Sunteți pe pagina 1din 45

Vorbe intelepte

Nu te avânta în valurile dragostei pâna nu-i cunosti adâncimile."

Ochii nu gresesc daca mintea conduce ochii."


Tacerea e cea mai frumoasa podoaba a unei femei."

În drum spre fericire nu ezita sa te înarmezi cu sinceritate."


Valoarea unui lucru o observi numai dupa ce ai pierdut acel lucru."

Glumeste în iubire dar nu iubi în gluma!"

Dragostea e mai puternica atunci când te face sa suferi


mai mult."
Nu rascoli cenusa trecutului pentru ca vei gasi scânteia ce te
va arde."
Prima iubire poate fi socotita si prima durere."

Câteodata, numai pierzându-i pe cei pe care-i iubesti, simti cât îti sunt de dragi."

Iubeste cât vrei, dar iubeste mereu."

A ajunge la inima cuiva este o arta; a iesi este o capodopera."

Zâmbeste celui ce te-a jignit, sa nu-ti poata citi durerea din


suflet."
Când suntem sanatosi dam cu mare usurinta sfaturi celor bolnavi." (Terentius)
"
Si cel mai frumos trandafir are spini."

"Cine face întotdeauna ce vrea rareori face ceea ce trebuie ."


(Oxenstierna)

"Nimic nu dam cu mai multa darnicie ca sfaturile noastre." (La Rochefocauld)


"
Timpul scoate adevarul la lumina." (Menander)
A face bine unor ticalosi este egal cu a turna apa în mare." (Cervantes)

E mult mai placut sa spui adevarul decât sa-l asculti." (Menander)

Un defect se observa mai usor decât o calitate." (Kusumadeva)

Spune-mi de cine râzi si-ti voi spune cine esti." (Orestano)

Sa înveti sa mori? N-o sa reusesti prea bine de prima data!"

Oricâte benzi ar avea drumurile vietii, pe ele se circula într-un singur sens."

Daca n-ai vânt în pânze trage la vâsle!" (Jennifer Prugh)

Fericirea si prostia sun diferite din cel putin o singura


cauza: nu toti prostii sunt fericiti!"
Un campion poate pierde, însa nu este învins niciodata.
;
Nici o data!"
Atunci când nu faci nimic cu viata ta traiesti din fantezii."

Atunci când visele se destrama curg lacrimi. Asa se poate explica formarea oceanelor."

Pentru a gasi adevarata iubire e nevoie sa te caute ea mai întâi."

Trebuie sa începi sa tii la ceva, sau, mai bine spus, la cineva. Altfel, chiar daca nu vei ramâne
singurul om de pe pamânt, vei fi singur."

Nimic nu este mai penibil pentru tine decât sa vezi pe cineva


facând un lucru despre care chiar tu ai spus ca nu poate fi
facut." (Sam Ewing)
Cum e posibil sa-ti traiesti viata uitându-te la o usa fara a avea curajul sa o deschizi?" (Robert D.
Ballard)

Nu te teme niciodata de umbre! Ele arata ca exista lumina prin apropiere." (Gary Sinise)

Egoismul este singurul anestezic pe care natura i-l ofera prostului ca sa-l ajute sa se suporte."
(Bellamy Broks)
Traim vremuri grele: copiii nu-si mai asculta parintii si orice prost crede ca poate sa scrie o
carte." (Marcus Tullius Cicero)

Eu sunt Leu, si leii nu cred în tâmpeniile astea astrologice." (Tom Neff)

Fiecare viata îsi are scopul ei." (Ioan Botezatorul - Close To Jesus: Mary from Magdala)

Am obosit sa fiu puternica." (Lucilla - Gladiatorul)

Sunt atât de obosit încât nu mai am nici macar puterea de a lua un loc pentru a ma odihni."

Sa vorbesc despre Dumnezeu? Hâm... E ca si cum as încerca sa privesc soarele cu o lumânare


aprinsa pentru a vedea daca acesta lumineaza." (Lev Nikolaevici Tolstoi)

Destinul nu este o problema de noroc, ci, cu siguranta, una de alegere."

Viitorul apartine acelora ce au crezut cu toata taria în frumusetea viselor lor." (Eleanor Roosvelt)

Credinta vie e ca o stânca cu radacini."(P.K. Thomaian)

Cei ce urmeaza multimea sunt rapid înghititi de ea."

Actiunea este elocventa!" (Shakespeare)

Nimic în viata nu e facut sa înspaimânte. E doar facut sa fie înteles." (Marie Curie)

Sansa este ceea ce se întâmpla atunci când pregatirea întâlneste ocazia." (Elmer Lettermann)

Ceea ce conteaza în viata este nu locul în care ne aflam, ci directia spre care ne îndreptam." (Oliver
Wendell Holmes)

Nu este niciodata prea târziu sa fi ceea ce ai fi putut fi." (George Elliot)

La prostiile clovnilor râd doar prostii."

Atunci când evenimentele te depasesc, fa în asa fel încât sa se creada ca tu le-ai organizat."
- Adevarul nu se confunda întotdeauna cu dreptatea.
- Unde ai citit asta?
- În toate cartile bune..." (William Faulkner - Lectia de chimie )

Oamenii exagereaza întotdeauna calitatile morale pe care nu le poseda." (George Bernard Shaw - Steaua
destinului)

Tot ce duce la încredere sau înaltare de sine pregateste în mod sigur calea pentru înfrângere." (Ellen G.
White)

Un dictator este întotdeauna un barbat temerar care se urca pe spatele


unui tigru si-l calareste. Povestea se termina mereu la fel: tigrul se
satura de alergat si-si aduce aminte ca-i e foame..." (Winston Churchill)

Nu-ti poti construi o reputatie doar pe baza a ceea ce ai de gând sa faci." (Henry Ford)

Încrederea nu vine din faptul ca ai întotdeauna dreptate, ci din faptul ca nu-ti este teama ca ai putea
gresi." (Peter McIntyre)

Creativitatea? Ceea ce se întâmpla între ...mmmm... si ...aha! " (Dan Yovich)

Banii si succesul nu-i schimba pe oameni, ci doar amplifica ceea ce ei sunt deja." (Will Smith)

Nu poti fi brav daca ti se întâmpla numai lucruri minunate." (Mary Tyler Moore)

Munceste pentru a deveni, nu pentru a obtine." (Confucius)

Succesul înseamna a continua atunci când toti ceilalti renunta." (Alvin Sprecht)

A câstiga e usor, a te decide sa câstigi e mai greu." (Flint Pattison)


Felul în care vedem problema este însasi problema." (Stephen Covey)

Viitorul apartine acelora care vad oportunitatile înainte ca acestea sa


devina evidente pentru oricine."(Dave Cavanaugh)

Fereste-te de pesimisti! Ei au o extraordinara abilitate de a transmite si altora entuziasmul lor." (Brian G.


Jett)

Indoieste-te de cine vrei dar niciodata de tine însuti." (Peter Drucker)

Asculta de 100 de ori, analizeaza de 1000 de ori, vorbeste o data." (Arthur Buchwald)

Demnitatea a fost croita salopeta, nu frac."

Nu cunosc secretul succesului, dar stiu ca secretul esecului este sa încerci sai multumesti pe toti." (Bill
Cosby)

Daca o femeie îti daruieste inima ei ai încurcat-o! Nu vei mai scapa niciodata de restul corpului ei."
(Johnn Vanbrugh)

Un barbat care se însoara cu o femeie buna devine fericit; unul care se


însoara cu una rea devine filosof." (Robert Frost)

Când un barbat spune ca nu poate trai fara o femeie ori minte, ori e mort demult." (Cynthia Heim)

Pentru ca nu-mi permit sa omor pe nimeni ma multumesc sa citesc cu placere rubrica Decese." (Clarence
Darrow)

Ideile bune sunt ca diamantele: neslefuite par niste simple pietre, dar odata curatate de impuritati devin
margaritare de nepretuit." (Paul Kearly)
Prejudecatile sunt cactusii nostri: ele rasar numai pe pamânt secetos."

Respectul pentru om? Aceasta este într-adevar piatra de încercare."

Zboara la timp! Altfel îti ramân aripile prea mici."

Dar chiar se asteapta cineva ca eu sa fiu singurul prost din istoria lumii care n-a avut nici o amanta?"
(printul Charles de Windsor)

Sotia trebuie sa fie amanta la tinerete, confidenta la maturitate si infirmiera la batrânete." (Francis
Bacon)

Acolo unde exista casatorie fara dragoste cu siguranta va exista si dragoste fara casatorie." (Benjamin
Franklin)

Fericirea este ca un fluture care zboara în zig-zag când îl urmaresti dar care vine si se aseaza pe crestetul
tau daca stai linistit si n-o iei în seama." (Nathaniel Hawthorne)
Ecologistii se arata mult mai suparati pe cel ce porta haine de blana decât pe cei care poarta haine din
piele, pentru ca e mai usor sa hartuiesti niste femei bogate decât niste golani motociclisti." (Bo Dere

Cred ca cea mai buna dovada ca exista viata mult superioara noua în Univers este ca extraterestrii
refuza sa aiba de-a face cu noi, tocmai fiindca stiu câte parale facem." (Bill Watson)

Câinele nu este om pentru ca nu poate uita când îi faci un bine."

