1…………………………………………………………………sub privirea

muzei
Ionel-C\t\lin Diaconu
2…………………………………………………………………sub privirea
muzei

Poezie
Nenăscut

Nenăscut
e copilul din mine.
I-am legat cordonul ombilical
în jurul gâtului,
ştreang
să-l hrănesc cu seminţele
răului.

A uitat să mai plângă:

crede în Dumnezeu.

Naşterea mea

M-a speriat Lumina

şi-am dat înapoi-înapoi
până m-am întors
pe dos.

Şi umblu dezlegat
cu susu-n jos.
3…………………………………………………………………sub privirea
muzei

Explicaţie

Unii
oameni s-au născut
puncte
eu-virgulă,
creator.

La naştere

La naşterea mea
au venit ursitoarele
să am de toate
vorbele.

Botez

M-am botezat
în apa ploii
Cerului.

Luciferic,
rămas-am uscat:
purtam umbrela păcatului.
4…………………………………………………………………sub privirea
muzei

Copilărie

M-am născut bătrân:

mă jucam de-a dragostea
şi vorbele mari:
EU TE IUBESC.
TU MĂ IUBEŞTI?
CĂT ALIN
Cât alin?

Îmi râdea soarele

din ziua cea mai mare
a Domnului.

Îmi râdea fiinţa

cu râset de apă.

Îmi râdeau zilele

nenumărate,
nenumărabile,
în ciuda timpului
hain mi-a arătat
cât de bolnav eram:
îmbătrâneam.
5…………………………………………………………………sub privirea
muzei

Primul sărut

Primul sărut
mi l-a dat lumina
şi-s îndrăgostit.

Din când în când îndrăgesc

câte o pământeancă,
fiinţă plăpândă
cu suflet de ceară.
Al meu a ars de mult.

Azi am întâlnit o inimă neagră.

Îmi surâde din colţul buzelor de carne
şi-mi spune că-s primul ei
sărut.

Călătoria,
grafică de Ionel-Cătălin Diaconu
6…………………………………………………………………sub privirea
muzei

Zestre
Deei

Fără de veste
am primit drept zestre
o muză
drept călăuză.

Needucată,
muza mi-e o fată
cu zâmbetul pe faţă
şi-un suflet de ceaţă.

Şi-alerg să o prind
din suflet ceaţa să-mi schimb
dar zestre mi-a dat Prea-Înaltul
ca ea s-aleagă pe altul.

Inscripţie pe inimă

Nu-i loc între atrii de alta ca tine

Căci sânge îmi eşti, la rău şi la bine.
7…………………………………………………………………sub privirea
muzei

Pariu cu muza

Îmi râde muza în nas

că-mi plouă:
din cer picură
lacrimi de rouă.

Pusesem pariu pe o masă

la mine, la ea sau la altul acasă
şi-a fost aşa ca ea să câştige,
cum zâmbetul ei în inimă frige.

Îmi râde muza în nas

că mă frige,
din cer plouă
lacrimi de sânge.

Vei veni
Muzei

Din noaptea disperării

vei veni
tu, zână-alint:
cu o privire
îmi vei sparge piatra
inimii
şi mâinile-ţi vor fi
8…………………………………………………………………sub privirea
muzei
panaceu durerilor mele.
În numele dorului
voi scrie numele tău
adânc
în sufletul meu
cu litere de foc
de vânt şi de apă,
cu literele pământului
în care fi-vom
zeii nelumeşti ai iubirii.

Adunare

Unu şi cu unu fac doi

(De cele mai puţine ori)…
De obicei,
De vrei – nu vrei,
Unu şi cu unu fac…
Unu şi unu.
(Mai mult unu decât unu !)
Doi e deci
Unul din conceptele seci
Ale matematicii vieţii,
De neegalat în universul comun,
Spre care se tinde
De n ori n ori
Din puterea credinţei.
9…………………………………………………………………sub privirea
muzei

Aritmetica Iubirii
pentru Deea

Aş dormi în veranda sufletului tău,

fată-femeie cu sufletul nou
născut din speranţa zilei de mâine,
dar mult prea mi-e frig şi mi-i bine.

N-aş şti nici de-s beat sau îs treaz,

sau nici de e mâine sau azi,
n-am fi nici amici, nici amanţi
şi viaţa ţi-aş da-o pe câţiva talanţi.

Cu toate acestea nici tu n-ai fi eu,

nici eu n-aş fi o boabă din tu
căci unu se face
din unu plus unu
sau nu.

Oul,
grafică de Ionel-Cătălin Diaconu
10…………………………………………………………………sub
privirea muzei

Aştept…

să-mi treacă
iarna
din suflet
nasc lacrimile cerului:
e un plânset pe dos,
spre înăuntru
şi-s îngheţat
în aşteptarea unei flori
cu raze violente
să-mi sape în piatra inimii.

