CURS 07.10.

07

TITLURILE FINANCIARE: CARACTERISTICI, PLASAREA LOR PE PIATA

Patrimoniul unei firme poate fi privit din punct economic si juridic.
ACTIVELE – pot fi privite sub aspect: juridic (activ – inseamna un drept cu continut economic aflat in
patrimoniul firmei, iar pasivul – o obligatie care se poate evalua in bani); economic;
ACTIVE PATRIMONIALE: tangibile si intangebile (marci, brevete, inventii).
IN PLAN ECONOMIC, activul cuprinde toate mijloacele de care dispune o firma pt indeplinirea
obiectivelor cu continut activ sub aspect economic (bunuri corporale, cladiri, teren), bunuri necorporale,
drepturi banesti (casa, banca).
ACTIVE FIXE – numite si imobilizari au caracter de permanenta in cadrul firmei.
ACTIVE CIRCULANTE – se consuma intr-un singur ciclu de productie.
SUB ASPECT ECONOMIC PASIV – surse financiare de care beneficiaza o firma. SURSE PROPRII –
capitaluri propri (capitalul social, sume atrase pe o anumita per, surse imprumut credite, banci).
In sens larg activul desemneaza un bun care are val. Pt. detinatorul lui. Aceasta val. poate fi privita: - sa
aiba val. de schimb: produsul finit are val. schimbata, fabrica care se materializeaza in pret incasat de la
cumparator la care de regula val. schimbata ajuta la cumpararea altei marfi. Sa aibe val. de investitieu: el nu este
destinat sau apreciat ca un bun consumabil ca atare, este folosit pt. a produce alte bunuri.
CLASIFICAREA: aceasta permite sesizarea faptului ca procesul de productie trebuie privit in
cintinuitate. EXEMPLE: bunuri care au val. de capital: pamant – aduce proprietarului renta; chirii – venit sub
chirii; actiuni – dividende; bun tezaur – dobanda in viitor;
BUNURILE: privite ca active de investitie, aduc val. in viitor. Cele care au val. ce schimb aduc vnit
imediat.
ALTA CLASIFICARE ACTIVE. ACTIVE REALE: (active corporale) ca si la necorporale, brevet
folosit la un moment dat se integreaza in procesut productie si confera o val. suplimentara. ACTIVE
FINANCIARE: sunt inscrisuri, au o consistenta uneori materiala sub forma unor hartii de val. palpabila sau sub
forma unor inscrisuri in cont. In cazul in care ne gandim la active reale ne intereseaza si procesul de prodctie
dar si procesul de valorificare al activelor. Exclusiv procesul de valorificare a activului – cand ne referim la
acrive financiare investesc in actiuni.
S-a pus in evidenta caracterul dual al economiei de piata, astfel identificam o economie reala , care este
formata din procse de producere a bunurilor materiale si a serviciilor. Alt palier al ec. Este ec. Simbolica sau ec.
Financiara este formata din procese informationale, anume din miscarea banilor si a hartiei de val. In acest
palier nu se intampla decat sa se realizeze contactul dintre cei care au bani disponibili cu cei care au nevoie de
ei pt. satisfacera anumitor nevoi. In cadrul acestei ec. se face transfer de bani de la primii catre cilalti, apoi a
resurselor, iar apoi se poate produce un transfer invers. Contactul se realizeaza prin emisiunea de titluri sau
active financiare.
CAPITALUL IN CALITATE DE ACTIV: capital real ( pamant, constructii, ansamblu utilaje); capital
financiar (titlu proprietate – actiuni, titlu imprumut – obligatiuni, titlu comert – cambia). Toate aceste ipostaze
poarta denumirea de val. mobliare sau harti de val. faptul ca acest capital apare in 2 ipostaze este foarte
important.
CLASIFICAREA ACTIVELOR in reale si financiare nu conduce spre altceva decat spre evidenta
separarii dintre procesul de valorificare a activelor de procesul de producere a venitului.
Cei implicati in ec. financiara arata predilectie pt. profitul independent sai indiferent de modul in care se
produce acesta, ca provine din agricultura, comert, industrie, Romania sau alta tara.
CLASIFICAREA ACTIVELOR FINANCIARE : PROVENIENTA Dupa natura operatiunilor din care
rezulta ele: a) active bancare (operatiuni specifice bancilor, altor institutii assimilate lor) – depozitul; depozitele
concretizate in : la termen, la vedere, certificat depozit.
Aceste active financiare aduc posesorului lor o dobanda, ele circula pe piata bancara. B) active
nebancare (de capital), sunt plasamente pe termen lung, conditiile de plasament se negociaza cu emitentul lor.
Activele de capital (actiuni, obligatiuni)dau dreptul detinatorului lor la o parte din venit, valoarea obtinuta de
emitent. In acest caz detinatorul activului financiar in cauza isi asuma toate riscurile. C) activele nebancare
1
monetare – tot bani depusi in banca, doar ca dovada (certificate depozit) ; depunerea banilor se poate negociape
piata de capital (vinde altcuiva decat bancii). Are un grad de lichiditate > activul bancat.

TITLURILE FINANCIARE – activele bancare circula sub acest nume. In definirea acestora avem in
vedere: - forma de existenta : materiala; electronica. Indiferenta sub forma care o au titlurile vizeaza relatia
contractuala dintre emitent si detonator. TITLURILE FINANCIARE garanteaza drepturile detinatorului asupra
unei parti din venit emitent. Acest fapt se desprinde din denumirea titlurilor financiare, numite adesea securitati.
In definire, se are in vedere rolul care il au in circutul economic, rol care se desprinde din usurinta care
se transf. in bani, acest fapt face ca emitentul sa poata transf. in lichiditati tot patrimoniul nu numai prod. Finite.
Factorii de productie se pot amplifica si misca in functie de necesitati. Acest proces este facilitat de existenta si
buna functionare a pietei de capital. Al 3-lea element in definire – titlurile financiare au o val, se numesc harti
de val., prin urmare cine le-a dobandit a facut o investitie, poate fi numit investitor, deci isi asigura toate
caracteristicile unui investitor, si cele care nu le vrea, el si-a asumat un risc, deci va avea nu numai drepturi ci si
pretentii asupra veniturilor viitoare din investitia la care are si el parte. Veniturile respective pot fi variabile in
caz de titlul numit actiuni sau fixe – obligatiuni.
Alta clasificare legata de domeniul de provenienta pt. titlul financiar: a) din active comerciale: (cambii,
bilet la ordin, certificat depozit dar nu cele bancare, primesti o parte din bani inainte de a pleca marfa din
depozit). Acestea provin din operatiuni comerciale si duc la reintregirea contului emitentului de banca –
operatiunea este de scontare. B) titluri necomerciale – termen scurt – instrumente financiare; termen lung –
instrumente de capital.
DUPA MODUL IN CARE SE REALIZEAZA EMITEREA TITLURILOR - CLASIFICARE: A) titluri
primare: emise de utilizatorii de fonduri ( cei care au nevoie de bani). Unii emit titluri pt. a marii capitalul
propriu emitand actiuni. Alti vor sa obtina capital de imprumut emit obligatiuni. B) titluri derivate: emise de
institutii financiare care le tranzactioneaza. Este vorba de un emitent vanzator si un cumparator speculator. Aici
se includ contr. Futures si optiunile, (titluri ce privesc obligatiunile viitoare) (un contr prin care cumparatorul
dobandeste dreptul de a vinde). C) titluri sintetice – rezulta din combinarea in diferite moduri a unor active
financiare si creearea pe aceasta baza a unor instrumente mai bune. Cine are nevoie de bani – ag. Ec. obtine in 2
moduri: vanzand drepturi (actiuni) , cumpara o obligatie (datorie), adica vinde obligatiuni.

ACTIUNILE – un instrument prin care se poate mobiliza cspitsl disponibil. ACTIUNEA este un titlu
care reprezinta un drept al detinatorului asupra emitentului.
AVANTAJELE ACTIUNILOR sunt foarte mari. In cazul in care sunt < val lor , marimea dreptului
ramane neschimbata . daca > pretul actiunii creste avantajul este evident. Cel care cumpara actiuni devine
cooproprietar in firma , stabileste o legatura puternica cu firma, legatura evidentiata intr-un certificate de
actionar.
CERTIFICATUL DE ACTIONAR evidentiaza legatura contractuala dintre emitent si detinator alltfel
actiunile se numesc shere, este vorba de cele mai mici actiuni din capitalul unei firme. Actiunea da dreptul
detinatorului la un venit daca emitentul o detine, daca se obtine profit.
Actiunea aduce detinatorului: dreptul de a cumpara din nou , un procent corespunzator cu cel detinut;
acces la conducerea firmei; la exprimarea unui vot.
In ce priveste riscul. Daca firma da faliment actionarul este pe pozitia 4 la masa credala.
CLASIFICAREA ACTIUNILOR CARE CIRCULA PE PIATA
A) ACTIUNI COMUNE: sunt detinute de membrii fondatori, ele confera dreptul de vot in Ad. Gen., drept de
decizii. Doar ca ele nu asigura prin lege detinatorului lor dividende. C)ACTIUNILE ORDINARE; B)
ACTIUNILE PRIVILEGIATE nu dau drept de vot, dau drept de participare la AGA , dar dau rept la un
dividend fix precizat in prospectul de emisiune al actiunilor. Se emit actiuni privilegiate pt. a se conserva
pozitiile actionarilor fondatori in structura de actionariat si a-i rasplati p unii cu venituri mai mici dat sigure.
Uneori se emit actiuni privilegiate de forma celor comune pt. a le face mai atractive. Actiunile privilegiate au
aparut ca urmare a dreptului de conservare. In ce priveste dividendele, sub acest aspect ele se aseamana cu
obligatiunile.

