Sunteți pe pagina 1din 8

Prof. Dr.

Irina-Draga Căruntu - Medicină Dentară, Histologie, anul I, semestrul II (2009-2010)

HISTOLOGIA PARODONŢIULUI

HISTOARHITECTONIA PROCESELOR ALVEOLARE


- arii/teritorii din maxilare/mandibule care formează/conţin alveolele dentare, în care sunt
localizaţi şi ancoraţi dinţii (prin ataşarea fibrelor ligamentului parodontal)
- se formează în paralel cu elongarea radiculară, ca rezultat al acestui proces şi al erupţiei
dentare
- între osul maxilar/mandibular şi procesele alveolare nu se poate trasa o limită de demarcaţie
- maturarea proceselor alveolare – concomitent cu stabilirea dintelui în ocluzie funcţională
- între procesele alveolare şi dinţi există o strânsă interdependenţă: dacă dintele se pierde,
procesele alveolare involuează şi dispar
- osul alveolar – cel mai instabil component parodontal → activitate metabolică extrem de
ridicată → alternanţa proceselor de resorbţie şi formare
Procesele alveolare = os alveolar
- varietate de ţesut conjunctiv
- format dintr-o matrice extracelulară şi celule proprii
- matricea extracelulară include o componentă organică şi o componentă anorganică
1. STRUCTURA HISTOLOGICĂ A PROCESELOR ALVEOLARE
1.1. Componenta organică
- alcătuită din proteine fibroase (colagen tip I în proporţie de 90% şi de colagen tip V în cantităţi
mici) în asociere cu alte macromolecule (glicozaminoglicani, proteoglicani, glicoproteine de
adeziune)
Fibrele de colagen tip I
- diferite de colagenul tip I existent în alte ţesuturi conjunctive printr-o puternică hidroxilare a
lizinei → permite legătura moleculelor prin punţi de hidrogen → rezistenţă crescută
- organizarea primară, în reţea → înlocuită în osul matur printr-o dispunere ordonată, în mod
spiralat, cu un grad de răsucire de la o lamelă la alta
Glicozaminoglicanii
- lanţuri polizaharidice lungi, neramificate, lineare, neflexibile, formate din unităţi dizaharidice
repetitive, în care există întotdeauna o hexozamină şi acid uronic
- nesulfataţi – acidul hialuronic
- sulfataţi: condroitinsulfat, keratansulfat → legaţi covalent de molecule proteice, formând
proteoglicani (responsabili de legarea apei), mai mici decât cei existenţi în ţesutul cartilaginos
Moleculele glicoproteice de adeziune
- osteocalcina, osteonectina, osteopontina, trombospondina şi sialoproteina osoasă
1.2. Componenta anorganică
- 67% din masa uscată a matricei extracelulare
- formată în principal din cristale de hidroxiapatită
1.3. Celulele ţesutului osos
- tipuri celulare:
- celula osteoprogenă, celula bordantă, osteoblastul, osteocitul, osteoclastul
1.4. Organizare spaţială
- formate din trei elemente (os fascicular, spongioasa, placa corticală) care realizează, din interior
spre exterior, două structuri:
- osul alveolar propriu-zis
- osul alveolar de suport
- osul fascicular şi placa corticală joncţionează la nivelul crestei alveolare, localizată la 1,5-2 mm
sub nivelul joncţiunii amelocementare
- creasta alveolară - definită şi ca marginea coronară a proceselor alveolare; este rotunjită anterior
şi aproape plată în aria molarilor
Osul alveolar propriu-zis (lamina cribla, lamina dura)