NU

Nu ţi-aş mai scrie vers, iubita mea,

Nici sânii nu ţi i-aş mai strânge-n dinţi
De-ai vrea să fii a altuia
Şi când, iubindu-te, aş şti că minţi.

Aşa e timpul, spân şi hâd,

Citeşti pe dos şi spui plângând:

Nu-ţi mai scriu vers, iubita mea,

Nici sânii nu-ţi mai strâng în dinţi,
Eu te iubesc – tu doar mă minţi
Şi pleci să fii a altuia.
11…………………………………………………………………sub
privirea muzei

Povestea noastră

Încă-ţi mai simt în prosopul de baie

Mirosul felin – aromă nebună,
Cearşaful din pat nu-ncetează să-mi spună
De buzele noastre şi-a lor vâlvătaie
Din noaptea aceea cu lună.

Mi-e teamă să-l spăl şi teamă că este,

Să nu constat că-i doar o părere,
Iluzii ce pier ca o mângâiere
De şoapte-minciuni. A fost şi mai este
A nopţii cu lună poveste.

Şi când dintre timpuri vei fi amintire

Uitată-ntr-un colţ de gând şi de carte
Vom fi avut şi noi desigur parte
De relele lumii şi-un strop de iubire,
Iubirea nebună din noaptea cu lună.

Să nu ne ştie

Să nu ne ştie nimeni!
La sânul nopţii
vom contabiliza
şoaptele meteorilor.
Voi culege praful lor
de pe buzele tale
12…………………………………………………………………sub
privirea muzei
şi vom măsura împreună
magnitudinea sclipirii
aprinse de sărut în ochii noştri.

Să nu ne ştie nimeni!
Vom păşi la lumina Lunii
umăr lângă umăr,
suflet lângă suflet,
pe drumul dintre aştri,
iarba ne va creşte peste,
vom fi seva florilor ce vin
fără să ne ştie nimeni

Cum ne-am iubi

Cum te-aş iubi

de m-ai iubi
căci eşti
femeie coborâtă din poveşti
nici tu n-ai şti.
Să ştii
a fi
iubirea mea din prima zi.

Cât te-aş iubi

e greu de spus aici:
nu-i loc în rândurile mici,
nu-ncape dragostea-ntre foi,
iubita mea născută într-o joi.
13…………………………………………………………………sub
privirea muzei

Cât m-ai iubi

nu ar mai fi secret
căci dragostea nu ţi-ar mai sta în piept,
ţi-ar fi pe buze, -n trup şi în priviri,
iubita mea, să nu te miri.

Cum ne-am iubi!

Pe veci şi pe vecie,
pe-o mie de dolari, pe datorie,
în pat, pe masă şi pe jos,
cu patimă, cu dor sau cu folos.
Da, ne-am iubi şi mult şi bun,
ca vântul frunza de alun
şi ne-am iubi departe şi aici
încât şi anii ni s-ar face mici,
iubi-ne-vom puţin sau prea de tot
cum îşi iubeşte vara grâul copt,
ne vom iubi de doi sau trei copii,
de alb şi negru sau de gri
şi viaţa noastră ar avea un rost:
să ne iubim aşa cum nici n-am fost!

Cum ne-am iubi

n-am şti nici noi
decât în ziua-de-apoi
când vom afla de tot şi pe de rost
aşa cum ne-am iubit şi-am fost.
14…………………………………………………………………sub
privirea muzei

Înmugurire,
grafică de Ionel-Cătălin Diaconu

Tic-tac

Te-am căutat
în roua dimineţii.
Razele unui soare
mi-au sorbit-o
şi nu erai.

Te-am ghicit
în lumina amiezii.
Căldura verii târzii
mi-a deschis inima
dar n-ai fost.

Nici în crepuscul
nu te-am găsit
linişte de mai
floare de iubire-dor,
mister-fior.

Doar inima-mi mai bate,

tic-tac,
ritmul aşteptării.
15…………………………………………………………………sub
privirea muzei

Iubeşte-mă nu!
celei care (nu mai) alină

─ Iubeşte-mă nu, suflet-poet,

Nu-mi plânge pe umăr defel,
Iubeşte-mă nu! îţi repet
Din lumea mea ce-i astfel:
Are doi sori: unul gri şi altul alb,
Nu-i loc de-al treilea...

─ Îmi şchioapătă versul de-o vreme:

Ultima ta vorbă l-a rănit...
Cum pot să rănească privirile terne
Din ochiul minunii răcit!

─ Iubeşte-mă nu! E mai bine...

