Obsesie finală

Civilizaţia Traan cunoştea din nou o perioadă de prosperitate. Cele unsprezece planete locuite,
vasale Protectoratului, figurau în nomenclatorul bursei de la Athau, cotate cu indici pozitivi la
toate schimburile. Puteai să investeşti în Traan, reflectă Dryona, aşezată comod într-un fotoliu al
lojei oficiale. Totul era să nu ai prejudecăţi...

"Să-mi fie iertată lipsa de tact, ciripi sintetizatorul, secretarul meu v-a adus aici înainte mea."
Dryona se întoarse, privindu-şi interlocutorul apărut pe neaşteptate. Gelanţii erau fiinţe
deconcertante. Cel cu care avea de-a face se manifesta ca o fantă luminiscentă, cu contururi
unduind lent, prin care se zărea o formă nelămurită învelită în mătăsuri siraniene de o opulenţă
de prost gust. Singura specie din Galaxie care trecuse, prin inginerie genetică, la locomoţia
discontinuă.

"A, Ondria..." Un pahar enorm, în care se zbătea un lichid chihlimbariu, ieşi din fantă, susţinut de
un filigran de linii luminoase. "Nu m-am plictisit", zâmbi Dryona, luând paharul. "N-am fost
niciodată într-o sală de dhow." Ondria produse un alt pahar din refugiul său şi ciocni cu
ambasadoarea. "Dhow-ul e mult mai vechi decât tot ce-ai văzut pe Traan. Ai făcut bine că mi-ai
acceptat invitaţia. Comisia pentru Crime de Război trebuie să ştie că există şi alte mijloace de a
repara..." Dryona îl întrerupse cu un gest. "Ceea ce a fost nu se mai poate repara. Comisia trebuie
să-i pedepsească. Îmi pare rău că Traan este implicată, dar..." "Ar fi bine să privim lucrurile mai
detaşaţi. Ştiu că ai fost prizonieră la Theta II Spiralis şi că e o minune că supravieţuieşti ca fiinţă
normală. Resentimentele tale sunt explicabile. Te-am adus aici însă ca să-ţi mai ofer un punct de
vedere." Dryona răsuflă adânc. Un reflex pe care-l credea stins îi făcuse inima sa bată intens,
sălbatic. Theta II. "Ştii că pot pune Traan în carantină", muşcă ea din cuvinte. "Poţi să mai aştepţi
câteva ore."

Dhow era un cuvânt gelant care însemna împărtăşirea subconştientului. Forma de artă care îşi
luase această denumire era o combinaţie de teatru, electrohipnoză şi meditaţie religioasă. Dryona
avea serioase îndoieli că în calitate de ambasador ar trebui să asiste la aşa ceva. "Nu avem
aceleaşi arhetipuri", murmură ea. În sala ovoidală, de o mărime copleşitoare, şiragurile de bule
translucide ale lojilor suspendate pe pereţi te făceau să te simţi ca înghiţit în stomacul chistic al
unui animal fabulos. "Şi dacă avem?" "Ce-a fost abstract pe Theta II?" se înfurie Dryona.
"Gelanţii n-au fost implicaţi în afacerea psiholagărelor." Nu era o eschivare, băştinaşii de pe
Traan făcuseră totul să nu fie amestecaţi oficial în război, deşi li se făcuseră propuneri de către
toţi beligeranţii. Antrenaţi cum trebuie, ar fi putut deveni soldaţi invincibili. Gelanţii însă erau
fiinţe cu trei creiere, fiecare controlând alt domeniu dimensional. Preferau jocurile intelectuale şi
soluţiile alunecoase, având un sistem de valori total obscur. Dryona ridică din umeri. Activă
vizorul lojei şi-l lăsă să alunece peste locurile luxoase de vis-à-vis. Amestecul pestriţ de specii
sapiente îi odihnea privirile. Traan era o lume cosmopolită, gelanţii acordând dreptul de
rezidenţă absolut oricui dorea şi avea o avere suficient de mare pentru a şi-l cumpăra.

În una din loje intră un om în uniforma Flotei de pe Traan. Highcommander, citi Dryona plăcuţa
din partea dreaptă a pieptului. Gelanţii aveau un Homo Sapiens şef de starflotilă, se miră ea,
orientând vizorul înspre faţa personajului. Încremeni, se făcu palidă şi îşi simţi, într-o imensă
ruşine, sexul umezindu-i-se. Zâmbetul abia schiţat al comandorului şi lucirea diavolească din
ochii aceia de un verde putred îndreptaţi spre loja oficială o convinseră că De Rhor ştia de
prezenţa ei. Închise vizorul cu un suprem efort de voinţă încercând să nu ţipe. Blestematul de
Ondria... Îi cunoştea punctul vulnerabil. Căutând să-şi stăpânească reacţiile condiţionate, Dryona
se ridică. "Cred că va trebui să plec", îi spuse gelantului. "Cum consideri", răspunse Ondria.

Afară aşteptau gărzile de corp, mercenari Tetron care-i fuseseră protectori credincioşi şi pe Theta
II. Le făcu semn s-o conducă la maşină. Ondria nici măcar nu comentase. Se simţea prinsă în
capcană. Cu De Rohr aici, misiunea ei era compromisă. Nu putea să-i reziste şi gelanţii ştiau
asta. Trebuia să ceară Comisiei s-o înlocuiască; Ondria câştiga timp şi, posibil, motive, pentru a
ataca o eventuală decizie nefavorabilă a Protectoratului.

Se aruncă pe pernele vehiculului într-o stare de disperare. Şoferul, un Sintetic, îi înmână un

pachet. Serviciul de pază aplicase ştampila de verificare. Dryona îl întoarse pe toate părţile,
negăsind nicio indicaţie a expeditorului. "De la cine?" Şoferul mormăi ceva despre un admirator,
un puşti turanian care reuşise să pătrundă printre gărzi. Dryona îi făcu semn să pornească şi
deschise pachetul. Dessous-urile peliculare foşniră, căzând pe canapea şi amorsându-se. Sub
ochii înlăcrimaţi ai femeii, pelicula Nessus-12 se automodelă într-un corp conturat din fine fire
luminoase. Dryona gemu, simţind că i se face rău de dorinţă. Cu gesturi tremurate, deconecta
sursa Nessus-ului şi băgă într-un buzunar pelicula aproape invizibilă. Era De Rhor. Voia s-o
vadă. Dryona gâfâia, simţind că nu mai rezistă. Atinse panoul de comandă de pe portieră şi
opaciză geamurile limuzinei, apoi îşi înfipse ambele mâini sub fustă. Orgasmul o făcu să ţipe la
prima atingere.

