UNIVERSITATEA CREŞTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

FACULTATEA DE DREPT CLUJ-NAPOCA

MASTER - ŞTIINŢE PENALE ŞI CRIMINALISTICĂ

ASPECTE PRIVIND UNELE INFRACŢIUNI

DIN CODUL RUTIER

- LUCRARE DE DIPLOMĂ -

av. ŞINCA RADU - TEODOR

Profesor coordonator:
Dr. Dan Perju-Dumbravă

-2009-
 CUPRINS

CAPITOLUL I

Scurte consideraţii introductive……………….……………….……...……………………. 3

CAPITOLUL II
Conducerea sub influenţa alcoolului sau a unor substanţe cu efect narcotic

1. Aspecte teoretice……………………………………………………………..………………6
2. Evolutie……………………………………………………………………..…...……………..9
3. Aspecte privind prelevarea probelor biologice ………..………………………….….12
4. Speţe ………………………………………………………………………….………………15

CAPITOLUL III
Refuzul de a se supune recoltării probelor biologice

Aspecte teoretice ……………………………………………………………………..……….18

Constituţionalitate vs neconstituţionalitate……………………………………….……...21
A) Prezumţia de nevinovăţie………………………………………………..……..…………24
B) Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică......................................................30
C) Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi ...............................35

CAPITOLUL IV

În loc de concluzie…………………………………………..…………………………………37

2
 CAPITOLUL I
Scurte consideraţii introductive

Scopul legii penale este acela de a apăra, împotriva infracţiunilor, România,

suveranitatea, independenţa, unitatea şi indivizibilitatea statului, persoana, drepturile şi
libertaţile acesteia, proprietatea, precum şi întreaga ordine de drept, aşa cum arată art. 1 din
Codul Penal.
Infracţiunile privind siguranţa circulaţiei rutiere nu sunt cuprinse in Codul Penal, acest
domeniu primind o reglementare in cadrul altor legi.

Primele reglementări privind circulaţia rutieră au apărut în România cu două secole

în urmă.
La 30 martie 1968 apare Legea pentru drumuri în cuprinsul căreia se făcea şi o
împărţire a drumurilor pe categorii şi se dădeau indicaţii cu privire la construcţia şi
întreţinerea acestora. Prin lege era prevăzută reglementarea circulaţiei de către poliţie.
La finele lunii februarie a anului 1886 a apărut un Regulament asupra birjelor şi
circularea lor în Focşani precum şi un Regulament asupra circulaţiei pe străzi şi trotuare. La
sfârşitul secolului XIX, aşa cum scria presa vremii, circulaţia publică în Bucureşti s-a
intensificat mult iar birjele străbăteau străzile urbiilor în viteză. Pentru a diminua pericolul de
accidente care sporea şi el, prefecţii emiteau des circulare prin care birjarii erau obligaţi să
circule în oraş „în trapul cailor”, iar „sergenţii de stradă” trebuiau să oprească şi să aresteze
pe orice contravenient. Aşa cum rezultă însă dintr-un articol al ziarului „Universul” din 13 iulie
1891 circularele nu se aplicau decât în cazul unor accidente grave.
Începutul secolului XX aduce cu el Regulamentul poliţiei rulajului şi a circulaţiei pe căile
publice, publicat în Monitorul Oficial nr. 211 din 19 decembrie 1906.
În 1904 se înfiinţează Automobilul Club Român, iar în 1908 are loc primul examen de
conducere auto în urma căruia se înmâna „brevetul” de conducător auto.

3
 Dar primul cod rutier apare în 11 octombrie 1913 – Regulamentul pentru circulaţia
autovehiculelor. Acesta prevedea, pentru prima dată, obligaţia permisului de conducere şi
condiţiile tehnice minimale pe care trebuia să le îndeplinească un autoturism cu tracţiune
mecanică pentru a putea circula pe drumurile publice. Conducătorul auto era obligat ca
înainte de a pleca în cursă să verifice starea tehnică a autovehiculului şi să se asigure că
maşina e în stare tehnică bună. În caz de accident şoferul era obligat să se oprească şi să
dea ajutor, apoi să se prezinte la cel mai apropiat oficiu de poliţie. Nerespectarea acestor
dispoziţii se sancţionau potrivit legilor penale.
Până în 1929 România s-a aflat sub imperiul a cinci legi diferite. În acel an, ca urmare a
aderării ţării noastre la Convenţia internaţională pentru circulaţia autovehiculelor s-a produs o
unificare legislativă, prin Legea nr. 213 asupra circulaţiei pe drumurile publice. Legea era
structurată pe nouă capitole, dintre care unul se intitula „Infracţiuni şi pedepse”. Legea
prevedea sancţiunea amenzii pentru alte abateri decât cele prevăzute în Codul penal. De
asemenea se sancţiona omisiunea de ajutor, când un conducător de vehicul trece ape lângă
locul unui accident şi, solicitat de către autorităţi, refuza să oprească. Legea sancţiona
conducerea fără permis şi încredinţarea automobilului unei persoane fără permis precum şi
părăsirea locului accidentului. Se prevedeau şi dispoziţii privind starea tehnică, obligaţia
controlului periodic şi obligaţia de a menţine automobilul în stare bună de funcţionare.
Noi reglementări au loc în anul 1931 şi 1947, legi care au păstrat în mare parte
prevederile legii din 1929, crescând numărul faptelor incriminate.
Decretul nr. 296/1949, a abrogat expres toate actele normative anterioare, dar a păstrat
multe din dispoziţiile anterioare, adoptând şi unele noi: conducerea unui autovehicul cu
număr de înmatriculare fals, conducerea în stare de ebrietate, neprezentarea autovehiculului
la verificare şi altele.
Au urmat alte acte normative în domeniu: Decretul nr. 143 din anul 1952 şi Decretul nr.
418 din 1958. Acesta din urmă introducea unele infracţiuni noi: baterea în fals a numărului de
motor, încercarea de a înscrie în circulaţie un autoturism cu număr de motor bătut în fals,
punerea în circulaţie a unui autovehicul neînscris în circulaţie, repararea unui autovehicul în
urma unui accident fără a anunţa în prealabil organele de miliţie şi altele.

4
 În 1962 intră în vigoare Decretul nr. 832 şi Instrucţiunile de aplicare a acestui decret,
aprobate prin H.C.M. nr. 1107, acte normative care păstrau toate incriminările anterioare şi
adăugau câteva reguli mai severe cu privire la parametrii tehnici au autoturismului.
În sfârşit ajungem la Decretul nr. 328 din 1966 privind circulaţia pe drumurile publice1,
precum şi Regulamentul de aplicare a acestui decret, aprobat prin H.C.M. nr. 772, care a
reglementat, e drept, cu numeroase modificări, circulaţia rutieră a României până la
adoptarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.2
În 12 decembrie 2002 este emisă Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195 privind
circulaţia pe drumurile publice3, care abrogă expres decretul înainte menţionat, constituind
astfel noul Cod rutier al României, în vigoare de la data de 1 februarie 2003.

1 Publicat în Buletinul Oficial nr. 28 din 31 mai 1966, republicat în Buletinul Oficial nr. 46-47 din 15 mai 1970.
2 Rostas – Covalev Laurentiu Titu Cotizo - Infracţiuni prevăzute în legi speciale
3 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 28 decembrie 2002, şi republicată în temeiul
Legii nr. 49/2006, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006.

5
 CAPITOLUL II
Conducerea sub influenţa alcoolului sau
a unor substanţe cu efect narcotic
1. Aspecte teoretice

În această lucrare ne-am propus să analizăm unele aspecte privind infracţiunile

prevăzute şi pedepsite de art. 87 din Ordonanţa de urgenţa nr. 195 din 12 decembrie 2002
privind circulaţia pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 958/28 dec. 2002, cu
modificările şi completările ulterioare.

Art. 87 din Ordonanţa de urgenţă nr. 195 din 12 decembrie 2002 privind
circulaţia pe drumurile publice prevede următoarele :
“(1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o
persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte
cu închisoare de la unu la 5 ani.
(2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează şi persoana care conduce un
autovehicul sau un tramvai şi care se află sub influenta unor substanţe ori produse
stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora.
(3) Substanţele sau produsele stupefiante, precum şi medicamentele cu efecte
similare acestora se stabilesc de către Ministerul Sănătăţii Publice, iar lista acestora se
publică în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
(4) Dacă persoana aflată în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) sau (2)
efectuează transport public de persoane, transport de substanţe sau produse periculoase ori
se află în procesul de instruire practică a unei persoane pentru obţinerea permisului de
conducere sau în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea
permisului de conducere, pedeapsa este închisoare de la 2 la 7 ani.
(5) Refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducătorului unui autovehicul sau al unui
tramvai ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorităţii

6
competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea
permisului de conducere, de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului
expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei de produse sau substanţe stupefiante
ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7
ani.”