2
 DIVIDENDELE POT FI CUMULATIVE sau necumulative. Se pot da daca in anul trecut nu s-au
distribuit, daca s-au pierdut ele se distribuie prin actiune judecatoreasca.
DIVIDENDE PARTIVCIPATIVE SAU REVIZUIBILE. in functie de forma care se prezinta
CLASIFICARE: actiuni materializate: pe un cupon de hartie placut vererii, atractiv, sunt greu de tranzactionat ;
actiunile nematerializate: sub forma unui inscris in cont, sunt foarte accesibile in procesele de depozitare,
transfer, vanz-cump. Actiuni nominative sau la purtator: care se pot negocia mai usor, ele sunt cele nominative
pt. ca se pot transfera usor de la unul la celalalt, in schimb la purtator doar daca este de fata detinatorul titlului.
ALTA CLASIFICARE IN FUNCTIE DE VAL. NOMINALA: cu valoare nominala, fara val. nominala.
Alta ipostaza valoarea: - nominala, contabila, piata. ACTIUNI GRATUITE: unele firme distribuie astfel de
actiuni, actionarilor, de la o anumita data folosind fond de rezerva constituit si care depasesc rezerva legala , ex:
primele de emisiune. Mai exista un titlu atasat lor numit warrant.
WARRANT da drept detinatorului sa cumpere actiuni identice la un moment ulterior la un pret stabilit >
decat cel actual. Ex. Cumpar o actiune de care este atasat un warrant , cumpar o actiune, raman cu wrrant care
imi da drept sa cumpar alta actiune.
TITLURI ASOCIATE ACTIUNILOR: Actionarii au dreptul sa subscrie (cumpere) actiuni noi ale
aceluiasi emitent la un pret preferential < decat cel la care se vand actiunile la neactionari la acea data. Aceste
drepturi se pot vinde, ex. Vand drept cu 5 lei bursa., cineva doreste sa cumpere drept, caci fara el nu poate
cumpara actiunea cu 7 lei. Aceste drepturi se pot vinde si se cumpara timp de o luna, drept prin lege de
subscriere daca nu il exerciti pierzi.
DREPTUL DE ALOCARE – titlu ca si warrant cu durata de viata scurta, vand un drept inainte de a-l
dobandi.

OBLIGATIUNILE SI ALTE MIJLOACE DE ATRAGERE A CAPITALULUI DE IMPRUMUT.

OBLIGATIUNEA – un titlu de credit.
EMISIUNEA, EMITEREA, PLASAREA OBLIGATIUNILOR CLASICE. Calcularea indicatorilor de
masurare a eficientei in investitie in obligatiuni. ALTE TIPURI DE OBLIGATIUNI. Bonuri de tezaur –
obligatiuni ipotecare.
OBLIGATIUNEA: un titlu de credit sau o creanta a detinatorului asupra emitentului. PT. EMITENT:
obligatiunea reprezinta un instrument de mobilizare a capitalului de imprumut de pe piata. PT.
CUMPARATOR: obligatiunea este un drept de a pretinde rascumpararea ei, adica restituirea imprumutului la
scadentasi o plata anuala sau semestriala sub forma de dobanda. Cumparatorul obligatiunii nu poate pretinde
emitentului sa o rascumpere inainte de scadenta, dar in schimb poate vinde obligatiuni la bursasi sa incaseze
inainte de scadenta contravaloarea ei din care are forta de atractie ridicata nu numai nivelul dobanzi platite
cumparatorului ci si promisiunea de a inscrie operatiunea la bursa pt. a putea fi tranzactionata la bursa.
EMISIUNEA SI PLASAREA OBLIGATIUNILOR: are loc pe asa numita piata primara de capital. SE
REALIZEAZA in intertmediul unei societati specializate pe acest tip de operatiuni numite societati SSIF de
inveatitie financiara sau a unei banci de investitii pe piata de capital.
Emisiunea se bazeaza pe un prospect de emisiune in care se precizeaza: marimea emisiunii 10 mil. (val.
Imprumutului); nr. Obligatiunilor emise: valiarea nominala a fiecaruia; pret emisiune de vanzare a unei
obligatiuni care poate fi > , = , < decat val. Nominala a unei obligatiuni. Vorbim de un pret suprapari cand se
vinde cu prima >. Pret adpari = cu val. Nominala. Pret subpari cand se vinde cu discount. Pret vanzare
obligatiuni influentat in mod determinat ca si atractia investitiei in obligatiuni da nivelul ratei dobanzii.
In momentul luari decizie de emisiune a obligatiunilor, rata depozit este de 7%, rata la credit bancar
13%, emitentul poate satisface nevoia capitalului luand un imprumut cu dobanda 13%. Daca da o dobanda 10%
sunt in castig. In momentul luarii decizie de emitere a obligatiuni si de stabilire a pretului de vanzare si cel in
care are loc plasarea efectiva a obligatiuni, rata dobanzii bancare se poate modifica fapt ce il poate duce pe el in
situatia: AVANTAJ – respectand promisiunea facuta ..........
In ceea ce priveste rascumpararea obligatiunii se face la val. Adpari sau suprapari.
AMORTIZAREA EMISIUNII se introduc pe chelt. Costul amortizarii. Sa amortizez imprumutul in
intregime la scadenta, restituind imprumutul + dobandain intregime la scadenta.(este o varianta greu de
suportat).
3
 in intregime la scadenta, restituind imprumutul + dobandain intregime la scadenta.(este o varianta greu
de suportat).
RATE a dobanzii = pe an si rate descrescatoare ale principalului. Rate anuale = .
AMORTIZARE ANTICIPATA PRIN TRAGERE LA SORTI – restitui unora inainte de scadenta
imprumutul. Rambursarea printr-o emisiune in serie . DURATA IMPRUMUTULUI in functie de nevoile
emitentului, posibilitati, evolutia ratei dobanzii bancare.
INDICATORI DE VAL. A EFICIENTEI PLASAMENTULUI IN OBLIGATIUNI. 1) eficienta
nominala sau rata nominala a dobanzii (cupon) obligatorie. Cupon – obligatiunea se vinde asociata cu niste
harti.
CALCUL RAPORT = DOBANDA DIN PROSPECT / CREDITUL PRIMIT. 2) eficienta efectiva a
imprumutuli obligator = pret platit de cumparatorul obligatiunii. 3) actualizarea nevoii valorii viitoare a
obligatiunii adica transformarea in bani prezenti, a unei sume ce o obtin in viitor.
IMPRUMUT ACORDAT PE 3 ANI. Si rata dobanzi este i, val. de piata a obligatiuni este suma ce se
restituie in transa in fiecare an si se ia in considerare rata dobanzi 1+i, (1+i) 2 + (1+i)3. P = R1 / 1+2 + R2 / (1+i) 2
+ R3 / (1+i)3.
PRETUL OBLIGATIUNII se afla in raport invers proportional cu rata dobanzii si in relatie de directa
proportionalitate cu veniturile (R) viitoare. R1 – sumele obtinute dpa 1 an; R2 si R3 – daca imprumutul se
ramburseaza in rate anuale;
Nivelul ratei dobanzii obligatoare depinde de starea economiei, daca ec. este incercata fie de inflatie,
dobanda este influentata. Dar si de cursul obligatiuni si nivelul ratei dobanzi depinde de perspectivele firmei.
ALT FACTOR CARE INFLUENTEAZA NIVELUL RATEI OBLIGATIUNI: PRETUL
ACTIUNILOR: daca pretul actiuni scade fiindca perspectivele de castig de pe urmele acestui plasament sunt
mici, isi vand actiuni si cumpara obligatiuni cu rata fixa a dobanzii si invers.
ALTE TITLURI DE OBLIGATIUNI.
CARACTERISTICI ALE OBLIGATIUNILOR CLASICE. Rambursarea lor in bani; restituirea
imprumutului la scadenta in bani. Dobanzi fixe.
Pt. a face emisiunea mai atractiva aceste caracteristici ale obligatiuni au suferit modificari in timp.
Imprumutul nu s-a mai acordat doar in bani ci si in actiuni sau in alte titluri, dobanda nu a mai fost fixa ci
variabila, au luat astfel nastere urmatoarele tipuri de obligatiuni.
OBLIGATIUNI INDEXABILE caz in care dobanda se modifica in functie de anumiti indicatori
precizati in prospect: cifra de afaceri, pret vanzare produse finite, nivel profit. Asa s-au legat mai strans
performantele utilizatorului imprumutului de performantele date de cel care le-a oferit. Legat de problema
restituiri imprumutului, s-a trecut de la restituirea exclusiv in bani la convertirea in titluri, au aparut obligatiuni
convertibile in actiuni ca urmare a acestor tendinte de modificare a marimi a recompensei si a modului de
restituire a ei , au luat nastere o serie de obligatiuni numite obligatiuni cu cupon 0.
BONURILE DE TEZAUR , OBLIGATIUNI IPOTECARE , TITLURI DE RENTA. Datorita inegalitatii
dintre venituri si chelt, statul se vede obligat sa recurga adesea la imprumutul public prin intermediul vanzarii
unor titluri care se numesc bonuri de tezaur care sunt acoperite de bugetul de stat (titluri de trezorerie),
reprezinta cele mai sigure plasamente din ec. iar dobanda auda se numeste dobanda fara risc deoarece statul are
la dispozitie 3 surse pt restituirea imprumutului. 1) venituri obtinute din obiectivele realizate cu imprumutul
respectiv. 2) veniturile bugetului de stat. 3) masina de facut bani (o noua emisiune de moneda fara acoperire).
VANZAREA BON TEZAUR prin licitatie competitiva , caz in care ele se vand institutiilor care pretind
cea mai mica dobanda si prin licitatie neconvertibila cand se vand micilor investitori , populatiei la un pret
prestabilit. Pt. a stimula cumpararea acestor titluri statul obliga banca sa constituie o parte din rezerva legala din
bonuri de tezaur.
REZERVA LEGALA: 10% se mentine in rezerva legala in titluri de stat in caz ca unii cer bani mai
repede inapoi.

