Ministerul Sănătăţii

Strategia naţională pentru prevenirea şi

controlul infecţiilor cu transmitere sexuală

2003

1
2
Scopul strategiei naţionale este de a contribui la îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei
şi în special la îmbunătăţirea sănătăţii reproducerii şi sexualităţii în România, prin prevenirea
şi combaterea infecţiilor cu transmitere sexuală, precum şi prin asigurarea pentru persoanele
infectate şi sau afectate de către această patologie a accesului echitabil la servicii de sănătate
complexe, integrate şi de calitate.

Prin strategia naţională de prevenire şi control a infecţiilor cu transmitere sexuală, Ministerul

Sănătăţii răspunde unei probleme prioritare de sănătate publică din România. În ultimii zece
ani, incidenţa infecţiilor cu transmitere sexuală a înregistrat o tendinţă îngrijorătoare de
creştere continuă şi pentru a controla acest fenomen este necesară o abordare complexă şi
intersectorială. Strategia oferă cadrul general pentru dezvoltarea şi coordonarea programelor
şi intervenţiilor în domeniul prevenirii, supravegherii epidemiologice şi asistenţei medicale
pentru infecţiile cu transmitere sexuală, prin definirea obiectivelor generale, specifice şi a
principalelor direcţii de acţiune care trebuie întreprinse în perioada 2003-2006. Strategia
oferă de asemenea cadrul necesar dezvoltării şi armonizării legislaţiei şi reglementărilor
naţionale cu cele europene, în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană.

Această strategie naţională urmează principiile şi recomandările Organizaţiei Mondiale a

Sănătăţii şi este în concordanţă cu Strategia Ministerului Sănătăţii în domeniul Sănătăţii
Reproducerii, cu Strategia Naţională HIV/SIDA 2001-2003, precum şi cu alte iniţiative în
domeniu sprijinite de către Ministerul Sănătăţii.

Pentru îndeplinirea obiectivelor propuse, Ministerul Sănătăţii va promova şi susţine

colaborarea interministerială, cu reprezentanţii societăţii civile şi organizaţiile internaţionale
care oferă sprijin tehnic şi financiar dezvoltării sistemului sanitar din România. Avem
convingerea că lucrând împreună vom reuşi să ne atingem scopul, în beneficiul sănătăţii
publice din România.

Dr. Alexandru Rafila

Director General
Direcţia Generală de Sănătate Publică
şi Inspecţia Sanitară de Stat
Ministerul Sănătăţii

3
Lista abrevierilor utilizate in text

CCSSDM Centrul de Calcul, Statistică Sanitară şi Documentare Medicală

CDC Centrul de Control al Bolilor (Centers for Diseases Control)
CE Comunitatea Europeană
CEE Europa Centrală şi de Est
CNAS Casa Naţională de Asigurări de Sănătate
CSC Comunicare pentru Schimbarea Comportamentului
DGSPISS Direcţia Generală de Sănătate Publică şi Inspecţia Sanitară de Stat
DSP Direcţia de Sănătate Publică
DV Dermato-Venerolog
FTA-Abs Fluorescent Treponemal Antibody-Absorbtion (test treponemic)
HIV Virusul Imunodeficienţei Umane
IEC Informare-Educare-Comunicare
ITS Infecţii cu Transmitere Sexuală
JSI Institutul de Cercetare şi Formare JSI
MS Ministerul Sănătăţii
CSI Comunitatea Statelor Independente
OMS Organizaţia Mondială a Sănătăţii
ONG Organizaţii neguvernamentale
RPR Rapida Plasma Reagin test (test netreponemic)
SC Sifilis Congenital
TPHA Treponema Pallidum Hemmaglutination Assay (test treponemic)
UE Uniunea Europeană
UNAIDS Fondul Naţiunilor Unite pentru SIDA
UNFPA Fondul Naţiunilor Unite pentru Populatie
UNICEF Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii
USAID Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională
VDRL Venereal Diseases Research Laboratories (test netreponemic)

4
CUPRINS
INTRODUCERE ............................................................................................................................ 7
CONTEXTUL INTERNAŢIONAL ŞI EUROPEAN .................................................................... 9
SITUAŢIA ACTUALĂ ÎN ROMÂNIA....................................................................................... 10
1. EVOLUŢIA EPIDEMIOLOGICĂ A INFECŢIILOR CU TRANSMITERE SEXUALĂ ............................... 10
2. COMPORTAMENTUL SEXUAL, CUNOŞTINŢELE ŞI ATITUTIDINILE POPULAŢIEI PRIVIND
INFECŢIILE CU TRANSMITERE SEXUALĂ ...................................................................................... 12
3. SUPRAVEGHEREA ŞI CONTROLUL INFECŢIILOR CU TRANSMITERE SEXUALĂ........................... 13
4. OFERTA DE SERVICII MEDICALE PENTRU PACIENŢII CU INFECŢII CU TRANSMITERE SEXUALĂ . 16
4.1. Îngrijirile medicale acordate la diferitele nivele ale asistentei medicale...................... 16
4.2. Circuitul pacienţilor....................................................................................................... 18
4.3. Costurile diagnosticării şi tratării cazurilor de ITS ...................................................... 19
5. RESURSELE DISPONIBILE ........................................................................................................ 20
6. CADRUL DE REGLEMENTARE. ASPECTE LEGISLATIVE ÎN DOMENIUL ITS ................................ 21
SCOP, OBIECTIVE, DIRECŢII DE ACŢIUNE ......................................................................... 23
OBIECTIVE GENERALE........................................................................................................ 24
OBIECTIVE SPECIFICE. DIRECŢII DE ACŢIUNE............................................................. 25
CADRUL DE IMPLEMENTARE ............................................................................................... 38
1. CADRUL GENERAL.................................................................................................................. 38
2. REFORMA SISTEMULUI DE SĂNĂTATE, CADRUL LEGISLATIV, PROCESUL DE ADERARE LA UE. 39
3. ROLURI ŞI RESPONSABILITĂŢI ................................................................................................ 41
4. MOBILIZAREA RESURSELOR ................................................................................................... 44
5. MONITORIZAREA SI EVALUAREA ............................................................................................ 45
BIBLIOGRAFIE........................................................................................................................... 47
ANEXE ......................................................................................................................................... 49
ANEXA 1: PIERDEREA INDIVIZILOR DIN MOMENTUL INFECTĂRII PÂNĂ LA VINDECARE ............ 49
ANEXA 2: EVOLUŢIA MORBIDITĂŢII PRIN SIFILIS SI GONOREE, ROMÂNIA 1989-2002 .............. 49
ANEXA 3: CIRCUITUL PACIENTULUI /SUSPECTULUI DE ITS...................................................... 51
ANEXA 4: DISTRIBUTIA MEDICILOR DERMATOVENEROLOGI SI A SECTIILOR DE
DERMATOVENEROLOGIE............................................................................................................. 52
ANEXA 5: CADRUL LEGISLATIV CARE REGLEMENTEAZĂ DOMENIUL PREVENIRII,
SUPRAVEGHERII, CONTROLULUI ŞI SERVICIILOR DE SĂNĂTATE ÎN DOMENIUL ITS IN ROMÂNIA . 53
ANEXA 6: DEFINITIILE DE CAZ ALE INFECTIILOR CU TRANSMITERE SEXUALA COMUNICABILE . 54

5
6
 INTRODUCERE

În condiţiile tendinţei de creştere continuă a incidenţei infecţiilor cu transmitere sexuală (ITS)

în România, acestea reprezintă o prioritate de sănătate publică. În acest context, strategia
Ministerului Sănătăţii este să asigure îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei prin
prevenirea, combaterea, controlul infecţiilor cu transmitere sexuală, precum şi prin accesul
echitabil la îngrijiri de sănătate integrate în domeniu.
La baza elaborării strategiei de prevenire şi combatere a infecţiilor cu transmitere sexuală
stau următoarele principii:
• Infecţiile cu transmitere sexuală reprezintă o prioritate de sănătate publică, nu numai ca o
cauză principală de morbiditate în populaţia adultă, cu complicaţii posibile de la
infertilitate la cancer de col, expunerea nou-născuţilor la grave probleme de sănătate,
deces prematur dar şi prin consecinţele sale socio-economice;
• Există o strânsă legătură între infecţiile cu transmitere sexuală şi transmiterea virusului
HIV pe cale sexuală; prezenţa unei infecţii cu transmitere sexuală netratată poate
multiplica de zece ori riscul transmiterii şi infectării cu virusul HIV. Astfel, tratarea
infecţiilor cu transmitere sexuală este parte componenta a strategiei de prevenire a
infecţiei HIV.
• Abordarea exclusiv din punct de vedere a asistenţei medicale s-a dovedit ineficace,
infecţiile cu transmitere sexuală continuând să reprezinte o problemă de sănătate publică
atât în ţările dezvoltate cât şi în ţările în curs de dezvoltare. Este necesară o abordare
integrată şi intersectorială a serviciilor furnizate persoanelor infectate şi afectate, o
atenţie deosebită trebuind acordată prevenţiei primare;
• Statul garantează dreptul la sănătate tuturor cetăţenilor săi, accesul universal şi echitabil
la servicii de sănătate. Serviciile de sănătate furnizate persoanelor afectate de infecţiile cu
transmitere sexuală trebuie să fie accesibile, acceptabile şi eficace, deziderate care nu pot
fi atinse fără o creştere a rolului medicului de familie. O atenţie specială trebuie acordată
gravidelor şi populaţiei tinere.
• Incidenţa maxima a infecţiilor cu transmitere sexuală se găseşte în grupul populaţional
15-29 de ani, după cum arată diferite studii internaţionale. Programe speciale de prevenire
şi acces la servicii specializate trebuie dezvoltate pentru adolescenţi/tineri, ca şi pentru
grupuri vulnerabile sau marginalizate (deţinuţi, soldaţi, persoane care practica sexul in
scop comercial, homosexuali, populaţia rroma, etc), precedate de studii care să
demonstreze cele mai potrivite metode de abordare a acestora.
• Prezenta strategie urmează principiile şi recomandările OMS şi este în concordanţă cu
Strategia MS în domeniul Sănătăţii Reproducerii, cu Strategia Naţională HIV/SIDA
2001-2003, cu programul UNFPA „Sprijin pentru sănătatea reproducerii şi sexualităţii în
România”,cu „Iniţiativa pentru Sănătatea Familiei” finanţată de USAID şi implementată
de Institutul de Cercetare şi Formare John Snow (JSI R&T), cu componenta ITS din
programul Bancii Mondiale pentru sănătate în România, precum şi cu alte iniţiative în
domeniu sprijinite de către Ministerul Sănătăţii.
În acest context, se adoptă ca acţiuni strategice prioritare pentru prevenirea şi controlul
infecţiilor cu transmitere sexuală intervenţiile cuprinse în „modulul de sănătate publică”
recomandat de OMS şi UNAIDS:

7
• Promovarea unor comportamente sexuale cu risc scăzut
• Stimularea creşterii adresabilităţii persoanelor infectate şi afectate la îngrijiri de sănătate
integrate
• Integrarea controlului infecţiilor cu transmitere sexuală în asistenţa medicală primară
precum şi în alte servicii de sănătate
• Dezvoltarea şi adaptarea de servicii la nevoile grupurilor populaţionale cu risc crescut
• Abordarea într-un mod complex şi complet a asistenţei medicale oferite persoanelor
infectate şi afectate
• Prevenirea şi tratarea sifilisului congenital şi conjunctivitei neonatale
• Depistarea într-un stadiu precoce a infecţiilor simptomatice şi asimptomatice
Elemente cheie pentru succesul implementării prezentei strategii sunt:
• Obţinerea consensului asupra prezentei strategii şi căilor de acţiune şi intervenţiilor
ulterioare, mai ales în rândul furnizorilor serviciilor de sănătate
• Dezvoltarea si implementarea unui plan de acţiune pentru următorii trei ani, cu activităţile
concrete necesare atingerii obiectivelor propuse, cu responsabilităţile definite pentru
fiecare nivel de acţiune, cu resursele necesare implementării acestor activităţi la termenele
stabilite.
• Asigurarea resurselor necesare (umane şi financiare). Resursele financiare trebuie să
provină atât de la MS (din cadrul actualelor subprograme naţionale de sănătate publică
1.1 şi 1.5), cât şi din fondul asigurărilor sociale de sănătate. Este necesar ca celelalte
ministere, prin direcţiile de resort (Ministerul Educaţiei,Cercetării şi Tineretului,
Ministerul Justiţiei, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei si Internelor,
etc) să contribuie financiar la programele de prevenire şi combatere a infecţiilor cu
transmitere sexuală şi să fie atrase resurse din sectorul privat şi de la organizaţiile
internaţionale cu activitate în domeniu
• Introducerea problematicii infecţiilor cu transmitere sexuală pe agenda Comisiei naţionale
pentru supravegherea, controlul şi prevenirea cazurilor de infecţie HIV/SIDA.
• Coordonarea utilizării resurselor prin înfiinţarea unei Unităţi de Management a
Programului Naţional de Prevenire a Infecţiilor cu transmitere sexuală, cu personal
dedicat, care să coordoneze, să monitorizeze şi să raporteze utilizarea eficace şi eficientă
a resurselor conform activităţilor programului
• Modificarea legislaţiei şi reglementărilor în vigoare, acolo unde este necesar
• Colaborarea intersectorială, în special Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului,
Ministerul Justiţiei, Ministerul Apărării Naţionale si Ministerul Administraţiei si
Internelor
• Recunoaşterea, susţinerea şi integrarea activităţii societatii civile în programele de
prevenire si control al infecţiilor cu transmitere sexuală.

8
 CONTEXTUL INTERNAŢIONAL ŞI EUROPEAN

În întreaga lume anual mai mult de 400 de milioane de adulţi sunt afectaţi de infecţii cu
transmitere sexuală. ITS reprezintă o problemă de sănătate publică atât în ţări industrializate
cât şi în curs de dezvoltare (anexa nr.1). Impactul acestor infecţii la nivelul sănătăţii
individuale şi sociale este considerabil, fapt care a determinat eforturi din partea Organizaţiei
Mondiale a Sănătăţii şi a Băncii Mondiale de a cuantifica gravitatea problemei.

Existenţa şi impactul pe care îl au ITS la nivel de familie şi de societate a primit recunoaştere

formală din partea comunităţii ţărilor lumii pentru prima dată în 1994 în cadrul Conferinţei
Internaţionale pentru Populaţii şi Dezvoltare (International Conference in Population and
Development) organizată de Naţiunile Unite la Cairo. Cu aceea ocazie, decidenţii politici au
hotărât să îşi concentreze atenţia asupra sănătăţii reproducerii, inclusiv asupra screening-ului
şi tratamentului ITS. În multe ţări, campaniile naţionale de prevenire care folosesc mesaje
ţintite pentru audienţă specifică aflată la risc major şi-au dovedit eficacitatea în adoptarea de
comportamente sănătoase. Mesajele care se potrivesc populaţiei generale se referă la:
importanţa reducerii numărului de parteneri sexuali, eficacitatea utilizării prezervativului
pentru protejarea împotriva transmiterii infecţiilor şi beneficiul utilizării unei metode duble:
folosirea prezervativului pentru prevenirea transmiterii ITS şi a unei alte metode
contraceptive pentru prevenirea sarcinii nedorite.

După semnarea tratatului de la Amsterdam, Comisia Europeană a adoptat directive care

urmăresc îmbunătăţirea sistemului de supraveghere a bolilor transmisibile, inclusiv a ITS, în
ţările din UE şi care asigură o coordonare corespunzatoare a acţiunilor între ţările europene.
Acestea se referă la: decizia 2119/98/CE care prevede realizarea unei reţele de supraveghere
epidemiologică şi de control al bolilor transmisibile; decizia 2000/57/CE cu privire la
semnalarea rapidă şi sistemul de răspuns pentru prevenirea şi controlul bolilor transmisibile;
decizia 2000/96/CE care se referă la acoperirea bolilor transmisibile de către reţeaua ţărilor
comunităţii. Ca urmare, a fost stabilită şi este în prezent operaţională o reţea a Uniunii
Europene pentru supravegherea şi controlul bolilor transmisibile.

În strategia regională OMS/EURO “Sănătate pentru toţi 21” (“Health 21 – Health for All in
the 21st Century”) se specifică faptul că în ţările din Regiunea Europeană în decadele
anterioare s-a înregistrat o scădere continuă a incidenţei ITS cum ar fi sifilisul şi gonoreea.
Acestea au constituit o problemă minoră în zonă până în anul 1993. Recent, se constată o
evoluţie cu caracter epidemic a sifilisului în special în ţări din CSI dar şi din CEE. Cauzele
posibile sunt reprezentate de: lipsa de educaţie sexuală în şcoli, acceptabilitatea şi calitatea
clinicilor care se ocupă de problema ITS, lipsa de pe piaţă sau costurile mari ale
prezervativelor, creşterea accentuată a migraţiei populaţiilor, schimbări la nivel cultural şi în
ceea ce priveşte valorile în special în rândul tinerilor, creşterea fenomenului prostituţiei. De
asemenea în aceste ţări se constată o creştere alarmantă a sifilisului congenital şi a cazurilor
combinate de ITS şi HIV. Strategia OMS sugerează iniţierea în ţările regiunii de programe
care să răspundă situaţiei existente, să cuprindă acţiuni de prevenire, îngrijire şi supraveghere
a ITS, inclusiv a sifilisului congenital. Programele se vor adresa tuturor segmentelor societăţii
şi în mod particular grupurilor cu risc crescut şi vor fi furnizate întotdeauna cu respectarea
drepturilor omului şi cu menţinerea demnităţii persoanelor afectate.

9
Organizaţiile Naţiunilor Unite, OMS, UNFPA, UNAIDS, UNICEF dar şi Uniunea
Europeană, USAID sau alte guverne şi organizaţii internaţionale acordă asistenţă tehnică şi
financiară ţărilor în nevoie din întreaga lume, inclusiv din regiunea europeană în procesul de
aplicare a programelor de prevenire a ITS în randul populaţiei generale şi vulnerabile.
Sectorului de sănătate îi revine rolul de a facilita întelegerea clara a gravităţii acestor
probleme de sănătate de către liderii politici din ţările afectate.

În 1997 într-un raport al Bancii Mondiale se declara faptul că eforturile de prevenire a ITS
sunt critice şi trebuie să reprezinte o prioritate pentru decidenţii politici. În mod particular
raportul specifica că o atenţie crescută trebuie acordată dezvoltării de programe de prevenire
care sa aibă ca ţintă principală grupurile cele mai susceptibile de a transmite aceste infecţii
cum ar fi prostituatele, clienţii lor şi tinerii şi în acest fel să determine cel mai bun impact în
reducerea ratelor de infectare la nivel de populaţie.