1
Prof. Dr. Irina-Draga Căruntu - Medicină Dentară, Histologie, anul I, semestrul II (2009-2010)

- denumire improprie, deoarece os alveolar este întregul os care formează maxilarul/mandibula, deci
implicit şi procesele alveolare
- corespunde zonei celei mai interne a procesului alveolar
- reprezintă partea osoasă a ataşării fibrelor ligamentare
- coincide, în fapt, cu elementul definit drept os fascicular
Osul alveolar de suport
- reprezintă corpul şi limita externă a procesului alveolar
- include spongioasa şi placa corticală
Osul fascicular
- osul care tapetează/limitează alveola → zona subţire de os localizată cel mai intern în alveolă,
punctul de ataşament al fasciculelor de fibre din ligamentul parodontal
- denumire datorată structurii şi funcţiei sale, legate de inserţia fibrelor Sharpey
- multiple perforaţii (foramene) care conduc elemente vasculare şi nervoase – denumit placă
cribriformă/lamina cribla
- aspect intens radioopac – denumit lamina dura → evaluarea radiologică a aspectului osului
fascicular/laminei dura este importantă în patologia periapicală şi periodontală
- morfologie:
- constituit din fascicule de fibre osoase grosiere împletite → aranjate în
lamele subţiri cu dispoziţie paralelă cu axul lung al peretelui alveolar
- matricea osoasă include şi fibrele Sharpey care pătrund în os în plan
perpendicular sau oblic, pe distanţe variabile şi care sunt mineralizate doar periferic,
zona centrală nefiind mineralizată (ca în cementul celular)
- fibrele Sharpey care pătrund în os sunt mult mai mari comparativ cu cele care
se inseră în cement
Osul spongios
- component al osului de suport, localizat între osul fascicular (osul alveolar propriu-zis) şi placa
corticală
- os trabecular, care ocupă miezul proceselor alveolare
- morfologie:
- os de membrană, fibrilar, cu dispunere în lamele
- particularitate: prezenţa sistemelor Havers în mijlocul trabeculelor mari
- trabeculele delimitează între ele spaţii areolare, conţinând măduvă osoasă
hematogenă
Placa corticală
- formează zona de suprafaţă, respectiv placa externă (bucală) şi internă (linguală) a proceselor
alveolare
- se extinde de la creasta alveolară, bucal sau labial, spre limitele de jos ale alveolelor
- morfologie:
- os compact fin fibrilar
- constituit din lamele longitudinale, circumferenţiale, susţinute de canale
Havers, formând sisteme haversiene de grosime variabilă
Procesul alveolar interdentar - între două alveole adiacente
- miez constituit din plăcile corticale corespunzătoare, peste care se suprapune,
de o parte şi de alta, osul fascicular care delimitează interiorul unei alveole şi, respectiv,
osul fascicular al celeilalte alveole
- osul spongios apare localizat mai apical, ocupând spaţiul de o parte şi de alta
a plăcilor corticale, între acestea şi osul fascicular corespondent
2. FUNCŢIILE PROCESELOR ALVEOLARE
- se înscriu în cadrul general al funcţiilor parodonţiului: protecţie, susţinere şi ataşament pentru
dinte
- intervin în asigurarea hematopoezei
- menţin echilibrul mineral

2
Prof. Dr. Irina-Draga Căruntu - Medicină Dentară, Histologie, anul I, semestrul II (2009-2010)

- realizează (prin vascularizaţia şi inervaţia proprie) condiţiilor de pasaj pentru elementele nutritive,
către celelalte componente ale parodonţiului