─ „Iubeşte-mă nu!” e blestem,
Săgeata-i de foc e-nfiptă în mine
E fructul oprit de care mă tem.

Nu te iubesc, tentaţia mă cheamă,

Nu pot ca să nu văd din Tot ce Eşti.
Iubire pătimaşă fără seamăn
Ţi-aş dărui de cu iubire mă primeşti!

Dar îmi repet într-una că e bine

„Iubeşte-mă nu!” să îţi spun:
Simţi-vei atunci ca şi mine.

Pierdut îţi sunt eu de sufletu-ţi scrum...

16…………………………………………………………………sub
privirea muzei

Lecţia de iubire

Să ai mai întâi un strop de noroc,

sărutul să-ţi fie cu foc,
să ştii să alinţi şi să speri
că mâine va fi
mai bun decât ieri.

Nu-ţi trebuie bani, deşi dacă-i ai

Ai face mai bine să-i dai.

Să-i dai siguranţă şi timp,

să nu-i ceri nimic în schimb
şi fi-va pe veci doar cu tine
al tău sau a ta
la rău şi la bine.

Dragoste de duminică

- Miros a busuioc aşternuturile tale,

bronzată te-ntinzi molatec pe ele
când buzele mele sărut-a ta piele
mă mângâi, iubito, cu mâna-ţi cea moale.

- Nu-mi spune „iubito”, mai bine să taci;

nu te-am chemat azi la mine
să fii drăgălaş, ştii prea bine.
Hai vino în pat să-mi fii vraci!
17…………………………………………………………………sub
privirea muzei
Supus o sărut pe un sân,
feroce mă muşcă de gât
şi-n mintea-i de femeie eu sunt
iubit de la ţară şi dragoste-n fân.

Sic vis amari, ama!

unei iluzii pierdute…

Iluzii
stăpânii marionetelor
umane câmpuri
de flori şi spini
de spini ai florilor
de florile spinilor

Iubiri
plânsetele nopţii
şi râsetele zilei
din noi în noi
nouă

Iluzia Iubirii e Iubirea Iluziei

căutarea eului convergent
în lumea divergentă

iubim
să iubim
dacă vrem să fim
18…………………………………………………………………sub
privirea muzei

Meniul zilnic

Se ia una bucată suflet trist

de artist,
(de bunăoară al meu,
că-i mai greu),

de preferat într-o zi cu ploaie,

să se-nmoaie.

Se fierbela foc încins,

neaprins,
la foc de chin şi necaz
ca cel de azi

şi peste toate se pun

zilele mele, nebun
un strop de har
şi amar.

Lumea,
grafică de Ionel-Cătălin Diaconu
19…………………………………………………………………sub
privirea muzei

Ele

Ele-iele
mi-au dansat
la masa de dimineaţă
sufletului meu.

Vrăjit
le caut să-mi joace
îndrăcite
hora cuvintelor
la masa prânzului
sufletului meu.

Şi-mi trece
vremea:
Ielele vin
neinvitate să-mi cânte
dansând la masa de seară
seara nopţii
sufletului meu
de poet.

Inscripţie pe mine

Nu-mi văd, o, Doamne Bun şi Sfânt,

decât un rost pe-acest pământ:
să vin spre Tine.
20…………………………………………………………………sub
privirea muzei

Psalmul de dimineaţă

Neputincios sunt, Doamne,

m-ai legat
la mâini, la ochi şi-s condamnat:
întreaga viaţă-mi este pat!

În dimineaţa clipei mele

nu prea m-ajuţi să mă trezesc:
mă laşi să mă înec în rele
fără de care nu trăiesc.

Şi-Ţi râzi de-acolo din tărie

de mine, simplu muritor,
căci clipa-mi este veşnicie
şi sufletul mi-e ros de dor.

Din noapte m-am trezit şi-Ţi cânt

Tu nu pari îns-a m-auzi
şi-s singur seară-noapte-zi,
o, Doamne, Prea-Înalt şi Sfânt!

Cu gândul nu mai pot s-ajung la Tine

şi-n minte doar atât îmi vine,
o, Doamne, fii mai bun cu mine!
21…………………………………………………………………sub
privirea muzei

Sprijinul,
grafică de Ionel-Cătălin Diaconu

Psalmul de prânz

Mi-ai dat de toate să mănânc

şi din preaplinul bun al Tău
am vrut să mă înfrupt adânc
şi brusc mi-a fost atât de rău.

N-am prea ştiut

să te ascult
în starea mea de nou-născut!

Şi dintre toate, cel mai greu

e că acum, la prânzul meu
bucate-amare am din plin
şi-s garnisite cu pelin.