Inima este singurul organ care, si atunci când este de gheata, functioneaza."

Constiinta este o cetate asezata în calea tuturor rautatilor."

Nu exista decât un singur fel de succes: sa reusesti sa-ti traiesti viata!" (Cristopher Morby)

Suntem ceea ce suntem ca rezultat a tot ceea ce am gândit."

Nu marimea semintelor conteaza ci, mai ales, esenta lor."

Ziua se îngâna cu noaptea, dar totdeauna se înteleg."

Pentru pesimist, fiecare floare este o buruiana."


În iubire vinovatul e inima, nu capul. Sau invers?"

Drumul spre stele ne obliga, uneori, sa trecem cu capul prin nori."

Inteligenta cheama spre meditatie, mediocritatea spre satisfactie."

Desi are multe picioare, minciuna nu e sigura pe mers."

Daca minciuna are picioare scurte, cum se face ca a facut înconjurul pamântului?"

Mâna e puternica pentru ca degetele ei actioneaza într-o singura directie nu în cinci."

Fa din viata ta un vis si din visul tau o viata!"

Discretia... o înteleg femeile si o apreciaza barbatii."

Cel mai trist lucru în dragoste e ca, uneori, sufletul ti-l ia cine n-are nevoie de el..."

L-am rugat pe Dumnezeu sa-mi dea toate lucrurile ca sa ma pot bucura de viata iar El... mi-a dat viata ca
sa ma pot bucura de toate lucrurile."

Persoana la care tii cel mai mult pe lume trebuie sa o lasi sa


plece la un moment dat; daca se va întoarce tot la tine... va fi
pentru totdeauna a ta."
Minciunile cele mai detestabile sunt cele care se apropie cel mai mult de adevar." (André Gide)

Pentru un suflet însetat de placeri fericirea nu este înca posibila iar pentru un suflet fericit placerile nu
mai sunt necesare."

A filosofa înseamna sa raspunzi cu mijloace supranaturale la întrebarile pe care si le pun copiii." (Lucian
Blaga)

Imposibil nu exista în vocabularul meu". (Napoleon)

Viata este ca mersul pe bicicleta. Nu cazi decât daca intentionezi sa te opresti a pedala." (Claude Pepper)

Fie ca toate necazurile tale sa dureze la fel de mult cât hotarârile tale de Anul Nou." (Joey Adams)

Miracolele li se întâmpla acelora care cred în ele." (Bernard Berenson)

Daca tu crezi ca poti, atunci poti. Si daca tu crezi ca nu poti, atunci tu ai dreptate." (Mary Kay Ash)

O multime de oameni confunda conducerea proasta cu destinul." (Ken Hubbard)


Copiii au mai multa nevoie de modele decât de critici." (Carolyn Coates)

Nu conteaza marimea câinelui în lupta ci marimea luptei pentru câine."

A-ti vedea lungul nasului cere o lupta continua." (George Orwell)

Un prieten este o multime de lucruri dar nu este un critic." (Bern Williams)

Succesul este sa ai ceea ce îti place. Fericirea este sa îti placa ceea ce ai." (H. Jackson Brown)

Diplomatia înseamna sa îl lasi pe celalalt sa îti urmeze dorintele." (Lester B. Jackson)

Exemplul personal nu este cel mai bun mod de a ti influenta pe ceilalti. Este singurul!" (Albert
Schweitzer)

Pacatele sunt ca paturile moi; este atât de usor de a intra în ele si atât de greu de a iesi..." (Johnny
Bench)

Rabdarea consta în a-ti lasa lumina sa straluceasca dupa ce s-a ars siguranta." (Ben Holden)

Stim ceea ce gândeste o persoana nu atunci când aceasta ne spune acest lucru ci atunci când
actioneaza." Isaac Bashevis Ginger)

Facem un mod de viata din/cu ceea ce obtinem dar nu facem o viata cu ceea ce daruim". (Norman
McEwan)

Personal sunt gata mereu sa învat dar nu mereu îmi place sa fiu învatat". (Winston Churchill)

Talentul este darul cu care ai fost binecuvântat. Îndemânarea este modul în care ai grija de dar." (Ben
Holden)

Lumea este plina de oameni disponibili; unii sunt dispusi sa munceasca, altii sa-i lase pe ceilalti." (Robert
Frost)

Curajul este reactia la frica; stapânirea acesteia, nu absenta ei." (Mark Twain)

Experienta este modul în care îsi denumesc unii greselile." (Elbert Hubbard

Succesul nu este rezultatul unei combustii spontane. Trebuie mai întâi sa te jertfesti pe tine însuti

;Fiti atenti la testoase: ele înainteaza numai când scot capul la înaintare." (James Conant)

Nu sunt asa cum ar trebui sa fiu. Nu sunt nici asa cum mi-ar placea sa fiu. Nici asa cum va trebui sa fiu
odata. Dar multumesc lui Dumnezeu pentru faptul ca nu mai sunt asa cum am fost odata." (Isaac
Newton)

Întotdeauna se întâmpla lucrul în care crezi cu toata taria; forta convingerii îl face sa se întâmple." (Frank
Lloyd Wright)

Când o persoana cu experienta se întâlneste cu una cu bani persoana cu bani va câstig experienta iar cea
cu experienta va câstiga banii." (Leonard Lander)

Daca nu risti niciodata nimic, risti chiar mai mult." (Erica Jong)

Daca nu stii unde vrei da ajungi atunci cu siguranta vei ajunge altundeva." (Laurence J. Peter)

Cea mai grava eroare pe care un manager poata sa o faca este sa nu spuna bravo atunci când e cazul."
(John Ashcroft)

Un rau care nu te omoara te face mai puternic." (Nietzsche)

O singura data în viata trebuie, într-adevar, sa nu


gresesti: atunci când încerci pentru ultima oara."
(Charles Kettering)

Nu exista scurtaturi catre locurile unde merita sa ajungi." (Peter. F. Drucker)

Scopul vietii este... sa ai o viata plina de scopuri." (Sam Harper)

Încrederea face lucrurile posibile, nu usoare." (Sally Nguyen)

Specialistii au demonstrat ca un atlet nu poate sari 10 metri în lungime. Dar eu caut sa-mi scot din cap
acest gând. Pentru ca, daca nu mi l-as scoate din cap, el mi se va scurge direct în picioare." (Carl Lewis)
Cea mai buna cale de a îti câstiga noi prieteni/clienti/colaboratori/...etc este sa acorzi maxima atentie
prietenilor/clientilor/...etc deja existenti." (Heather Williams)

Evident, omul nu are întotdeauna dreptate dar treaba ta este sa îl lasi sa creada ca are." (Al
Wellenreiter)

Nu-ti poti împlini visele daca îndraznesti sa risti totul."

Experienta este un lucru extraordinar, dar pe care nu-l poti obtine decât daca ti se întâmpla o multime
de lucruri care n-ai prea vrea sa ti se întâmple."

Nu exista înaltimi de neatins ci numai aripi prea scurte. "


(Giovanni Pappini)

Sunt superior atât cât sa înteleg ca nu sunt destul de superior." (Beethoven)

Pentru un manager important nu este ce se întâmpla când este el în firma ci ce se întâmpla când nu este
el acolo." (Kenneth Blanchard)

Daca as avea la dispozitie sase ore sa tai un copac, primele patru mi le-as petrece ascutindu-mi toporul."
(Abraham Lincoln)

Atât timp cât mergi în directia cea buna nu conteaza cât de mari faci pasii." (Erica Lawrence)

Angajatii buni sunt ca vulturii; nu apar niciodata în stol ci doar unul, din când în când." (Adam Hewitt)

Nimic nu este mai periculos ca o idee, atunci când e singura pe care o ai ." (Emil
Charter)

Sunt doua modalitati de a ajunge în vârful unui stejar: fie te cateri într-unul, fie te asezi pe o ghinda... si
astepti." (Zig Ziglar)
Orice persoana este ca o oala de lut; cu cât este mai goala, cu atât
face mai mult zgomot." (proverb olandez)

Nu exista lucru mai trist decât un pesimist tânar."

Ma intereseaza nu daca ai esuat ci daca te complaci cu acest esec."

Cel care este bun la gasit scuze nu este bun, de obicei, la altceva."

Un om de succes este un om fara cine stie ce talente, dar foarte hotarât."

Diferenta dintre geniu si stupiditate este ca geniul are, totusi, niste limite."