# # #

Infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai

de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge
are ca obiect juridic, (definit ca fiind valoarea socială protejată de norma juridică penală şi
căreia i se aduce atingere prin comiterea infracţiunii4) asigurarea desfăşurării circulaţiei
rutiere în condiţii de siguranţă pentru toti cetătenii implicaţi în trafic.
Dat fiind faptul că această infracţiune nu presupune existenţa unui obiect material,
valoarea socială ocrotită nefiind strâns legată de un anumit lucru, ne aflăm în faţa unei
infracţiunile formale5.
Considerăm că subiectul activ al acestei infracţiuni este unul special, fiind necesară
îndeplinirea calităţii de conducător auto şi considerăm că persoanele juridice nu pot fi autorii
acestei infracţiuni.
Subiectul pasiv al infracţiunii este statul, societatea, deoarece acestuia îi aparţine
valoarea socială protejată de norma juridică penală şi căreia i se aduce atingere prin
comiterea infracţiuni.
Latura obiectivă a acestei infracţiuni constă în “conducerea pe drumurile publice a
unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste
0,80 g/l alcool pur în sânge”, presupunând o serie de activităţi comisive iar fapta având un
caracter continuu.
Pentru realizarea acestei infracţiuni trebuie avut în vedere faptul că subiectul activ a
consumat băuturi alcoolice (activitate comisivă, care trebuie să aibă o anumită urmare,
pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv aceea ca imbibaţia

4 Florin Streteanu, Drept Penal. Partea Generală 1, edit Rosetti, Bucureşti 2003, pag 309
5 Florin Streteanu, Drept Penal. Partea Generală 1, edit Rosetti, Bucureşti 2003, pag 318

7
alcoolică să fie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge) iar ulterior a ales să conducă
autovehiculul pe drumurile publice.
Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană
care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge este o infracţiune de
pericol, care nu presupune o urmare materială în sens naturalistic -modificare produsă în
realitatea înconjurătoare-, urmarea în sens juridic concretizându-se într-o stare de pericol
pentru valoarea protejată prin norma de încriminare.
Fiind vorba de o infracţiune de pericol, nu se pune problema raportului de
cauzalitate între acţiune şi urmare.
Momentul consumării faptei este acela în care s-a produs activitatea de conducere
pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaţie
alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, indiferent de distanţa parcursă.
După realizarea acţiunii specifice, elementului material al laturii obiective a acestei
infracţiuni se poate prelungii în chip natural, fără a mai fi necesară o asemenea prelungire
pentru reţinerea săvârşirii delictului. Momentul opririi autovehiculului este momentul la care
infracţiunea se epuizează, astfel că aceasta este o infracţiune continuă6.
Locul comiterii infracţiunii este prevăzut de lege ca fiind drumul public, adică orice
cale de comunicaţie terestrã, cu excepţia cãilor ferate, special amenajatã pentru traficul
pietonal sau rutier, deschisã circulaţiei publice, aşa cum îl defineşte art. 6 pct. 14 din
Ordonanţa de urgenţă nr. 195 din 12 decembrie 2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenţie directă7 sau eventuală8.
Tentativa este posibilă însă nu se pedepseşte, neexistând un text de lege care să
prevadă acest lucru.
La săvârşirea acestei infracţiuni nu este posibil coautoratul, fapta putându-se realiza
însă prin alte forme de participaţie. Considerăm că nu există coautorat în situaţia în care
persoana aflată în dreapta şoferului-autor, îl ajută pe acesta să schimbe viteza, de exemplu.

6 A se vedea şi C. Mitrache, C. Mitrache, Drept penal român. Partea generală, ediţia a V-a, Editura Universul
Juridic, Bucureşti, 2006, p. 254.
7 Intenţia directă există atunci când autorul doreşte producerea urmării prevăzute de norma de incriminare
8 Intenţia eventuală există atunci când autorul prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă
posibilitatea producerii lui

8
 Alin 2 al art. 87 prevede că persoana care conduce un autovehicul sau un tramvai şi
care se află sub influenţa unor substante ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte
similare stabilite de catre Ministerul Sanatatii Publice, şi publicate în Monitorul Oficial al
României, Partea I, aşa cum prevede alin 3, va avea acelaşi tratament sancţionator.
În acest caz de cele mai multe ori ne vom afla în faţa unui concurs de infracţiuni între
această infracţiune şi cea de trafic de droguri de risc sau mare risc.
Pedeapsa prevazută de lege este închisoarea de la unu la 5 ani.

# # #

Forma agravantă a acestei infractiuni, prev de alin 4 al art. 87, diferă de forma de
bază prin aceea că autorului “efectuează transport public de persoane, transport de
substanţe sau produse periculoase ori se află în procesul de instruire practică a unei
persoane pentru obţinerea permisului de conducere sau în timpul desfăşurării probelor
practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere” precum şi prin pedeapsă,
aceasta fiind închisoarea de la 2 la 7 ani.

2. Evolutie

Decretul nr. 328 din 29 aprilie 1966 privind circulaţia pe drumurile publice, publicat în
Buletinul Oficial nr. 28/31 mai 1966 incrimina, prin art. 38 alin. 1, conducerea pe drumurile
publice a unui autovehicul de catre o persoana care are în sânge o îmbibaţie alcoolică ce
depaşeşte limita legală sau care se află în stare de ebrietate, sub sancţiunea pedepsei cu
închisoarea de la 1 an la 5 ani.
Art. 52 completa norma de mai sus, stabilind limita legală a îmbibaţiei alcoolice în
sânge la valoarea de 1 la mie.
În actuala reglementare a fost eliminată modalitatea alternativă de săvârşire a
infracţiunii de către conducătorul autovehiculului aflat în stare de ebrietate iar limita legală a
alcoolemiei a fost coborată de la 1 la mie la 0,80 la mie.
Prin stare de ebrietate se înţelege starea de tulburare psiho-fiziologică manifestă,
produsă ca efect sau sub influenţa intoxicaţiei cu alcool. Aceasta tulburare pasageră a

9
spiritului, cauzată de factori externi şi având un substrat organic, este un element de fapt şi
poate fi constată şi prin alte mijloace de probă decât examenul toxicologic, creând
posibilitatea conducătorului auto să aprecieze dacă intra sau nu sub incidenţa legii penale în
cazul în care decide să conducă autovehiculul.

# # #

Infracţiunea prevăzută de art. 87 alin 1 se poate săvârşi numai cu intenţie. Aşa cum
arată9, elementul intelectiv al intenţiei presupune cunoaşterea de către autor a tuturor
elementelor ce caracterizează fapta tipică, mai exact a tuturor elementelor de factură
obiectivă de a căror întrunire depinde existenţa infracţiunii, printre care şi acela al
cuantumului imbibaţiei alcoolice în sange.
Înainte de a ne urca la volan nu putem cunoaşte cu exactitate dacă imbibaţia alcoolică
de alcool pur pe care o avem în sânge este de peste 0,80 g/l datorită următoarelor variabile:
cantitatea de alcool consumată, durata consumului, timpul scurs de la încetarea consumului
până la conducerea autoturismului sau până la efectuarea controlului, organismul, sexul,
greutatea corporală, mâncarea din stomac, tipul alcoolului băut, tipul amestecurilor,
temperatura băuturii.
Ca o paranteză, consider că în actuala reglementare se poate invoca, cu succes,
eroarea de fapt pentru a fi înlăturată răspunderea penală.
Cu atâtea variabile în ceea ce priveşte influenţarea stării de ebrietate şi a valorii
alcoolemiei, ar putea părea normal ca legiuitorul să dorească o prevedere exactă, invariabilă,
pentru a fi aplicată tuturor cetăţenilor. În cazul de faţă această invariabilă a fost stabilită la
îmbibaţia alcoolică de 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Consider ca în acest caz, pentru atingerea scopului dreptului penal, incriminarea
trebuia să urmărească a lovi în şoferii aflaţi în stare (avansată) de ebrietate şi care, datorită
consumului de alcool, suferă de o reducere a acuităţii vizuale, prezintă o creştere
semnificativă a timpilor de reacţie, tulburări de echilibru, iar capacitatea de conducere a
vehiculului este afectată serios. Doar aceşti conducători auto prezintă un grad înalt de pericol
pentru siguranţa traficului.

9 Florin Streteanu, Drept Penal. Partea Generală 1, edit Rosetti, Bucureşti 2003, pag 367

10
 Problema pe care o prezinta această varianta este aceea că nu am avea un tipar rigid
prin care sa stabilim cu uşurinţă şi exactitate dacă suntem sau nu în faţa unei infracţiuni. Nu
consider ca aceasta problemă a fost atât de greu de rezolvat încat s-a impus o modificare
legislativă în sensul eliminarii noţiunii de stare de ebrietate. Existau şi alte soluţii: specialiştii
care întocmesc buletinele de examinare clinică anexe la procesul verbal de recoltare a
probelor biologice de sânge, conform prev. art. 17 alin 1 din Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.
376 din 10 aprilie 2006, puteau să stabilească cu aceeaşi uşurinţă starea de ebrietate.
Odata cu lecturarea următorului alin. al art. 87, raţionamentul de mai sus, işi pierde
sensul.
Alin 2 al art. 87 prevede sancţionarea, cu acceaşi pedeapsă de la 1 la 5 ani
închisoare, a persoanei care conduce un autovehicul sau un tramvai şi care se află sub
influenţa unor substante ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare
acestora.
Am pornit de la premisa că pentru a da curs principiului egalităţii şi pentru a atinge
scopul dreptului penal, a fost modificată vechea reglementare, eliminându-se noţiunea “stare
de ebrietate” şi adoptându-se procentajul de 0,80 g/l alcool pur în sânge ca şi element
obiectiv de delimitare a ilicitului contravenţional de cel penal.
Daca s-ar fi urmat aceeaşi linie, ar fi trebuit ca şi în cazul consumului altor substanţe
stupefiante decât alcoolul (substante ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte
similare acestora, stabilite de către Ministerul Sănătăţii Publice) să se prevadă un criteriu la
fel de obiectiv de delimitare a ilicitului contravenţional de cel penal. Sau în acest caz nu
exista decât infracţiune? Vor raspunde la fel şi cel care a tras un fum dintr-o ţigară ce
conţinea haşiş ca şi cel care a luat mai multe pastile de extasy? Iar cel care consuma un
drog nou aparut pe piaţă, cu efecte similare, dar nepublicat de către Ministerul Sănătăţii
Publice în Monitorul Oficial al României, Partea I, va ramâne nepedepsit?

11
 3. Aspecte privind prelevarea probelor biologice

Pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii prev. de art. 87 alin. 1 este
necesară stabilirea valorii îmbibaţiei alcoolice în sânge, stabilirea concentraţiei de alcool în
aerul expirat nefiind în masură să permită încadrarea faptei ca infracţiune.

