Sunteți pe pagina 1din 88

C h i ş i n ă u - 2008

Organizarea şi Desfăşurarea Întrunirilor - Aspecte


Legislative - Ghid
Autori:
Alexandru Postica, Vasile Spinei, Sergiu Ostaf

Asociaţia Promo-LEX
str. Dumitru Rîşcanu, 11/41, Chişinău, Moldova
Tel./fax: +373 22/ 450024. gsm: +373/ 69070800
E-mail: promolex@yahoo.com Url: www.promolex.md
Pentru corespondenţă: C.P. 89, MD-2012 Chişinău, Moldova

Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului (CREDO)


str. Alexandru Hasdeu 95 “A”, MD2005 Chişinău, Moldova
Tel.: +373 22/ 212816; 278482. Fax: +373 22/ 225257;
E-mail: credo@credo.md Url: www.credo.md

Centrul “Acces-info”
str. V. Alecsandri 13, bir. 26, MD-2009 Chişinău, Moldova
Tel./fax: +373 22/ 28-13-94. Gsm: +373/ 69167820
E-mail: accesinfo1@yahoo.com Url: www.acces-info.org.md

Procesare computerizată:
Ion Madiudin (0 691 70303)

Se distribuie gratuit

Publicaţia apare graţie sprijinului financiar al Agenţeiei Suedeze de Dezvoltare


şi Cooperare Internaţională (Sida) şi al Fundaţiei Soros-Moldova (FSM).
Punctele de vedere şi opiniile exprimate in Ghid aparţin autorilor şi nu reflectă
neapărat opinia finanţatorului şi nu pot fi interpretate sub nici o formă în acest sens.
Cuprins
Aspecte generale.................................................................................. 1
1. Care sînt prevederile-cheie cu privire la dreptul libertăţii întrunirilor,
incluse în actele organismelor internaţionale?
2. Care este corelaţia dintre libertatea întrunirilor paşnice şi libertatea
de exprimare?
3. Ce se prevede la capitolul interzicerea discriminării în raport cu
exercitarea libertăţii de întrunire?
4. Care sînt noţiunile de reper date de organismele internaţionale
pentru definirea întrunirilor?
5. Care sînt principiile internaţionale cu privire la asigurarea aplicării
uniforme a libertăţii întrunirilor ?

Aspecte practice.................................................................................... 11
1. Care sînt normele constituţionale ce garantează libertatea exprimării
şi libertatea întrunirilor?
2. Care este scopul Legii privind întrunirile?
3. Care este obiectul Legii?
4. Care este semnificaţia definiţiilor întrunirii din Lege?
5. Care sînt principiile stipulate în Lege?
6. Unde pot fi desfăşurate întrunirile?
7. Cine poate fi organizator al întrunirii?
8. Cine poate să participe la întrunire?
9. Ce echipamente tehnice pot fi utilizate pentru desfăşurarea
întrunirilor?
10. Cum trebuie să procedeze persoana care intenţionează să desfăşoare
o întrunire?
11. Care sînt condiţiile de înregistrare a cererii?
12. Cum se procedează în cazul întrunirilor cu un număr redus de
participanţi?
13. Autoritatea publică este obligată să asigure anumite servicii solicitate
de către organizatori?
14. Cum se procedează atunci cînd mai multe persoane solicită
organizarea unor întruniri simultane în acelaşi loc?
15. Cum se procedează în cazurile cînd organul abilitat şi organizatorii
întrunirilor nu ajung la un numitor comun?
16. Ce acte sînt necesare în cazul întrunirii spontane?
17. Care întruniri pot fi interzise?
18. Autoritatea administraţiei publice are dreptul să contesteze
desfăşurarea întrunirilor spontane?
19. Autorităţile publice, pot elimina elementele ilicite a unei întruniri?
20. Autoritatea administraţiei publice poate recomanda organizatorilor
schimbarea condiţiilor de desfăşurare a întrunirii?
21. Care sînt condiţiile de desfăşurare a întrunirilor?
22. În timpul întrunirilor sînt permise înregistrările?
23. Care sînt competenţele organizatorilor?
24. Care sînt obligaţiile participanţilor la întrunire?
25. Ce se întîmplă în cazul încalcării ordinii publice?
26. Care sînt condiţiile pentru sistarea imediată a întrunirii?
27. Care sînt condiţiile de dispersare a participanţilor la întrunire?
28. Ce răspundere poartă organizatorii şi participanţii la întrunire?

Proceduri judiciare............................................................................... 29
1. Cine poate interzice desfăşurarea unei întruniri?
2. Cine are dreptul să conteste hotărîrea judecătorească?
3. În ce constă principiul egalităţii în faţa legii şi a justiţiei?
4. Care sunt posibilităţile de a se apăra de imixtiunea nejustificată a
autorităţilor în dreptul la libertatea întrunirii.
5. Care sînt cerinţele faţă de forma şi conţinutul cererii de chemare în
judecată?
6. Cine trebuie să semneze cererea?
7. Ce documente se anexează în mod obligatoriu la cerere?
8. Cum se procedează în cazurile cînd cererea nu este completă?
9. Cum se procedează în cazurile cînd lichidarea imediată a neajunsurilor
este imposibilă?
10. În ce cazuri judecătorul poate refuza primirea cererii de chemare în
judecată?
11. În ce cazuri judecătorul poate restitui cererea?
12. În ce cazuri judecătorul poate să nu dea curs cererii de chemare în
judecată?
13. Care sînt condiţiile de judecare a pricinii de interzicere a petrecerii
unei întruniri?
14. Ce acte sînt îndeplinite de judecător la etapa de pregătire a cauzei?
15. Care este denumirea părţilor în procesul judiciar?
16. Care sunt drepturile cele mai importante ale părţilor în proces?
17. Sînt prevăzute sancţiuni pentru nerespectarea obligaţiilor
procedurale?
18. Care sînt normele de comportament, special prevăzute, la şedinţa de
judecată?
19. Care e modalitatea utilizării mijloacelor tehnice în cadrul şedinţelor
de judecată?
20. În ce cazuri şedinţele de judecată pot fi închise?
21. Care este procedura de examinare în cazul şedinţelor secrete?
22. În ce constă principiul nemijlocirii şi oralităţii în dezbaterile
judiciare?
23. Care este modalitatea comunicării actelor de procedură?
24. Cum se procedează în cazul amînării judecării cauzei?
25. Ce este citaţia şi cum se înfăptuieşte înştiinţarea judiciară?
26. Care este modalitatea înmînării citaţiei?
27. Care persoane nu pot fi audiate ca martori în judecată?
28. Care sînt regulile de prezentare a înregistrărilor audio-video?
29. Care este modalitatea reproducerii înregistrărilor audio-video?
30. Este asigurată păstrarea şi restituirea suporturilor înregistrărilor
audio-video?
31. Este obligatorie încheierea procesului verbal?
32. Care e modalitatea încheierii procesului verbal?
33. Suportul înregistrării audio se anexează la procesul-verbal?
34. Participanţii la proces pot solicita instanţei să dea citire unor părţi din
procesul verbal?
35. Cum se procedează atunci cînd participantul la proces nu poate veni
la şedinţă?
36. Care este procedura examinării pricinii în fond?
37. Care sînt condiţiile de audiere a martorilor?
38. Cînd se cercetează probele?
39. Cînd se consideră finalizată examinarea pricinii?
40. Ce sînt susţinerile orale?
41. Cum se desfăşoară deliberările?
42. Cine poate lua parte la deliberare?
43. Care este procedura consemnării rezultatului deliberării?
44. În ce constă hotărîrea judecătorească?
45. Care este componenţa hotărîrii?
46. Cum se procedează atunci cînd hotărîrea trebuie redactată?
47. În ce cazuri se emit hotărîri suplimentare?
48. Cum se procedează atunci cînd sînt necesare explicaţii
suplimentare?
49. Care hotărîri sînt definitive şi care sînt irevocabile?
50. Dacă hotărîrea este irevocabilă, se poate înainta o nouă cerere de
chemare în judecată?
51. În ce termen sînt expediate copiile de pe hotărîrea judecătorească?

Mecanisme naţionale de apărare a


dreptului la întrunire.......................................................................... 63
1. Care sînt sancţiunile prevăzute de Codul cu privire la contravenţiile
administrative?
2. Care sînt normele de bază privind apărarea drepturilor personale,
inclusiv şi dreptul la întruniri, prevăzute de Codul civil?
3. Care sînt sancţiunile în domeniul întrunirilor, prevăzute de Codul
penal?

Sesizarea Curţii Europene pentru Drepturile Omului......... 72


1. Ce este Curtea Europeană a Drepturilor Omului?
2. În ce măsură judecătorii de la CEDO sînt independenţi faţă de statele
de care au fost desemnaţi?
3. Care sînt atribuţiile CEDO?
4. Cînd poate fi sesizată Curtea Europeană a Drepturilor Omului?
5. Petiţionarul trebuie să fie în mod obligatoriu cetăţean al unui stat-
membru al Consiliului Europei?
6. Cine poate depune cerere la CEDO?
7. Există condiţii prealabile care trebuie îndeplinite în faţa instanţelor
judecătoreşti naţionale?
8. Cine este pîrîtul în cauzele expediate Curţii Europene?
9. Cum se poate sesiza CEDO?
10. Care sînt cazurile-cheie, cu titlu de precedent, examinate de către
Curtea Europeană?
Aspecte generale

1. Care sînt prevederile-cheie cu privire la


dreptul libertăţii întrunirilor, stipulate în
actele organismelor internaţionale?
Actele internaţionale principale sînt:
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (adop-
tată şi proclamată de Adunarea Generală a O.N.U.
prin Rezoluţia nr. 217 A (III) din 10 decembrie 1948
la New York. Republica Moldova a aderat la Decla-
raţie prin Hotărîrea Parlamentului nr. 217-XII din
28.07.90, publicată în ediţia oficială “Tratate inter-
naţionale”, 1998, volumul 1, pag. 11), prevede în art.
20(1):
1. Orice persoană are dreptul la libertatea de în-
trunire şi de asociere paşnică.
2. Nimeni nu poate fi silit să facă parte dintr-o aso-
ciaţie.”
Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi
politice (adoptat şi deschis spre semnare de Adu-
narea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la
16 decembrie 1966 la New York. Intrat în vigoare la
23 martie 1967. Ratificat prin Hotărîrea Parlamen-
tului Republicii Moldova nr. 217-XII din 28.07.90. În

--
vigoare pentru Republica Moldova din 26 aprilie
1993. Publicat în ediţia oficială „Tratate internaţio-
nale”, 1998, volumul 1, pag.30.) consacră întruniri-
lor art. 21: 
“Dreptul la întrunire paşnică este recunoscut. Exer-
citarea acestui drept nu poate fi supusă decît re-
stricţiilor conforme cu legea şi necesare într-o soci-
etate democratică, în interesul securităţii naţionale,
al securităţii publice, al ordinii publice ori pentru a
ocroti sănătatea sau moralitatea publică sau drep-
turile şi libertăţile altora.”   
Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a
Libertăţilor Fundamentale (adoptată la Roma la 4
noiembrie 1950. A intrat în vigoare la 3 septembrie
1953. În vigoare pentru Republica Moldova din 1
februarie 1998. Publicată în ediţia oficială „Tratate
internaţionale”, 1998, volumul 1, pag.341) stipulea-
ză în art. 11:
1. Orice persoană are dreptul la libertatea de
întrunire paşnică şi la libertatea de asociere, inclu-
siv dreptul de a constitui cu alţii sindicate şi de a se
afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale.
2. Exercitarea acestor drepturi nu poate face
obiectul altor restrîngeri decît acelea care, prevă-
zute de lege, constituie măsuri necesare, într-o so-
cietate democratică, pentru securitatea naţională,
siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea

--
infracţiunilor, protejarea sănătăţii sau a moralei ori
pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altora.
Prezentul articol nu interzice ca restrîngeri legale
să fie impuse exercitării acestor drepturi de către
membrii forţelor armate, ai poliţiei sau ai adminis-
traţiei de stat.”