Daca 50 de milioane de oameni cred într-un lucru gresit, asta nu face ca acel lucru sa fie mai putin
gresit."

Oamenii care vorbesc mult negresit ajung sa pacatuiasca."

Adevarul este întotdeauna mai greu de crezut decât istoriile umane inventate."

Unii oameni îti pot însira 1000 de motive pentru care nu pot sa reuseasca, când, de fapt, ar trebui sa
caute un singur motiv pentru care sa reuseasca."

E foarte greu pentru un ou sa se transforme în pasare. Dar daca ramâne ou îi va fi si mai greu sa zboare."

Sunt 3 modalitati prin care se poate face o treaba:


-sa o faci tu însuti;
-sa angajezi pe cineva sa o faca;
-sa interzici copiilor tai sa o faca."

Ne tot punem întrebarea idioata daca X a facut mai bine decât Y, când, de fapt, ar trebui sa ne întrebam
daca atât X, cât si Y au facut tot ce depindea de ei."
Nimeni nu poate da timpul înapoi pentru un nou început dar oricine poate începe acum pentru un nou
sfârsit."

Iata un test foarte simplu pentru a afla daca misiunea ta pe acest pamânt s-a încheiat: esti în viata?
Atunci nu s-a încheiat."

Daca ai un creier si doua picioare însemna ca poti sa mergi în absolut orice directie în care vrei. Tu alegi!"

Un marinar nu poate descoperi noi teritorii daca nu are curajul sa piarda din ochi tarmul de pe care a
plecat."

Sa le fim recunoscatori prostilor ca exista. Datorita lor, noi ceilalti, desteptii, avem pe cine da vina atunci
când nu ne iese ceva."

A tine o persoana de mâna întâi într-o slujba de mâna a doua este ca si cum ai tine o persoana de mâna
a doua într-o slujba de mâna întâi."

Toate lucrurile marete din lume sun realizate de niste naivi ce cred cu tarie în niste lucruri care, în mod
evident pentru toti, sunt imposibil de realizat."

Tot ceea ce se realizeaza fara o motivare morala nu poate sa dainuiasca." (Iuliu Maniu)

Nu exista femei fatale ci doar barbati prosti." (Ion Vinea)

Nu ridicati femeile în slavi pentru ca va vor însela cu sfintii."

În general obtinem ceea ce ne asteptam sa obtinem." (Lazarus Long)

În viata nimeni nu poate obtine vreun succes notabil daca este un conformist." (J. Paul Getty)

În orice domeniu stiintific, ipotezele au tendinta de a se înmulti pâna când ajung sa umple golul lasat de
lipsa de informatii în acel domeniu." ( James D. Raegan)
Oamenii de care trebuie sa te temi nu sunt oamenii care au pareri diferite de ale tale ci sunt acei ce sunt
prea lasi ca sa îti spuna acest lucru." (Napoleon)

E inutil sa spui am facut tot ce am putut. Scopul este sa reusesti sa faci tot ce trebuie facut." (Winston
Churchill)

Important este sa nu încetezi niciodata sa îti pui întrebari." (Albert Einstein)

Orice profesionist a fost la început un ageamiu." (Ralph Waldo Emerson)

Atunci când ai o atitudine conservatoare nu faci decât sa te protejezi împotriva chinuitoarei munci de a
gândi." (John Kenneth Galbraith)

Nimic nu e mai valoros ca ziua de azi." (Goethe)

Fii rapid, dar nu te grabi!" (John Wooden)

E mai bine sa ai un venit sigur decât sa fii un tip fascinant." (Oscar Wilde)

Dificultatile au rolul de a provoca, nu de a descuraja." (William Elllery Channing)

Unele carti sunt pentru a fi citite, altele pentru a fi devorate iar altele pentru a fi mestecate pe îndelete
si digerate cum trebuie." (Francis Bacon)

Fii cineva! Doar Dumnezeu nu si-a pierdut timpul facând ratati." (Arthur Chalmers)

Miturile sunt facute pentru ca imaginatia sa le însufleteasca." (Albert Camus)

Este un lucru destul de dureros sa te uiti la propriile el necazuri si sa stii ca tu ti le-ai creat." (Sofocle)

Am descoperit da oamenii cu bani nu au imaginatie iar oamenii cu imaginatie nu au bani." (George


Weiss)
Categoric, visele pot deveni realitate. Altfel, de ce am mai fost înzestrati cu capacitatea de a visa?"

Înca mai învat!" (Michelangaelo)

Nu exista destin care sa nu poata fi depasit prin dispret." (Albert Camus)

Adevarurile zdrobitoare pier atunci când sunt cunoscute." (Albert Camus)

Nu descoperi absurdul fara sa fi ispitit sa scrii un manual despre fericire." (Albert Camus)

Fericirea si absurdul sunt doi copii ai aceluiasi pamânt." (Albert Camus)

Nu exista soare fara umbre si, de altfel, trebuie sa cunoastem si noaptea." (Albert Camus)

Nu stiu cât de normal este sa spunem ca fericirea se naste neaparat din descoperirea absurdului."
(Albert Camus)

Lupta însasi împotriva înaltimilor e de ajuns pentru a umple un suflet omenesc." (Albert Camus)
Viata fiecarui om estre istorie." (Shakespeare)

Cu adevarat insuportabil este ca nimic nu este insuportabil." (Paul Verlaine/Arthur Rimbaud)

Doamne, da-mi masura în toate, în afara de iubire!"

Câteodata, lucrurile pe care nu le vrem sunt tocmai lucrurile de care avem nevoie cel mai mult."

Cel care vrea sa cântareasca toate riscurile înainte de a face vreun pas îsi va petrece toata viata stând
într-un ... picior." (C. H. Parkhurst)

Oamenii sunt egali prin deosebirile lor." (William Blake)

Dragostea vine în galop si iese în vârful picioarelor."


Seriozitatea este singurul refugiu al unui om cu o inteligenta mediocra."

Cel mai bun mod de a scapa de o tentatie este satisfacerea ei. Îmbratisând provocarea si refuzând sa te
dai batut."

Daca nu te îndragostesti de viata esti un om mai mult mort decât viu."

Diferenta dintre un om si un copil consta în pretul jucariilor lui."

Sunt om; nimic din ce e omenesc nu e strain de mine." (Terentius)

Îmi este de ajuns sa stiu ca pot." (Dostoievski)

Din principiu, sunt împotriva principiilor." (Tristan Tzara)

Am stat atât timp într-o lume nefericita încât mi s-ar parea anormal sa fie altcumva."

Vibreaza tu pentru a îi putea face pe altii sa vibreze." (George Enescu)

Legile sunt ca pânzele de paianjen: prind musculitele si lasa sa treaca viespile." (Jonathan Swift)

La ce ne ajuta sa alergam daca nu suntem pe drumul cel bun?" (proverb german)

Cautarea e, în buna parte, placerea de a trai."

Urca sus daca vrei sa vezi departe." (Constantin Brâncusi)

Cel care îi cunoaste pe altii este bine informa, cel care se cunoaste pe sine este întelept." (Lao-Tse)

Zâmbeste si vei avea prieteni. Încrunta-ti fruntea si vei avea dusmani." (George Elliot)
La vremea semanatului învata de la altii, la vremea recoltei învata pe altii iar în timpul verii bucura-te de
rodul muncii tale." (William Blake)

Credinta în Dumnezeu nu înseamna sa faci ceea ce trebuie ci înseamna sa vrei ceea ce trebuie." (Martin
Luther)

Iubeste-l pe Dumnezeu si fa ce vrei."(Augustin)

Nu poti iubi un Dumnezeu pe care nu-l cunosti."

Omul nu-i nimic în sine, nu-i decât o sansa infinita, dar este responsabilul infinit al acestei sanse."

Fa fiecare lucru la timpul lui si pune fiecare lucru la locul lui."

Femeia este omul de lânga tine, omul cu care îti împarti necazurile pe care nu le-ai fi avut daca n-ar fi
fost lânga tine."

Nu îmbatrânesti din pricina trecerii anilor ci din pricina renuntarii la ideal." (George Enescu)

Tineretea nu este o perioada a vietii, este o stare de spirit, o calitate a imaginatiei, o intensitate
creativa." (George Enescu)

Cheia succesului? Cerceteaza piata pâna descoperi o idee buna, fa-ti un plan beton, gândeste-te tot
timpul ca vei reusi si... actioneaza! E uimitor cât de multi renunta înainte de a face acest ultim pas."

Un factor important pentru a obtine succesul îl constituie încrederea în fortele proprii. Iar un factor
important pentru a obtine încrederea în fortele proprii îl constituie pregatirea."

Ai cazut de multe ori pâna ai învatat sa mergi. Ai dat de multe ori pe lânga
minge pâna ai învatat sa tragi la poarta. Ai înghitit multe guri de apa pâna sa
înoti. Si atunci de ce te astepti ca initiativa ta sa aiba succes din prima?"
Dumnezeu mi-a dat puterea de a accepta lucrurile pe care nu pot sa le schimb, curajul de a schimba
lucrurile pe care pot sa le schimb si întelepciunea de a deosebi cele doua categorii."