HISTOARHITECTONIA LIGAMENTULUI PARODONTAL


Terminologie
- termenii de periost dentar, pericement, membrană alveolodentară sau membrană parodontală →
impropriu folosite → ligamentul parodontal nu reprezintă numai o membrană fibroasă de tapetare
pentru cementul dentar (ca pericement), sau pentru procesul alveolar (ca periost)
Structură
- format din celule şi matrice extracelulară (conţine substanţă fundamentală (70% apă,
glicozaminoglican principal – dermatansulfatul) şi fibre)
1. FIBRELE LIGAMENTARE
- fibrele:
- colagen, tip I şi tip III; fibrile cu diametru relativ mic (55 nm), ceea ce indică o
asamblare fibrilară foarte rapidă; organizare în fascicule
- oxitalan
- elaunin
- procesul de sinteză şi degradare a colagenului se desfăşoară extrem de rapid
- turnover-ul este mai ridicat în zona centrală şi în extremitatea adiacentă proceselor alveolare, decât
în extremitatea adiacentă cementului
- clasificarea fibrelor are la bază modalitatea de orientare, punctul de plecare şi punctul de
ancorare: grupul dentoalveolar, căruia i se adaugă, fără a aparţine direct ligamentului parodontal,
un grup gingival
- capetele terminale, denumite fibre Sharpey, sunt înglobate fie în cement, fie în os
Fibrele Sharpey – tipuri:
- “în tirbuşon”/spiralate (în cementul primar acelular)
- drepte (în cementul secundar celular şi os)
- fibrele principale – realizează cea mai mare parte a ligamentului – organizate în fascicule bine în
definite, distincte, vizibile în MO
- fibrele principale sunt solidarizate prin intermediul a două tipuri de fibre identificabile doar în
ME: fibrele indiferente şi fibrele intermediare
Fibrele de oxitalan
- fibre elastice imature – denumite fibre adiţionale
- formate din fascicule de microfibrile, aşezate în manieră paralelă între ele, diametru de 150 Å.
- evidenţiate prin coloraţii speciale (aldehidfuxină cu preoxidare)
- localizare preferenţială: în jurul pereţilor vasculari → rol în reglarea fluxului vascular
Fibrele de elaunin
- constituite din fascicule de microfibrile înglobate într-o mică cantitate de elastină
- aşezate în reţea → alături de fibrele de oxitalan → “plasă” extinsă de la cement la os, posibil cu rol
de “teacă” de susţinere pentru fasciculele de fibre de colagen
2. FIBROBLASTELE LIGAMENTARE
- principala populaţie celulară a ligamentului parodontal
- caracterizate de capacitatea realizării unui turnover cu rată extrem de înaltă pentru compartimentul
extracelular, în particular pentru colagen
- reînnoirea colagenului are loc de-a lungul întregii grosimi a ligamentului, şi nu în teritorii limitate.
- MO: celulă alungită, fuziformă, cu citoplasmă abundentă şi nucleu oval
- ME:
- excelentă reprezentare a organitelor celulare implicate în sinteza şi secreţia
proteică: RER, complex Golgi, vezicule de secreţie
- elemente de citoschelet foarte bine dezvoltate: reţea extinsă de actină, care

3
Prof. Dr. Irina-Draga Căruntu - Medicină Dentară, Histologie, anul I, semestrul II (2009-2010)

susţine transformările morfologice, precum şi posibilităţile de deplasare


- numeroase joncţiuni intercelulare, de tip adherens (20-30 pentru fiecare
celulă) şi gap
- pe suprafaţă: în regiunile membranei celulare densificate – zone de asociere
între filamentele intracelulare, filamentele extracelulare şi fibronectină, numite fibronexus
- dispuse într-o manieră ordonată, aliniată, în paralel cu orientarea fasciculelor de fibre de colagen
- prelungirile celulare se înfăşoară în jurul fasciculelor de fibre
- grad mare de heterogenitate:
- remodelarea fibrelor de colagen este realizată numai de fibroblast care,
simultan, este capabil de sinteză, sau de degradare a colagenului
- dovezi experimentale: o singură celulă poate îndeplini aceste funcţii, fiind
deopotrivă fibroblast şi fibroclast
- o terminaţie a celulei este activă în asimilarea lanţurilor de procolagen, care
vor forma apoi superhelixul moleculei de colagen; cu ajutorul vitaminei C, are loc
hidroxilarea aminoacizilor prolină şi lizină
- cealaltă terminaţie este activă în fagocitarea colagenului, motiv pentru care
conţine un sistem lizozomal
3. FUNCŢIILE LIGAMENTULUI PARODONTAL