2. Care este corelaţia dintre libertatea


întrunirilor paşnice şi libertatea de
exprimare?
Libertatea întrunirilor este considerată drept forma
instituţională a libertăţii de exprimare. Întrunirile
paşnice pot servi mai multor scopuri inclusiv (nu
şi exclusiv) expresiei opiniilor şi apărării intereselor
comune, celebrării, comemorării, pichetării şi pro-
testului. Libertatea întrunirii paşnice poate avea
o semnificaţie simbolică şi instrumentală şi poate
constitui o conexiune importantă în susţinerea şi
dezvoltarea culturii şi în conservarea identităţilor
minoritare. Libertatea întrunirii este de o impor-
tanţă fundamentală pentru dezvoltarea personală,
demnitatea şi împlinirea fiecărui individ precum
şi pentru progresul şi bunăstarea societăţii. Liber-
tatea întrunirilor este de asemenea recunoscută
drept una din premisele unei democraţii funcţio-
nale. Facilitarea participării la întrunirile paşnice
– împreună cu organizarea alegerilor în conformi-

--
tate cu standardele internaţionale – contribuie la
garantarea tuturor membrilor societăţii a posibili-
tăţii de a-şi exprima opiniile comune. În acest caz,
libertatea întrunirii paşnice constituie o formă de
democraţie directă. Ea facilitează dialogul din in-
teriorul societăţii civile, precum şi între societatea
civilă, liderii politici şi guvern. Printr-o acoperire
mediatică potrivită întrunirile publice comunică
cu întreaga lume, iar în ţările în care mijloacele de
informare sînt limitate sau restricţionate, libertatea
întrunirii este vitală pentru cei care doresc să atragă
atenţia asupra chestiunilor locale.

3. Ce se prevede la capitolul interzicerea dis-


criminării în raport cu exercitarea libertăţii
de întrunire?
Convenţia Europeană pentru Drepturile Omu-
lui în articolul 14 prevede expres că: “Exercitarea
drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta
Convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deose-
bire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă,
religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine
naţionala sau socială, apartenenţă la o minoritate
naţionala, avere, naştere sau orice altă situaţie...”

--
4. Care sînt noţiunile de reper date de or-
ganismele internaţionale pentru definirea
întrunirilor?
Conform Direcţiilor Oficiului pentru Instiţiile Demo-
cratice şi Drepturile Omului cu privire la libertatea
întrunirilor paşnice, recomandate de Comisia de la
Veneţia ca principii directorii pentru statele mem-
bre ale Consiliului Europei, o întrunire înseamnă
prezenţa intenţionată şi temporară a unui număr
de indivizi într-un loc public care nu este o clădire
sau o structură în scopuri de exprimare comune.
Această definiţie nu trebuie interpretată astfel încît
să prevină extinderea protecţiei asupra altor genuri
de întruniri, cum ar fi întrunirile desfăşurate în spaţii
sau structuri cu proprietate publică sau privată. În
timp ce toate tipurile de întruniri paşnice merită să
fie protejate, întrunirile publice care au loc în spaţiu
public care nu reprezintă clădiri sau structuri pro-
voacă chestiuni regulatorii deosebite şi din acest
considerent reprezintă subiectul acestor Direcţii.
Doar întrunirile paşnice sînt protejate. O întruni-
re trebuie considerată paşnică dacă organizatorii
acesteia au intenţii paşnice. Interpretarea terme-
nului ”paşnic” urmează să includă comportamen-
tul care ar putea irita sau ofensa persoanele care se
opun ideilor sau pretenţiilor pe care aceasta încear-
că să le promoveze şi chiar comportamentul care
--
deliberat blochează, împiedică sau obstrucţionea-
ză activităţile terţelor părţi.
Există: întruniri spontane, întruniri cu participarea
redusă, întruniri simultane.
Întruniri spontane. Legea trebuie să ofere explicit
excepţii de la obligativitatea unei notificări pre-
alabile în cazul în care prezentarea unei notificări
prealabile este impracticabilă. Chiar dacă nu exis-
tă temeiuri rezonabile pentru a motiva eşecul de
prezentare a unei notificări prealabile, autorităţile
trebuie să protejeze şi să asigure orice întrunire
spontană atît timp cît natura acesteia este paşnică.
Organizatorii care ignoră sau refuză să se confor-
meze unor cerinţe valide de notificare prealabilă
pot fi ulterior acţionaţi în instanţă.
Întruniri simultane. Toate persoanele şi grupurile
au un drept egal să fie prezente în locurile publice
pentru a-şi exprima opiniile. De aceea, persoanele
au dreptul să se adune împotriva unei demonstra-
ţii pentru a-şi exprima dezacordul cu opiniile ex-
primate într-o altă întrunire publică. La asemenea
ocazii, coincidenţa de timp şi de loc a celor două
întruniri este probabil o parte esenţială a mesajului
exprimat de către a doua întrunire. Întrunirile spon-
tane asociate trebuie să fie facilitate pentru a avea
loc pe cît este posibil în raza de viziune şi auzire a

--
ţintei lor şi atîta timp cît ele nu interferează fizic cu
cealaltă întrunire.

5. Care sînt principiile internaţionale cu


privire la asigurarea aplicării uniforme a
libertăţii întrunirilor?
Oficiul pentru Instituţiile Democratice şi Drepturile
Omului stabileşte următoarele principii:
Principiul 1. Prezumţia în favoarea desfăşurării întru-
nirilor. În calitate de drept fundamental şi de bază,
libertatea întrunirilor paşnice trebuie în măsura po-
sibilităţilor să fie exercitată fără reglementări. Orice
lucru care nu este în mod expres interzis prin lege
trebuie presupus a fi permis şi cei care doresc să
se întrunească nu trebuie să obţină o permisiune
pentru a realiza acest lucru. Prezumţia în favoarea
desfăşurării întrunirilor trebuie clar şi explicit stabi-
lită prin lege.
Principiul 2. Datoria Statului de a proteja întrunirile
paşnice. Este responsabilitatea Statului să pună în
aplicare mecanisme şi proceduri adecvate pentru a
se asigura că libertatea este exercitată în mod prac-
tic şi nu este subiectul unor reglementări birocrati-
ce ne-obligatorii.
Principiul 3. Legitimitatea. Orice restricţie impusă
trebuie să aibă o bază formală în cadrul legii. Legea
--
în sine trebuie să fie compatibilă cu legislaţia inter-
naţională cu privire la drepturile omului şi trebuie
să fie suficient de precisă pentru ca un individ să
poată aprecia dacă comportamentul său va contra-
vine sau nu cu legea şi care ar putea fi consecinţele
unei asemenea imixtiuni.
Principiul 4. Proporţionalitatea. Oricare restricţii
impuse libertăţii întrunirilor trebuie să fie propor-
ţională. Trebuie acordată preferinţă celor mai puţin
restrictive măsuri, pe care le urmăresc autorităţile,
pentru realizarea legitimităţii obiectivelor. Disper-
sarea întrunirilor poate fi doar o măsură de ultimă
ocazie. Din această cauză, principiul de proporţio-
nalitate solicită ca autorităţile să nu impună restric-
ţii de rutină, care ar dăuna fundamental caracteru-
lui evenimentului, cum ar fi trasarea marşurilor prin
spaţii mai puţin centrale ale oraşului. Aplicarea de
acoperire a restricţiilor legale tinde să fie supra-in-
clusivă şi prin aceasta eşuează testul proporţionali-
tăţii pentru că nu au fost luate în calcul circumstan-
ţele specifice ale cazului.
Principiul 5. Administrarea corectă. Publicul trebu-
ie să cunoască care organism este responsabil de
luarea deciziilor în reglementarea libertăţii întru-
nirilor şi acest lucru trebuie clar expus prin lege.
Autoritatea de reglementare trebuie să se asigure
că publicul larg are accesul adecvat la informaţii

--
veridice şi să opereze într-o manieră accesibilă şi
transparentă.
Principiul 6. Nediscriminarea.
a. Libertatea întrunirilor paşnice urmează să fie
exercitată în mod egal de toate persoanele. În re-
glementarea libertăţii întrunirilor, autorităţile re-
levante nu trebuie să discrimineze contra oricărui
individ sau grup în baza oricărui motiv cum ar fi
rasa, culoarea, genul, limba, religia, opiniile politice
sau de altă natură, originea naţională sau socială,
proprietatea, statutul la naştere sau de alt gen. Li-
bertatea de a organiza sau de a participa la întruniri
publice trebuie acordată atît indivizilor cît şi institu-
ţiilor; membrilor grupurilor minoritare sau indige-
ne; atît naţionalilor cît şi non-naţionalilor (inclusiv
persoane fără cetăţenie, refugiaţi, cetăţeni străini,
solicitanţi de azil, migranţi şi turişti); atît bărbaţilor
cît şi femeilor, şi persoanelor care nu sînt în deplină
capacitate legală, inclusiv peroane cu boli mintale.
b. Legea trebuie să recunoască dreptul copilului
de a participa şi organiza o întrunire paşnică. Cu re-
spectiva atenţie asupra capacităţilor evolutive ale
copilului, dreptul copiilor de a organiza o întrunire
poate fi subiectul unor restricţii cum ar fi vîrsta mi-
nimă a organizatorilor sau cerinţa obţinerii acordu-
lui părinţilor sau a tutorilor.