Cât îti ia sa spui da? O secunda!" (Cosmorom)

Atitudinea creeaza viitorul." (British American Tobacco - Kent Charcoal)

Traim închisi între atâti pereti încât nu trebuie sa ne mai miram ca vorbim peretilor."

Memoria, fiind de gen feminin, ne însala. Din când în când în când, cel putin. Sau doar din când în când?"

Omul are o extraordinara capacitate de a învata din experientele


semenilor sai dar si o bizara înclinatie spre a nu face lucrul acesta."
(Douglas Adams)

Fii multumit ca ai o slujba grea. Daca ar fi fost mai usoara, cineva mai putin înzestrat decât tine ar fi
putut imediat sa îti ia imediat locul." (Bits & Pieces)

Nu putem fi toti eroi! Trebuie sa existe si cineva care sa stea pe trotuar si sa ne aplaude atunci când
defilam." (William Penn Adair Rogers)

Succesul înseamna sa mergi din esec în esec fara sa-ti pierzi entuziasmul." (Winston Churchill)

Un lider adevarat are capacitatea de a recunoaste o problema înainte ca aceasta sa devina o urgenta."
(Arnold H. Glasgow)

Modestia unui om mediocru este ... echivalenta cu onestitatea. Modestia unui om de geniu este
echivalenta cu ipocrizia." (Arthur Schopenhauer)

Toate masurile luate de guvern sunt menite sa-i faca pe bogati si mai bogati iar pe saraci si mai
saraci." (William Henry Harrison)
Tactul este abilitatea de a îi descrie pe ceilalti exact asa cum se vad ei însisi." (Abraham Lincoln)

Sa fii superstitios aduce ghinion." (Andrew W. Mathis)

Lipsa de vointa a dus la mai multe esecuri decât lipsa vreunei anumite abilitati." (Flower A.
Newhouse)

Orice om iubeste activitatea la care se pricepe." (Thomas Chadwell)

Un guvern care îl jefuieste pe X ca sa îl plateasca pe Y se va putea baza întotdeauna pe sprijinul


lui Y." (George Bernard Shaw)

Succesul aste o simpla chestiune de noroc. Daca nu credeti, întrebati orice ratat." (Earl Wilson)

A regreta face parte din natura umana. Ca sa eviti acest sentiment urât trebuie doar sa profiti de
oportunitatile ivite înainte ca elel sa dispara." (Clint Greenleaf)

;Orice obiect pe care îl vedem astazi în jurul nostru a fost initial o simpla întrebare: Ce-ar fi
daca...?"

Televiziunea comerciala constituie singurul lucru din lume 100% democratic, deoarece ea este
accesibila tuturor oamenilor si le ofera acestora exact ceea ce îsi doresc. Partea înspaimântatoare
vine atunci când vedem ceea ce îsi doresc oamenii." (Clive Barnes)

Care guvernare este cea mai buna? Cea care ne învata sa ne guvernam pe noi însine." (Goethe)

Atunci când îti ploua în suflet, fa-ti umbrela dintr-o bucurie."

Prietenii adevarului nu au prieteni".(Henry de Montherlant)


Unii oameni intra în viata noastra si ies repede. Altii ramân o vreme si-si lasa amprenta pe inima
noastra. Iar noi... nu mai suntem niciodata asa cum am fost cândva."

Viata este într-adevar prea grea atunci când o traiesti din plin".(George Bernard Shaw)

Devotamentul este o inima care nu înceteaza niciodata sa iubeasca."

Cartile sunt ca femeile. Pe multe le întâlnesti la tot pasul, dar


nu-ti produc nici o impresie: le uiti imediat. Cu unele te
întâlnesti de nevoie. Sunt altele pe care îti amintesti ca le-ai
iubit, dar nu-ti mai spun nimic. Si mai sunt câteva care pur
si simplu n-au vrut sa te iubeasca. Dar sunt si carti de care
ramâi cumva îndragostit: crezi ca le-ai uitat si totusi le duci
atât de tare dorul...Sau carti carora le-ai presimtit miracolul,
fara sa le fi cunoscut vreodata. Carti gata sa te iubeasca,
adunate pentru tine... Cartile sunt ca femeile..."

Daca vrei sa fii iubit, iubeste."(Seneca)

A urca înseamna a te sacrifica; orice culme este severa." (proverb chinezesc)

Omul cel mai fericit este acela care poate pune în legatura sfârsitul cu începutul vietii sale."
(Oswald Chambers)

Avem datoria sa veghem asupra limbii noastre pentru ca viata si moartea sunt în puterea ei."
(Charles Haddon Spurgeon)

Valoarea unui om rezida în ceea ce da el si nu în ce este capabil sa primeasca." (Albert Einstein)

Prieten este acela care stie totul despre tine si te iubeste exact la fel."
Oamenii cu adevarat inteligenti cauta raspunsuri la copii."

Cea mai buna cale de a sta pe propriile tale picioare este sa petreci mult timp pe genunchi."
(Charles Haddon Spurgeon)

Nu exista progres fara însusirea a ceea ce exista."

Vulturul nu poate sa mearga, fiindca poate sa zboare."

Nu poti raspândi lumina daca nu arzi."

E la mintea cocosului sa alegi întotdeauna ceea ce e mai usor pentru tine."

Daca ti-ai umplut inima cu minciuni degeaba vei încerca sa storci adevar din ea."

Numai cu inima poti vedea într-adevar bine."

Nu poti învata prea multe ascultând doar de tine însuti."

;Cel mai bun mod de a îti nimici inamicul este sa faci din el un prieten." (Abraham Lincoln)

Din pasii nostri gresiti Dumnezeu poate sa faca un pas înainte."

Daca vrei sa învingi o slabiciune nu o hrani." (William Penn)

Viata este un joc daca esti destul de matur ca sa îi întelegi regulile si destul de copil ca sa nu iei
seama la toate capriciile ei si sa râzi de greselile tale."

;Nu sunt camarazi decât cei ce sunt legati de aceeasi frânghie si se regasesc pe suisul catre
acelasi pisc." (Edmund Hillary)
Pentru ca sa faci lucruri mari nu se cere sa fii cine stie ce geniu.
Nu trebuie sa stai deasupra oamenilor ... ci sa fii alaturi de ei."
(Charles de Montesquieu)

Soarele nu-si ascunde petele cu minciuni, ci cu mai multa lumina." (Lucian Blaga)

E usor sa crezi ca exista soare când straluceste nestingherit pe cer; dar ce te faci când e furtuna?"

Si fericirea si tristetea te dau de gol. Totusi o prefer pe cea dintâi."

Norii negri nu întuneca curcubeul ci îl arata mai bine." (Lucian Blaga)

Credinta nu începe acolo unde întelegerea mea a ajuns la capat ci unde s-a sfârsit împotrivirea mea
împotriva lui Dumnezeu."

Dumnezeu nu are nepoti, ci doar copii."

Nu te îndoi când esti în întuneric de ceea ce ti-a spus Dumnezeu în lumina."

Când Dumnezeu vrea sa faca un lucru frumos începe cu o dificultate. Daca vrea sa faca un lucru
extraordinar, începe cu o imposibilitate." (Charles Inwood)

Încrederea este temelia izbânzii."

E usor sa gândesti perfectiunea, e mai greu sa o traduci în fapte."

A trai nu înseamna a învata ci a pune în practica."

Ca sa eviti caderea, fugi de ispita." (Dwight L. Moody)

O marturie buna vorbeste de la sine."


Fiecare marturie buna vorbeste de la sine."

Fiecare mare personalitate a învatat când, de cine si cum sa asculte."

N-ai obligatia sa reusesti, ci doar sa faci tot ceea ce-ti sta în putinta."

Picioarele scurte pot merge la fel de repede ca si picioarele lungi."

Nu murmura ca nu capeti ceea ce doresti, fii multumitor ca nu capeti ceea ce meriti." (James Madison)

Sa nu te plângi înainte de a fi învatat a zâmbi!"

Nu stiu ce ne rezerva viitorul dar stiu cine îl tine în mâna."

Daca îi judeci pe oameni nu prea mai ai timp ca sa îi mai si iubesti." (Maica Tereza)

Prieten este acela care intra la tine atunci când toata lumea iese."

Ascultarea este limbajul dragostei." (Ned Brines)

Sunt multi orbi, dar câti au orbit de lumina?" (Lucian Blaga)

Sfintii nesfinti sunt adevarate tragedii ale crestinismului."

;Învata din greselile altora; nu vei avea timp sa le faci pe toate."

