dumnezeu ne deschide ochii asupra
momentului evenimentelor de final din istoria lumii, Dumnezeu ne dă şi

53
numeroase dovezi care ne încredinţează că am înţeles corect momentul exact
al evenimentelor finale din istoria Pământului.
Noi am prezentat până acum o schiţă oarecum preliminară a
momentelor evenimentelor de final ale acestei lumi. Deoarece sunt atât de
importante, le vom rezuma încă o dată. Noi am ajuns la următoarele date:

1. Crucificarea lui Isus a fost în ziua a 14-a din prima lună a anului 33
d.Hr. Aceasta a fost 14 Nisan anul 33 d.Hr în calendarul biblic şi a fost 1
aprilie 33 d.Hr în calendarul nostru modern.

2. Epoca bisericii a început în mod oficial la Cincizecimea următoare,

care a fost în 22 mai anul 33 d.Hr.

3. În ziua de dinaintea Cincizecimii în 1988, care a fost 21 mai 1988,

s-a sfârşit epoca bisericii şi a început necazul cel mare de 8.400 de zile.

4. Primele 2.300 de zile din necazul cel mare au început în 21 mai

1988 şi au luat sfârşit în 7 septembrie 1994.

5. A doua parte a necazului cel mare, care este formată din 6.100 de
zile (8.400 – 2.300 = 6.100) a început în 7 septembrie 1994 şi se termină în 21
mai 2011.

6. Ultimele cinci luni din istoria Pământului încep în 21 mai 2011 şi

se vor termina în 21 octombrie 2011.

Până acum am prezentat schiţa de bază a momentelor importante din

timp care conduc spre sfârşitul lumii. De asemenea, am arătat informaţiile
biblice care ne determină să ajungem la aceste date legate de timp.
Acum, însă, vrem să analizăm datele prezentate în această schiţă
cronologică în lumina oricăror altor informaţii pe care ni le poate oferi Biblia.
Vom descoperi că Dumnezeu ne-a dat atât de multe informaţii în plus, încât
noi putem să ştim, fără absolut nici un dubiu, că acesta este un calendar
absolut corect. Vom prezenta acum punct după punct, pentru a arăta cât de
strâns se îmbină acest tipar cronologic.
Vom începe cu durata epocii bisericii, care a început în 22 mai anul
33 d.Hr. şi s-a terminat în 21 mai 1988. Vremea epocii bisericii a inclus atât
ziua de 22 mai a anului 33 d.Hr., cât şi ziua de 21 mai a anului 1988. Aceasta
înseamnă că ea a continuat pentru o perioadă de 1.955 de ani (1988 – 33 =
1.955), până la ultima zi. Sintagma “până la ultima zi” se potriveşte perfect cu
precizia acţiunilor din trecut ale lui Dumnezeu. De pildă, Israel a fost în Egipt
430 de ani, până “tocmai în ziua aceea” (Exod 12:40-41). Se poate

54
demonstra din datele biblice, că din ziua în care Israel a plecat din Egipt până
când Israel a ajuns la râul Iordan pregătindu-se să-l traverseze, au fost 40 de
ani până la ultima zi.
În plus, întrucât Hristos a vorbit în pilde, vom vedea caracterul unic al
acestor 1.955 de ani. Reţineţi: o pildă este o povestire lumească având un
înţeles ceresc. Deci, cuvintele sau numerele (care şi ele sunt nişte cuvinte) pot
avea un înţeles lumesc, literal şi pot avea, totodată, şi un înţeles spiritual.
Astfel, din punct de vedere spiritual numărul 3 subliniază adesea ţelul lui
Dumnezeu. Acesta ar fi un bun moment pentru a prezenta din nou înţelesul
spiritual pe care îl subliniază adesea Dumnezeu prin utilizarea numerelor.

2 - Cei care au fost însărcinaţi să aducă Evanghelia

3 - Ţelul lui Dumnezeu
4 - Maxima întindere în timp sau ca distanţă pe care o are Dumnezeu
în vedere în plan spiritual
5 - Ispăşirea, care subliniază atât judecata, cât şi mântuirea
7 - Împlinirea desăvârşită a ţelului lui Dumnezeu
10 - Caracterul complet a ceea ce se are în vedere
11 - Prima venire a lui Hristos, la 11.000 de ani după Facerea lumii
12 - Plenitudinea a ceea ce se are în vedere
13 - Sfârşitul lumii, ale cărui amănunte au început la exact 13.000 de
ani după Facerea lumii
17 - Cerul
23 - Mânia sau judecata lui Dumnezeu
37 - Mânia sau judecata lui Dumnezeu
40 - Încercare
43 - Mânia sau judecata lui Dumnezeu

Mai mult decât atât, noi am învăţat din Biblie ca dacă un număr mai
mare poate fi descompus în numere mai mici – fiecare dintre ele având o
semnificaţie spirituală – aceasta ne poate ajuta să înţelegem mesajul spiritual
din numărul mai mare. Putem fi siguri că numărul mai mare oferă o
importantă informaţie spirituală care ne ajută să înţelegem contextul în care se
află el.
Principiul acesta este reprezentat în cei 1.955 de ani ai epocii bisericii.
Numărul 1.955 se poate descompune în 5 x 17 x 23. Şi toate aceste trei
numere se identifică puternic din punct de vedere spiritual cu natura spirituală
a epocii bisericii. În 2 Corinteni 2:14-16 citim:

Mulţămiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu

carul Lui de biruinţă în Hristos, şi care răspîndeşte prin noi în
orice loc mireasma cunoştinţei Lui. În adevăr, noi sîntem,

55
 înaintea lui Dumnezeu, o mireasmă a lui Hristos printre cei ce
sînt pe calea mîntuirii şi printre cei ce sînt pe calea pierzării:
pentru aceştia, o mireasmă dela moarte spre moarte; pentru
aceia, o mireasmă dela viaţă spre viaţă. Şi cine este deajuns
pentru aceste lucruri?

Aceste versete ne învaţă că Evanghelia aduce atât mântuire, cât şi

moarte. Mântuirea se identifică cu cerul (17). Moartea se identifică cu mânia
lui Dumnezeu (23). Amintiţi-vă că numărul 5 se identifică din punct de vedere
spiritual cu ispăşirea. Astfel, cei 1.955 de ani ai epocii bisericii - timp în care
trebuia ca Evanghelia să fie răspândită în lume – se identifică în mod limpede
cu însăşi natura şi caracterul Evangheliei: 1.955 = 5 x 17 x 23. Aşadar, cei
1.955 de ani ai epocii bisericii se întemeiază pe ispăşire (5), care aduce cerul
(17) şi aduce mânia lui Dumnezeu (23). Este oare întâmplător lucrul acesta?
Nu este deloc întâmplător. Este în acord perfect cu principiul pe care tocmai l-
am descris.

A 13.000-a aniversare a lumii

În legătură cu anul 1988 ar mai trebui făcut încă un comentariu. Este

oare întâmplător că 1988 este a 13.000-a aniversare a istoriei lumii? Am
învăţat din Biblie că lumea a fost creată în anul 11.013 î.Hr. Dacă adăugăm
11.013 la 1988 şi scădem 1 (deoarece trecând de la calendarul Vechiului
Testament la calendarul Noului Testament nu există an zero), rezultatul este
13.000. Cu siguranţă, anul sfârşitului epocii bisericii, care se identifică exact
cu cea de-a 13.000-a aniversare a lumii, trebuie să arate că Dumnezeu
urmează un plan foarte precis, pregătit dinainte.
Informaţia aceasta devine deosebit de interesantă în momentul în care
ne dăm seama că de la anul Facerii lumii (11.013 î.Hr.) până la anul potopului
lui Noe (4990 î.Hr.), când a venit judecata lui Dumnezeu asupra întregii lumi,
sunt exact 6.000 plus 23 de ani. Amintiţi-vă, numărul 23 semnifică adesea
mânia lui Dumnezeu. În mod similar, de la anul 4990 î.Hr. până în 33 d.Hr.,
când Hristos a îndurat judecata lui Dumnezeu, au fost exact 5.000 plus 23 de
ani, cu totul. Acum, aflăm că anul 2011 este anul de pe urmă, iar de la 11.013
î.Hr. până la 2.011 d.Hr. sunt 13.000 de ani plus 23 de ani. Ar putea fi
întâmplătoare toate acestea? Aduceţi-vă aminte: noi am tras concluzia
preliminară că anul 2011 este anul de pe urmă, fiindcă am înţeles marea
probabilitate ca necazul cel mare să aibă o durată de exact 8.400 de zile. Iar
8.400 de zile sunt exact 23 de ani întregi. Şi 23 adăugat la 1988 ne-a adus la
2011 ca sfârşit al lumii.
Ultimii 23 de ani care au început în 21 mai 1988 reprezintă perioada
necazului cel mare, care constituie începutul procesului de judecată universal