SITUAŢIA ACTUALĂ ÎN ROMÂNIA

1. Evoluţia epidemiologică a infecţiilor cu transmitere sexuală

În ceea ce priveşte raportarea infecţiilor cu transmitere sexuală, cerinţele internaţionale
(decizie UE) prevăd obligativitatea raportării sifilisului (inclusiv sifilisul congenital), infecţiei
gonococice, infecţiei cu Chlamydia Trachomatis şi infecţiei HIV/SIDA.
În România, dintre ITS, este obligatorie raportarea cazurilor de infecţie cu sifilis, gonoree şi
infecţie HIV. Dintre acestea, incidenţa sifilisului poate fi considerată drept un indicator
pentru tendinţa evolutivă a ITS. Conform datelor oferite de Ministerul Sănătăţii 1
morbiditatea prin sifilis în rândul populaţiei a avut o tendinţă accentuată de creştere, valoarea
raportată în anul 2002 (56,68 o/oooo) fiind de aproape 3 ori mai mare decât cea raportată în
anul 1989 (19,8 o/oooo) (anexa nr 2). Cu toate acestea, se consideră că datele oficiale existente
reflectă o subraportare, în special datorită tendinţei evidente a populaţiei de a nu se adresa
cabinetelor medicale specializate în momentul în care constată apariţia unei leziuni în zona
genitală. În plus, cea mai mare parte a cazurilor de sifilis sunt diagnosticate în stadiile II sau
III ale bolii şi nu în stadiul primar de infecţie. Incidenţa sifilisului este mai mare in mediul
urban, la sexul masculin şi la grupa de vârstă 20-29 de ani. Conform Organizaţiei Mondiale a
Sănătăţii, Health for All 2002, media incidenţei sifilisului în anul 2000 era în Uniunea
Europeană de 1,07%000 şi de 13,14%000 în ţările Europei Centrale şi de Est, comparativ cu cea
înregistrată în România care era de 45,17%000 (anexa nr 2). Incidenţe mai mari decât ale
României erau raportate doar în Kazahstan (161,38%0000), Belarus (104,86%000), Ucraina
(91,64%000) şi Kyrghistan (73,35%000).

Numărul cazurilor anuale de sifilis congenital înregistrate în perioada 1989-2002 – în

condiţiile în care nu este stabilită o definiţie de caz la nivel naţional pentru cazul confirmat –
a avut o tendinţă marcat ascendentă, ajungând de la un număr de 22 în 1989 la unul de 423 în
anul 2002; începând cu 1 iulie 2002 a fost instituit la nivel naţional un sistem de supraveghere
a sifilisului congenital la nou-născutul viu (bazat pe o definiţie de caz suspect şi pe declararea
doar a cazurilor a căror teste de confirmare sunt pozitive). În cele 6 luni de supraveghere a

1
Centrul de Calcul, Statistică Sanitară şi Documentare al Ministerului Sănătăţii şi Familiei

10
fost raportat un număr de 59 de cazuri confirmate de sifilis congenital al nou-născutului viu
dintr-un număr de 20 de judeţe. Din restul judeţelor au fost primite raportări ale unor cazuri
suspecte dar care nu au întrunit condiţiile minime de includere în această categorie.

În privinţa infecţiei HIV/SIDA, numărul de cazuri noi se menţine relativ constant însă
caracterul epidemiei HIV s-a modificat. Dacă la începutul anilor '90 majoritatea cazurilor de
infecţie apăreau la copii, datorându-se preponderent transmiterii nosocomiale, în momentul
de faţă cazurile “noi” la copii sunt reprezentate de cazurile diagnosticate la cei care au data
naşterii înainte de 1990 sau la copiii născuţi de mame seropozitive pentru HIV; numărul
cazurilor de SIDA diagnosticate la copii sub 14 ani este în scădere de la 400-500 cazuri noi în
perioada 1991-1998 la 65 cazuri noi în 2002; cazurile diagnosticate la adulţi sunt în relativă
creştere. Principala cale de transmitere a infecţiei HIV la adult este cea heterosexuală. (60%).
La data de 31 decembrie 2002 erau înregistrate 13.675 cazuri cumulate de HIV/SIDA (5676
cazuri HIV şi 7999 cazuri SIDA) dintre care 10.125 bolnavi erau în viaţă, 7279 (71,89%)
dintre aceştia fiind copii.

Evoluţia morbidităţii prin infecţie gonococică a cunoscut o scădere importantă (practic o

înjumătăţire) în 2002 (16,98 o/oooo) faţă de 1989 (35,7 o/oooo), tendinţă contrară celei
înregistrate de sifilis (anexa nr 2). Este evidentă subraportarea acestor cazuri, ţinând cont de
datele epidemiologice provenite din literatura medicală internaţională precum şi de o serie de
condiţii existente în România. Există două posibile explicaţii pentru acest fenomen: o
subraportare din partea sistemului medical sau o lipsă de adresabilitate către cabinetele
medicale din partea populaţiei. Principalele motive pentru cea de a doua situaţie pot fi
următoarele: caracterul considerat "ruşinos" al acestui tip de afecţiuni, lipsa de informare
privind semnele clinice ale ITS sau autoadministrarea de antibiotice.

În ceea ce priveşte infecţia genitală cu Chlamydia, în cursul anului 2002 a fost efectuat un
studiu de seroprevalenţă şi seroincidenţă în 8 judeţe (Constanta, Călăraşi, Olt, Hunedoara,
Alba, Cluj, Iaşi, Suceava), care s-a adresat persoanelor de sex feminin aparţinând grupei de
vârsta 15-45 ani; studiul şi-a propus evaluarea magnitudinii infecţiei cu chlamydii la
populaţia feminină cuprinsă între 15-45 ani prin efectuarea de teste serologice pentru
determinarea IgG şi IgM anti-chlamydia. Din 6.067 probe lucrate un număr de 3.147 (52%)
au fost pozitive. Din totalul testelor pozitive, testele cu semnificaţie de infecţie recentă (IgM)
au reprezentat 35 %. Datele preliminare ale acestui studiu arată că infecţia genitală cu
Chlamydia spp. este o problemă de sănătate publică care necesită în continuare efort de
investigare şi tratament. Se impune şi introducerea unui sistem de supraveghere şi raportare a
infecţiei genitale cu Chlamydia spp.

În ceea ce priveşte alte infecţii cu transmitere sexuală de interes pentru sănătatea publică,
trebuie să fie luate în considerare şi infecţiile cu virusul herpes simplex şi cele cu
papilomavirusuri. Nu există date statistice provenind dintr-un sistem de raportare instituit la
nivel naţional în ceea ce priveşte morbiditatea prin infecţia genitală cu papilomavirusuri -
chiar dacă la nivel regional există în anumite centre universitare capacitatea tehnică şi
profesională de evidenţiere a acestei infecţii - în România. În vederea utilizării eficiente a
resurselor implicate în diverse programe de evaluare a incidenţei infecţiei cu
papilomavirusuri umane este benefică coordonarea acestor activităţi. O informaţie indirectă
despre posibila existenţă a unui număr important de cazuri de ITS netratate la noi în ţară o

11
constituie procentul foarte mare (43,4%) de femei de vârstă 15-44 de ani care au considerat,
în cadrul Studiului Sănătatea Reproducerii 19992, că au probleme de fertilitate.

2. Comportamentul sexual, cunoştinţele şi atitutidinile populaţiei privind infecţiile cu

transmitere sexuală
În rândul populaţiei generale, adolescenţii şi adulţii tineri cu vârstă sub 25 de ani reprezintă
categoria de vârstă cea mai expusă riscului. Vârsta primului contact sexual este în scădere, iar
numărul partenerilor sexuali este în creştere. Tinerii din această categorie de vârstă au o rată
relativ scăzută de utilizare a metodelor de contracepţie modernă (doar 39% dintre tinere
raportează utilizarea unei metode moderne de contracepţie la momentul ultimului contact
sexual, jumătate dintre acestea folosind prezervativul). De asemenea, în rândul acestei
categorii de vârstă incidenţa sifilisului şi a altor infecţii cu transmitere sexuală, inclusiv
infecţia cu HIV/SIDA, este mai ridicată comparativ cu restul categoriilor de vârstă. În acelaşi
timp, conform datelor oferite de studiile naţionale realizate în ultimul deceniu în România,
tinerii sunt foarte puţin conştienţi de riscurile pe care le reprezintă pentru sănătate
contractarea acestor afecţiuni.
Următoarele date, oferite de acelaşi studiu menţionat anterior3, pot fi considerate relevante
pentru înţelegerea situaţiei şi a principalelor caracteristici de comportament sexual preventiv
ale populaţiei tinere din România:
• Activitatea sexuală se intensifică şi diversifică în România: Cercetarea Sănătăţii
Reproducerii din România - 1999 a arătat că vârsta mediană a primului contact sexual a
scăzut de la 20,5 ani în 1993 la 19,5 ani în 1999. În 1999, 56,3% dintre femeile sub 20 ani
şi 80,5 dintre bărbăţii de aceeaşi vârstă îşi începuseră viata sexuală; 34% dintre femeile
active sexual şi 86% dintre bărbaţii activi sexual au raportat că au avut relaţii sexuale cu
mai mult de un partener. Majoritatea bărbaţilor tineri (62%) au declarat că au avut relaţii
sexuale cu mai mult de patru partenere, iar 27% au raportat mai mult de zece partenere.
• Lipsa de cunoştinţe corecte şi complete privind ITS-urile şi folosirea prezervativului:
Deşi în 1999, aproape toţi respondenţii ştiau de existenţa prezervativului, doar 78% dintre
femei cunoşteau şi modul în care se foloseşte; există deci o diferenţă mai mult decât
semnificativă între cunoaşterea acestei metode şi cunoaşterea modului cum se utilizează,
cu atât mai mult folosirea sa. Studiile realizate au arătat că aproximativ 97-98% din
populaţie a auzit despre existenţa infecţiei cu HIV/SIDA, aproximativ acelaşi procent
cunoştea faptul că se poate transmite pe cale sexuală, iar 90% ştiau că SIDA este o boală
letală. Există însă un grad evident de dezinformare în această privinţă: aproximativ o
treime dintre femeile chestionate considerau că HIV se poate transmite prin folosirea în
comun a obiectelor, baie publică, sărut, înţepături de ţânţari, strâns mâna. De asemenea,
38% dintre femeile care auziseră de HIV/SIDA nu cunoşteau faptul că infecţia cu HIV
poate fi asimptomatică iar o persoană infectată poate să nu se deosebească de una
sănătoasă. Numai 55% dintre femei şi 65% dintre bărbaţi au fost de acord că te poţi
infecta cu HIV şi de la un partener stabil. În ceea ce priveşte restul ITS-urilor, două treimi
dintre respondenţi nu auziseră de alte afecţiuni din această categorie în afară de sifilis (de
care auziseră 85% dintre respondenţi) şi gonoree (de care auziseră 53% dintre persoanele
intervievate).

2
Studiul Sănătăţii Reproducerii în România , Asociaţia Română de Sănătate Publică şi Management Sanitar,
2000
3
Studiul Sănătăţii Reproducerii în România , Asociaţia Română de Sănătate Publică şi Management Sanitar,
2000

12
• Lipsa folosirii corecte şi consecvente a prezervativului: În 1998, 90% dintre femeile
tinere şi respectiv 93% dintre bărbaţii tineri erau de acord că folosirea prezervativului
protejează contra infecţiei cu HIV/SIDA. Studiul din 1999 a arătat însă că numai 21,5%
dintre femei şi 38,5% dintre bărbaţi au folosit prezervativul la momentul primului lor
contact sexual. La momentul ultimului contact sexual 18,9% dintre tinere si 33,9% dintre
tinerii bărbaţi au declarat că au folosit această metodă de protecţie.
• Lipsa de conştientizare a riscului personal de infectare: În 1998, 75% dintre tinerele femei
şi 69% dintre bărbaţii aparţinând grupei de vârstă 15-25 ani considerau riscul lor de a se
infecta cu HIV drept foarte scăzut sau inexistent. În ceea ce priveşte alte infecţii cu
transmitere sexuală, chiar şi tinerii care erau conştienţi de existenţa acestora considerau că
aceste afecţiuni sunt extrem de uşor curabile, motiv pentru care nu trebuie să reprezinte
un motiv de îngrijorare.

3. Supravegherea şi controlul infecţiilor cu transmitere sexuală

Rolul sistemului de supraveghere este de a detecta cu rapiditate bolile transmisibile şi
izbucnirile epidemice, de a monitoriza tendinţa de evoluţie a bolilor transmisibile precum şi
de a elabora strategii de sănătate publică şi măsuri de control în vederea diminuării incidenţei
acestor boli. În prezent, sistemul de supraveghere al ITS-urilor este un sistem vertical, rigid,
orientat aproape exclusiv către controlul eficient al cazului. Un sistem de supraveghere
eficace al ITS-urilor trebuie să includă activităţi complexe, parţial sau deloc realizate în
România în prezent, cum ar fi: supravegherea de tip sentinelă (inexistentă în momentul de
faţă în ceea ce priveşte ITS), culegerea datelor de prevalenţă (activităţi efectuate parţial în
cadrul sistemului de raportare), desfăşurarea unor activităţi de screening (în România
efectuate parţial, doar în cazul gravidelor), supravegherea comportamentelor (inexistent în
acest moment în domeniul ITS) şi supravegherea sindromică (inexistentă de asemenea în
domeniul ITS).

În România sifilisul şi gonoreea sunt boli cu raportare obligatorie iar de la 1 iulie 2002 s-a
instituit la nivel naţional şi un sistem de raportare a sifilisului congenital la nou-născutul viu.
În momentul actual nu există un sistem de raportare pentru infecţia genitală cu chlamydia,
papilomavirusurile umane sau virusul herpes simplex.
În conformitate cu deciziile Uniunii Europene este necesar ca în cadrul sistemului de
supraveghere al ITS să fie inclus şi sistemul de supraveghere al infecţiei cu Chlamydia
trachomatis; acest lucru va necesita elaborarea unui sistem de raportare a cazurilor
confirmate, a unei definiţii de caz, precum şi a metodologiei de supraveghere în sistem
sentinelă.
În vederea îmbunătăţirii sistemului de supraveghere a ITS va fi utilă elaborarea şi punerea în
practică a unor sisteme de supraveghere sindromică şi comportamentală în anumite zone ale
ţării.
În trecut controlul autorităţilor statului era total şi se realiza prin depistare activă a cazului şi
efectuarea obligatorie a tratamentului în spital, fără a lua în considerare pacientul şi dreptul
lui la confidenţialitate. În prezent controlul autorităţilor în supravegherea şi controlul
ITS-urilor a fost diminuat până la dispariţie. Acest fapt se datorează transformărilor
structurale ale sistemului de sănătate, în care descentralizarea nu a fost urmată de
reglementări coerente în acest domeniu sau de măsuri şi programe pentru prevenirea şi
combaterea infecţiilor cu transmitere sexuală.

13
In momentul actual se află în lucru un proiect al unui nou ordin de ministru referitor la
controlul infecţiilor cu transmitere sexuală.
Deficienţe ale sistemului de supraveghere:
• Deficienţe legislative şi de reglementare. Sistemul de supraveghere al infecţiilor cu
transmitere sexuală este reglementat prin Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 544/1995 -
“Măsurile de prevenire şi combatere a bolilor transmise pe cale sexuală”. Nu există o
coerenţă între reglementările MS şi prevederile din sistemul de asigurări de sănătate şi
este necesară coordonarea mai eficientă între MS şi CNAS în vederea armonizării tuturor
deciziilor referitoare la domeniul ITS. Pe de altă parte, nu toate prevederile Ordinului
menţionat sunt respectate iar parte dintre ele sunt depăşite.
1. Depistarea precoce
Depistarea cazurilor este semnalată mai frecvent în stadii tardive iar agenţii angajatori nu
se implică în asigurarea testării personalului la angajare. Menţiunea care precizează faptul
că bolnavii cu sifilis recent nu pot fi angajaţi decât cu avizul medicului dermato-
venerolog este impracticabilă şi nu există mijloace de a se urmări punerea ei în practică.
Practicarea obligatorie a seroreactiei de triaj VDRL la toate persoanele internate, nu este
respectată aşa cum este specificat în actualul ordin.
Examinarea medicală periodică a gravidelor (necesar a fi efectuată lunar) precum şi
examenul serologic (din luna a III-a şi a VIII-a) nu mai reprezintă o măsură eficientă de
prevenire a sifilisului congenital, existând un număr relativ mare de gravide care nu se
adresează medicului de familie sau la care acesta nu recomandă testarea serologică. Este
strict necesară elaborarea unor măsuri coerente necesare pentru testarea serologică
antiluetică a gravidelor în cadrul primului examen medical de care beneficiază.
Repetarea dupa 60 de zile a examenului serologic pentru sifilis al pacienţilor cu gonoree
sau cu alte infecţii cu transmitere sexuală nu poate fi respectată decât într-un număr redus
de cazuri, mulţi dintre pacienţi nerevenind la control.
Controlul medical periodic al unor categorii de persoane (personal de servire din unităţi
de alimentaţie publică şi colectivă, personal de serviciu din unităţile de găzduire publică
şi de cazare colectivă, personalul de îngrijire din creşe, etc) este greu de monitorizat iar
practica a arătat că aceste examene (atât clinice cât şi serologice) nu sunt cost-eficace. Pe
de altă parte, nu există argumente ştiinţifice solide ca pentru multe din categoriile la care
face referire ordinul să fie efectuate aceste examinări.
Controlul medical periodic antivenerian al persoanelor care constituie surse potenţiale
polivalente de boli venerice (existent în Ordinul nr. 544/1995) conţine prevederi în ceea
ce priveşte comunicarea de către organele de poliţie cabinetelor DV a numelor unor
persoane care sunt considerate surse de boli venerice. În momentul de faţă aceste
menţiuni sunt lipsite de consistenţă şi deci imposibil de aplicat.
Este necesară includerea în Contractul cadru a unor menţiuni privind punctarea serviciilor
acordate de către medicul de familie pentru tratamentul chimioprofilactic al contacţiilor,
efectuarea investigaţiei epidemiologice, dispensarizarea fostului bolnav de ITS.
2. Combaterea
Prevederile referitoare la izolarea şi internarea bolnavilor de sifilis pe toata perioada de
contagiozitate a bolii sau conform deciziei medicilor dermato-venerologi pentru cazurile
necontagioase nu este medical necesară, este costistoare şi nu respectă recomandările
Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

14
 Contacţii bolnavilor de sifilis nu primesc în totalitate tratament profilactic (cu toate că
este menţionată în mod expres obligativitatea administrării acestuia la toţi contacţii
identificaţi).
Nu există reglementări precise de “management de caz” şi nici soluţii alternative care să
soluţioneze eventualele probleme apărute în contextul refuzului pacienţilor şi a contacţilor
sexuali ai acestora de a efectua tratamentul antiluetic.
Obţinerea informatiilor de la vecini, prieteni, de la locul de muncă, etc. în vederea
identificării altor contacţi sexuali decât cei declaraţi de bolnavi, aşa cum este menţionat în
ordinul de ministru nr. 544/1995, este contrară dreptului la confidenţialitate a pacientului.
Informarea epidemiologică are mult de suferit în contextul actual în care medicii de
familie nu se implică şi nici nu sunt implicaţi în activităţile specifice investigaţiei
epidemiologice, deşi aceştia pot conform reglementărilor în vigoare să depisteze şi să
trateze unele cazuri de ITS (ex. candidoze, scabie, pediculoza, herpes genital) sau să
trimită pentru diagnostic definitiv şi tratament specialistului dermato-venerolog alte ITS
(sifilis, gonoree, infecţii cu Chlamydia etc).
3. Raportarea
Este necesară elaborarea şi implementarea unui mecanism care să permită raportarea ITS
din cadrul întregii reţele medico-sanitare (inclusiv sistemul privat şi reţeaua de planificare
familială).
Circuitul raportării obligatorii a sifilisului şi gonoreei este complicat şi greoi şi ca atare
lipsit de eficacitate. Teoretic, medicul specialist DV (care stabileşte diagnosticul şi
conduita terapeutică) raportează lunar cazurile la DSP şi la medicul coordonator DV
judeţean. Semestrial, DSP şi medicul coordonator DV judeţean raportează cazurile
confirmate la CCSSDM şi la Spitalul Scarlat Longhin, care raportează la rândul lor
Ministerului Sănătăţii. Pe de altă parte, medicii de familie ar trebui să raporteze cazurile
de ITS suspecte şi care se confirmă către DSP-uri. Raportarea dublă conduce nu numai la
o risipă de resurse, dar şi la date diferite, în funcţie de sursă. Veriga principală este
medicul dermato-venerolog care, din păcate, nu poate asigura coerenţa informaţiei şi nici
rapiditatea transmiterii acesteia. Lipsa unui suport informatic unitar şi logic completează
acest cadru iar direcţiile de sănătate publică sunt în momentul de faţă doar o staţie de
“tranzit” a informaţiei, fără un rol important în controlul acestei situaţii.
Sistemul de raportare al cazurilor de la nivelul asistenţei medicale primare până la nivelul
Ministerului Sănătăţii este insuficient armonizat iar inexistenţa unui management al
sistemelor de informaţii conduce la diferenţe importante de la un judeţ la altul, creând
probleme în interpretarea datelor, la nivel central.
Nu există o modalitate unitară de raportare a cazurilor la diferite niveluri ale asistenţei
medicale şi este evidentă precaritatea şi lipsa de informatizare a mijloacelor de
transmitere a acestor informaţii între diferite niveluri de autoritate implicate în controlul
ITS.
Sifilisul congenital (SC) era raportat pana la data de 1 iulie 2002 - moment în care a fost
introdus la nivel naţional sistemul de supraveghere a sifilisului congenital al
nou-născutului viu - fără a avea o definiţie clinică de caz.
• Sistemul de asigurări de sănătate nu stimulează furnizorii de servicii de sănătate să
contribuie la supravegherea şi combaterea ITS-urilor. Raportarea obligatorie a cazurilor
de ITS nu este respectată nici de medicii de familie independenţi, nici de către furnizorii
privaţi de servicii medicale. Existenţa în anumite cazuri a unor taxe pentru consultaţii

15
 reprezintă o barieră pentru posibilii pacienţi sau contacţii lor. În multe judeţe,
ambulatoriul de specialitate din dispensarul policlinic a fost desfiinţat. Personalul sanitar
cu pregătire medie din cabinetul DV din spital sau ambulator implicat în colectarea
informaţiilor necesare investigaţiei epidemiologice a fost redus drastic; în momentul de
faţă investigaţia epidemiologică este efectuată de către personalul de specialitate DV,
medicul în 40% din cazuri şi asistentul medical în 60% din cazuri.
• Populaţia are o înţelegere neuniformă a responsabilităţii individuale. Se constată de
asemenea lipsa participării comunităţii în soluţionarea acestor cazuri.