4
21.10.2007
PIEŢE FINACIARE ŞI OPERAŢIUNI DE BURSĂ

TITLURILE DE STAT - se numesc bonuri de trezorerie sau obligaţiuni de stat. Permit statului să
obţină împrumuturi de la terţi iar durata acestor împrumuturi variază în funcţie de nevoile statului. Emisiunile se
fac săptămânal. Aceste obligaţiuni sunt cele mai sigure plasamente, sunt considerata fără risc, deoarece statul
are la dispoziţie 3 surse pentru restituire :
1. venit obţinut din exploatarea obiectivelor realizate cu ajutorul lor (autostrada)
2. venit bugetului (trezoreriei)
3. o nouă emisiune, dacă se acceptă emisiunea în serie (bani folosiţi pentru restituirea împrumutului
contractat ulterior)
4. punerea în funcţiune a masşnii de făcut bani (atatul aruncă cantităţi de bani pe piaţă fără acoperire)
Pentru stimularea achiziţiei acestor titluri statul prin BNR obligă băncile să constituie o rezervă.
În ceea ce priveşte emisiunea lor arătăm că se realizează
1. sub forma emisiunii competitive
2. se adresează instituţiilor finaciare - vor putea achiziţiona titluri de acest fel acele instituţii, care pretind o
dondă mai mică (dacă oferta este considerată nesatisfacatoare emisiunea se suspendă)
3. prin emisiune necompetitivă adresată populaţiei (se publică nivelul ratei dobânzii)
Obligaţiunilor ipotecare - titluri de credit, emise de băncile ipotecare astfel : indivizi care dispun de
terenuri sau clădiri (bunuri ipotecare), adresează băncii cererea de acordare a împrumutului. În caz de răspuns
favorabil banca le oferă o astfel de obligaţiune ipotecară (nu banii corespunzători preţului ei). La scadenţa
debitorii cumpară de pe piaţa obligaţiuni de valoare împrumutul dat de băncile ipotecare şi o restituie băncii în
cauză.

TITLURILE DE RENTĂ (OBLIGAŢII PERPETUE)

Emisiuni de titluri fără scadenţă, valabile la nesfârşit. O perioadă statul distribuie dobânzi, apoi câştigă
investitorii în acest titlu se obţine pe bursă sub forma diferenţelor de preţ. Plasamentele pe termen lung pe 20 de
ani.

PIEŢELE DE CAPITAL
1. Sistemul financiar
2. Pieţele de capital, concept, structură
3. Tipuri de pieţe de active şi de capital
4. Europieţele de capital
5. Teoria piţtelor eficiente
6. Reglarea şi controlul pieţelor de capital
Astăzi nici în ţările mai puţin dezvoltate banii nu reprezintă singurul tip de activ finaciar. Alături de
bani pe pieţele ţării lumii cu cât sunt mai dezvoltate cu atât se întâlnesc mai multe de astfel de titluri.Circulaţia
lor este înlesnită de anumite categorii de instituţii finaciare. Instituţiile financiare nu există numai din motive
istorice, motivul existenţei lor este optimizarea activităţii umane Logica existenţei şi funcţionării lor este simpla
maximizare a profitului, dar şi a populaţiei şi maximizarea utilităţilor.
Sistemul finaciar – este un aranjament făcut între diferiţii agenţi economici cu scopul de a creea şi
schimba drepturi şi obligţii, adică scopul este de a facilita acordarea si primirea de banii. Sistemul finaciar este
atât de dezvoltat, încât în unele ţări apare ca fiind mai imporatante din punct de vedere a produsului brut, decât
mai multe ramuri ale economiei. În SUA a şasea parte din produs brut din cadrul sistemul financiar decât în
agricultură. Se pune întrebarea de ce atât de mulţi oameni lucrează în sistemul finaciar? De ce sunt aşa bine
platiţi? În lipsa sistemului finaciar cei care au bani şi cei care au nevoie de ei s-au cauta la nesfârşit, pierzând
timp. Sistemul finaciar permite adâncirea diviziunii muncii. Al doilea motiv al existenţei sistemului finaciar,
5
indivizii care au diponibilităţi băneşti nu doresc să obţină în schimb aceleaşi titluri de valoare. De asemenea cei
care au datorii obligaţiuni, doresc să le schimbe pe alte titluri, care li se par mai ieftine sau mai utile. Entităţile
care se corelează sau sursele banilor, a disponibilităţilor băneşti şi totodată purtătorii cererii de bani.
Ofertanţii şi solicitanţii de fonduri se întâlnesc în trei mari categorii de agenţi economici. În cadrul
încorporării lor în firme orientate spre afaceri, în cadrul statului. Ofertanţii de fonduri, doreste să obţină de pe
urma lor un profit cât mai mare. Deţinătorii de capital doresc minimizarea riscului atât a deţinătorului unor
valori, cât şi a plasamentelor. Doar că atingerea acestora nu este uşor de realizat. Pentru că titlurile financiare se
evaluaează mai greu şi se comercializează cu mai multă reţinere decât bunurile (caş, lapte). Instituţiile finaciare
validează gradul de risc s-au pretinde să facă acest lucru. Instituţiile finaciare reduc gradul de ignoranţa de
recunoaştere a coordonatelor comercializării. Acestor titluri, cunoscând profitabilitatea şi riscul, oamenii în
buna măsură rezolvă o problemă care îi frământă mereu aceea a utilităţii şi a plasamentelor, adică doresc unii
profitabilitatea mai mică şi sigură, sau să obţină un leu suplimentar de venit cu condiţia de risc mare. Exemplu :
O obligaţiune A are următoarele coordonate :
1. probabilitatea de pierdere este 0
2. probabilitatea de a obţine 3% profit e de 10%
3. probabilitatea de a obtţine profit 5% este de 90 %
Obligaţiunea B
1. probabilitatea de a obţine pierdere 2% este 2%
2. probabilitatea de a obţine profit 3% din investit. este de 98%
Caz A dispersia este de la a-3%
Caz B 2,3 %
Mărimea riscului în caz de plasament se evidenţiază cu ajutorul indicelui statistic numit dispersie.

TIPURI DE RISC - împrumuturile înstrăinează bani către populaţie şi invers. Cei care fac astfel de
iăprumut se confruntă cu riscul întârzierii este mai frecvent când scadenţele de restituire sunt mai aglomerate
într-o perioadă scurtă de timp. Dacă restituirea întârzie mult s-au de tot poate da falimentul împrumutatorului. În
cazul unei emisiuni de obligaţiuni cumpăratorul se poate confrunta cu risc de întârziere. Dacă se achiziţionează
acţiuni acest risc nu există deoarece emitentul acţiunii nu are obligaţia de a acorda ceva, adică dividende anual
sau la anumite intervale cumpărarorilor, acţiunile sunt mai vulnerabile decât emisiunile.
Riscul puterii de cumpărare apare când este vorba de bani, respectiv valute, cauzat de evoluţia inflaţiei
şi este extrem de evident riscul puterii de cumpărare în cazul creditului, adică dacă între data acordării şi
restituirii, rata influenţei este mai mare rata dobânzii. pierde creditorul. Pentru a preveni acest risc apariţia
acestui risc în cazul efectuării de operaţiuni valutare ca urmare a înrăutăţirii raportului de schimb, riscul se
poate preveni sau diminua în operaţiuni de cumpărare sau de vânzare a valutei la termen.
Riscul de portofoliu are ca reprezentant principal acţiunile. Cine face investiţii în titluri, de regulă nu
achiziţionează un titlu sau mai multe, ci constituie un portofoliu de titlutri. În caz problema riscului la nivel de
titlu. Diferenţa un portofoliu format din titluri luate individual, ele fiind foarte riscante, poate ajunge să aibă un
risc redus egal cu 0. Pe investitor îl interesează cât este de riscant portofoliu şi cât este de profitabil. Riscul unor
titluri se poate contrabalansa s-au anula prin introducerea în portofoliu a unor titluri cu risc opus. Exemplu :
Dacă scăderea produsului naţional brut, o recesiune economică face ca preţul activului A să scadă cu 50% şi a
activului B să crească cu 25 % .El va cumpăra de două ori titlu B decât A să micşoreze riscul. În cazul
portofoliului, problema riscului se urmăreşte cu atenţie până şi la reacţia unui titlu faţă de un eveniment care
poate genera un risc.
Cererea de fonduri sau de titluri familie, firme - există ofertanţi cât şi purtători ai cererii. În timp ce
statul, familia, populaţia au o singură posibilitate adică împrumutul, firmele pot recurge la emisiunea de actiuni.
În ceea ce priveşte împrumutul se pune o problemă, împrumutul se poate face la dobândă fixă sau variabilă.
Toate titlurile cuprinse în portofoliu au un grad de risc şi în cazul cumpărării şi a vânzării obligaţiei.

2. PIEŢE DE CAPITAL – CONCEPT, STRUCTURĂ

Conceptul cuprinzător piaţa de capital este un mecanism prin care sunt emise şi puse şi vânzare titlurile
de valoare. Dacă avem iî vedere modul în care se realizează mişcarea fondurilor în economie prin circulaţia
6
disponibilităţilor băneşti de la cei care le deţin la bănici şi alocarea acestora spre diferiţi utilizatori sub formă de
credite. Prin cumpărarea titlurilor emise de către cei care au nevoie de fonduri, spunem că finanţarea activităţii
economice şi sociale se realizează prin intermediul unui circuit indirect cazul 1 numit şi piaţa bancară, cazul 2
circuit direct numit piaţa de capital. Legislaţia ţării noastre corespunde cu perspectiva anglo-saxonă.
Piaţa bancară – piaţa împrumuturilor pe termen mediu, scurt. Instituţiile s-au specializat in
tranzactionarea titlurilor cu scadenta relativ apropiata. Active tranzactionate pe piata –active banesti dep.
Termen, băncile convertesc cambii, BO, deci titluri deţinute de agenţii economici la alţii numit scontare. Banca
mai poate emite CEC, certificate de depozot mai pot emite alte titluri securitati, obligaţiuni corporale, acţiuni.
Diferenţele de preţ la cumpărare şi vânzare de bani sau active se numeşte rata dobânzii. Băncile acordă
împrumuturi percepând o rată activ. şi plătesc împrumuturi cu dobândă pasivă. Diferenţa dintre cele două
formează sursa principală a câştigurilor bancare, Rata dobânzii active este mai mare deseori decât dobânda
pasivă.
Ipostaze ale ratei dobânzii se invocă una sau alta din aceste rate.
1. rata primară a dobânzii - este rata medie ponderată a bonurilor de tezaur, a titlurilor de stat. Aceasta ne
arata : când este scăzută rata creditelor ieftine şi se obţin usor şi când rata e înaltă se pune in evidenţă o
politică de austeritate, nu se mai dau credite usor.
2. rata dobânzii primare - dezvăluie esenţa politicii monetare a guvernului într-o anumită perioadă.
3. rata dobânzii de referinţă - este rata oficială a scontului.
4. rata dobânzii de refinanţare - băncile centrale este ultimul creditor din economie pentru bănci. Această
rată este practicată de BNR în cazul băncilor comerciale
5. rata dobânzii interbancare - rata pe care şi-o împrumută zilnic băncile între ele în procesul de
compensare (dobânzi overtime)
6. rata de schimb extern (cursul valutar) – raportul de schimb între două valute.
7. rata internaţională fischer