56
de la sfârşitul timpului. Este semnificativ că 21 mai 1988 a încheiat epoca
bisericii, moment în care a început judecata necazului cel mare, în perfect
acord cu profeţia Bibliei din 1 Petru 4:17: “judecata stă să înceapă dela casa
lui Dumnezeu.” În felul acesta, am învăţat că atât anul 1988, cât şi ziua de 21
mai 1988 se potrivesc uimitor de bine în desfăşurarea calendarului istoriei.
Următorul moment important în desfăşurarea cronologiei divine a fost
anul 1994. Am învăţat că 7 septembrie 1994 a fost la exact 2.300 de zile după
21 mai 1988. Aduceţi-vă aminte, noi am remarcat deja că anul 1994 a fost un
an jubiliar. Adică este un an care s-a concentrat pe ţelul spiritual al lui
Dumnezeu de a vesti lumii Evanghelia. Acum aflăm că 7 septembrie 1994 a
fost prima zi a lunii a şaptea din calendarul ceremonial biblic (1 Tishri).
1 Tishri era o zi de sărbătoare cu caracter ceremonial la care s-a făcut
referire ca fiind “vestită cu sunet de trâmbiţe” în Levitic 23:24 şi Numeri
29:1. 10 În ambele cazuri este cuvântul ebraic “teruah.” Acest cuvânt ebraic
face trimitere la “jubileu.” Vedem lucrul acesta din Levitic 25:9-10. Levitic
25:10 are un cuvânt ebraic ce înseamnă “jubileu” şi se leagă de versetul 9 care
conţine cuvântul “teruah” tradus ca “răsunătoare.” De asemenea, o analiză
atentă a lui Iosua 6:5 arată că şi el conţine atât cuvântul ebraic “teruah,” cât şi
un cuvânt ebraic ce înseamnă “jubileu” – dar noi nu vom aprofunda versetul
acela în studiul de faţă. 1 Tishri a fost aceeaşi zi de sărbătoare biblică ce a
avut loc în anul 29 d.Hr., când Isus Şi-a început oficial lucrarea Lui ca Jubileu
sau Mesia. În ziua aceea a fost El vestit ca “Mielul lui Dumnezeu, care
ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29). În 29 d.Hr., potrivit calendarului nostru
modern, ziua aceea a fost 26 septembrie. Iar potrivit calendarului biblic, ziua
aceea a fost 1 Tishri, care era o zi de sărbătoare a jubileului, după cum şi 7
septembrie 1994 este o zi de sărbătoare a jubileului.
Cuvântul “jubileu” este strâns legat de vestirea libertăţii pentru lume
(Levitic 25:10). Iată de ce “teruah” ar fi trebuit tradus corect “jubileu” în
legătură cu ziua ispăşirii. Hristos este esenţa ispăşirii, fiind totodată şi esenţa
jubileului. De aceea, în 26 septembrie anul 29 d.Hr. - atunci când El a fost
vestit de către Ioan Botezătorul, aşa cum citim în Ioan 1:29 “Iată Mielul lui
Dumnezeu” - a fost o veste măreaţă pentru lume că Hristos era “Jubileul”
care a venit cu Evanghelia mântuirii.
În mod similar, în anul jubiliar 1994, în 7 septembrie, Evanghelia
urma să fie vestită iarăşi întregii lumi. Şi atât în 26 septembrie anul 29 d.Hr.,
cât şi în 7 septembrie 1994, data ceremonială biblică era prima zi din luna a
şaptea. Cu siguranţă, întocmai cum “teruah” ar fi trebuit tradus corect ca
“jubileu” în Levitic 25:9 în legătură cu ziua ispăşirii, vedem că în Levitic

10 Atât în Levitic 23:24, cât şi în Numeri 29:1, Dumnezeu se referă la sărbătoarea primei
zile din luna a şaptea. În ambele versete cuvântul ebraic “teruah” este tradus “sunet de
trâmbiţe.” Cuvântul “teruah” este tradus de mai multe ori în Biblie ca “strigăt”, “vâlvă” sau
“răsunător.”

57
23:24 şi Numeri 29:1 - care vorbesc despre “vestită cu teruah” şi
“ziua…vestită… cu teruah” - putem înţelege că el ar trebui tradus “o
pomenire a jubileului” şi “ziua jubileului.” În consecinţă, sărbătoarea aceasta,
pe care teologii o numesc “sărbătoarea trâmbiţelor,” ar trebui să fie numită
“sărbătoarea jubileului.”
Amintiţi-vă, am învăţat că 7 septembrie 1994 a încheiat primele 2.300
de zile din perioada de necaz de 8.400 de zile. În 7 septembrie 1994 a început
să vină în împărăţia lui Dumnezeu acea mare mulţime, pe care nimeni nu ar
putea să o numere, de pe tot cuprinsul lumii. A fost ziua în care, pentru a doua
oară în istoria lumii, s-a revărsat Duhul Sfânt. Dacă era orice altă zi decât 7
septembrie în anul 1994, nu ar fi coincis cu ziua de sărbătoare cu lună nouă 1
Tishri, care a fost “umbra lucrurilor viitoare” (Coloseni 2:16-17). Acest
eveniment plin de slavă, ziua de sărbătoare cu caracter ceremonial 7
septembrie 1994 (1 Tishri 1994) a prevestit şi a reprezentat efectiv debutul
ultimei perioade de mântuire de 6.100 de zile.
Numai că anul 1994, în care Dumnezeu a început cele 6.100 de zile de
mare mântuire în întreaga lume, a fost şi un an de groază pentru bisericile din
întreaga lume. Duhul Sfânt s-a revărsat în aşa fel încât în afara bisericior,
adică total independent de orice biserică de oriunde din lume, avea să fie
mântuită o mare mulţime pe care nimeni nu o poate număra. În acelaşi timp,
în interiorul bisericilor procesul de judecată avea să continue. Satana, care
fusese instalat în toate bisericile la începutul necazului cel mare, va continua
să domnească. Dumnezeu va continua să trimită “o lucrare de rătăcire, ca să
creadă o minciună” (2 Tesaloniceni 2:11). Dumnezeu îi va pregăti mai
departe pentru pedeapsă pe cei din biserici.
Este o uriaşă poveste de groază pentru biserici. Ele personal nu
recunosc lucrul acesta. Ele cred că Îl slujesc pe Hristos cu credincioşie. Însă
Biblia ne dă adevărul. Niciodată nu va mai exista posibilitatea mântuirii sub
autoritatea unei biserici locale.
Aduceţi-vă aminte: anterior, în studiul de faţă, a fost subliniată
condiţia lor îngrozitor de tristă atunci când am analizat tiparele temporale ale
importantelor perioade de mare necaz înfăţişate în Biblie. În anul 1879 î.Hr.
Iacov a început să trăiască un mare necaz (Faptele Apostolilor 7:11) din cauza
unei mari foamete în ţară. Doi ani mai târziu, în anul 1877, lui Iacov i s-a
poruncit să meargă cu toată familia lui să trăiască în Egipt. Trebuiau să plece
din Ţara Făgăduinţei care-i fusese dată cu 215 ani înainte patriarhului
Avraam, bunicul său. Cum ţara Canaanului simboliza împărăţia lui
Dumnezeu, era ca şi cum ţi se poruncea să pleci din împărăţia lui Dumnezeu.
Întocmai cum în 1988 d.Hr. Dumnezeu i-a predat Satanei bisericile să le
conducă, tot astfel, în 1877 î.Hr., Ţara Făgăduinţei, ţara Canaanului, a fost
predată celor răi din lume să conducă ei acolo. Aceea într-adevăr a fost o
vreme de mare necaz.