Art. 88 alin 1 arată că “recoltarea probelor biologice se face în unitaţile de asistenţă

medicală autorizate sau în instituţii medico-legale şi se efectuează numai în prezenţa unui
reprezentant al poliţiei rutiere.”
Alin. 2 al aceluiaşi art. prevede că “stabilirea concentraţiei de alcool sau a prezenţei în
organism de substanţe ori produse stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare
acestora se face în instituţiile medico-legale autorizate, în conformitate cu normele
metodologice elaborate de Ministerul Sănătăţii Publice.
Art. 88 mai stabileşte următoarele:
(3) Stabilirea prezentei alcoolului în aerul expirat sau testarea preliminară a prezentei
în organism a substanţelor ori produselor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte
similare acestora se face de către poliţia rutiera, cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate.
(4) Stabilirea concentraţiei de alcool în aerul expirat se face de către poliţia rutieră, cu
ajutorul unui mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic.
(5) Persoana care conduce un autovehicul sau tramvai, testată de poliţistul rutier cu
un mijloc tehnic certificat şi depistată ca având o concentraţie de până la 0,40 mg/l alcool pur
în aerul expirat, poate solicita acestuia să i se recolteze probe biologice de către unitaţile sau
instituţiile medicale prevăzute la alin. (1), în vederea stabilirii îmbibaţiei de alcool în sânge.
(6) Persoana care conduce un autovehicul sau tramvai, testată cu un mijloc tehnic
certificat ca având o concentraţie de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, este obligată
să se supună recoltării probelor biologice sau testării cu un mijloc tehnic omologat şi verificat
metrologic.
(7) Conducătorilor de autovehicule sau tramvaie, testaţi în trafic cu un mijloc tehnic
certificat, care indică prezenţa, în produsele biologice, a unor substanţe sau produse

12
stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, li se recoltează obligatoriu
probe biologice.

Pentru aplicarea art. 87 alin 2 din OUG, Ministerul Sănătăţii a elaborat Ordinul nr. 376
din 10 aprilie 2006 al ministrului sănătăţii pentru aprobarea Normelor metodologice privind
prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii intoxicaţiei etilice şi a stării de influenţă a
produselor ori substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora
asupra comportamentului conducătorilor de autovehicule şi tramvaie, ordin pe care îl
considerăm criticabil şi nelegal în ceea ce priveşte unele prevederi.

Legea nr. 46/2003 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 70 din 03/02/2003
prevede o serie de drepturi ale pacientului, acesta fiind orice persoană sănătoasă sau
bolnavă care utilizează serviciile de sănătate. Dat fiind că recoltarea probelor biologice se
efectuează de către unitaţile medicale, considerăm că subiectul are calitatea de pacient şi că
beneficiază de drepturile prev. de Legea 46/2003, printre care şi dreptul de a fi informat
“asupra stării sale de sănătate, a intervenţiilor medicale propuse, a riscurilor potenţiale ale
fiecarei proceduri, a alternativelor existente la procedurile propuse, inclusiv asupra
neefectuării tratamentului şi nerespectării recomandărilor medicale, precum şi cu privire la
date despre diagnostic şi prognostic”(art 6 din Legea nr. 46/2003), şi “dreptul sa solicite şi sa
primească, la externare, un rezumat scris al investigaţiilor, diagnosticului, tratamentului şi
îngrijirilor acordate pe perioada spitalizării” (art 12 din Legea nr. 46/2003).
Legea nr. 46/2003 prevede, la art. 13, că “pacientul are dreptul să refuze sau să
oprească o intervenţie medicală asumându-şi, în scris, răspunderea pentru decizia sa;
consecinţele refuzului sau ale opririi actelor medicale trebuie explicate pacientului”.
Art. 22 din Legea nr. 46/2003 prevede că “informaţiile cu caracter confidenţial 10 pot fi
furnizate numai în cazul în care pacientul işi dă consimţământul explicit sau dacă legea o
cere în mod expres”, motiv pentru care considerăm că art 14 alin (2)11 din Ordinul nr.376 din
10 aprilie 2006 al ministrului sănătăţii este nelegal.

10 Art. 21 din Legea nr. 46/2003 - Toate informatiile privind starea pacientului, rezultatele investigatiilor,
diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidentiale chiar si dupa decesul acestuia.
11 Art.14 (2) Copiile documentelor se pastreaza de catre organele de politie.

13
 Nu putem nega faptul că Ordinul nr. 376 din 10 aprilie 2006 al ministrului sănătăţii are
şi parţi bune: introducerea trusei standard de prelevare a probelor biologice de sânge este
un pas înainte de la metodele depăşite utilizate până nu demult. S-a opinat12 că “sistemul”
noilor truse-standard işi doreşte (şi are toate şansele să reuşească, dacă este respectat ad-
literam) să elimine controversele tehnice, medicale şi legale iscate de vechea metoda a
flacoanelor sigilate, dar care puteau fi, totusi, “manevrate”.
Acelaşi autor şi nu numai13 arată şi care ar fi următorul pas – gazcromatograful.
“Metoda actuală şi oficială de stabilire a alcoolemiei o considerăm perimată, putând să
furnizeze erori ale valorilor, fapt ce explică numărul mare de solicitări de calcule „retro”.
Experienţa a dovedit că există posibilitatea ca o probă analizată prin aceeaşi metodă, cea
oficială, în centre, diferite să furnizeze valori diferite, provocând uneori (pe bună dreptate sau
nu) chiar şi schimbarea încadrării juridice a faptei „suspectului”. Pentru evitarea situaţiilor de
acest gen este de dorit dotarea tuturor serviciilor judeţene de medicină legală cu aparatură
performantă de analiză de genul gazcromatografului, metodă permisă şi chiar prevăzută de
legislaţia în domeniu.”

12 Dan Mărculescu, - Trusele standard de prelevare a probelor biologice – un pas spre armonizarea
europeană, in Rom J Leg Med 14 (4) 305 – 307 (2006)
13 Harald Jung, Adriana Jung, Laszlo Hecser, Daniela Lucia Muntean - Determinarea alcoolemiei prin metoda
gaz-cromatografică: validarea şi necesitatea stabilirii pragului de cuantificare, in Rom J Leg Med 16 (1) 27 – 30
(2008)

14
 4. Speţe

Incriminarea unei fapte socialmente periculoase nu îşi poate produce efectele

scontate dacă nu există posibilitatatea constatării acesteia în vederea tragerii la răspundere
a autorului şi nu se realizează funcţiile procesului penal (funcţia protectoare, educativă si
represivă).

Întro speţă, prin sentinţa penală nr. 281 din 14 mai 2003, Judecătoria Turda a
condamnat pe inculpatul B.M.C. la 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi
ped. de art. 79 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, după ce se dovedise că acesta avea o
concentraţie de alcool în aerul expirat de 0,69 mg/l.
Conform prevederilor legale, atunci când în urma testării concentraţiei de alcool în
aerul expirat, etilotestul indică o concentraţie ce depăşeşte 0,40 mg/l alcool pur în aerul
expirat, conducătorului auto în mod obligatoriu i se vor recolta probe biologice în vederea
stabilirii alcoolemiei.
Abia după analiza probelor de sânge, dacă se constată o îmbibaţie alcoolică de peste
0,80 g/l alcool pur în sânge, fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii,
prevăzute de art. 79 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.
Cm după testare inculpatului B.M.C. nu i s-au recoltat probe biologice de sânge,
pentru a determina alcoolemia în mod exact, este evident că nu există nici o dovadă care să
certifice caracterul de acurateţe al rezultatului etilotestului, respectiv a concentraţiei de alcool
în aerul expirat.
Ori, cum nu există probe certe care să permită lămurirea cauzei sub aspectul laturii
obiective, a elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 79 alin. (1) din O.U.G. nr.
195 din 12 decembrie 2002, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, prin Decizia nr.
6116/18.11.2004, recursul în anulare promovat de procurorul general în dosar nr. 5345/2004

În ceea ce priveşte achitarea autorilor infracţiunii prev. şi ped. de art. 87 alin 1 din
Ordonanţa de urgenţa nr. 195 din 12 decembrie 2002 privind circulaţia pe drumurile publice

15
în baza art. 181 Cod penal, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a considerat că fapta inculpatul
T.G. de a conduce pe drumurile publice un autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică
de 0,95 gr. %o nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, tinand seama de
următoarele împrejurări :
“din actele dosarului rezultă că singura băutură alcoolică, 2 litri bere, a fost consumată
de inculpat în ziua precedentă constatării infracţiunii, între orele 17,00 - 19,00.
A doua zi, la ora 8,25, inculpatul T.G. avea în sânge o îmbibaţie alcoolică de 0,95 gr.
%o, iar la ora 9,25 de 0,70 gr. %o.
Ca atare, alcoolemia situată cu puţin peste limita legală de 0,80 gr. %o, era în
descreştere.
De asemenea, se impune a fi menţionat că prin fapta comisă de inculpat nu s-a
produs nici un rezultat socialmente periculos, acesta fiind oprit de organele de poliţie care
efectuau un control de rutină.
Pe de altă parte, nu se poate ignora că inculpatul, în vârstă de 45 ani, nu are
antecedente penale şi îşi asigură existenţa prin mijloace oneste, fiind conducător auto la S.C.
C. S.A. Râmnicu Sărat, iar de existenţa permisului său de conducere depinde păstrarea
locului de muncă.
În sfârşit, trebuie avută în vedere atitudinea procesuală corectă a inculpatului care a
recunoscut constant comiterea faptei şi a fost cooperant cu organele judiciare şi care
constituie, indiscutabil, un alt element de natură a caracteriza favorabil persoana acestuia.”

Pentru aceste motive, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a făcut aplicarea dispoziţiilor
art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., cu referire la
dispoziţiile art. 181 alin. (1) C. pen., şi a hotărât, prin Decizia nr. 6114/18.11.2004 pronunţată
în dosar nr. 5283/2004, achitarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 79 alin.
(1) din O.U.G. nr. 195/2002.

Parchetul de pe lângă Judecatoria Cluj Napoca a considerat, în dosar 280/P/2008 că

fapta invinuitului B.A.14 de a conduce pe drumurile publice un autovehicul având în sânge o
îmbibaţie alcoolică de 1.05gr. %o şi respectiv 0,90gr. %o, nu prezintă gradul de pericol social

14 asistat de catre subsemnatul, in calitate de aparator ales

16
al unei infracţiuni, dat fiind faptul că invinuitul a avut o conduită bună atât înainte cât şi după
incident, constând în prezentarea sa la organele judiciare şi recunoaşterea faptei, fapta nu a
avut ca urmare producerea vreunui accident rutier iar invinuitul nu avea antecedente penale.