PIETELE DE CAPITAL - sunt pieţe specializate de comercializare a titlurilor financiare cu ferm

mediu, scurte, lungi. Aceste titluri, acţiuni, obligaţiuni stabilesc o legatură directă una de intermediere între
deţinătorul şi utilizatorul de fonduri. În acelaşi timp piaţa de capital face din piaţă şi accesul la capital exprimat
în valuta altor ţări chiar şi a aceluia care indică restricţii în afara graniţelor. Exemplu : Dorim obţinerea unui
împrumut în dolari, băncile americane nu acordă, poţi oblig în SUA.
Sursele capital financiar
1. organizaţiile economice
2. băncile
3. casele de economiii şi de asigurări
4. populaţia
Cei mai mari ofertanţi de fonduri mai recent iau forma instituţiilor de asigurări de viaţă şi a fondurilor de
investiţii. În ceea ce priveşc ofertanţii de fonsuri constatăm zi de zi că se cunosc puţine lucruri despre ei. O altă
caracterostică a ofertantului de fonduri se schimbă structura monedei în care se face schimbul. Tot mai multe
ţări îşi exprimă resursele în alte monede decât dolari.
Caracteristici ale pieţei de capital în cazul în care funcţionează corect se caracterizează prin
transparenţă, oferă un minim de informţtii despre tranzacţiile care se fac. Se caracterizează prin lichiditate
ridicată, dacă piaţa de capital este performantă, poţi transforma lei uşor în titluri şi invers. Lichiditatea nu este
egală în cazul tuturor titlurilor, dar este una satisfăcătoare. O altă caracteristică este că oferă suficiente garanţii
pentru final.
Investitorii care operează pe piaţa de capital
a). Investitor pasiv - fac puţine operaţiuni îşi deschid operaţiuni pe termen lung, câştiguri mici dar sigure.
Aceştia influenţează în mică măsură piaţa de capital
b). Investitor activi - urmăresc câştig în urma modificărilor, preţurilor pe piaţa, operat termen scurt, cumpără
urmărind diferenţele de preţ.

7
c). Investitori instituţionali (instituţiile finaciare, băncile, fondul de investiţii, fondul de risc, sau pensii) -
investitori iniţiaţi care tranzacţionează. volume mari de fonduri influenţând pieţele din România într-o mare
măsură.

TIPURI DE PIAŢE DE CAPITAL ŞI DE ACTIVE - se tranzacţioneaază o mulţime de titluri, unele

emise de instituţii bancare (certificate de depozit), alte emise de instituţii de stat sau agenţi economici (o
varietate mare de acţiuni şi obligţtiuni). Aceste titluri se tranzacţionează fiecare pe o piaţă consacrată, fie cea cu
amănuntul, fie agro, fie cu vânzare directă sau prin licitaţie. În cele mai multe cazuri tranzacţiile au loc pe piaţa
agro. Pieţe cu vânzare diretă a titlurilor cele numite piaţe primare şi cele numite pe piaţa overcountry. În
cazurile acestea agentii fac piaţa adică stabilesc condiţiile de preţ la care se fac tranzacţiile, după criteriile pe
care le au în vedere şi la vânzare şi la cumpărare (piaţa Rasdaq). La bursa clasică de valori este o piaţă de
licitaţie, vânzarea este indirectă, cei care prezintă ordine de piaţa sunt doar reprezentanţi ai proprietarului
titlului făcând cunoscute doar preferinţele acestora.
Tipuri de pieţe
1. Piaţa depozitelor bancare - una din cele mai largi pieţe de active finaciare, depozitele la vedere, la
termen. Dobânzile trebuie negociate chiar dacă s-ar opera şi pe alte piaţe a obligaţiunilor, acesta trebuie
constituit un depozit de dimensiune rezonabilă să se poată umbla la el atunci când titlurile. Nu se pot
schimba în bani.
2. Piaţa valutară - piaţa depozitelor la vedere sunt exprimate în valuta altei ţări, una din cele mai mari
pieţe finaciare din lume, piaţa cu cumpărare directă. Băncile sunt sediile şi pieţele valutare. Cea mai
mare parte a operaţiunilor valutare până la 98% se fac nu pentru a acoperi importul sau exportul
agenţilor economici pentru a obţine câştig din diferenţe de curs. Diferenţa de curs se poate obţine la
nivelul celei de a treia sau a patra cifră dupa virgulă încât în unitatea valutară diferenţa este foarte mică.
Pieţele valutare pot fi operaţiuni pe loc sau tranzacţii viitoare.
3. Piaţa acţiunilor corporale - este de o dimensiune extraordinară, s-a structurat pe mai multe tipuri de
burse : pieţe regionale, oficii de schimb. A apărut a treia piaţă cu vânzare directă, o piaţă mai puţin
extrictivă (cum e la noi Piaţa Rasdaq)
4. Piaţa obligaţiunilor corporale - nu este atâta de largă ca şi piaţa obligaţiunilor de stat, nu pot garanta la
fel de bine emisiunea de acţiune ca şi o firmă. Gradul de risc este mai mare, unii caută forma acestei
acţiuni, puţin garantate şi foarte riscante (când ea este foarte îndatorată la bancă şi nu i se mai acordă
credit). Obligaţiile corporale nu sunt atâta de sigure şi atât de frecvente ca obligaţiunule de stat. Piaţa
obligaţiunilor guvernamentale este cea mai mare din lume.
Titlurile de stat şi obligaţiunile ipotecare se pretează la operaţiunea lombardare, care constă în
depunerea lor ca şi garanţie la bănici entru a primi împrumuturi. Lombardarea – operat. Riscanta ptr.ec.fiind
generatoare de inflatie.

EUROPIEŢELE DE CAPITAL – în afara pieţei naţionale de capital este şi o piaţă externă.

Europieţele de capital, în cazul în care le numim aşa, permit lansarea titlurilor exprimate în altă monedă decât a
ţării pe teritoriul căreia se vinde. Exemplu : Emisiuni în dolari se vând în alte ţări decât SUA. Lucrul acesta se
poate realiza deoarece băncile, instituţiile financiare fac depozite exprimate în diferite monede. Europieţele de
capital când se realizează un plasament de titluri pe piaţa străină. Introducerea respectivelor titluri printr-o
instituţie finaciară de prestigiu. Dacă emitentul este puţin cunoscut se merge cu o firmă care face transfer de
prestigiu de pe el pe ea. Banca respectivă este binevenită că ulterior va plăti şi cupoanele. De preferat ca să nu
se folosească un singur intermediar, ca la sindicat un intermediar. Obligaţiunile străine sunt puse în vânzare, fie
de ţări fie de corporaţii cunoscute pe plan internaţional. Nevoia evaluării şi notării se face de societăţi profilate
pe astfel de acţiuni numite socieăţi de rating, care folosesc diferite criterii de a evalua emitentul sub aspectul
capacităţilor de restituire a împrumutului, au credibilitate mare in rândul investitorilor.

TEORIA PIEŢELOR EFICIENTE - cei care pe pieţele financiare, sau oamenii foarte bine pregătiţi
profesional, lucrează cu o mulţime de informaţii care se perindă cu o viteză ameţitoare, caută regularităţi pe care
să le respecte. Una mai puţin reputată este teoria pieţelor eficiente. Potrivit acesteia toate posibilităţile de a
8
investi profitabil sunt distribuite agenţilor economici, dar vor obţine un câştig mai mare numai cei care vor ştii
să prelucreze mai bine aceste informaţii şi să le interpreteze corect, astfel toate facilităţile de pe piaţă se află în
concurenţa puternică. Va fi câştigator numai cel care va desprinde datele trecutului, tendinţele viitoare ale
pieţei. Pe această piaţă e mai uşor să explici trecutul decât să explici o variantă în viitor. Factorii sunt numeroşi
de ordin extern, intern, politic, economic sau social. Cine vrea să câştige mai mult decât media trebuie să
dobândească informaţii care dezvăluei influenţele viitoare asupra pieţei şi titlurilor.