58
 Dumnezeu leagă acel necaz de necazul bisericilor, când, în 1994, este
limpede că Dumnezeu a terminat cu ele definitiv şi a început să le pregătească
pentru judecată. Din nou: dacă analizăm numerele care leagă necazul din
vremea lui Iosif de perioada necazului cel mare de acum, găsim un accent şi
mai mare pe caracterul spiritual al acestor evenimente aflate la mare distanţă.
Dacă adăugăm 1877 la 1994 şi scădem 1 an, obţinem totalul de 3.870 ca
număr al anilor dintre aceste tragice evenimente. Numărul 3.870 se
descompune în 3 x 1.290 sau 10 x 3 x 3 x 43. De regulă, numărul 43
semnifică judecata. Aşadar, cele două evenimente sunt legate prin numărul
acesta de ani, care semnifică ţelul (3 x 3) deplin (10) al lui Dumnezeu de a
aduce judecata (43). Numărul 3 dublat nu înseamnă doar ţelul lui Dumnezeu,
ci şi faptul că El îl va aduce la îndeplinire (Geneza 41:32).
Am învăţat mai devreme, în studiul acesta, că Dumnezeu mai leagă
această teribilă vreme de judecată asupra bisericilor, în care Satana conduce
azi, şi de uriaşul necaz pe care l-a trăit Israel timp de 70 de ani. A început cu
moartea împăratului Iosia în 609 î.Hr. şi a continuat timp de 70 de ani, până
când a fost ucis împăratul Babilonului, în 539 î.Hr. Anul 587 î.Hr. a fost un an
deosebit de groaznic. Deja în anul 609 î.Hr., când Iosia, ultimul împărat bun al
lui Israel, a fost ucis, Israel a început să fie din ce în ce mai mult sub
stăpânirea unor împăraţi păgâni care l-au prefigurat pe Satana domnind peste
biserici. Oricum, în 587 î.Hr., Ierusalimul a fost distrus complet, împreună cu
Templul. Nebucadneţar (Nabucodonosor) cel rău, împăratul Babilonului, care
îl simbolizează pe Satana în Biblie, a devenit conducător deplin al pământului
lui Israel. Ce îngrozitor!
Acest trist şi teribil eveniment este totodată şi un model ce este dat de
Dumnezeu pentru necazul cel mare din zilele noastre. Şi el se leagă de anul
1994 din actualul mare necaz prin suma anilor dintre ei. Ierusalimul a fost
distrus în anul 587 î.Hr. Dacă adăugăm 587 la 1994 şi scădem 1, totalul este
2.580, care se descompune în 2 x 1.290 sau 10 x 3 x 2 x 43. Dat fiind că
numărul 2 îi reprezintă în plan spiritual pe cei care ar trebui să aducă
Evanghelia, mesajul spiritual al acestui interval de 2.580 de ani este că a fost
deplinul (10) ţel (3) al lui Dumnezeu în privinţa bisericilor, care fuseseră
însărcinate de Dumnezeu să aducă lumii Evanghelia (2), ca ele să vină la
judecată (43).
Interesant şi foarte util lucru – Dumnezeu pune în legătură aceste trei
necazuri ale lui Iacov, Israel şi al zilelor noastre, printr-un verset din Daniel
12:11, unde Dumnezeu declară:

Dela vremea cînd va înceta jertfa necurmată, şi de cînd se va

aşeza urîciunea pustiitorului, vor mai fi o mie două sute nouăzeci
de zile.

59
 Cum uneori Biblia foloseşte o zi pentru a reprezenta un an (Ezechiel
4:6), noi ştim că putem înţelege aceasta ca fiind 1.290 de ani. Între necazul lui
Iacov din 1.877 î.Hr. şi necazul lui Israel din 587 î.Hr. au fost 1.290 de ani.
Tot astfel, între necazul lui Iacov din 1.877 î.Hr. şi necazul bisericilor din
1994 sunt 3 x 1.290 de ani. Şi tot astfel, între necazul lui Israel din 587 î.Hr.
şi necazul zilelor noastre din 1994 sunt 2 x 1.290 de ani.
Observaţi, vă rog, cât de strâns se potrivesc împreună aceste
evenimente, arătând că, într-adevăr, înţelegerea noastră iniţială a desfăşurării
cronologiei istoriei devine tot mai întărită de cuvintele Bibliei.
Următorul moment din timp pe care trebuie să-l analizăm cu atenţie
este 21 mai 2011, care este ultima zi a necazului cel mare de 8.400 de zile sau
23 de ani întregi. Aduceţi-vă aminte, am învăţat că el va fi urmat de o ultimă
perioadă de 153 de zile (5 luni) care se încheie în 21 octombrie 2011. Dat
fiind că atât 21 mai, cât şi 21 octombrie, apar în anul 2011, despre care aflăm
că va fi ultimul an din existenţa lumii, trebuie să analizăm cu mare atenţie
anul acela.

O zi este ca o mie de ani

Dumnezeu ne atrage atenţia asupra acelui an într-un mod extrem de

captivant. În 2 Petru 3:6 Dumnezeu vorbeşte despre potopul care a nimicit
întreaga lume din vremea lui Noe şi acolo citim:

şi că lumea de atunci a perit tot prin ele, înecată de apă.

Apoi, în versetul următor Dumnezeu vorbeşte despre teribila judecată

ce va avea loc la sfârşitul lumii. Citim în versetul 7:

Iar cerurile şi pămîntul de acum sînt păzite şi păstrate, prin

acelaş Cuvînt, pentru focul din ziua de judecată şi de peire a
oamenilor nelegiuiţi.

Imediat după aceste două versete, Dumnezeu face o afirmaţie foarte

interesantă în 2 Petru 3:8, unde citim:

Dar, prea iubiţilor, să nu uitaţi un lucru: că, pentru Domnul, o zi

este ca o mie de ani, şi o mie de ani sînt ca o zi.

Care este “lucrul” ce este avut în vedere atunci când Dumnezeu spune
că El doreşte ca toţi aleşii, care sunt “prea iubiţii” lui Dumnezeu, să nu uite
acest lucru? Trebuie să fie extraordinar de important şi Dumnezeu insistă că
noi trebuie să ştim aceasta. Lucrul acesta are de-a face în totalitate cu timpul.

60
 Dumnezeu spune “pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o
mie de ani sînt ca o zi.” Vedem imediat că Dumnezeu vorbeşte despre lucrul
acesta de două ori. Deci, mai întâi El declară “o zi este ca o mie de ani.”
Apoi, El repetă această informaţie, spunând “o mie de ani sînt ca o zi.”
Aceasta sporeşte şi mai mult, în mare măsură, importanţa faptului că toţi
credincioşii adevăraţi trebuie să ştie în mod categoric că o zi înseamnă o mie
de ani.
Aduceţi-vă aminte: Faraon a visat mai întâi despre şapte vaci
frumoase care au ajuns sfrijite şi apoi despre şapte spice frumoase care au
slăbit. În legătură cu întâmplarea aceasta, Dumnezeu a fixat un principiu în
Geneza 41:32, unde citim:

Cît priveşte faptul că Faraon a visat visul de două ori, înseamnă

că lucrul este hotărît din partea lui Dumnezeu, şi că Dumnezeu se
va grăbi să-l aducă la îndeplinire.

Legea pe care o fixează Dumnezeu în versetul acesta este că atunci

când Dumnezeu face o afirmaţie de două ori, se subliniază adevărul ei absolut.
Orice se va întâmpla este garantat să se întâmple şi se va întâmpla curând.
Deci, făcând de două ori afirmaţia că o zi este ca o mie de ani, Dumnezeu ne
spune că lucrul acesta este extrem de important şi în mod categoric va ajunge
să se întâmple curând.
Dar cum se leagă aceasta de contextul din 2 Petru 3, unde Dumnezeu
vorbeşte despre două judecăţi universale – judecata din vremea lui Noe şi
judecata din zilele noastre? În momentul în care ne uităm cu atenţie la
relatarea despre potop dată în Geneza capitolul 7, găsim răspunsul. Trebuie să
avem în vedere arca, uriaşa corabie pe care Dumnezeu i-a poruncit lui Noe să
o construiască. Citim în Geneza 7:1-4:

Domnul a zis lui Noe: “Intră în corabie, tu şi toată casa ta; căci
te-am văzut fără prihană înaintea Mea în neamul acesta de
oameni. Ia cu tine cîte şapte perechi din toate dobitoacele curate,
cîte o parte bărbătească şi cîte o parte femeiască; o pereche din
dobitoacele care nu sînt curate, cîte o parte bărbătească şi cîte o
parte femeiască; şi cîte şapte perechi de asemenea, din păsările
cerului, cîte o parte bărbătească şi cîte o parte femeiască, pentru
ca să le ţii vie sămînţa pe toată faţa pămîntului. Căci după şapte
zile, voi face să ploaie pe pămînt patruzeci de zile şi patruzeci de
nopţi; şi voi şterge astfel de pe faţa pămîntului toate făpturile pe
care le-am făcut.”