Nu-ţi ucide duşmanul. Fă-l să devină sclavul tău." Din Cartea Verde, recunoscu De
Rhor citatul. Îşi începuse misiunea de trei zile şi realiză că ura acest loc. Blocuri de detenţie
vechi de trei secole. Laboratoare şi un cosmodrom prăpădit, toate înghesuite pe unica insulă a
oceanului de amoniac de pe Theta II. Izolarea înrăia atât gardienii cât şi cercetătorii. Era greu de
presupus că într-o asemenea gaură de şobolan cineva putea, încerca o evadare. De Rhor dădu
peste cap ceaşca de cafea răcită şi activă monitorul computerului de supraveghere.

Blocurile erau cilindri etajaţi, îngropaţi în temelia de bazalt a insulei. Existau cincisprezece astfel
de structuri, cu câte o sută de niveluri fiecare. Celulele erau dispuse radial în jurul unui canal
central, câte zece pentru fiecare nivel. Celulele îşi adaptau dimensiunea interioară mărimii
deţinutului, astfel încât acesta să poată sta doar culcat într-o beznă totală. Senzorii amplasaţi în
"mantaua" încăperii informau permanent computerele despre starea deţinutului, iar prin sondele
optice cu infraroşu putea fi supravegheat şi vizual. Băncile de date stocau informaţii referitoare
la reacţii şi comportament, fiziologie şi modificări patologice specifice fiecărei specii. Era
materialul de studiu aşa-zis primar pentru laboratoarele de la suprafaţă. Pentru experienţe,
subiectul era adus în cabine speciale prin telemanipulatoare; sectorul deţinuţilor era perfect izolat
de cel locuit de cercetători şi gardieni. Oricât s-ar fi gândit, De Rhor nu putea găsi un mod de a
scăpa. Chiar dacă sondele optice aveau unghiuri moarte, "membrele artificiale" erau dotate cu
receptori ferormonici ce identificau markerul K, o substanţă a cărei sinteză fusese impusă prin
grefă plasmidică tegumentului fiecărui deţinut. Şah-mat.

"Te-ai acomodat?", întrebă vocea directorului. "Aproximativ. Studiam dispozitivele de

securitate..." "Şi cum ţi se par?" "Impresionant. Dar lipsesc toaletele." "Asta te frământă?", se
amuză directorul. "Mantaua celulei absoarbe tot. Şi se recirculă. Bineînţeles, doar şi beau aşa
ceva." "Un staul costisitor", murmură De Rhor. "Avem câteva femei interesante", îl anunţă
directorul. "Nu zău?" replică el. "Am nevoie de un raport favorabil, ce naiba." De Rhor zâmbi.
"Eşti într-un laborator psi. Deţinuţii sunt doar material de lucru, nimic mai mult." "Şi uite aşa,
ştiinţa avansează..." îl ironiză De Rhor. Ceru, într-o doară, lista oamenilor de pe Theta II. Cu tot
cu Varianţi? Nu, doar specia pură, răspunse el computerului. Doar şase. Trei femei. Directorul
turanian cunoştea extremul apetit sexual al speciei umane şi-i făcu o propunere foarte aproape de
o încercare de mituire. "Îmi faceţi onoarea de-a lua masa cu mine? Gătesc singur." Bucătăria
turaniană era cunoscută în galaxie ca fiind cea mai rafinată. "Cu plăcere. La ce oră?" "Trei şi-un
sfert, careul de protocol. Mă simt onorat." Prima imagine ce apăru pe display aparţinea unei
femei tinere, în jur de treizeci de ani, roşcată, cu ochii de un violet intens, bizar chiar pe
reprezentarea voalată a holoproiecţiei. Argyr Dryona. Argyr? Cunoştea de undeva numele ăsta.
"Wedghan", îl chemă De Rhor pe director. "E vorba cumva de comandantul Argyr?" Turanianul
scoase o exclamaţie de uimire. "Tocmai la ea te-ai oprit? Da. N-ai ştiut că era femeie?" "Nu. De
fapt nici nu mi-aş fi pus problema." "Uitasem că sunteţi o specie falocratică", râse Wedghan. "Te
previn că Argyr e plictisitoare. A fost încercată de cei cinci colegi umani de la secţia topografie
cromozomială şi de un airanian, specialistul nostru în shifting genic. E perfect pasivă." De Rhor
stătu câteva clipe în cumpănă. "Pot să folosesc manipulatoarele?" "Eşti invitatul meu."

Peste câteva momente De Rhor îşi făcea intrarea în cabina manipulatoarelor. Un mercenar Tetron
îl întâmpină, controlându-i ID-ul. "Aţi mai utilizat vreo dată aşa ceva?", îl întrebă mercenarul.
"Orice navă de linie foloseşte astfel de aparate. Când eram locotenent m-am antrenat destul de
mult pe un model TH." "O clipă atunci să-i schimb programul. Presupun că nu aveţi patru mâini
ca mine." Tetronii erau creaturi cu simetrie radiară, tetrapode şi tetramane, de o agilitate şi-o
îndemânare ieşite din comun. De Rhor le considera nişte fiare inteligente, fanatici religioşi,
capabili doar să utilizeze civilizaţia creată de alţii.

Intră în alveola senzorială şi aşteptă ca aparatul să-şi adapteze suprafaţa interioară la contururile
trupului său. Pielea sintetică era acoperită cu caricaturi pornografice. De Rhor pufni. Tetronii
aveau tot atâta imaginaţie câte posibilităţi. Îşi puse casca şi percepţia i se dilată la scara întregului
ansamblu de blocuri de detenţie. Selectă grupul 9 şi-şi mişcă braţul în josul avenului până la
nivelul 57. Deschise trapa rotundă a celulei şi o văzu apărându-se cu mâinile de lumina intrată
brusc înăuntru. Era complet goală, într-un sens chiar mai radical, datorită inhibitorilor de creştere
pilară administraţi în mâncare. Uşorul miros aromatic al markerului se făcu simţit. Fascinat De
Rhor întinse mâna spre ea şi manipulatorul îl ascultă, pătrunzând în celulă. O apucă, răpind-o
afară. Femeia, prinsă între cele cinci braţe ale manipulatorului, stătea acum suspendată cu capul
în jos deasupra abisului de oţel strălucitor. O simţea încordându-se, opunându-i-se degetelor,
încercând să i le desfacă. Voia să se sinucidă. De Rhor şi-o proiectă în imaginaţie căzând,
rostogolindu-se în aer, prezentându-şi obscen toate amănuntele anatomice, apoi strivindu-se de
fundul metalic al puţului împroşcându-i luciul cu sânge şi creieri. Simţea că se excită. Percepea
în pumn ca pe o miniatură vie: o secunda fu tentat să-i dea drumul. Apoi retrase manipulatorul,
scoţând-o din bloc şi băgând-o în ecluza personalului de întreţinere. Opri apoi aparatele şi ieşi
din alveolă. Tetronul îl însoţi până la ieşire cu o grijă exagerată. Pentru o clipă se întrebă dacă
face bine că se lasă din nou în voia poftelor sale ciudate; Wedghan îl mituise într-adevăr eficient.
Comandantului Argyr îi plăceau experimentele la marginea morţii. De asta fusese pasivă cu
ceilalţi. Dar încă nu-l cunoscuse pe De Rhor.