CURS 04.11.2007
REGLAREA ŞI CONTROLUL PIEŢEI FINANCIARE
Activitatea pe piaţa financiară este foarte strict reglementetă, reglementările sunt precise, sofisticate, concrete.
În domeniul acesta în economia simbolică unde se mişcă mai mulţi bani decât materie primă, este mai
importantă circulaţia şi modul de utilizare a informaţiei cu privire la stoc de acţiuni, activitatea firmelor, la
momentul şi intenţiile de operare.
Exemple din istoria bursieră, care au condus la introducerea unor reguli de procedură
1. În anul 1860, în America doi oameni de afaceri bogaţi Cornelius Vandervil şi Daniel Draff. Daniel
avea companie de transport feroviar, transporta vite vii. Se întindea din vestul mijlociu până în Albania, iar
Cornelius într-o zi de iarnă a refuzat să îi dea transport din staţia Albania până în New Yorc. Acţiunile
companiei s-au prăbuşit. Daca Daniel ar fi informat populaţia despre haosul firmei nu se întâmpla

Daniel a cotat să ia revanşa a adunat Consiliul de Administraţie şi să majoreze capitalul firmei, să răscumpere
acţiunile revânzând pe piaţă unde era o cerere lui Cornelius. Acesta a cumpărat întreaga cantitate la preţ
anterior. De atunci majoritatea capitalului se fac prin oferte publice, anunţate din timp, după reguli clare.
2.Daniel se ocupa cu transportul vitelor vii la New York, a furajatnimale să le fie sete, a pus sare în
hrană şi le-a dat drumul la vad, au băut apă, le-a cântărit la destinaţie vacile erau mai uşoare. De atunci calitatea
sa stabilit că trebuie să fie verificată.
3.Regula Kreuger un magnat suedez care a procedat ca şi Sever Mureşan, contracta un împrumut pe care
îl garanta cu ce urma să cumpere şi iarăşi contracta un împrumut şi tot aşa. Când i s-a cerut să restituie un credit
nu avea nici bani nici garanţii necesare. De atunci fiecare împrumut se dă cu garanţie. A dat faliment în 1932.
de aici rezultă că consumatorii pe piaţa de capital dau dovadă de ignoranţă, titlurile financiare sunt mai greu de
evaluat şi apreciat ca pâinea, laptele. Comisia valorilor mobiliare trebuie să valideze calitatea titlurilor,
emitentul acestora să expună public informaţii despre ele pentru că cele care fac afaceri cu ele să ştie.
Reglarea pieţei financiare – dacă nu se face aceasta băncile ar avea o acntitate mare de bani. Dacă o
bancă dă faliment se zdruncină încrederea în bancă; BNR le cere respectarea anumitor reguli stricte, complexe,
sofisticate, care au ca scop dorinţa de a le asigura tuturor dorinţa de a acţiona în cunoştinţă de cauză.

INTERMEDIEREA ACTIVITATE DISTINCTĂ A SOCIETĂŢILOR DE

SERVICII DE INVESTIŢII FINANCIARE (SSIF)

INTERMEDIEREA, ACTIVITATE DISTINCTĂ A SOCIETĂŢILOR DE SERVICII PE PIAŢA DE

CAPITAL
Condiţii şi proceduri de autorizare a SSIF
1. Structura organizării SSIF
2. Fluxul operaţiunilor în cadrul SSIF
9
 3. Tipuri de ordine
4. Etapele procesării ordinelor în SSIF

La baza activităţii societăţilor stă legea 27 din 2004, potrivit acesteia societăţile pot presta următoarele
servicii : servicii principale
1. cumpărarea vânzarea de valori mobiliare pe contul clientului său propriu
2. plasamentul şi garantarea plasamentului valorilor mobiliare cu ocazia unor oferte publice primare şi
secundare
3. gestionarea conturilor discreţionale ale unor clienţi
4. plasamentul ordinelor clienţilor în scopul executării lor de alte SSIf uri sau intermedierii autorizate. Din
anul 2007 şi băncile pot face intermedieri ca şi SSIF
5. nânzarea titlurilor de participare ale fondurilor mutuale s-au a titlurilor de stat pe cont propriu
Servicii secundare :
7. acordarea de împrumut în bani şi titluri investitorilor, titluri în marjă, mai nou împrumutul de la SSIF
este mai avantajos ca de la bancă. Nu s-a rezolvat împrumut ca titluri, adică vînzări lipsă
8. consultanţă acordată firmelor cu privire la achiziţii, preluări firme, strategii economice şi de finanţare
9. păstrarea de bani şi titluri în conturile clienţilor. Exemplu cineva virează bani pentru investiţie, bani
poate păstra în garanţie în cont SSIFpoate transfera titlurile la o bancă numită
Pentru a putea presta aceste servicii SSIF, trebuie să îndeplinească numeroase şi dificile condiţii pentru a
se înfiinţa şi autoriza.
Condiţii de funcţionare - autorizare
1. principiul capitalului deţinut
2. calificarea personalului şi certificarea
3. să nu fii atras în scandal public
4. cerinţe legale de spaţiu, spune suprafaţa mimină dacă nu dispui de ea nu se poate
5. cerinţe cu privire la dotare, birotică, telefon, fax, conexiuni cu bursa. Toate trebuie declarate în faţa unui
notar îţi asumi răspundere
Rigoarea este deosebită, este atât de mare încât se cer numeroase autorizări prealabile luării unei măsuri.
Exemplu schimbi dimensiunea capitalului social, vrei să modifici adresa sediului social. Nu se primesc
autorizări în domeniu în cazul în care :
- dacă firma ajunge dintr-un motiv sau altul în reorganizări juridice;
- dacă unul din conducători se află în situaţie de incopatibilitate (antecendente penale). Exemplu Sorin
Vântul nu are dreptul să lucreze in acest domeniu;
Aceste societăţi pot fi refuzate la autorizare, autorizaţia poate fii suspendată, retrasă sau anulată. Se dă
sancţiunea de suspendare, apoi se reautorizează, dacă timp de luni nu . coborârea capitalului sub un nivel
minim stabilit, adică firmele în cauză trebuie să stabilească lunar care este capitalul ei minim. Obţinerea
autorizaţiei este condiţionată de organizarea unei structuri de personal, adică doi agenţi autorizaţi şi un
reprezentant al compartimentului de control. Nimeni nu poate face operaţiuni specifice dacă nu are autorizaţie
specială dată de Comisia Valorilor Mobiliare. Se cere organizarea unei activităţi de control foarte eficiente
pentru a supraveghea toată activitatea care se desfăşoară şi desfiinţarea celor care nu sunt conform
regulamentelor.
Supravegherea activităţii atinge cote sufocante, trebuie spusă şi ce facultate, ce vechime ai în muncă,
pentru a presta activitatea de control, ce funcţii poţi sau nu să ai în alte societăţi, să facă publică orice deţinere
de acţiuni mai mari de %, pentru ca lumea să ştie măsura în care utilizează informaţii personale. Cerinţe
prudenţiale care au la bază nevoia protejării investiţiilor. Nivelul minim al capitalului social net, acesta trebuie
să scadă sub 25% din capitalul integral vărsat. Calculul capitalului minim net se face ponderând active deţinute
cu coeficient de risc stabilit. Toate aceste date trebuie calculate cu referire la luna anterioară până în 10 zile
lucrătoare.
Reguli pentru angajaţii SSIF :
- reguli privitoare la ţinută, adică ţinuta să denote seriozitate, profunzime, rigoare, de încredere;

1
 - personalul trebuie să încheie cu orice client un contract în formă scrisă, care să cuprindă serviciile,
obligaţiile părţilor, să se prevadă modul de transmitere a informaţiilor (poate comunica şi prin telefon,
însă convorbirea se înregistrează);
- se deschide un cont bani şi valori mobiliarecare cuprinde date de identificare a clientului. El trebuie să
furnizeze informaţii delicate, obligaţii de plată, dacă nu le spune nu poate spune în ce categorie de risc
este;
- se poate închiea un contract discreţional de administrare, un imstrument avantajos pentru client, dacă
agentul inspiră încredere şi profesionalism;
- ordinul clienţilor dă o dispoziţie privitoare la sensul operaţiunilor de vanzare cumpărare, cantitate,
specificaţie de preţ, să aibă pe el trecut durata de valabilitate;
- după ordin se completează un formular de confirmare a tranzacţiilor efectuate care se transmit în 48 de
ore;
În formulare se menţionează :
- titlul cu simbolul vândut sau cumpărat;
- preţul operaţiunii;
- comisionul;
- situaţia contului de numerar la care a ajuns, dator sau nu;
- situaţia portofoliului;
- istoric al contului;
În cazul în care s-a complectat un ordin numit discreţional în cont client poate opera şi cel care a primit
mandat şi fără acordul expres a titularului de cont. Înainte de începerea operaţiunii de vănzare cumpărare,
agentul de vănzări mobiliare, trebuie să se convingă, că operaţiunea se poate efectua, adică că sunt bani în cont
şi că există titlurile supuse vânzării. Ordinele de tranzacţionare se introduc în piaţă potrivit unor reguli de
prioritate stricte. El este un criteriu de diferenţiere.
Clasificarea ordinelor :
1. ordin client persoane fizice;
2. ordin client persoane juridice,
3. contul House a societăţilor respective;
4. contul trei persoane staf cu funcţii de conducere;
5. insider – persoana care deţine informaţii confidenţiale;

Interdicţii puse în faţa agenţilor care gestionează contul clienţilor :

- să execute ordinele într-o succesiune impusă de lege;
- nu este permis unui agent să îndemne clienţii să vândă s-au nu;
- este interzis agenţilor să se antreneze în conversaţii când este în conflict de interese;
- nu este permis să facă operaţiuni de datorie;
- nu este permis să recomande operaţiuni de titluri în care şi el şi SSIF are interes;
- să nu folosească banii sau titlurile clienţilor;
Alte interdicţii :
- agentul nu are voie să furnizeze informaţii în măsură să ducă în eroare, sau informaţii incomplete;
- agentul nu este permis să facă înregistrări false sau incorecte privitoare la bani şi la titluri;
- nu este permis să facă înregistrări false de ordine, să afişeze ordine care nu s-au dat;
- nu este voie să se introducă ordine subtile de manipulare a preţului;
- nu este permis să garanteze anumite performanţe, să nu indice performanţe anterioare care s-ar putea
repeta;
- să nu încurajeze efectuarea unor tranzacţii sau să nu le accepte în cazul în care există conflicte de
interese;
- după cum un agent autorizat să gestioneze contul unui client şi să facă operaţiuni în exces pe acest cont
discreţional;
- să realizeze tranzacţii concertate care pot duce în final la preţuri în creştere sau scădere;