61
 În plan spiritual, apele potopului reprezentau judecata lui Dumnezeu
peste cei răi din toată lumea din vremea lui Noe. Arca reprezenta protecţie
împotriva acelei judecăţi, deci Îl reprezenta pe Mântuitorul nostru, Domnul
Isus Hristos, Care El singur ne poate apăra de judecată. Animalele reprezentau
întreaga creaţie, care se uită la Hristos aşteptând izbăvire din robia stricăciunii
(Romani 8:19-23). Aceasta se va întâmpla atunci când Dumnezeu va aduce la
viaţă cerurile cele noi şi pământul cel nou.
Astfel, în Geneza 7 Dumnezeu spune, de fapt, că toţi oamenii din
întreaga lume au la dispoziţie şapte zile pentru a intra la adăpostul lui Hristos,
Care El singur ne poate mântui de mânia lui Dumnezeu. Dar staţi o clipă! Nu
a insistat Dumnezeu în 2 Petru 3 că noi trebuie să ştim neapărat că o zi este ca
o mie de ani? Haideţi să înlocuim şapte zile cu 7.000 de ani. Aşadar,
Dumnezeu îi spunea, de fapt, lui Noe, că toţi oamenii ce vor trăi vreodată în
întreaga lume au la dispoziţie 7.000 de ani pentru a ajunge la adăpostul lui
Hristos, dacă este ca ei să scape de mânia lui Dumnezeu.
Care an ar fi la exact 7.000 de ani după potopul din vremea lui Noe?
Nici nu vă vine să credeţi! Am învăţat, cu mult timp în urmă, că potopul a
avut loc în anul 4990 î.Hr.; iar 7.000 de ani mai târziu ne aduc la anul 2011.
Reţineţi: adăugăm anii Vechiului Testament la anii Noului Testament şi
scădem 1 an, deoarece nu există an zero.

4990 + 2011 - 1 = 7.000 de ani

Deci, noi trebuie să înţelegem că Dumnezeu declară în mod limpede

că El doreşte ca toţi aleşii lui Dumnezeu să ştie neapărat că anul 2011 va fi
sfârşitul lumii.

Ultimele cinci luni

Însă mai e ceva de spus. Am învăţat că există o perioadă de timp de

cinci luni care urmează imediat după perioada de 8.400 de zile a necazului cel
mare. Ce se întâmplă în timpul acela? Aceste ultime cinci luni care încep în 21
mai 2011 se concentrează intens asupra planului de mântuire al lui Dumnezeu
şi asupra planului Său de judecată, deopotrivă. Vom descoperi că în prima zi
din acele cinci luni, care este 21 mai 2011, toţi credincioşii adevăraţi urmează
să fie răpiţi la cer ca să fie cu Hristos pentru totdeauna. De asemenea, vom
descoperi că este şi ziua în care începe judecata iadului pentru toţi cei
nemântuiţi.
În Apocalipsa 9, Biblia vorbeşte despre o perioadă când va începe
iadul pe acest pământ. Ea cuprinde un interval de cinci luni (versetele 5 şi 10).
Capitolul debutează prin cuvintele cum că s-a deschis “fântâna Adâncului”
(un sinonim pentru iad) şi s-a ridicat un fum ca fumul unui cuptor mare. În

62
acel moment, cei care fuseseră convinşi că erau mântuiţi fiindcă ei fuseseră
învăţători şi propovăduitori ai Bibliei - dar nu erau mântuiţi şi nu fuseseră
răpiţi în văzduh - încă mai încearcă să propovăduiască înţelegerea lor greşită a
Bibliei. Ei sunt simbolizaţi prin lăcuste (versetul 3) şi sunt conduşi de Abadon
(distrugere) şi Apolion (cel care distruge) (versetul 11) şi ei îi vatămă pe cei
care trăiesc pe pământ în momentul respectiv. Totuşi, ei nu au voie să-i
vatăme pe aceia care au pe frunte pecetea lui Dumnezeu.
Esenţa iadului este să primeşti plata distrugerii veşnice, să fii nimicit
pentru totdeauna. De aceea oamenii aceştia nemântuiţi sunt conduşi de
Abadon şi Apolion (Apocalipsa 9:11), care sunt nume ce descriu esenţa
iadului. Întrucât ei se află în iad în aceste ultime cinci luni de iad pe pământ,
este sigur că toţi cei nemântuiţi vor fi nimiciţi pentru totdeauna. Ei nu vor mai
trăi niciodată, niciodată. Vor fi nimiciţi, precum întreg universul. Ei nu îi pot
vătăma pe credincioşii adevăraţi care au pecetea lui Dumnezeu pe frunte,
deoarece credincioşii adevăraţi nu vor trece prin iad niciodată. Credincioşii
adevăraţi vor fi răpiţi în văzduh (ridicaţi la cer) în clipa în care vor începe
aceste ultime cinci luni de iad pe pământ.
În Apocalipsa 9:4, Dumnezeu declară:

Li s-a zis să nu vatăme iarba pămîntului, nici vreo verdeaţă, nici

vreun copac, ci numai pe oamenii, cari n-aveau pe frunte pecetea
lui Dumnezeu.

În acest context, iarba, verdeaţa şi copacii îi simbolizează pe

credincioşii adevăraţi. În Apocalipsa 15, Dumnezeu pune accentul pe urgiile
din urmă, ultima perioadă de iad pe pământ, şi în versetul 1 El afirmă: “căci
cu ele s-a isprăvit mînia lui Dumnezeu.”
Următorul verset ne încredinţează că în acelaşi timp toţi credincioşii
adevăraţi sunt în siguranţă cu Dumnezeu pe “o mare de sticlă.” Citim în
Apocalipsa 15:2:

Şi am văzut ca o mare de sticlă amestecată cu foc; şi pe marea de

sticlă, cu alăutele lui Dumnezeu în mînă, stăteau biruitorii fiarei,
ai icoanei ei, şi ai numărului numelui ei.

“Marea de sticlă” se află în cer, după cum se arată în Apocalipsa 4:2:

“… iată că în cer era pus un scaun de domnie, şi pe scaunul acesta de
domnie şedea Cineva.” Apoi, versetul 6 declară: “În faţa scaunului de
domnie, mai este un fel de mare de sticlă, asemenea cu cristalul.”
Credincioşii adevăraţi vor fi fost răpiţi în văzduh în prima zi din
această ultimă perioadă de cinci luni, deci ei vor scăpa cu totul de ororile
acelei ultime perioade de timp. În vreme ce perioada aceasta de cinci luni va fi

63
o uriaşă poveste de groază pentru cei care nu au fost răpiţi în văzduh, pentru
cei care sunt răpiţi în văzduh ea va fi un timp de mare bucurie şi miracol.
Această perioadă de cinci luni cuprinde exact 153 de zile – din 21 mai
până în 21 octombrie. Din punct de vedere spiritual, numărul 153 se
descompune în 3 x 3 x 17, întocmai ca atunci când am analizat cei 153 de
peşti. Ca urmare, din punct de vedere spiritual el se leagă strâns de aceia
pentru care a fost ţelul lui Dumnezeu (3) ca El să-i ia la cer (17). Numărul 3
dublat semnifică faptul că Dumnezeu va îndeplini lucrul acesta în mod cert.

Alte informaţii uluitoare

Ca dovadă suplimentară că această dată, 21 mai 2011, este data răpirii

în văzduh, noi am descoperit un fapt extrem de important. Potrivit
calendarului ceremonial biblic, 21 mai 2011 este ziua a 17-a din luna a doua.
Exact cu 7.000 de ani înainte, în ziua a 17-a din luna a doua, conform
calendarului folosit de Noe, Dumnezeu a închis uşa de la arcă. Citim în
Geneza 7:1şi 4:

Domnul a zis lui Noe: “Intră în corabie, tu şi toată casa ta; căci
te-am văzut fără prihană înaintea Mea în neamul acesta de
oameni.” … “Căci după şapte zile, voi face să ploaie pe pămînt
patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; şi voi şterge astfel de pe
faţa pămîntului toate făpturile pe care le-am făcut.”

Iar în Geneza 7:10 şi 11 citim:

După cele şapte zile, au venit apele potopului pe pămînt. În anul

al şasesutelea al vieţii lui Noe, în luna a doua, în ziua a
şaptesprezecea a lunii, în ziua aceea, s-au rupt toate izvoarele
Adîncului celui mare şi s-au deschis stăvilarele cerurilor.

Şi în versetele 13 şi 16 citim:

În aceeaşi zi au intrat în corabie: Noe, Sem, Ham şi Iafet, fiii lui

Noe, nevasta lui Noe şi cele trei neveste ale fiilor lui cu ei … Cele
care au intrat, erau cîte o parte bărbătească şi cîte o parte
femeiască, din orice făptură, după cum poruncise Dumnezeu lui
Noe. Apoi Domnul a închis uşa după el.

Calendarul din vremea lui Noe a fost uşor diferit de calendarul biblic
de mai târziu prin faptul că avea 30 de zile într-o lună, pe când calendarul
biblic de mai târziu a avut 29 ½ zile într-o lună, deoarece respecta fazele lunii.