Dryona se privea în oglindă. Lumina aurie a stelei Diapho se strecura prin

geamurile imense ale salonului reşedinţei, făcând să scânteieze într-o superbă revărsare de
curcubee ornamentele baroce de cristal ale mobilierului. Ambasada Protectoratului era adăpostită
într-o veche clădire creliană, datând de mai bine de două milenii. Interioarele în stilul Marelui
Imperiu se păstraseră intacte, amintind de trecutele splendori ale epocii Eternilor. Eternii
dispăruseră şi universul lor de dominaţie mentală se destrămase. Puterea corporaţiilor Genothron
apusese, lăsând în Galaxie milioane de specii recombinate, o babilonie de mutanţi în care nimeni
nu mai putea pretinde supremaţia. Războiul declanşat de dorinţa unor flote stelare de a Conduce
lumile căzute în anarhie nu schimbase cu nimic situaţia. Alianţa Protectoratului îi învinsese în
final pe amiralii demenţi, dar pentru a face ordine îi mai trebuiau milenii.

Împlinise patruzeci de ani şi ca orice femeie care se respectă îşi căuta îngrijorată ridurile. De data
asta era un mod de a-şi controla încordarea nervoasă. Comisia îi răspunsese negativ la cererea sa
de a fi înlocuită. Traanul era o regiune delicată şi orice manifestare de slăbiciune din partea
diplomaţilor Protectoratului ar fi putut fi interpretată ca o invitaţie la o independenţă totală.
Evitase să-şi informeze superiorii de prezenţa lui De Rhor; comandorul nu era considerat
criminal de război, singura lui tangenţă cu afacerea lagărelor reducându-se la o vizită de control
pe Theta II. Dar dacă totul nu era decât o demonstraţie strălucită de distrugere de probe? Nimeni
nu-l cunoştea mai bine ca ea pe acest om periculos. Simpla lui amintire o făcea să tremure de
plăcere şi groază. Ştiuse să sădească în ea o oribilă ambivalenţă, transformând-o aproape într-o
infirmă. Afectivitatea îi fusese paralizată de o perversiune monstruoasă, irezistibilă în aceeaşi
măsură ca foamea şi setea.

"Doamnă ambasador, Highcommanderul Temur De Rhor vă solicită o audienţă oficială", o

informă secretarul. Capcana se închidea, gândi alarmată Dryona. "E aici?" "Da." Singur?" "Da."
Venise fără suită. Venise pentru ea. Nu putea să-l evite. "Să intre", se hotărî ea.

Tetronul care o adusese în cabină îi dăduse un halat albastru de hârtie. Dryona se

aşeză pe scaunul din faţa biroului şi întinse o mână tremurândă spre pachetul de ţigări aruncat de
De Rhor lângă consola computerului, "Poţi să fumezi cât vrei", o anunţă el. Ochii violeţi, deşi
tulburaţi de endorfinele sintetice pe care medicii le injectau deţinuţilor, mai păstrau încă tăria de
expresie a unei persoane cu caracter puternic. "Cine eşti?", îl întrebă ea, aproape în şoaptă.
"Sirrah Temur De Rhor." "Flota de aur", dădu femeia din cap, apoi luă o ţigară în gură. De Rhor
i-o aprinse. "Mai ţii minte, comander Argyr?" "N-am uitat nimic. Nici măcar gradele. Sirrah era
echivalentul meu. Cred că ar trebui să-ţi mulţumesc, indiferent ce ai de gând cu mine. Nu m-a
mai scos nimeni din hruba aia de un an şi mai bine." Femeia scoase un nor de fum păstrându-şi
aerul mohorât. "Vreo dorinţă specială?" "O baie", bombăni ea. De Rhor îi arătă o uşă. "Nu-mi
vine să cred." Dryona se ridică şi intră în mica încăpere a duşului. Zgomotul apei se făcu auzit
imediat. "Ce vrei de la mine?" întrebă ea apoi. "Deocamdată să te văd." "Nu prea mai ai ce",
comentă Dryona, deschizând uşa. "Arăţi încă bine", o contrazise el. "Ca o larvă", pufni ea.
"Niciun fir de păr. Încă un an şi papilele o să dispară. Va trebui să-mi fac implant... dacă voi mai
scăpa, fireşte." "Eşti mai sexy aşa", râse De Rhor. "Dacă eşti pervers, poate să-ţi placă." Săpunul
curgea în valuri spumoase de pe trupul ei. Nu încerca să se ascundă. Era frumoasă, plescăi De
Rhor. Sânii rotunzi, sfârcurile mici, stârnite de apa rece şi de fasciculele de ultrasunete erau la
nivelul jumătăţii distanţei între umăr şi cot, anatomia artistică era respectată, pântecele suplu,
sexul ca un trandafir roz... Temur simţi că ameţeşte. Era ocazia vieţii lui. Dryona era perfectă
pentru poftele sale.

"Şi?", făcu ea. "Altceva?" "Cineva din conducerea flotei crede că pe Theta II s-ar pregăti o
evadare"; Dryona râse fără să zâmbească. "Să evadeze în iad, poate... Trebuie să fie un loc
drăguţ, în comparaţie cu ăsta." "M-am gândit că dacă ar exista într-adevăr aşa ceva, doar tu ai
putea fi autorul", continuă imperturbabil De Rhor.

Dryona ieşi din baie, frecându-se violent cu prosopul. "Mă măguleşti." Vru să ia din nou halatul,
dar Temur o opri cu un gest. Încearcă astea." Pe birou apăruseră trei cutii. Mirată, Dryona
deschise prima din ele. "Dessous-uri Nessus? Doar târfele de pe Athau poartă aşa ceva." "Asta e
părerea unui comandant de navă. Ce-ar fi să-ţi regăseşti puţina feminitate?" Dryona îl privi
încruntată. Deschise a doua cutie. O rochie spirală, semnată de casa Niamer. Singura potrivită
pentru un Nessus. Sirtah-ul cheltuise o avere: convingerea i se întări, când descoperi conţinutul
ultimei cutii. Pantofii de flexicristal erau aproape invizibili. "De ce?" întrebă ea. "Vreau să mă
însoţeşti la masa lui Wedghan." "Nu înţeleg..." "Asta nu contează." "Să ştii că nu sunt o femeie
de salon. S-ar putea să fii dezamăgit." "Îmi asum acest risc."