--
c. Libertatea întrunirilor personalului poliţiei sau
forţelor armate nu trebuie limitat decît în cazul în
care motivul limitării este în relaţie directă cu res-
ponsabilităţile de serviciu ale acestora şi doar în
scopul absolutei necesităţi în lumina considerente-
lor datoriilor profesionale.

- 10 -
Aspecte practice

1. Care sînt normele constituţionale ce ga-


rantează libertatea exprimării şi libertatea
întrunirilor?
Constituţia Republicii Moldova (adoptată la
29.07.94, Monitorul Oficial al Republicii Moldova
nr. 1 din 18.08.94) stipulează:
Articolul 32. Libertatea opiniei şi a exprimării
(1) Oricărui cetăţean îi este garantată libertatea
gîndirii, a opiniei, precum şi libertatea exprimării în
public prin cuvînt, imagine sau prin alt mijloc posi-
bil.
(2) Libertatea exprimării nu poate prejudicia onoa-
rea, demnitatea sau dreptul altei persoane la viziu-
ne proprie.
(3) Sînt interzise şi pedepsite prin lege contestarea
şi defăimarea statului şi a poporului, îndemnul la
război de agresiune, la ură naţională, rasială sau re-
ligioasă, incitarea la discriminare, la separatism teri-
torial, la violenţă publică, precum şi alte manifestări
ce atentează la regimul constituţional.

- 11 -
Articolul 40. Libertatea întrunirilor
Mitingurile, demonstraţiile, manifestările, proce-
siunile sau orice alte întruniri sînt libere şi se pot
organiza şi desfăşura numai în mod paşnic, fără nici
un fel de arme.”

2. Care este scopul Legii privind întrunirile?


Legea are drept scop garantarea exercitării de ori-
care persoană a libertăţii întrunirilor în modul pre-
văzut de Constituţia Republicii Moldova şi de ac-
tele internaţionale la care Republica Moldova este
parte.
Legea dată a fost adoptată pentru a se conforma
la obligaţiunea din Planul de acţiuni Uniunea Eu-
ropeană – Republica Moldova, care prevede adu-
cerea legislaţiei naţionale la standardele Uniunii
Europene. Legea a fost elaborată cu participarea
unor reprezentanţi ai societăţii civile din Republica
Moldova.

3. Care este obiectul Legii?


Legea reglementează modul de organizare şi de
desfăşurare a întrunirilor în afara clădirilor. Nu sînt
supuse prevederilor prezentei legi organizarea şi
desfăşurarea întrunirilor cu caracter religios, sub
formă de oficiere a unor servicii divine, sau a altor

- 12 -
manifestări tradiţionale; manifestărilor sportive,
cultural-artistice şi a altor activităţi de divertisment;
acţiunilor cu caracter comercial.

4. Care este semnificaţia definiţiei întrunirii


din Lege?
Întrunire reprezintă prezenţă temporară şi intenţi-
onată a unui grup de persoane, aflate împreună cu
scopul exprimării unor idei sau atitudini. Întrunirile
se pot desfăşura într-un singur loc sau prin depla-
sarea participanţilor, inclusiv prin combinarea staţi-
onării cu deplasarea pe un anumit traseu.
Legea prevede 3 situaţii specifice de desfăşurare a
întrunirilor publice.
Întrunire cu un număr redus de participanţi -  în-
trunire la care iau parte cel mult 50 de persoane.
Întrunire spontană -  întrunire ale cărei iniţiere şi
desfăşurare reprezintă un răspuns direct şi imediat
la evenimentele din societate şi care, din punctul
de vedere al participanţilor la aceasta, nu poate fi
amînată, motiv pentru care procedura ordinară de
notificare nu este posibilă.
Întruniri simultane - întruniri care se desfăşoară în
acelaşi loc şi în acelaşi timp, care pot avea sau nu
aceleaşi motive sau scopuri, ai căror organizatori
pot avea opinii similare, diferite sau contradictorii.  
- 13 -
Aceste situaţii specifice sunt incluse în legislaţie
pentru a facilita realizarea întrunirilor publice. În-
trunirile spontane acomodează dreptul persoane-
lor de a demonstra în public în cazul situaţiilor care
provoacă o reacţie imediată şi urgentă, în aceste si-
tuaţii obligarea organizatorilor de a se conforma la
proceduri care durează în timp chiar şi cîteva zile ar
reprezenta o restricţie şi nu facilitarea întrunirilor.
Întrunirile simultane se referă la contrademonstra-
ţii, întruniri paralele care au loc în acelaşi loc şi timp
cu întrunirea principală. Aceasta definiţie permite
facilitarea desfăşurării acestor întruniri, astfel încît
societatea poate afla mai multe puncte de vedere.

5. Care sînt principiile stipulate în Lege?


Articolul 4 al Legii prevede cîteva principii de bază
în realizarea libertăţii de întrunire:
a) proporţionalitatea, conform căreia, la aplicarea
oricărei restricţii libertăţii întrunirilor, autorităţile
publice trebuie să respecte echilibrul dintre necesi-
tatea unei astfel de restricţii într-o societate demo-
cratică şi exercitarea dreptului la întrunire;
b) nediscriminarea, conform căreia dreptul la în-
trunire este garantat tuturor persoanelor, indife-
rent de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de
limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă
- 14 -
politică, de avere, de origine socială sau de oricare
alt criteriu;
c) legalitatea, conform căreia drept temeiuri jus-
tificative pentru interzicerea întrunirii sau pentru
limitarea în orice fel a libertăţii întrunirilor pot servi
doar prevederile legale, fără ca autorităţile publice
să poată pune în discuţie oportunitatea unei întru-
niri;
d) prezumţia în favoarea desfăşurării întrunirilor,
conform căreia, la examinarea declaraţiei preala-
bile privind desfăşurarea unei întruniri, orice dubiu
va fi interpretat de către autorităţile publice în fa-
voarea exercitării dreptului la întrunire.
Aceste principii oferă un cadru general pentru in-
terpretarea prevederilor concrete ale legii, susţin
interpretarea normelor şi situaţiilor care nu îşi gă-
sesc o reglementare exactă şi exhaustivă în lege.

6. Unde pot fi desfăşurate întrunirile?


Legea prevede că întrunirile se pot desfăşura în
orice loc deschis publicului în afara clădirilor sau în
afara altor spaţii închise accesului liber. Nu există
limitări, locuri preferate sau recomandate pentru
desfăşurarea întrunirilor. Doar organizatorul deter-
mină locul întrunirii.

- 15 -
În cazul desfăşurării unor acţiuni oficiale sau a unor
lucrări de reparaţie, autoritatea administraţiei pu-
blice locale, la cererea autorităţilor interesate, poa-
te declara închise temporar accesului publicului
anumite locuri care, în mod obişnuit, sînt deschise
accesului nelimitat al tuturor persoanelor. Aceasta
restricţie poate fi aplicată doar pe motive solide
reale şi doar pentru o perioadă limitată de timp, în-
dată ce motivul de restricţionare dispare de facto,
dispare şi necesitatea restricţiei. Decizia prin care
se va interzice desfăşurarea întrunirii trebuie să fie
făcută publică şi să fie accesibilă tuturor.

7. Cine poate fi organizator al întrunirii?


Organizatori ai întrunirilor pot fi persoane fizice cu
capacitate deplină de exerciţiu, grupuri de persoa-
ne, precum şi persoane juridice. Nu este necesar
de satisfăcut cerinţa cetăţeniei, reşedinţei sau alte
cerinţe.
Legislaţia permite şi minorilor care au împlinit vîr-
sta de 14 ani, precum şi persoanele declarate inca-
pabile, să organizeze întruniri doar împreună cu o
persoană cu capacitate deplină de exerciţiu.

8. Cine poate să participe la întrunire?


Oricine este liber să participe activ sau să asiste la

- 16 -
o întrunire, inclusiv minorii şi persoanele cu capaci-
tatea limitată.
Nimeni nu poate fi obligat să participe sau să asiste
la o întrunire.

9. Ce echipamente tehnice pot fi utilizate


pentru desfăşurarea întrunirilor?
Legislaţia permite că în timpul desfăşurării întruni-
rilor pot fi utilizate orice mijloace grafice sau sonore
de exprimare a unor idei sau atitudini, echipament
special de amplificare a sunetului şi alte obiecte
specifice întrunirilor.
Pentru desfăşurarea întrunirilor pot fi montate
construcţii temporare. În acest caz, organizatorul ia
măsurile necesare pentru a nu crea inconvenienţe
disproporţionate participanţilor sau trecătorilor şi
pentru a nu provoca pagube mediului ambiant,
precum şi asigură demontarea acestora imediat
după încheierea întrunirii.

10. Cum trebuie să procedeze persoana care


intenţionează să desfăşoare o întrunire?
Conform articolului 10, orice persoană care inten-
ţionează să desfăşoare o întrunire notifică în scris,
printr-o declaraţie prealabilă, autoritatea adminis-

- 17 -
traţiei publice locale din unitatea administrativ-
teritorială respectivă cu cel puţin 5 zile înainte de
data desfăşurării întrunirii.
În declaraţia prealabilă se indică numele sau (în
cazul unei persoane juridice) denumirea organi-
zatorului, datele de contact ale organizatorului,
scopul întrunirii, locul, data, ora începerii şi dura-
ta întrunirii, traseele întrunirii (după caz), forma de
desfăşurare a întrunirii, numărul aproximativ de
participanţi, serviciile solicitate din partea autori-
tăţii administraţiei publice locale. Nu există vreo
declaraţie tip care urmează a fi îndeplinită de or-
ganizator, această urmează a fi efectuată în formă
liberă.

11. Care sînt condiţiile de înregistrare a


cererii?
Conform articolului 10, autoritatea administraţiei
publice locale înregistrează declaraţia prealabilă
şi eliberează organizatorului o copie ştampilată a
acesteia, care trebuie să conţină numărul, data şi
ora de înregistrare a declaraţiei.
Indiferent dacă declaraţia cuprinde toate elemen-
tele mai sus menţionate sau nu, persoana respon-
sabilă din cadrul Primăriei este obligată să înregis-
treze declaraţia. În cazul în care responsabilul refuză

- 18 -
înregistrarea acesteia, organizatorul întocmeşte un
act în prezenţa a cel puţin doi martori pentru a cer-
tifica faptul refuzului declaraţiei. Eventual, această
probă va fi temei atît pentru a acţiona în justiţie au-
toritatea pentru refuzul de a înregistra cererea cît
şi a demonstra că obligaţiunea de notificaea a fost
satisfăcută.