1
 Pentru a se putea urmării îndeaproape activitatea SSIF, Autoritatea Pieţei şi Comisia Valorilor Mobiliare
le pretinde firmelor rapoarte semestriale sau anuale. Succesiunea operaţiunilor în astfel de societăţi depinde de
mărimea firmei, de volumul tranzacţiilor, de nuvelul de automatizare, de structura domeniului de activitate. Unii
pot fii specializaţi pe piaţa primară, alţii pe piaţa secundară. În funcţie de natura activităţii, o firmă sau alta se
stabileşte structura organizatorică care trebuie să fie concepută în mod flexibil să se poată adapta procedurile la
noile ipostaze organizatorice şi să se poată modifica.
Contul discreţional – este prevăzut în lege care poate fi aplicat, utilizat în relaţie cu unii investitori,
care fie că nu au cunoştinţe suficiente de piaţă, fie timpul necesar. Un investitor conferă agenţilor dreptul de a
opera în numele lor. Pentru investitor este avantajos, pentru agent plină de disconfort. În occident foarte rar este
folosit acest cont. Toate documentele privitopare la relaţia cu clientul, de la contract până la conţinutul
contractelor, facturilor, note telefonice, chitanţe, trebuie păstrate într-un dosar a clientului constituind probe
într-o dispută juridică.
Tipuri de ordine de tranzacţionare ordine comune, adică la piaţă, limită, stop şi ordine speciale
Ordin la piaţă – este deschis fără precizarea în cifre preferinşa clinetului faţă de preţ. Dacă este vorba
de cumpărare, agentul trebuie să găsească şi să accepte cel mai mic ordin posibil, să cumpere la preţul cel mai
mic şi să vândă la preţul cel mai mare existent pe piaţă. Dacă clientul constată că ai făcut o tranzacţie
neavantajoasă se spune că agentul a pierdut piaţa şi poate fi atras într-o acţiune de despăgubire. Ordinele la piaţă
au prioritate faţă de ordinele limită (regula primul venit primul servit).
Ordine limită – impun o restricţie obligatorie în preţul plătit la cumpărare, acceptat la vânzare. Ordinul
trebuie să aibă prevăzute durata de valabilitate. Dacă vreau să vânde un titlu cine mă consiliază recomandă, în
caz că am puterea de aşteptare să pun un preţ peste cel al pieţei. Orice operaţiune care şi un avantaj, dar şi un
risc. De exemplu am cumpărat cu 9 şi am vândut cu 10,5, poate să crească sau să scadă. Cine nu are putere de
aşteptare până preţul ajunge şi trece de nivelul de aşteptare.
Ordin stop – acest ordin după o cifră , după un preţ limită, devine activ sau operaţional din momentul în
care preţul din piaţă a atins acea limită. Din acest moment ordinul stop devine la piaţă. De exemplu doresc să
cumpăr un titlu la preţul pieţei de 10 um, nu se ştie dacă preţul va creşte sau va scădea. Dacă scade sub 9 nu mă
interesează.
Ordine speciale – „ordinul limită stop” introduce o protecţie suplimentară comparativ cu ordinul simplu stop
prin faptul că aduce o precizare în ceea ce priveşte limita de preţ.

CURS 18.11.2007
CERINŢE PENTRU OFERTE PUBLICE DE VÂNZARE
1. Stabilizarea preţului de vânzare a noilor acţiuni, a celor care se oferă spre vânzare într-o ofertă
publică, nu se poate stabilii la îmtâmplare. De exemplu valoarea nominală a acţiunii este de 2,5 lei, preţul de
bursă de 2,4, oferta publică, nu se poate realiza pentru ca diferenţa dintre ele ar fii o pierdere. Emitentul trebuie
să vândă la un preţ superior valorii nominale. Prima percepută mai are şi menirea de a compensa riscul asumat
de membrii fondurilor şi acţionarii mai vechi. Potrivit legii acţionarii de la înaintea începerii ofertei publice au
drept de promţiune, adică lor li se pot vinde noile acţiuni fără primă sau mai mică decât celor noi veniţi.
Stabilizarea, adică preţul la bursă este mai mic decât valoarea nominală, exemplu de mai sus, emisiunea de noi
acţiuni poate fi lipsită de interes. Dacă doresc pot cumpăra acţiunile mai ieftin de la bursă, oferta poate duce la
eşec. Pentru a nu se întâmpla aşa ceva, intermediarul ofertei poate recurge la procedeul numit stabilizare, ceea
ce înseamnă că intermediarul poate cumpăra din piaţă acţiunile în cauză, ducând preţul în sus, făcând
interesantă achiziţia noilor acţiuni. Este singura împrejurare în care i se permite operatorului de pe piaţă să
manipuleze preţul de la bursă.

2. Reţinerea – sunt cazuri în care noile acţiuni supuse vânzării prin ofertă publică de vânzare, sunt
foarte atrăgătoare, mulţi indivizi doresc să intre în acţionariatul unei firme s-au preţul ofertei este tentant, fie că
se mizează pe o creştere a lui puternică în perioada următoare, fie este el mult sub nivelul preţului de piaţă.
Aceasta duce la o suprasubscriere, la o cerere de titluri. În astfel de împrejurări, când acţiunile puse în vânzare
1
sunt considerate fierbinţi, nu se recomandă ca intermediarul să reţină o parte din ofertă pentru a o cumpăra el,
dacă faci aşa ceva piaţa investitorilor îşi pierde încrederea în mecanismele pieţei privind altă dată cu reticienţă.
Acţiunile oferite într-o ofertă publică de vânzare se repartizează pe subscriitori, conform unei metode
precizate în preopectul de emisiune. Exemple de metode în primul rând primul servit totul s-au nimic, sau o
alocare ptorotă. Criteriul trebuie precizat pentru a ştii populaţia la să se aştepte.

3.Cumpărarea titlului şi preluarea controlului asupra unei firme pintr-o ofertă publică – piaţa de
capital este utilizată adesea pentru a dobândii poziţii semnificative de control, majoritatea absolute, adică de
control asupra firmei. Oferta publică de cumpărare este una dintre metodele cele mai des utilizate pentru
efectuarea tranzacţiilor cu firme, care nu sunt altceva decât operaţiunea cu titlurile financiare emise de ele,
îndeosebi cu acţiuni. Cumpărând acţiuni, investitorul dobândeşte un drept de decizie tot mai puternic asupra
unei societăţi deschise.
Oferta publică de cumpărare este o operaţiune care permite unei persoane fizice sau juridice să facă
cunoştinţă prin diferite mijloace de informare în masă, intenţia sa de a dobîndii acţiunile sau drepturile de
decizie la un anumit preţ ale anumitei societăţi comerciale într-o perioadă dată. Această ofertă este :
3.1. Ofertă de preluare voluntară – este adresată tuturor acţionarilor pentru toate acţiunile reţinute, ele
fiind lansate de persoane care nu au această obligaţie. Cine lansează o ofertă publică voluntară, declară
obiectivul de a deţine peste 33% din drepturi de vot. Cine intenţionează să iniţieze o astfel de ofertă trebuie să
facă un anunţ preliminar către Comisia pentru Valorile Mobiliare. Această instituţie transmite anunţul către
piaţa pe care se tranzacţionează titlul, i se pretinde individului să publice anunţ cel puţin într-un ziar local.
Comisia pentru Valori Mobiliare va înştiinţa Consiliul de Administraţie a firmei vizate despre respectiva
intenţie. Consiliul de Administraţie va convoca o AGA pentru a stabilii strategiile de urmat. Consiliul de
Administraţie nu poate lua decizii privitoare la patrimoniul firmei pe perioada de derulare a acestei oferte. Dacă
de iau decizii, conducerea va suporta pagubele de rigoare. Apoi ofertantul este obligat să depună la Comisia
Naţională de Valori Mobiliare, în cel mult 10 zile, documentele privitoare la oferta publică, el nu poate modifica
datele fundamentale ale anunşului în ceea ce priveşte preţul, timpul, calitate. În cazul unui eşec acţionarul
lansează o nouă ofertă de preluare care nu poate fi lansată mai repede de un an de zile de la prima. Se pot face
oferte succesive pentru când acţionarul dobândeşte poziţia dorită. Oferta poate fii lansată în două trepte, adică
poate începe cu un preţ mai mare, continuând cu unul mai mic.
Oferte publice concurente – cine lansează noua ofertă pentru a cumpăra el acţiunile altei firme.
Acţiunile lansării unei oferte :
- nu poate fi făcută decât la un preţ cu cel puţin 5% mai mare decăt preţul din oferta primară sau de bază;
- contraoferta nu poate fi făcută pentru o cantitate de acţiuni mai mică decăt oferta primară;
- ea nu poate fi lansată mai târziu de 10 zile de la anunţul primei oferte;
- tot în 10 zile Comisia Naţională de Valori Mobiliare, trebuie să se pronunţe asupra controfertei;
- data de finalizare este acceaşi şi pentru oferta primară şi pentru contraofertă;
- durata acestor oferte publice nu poate fi mai mare de 60 zile;
3.2. Oferte publice obligatorii – o persoană care a achiziţionat peste 33% din drepturile de vot unei
firme, să iniţieze o ofertă publică de preluare a tuturor acţiunilor emise de firmă. Obligativitatea decurge din
accea că se poate face ofertă publică de cumpărare a tuturor titlurilor. În două luni de la dobândirea poziţiei de
33%, deţinătorul ei trebuie să lanseze oferta publică de preluare. În tot acest interval adică din momentul
dobăndirii poziţiei de peste 33%, toate drepturile care depăşesc acest nivel sunt suspendate. Este obligatoriu să
deruleze o ofertă publică şi sunt suspendate drepturile peste 33%, nu numai pentru o persoană ci tuturor care
operează concentrat cu ea, membrii ai aceleaşi fundaţii. Cei care deţin poziţia mai mare de 33%, singur sau cei
care lucrează concentrat poate înstrăina partea ce depăşeşte 33%, fie să iniţieze şi să deruleze o ofertă publică
de cumpărare pentru a obţine 90% din capitalul social al firmei. Un investitor poate depăşii deţinerea de 33% în
mod involuntar, ca urmare că unii acţionari nu au exercitat dreptul de subscriere a noilor acţiuni la noul capital
social al firmei.
Alt caz a avut 20%, a cumpărat de la o instituţie de stat 20%, individul a depăşit 33% cu ce deţine el. Se
cere să depună o garanţie de 30% din valoarea acţiunilor asupra căreia se răsfrânge oferta publică. Ofertele
publice de cumpărare sunt mai complicate decât cele de vânzare. Un aspect este acela de a aduce bani şi de a
1
face dovada lor. În al doilea rând dificultatea constă în preţ. Iniţiatorul ofertei trebuie să plătească pretul altora
pentru al cumpăra. Legea spune că preţul ofertei la cumpărare nu poate fii stabilit întâmplător sau potrivit
voinţei cumpărătorului. Preţul ofertei cel mai mare din următoarele 3 caterogii de preţ .
- cel mai mare preţ plătit de ofertant şi de persoanele care lucrează concentrat în ultimele 12 luni pe
acţiuni;
- preţ mediu ponderat de tranzacţionare practicat pe piaţă referitor la titlul în cauză în ultimele 12 luni;
- sau activul net contabil conform ultimei situaţii financiare;
În concluzie ofertele publice de cumpărare pot să fie obişnuite, de preluare sau obligatorii. Dacă o ofertă publică
de preluare obligatorie se finalizează prin atingerea de minim 90% de vot a societăţilor vizate, iniţiatorul ofertei
este obligat să recurgă la o pfertă publică de cumpărare şi a restului de acţiuni. Indiferent de rezultatul acestei
acţiuni firma se retrage de la tranzacţionarea pe piaţă reglementată şi devine societate închisă prin prisma
modului de tranzacţionare.

