ALTE DOCUMENTE

Amprentarea in cadrul AL SAPTELEA CONGRES

tratamentului protetic NATIONAL DE
OFTALMOLOGIE
fix Serbare de primavara - martie
DOCUMENTELE SPECIFICE
DOMENIULUI SITUATIILOR
medicina DE URGENTA
GRUPA SPECIALITATILOR
MEDICALE
Morfodiferentierea
Acceptarea – ca metoda de
Amprentarea în cadrul tratamentului protetic fix
tratament
Amprenta = copia negativă a unor elemente A-BETA-CARE – cod 54
componente ale câmpului protetic ACORDAREA PRIMULUI
AJUTOR IN CAZ DE:
Amprentarea = etapa clinică (≥1 şedinţă de ASTMUL BRONSIC (AB) -
tratament) al cărei scop constă în Caz clinic
înregistrarea şi transferul către laboratorul de INGRIJIREA PACIENTILOR
tehnică dentară a unui set de date (informaţii) CU ASTM BRONSIC care
să permită realizarea tratamentului stabilit
(protetic, ortodontic, chirurgical)

           

Informaţiile care trebuie înregistrate şi transferate din cabinet în laborator în vederea

realizării unui tratament protetic fix:

-          dinţii preparaţi (morfologia preparaţiilor)

-          reportul preparaţiilor cu parodonţiul marginal

-          raportul dintre preparaţii

-          raportul spaţiilor edentate cu preparaţiile

-          morfologia dinţilor restanţi de pe aceeasi arcada cu preparatiile

-          raportul dintre preparaţii şi dinţii restanţi de pe aceeasi arcada cu preparatiile

-          raportul dintre preparaţii şi suprafeţele ocluzale antagoniste.

Înregistrarea acestor elemente ale câmpului protetic (CP) se poate realiza cu tehnici
şi materiale diverse care, însă, ar putea fi cuprinse în următoarele categorii de
metode de amprentare:

I.         metoda clasică

 II.       metoda mecanică, mecano-electronică

III.      metoda optică, opto-electronică.

I. Metoda clasică reprezintă modalitatea cea mai veche şi cea mai frecvent utilizată,
bazându-se pe folosirea unei palete largi de materiale, cu proprietăţi diverse, în
cadrul unor tehnici mai simple sau mai complicate în raport printre altele cu
particularităţile fizico-chimice ale materialului, dar şi cu 17217b14r complexitatea
situaţiei clinice.

Metoda clasică de amprentare cuprinde următoarele tehnici:

A. directă = macheta viitoarei lucrări protetice se realizează direct pe preparaţie, în

cavitatea bucală

Indicaţii: preparaţii unice cavitare, corono-radiculare

Materiale:      - ceara (ex. ceara pentru inlay)

                        - răşini acrilice autopolimerizabile

B. indirectă = cuprinde cele mai multe tehnici de amprentare prin care se acoperă,
practic, cele mai diverse cerinţe clinice

B.1. Amprenta unitară = înregistrează preparaţii unice, coronare sau corono-

radiculare

Materiale:      - materiale termoplastice

                        - elastomeri de sinteză din grupa siliconilor

Caracteristica de bază a acestei tehnici constă în utilizarea inelului (tubului) de cupru

sau aluminiu ca portamprentă. 

B.2. Amprenta globală = într-o singură amprentă sunt înregistrate preparaţiile,

raportul cu parodonţiul marginal, raportul cu dinţii vecini, raportul dintre preparaţii (şi
spaţiul edentat, când este cazul).

În funcţie de modalitatea de creare a condiţiilor pentru conducerea materialului de

amprentă spre limita cervicală a preparaţiei, plasată de cele mai multe ori
subgingival, amprenta globală prezintă următoarele variante:

B.2.1. Amprenta globală cu ghidaj unitar = amprenta fiecărei preparaţii se realizează

cu ajutorul inelului de cupru şi al materialelor termoplastice sau elastice, sau variante
ale acestei tehnici:

B.2.1.1. Amprenta globală cu ghidaj unitar după metoda triplului amestec;

B.2.1.2. Amprenta globală cu ghidaj unitar folosind cofrajul metalo-acrilic;

B.2.1.3. Amprenta globală cu ghidaj unitar folosind cape portamprentă.

B.2.2. Amprenta globală fără ghidaj unitar recurge la alte modalităţi de evidenţiere a
limitelor cervicale plasate subgingival, cunoscute în general ca tehnici „de lărgire” a
şanţului gingival sau de „evicţiune” gingivală.

B.2.2.1. Amprenta globală fără ghidaj unitar după metoda „de spălare” („wash
technique”).

B.2.2.2. Amprenta globală fără ghidaj unitar folosind elastomeri injectaţi.

B.2.2.3. Amprenta globală fără ghidaj unitar folosind hidrocoloizi reversibili

O amprenta globală poate înregistra o arcadă dentară în întregime sau numai un

sector al ei, folosindu-se de diverse tipuri de portamprente (standard, individuale,
totale, sectoriale etc.)