12. Cum se procedează în cazul întrunirilor


cu un număr redus de participanţi?
Articolul 12 prevede că nu este obligatoriu de a
notifica autoritatea administraţiei publice locale
prin declaraţie prealabilă în cazul întrunirilor cu
un număr mai mic decît 50 de persoane. Dacă or-
ganizatorii unei astfel de întruniri solicită anumite
servicii din partea autorităţii administraţiei publice
locale sau doresc să monteze construcţii tempo-
rare, ei depun în acest sens o declaraţie prealabilă
în scris, cu cel puţin o zi lucrătoare înainte de data
desfăşurării întrunirii.
Organizatorului îi revine misiunea de a face calculul
aproximativ al participanţilor, dacă el consideră că
la întrunire nu vor veni mai mulţi decît 50 de perso-
nae, atunci procedura notificării nu este obligato-
rie. Însuşi faptul că pe parcursul desfăşurării întru-
nirii la participanţi se alătură mai multe persoane,

- 19 -
nu este temei de a sista întrunirea sau de a atrage
la răspundere organizatorul.

13. Autoritatea publică este obligată să


asigure anumite servicii solicitate de către
organizatori?
Articolul 20 prevede că autorităţile publice vor în-
treprinde acţiunile necesare pentru asigurarea ser-
viciilor solicitate de către organizator, care sînt în
mod obişnuit prestate prin intermediul organelor
din subordine şi al întreprinderilor pe care le admi-
nistrează. Autoritatea publică nu este în drept să
perceapă careva taxe pentru aceste servicii.
Prin sintagma de serviciilor solicitate gratuite se va
subînţelege doar serviciile care în mod normal ur-
mau să fie efectuate de către autoritate indiferent
dacă se produce sau nu întrunirea. Autoritatea nu
va fi ţinută să presteze serviciile gratuit care în mod
normal se prestează contra plată.

14. Cum se procedează atunci cînd mai


multe persoane solicită organizarea unor
întruniri simultane în acelaşi loc?
Articolul 11 prevede că dacă mai mulţi solicitanţi
au depus declaraţii prealabile cu privire la organi-
zarea unor întruniri în acelaşi loc şi în acelaşi timp,
- 20 -
organul abilitat al autorităţii administraţiei publice
locale organizează o şedinţă, cu participarea tutu-
ror solicitanţilor, pentru a găsi soluţia potrivită pri-
vind desfăşurarea tuturor întrunirilor simultane.
Ţinînd cont de locul desfăşurării şi de numărul pre-
conizat de participanţi la întrunire, participanţii la
şedinţă ajung la concluzia că este posibilă desfăşu-
rarea tuturor întrunirilor simultane, se vor da reco-
mandări organizatorilor cu privire la repartizarea
spaţiului din locul de organizare a întrunirilor, pre-
cum şi indicaţii organelor de poliţie privind menţi-
nerea ordinii publice.

15. Cum se procedează în cazurile cînd or-


ganul abilitat şi organizatorii întrunirilor nu
ajung la un numitor comun?
Articolul 11 prevede că în cazul în care, în urma
discuţiilor dintre organul abilitat şi organizatorii în-
trunirilor, se ajunge la concluzia că nu este posibilă
desfăşurarea tuturor întrunirilor simultane declara-
te în locul solicitat şi cu numărul preconizat de par-
ticipanţi, organul în cauză propune organizatorilor
modificarea orei, a locului sau a formei de desfăşu-
rare a întrunirilor. Această propunere se face oral în
cadrul şedinţei pentru organizatorii prezenţi şi se
trimite în scris, în cel mult 24 de ore de la înche-
ierea şedinţei, celor care nu au participat la ea. În
- 21 -
cazul în care, în urma discuţiilor nici unul dintre so-
licitanţi nu acceptă să modifice ora, locul sau forma
de desfăşurare a întrunirii, prioritate la desfăşura-
rea întrunirii are organizatorul care a depus primul
declaraţia prealabilă.

16. Ce acte sînt necesare în cazul întrunirii


spontane?
În cazul întrunirii spontane, notificarea este admisă
şi fără respectarea formei scrise sau a termenului
prevăzut la art.10 alin.(1), fiind suficientă furnizarea
informaţiei cu privire la locul, data, ora, scopul şi
organizatorul întrunirii, precum şi cu privire la ser-
viciile solicitate din partea autorităţii administraţiei
publice locale. Organizatorul exercită dreptul la în-
trunire menţionat la alin.(1) cu bună-credinţă şi in-
formează autoritatea administraţiei publice locale
despre intenţia de a desfăşura întrunirea de îndată
ce această intenţie este cunoscută, pentru a facilita
acordarea serviciilor solicitate din partea autorităţii
administraţiei publice locale.

17. Care întruniri pot fi interzise?


Sînt interzise întrunirile prin care se urmăreşte: în-
demnarea la război de agresiune, la ură naţională,
rasială, etnică sau religioasă; incitarea la discrimina-
re sau violenţă publică; subminarea securităţii naţi-
- 22 -
onale sau a integrităţii teritoriale a ţării, săvîrşirea
infracţiunilor, încălcarea ordinii publice sau orga-
nizarea tulburărilor în masă, încălcarea moralităţii
publice, a drepturilor şi a libertăţilor altor persoane
ori punerea în pericol a vieţii sau a sănătăţii aces-
tora.
Dacă deţine probe concludente că întrunirea ur-
mează să se desfăşoare cu  încălcarea prevederilor
Legii, autoritatea administraţiei publice locale poa-
te iniţia o procedură judiciară, prin care să ceară
interzicerea întrunirii sau modificarea, după caz,  a
orei, a locului sau a formei de desfăşurare a aces-
teia. Intentarea acţiunii nu suspendă dreptul de a
desfăşura întrunirea.  

18. Autoritatea administraţiei publice are


dreptul să contesteze desfăşurarea întruniri-
lor spontane?
Numai autoritatea administraţiei publice locale
poate iniţia proceduri judiciare pentru a contesta
condiţiile de desfăşurare a întrunirii spontane.

19. Autorităţile publice, pot elimina elemen-


tele ilicite a unei întruniri?
La examinarea unei declaraţii prealabile sau a unei
cereri, precum şi la asigurarea ordinii publice în
- 23 -
timpul desfăşurării întrunirii, autorităţile publice
vor acţiona astfel încît să elimine doar elemente-
le ilicite ale întrunirii, garantînd, pe cît este posibil,
dreptul la întrunire.

20. Autoritatea administraţiei publice poate


recomanda organizatorilor schimbarea
condiţiilor de desfăşurare a întrunirii?
Dacă consideră necesar pentru asigurarea desfă-
şurării în mod paşnic a întrunirii, autoritatea admi-
nistraţiei publice locale poate recomanda organi-
zatorilor modificarea condiţiilor de desfăşurare a
întrunirii declarate privind ora, locul sau forma de
desfăşurare a întrunirii. Decizia finală cu privire la
modificarea orei, a locului sau a formei de desfăşu-
rare a întrunirii îi aparţine organizatorului.

21. Care sînt condiţiile de desfăşurare a


întrunirilor?
Întrunirile se desfăşoară numai în mod paşnic. Or-
ganizatorul trebuie să asigure accesul în clădirile
din imediata apropiere a locului de desfăşurare a
întrunirii. În timpul întrunirilor este interzisă de-
ţinerea de arme, de explozive, de orice substanţe
interzise sau alte obiecte ce pot pune în pericol via-
ţa sau sănătatea oamenilor. În timpul întrunirilor

- 24 -
desfăşurate între orele 23.00 şi 7.00 este interzisă
utilizarea mijloacelor sonore şi a echipamentului
de amplificare a sunetului.

22. În timpul întrunirilor sînt permise înre-


gistrările?
Orice persoană poate să facă înregistrări audio şi/
sau video ale întrunirilor. Ridicarea mijloacelor teh-
nice, precum şi a înregistrărilor audio şi/sau video
ale întrunirilor, este posibilă numai în conformitate
cu legislaţia în vigoare.
Accesul presei la întruniri este asigurat de către or-
ganizatorul întrunirii şi de autorităţile publice.

23. Care sînt competenţele organizatorilor?


Organizatorul întrunirii trebuie să desfăşoare întru-
nirea doar în forma, în locul şi în termenul indicate
în declaraţia prealabilă şi să nu admită abateri sem-
nificative de la acestea. Urmează să desemneze un
coordonator al întrunirii şi să comunice, în timp
util, autorităţii administraţiei publice locale nume-
le acestuia.
Organizatorul poate să creeze un aparat propriu de
menţinere a ordinii în timpul desfăşurării întrunirii,
ai cărui membri vor purta însemne distinctive pen-
tru a fi uşor identificaţi.
- 25 -
24. Care sînt obligaţiile participanţilor la
întrunire?
Participanţii la întrunire au următoarele obligaţii: să
respecte legislaţia, ordinea publică şi cererile legi-
time ale organizatorului; să se abţină de la acţiuni
care pot împiedica desfăşurarea întrunirii şi de la
incitarea la astfel de acţiuni; să părăsească întruni-
rea la cererea organizatorului şi/sau a reprezentan-
tului autorităţii administraţiei publice locale ori a
organului de poliţie, dacă comite acţiuni interzise
prin Lege.

25. Ce se întîmplă în cazul încalcării ordinii


publice?
Dacă în timpul desfăşurării întrunirii unii partici-
panţi încalcă ordinea publică sau comit acţiuni in-
terzise prin Lege, organizatorul, în caz de necesita-
te împreună cu poliţia, îi va îndepărta pe aceştia.
Autoritatea administraţiei publice locale în scopul
menţinerii ordinii publice poate să interzică, pe du-
rata întrunirii, comercializarea şi consumarea bău-
turilor alcoolice în locul de desfăşurare a întrunirii
şi/sau în imediata apropiere a acestuia.

- 26 -
26. Care sînt condiţiile pentru sistarea ime-
diată a întrunirii?
Dacă în timpul desfăşurării întrunirii au loc acţiuni
prin care se încalcă grav prevederile art.8, repre-
zentantul autorităţii administraţiei publice locale
va cere organizatorului sistarea imediată a întru-
nirii. Aceasta este o măsură excepţională, ce poate
fi folosită doar dacă alte măsuri nu sînt suficiente
pentru asigurarea desfăşurării întrunirii în mod le-
gal.
Dacă organizatorul întrunirii nu se supune cererii
reprezentantului autorităţii administraţiei publice
locale sau nu reuşeşte sistarea întrunirii, reprezen-
tantul în cauză va cere dispersarea participanţilor.