4. Elementele informaţionale privind ofertele publice – ofertele publice fie că sunt de vânzare sau de
cumpărare au urmări majore asupra societăţilor comerciale, ele duc la modificarea coordonatelor firmei, fie
măresc capitalul social, creşte personalul sau se distribuie dreptul de vot către un grup de persoane în cadrul
ofertei publice de cumpărare, se poate schimba poziţia ei în societate. Legiuitorul vine în favoarea firmelor, în
special mici, pentru ai proteja. Protecţia se face prin informare, cuprinse în cele două documente legate de ofertă
adică anunţ ofertă şi prospect ofertă.
Prospect ofertă – conţine informaţii despre emisiune, emitent, date financiare, date cu caracter
economic, tehnic, date privitoare la actul constitutiv (cât poţi deţine din acţiunile firmei, acţiuni limitate, libere),
informaţii privind activele fiemei, date privind activitatea firmei, detalii până la numele, adresa neplăţilor
consiliilor de Administraţie, datele au menirea să ofere o informare completă. Cea mai mare problemă legată de
cel care intenţionează să facă o ofertă publică de cumpărare, vrea să continue sau nu activitatea firmei preluate,
doreşte să schimbe profitul, să crească sau să micşoreze numărul de personal. Datele trebuie certificate pe
fiecare pagină de auditor şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, să se vadă că sunt autentice. Anunţul de
ofertă publică, cuprinde doar date relevante despre ofertant despre valorile mobiliare oferite despre modul de
alocare a respectivelor acţiuni. Informarea publică se face nu doar sub aspectul conţinutului ci şi sub asoect
formal. Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, atrage atenţia că nu reprezintă o garanţie de profitabilitate
asupra emitentului, ci că informaţiile cuprinse sunt suficeinte.
Operaţiuni cu firme de piaţă :
- controlul şi achiziţiile de firmă semnificative, procedee de realizare
- considerente economice, financiare şi de ordin managerial ale tranzacţiilor cu firme
- achiziţiile şi fuziunile amicale
- strategii pentru apărare şi pentru atac în cazul tentativelor de preluare ostilă a firmelor
Tranzacţiile cu firme au ca suport dreptul de vot al acţionarilor, au ca scop dobândirea unui anumit grad de
control asupra unei firme deţinute public. Premiza de la care se pleacă este separarea dreptului de proprietate
asupra capitalului firmei., de gestiunea acesteia. Există o diferenţă între acţionari şi echipa de conducere de la o
ţară la alta. Cumpărarea de acţiuni poate îmbrăca forma plasamentului de capital, caz în care scopul este
obţinerea de venit, sau cumpărarea de acţiuni pentru a participa la capitalul social al unei firme, pentru întărirea
legăturii dintre anumite firme şi o firmă unde am interes, sau cumpărătorul acţiunii pentru a obţine controlul
asupra fiemei, doresc să exercit influenţe asupra conducerii firmei.

Tipuri de control asupra conducerii firmei

1. control drept - obţin persoanele fizice sau juridice care deţin durect sau indirect majoritatea drepturilor.
Controlul direct depinde şi de numărul de acţiuni pe care le deţine ea, dar şi de procurile obţinute
2. controlul de fapt – depinde de numărul de voturi obţinute şi de numărul de voturi mobilizate (voturile
altora atrase în susţinerea poziţiei proprii). Obicetivul acestui control este alegerea unor anumite
persoane în consilii de administraţie, în conducerea firmei.
3. controlul conjunctural sau convenţional – acesta ia naştere în urma unor înţelegeri între acţionari
pentru a dobândii voturile majoritare
1
CONCEPŢII PRIVITOARE LA CONTROLUL FIRMEI
- adepţii firmei manageriale - potrivit lor controlul îl deţin cei care au numit contractul de administraţie
promovând interesele, deci nu trebuie să menţii majoritatea acţiunilor pentru a avea controlul asupra
firmei, sunt acţiuni cu drept de vot, fără drept şi absenţi de la AGA. Această concepţie este aspru
criticată, se consideră că este tot ce are capitalismul mai rău, adică cine are drept. Dreptul de control ar
trebuii să îl aibe cine are acţiuni mai multe, cine plăteşte.
- Concepţia firmei aclionarilor – cine deţine majoritatea acţiunilor trebuie să decidă. Scopul oricărei firme
este maximizarea veniturilor, să satisfacă salariaţii şi apoi acţionarii. Decizia trebuie să aparţină celor
care au bani, acţiuni mai multe.

Gradele de implicare a acţionarilor :

- acţionari semnificativi – în SUA 55, în România 10%. Când s-a atins acest prag trebuie adus la
cunoştinţa publică
- investitor strategic – acel individ care face un plasament, o investiţie pe termen lung, investiţie directă
cumpără un teren, etc. El este considerat individul care conţine ponderi diferite, de xexmplu în Germania
25%, în România cine are 30% din drepturi de vot ale firmei emitente, în Marea Britanie 20%, în SUA
10%, etc.
- Poziţia de control – dacă deţii o treime din drepturile de vot, cu 30% poţi impune un punct de vedere în
organele de decizie.pentru unele decizii se cer mai multe voturi 51%, poziţie majoritară simplă sau
pentru unele decizii două treimi din totalul voturilor poziţie majoritară absolută.

Controlul firmelor - nu trebuie atins un anumit procent, dacă acţionariatul este foarte dispersat, dacă
apatia a cuprins participarea, atunci controlul poate fii preluat de unii foarte activi, care se manifestă, fie pe
piaţa publică de cumpărare a acţiunilor la bursă, fie se poate prelua controlul prin intermediul bursei sau în afara
ei. Prin intermediul bursei se pot dobândii acţiuni dacă se cumpără pachete de active. Se mai pot cumpăra prin
negocierea cu acţionarul principal.
Tipuri de achiziţii
1. preluările – se cumpără atâtea acţiuni până dobândeşte controlul asupra firmei, doar că ea rămâne
separată de alte firme din punct de vedre juridic. În cazul fuziunilor, fie o firmă dispare fuziune prin
absorţie, fie dispar ambele firme fiindcă ia cumpărat o unitate nouă.

CURS 20.01.2008
Fuziunile pot fii :
1. fuziune prin absorţie – firma cea care e preluată, absorbită, dispare. Acţionarii acestei societăţi au vrut
să primească acţiuni de la firma absorbită, deci una din două dispare. Această formă este mai frecventă.
Se consideră mai uşor a impune cultura organizatorică a unor firme mai mici, decât să vii cu o cultură
nouă. Salvezi măcar o parte din salariaţi
2. fuziune pură – ambele firme dispar şi aparre una nouă, distinctă de celelalte
Fuziunea se realizează astfel – cel care are o firmă, începe să cumpere acţiuni la sursă, ramasaj bursier,
până ajung la un punct un nivel de acţiuni care le permite să iniţieze o ofertă publică de cumpărare, sau prin
negociere. Se vând fie acţiunile unor grupuri, fie se negociază procurile pentru AGA. Subiecţii implicaţi în
operaţiuni cu firme sunt :
1. investitorii financiari – aceştia au ca obiect de activitate comerţul cu firme. Investitorii cumpără firme
care le revând în întregime, sau pe bucăţi.
2. investitori strategici – vizează expansiunea, vizează sinergia, o dezvoltare mobilă a firmei, amplificarea
profitului.
3. firma ţintă – apare ca ofertant. Cei care preiau firme, cunosc firmele care merită să fie cumpărate.
Firmele ţintă joacă un rol pasiv (stau în vitrină), adesea au rol opus

1
 4. băncile de investiţii şi firmele de consultanţă – băncile nu sunt firme obişnuite, ci firme cu capital
mare care intră pe piaţa de capital. Aceste bănci oferă firmelor un complex de servicii. Ele adoptă una
din două poziţii, adică se situează financiar deasupra fie ţintă pentru apărare, sau trădătorilor
susţinându-le ofertele.
5. organismele de control – sub supravegherea pieţei de capital, cum este la noi Comisia Naţională a
Valorilor Mobiliare.