B.3. Amprenta globală „în ocluzie” = în aceeaşi amprentă sunt înregistrate toate
elementele enumerate mai înainte, care sunt strict necesare pentru realizarea unei
lucrări protetice. Pentru această amprentă se folosesc, în general, portamprente
standard speciale, care nu împiedică închiderea în poziţia ocluzală stabilită de medic
în vederea realizării tratamentului protetic. De-a lungul timpului astfel de amprente „în
ocluzie” s-au realizat la nivelul unor segmente de arcadă, îmbinând materiale
termoplastice (ex.: compound) şi siliconi cu o consistenţă scăzută. Astăzi, această
metodă este din ce în ce mai rar utilizată datorită confortului clinic oferit de utilizarea
elastomerilor de sinteză (în special de folosirea siliconilor).

B.4. Amprenta de situaţie urmăreşte precizarea poziţiei amprentelor unitare faţă de

contextul general al arcadei.

B.4.1. Amprenta de poziţie = amprentă (de fapt supraamprentă) peste amprentele

unitare.

B.4.2. Amprenta după procedeul transferurilor = această tehnică implică realizarea

unor cape de transfer (metalice sau acrilice) după care urmează controlul şi
adaptarea lor la nivelul preparaţiilor în cavitatea bucală şi amprenta globală peste
aceste cape. Ulterior, după îndepărtarea amprentei (în care capele sunt retenţionate
într-o poziţie unică, stabilă) modelele unitare (realizate după amprente unitare şi pe
care s-au construit capele de transfer) se aplică în capele corespunzătoare şi se
toarnă, în continuare, restul modelului.

B.5. Amprenta de studiu = poate reprezenta în sine o modalitate de apreciere a

calităţii unor preparaţii sau, în cele mai multe cazuri, serveşte la realizarea modelelor
de studiu necesare la completarea examenului, precizarea diagnosticului, alegerea
soluţiei de tratament, analiza ocluzală, realizarea lingurilor individuale, şabloanelor
de ocluzie.
Scopul amprentării poate fi:

-          obţinerea unui model:

         documentar = redă situaţia anterioară oricărui tratament (mai

puţin cel de urgenţă şi detartrajul supragingival) sau situaţia
posttratament protetic, ortodontic, chirurgical

         de studiu = utilizat pentru completarea examinării, precizarea

diagnosticului, a planului de tratament, analiză ocluzală,
realizarea lingurilor individuale, şabloanelor de ocluzie, protezare
provizorie, modelare diagnostică în ceară, analiza la paralelograf

         de lucru = pe care se realizează diversele faze ale obţinerii unei

proteze (amprentarea este numită finală)

         duplicat = clasic duplicarea unui model (după o amprentă cu

hidrocolid reversibil agar-agar, alginat, siliconi) este descrisă în
tehnologia obţinerii protezelor scheletate; modelul duplicat, copie
a modelului de lucru, poate fi utilizat şi în cazul altor genuri de
tratamente protetice, inclusiv fixe.

În general amprentele utilizate pentru realizarea protezelor fixe înregistrează

elemente ale CP care pot fi apreciate ca nemodificabile (dinţii pregătiţi, dinţii vecini,
antagonişti, rapoartele statice dintre ei). Dar există şi posibilitatea ca în cazul
amprentării relaţiilor mandibulo-maxilare („înregistrării interocluzale”, „… de ocluzie”)
să se recurgă la metode „funcţionale”, dinamice. Înregistrările pantografice,
mandibulo-kinesiografice, cinematografice ale traiectoriilor mandibulare sunt astfel de
amprente funcţionale. De asemenea, metoda de amprentare FGP („functionally
generated path“) reprezintă şi ea o metodă funcţională utilizată în protezarea fixă.

Trebuie menţionat faptul că atributul „funcţional” legat de amprentă are un înţeles

pentru protezarea fixă (cel arătat mai sus) şi un altul pentru protezarea mobilizabiă.

Etapele amprentării finale în tratamentul protetic fix (conjunct)

I.         Alegerea materialului de amprentarea, a portamprentei şi a tehnicii de

amprentare

II.       Pregătirea pacientului în vederea amprentării

III.      Amprentarea propriu-zisă

IV.   Controlul calitativ al amprentei

V.     Dezinfecţie şi conservarea amprentei

VI.   Pregătirea amprentei în vederea turnării modelului

I. Alegerea materialului de amprentarea, a portamprentei şi a tehnicii de
amprentare

Factori care condiţionează alegerea materialului, portamprentei şi a tehnicii de

amprentare

1. capacitatea de a reda detaliile (fidelitatea materialului)

            - materialul de amprentare trebuie să redea detalii

   ≤ 25μm la nivelul dintelui (preparaţiei)

   ≤ 50μm la nivelul mucoasei

             - este influenţată de:

   factori clinici:         - câmpul protetic trebuie să nu prezinte urme de

salivă, sânge, materialele de amprentă fiind, în general hidrofobe

                                   - limita preparaţiei – modalitatea de realizare (cu

prag, fără prag), plasată supra- sau subgingival (când materialul de
amprentă trebuie „condus” subgingival – evicţiunea gingivală)

   metoda / tehnica de pregătire a materialului, aplicare şi menţinere pe

câmpul protetic

   portamprenta – rigiditatea, retenţia materialului, asigurarea spaţiului

minim necesar materialului de amprentă

   momentul confecţionării modelului

2. oferta de timp pentru manipularea materialului de amprentă în raport cu

complexitatea situaţiei clinice (o singură preparaţie, mai multe preparaţii, salivaţie
abundentă etc.)