O soluţie interesantă, de o clemenţa extrem de rară, o reprezintă cea pronunţată de

către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul 5077/2007, soluţionat prin Decizia
163/13.01.2004 în sensul achitării inculpatului – lucrator în cadrul Poliţiei de Frontieră- în
temeiul art. 11 pct 2 lit a raportat la art 10 lit. b Cpp după ce s-a stabilit că acesta se face
vinovat de conducerea atovehiculului pe drumurile publice având o imbibaţie alcoolică în
sânge peste limita legală, iar la controlul organelor de poliţie şi-a declinat identitatea (de
reţinut este si faptul că nu a fost trimis în judecată şi pentru infracţiunea de fals privind
identitatea, prev. şi ped. de art. 293 Cp).

17
 CAPITOLUL III
Refuzul de a se supune recoltării probelor biologice
1. Aspecte teoretice

Alin. 5 al art. 87 din Ordonanţa de urgenţă nr. 195 din 12 decembrie 2002 privind
circulaţia pe drumurile publice incriminează refuzul, împotrivirea ori sustragerea
conducătorului unui autovehicul sau al unui tramvai ori a instructorului auto, aflat în
procesul de instruire, sau a examinatorului autoritatii competente, aflat în timpul
desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului de
conducere, de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în
vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei de produse sau substante stupefiante ori
a medicamentelor cu efecte similare acestora, sub sancţiunea pedeapsei cu
închisoare de la 2 la 7 ani.

Infracţiunea de refuz de a se supune recoltării probelor biologice sau testării

aerului expirat nu are ca obiect juridic15 asigurarea desfăşurării circulaţiei rutiere în condiţii
de siguranţa pentru toti cetaţenii implicaţi în trafic ci asigurarea probatoriului necesar în
vederea constatării contravenţiei sau a infracţiunii de conducere a unui autovehicul cu o
anumita îmbibaţie alcoolică în aerul respirat sau în sânge.
Dat fiind faptul ca aceasta infractiune nu presupune existenţa unui obiect material,
valoarea socială ocrotită nefiind strâns legată de un anumit lucru, ne aflam în faţa unei
infracţiuni formale.

Consideram că subiectul activ al acestei infracţiuni este unul special, fiind necesară
indeplinirea calităţii de conducator auto, instructorul auto, aflat în procesul de instruire, sau
examinator al autoritãtii competente, aflat în timpul desfãsurãrii probelor practice ale
examenului pentru obtinerea permisului de conducere.

15 definit ca fiind valoarea socială protejată de norma juridică penală şi căreia i se aduce atingere prin
comiterea infracţiunii pen gen 1 p 63

18
 Subiectul pasiv al infracţiunii este statul, societatea, deoarece acestuia îi aparţine
valoarea socială protejată de norma juridică penală şi căreia i se aduce atingere prin
comiterea infracţiuni.
Latura obiectivă a acestei infractiuni constă în refuzul, împotrivirea ori sustragerea
subiectului activ de la recoltarea probelor biologice sau de la testarea aerului expirat,
în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei de produse sau substanţe stupefiante
ori a medicamentelor cu efecte similare acestora.
Elementul material al laturii obiective este alternativ, acţiunea putându-se realiza prin
refuz, împotrivire ori sustragere (activitaţi care, în opinia noastră, constituie materializări ale
refuzului, lato sensu). Refuzul poate să fie explicit dar şi implicit
Ne aflam în prezenţa unei infracţiuni omisive proprii ce consta în neîndeplinirea
unei obligaţii impuse de lege, respectiv a art. 3816 din Ordonanta de urgenta nr. 195 din 12
decembrie 2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Refuzul, împotrivirea ori sustragerea subiectului activ de la recoltarea probelor

biologice sau de la testarea aerului expirat este o infractiune de pericol, care nu presupune
o urmare materială în sens naturalistic– modificare produsă în realitatea înconjurătoare,
urmarea în sens juridic concretizându-se într-o stare de pericol pentru valoarea protejată prin
norma de incriminare.
Fiind vorba de o infracţiune de pericol, nu se pune problema raportului de
cauzalitate între acţiune şi urmare.
Momentul consumării faptei este acela în care s-a materializat refuzul autorului, fie
prin exprimarea verbală, fie prin impotrivire ori sustragere.
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenţie directă sau eventuală.

16 Art. 38. – Conducãtorii vehiculelor, cu exceptia celor trase sau împinse cu mâna, instructorii auto atestaţi sã
efectueze instruirea practicã a persoanelor pentru obţinerea permisului de conducere, precum si examinatorul
autoritãtii competente, în timpul desfãsurãrii probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului de
conducere, sunt obligati sã se supunã testãrii aerului expirat si/sau recoltãrii probelor biologice în vederea
stabilirii alcoolemiei ori a consumului de produse sau substante stupefiante ori a medicamentelor cu efecte
similare acestora, la solicitarea politistului rutier.

19
 Tentativa este posibilă însă nu se pedepseşte, neexistând un text de lege care să
prevadă acest lucru.
Din coroborarea art. 87 alin. 5 cu art. 38 din Ordonanţa de urgenţă nr. 195 din 12
decembrie 2002 privind circulaţia pe drumurile publice rezultă cu certitudine că refuzul
conducătorului auto trebuie să aiba loc după solicitarea politistului rutier de a se supune
recoltării probelor biologice sau testarii aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei ori a
prezenţei de produse sau substanţe stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare
acestora.

20
 2. Constituţionalitate vs neconstituţionalitate

Primele aspecte care s-ar impune a fi discutate cu privire la infracţiunile incriminate

prin Ordonanţa de urgenţă nr. 195 din 12 decembrie 2002 privind circulaţia pe drumurile
publice ar fi cele privind constituţionalitatea acestui act normativ în ansamblu, în raport cu
prevederile art. 115 din Constituţia României.
Dat fiind ca deja au avut loc nenumărate discuţii (mai mult politice decât juridice) pe
această temă iar Curtea Constituţională a ajuns se le acorde girul său, considerăm că putem
evita o discuţie inutilă şi chiar jignitoare la adresa oricărui jurist.

Art. 87 din Ordonanţa de urgenţă nr. 195 din 12 decembrie 2002 privind circulaţia pe
drumurile publice a făcut obiectul mai multor excepţii de neconstituţionalitate, toate respinse
de către Curtea Constituţională.
În ciuda opiniilor subsemnatului, în toate cauzele având ca obiect infracţiunile prev. şi
ped. de Ordonanţa de urgenţă nr. 195 din 12 decembrie 2002 privind circulaţia pe drumurile
publice în care am avut ocazia să mă implic, dat fiind faptul că interesul clientului primează
(iar acesta este obţinerea în cel mai scurt timp a permisului de conducere, obţinere ce se
poate realiza fie după trecerea termenului prev. de art. 116 din O.U.G. 195/2002, fie după
achitare, în general primul termen fiind mai scurt), nu am avut ocazia să invoc anumite
neregularităţi efectuate în faza de urmărire penală, să efectuez expertize şi contraexpertize,
să ridic excepţii de neconstituţionalitate etc.
Excepţiile de neconstituţionalitate ale art. 37 alin. 3 din vechiul Decret 328/1966,
republicat precum şi ale art. 79 alin. 4 (actualul art. 87 alin. 5, conform renumerotării) din
Ordonanţa de urgenţă nr. 195 din 12 decembrie 2002 au fost respinse, în opinia noastră, cu
aceeaşi uşurinţă şi cu acelaşi profesionalism ca şi în cazul excepţiilor de neconstituţionalitate
ridicate cu privire la practica Guvernului de a adopta ordonanţe de urgenţă oricând şi în orice
domeniu.

21
 Art. 37 alin. 3 din vechiul Decret 328/1966, republicat, precum şi art. 79 alin 4 (actualul
art. 87 alin. 517, conform renumerotării) din Ordonanţa de urgenţă nr. 195 din 12 decembrie
2002, a fost criticat ca fiind în contradicţie cu art. 20, art. 22, art. 23 alin. 8 (art. 23 alin. 11,
conform renumerotării), art 24, art. 34 alin. 4, art. 49 (art. 53, conform renumerotării) precum
şi cu prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertaţilor funda-
mentale18, art. 11 alin 1 din Declaratia universală a drepturilor omului, art. 14 alin. 2 din Pac-
tul internaţional din 16 decembrie 1966 cu privire la drepturile civile şi politice19.

Constituţia României

ART. 20 Tratatele internaţionale privind drepturile omului

(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpret-
ate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu
celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile funda-
mentale le omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările
internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai
favorabile.

ART. 22 Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică

(1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt
garantate.

17 Refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducãtorului unui autovehicul sau al unui tramvai ori a instructorului
auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autoritãtii competente, aflat în timpul desfãsurãrii
probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului de conducere, de a se supune recoltãrii
probelor biologice sau testãrii aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezentei de produse sau
substante stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, se pedepseste cu închisoare de la 2
la 7 ani
18 Ratificata prin legea nr.30 din 18 mai 1994
19 ratificat prin Decretul nr.212 din 31 octombrie 1974

22
 (2) Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inu-
man ori degradant.

ART. 23 Libertatea individuală

(1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.
(11) Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana
este considerată nevinovată.

ART. 34 Dreptul la ocrotirea sănătăţii

(1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.

ART. 53 Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi
numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii
ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale;
prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deo-
sebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate demo-
cratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în
mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

Declaraţia universală a drepturilor omului20

Articolul 11 - Orice persoană acuzată de comiterea unui act cu caracter penal are
dreptul sa fie presupusă nevinovată până când vinovaţia sa va fi stabilită în mod legal în
cursul unui proces public în care i-au fost asigurate toate garantiile necesare apărării sale.
Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care nu constituiau, în momentul când
au fost comise, un act cu caracter penal conform dreptului internaţional sau naţional. De
asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsa mai grea decât aceea care era aplicabilă în
momentul când a fost savârşit actul cu caracter penal.

20 adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 10 de septembrie 1948

23
 Pactul international cu privire la drepturile civile şi politice
Art. 14 alin. 2 - Orice persoană acuzată de comiterea unei infracţiuni penale este pre-
zumată a fi nevinovată cât timp culpabilitatea sa nu a fost stabilită în mod legal.

