De ce facem ceea ce facem?

- motivatia -

Este cunoscut faptul că nu recepţionăm în mod pasiv influenţele externe

şi nici nu reacţionăm în mod mecanic la solicitările vieţii de zi cu zi, ci în
funcţie de anumite cerinţe interne care ne determină să fim selectivi în
raport cu exigenţele de adaptare. Pentru a înţelege şi explica
comportamentul, ne întrebăm firesc: de ce facem ceea ce facem? Care sunt
cauzele pentru care am adoptat o conduită anume? Exista vreo raţiune
pentru modul în care am procedat? Iată doar câteva întrebări la care nu
găsim întotdeauna răspunsuri convenabile.

1.MOTIVAŢIA - definire şi caracterizare generală

Ne întrebăm, de asemenea: Care sunt resorturile interne care ne
impulsionează să acţionăm într-un anumit fel? Cum se face că, uneori,
acţionăm împotriva voinţei noastre? Dacă facem apel la conceptul de
motivaţie, vom fi capabili să găsim răspunsuri la aceste întrebări, vom
descoperi cauzele şi logica diferitelor comportamente aparent lipsite de
explicaţii. Orice activitate umană are la bază un minimum de stimulare
internă cu rol de dinamizare şi orientare în ambianţă.
Putem defini motivaţia ca reprezentând totalitatea stărilor de
necesitate internă ale organismului care stimulează şi orientează
comportamentul în vederea satisfacerii lor. In categoria "stărilor de
necesitate" putem include forme motivaţionale, precum: trebuinţe, motive,
interese, convingeri, idealuri, adică un ansamblu de factori care activează,
ghidează şi reglează acţiunile.
Motivaţia joacă rolul unui "filtru" prin intermediul căruia noi recepţionăm
şi asimilăm influenţele externe şi interne; prin motivaţie devenim
"permeabili" din punct de vedere psihologic doar la acei stimuli care sunt
capabili să ne satisfacă trebuinţele. In timp ce anumite trebuinţe sunt
înnăscute (cele biologice), înscrise în zestrea noastră genetică, altele sunt
dobândite în cursul interacţiunii noastre cu mediul fizic şi socio-cultural (ex:
trebuinţa de confort, de informare, de navigare pe Internet, de prestigiu
personal, de afirmare a Sinelui, etc.)

1
2.Componentele motivatiei
2.1.Trebuintele sunt componente motivaţionale de bază care exprimă în
plan subiectiv stările de necesitate pentru anumite obiecte, evenimente şi
persoane, nevoia de ceva anume.
Exemple: trebuinţa de hrană, de explorare, trebuinţe ludice (de joc), nevoia
de afecţiune maternă, trebuinţa de a iubi şi de a fi iubit, nevoia de libertate,
nevoia de putere (administrativă, economică, politică, religioasă), etc.
Trebuinţele se activează periodic şi sunt capabile să ne împingă spre
găsirea unor modalităţi de satisfacere a lor. In mod obişnuit există mai multe
trebuinte aflate în stări de activare diferite; din ansamblul trebuinţelor
noastre, la un moment dat, se desprinde una care se impune ca dominantă.
Procesul satisfacerii trebuinţelor biologice prezintă o fază de activare-
orientare a trebuinţei şi una de declanşare-susţinere energetică a acţiunii.
Când ni se face foame, excitabilitatea nervoasă din centrii hipotalamusului
începe să crească în intensitate, ceea ce, în plan psihologic, echivalează cu
apariţia impulsului motivaţional (trăit în plan subiectiv ca o stare de tensiune
internă).

Procesul satisfacerii trebuinţelor

Impulsul determină apariţia dorinţei de a consuma un anumit aliment
(reprezentarea vizuală a alimentului însoţită de o anumită atracţie faţă de
acesta). Valenţa este componenta motivaţională dată de relaţia dintre
calitatea alimentului şi trebuinţa noastră de hrană; dacă există condiţii
optime de hrănire, atunci valenţa este pozitivă şi acţionează ca forţă de
atracţie, iar dacă, spre exemplu, alimentul este alterat, atunci valenţa este
negativă şi va determina un comportament de evitare. Impulsul generat de
trebuinţă, orientat prin dorinţă şi valenţă spre un anumit produs, devine
tendinţa motivţtională. In sfârşit, prin intermediul limbajului intern formulăm
intenţia de a acţiona în dependenţă de scop. După ingerarea unei cantităţi
corespunzătoare de alimente, prin conexiune inversa negativa (feed-back),
tensiunea iniţială este diminuată, ajungându-se la starea de saţietate şi
refacerea echilibrului fiziologic. Se realizează astfel reglarea de stabilizare
prin care sunt menţinute în limite relativ constante anumite funcţii psiho-
fiziologice.
Uneori suntem nevoiţi să suspendăm temporar acţiunea, prin efort
voluntar, datorită existenţei unor condiţii restrictive care nu permit
satisfacerea trebuinţei. Alteori, datorită unor activităţi deosebit de