3. stabilitatea postamprentare

4. posibilitatea de conservare, obţinere a mai multor modele

5. particularităţile CP, complexitatea preparaţiilor (unice / multiple; şanţuri, cavităţi,

puţuri parapulpare; prag subgingival)

6. materialele disponibile

7. cunoştinţele  şi experienţa profesionale

8. existenţa asistentei (tehnicile de amprentare în dublu sau triplu amestec sunt

aproape imposibil de realizat corect fără prezenţa unei asistente competente;
stomatologie (medicină dentară) la „patru mâini”)

9. comportamentul hidrofob / hidrofil

10. compatibilitate materialului de amprentă cu alte materiale din cabinet

(vinilpolisiloxanii sunt influenţaţi de contactul cu mănuşile  din cauciuc – trebuie
evitată pregătirea lor având mănuşile puse)

11. capacitatea de etalare (curgere la rece, de acoperire a suprafeţelor ce trebuie

amprentate)

12. amplitudinea deschiderii gurii – influenţează alegerea tehnicii, a portamprentei

(microstomia face necesară utilizarea unor portamprente segmentare, articulate)
13. stării de hipersensibilitate legate de utilizarea unor materiale de amprentă sau
experienţe neplăcute legate de unul sau altul dintre materialele de amprentă
(disconfortul generat de amprentarea cu ghips, disconfortul şi poate chiar apariţia
unor leziuni după amprentarea cu materiale termoplastice folosite incorect, mirosul
sau gustul neplăcut)

14. în raport cu gradul de retentivitate al CP (determinat de zonele subecuatoriale

coronare, spaţiile interdentare exagerate – în parodontopatii, orientarea dinţilor pe
arcadă, tuberozităţi maxilare retentive) vor fi luate acele precauţii care să reducă
efectele de „frânare“, de reţinere a materialului de amprentă în momentul îndepărtării
amprentei de pe CP:

            - aplicarea de lacuri tensioactive pe preparaţii

            - obturarea provizorie a cariilor

            - deretentivizarea spaţiilor interdentare, a zonelor aflate pe faţa orală a

corpurilor de punte cu materiale de obturaţie provizorie

15. dacă se asociază şi mobilitatea dentară crescută pe lângă preocuparea de a

asigura deretentivizarea CP se vor alege materiale de amprentare care, după priză,
vor avea un grad mare de elasticitate, astfel încât dezinserţia amprentei să se facă
cu un efort minim şi, în consecinţă, cu solicitări (tracţiuni) reduse asupra dinţilor.
Cu cât rigiditatea după priză este mai mare cu atât un astfel de material este mai
puţin indicat în astfel de cazuri.

16. se vor alege protamprentele care să ofere din construcţie sistem de retenţie sau
pe care se pot aplica adezivi corespunzători astfel încât să nu se producă
desprinderea materialului de amprentă din nici o zonă a portamprentei

17. portamprentele să corespundă din punct de vedere igienic, mecanic (să fie
rezistente, rigide, cu un mâner solid), topografic (în cazul amprentelor segmentare,
parţiale, lingura să corespundă zonei ce urmează a fi amprentată), să prezinte
„stopuri ocluzale“ cu rolul de a păstra o distanţă uniformă şi suficientă între lingură şi
CP (distanţă caracteristică fiecărei categorii de material – 3-4mm pentru hidrocoloizi,
2-3mm pentru elastomeri de sinteză)

Materiale de amprentare şi duplicare – clasificarea FDI

Definiţia: materiale folosite pentru a obţine o imagine negativă a structurilor orale,

modelelor de la care / cu care se pot obţine reproduceri pozitive ale acestora
(structuri orale, modele)