Cu toate-acestea eu Îţi strig:

Preabune Domn, mai vreau un p
22…………………………………………………………………sub
privirea muzei

Psalmul de seară

Mi-e mai bătrână ziua cu o viaţă,

până şi gândul mi-este obosit,
căci, Doamne, nu mai ştiu de-s fericit
şi tot ce mi-a rămas e doar speranţă.

Că dincolo de pragul ce voi trece

când noaptea peste mine va veni
din lumea asta singur voi porni
tot singur, cum mi-a fost de rece.

Dar că acolo unde Tu eşti Domn

şi nefăptura toată Ţi se-nchină
nu e nevoie nici măcar de somn
şi că uitarea nu mai stă să vină.

Aşa Te cânt în pragul serii mele

să nu mă pui pe lista Ta de rele.

Psalm la ceas de noapte

Pe unde când Te caut Doamne?

C-am obosit de-atâta alergat:
Mi-i ziua plină de-ale toamnei taine
Şi noaptea mi-e un cal scos la mezat.

Nu-s câine şi nici lepră nu-s,

Din aur şi sudoare-mi fac menirea.
23…………………………………………………………………sub
privirea muzei
Nu pari să vezi că sufletul mi-e dus
Şi-n căutarea Ta mi-e dusă nemurirea.

Din noaptea sufletului meu

Tu fă o zi cu soare şi cu flori,
N-aş mai fugi de Tine-atunci mereu
Şi gândul greu nu mi-ar mai da fiori.

Dar Tu nu vii,
nu ştii,
nu vrei
să-mi cânţi şi mie ca un tei.
În reci şi crude ale mele nopţi
nu vrei, nu ştii, nu poţi…

PSALM
lui Tudor Arghezi

Stăteam ascuns în gândul meu

Şi te-am pierdut pe Tine, Dumnezeu;
Chiar nu credeam ca Tu nu poţi
Să cânţi în suflet pentru toţi !
Nicicum nu îmi trecea prin gând
Că-n inimă nu-mi scrii un rând
Din slova Ta meşteşugită
Cu linişti calde aurită.
Tu m-ai lăsat, Drăguţul meu,
Să stau în suflet singur eu
Şi-i greu, o, Doamne, tare-i greu!
24…………………………………………………………………sub
privirea muzei

PSALM
(Eu... nu-s poet !)

Eu... nu-s poet !

Nu voi să scriu
nicicând al vorbelor desfrâu !
Simţirea-i, poate, pe Pământ,
acum, tot ce avem mai sfânt,
de când Te-ai dus
şi ne-ai lăsat
în vorbe goale şi-n păcat.

Vezi, Doamne,
eu nu pot să scriu
„albastru-i griul, dar pustiu”,
nici ca în sufletu-mi să cânt
nimicnicia pe Pământ.
Aş vrea să pui în palma mea
o Literă din Slova Ta !

PSALM
(Mi-e sete, Doamne,…)

Mi-e sete , Doamne, de genune,

Să mă adap l-al stelelor izvor
Căci sufletu-mi cel negru , de cărbune
Va arde-acuş, vremelnic meteor.
25…………………………………………………………………sub
privirea muzei
Am fost pribeag, al negurilor fiu
Străin de lumea asta-ţi dragă
Şi cad flămând pe-un cer pustiu,
Voi arde-acum o viaţă-ntreagă.

Sărută, Doamne, tâmpla-mi de cenuşă

Şi-ascultă cum în zbor Te cânt.
Lumină frântă pe a nopţii uşă,
Sunt mort acum, iubind acest Pământ.

RUGĂ

Trezeşte, Doamne, Ioanul din mine,

Cântarea Ta de acum,
Când gura deschid să pară că spune
Crud adevăr, poveţele bune,
Fulger şi fum !

Trezeşte, Doamne, Ioanul din noi,

Netrejii de-atât de mulţi ani !
Despoaie-ne măşti, arată-ne goi,
Azvârle-ne pofta-n noroi
Şi dă-ne-n schimb răni !

Trezeşte, Doamne, Ioanul din mine,

Vocea ce strigă-n pustiu :
Pe Terra eu singur mai ştiu
Nisipul ăsta de oameni
Mai e încă viu !
26…………………………………………………………………sub
privirea muzei
Astro-simţire
(reţetă – prozem)

Se ia una bucată om (tu!)

şi se aşează în iarbă, întins pe spate
în una bucată noapte senină de vară.

Cu umilinţă se ridică ochii spre cer

şi răsfiră mâinile cruce:
Om răstignit Pământului.

Se lasă gândurile departe

şi se cuprinde cu ochii zarea,
lumina şi întunericul.
(Lumina trebuie lăsată să inunde inima.)

Se schimbă definitiv perspectiva:

cerul e jos iar tu sus.