Culoarele grupului de locuinţe erau largi, aerisite şi iluminate într-un alb-roz

de lămpile havuz presărate în centrul unor atriumuri ce se succedau în dreptul intrărilor în
apartamente. Fasciculele ţinute captive de string-uri sintetice izbucneau în grupuri capricios
combinate, urcau spre tavanele boltite, apoi coborau în arcade, stingându-se progresiv. Decor
gelantic, se miră Dryona. "Ceremonialul e foarte important la o masă turaniană. Ar fi fost de
prost gust să merg neînsoţit... Wedghan mi-a sugerat-o într-un mod chiar insolent", zise De Rhor,
păşind cu ea la braţ pe dalele eloxate. Dryona scutură din cap, nelămurită. Se simţea ca un
personaj de operetă, o prinţesă de moravuri uşoare purtată aproape dezbrăcată de un ofiţer cu
pelerina albă spre o sală de bal. "Tot ce sper e să nu fie un alt mod de tortură", bombăni ea. "Vezi
totul în negru..." "E culoarea cea mai răspândită."

Ajunseră în faţa intrării în locuinţa directorului. Blazonul Flotei de Aur era turnat în bronz peste
consola unui însemn mai vechi. De Rhor îşi introduse cartela de identificare şi aşteptă
deschiderea. Uşa se dădu la o parte şi concomitent se auzi un pocnet sec, de descărcare statică.
Aerul din salonul în care pătrunseră era mai rece decât cel de pe coridor şi avea un iz de ozon.
Cum era puţin probabil ca Wedghan să se ocupe cu experienţe de electricitate – domeniul său îl
reprezentau sinapsele neuronale – toate aceste indicii, precum şi fastul nepotrivit pentru un
lagăr-laborator indicau prezenţa gelanţilor. Unul din ei tocmai o ştersese la repezeală. Wedghan
şi cei din Traan. Dryona nu se aşteptase la aşa ceva; gelanţii nu erau implicaţi oficial în război,
iar dacă totuşi manevrau din umbră, nu păreau foarte discreţi.

Wedghan îi întâmpină într-o robă roşie, mătăsoasă în care corpul său subţire se mişca în voie. Îşi
ascunse surprinderea de a o vedea în postura de fiinţă normală şi chiar îi strânse mâna. De
aproape, turanianul avea straniul aspect al unei reptile acoperite cu perle. Vocea şuierată era prea
puţin potrivită pentru limba standard umană, aşa că Dryona îi răspunse în propriul său dialect. De
data aceasta cele trei pleoape dezveliră aproape complet ochiul faţetat al directorului, într-o
expresie de mirare. "M-am născut pe Turan", îi explică ea lui De Rhor. "Şi am un doctorat în
xenolimbaje." Wedghan se înclină şi-i pofti
în faţa altarului protectorului casei.

Cel Dintâi Soare, Singularitatea Conştientă care murise pentru a se diversifica şi a crea aceasta
lume se fragmentase în tranni, microelemente organizatoare ale inteligenţei, stelele eretice care
încercau reconstituirea realităţii iniţiale şi zeii reglatori. Anarhia fusese doar prima soluţie.
Trannii urmau să fie ultima, lupta lor cu zeii reglatori încheind prima etapă a Reconstrucţiei.
Dryona rememora cu emoţie conţinutul religiei uranice pe care turanienii, ca orice fiinţe
inteligente ale Galaxiei o adoptaseră în timpul Marelui Imperiu. Wedghan incineră palenul,
insecta rituală şi un miros parfumat se risipi în încăpere. "Protectorii ne sunt favorabili", şuieră
directorul. "Sunt onorat să vă am în casa mea." Pentru o clipă Dryona uită de ororile de pe Theta
II. Mirosul sacru îi dădu o stare de sublim, de înălţare. Se lăsă condusă spre masa triunghiulară –
atâtea laturi câţi comeseni, principiul turanian – şi se aşeză. Îl privi pe De Rhor, încercând să-i
ghicească starea de spirit. Atunci îi văzu pentru prima oară acea căutătură neliniştitoare, acel
principiu al răului absolut ce licărea în adâncul ochilor săi. Şi, cu toată tăria ei, avu un moment
de teroare.

De Rhor intră, reperând-o pe ambasadoare. Dryona îl aştepta stând în

picioare lângă birou; retrăia impresia că fostul Sirrah al Flotei de Aur umple întreaga cameră cu
prezenţa sa. Era ca o luare în stăpânire. Highcommanderul se înclină cu sobrietate apoi se
apropie. "Nu ne-am văzut de o veşnicie", spuse el pe un ton egal. "Poate ar fi fost mai bine să nu
ne mai vedem niciodată", murmură Dryona. "Ţi-e teamă?" întreba el, luând-o de mână. Femeia
se cutremură. "Nu trebuie să-mi răspunzi. Îmi pare rău că e aşa, dar îmi trezeşte amintiri
plăcute". "Ar fi trebuit să te ucid", scrâşni femeia, simţind că-şi pierde controlul. "Ai fi regretat la
fel de mult. Suntem două faţete ale aceleiaşi medalii. Atunci mi s-a părut că înţelegi. Oricât de
mare e Galaxia, trebuia să ne întâlnim din nou." "Şi ce vrei de la mine?" "Totul." Dryona se lăsă
să alunece în genunchi în faţa lui, pe covor. "Şi ce-mi oferi în schimb?" "Ai devenit mercantilă",
surâse De Rhor. Îi vrei pe gelanţi. Ţi-ai dat probabil seama că sunt implicaţi încă de pe Theta.
Mă voi gândi dacă e rentabil pentru mine să ţi-i dau." "Te vreau şi pe tine, Temur", îl privi ea de
jos. Ochii lui sclipiră de furie: o palmui violent, făcând-o să se prăbuşească cu un oftat de
plăcere. De Rhor se aruncă asupra ei, sfâşiindu-i rochia, luptându-se sălbatic pentru a-i anihila
rezistenţa. Îi muşcă un sân până la sânge, făcând-o să urle. Dinţii ei aproape că-i rupseră urechea;
cu ochii înlăcrimaţi de durere, De Rhor reuşi să-şi scoată dintr-un buzunar plasa mediatoare a
interfeţei cyberotic şi să i-o înfunde pe cap. "Nu", şopti cu disperare Dryona. "Ba da", şuieră
excitat bărbatul, acordând aparatul la frecvenţa de emisie a implantelor din propriul rinencefal.
Femeia se zvârcoli în convulsii în secunda în care ID-urile li se contopiră, întâlnindu-se în
subsolul conştiinţei. Când deschise ochii, îl văzu apropiindu-se, gol, însoţit de trei menali,
mutanţi sintetizaţi pentru munca grea din imensele reţele subterane de salubritate de pe Athau.
Era ceva nou, se miră Dryona, simţind atingerea rece şi lipicioasă a mâinilor ca nişte lopeţi,
ungându-i trupul cu mâzgă. Ochii galbeni se holbau la ea cu poftă, apoi în faţă i se ridică un
mădular negru, enorm pe care fu silită aproape să-l înghită. Atunci îl auzi râzând isteric şi-şi
pierduse orice control.