27. Care sînt condiţiile de dispersare a parti-


cipanţilor la întrunire?
În cazul în care, după cererea reprezentantului au-
torităţii administraţiei publice locale, participanţii
la întrunire nu părăsesc locul întrunirii, poliţia va
avertiza participanţii asupra posibilităţii aplicării
mijloacelor speciale şi a dispersării forţate a întruni-
rii, acordînd un termen rezonabil conformării aces-
tei cereri, după care va repeta cererea de dispersa-
re a participanţilor. În cazul în care, după cererea
repetată de dispersare, participanţii la întrunire nu

- 27 -
părăsesc locul întrunirii, la solicitarea reprezentan-
tului autorităţii administraţiei publice locale, poliţia
va întreprinde măsurile legale pentru dispersarea
întrunirii.
Dacă întrunirea este dispersată forţat organul de
poliţie trebuie să întocmească un proces-verbal,
în care indică motivul şi temeiul dispersării. Acest
proces verbal poate fi obţinut de către organizator
şi poate fi folosit ulterior ca probă în cadrul unui
proces judiciar.

28. Ce răspundere poartă organizatorii şi


participanţii la întrunire?
Organizatorul poate fi tras la răspundere adminis-
trativă pentru desfăşurarea întrunirii fără depu-
nerea declaraţiei prealabile în modul stabilit de
prezenta lege sau pentru desfăşurarea întrunirii
contrar prevederilor declaraţiei.
Participanţii răspund, după caz, civil, administrativ
sau penal pentru acţiunile lor, în conformitate cu
legea.
Organizatorul poartă răspundere pentru acţiunile
participanţilor doar dacă în instanţa de judecată se
dovedeşte că participanţii au acţionat la chemarea
sau instigarea organizatorului.

- 28 -
Proceduri judiciare

1. Cine poate interzice desfăşurarea unei


întruniri?
Primăria şi organul de poliţie nu pot interzice des-
făşurarea unei întruniri, această prerogativă o are
doar instanţa de judecată.
Cererea de chemare în judecată cu privire la interzi-
cerea sau modificare, după caz, a orei, a locului sau
a formei de desfăşurare a întrunirii se depune de
către autoritatea publică locală (Primărie) în instan-
ţa de drept comun (Judecătorie). Lista temeiurilor
este exhaustivă şi este prevăzută expres de Legea
cu privire la întruniri (vezi întrebarea nr. 17 cap. II).
Primăria trebuie să prezinte probe pertinente că
organizatorii sau participanţii vor desfăşura întru-
nirea contrar exigenţelor stabilite de Lege.
Instanţa de judecată trebuie să adopte o hotărîre în
cel mult 3 zile de la data depunerii cererii.
Instanţa de judecată poate adopta una din urmă-
toarele hotărîri: interzicerea întrunirii declarate ori
modificarea orei, a locului sau a formei de desfăşu-
rare a întrunirii sau menţinerea dreptului de a des-
făşura întrunirea.

- 29 -
2. Cine are dreptul să conteste hotărîrea
judecătorească?
Oricare dintre părţi este în drept să conteste, în cel
mult 3 zile de la data pronunţării, hotărîrea jude-
cătorească adoptată în condiţiile menţionate mai
sus.

3. În ce constă principiul egalităţii în faţa


legii şi a justiţiei?
Justiţia se înfăptuieşte pe principiul egalităţii tu-
turor persoanelor, independent de cetăţenie, rasă,
naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex,
opinie, apartenenţă politică, avere, origine socia-
lă, serviciu, domiciliu, loc de naştere, precum şi al
egalităţii tuturor organizaţiilor, indiferent de tipul
de proprietate şi forma de organizare juridică, sub-
ordonare, sediu şi de alte circumstanţe.
Părţile, alţi participanţi la proces au dreptul să fie
asistaţi în judecată de către un avocat ales ori nu-
mit de instanţă. Caracterul obligatoriu al prezentă-
rii avocatului îl poartă mai ales acuzaţiile de ordin
penal şi contravenţional. Statul este obligat să asi-
gure gratuit în cauzele penale un avocat din oficiu.
Asistenţa judiciară poate fi acordată în orice instan-
ţă de judecată şi în orice fază a procesului.

- 30 -
4. Care sunt posibilităţile de a se apăra de
imixtiunea nejustificată a autorităţilor în
dreptul la libertatea întrunirii.
Oricine are dreptul să conteste acţiunile sau inac-
ţiunile autorităţilor publice (Primărie sau organ de
poliţie) în instanţa de judecată. În conformitate cu
prevederile legislaţiei civile partea vătămată de ac-
ţiunile sau inacţiunile organelor publice are drep-
tul să se adreseze cu o cerere de chemare în jude-
cată cu privire la restituirea prejudiciilor materiale
şi morale.

5. Care sînt cerinţele faţă de forma şi


conţinutul cererii de chemare în judecată?
Dacă autorităţile publice consideră că întrunirea nu
poate avea loc din motive legal întemeiate poate
să se adreseze instanţei de judecată.
În cazul în care organizatorul sau participantul la în-
trunire consideră că a fost comis un abuz în privinţa
sa din partea autorităţilor publice locale sau a po-
liţiei acesta poate să se adreseze organului ierarhic
superior sau direct în instanţa de judecată. Pentru
unele litigii (contencios adminstrativ) sunt prevă-
zute căi extrajudiciare de soluţionare a litigiului.

- 31 -
În toate cauzele cererea de chemare în judecată
trebuie să cuprindă următoarele date:
• instanţa căreia îi este adresată;
• numele sau denumirea reclamantului, domici-
liul ori sediul lui; dacă reclamantul este o persoană
juridică, datele bancare, codul fiscal, numele repre-
zentantului şi adresa lui, în cazul în care cererea se
depune de reprezentant;
• numele sau denumirea pîrîtului, domiciliul ori
sediul lui;
• esenţa încălcării sau a pericolului de încălcare a
drepturilor, libertăţilor sau intereselor legitime ale
reclamantului, pretenţiile lui;
• circumstanţele de fapt şi de drept pe care re-
clamantul îşi întemeiază pretenţiile, demonstrarea
probelor care confirmă circumstanţele;
• pretenţiile reclamantului către pîrît;
• documentele anexate la cerere.
Cererea de chemare în judecată poate cuprinde şi
alte date, importante pentru soluţionarea pricinii,
precum şi demersurile reclamantului.

6. Cine trebuie să semneze cererea?


Cererea trebuie să fie semnată de primarul locali-
tăţii sau de o persoană împuternicită prin procură,
unde va fi indicat expres dreptul de a depune o
cerere de chemare în judecată. În cazul organiza-
- 32 -
torilor sau participanţilor cererea va fi semnată de
persoanele lezate în drepturi sau de reprezentanţii
acestora în bază de procură.

7. Ce documente se anexează în mod obliga-


toriu la cerere?
La cererea de chemare în judecată se va anexa în
mod obligatoriu:
• copiile de pe cererea de chemare în judecată şi
de pe înscrisuri, certificate în modul stabilit, într-un
număr egal cu numărul de pîrîţi şi de intervenienţi,
dacă ei nu dispun de aceste acte, plus un rînd de
copii pentru instanţă. Dacă înscrisurile sînt făcute
într-o limbă străină, instanţa poate dispune pre-
zentarea traducerii lor în modul stabilit de lege;
• documentele care certifică circumstanţele pe
care reclamantul îşi întemeiază pretenţiile şi copiile
de pe aceste documente pentru pîrîţi şi interveni-
enţi, dacă aceştia nu dispun de ele;
• procura sau un alt document ce legalizează îm-
puternicirile reprezentantului.

8. Cum se procedează în cazurile cînd cere-


rea nu este completă?
La primirea cererii de chemare în judecată, judecă-
torul va verifica dacă cererea întruneşte exigenţele

- 33 -
prevăzute de lege. În caz contrar, reclamantul tre-
buie să facă imediat completările sau modificările
cerute ori să depună copii de pe cerere şi copii au-
tentificate de pe înscrisurile pe care îşi întemeiază
pretenţiile.

9. Cum se procedează în cazurile cînd lichi-


darea imediată a neajunsurilor este imposi-
bilă?
Atunci cînd lichidarea imediată a neajunsurilor nu
este posibilă, cererea se consemnează în registrul
de intrare a documentelor, iar reclamantului i se va
acorda un termen pentru a aduce cererea în con-
formitate cu cerinţele prevăzute de lege. Dacă ce-
rerea a fost primită prin poştă, reclamantului i se
vor comunica în scris neajunsurile şi menţiunea că
acestea urmează să fie lichidate în interiorul terme-
nului acordat.

10. În ce cazuri judecătorul poate refuza


primirea cererii de chemare în judecată?
Judecătorul poate refuza primirea cererii de che-
mare în judecată numai în cazurile cînd:
• cererea este depusă de un organ, organizaţie
sau o persoană în apărarea drepturilor, libertăţilor
şi intereselor fără să le delege dreptul adresării în

- 34 -
judecată în acest scop;
• acţiunea este intentată împotriva unei persoa-
ne juridice lichidate deja.

11. În ce cazuri judecătorul poate restitui


cererea?
Judecătorul poate restitui cererea de chemare în
judecată, dacă:
• instanţa nu este competentă să judece pricina;
• cererea nu este semnată ori este semnată de
o persoană neîmputernicită de a o semna ori este
semnată fără a se indica funcţia semnatarului;
• cererea a fost depusă în numele persoanei in-
teresate de către o persoană neîmputernicită de a
porni şi a susţine procesul;
• la aceeaşi instanţă sau la o alta, se află în jude-
cată un litigiu între aceleaşi părţi, asupra aceluiaşi
obiect şi avînd aceleaşi temeiuri;
• reclamantul îşi retrage cererea înainte de emi-
terea încheierii privind intentarea procesului.

12. În ce cazuri judecătorul poate să nu dea


curs cererii de chemare în judecată?
Judecătorul poate să nu dea curs cererii de chema-
re în judecată, dacă:
• după ce constată că cererea a fost depusă în

- 35 -
judecată fără a se respecta condiţiile prevăzute
pentru forma şi conţinutul cererii de chemare în
judecată, judecătorul emite, în cel mult 7 zile de
la depunerea cererii, o încheiere pentru a nu se da
curs cererii, comunicînd persoanei care a depus ce-
rerea acest fapt de încălcare şi acordîndu-i un ter-
men rezonabil pentru lichidarea neajunsurilor.
• persoana care a depus cererea îndeplineşte în
termen toate cerinţele enumerate în încheierea
judecătorului, cererea se consideră depusă la data
prezentării iniţiale în judecată. În caz contrar, ea nu
se consideră depusă şi, împreună cu actele anulate,
se restituie reclamantului.