Se coboară cu grijă picioarele

să păşească pe Calea Robilor,
cu stângul îngenuncheat
lângă Scaunul lui Dumnezeu
şi dreptul în Crucea Mare,
Atlas al zilelor noastre, rugându-se,
purtând pe umeri povara
păcatelor, Pământului.

Pentru purificare se lasă un timp îndelungat,

şi se ornează, după gust,
cu foşnetul vântului în frunze,
fâlfâitul nocturnelor aripi
şi ţârâit de greieri.
27…………………………………………………………………sub
privirea muzei
Efectul este garantat.
A te păstra curat, cu sfinţenie.

Lege nescrisă

Există o lege a compensaţiei

în Uni-Vers,
legea Unicului Vers.
Oamenii aduc arderi de tot
sufletele Marelui Suflet.
Îndatorat le aduce
arderi de tot
meteori.

Dragonul, sculptură de Ionel-Cătălin Diaconu

28…………………………………………………………………sub
privirea muzei

Dialog surdomut

De când nu mai ascult de tine

Nici nu binevoieşti să vezi,
Mi-e sufletul un mărăcine
Şi gândurile-mi zboară în cirezi.

Dac-aş putea m-aş sparge în talazuri!

Nu se mai leagă gând cu gând în crez,
De prin tăceri am tot cules necazuri
Şi nu mai ştiu de-s tânăr sau visez.

Iar ai uitat de mine, Doamne

Şi strig la poarta ta a cerşetor:
Mi-e sete acum de Tine, şi mi-e foame
De-un strop de fericire, de amor.

Inscripţie pe cruce

De-ar fi de lemn şi crucea mea

nici viaţa nu mi-ar fi prea grea
dar am ales să am ca Tine
o cruce de păcat şi de ruşine.
29…………………………………………………………………sub
privirea muzei

Elemente

Din lut şi din apă-s pământ:

Iubirea mi-e foc şi sufletul vânt,
În lumea de-arginţi şi noroc
Sunt lutul şi apa, aer şi foc.

Din lut şi din apă-s noroi:

Nu-i unul în mine, ci doi,
Din alb şi din negru-s făcut
Iar focul din mine e mut.

Din lut şi din apă sunt eu

Mi-e trupul uşor şi sufletul greu,
Sunt doar iubire şi chin…
Amin!

Orion,
sculptură de Ionel-Cătălin Diaconu
30…………………………………………………………………sub
privirea muzei

Perspectivă

Din perspectiva Lui

suntem o mare
de cadavre
resuscitabile.

Din perspectiva mea

sunt un mare
hoit înotând
către o zare,
fată-morgană.

Şi-aştept
să-L văd venind
păşind peste valuri.

Omul negru

Sunt negru.
Atât de negru încât
mi-ajunge negreala în gât.

Nu vreau să mă spăl,
nici n-aş şti
când negrul nopţii mi-e zi.

Şi orice cuvânt e în plus

din trupu-mi de negru pământ:
sunt negru de tot şi atât.
31…………………………………………………………………sub
privirea muzei

În acrul stil postmodernist

Mi s-a uscat gura

de scuipat
înjurii
şefilor, guvernului,
muzicii
şi sternului unor dame
blonde-uşor-crăcănabile.

Înot inadaptat
în rahat.
Îmi strigă unul:
- Bă, să-mi dai sârma!
- Care?
- Cu care te-am scos din căcat!
Nu m-a scos,
m-a-nfundat.

Da-s liber
să-mi tai jugulara
cu ultima lamă ruginită
din aparatul de ras ruginit
cu care-mi maltratez
trupul meu ruginit
de păcate
nerostite.

Şi strig cu gura-n sus

după ajutor
- Să vină ploaia
din cer,
să-nmoaie rahatul
32…………………………………………………………………sub
privirea muzei
să pot şi eu odată
să mă scufund.

Poate că negrul
e mai frumos
ca un maro căcăniu.

Munte-Stăpâne

În stâncile tale
mi-am căutat puterea.
Neclintit fie numele tău!

În izvoarele tale
mi-am vărsat lacrimile.
Limpede-ţi fie chemarea!
În pădurile tale
mi-am adunat gândurile!
Verde-ţi fie credinţa!

În adâncurile tale
îngropatu-mi-am tenebrele
de ochii lumii şi-ai mei,
pe creste-mi stau
idealurile
gata să înmugurească
pădure virgină.
33…………………………………………………………………sub
privirea muzei

BUNICA

Bunica-mi spunea :
„Uită-te-n sus,
nepoate,
încă un suflet s-a dus
în moarte :
încă o stea a căzut.”

Pe atunci credeam
că bunica
mă minte.
Moartea-mi era tot una cu frica
şi n-aveam un dinte.