Timpul se dilatase, întors după reguli misterioase în adâncul creierilor fiecăruia. Când plăcerea
ajunse la nivelul la care neuronii, suprasolicitaţi, începeau să cedeze, aparatul se decuplă.
Rămaseră inerţi pe podea, acoperiţi de transpiraţie, încleştaţi într-o poziţie aproape imposibilă.
Dryona îşi smulse plasa metalică, încercând să se desprindă. "Să te ia naiba", bombăni ea
epuizată. "Doamne, cât am avut nevoie de asta", oftă el, urmărind-o cum îşi culege, ca beată,
hainele zdrenţuite, risipite pe jos. "Şi n-a fost decât preludiul", adăugă după o clipă de tăcere. "Ce
trebuie să-ţi fac pentru ca să mi te predai?" "Adică?" "Te vreau ca martor. Tu erai una din
legăturile între Flote şi gelanţi. Laboratoarele psi din lagăre erau preţul pe care-l plăteşti pentru
ajutorul lor. Ştiu totul, dar nu am probe." "Dacă fac asta voi fi executat." "Ştiu. Mă voi masturba
ani de-a rândul privind înregistrările morţii tale. Nu-mi poţi refuza plăcerea asta." "Eşti nebună."
"Nu mai mult ca tine... Interfaţa asta a fost proiectată cândva pentru antrenamentul mental al
Eternilor. Tu şi alţii care i-aţi găsit întrebuinţarea asta perversă veţi muri în spitale psihiatrice.
Creierul e uşor de întors spre o lume care şi-o confecţionează singur." "Asta susţin uranienii. Mai
e mult până atunci..." "De unde ştii? De câtă vreme ţi-ai făcut implanturile?" De Rhor nu
răspunse. "Şi eu am semne de dependenţă, deşi am acces la generator doar prin tine. Vreau să mă
opresc şi nu există decât o singură cale." De Rhor se ridică la rândul său şi începu să se îmbrace.
"Te înşeli. Mai există una..." "Pentru tine? "Pentru amândoi."

Dryona îşi aminti că De Rhor îi dăduse o replică asemănătoare, după toate cele ce urmaseră,
după masa lui Wedghan. După cele douăsprezece feluri de mâncare tradiţionale – un mod de a
sugera condiţia medie a oaspeţilor – turanianul îi poftise în salonul de s’haell. Wedghan era de o
prudenţă rafinată, reuşind să nu ofere nici cea mai mică informaţie despre lagăr sau mersul
războiului. Într-un fel, Dryona îl admira. În acelaşi timp, faptul că nu ştia de ce cei doi jucau
toată acea comedie cu ea începea s-o neliniştească.

S’Haell-ul scotea aburi oranj din măştile argintate ale recipientelor de pe o masă. Wedghan îi
invită să se aşeze şi îi pofti să încerce. De Rhor inspiră aroma stimulatoare, aprobând apoi din
cap calitatea senzaţiei. "Direct din sectorul Baldurian", anunţă Wedghan, punându-şi şi el pentru
o clipă masca. "Imperiul e mort, dar baldurienii mai reuşesc încă să mai păstreze ceva din
rafinamentele Eternilor. E surprinzător că mai pot să scoată marfa de clasa întâi, cu toată
harababura asta", comentă Wedghan în continuare. Dryona luă şi ea o doză, simţind aproape
imediat cum efortul de a gândi dispare fără a fi paralizat de o stare stupidă de euforie. "E singurul
loc unde mai poţi găsi instrumente de SM-sex", zise De Rhor."Eşti adept?" se miră directorul.
"Încerc sa mă perfecţionez..." "Dar cluburile «sharing-mind» au fost interzise." "Poţi să
controlezi o Galaxie întreagă? Cine caută, găseşte." "Şi la ce nivel ai ajuns?" Wedghan fusese
scos brusc din atitudinea lui rezervată. "Master în specialităţi; drept să vă spun, nu le-am încercat
pe toate." Privirea care i-o arunca Dryonei era neliniştitoare. Sirrah-ul era un pervers, realiză
brusc ea. Jocul pe care-l făcea era cel mai vechi din lume. "Înţeleg." "Poftim?", tresări Wedghan.
"Programele SM au fost gândite pentru a rezolva problema amorului între specii diferite.
Etalonarea aparatelor a rămas însă aceeaşi, deci potrivită pentru creierele Eternilor. Niciunul din
noi nu se poate lăuda că posedă un astfel de organ." "De asta au fost interzise." "E o prostie",
izbucni De Rhor. "S-au făcut reetalonări..." "Bazate pe studii superficiale. Nu toate speciile
inteligente au aceeaşi rezistenţă a ţesuturilor noesice. A oamenilor se pare că e cea mai scăzută.
Nu mi-aş dori să fiu în pielea dumitale, Sirrah." Wedghan interveni. "Ai spus că înţelegi." "Da",
confirmă Dryona. "De Rhor vrea să facă sex mental cu mine în schimbul a câtorva ore de
libertate şi a unei mese la care un turanian a înţeles să ne insulte oferindu-ne doar meniul
standard", se răsti femeia, ridicându-se în picioare.

Primul impuls ancestral al directorului fu să-şi ceară scuze. Craniul epilat al Dryonei îi aminti
însă că se află doar în faţa unei deţinute. Poate că nu era cazul să respecte codul de
comportament chiar în cele mai mici amănunte.

"N-ai înţeles chiar tot", replică el, vorbind în propria limbă. "Amândoi vrem s-o facem cu tine. Şi
n-ai cum să ne împiedici." Şocată, Dryona se aşeză la loc. "Credeam că eşti un uranian
consecvent..." "Ce tot vorbiţi voi acolo?" interveni De Rhor. "Mai ai un partener", râse nervos ea.
"Când faci amor cu cineva din altă specie, nu te mai interesează sexul." De Rhor îl privi mirat pe
Wedghan. Acesta îi arătă cicatricea post-implantară. "Doar master pe un domeniu", recunoscu
turauianul. "Dar mi-ar plăcea să învăţ ceva nou. Şi cred că şi femeia ta îşi va schimba atitudinea
după o şedinţă."