13. Care sînt condiţiile de judecare a pricinii


de interzicere a petrecerii unei întruniri?
Judecarea acestor pricini are loc în şedinţă de jude-
cată cu înştiinţarea obligatorie a participanţilor la
proces despre locul, data şi ora şedinţei. Preşedin-
tele şedinţei dispune ca rolul să fie afişat în incinta
instanţei, în loc public.
În cadrul examinării pricinii în fond, preşedintele
şedinţei este obligat să creeze condiţii pentru ca
participanţii la proces să-şi expună considerentele
referitor la circumstanţele de fapt şi de drept ale
pricinii, să facă completări şi să prezinte probe în
condiţiile legii.
- 36 -
În acest scop, judecătorul trebuie, după caz, să elu-
cideze împreună cu participanţii la proces circum-
stanţele importante pentru soluţionarea pricinii şi
să cerceteze probele din dosar.

14. Ce acte sînt îndeplinite de judecător la


etapa de pregătire a cauzei?
În cadrul etapei de pregătire a cauzei pentru jude-
care, judecătorul, printre celelalte acte, va îndeplini
actele de pregătire specifice acestor cauze: va so-
luţiona problema atragerii în proces a persoanelor
ale căror drepturi ar fi putut să fie încălcate.

15. Care este denumirea părţilor în procesul


judiciar?
În litigiile cu privire la interzicerea întrunirilor Pri-
măria va deţine calitatea de reclamant, iar organi-
zatorul – calitatea procesuală de pîrît.
În cazul în care organizatorul sau participanţii con-
testă acţiunile autorităţilor sau solicită încasarea
oricăror prejudicii calitatea acestora va fi de recla-
mant, iar a autorităţii de pîrît.
Calitatea de intervenient poate fi atribuită de către
instanţa de judecată, sau reclamantul în cererea sa
adresată instanţei de judecată poate să o indice. In-

- 37 -
tervenient principal este persoana care formulează
pretenţii proprii cu privire la obiectul litigiului iar
intervenient accesoriu este orice persoană drep-
turile căreia ar putea fi influienţate prin hotărîrea
judecatărească.

16. Care sunt drepturile cele mai importante


ale părţilor în proces?
Părţile dispun de mai multe drepturi, inclusiv:
• să ia cunoştinţă de materialele dosarului;
• să facă extrase şi copii de pe ele, să solicite recu-
zări;
• să prezinte probe şi să participe la cercetarea
lor;
• să pună întrebări altor participanţi la proces,
martorilor, experţilor şi specialiştilor;
• să formuleze cereri, să reclame probe, să dea in-
stanţei explicaţii orale şi scrise;
• să expună argumente şi considerente asupra
problemelor care apar în dezbaterile judiciare, să
înainteze obiecţii împotriva demersurilor, argu-
mentelor şi considerentelor celorlalţi participanţi;
• să modifice temeiul sau obiectul acţiunii, să mă-
rească ori să reducă cuantumul pretenţiilor în acţi-
une, ori să renunţe la acţiune;
• să atace actele judiciare şi să-şi exercite toate

- 38 -
drepturile procedurale acordate de legislaţia pro-
cedurală civilă.
Toţi participanţii la proces se bucură de drepturi
procesuale egale şi au obligaţii procesuale egale,
cu unele excepţii stabilite de lege în dependenţă
de poziţia pe care o ocupă în proces.

17. Sînt prevăzute sancţiuni pentru neres-


pectarea obligaţiilor procedurale?
Toţi participanţii la proces sînt obligaţi să se folo-
sească cu bună-credinţă de drepturile lor procedu-
rale.
În cazul abuzului de aceste drepturi sau al neres-
pectării obligaţiilor procedurale, se aplică sancţiu-
nile prevăzute de legislaţia procedurală civilă.

18. Care sînt normele de comportament,


special prevăzute, la şedinţa de judecată?
Atunci cînd judecătorii intră în sala de şedinţe sau
se retrag în camera de deliberare, cînd se dă citire
hotărîrii judecătoreşti sau încheierii judecătoreşti,
cei prezenţi se ridică în picioare. Participanţii la
proces, martorii, experţii, specialiştii şi interpreţii
se adresează judecătorului cu formula “Onorată
instanţă”, depun depoziţii şi dau explicaţii stînd în

- 39 -
picioare. Excepţii se fac numai cu încuviinţarea pre-
şedintelui şedinţei. Dezbaterea judiciară a pricinii
se desfăşoară în condiţii de activitate normală şi de
securitate a participanţilor la proces.

19. Care e modalitatea utilizării mijloacelor


tehnice în cadrul şedinţelor de judecată?
Pentru documentarea lucrărilor şedinţei de judeca-
tă şi conservarea probelor, instanţa judecătorească
poate utiliza orice mijloc tehnic în conformitate cu
legislaţia. Înregistrarea audio-video, fotografierea,
utilizarea altor mijloace tehnice pot fi admise nu-
mai de preşedintele şedinţei de judecată şi numai
la deschiderea şedinţei şi pronunţarea hotărîrii.

20. În ce cazuri şedinţele de judecată pot fi


închise?
În toate instanţele, şedinţele de judecată sînt pu-
blice. În şedinţa de judecată nu se admit minorii de
pînă la vîrsta de 16 ani dacă nu sînt citaţi în calitate
de participant la proces sau de martor. Pot avea loc
şedinţe închise numai în scopul protejării informa-
ţiei ce constituie secret de stat, taină comercială ori
a unei alte informaţii a cărei divulgare este interzisă
prin lege. Instanţa de judecată poate dispune jude-
carea pricinii în şedinţă secretă pentru a preveni di-

- 40 -
vulgarea unor informaţii care se referă la aspectele
intime ale vieţii, care lezează onoarea, demnitatea
sau reputaţia profesională ori la alte circumstanţe
care ar putea prejudicia interesele participanţilor la
proces, ordinea publică sau moralitatea.

21. Care este procedura de examinare în


cazul şedinţelor secrete?
Şedinţa poate fi declarată secretă pentru întregul
proces sau numai pentru efectuarea unor anumite
acte procedurale.
Privitor la examinarea pricinii în şedinţă secretă, in-
stanţa judecătorească emite o încheiere motivată.
Şedinţa secretă se desfăşoară în prezenţa partici-
panţilor la proces, iar în caz de necesitate la ea asis-
tă de asemenea martorul, expertul, specialistul şi
interpretul.
Instanţa judecătorească ia măsurile de rigoare în
vederea păstrării secretului de stat, tainei comerci-
ale, informaţiei despre viaţa intimă a persoanei.
Participanţii la proces şi alte persoane care asistă la
actele procesuale în cadrul cărora pot fi divulgate
date ce constituie astfel de secrete sînt somaţi de
răspundere în cazul divulgării lor.

- 41 -
Judecarea pricinii în şedinţă secretă se efectuează
cu respectarea tuturor regulilor de procedură civilă
sau penală, după caz.
Hotărîrile şedinţei secrete se pronunţă public. Însuşi
faptul că şedinţa a fost dusă secret nu înseamnă că
şi hotărîrea urmează să fie emisă cu uşile închise.

22. În ce constă principiul nemijlocirii şi ora-


lităţii în dezbaterile judiciare?
Instanţa trebuie să cerceteze direct şi nemijlocit
probele, să asculte explicaţiile părţilor şi interve-
nienţilor, depoziţiile martorilor, concluziile exper-
tului, consultaţiile şi explicaţiile specialistului, să
ia cunoştinţă de înscrisuri, să cerceteze probele
materiale, să audieze înregistrările audio şi să vizio-
neze înregistrările video, să emită hotărîrea numai
în temeiul circumstanţelor constatate şi al probelor
cercetate şi verificate în şedinţă de judecată.
Dezbaterile judiciare se desfăşoară oral şi în faţa
aceluiaşi complet de judecată. În cazul înlocuirii
unui judecător în timpul judecării pricinii, dezbate-
rile se reiau de la început.

- 42 -
23. Care este modalitatea comunicării acte-
lor de procedură?
Cererea de chemare în judecată şi actele de pro-
cedură se comunică participanţilor la proces şi
persoanelor interesate, contra semnătură, prin in-
termediul persoanei împuternicite, prin poştă, cu
scrisoare recomandată şi cu aviz de primire sau prin
alte mijloace care să asigure transmiterea textului
cuprins în act şi confirmarea primirii lui, precum şi
prin delegaţie judiciară.
Dacă i se cere să îndeplinească pentru o altă instan-
ţă procedura de comunicare, instanţa solicitată este
obligată să ia de îndată măsurile necesare, conform
legii, şi să trimită instanţei solicitante dovezile de
îndeplinire a procedurii cerute.

24. Cum se procedează în cazul amînării


judecării cauzei?
În cazul amînării judecării cauzei, nu este necesară
citarea participanţilor la proces prezenţi la şedinţă.
Participanţii la proces, care au fost citaţi şi nu au
participat la şedinţa de judecată la care a fost amî-
nată judecarea cauzei vor putea invoca lipsa citării
ulterioare numai în cazul în care vor demonstra că
au fost în imposibilitatea de a cunoaşte data jude-
cării cauzei.

- 43 -
25. Ce este citaţia şi cum se înfăptuieşte
înştiinţarea judiciară?
Instanţa înştiinţează prin citaţie participanţii la pro-
ces, martorii, experţii, specialiştii şi interpreţii privi-
tor la locul, data şi ora şedinţei de judecată sau la
locul, data şi ora efectuării unor acte de procedură.
Citaţiile şi înştiinţările se înmînează participanţilor
la proces, martorilor, experţilor, specialiştilor, in-
terpreţilor astfel încît aceştia să se poată pregăti
de proces şi să se prezinte la timp în faţa instanţei.
Prezentarea părţii în instanţă, în persoană sau prin
reprezentant, acoperă orice viciu de înmînare a ci-
taţiei. Partea însă este în drept să ceară amînarea
procesului dacă citaţia nu i s-a înmînat în termen.
Citaţia sau înştiinţarea se trimite la adresa menţi-
onată de parte sau de un alt participant la proces.
Dacă persoana nu locuieşte la adresa comunicată
instanţei, citaţia sau înştiinţarea poate fi trimisă la
locul ei de muncă sau la locul unde se află.

26. Care este modalitatea înmînării citaţiei?


Citaţia sau înştiinţarea adresată persoanei fizice
se înmînează personal contra semnătură pe cotor.
Citaţia sau înştiinţarea adresată unei organizaţii
se înmînează persoanei cu funcţie de răspundere
respective contra semnătură pe cotor sau, în cazul

- 44 -
absenţei acesteia, se înmînează în acelaşi mod unui
alt angajat, considerîndu-se recepţionată de orga-
nizaţie. Dacă nu îl va găsi pe destinatar la domiciliu
sau la locul de muncă, persoana împuternicită să
înmîneze citaţia sau înştiinţarea o va
înmîna unuia dintre membrii adulţi ai familiei care
locuieşte împreună cu destinatarul şi care şi-a dat
acordul să o primească, iar în lipsa acestora, o va
remite organizaţiei de exploatare a locuinţelor, pri-
măriei satului (comunei) ori administraţiei de la lo-
cul lui de muncă. Persoana care a primit citaţia sau
înştiinţarea este obligată să indice pe cotor numele
şi raporturile sale de rudenie cu destinatarul sau
funcţia sa. Totodată, ea este obligată să o înmîneze
destinatarului cît mai curînd posibil.
În cazul absenţei temporare a destinatarului, per-
soana care urmează să înmîneze citaţia sau înşti-
inţarea notează pe cotor locul în care acesta s-a
deplasat şi ziua cînd urmează să revină. Dacă locul
de aflare a destinatarului nu este cunoscut, faptul
se consemnează în citaţie sau înştiinţare, precum şi
sursa de informaţie, data şi ora.