Stelele-mi sunt azi

între suflet
şi minte,
adevărul e însă complet :
bunica nu minte :

Meteorii sunt
pentru Pământ
suflete din noapte,
şoaptele cerului
moarte.
34…………………………………………………………………sub
privirea muzei

Epitaf

Din răsuflarea pământului

m-am născut
fiu
de zeu,
zeu decăzut.

Înspre pământ cad

atomic
să răsuflu prin porii
de iarbă şi arbori,
zi după ziua de-apoi.

Am fost şi eu pe-aici.
35…………………………………………………………………sub
privirea muzei

Proz\

N-auzi, …

De departe-departe muţii rostogolesc sferele incolore

incolori teşesc comod colţurile cuburilor proprii în vârfurile
dălţilor parcurgând semnele ne par curgând din gând lumini gri.
Auzi? Nu vine primăvara !...

Viziune

Seară în iarba cosită, eu, tu, crucificaţi Pământului.

- Cine a înţepat bolta? Se scurge lumina pe noi!
- Să vină! Să vină! Să ne scoată cuiele! Strecura-ne-vom prin
Uriaşul Ciur spre Lumină.
Ţârâit de greier, timp trecând, eu, tu, seară în iarba cosită.
36…………………………………………………………………sub
privirea muzei

Sic amo!

Sunt unele momente în viaţă când singura soluţie e să

recunoşti adevărurile nerostite ale lumii, dar mai ales pe cele ale
tale.

Mă numesc Eu şi sunt dependent. Aşa trebuie să începi.

Recunoaşterea realităţii tale tragice e primul pas pe care îl faci
spre îndreptare. Mă numesc Eu şi sunt dependent de Iubire. Stai
în faţa literelor, martori muţi ai zbaterii tale, aliniate liniştit, de la
stânga la dreapta, sau invers, ce mai contează, oricum nu te pot
ajuta.
Nu Iubesc, deci nu Exist! ţi-e deviza de la o vreme şi bine ţi-
ar mai fi dacă n-ai exista. Acolo, în nefiinţă sufletul nu doare,
singurătatea e un concept abstract de care pot avea parte doar
acele fiinţe numite arbitrar Oameni, nestăpâni ai gândurilor lor,
acţionând în numele unor legi pe care nici ei nu le mai înţeleg.
Ţi-a spus cineva odată că vei ajunge un om mare. A uitat
însă a spune când şi cu ce preţ. Aşa că aştepţi cu nerăbdare acel
moment în care vei Iubi-Exista şi ştii că atunci vei fi mare, cel
puţin de două ori mai mare: El-Ea. Vei fi atât de mare încât
universul ţi se va părea prea mic să-ţi pui în el dăruirea, fericirea,
gândurile şi simţirea. Îţi vei apăra iubirea ca pe viaţa ta căci ea ţi-a
dat Existenţa, singura ta existenţă de aici şi de dincolo.
E undeva înăuntrul tău sentimentul unei toamne târzii, să nu
uiţi însă că uneori, toamna târziu înfloresc merii. Ei ştiu mai bine
rostul lucrurilor căci nu se conduc după gânduri, ei se Iubesc după
lumină, se încălduresc după regulile vieţii veşnice.
Mă numesc Eu şi încerc să mă îndrept! Asta ar putea fi o
continuare greşită. Îndreaptă-te şi vei deveni unul din cei mulţi.
Să-ţi treacă zilele-clipe şi iubirile-nopţi singure-sigure. Vei trage
linii pe răbojul vieţii, una, două, nenumărate, neştiute nici de tine.
37…………………………………………………………………sub
privirea muzei
Mă numesc Eu şi nu vreau să mă îndrept! Asta ar putea fi o
altă continuare greşită. Se vor uita la tine ca la un locuitor al altei
lumi, ceea ce şi eşti, acolo în universul tău în care împărăţeşte
iubirea. Nu te vor şti şi nu te vor ajuta chiar dacă vor crede că sunt
cei mai buni prieteni ai tăi. Nici n-ar avea cum. Paşaportul spre
lumea ta e cel mai greu de obţinut. Nu vor putea nicicând să
umple golul căscat de la o vreme în piatra inimii tale.
Vei călca strâmb pe aleile acestei lumi străine, întrebându-te
cine şi cu ce a greşit. Alinarea e dincolo de tine, de ei şi de tot
ceea ce cunoşti.
Sic amo! aşa să spui, cu fruntea sus, privind sfidător în ochii
lor. Te vor crede nebun sau se vor închina la tine. Sic amo! Vei fi
singurul care a putut atinge infinitul cu inima. Şi cine ştie, poate
că energiile lui vor revărsa în tine mugurii unei lumi noi.
38…………………………………………………………………sub
privirea muzei

Pro memoria
Discurs la Cursul festiv de absolvire
a Colegiului de Institutori, Bacău, 2003

Sic cogito

„Aţi băgat de seamă că piticii sunt totdeauna mai zgomotoşi

decât oamenii întregi ?”
N-am spus-o eu ci unul din cei mai mari gânditori ai
românilor, Nicolae Iorga.
Tot el spunea că „cel mai mare orator e acela care spune
mai puţin şi sugerează mai mult.”