;Doar cel care crede în victorie poate învinge!" (John Dryden)

Nimic nu se afla în afara sferei rugaciunii; exceptie fac doar lucrurile din afara sferei voii lui Dumnezeu."
(Armin Gesswein)
Oamenii adevarati gasesc bucurii în toate lucrurile." (Theodore Roosvelt)

Este mai bine sa-tii lasi caile sa fie calauzite de Dumnezeu, decât sa-L lasi sa-ti corecteze caile gresite."

Primeste bucuros darurile clipei si vei avea vesnicia."

Caracterul se da pe fata nu în anumite ocazii, ci în cele mai mici amanunte ale vietii." (Ellen G. White)

Daca o sa-L cauti în fiecare si vei primi cu siguranta un premiu de fidelitate."

Daca viata te-a îngenuncheat atunci fa bine si apuca-L pe Dumnezeu de picior."

Ca sa stai fara grija în casa în timpul cutremurului trebuie sa fii sigur de temelie."

Când vezi stele, mai ales de o anumita culoare, nu înseamna neaparat ca zbori."

Daca n-ai gasit fericirea nici la capatul lumii atunci mai bine te-ai cauta serios prin buzunare."

O raza venita din soare nu poate fi murdarita niciodata de praful întâlnit în drumul ei." (Iosif Conta)

Maretia unei credinte se masoara cu îndoielile ei." (Albert Camus)

Decât sa te aprinzi de mânie mai bine sa o faci din dragoste."

Celor ce iarta de obicei rareori este nevoie sa li se ierte."

Fulgerele lovesc, în general, muntii cei mai înalti..."

Viata nu are raspântii pentru acei ce nu si-au croit drumul." (Tudor Musatescu)
A nu îndrepta o greseala însemna a înfaptui una noua."

O persoana plus Dumnezeu înseamna majoritate." (Howard Hendricks)

De cugetat poti cugeta întruna dar de hotarât... hotaraste o singura data." (Publius Syrus)

Daca faptele de ieri ti se mai par înca mari astazi, înseamna ca azi n-ai realizat prea mare lucru."

Cei mai multi oameni sunt gata sa-i ajute pe cei ce nu au nevoie de ajutor." (Charles Haddon Spurgeon)

Eroism nu e sa ai totul la dispozitie si sa învingi, ci sa n-ai nimic si înca sa speri ca vei învinge."

Nu ... exista purtatori de coroana în ceruri care sa nu fi fost purtatori de cruce aici, pe pamânt."
(Charles Haddon Spurgeon)

Fii prieten cu acei ce sunt mai buni ca tine!"

;Mai bine o zi om decât o mie de ani umbra lui."

Cel mai sarac om nu este cel care nu are nici un ban, ci acel care nu are nici un vis."

Cine discuta aducând ca argument autoritatea nu face dovada de geniu ci, poate, doar de
autoritate." (Leonardo da Vinci)

Tinerii viseaza înainte, batrânii viseaza în urma; la mijloc, barbatii lupta." (Nicolae Iorga)

A fi incapabil de entuziasm este un semn de mediocritate." (Balzac)

Ceea ce conteaza este sa fii uman si simplu... sa fii autentic." (Albert Camus)

Oboseala nu se simte când te încalzeste flacara unei idei." (Emil Gârleanu)


Ca sa stii ce este un ideal trebuie mai întâi sa ai unul." (Tudor Musatescu)

Marile constiinte nu vad nimic decât drumul drept al chemarii lor providentiale." (Nicolae Iorga)

A fi îndraznet, când ai un trecut pe care îl poti compromite, este cel mai mare semn de forta." (A.
Delacroix)

Cu ce se deosebeste diamantul de carbune? Nu ca primeste mai multa lumina, ci ca trimite mai


multa lumina înapoi." (Nicolae Iorga)

Fii nou, fii tot, fii clar, fii tu în orice clipa a ta." (Horia Furtuna)

"Mediocritatile sunt întotdeauna ca taciunii: scot mult fum fara sa încalzeasca sau sa lumineze."
(Vasile Conta)

Nu exista demnitate care sa nu se întemeieze pe durere." (Andre Malraux)

Oamenii mari sunt mari pâna si în lucrurile mici." (Vauvenargues)


;Este vina celuilalt daca este nerecunoscator, dar este vina mea daca ma opresc din a darui."
(Seneca)

Nu e nevoie de pregatire ca sa înjuri un om."

Prigonind, nu distrugi ideea; zdrobind colivia, eliberezi vulturul." (Nicolae Iorga)

Atâtia pomi pe care vânturi naprasnice nu-i pot rupe, se rup sub greutatea propriului rod..."
(Lucian Blaga)

Diavolul este un psiholog/manager/profesor/vânzator/etc... mai bun decât oricare dintre noi. Dar
tot diavol ramâne!" (William Tozer)

Reprezint ceva numai prin ceea ce daruiesc." (Mihai Ralea)


Marturisirea unei greseli nu reprezinta o slabiciune, ci însemna forta." (E. Pelletan)

E bine si frumos sa te înalti, dar nu pe jumatate. O înaltare pe jumatate este egala cu o cadere."
(Alexandru Philippide)

;Pentru a juca rolul unui erou se cere talent. Pentru a fi erou e nevoie de caracter." (Nicolae
Iorga)

Cu cât cunosti mai mult, cu atât iubesti mai mult." (Leonardo de Vinci)

În barca ce se scufunda nu se afla niciodata atei."

Unii oameni nu-L gasesc pe Dumnezeu din aceleasi motive pentru care hotii nu-i gasesc pe
politisti."

Daca vom cunoaste vreodata adevarul, aceasta se va întâmpla pentru ca îl practicam." (Ellen G.
White)

Curajul suprem al unui om este de a se vedea pe sine asa cum este: fara a se blama, fara a se
idealiza."
(Teodor Mazilu)

Multumeste-te cu ce esti dar cauta întotdeauna ceva mai bun."

;Pacea nu vine din compromis, ci din victoria asupra acelor lucruri care o distrug." (Thomas S.
Seals)

Marile adevaruri sunt incredibil de simple, dar ce duce spre ele nu este deloc simpla." (George
Enescu)

Când seaca apa se cunoaste pretul fântânii."


Nu poti pierde decât acele batalii pe care nu le începi niciodata." (Octavian Fodor)

Nu exista placeri adevarate decât însotite de nevoi adevarate." (Goethe)

Nimeni nu poate trai fara unitate interioara." (Camil Petrescu)

Când tinzi spre perfectiune e bine sa te opresti pe culmi."

Iertarea este parfumul pe care îl raspândeste o floare atunci când cineva o striveste."

Omul drept traieste în toate zilele lui dreptatea." (Tudor Arghezi)

Libertatea este esenta adevarului." (Martin Heidegger)

A sti binele înseamna a-l face." (Socrate)

Nu întotdeauna adevarul are nevoie de vorbire aleasa, el se multumeste cu cea mai simpla
povestire." (Miron Costin)

Omul valoreaza exact atât cât poate deveni." (Georges Sands)

Unii îsi pun faptele în acord cu constiinta. Altii îsi pun constiinta în acord cu faptele." (Camil
Petrescu)

Ca sa ajungi Cineva trebuie sa începi prin a fi ... nimic." ( Honore de Balzac)

De pe urma durerilor mari, sufletul renaste întotdeauna mai senin." (Mihai Codreanu)

;Atât timp cât noi nu vom deveni oameni noi nu se poate concepe nici o forma de înnoire
adevarata." (Albert Schweitzer)
Fericirea adevarata nu o ai. N-o poti avea decât daca esti în stare sa o dai." (Dumitru Almas)

Cuvintele te învata, exemplele adevarate te pun în miscare."

Orice om poate gresi, însa doar nebunul staruie în greseala." (Cicero)

Spune adevarul si nu va mai trebui sa tii minte nimic." (Mark Twain)

Cei care nu pun întrebari primesc cele mai amanuntite raspunsuri." (Theodore Wilder)

A nu te complace în suferinta este prima conditie pentru a putea fi vindecat." (J.Grenier)

Casa virtutii are temelie de piatra."

Un bun exemplu este cea mai buna învatatura."

Fii drept înainte de a fi generos, fii uman înainte de a fi drept." (Francisco Caballero)

Nimic nu e mare daca nu e onest." (Cicero)

Învingator este cel ce se lupta si câstiga. Mai mult decât învingator este acel ce câstiga fara sa se
lupte."

Viata cu Dumnezeu este o speranta fara sfârsit. Viata fara Dumnezeu este un sfârsit fara
speranta." (Charles Haddon Spurgeon)

Cine spune nu se poate asa ceva risca sa fie întrerupt de cineva care va arata ca se poate."
(Murphy)

Tot ce vom avea dupa moarte este tot ceea ce am dat cât am trait."
Uneori oamenii creeaza dificultati, alteori dificultatile creeaza oameni." (Nicolae Titulescu)

;Sufletele mari rabda în tacere." (Friederich Schiller)

Când un om ti se pare aspru, gândeste-te totdeauna ca o cetate întarita nu e mereu o cetate


dusmana." (Nicolae Iorga)

A da din coate nu e cu nimic mai uman decât a da din coada." (V. Bogrea)

E ridicol sa atribui adâncimea unei rani nu taisului ci stralucirii spadei." (Antoine de Saint-
Exupery)

Credinta nu sta niciodata fara sa faca ceva folositor."