4. Oferta de servicii medicale pentru pacienţii cu infecţii cu transmitere sexuală

Îngrijirile medicale acordate cazurilor de ITS ar trebui să fie efectuate în conformitate cu
prevederile Ghidului de diagnostic şi tratament al infecţiilor transmise sexual, promovat
printr-un Ordin al Ministrului Sănătăţii şi Familiei4. Acest ghid, intrat în uz începând din
decembrie 2001, a fost elaborat printr-un proces consultativ în care au fost implicate
comisiile de dermatovenerologie ale MS şi ale Colegiului Medicilor din România şi este în
concordanţă cu recomandările în domeniu ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi ale
Centrului de Control al Bolilor (CDC, Atlanta). El a înlocuit recomandările din ordinul
544/1995 şi a fost distribuit medicilor dermatovenerologi, neonatologi, pediatri, ginecologi,
urologi şi medicilor din cabinetele de planificare familială.
Nu s-a efectuat o evaluare formală a modului în care prevederile din acest ghid sunt
respectate dar din informaţii indirecte rezultă ca diseminarea în teritoriu a acestui ghid şi
pregătirea personalului medical pentru a-l aplica sunt departe de a fi complete. De aceea,
exista încă destule situaţii în care sunt folosite alte modalităţi diagnostice şi terapeutice, care
fie au un raport cost-eficacitate foarte modest, fie sunt insuficient fundamentate ştiinţific.
Ghidul de diagnostic şi tratament al ITS cuprinde, pe lângă partea de tratament etiologic, şi o
parte de tratament sindromic. Deşi tratamentul etiologic este ideal şi ar trebui utilizat în toate
circumstanţele în care acest lucru este posibil, aplicarea sa are şi unele dezavantaje precum:
întârzierea iniţierii tratamentului (datorită timpului necesar efectuării investigaţiilor), costuri
suplimentare legate de investigaţiile efectuate, imposibilitatea utilizării în acele situaţii în care
accesul la investigaţii lipseşte sau este foarte dificil. În acele circumstante în care diagnosticul
şi tratamentul etiologic nu sunt posibile, abordarea sindromică are avantaje clare precum
oferirea imediată a unui tratament cu un raport cost-eficacitate foarte bun şi absenţa costurilor
suplimentare legate de investigaţii. Deocamdată însă, aceasta abordare sindromică este foarte
puţin utilizată, chiar în zone cu resurse limitate, în care tratamentul etiologic nu este posibil,
algoritmii de tratament sindromic fiind puţin cunoscuţi (foarte probabil datorită introducerii
lor recente, de cca. 1 an).

4.1. Îngrijirile medicale acordate la diferitele niveluri ale asistenţei medicale

Cabinetul de medicină de familie
Medicii de familie sunt într-o poziţie privilegiată din punct de vedere al relaţiei pe care o pot
stabili cu pacienţii de pe listele proprii şi ar putea oferi servicii de consiliere şi îngrijiri
medicale în domeniul ITS. Medicii de familie vin în contact cu bolnavii /suspecţii de ITS sau
sunt în poziţia de a identifica ITS prin recomandarea unor investigaţii de screening, cel mai
frecvent în următoarele 4 circumstanţe: a) pentru bolnavii cu ITS confirmaţi prin consultul de

4
Ordinul MSF nr 385 din 31mai 2002

16
specialitate dermatovenerologic şi pentru contacţii acestora; b) pentru gravide − cu ocazia
luării în evidenţă şi a controalelor periodice pe parcursul sarcinii (teoretic ar trebui să se
efectueze două teste VDRL/RPR şi un test HIV); c) în cadrul examenelor medicale la
angajare sau în cadrul consultaţiilor pentru eliberarea certificatului prenupţial (se efectuează
VDRL şi în anumite circumstanţe şi testul HIV); d) în cadrul controlului medical anual al
asiguraţilor în vârsta de peste 18 ani. Prin Contractul-cadru5 medicii de familie sunt
cointeresaţi să se implice în depistarea ITS primind 20 puncte pentru fiecare caz confirmat
depistat activ. Nu este punctată depistarea contacţilor care nu sunt bolnavi, deci nu este
încurajată depistarea precoce a contacţilor. În plus, conform aceluiaşi Contract-cadru medicii
de familie nu pot recomanda ca investigaţii pentru clarificarea diagnosticului de ITS decât
VDRL/RPR şi nu sunt autorizaţi să recomande investigaţii precum: ex. secreţie
uretrală/vaginală, investigaţii pentru depistarea infecţiei cu Chlamydia. În plus, medicii de
familie au deja numeroase sarcini şi trebuie să facă faţă unor numeroase solicitări medicale şi
birocratice, ceea ce le limitează considerabil timpul pe care l-ar putea aloca îngrijirilor
medicale acordate cazurilor de ITS.
Ambulatoriul de specialitate
Modificarea asistenţei medicale ambulatorii în România, prin înfiinţarea cabinetelor de
medicină de familie şi a cabinetelor medicale individuale care acordă asistenţă medicală de
specialitate în regim ambulator a anulat noţiunea de teritoriu şi policlinică teritorială cu
cabinet de venerologie aferent precum şi prevederile respective din Ordinul MS nr. 544/1995.
În locul policlinicilor au apărut ambulatoriile de dermato-venerologie, organizate conform
Ordonanţei nr.124/1998. Aceste ambulatorii nu au preluat însă în totalitate atribuţiile
policlinicilor. Rolul specialistului din ambulator s-a deplasat dinspre prevenire, consiliere şi
depistare/tratament ITS, spre confirmarea diagnosticului de ITS şi tratarea acestora, ceea ce
dus la scăderea numărului de îmbolnăviri depistate activ şi la diminuarea foarte importantă a
serviciilor medicale de prevenţie şi consiliere. Conform reglementărilor actuale, consultaţia
medicală de specialitate nu poate fi acordată decât pe baza unui bilet de trimitere de la
medicul de familie sau de la un alt medic de specialitate, ceea ce întârzie accesul pacienţilor
cu ITS la specialist (anexa nr 3).
Spitalul
Principalele ITS care sunt diagnosticate/tratate în spitale sunt: sifilisul, gonoreea,
condiloamele acuminate, infecţia cu Chlamydia spp., herpesul genital. Dintre pacienţii cu
aceste afecţiuni, cel mai adesea sunt internaţi cei cu sifilis, dar, ca şi în cazul asistenţei
medicale din ambulatoriu, există o mare variabilitate a regimurilor terapeutice folosite. Chiar
in condiţiile existenţei Ghidului de diagnostic şi tratament al ITS, sunt spitale în care, pentru
tratamentul sifilisului se utilizează încă scheme de tratament cu doze mari de penicilină
pentru perioade relativ lungi de timp. Acest lucru este legat de faptul că, în mod tradiţional,
îngrijirea pacienţilor cu sifilis era efectuată exclusiv prin internare în spital, ceea ce determină
o creştere nejustificată a costurilor. Simplificarea schemelor de tratament pentru sifilis şi
alinierea lor la standardele internaţionale pe de o parte şi renunţarea la obligativitatea
internării pe de altă parte au determinat o reducere a proporţiei cazurilor internate, dar există
încă situaţii în care se insistă pe internarea unor cazuri care ar putea fi tratate în regim
ambulatoriu. În puţine secţii de dermato-venerologie există personal cu pregătire medie
angajat pentru a efectua consilierea, depistarea şi informarea contacţilor. În prezent această
categorie de personal este deficitară.

5
Ordinul nr 20/12/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind
conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate in asistenta medicala
primara. Monitorul Oficial al Romaniei p I nr 78 bis/06.02.2003, pg 11.

17
Sectorul privat
Deficienţele sistemului public determină un număr important de pacienţi cu ITS să se
adreseze sectorului privat din motive legate de: a) garanţii mai bune de confidenţialitate (date
de scurtarea unui circuit care, în cazul asistenţei medicale de stat, presupune contactul cu
numeroase persoane – medici şi alte categorii de personal medical sau auxiliar), b) accesul
rapid la servicii, c) oferirea unui tratament în regim ambulatoriu şi d) speranţa evitării
declarării contacţilor impusă în prezent prin sistemul de notificare obligatorie al partenerilor.
Deşi cresterea adresabilităţii la servicii, indiferent de tipul lor - publice sau private - este
benefică, se cuvine subliniat faptul ca accesul populaţiei cu resurse financiare limitate
(săracii, unele grupuri populaţionale vulnerabile, tinerii) la serviciile de diagnostic şi
tratament din sectorul privat este limitat iar aceste grupuri sunt printre cele mai expuse la
ITS-uri.
Laboratorul
Activitatea laboratoarelor implicate în diagnosticul ITS nu este coordonată şi nu există măsuri
de control al calităţii. Aceste realităţi conduc la apariţia unor probleme medicale şi etice (de
exemplu pacienţi care au teste pozitive pentru o ITS la un laborator, infirmate la un alt
laborator sau invers) şi la creşterea costurilor diagnosticului (testări multiple cu rezultate
incerte, în locul unei testări unice cu rezultat valid) atât pentru sistemul sanitar cât şi pentru
pacienţi (care ajung să suporte costul testării pentru a-şi clarifica situaţia). De asemenea, se
constată: creşterea costurilor tratamentului (prin tratarea inutilă a unor pacienţi cu rezultate
fals-pozitive datorate unor erori tehnice/umane), dificultăţi în monitorizarea post-terapeutică
şi existenţa unui impact medical şi social negativ consecutiv netratării cazurilor de ITS
rămase nediagnosticate datorită unor rezultate fals-negative prin erori tehnice / umane.
Laboratoarele nu sunt egal distribuite teritorial şi, în majoritatea cazurilor, investigaţiile de
laborator presupun deplasarea pacientului în alte locaţii decât cea în care se suspicionează
diagnosticul de ITS; în anumite regiuni, accesul la unele investigaţii este foarte limitat.

4.2. Circuitul pacienţilor

Consultul/diagnosticarea pacienţilor cu ITS
În prezent, circuitul pacienţilor cu ITS se desfăşoară lent, cu repercusiuni negative atât asupra
evoluţiei bolii la pacienţii respectivi cât şi asupra colectivităţii (riscul transmiterii ITS altor
persoane). Acest circuit lent se datorează în mare parte prevederilor legislaţiei actuale iar
durata sa (mai multe zile) este adesea descurajantă pentru cei care ar dori să solicite îngrijiri
medicale pentru ITS (anexa nr 3). Pacienţii cu ITS (sau cei care doresc un consult pentru a
exclude o posibilă ITS) trebuie să se adreseze medicului de familie (de obicei cu programare
pe o listă de aşteptare). Medicul de familie, după o consultaţie, poate infirma /confirma
suspiciunea de ITS. Pentru anumite ITS (ex. scabie, pediculoza, candidoza), medicul de
familie poate prescrie tratamentul necesar, în timp ce pentru alte ITS (sifilis, gonoree, infecţie
cu Chlamydia, condiloame acuminate etc) este necesară consultarea unui specialist
dermatovenerolog din ambulatoriul de specialitate (înscriere pe o nouă listă de aşteptare).
Dacă specialistul dermatovenerolog consideră necesar, urmează o nouă trimitere la
specialistul dermatovenerolog din spital pentru internare (după alte câteva zile) sau la un
laborator specializat (de spital sau de ambulatoriu) pentru efectuarea de investigaţii
suplimentare.
Tratamentul pacienţilor cu ITS
Conform reglementărilor în vigoare, medicamentele care se eliberează pe bază de prescripţie
medicală fără contribuţie personală se distribuie doar prin farmaciile cu circuit închis al

18
spitalelor. Această reglementare a fost introdusă pentru a determina o reducere a costurilor
legate de tratament (deoarece medicamentele distribuite în acest sistem vor costa mai puţin
decât dacă ar fi distribuite în sistem deschis) şi, potenţial, pentru a permite un mai bun control
şi management al fondurilor destinate tratamentului. Din păcate însă, pentru situaţia
particulară a infecţiilor transmise sexual, aceasta reglementare introduce piedici birocratice
care determină întârzieri suplimentare faţă de cele determinate de consult /diagnostic, cu
repercusiuni negative importante pentru pacient şi pentru colectivitate. Abordarea sindromică
propusă în Ghidul de diagnostic şi tratament al ITS nu poate fi susţinută corespunzător cu
medicaţie gratuită, deoarece medicamentele gratuite se eliberează numai pentru cazurile de
ITS confirmate.
În ceea ce priveşte colaborarea în domeniul ITS a dermatovenerologilor cu medicii din alte
specialităţi (ex. obstetrică-ginecologie, pediatrie etc.), aceasta în general a funcţionat.
Anumite disfunctionalităţi observate par a fi legate de temerea unora dintre medicii de alte
specialităţi de a îngriji pacienţi cu ITS. Deşi este recomandabil ca ITS precum sifilisul să fie
diagnosticate şi tratate de către dermatovenerologi, există situaţii în care acest tratament s-ar
putea efectua în condiţii mai bune pentru pacient −sub supravegherea dermatovenerologului −
în alte secţii decât cele de dermatovenerologie (ex. tratarea gravidelor cu sarcini la risc deja
spitalizate în servicii de obstetrică-ginecologie, tratarea sifilisului congenital precoce la nou-
născuţii prematuri sau la cei care au nevoie de asistenţă pediatrică specializată în servicii de
neonatologie / pediatrie), deoarece pacienţii respectivi pot avea şi alte probleme medicale /
chirurgicale, uneori chiar mai importante decât infecţia transmisă sexual.

4.3. Costurile diagnosticării şi tratării cazurilor de ITS

Sifilis.
Diagnostic: examenul direct (ultramicroscopic) nu este o metodă foarte costisitoare (3,53
USD)6, dar necesită dotare cu ultramicroscop şi personal medical special pregătit. Din lipsă
de resurse materiale şi umane, ultramicroscopia este efectuată în foarte puţine laboratoare.
Diagnosticul sifilisului congenital nu se bazează pe identificarea T. pallidum la nou-născut,
deşi acesta este cel mai important element de diagnostic de certitudine conform definiţiei de
caz. Diagnosticul serologic este mult mai larg răspândit, costul acestuia fiind de circa 2,8
USD/test netreponemic calitativ (VDRL sau RPR). Testele netreponemice cantitative sunt
efectuate în foarte puţine laboratoare din ţară, ceea ce reprezintă o problemă având în vedere
că aceste teste sunt cea mai bună modalitate de urmărire a evoluţiei post-terapeutice. Testele
treponemice (FTA-Abs, TPHA) sunt disponibile în puţine laboratoare, deşi în prezent costul
lor (3,6 USD/test) este sensibil apropiat de cel al testelor netreponemice.
Tratament. Medicamentul de elecţie folosit pentru sifilis este puţin costisitor (2.4 milioane UI
benzathin penicilină costa circa 0,8 USD). Tratamentul cu acest medicament ar trebui să
poată fi efectuat tuturor pacienţilor şi contacţilor lor, indiferent dacă sunt asiguraţi medical
sau nu (conform protocolului dintre MS şi CNAS şi pacienţii cu sifilis care nu sunt asiguraţi
beneficiază de tratament). La costul scăzut al tratamentului pentru sifilis, se adaugă însă încă
în multe cazuri costurile spitalizării (20-25 USD/zi). Deşi schemele actuale de tratament din
Ghidul de tratament al ITS nu mai presupun obligativitatea internării, din diferite motive
(tradiţie, cazuri sociale, dificultăţi în oferirea tratamentului gratuit în ambulator) există încă
un număr important de cazuri de sifilis care sunt tratate prin spitalizare. În prezent, datorită

6
Costurile investigaţiilor reprezintă media valorilor investigaţiilor respective de la trei furnizori de servicii
medicale din Bucureşti (de stat şi privaţi) în martie 2003. Calculul s-a efectuat pentru un curs mediu de 34.000
lei/USD.

19
unor bariere birocratice, pentru a putea obţine tratament gratuit pentru cazurile sociale este
mai simplu să li se ofere o internare în spital decât acces imediat la medicaţie şi tratament
gratuit în ambulator.

Gonoree.
Diagnostic. Costul unui examen direct pentru gonoree este de 3,82 USD. Pentru situaţiile în
care se suspicionează gonococi rezistenţi la antibioticele folosite, ar trebui să poată fi
efectuată cultura şi testarea sensibilităţii prin antibiogramă, metode mai costisitoare,
disponibile doar în laboratoare de referinţă.
Tratament. Exista mai multe antibiotice care permit tratamentul în doza unică, strict
supravegheat, al gonoreei. Cele menţionate in Ghidul de diagnostic şi tratament al ITS au
costuri variind între 2,1 si 6,5 USD.