În virtutea acestor două cugetări m-am decis să vă reţin

atenţia pentru câteva minute cu un altfel de discurs, unul care să
nu fie orientat atât spre trecut, cum s-ar impune acum la sfârşitul
unei etape importante în viaţa noastră, ci unul puternic ancorat în
prezent şi îndreptat către viitor.

Desigur, în urmă cu trei ani păşeam cu sfiala tinerilor

studenţi pe treptele acestei instituţii. Nimeni nu intuia atunci cât
de bogate vor fi faptele de viaţă prin care vom trece sau ce vom
simţi acum la despărţire.
Între două sesiuni nu am avut poate suficient timp să ne
cunoaştem colegii; în răstimpul dintre două examene, trecute cu
preţul unor nopţi nedormite, nu ne-am îngăduit poate îndeajuns să
cunoaştem Oamenii ce ne-au stat la catedră. E şi vina noastră dar
mai ales a societăţii şi a timpului, care nu mai vrea să fie
îngăduitor.
39…………………………………………………………………sub
privirea muzei
Se cuvine să le mulţumim dascălilor ce ne-au dat din ştiinţa
lor de carte şi ne-au sădit în suflet sentimentul de „a fi institutor”.
Îmi amintesc cu deosebită plăcere de dirigintele meu din liceu,
care spunea cu mândrie „eu, la bază, sunt învăţător!”.
A fi învăţător, institutor, cadru didactic înseamnă mai întâi
de toate dăruire. Înseamnă să-ţi iubeşti elevii ca pe propriii copii
şi să-ţi dedici viaţa formării lor. Nimic nu poate fi mai înălţător
decât să îi vezi crescând Oameni sub ochii tăi şi înconjurându-te
cu dragostea lor.
Din păcate, pe cât de frumos e trecutul acestor trei ani de
colegiu şi de înălţător acest sentiment, pe atât de nelimpede se
poate dovedi viitorul nostru apropiat, ca institutori într-un sistem
care se pare că se vrea rece cu noi.

Dragi colegi, dacă v-aţi spus „uraa, terminăm colegiul, vom

fi institutori” aţi făcut o mare greşeală. Lupta de acum începe. Şi e
o luptă în care armele nu sunt întotdeauna cele ale competenţei şi
dăruirii. E un adevăr dureros că trăim într-o ţară în care unul
dintre miniştrii ei recunoştea că singurele industrii care
funcţionează cu adevărat sunt cele ale şpăgii şi nepotismului.
Nu pot să-mi imaginez ce este în inima şi în mintea unei
tinere învăţătoare căreia i s-a restructurat postul din oraş şi este
silită să aleagă să-şi îngroape elanul specific vârstei într-o şcoală
uitată de timp la capătul judeţului.
Aceasta este însă realitatea sistemului. Unii au primit pentru
disponibilizare uriaşe salarii compensatorii. Noi suntem Oameni
cu O mare. Vom primi poate o călduroasă strângere de mână.
Sistemul a ales competiţia ca mijloc de selecţie. Vor rămâne
dintre noi în el aceia care vor dori şi vor putea cu adevărat să
rămână. Nu pot însă a nu mă gândi la ceilalţi. Să nu ne mire dacă
vor alege probabil, ca mulţi alţi excelenţi învăţători, calea
pribegiei, unde vor servi la mesele străinilor pe mult mai mulţi
bani decât ţara le-ar fi putut da.
40…………………………………………………………………sub
privirea muzei
Celor rămaşi în ţară ne vor râde în nas mult timp de acum
încolo miliardarii de carton şi afaceriştii dubioşi de la colţul
străzii, trecând în câte o maşină pe care leafa noastră de cadre
didactice n-ar putea-o plăti într-o viaţă.