27. Care persoane nu pot fi audiate ca mar-


tori în judecată?
Nu pot fi citaţi în judecată şi audiaţi în calitate de

- 45 -
martori:
a) persoanele care, din cauza vîrstei fragede ori a
handicapului lor fizic sau mental, nu sînt în stare să
înţeleagă just faptele şi să depună asupra lor măr-
turii veridice;
b) slujitorii cultelor, medicii, avocaţii, notarii şi ori-
ce alte persoane pe care legea le obligă să păstreze
secretul informaţiei confidenţiale primite în exerci-
ţiul funcţiunii;
c) funcţionarii publici şi foştii funcţionari publici,
asupra datelor ce constituie secret ocrotit de lege
care le-au parvenit în această calitate, dacă nu au
fost degrevaţi, în modul stabilit, de obligaţia păs-
trării lui;
d) persoanele care, în virtutea funcţiei profesiona-
le, au participat la pregătirea, executarea sau răs-
pîndirea publicaţiilor periodice, emisiunilor tele-
vizate sau radiodifuzate referitor la personalitatea
autorului, executorului sau alcătuitorului de mate-
riale ori documente, la informaţia parvenită de la
aceştia în legătură cu activitatea lor, dacă materia-
lele şi documentele sînt destinate redacţiei;
e) judecătorii, referitor la problemele apărute în
dezbaterea circumstanţelor pricinii în camera de
deliberare la pronunţarea hotărîrii sau sentinţei.

- 46 -
28. Care sînt regulile de prezentare a înre-
gistrărilor audio-video?
Persoana care prezintă o înregistrare audio-video
pe un suport electronic sau de altă natură ori soli-
cită reclamarea unor astfel de înregistrări este obli-
gată să indice persoana care a efectuat înregistra-
rea, timpul şi condiţiile înregistrării.
Nu poate servi ca probă înregistrarea audio-video
camuflată, dacă nu este permisă prin lege.

29. Care este modalitatea reproducerii înre-


gistrărilor audio-video?
Reproducerea înregistrărilor audio-video are loc în
sala de şedinţe sau în o altă încăpere special ame-
najată, consemnîndu-se în procesul-verbal al şe-
dinţei de judecată semnele distinctive ale surselor
de probă reproductivă şi data reproducerii. După
aceasta, instanţa judecătorească audiază explica-
ţiile participanţilor la proces. Reproducerea înre-
gistrării audio-video poate fi repetată în întregime
sau parţial. Pentru elucidarea unor date din înregis-
trările audio-video, instanţa judecătorească poate
antrena în proces un specialist sau, după caz, poate
dispune efectuarea unei expertize.

- 47 -
30. Este asigurată păstrarea şi restituirea
suporturilor înregistrărilor audio-video?
Suporturile înregistrărilor audio-video se păstrează
în instanţă judecătorească, însoţite de un registru
special. Instanţa ia măsuri pentru păstrarea lor in-
tactă.
După ce hotărîrea judecătorească devine irevoca-
bilă, suporturile înregistrărilor audio-video pot fi
restituite persoanei care le-a prezentat. În cazuri
excepţionale, instanţa le poate restitui printr-o în-
cheiere şi pînă la data devenirii irevocabile a hotă-
rîrii.

31. Este obligatorie încheierea procesului


verbal?
Pentru fiecare şedinţă de judecată în primă instanţă
şi în instanţă de apel, precum şi pentru fiecare act
de procedură îndeplinit în afara şedinţei (audierea
martorului la locul aflării lui, cercetarea înscrisurilor
şi altor probe materiale la locul de aflare sau păstra-
re etc.), se încheie proces-verbal.
În procesul-verbal al şedinţei de judecată sau al
actului de procedură îndeplinit în afara şedinţei de
judecată se indică momentele esenţiale ale dezba-
terii pricinii sau ale efectuării actului procedural. În
procesul-verbal al şedinţei se indică:
- 48 -
a) locul, data şi ora deschiderii, data încheierii şe-
dinţei de judecată;
b) instanţa care judecă pricina, numele membrilor
completului de judecată şi al grefierului;
c) pricina;
d) prezenţa participanţilor la proces, a reprezen-
tanţilor, a martorilor, experţilor, specialiştilor şi a
interpreţilor;
e) faptul că instanţa a explicat drepturile şi obli-
gaţiile procedurale participanţilor la proces, repre-
zentanţilor, experţilor, specialiştilor şi interpreţilor;
f) dispoziţiile preşedintelui şedinţei de judecată şi
încheierile pronunţate de instanţă fără retragere în
camera de deliberare;
g) declaraţiile, demersurile şi explicaţiile partici-
panţilor la proces şi ale reprezentanţilor lor;
h) depoziţiile martorilor, explicaţiile orale ale ex-
perţilor asupra raportului de expertiză, explicaţiile
şi consultaţiile specialiştilor;
i) faptul că s-a dat citire înscrisurilor, datele exa-
minării la faţa locului a probelor materiale, că s-au
ascultat şi vizionat înregistrările audio-video;
j) raporturile reprezentanţilor autorităţilor publi-
ce;
k) conţinutul susţinerilor orale;
l) faptul că s-a dat citire hotărîrii şi încheierilor,
că s-a explicat cuprinsul hotărîrii şi al încheierilor
pronunţate de instanţă, că s-au dat lămuriri asupra

- 49 -
căilor şi termenului de atac al lor;
m) faptul că instanţa a explicat participanţilor la
proces dreptul lor de a lua cunoştinţă de procesul-
verbal al şedinţei de judecată şi de a formula obser-
vaţii asupra acestuia;
n) data încheierii definitive a procesului-verbal.

32. Care e modalitatea încheierii procesului


verbal?
Procesul-verbal se încheie de grefier în şedinţă de
judecată sau la efectuarea actului de procedură în
afara şedinţei. Procesul-verbal se încheie în scris
(de mînă sau dactilografiat). Pentru a asigura ple-
nitudinea procesului-verbal, instanţa poate utiliza
mijloace de înregistrare audio şi alte mijloace teh-
nice.
Participanţii la proces şi reprezentanţii lor au drep-
tul să ia cunoştinţă de procesul-verbal al şedinţei
de judecată şi, în decursul a 5 zile de la data sem-
nării acestuia, să prezinte în scris observaţii asupra
lui, indicînd inexactităţile şi motivele pentru care îl
consideră incomplet.
Procesul-verbal se semnează de preşedintele şe-
dinţei şi de grefier. Modificările, rectificările şi com-
pletările procesului-verbal se menţionează în el şi
se certifică de preşedinte şi grefier prin semnătură.

- 50 -
33. Suportul înregistrării audio se anexează
la procesul-verbal?
Utilizarea mijloacelor de înregistrare audio sau a
altor mijloace tehnice de fixare a mersului şedinţei
de judecată se consemnează în procesul-verbal.
Suportul înregistrării audio se anexează la proce-
sul-verbal al şedinţei de judecată.

34. Participanţii la proces pot solicita in-


stanţei să dea citire unor părţi din procesul
verbal?
Participanţii la proces şi reprezentanţii lor pot soli-
cita instanţei să dea citire unor părţi din procesul-
verbal ori să consemneze în procesul-verbal unele
circumstanţe pe care le consideră esenţiale în solu-
ţionarea pricinii.

35. Cum se procedează atunci cînd partici-


pantul la proces nu poate veni la şedinţă?
Participanţii la proces sînt obligaţi să comunice din
timp instanţei judecătoreşti motivul imposibilităţii
de a se prezenta în şedinţă de judecată şi să prezin-
te probele care dovedesc motivul. În cazul nepre-
zentării în şedinţă de judecată a unui participant la
proces despre a cărui citare legală nu există date,

- 51 -
procesul se amînă. Dacă instanţei judecătoreşti nu
i s-a comunicat motivul neprezentării în şedinţă
de judecată a participantului la proces citat legal
sau dacă instanţa consideră neîntemeiat motivul
neprezentării, pricina se examinează în absenţa
acestuia.
Părţile au dreptul să solicite instanţei judecătoreşti
examinarea pricinii în lipsa lor şi remiterea copiei
de pe hotărîre. Dacă partea solicită să-şi dovedeas-
că pretenţiile sau obiecţiile prin ascultarea celeilal-
te părţi, instanţa cere să se prezinte personal în faţa
judecăţii. Dacă reclamantul, înştiinţat legal despre
locul, data şi ora şedinţei, nu s-a prezentat în jude-
cată şi nu a comunicat instanţei motivul neprezen-
tării sau dacă motivele sunt considerate de instan-
ţă ca fiind neîntemeiate, sau dacă reclamantul nu
a solicitat examinarea pricinii în lipsa sa, iar pîrîtul
nu cere soluţionarea pricinii în fond, instanţa scoa-
te cererea de pe rol dacă prin acest act procedural
nu se încalcă dreptul altor participanţi la proces.
În cazul neprezentării pîrîtului care a fost înştiinţat
legal despre locul, data şi ora şedinţei de judecată
sau dacă pîrîtul nu a solicitat examinarea pricinii în
lipsa sa, instanţa o examinează în lipsa acestuia.

- 52 -
36. Care este procedura examinării pricinii
în fond?
În cadrul examinării pricinii în fond, preşedintele
şedinţei este obligat să creeze condiţii pentru ca
participanţii la proces să-şi expună considerentele
referitor la circumstanţele de fapt şi de drept ale
pricinii, să facă completări şi să prezinte probe în
condiţiile legii.
În acest scop, judecătorul trebuie, după caz, să elu-
cideze împreună cu participanţii la proces circum-
stanţele importante pentru soluţionarea pricinii şi
să cerceteze probele din dosar.
Judecarea pricinii în fond începe cu un raport asu-
pra pricinii, prezentat de preşedintele şedinţei sau
de un judecător. După aceasta, preşedintele clari-
fică dacă reclamantul îşi susţine pretenţiile, dacă
pîrîtul recunoaşte pretenţiile reclamantului şi dacă
părţile doresc să încheie procesul cu o tranzacţie.
După prezentarea raportului asupra pricinii, instan-
ţa judecătorească ascultă explicaţiile reclamantului
şi ale intervenientului care participă din partea re-
clamantului, ale pîrîtului şi ale intervenientului care
participă din partea pîrîtului, precum şi ale celorlalţi
participanţi la proces. Primii care dau explicaţii sînt:
împuterniciţii autorităţilor publice, ai organelor şi
organizaţiilor. Participanţii la proces au dreptul să-

- 53 -
şi pună reciproc întrebări. Judecătorii au dreptul să
pună participanţilor la proces întrebări în orice mo-
ment al explicaţiilor acestora. Preşedintele şedinţei
poate acorda de mai multe ori cuvînt părţilor, după
caz.