64
Însă Dumnezeu a legat, în mod remarcabil, momentul închiderii uşii de la
arcă, în ziua a 17-a din luna a doua, de închiderea uşii în 21 mai 2011, care,
potrivit calendarului ceremonial biblic este ziua a 17-a din luna a doua.
Aceasta i-a despărţit pe vecie pe adevăraţii credincioşi din arcă de toţi cei
nemântuiţi care au pierit în afara arcei. Lucrul acesta a prevestit faptul că în
ziua în care vor fi răpiţi în văzduh toţi credincioşii adevăraţi, pentru cei lăsaţi
în urmă nu va mai exista niciodată vreo posibilitate de mântuire. Putem şti,
aşadar, că este ca şi cum sunt exact 7.000 de ani, până la ultima zi, de la
închiderea uşii faţă de orice altă posibilitate de mântuire - atât în vremea
prăpădului universal din timpul lui Noe, cât şi la prăpădul universal din zilele
noastre. Oare poate fi lucrul acesta întâmplător?

De la ispăşire la răpirea în văzduh: 722.500 de zile

Dumnezeu ne mai dă încă o interesantă şi semnificativă informaţie de

natură temporală care demonstrează o dată în plus corectitudinea lui 21 mai
2011 ca dată a răpirii în văzduh. În 1 aprilie anul 33 d.Hr. Domnul Isus a fost
crucificat pentru păcatele celor pe care a venit să-i mântuiască. Exact 722.500
de zile mai târziu (cu totul), va avea loc răpirea în văzduh (21 mai 2011).
Numărul acesta se descompune în nişte numere extrem de semnificative:

(5 x 10 x 17) x (5 x 10 x 17) = 722.500

Noi am învăţat semnificaţia spirituală a acestor numere. Lucrarea

ispăşirii (5) este desăvârşită (10) atunci când toţi aleşii se află în siguranţă în
cer (17). Această minunată realitate este dublată prin repetarea celor trei
numere, 10 x 5 x 17. Potrivit Genezei 41:32, această subliniere “înseamnă că
lucrul este hotărît din partea lui Dumnezeu, şi că Dumnezeu se va grăbi
să-l aducă la îndeplinire.”
Vedem oare cum a legat Dumnezeu momentul răpirii în văzduh din
21 mai 2011 de momentul când s-a făcut să fie posibil cerul (ispăşirea),
fiindcă atunci când Hristos a fost crucificat, El a plătit în întregime pentru
păcatele celor care vor fi ridicaţi la cer ca să trăiască pe vecie cu Isus?
În acest moment al studiului nostru, ar trebui să ne oprim o clipă şi să
ne gândim la ceea ce tocmai am învăţat în paragrafele precedente.
Suntem foarte siguri că crucificarea lui Isus a avut loc în ziua
sărbătorii Paştelui evreiesc, ce a fost într-o vineri în anul 33 d.Hr., care era
ziua a 14-a din prima lună a calendarului ceremonial biblic. De asemenea,
suntem foarte siguri că ziua aceasta a fost 1 aprilie anul 33 d.Hr. potrivit
calendarului nostru modern. În ziua aceea a fost pedepsit Hristos pentru
păcatele tuturor celor pe care a venit să-i mântuiască. Întrucât El a plătit

65
pentru păcatele lor, în mod sigur ei se vor duce în cer să împărăţească
împreună cu El pe vecie.
Noi am descoperit, pe baza multor informaţii ce ne sunt date în Biblie,
că în 21 mai 2011 toţi cei care au fost mântuiţi prin plata lui Isus, care s-a
făcut în momentul crucificării Lui, îşi vor da seama de desăvârşirea mântuirii
lor atunci când vor fi răpiţi (ridicaţi) la cer. Aşadar, este foarte evident că
datele de 1 Aprilie anul 33 d.Hr. şi 21 mai 2011 sunt strâns legate din punct de
vedere spiritual.
Numai că noi descoperim şi faptul că aceste două date, care sunt la
aproape 2.000 de ani distanţă, mai sunt legate în mod spectaculos prin
numărul efectiv de zile care le desparte şi prin semnificaţia spirituală a acelui
mare număr de zile, totodată.
Uitaţi-vă din nou la numărul 722.500. Nu este oare absolut uluitor că
el se descompune în exact o pereche de numere spirituale extraordinar de
semnificative: 10, 5 şi 17? Numai Dumnezeu, care a creat acest mare Univers
cu toate legile lui fizice exacte, ar fi putut să conceapă cronologia istoriei într-
un mod atât de precis şi de minunat! Vă rog! Cum ar fi posibil ca aceste relaţii
de natură temporală să fie o coincidenţă? Răspunsul trebuie să fie următorul:
în nici un caz, nimic din toate acestea nu ar putea fi o coincidenţă.

Dovezi suplimentare

Continuăm să aflăm alte dovezi care arată că noi am ajuns la o

cunoaştere foarte precisă a momentului sfârşitului. Aşa cum am remarcat,
Dumnezeu întăreşte sau fixează şi mai mult această dată, 21 mai 2011,
plasând ziua închiderii uşii, când va avea loc răpirea în văzduh, în ziua a 17-a
a lunii a doua din calendarul biblic. În mod semnificativ, numărul 17 se leagă
perfect de faptul răpirii în văzduh deoarece din punct de vedere spiritual
numărul 17 înseamnă cer. În plus, numărul 2 (luna a doua) se identifică în
plan spiritual cu cei care au fost însărcinaţi să aducă Evanghelia. Nu este
uimitor că ei vor fi răpiţi în văzduh în ziua a 17-a a lunii a doua? Este oare
întâmplător lucrul acesta?
Am aflat, de asemenea, că ultima zi din existenţa Pământului, 21
octombrie 2011, este ziua a 23-a din luna a şaptea a calendarului biblic. De
regulă, numărul 23 înseamnă faptul că se varsă mânia lui Dumnezeu. Numărul
7 (luna a şaptea) înseamnă împlinirea perfectă a ţelurilor lui Dumnezeu. Oare
s-ar putea ca şi lucrul acesta să fie întâmplător, că împlinirea finală a pedepsei
lui Dumnezeu asupra celor nemântuiţi are loc în luna a şaptea într-o zi care
prezintă numărul 23, care este un număr ce se identifică total cu mânia lui
Dumnezeu, însemnând deci mânia absolută a lui Dumnezeu asupra celor
nemântuiţi?

66
 Precizia cronologiei sfârşitului lumii este accentuată şi mai mult în
momentul în care analizăm această ultimă perioadă de cinci luni din punctul
de vedere al mâniei lui Dumnezeu. Atunci când Dumnezeu L-a pedepsit pe
Isus, când El plătea pentru păcatele celor aleşi, ni se atrage atenţia asupra
faptului că încă mai trebuie să aibă loc o parte din pedeapsa pentru păcatele
celor care nu sunt aleşi. Aceste două pedepse sunt legate prin cei 1.978 de ani
care despart momentul crucii (33 d.Hr.) de momentul sfârşitului (2011 d.Hr.).

2011 - 33 = 1.978
1978 = 2 x 23 x 43

Numărul 2 îi simbolizează pe cei care trebuie să aducă Evanghelia.

Numărul 23 simbolizează mânia.
Numărul 43 simbolizează judecata.

Astfel, prin numărul 1.978 Dumnezeu subliniază că judecata va cădea

asupra celor care fuseseră însărcinaţi să aducă Evanghelia (2) şi care se află
încă sub mânia lui Dumnezeu (23 şi 43).

Procesul judecăţii lui Dumnezeu continuă în timp ce este mântuită o mare

mulţime

Analizând cu atenţie data necazului cel mare, a răpirii în văzduh şi a

ultimei zile din existenţa Pământului, descoperim încă un fapt interesant. Am
învăţat că în timpul ultimelor 6.100 de zile din perioada de 8.400 de zile a
necazului cel mare, credincioşii adevăraţi, care vor fi în afara bisericilor, sunt
folosiţi de Dumnezeu pentru a aduce în împărăţia lui Dumnezeu o mare
mulţime, pe care nimeni nu o poate număra. În acelaşi timp, toţi membrii
bisericilor sunt pregătiţi pentru intrarea în perioada ultimelor cinci luni, când
pentru ei are loc pedeapsa finală a lui Dumnezeu. Numai că în acelaşi timp, în
aceste ultime 153 de zile, toţi cei care au fost mântuiţi în timpul celor 6.100 de
zile anterioare vor fi în siguranţă în cer împreună cu toţi cei mântuiţi de-a
lungul timpului. Dacă sunt adăugate la ultimele 153 de zile, aceste 6.100 de
zile fac 6.253 de zile. Numărul 6.253 se descompune în semnificativele
numere 13 x 13 x 37.