Dacă ar mai fi avut posibilitatea, Dryona şi-ar fi smuls câteva şuviţe de păr de disperare. Îşi
muşcă doar buzele, în timp ce De Rhor îi aplică plasa metalică pe cap. Nu fusese niciodată
religioasă, dar iminenţa unui act condamnat cu cea mai mare asprime de uranieni o umplea de
fiori. Afară erau tetronii; nicio specie nu fusese încă în stare să învingă un mercenar în lupta corp
la corp. Rezistenţa ar fi fost inutilă deocamdată.

Doar dacă tetronilor angajaţi pe Theta II nu li se putea reorienta fanatismul spre o cauză mai
bună...

După o lună de orgii neîntrerupte Dryona slăbise cincisprezece kilograme, nu mai era
capabilă să se concentreze decât după ce inspira câteva minute bune de S’haell, se excita îndată
ce-şi vedea unul din "parteneri" şi căpătase ticuri nervoase. Nu regreta nimic şi primi cu
entuziasm propunerea lui Wedghan de a i se face şi ei implanturi rinencefalice. Turanianul,
satisfăcut, îi spusese Sirrah-ului că fusese inspirat comandând în urmă cu o săptămână un set
cyberotic complet şi un automat stereotaxic. Unul din cargourile Spirallines trebuia să sosească
din oră în oră. De Rhor putea să-l intercepteze la un an-lumină de sistemul Theta cu una din
navetele lagărului.

"Cu implanturile, situaţia ta se va schimba", îi şoptise Temur înainte de a pleca. O sărutase şi

subita lui tandreţe o surprinsese. "De ce?" "În cluburile clandestine sunt destui tipi influenţi. Te-
aş putea muta pe un lagăr standard, apoi totul va depinde de tine... Flota are încă mare nevoie de
comandanţi capabili." În felul lui bolnav, Temur ţinea la ea; nu voia însă s-o scoată de pe Theta,
decât dacă devenea dependentă de sistemul în care fusese şi el blocat.

Cinci minute după plecarea navetei, Dryona se puse în mişcare. Era o ocazie nesperată, pentru
care meritase poate să se umilească. Activă terminalul din cabina lui De Rhor şi folosind parolele
aflate prin interfaţa SM de la Wedghan pătrunse în computerul central. Răsuflă uşurată.
Directorul nu adăugase niciun cod suplimentar; probabil că nu realizase că fusese sondat mental
chiar în toiul celor mai mari plăceri şi să satisfaci un turanian nu era ceva uşor, se zgribuli
Dryona. Dezactivă sistemele de securitate, croindu-şi un traseu sigur până la cosmodrom,
introducând o instrucţiune care obliga ordinatorul să nu mai poată reinterveni decât după o oră.
Porni apoi reactorul celei de-a doua navete, întrerupse legăturile pilotului ei automat cu baza şi se
îndreptă spre uşă. O deschise şi se opri, dând nas în nas cu Wedghan. Turanianul îndreptă spre ea
o radiantă. Ochiul lui faţetat o privea cu satisfacţie. "Ar trebui să-ţi mulţumesc. Am fost aproape
sigur că interfaţa poate să producă şi altceva decât orgasme totale. Cred că baldurienii vor
revoluţiona tehnica interogatoriilor, mă mir că nu s-au gândit până acum la asta. Mii de ani
femeile voastre au cules informaţii de la bărbaţii cu care se culcau. Nu era o metodă demnă de
uitat." Patru tetroni îl însoţeau pe director, înarmaţi şi echipaţi pentru EVA. "Nu trebuia să
subapreciezi inteligenţa prospectivă a unui turanian. Mai ales că ai trăit printre ei." "Am fost
silită", zâmbi Dryona. "Părinţii mei au fost luaţi ostateci de teroriştii voştri. În douăzeci de ani de
captivitate au avut timp să mă nască pe mine şi apoi să fie masacraţi de un turanian îmbătat cu
s’haell nerafinat, incident pentru care au fost cerute doar scuze diplomatice. Mă tem că nu pot
admite ca un alt renegat de aceeaşi speţă să-mi facă acelaşi lucru." "N-am de gând să te omor..."
şuieră Wedghan. "Şi dacă te atac? Ştiu să lupt corp la corp mai bine decât tine." "Tetronii ar
interveni imediat." "Nu-ţi poţi permite să pierzi o parteneră de sex mental, nu-i aşa?" îl ironiza
Dryona. "Mă tem că da." "Vrei să mă ai acum?" "Ce?", strigă surprins Wedghan. "N-ai chef? Ştii
că mă excit îndată cum te văd." "Intră în cabina", gâfâi directorul. "De ce nu aici?", surâse ea.
"De Rhor a avut dreptate când te-a ales", dădu el din cap şi scoase din tunică plasa. Tetronii
scoaseră un murmur surd. "Bine, Wedghan, te-ai dat destul în spectacol. Dă-mi arma."
Turanianul simţi radiantele propriei gărzi proptindu-i-se în flancuri. Pleoapele îi clipiră de
spaimă. "Ce le-ai făcut?" Dryona îi smulse arma. "În genunchi", îi ordonă ea. "Puterea religiei",
rânji ea. "Tetronii uranieni au fost în stare chiar să omoare pe acei dintre ei dovediţi că practică
sexul mental. Amorul şi credinţa nu s-au împăcat aproape niciodată."

Wedghan scoase un urlet când o văzu făcând în aer steaua rituală. "Fie ca trann-ul tău să creeze
ceva mai bun data viitoare", zise femeia, zâmbind sevatic mercenarilor şi descarcă radianta în
capul reptilianului.

Ondria apăruse cu punctualitatea obişnuită a gelanţilor, deschizându-

şi fanta hyperglobului în care se deplasa chiar în salonul apartamentului privat al Dryonei.
Ambasada se cufundase în linişte după vânzoleala din timpul zilei.

"Am de gând să-ţi mai propun un dhow", zise gelantul. Dryona fuma calmă, stând într-un fotoliu.
"Pentru asta mi-ai cerut o audienţă privată?" "Da. Highcommanderul Temur De Rhor a fost
arestat pentru conspiraţie criminală împotriva confederaţiei Traan şi delicte sexuale."

"Ai acţionat repede. Dar ce legătură are asta cu mine. Şi cu dhow-ul?"

"De Rhor pretinde că tu eşti responsabilă de trădarea sa. Dhow-ul are şi o funcţie de arenă de
luptă, chiar dacă n-a mai fost utilizat de multă vreme pentru aşa ceva. Commander-ul afirmă că
aţi avut cândva o confruntare încheiată nedecis. Ar vrea s-o încheie definitiv acum."