Infecţia cu Chlamydia.
Diagnostic. Costul per test diagnostic de evidenţiere al antigenelor chlamydiene este de circa
8,1 USD. CDC şi OMS recomandă pentru confirmarea diagnosticului identificarea directă a
antigenelor în produsele patologice (ex. secreţie uretrală, col uterin, urină). Deşi aceste
recomandări se regăsesc şi în Ghidul MS, există încă numeroase centre care utilizează în scop
diagnostic serologia pentru Chlamydia, metodă foarte puţin specifică, nerecomandată de nici
unul din ghidurile internaţionale de diagnostic şi tratament (OMS, CDC, UE), consumând
resurse importante (5,88 USD/test serologic).
Tratament. În România, ca şi pe plan mondial, principalele două medicamente utilizate, cu
rezultate absolut similare, pentru tratarea infecţiilor cu Chlamydia sunt doxiciclina şi
azitromicina. Costul tratamentului variază între circa 0,9 USD/caz tratat cu doxiciclină (200
mg/zi, 7 zile) şi circa 16 USD/caz tratat cu azitromicină (1g/zi, doza unică). Conform
reglementărilor actuale, tratamentul infecţiei cu Chlamydia este gratuit, doar în situaţia în
care diagnosticul este confirmat prin examene de laborator; recomandare judicioasă care
trebuie menţinută. Se cuvine însă a remarca faptul că pentru aceasta afecţiune, costul
diagnosticării este de cca. 9 ori mai mare decât costul tratamentului cu doxiciclină. Aşadar
doxiciclina ar putea fi recomandată ca tratament sindromic gratuit, fără obligativitatea
confirmării paraclinice a diagnosticului.

5. Resursele disponibile
Resurse fizice7
În prezent nu există un proces de planificare sistematică la nivel naţional, regional şi judeţean
a resurselor fizice în funcţie de nevoile existente, şi există disparităţi în distribuţia geografică
a personalului şi facilităţilor, cu un număr de personal redus mai ales în rândul reţelei de
promovare a sănătăţii şi a medicilor epidemiologi din sistemul public.
Reţeaua de dermato-venerologie: Doar în municipiul Bucureşti exista 2 spitale de profil, în
restul judeţelor există secţii DV, astfel: câte 1 secţie există în 16 judeţe (38.1%): Covasna,
Vrancea, Sălaj, Gorj, Mehedinţi, Călărasi, Iaşi, Vâlcea, Dâmboviţa, Prahova, Argeş, Satu
Mare, Bistriţa Năsăud, Arad, Brăila, Giurgiu, câte 2 secţii funcţionează în 12 judeţe (28.6%):
Olt, Teleorman, Buzău, Vaslui, Galaţi, Tulcea, Ialomiţa, Botoşani, Neamţ, Dolj, Timiş,

7
Sursa datelor prezentate este Centrul de Calcul, Statistică Sanitară şi Documentare al Ministerului Sănătăţii

20
Constanţa., câte 3 secţii sunt în 8 judeţe (19%): Sibiu, Cluj, Alba, Braşov, Harghita, Bacău,
Caraş Severin, Bihor, câte 4 secţii există în 4 judeţe (9.5%): Maramureş, Hunedoara, Mureş,
Suceava (anexa nr 4).
Numărul paturilor existente în cadrul reţelei (1999) este de 3205, cu limite între 18 (în
judeţul Giurgiu) şi 387 în municipiul Bucureşti.
Numărul medicilor care activează în reţea era în 1999 de 417, media pe judeţ fiind de 9.9;
limita minimă era de 1 medic în judeţul Ilfov iar cea maximă de 80 de medici, în municipiul
Bucureşti. Putem aproxima că există circa 600 de persoane cu specialitate DV care activează
în sistem în momentul de faţă. Distribuţia medicilor dermatovenerologi la 100.000 de
locuitori este prezentată în anexa nr. 4. Numărul asistentelor din cadrul fostelor birouri
epidemiologice şi ambulator (implicate în desfăşurarea investigaţiei epidemiologice) a fost în
permanenţă diminuat fapt care a condus la o mai greoaie desfăşurare a activităţilor specifice.
Este util a fi luată în calcul posibilitatea retribuţiei acestora din fonduri de la bugetul stat
(subprogramul destinat controlului ITS-transferuri) sau de la CNAS.
Medicii de familie În prezent, sistemul asistenţei de sănătate primară include circa 16.000
medici de familie, la care se adaugă circa 250 cabinete de planificare familială şi 13 clinici de
planificare familială coordonate de ONG-uri. JSI / USAID şi UNFPA sprijină procesul de
instruire de bază în SR a furnizorilor de servicii din asistenţa primară de sănătate, care
conţine printre alte subiecte şi ITS. UNFPA este implicat în programul de competenţă de PF,
unde există un modul de ITS cu durata de 9 săptămâni
Medicii epidemiologi În cadrul direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului
Bucureşti există câte o persoană – medic epidemiolog - responsabilă de coordonarea
programului de control al ITS la nivel local; în marea majoritate a cazurilor aceste persoane
sunt implicate şi în desfăşurarea multor alte activităţi specifice acestor instituţii. Este evident
faptul că aceste 42 de persoane, în lipsa unui sistem coerent şi eficient de raportare şi în lipsa
unui mecanism de coordonare bine structurat şi funcţional, nu pot asigura o bună desfăşurare
a activităţilor specifice la nivel judeţean.
Reţeaua de promovare a sănătăţii În ceea ce priveşte compartimentul de promovare a
sănătăţii şi educaţie pentru sănătate din cadrul direcţiilor de sănătate publică se observă o
încadrare insuficientă cu personal în general şi personal de specialitate în particular, fapt care
nu este în măsura să confere speranţe de îmbunătăţire a activităţilor specifice desfăşurate.
Resurse financiare
Resursele financiare sunt asigurate din două surse principale: bugetul Ministerului Sănătăţii
prin programele naţionale de sănătate publică pentru componentele de prevenire şi
supraveghere a ITS şi din fondurile de la asigurările sociale de sănătate pentru componenta de
servicii de diagnostic, tratament şi îngrijire.
O contribuţie financiară substanţială o constituie agenţiile şi / sau organizaţiile
internaţionale, în principal organizaţiile Naţiunilor Unite şi USAID, prin susţinerea
programelor din domeniu - atât a celor desfăşurate de organizaţiile guvernamentale cât şi
cele neguvernamentale.

6. Cadrul de reglementare. Aspecte legislative în domeniul ITS

Schimbările structurale produse în sistemul de sănătate după 1989 au fost produse printr-un
volum mare de acte normative. De multe ori acestea au fost emise în regim de urgenţă, pentru
reglementarea unor domenii sau probleme punctuale. Astfel, actele normative nu sunt

21
totdeauna coerente, conţin prevederi contradictorii sau lasă nereglementate unele aspecte sau
domenii ale sistemului de sănătate. Aceste probleme legislative sau de reglementare nu au
ocolit nici domeniul ITS.
Domeniile prevenirii, supravegherii, controlului şi îngrijirilor ITS în România sunt
reglementate într-o serie de acte normative: constituţie, legi şi ordonanţe de urgenţă, hotărâri
de guvern şi ordine de ministru, multe dintre ele emise după anul 1989 (anexa nr 5).
Constituţia României garantează dreptul la ocrotirea sănătăţii (art.33), statul fiind obligat să ia
măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice. Legea asigurărilor sociale de sănătate
(legea 145/1997) specifică faptul că asiguraţii şi membrii de familie ai acestora au dreptul la
servicii medicale în mod nediscriminatoriu, în condiţiile legii. Anual sunt elaborate normele
metodologice de aplicare a Contractului Cadru cu privire la condiţiile acordării asistenţei
medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate, aceste norme ce fac referire şi
la ITS. Legea Sănătăţii Publice (legea 100/1998), stipulează faptul că direcţiile de sănătate
publică organizează şi supraveghează acţiunile de medicină preventivă din teritoriul judeţului
şi respectiv al municipiului Bucureşti prin îndeplinirea activităţilor de organizare, îndrumare
şi control al modului în care se realizează depistarea, tratamentul şi prevenirea bolilor cu
transmitere sexuală, potrivit normelor stabilite de MS. Actualei Direcţii Generale de Sănătate
Publică şi Inspecţie Sanitară de Stat din cadrul MS îi revine responsabilitatea de a dezvolta
strategia naţională de promovare a sănătăţii şi elaborarea programelor de control pentru
infecţia HIV/SIDA şi celelalte ITS.
Prevenirea şi controlul infecţiilor cu transmitere sexuală este unul dintre obiectivele
subprogramului de supraveghere şi control al bolilor transmisibile care face parte din
programul comunitar de sănătate publică. În cadrul subprogramului sunt specificate
activităţile propuse precum şi indicatorii de evaluare a rezultatelor obţinute în derularea
acestuia. Finanţarea acestui subprogram este realizată atât de la bugetul de stat prin bugetul
MS, cât şi din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, iar sumele
alocate sunt precizate anual.
De asemenea, au fost emise mai multe ordine ale MS care precizează modul de organizare şi
atribuţiile unităţilor sanitare şi ale personalului sanitar în domeniul prevenirii şi combaterii
infecţiilor cu transmitere sexuală, lista bolilor care trebuiesc declarate, procedura de raportare
lunară a datelor agregate.
Reprezentanţi ai Colegiul Medicilor din România împreună cu reprezentanţi ai MS şi ai
CNAS se implică în procesul de supraveghere a calităţii serviciilor medicale acordate şi al
respectării drepturilor pacienţilor. Având în vedere specificul ITS se pune problema păstrării
confidenţialităţii şi a respectării secretului profesional, aspecte stipulate de Codul deontologic
şi de Legea drepturilor pacientului emisă recent.

22
 SCOP, OBIECTIVE, DIRECŢII DE ACŢIUNE

SCOP
Scopul strategiei naţionale este de a contribui la îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei
şi în special la îmbunătăţirea sănătăţii reproducerii şi sexualităţii în România, prin prevenirea
şi combaterea infecţiilor cu transmitere sexuală, precum şi prin asigurarea pentru persoanele
infectate şi sau afectate de către această patologie a accesului echitabil la servicii de sănătate
complexe, integrate şi de calitate.

Pentru atingerea scopului propus, au fost definite pentru perioada 2003-2006 o serie de
obiective generale, corespunzând domeniilor prioritare care trebuie abordate într-o strategie
complexă de prevenire, combatere şi îngrijire a infecţiilor cu transmitere sexuală:
• Domeniul promovării unor comportamente sexuale sănătoase în rândul populaţiei sexual
active în general şi a populaţiei de adolescenţi şi tineri cu vârsta cuprinsă între 14 şi 29 de
ani
• Domeniul grupurilor populaţionale vulnerabile şi defavorizate
• Domeniul supravegherii epidemiologice, important atât pentru controlul ITS, cât şi pentru
utilizarea informaţiilor obţinute în luarea deciziilor de politică de sănătate în acest
domeniu
• Domeniul serviciilor de sănătate
• Domeniul politicilor de sănătate

Pentru fiecare obiectiv general au fost definite o serie de obiective specifice. Pentru definirea
acestora s-au utilizat următoarele criterii:
• să fie specific şi să corespundă unei anume componente a obiectivului general căruia îi
corespunde
• să fie cuantificabil, astfel încât să permită dezvoltarea de indicatori care să măsoare
îndeplinirea / atingerea obiectivului specific
• să fie adecvat, în contextul sistemului serviciilor de sănătate
• să fie realist, îndeplinirea/atingerea sa fiind posibilă cu resursele existente şi în cadrul
politicilor generale de sănătate din România
• să fie bine definit în timp

S-au dezvoltat de asemenea principalele direcţii de acţiune pentru atingerea fiecărui obiectiv
specific. Direcţiile de acţiune nu sunt exhaustive dar reprezintă ariile prioritate în care
Ministerul Sănătăţii îşi propune să acţioneze pentru îndeplinirea obiectivelor acestei strategii
şi atingerea scopului propus.
Pentru implementarea strategiei, un Plan de Acţiune va fi dezvoltat ulterior. Acesta trebuie să
definească pentru fiecare direcţie de acţiune activităţi concrete, ca şi resursele necesare şi
resursele disponibile, sursele de finanţare, termenele, responsabilităţile diferiţilor actori,

23
colaborarea pentru implementare cu agenţiile sau organizaţiile internaţionale precum şi cu
organizaţiile neguvernamentale. În perspectiva atingerii scopului propus şi pentru
îndeplinirea obiectivelor prezentei strategii, Planul de Acţiune se va regăsi începând cu anul
2004 ca Progamul Naţional de Prevenire şi Combatere al Infecţiilor cu Transmitere Sexuală,
parte integrantă a programelor naţionale de sănătate publică elaborate si coordonate de către
Ministerul Sănătăţii.

OBIECTIVE GENERALE. OBIECTIVE SPECIFICE. DIRECŢII DE ACŢIUNE

Obiectivele generale şi specifice ale Strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea
infecţiilor cu transmitere sexuală, se încadrează în Strategia Ministerului Sănătăţii în
domeniul sănătăţii reproducerii şi sexualităţii şi sunt concordante cu Strategia naţională
HIV/SIDA. Deşi componenta HIV/SIDA poate fi considerată parte integrantă a unei strategii
naţionale în domeniul prevenirii şi combaterii infecţiilor cu transmitere sexuală, prioritatea pe
care HIV/SIDA a reprezentat-o în ultimii ani pentru Guvernul României a condus la
dezvoltarea unei strategii guvernamentale în domeniul HIV/SIDA care este în curs de
implementare. În contextul creşterii continue a incidenţei infecţiilor cu transmitere sexuală, o
strategie naţională în domeniul ITS este necesară, complementară strategiei HIV/SIDA şi
bazându-se pe aceleaşi principii.
OBIECTIVE GENERALE
OG1. Reducerea incidenţei infecţiilor cu transmitere sexuală în populaţia sexual activă, în
special a populaţiei tinere, printr-o promovare susţinută a unui comportament sexual cu risc
scăzut şi creşterea adresabilităţii şi accesibilităţii la servicii specifice

OG2. Reducerea incidenţei infecţiilor cu transmitere sexuală în grupurile populaţionale

vulnerabile, printr-o promovare susţinută a unui comportament sexual cu risc scăzut şi
creşterea adresabilităţii şi accesibilităţii la servicii specifice

OG3. Dezvoltarea sistemului naţional de supraveghere epidemiologică a infecţiilor cu

transmitere sexuală în conformitate cu normele Uniunii Europene

OG4. Dezvoltarea şi îmbunătăţirea sistemului de sănătate, capabil să planifice şi să furnizeze

servicii de sănătate complexe şi complete pentru persoanele infectate şi afectate

OG5. Dezvoltarea de servicii noi şi adaptarea serviciilor la nevoile grupurilor populaţionale

vulnerabile sau cu nevoi speciale de îngrijire (gravidele)

OG6. Asigurarea unor politici de sănătate şi a unui cadru de reglementare capabil să

răspundă sectorial (sistemul serviciilor de sănătate) şi multi-sectorial domeniului infecţiilor
cu transmitere sexuală

În prezent, nu există suficiente evidenţe ştiinţifice sau informaţii sistematizate privind

structura grupurilor populaţionale afectate de ITS-uri în România. Dacă există anumite date
statistice despre numărul de persoane infectate cu sifilis sau gonoree, acestea sunt

24
insuficiente. Cadrul general al prezentei strategii se doreşte a fi suficient de flexibil încât să
permită revizuirea şi adaptarea sa conform datelor care vor fi oferite de studii ulterioare,
cercetarea fiind o direcţie de acţiune prioritară a prezentei strategii. În acest context, se
consideră ca grup populaţional prioritar întreaga populaţie sexual activă a României.
Principalul argument pentru acest demers este oferit de Cercetarea Sănătăţii Reproducerii din
România – 1999, care arată un comportament sexual la risc pentru toate categoriile
populaţionale.

Grupuri populaţionale vulnerabile: deşi nu există studii sistematice care să definească

populaţiile vulnerabile, literatura de specialitate internaţională şi contextul naţional sunt
argumente pentru definirea următoarelor grupe vulnerabile, pentru care sunt definite
obiective şi direcţii de acţiune specifice:
• Persoanele neimplicate într-o relaţie stabilă, în special tineri şi persoane divorţate,
rezidente şi care navetează mediul urban;
• Militarii şi jandarmii în termen;
• Persoanele private de libertate;
• Persoanele implicate în sexul comercial şi clienţii lor;
• Persoanele de orientare homosexuală;
• Utilizatorii de droguri şi foştii consumatori;
• Grupurile populaţionale defavorizate: rromi, persoane sărace, adolescenţi instituţionalizaţi
etc.

OBIECTIVE SPECIFICE. DIRECŢII DE ACŢIUNE

OG1. Reducerea incidenţei infecţiilor cu transmitere sexuală in populaţia sexual activă, în
special a populaţiei tinere, printr-o promovare susţinută a unui comportament sexual cu risc
scăzut şi creşterea adresabilităţii şi accesibilităţii la servicii specifice

Obiective specifice:
1.1. Scăderea cu cel putin 10% a incidenţei sifilisului în populaţia de vârstă fertilă până în
anul 2006, comparativ cu anul 2002
Direcţii de acţiune:
• Realizarea sistematică de activităţi de comunicare pentru schimbarea comportamentului
care se adresează populaţiei generale, utilizând canale diferite (mass-media, medic de
familie, locul de muncă, scoala); campaniile vor acoperi arii ca: amplitudinea şi tendinţele
ITS în populaţie, beneficiile utilizării prezervativului, existenţa infecţiilor asimptomatice
şi consecinţele acestora de exemplu asupra fertilităţii sau naşterii, importanţa notificării
partenerului, uşurinţa tratamentului, importanţa acceptabilităţii şi adresabilităţii.
• Creşterea accesibilităţii şi utilizării prezervativelor, cu promovarea de facilităţi pentru
populaţia săracă şi din mediul rural; atragerea de resurse şi/sau donaţii din surse interne
publice, private, şi mai ales, internaţionale pentru aceste facilităţi.

25
• Întărirea reţelei de promovare a sănătăţii pentru derularea de activităţi la nivelul fiecărui
judeţ; promovarea lucrului în echipă la nivelul Direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a
colaborării cu alte instituţii publice, cu autorităţile locale şi organizaţiile
neguvernamentale.
• Creşterea acceptabilităţii şi adresabilităţii la testarea voluntară şi reglementarea asigurării
confidenţialităţii acestei testări; dezvoltarea serviciilor de consiliere pe lângă serviciile de
testare şi la nivelul asistenţei primare.
• Îmbunătăţirea depistării precoce prin integrarea serviciilor destinate ITS în serviciile de
asistenţă medicală primară şi îmbunătăţirea circuitului pacientului; realizarea de activităţi
de screening de către medicii de familie.
• Acordarea de servicii de calitate de către furnizori care deţin o pregătire adecvată în
domeniu.
• Crearea capacităţii la nivel guvernamental şi neguvernamental pentru a efectua studii
calitative şi cantitative cu privire la comportamentele la risc în diverse grupuri
populaţionale, precum şi de identificare a canalelor de informare cele mai pertinente.
• Realizarea unui nou studiu al sănătăţii reproducerii spre sfârşitul perioadei de
implementare a strategiei care să aducă informaţii despre comportamentul populaţiei în
legatură cu infecţiile transmise sexual.