*** - mai pot fi adăugate: amprentarea protezelor în vederea copierii

Grupa M3

3.1. Materiale termoplastice (altele decât hidrocoloizii reversibili)

3.1.1. Compound
3.1.2. Ceară pentru amprentă

3.1.3. Gutapercă pentru amprentă

3.2. Hidrocoloizii

3.2.1. Agar-agar (reversibil)

3.2.2. Alginat (ireversibil)

3.3. Materiale de amprentă multicomponent care fac priză chimică

3.3.1. Paste ZOE

3.3.2. Paste ZO nonE (ex.: clorotymol)

3.3.3. Răşină

3.3.4. Polisulfuri

3.3.5. Siliconi

3.3.6. Polieteri

*** - polieter – uretan – dimetil – acrilat – material fotopolimerizabil

3.4. Materiale pentru amprentare funcţională pe bază de gel polimeric

3.5. Ghips

3.6. Materiale pentru amprentarea modelelor în vederea duplicării

3.6.1. Agar-agar

3.6.2. Alginat

3.6.3. Gel sintetic

Grupa M7

7.8. Răşină autopolimerizabilă pentru modelarea introrală

Grupa M8

8.1. Ceară pentru inlay

8.2. Materiale pentru înregistrarea ocluziei

8.2.1. Ceară
8.2.2. ZOE

8.2.3. Răşină autopolimerizabilă

*** Faţă de această clasificare, datorită progreselor în domeniu, din această

categorie mai fac parte: elastomeri (siliconi) speciali pentru înregistrarea ocluziei;
unele gipsuri

Grupa M12

12.3.1. Adezivi pentru material de amprentă / lingură

Grupa M13

13.1.3. Soluţii pentru curăţarea lingurilor pentru amprentare

Calităţile pe care trebuie să le posede materialele de amprentă

   durată de conservare mare

   gust şi miros plăcute sau neutre

   netoxic

   neiritant

   să necesite minimum de echipament

   reacţie de priză atermică

   timp de lucru convenabil (≥3min)

   mare elasticitate

   deformaţie permanentă redusă

   capacitate ridicată de reproducere a detaliilor

   timpul de priză (după aplicarea intraorală) scurt

   stabilitate dimensională

   culoare favorabilă „citirii“ amprentei

   compatibilitate cu materialele folosite pentru realizarea modelelor

   preţ în concordanţă cu calităţile amprentei

   posibilitatea de a fi dezinfectate fără a altera calităţile amprentării

Gipsurile

-          folosite destul de rar, astăzi, pentru amprentare

-          s-au folosit pentru amprentarea     - nemijlocită a preparaţiilor

                                                                 - în combinaţie cu inelul de cupru

                                                                 - peste elementele de agregare

                                                                 - în edentaţia totală

-          s-au realizat gipsuri cu calităţi convenabile, corespunzătoare standardelor în

domeniu, pentru înregistrarea relaţiilor de ocluzie (Occlu-Articuklationgips,
Orbis Dental – norme DIN 13911-3)

Avantaje

-          rigiditate

-          stabilitate

-          bună redare a detaliilor

-          preţ redus

Dezavantaje

-          fracturare aproape inevitabilă (de multe ori chiar dorita şi, în consecinţă,
controlată)

-          repoziţionarea fragmentelor uneori dificilă

-          uneori îndepărtare dificilă datorită zonelor retentive (impune deretentivizarea,

inducerea fracturii după direcţii convenabile)

Răşini acrilice

Utilizate în:

-          amprentarea directă (realizarea machetei direct pe preparaţie, in cavitatea

bucală)

-          înregistrarea RMM

-          amprentarea elementelor separate ale unei punţi în vederea lipirii lor

-          solidarizarea inelelor de cupru (tub), a capelor de transfer

 -          realizarea lingurilor individuale, şabloanelor de ocluzie (bază, borduri de
ocluzie)

-          tehnica FGP

-          înregistrarea traiectoriilor condiliene

Dezavantaje

-          coeficient de contracţie mare la polimerizare

-          poate deteriora gipsul modelului datorită durităţii mari în raport cu gipsul

Materiale termoplastice tip Compound

   aceste materiale sunt pregătite, în vederea utilizării, prin plastifiere, care
trebuie să respecte riguros recomandările producătorului. Depăşirea
temperaturii de plastifiere alterează structura chimică a produsului şi, de aici,
calitatea amprentării, dar creează şi riscuri pentru pacient, medic sau
asistentă (arsuri, leziuni pulpare inflamatorii, degenerative – granulomul
intern Palazzi ar putea avea o astfel de cauză). Plastifierea insuficientă
creează dificultăţi mecanice în amprentare generate de capacitatea redusă
de a înregistra detaliile, de rezistenţa nedorită creată în calea închiderii gurii

   plastifierea se poate realiza în apă caldă, baie-termostat.

   în general nu se recomandă plastifierea direct la flacără, dar uneori, cu

atenţie sporită, se poate proceda şi astfel

   pentru protecţie şi mai bună manipulare a materialului, degetele operatorului

vor fi vaselinate

   temperatura în momentul amprentării trebuie să fie, în general, în jur de

50˚C pentru a exista suficientă capacitate de curgere (fluaj). La 50˚C se mai
păstrează aprox. 85% din această capacitate, la 37˚C – numai 5% (practic
nu se mai poate modela pe câmp)

   când aceste materiale sunt aplicate peste preparaţii pe dinţi vitali este
contraindicată răcirea bruscă, forţată a materialului. Trecerea în scurt timp
de la temperatura materialului (≈50˚C) la temperatura mediului bucal
creează riscul lezării ireversibile a pulpei dentare. Răcirea trebuie să se facă
relativ lent, cu apă sau spray aer-apă.