Numărul 13 reprezintă sfârşitul lumii

Numărul 37 reprezintă judecata lui Dumnezeu

Aduceţi-vă aminte, Noe s-a aflat în arcă exact 370 de zile. De

asemenea, aduceţi-vă aminte că armata asiriană de 185.000 de oameni sub
comanda lui Sanherib a fost nimicită de Dumnezeu într-o singură noapte (2

67
Regi 19:35), iar 185.000 = 1.000 x 5 x 37. Înţelegem, deci, cum se identifică
numărul 37 cu prăpădul care este un rezultat al judecăţii lui Dumnezeu.
Prin numărul 6.253 Dumnezeu ne asigură că, deşi există o mare
mulţime care va trăi mântuirea în acea perioadă de timp, procesul judecăţii lui
Dumnezeu (37) va fi încheiat la sfârşitul lumii (13). Vă rog să observaţi, din
nou, dublarea numărului 13.
Anterior, în studiul de faţă, noi am stabilit momentul final al
sfârşitului istoriei exclusiv pe baza informaţiilor din Biblie, într-un mod
oarecum preliminar. Totuşi, ulterior, continuând să folosim cu atenţie alte
informaţii biblice, am descoperit că acea cronologie era extrem de corectă. Au
fost scoase în evidenţă dovezi după dovezi. În cazul în care cronologia
prezentată acum este inexactă în oricare dintre datele ei, multe dovezi ar fi
invalidate. Cu siguranţă, dacă oricare dintre datele pe care le-am aflat din
Biblie sunt incorecte, atunci multe dintre dovezi nu s-ar mai cunoaşte. Noi
putem fi siguri, cu adevărat, că răpirea în văzduh va avea loc în 21 mai
2011 şi că ultima zi din istoria lumii este 21 octombrie 2011.
Dar acestea nu sunt doar nişte realităţi de factură intelectuală sau
academică. Acestea sunt adevăruri care se aplică într-un mod foarte personal
fiecărui individ care trăieşte acum pe acest pământ (aproape şapte miliarde de
oameni). Este oare posibil să scapi de această teribilă zi a judecăţii?

68
 Capitolul 6. Sunt speranţe pentru mine?

Biblia afirmă limpede că Domnul Isus Hristos va veni ca un hoţ

noaptea (2 Petru 3:10; 1 Tesaloniceni 5:2). Am învăţat că acesta urma să fie
modul de înţelegere în întreaga epocă a bisericii. De aceea, cei care studiau
Biblia şi teologii nu trebuiau să fie preocupaţi de momentul întoarcerii lui
Hristos. Ei trebuiau să se concentreze asupra sarcinii imediate de a răspândi
Evanghelia în întreaga lume (Faptele Apostolilor 1:6-8).
Pe de altă parte, noi am învăţat că, foarte aproape de momentul
sfârşitului lumii, credincioşii adevăraţi vor şti multe despre cronologia istoriei
(Eclesiastul 8:5-6; 1 Tesaloniceni 5:3-5; Apocalipsa 3:3).
Noi ne aflăm în acel teribil moment al istoriei şi, ca urmare, într-
adevăr am putut să determinăm cu mare acurateţe biblică ziua, luna şi anul
momentului sfârşitului lumii.
Dat fiind că sfârşitul timpului este atât de aproape, pe noi ar trebui să
ne preocupe foarte mult următorul lucru: SUNT SPERANŢE PENTRU
MINE? Într-adevăr, sunt mari speranţe pentru oricine trăieşte azi. Aceasta
deoarece Dumnezeu ne asigură în mod hotărât că în acest moment din istorie
este mântuită o mare mulţime, pe care nimeni nu o poate număra (Apocalipsa
7:9-14). Ar trebui, deci, să discutăm pe scurt planul de mântuire al lui
Dumnezeu. 11
În Marcu 1:14b-15, Isus vesteşte porunca lui Dumnezeu pentru
neamul omenesc:

…Isus a venit în Galilea, şi propovăduia Evanghelia lui

Dumnezeu. El zicea: “S-a împlinit vremea, şi Împărăţia lui
Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă, şi credeţi în Evanghelie.”

A crede în Evanghelie aşa cum porunceşte versetul acesta înseamnă a

recunoaşte că Evanghelia este din gura lui Dumnezeu. Ca urmare, ea este
absolut adevărată, absolut importantă şi are autoritate absolută. Ea este Legea
lui Dumnezeu, Biblia, pe care trebuie să o respecte absolut fiecare persoană.
De aceea, persoana care crede în Evanghelie trebuie să încerce să fie cât mai
ascultătoare posibil în măsura în care poate să înţeleagă Biblia.

11 Pentru o analiză mai detaliată a planului de mântuire al lui Dumnezeu, vă

invităm să scrieţi sau să telefonaţi la Family Radio pentru a primi gratuit cartea I
Hope God Will Save Me (Sper că Dumnezeu mă va mântui). Adresa este: Family
Radio, Oakland, CA 94621. Sau puteţi suna la numărul de telefon: 1-800-543-
1495. Adresa noastră de e-mail este: familyradio@familyradio.org

69
 Fiecare persoană este capabilă de la natură să facă într-o anumită
măsură o lucrare spirituală, inclusiv aceea de a crede în Biblie şi de a o
respecta. Aceasta deoarece Legea lui Dumnezeu este scrisă în inima ei
(Romani 2:14-15) şi Dumnezeu i-a dat o conştiinţă, astfel încât ea are un
oarecare simţ al moralităţii. Chiar dacă este moartă spiritual atât în trup cât şi
în suflet, aşa încât nu există nici o posibilitate în ea însăşi de a căpăta viaţă
spirituală, ea are totuşi, într-o anumită măsură, capacitatea de a se supune
legilor lui Dumnezeu. Absolut fiecare persoană se căieşte sau se întoarce de la
păcatele ei într-o anumită măsură. Aşadar, ea este capabilă să ducă o viaţă
decentă şi morală. Din fire, ea este moartă spiritual fiindcă este un urmaş al lui
Adam, primul nostru părinte. Atunci când Adam a păcătuit în grădina
Edenului, în principiu întregul neam omenesc a păcătuit, întrucât cu toţii eram
în Adam (1 Corinteni 15:22).
Cu toate acestea, ea nu poate absolut deloc să fie mântuită, adică să
capete viaţă veşnică în trupul sau în sufletul ei. Aceasta deoarece Evanghelia
arată că plata pe care o cere legea lui Dumnezeu pentru păcat este ca păcătosul
să fie pedepsit printr-o moarte ruşinoasă. Deci, fiecare persoană care a fost
osândită pentru păcatele ei la această moarte ruşinoasă, nu va mai trăi
niciodată şi a pierdut minunata moştenire a vieţii veşnice. Iată de ce fiecare
dintre noi trebuie să găsească pe cineva ca să fie înlocuitorul sau dublura
noastră pentru a îndura această pedeapsă în numele nostru.
Porunca aceasta din Marcu 1:15, de a crede în Evanghelie şi de a te
căi (de a înceta să păcătuieşti şi de a respecta Biblia) a fost dată acum circa
2.000 de ani. Ea afirmă că “S-a împlinit vremea.” Tocmai în vremea aceea
venise Isus-Mesia pentru a plăti plata cerută de legea lui Dumnezeu în numele
tuturor celor pe care a venit să-i mântuiască.
În ziua de azi, expresia “S-a împlinit vremea” se aplică şi mai mult
planului de mântuire al lui Dumnezeu, deoarece noi suntem doar la un timp
foarte scurt de sfârşitul definitiv al planului de mântuire al lui Dumnezeu. Pe
măsură ce studiem măreţul Său plan de mântuire pentru lume, devenim
conştienţi că în lume sunt trei feluri de oameni, în esenţă. Ei sunt după cum
urmează:

1. Cei care de-a lungul vieţii lor nu au auzit niciodată nici un cuvânt
din Biblie.

2. Cei care au auzit învăţăturile Bibliei, dar care îşi bat joc sau
ridiculizează Biblia, ori vin la Biblie cu propriile lor idei preconcepute despre
adevăr.

3. Cei care cred că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu şi care îşi
doresc mântuirea cu sinceritate şi umilinţă, în deplin acord cu adevărul biblic.

70
Cei care nu au auzit niciodată

Există, de-a lungul istoriei lumii, oameni care au trăit şi au murit fără
să audă sau să citească vreodată nici un cuvânt din Biblie. Şi cum “credinţa
vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvîntul lui Hristos” (Romani
10:17), noi trebuie să credem că niciunul dintre aceşti oameni nu a fost ales de
Dumnezeu pentru a fi mântuit. Ca urmare, nu a fost nevoie ca Dumnezeu să-i
pună sub auzirea Cuvântului lui Dumnezeu niciodată în timpul vieţii lor.