1.2. Scăderea cu cel putin 20% a incidenţei sifilisului în rândul adolescenţilor şi tinerilor
(grupa de vârstă 14-29 de ani) până în anul 2006, comparativ cu anul 2002
Direcţii de acţiune:
• Realizarea sistematică de activităţi de comunicare pentru schimbarea comportamentului
care se adresează adolescenţilor şi tinerilor, care să promoveze comportamentele sexuale
sănătoase, utilizând canalele potrivite diferitelor grupe de vârstă.
• Implicarea tinerilor în elaborarea şi implementarea programelor care le sunt destinate,
prin promovarea de parteneriate cu Ministerul Educaţiei Cercetării şi Tineretului şi cu
organizaţiile neguvernamentale care au experienţă în programele adresate tinerilor.
• Promovarea educaţiei sexuale în instituţiile de învăţământ la toate nivelurile; implicarea
formatorilor cu pregătire adecvată.
• Creşterea acceptabilităţii şi adresabilităţii la testarea voluntară şi reglementarea asigurării
confidenţialităţii acestei testări.
• Întărirea şi utilizarea reţelelor de medici din instituţiile de învăţământ pentru activitatea de
IEC, de depistare precoce şi de consiliere; promovarea educaţiei continue a cadrelor
medicale din aceste instituţii în domeniul ITS.
• Crearea capacităţii la nivel guvernamental şi neguvernamental pentru a efectua studii
calitative şi cantitative privind identificarea celor mai eficiente canale de informare.

1.3. Creşterea utilizării prezervativelor până în anul 2006 în rândul adolescenţilor şi tinerilor
comparativ cu anul 1999 la nivel de cel putin 50% la primul contact sexual si 65%
pentru relaţii sexuale cu parteneri ocazionali

26
Direcţii de acţiune:
• Creşterea accesului (din punct de vedere economic şi geografic) la prezervative, în special
pentru populaţia din mediul rural, şi asigurarea continuităţii în aprovizionare şi
distribuţie.
• Furnizarea de prezervative accesibile financiar în anumite spaţii (de exemplu discoteci)
sau distribuţia de prezervative gratuite la anumite grupuri populaţionale vulnerabile
(persoane private de libertate, persoane implicate în sexul comercial, instituţionalizaţi).
• Realizarea sistematică de activităţi de comunicare pentru schimbarea comportamentului
care se adresează adolescenţilor şi tinerilor, care să promoveze utilizarea prezervativului.
Educaţia se va realiza în şcoală, în afara şcolii, la locul de muncă, în comunităţile închise.
• Formarea şi utilizarea asistenţilor comunitari mai ales în mediul rural pentru promovarea
unor comportamente sexuale sănătoase.
• Dezvoltarea de programe speciale pentru tinerii instituţionalizaţi, în colaborare cu
autorităţile de resort.
• Urmărirea evoluţiei fenomenului utilizării prezervativelor în rândul adolescenţilor şi
tinerilor prin realizarea unui nou studiu al sănătăţii reproducerii spre sfârşitul perioadei de
implementare a strategiei şi prin desfăşurarea de anchete periodice.

1.4. Cuprinderea tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar în activităţi de educaţie în

domeniul prevenirii ITS, până în anul 2006
Direcţii de acţiune:
• Promovarea pe lângă Ministerul Educaţiei Cercetării şi Tineretului a necesităţii
introducerii în programele de învăţământ a educaţiei sexuale, diferenţiat pentru fiecare
ciclu de învăţământ.
• Introducerea în programele de perfecţionare a cadrelor didactice a cunoştinţelor şi
instrumentelor necesare realizării educaţiei pentru sănătate.
• Creşterea capacităţii reţelei de medicină şcolară pentru a acorda consiliere în domeniul
educaţiei pentru sănătate.
• Întărirea colaborării cu organizaţiile neguvernamentale care desfăşoară programe în şcoli.
• Identificarea celor mai bune practici sau proiecte pentru extinderea acestora şi susţinerea
în continuare a finanţării lor.
• Extinderea programului regional al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii „Şcoli care
promovează sănătatea” în fiecare judeţ.

OG2. Reducerea incidenţei infecţiilor cu transmitere sexuală în grupurile populaţionale

vulnerabile, printr-o promovare susţinută a unui comportament sexual cu risc scăzut şi
creşterea adresabilităţii şi accesibilităţii la servicii specifice

27
Obiective specifice:
2.1 Dezvoltarea şi implementarea multisectorială a unor programe anuale/multianuale cu
acoperire naţională de prevenire a ITS şi a consecinţelor asociate sexului comercial,
până în anul 2006
Direcţii de acţiune:
• Creşterea accesibilităţii şi promovarea utilizării prezervativelor, distribuţia de
prezervative gratuite.
• Iniţierea de activităţi de comunicare pentru schimbarea comportamentului adaptate
contextului local care să se adreseze atât persoanelor care practică sexul comercial cât şi
clienţilor acestora; promovarea parteneriatelor cu autorităţile locale, cu poliţia, cu
organizaţiile neguvernamentale cu experienţă în domeniu pentru derularea acestor
activităţi.
• Identificarea celor mai bune experienţe şi modele de bună practică în domeniu prin
creşterea colaborării cu organizaţiile neguvernamentale cu activitate în acest domeniu şi
cu organizaţiile internaţionale care au desfăşurat programe similare în alte ţări.
• Creşterea adresabilităţii şi a accesibilităţii persoanelor care practică sexul comercial la
serviciile de testare, consiliere şi îngrijiri medicale în domeniul ITS.
• Stabilirea unei politici la nivel naţional privind reducerea consecinţelor negative asociate
practicării sexului comercial (de exemplu traficul cu fiinţe umane), pentru creşterea
accesului persoanelor care practică sexul comercial la servicii de sănătate şi sociale.
• Dezvoltarea de metodologii pentru realizarea de studii pertinente în rândul persoanelor
care practică sexul comercial.
• Atragerea expertizei tehnice şi a suportului financiar extern pentru realizarea de studii
cantitative şi calitative.

2.2. Dezvoltarea până în anul 2006 a cel puţin unui program anual privind reducerea
riscurilor ITS la consumatorii şi la foştii consumatori de droguri
Direcţii de acţiune:
• Desfăşurarea de activităţi de comunicare pentru schimbarea comportamenului adresate
tinerilor din zonele cele mai expuse privind traficul şi consumul de droguri.
• Includerea programelor de reducere a riscurilor asociate consumului de droguri în
programele de sănătate publică desfăşurate la nivelul diverselor instituţii ale statului.
• Dezvoltarea parteneriatelor între organizaţiile neguvernamentale şi cele guvernamentale
în desfăşurarea de campanii de reducere a riscului ITS la consumatorii de droguri.
• Introducerea în serviciile de dezintoxicare a informării şi educării pentru prevenirea ITS.
• Dezvoltarea unei componente de supraveghere în cadrul tuturor serviciilor legate de
reducerea riscurilor asociate consumului de droguri.
• Creşterea accesibilităţii şi promovarea utilizării prezervativelor, distribuţia de
prezervative gratuite.
• Dezvoltarea de metodologii pentru realizarea de studii pertinente în rândul consumatorilor
şi a foştilor consumatori de droguri.

28
• Atragerea expertizei tehnice şi a suportului financiar extern pentru realizarea de studii
cantitative şi calitative.

2.3. Dezvoltarea şi implementarea multisectorială a unor programe anuale/multianuale cu

acoperire naţională de prevenire a ITS la persoanele private de libertate, până în anul 2006
Direcţii de acţiune:
• Iniţierea şi menţinerea unei colaborări permanente cu Ministerul de Justiţie şi alte
organizaţii implicate pentru coordonarea programelor privind promovarea sănătăţii şi
educaţie sexuală.
• Creşterea capacităţii instituţionale pentru aplicarea programelor de promovare a unor
comportamente sexuale fără risc în sistemul penitenciar şi a activităţilor de depistare
precoce a ITS.
• Elaborarea şi aplicarea unor module de formare şi perfecţionare pentru diversele categorii
de personal şi pentru educatorii între egali din rândul deţinuţilor.
• Sprijinirea dezvoltării unor programe consistente şi continue de CSC, utilizând canale
specifice (inclusiv mijloace audio – video disponibile în penitenciare pentru difuzarea de
mesaje sau identificarea, formarea şi utilizarea unor membri ai acestor comunităţi pentru
activităţile de CSC).
• Creşterea accesibilităţii şi promovarea utilizării prezervativelor, distribuţia de
prezervative gratuite.
• Dezvoltarea serviciilor de consiliere.
• Susţinerea pe lângă ministerul de resort a efectuării de studii de sănătatea reproducerii în
rândul persoanelor private de libertate.
• Atragerea expertizei tehnice şi a suportului financiar extern pentru realizarea de studii
cantitative şi calitative.

2.4. Dezvoltarea şi implementarea multisectorială a unor programe anuale/multianuale cu

acoperire naţională de prevenire a ITS în unităţile militare şi de jandarmi, până în anul 2006
Direcţii de acţiune:
• Iniţierea şi menţinerea unei colaborări permanente cu ministerele de resort pentru
coordonarea programelor privind promovarea sănătăţii şi educaţiei sexuale.
• Promovarea pe lângă ministerele de resort a dezvoltării şi finanţării de activităţi specifice
de promovare a unor comportamente sexuale fără risc şi de depistare precoce a ITS.
• Creşterea capacităţii instituţionale pentru aplicarea programelor de promovare a unor
comportamente sexuale fără risc în unităţile militare şi de jandarmi.
• Sprijinirea dezvoltării unor programe consistente şi continue de CSC prin identificarea şi
utilizarea canalelor de informare cele mai pertinente şi de activităţi de comunicare pentru
schimbarea comportamentului.
• Creşterea accesibilităţii şi utilizării de prezervative.

29
• Dezvoltarea serviciilor de consiliere.
• Susţinerea pe lângă ministerele de resort a efectuării de studii de sănătatea reproducerii în
rândul populaţiilor din unităţile militare şi de jandarmi.
• Atragerea expertizei tehnice şi a suportului financiar extern pentru realizarea de studii
cantitative şi calitative.

2.5.Dezvoltarea şi implementarea multisectorială a unor programe anuale/multianuale cu

acoperire naţională de prevenire a ITS în rândul persoanelor de orientare homosexuală, până
în anul 2006
Direcţii de acţiune:
• Creşterea accesibilităţii şi a utilizării prezervativelor şi lubrefianţilor adecvaţi.
• Iniţierea de activităţi de comunicare pentru schimbarea comportamentului adaptate
contextului local; promovarea parteneriatelor cu organizaţiile neguvernamentale cu
experienţă în domeniu şi cu organizaţiile de persoane de orientare homosexuală pentru
derularea acestor activităţi.
• Identificarea celor mai bune experienţe şi modele de bună practică în domeniu prin
creşterea colaborării cu organizaţiile neguvernamentale cu activitate în acest domeniu şi
cu organizaţiile internaţionale care au desfăşurat programe similare în alte ţări.
• Promovarea adresabilităţii şi creşterea accesibilităţii persoanelor de orientare
homosexuală la serviciile de testare, consiliere şi îngrijiri medicale în domeniul ITS.
• Crearea capacităţii la nivel guvernamental şi neguvernamental pentru a efectua studii
calitative şi cantitative privind comportamentele la risc în rândul persoanelor de orientare
homosexuală.
• Dezvoltarea de metodologii pentru realizarea de studii în rândul populaţiilor de
homosexuali.
• Atragerea expertizei tehnice şi a suportului financiar extern pentru realizarea de studii
cantitative şi calitative.

2.6. Dezvoltarea şi implementarea multisectorială a unor programe anuale/multianuale cu

acoperire naţională de prevenire a ITS în rândul comunităţilor rroma, până în anul 2006
Direcţii de acţiune:
• Integrarea diferitelor strategii care privesc dezvoltarea comunităţilor rroma prin
implicarea liderilor comunitari în procesul de elaborare şi implementare a intervenţiilor;
integrarea intervenţiilor de prevenire a ITS în programele actuale şi viitoare care se ocupă
de statutul socio-economic al comunităţilor dezavantajate.
• Crearea de mijloace de promovare a unor stiluri de viaţă sănătoase în contextul specific al
limbii, educaţiei şi mediului socio-cultural.
• Formarea şi utilizarea mediatorilor sanitari în elaborarea şi implementarea de programe
de CSC.
• Îmbunătăţirea accesului la servicii de testare, consiliere şi îngrijiri medicale în domeniul
ITS.

30
• Creşterea acceptabilităţii, a accesibilităţii şi a utilizării de prezervative.
• Crearea capacităţii la nivel guvernamental şi neguvernamental pentru a efectua studii
calitative şi cantitative privind comportamentele la risc în rândul comunităţilor rroma.
• Atragerea experizei tehnice şi a suportului financiar extern pentru realizarea de studii
cantitative şi calitative.

OG3. Dezvoltarea sistemului naţional de supraveghere epidemiologică a infecţiilor cu

transmitere sexuală în conformitate cu normele Uniunii Europene

Obiective specifice:
3.1. Integrarea sistemului de supraveghere al ITS în sistemul naţional de supraveghere a
bolilor transmisibile până în anul 2005
Direcţii de acţiune:
• Stabilirea direcţiei de sănătate publică (DSP) ca punct focal pentru coordonarea tuturor
activităţilor care vizează supravegherea ITS; ca urmare a acestui fapt DSP va obţine o
vedere de ansamblu în ceea ce priveşte situaţia epidemiologică a ITS la nivel local, prin
acumularea tuturor informaţiilor necesare din acest domeniu.
• Creşterea rolului institutelor de sănătate publică (ISP) în ceea ce priveşte supravegherea
ITS, care vor asigura suport profesional specific în această sferă în scopul îmbunătăţirii
capacităţii de analiză şi de investigaţie la nivel regional.
• Includerea elementelor privind supravegherea comportamentelor la risc în programul
naţional de supraveghere.
• Coordonarea la nivel naţional a supravegherii epidemiologice a ITS va fi asigurată de
către un serviciu specializat din cadrul Direcţiei Generale de Sănătate Publica şi Inspecţie
Sanitară de Stat; acest serviciu va reprezenta punctul focal pentru desfăşurarea unor
activităţi internaţionale vizând supravegherea ITS.
• Introducerea în practică a definiţiilor de caz pentru ITS folosite în Uniunea Europeană
(anexa nr. 6).
• Participarea la activităţile acestui sistem de supraveghere a ITS a tuturor ministerelor cu
reţea sanitară proprie.

3.2. Elaborarea şi implementarea unui sistem informaţional coerent în domeniul ITS până la
sfârşitul anului 2005 în vederea obţinerii în timp util de date necesare elaborării deciziilor de
politică sanitară în acest domeniu.
Direcţii de acţiune:
• Integrarea în fluxul informaţional a tuturor unităţilor care efectuează testări ITS,
raportarea rezultatelor obţinute în laboratoarele de microbiologie/serologie.
• Reglementarea raportării pentru fiecare caz de ITS, inclusiv raportarea cazurilor de ITS
transmise congenital şi perinatal.
• Reglementarea şi monitorizarea raportării obligatorii a cazurilor de către sistemul privat.

31
• Instituirea de sisteme de supraveghere sentinelă pentru anumite ITS.
• Crearea capacităţii pentru efectuarea periodică de studii de incidenţă ITS în rândul
populaţiilor vulnerabile identificate.
• Crearea infrastructurii necesare introducerii unui sistem informaţional electronic în toate
punctele cheie ale sistemului de supraveghere în ITS; acest lucru presupune crearea unei
reţele informatice la nivel naţional, crearea unui program soft specific precum şi dotarea
cu PC-uri a tuturor nivelurilor la care sunt gestionate informaţii din aceasta sferă.
• Îmbunătăţirea si standardizarea formatelor destinate colectării şi transmiterii datelor din
acest domeniu.
• Iniţierea editării periodice de către Ministerul Sănătăţii şi Centrul de Calcul, Statistică
Sanitară şi Documentare Medicală, începând cu sfârşitul anului 2004, a unor buletine
informative având drept tema analiza principalelor constante supravegheate şi evoluţia
acestora în cadrul sistemului de supraveghere al ITS, atât la nivel regional cât şi naţional.
• Asigurarea transmiterii informaţiilor (de la periferie spre nivel central şi invers) în sistem
electronic pentru facilitarea comunicării rapide în sistem; se va lua în considerare inclusiv
posibilitatea creării unei pagini Web având această destinaţie începând cu sfârşitul anului
2004.

3.3. Realizarea diagnosticului de ITS numai în laboratoare acreditate până la sfârşitul anului
2006
Direcţii de acţiune:
• Elaborarea unui ghid metodologic destinat supravegherii de laborator a ITS şi
introducerea acestuia în folosinţa uzuală a laboratoarelor de la toate nivelurile sistemului;
acesta va trebui să conţină standarde pentru echipamente, servicii, responsabilităţi,
definiţii de caz, tehnici de confirmare, formulare utilizate în sistem, feedback.
• Iniţierea procedurilor necesare introducerii standardelor de calitate şi controlului extern
de calitate pentru laboratoarele implicate în supravegherea ITS.
• Pregătirea şi educaţia medicală continuă a personalului care urmează să lucreze în
laboratoarele care furnizează servicii în domeniul ITS.
• Desemnarea laboratoarelor de referinţă pentru ITS-uri.

OG4. Dezvoltarea şi îmbunătăţirea performantelor sistemului national de sănătate, pentru a

deveni capabil să planifice şi să furnizeze servicii de sănătate complexe şi complete pentru
persoanele infectate şi afectate

Obiective specifice:
4.1. Până la sfârşitul anului 2006, 50% din serviciile de asistenţă medicală primară vor oferi
servicii de depistare precoce şi management de caz adecvat al ITS-urilor

32
Direcţii de acţiune:
• Punerea la dispoziţia medicilor de familie şi a celor din reţeaua de planificare familială a
unor programe de formare care să includă prevederile din Ghidul de diagnostic şi
tratament al ITS.
• Pregătirea de asistenţi medicali cu instruire suplimentară în domeniul ITS.
• Revizuirea periodică a ghidurilor de tratament.
• Organizarea de programe de formare gratuite a unor formatori din rândul medicilor de
familie care la rândul lor să disemineze cunoştinţele referitoare la ITS-uri.
• Pregătirea şi diseminarea de materiale didactice în domeniul ITS-urilor care să se
adreseze specific medicilor de familie, celor din reţeaua de planificare familială.
• Efectuarea de studii la nivelul asistenţei medicale primare, coordonate de medici
dermatovenerologi, referitoare la validitatea unor noi teste rapide de diagnostic al ITS-
urilor şi introducerea acestora în practică.
• Evaluarea continuă la nivelul asistenţei medicale primare a algoritmilor de tratament
sindromic şi adaptarea acestora în funcţie de anumiţi parametri (ex: particularităţi legate
de tipul investigaţiilor disponibile, modificări ale epidemiologiei ITS-urilor, modificări
ale susceptibilităţii la antibiotice a unor germeni).
• Creşterea numărului de investigaţii pentru diagnosticul ITS-urilor care pot fi recomandate
de medicii din asistenţa medicală primară aflaţi în relaţie contractuală cu Casa de
asigurari, în concordanţă cu recomandările din Ghidul de diagnostic şi tratament.
• Asigurarea resurselor financiare şi umane pentru continuitatea tratamentului şi a
monitorizării.