- funcţie de susţinere: asigură ancorarea/ataşarea dintelui în alveola dentară, diminuând acţiunea


forţelor fizice externe; creează o legătură între cement şi os
- funcţie formativă: participă la formarea osului, a cementului şi la resorbţia osului
- funcţie nutritivă: asigură, prin vascularizaţie, furnizarea nutrimentelor necesare pentru întregul
parodonţiu
- funcţie senzorială: rol în perceperea senzaţiilor tactile şi de presiune exercitate asupra
dintelui

HISTOARHITECTONIA CEMENTULUI
- varietate de ţesut conjunctiv dur, mineralizat, localizat la nivel radicular, cu dispunere în straturi
concentrice în jurul dentinei
- alături de dentină şi os, aparţine aceleiaşi familii de ţesuturi conjunctive specializate, dure,
specifice dintelui → numeroase caracteristici comune cu osul şi dentina, fiind însă mai puţin
mineralizat decât acestea
Morfologie
- foarte apropiat de os, prin:
- prezenţa celulelor proprii (cementoblaste şi cementocite), localizate în lacune
(cementoplaste)
- depunerea incrementale, exprimată prin apariţia liniilor de creştere
- nu conţine însă canale Havers şi este complet avascular şi neinervat
Originea
- în cea mai mare parte mezenchimală
- studii recente → certifică o origine epitelială pentru anumite teritorii ale cementului
Structură
- două componente: organică (50-55%) şi anorganică (45-50%)
- componenta anorganică
- fosfat tricalcic organizat în cristale de HA, existând diferenţe faţă de celelalte ţesuturi
dentare dure
- componenta organică
- în principal colagen tip I şi glicozaminoglicani
- caracteristici similare cu colagenul tip I şi glicozaminoglicanii existenţi în celelalte
varietăţi de ţesut conjunctiv, specifice dintelui
Clasificare

4
Prof. Dr. Irina-Draga Căruntu - Medicină Dentară, Histologie, anul I, semestrul II (2009-2010)

- variante diferite de clasificare, fapt explicabil prin originea, structura şi funcţiile deosebite ale
tipurilor de cement
- clasificare recentă, extrem de coerentă ca şi elemente de diferenţiere, defineşte cementul în funcţie
de:
- momentul formării (primar/secundar);
- prezenţa sau absenţa celulelor în matricea depusă (celular/acelular);
- originea fibrelor de colagen ale matricei (intrinseci – proprii, rezultate prin sinteza
cementoblastelor, extrinseci – provenite de la nivelul ligamentului parodontal şi consecutiv
incorporate)
Comentariu:
- menţiune specială acordată terminologiei de cement celular/acelular
- termenul de cement acelular → oarecum impropriu utilizat, deoarece în formarea oricărui tip de
cement intervin iniţial celulele – în principal cementoblastele
- denumirea “acelular” - datorată faptului că aceste cementoblaste, după depunerea matricei, nu
rămân sechestrate la acest nivel
- cementul acelular – proprietate principală conferirea suportului de ataşament al dintelui
- cementul celular - implicare adaptativă comportamentul dintelui (mişcare, uzură)
Conform acestor criterii, pot fi descrise mai multe tipuri de cement:
- cement primar acelular fibrilar intrinsec;
- cement primar acelular fibrilar extrinsec;
- cement secundar celular fibrilar intrinsec;
- cement secundar celular fibrilar mixt;
- cement acelular afibrilar;
- cement stratificat intermediar;
- cement stratificat mixt.
1. CEMENTUL PRIMAR ACELULAR FIBRILAR INTRINSEC
- localizat imediat adiacent dentinei, primul element al parodonţiului care apare, respectiv
primul cement depus, înainte de formarea ligamentului parodontal
- grosime de 15-20 μm
- format de cementoblaste → sintetizează colagenul din matricea cementară → fibrele sunt
considerate intrinseci
- cementoblastele nu rămân incorporate în matrice
- fibrele de colagen au o dispoziţie paralelă cu suprafaţa rădăcinii
- marginea externă este fibroasă şi reprezintă zona de conectare a fasciculelor de colagen provenite
din ligamentul parodontal
2. CEMENTUL PRIMAR ACELULAR FIBRILAR EXTRINSEC
- apare imediat după formarea variantei fibrilare intrinseci, care reprezintă în fapt baza sa de
depunere
- acoperă cele două treimi ale rădăcinii
- este extins şi adesea este singurul tip de cement prezent
- formare:
- prin mineralizarea progresivă a fibrelor de colagen provenite din ligamentul parodontal,
inserate anterior în marginea fibroasă a cementului primar acelular fibrilar intrinsec (fapt
certificat prin ME)
- aceste fibre de colagen sunt denumite fibre Sharpey
- procesul de mineralizare se derulează prin depunerea substanţelor anorganice de jur-
împrejurul şi printre aceste fibre
- dispunerea fibrelor Sharpey este perpendiculară pe fibrele de colagen intrinseci.
3. CEMENTUL SECUNDAR CELULAR FIBRILAR INTRINSEC
- localizat mult mai limitat, în regiunile apicale şi interradiculare ale dinţilor
- aproape întotdeauna absent în incisivi şi canini
- momentul elaborării – anterior formării ligamentului parodontal