   Indicaţii:      - amprenta în inel (tub) de cupru

                        - amprenta antagoniştilor

                        - amprenta globală „în ocluzie“

                        - valuri de ocluzie pe şabloane

   Reutilizarea este contraindicată
 Prezentare:            - plăci dreptunghiulare, rotunde, roşii, albastre

- batoane - verzi, roşii, albastre cu temperaturi de

plastifiere diferite

Materiale termoplastice tip ceruri

Utilizate în:

   amprentarea directă

   amprenta „ocluziei“ (ALUWAX)

   înregistrarea / evidenţierea contactelor dento-dentare (Occlusal indicator)

   individualizarea unor portamprente

   valuri de ocluzie la şabloane

Plastifiere:

   în apă caldă

   la flacără

   cuptor cu termostat

Alginatele (hidrocoloizi ireversibili)

   chimic sunt un alginat alcalin de Na sau K, solubil în apă

   se extrag din alge marine bogate în acid manuronic

   în prezenţa apei, alginatul de Na şi K (solubil) se transformă în alginat de Ca

(insolubil) care precipită sub formă de gel

                                   PULBERE + APĂ → SOL

                                                                           ↓   reacţie de priză

                                                                        GEL

                                                               (alginat de Ca)

Compoziţie:

-          alginat de K                                12-15%

 -          sulfat de Ca                                  8-12%

-          fosfat trisodic                                     2%

-          pământ de diatomee                 70-74%

În compoziţie se mai găsesc:

-          florura de Na scade pH-ul, previne aderenţa amprentei la model

-          pulbere de silicat – conferă rezistenţă la forfecare

-          glicoli, coloranţi, aromatizanţi

-          sare cuaternară de amoniu cu efect antibacterian dar nu şi antiviral

(Produsele Blueprint – Asept şi Plus)

Au o utilizare foarte largă:

-          amprente preliminare, de studiu, finale

-          duplicarea modelelor

-          proteze unidentare (alginat injectabil)

-          amprenta antagoniştilor

Turnarea modelului să se facă în cel mai scurt timp, altfel pot apărea:

-          ratatinarea – pierderea apei când amprenta este ţinută mult timp în aer

-          dilatarea – prin imbibiţie, când amprenta este ţinută în apă, dar, după un
timp apare sinereza

-          sinereza – alginatul de Ca se aglomerează fortand ieşirea apei din gel şi

depunerea pe suprafaţa amprentei

Pregătire:

-          se vor respecta recomandările producătorului

-          raportul pulbere / apă

-          temperatura apei mai scăzută încetineşte gelificarea („priza“)

-          spatulare ≈ 200ture / min

-          gelificarea:          - accelerată la t˚ bucală

 - progresează de la suprafaţa de contact cu ţesuturile spre
exterior

- nu se mişcă amprenta în această perioadă

-          îndepărtarea amprentei să se facă dintr-o singură mişcare

-          portamprenta să prezinte retenţii sigure

Tipuri de alginate

Alginate cu gelificare           - rapidă (tip I)

                                               - normală (tip II)

Alginate         clasa A – amprentare pentru proteze fixe

                        clasa B – amprenta unei arcade

                        clasa C – amprenta pentru model de studiu, realizarea lingurii

individuale

Hidrocoloizi reversibili (agar-agar)

Se obţin din alge marine, produsul final constând într-o suspensie apoasă de particule
micronice.

Acestei suspensii i se adaugă talc, pământ de diatomee, argilă, borat de Na, sulfat
de K, timol, mentol, glicerină, substanţe bactericide, antiseptice, plastifianţi, coloranţi

Prezentare: sub formă de gel

Preparare: prin încălzire (în baie termostat) la 100˚C gelul trece în stare sol, care,
răcindu-se sub 40˚C, revine în starea de gel. Acest proces se numeşte histeresis.

Pentru amprentare trebuie linguri speciale (cu circuit pentru apă), instalaţie
termostatică.

În varianta mai nouă de amprentare – alginat-agar – procedura se simplifică,

nemaifiind necesare lingurile speciale, iar rezultatele sunt comparabile cu cele oferite
de amprentele obţinute cu elastomeri de sinteză.

Indicaţii ale amprentării cu agar-agar:

-          pentru coroane, punţi

-          în protezarea mobilizabilă

 -          în duplicarea modelelor

Dezavantaje:

-          materialul este friabil

-          stabilitate dimensională redusă (model turnat imediat)

-          model numai din ghips

-          preţ relativ crescut, dar corectat în varianta de amprentare combinată agar-
alginat

-          uneori mai greu de suportat de unii pacienţi, datorită temperaturii

-          necesită o evicţiune gingivală importantă

 Polisufurile (tiocauciucuri)

-          Sunt produşi organo-sulfuraţi (mercaptan) cărora li se adaugă pigmenţi,

plastifianţi, încetinitori de priză.