Clasificarea fuziunilor
1. după strategia utilizată de către firme
1.1. achiziţii pe orizontală – o firmă achiziţionează o altă firmă cu acelaşi specific ca al ei. Duc la economii
de scară prin scăderea costului mediu pe măsură ce volumul de produse creşte. Acest tip de achiziţii pe
orizontală intră în coliziune cu firmele
1.2. fuziuni pe verticală – se vizează două sau mai multe firme cu profil de relaţii diferit, dar sunt în relaţii
de interdependenţă în aval sau în amonte de firma achiziţionată. De aici rezultă un conglomerat. Dacă între
firme se realizează o relaţie pe bază de proprietate pot să dezvolte un holding
1.3. achiziţii naturale – caz în care firmele se deosebesc prin profilul de activitate.
2. după scopul urmărit avem :
2.1. achiziţii pentru dezvoltare - mai ales în plan extern. Se foloseşte tipul acesta de fuziune pentru a
contracara tendinţele firmelor străine de a penetra piaţa naţională
2.2. achiziţii făcute în scop financiar, pur speculativ – uneori firmele dispun de un capital liber şi
consideră că nu e momentul să îşi dezvolte propriile activităţi. Ei achiziţionează o firmă, o dezvoltă şi apoi
o vând. Această achiziţie se face cu pachete de acţiuni la bursă.
2.3. achiziţii în scop de retragere - pentru a închide societăţile care până mai ieri erau deschise. Acţiunile
lor se tranzacţionau pe piaţa de capital. Se realizează printr-o ofertă publică de cumpărare obligatorie. Dacă
ai drept procent de 90%, trebiue să arîţi disponibilitatea de a cumpăra şi 10%.
3. după criteriul relaţiei dintre componenţi :
3.1. operaţii de slavare – o firmă vine în sprijinul altei firme, fără voia ei şi fuzionează. Firma salvatoare,
de multe ori e adevăratul prădător.
3.2. achiziţii amiabile pentru colaborare – se dovedeşte a fii uşor pentru continuarea activităţii ambelor
firme prin înţelegere, respect reciproc
3.3. achiziţii contestate – acţionarii unei firme nu acceptă propunerea de preluare ci se înţeleg cum să
contracareze acţiunea de preluare, preluare ostilă, drept urmare prelungesc, transformă pasul într-o altă
entitate ca să aibă dreptul de control.
4. după tehnica de plată :

CONSIDERENTE ECONOMICE, MANAGERIALE ŞI FINANCIARE

Sinergia – efectul de sinergie operaţională, adică firma rezultată are o valoare mai mare decât valoarea
firmelor din fuziune. Valoarea A + valoarea B > valoarea A + B.
Economia de scară - în fapt nu se realizează întotdeauna, adesea se realizează doar pe hârtie. Economia
de scară , este ca o componentă a sinergiei
Economia de gamă – cresc sortimentele fabricate de o firmă rezultată în urma fuziunii, comparativ cu
oricare din sortimentele deţinute de firmele fuzionate. Te extinzi pe piaţă, adoptând cote de piaţă mai mari.
Avantajele legate de internalizarea sau externalizarea produselor – prin internalizare se înţelege
apropierea resurselor de materii prime, preluarea controlului furnizorilor. Prin fuziune numărul de acţiuni creşte
atât de mult, încât se produce diluarea activelor (valorilor)
Dobândirea dimeniusunii critice – în condiţii de globalizare piaţa mică mondială – poţi să rezişti pe piaţă doar
dacă ai atins o anumită dimensiune critică, se obţine prin preluarea unei activităţi existente. Prin fuziune se
urmăreşte :
- expansiunea externa;

1
 - adoptarea strategică a activităţii la condiţiile actuale ale pieţei. Sunt firme care au bani, au capacitate de
producţie, dar nu au cercetare ştiinţifică;
- complemantaritatea, atuurile firmelor sunt diferite;
- diversificarea;
- dobândirea siguranţei în aprovizionare sau vânzare;
- posibilitatea de a intra pe pieţe cu mai mare uşurinţă;
Considerente de ordin financiar – deşi sunt greu de cuantificat aceste considerente stau la baza
preluării firmelor. Chilipirul sunt firme care pot dovedii că sunt mai ieftine activele de obţinut prin achiziţiile
unor firme decât de la furnizorii lor. Sunt firme care pot dovedii că îşi pot mării capacitatea de produse, de
vânzare, preluând o firmă în fuziune. Când se întrevede această posibilitate de preluare lunar, capacitatea de
producţie atât în lupta de preluare, sunt folosite sumele rezultate din diferenţe de preţ. Se pot obţine linii de
fabricaţie întregi la preţul mai scăzut decât s-ar cheltuii la construirea unei firme. Probabilitatea subevaluării
activelor sau a firmei întregi transformă entitatea în cauză într-o ţintă de piaţă, în acest caz acţiunile se
concentrează asupra activităţii firmei decât asupra activelor. La baza unei astfel de acţiuni stau asimetriile
informaţionale, adică unii sunt mai bine informaţi despre ceea ce există pe piaţă, sub aspectul activităţii vechi,
noi, a posibilităţii de a obţinere a lor. Utilizearea mai bună a ches – flow-ului disponibil în firma în care îşi
desfăşoară activitatea managerii. În de reces pentru firmă, e benefic să utilizezi resurse băneşti. Creşterea
preţului acţiunilor deţinute, valoarea firmelor de piaţă se măreşte ca urmare a majorării firmei pe piaţă. Printr-o
achiziţie, indiferent de care valoarea firmei creşte prin creşterea preţului, câştig o acţiune (PER). Daca PER e
mic, atunci firma ieftină acţiunea merită cumpărată.
Sinergia de ordin fimanciar apare sub forma posibilităţii mai mari de împrumut oferit de o firmă mare,
decât una mică. Băncile împrumută cu plăcere firmele mari, decât firmele mici, deoarece firmele mari sunt mai
stabile pe piaţă.
Considerentele de natură managerială - a unor manageri de a-şi perpetua poziţia şi privilegiile, a
altor manageri care doresc să îşi dobândească controlul asupra firmei ţintă. Arbitrul îl constituie acţionarii.
Managerii nu obţin cât s-ar justifica din acşiunile care le au la dispoziţie. Acţionarii sunt primii care cedează
tendinţele categoriei a doua a managerilor. Ei înlocuiesc managerii.
Considerente de ordin personal al managerilor – dorinţa de putere, dorinţa de publicitate

ACHIZIŢII ŞI FUZIUNI AMICALE – operaţiunea este de anvergură şi parcurge următoarele etape :

1. trebuie alcătuită o echipă multidisciplinară de achiziţii;
2. stabilirea unui calendar privind obţinerea informaţiilor;
3. selectarea informaţiilor pentru a putea realiza selecţia firmelor ofertante;
4. evaluarea achiziţiilor;
5. controlarea condiţiilor de vânzare posibilă a firmei;
6. alegerea dintre potenţiali cumpărători (candidaţii la fuziune);
7. realizarea ofertei publice;
În cazul fuziunii amicale problema principală e sursa de finanţare. Sursele proprii sunt neînsemnate.
Sursele atrase printr-o emisiune de obligaţiuni. Fonduri cvasiproprii acţiuni preferenţiale, prin surse atrase
sau împrumuturi garantate cu avtivele ce urmează să fie achiziţionate. Predomină fuziunile pe datorie.
Formele de achiziţii pe datorie. Achiziţii manageriale interne – firma e cumpărată de proprii
conducători cu sprijinul unor terţi, dar găsim achiziţie internă a angajaţilor – metoda LHEBO. Achiziţia
managerială creditată. Managerii folosesc resurse proprii şi achiziţia terţilor care apar ca şi cavaler alb.
Fondurile proprii se ridică la 18-30%.
Finanţarea mezenin – emiterea unor obligaţiuni junior sau junk bonder (obligaţiuni murdare), în sensul
că există alternative ca ele să nu se poată răscumpăra la scadenţă.
Rolurile băncilor de investiţii şi a consultanţilor în achiziţii de firme – băncile care sunt prezente în
procesul de achiziţie, când se emit obligaţiuni nprmale, iar obligaţiunile junioare sunt preluate de băncile de
investiţii. Cealaltă emisiune este preluată de către băncile de investiţii. Obligaţiunile junioare sau financiare
intră în categoria operaţiunilor de risc. Băncile de investiţii au rol de furnizor de fonduri. Ele acordă asistenţă

1
acestor investitori, sprijină firma ţintă, pot neutraliza tendinţele acaparatoare ale agresorului. Băncile de
investiţii au departamente care se ocupă de :
- negocierea preţului;
- finanţarea obligaţiunilor;
- plată;
- identificarea firmelor bune;
Există bănci de investiţii mari, fiecare dintre ele specializate pentru a prevenii fuziunea, altele pe poziţii
de atac. Firmele de consultanţă de dimensiuni mai mici, au importanţă locală, sunt foarte căutate pentru că au ca
punct forte calitatea serviciilor şi intenţiile de a păstra confidenţa.
Strategii de atac şi de apărare în cazul tentativelor de preluare ostilă – se realizează cu discreţie,
înainte de încheierea tranzacţiilor săptămânale de sărbători legale, pentru că în această perioadă oamenii au alte
preocupări. Faza de anunţare publică a intenţiei de vânzare a firmei. Firma ţintă convoacă AGA pentru a stabilii
strategia următoare. Se acceptă oferta de preţ, sau se caută contracararea şedinţei respective. Nu oricine poate
cumpăra o firmă, doar dacă ai bani, verşi 30% şi depui planul de afaceri de unde rezultă viitorul firmei care e
validată de Consiliul Naţional a Valorilor Mobiliare. O firmă se afişează că cumpără la un preţ declarat,
acţionarii firmei când constată că firma are o cotă de piaţă atractivă, prin vânzarea ulterioară pe părţi sau în
întreg, câştigă mult pe ea, e subevaluată. Firmele care doresc să evite o astfel de problemă ostilă, iau măsuri
preventive de ordin statutar, adică hotărârile mari în firmă se iau de duoă treimi din acţionarii firmei, trecerea
contractului în cuiva trebuie să fie aprobată de două treimi din salariaţi.
Din categoria paraşutelor aurii, argintii şi de bronz – cerinţe acceptate de către Adunarea Generală a
anumitor salariaţi. Cerinţa lor de a li se da salrii compensatorii în cazul desfacerii contractului de muncă.
Posibilitatea unei fuziuni complementare care duce la creşterea dimensiunilor societăţii, devine interesantă,
furnizorii să rezilieze contractele cu beneficiarii, dacă firma trece sub contractul altei firme. Tehnica cecului în
alb – adunarea generală împuterniceşte consiliul de administraţie să majoreze capitalul social, când el nu
doreşte. Srtategia IRI. Majorarea capitalului social.

Pentru examen
1. Tipuri de pieţe (tipuri de ordine)
2. Piaţa razdac
3. Bonurile de tezaur, titlurile de stat, titlurile de rentă şi obligaţiunile ipotecare
4. Structura pieţei economice financiare