5
Prof. Dr. Irina-Draga Căruntu - Medicină Dentară, Histologie, anul I, semestrul II (2009-2010)

- formare:
- celule responsabile: cementoblaste diferite fenotipic de cementoblastele care
depun cementul primar acelular, dar similare osteoblastelor
- cementoblaste rămân “prinse” în lacune, în matricea organică (colagen,
substanţă fundamentală) sintetizată de jur-împrejurul lor, denumită cementoid, care apoi
se mineralizează
4. CEMENTUL SECUNDAR CELULAR FIBRILAR MIXT
- localizat în treimea apicală a rădăcinii, apexul putând fi format complet din cement celular
- funcţie adaptativă → motiv pentru care dimensiunile sale, alături de distribuţie, sunt inconstante.
- momentul elaborării – tardiv, după definitivarea ligamentului parodontal sau, uneori, chiar după
erupţia dentară
- formare:
- prin depunerea de cement celular şi, concomitent, incorporarea în matricea
acestuia a fasciculelor de fibre de colagen cu origine în ligamentul parodontal
- structură stratificat lamelară
- lamelele sunt diferite comparativ cu cele ale cementului primar: mai larg
spaţiate, mai distanţate, indicând o rată de formare mult mai rapidă
- conţine deopotrivă celule şi fibre
- structură
- celulele: cementocite (celule adulte)
- localizate în lacune şi dispuse aleator, dispersat
- corp celular ovalar sau poligonal
- prelungiri ramificate, radiare, predominant orientate înspre LP, localizate în canaliculi, se
anastomozează între ele şi stabilesc comunicaţii chiar cu celulele LP (prin joncţiuni gap);
nu realizează un ansamblu sinciţional, ca în os
- fibrele de colagen intrinseci
- dispuse paralel cu axul radicular
- fine, dens împachetate
- mineralizare uniformă
- fibrele de colagen extrinseci (Sharpey)
- orientate perpendicular pe axul rădăcinii
- mai mari, aranjate la întâmplare, pătrunzând adânc şi ramificându-se în
matrice
- mineralizare neomogenă, au un miez necalcificat şi o zonă periferică extrem
de calcificată
- unele penetrează profund în interiorul stratului de cement, altele se opresc mai
la suprafaţă
5. CEMENTUL ACELULAR AFIBRILAR
- localizat în apropierea joncţiunii amelocementare
- nu are rol de ataşare
- apare ca o anomalie de dezvoltare, în urma unei rupturi a epiteliului redus al organului smalţului
6. CEMENTUL STRATIFICAT MIXT
- localizat la nivelul apexului
- formă particulară de cement
- aranjament concentric, în straturi, de cement celular fibrilar intrinsec şi cement acelular fibrilar
extrinsec
7. STRATUL HIALIN HOPEWELL-SMITH – CEMENTUL EPITELIAL
- date recente → existenţa unui strat special de cement, fără rol de ataşament, localizat între
dentină şi cementul propriu-zis
- apariţie – extrem de precoce în cementogeneză