Cei care au auzit Cuvântul, dar sunt batjocoritori

Încă de când Dumnezeu a dat porunca să ne căim şi să credem în

Evanghelie (Marcu 1:15), Dumnezeu a dorit ca în lume să ajungă sub auzirea
Evangheliei cât mai mulţi oameni posibil. De aceea, acum 2.000 de ani,
aproximativ, Isus a poruncit că toţi credincioşii adevăraţi trebuie să
răspândească Evanghelia în întreaga lume (Matei 28:19-20).
Din păcate, reacţia foarte multor oameni care au devenit întrucâtva
familiarizaţi cu Biblia a fost fie să o dispreţuiască şi să o ridiculizeze, fie să
respecte propriile lor reguli, şi nu regulile Bibliei, atunci când încercau să
înţeleagă adevărul biblic. Cei care au ridiculizat Biblia erau convinşi că în
Biblie existau erori şi contradicţii şi, ca urmare, ei nu doreau sau nu aveau
nevoie să o respecte. Cei care au venit la Biblie cu propria lor metodă de
interpretare făcută de om sau care îşi puseseră încrederea în biserica lor sau în
confesiunea lor ca autoritate supremă, în loc să aibă încredere în Biblie - şi ei,
la fel, au început să respecte învăţături care nu erau fidele Bibliei.
Biblia ne învaţă că persoanele nemântuite pot să respecte legile lui
Dumnezeu într-o anumită măsură. Adevărul acesta explică falsa nădejde a
multor oameni. De exemplu, lucrul acesta este valabil pentru cei care sunt
membri ai unor biserici care propovăduiesc cele cinci puncte ale calvinismului
care provin din Canoanele de la Dort, un crez istoric. 12 Primul punct este că
noi trebuie să credem că, înainte de a fi mântuiţi, noi suntem total corupţi.
Întrucât membrii acestor biserici duc o viaţă decentă, morală şi respectă
regulile bisericii lor, ei ştiu că nu pot fi total corupţi. Ei au fost învăţaţi de
către confesiunile lor că totala corupţie este condiţia spirituală a celor
nemântuiţi. În consecinţă, stilul lor cucernic de viaţă şi fidelitatea faţă de
biserica lor, împreună cu faptul că ei au fost botezaţi în apă şi că sunt membri
fideli ai bisericii lor, le demonstrează, cu siguranţă, că, întrucât ei nu sunt total
corupţi, probabil că Dumnezeu i-a mântuit. Ei nu reuşesc să-şi dea seama că

12 Canoanele sau Crezurile de la Dort sunt concluzii doctrinare susţinute de biserici

prezbiteriene conservatoare şi de biserici reformate care urmează îndeaproape concluziile
teologice ale lui Jean Calvin, un important teolog care a trăit acum circa 400 de ani.

71
dovada mântuirii este o dorinţă fierbinte de a respecta întreaga Biblie. Astfel,
sunt prinşi în capcana unei stări de nemântuiţi din cauza încrederii într-o
concluzie teologică neconformă Bibliei.
Se poate observa încă un exemplu. În multe alte biserici, cheia
mântuirii care se propovăduieşte constă într-o acceptare personală a lui Isus ca
Mântuitor şi în botezul în apă. În aceste biserici, acţiunile acestea, laolaltă cu
fidelitatea faţă de regulile bisericii şi faptul de a duce o viaţă decentă, morală,
par să le dea o mare garanţie a mântuirii. Totuşi, acesta este un plan de
mântuire conceput de teologi, şi nu planul cel corect de mântuire dat în Biblie,
în care dovada mântuirii este o dorinţă fierbinte şi continuă de a fi credincios
tuturor lucrurilor din Biblie.
Ca urmare, bisericile din zilele noastre care pretind că ele respectă cu
grijă toate învăţăturile Cuvântului infailibil al lui Dumnezeu, Biblia, sunt pline
de aceşti indivizi decenţi, morali, care sunt membri în deplină comuniune.
Oamenii aceştia dragi habar nu au că ei încă se află sub mânia lui Dumnezeu,
şi nici nu li se pare că ar avea nevoie să verifice cu atenţie învăţăturile bisericii
lor pentru a stabili dacă biserica lor este cu adevărat fidelă Bibliei.
Avertizarea din 1 Tesaloniceni 5:2-4 ar trebui să-i sperie. Aceasta
deoarece toţi cei care sunt în biserici cred că ei sunt în siguranţă cu Hristos şi
deci se mulţumesc să creadă că El va veni ca un hoţ noaptea. 1 Tesaloniceni
5:2-4 declară:

Pentrucă voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca

un hoţ noaptea. Cînd vor zice: “Pace şi linişte!” atunci o
prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste
femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare. Dar voi, fraţilor,
nu sînteţi în întunerec, pentruca ziua aceea să vă prindă ca un
hoţ.

Prăpădenia neaşteptată nu se poate referi decât la ziua judecăţii care

aproape că a sosit. Ce îngrozitor că aceşti oameni dragi încă sunt supuşi
întregii mânii a lui Dumnezeu ce trebuie să vină peste orice om care nu a fost
mântuit!
În multe cazuri, oamenii aceştia sunt nişte oameni decenţi, morali,
care sunt membri foarte cucernici şi fideli ai unei biserici. Cu toate acestea,
din cauza faptului că vin la Biblie cu învăţăturile lor preconcepute, greşite,
care sunt propovăduite de biserica lor, ei de fapt nu aud Cuvântul lui
Dumnezeu. Ei aud şi doresc să respecte învăţăturile greşite ale bisericii lor, în
loc de învăţătura întregii Biblii. Fără să-şi dea seama de lucrul acesta, deseori
ei citesc Biblia şi apoi, în mintea lor, răstălmăcesc adevăruri biblice pentru a
încerca să le facă să fie în acord cu propriile lor idei preconcepute. Deci, ei nu
ascultă Biblia cu dorinţa de a o respecta.

72
 Biblia face multe referiri la acest tip de comportament. Ea avertizează
în permanenţă că un asemenea comportament se va solda cu venirea deplinei
mânii a lui Dumnezeu peste cei care dispreţuiesc Cuvântul Lui în acest fel. Ea
nu le dă acestor indivizi nici o încurajare sau speranţă că s-ar putea ca
Dumnezeu să-i mântuiască. De fapt, lor personal nici nu li se pare că ar avea
nevoie de o asemenea speranţă. Ei cred că sunt mântuiţi deja, sau – potrivit
propriului lor plan de mântuire în care tu le faci singur pe toate – ei cred că
pot ajunge sa fie mântuiţi oricând vor ei.
Ceea ce este interesant şi teribil este că Dumnezeu Îşi dă seama de
acest gen de răzvrătire spirituală şi de obicei îi lasă pe aceşti oameni în
răzvrătirea lor. Citim, de pildă, că Isus a venit la Nazaret să propovăduiască,
şi Biblia relatează în Marcu 6:5-6:

N-a putut să facă nici o minune acolo, ci doar Şi-a pus mînile
peste cîţiva bolnavi, şi i-a vindecat. Şi se mira de necredinţa lor.
Isus străbătea satele de primprejur şi învăţa pe norod.

Deşi Dumnezeu avea, cu siguranţă, puterea de a-i face pe aceşti

oameni din Nazaret să creadă în El, El subliniază, desigur, că oamenii care nu
au dorinţa de a respecta întreg Cuvântul lui Dumnezeu se află într-un enorm
pericol spiritual. Reacţia obişnuită a lui Dumnezeu faţă de asemenea oameni
este exprimată foarte clar în Ieremia 26:4-6, de exemplu, unde citim:

Să le spui: “Aşa vorbeşte Domnul: ‘Dacă nu Mă ascultaţi cînd vă

poruncesc să urmaţi Legea Mea, pe care v-am pus-o înainte; dacă
nu ascultaţi cuvintele robilor Mei prooroci, pe cari vi-i trimet, pe
cari vi i-am trimes dis de dimineaţă, şi pe cari nu i-aţi ascultat,
atunci voi face Casei acesteia ca lui Silo, şi voi face din cetatea
aceasta o pricină de blestem pentru toate neamurile
pămîntului.’”