2
interesante "uitam să şi mâncăm", trebuinţa de hrană fiind ţinută, pentru un
timp, în penumbra conştiinţei.
In cazul trebuinţelor superioare, reglarea se realizează prin mecanismul
conexiunii inverse de tip pozitiv (feed-before), care acţionează în sensul
"ruperii" echilibrului iniţial şi al refacerii lui, mereu la alte niveluri calitative,
în sensul dezvoltării şi al autodepăşirii. Prin intermediul reglarii de
dezvoltare devine posibilă trecerea de la forme relativ simple de
comportament la organizări acţionale superioare specific umane.
La ora actuală există mai multe modele interpretativ-explicative ale
motivaţiei, cel mai cunoscut fiind de departe cel al psihologului american
Abraham Maslow(1908-1970). Reprezentant de seamă al perspectivei
umaniste în psihologie, Maslow nu s-a limitat la alcătuirea unei liste de
trebuinţe, ci a elaborat un model teoretic cu aplicaţii practice, potrivit căruia
trebuinţele sunt organizate şi ierarhizate pe 5 niveluri, model cunoscut în
psihologie sub denumirea de "piramida trebuinţelor"

Pirmida trebuinţelor (A.Maslow)

De la baza piramidei spre vârf întâlnim urmatoarele niveluri: trebuinţele
biologice (trebuinţa de oxigen, hrană, mişcare, repaus, odihnă, somn,
trebuinţe sexuale), trebuinţe de securitate (nevoia de protecţie fizică, de
securitate emoţională, siguranţa locului de muncă), trebuinte de afiliere
(nevoia de apartenenţă la un anumit grup, echipă, formaţie, nevoia de a avea
prieteni), trebuinţe de stimă şi statut (nevoia de prestigiu, nevoia de o bună
reputaţie, nevoia de consideraţie), trebuinţe de autorealizare (nevoia
concordanţei dintre gândire şi acţiune, nevoia de autodepăşire). Maslow a
arătat că motivarea diferitelor acţiuni se realizează conform unor reguli:

- Cu cât o trebuinţă este mai des satisfacută, cu atât probabilitatea apariţiei

şi activării ei tind să scadă;
- In cursul dezvoltării psihice, omul este motivat mai întâi de trebuinţele
biologice situate la baza piramidei şi abia apoi de cele situate spre vârf,
ponderea diferitelor niveluri modificându-se în funcţie de stadiul dezvoltării
psihice a individului;
- O trebuinţă situată pe o treaptă superioară reuşeşte să motiveze
comportamentul numai dacă trebuinţele situate pe treptele inferioare au
fost satisfăcute;
- Cu cât o trebuinţă este situată la un nivel mai înalt, cu atât ea este mai
specific umană.

3
 2.2.Motivele sunt trebuinţe activate, conştientizate, direcţionate şi
finalizate cu o acţiune precisă. Motivele, prin acţiunile orientate pe care le
determină, prin comportamentele de satisfacere pe care le declanşează,
"developează" trebuinţele, le face cunoscute.
După nivelul conştientizării, motivele pot fi conştiente sau inconştiente
(uneori se întâmplă să nu ne dăm seama de motivul real al acţiunilor noastre).
Dacă ne raportăm la procesul psihic implicat în procesul de motivare,
deosebim motivele afective ( nevoia de a fi admirat şi iubit, nevoia de
apreciere şi aprobare socială, etc.) de cele cognitive (nevoia de stimulare
senzorială, nevoia de a cunoaşte,s.a.).
După efectele comportamentale pe care le produc, motivele pot fi :
pozitive (lauda, încurajarea) sau negative (blamul, pedeapsa, ignorarea), iar
după sursa generatoare, motivele se împart în motive intrinseci şi motive
extrinseci.
Motivele intrinseci îşi au izvorul în trebuinţa de orientare şi explorare a
mediului care, la vârste mici, se manifestă prin reflexul de orientare. In
cazul motivaţiei intrinseci recompensa este dată de activitatea
însăşi(trebuinţa de mişcare, nevoi legate de joc, plăcerea de a învăţa, nevoia
de a cunoaşte, dorinţa de a fi cel mai bun, de a avea succes, etc.).
Motivele extrinseci sunt generate de stimulările externe, sursa motivaţiei,
izvorul ei aflându-se în exterior ; ex: lauda, aprobarea, dojana, pedeapsa,
banii, competiţia, dorinţa de a obţine note mari, ataşamentul faţă de cadrul
didactic,etc. Caracteristic pentru motivul extrinsec este faptul că
activitatea constituie un mijloc prin care individul obţine recompensa sau
evită o pedeapsă; în cele mai multe situaţii de viaţă, acţiunile noastre sunt
determinate de o combinaţie specifică a motivelor intrinseci cu cele
extrinseci.
Pentru realizarea unor acţiuni mai dificile, este necesar un efort voluntar
susţinut care să facă posibilă depăşirea obstacolelor interne sau externe ce
apar în calea realizării scopului. Voinţa intervine atât în procesul luării
deciziei referitor la acţiunea care trebuie realizată (navighez pe Internet
pentru că aşa vreau sau desfăşor o activitate obligatorie pentru că
trebuie ?), cât şi în susţinerea motivului pentru care s-a optat, prin
mobilizarea resurselor energetice de care dispune individul.