6
Prof. Dr. Irina-Draga Căruntu - Medicină Dentară, Histologie, anul I, semestrul II (2009-2010)

- structură
- conţine un amestec de produşi de sinteză ai celulelor ectomezenchimale şi
epiteliale
- are aspectul unui strat amorf, noncolagenic, atubular (lipsit de prelungiri
odontoblastice)
- prezintă proteine asemănătoare cu proteinele smalţului
- are un înalt grad de mineralizare (mai mare decât al dentinei şi cementului)
- ipoteze asupra originii – diferite, datorită compoziţiei sale particulare:
- încadrat ca un tip special de dentină
- considerat ca un ţesut propriu-zis, incomplet descifrat, prezentat în literatură
sub denumirea de stratul hialin Hopewell-Smith
- încadrat ca cement epitelial – datorită structurii care include proteine
asemănătoare cu proteinele smalţului
8. FUNCŢIILE CEMENTULUI
- implicarea în ataşamentul dintelui
- adaptarea la modificările determinate prin mişcările şi uzura dintelui

HISTOARHITECTONIA JONCŢIUNII DENTONGINGIVALE


1. EPITELIUL SULCULAR
- tapetează sulcusul gingival, constituind peretele moale al acestuia
- orientat cu faţa spre dinte, fără însă a fi ataşat de smalţ
- se întinde de la rebordul marginal gingival până la epiteliul de joncţiune
- histologic: epiteliu stratificat pavimentos nekeratinizat subţire - absenţa keratinizării →
datorată, cel mai probabil, inflamaţiei permanente a ţesutului conjunctiv subjacent
- membrana bazală de susţinere este rectilinie, lipsind crestele epiteliale
2. EPITELIUL JONCŢIONAL
- formă unică de epiteliu
- origine: în epiteliul redus al organului smalţului
- formează un guler în jurul regiunii cervicale a dintelui, este în contact cu suprafaţa mineralizată a
dintelui → adiacent suprafeţei smalţului, de la joncţiunea amelocementară, extinzându-se
coronar, pe o distanţă de 2-3 mm, până la baza sulcusului gingival
- histologic: epiteliu stratificat, subţire:
- formă oarecum triunghiulară, sau în evantai: zonă mai largă la baza sulcusului
gingival (15-30 rânduri de celule suprapuse) şi zonă îngustă apical, corespunzătoare joncţiunii
amelocementară (3-4 celule)
- particularitatea structurală unică: limitat de două membrane bazale rectilinii, diferite
structural: o membrană bazală externă, care îl separă de ţesutul conjunctiv subjacent; o
membrană bazală internă, ataşată de dinte, produsă exclusiv de celulele epiteliale
- membrana bazală internă:
- formată numai din lamina lucida şi lamina densa
- colagenul tip IV - absent
- ancorarea reală - prin intermediul hemidesmozomilor
- celulele epiteliale de suprafaţă funcţionează asemănător cu celulele bazale → produc o
secreţie membrană bazală-like, sau a o substanţă cuticulară, la care se pot adăuga
glicoproteine salivare şi depozite bacteriene
- două straturi celulare: stratul bazal şi stratul suprabazal
- stratul bazal
- ancorat prin hemidesmozomi de membrana bazală externă
- format din celule cuboidale sau ovalare, cu activitate mitotică intensă
- stratul suprabazal
- iniţial: celule cu iniţial un aspect stelat, cu contur neregulat