4.2. Creşterea cu 100% a accesibilităţii directe la serviciile de îngrijiri medicale publice

curative ambulatorii în domeniul ITS prin îmbunătăţirea cantitativă şi calitativă a
serviciilor/facilităţilor medicale ca şi a reglementărilor legale în vigoare până în anul
2005, comparativ cu 1999
Direcţii de acţiune:
• Modificarea reglementărilor legale actuale în vederea permiterii accesului direct al
persoanelor cu ITS-uri la consultul de specialitate dermatovenerologic.
• Educaţie medicală continuă pentru medicii dermato-venerologi care să cuprindă şi
instruirea pentru acordarea de servicii de consiliere în domeniul ITS şi de servicii de
consiliere în domeniul planificării familiale.
• Pregătirea de personal mediu cu instruire suplimentară în domeniul ITS.
• Dezvoltarea de servicii ambulatorii capabile să ofere diagnostic rapid şi tratament direct
supravegheat pentru pacienţii cu ITS-uri indiferent de statutul de asigurat/neasigurat al
acestora.
• Asigurarea resurselor financiare şi umane pentru continuitatea tratamentului şi a
monitorizării.

33
4.3. Creşterea cu 25% a numărului de persoane care se adresează din proprie iniţiativă unui
medic pentru diagnosticarea şi tratarea ITS–urilor, până în anul 2005, comparativ cu 1999
Direcţii de acţiune:
• Extinderea numărului şi capacităţilor clinicilor de zi şi a serviciilor ambulatorii.
• Înfiinţarea de servicii ambulatorii prietenoase, orientate spre pacient, care să satisfacă în
special nevoile populaţiei tinere.
• Asigurarea accesului la testări ITS într-un sistem de servicii de calitate, orientate către
client şi cu respectarea strictă a confidenţialităţii.
• Promovarea ofertei de servicii medicale în domeniul ITS-urilor în special în rândurile
populaţiei tinere.
• Multiplicarea la nivel naţional a programelor care facilitează accesul la testare şi
tratament ITS pentru diverse grupuri de risc.
• Desfăşurarea de campanii educaţionale adresate în special populaţiei tinere (12-20 ani)
care să prezinte principalele semne/simptome sugestive pentru ITS-uri şi să încurajeze
adresarea din proprie iniţiativă pentru consult/tratament.

4.4. Formarea de personal medical calificat care acordă îngrijiri de sănătate în domeniul ITS
conform standardelor de calitate internaţionale. Până la sfârşitul anului 2004, 50% din
personalul medical implicat în acordarea de ingrijiri medicale cazurilor de ITS va
parcurge minimum un program parte a sistemului de educaţie medicală continuă
Direcţii de acţiune:
• Formularea de recomandări pentru revizuirea programelor de învăţământ ale facultăţilor
de medicină în vederea introducerii Ghidului de diagnostic şi tratament al ITS în aceste
programe şi a acelor elemente din ghid care sunt relevante în programele de pregătire şi
educaţie medicală continuă a asistenţilor medicali şi a asistenţilor sociali.
• Introducerea Ghidului de diagnostic şi tratament al ITS în programele de educaţie
medicală continuă pentru medicii dermatovenerologi, medicii de familie şi medicii din
reţeaua de planificare familială.
• Crearea şi dezvoltarea până în anul 2006 a unui sistem de învăţământ la distanţă care să
ofere, prin intermediul Internetului, acces în timp real la cele mai moderne informaţii
referitoare la infecţiile cu transmitere sexuală.
• Evaluarea calităţii serviciilor medicale în domeniul ITS şi al gradului de aplicare a
recomandărilor din Ghidul de diagnostic şi tratament.

OG5. Dezvoltarea de servicii noi şi adaptarea serviciilor la nevoile grupurilor populaţionale

vulnerabile sau cu nevoi speciale de îngrijire (gravide)
Obiective specifice
5.1. Furnizarea de servicii integrate, complete şi gratuite pentru gravidă la toate nivelurile de
asistenţă medicală până la sfîrşitul anului 2004, cu eliminarea până în anul 2006 a
sifilisului congenital şi a conjunctivitei neonatale produse de infecţii transmisibile sexual

34
Direcţii de acţiune:
• Creşterea până în anul 2006 până la 80% a ponderii gravidelor care se prezintă la medic
în primul trimestru al sarcinii.
• Desfăşurarea unei campanii de informare a femeilor şi gravidelor în care să se prezinte
eficacitatea modalităţilor actuale de diagnostic şi tratament al sifilisului, care permit
prevenirea sifilisul congenital cu condiţia iniţierii în timp util a tratamentului adecvat.
• Efectuarea unui studiu care să identifice principalele cauze ale apariţiei cazurilor de sifilis
congenital în vederea abordării lor ţintite (de exemplu: a) cauze care ţin de pacient - lipsa
de informare, neprezentarea/prezentarea tardivă la medic; b) cauze care ţin de sistemul
sanitar - tratamentul incorect condus, tratamentul instituit tardiv).
• Efectuarea unui studiu pilot privind introducerea screening-ului pentru Chlamydia la
femeile cu vârsta sub 25 ani care nu au avut o sarcină care prezintă factori de risc pentru
infecţii cu transmitere sexuală şi utilizarea rezultatelor în vederea stabilirii unei strategii
de screening care să aibă un raport cost-beneficiu favorabil.
• Creşterea capacităţii locale de furnizare de servicii integrate prin înfiinţarea de echipe
multidisciplinare şi multisectoriale care să dezvolte programele de prevenire verticală
conform cu ghidurile naţionale.
• Creşterea numărului de medici de familie care au competenţă în consiliere HIV şi ITS.
• Creşterea cu cel puţin 100% până în anul 2006 a capacităţii de consiliere şi testare
voluntară comparativ cu 1999.
• Instituirea accesului universal şi gratuit la consiliere şi testare HIV pentru femeia gravidă.
• Creşterea accesului gravidelor din mediul rural sau din comunităţi defavorizate prin
utilizarea serviciilor organizaţiilor comunitare sau a mediatorilor comunitari.
• Iniţierea de campanii pentru înscrierea tuturor femeilor aflate în perioada reproductivă pe
listele medicilor de familie.
• Campanii pentru populaţia generală pentru conştientizarea beneficiilor consultaţiei
prenatale.
• Asigurarea accesului universal la consiliere şi testare al femeii gravide.

5.2. Formularea de standarde de calitate pentru serviciile medicale acordate cazurilor de ITS
şi aplicarea acestora de către cel puţin 50% dintre furnizorii de servicii medicale în acest
domeniu până în anul 2005, la nivelul tuturor nivelurilor de asistenţă medicală (medic de
familie, ambulatoriu de specialitate, spital) sau a altor furnizori de servicii
Direcţii de acţiune:
• Definirea standardului de calitate în domeniul acordării îngrijirilor medicale pentru
cazurile de ITS.
• Pregătirea de personal de specialitate care să acorde servicii de consiliere în domeniul
infecţiilor cu transmitere sexuală.
• Promovarea unor reglementări care să încurajeze/motiveze acordarea serviciilor de
consiliere.
• Includerea tuturor pacienţilor şi partenerilor acestora în programe de consiliere.

35
• Sprijin pentru dezvoltarea capacităţii ONG-urilor de a asigura asistenţa alternativă şi
servicii de sprijin pentru persoanele afectate sau infectate.

5.3. Integrarea până în anul 2006 a serviciilor de asistenţă medicală din domeniul infecţiilor
cu transmitere sexuală în serviciile de sănătate a reproducerii, în principal în cabinetele de
planificare familială
Direcţii de acţiune:
• Pregătirea personalului medical care oferă servicii de asistenţă medicală primară în
domeniul ITS-urilor în concordanţă cu recomandările din Ghidul de diagnostic şi
tratament al ITS.
• Efectuarea unui studiu pilot pentru identificarea principalilor agenţi infecţioşi
transmisibili sexual cu impact negativ asupra morbidităţii reproductive la pacienţii care se
adresează cabinetelor de planificare familială în vederea formulării unor strategii de
screening.
• Asigurarea nediscriminatorie a accesului la orice serviciu medical necesar, inclusiv la
servicii de îngrijire a sănătăţii mintale.

OG6. Asigurarea unor politici de sănătate şi a unui cadru de reglementare capabil să

răspundă sectorial (sistemul serviciilor de sănătate) şi multi-sectorial domeniului infecţiilor
cu transmitere sexuală

Obiective specifice
6.1.Completarea până la sfârşitul anului 2004 a cadrului legislativ şi de reglementare în
domeniul supravegherii epidemiologice şi a managementului cazurilor de infecţii cu
transmitere sexuală în conformitate cu directivele Uniunii Europene
Direcţii de acţiune:
• Analiza tuturor actelor normative existente cu privire la ITS în vederea armonizării
acestora cu legislaţia UE.
• Elaborarea legislaţiei în concordanţă cu directivele Parlamentului European şi ale
Comisiei Europene (în prezent sunt în vigoare: decizia 2119/98/CE care prevede
realizarea unei reţele de supraveghere epidemiologică şi de control al bolilor
transmisibile; decizia 2000/57/CE cu privire la semnalarea rapidă şi sistemul de răspuns
pentru prevenirea şi controlul bolilor transmisibile; decizia 2000/96/CE care se referă la
acoperirea bolilor transmisibile de către reţeaua ţărilor comunităţii). Aceste acţiuni sunt
necesare procesului de integrare şi vor permite raportarea unitară a datelor de morbiditate
şi compararea situaţiei din România cu cea existentă în ţări din UE .
• Diseminarea şi urmărirea implementării prevederilor legislaţiei UE la nivel naţional.

6.2. Completarea până la sfârşitul anului 2004 a cadrului legislativ şi de reglementare pentru
integrarea îngrijirilor din domeniul ITS în asistenţa medicală primară şi secundară şi
pentru dezvoltarea unor noi servicii necesare abordării complexe a ITS

36
Direcţii de acţiune:
• Aprobarea Ordinului de Ministru privind supravegherea şi controlul infecţiilor cu
transmitere sexuală. Ordinul specifică: atribuţiile şi sarcinile specifice unităţilor sanitare
şi personalului sanitar cu privire la depistarea, raportarea, supravegherea şi controlul ITS,
definiţiile de caz, sistemul informaţional – formulare de evidenţă şi circuitul informaţiilor
între unităţile sanitare şi măsurile de prevenire a ITS.
• Revizuirea, modificarea şi completarea Legii Sănătăţii Publice (legea 100/1998) pentru a
include termeni de referinţă, obiective şi structura întregului sistem de supraveghere în
cazul bolilor infecţioase.
• Elaborarea de legislaţie generală cu impact în domeniul prevenirii şi combaterii ITS de
exemplu adresată persoanelor care practică sexul comercial.
• Revizuirea, modificarea şi completarea Contractului cadru cu privire la condiţiile
acordării asistenţei medicale în domeniul ITS, în cadrul sistemului asigurărilor sociale de
sănătate, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
• Crearea unui sistem flexibil care să permită urmărirea, revizuirea, îmbunătăţirea
aspectelor legislative în funcţie de necesităţi.

6.3. Promovarea până în anul 2005 a reglementărilor legale referitoare la asigurarea

confidenţialităţii informaţiilor în domeniul infecţiilor cu transmitere sexuală
Direcţii de acţiune:
• Respectarea prevederilor legii drepturilor pacienţilor şi ale codului deontologic cu privire
la asigurarea confidenţialităţii.
• Elaborarea şi distribuirea unui ghid de proceduri pentru respectarea confidenţialităţii
informaţiilor în cazul pacienţilor cu ITS, de exemplu:
o cu privire la înregistrarea şi raportarea informaţiilor despre pacienţi (trimiterea
pacientului la un alt medic, circuitul informaţiilor, fişelor, foilor de observaţie,
rezultatelor de la laborator)
o crearea de condiţii pentru a asigura confidenţialitatea atunci când pacientul cu ITS se
adresează clinicianului (programarea vizitelor pacienţilor cu timp minim de aşteptare,
consilierea pacienţilor în camere private, crearea de bariere acustice, nedivulgarea
numelui pacientului în faţa partenerului expus sau unei alte persoane fără acordul
pacientului)
• Dezvoltarea unei atitudini pozitive, de grija faţă de sine şi încurajarea solicitării de
consult medical pentru orice fel de probleme care ar putea sugera prezenţa unei ITS.

6.4. Stabilirea până în anul 2006 a unor politici de sănătate coerente în domeniul ITS care să
cuprindă organizarea serviciilor, colaborarea intersectorială, distribuirea informaţiilor
Directii de actiune:
• Identificarea de parteneri în sectorul public, privat şi în comunitate care să participe la
aplicarea strategiei şi la activităţile de prevenire a ITS. Vor fi create parteneriate viabile
ale programului de prevenire a ITS cu grupuri de exemplu: care activează în domeniul
sănătăţii reproducerii, din şcolii, instituţii de corecţie, organizaţii religioase, etc.

37
• Integrarea serviciilor pentru ITS în cadrul altor discipline medicale pentru diminuarea
stigmatizării persoanelor afectate sau infectate.
• Îmbunătăţirea accesului la serviciile clinice şi la medicamente prin creşterea ofertei de
centre noi de consiliere şi de tratament.
• Utilizarea mijloacelor de comunicare în masă pentru transmiterea de mesaje cheie pentru
populaţia generală şi pentru grupuri vulnerabile. Identificarea unor persoane cheie care să
participe şi care să coordoneze activităţile de comunicare. Campaniile media care se
adresează populaţiei generale vor urmări furnizarea de informaţii despre modul în care
pot fi prevenite ITS.
• Stabilirea şi menţinerea unui sistem de asigurare a calităţii la toate nivelurile de servicii
de sănătate în domeniul ITS.
• Elaborarea de ghiduri de asistenţă socială pentru persoanele infectate şi afectate.
• Monitorizarea aplicării legislaţiei, inclusiv prin întărirea capacităţii organizaţiilor formate
din persoane infectate şi afectate.
• Monitorizarea discriminării în vederea prevenirii şi eliminării acesteia.
• Îmbunătăţirea accesului populaţiei la serviciile de prevenire, control şi supraveghere a
ITS (localizarea clinicii, sistem de programare, orarul clinicii, sistem de trimitere, sistem
de evaluare a satisfacţiei pacienţilor cu serviciile oferite).

CADRUL DE IMPLEMENTARE

1. Cadrul general
Activităţile pentru controlul HIV/SIDA şi cele de control al ITS sunt complementare.
Forurile internaţionale recomandă ca cele două programe să fie integrate sau în cazul în care
sunt separate să beneficieze de o planificare coordonată sau de o integrare a unor activităţi
specifice, selecţionate.
Pentru ca strategia de control a ITS să fie aplicată cu succes este nevoie de integrarea sa cu
Strategia HIV/SIDA şi cea a Sănătăţii Reproducerii, pentru o eficacitate maximă şi pentru o
finanţare corespunzătoare şi judicioasă. Este de asemenea necesară descentralizarea
activităţilor dar corelată cu existenţa unui bun management, unui sistem de monitorizare şi
evaluare flexibil şi eficace. Sunt necesare şi reglementări consistente, pentru menţinerea
raportării centralizate în timp real dar şi implicarea comunităţii şi considerarea
circumstanţelor locale.
Coordonarea implementării strategiei la nivel central priveşte următoarele:
• Obţinerea consensului pentru generarea de decizii de politică sanitară şi reglementări la
nivel naţional, cu accentuarea rolului pe care îl are controlul ITS pentru sănătatea publică
în mod particular în relaţia ITS cu HIV/SIDA şi sănătatea reproducerii.
• Abordarea intersectorială, cu implicarea celorlalte ministere, a organizaţiilor academice,
profesionale, neguvernamentale, a grupurilor comunitare ca şi atragerea agenţiilor sau
organizaţiilor internaţionale în programe de prevenire şi combatere a ITS.

38
• Planificarea de activităţi specifice de promovare a sănătăţii, de prevenire a ITS, cu
intervenţii ţintite la nivelul populaţiilor vulnerabile. Coordonarea realizării unor cercetări
operaţionale care să ofere informaţii cu privire la grupurile populationale cele mai expuse,
distribuţia geografică a acestora, prevalenţa ITS şi a agenţilor etiologici, serviciile de
prevenire şi control care sunt disponibile, etc.
• Asigurarea unui sistem naţional de supraveghere funcţional şi utilizarea informaţiilor
obţinute pentru luarea deciziilor în domeniu, inclusiv a evaluării strategiei.
• Asigurarea alocării de resurse pentru prevenirea şi tratamentul ITS. Atunci când resursele
nu sunt suficiente vor fi stabilite priorităţi de alocare şi de distribuire a acestora.
Planificarea furnizării serviciilor de îngrijire şi a circuitului pacienţilor în sistemul
îngrijirilor de sănătate, cu acordarea de facilităţi pacienţilor cu nevoi speciale sau cu venit
scăzut, inclusiv accesul gratuit la îngrijire şi tratament, cu asigurarea continuităţii în
acordarea serviciilor. Supervizarea modului în care se realizează acoperirea cu servicii,
precum şi a calităţii serviciilor furnizate.
• Coordonarea şi monitorizarea activităţilor de instruire şi educaţie medicală continuă a
diferitelor categorii de profesionişti cu privire la ITS pentru menţinerea unui nivel
acceptabil al calităţii îngrijirilor.
• Dezvoltarea unui plan de acţiune la nivel naţional pe termen mediu şi lung pentru
implementarea prezentei strategii, care să conţină acţiuni concrete pentru atingerea
obiectivelor propuse, responsabilităţi, resurse, termene şi indicatori care să măsoare
atingerea obiectivelor propuse.
• Elaborarea unui sistem de monitorizare şi evaluare a implementării strategiei.

2. Reforma sistemului de sănătate, cadrul legislativ şi procesul de aderare la UE

România se află într-un proces continuu de reformă a sistemului de servicii de sănătate şi de
armonizarea a politicilor şi a legislaţiei la cerinţele de aderare la Uniunea Europeană. Cadrul
legislativ este în schimbare, sunt modificate legi, sau adoptate altele noi. Restructurarea şi
descentralizarea sistemului de sănătate cu introducerea sistemului de asigurări sociale de
sănătate au diminuat rolul autorităţilor centrale în controlul bolilor transmisibile inclusiv a
ITS, dar nu fost urmate de reglementări unitare între Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de
Asigurări de Sănătate în ceea ce priveşte îmbunătăţirea sistemului de control al infecţiilor cu
transmitere sexuală în noul context. De asemenea, contextul general socio-economic,
dinamica socială trebuie luate în considerare pentru implementarea eficace a unei strategii de
prevenire şi combatere a infecţiilor cu transmitere sexuală.
Pentru aplicarea cu succes a prezentei strategii, se va insista în următoarea perioada asupra
următoarelor aspecte:
• Integrarea politicilor de sănătate în cadrul politicilor generale de dezvoltare socio-
economică.
• Asigurarea coerenţei legislative care reglementează sistemul de sănătate şi promovarea şi
susţinerea altor iniţiative legislative (legea sexului comercial) sau de reglementare
intersectoriale (în colaborare cu celelalte ministere cu interese în domeniu).

39
• Promovarea includerii domeniilor prioritare de sănătate publică în documentele oficiale în
procesul de aderare la UE, cum este Programul Naţional de Aderare a României sau în
alte documente internaţionale.
• Includerea priorităţilor şi prevederilor Ministerului Sănătăţii pentru controlul ITS în
contractul cadru care reglementează sistemul asigurărilor de sănătate, furnizarea şi
contractarea serviciilor de sănătate.