A) Prezumţia de nevinovăţie

În ceea ce priveşte încălcarea prezumţiei de nevinovăţie prev. de art. 23 alin 11 din

Constituţia României, de art. 6 alin 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, art. 11 din Declaraţia universală a drepturilor omului şi art. 14 alin 2
din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, s-a aratat că prin articolul crit-
icat se instituie o prezumţie de vinovaţie în cazul refuzului conducătorului auto de a se
supune recoltării probelor biologice de sânge.
În reglementarea criticată conducătorul auto este considerat “ab initio” un infractor, pe
baza simplei suspiciuni a agentului rutier că şoferul în cauză a consumat băuturi alcoolice,
agentul având puterea de a decide efectuarea recoltării de probe biologice arbitrar, fără a fi
condiţionat de existenta unor probe sau indicii temeinice privind săvărşirea unei infracţiuni ţi
fără ca decizia acestuia să poată fi controlată a priori de către vreun organ judiciar.
Obligaţia subiectului de a se supune recoltării probelor biologice sub sanctţune penală
se bazează pe prezumţia, formulată anterior începerii vreunui proces penal, că acesta a
săvărşit fapta prev. de art. 87 alin. 1 din Ordonanţa de urgenţă nr. 195 din 12 decembrie
2002.
În aceste condiţii, subiectul are opţiunea de a produce probe împotriva sa pentru a nu
fi pedepsit conf. prev. art. 87 alin. 5 din Ordonanţa de urgenţă nr. 195 din 12 decembrie 2002
sau de a se supune recoltării, cu riscul de a intra sub incidenţa art. 87 alin. 1 din acelaşi act
normativ.
În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că art. 6 alin 2
din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale “care consacră
principiul prezumţiei de nevinovaţie, reclamă, între altele, ca sarcina probei să revină acuzării
şi ca dubiul să profite acuzatului”21.

21 Cazul Barberá, Massegné şi Jabardo împotriva Franţei

24
 Violarea art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor funda-
mentale a fost reţinută şi atunci când a avut loc o “atingere adusă dreptului, pentru orice
«acuzat», în sensul [...] de a păstra tăcerea şi de a nu contribui deloc la propria sa
incriminare22”, considerându-se, de asemenea, că “prezumţia de nevinovăţie nu este
respectată dacă, fără stabilirea legală prealabilă a culpabilităţii unui învinuit [...], o decizie
judiciară care îl priveşte reflectă sentimentul că este vinovat”23.
Aceeaşi Curte a statuat că orice persoană are dreptul de a nu fi obligată să producă
probe care să o incrimineze arătând, în cazul John Murray împotriva Regatului Unit (1996)
că orice persoană are “dreptul de a tăcea cu ocazia interogatoriului luat de către poliţie şi
dreptul de a nu contribui la propria autoincriminare”.
Paragraful 68 din hotărârea pronunţată în cazul nr. 43/1994/490/572 "Saunders
împotriva Regatului Unit", 1996 este relevant sub acest aspect: “Curtea reţine că, chiar dacă
art. 6 din Convenţie nu îl menţionează expres, dreptul la tăcere şi –unul dintre componentele
sale- dreptul de a nu contribui la propria incriminare sunt norme internaţionale general
recunoscute ca fiind centrul noţiunii de proces echitabil consacrat de către articolul menţionat
(art. 6). Raţiunea existenţei lor ţine de protecţia acuzatului împotriva unor măsuri coercitive
abuzive din partea autorităţilor, ceea ce duce la evitarea unor erori judiciare şi permite
atingerea scopului art. 6 (cazul John Murray împotriva Regatului Unit, pag 9 par. 45 şi Funke
împotriva Franţei24, pag 22 par 44). Dreptul de a nu contribui la propria incriminare
presupune că, intro cauză penală, acuzarea cauta să işi fundamenteze argumentarea fără a
recurge la elemente de proba obţinute prin constrângeri şi presiuni, în ciuda voinţei
acuzatului. În acest sens, acest drept este strâns legat de principiul prezumţiei de
nevinovaţie consacrat de art. 6 alin 2 al Convenţiei.”
Paragraful 45 din hotărârea pronunţată în cazul nr. 41/1994/488/570 “John Murray
împotriva Regatului Unit (1996)” arată următoarele: “nu încape îndoială că, chiar dacă art. 6
din Convenţie nu îl menţionează expres, dreptul de a tăcea cu ocazia interogatoriului luat de
către poliţie şi dreptul de a nu contribui la propria autoincriminare sunt norme internaţionale
general recunoscute ca fiind centrul noţiunii de proces echitabil consacrat de către articolul 6
(Funke împotriva Franţei). Punând inculpatul la adăpostul unei constrângeri abuzive din
22 Cazul Miailhe împotriva Franţei
23 Cazul Minelli împotriva Elveţiei
24 Cazul nr. 82/1991/334/407 Funke impotriva Frantei

25
partea autoritaţilor, aceste imunităţi contribuie la evitarea erorilor judiciare şi garantează
rezultatul dorit de articolul 6.”
Poziţia Curţii Constituţionale a fost invariabilă, respingând excepţiile şi justificând
soluţia, printre altele, pe faptul că dreptul de a nu se autoincrimina nu este absolut, "nu se
extinde la utilizarea datelor ce pot fi obţinute, de la acuzat recurgând la puteri coercitive care
există independent de voinţa suspectului, de exemplu documente ridicate pe baza unui man-
dat, prelevări de aer expirat, de sânge şi de urină, ca şi de ţesuturi corporale în vederea an-
alizei ADN-ului" (cazul "Saunders împotriva Regatului Unit", 1996)25.
În paragraful reprodus de Curtea Constituţională în Decizia nr. 60 din 22 februarie
2001 iar apoi în deciziile ulterioare, traducerea este deficitară, textul având următorul con-
ţinut "nu se extinde la utilizarea datelor ce pot fi obţinute, in cadrul unei proceduri penale26,
de la acuzat recurgând la puteri coercitive care există independent de voinţa suspectului, de
exemplu documente ridicate pe baza unui mandat, prelevări de aer expirat, de sânge şi de
urină, ca şi de ţesuturi corporale în vederea analizei ADN-ului"
Ori, această omisiune nu este lipsită de efecte juridice, date fiind diferenţele între
actele premergătoare şi procesul penal27. În cadrul procesului penal –adică ulterior începerii
urmăririi penale- învinuitul beneficiază de anumite drepturi şi garanţii, se pot administra
probe atât de către invinuit cât şi de către organele judiciare etc.

25 Decizia Curtii Constitutionale nr.60 din 22 februarie 2001 referitoare la excepţia de

neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.37 şi art.52 din Decretul nr.328/1966 privind circulaţia pe
drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial nr.220 din 30.04.2001
26 Cazul nr. 43/1994/490/572 "Saunders împotriva Regatului Unit", 1996, paragraful 69. text
original : “Toutefois, le droit de ne pas s'incriminer soi-même concerne en premier lieu le respect de
la détermination d'un accusé de garder le silence. Tel qu'il s'entend communément dans les systèmes
juridiques des Parties contractantes à la Convention et ailleurs, il ne s'étend pas à l'usage, dans une
procédure pénale, de données que l'on peut obtenir de l'accusé en recourant à des pouvoirs coercitifs
mais qui existent indépendamment de la volonté du suspect, par exemple les documents recueillis en
vertu d'un mandat, les prélèvements d'haleine, de sang et d'urine ainsi que de tissus corporels en vue
d'une analyse de l'ADN.”
27 Care presupune existenta de date sau informatii privind savarsirea unei fapte penale si neexistenta vreunui
caz de impiedicare a punerii in miscare a actiunii penale prev. de art. 10Cpp, cu exceptia lit b1 si i.

26
 În cazul de faţa subiectul este obligat a se supune recoltării probelor biologice la
solicitarea oricarui agent de poliţie, fără a beneficia de drepturile şi garanţiile prevăzute de
lege în alte cazuri mai puţin restrictive de drepturi, cum ar fi reţinerea şi predarea
corespondenţei şi a obiectelor, percheziţia şi reţinerea, cazuri în care eventuala decizie
arbitrară a organului de poliţie este cenzurată de organul judiciar (procuror sau judecător) şi
se emite un mandat în acest sens.

O a doua motivare a neîncălcării principiului prezumţiei de nevinovăţie pe care o dă

Curtea Constituţionala o reprezintă teoria infracţiunii “obstacol”.
“Incriminarea sustragerii de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii
alcoolemiei, precum şi a altor fapte prin care este pusă în pericol siguranţa circulaţiei rutiere
reprezintă incriminări "obstacol" prin care este sancţionată penal simpla nerespectare a unor
reguli de circulaţie, în scopul preîntâmpinării unor grave vătămări ale valorilor angajate în
traficul rutier (de exemplu: pierderi de vieţi omeneşti, vătămări ale integrităţii corporale şi ale
sănătăţii persoanei, precum şi distrugeri de valori materiale). De aceea s-a impus
incriminarea prevăzută la alin. 3 al art. 37 din Decretul nr.328/1966, fiind sancţionată
împiedicarea constatării faptei de conducere sub influenţa alcoolului, realizată prin
sustragerea conducătorului auto de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii
alcoolemiei.28”
În scopul preîntâmpinării unor grave vătămări ale valorilor angajate în traficul rutier (de
exemplu: pierderi de vieţi omeneşti, vătămări ale integrităţii corporale şi ale sănătăţii
persoanei, precum şi distrugeri de valori materiale) a fost incriminată fapta prev. şi ped. de
art. 87 alin 1 din Ordonanţa de urgenţă nr. 195 din 12 decembrie 2002 privind circulaţia pe
drumurile publice deoarece fapta de a conduce sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe
stupefiante pericliteaza siguranţa rutieră.
Insă art. 87 alin 5 din Ordonanţa de urgenţă nr. 195 din 12 decembrie 2002 privind
circulaţia pe drumurile publice nu presupune ca subiectul să fi fost depistat anterior ca fiind
sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe stupefiante şi prin textul criticat să se
28 Decizia Curtii Constitutionale nr.20 din 18 ianuarie 2001referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art.37 şi art.52 din Decretul nr.328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice, publicată în
Monitorul Oficial nr.109 din 05.03.2001, reluată ulterior in alte decizii.