Cel cu adevarat bun face binele fara sa astepte nimic în schimb." (Roy Dale)

Mai întâi sa traim, apoi sa filozofam!"

Ceea ce prin rau s-a dobândit, rau va sfârsi. Si invers!" (Cicero)

Daca dupa ce ai semanat mori la capatul brazdei, fii sigur ca seceratorii nu vor avea timp sa
arunce vreo mâna de pamânt pe mormântul tau." (Nicolae Iorga)

Daca îti prisoseste apa, fa bine si uda mai întâi pomul vecinului." (Mihai Eminescu)

Dragostea rezulta mai ales din aptitudinea dea iubi si nu neaparat din faptul ca partenerul are
reale calitati de a fi iubit." (John Fowles)

Iubeste-ti vecinul dar nu-ti desfiinta gardul!" (Benjamin Franklin)

Tot ce nu e prin noi nu va fi pentru noi." (Nicolae Balcescu)


Când e achitat un vinovat e condamnat, de fapt, judecatorul."

A te lasa descurajat de gânduri negre înseamna a te închina lor când le poti sta împotriva."
(Nicolae Iorga)

Putinta de a trai noi însine în sufletul altuia e singura valoare omeneasca veritabila." (Vasile
Pârvan)

Diamantul scânteie chiar si atunci când îl farâmi sub picior." (Nicolae Iorga)

Daca omul stie sa se opreasca la timp ajunge departe."

Nu repeta greselile altora: fii original!"

Un om este cu atât mai mare cu cât este mai umil." (Moses Rosenstein)

;Pentru a fi fericit, ai nevoie de trei lucruri: ceva care sa îti placa sa faci, cineva pe care sa-l
iubesti si ceva la care sa speri."

Calea cea mai scurta si cea mai potrivita pentru a ajunge unde doresti consta în a îi lasa pe
ceilalti sa întrevada clar ca este în interesul lor sa te sustina în ceea ce faci." (La Bruyerre)

Dincolo de o anumita vârsta, cel mai bun anticonceptional este lumina aprinsa." (Joan Rivers)

Un intelectual este un om care apreciaza cartile mai mult decât sexul." (Edgar Wallace)

Daca extremele se ating, nu sunt prea sigur de plasarea noastra în limitele normalitatii."

;Nu conteaza câte pisici se bat. Totdeauna ti se va parea ca sunt o multime de pisici." (Abraham
Lincoln)
Cel mai potrivit moment pentru a te relaxa este atunci când nu ai timp de asa ceva." (Sidney J.
Harris)

;Educatia presupune descoperirea progresiva a propriei ignorante." (Will ...

Orice om are dreptul la propriile opinii dar nici un om nu are dreptul sa faca lucruri reprobabile."
(Bernard Baruch)

Toata lumea este ignoranta; difera numai subiectele."(Will Rogers)

Cunoasterea este singurul mijloc de productie care nu este supus legii diminuarii beneficiului în raport
cu cresterea calitatii." (J.M.Clark)

Poti învata o multime de lucruri doar privind atent în jur."

Daca tu nu arunci mingea, ceilalti nu au cum sa o prinda." (Lefty Gomez)

Viata e ca un joc de carti: cartile care ti se împart reprezinta determinismul; modul în care joci, liberul
arbitru." (Jawaharlal Nehru)

În viata unui om exista doua momente când trebuie sa se abtina de la speculatii: atunci când nu si le
poate permite si atunci când poate sa si le permita." (Mark Twain)

Exista o corelatie între cei creativi si cei ticniti: de aceea trebuie sa-i suportam cu bucurie pe cei ticniti."
(Kingman Brewster)

Ce ghinion ca acei ce stiu cum sa conduca o tara sunt ocupati cu condusul taxiurilor, tunsul parului sau
frecat bancile din parcuri." (George Burns)

În momente ca acestea este totdeauna binevenit sa-ti amintesti ca ai mai trecut prin momente
asemanatoare." (Paul Harvey)

Multi îsi închipuie ca gândesc când, de fapt, nu fac altceva decât sa-si organizeze prejudecatile." (William
James)
Este tot mai evident ca nu foametea, nici microbii, nici cancerul, ci omul este cel mai mare pericol pentru
omenire." (Karl Jung)

Pacatul omului este acela ca el vrea sa se faca Dumnezeu." (Reinhold Niebuhr)

Fericirea se naste, creste si rodeste numai în curatie si libertate absoluta, iar libertatea este numai în
adevar si dragoste."

Când nu astepti nimic de la nimeni, ci te daruiesti întruna, esti fericit."

Fericirea pe care o dai altora este podul pe care treci în împaratia propriei tale fericiri."

În mare masura nefericirea omului sta în faptul ca asteapta ceva de la semenii sai si nu primeste cât
asteapta."

Caile si legile fericirii trebuie învatate si practicate zilnic, altfel nu vei ajunge fericit niciodata."

Curatia inimii este legea fericirii. Necuratia (pacatul) este dusmanul fericirii, este monstrul care înghite
pe toti cei ce pornesc în cautarea ei."

Cautarea fericirii si a binelui în mediul pacatului este la fel cu alergarea prin pustie dupa apa, care pare a
se vedea în zare (mirajul), si la care nu mai ajungi niciodata."

La radacina oricarei nefericiri sta neascultarea de Dumnezeu."

Numai dragostea te face fericit. În masura în care iubim, suntem fericiti si dovedim ca suntem nascuti
din Dumnezeu, care este Dragoste."

Cine umbla sa gaseasca fericirea în afara de Dumnezeu, umbla zadarnic."

Ca si toate celelalte, nici fericirea nu se naste singura." (Faptele Apostolilor 20: 35)
Ce pacat ca nu putem schimba între noi problemele! Fiecare suntem foarte priceputi sa le rezolvam... pe
ale altora."

Fereste-te de sterilitatea unei vieti prea ocupate."

Nu va framântati sa evitati tentatiile; pe masura ce veti începe sa îmbatrâniti, vor începe sa va evite ele."
(The Old Farmer Almanach)

Definitia unui discurs bun este urmatoarea: o introducere potrivia si o încheiere scurta, la mica distanta
una de alta."

Ca sa poti conduce trebuie mai întâi sa urmezi." (Lao Tse)

Conducatorul trebuie sa stie, trebuie sa stie ca stie si sa-i poata convinge pe cei din jur ca stie." (Clarence
Randall)

Mintea este ca o parasuta. Nu functioneaza decât atunci când este dechisa." (Thomas Dewar)

Atunci când ochii spun un lucru iar gura un altul, un om cu experienta se bazeaza pe limbajul celor
dintâi." (Ralph Waldo Emerson)

Certurile nu ar dura daca vina ar fi doar a uneia dintre parti." (Francois de la Rochefoucauld)

Putini sunt cei care stiu sa tina o sedinta. Si mai putini sunt cei care stiu cum sa renunte la acest lucru."
(Robert Fross)

Trece testul final conducatorul care lasa în urma sa oameni convinsi si dornici sa continue ceea ce a
început el." (Walter Lippmann)

Un raspuns blând potoleste furia." (Proverbe)

Unii oameni nu vor învata niciodata nimic, pentru ca înteleg totul prea repede."
Un anunt bun trebuie sa fie ca o predica buna: nu ar trebui doar sa aduca multumire celor afectati ci sa-i
afecteze pe cei multumiti."

Si daca trâmbita va da un sunet nelamurit, cine se va pregati de razboi." (1 Corinteni 14:8)

Când ma pregatesc sa conving pe cineva petrec o treime din timp gândindu-ma la ce voi spune si doua
treimi gândindu-ma la el si la ce va spune." (Abraham Lincoln)

Faptele voastre trebuie sa reflecte profesiunea voastra de credinta." (Ralph Waldo Emerson)

Daca va calauzi orb pe orb, vor cadea amândoi în groapa." (Matei 15:14)

O idee noua e delicata. Poate fi ucisa de un zâmbet ironic sau de un cascat; poate fi înjunghiata de un
sarcasm si speriata de moarte de încruntarea de pe fata celui îndreptatit sa aiba o opinie." (Charles
Bronson)

Cel mai bine i se potriveste urmatoarea caracterizare: face parte dintre acei oratori care înainte de a se
ridica, nu stiu ce urmeaza sa spuna; atunci când vorbesc, nu stiu ce spun si dupa ce s-au asezat, nu stiu
ce au spun." (Winston Churchill)

Cu cât conflictul este mai acut, cu atât triumful este mai maret." (Thomas Paine)

Feriti-va de cel ce stie raspunsul înainte de a întelege întrebarea." (C.M. Manasco)

Cât de multe dispute ar fi putut fi reduse la un paragraf, daca partile si-ar fi definit punctul de vedere."
(Aristotel)

A asculta pe cineva cu ochii este la fel de important ca si a-l asculta cu urechile." (Martin Bauxbaum)

Idealul nu este sa gândim cu toti la fel; diferenta este cea care genereaza." (Mark Twain)

O oarecare opozitie este necesara oricui: zmeele se ridica mai bine cu ajutorul vântului." (John Neal)
Un comitet alcatuit din trei personae îsi rezolva toate problemele daca doua din ele absenteaza."
(Herbert V. Prochnow)

Binecuvântat fie cel care, atunci când nu are nimic de spus, se abtine sa demonstreze acest lucru prin
vorbe." (George Elliot)

Daca în locul lui Moise ar fi fost un comitet, Israel ar fi acum prin pustiu."