Vladimir Colin, unul din marii scriitori ai românilor, spunea

că „viitorul creşte din trecut. Noi putem alege ce vom fi.”
Am ales să fim institutori. Adică oameni integri, dedicaţi
ideii dăruirii faţă de aproape, asemenea marelui şi unicului
Învăţător, chiar dacă crucea pe care o vom avea de purtat nu va fi
deloc uşoară.
Vă mulţumim, dragi doamnelor şi domnilor profesori, că ne-
aţi ajutat să devenim ceea ce ne-am dorit. Vă mulţumim că aţi
sădit în noi puţin din sufletul dumneavoastră generos.
Întotdeauna, indiferent de unde vom fi, vom spune cu fruntea sus
„Eu… la bază… sunt Institutor!”
Şi dacă timpul va fi mai bun cu noi colaborarea cu
dumneavoastră nu se va încheia aici. Ne vom întâlni întotdeauna
în viitor, acolo sus, pe baricadele făuririi de Oameni.
Kahlil Gibran, mare gânditor al spiritualităţii arabe, spunea
referitor la copii:
„Puteţi să le daţi dragostea nu însă şi gândurile voastre,
Fiindcă ei au gândurile lor.
Puteţi năzui să fiţi ca ei, dar nu căutaţi să-i faceţi asemenea
vouă,
Pentru că viaţa nu merge înapoi, nici zăboveşte în ziua de
ieri.
Voi sunteţi arcul din care copii voştri ca nişte săgeţi vii sunt
azvârliţi.
Pe drumul nesfârşirii Arcaşul vede ţinta şi cu puterea Lui vă
încordează.
Şi puterea voastră, prin mâna Arcaşului, să vă aducă bucurie.
Căci precum El iubeşte săgeata călătoare, tot la fel iubeşte şi
arcul cel statornic.”
41…………………………………………………………………sub
privirea muzei
Doamnelor şi domnilor profesori,
Aţi fost pentru o vreme arcul din care plecăm noi, săgeţile.
Fi-vom mâine arcul săgeţilor ce vor veni.
Pentru toate acestea vă mulţumim!

TRANCEFORMER
(Dual)

── Sunt Călătorul ! a spus şi în a noua nanosecundă l-am

zărit sărind mai încolo cu o mână de ani lumină.
── Iar eu, umbra ta !
Şi am fost lângă el, la picioarele lui.
── Sunt marele şi puternicul Yang, a zis şi energia i s-a
răspândit pe câmpurile cerului.
── Sunt Yin-ul tău.
Şi am fost lângă el, înlănţuiţi într-o hornă a eternităţii.
── Sunt Adam, a murmurat el într-un târziu, sub imboldul
Vocii. Teama de necunoscut i se citea în cuvinte.
── Sunt Eva ta, i-am răspuns.
Şi am fost lângă el, de câte ori a fost nevoie.
Sătul de joaca lor şi spre a le testa puterile, Dumnezeu îi
închise în cele două corpuri mici, în care sunt şi astăzi.
42…………………………………………………………………sub
privirea muzei

TRANCEFORMER
(Iubirea ca vis)

Fata stătea nemişcată în tăcerea nopţii de vară, privind stelele

cu ochi visători. Am simţit-o chemându-mă. Îşi încolăcise cu
braţele sânii sălbatici, strivindu-i într-o îmbrăţişare pătimaşă. Mă
dorea.
„El va avea plete negre, lungi... şi line,... ochii verzi... ba nu !
Albaştri. Mă va privi cald, cu dragoste şi mă voi topi toată la
pieptul lui...”
Ochii ei căutau în întuneric. M-am apropiat şi i-am atins
buzele.
„Mă va săruta lung şi tandru...”
I-am fluturat părul, i-am atins în treacăt obrajii şi gâtul alb-
marmorean.
„Mă va ţine strâns în braţe, mă va săruta, aşa cum numai el
ştie: pe buze, pe ochi, pe gât, pe...”
I-am cuprins virginul ei trup cu forţa minţii mele şi am simţit
cum creşte dorinţa în ea.
„Mă va atinge blând şi ne vom iubi...”
Dorinţa ei îmi dădea putere. Puterea îmi renăştea aripile...
dar vai, ochii ei mă căutau în întuneric şi aproape că începuseră să
mă zărească.
Am zburat, lăsând-o brusc singură.
Dragostea ei îmi cânta din urmă :
„Întoarce-te la mine... nu mă părăsi... drag, Zburătorule !”
43…………………………………………………………………sub
privirea muzei

TRANCEFORMER
( Experiment)

Erau mulţi şi se adunaseră acolo cu un scop: acela de a-şi

demonstra că au dreptate.
 Am creat acest continuum spaţio-temporal pentru a vă
arăta de ce suntem în stare. Vom experimenta ! Vom construi o
altă lume ! Acest continuum este Legea, Începutul… spuse cel
numit Lumină.
În jur se lăsase o linişte deplină.
 Îi vom arăta că putem face şi noi ceea ce el a făcut ! Nu
e…
Aclamaţiile lor îl întrerupseră.
Mai aclamau încă, atunci când, ivit printre ei, Dumnezeu îi
urâţi şi îi întemniţă în iad.
44…………………………………………………………………sub
privirea muzei