27
urmăreasca doar constatarea/concretizarea valorii imbibaţiei alcoolice în sânge sau a
celorlalte substanţe. Aşadar, se prezumă existenţa vinovăţiei, constând în conducerea unui
autovehicul pe drumurile publice în timpul când persoana respectivă se afla sub influenţa
alcoolului.
“Necesitatea protejării acestor valori, precum şi a constatării la timp şi a sancţionării
imediate şi corecte a faptei prevăzute la art.79 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr.195/2002, potrivit căruia "Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de
către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge ori o
concentraţie ce depăşeşte 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat sau care se află sub influenţa
unor substanţe ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora se
pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani", a impus incriminarea prevăzută la alin.(4) al art.79
din acelaşi act normativ. Prin această reglementare se sancţionează împiedicarea constatării
faptei de conducere sub influenţa alcoolului, realizată prin sustragerea conducătorului auto de la
recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, se arata in Decizia Curtii
Constitutionale Nr.495/200429.
Greşit se reţine că recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei
constituie o infractiune „obstacol” - măsură de prevenire, în scopul apărării siguranţei
circulaţiei rutiere. În realitate această măsură urmăreşte obţinerea de probe pentru dovedirea
unei fapte consumate, prezumată a fi fost comisă de persoana supusă testului. Prevenirea
pericolului asupra siguranţei circulaţiei rutiere se poate realiza prin interzicerea sau
împiedicarea persoanei bănuite, în mod întemeiat, că se află sub influenţa băuturilor
alcoolice de a mai conduce autovehiculul şi nu prin strângerea de dovezi –
autoincriminatoare, obţinute prin constrângere „legala”- cu privire la o faptă comisă anterior.
În opinia separata formulată la Decizia Curtii Constituţionale nr.20 din 18 ianuarie 2001,
dl. judecator Kozsokar Gabor arată următoarele:
„Infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art. 37 alin.1 şi 2 din Decretul nr. 328/1966 sunt
într-adevăr infracţiuni de pericol sui generis, prin care se lezează grav interesul legat de

29 Decizia Curtii Constitutionale Nr.495 din 16 noiembrie 2004 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art.79 alin.(4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice,
publicată în Monitorul Oficial nr.63 din 19.01.2005

28
siguranţa circulaţiei pe drumurile publice. Ele reprezintă abateri de la normele circulaţiei
rutiere de o asemenea gravitate şi grad de pericol care justifică sancţionarea lor penală.
Punerea în vedere a sancţiunii penale pentru fapta de a conduce un autovehicul pe
drumurile publice de către o persoană care se află în stare de ebrietate ori are în sânge o
concentraţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, fără condiţia producerii vreunui eveniment
rutier, descurajează orice conducător auto şi poate determina abţinerea de la consumul de
băuturi alcoolice, prevenind producerea stării de pericol pentru siguranţa circulaţiei pe
drumurile publice.
Fapta incriminată prin art. 3 al art. 37, în schimb, nu reprezintă o infracţiune de pericol,
întrucât autorul ei, în momentul în care i se cere să se supună recoltării probelor biologice,
este oprit şi poate fi împiedicat să conducă în continuare autovehiculul, dacă se constată în
orice mod că se află sub influenţa băuturilor alcoolice. În această situaţie, prin supunerea la
recoltarea probelor biologice nu se urmăreşte decât obţinerea unei probe pentru dovedirea
săvârşirii anterior a unei infracţiuni de pericol.
În realitate nu este vorba de sancţionarea împiedicării constatării faptei, ci a necooperării
autorului acesteia la producerea unor dovezi privind propria-i vinovăţie. Nu se poate susţine
că sub acest aspect textul de lege criticat nu prevede o măsură de constrângere, întrucât
ameninţarea cu aplicarea unei pedepse privative de libertate în caz de nesupunere
reprezintă, în mod evident, o măsură de constrângere psihică.”

29
 B) Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică

O altă critică adusă art. 87 alin 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002
privind circulaţia pe drumurile publice o reprezintă contradicţia acestuia cu art. 22 alin. 1 si 2 din
legea fundamentală a României.
Astfel, se consideră că prin prelevarea probelor de sânge în vederea stabilirii al-
coolemiei, singura probă acceptată în justiţie pentru dovedirea infracţiunii prev. şi ped. de art.
87 alin. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile
publice30, se lezează integritatea fizică şi psihică a persoanei, unele persoane suferind de
„fobii medicale31” – fobie faţă de spital, de sânge, de injecţii, teama infestării cu HIV, cu hep-
atită sau cu alţi agenţi patogeni şi teama de a nu se autoincrimina- şi din această cauză re-
fuză prelevarea de sânge dacă prelevarea de sânge nu se face în condiţii de securitate med-
icală.
Prin implementarea sistemului truselor standard de prelevare a probelor biologice32
consideram ca aceste din urmă temeri nu ar mai fi fondate şi consideram, de asemenea, că

30 Inalta Curte de Casatie si Justitie a statuat, prin Decizia nr. 6116/18.11.2004, recursul în anulare promovat
de procurorul general in dosar nr. 5345/2004 aratand ca “Abia după analiza probelor de sânge, dacă se
constată o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, fapta întruneşte elementele constitutive ale
infracţiunii, prevăzute de art. 79 din O.U.G. nr. 195/2002, aşa cum prevede pct. II lit. a) alin. (1) şi (2) din
aceeaşi dispoziţie” si, in lipsa probelor de sange “nu exista probe certe care sa permita lamurirea cauzei cauzei
sub aspectul laturii obiective, a elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 79 alin. (1) din O.U.G. nr.
195 din 12 decembrie 2002”
Modificarile legislative intervenite ulterior nu lasa loc de interpretari, art. 87 alin 1 vorbind despre “îmbibatie
alcoolicã de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge “
Art 6 lit a din Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 376 din 10 aprilie 2006 prevede ca “procedurile de
prelevare a produselor biologice sunt urmatoarele: a) pentru determinarea alcoolemiei se preleveaza 2
(doua) probe de sange din vena la interval de o ora intre prelevari, fiecare proba continand 10 ml
sange”
31 Decizia Curtii Constitutionale nr.20 din 18 ianuarie 2001 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art.37 şi art.52 din Decretul nr.328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice, publicată în
Monitorul Oficial nr.109 din 05.03.2001
32 Dan Mărculescu, - Trusele standard de prelevare a probelor biologice – un pas spre armonizarea
europeană, in Rom J Leg Med 14 (4) 305 – 307 (2006)

30
nici prevederile constituţionale ale art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătăţii nu sunt
încălcate.
Şi Curtea Constituţională a apreciat că „un segement de populaţie suferă de un sindrom
alergic sever la orice tratament injectabil care însa se deosebeşte de simplele fobii sau temeri
invocate” însă, până în prezent, nu a cosnsiderat ca art. criticat ar încălca art 22 alin 1 din
Constituţie, motivând că nu ne aflăm în prezenţa unui caz de încalcare a dreptului la integritate
fizică nici măcar în cazul acestor persoane „întrucât se incriminează nu numai sustragerea de la
recoltarea probelor biologice, ci şi sustragerea de la „testarea aerului expirat” care, în mod
evident, nu aduce atingere integrităţii persoanei”33. Acest raţionament nu mai este de actualitate
având în vedere modificările legislative în ceea ce priveşte recoltarea probelor biologice (de
sânge) în vederea stabilirii alcoolemiei.

O altă motivare care considerăm că nu merită comentată este aceea conform careia
prelevarea probelor biologice ar fi în interesul subiectului.

33 Decizia Curtii Constitutionale nr. 493 din 29 septembrie 2005 referitoare la excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.79 alin.(4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002
privind circulaţia pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial nr.961 din 31.10.2005; aceeasi
motivare o regasim in Decizia Curtii Constitutionale nr. 495 din 16 noiembrie 2004 referitoare la
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.79 alin.(4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial nr.63 din
19.01.2005, Decizia Curtii Constitutionale nr.456 din 28 octombrie 2004 referitoare la excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.79 alin.(4) din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr.195/2002
privind circulaţia pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial nr.60 din 18.01.2005

31
 Incă o dată opinia separată formulată la Decizia Curţii Constituţionale nr. 142/199934 de dl
judecător Kozsokar Gabor pare a fi singura fundamentată juridic.
„Prelevarea sângelui lezează, în mod evident, integritatea fizică şi psihică a persoanei,
contravenind astfel garanţiei prevăzute de art.22 alin.(1) din Constituţie. ...
Gradul de durere sau de suferinţă provocată prin prelevarea sângelui este un fapt relativ
şi diferă de la persoană la persoană. Pentru unele persoane aceasta reprezintă un fapt
banal, care nu provoacă nici măcar o emoţie semnificativă, iar pentru altele, chiar şi simpla
administrare a unei injecţii reprezintă un adevărat chin fizic, dar, mai ales, psihic. Este de ob-
servat că textul art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 republicat, nu distinge în această
privinţă şi nu condiţionează incriminarea de caracterul nejustificat al “sustragerii”. În cele mai
multe cazuri “sustragerea” se materializează în refuzul persoanei de a se supune prelevării
de sânge. Potrivit textului de lege criticat, nu are semnificaţie dacă persoana respectivă, prin
refuzul său de a se supune recoltării sângelui, s-a apărat faţă de iminenţa provocării unor
dureri ori suferinţe fizice sau psihice ori a urmărit un alt scop.”
Din paragraful mai sus aratat reiese încă un aspect, neevidenţiat nici de autorii excepţiilor
şi nici de către Curte: prelevarea probelor biologice de sânge aduce atingere nu numai integrităţii
fizice a persoanei, dar mai ales şi în cele mai multe cazuri, integritătii psihice ale acesteia!

# # #

În invocarea neconstituţionalităţii art. 87 alin 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului

nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a fost amintit şi art. 22 alin 2 din Constitu-
tia Romaniei, dar şi art. 5 din Declaraţia universală a drepturilor omului, art 3 din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art 7 din Pactul internaţion-
al cu privire la drepturile civile şi politice, aceste din urma acte normative fiind raportate la art.
20 din Constituţia Romaniei: “nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de ped-
eapsă sau de tratament inuman ori degradant”.