-          Prezentarea produsului pentru uz stomatologic:

   bază – 80% conţinând polisulfură de cauciuc

   catalizator – 77% peroxid de Pb (perbenzoat de butil)

-          Reacţia de polimerizare este uşor exotermică

-          Materiale hidrofobe, nu suferă imbibiţie, sinereză

-          Polimerizarea degajă un miros neplăcut, resimţit mai mult de cei din
preajma pacientului

-          Putere de definiţie ≈ 10μm

-          Indicaţii: în orice situaţie clinică

-          Compatibilitate cu toate materialele şi tehnicile de obţinere a modelelor

Polieteri

-          compoziţie:         - baza → tetrametil-glicol combinat cu un grup d terminal 

                               etilen-imina

                                   - catalizator → un sulfonat aromatic

-          reacţia de polimerizare are la bază reticularea gupării imino

-          prezentare: pastă/pastă

-          sunt materiale „monofază“ (nu se pot realiza tehnici de amestec)

-          indicaţii:  

   în protezarea fixă

   în protezarea parţială mobilizabilă

   amprente de poziţie pentru transfer

-          polimerizarea este uşor exotermă (4˚C)

-          sunt materiale hidrofile cu bună stabilitate în mediu uscat

 -          grosimea stratului de material să fie asigurată la valori în jur de 4mm

Polieter-metan-dimetil-acrilat

-          material de amprentă fotopolimerizabil, apărut la sfârşitul anilor ’80

-          amprentarea se realiza cu linguri transparente

-          materialul a prezentat, în timp, probleme în legătură cu polimerizarea

straturilor de suprafaţă astfel încât astăzi a rămas doar ca o încercare

Siliconii

-          materiale ce conţin grupări organice legate covalent de un atom de siliciu

-          structural sunt grupaţi în două categorii:

   polixilosxani

   polivinilsiloxani (vinilpolisiloxani)

-          polimerizarea este diferită pentru cele două grupe:

   polixilosxani – polimerizează prin condensare

   vinilpolisiloxani - polimerizează prin adiţie

-          sunt materiale cu cele mai numeroase forme comerciale, cu cele mai
variate consistenţe (şapte în cazul unora) şi cu aplicabilitate aproape
absolută

-          prezentare:

   pastă / pastă; pastă / lichid

   culori şi vâscozităţi variate

-          nu suferă imbibiţie, sinereză

Polisiloxani

-          putere de definiţie 25μm

-          polimerizare uşor exotermă

-          se elimină etanol în timpul polimerizării ceea ce explică modificările ceva

mai mari decât în cazul vinilpolisiloxanilor

-          modelul trebuie turnat în primele ore, se pot obţine mai multe modele

Vinilpolisiloxani

-          polimerizarea nu generează produse secundare volatile

-          nu sunt compatibili cu polisiloxanii

-          au o stabilitate dimensională mai bună

-          grosimea optimă a materialului – 2-3mm

-          ca şi polisiloxanii, nu pot fi utilizaţi când există hipersensibilitate

-          oferă posibilitatea obţinerii mai multor modele

-          sunt materiale hidrofobe, relativ scumpe

Portamprentele

Definiţie: portamprente sau linguri pentru amprentare = reprezintă suporturi rigide în

care se aplică materialul de amprentă în vederea plasării lui pe CP

Caracteristici

-          rigiditate

-          să cuprindă CP în totalitate

-          să menajeze spaţiu pentru o grosime uniformă şi suficientă a materialului

de amprentare

-          să asigure retenţia materialului (retenţie mecanică, chimică - adezivi)

-          să posede un mâner solid, rigid care să permită manevrarea sigură şi care
să nu jeneze pacientul

-          stopuri pe faţa internă (3 stopuri) cu o grosime corespunzătoare grosimii

minime ce trebuie asigurată pentru materialul de amprentă
Portamprente:

-          standard (universale)

o       pentru arcada întreagă maxilară / mandibulară

o       parţiale – laterale, frontale

o       cu circuit pentru apă (amprentă cu agar-agar)

-          individuale – pentru întreaga arcadă (de cele mai multe ori)

-          ce pot fi refolosite

-          de unică folosinţă

-          pentru amprentare globală

-          pentru amprentare globală „în ocluzie“ – pentru un segment de arcadă,

pentru toată arcada

-          pentru amprentarea RMM

 metalice – oţel, aluminiu, alamă

-          acrilat       - prefabricate (standard)

                                   - realizate în laborator (individuale)

- autopolimerizabil – se vor folosi la 24h de la realizarea lor,

conţinând încă, un timp, monomer rezidual

- termopolimerizabil

-          materiale fotopolimerizabile – compozite – pot fi utilizate imediat

-          polistiren

-          din material transparent – pentru a permite fotopolimerizarea materialului

de amprentă

Portamprentele individuale

Etapele realizării

-          amprentă cu alginat în lingură standard

-          model din ghips

-          pe model se aplică o folie de ceară cu grosimea de 2-3mm (grosime care

trebuie să o asigurăm materialului de amprentă)