Ţările Uniunii Europene dispun de o reţea de supraveghere epidemiologică şi de control a

bolilor transmisibile (Tratatul de la Amsterdam, art. 152). În perspectiva aderării, România va
trebui să se ocupe şi de aspecte legate de bolile transmisibile, inclusiv ITS. Astfel, va fi
necesară revizuirea legislaţiei existente, ca şi îmbunătăţirea sistemului de supraveghere a
bolilor transmisibile la nivel naţional. Ariile reglementate de documentele UE în domeniul
bolilor transmisibile, inclusiv ITS-uri, sunt în totalitate luate în considerare în prezenta
strategie: (1) sistemul de raportare şi existenţa unui plan naţional de acţiune pentru
supravegherea si controlul bolilor transmisibile; (2) existenţa unui sistem electronic de
culegere a datelor compatibil cu cel folosit în tarile UE; (3) rolul autorităţii naţionale în
funcţionarea, organizarea şi finanţarea sistemului de supraveghere epidemiologică; (4)
activitatea laboratoarelor de diagnostic la standardele UE şi asigurarea sistemelor de calitate
în funcţionarea acestora; (5) educaţia continuă a profesioniştilor, inclusiv a tehnicienilor din
laboratoare, a personalului din sistemul de raportare, a personalului care desfăşoară activităţi
de promovarea sănătăţii; (6) colaborarea regională şi colaborarea cu ţări membre ale Uniunii
Europene.
Vor fi dezvoltate în perioada următoare reglementări şi acţiuni legislative, pentru asigurarea
cadrului coerent necesar implementării prezentei strategii. De altfel, raportul OMS
„Assessment of the National Surveillance System for Infectious Disease, Romania 2001”
conţine recomandări similare, subliniind importanţa pentru ţara noastră a existenţei unui
cadru de reglementare coerent şi în acord cu cerinţele UE.
• Armonizarea reglementărilor naţionale în domeniul supravegherii epidemiologice a
bolilor transmisibile cu reglementările Uniunii Europene.
• Elaborarea legislaţiei în concordanţă cu directivele Parlamentului European şi ale
Comisiei Europene (decizia 2000/96/EC).
• Instituirea unui sistem integrat de supraveghere epidemiologică a bolilor transmisibile,
inclusiv a infecţiilor cu transmitere sexuală şi integrarea acestuia în sistemul de
supraveghere epidemiologică şi de depistare rapidă a bolilor transmisibile al Uniunii
Europene.
• Identificarea unor indicatori de sănătate comparabili şi compatibili cu cei din UE, precum
şi dezvoltarea managementului sistemelor informaţionale, pentru culegerea datelor în
conformitate cu standardele internaţionale.
• Creşterea numărului de proiecte în domeniul sănătăţii realizate în cadrul programelor
Uniunii Europene, ca şi revizuirea periodică a unor proiecte de asistenţă şi colaborare
multilaterală legate de sănătate în România, pentru acoperirea tuturor ariilor prioritare ca
şi pentru evitarea duplicării unor proiecte sau programe.
• Emiterea de către Ministerul Sănătăţii a unui Ordin privind supravegherea şi controlul
infecţiilor cu transmitere sexuală. Ordinul va preciza responsabilităţile la fiecare nivel al
sistemului, atribuţiile şi sarcinile specifice ale unităţilor sanitare şi ale personalului

40
 medical şi sanitar, definiţiile de caz, sistemul informaţional pentru activitatea de
supraveghere epidemiologică, formularele pentru raportarea cazurilor.
• Revizuirea, modificarea şi completarea Legii Sănătăţii Publice (Legea 100/1998), cu
includerea de termeni de referinţă, obiective şi structura întregului sistem de
supraveghere a bolilor transmisibile.

3. Roluri şi responsabilităţi
Ministerul Sănătăţii, ca reprezentant al Guvernului, este principalul responsabil pentru
implementarea cu succes a Strategiei Naţionale de Prevenire şi Combatere a Infecţiilor cu
Transmitere Sexuală. Direcţia Generala de Sănătate Publică si Inspectia Sanitară de Stat
(DGSPISS) va răspunde de coordonarea tuturor activităţilor necesare atingerii obiectivelor
prezentei strategii ca şi de coordonarea activităţii cu celelalte direcţii din minister, cu
instituţiile publice din subordine şi cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
De asemenea, DGSPISS va răspunde din partea MS de coordonarea activităţilor din domeniu
cu celelalte ministere, cu organizaţiile neguvernamentale şi cu reprezentanţii agenţiilor sau
organizaţiilor internaţionale care desfăşoară activităţi în domeniul prevenirii şi combaterii
ITS.
DGSPISS va dezvolta planul de acţiune la nivel naţional pe termen mediu şi lung pentru
implementarea prezentei strategii, care să conţină acţiuni concrete pentru atingerea
obiectivelor propuse, responsabilităţi, resurse, termene şi indicatori care să măsoare atingerea
obiectivelor propuse. Anual, DGSPISS va elabora, coordona şi monitoriza implementarea
subprogramului de prevenire, supraveghere şi control al ITS din cadrul programelor naţionale
de sănătate publică finanţate de MS, în concordanţă cu planul de acţiune, în limita fondurilor
disponibile. Subprogramul de control al ITS se va coordona cu subprogramul de sănătate a
reproducerii al MS, ca şi cu programele desfăşurate de alte ministere sau organizaţii din ţară
şi străinătate.
Instituţiile publice cu responsabilităţi în implementarea strategiei sunt Direcţiile de Sănătate
Publică de la nivel judeţean, Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Microbiologie
şi Imunologie Cantacuzino, Institutele de Sănătate Publică, Centrul de Calcul, Statistică
Sanitară şi Documentare Medicală, ca şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi
structurile sale teritoriale, etc. Responsabilităţi detaliate pentru fiecare din aceste instituţii vor
fi detaliate în Planul de Acţiune.
Alte ministere cu rol esenţial în atingerea obiectivelor propuse sunt Ministerul Educaţiei şi
Cercetării şi Tineretului, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi
Adopţii, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Familiei, Ministerul de Justitie,
Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Transporturilor Construcţiilor şi Tehnologiei
Informaţiilor, Ministerul Internelor şi Administraţiei. Ministerul Sănătăţii va promova strânsa
colaborare cu aceste ministere şi va iniţia procesul de semnare de protocoale comune pentru
derularea activităţilor cheie adresate populaţiilor vulnerabile care sunt în responsabilitatea
acestor ministere.
Autorităţile locale vor avea un rol din ce în ce mai important în identificarea nevoilor la
nivelul comunităţii, ca şi în implementarea de programe care să răspundă acestor nevoi.
Procesul de descentralizare, amplificat prin Ordonanţa 70/2002 care trece în proprietatea şi
administrarea de către autorităţile locale a instituţiilor furnizoare de servicii de sănătate, va
contribui la responsabilizarea treptată a autorităţilor locale faţă de sănătatea populaţiei pe care

41
o deservesc, inclusiv în domeniul prevenirii, combaterii ITS. MS va promova colaborarea cu
autorităţile locale şi le va sprijini în dezvoltarea capacităţilor instituţionale pentru abordarea
domeniului de sănătate.
Societatea civilă, reprezentată de organizaţiile neguvernamentale, reprezintă o resursă
importantă care trebuie avută în vedere în procesul de constituire de parteneriate. Deşi
organizaţii relativ tinere, apărute după schimbările politice din 1989, organizaţiile
neguvernamentale au reuşit în ultima decadă să acopere ariile sau serviciile neacoperite de
către instituţiile publice, mai ales în domeniul prevenirii şi promovării comportamentelor
sănătoase sau ofertei de servicii noi, cum sunt serviciile de consiliere, vizând în special
comunitatea sau grupurile vulnerabile şi la risc: tinerii, persoanele HIV pozitive, prostituatele,
persoanele care au relatii sexuale cu persoane de acelasi sex, etc. MS va promova colaborarea
directă cu acele organizaţii neguvernamentale care desfăşoară activităţi consistente în
domeniul ITS sau care au capacitatea de a o face, inclusiv finanţând activităţi ţintite care nu
pot fi acoperite de către instituţiile publice din subordine.
Sectorul privat Sectorul privat trebuie să fie pe deplin implicat în procesul de raportare a
cazurilor depistate sau după caz, a potenţialilor contacţi. Deşi în prezent raportarea infecţiilor
cu transmitere sexuală este obligatorie pentru toate unităţile sanitare furnizoare de servicii de
sănătate, publice sau private, furnizorii privaţi nu respectă această prevedere. MS va include
în planul de acţiune prevederi privind monitorizarea prin DSP-uri a furnizorilor privaţi, ca şi
măsuri prin care DSP-urile nu vor reînoi autorizaţiile de liberă practică medicilor care nu
respectă prevederile legale privind raportările obligatorii.
Colaborarea în cadrul sectorului sanitar
În cadrul sectorului sanitar va exista o colaborare strânsă între toate nivelurile de furnizare de
servicii de sănătate: primar, secundar, terţiar, cu creşterea ponderii activităţilor de prevenire şi
depistare precoce. În perioada următoare, prin planul de acţiune, MS va reglementa circuitul
pacientului între diferite niveluri şi instituţii de asistenţă medicală pentru simplificarea
acestuia şi pentru scurtare a timpului necesar depistării şi instituirii tratamentului la
persoanele bolnave.
Depistarea cazurilor de ITS este parte a activităţii medicale curente, pentru toţi medicii,
indiferent de specialitatea pe care o au. Rolul medicului de familie trebuie să crească, şi în
perspectivă va avea responsabilitatea unor programe de screening şi va acorda servicii
diversificate, inclusiv de consiliere a persoanelor afectate/infectate.
Pentru prevenirea sifilisului congenital este nevoie de eforturi de coordonare cu furnizorii de
servicii pentru femeile aflate în perioada fertilă şi în timpul sarcinii. De asemenea, un rol
important revine şi reţelei de laboratoare care trebuie să funcţioneze după standarde de
calitate uniforme.
Colaborarea determină o creştere a eficacităţii şi a eficienţei acţiunilor de prevenire a ITS,
reduce activităţile paralele, poate determina o îmbunătăţire a stării de sănătate la nivelul unor
grupuri ţintă particulare. Se va promova integrarea programelor de prevenire şi combatere a
ITS cu programele de planificare familială, programele de sănătate prenatală, programele de
prevenire a HIV/SIDA sau cu programele de sănătate a copilului şi a femeii.
Acţiunile de sănătate publică care urmăresc educarea celor aflaţi la risc înalt trebuie să fie
complementare şi benefice pentru toţi cei implicaţi. O strategie eficace de reducere a
transmiterii acestor infecţii este implicarea asistenţilor comunitari sau crearea de parteneriate
cu reprezentanţi ai unor grupuri vulnerabile, pentru a le câştiga încrederea şi pentru a facilita
acordarea de servicii şi intervenţii (mediatorii sanitari din comunităţile rroma sau ONG-uri
care acţionează în comunităţile de homosexuali). În momentul în care se caştigă încrederea

42
comunităţii va fi mai uşor să se aplice screening-uri ţintite, să se furnizeze activităţi de
comunicare pentru schimbare de comportament. Se va avea în vedere dezvoltarea unei
colaborări strânse cu persoanele cheie din instituţiile de la nivelul comunităţii. Aşadar, este
esenţial pentru programele de prevenire a ITS să se dezvolte o legătură permanentă cu toate
organizaţiile care au capacitatea de a modifica rezultatele intervenţiei şi obiectivele
programului de combatere a ITS.
Colaborarea cu organizaţii internaţionale este esenţială pentru atingerea obiectivelor prezentei
strategii. În prezent există un mare interes din partea agenţiilor şi organizaţiilor internaţionale
active în sectorul de sănătate în România pentru prevenirea şi combaterea bolilor
transmisibile, inclusiv a infecţiilor cu transmitere sexuală. Parteneriatele, programele şi
proiectele care se realizează cu sprijin tehnic şi financiar sunt importante atât în planul
expertizei internaţionale aduse de aceste organizaţii, cât şi prin complementarea substanţială a
resurselor financiare din domeniu.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Biroul Regional pentru Europa – oferă României printr-un
acord bianual de colaborare, asistenţa tehnică pe care aceasta o solicită, facilitează accesul la
cele mai noi evidenţe ştiinţifice în diferite domenii ale sănătăţii publice şi promovează
colaborarea României cu alte organizaţii internaţionale. În domeniul ITS, experţi OMS au
evaluat în anul 2000 situaţia infecţiilor cu transmitere sexuala şi a HIV/SIDA în România iar
în anul 2001, Ministerul Sănătăţii a cerut sprijinul OMS în procesul de evaluare a sistemului
naţional de supraveghere a bolilor transmisibile, inclusiv ITS. Obiectivele proiectului au
urmărit evaluarea structurii, procesului şi rezultatelor sistemului de supraveghere a bolilor
transmisibile inclusiv a ITS, în vederea armonizării cu cerinţele Uniunii Europene. România
va continua să solicite sprijinul OMS pentru aplicarea prezentei strategii.
Organizaţiile Naţiunilor Unite prezente în România (UNFPA, UNICEF, UNAIDS) sprijină
tehnic şi financiar diferite domenii ale sănătăţii publice, prin acorduri oficiale semnate cu
Guvernul României. Un domeniu de predilecţie este cel al infecţiilor cu transmitere sexuală,
inclusiv HIV/SIDA, unde aceste organizaţii finanţează substanţial programe de prevenire a
ITS şi promovare a unor comportamente sănătoase, derulate atât prin instituţii publice cât şi
de către organizaţii neguvernamentale. UNFPA, prin componenta care se adresează
promovării unor comportamente sexuale sănătoase în rândul tinerilor, este unul dintre
finanţatorii principali ai domeniului ITS, sprijină realizarea prezentei strategii şi este un
partener strategic al MS pentru implementarea sa.
Uniunea Europeană - în anul 2002 a început un nou proiect PHARE, având ca obiectiv
îmbunătăţirea eficienţei sistemului naţional de supraveghere epidemiolgică şi de control al
bolilor transmisibile. Proiectul se derulează în perioada 2002-2005. Obiectivele proiectului
sunt: revizuirea legislaţiei actuale şi întărirea cadrului structurii naţionale de supraveghere,
control şi prevenire a bolilor transmisibile, revizuirea funcţionării, a structurii organizatorice
şi a finanţării sistemului de raportare şi supraveghere epidemiologică şi stabilirea unui Plan
Naţional de Acţiune, îmbunătăţirea sistemului naţional de raportare a bolilor transmisibile,
aplicarea unui sistem de colectare a datelor compatibil cu cel al Uniunii Europene, evaluarea
şi îmbunătăţirea laboratoarelor de diagnostic al bolilor transmisibile, îmbunătăţirea nivelului
de cunoştinţe în rândul personalului care lucrează în domeniul epidemiologiei,
microbiologiei, tehnicii de laborator, al sistemului de raportare, al promovării sănătăţii,
stabilirea unei cooperări cu alte puncte focale naţionale si cu laboratoarele de referinţă ale
Uniunii Europene.
Agenţia pentru Dezvoltare Internaţională a Statelor Unite (USAID) oferă sprijin şi financiar
substanţial pentru domeniul sănătăţii reproducerii în România. Prin Institutul de Cercetare şi
Formare JSI, USAID implementează în România un program cu o durată de cinci ani în

43
domeniul sănătăţii familiei, inclusiv în domeniul prevenirii şi combaterii infecţiilor cu
transmitere sexuală. JSI coordonează şi implementează acest program, având ca parteneri atât
instituţii guvernamentale cât şi organizaţii neguvernamentale. Orientată cu predilecţie asupra
asistenţei primare de sănătate, “Iniţiativa pentru Sănătatea Familiei în România” abordează
aspecte legislative, de alocare a resurselor, servicii şi CSC. JSI este un partener strategic al
MS pentru implementarea ulterioară.
Banca Mondială - al doilea împrumut al Băncii Mondiale pentru sănătate finanţează un
program complex care se adresează tuturor segmentelor sistemului de sănătate. Componenta
de sănătate publică conţine activităţi de la elaborarea Strategiei Naţionale de Sănătate
Publică, la formarea personalului din reţeaua de promovare a sănătăţii şi creşterea capacităţii
instituţionale a reţelei de sănătate publică. Printre subiectele de interes se situează şi
prevenirea HIV/SIDA şi ITS. Astfel, se află în curs de desfăşurare un program naţional
pentru controlul infecţiilor cu transmitere sexuală, care are ca obiective: scăderea incidenţei
sifilisului la 30 ‰00, eliminarea sifilisului congenital până în anul 2005, realizarea unui studiu
privind incidenţa infecţiilor cu Chlamydia trachomatis până la finele anului 2003, creşterea
ratei de folosire a prezervativelor la populaţia aflată la risc, creşterea ratei populaţiei aflată la
risc care apelează la consiliere medicală şi tratament de specialitate. Durata programului este
de patru ani (2002-2005).
Alte organizaţii - Există de asemenea organizaţii internaţionale guvernamentale sau
neguvernamentale care sprijină diferite programe sau iniţiative la nivel local sau derulate prin
reprezentanţii societăţii civile. De asemenea, există o strânsă colaborare între diferite asociaţii
profesionale din ţară cu asociaţii similare internaţionale, care facilitează accesul
profesioniştilor la cele mai noi cunoştinţe sau experienţe din domeniul lor de activitate.

4. Mobilizarea resurselor
Asigurarea resurselor financiare necesare implementării prezentei strategii este
responsabilitatea Guvernului. În condiţiile în care resursele de la bugetul de stat sunt limitate,
Ministerul Sănătăţii îşi propune să asigure împlinirea obiectivelor propuse printr-o strategie
de finanţare comprehensivă, asigurată din:
• Surse de la bugetul de stat prin programele naţionale de sănătate publică. Subprogramul
de control al infecţiilor cu transmitere sexuală va fi elaborat pentru anul 2004 în
concordanţă cu prevederile strategiei.
• Surse de la bugetul de stat prin promovarea finanţării unor activităţi şi de către alte
ministere cu reţea sanitară proprie sau care trebuie să desfăşoare activităţi în domeniul
prevenirii şi combaterii ITS (Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Autoritatea
Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţii, Ministerul Muncii,
Solidarităţii Sociale şi Familiei, Ministerul de Justiţie, Ministerul Apărării Naţionale,
Ministerul Transporturilor,Construcţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Ministerul
Administraţiei şi Internelor.).
• Fonduri de la asigurările de sănătate, pentru susţinerea activităţilor de diagnostic,
tratament şi îngrijire a persoanelor infectate/afectate, în acord cu politica de sănătate în
domeniu a Ministerului Sănătăţii.
• Împrumuturi rambursabile (Banca Mondială).

44
• Fonduri nerambursabile (UE- atragerea de noi fonduri din surse PHARE, Fondul Global
de Luptă împotriva HIV/SIDA, Tuberculozei şi Malariei care finanţează în România un
proiect extensiv pentru următorii cinci ani, Pactul de Stabilitate, acorduri bilaterale).
• Parteneriatul cu societatea civilă. Organizaţiile neguvernamentale pot acoperi ariile unde
au expertiză şi experienţă, printr-un abord complementar cu activităţile desfăşurate de
instituţiile publice. Există, de asemenea, organizaţii internaţionale guvernamentale sau
neguvernamentale, sau programele UE, care sprijină diferite programe sau iniţiative la
nivel local sau sunt derulate prin reprezentanţii societăţii civile. Ministerul Sănătăţii va
urmări integrarea tuturor acestor programe bilaterale, alcătuirea unei baze de date pentru
ca cele mai eficace dintre aceste intervenţii să fie cunoscute şi replicate şi pentru
colaborarea reală dintre minister sau instituţiile publice şi organizaţiile neguvernamentale.
• Sprijinul tehnic şi financiar din partea agenţiilor sau organizaţiilor internaţionale (OMS;
UNFPA; UNAIDS; UNICEF; USAID/JSI) pentru implementarea diferitelor componente
ale strategiei.