"Preferaţi deci să-l ucid eu pe De Rhor... Aşa gelanţii nu vor putea fi acuzaţi că suprimă un
martor cheie. Şi dacă refuz?"

"Commander-ul va fi judecat şi pentru apartenenţa sa la cluburi de sex mental. Una din

partenerele sale se află cu mine acum în această încăpere. Ar fi păcat ca unul din simbolurile
galactice ale luptei de eliberare să fie implicat într-un scandal de altfel nemeritat. Cred că am ales
soluţia cea mai elegantă."

"De Rhor mă poate ucide."

"În cazul ăsta va fi imediat reabilitat. Eşti singura care-l poate chemă ca martor. După cum
observi, joc corect."

"Ce ştie commnanderul?"

"Că o anumită civilizaţie a acordat sprijin secret Flotei de Aur, prelungind războiul cu cincizeci
de ani. În schimb a obţinut dreptul de a face experienţe pe prizonieri. Prosperitatea actuală a
acelei civilizaţii se datorează mult datelor culese atunci. Comisia bănuieşte adevărul, dar nu are
probe. Singura legătură a fost De Rhor."

"Atunci de ce nu l-aţi suprimat imediat după război?"

"Ne-a mai fost de folos şi în alte privinţe", răspunse enigmatic Ondria. Forma de romb a fantei
semnaliza că senatorul vrea să încheie discuţia.

"Este adevărat că Temur şi cu mine ne-am luptat o dată", încuviinţă brusc Dryona. "N-am nimic
împotrivă să-l mai înfrunt şi într-un joc."

"Va fi mai mult decât atât", aruncă Ondria şi dispăru cu un pocnet. Aerul se răci până într-atât
încât ornamentele de cristal se acoperiră cu brumă. Dryona pufni. La orice s-ar fi aşteptat, numai
la sacrificiul lui De Rhor nu. "Ce trebuie să-ţi fac pentru ca să mi te predai?", îl întrebase
dimineaţa. Ei bine, în sala de dhow urma să afle...

Dhow-ul era într-o mare măsură un alt mijloc de "sharing-mind". Două fiinţe
de specii şi culturi diferite îşi puteau schimba reciproc prin jocuri simbolice informaţii despre Id-
ul fiecăruia. Pentru a nu viola codurile galactice şi a nu ofensa biserica uraniană comunicarea
obsesiilor sexuale nu era admisă; aparate speciale împiedicau acest schimb şi întrerupeau
circuitele de amplificare care puteau duce la moartea creierului unuia dintre participanţi prin
suprasolicitare. În rest, orice fantezie era permisă.

Dryona ştia că de data asta urma să fie altfel. Spaţiul virtual urma să fie furnizat de operatorii
gelanţilor, în conformitate cu legile naturale. Subrutinele asigurau amorsarea circuitelor de
neuroenhancement în caz de situaţie critică, permiţând moartea unuia sau amândurora.

"Te mai asigur că ordinatorul nu va face nicio greşeală regretabilă", îi spuse Ondria. Băuseră un
ultim pahar în cabina aparatului. "Trebuie să înţelegi că joc cât se poate de corect. La fel ca alţii,
am o deosebită admiraţie pentru Argyr Dryona. Undeva, în colosul de instalaţii misterioase, o
altă rămăşiţă a geniului Eternilor, se află o a doua cabină în care De Rhor o aştepta. "Tendinţe?"
"Exact. Materia nu evoluează la întâmplare, deşi, paradoxal, nimic nu e predestinat. Cartea
Verde a Flotei a denaturat acest principiu extraordinar. Planurile pe termen lung sunt
dezavantajate de tendinţele entropice. Aveţi puţine şanse să vă folosiţi multă vreme de datele
furnizate de lagărele psi." "Speculaţii. Nicio credinţă nu poate prevedea cu acurateţe viitorul."
"Depinde ce fel de cauzalitate alegi ca referinţă", închise Dryona discuţia pe un ton amabil, dar
avertizator. "Sper să ne mai revedem", o salută gelantul, părăsind cabina.

Rămasă singură, Dryona se relaxă, punându-şi întrebarea dacă nu cumva avea un as în mânecă
de care nici măcar ea nu ştia. Atinse încet comanda de intrare în circuit; era momentul să înfrunte
zeii, zâmbi ea în timp ce pereţii albi se contorsionau, neclari, siliţi de o forţă miraculoasă să
recompună cockpitul unei navete de escortă, aflată demult în cimitirul din Betta Pavonis...

Trecuseră şaizeci de secunde de la decolarea de pe planeta înnecată în ceţuri de

amoniac. Sistemul dual-drive trecea în regimul de zbor cosmic: computerul studia soluţiile cele
mai economicoase de navigaţie hiperspaţială. Graficele de conversie se organizau în aerul ionizat
de proiectoare. Existau şase traiectorii posibile şi toate urmau să întâlnească naveta inamică în
drumul ei de întoarcere. Sistemul Theta Spiralia se afla la nicio sută de ani lumină de centrul
galaxiei, fiind supus tuturor perturbaţiilor de poartă. Lupta putea să ia sfârşit de la prima
întâlnire, sau, dacă De Rhor era un as, exista posibilitatea ca ambele aparate să fie atrase într-un
fabulos joc n-dimensional.

Dryona conectă hiperpropulsia şi cerul înstelat se transformă într-o pictură suprarealistă, tapetând
o sferă imaginara, în interiorul căreia toate legile normale de mişcare îşi încetau acţiunea. O
secundă, două, trei... Ţinta se mişca în pentadimensional, necesitând o soluţie de conversie;
computerul era prea lent, constată iritată Dryona, căutând mnemointerfaţa. Trebuia să-l ajute. Îşi
uni creierul cu inteligenţa artificială, derepresându-şi reflexele artificiale, imprimate în cortexul
frontal de către maeştrii în manevre hiperspaţiale; trecuse multă vreme de la primele sale
antrenamente, dar arcuitele neuronale se păstraseră admirabil. O primă conversie şi Dryona trase.
Razele fulgerară în vid, dar ţinta nu fu atinsă, eschivând cu o fracţiune de secundă înainte. De
Rhor zboară prost, dar are premoniţie, îşi zise ea, aruncându-se din nou în urmărirea lui. Pentru o
clipă fu conştientă de bizarul situaţiei: se afla într-un spaţiu virtual folosind un program de luptă
de aceeaşi natură. Realitatea rămăsese ceva mult mai abstract şi mai îndepărtat decât fuseseră
până nu demult toate aceste scamatorii ale dinamicii superluminice. A doua conversie. Reacţionă
cu toată rapiditatea de care era în stare. Temur evită snopurile de energie cu o uşurinţă
incredibilă. Înfuriată, Dryona trecu în nonadimensional, apropiindu-se teoretic la câţiva
centimetri. Computerul se afla la limita sa superioară de calcul. Rată din nou. "Imposibil",
murmură femeia. Doar dacă... Ondria îi garantase că ordinatorul ce-i găzduia în mintea lui va fi
imparţial. Dar dacă o înşelase? Putea să continue la nesfârşit să-şi urmărească adversarul. Îşi
aminti apoi că şi în lupta reală pe care o avusese în urmă cu zece ani, după evadare, cu De Rhor,
ceva nu mersese normal. Se încruntă şi hotărî să verifice. Făcu un scurt exerciţiu strategic, fără a
conecta sistemele navetei. Spre stupoarea sa văzu ţinta degajând din nou, de data asta fără rost.
Ondria fusese cinstit. De Rhor îi citea gândurile... "Ne-a mai fost de folos şi în alte privinţe",
scăpase gelanatul, îşi aminti Dryona. Inclusiv nivelul înalt de stăpânire a tehnicilor de sex
mental, realiză ea, erau neobişnuite pentru un creier normal. Se cutremură, dându-şi seama că era
primul noesic, după multe secole, care se lupta cu un Etern.