Nimeni nu te-ar asculta vorbind daca n-ar stii ca, dupa aceea, îi vine si lui rândul." (E.W. Howe)

Pentru ca buzele sa nu greseasca, gânditi-va cu atentie la cinci lucruri: cui îi vorbiti, despre despre cine
vorbiti, când, cum si unde." (Wiliam Edward Norris)

Un discurs este ca o poveste de dragoste: orice prost îl poate începe însa, pentru a-l încheia, îti trebuie
calitati deosebite." (lord Mancroft)

Tatal meu mi-a dat aceste sfaturi referitoare la construirea unui discurs: fii sincer... fii concis... stai jos."
(James Roosvelt)

Nu renuntati niciodata la propriile experiente sau convingeri de dragul pacii sau linistii." (Dag
Hammersjkold)

Cei care tin ochii deschisi pot citi volume întregi în tot ceea ce se întâmpla în jur." (Edward Hall)

Cel mai bine ma pricep sa par ceea ce nu sunt."

Angajatii reactioneaza la comportamentul conducerii si nu la observatiile facute de aceasta." (Saul


Gellermann)

Daca un om nu stie catre care port vâsleste, nici un vânt nu-i poate fi favorabil" (Seneca)

Cel care stie si totusi crede ca nu stie este un om întelept; cel care nu stie dar crede ca stie, este bolnav."
(Lao Tse)
A fi puternic este acelasi lucru cu a fi o doamna: daca trebuie sa atragi atentia asupra acestui lucru
înseamna ca nu esti."

Seful este întotdeauna persoana punctuala atunci când tu întârzii si întârzie când tu esti punctual."

Nu intereseaza pe nimeni prin ce furtuni ai navigat, ci daca ai adus vaporul la tarm."

A sti ca esti bolnav înseamna ca esti pe jumatate vindecat." (Alexander Pope)

Unul din avantajele de avorbi singur este sa stii ca cel putin cineva te asculta."

;Progresul a izvorât din nemultumirea oamenilor." (Ella Wheeler Wilcox)

Atunci când se lupta elefantii, iarba este care care sufera."

Nu exista fapte, ci numai interpretari." (Friederich Nietzsche)

Unele probleme nu se rezolva niciodata, doar devin perimate."

Problemele creaza capacitatea de a le aborda." (Oliver Wendell Holmes Jr.)

Compromisul este arta de a împarti un tort în asa fel încât toata lumea sa aiba impresia ca a primit
bucata cea mai mare."

Animalele, ca si oamenii, pentru a da masura capacitatii lor, trebuie sa fie încurajate, mângâiate si, mai
ales, facute sa se simta importante."

Orice progres emana de la persoane care au adoptat pozitii nepopulare."

Unul din putinele moduri prin care ... îi puteti convinge pe ceilalti este de de a îi asculta; folositi-va
deci urechile!" (Dean Rusk)
Cel mai bun lucru pe care îl poti face în spatele cuiva este sa îl bati prieteneste pe umar."

Folositi-va toate calitatile: în padure ar fi o liniste îngrozitoare daca ar cînta numai pasarile cu
glasul cel mai frumos..." (Henry van Dyke)

Putine sunt lucrurile care ajuta un om în mai mare masura decât în ai îi da o raspundere si a îi
spune ca ai încredere în el." (Booker T. Washington)

Cel care se va supune vointei proprii va dori sa fie inert." (Samuel Butler)

Secretul unei vieti nenorocite este sa îti permiti luxul de a îti bate capul ca sa vezi daca esti sau
nu fericit." (George Bernard Shaw)

As dori sa se spuna, dupa ce as muri, ca întotdeauna am smuls o buruiana si am plantat o floare


acolo unde am crezut ca floarea va creste."(Abraham Lincoln)

Prea multi oameni pierd învelisul de argint pentru ca se asteapta sa-l gaseasca pe cel de
aur."(Maurice Setter)

Sarac este cel ce nu este niciodata multumit!"

;Niciodata nu vei fi multumit cu cât ai decât atunci când esti multumit de identitatea ta."

;Îti câstigi existenta prin ceea ce capeti... Dar îti creezi existenta prin ceea ce dai!"(Winston
Churchill)

Sa nu fii decât tu însuti, într-o lume care încearca sa se schimbe, înseamna sa duci cea mai grea
lupta harazita omului si sa nu cedezi niciodata." (E. E. Cummings)

Caracterul si dispozitia urmasilor lui Hristos vor fi în armonie cu Învatatorul lor." (Ellen G.
White)
Pentru cele mai mari calitati ale mele, aleg cele mai mari scopuri" (Sf. Augustin)

Curajul este contagios; atunci când un om curajos ia atitudine, se ascut si tepii celorlalti" (Billy
Graham)

Dumnezeu nu ne cere nimic înainte de a ne oferi harul necesar spre a împlini ce ne cere." (Ellen
G. White)

Fericirea nu este capatul vietii; caracterul, da." (Henry Ward Butcher)

Si în lanturi te poti simti liber." (Robert Frost)

Oamenii vor sa stie cât îti pasa, înainte sa le pese cât stii." (Herb True)

Nici o surpriza nu este mai placuta decât aceea de a fi iubiti; este degetul lui Dumnezeu pe
umarul omului." (Charles Morgan)

Iubirea lui Dumnezeu îmi îngaduie sa vad în fiecare tara, tara mea, si în fiecare om pe fratele
meu." (Daniel Wheeler)

;Secretul supravietuirii este sa stii ce sa pastrezi si ce sa arunci." (Kenny Rogers)

De ce oare îl uit pe Dumnezeu si pe îngerii sai la bâzâitul unei muste, la scârtâitul unei saltele sau
la trîntitul unei usi?" (John Donne)

Argintul viu al creativitatii nu poate fi solidificat prin decretul autoritatii" (Matthew Tobriner)

Principiul este o pasiune pentru adevar si dreptate." (William Hazzit)

Unul dintre cele mai mari foloase ale originalitatii este sa spui lucrurui neobisnuite într-un mod
neobisnuite." (Friederich Klopstock)
Adevarata arta este expresia placerii pe care o gaseste omul în lucrarea lui Dumnezeu, si nu în
propria lucrare." (John Ruskin)

Nici o poveste nu ramâne la fel dupa trecerea timpului; sau poate ca noi, cei care am ascultat-o
sau trait-o, nu mai suntem aceiasi interpreti" (George Elliot)

Când mor oamenii buni, bunatatea lor nu piere, ci ramâne dupa ce ei nu mai sunt" (Euripide)

Viata care nu este cercetata nu merita traita." (Platon)

Moartea este o granita a vietii, nu si a iubirii."

Acolo unde este prea multa liniste, nici tacerea nu îsi mai are locul."

Un om de succes este acela cu succesori."

Iubesc adevarurile si minciunile pe care el le impune." (Jules Renard)

Orice detaliu are valoare când nimic nu mai are sens." (Theognis de Megare)

Bogatii au angoase, saracii au nelinisti." (Louis Scutenaire)

Cine te iubeste te face sa plangi, cine te uraste te face sa râzi."

Un mare obstacol în calea fericirii este sa astepti o fericire prea mare." (de Fontanelle)

Pe strada Mai târziu se ajunge în Piata Niciodata."

Omul fara rabdare e ca lampa fara ulei." (Alfred de Muset)

Omul se plictiseste de bine, admira indiferenta si cauta durerea." (Ducele de Levi)


Poti fi crud când ierti si iubitor când pedepsesti, dar esti rau abia când esti indiferent." (Sf. ...