34 Decizia Curtii Constitutionale nr. 142 din 5 octombrie 1999 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art.37 alin.3 din Decretul nr.328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice, republicat, publicată în
Monitorul Oficial nr.3 din 07.01.2000

32
 Pentru analiza subiectului vom porni de la prevederile art. 1 din Convenţia împotriva
torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, ratificată de
România prin Legea 19/1990:
“Termenul „tortură“ desemnează orice act prin care se provoacă unei persoane, cu
intenţie, o durere sau suferinţe puternice, de natură fizică sau psihică, în special cu scopul de
a obţine, de la această persoană sau de la o persoană terţă, informaţii sau mărturisiri, de a o
pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis sau este bănuită că l-a
comis, de a o intimida sau de a face presiune asupra unei terţe persoane, sau pentru orice
alt motiv bazat pe o formă de discriminare, oricare ar fi ea, atunci când o asemenea durere
sau suferinţă sunt provocate de către un agent al autorităţii publice sau orice altă persoană
care acţionează cu titlu oficial, sau la instigarea sau cu consimţământul expres sau tacit al
unor asemenea persoane.”
Prelevarea probelor biologice de sânge se efectuează cu intenţie, provoacă
subiectului dureri fizice şi psihice, aşa cum am aratat mai sus, iar scopul nu este altul decât
de a obţine informaţii privind îmbibaţia alcoolică în sânge şi de a o pedepsi, în anumite
cazuri, pentru un act pe care se bănuieşte că l-a comis.
În scurta mea experienţă profesională am întâlnit 3 cazuri de trafic de droguri. Toţi cei
trei invinuiţi s-au considerat nevinovaţi pentru că “ei nu au facut trafic, doar avea asupra lor
anumite cantităţi de droguri”. Nici unul dintre cei trei nu citise Legea nr. 143/2000 privind
combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi au crezut că trafic de droguri înseamnă
doar comercializarea fără drept a respectivelor substanţe stupefiante.
De la Curtea Constituţională avem însă alte pretenţii. Tortura nu mai înseamnă
schingiuire, biciuire şi ardere pe rug! Avem o definiţie a torturii pe care dacă o lecturam cu
puţina atenţie observăm ca speţa de faţă se numără printre cazurile de tortură. Dacă
lecturam definiţia amintită nu putem considera că: „Nici unul din aceste criterii nu este însă
realizat în speţă, întrucât prin recoltarea probelor biologice nu i se poate provoca
conducătorului auto o durere sau suferinţe puternice, de natură fizică sau psihică, în scopul
de a se obţine mărturisiri sau informaţii. Operaţiunea de recoltare a probelor biologice nu se

33
face de un agent al autorităţii publice, respectiv de organul de poliţie, ci de către un personal
medical de specialitate, în instituţii spitaliceşti dotate cu mijloace medicale”35.
Chiar dacă ne repetam, opinia separată formulată de dl judecător Kozsokar Gabor pare a
fi singura fundamentată juridic.
„Este adevărat că recoltarea sângelui nu se efectuează de un agent al autorităţii publice,
dar nu mai puţin adevărat este şi faptul că agentul de circulaţie sau un alt lucrător de poliţie îl
obligă pe conducătorul auto, sub ameninţarea aplicabilităţii unei pedepse privative de
libertate, să se supună recoltării sângelui şi tot el solicită personalului medical, în virtutea
calităţii sale oficiale, să execute această operaţiune”.
O nuanţă poate prea subtilă pentru a fi înţeleasă de către subsemnatul este cea
reţinută de aceeaşi Curte, în aceeaşi decizie, conform căreia “conducătorul de autovehicul,
suspectat că a condus autovehiculul sub influenţa băuturilor alcoolice, nu este constrâns fizic
sau psihic să se supună recoltării probelor biologice, ci este invitat36 să se prezinte în acest
scop la o instituţie de specialitate, îndeplinindu-şi astfel o obligaţie legală”.
Dacă pedepsa cu închisoarea de la 2 la 7 ani nu este o constrângere, atunci cum
definim constrângerea, domnilor judecători?

35 Decizia Curtii Constitutionale nr. 142 din 5 octombrie 1999 referitoare la excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.37 alin.3 din Decretul nr.328/1966 privind circulaţia pe
drumurile publice, republicat, publicată în Monitorul Oficial nr.3 din 07.01.2000
36 Art. 38. - Conducătorii vehiculelor, cu excepţia celor trase sau împinse cu mâna, instructorii auto atestaţi să
efectueze instruirea practică a persoanelor pentru obţinerea permisului de conducere, precum şi examinatorul
autorităţii competente, în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de
conducere, sunt obligaţi să se supună testării aerului expirat şi/sau recoltării probelor biologice în vederea
stabilirii alcoolemiei ori a consumului de produse sau substanţe stupefiante ori a medicamentelor cu efecte
similare acestora, la solicitarea politistului rutier.

34
 C) Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

Judecătoria Bârlad a ridicat, din oficiu, o excepţie de neconstitutionalitate37,

considerând că textul de lege criticat contravine şi prevederilor constituţionale cuprinse în
art. 53, referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi,
dispoziţii ce trebuie să fie interpretate şi aplicate, astfel cum se prevede în art. 20 alin. 1 din
Constituţie, în concordanţă cu Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994.
Instanţa opinează că “deşi restrângerea unor drepturi pe care o implică dispoziţiile art.
37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966, republicat, este justificată de necesitatea apărării ordinii
publice şi pentru desfăşurarea instrucţiei penale, totuşi ea nu este proporţională cu scopul
legitim urmărit şi nu este absolut necesară instrucţiei penale. De asemenea, se apreciază că
alcoolemia poate fi stabilită şi prin alte probe biologice (în afara probelor de sânge) prin care
nu este încălcată integritatea fizică a conducătorului auto.”
Totodată se apreciază că posibilitatea îngreunării administrării probelor pentru
dovedirea săvârşirii infracţiunii de conducere în stare de ebrietate, prevăzută de alin. 1 al art.
37 din acelaşi decret, nu constituie un motiv suficient pentru justificarea încălcării unui drept
fundamental, şi anume dreptul la libertate.
Guvernul arată că “prin incriminarea sustragerii conducătorului auto de la recoltarea
probelor biologice, legiuitorul a urmărit să prevină producerea unor accidente de circulaţie,
adesea cu urmări deosebit de grave, motiv pentru care a considerat că alcoolemia trebuie
constatată. Desigur, imposibilitatea constatării pe cale clinică a alcoolemiei, creată prin
refuzul conducătorului auto de a se supune recoltării probelor biologice, nu împiedică
instanţa să stabilească, prin orice alt mijloc de probă, dacă conducătorul auto se afla în stare
de ebrietate sau avea o alcoolemie peste limita legală în momentul conducerii vehiculului pe
drumurile publice… De asemenea, se apreciază că nu sunt încălcate nici drepturile şi
libertăţile fundamentale ale persoanei căreia i se solicită să se prezinte la recoltarea probelor
biologice, aceasta nefiind privată de libertate în alte condiţii decât cele prevăzute de lege şi

37 Solutionata prin aceeasi Decizie a Curtii Constitutionale nr. 142 din 5 octombrie 1999 referitoare la
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.37 alin.3 din Decretul nr.328/1966 privind circulaţia
pe drumurile publice, republicat, publicată în Monitorul Oficial nr.3 din 07.01.2000

35
neacţionându-se împotriva voinţei ei prin forţă sau prin alte mijloace, pentru a i se recolta
probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”.
Curtea consideră excepţia ca neintemeiată, arătând că “pentru constatarea la timp şi
sancţionarea imediată şi corectă a faptei de conducere în stare de ebrietate, pedepsită prin
dispoziţiile alin. 1 şi alin. 2 ale art. 37 din Decretul nr. 328/1966 republicat, s-a impus
incriminarea din alin. 3 al art. 37 din acelaşi decret, legiuitorul fiind preocupat să prevină
astfel de fapte şi prin sancţionarea împiedicării constatării faptei de conducere sub influenţa
alcoolului,”
În scopul recoltării sângelui în vederea stabilirii alcoolemiei, subiectul este condus la
instituţia sanitară de către agentul de poliţie unde i se recolteaza probe de sange. O
asemenea reglementare violează atat libertatea individuală a persoanei, prevazuta la art. 23
alin.1 din Constituţie, cât şi dreptul la integritate fizică şi psihică şi dreptul de a nu fi supus
torturii prevăzute de art. 22 alin. 1 şi alin. 2 din acelaşi act normativ.
„Restrângerea exerciţiului libertăţii individuale nu se realizează în condiţiile prevăzute la
art. 53 din Constituţie, nu este o măsură necesară şi nici proporţională cu situaţia care o
determină. Săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de
către o persoană care se află în stare de ebrietate se poate stabili şi prin numeroase alte
probe, dacă persoana respectivă, din motive întemeiate, refuză să se supună recoltării
sângelui. De altfel, în momentul solicitării recoltării sângelui şi al refuzului instrucţia penală nu
este încă declanşată, iar textul de lege incriminator nu cere existenţa nici măcar a unor indicii
cu privire la săvârşirea vreunei fapte penale” opineaza dl judecator Kozsokar Gabor.
Ne intrebam ce fel de proportionalitate este aceea dacă subiectului îi sunt restrânse
drepturile şi libertaţile fundamentale mai sus amintite sau este pedepsit cu închisoarea de la
2 la 7 ani dacă nu acceptă prelevarea probelor de sânge şi implicit posibilitatea autoincrim-
inării sale în scopul protejării valorii sociale ocrotite de norma incriminatorie: acela de a facil-
ita probaţiunea unei alte presupuse infracţiuni şi nicidecum siguranţa traficului, aşa cum am
vazut mai sus.
Articolul 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale
privind dreptul la libertate şi la siguranţă enumeră cazurile în care este permisă restrângerea
drepturilor şi libertăţilor persoanei, însă cazul criticat nu se regaseşte în reglementarea
internaţională care are prioritate faţă de reglementările naţionale.