"Felicitări", auzi glasul lui ironic. "O minte într-adevăr surprinzătoare ca imobilitate." "De ce..."
Nu mai era capabilă nici să se gândească la o întrebare coerentă. "Nu-ţi fă păreri greşite, n-am
făcut parte niciodată din conducerea Imperiului. Am fost un Etern eretic... de ce să nu spun chiar
ratat. Sharing-mind-ul a fost ideea mea, dar era ceva neînsemnat faţă de ceea ce realizau ceilalţi."
"Şi..." "Dispariţia lor? E un mister chiar şi pentru mine. Există ipoteza unui foarte puternic killer
mental care i-ar fi ucis pe toţi prin desinapsare într-o fracţiune de secundă. Probabil o legendă...
Dacă a fost aşa, eu am scăpat doar datorită faptului că evenimentul m-o fi prins în plin amor cu
cine ştie ce fiinţă graţioasă. Principalul este că am rămas singur..." "Şi killerul." "Nu era
obligatoriu să fie Etern. Poate că a murit." "Şi gelanţii?" "Sunt un instrument perfect. În
maximum două secole îşi vor construi propriul Imperiu. Eu pot aştepta. Din când în când îmi
face plăcere să studiez persoane ca tine. Genii inutile... Capricii ale thanilor, erori fatale ale
istoriei care reuşesc câteodată să instituie epoci de beznă printr-o simplă bună intenţie."

Continuau să zboare tatonându-se după scheme automate. Dryona trecu comenzile ordinatorului.
Pentru ea totul se sfârşise.

"M-ai întrebat ce poţi să-mi oferi ca să mă predau", îl auzi din nou, o voce clară şi plăcută
răsunând parcă în tot Universul. "Înregistrările mele se află în fişierele unui magazin de articole
erotice de pe Balduria. Codul e banal: tastezi cuvântul simbol. Asta şi este, într-un fel. Păcat că
nu vei mai putea ajunge acolo. E timpul să cunoşti ultimul nivel.

Personalitatea i se destructură brusc: o forţă titanică o anentiză psihic. Începând apoi să

construiască pe ruinele conştiinţei sale un templu abstract al plăcerii. Timpul dispăru, percepţiile
fură întoarse spre interior contemplând naşterea unei nirvana efemere. Îl simţea pe De Rhor
infiltrat în fiecare atom care o constituia; se contopiseră într-un hermafrodit primordial,
precipitându-se spre experienţa finală. Apoi îi văzu, doar o secundă, faţa, schimonosită în cel mai
îngrozitor rictus de ironie pe care îl întâlnise.

Naveta se desfăcu în tăcerea mormântală a vidului în milioane de schije incandescente.

"Doriţi ceva?"
Trilul unduitor al palsanului, corpul lui cu forme rotunde, pielea roşie-purpură, catifelată, ochii
telescopici, folosiţi şi ca organe ale voluptăţii. Model de plăcere. Cercetă cu curiozitate
profesională femeia ce-i intrase în magazin. Înaltă, cocoţată pe tocurile unor pantofi de
flexicristal, îmbrăcată într-o rochie-spirală sub care pulsau dantelele de raze ale unor dessous-uri
peliculare şi învăluită în cascadele de aramă ale părului, apariţia părea desprinsă din paginile
unui holobild vechi de mii de ani. Frumuseţea clasică ajunsese o raritate plătită cu preţul unor
planete întregi.

"Am cumpărat accesul la fişierele dumneavoastră. Dacă nu vă supăraţi, aş dori o cabină."

Palsanul, fermecat, se execută imediat. Ajunsă în faţa terminalului, Dryona tastă SIMBOL şi
aşteptă. Înainte de a coborî pe Balduria i se adusese vestea sinuciderii lui Ondria. Fusese
prezentată pe Traan ca un accident de teleportare, destul de frecvent de altfel printre gelanţi, dar
agenţii Protectoratului ştiau mai multe. Îşi aminti expresia de uluire şi respect aproape mistic pe
care o surprinsese pe faţa senatorului când o întâmpinase la revenirea ei pe Diapho. Îşi uitase
fanta complet deschisă. Probabil rămăsese convins că De Rhor îl întâlnise pe faimosul killer
mental.

Capul coloanelor de date apăru pe ecran. Eternul îi dăduse o informaţie corectă, în spiritul uneia
din marile lor reguli legendare. "Dacă eşti convins că adversarul tău mai are o şansă, oferă-i o
recompensă pe care să şi-o poată ridica, dacă va reuşi să te învingă." Era o regulă a onoarei,
respectată până şi de o minte tenebroasă ca a lui Temur.

Transferă informaţiile în reţeaua Protectoratului, apoi rămase pe gânduri Ce ar fi putut spune un

sacerdot uranian după aşa ceva? Se pomenise singură, în spaţiul interstelar, într-o navetă care n-
ar fi trebuit să existe decât în imaginaţia unei minţi electronice. De Rhor fusese ucis pentru că
ordinatorul navetei sale fusese de clasă inferioară celui folosit de adversara sa. Gelanţii
respectaseră până şi asta... dacă nu cumva remodelaseră vechea realitate...

Dryona ieşi din magazin şi se feri de un cyphon care încercă s-o agaţe. Privi spre soare şi-şi făcu
semnul sacru. Se uită apoi la ceas. Era o ironie să închizi în creierul tău infinitatea timpului şi să
fii ucis de un calculator. Dar ce mai conta? Mai putea prinde încă deschis barul clandestin de
SM-sex.