Ingratul îsi scrie recunostinta pe apa si datornicii pe piatra." (Felix Lope de Vega)

Dragostea începe adesea cu un vis si se termina cu un somn bun." (Jean Sarment)

Mai bine întelegi multe decât sa retii multe." (Gustave Le Bon)

Urâtenia este cadoul zeilor pentru anumite femei pe care le obliga la virtute si la umilinta." (Ambroise
Bierce)

Cel care gândeste altfel decât mine nu ma jigneste, ma completeaza." (Antoine de Saint-Exuperry)

Pamântul pare sa fie singurul paradis pierdut." (Frederico Garcia Lorca)

Omul care este pesimist stie prea multe, cel care e optimist nu stie destul." (Mark Twain)

Spiritul de toleranta este arta de a fi fericit în compania altora." (Pauline Vaillarcourt)

Usa cea mai bine închisa este cea pe care o putem lasa deschisa."

Oricine are un dusman în el insusi." (Michele Maihot)

Toata suferinta vine din orgoliu si toata fericirea din altruism." (Shantialeva)

E mai greu sa ne ascundem sentimentele pe care le avem decât sa ne prefacem ca le avem pe cele
carene lipsesc." (La Rochefocauld)

A iubi înseamna ceva, restul nu e nimic." (Alfred de Muset)

Mai bine sa te crezi destept si sa nu fii asa, decât sa te crezi prost si chiar sa fie asa." (Jean Rostand)
Judeci mai usor omul dupa ceea ce îsi doreste decât dupa ceea ce are." (Bissane de Soleil)

Radacinile educatiei sunt amare dar fructele ei sunt dulci." (Aristotel)

Omul priveste oglinda sau oglinda îl priveste pe om?" (Confucius)

Unde se duce lumina când stingi focul?" (Confucius)

Arta este mai presus de orice o revelatie, o binecuvântare si sfintirea vietii omenesti." (Michelangelo)

A cunoaste binele nu înseamna a-l iubi; omul nu are constiinta de bine înnascuta; însa îndata ce ratiunea
i-l face cunoscut, constiinta îl îndeamna sa-l iubeasca; acesta este sentimentul care este înnascut." (Jean-
Jaques Rousseau)

Celebritatea este rasplata ambitiosului si pedeapsa geniului." (Chamfort)

Dupa orice partida de sex, cine vorbeste primul spune o prostie." (Henry de Mouthelant)

Daca-ti cunosti adversarul poti câstiga batalii dar razboiul îl câstigi numai daca te cunosti pe tine însuti."
(Sun Tzu)

Scuza unui prost este mai grava decât gresala pe care a facut-o."

Omul care nu se poate controla nu e liber." (Pitagora)

Si daca-i spânzuri pe bogati, saracii tot nu devin mai ferciti." (Bernard Werber)

Adevarul e o patura prea scurta; oricât ai încerca sa te acoperi cu el, tot îti ramân picioarele pe afara."
(Peter Weir)

Se cade sa înveti chiar si de la dusmani." (Ovidiu)

Când o femeie nu vorbeste, sa n-o întrerupi pentru nimic în lume!" (Enriyeu Castaldo)
Feminismul exista doar pentru a integra femeile urâte în societate." (Bukowski)

Prin a renunta, femeile înteleg o scurta pauza între doua dorinte." (MarioAdorf)

Când femeile nu mai stiu ce sa faca, se dezbraca. Si acest lucru e probabil singurul lucru bun pe care îl
pot face." (Samuel Beckett)

Femeile îsi iubesc mai mult copiii pentru ca pot fi sigure ca sunt ai lor." (Aristotel)

Un barbat întelept nu îsi contrazice nevasta. El asteapta pâna o face ea singura." (Humphrey Bogart)

Bunul renume al unei femei se datoreaza tacerii mai multor barbati." (Maurice Chevalier)

Atentie la o femeie care gândeste logic! Caci logica si femeia sunt atât de eterogene, încât este împotriva
naturii când apar împreuna." (Johannes Cotta)

Exista trei tipuri de femei: cele frumoase, cele inteligente si majoritatea." (Rainer Werner Fassbinder)

Pentru mine, femeile sunt ca si elefantii. Îmi place sa-i privesc, dar nu mi-ar placea sa am unul." (W.C.
Fields)

Marea întrebare, la care nu stiu sa raspund, în ciuda a treizeci de ani de studiu despre femei, este
urmatoarea: Ce vrea de fapt o femeie?" (Sigmund Freud)

Când o femeie îsi contureaza buzele, este ca si când un soldat îsi curata mitraliera." (Bob Hope)

Femeile trateaza în special ranile provocate de ele." (Jacques Marchand)

Nimic nu e mai rau decât o femeie, chiar daca e buna." (Menander)

Femeia este o greseala acceptabila a naturii." (John Milton)


Taie-ti singur lemnele si-ti va fi de doua ori mai cald." (Henry Ford)

Nimic nu e greu de facut daca e impartit în treburi mai mici." (Henry Ford)

Obstacolele sunt acele lucruri înspaimântatoare pe care le vezi când îti iei ochii de la tinta." (Henry Ford)

Calitate înseamna sa muncesti bine atunci când nimeni nu te supravegheaza." (Henry Ford)

Sa gândesti e cea mai grea activitate. Probabil de aceea sunt atât de putini cei implicati în ea." (Henry
Ford)

Când totul pare a-ti fi împotriva, aminteste-ti ca avionul decoleaza împotriva curentului, nu pe directia
lui." (Henry Ford)

Oricine îsi poate alege culoarea Fordului, atât timp cât e neagra." (Henry Ford)

Cumpara-ti un Ford si cheltuieste diferenta!" (Henry Ford)

Sa întrebi Cine ar trebui sa fie seful? este ca si cum ai spune care ar trebui sa fie tenorul într-un cvartet
vocal?... Evident, cel cu voce de tenor." (Henry Ford)

Esecul e pur si simplu sansa de a încerca din nou, de data asta cu mai multa inteligenta." (Henry Ford)

Caut oameni cu infinita capacitate de a nu sti ceea ce nu poate fi facut." (Henry Ford)

Exista un singur copil frumos pe lume si orice mama îl are." (proverb chinez)

Copiii sunt mesajele vii pe care le transmitem catre niste vremuri pe care nu le vom trai." (John W.
Whitehead)

Un copil poate pune întrebari la care un adult nu poate raspunde."

Ne temem de ceea ce va deveni un copil mâine si uitam ca el este cineva astazi." (Stacia Tauscher)
În ochii unui copil nu exista 7 minuni ale lumii. Exista 7 milioane." (Walt Streightlift)

Nimic nu te ajuta sa îti întelegi mai bine credintele decât atunci când încerci sa explici ceva unui copil
curios." (Frank A. Clark)

Oamenii trebuie sa îi întrebe pe copii si pe pasari ce gust au ciresele si capsunele. Atunci vor constientiza
ce si cum e viata." (Johann Wolfgang von Goethe)

Copiii nu au nici trecut, nici prezent, nici viitor. Ei se bucura de prezent, lucuru de care foarte putini
dintre noi se bucura." (Jean Baptiste de la Bruyere)

Sunt multe feluri de a masura succesul. Unul dintre ele este felul cum te descrie copilul tau atunci când
vorbeste cu un alt copil."

Cel mai mare lucru pe care un tata îl poate face pentru copiii sai este sa le iubeasca mama." (Josh
MacDowell)

Om mare este cel care nu îsi pierde inima de copil." (Mencius)

Sunt foarte de acord sa tinem armele periculoase departe de mâinile prostilor. În acest sens, propun ca
pentru început sa limitam accesul la masinile de scris." (Frank Lloyd Wright)

Atât timp cât oamenii accepta tot felul de porcarii, e foarte profitabil sa le vinzi asemenea porcarii."
(Dick Cavett)

În comparatie cu previziunile economice, cele astrologice par de-a dreptul respectabile." (John Kenneth
Galbraith)

Cea mai buna metoda de a scapa de o problema este sa o rezolvi." (Alan Saporta)

În domeniul stiintei nu conteaza daca gresesti atât timp cât nu esti prost. În domeniul afacerilor nu
conteaza daca esti prost, atât timp cât nu gresesti."

Orice guvern eficient are în el ceva dictatorial." (Harry S. Truman)


Nu tot ce poate fi numarat conteaza. Si nu tot ce conteaza poate fi numarat." (Albert Einstein)

O prietenie bazata pe afaceri e mai buna decât o afacere bazata pe prietenie." (John D. Rockefeller)

Adevarata masura a valorii unui om este data de felul cum trateaza pe cineva de la care nu poate obtine
nici un avantaj." (Samuel Johnson)

Un om destept nu comite greseli minore." (Johann Wolfang von Goethe)

Înteleptii gândesc tot ce spun. Prostii spun tot ce gândesc."

Obiectivul razboiului nu este sa mori pentru tara ta, ci sa-l faci pe ticalosul de inamic sa moara pentru a
lui." (George Patton)

;A copia dupa unul se numeste plagiat. A copia dupa mai multi se numeste cercetare." (Wilson Mizner)

;Iubeste-ti dusmanii! Asta o sa-i scoata din minti."

Încrederea este acel sentiment pe care îl ai înainte de a

S-ar putea să vă placă și