5. Monitorizarea si evaluarea
Supervizarea şi managementul implementării strategiei va fi asigurat de către Direcţia
Generală de Sănătate Publică şi Inspecţia Sanitară de Stat a MS. Supervizarea este procesul în
dublu sens prin care se observă şi se urmăresc evenimentele, permiţând astfel furnizarea de
feed-back, şi astfel încurajarea şi sprijinirea procesului de implementare prin descrierea
succesului, identificarea problemelor şi soluţiilor posibile.
Procesul de monitorizare şi evaluare este esenţial, dând măsura atingerii obiectivelor propuse,
a eficacităţii activităţilor derulate pentru atingerea acestor obiective. Monitorizarea şi
evaluarea vor măsura succesul activităţilor desfăşurate din punct de vedere al impactului, dar
şi al proceselor şi rezultatelor.
Monitorizarea este procesul permanent care se va aplica pentru estimarea gradului în care
acţiunile şi activităţile strategiei au loc efectiv, pentru identificarea deficienţelor în vederea
aplicării când este cazul a modificărilor şi corecţiilor necesare. Monitorizarea va furniza
informaţii despre nivelul de îndeplinire al activităţilor în concordanta cu standardele de
performanţă definite şi va permite compararea progresului actual cu cel aşteptat.
Monitorizarea va fi orientată în principal asupra procesului, a activităţilor efective (de
exemplu instruirea corespunzătoare sau performanţa furnizorilor) şi mai puţin asupra
rezultatelor (schimbarea cunoştinţelor sau a comportamentelor) şi impactului (scăderea
morbidităţii şi a mortalităţii sau îmbunătăţirea sănătăţii). Supervizarea şi monitorizarea sunt
acţiuni care se desfăşoară simultan.
Evaluarea este procesul de examinare sistematică a efectelor şi impactului activităţilor şi
programelor strategiei, în scopul estimării gradului de îndeplinire al obiectivelor acesteia.
Monitorizarea şi evaluarea gradului în care a fost realizat controlul ITS va furniza informaţii
esenţiale cu privire la îmbunătăţirea viitoare a activităţilor sau programelor de control al ITS.
Procesul de monitorizare şi evaluare va urmări volumul, rapiditatea şi calitatea activităţilor
desfăşurate şi va răspunde la întrebări, de exemplu: Programele de implementare sunt
adecvate? Activităţile programelor se potrivesc mediului în care sunt aplicate? Activităţile
programelor sunt aplicate corect, la timp, determină o acoperire adecvată şi se înscriu în
bugetul alocat? Activităţile programelor îndeplinesc obiectivele stabilite?

45
La fiecare nivel va exista de asemenea obligaţia monitorizării performanţei proceselor ca şi a
rezultatelor intermediare, pentru a identifica punctele forte şi slăbiciunile care afectează
performanţa programelor de implementare. Aceasta presupune stabilirea unui plan de
monitorizare pentru fiecare componentă sau program (de exemplu pentru supraveghere,
screening, managementul cazului, activităţile de promovare a unor comportamente
sănătoase). Aceste planuri vor fi parte integrantă a sistemului de monitorizare şi de evaluare
al acestei strategii.
Elaborarea acestui sistem de monitorizare şi evaluare al strategiei va fi necesar. El trebuie să
includă indicatori necesari măsurării atingerii fiecărui obiectiv sau realizării fiecărei
componente. Sistemul de monitorizare şi evaluare trebuie de asemenea să definească de la
început sursele de informaţii. Dacă pentru măsurarea resurselor, procesului, sau rezultatelor,
sursele de date vor fi definite de programele sau componentele propriu-zise, evaluarea
impactului implementării diferitelor activităţi sau programe va putea fi realizată prin studii
efectuate în acest scop. De exemplu, studiul naţional al Sănătăţii Reproducerii 1999 poate fi
considerat ca situaţie de referinţă înainte de implementare pentru o bună parte a obiectivelor
strategiei iar Ministerul Sănătăţii va susţine pe lângă finanţatori repetarea acestui studiu spre
sfârşitul perioadei de implementare a acestei strategii.

46
 BIBLIOGRAFIE

• Dalabetta G, Gerbase A, Holmes K – Syndromic approach to STD Management. Sexual

Transmitted infection 1998: 74 (suppl 1): S1-S11
• David J. Landry, Wendy Turnbull - Sexuality Transmitted Diseases Hamper
Development Efforts, Issues in brief, The Alan Guttmacher Institute1998
• Holmes K, (editor) – Sexually Transmitted Diseases, edition 3, McGraw-Hill, 1999
• Serbanescu F. şi colab., Studiul privind sănătatea reproducerii în România, 1999; Raport
final, 2001
• Stary A., Eichmann A., Stingl G. – Sexually Transmitted Diseases (din White Book.
Dermatology in Europe. European Dermatology Forum) p 149-153, 2000
• Van Dick E, Meheus AZ, Piot P – Laboratory Diagnosis of Sexually Transmitted
Diseases. World Health Organization, Geneva, 1999
• Worm Anne-Marie, Gasco Merce M – Evaluare asupra situaţiei actuale a infecţiilor cu
transmitere sexuală, Romania, 2000
• Baza de date statistice a Centrului de Calcul, Statistică Sanitară şi Documentare al
Ministerul Sănătăţii şi Familiei
• 1998 Guidelines for Sexually Transmitted Diseases, US Department of Health and
Human Services, Public Health Service. Division of Sexually Transmitted Diseases.
Center for Diseases Control, Atlanta, Georgia
• A document for the Development of a National Strategy on the Prevention and Fight
Against Sexually Transmitted Infections, Draft, Bucharest 2001
• Assessment of the National Surveillance System for Infections Diseases, Final Report,
Romania 2001
• Case definitions for reporting communicable diseases to the Community network under
Decision No 2119/98/EC of the European Parliament and of the Council. Official Journal
of the European Communities L86/44, 3.4.2002.
• Consultation on STD interventions for preventing HIV: What is the evidence? BP Key
material, UNAIDS/WHO, Geneva, 2000.
http://www.unaids.org/publications/documents/care/general/ConsultSTD_E.pdf.
• European STD Guidelines. Approved by the European Branch of the International Union
against Sexually Transmitted Infections (IUSTI) and the European Office of the World
Health Organization. International Journal of STD & AIDS 2001:12 (Suppl. 3)
• Family Health International. Sexually Transmitted Infections – A strategic Framework.
Family Health International / IMPACT, June 2001
• Health 21 – Health for all in the 21st century The health for all policy framework for the
WHO European Region, 1999, European Health for all Series No 6
• Lutte contre les MST: Measures de Sante Publique. Actualisation ONUSIDA, Mai 1998

47
• Program Naţional pentru controlul infecţiilor cu transmitere sexuală, MSF – Direcţia
Generală de Sănătate Publică (iniţiat în urma acordului de împrumut între România şi
BIRD (BIRD 4568 RO) semnat la 7 iulie 2000 şi ratificat prin Ordonanţa Guvernului
României nr.68/24.08.2000
• Program Operations Guidelines for STD Prevention – Leadership and Program
Management, p L1-L9, Guidelines for STD Prevention, Surveillance and Data
Management, p S1-S39, Center for Diseases Control, Atlanta 1998.
http://www.cdc.gov/std/program/
• Proiect de ordin al Ministrului Sănătăţii şi Familiei privind Programul de supraveghere şi
control al infecţiilor cu transmitere sexuală, 2003
• Relationships of HIV and STD Declines in Thailand to Behavioral Change: A synthesis
of existing studies. UNAIDS Best Practice Collection, Geneva, 1998 disponibil la adresa:
http://www.unaids.org/publications/documents/epidemiology/determinants/una98e2.pdf
• Sexually Transmitted Diseases: policies and principles for prevention and care – Best
Practice – Key material, WHO / UNAIDS, Geneva 1997; Disponibil la adresa:
http://www.unaids.org/publications/documents/impact/std/una97e6.pdf
• Strategia Ministerului Sănătăţii şi Familiei în domeniul sănătăţii reproducerii şi
sexualităţii, Bucureşti, 2003
• World Health Organization – Guidelines for the management of sexually transmitted
diseases, 2001
• Legislaţie - anexa nr. 5

48
 ANEXE

ANEXA 1: Pierderea indivizilor din momentul infectării până la vindecare

număr de persoane infectate

număr de persoane care conştientizează că sunt infectate

număr de persoane care se adresează serviciului

număr de persoane diagnosticate cu ITS

număr de persoane care primesc tratament

număr de persoane vindecate

număr de persoane infectate nevindecate

Raportul persoanelor vindecate/nevindecate variază de la o zonă la alta în funcţie de

acţiunile întreprinse în fiecare etapă de individ sau de către serviciile de sănătate.

Sursa: Sexually transmitted diseases; policies and principles for prevention and care,
UNAIDS best practice collection

49
 ANEXA 2: Evoluţia morbidităţii prin sifilis si gonoree, România 1989-2002

EVOLUŢIA INCIDENŢEI SIFILISULUI LA 100.000 LOCUITORI, ROMÂNIA, MEDIA ŢĂRILOR

UNIUNII EUROPENE, MEDIA ŢĂRILOR DIN CENTRUL ŞI ESTUL EUROPEI, 1980-2000
sursa: WHO/Europe, HFA Database, June 2002

50
45
cazuri noi la 100.000 locuitori

40
35
30 Romania
25 media UE
20 media CEE
15
10
5
0
80

81

82

83

84

85

86

87

88

89

90

91

92

93

94

95

96

97

98

99

00
19

19

19

19

19

19

19

19

19

19

19

19

19

19

19

19

19

19

19

19

20
ani

EVOLUŢIA CAZURILOR NOU RAPORTATE DE SIFILIS ŞI GONOREE, ROMÂNIA 1885-2002

70

60
Cazuri noi la 100.000 locuitori

50

40
Sifilis
30 Gonoree

20

10

0
85

86

87

88

89

90

91

92

93

94

95

96

97

98

99

00

01

02
19

19

19

19

19

19

19

19

19

19

19

19

19

19

19

20

20

20

ani

50
ANEXA 3: Circuitul pacientului /suspectului de ITS

Suspect /Bolnav de ITS

1-2 zile

Medicul de familie

1-2 zile

Specialist dermatovenerolog
din ambulatoriul de specialitate

1-2 zile 0-1 zile

Spital – internare Tratament Laborator de spital sau ambulatoriu

(cu/fără programare) (pentru precizare dg etiologic) 0-1
zile
0-1 zile

Diagnostic şi Tratament Rezultate investigaţii

0-1 zile
Obţinerea medicaţiei gratuite
0-1 zile

Administrarea medicamentelor injectabile

51
52
 ANEXA 5: Cadrul legislativ care reglementează domeniul prevenirii, supravegherii,
controlului şi serviciilor de sănătate în domeniul ITS in România

Decretul 141/1953 – pacienţii cu ITS se supun tratamentului şi fac cunoscut partenerilor

situaţia în care se află.
Ordinul MS nr. 132/1979 - măsurile de prevenire şi combatere a bolilor transmise pe cale
sexuală.
Ordinul 544/1995 - aprobarea Programului de prevenire şi combatere a bolilor venerice;
atribuţiile unităţilor sanitare şi ale personalului sanitar în domeniul prevenirii şi combaterii
bolilor cu transmitere sexuală.
Legea Sănătăţii Publice (Legea 100 /1998, MS) - art. 33: Direcţia Generală de Sănătate
Publică din cadrul MS are responsabilitatea de a dezvolta strategia naţională de promovare a
sănătăţii. Art. 15: precizează politici şi programe separate pentru HIV/SIDA şi celelalte ITS.
Ordinul MS 638/1978 - raportarea obligatorie pentru boli transmisibile.
Ordinul 8/2000 – informarea operativă în probleme de epidemiologie şi igienă. Raportarea
săptămânală către ISP şi lunară către MS a focarelor de sifilis şi gonoree cu mai mult de 3
cazuri şi raportarea în ziua depistării către DSP a cazurilor suspecte sau confirmate de sifilis
şi gonoree.
Ordinul 588/2000 - obligativitatea raportării lunare către Direcţia generală de sănătate
publică de date agregate provenite de la toate laboratoarele judeţene cu privire la cazurile de
HIV, sifilis, gonoree.
Ordinul 141/2002 privind reorganizarea reţelei naţionale de supraveghere şi control al
bolilor transmisibile.
Ordinul comun MSF şi CNAS 248/21.03.2003 şi 149/21.03.2003 pentru aprobarea
subprogramelor de sănătate în anul 2003 include Subprogramul de control al infecţiilor cu
transmitere sexuală (ITS).
Hotărârea de Guvern nr.169/13.02.2003 privind organizarea şi finanţarea programelor de
sănătate în anul 2003 specifică sursele de finanţare pentru programele de sănătate şi bugetul
total alocat programului comunitar de sănătate publică.
Ordinul MSF 20/12/2003 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a
Contractului Cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului
asigurărilor sociale de sănătate în asistenţa primară.
Legea drepturilor pacientului - nr. 46 din 21 ianuarie 2003 cap. 4 – dreptul la
confidenţialitatea informaţiilor şi viaţă privată a pacientului – art. 25 (1) orice amestec în
viaţa privată, familială a pacientului este interzis, cu excepţia cazurilor în care această
imixtiune influenţează pozitiv diagnosticul, tratamentul ori îngrijirile acordate şi numai cu
consimţământul pacientului. (2) sunt considerate excepţii cazurile în care pacientul reprezintă
pericol pentru sine sau pentru sănătatea publică.

53
ANEXA 6: Definiţiile de caz ale infecţiilor cu transmitere sexuală comunicabile
(în conformitate cu Decizia Comisiei Uniunii Europene din 19 martie 2002)8

A. SIFILISUL

SIFILIS PRIMAR

Descriere clinică
Stadiu al infecţiei cu Treponema pallidum caracterizat prin unul sau mai multe şancre
(ulceraţii). Şancrele pot diferi considerabil din punct de vedere al aspectului clinic.
Criterii de diagnostic de laborator
Detectarea de IgM specifice prin EIA
Demonstrarea T. pallidum în probele prelevate prin: ultramicroscopie, imunofluorescenţă
directă cu anticorpi anti-T. pallidum sau alte metode echivalente.
Pentru cazul probabil:
Un test serologic reactiv (netreponemic: VDRL sau RPR; treponemic: FTA-ABS sau MHA-
TP sau TPHA
Clasificarea cazurilor:
Posibil: NA (neaplicabil)
Probabil: Caz compatibil clinic având una sau mai multe ulceraţii (şancre) sugestive pentru
sifilis primar şi oricare dintre testele serologice reactive
Confirmat: Caz compatibil clinic confirmat paraclinic

SIFILIS SECUNDAR

Descriere clinică
Stadiu al infecţiei cu T. pallidum caracterizat prin leziuni muco-cutanate localizate sau
difuze, adesea cu limfadenopatie generalizată. Şancrul poate fi încă prezent.
Criterii de diagnostic de laborator
Demonstrarea T. pallidum în probele prelevate prin: ultramicroscopie, imunofluorescenţă
directă cu anticorpi anti-T. pallidum sau alte metode echivalente.
Pentru cazul probabil:
Test serologic reactiv (netreponemic: VDRL, RPR; treponemic: FTA-ABS, MHA-TP,
TPHA)

8
Commission decision of 19 March 2002 laying down case definitions for reporting communicable diseases to
the Community network under Decision No 2119/98/EC of the European Parliament and of the Council.
Official Journal of the European Communities L86/44, 3.4.2002.

54
Clasificarea cazurilor:
Posibil: NA (neaplicabil)
Probabil: Caz compatibil clinic cu oricare dintre testele serologice reactive
Confirmat: Caz compatibil clinic confirmat paraclinic
SIFILIS LATENT
Descriere clinică
Stadiu al infecţiei cu T. pallidum în care bacteria persistă în corpul persoanelor infectate fară
a produce semne sau simptome
Criterii de diagnostic de laborator
Demonstrarea unei reacţii pozitive cu un test EIA specific, dar fără dovezi paraclinice de
sifilis infecţios (vezi sifilisul primar sau secundar)
Clasificarea cazurilor:
Posibil: NA (neaplicabil)
Probabil: Absenţa semnelor clinice şi a simptomelor de sifilis şi un test paraclinic pozitiv
Confirmat: NA (neaplicabil)
B. GONOREEA
Descriere clinică
Aspect clinic compatibil cu gonoreea, ex: uretrita, cervicita, sau salpingita.
Criterii de diagnostic de laborator
Izolarea N. gonorrhoeae din materialul patologic prelevat
Detectarea antigenelor sau acidului nucleic al N. gonorrhoeae
Evidenţierea unor diplococi Gram-negativi, intracelulari, în frotiul obţinut din secreţia
uretrală la bărbat
Clasificarea cazurilor:
Posibil: NA (neaplicabil)
Probabil: NA (neaplicabil)
Confirmat: Caz confirmat paraclinic
C. CHLAMYDIA TRACHOMATIS, INFECŢIA GENITALĂ
Descriere clinică
Aspect clinic compatibil cu infecţia cu Chlamydia trachomatis, ex uretrita, epididimita,
cervicita, salpingita acută sau alte sindroame transmise sexual
Criterii de diagnostic de laborator
Izolarea C. trachomatis prin cultura din materialul prelevat din tractul uro-genital
Evidenţierea antigenelor sau a acidului nucleic de C. trachomatis în materialul prelevat din
tractul uro-genital

55
Clasificarea cazurilor:
Posibil: NA (neaplicabil)
Probabil: NA (neaplicabil)
Confirmat: Caz confirmat paraclinic

56
Strategia naţională de prevenire şi control a infecţiilor cu transmite sexuală a fost elaborată
sub egida Direcţiei Generale de Sănătate Publică şi Inspecţia Sanitară de Stat din Ministerul
Sănătăţii, Director General Dr. Alexandru Rafila.

Grupul de lucru care a elaborat acest document: Dr. Dana Fărcăşanu, Dr. Dan Nicolaiciuc,
Dr. Cătălin Popescu, Dr. Carmen Moga

Au contribuit tehnic la realizarea acestui document: Comisia de Dermatovenerologie a MS,

Comisia de Epidemiologie a MS, Direcţia Generală pentru Asistenţa Medicală-MS, Direcţia
de Asistenţă Familială şi Comunitară-MS, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Colegiul
Medicilor din România, Institutul Naţional de Dezvoltare Cercetare în Sănătate, Centrul de
Calcul, Statistică Sanitară şi Documentare Medicală-MS, Direcţiile de Sănătate Publică
Bucureşti, Călăraşi, Constanţa, organizaţii neguvernamentale (Societatea de Educaţie
Contraceptivă şi Sexuală, Tineri pentru Tineri), reprezentanţi ai UNFPA – Fondul Naţiunilor
Unite pentru Populaţie, ai Institutului de Cercetare şi Formare JSI, ai Organizaţiei Mondiale a
Sănătăţii (OMS) şi UNAIDS.

Au sprijinit financiar realizarea acestui document: Institutul de Cercetare şi Formare JSI,

USAID şi UNFPA - Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie.

57