-          se creează 3 goluri în ceară, care vor deveni stopuri pe lingură

-          material : - RDC fotopolimerizabile

                        - acrilat auto- şi fotopolimerizabil

                        - poliesteri

                        - polistiren

                        - placă de bază

-          caracteristici:      - cele generale, deja menţionate

                                   - margini, suprafeţe netede

- să nu interacţioneze nefavorabil cu materialul de

amprentă

- să permită asigurarea retenţiei (mecanică, chimică)

II. Pregătirea pacientului în vederea amprentării

În cadrul acestui timp trebuie realizate:

1.      – informarea pacientului

2.      – controlul fluidelor (salivă, sânge, secreţii din şanţul gingival)

3.      – pregătirea şanţului gingival

4.      – anestezie (uneori)

1. Pacientul trebuie avizat asupra lucrurilor ce vor urma cu scopul de a-i obţine
colaborarea, de a evita apariţia unor reacţii nedorite. Pacientul trebuie să fie aşezat
într-o poziţie comodă, relaxată.

2. Controlul fluidelor reprezintă de cele mai multe ori o necesitate deoarece

majoritatea materialelor de amprentă sunt hidrofobe, iar prezenţa umidităţii pe
suprafaţa preparaţiilor, la nivelul şanţului gingival va împiedica amprentarea corectă.
Suprafeţele ce urmează a fi amprentate trebui să fie uscate (nu suprauscate, mai
ales în cazul preparaţiilor pe dinţi vitali). Acest obiectiv se poate atinge cu ajutorul
următoarelor mijloace:

-          diga – este însă bine de ştiut că ea este incompatibilă cu vinilpolixiloxanii

-          rulouri de vată

-          aspiratoare de salivă

-          aspirator chirurgical

-          instrumente care protejează limba şi o ţin la distanţă (automatom,

Svedopter – este şi aspirator şi menţinător al poziţiei limbii)

-          medicaţie antisialogogă (inhibă salivaţia) – cu o oră înainte de intervenţie

se poate administra fie:

                                               - 1tb 50mg de bromură de metantelina (BANTHINE)

                                               - 1tb 15mg de bromură de propantelina (PRO-

BANTHINE)                                         - 1tb 0,2mg CLONIDINĂ

Administrarea acestor medicamente nu se face în cazul pacienţilor cu:

-          stări de hipersensibilitate

-          glaucom

-          astm
 -          sindrom obstructiv, urinar

Acţiunea acestor produse este potenţată de :

-          antihistaminice

-          tranchilizante

-          analgezice necrotice

-          corticosteroizi

3. Pregătirea şanţului gingival

În vederea facilitării accesului materialului de amprentă în zona subgingivală, atunci

când limita cervicală a preparaţiei a fost plasată la acest nivel, se recurge la
evicţiunea gingivală. Această intervenţie trebuie să asigure în zona subgingivală un
spaţiu lipsit de fluide (pentru momentul amprentării) cu o adâncime şi grosime care
să permită etalarea materialului de amprentă cu dimensiuni minime asiguratorii ale
calităţii amprentării.

Pentru realizarea evicţiunii gingivale uneori este necesară anestezia, aceasta

devenind obligatorie când se foloseşte bisturiul electric.

Metode de evicţiune gingivală:

a.      mecanice:     – inel (tub) de Cu, Al pregătit pentru amprentare cu material

termoplastic sau elastic (siliconi)

– şnurul de bumbac simplu, neimpregnat, cu diverse grosimi, cu

suport metalic

– coroane provizorii

– aţă de cusut piele, preferabil culoarea neagră

b.      chimice:        – substanţe caustice (acid sulfuric, tricloracetic, clorură de Zn) –

din ce în ce mai puţin folosite

– vasoconstrictoare (epinefrina) – atenţie la pacienţii cu

contraindicaţii (HTA, hipertiroidism, tratamente cu RAUWOLFIA
blocante ganglionare)

– substanţe astringente (clorură de Al, alaun, sulfat de feric)

– decongestionanţi nazali / oftalmici (VISINE)

c.      mecano-chimice:

– şnur preimpregnat
 – şnur impregnat după aplicare

– inele cu diametre diverse, impregnate

– benzi de retracţie MEROCEL

– clorură de Al + caolin într-un amestece pregătit pentru injectare

subgingivală (EXPASYL)

– hidrocoloid reversibil injectat

d.      chiuretajul gingival rotativ – cu freză specială (Rex Ingraham)

e.      electrochirurgia:       – metoda este contraindicată la purtătorii de pace-maker,

când gingia este subţire, aderentă (ex.:faţa vestibulară a 1.3, 2.3)

– trebuie evitat contactul cu obiecte metalice (oglinzi,

lucrări etc.) → şoc electric

– se realizează sub anestezie

Efectele negative asupra parodonţiului, în condiţiile utilizării corecte a fiecărei metode

de evicţiune gingivală, permit dispunerea acestora (metodelor) în următoarea ordine,
plecând de la cele mai puţin traumatizante:

–        inelul de Cu

–        şnurul neimpregnat

–        chiuretajul rotativ

–        şnur impregnat

–        bisturiu electric

Efectul obţinut prin evicţiune gingivală trebuie să persiste atât timp cât se realizează
amprentarea; el nu trebuie să dispară imediat după îndepărtarea şnurului deoarece,
în acest caz, efortul de obţinere a evicţiunii ar deveni inutil.