7
Prof. Dr. Irina-Draga Căruntu - Medicină Dentară, Histologie, anul I, semestrul II (2009-2010)

- treptat: caracter pavimentos – turtite, aplatizate, cu dispoziţie paralelă cu suprafaţa


dintelui
- ME: elemente care diferă considerabil de cele prezente în celulele epiteliului gingival din
alte teritorii: cantitatea de RER şi de complex Golgi este semnificativ mai mare, sunt prezente
mult mai puţine tonofilamente; există lizozomi primari, fagolizozomi, vezicule electronclare
care conţin structuri rotunde sau ovalare, electrondense
- puţine joncţiuni tip desmozomi, mai frecvent joncţiuni gap şi strânse
- caracteristicile morfologice → epiteliu nediferenţiat imatur → IHC → analiza keratinelor în
citoplasma celulară şi a carbohidraţilor existenţi pe suprafaţa celulară
- turnover-ul epiteliului joncţional – rată foarte înaltă – 6 zile
- suprafaţa epitelială nu este disponibilă pentru eliminarea celulelor → celulele ascensionează spre
suprafaţa dintelui până la aproximativ două-trei straturi de celule distanţă faţă de membrana bazală
internă şi respectiv smalţ → se deplasează în direcţie coronară, paralelă cu suprafaţă dintelui →
exfoliere în sulcus
- celulele superficiale, continuu înlocuite → menţin ataşarea cu suprafaţa dintelui → ataşarea este
dinamică, fiind formaţi noi hemidesmozomi
3. ŢESUTUL CONJUNCTIV SUBJACENT EPITELIULUI SULCULAR ŞI EPITELIULUI JONCŢIONAL
- există expresii fenotipice diferite ale ţesutului conjunctiv subjacent epiteliului sulcular şi,
respectiv, epiteliului joncţional
- epiteliul sulcular – susţinut de un ţesut conjunctiv asemănător celui din lamina propria a epiteliului
gingival oral → capacităţi instructive → influenţează maturarea epitelială
- epiteliul joncţional – susţinut de un ţesut conjunctiv localizat mai profund, în legătură cu
ligamentul parodontal → conţine numai factori permisivi, implicaţi numai în menţinerea
epiteliului, nu şi în maturare → caracter imatur → formează hemidesmozomi la contactul cu
suprafaţa dintelui
- diferenţele structurale – importante pentru elucidarea mecanismelor care stau la baza instalării
bolii parodontale şi pentru instituirea unor proceduri stomatologice de regenerare a joncţiunii
dentogingivale
- trăsătură morfologică particulară (raport cu lamina propria gingivală) → prezenţa unei populaţii
de celule inflamatorii, chiar în condiţii fiziologice
- procesul inflamator → responsabil de transformarea unui model de maturaţie în altul, prin
deprimarea unei trăsături morfologice
- înaintare în vârstă → scade nivelul inflamaţiei ţesutului conjunctiv → apare o deplasare lentă a
zonei de ataşament → proces denumit incorect erupţie pasivă
4. rolul joncţiunii dentongingivale în menţinerea integrităţii parodonţiului
- acţionează pentru a proteja cementul, ligamentul parodontal şi osul alveolar de factorii agresivi
dezvoltaţi în cavitatea orală
- procesul inflamator depăşeşte un anumit grad → proliferare activă la nivelul epiteliului joncţional
→ migrarea epiteliului joncţional → pungă parodontală
- deteriorarea şi pierderea ataşării epiteliale → adâncire a sulcusului gingival → elemente care
definesc patologia parodontală
- totuşi, există posibilitatea ca epiteliului de joncţiune să fie înlocuit mai târziu de un epiteliu cu
origine în epiteliul oral, identic fenotipic → epiteliul joncţional din jurul implantelor