2.3.Interesele sunt stimuli motivaţionali care exprimă orientarea activă

şi relativ stabilă a personalităţii spre anumite domenii de activitate, obiecte,

4
persoane. Ele se caracterizează prin stabilitate, varietate şi nivel de
organizare. Spre deosebire de trebuinţe, interesele sunt forme
motivaţionale specific umane ce presupun un anumit nivel de organizare,
constanţă şi eficienţă în planul activităţii. Nu trebuie să confundăm de pildă,
trebuinţa de orientare şi investigare (curiozitatea de tip instinctual) cu
interesul de cunoaştere. Deşi derivă din "trunchiul" trebuinţei de investigare,
interesul de cunoaştere este uo formă motivaţională complexă ce presupune
existenţa unor componente cognitive superioare. Atunci când suntem
interesaţi de un anumit domeniu sau activitate, suntem capabili de eforturi
susţinute pentru obţinerea unei eficienţe maxime. Bogăţia intereselor
constituie un indicator important al nivelului de maturizare al persoanei.

2.4.Convingerile sunt idei cu o mare valoare motivaţională în sfera

personalităţii. Persoana care este convinsă de o idee, luptă pentru susţinerea
şi promovarea ei.
2.5.Idealurile sunt modele mintale de tip anticipativ, individuale sau
colective, cu ajutorul cărora proiectăm în viitor, sub forma unor imagini şi
idei, anumite finalităţi (scopuri). Idealurile sunt forţe psihice care
integrează şi subordonează întreaga sferă motivaţională a personalităţii.
Exemple: idealul de viaţă (scopul şi sensul vieţii), idealul educaţional,
profesional, moral, estetic, s.a.).

3.Relatia dintre motivatie si performanta

Studiul motivaţiei prezintă o însemnătate deosebită din perspectiva
obţinerii succesului în acţiunile pe care le întreprindem. Relaţia de
corespondenţă dintre o anumită valoare a intensităţii motivaţiei şi un anumit
nivel de dificultate al sarcinii, se numeşte optimum motivtional. A fi optim
motivaţi, înseamnă a fi mobilizaţi astfel încât să obţinem randamentul maxim
în activitate. Atingerea stării de optimum motivaţional depinde de o serie de
factori: modul în care percepem dificultatea şi complexitatea unei sarcini,
felul în care ne evaluăm posibilităţile (subestimare, estimare corectă şi
supraestimare), tipul de sistem nervos (puternic sau slab), factorii de
personalitate (tipul temperamental, trasăturile de caracter, etc). Dacă ne
raportăm la modul în care percepem complexitatea unor acţiuni, în sarcinile
simple, odată cu creşterea intensităţii motivaţiei, creşte şi nivelul
performanţei; în schimb, în sarcinile complexe, creşterea motivaţiei se
asociază până într-un punct cu creşterea performanţei, după care, pe masură
ce intensitatea motivatiei creşte, performanţa începe să scadă.

5
 Atunci când dificultatea unei sarcini este percepută corect, există condiţii
ca individul să obţina rezultate superioare în acţiunile pe care le întreprinde.
Din perspectiva estimării şanselor de succes, starea de motivare optimă
se obţine atunci când o persoană îşi apreciază corect posibilităţile de reuşită.
In cazul unei estimări incorecte, starea de submotivare (când motivaţia se
află sub nivelul posibilităţilor) şi o stare de supramotivare, când nivelul de
activare motivaţională se află cu mult peste capacităţi. In prima situaţie
persoana în cauza nu obţine performanţe remarcabile, are un nivel redus al
aspiraţiilor, îşi subestimează capacităţile de care dispune, iar în cea de-a
doua, dorinţa atingerii unor performanţe exagerat de mari, peste posibilităţi,
antrenează după sine stări de încordare şi nelinişte, precum şi un consum
energetic crescut(chiar înaintea confuntării cu sarcina).

Bibliografie :

• „Psihologie” an I semestrul I , Invatamant la Distanta

• www.clopotel.ro