36
 CAPITOLUL IV
În loc de concluzie

În urmă cu 10 ani, Curtea Constituţională s-a pronunţat cu privire la excepţia de

neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 privind circulaţia
pe drumurile publice, republicat, excepţie ridicată din oficiu de Judecătoria Bârlad.
Soluţia instanţei s-a materializat in Decizia nr.142 din 5 octombrie 1999 publicată în
Monitorul Oficial nr. 3 din 07.01.2000.
Chiar dacă opinia d-lui judecător Kozsokár Gábor a fost una separată, consider ca
este demnă a fi luată in seamă nu numai în loc de concluzie în prezenta lucrare.
Pentru acest motiv o voi reda, în cele ce urmează, cu precizarea ca ma raliez întru
totul acesteia, părerea subsemnatului fiind identică încă dinainte de a lua la cunostinţa de
existenţa acestei decizii.

37
 DECIZIA Nr.142 din 5 octombrie 1999
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art.37 alin.3 din Decretul nr.328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice, republicat
Publicată în Monitorul Oficial nr.3 din 07.01.2000
...

OPINIE SEPARATĂ

Contrar constatării majorităţii membrilor Curţii Constituţionale, apreciez că sesizarea

Judecătoriei Bârlad, care a ridicat din oficiu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art.37 alin.3 din Decretul nr.328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice, republicat, este
întemeiată pentru mai multe motive. Astfel:
1. Textul de lege criticat, potrivit căruia “Sustragerea de la recoltarea probelor biologice
în vederea stabilirii alcoolemiei se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 5 ani”, deşi nu
prevede în mod expres, totuşi are în vedere, în primul rând, recoltarea sângelui. Principala
probă în stabilirea existenţei faptelor incriminate prin art.37 din Decretul nr.328/1966,
republicat, o constituie rezultatul analizei de laborator privind concentraţia alcoolică în sânge.
Singurul rezultat cert şi concludent în stabilirea alcoolemiei, cel puţin dintre mijloacele
utilizate până în prezent în România, îl dă analiza de laborator a sângelui. Eventuala
recoltare şi analiză şi a altor probe biologice sunt doar complementare.
Această concluzie rezultă şi din textul alin.1 al art.37 din Decretul nr.328/1966,
republicat, care incriminează fapta persoanei care conduce un autovehicul pe drumurile
publice în două ipoteze distincte: a) dacă “are în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte
limita legală”; sau b) dacă “se află în stare de ebrietate”. De altfel, şi art.52 din acelaşi decret
prevede că răspunderea penală a conducătorilor de autovehicule o atrage “îmbibaţia
alcoolică în sânge [...] de cel puţin 10/00”. Or, stabilirea existenţei îmbibaţiei alcoolice în sânge
şi a nivelului acesteia nu se poate face decât prin prelevarea şi analiza de laborator a
sângelui.

38
 2. Prelevarea sângelui lezează, în mod evident, integritatea fizică şi psihică a persoanei,
contravenind astfel garanţiei prevăzute de art.22 alin.(1) din Constituţie. Convenţia împotriva
torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante defineşte
termenul tortură ca fiind “orice act prin care se provoacă unei persoane, cu intenţie, o durere
sau suferinţe puternice, fizice ori psihice, mai ales cu scopul de a obţine de la această
persoană sau de la o persoană terţă informaţii sau mărturisiri”, cu condiţia ca acea durere
sau suferinţă să fi fost “aplicată de către un agent al autorităţii publice sau de orice altă
persoană care acţionează cu titlu oficial”.
Gradul de durere sau de suferinţă provocată prin prelevarea sângelui este un fapt relativ
şi diferă de la persoană la persoană. Pentru unele persoane aceasta reprezintă un fapt
banal, care nu provoacă nici măcar o emoţie semnificativă, iar pentru altele, chiar şi simpla
administrare a unei injecţii reprezintă un adevărat chin fizic, dar, mai ales, psihic. Este de
observat că textul art.37 alin.3 din Decretul nr.328/1966republicat, nu distinge în această
privinţă şi nu condiţionează incriminarea de caracterul nejustificat al “sustragerii”. În cele mai
multe cazuri “sustragerea” se materializează în refuzul persoanei de a se supune prelevării
de sânge. Potrivit textului de lege criticat, nu are semnificaţie dacă persoana respectivă, prin
refuzul său de a se supune recoltării sângelui, s-a apărat faţă de iminenţa provocării unor
dureri ori suferinţe fizice sau psihice ori a urmărit un alt scop.
Este adevărat că recoltarea sângelui nu se efectuează de un agent al autorităţii publice,
dar nu mai puţin adevărat este şi faptul că agentul de circulaţie sau un alt lucrător de poliţie îl
obligă pe conducătorul auto, sub ameninţarea aplicabilităţii unei pedepse privative de
libertate, să se supună recoltării sângelui şi tot el solicită personalului medical, în virtutea
calităţii sale oficiale, să execute această operaţiune.
3. Nici textul art.37 alin.3 din Decretul nr.328/1966, republicat, şi nici un alt text al actului
normativ respectiv nu cer ca solicitarea supunerii la prelevarea de sânge să se bazeze pe
existenţa unor date sau indicii temeinice că persoana controlată ar fi condus autovehiculul în
timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În atare condiţii, solicitarea poate fi adresată
unor conducători auto care au consumat băuturi alcoolice, dar şi altora, care înainte de a
conduce nu au consumat nici un fel de băuturi alcoolice. Pentru o persoană care ştie că nu a
consumat băuturi alcoolice şi nu a încălcat nici o regulă de circulaţie suspectarea sa în public
ca un potenţial infractor şi supunerea sa, pe acest temei, testului de gradare a alcoolemiei

39
apar ca fiind un tratament degradant. Prin urmare, textul de lege criticat permite încălcarea
dreptului fundamental consacrat prin art.22 alin.(2) din Constituţie.
4. În scopul recoltării sângelui în vederea stabilirii alcoolemiei, conducătorul auto este
condus la instituţia sanitară de către agentul de poliţie. Chiar dacă această “conducere” nu
se realizează prin constrângere fizică, punerea în vedere prin textul de lege criticat că, în caz
de refuz, va suporta pedeapsa închisorii de la 1 an la 5 ani reprezintă o constrângere tot atât
de puternică. O asemenea reglementare violează libertatea individuală a persoanei, contrar
prevederilor art.23 alin.(1) din Constituţie.
Restrângerea exerciţiului libertăţii individuale nu se realizează în condiţiile prevăzute la
art.49 din Constituţie, nu este o măsură necesară şi nici proporţională cu situaţia care o
determină. Săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de
către o persoană care se află în stare de ebrietate se poate stabili şi prin numeroase alte
probe, dacă persoana respectivă, din motive întemeiate, refuză să se supună recoltării
sângelui. De altfel, în momentul solicitării recoltării sângelui şi al refuzului instrucţia penală nu
este încă declanşată, iar textul de lege incriminator nu cere existenţa nici măcar a unor indicii
cu privire la săvârşirea vreunei fapte penale.
5. Greşit se reţine că recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei
constituie o măsură de prevenire, în scopul apărării siguranţei circulaţiei rutiere. În realitate
această măsură urmăreşte obţinerea de probe pentru dovedirea unei fapte consumate,
prezumată a fi fost comisă de persoana supusă testului. Prevenirea pericolului asupra
siguranţei circulaţiei rutiere se poate realiza prin interzicerea sau împiedicarea persoanei
bănuite, în mod întemeiat, că se află sub influenţa băuturilor alcoolice de a mai conduce
autovehiculul şi nu prin strângerea de dovezi cu privire la o faptă comisă anterior.
6. Obligaţia conducătorului auto de a se supune recoltării probelor biologice de orice fel
decurge, într-adevăr, din lege, dar tocmai pentru aceasta consider textul de lege respectiv ca
fiind neconstituţional. Persoana care solicită eliberarea permisului de conducere îşi asumă
răspunderea de a respecta regulile de circulaţie rutieră, conştientă fiind că în cazul încălcării
acestora va fi pasibilă de sancţiunile prevăzute de lege, dar nu şi obligaţia de a se supune
oricând, chiar şi fără existenţa unor motive întemeiate, recoltării probelor biologice în
vederea stabilirii alcoolemiei.

40
 7. Cel mai important motiv de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.37 alin.3 din Decretul
nr.328/1966, republicat, mi se pare a fi încălcarea prin aceste dispoziţii a principiului
prezumţiei de nevinovăţie consacrat în art.23 alin.(8) din Constituţie. Obligarea persoanei de
a se supune recoltării probelor biologice şi pedepsirea sa în caz de refuz se bazează pe
prezumţia, formulată chiar anterior începerii urmăririi penale, că aceasta a condus
autovehiculul pe drumurile publice în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Cu
alte cuvinte, textul de lege criticat priveşte pe toţi conducătorii auto ca potenţiali infractori. Şi
mai semnificativ este faptul că dispoziţiile legale criticate obligă conducătorul auto, sub
ameninţarea cu pedeapsa privativă de libertate, să producă probe cu privire la propria-i
vinovăţie. Aceasta echivalează cu scopul prevăzut de Convenţia împotriva torturii şi altor
pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, în definiţia termenului “tortură”,
acela de a obţine o “mărturisire”. Constrângerea unei persoane de a face mărturisiri sau de a
produce dovezi cu privire la propria-i vinovăţie semnifică tot violarea principiului prezumţiei
de nevinovăţie.
Această apreciere are în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, de exemplu Curtea Europeană a statuat, în cazul Barberá, Massegné şi Jabardo
împotriva Franţei, că paragraful 2 al art.6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi
a libertăţilor fundamentale, “care consacră principiul prezumţiei de nevinovăţie, reclamă,
între altele, ca sarcina probelor să revină acuzării şi ca dubiul să profite acuzatului”. În cazul
Miailhe împotriva Franţei aceeaşi Curte a reţinut violarea art.6 din convenţie, atunci când o
“atingere adusă dreptului, pentru orice «acuzat», în sensul [...] de a păstra tăcerea şi de a nu
contribui deloc la propria sa incriminare”. În cazul Minelli împotriva Elveţiei Curtea Europeană
a reţinut, de asemenea, că “prezumţia de nevinovăţie nu este respectată dacă, fără stabilirea
legală prealabilă a culpabilităţii unui învinuit [...], o decizie judiciară care îl priveşte reflectă
sentimentul că este vinovat”. Judecător, Kozsokár Gábor

41