Caracteristicile unei metode de evicţiune gingivală

–        uşor de aplicat

–        nedureroasă

–        cu acţiune rapidă

–        cu efect suficient de lung pentru a permite manevrele clinice necesare

amprentării
 –        nesângerândă

–        fără efecte secundare generale (creşterea ritmului cardiac, ↑ TA, dezechilibru
endocrin, alergie, citotoxicitate)

–        fără efecte semnificative locale (retracţii, necroze)

Factori care influenţează alegerea unei metode de evicţiune gingivală

-          generali: diabet, cardiopatie, pace-maker, HTA, hipertiroidie, consumatori

de IMAO, stări alergice

-          locali: plasarea limitei cervicale a preparaţiei

-          condiţii parodontale: gingie subţire, aderentă, grosimea osului alveolar

vestibular

-          natura şi amplitudinea retracţiei gingivale inerente oricărei metode

4. Anestezia poate fi uneori necesară în momentul amprentării, determinată fiind

această necesitate de sensibilitatea dinţilor vitali pregătiţi. Prezenţa anesteziei va
facilita amprentarea cu un singur amendament: înregistrarea RMM poate fi
modificată de anestezie. Dacă situaţia clinică nu ridică probleme deosebite din acest
punct de vedere (uneori modelele pot fi relaţionate manual, fără nici o înregistrare)
atunci fazele clinice se vor desfăşura normal; dacă, însă, poziţionarea modelelor
necesită înregistrări de ocluzie mai complexe, este recomandabil ca acest moment
clinic să se realizeze fie înainte de administrarea anesteziei  în aceeaşi şedinţă cu
restul amprentării, fie într-o şedinţă ulterioară când nu s-ar mai recurge la anestezie
şi ar exista şi avantajul prezenţei modelelor de lucru pe care se poate verifica
înregistrarea RMM.
III. Amprentarea propriu-zisă

Tehnicile de amprentare au fost enumerate anterior.

De menţionat următorul aspect în legătură cu modalitatea de pregătire a materialelor.

Aceasta se poate realiza:

-          manual

-          în seringi speciale

-          în mixere speciale

Evitarea amestecului manual îşi găseşte motivaţia în obţinerea unui amestec

omogen, standardizat, cu proporţiile respectate riguros şi cu posibilităţi reduse de
contaminare (impurităţi, urme de grăsime etc.)

IV. Controlul calitativ al amprentei

Se urmăresc în general următoarele aspecte:

-          omogenitatea amestecului bază-catalizator – dacă se observă porţiuni

neamestecate de bază sau catalizator, amprenta se va relua.

-          dacă există zone unde apare vizibilă portamprenta → Dacă este o zonă
mică, la distanţă mare de preparaţii atunci amprenta se consideră
convenabilă. Dacă, însă, zona descoperită este întinsă, aflată aproape de
preparaţii, amprenta va fi reluată.

-          dacă amprenta prezintă bule, cute, pliuri → Când astfel de defecte se
găsesc în afara zonei de „interes“, amprenta va fi păstrată; dacă, însă,
amprenta limitei cervicale prezintă o bulă, amprenta va trebui reluată cu
atenţie sporită faţă de controlul umidităţii.

-          dacă materialul de amprentă s-a desprins din portamprentă → Dacă DA

explicaţiile ar putea fi legate de retentivităţi accentuate ale CP,
nederetentivizarea acestuia, retenţie mecanică şi chimică inuficiente.

V. Dezinfecţia amprentelor

Alginate:        - spălare la jet de apă

                        - imersie în soluţii clorinate

                        - contraindicată folosirea glutaraldehidei, complecşilor fenolici

Agar-agar:     - spălare la jet de apă

                        - imersie în soluţii clorinate, fenol-glutaraldehidă

                        - contraindicată folosirea glutaraldehidei

Polisulfuri:      - spălare la jet de apă

- imersie în soluţii clorinate, glutaraldehidă 2%, complecşi fenolici, fenol-

glutaraldehidă

Siliconi:          - spălare la jet de apă

- imersie în soluţii clorinate, glutaraldehidă 2%, complecşi fenolici, fenol-

glutaraldehidă

Polieteri:        - imersie NUMAI în compuşi clorinaţi