Cei care cred cu umilinţă că Biblia trebuie respectată

Biblia vorbeşte şi despre un al treilea gen de oameni, iar ei sunt cei

care ascultă Biblia şi îşi doresc sincer să o respecte. Ei consideră că Biblia,
care reprezintă Evanghelia, este Legea lui Dumnezeu ce le este adresată lor. Ei
recunosc că sunt nişte păcătoşi infami şi că au mari probleme cu Dumnezeu.
Recunosc că fiecare cuvânt din Biblie este din gura lui Dumnezeu şi deci ei
trebuie să-l asculte cu atenţie. Recunosc faptul că numai Dumnezeu îi poate
mântui şi, chiar dacă ar trebui să fie pedepsiţi prin moartea veşnică din cauza
păcatelor lor, ei speră că poate Dumnezeu va avea milă de ei (Luca 18:13). Ei
încearcă să asculte de tot ceea ce înţeleg din Biblie, fiind pe deplin conştienţi

73
că faptele lor ascultătoare nu contribuie în nici un fel la mântuire şi nu
garantează că Dumnezeu îi va mântui. Ei pot afla că Dumnezeu mântuieşte
acum o mare mulţime de oameni şi, cum Dumnezeu este milostiv, s-ar putea
ca şi ei să fie mântuiţi.
De aceea, ei se roagă fierbinte la Dumnezeu pentru îndurarea Lui,
ştiind că este numai îndurarea nemeritată a lui Dumnezeu dacă ei ajung să fie
mântuiţi. Între timp, nădăjduind răbdători în Dumnezeu (Plângerile lui Ieremia
3:26), ei încearcă să înveţe tot ce pot din Biblie, pentru a fi cât mai ascultători
posibil faţă de Legea lui Dumnezeu.
Nu putem să ştim de ce atitudinea acestui al treilea grup de oameni
este atât de diferită de cea a grupului al doilea. S-ar putea ca Dumnezeu să-i
atragă ca pregătire pentru a-i mântui. S-ar putea să fie, pur şi simplu, un
rezultat al faptului că Legea lui Dumnezeu este scrisă în inimile lor şi
conştiinţa lor îi avertizează despre urmările păcatului. Adevărul cel important
nu este de ce au ei această atitudine ascultătoare faţă de Biblie. Adevărul cel
important este că ei au această atitudine ascultătoare faţă de Biblie.
Noi trebuie să reţinem că orice om care respectă oricare dintre legile
lui Dumnezeu, oricând, face o lucrare spirituală. Însă acea lucrare nu poate
constitui niciodată o contribuţie la mântuirea cuiva (Efeseni 2:8-9).
Mântuirea va veni doar la cei aleşi, iar chestiunea mântuirii este strict treaba
lui Dumnezeu. De aceea Dumnezeu poate mântui un copil mic sau o persoană
total handicapată mintal care se află sub auzirea Bibliei.
În tainica Sa înţelepciune, Dumnezeu le dă urechi duhovniceşti celor
aleşi care se află printre cei care aud trupeşte Cuvântul lui Dumnezeu. Citim
în Matei 13:9:

Cine are urechi de auzit, să audă.

Astfel, noi putem să ştim că, în această tainică problemă a mântuirii,

Dumnezeu vorbeşte despre oameni din două puncte de vedere opuse. Pe de o
parte, El vorbeşte despre cei care se află trupeşte sub auzirea Evangheliei şi
care, dacă au vreo capacitate de a înţelege măcar puţin Cuvântul lui
Dumnezeu, vor încerca să asculte de Biblie. În ascultarea lor, ei se roagă
pentru mila lui Dumnezeu; nădăjduiesc răbdători în Dumnezeu, sperând ca şi
ei să fie mântuiţi. În dorinţa lor de a fi ascultători, cel puţin ei se află într-un
mediu (Biblia) în care Dumnezeu îi va mântui, dacă aşa vrea Dumnezeu.
Pe de altă parte, Dumnezeu le dă numeroase avertismente celor care
se află sub auzirea trupească a Cuvântului lui Dumnezeu, dar care nu vor să
asculte cu dorinţa umilă de a se supune Cuvântului lui Dumnezeu. Prin faptele
lor, ei arată efectiv că dispreţuiesc Cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu
avertizează în repetate rânduri că asemenea fapte, dacă se continuă cu ele, vor

74
avea drept rezultat osânda ruşinii totale, a blestemului, a pierderii moştenirii şi
a morţii, care toate fac parte din mânia lui Dumnezeu împotriva păcatului.
Nu este momentul pentru mândrie, egoism, stimă de sine sau chiar
respect de sine. Nu este momentul pentru superioritate spirituală sau aroganţă
spirituală. Este momentul în care noi ar trebui să recunoaştem pe deplin totala
autoritate a Bibliei asupra vieţilor noastre şi, deci, să ascultăm foarte atent ce-i
spune astăzi Dumnezeu fiecăruia dintre noi.
Este momentul când fiecare ar trebui să-şi dea seama pe deplin de
ruşinea păcatelor lui şi de certitudinea că el merită întreaga măsură a mâniei
lui Dumnezeu din cauza păcatelor lui. Este momentul pentru a ne ruga
stăruitor şi cu umilinţă la Dumnezeu cerând milostivirea Lui nemeritată. Este
momentul când fiecare dintre noi ar trebui să-şi dea seama că Dumnezeu este
milostiv. Milostivirea Lui incredibilă este cu mult mai mare decât merită sau
îşi poate închipui oricare dintre noi.
În ziua de azi, în marea şi minunata Lui milostivire, Dumnezeu
mântuieşte o mare mulţime de oameni. Este, deci, posibil, ca, dacă oricare
dintre noi se roagă stăruitor şi umil cerând milostivire - dacă nu suntem deja
mântuiţi – să putem fi unul dintre cei incluşi în acea mare mulţime pe care
nimeni nu o poate număra.

MAREA ÎNTREBARE ESTE: Oare tu Îl implori cu umilinţă pe

Dumnezeu cerând mântuirea, fiind pe deplin conştient că nu o meriţi deloc,
dacă te gândeşti la ruşinoasa ta neascultare şi răzvrătire împotriva legilor lui
Dumnezeu? Adu-ţi aminte de oamenii din Ninive (Iona 3:6-10).

DUMNEZEU SĂ AIBĂ MILĂ DE FIECARE DINTRE NOI!

75
 Cuprins
Prefaţă......................................................................................................... iii

Capitolul 1. Slăvitul Cuvânt al lui Dumnezeu…......................................1

Legea scrisă a lui Dumnezeu ...........................................................2
Cea de-a treia perioadă de revelaţie.................................................3
În sfârşit, o dezvăluire totală a planului de mântuire
al lui Dumnezeu............................................................................. 5

Capitolul 2. Biblia informează despre cronologia ..................................8

Desfăşurarea planului de mântuire al lui Dumnezeu
reprezintă cronologia istoriei...........................................................9
Israel şi anii de la 1447 î.Hr. până în 33 d. Hr...............................10
Începutul epocii bisericii ...............................................................12
Biblia prevesteşte o biserică imperfectă ........................................13
Problema Satanei în interiorul bisericilor.....................................16
Este întreaga Biblie Cuvântul infailibil al lui Dumnezeu? ...........18
Avea să existe un sfârşit al epocii bisericii....................................19

Capitolul 3. Planul lui Dumnezeu de a intarsia

înţelegerea sfârşitului ..............................................................................21
Acum suntem la vremea înţelegerii ...............................................23
Momentele importante din timp se leagă de zilele
de sărbătoare cu caracter ceremonial.............................................29
Caracterul precis al unor evenimente importante
legate de mântuire..........................................................................32
Dumnezeu a folosit Templul pentru a ilustra adevăr spiritual.......33
Datele despre sfinţirea Templului dau informaţii
importante legate de timp ..............................................................34
Ziua a opta, 21 octombrie 2011.....................................................36
Încă o privire asupra sărbătorii corturilor ......................................30

Capitolul 4. Ne începem căutarea calendarului sfârşitului...................40

Data sfârşitului epocii bisericii......................................................47

Capitolul 5. Este oare corect modul în care înţelegem

noi cronologia istoriei? .............................................................................53
A 13.000-a aniversare a lumii .......................................................56
O zi este ca o mie de ani................................................................60

76
 Ultimele cinci luni ........................................................................ 62

Alte informaţii uluitoare ............................................................... 64

De la ispăşire la răpirea în văzduh: 722.500 de zile ..................... 65
Dovezi suplimentare ..................................................................... 66
Procesul judecăţii lui Dumnezeu continuă în timp
ce este mântuită o mare mulţime .................................................. 67

Capitolul 6. Sunt speranţe pentru mine?............................................... 69

Cei care nu au auzit niciodată ....................................................... 71
Cei care au auzit Cuvântul, dar sunt batjocoritori ........................ 71
Cei care cred cu umilinţă că Biblia trebuie respectată .................. 73
Cine are urechi de auzit, să audă................................................... 74

77