37. Care sînt condiţiile de audiere a marto-


rilor?
Înainte de a audia martorul, preşedintele şedin-
ţei de judecată stabileşte identitatea acestuia, îi
explică drepturile şi obligaţiile, îl somează asupra
răspunderii penale pe care o atrage refuzul de a de-
pune mărturie şi depunerea cu bună ştiinţă a unor
mărturii mincinoase. Martorul semnează declaraţia
privind cunoaşterea obligaţiilor şi răspunderii lui.
Declaraţia semnată se anexează la procesul-verbal
al şedinţei. Condiţiile de audiere a martorilor sînt
următoarele:
• fiecare martor este audiat separat;
• preşedintele şedinţei constată atitudinea mar-
torului faţă de participanţii la proces, îi propune să
comunice instanţei tot ceea ce cunoaşte personal
despre subiectul audierii;
• martorului i se pot pune întrebări cu permisiu-
nea preşedintelui şedinţei de judecată. Prima care
pune întrebări este persoana la a cărei cerere a fost
citat martorul şi reprezentantul acesteia, urmează

- 54 -
ceilalţi participanţi la proces şi reprezentanţii lor.
Judecătorii au dreptul să pună întrebări martorului
în orice moment al audierii lui;
• instanţa judecătorească poate audia din nou
martorul, după caz, în aceeaşi şedinţă sau în şedin-
ţa următoare, poate face confruntarea martorilor
pentru a se clarifica asupra depoziţiilor contradic-
torii ale acestora;
• în cazul în care constată că întrebarea adresată
martorului de către un participant la proces este
ofensatoare sau tinde să dovedească un fapt ce nu
se referă la pricină, instanţa judecătorească nu o va
încuviinţa.
La cererea participantului, instanţa emite o înche-
iere asupra întrebării, precum şi asupra motivului
respingerii ei:
• martorul audiat rămîne în sala de şedinţă pînă
la încheierea dezbaterilor judiciare dacă instanţa
nu va permite retragerea lui din sală;
• depoziţiile martorului se consemnează în pro-
cesul-verbal al şedinţei de judecată de către grefier
şi se semnează pe fiecare pagină şi la sfîrşitul lor de
preşedintele şedinţei, de grefier şi de martor, după
ce acesta din urmă ia cunoştinţă de ele. Nedorinţa
sau imposibilitatea martorului de a semna se con-
semnează în procesul-verbal.

- 55 -
38. Cînd se cercetează probele?
Probele materiale se cercetează de instanţa jude-
cătorească şi se prezintă spre examinare partici-
panţilor la proces şi reprezentanţilor lor, precum
şi experţilor, specialiştilor şi martorilor, după caz.
Persoanele cărora li s-au prezentat probe materia-
le pot atrage atenţia instanţei judecătoreşti asupra
circumstanţelor aferente actului cercetării.

39. Cînd se consideră finalizată examinarea


pricinii?
După examinarea tuturor probelor, preşedintele
şedinţei de judecată precizează dacă participanţii
la proces şi reprezentanţii acestora solicită comple-
tarea materialelor din dosar. Dacă nu se fac astfel
de cereri, preşedintele declară finalizarea examină-
rii pricinii, instanţa trecînd la susţineri orale.

40. Ce sînt susţinerile orale?


Susţinerile orale constau în luările de cuvînt ale par-
ticipanţilor la proces. În susţinerile orale, primii care
iau cuvînt sînt reclamantul şi reprezentantul lui, ur-
mează pîrîtul şi reprezentantul lui. Intervenientul
principal şi reprezentantul lui iau cuvînt după ce
au vorbit părţile şi reprezentanţii lor. Intervenien-
tul accesoriu şi reprezentantul lui iau cuvînt după
- 56 -
reclamant sau pîrît din a cărui parte intervenientul
participă în proces.
După susţinerile orale, fiecare participant are drep-
tul la replică asupra celor expuse în susţineri.

41. Cum se desfăşoară deliberările?


După încheierea susţinerilor orale, completul de
judecată se retrage în camera de deliberare pen-
tru adoptarea hotărîrii, fapt despre care preşedin-
tele şedinţei de judecată îi anunţă pe cei prezenţi
în sala de şedinţe. Din motive întemeiate, delibe-
rările şi pronunţarea hotărîrii pot fi amînate cu cel
mult 10 zile. În unele cazuri, se poate adopta numai
dispozitivul hotărîrii, redactarea hotărîrii motivate
amînîndu-se pe acelaşi termen.
După semnarea hotărîrii, completul de judecată re-
vine în sala de şedinţe, unde preşedintele sau unul
dintre judecători dă citire hotărîrii judecătoreşti.
După aceasta, preşedintele şedinţei lămureşte pro-
cedura şi termenul de atac împotriva hotărîrii.

42. Cine poate lua parte la deliberare?


La deliberare iau parte numai judecătorii în faţa
cărora a avut loc judecarea cauzei. Completul de
judecată deliberează în secret. Divulgarea delibe-
rărilor este interzisă. Completul de judecată delibe-
- 57 -
rează, sub conducerea preşedintelui şedinţei, toate
problemele prevăzute de lege care urmează să fie
soluţionate, apreciază probele, determină circum-
stanţele şi caracterul raportului juridic dintre părţi,
legea aplicabilă soluţionării pricinii şi admiterea ac-
ţiunii. Fiecare problemă urmează să fie pusă astfel
încît să se poată da un răspuns afirmativ sau nega-
tiv.

43. Care este procedura consemnării rezul-


tatului deliberării?
Rezultatul deliberării se consemnează în hotărîrea
integrală sau în dispozitivul ei, semnat de toţi jude-
cătorii care au participat la deliberare, inclusiv de
judecătorul care are opinie separată. Modificările
operate în cuprinsul hotărîrii se consemnează mai
sus de semnăturile judecătorilor. Hotărîrea judecă-
torească trebuie să fie legală şi întemeiată. Instanţa
îşi întemeiază hotărîrea numai pe circumstanţe-
le constatate nemijlocit de instanţă şi pe probele
cercetate în şedinţă de judecată. La deliberarea
hotărîrii, instanţa judecătorească apreciază probe-
le, determină circumstanţele care au importanţă
pentru soluţionarea pricinilor, care au fost sau nu
stabilite, caracterul raportului juridic dintre părţi,
legea aplicabilă soluţionării pricinii şi admisibilita-
tea acţiunii.

- 58 -
44. În ce constă hotărîrea judecătorească?
Hotărîrea judecătorească constă din partea intro-
ductivă, partea descriptivă, motivare şi dispozitiv.
În partea introductivă se indică locul şi data adop-
tării, denumirea instanţei care o pronunţă, numele
membrilor completului de judecată, al grefierului,
al părţilor şi al celorlalţi participanţi la proces, al re-
prezentanţilor, obiectul litigiului şi pretenţia înain-
tată judecăţii, menţiunea despre caracterul public
sau închis al şedinţei.

45. Care este componenţa hotărîrii?


În partea descriptivă se indică pretenţiile reclaman-
tului, obiecţiile pîrîtului şi explicaţiile celorlalţi par-
ticipanţi la proces.
În motivare se indică circumstanţele pricinii, con-
statate de instanţă, probele pe care se întemeia-
ză concluziile ei privitoare la aceste circumstanţe,
argumentele invocate de instanţă la respingerea
unor probe, legile de care s-a călăuzit instanţa.
Dispozitivul cuprinde concluzia instanţei judecă-
toreşti privind admiterea sau respingerea integrală
sau parţială a acţiunii, repartizarea cheltuielilor de
judecată, calea şi termenul de atac al hotărîrii.

- 59 -
46. Cum se procedează atunci cînd hotărîrea
trebuie redactată?
Hotărîrea se pronunţă imediat după dezbaterea
pricinii.
Redactarea hotărîrii motivate poate fi amînată pe
un termen de cel mult 15 zile, însă partea ei intro-
ductivă şi dispozitivul trebuie să fie comunicate
de instanţă în aceeaşi şedinţă în care s-au încheiat
dezbaterile judiciare.

47. În ce cazuri se emit hotărîri suplimenta-


re?
Instanţa care a pronunţat hotărîrea poate, din ofi-
ciu sau la cererea participanţilor la proces, să emită
o hotărîre suplimentară dacă:
• nu s-a pronunţat asupra unei pretenţii în a cărei
privinţă participanţii la proces au prezentat probe
şi au dat explicaţii;
• rezolvînd problema dreptului în litigiu, nu a
indicat suma adjudecată, bunurile ce urmează a fi
remise sau acţiunile pe care pîrîtul trebuie să le în-
deplinească;
• nu a rezolvat problema repartizării între părţi a
cheltuielilor de judecată ori a omis să se pronunţe
asupra cererilor martorilor, experţilor, specialiştilor,
interpreţilor sau reprezentanţilor cu privire la chel-

- 60 -
tuielile de judecată a căror compensare li se cuvi-
ne.
Problema pronunţării unei hotărîri suplimentare
poate fi pusă în termenul executării silite a hotărîrii.
Instanţa emite, după examinare în şedinţă de jude-
cată, hotărîrea suplimentară, care poate fi atacată
în ordinea stabilită de legislaţie.

48. Cum se procedează atunci cînd sînt nece-


sare explicaţii suplimentare?
Dacă sînt necesare explicaţii referitor la sensul, ex-
tinderea sau aplicarea dispozitivului hotărîrii sau
dacă hotărîrea cuprinde dispoziţii contradictorii,
instanţa emitentă poate, la cererea participanţilor
la proces sau a organului de executare a hotărîrii,
să dea explicaţii asupra dispozitivului ori să omită
dispoziţiile contradictorii fără a modifica cuprinsul
hotărîrii. Explicarea hotărîrii este admisibilă dacă
nu a fost executată şi nu a expirat termenul de exe-
cutare silită.

49. Care hotărîri sînt definitive şi care sînt


irevocabile?
Definitive sînt hotărîrile judecătoreşti emise în pri-
mă instanţă fără drept de apel; emise în primă in-
stanţă, supuse apelului, după examinarea pricinii în
- 61 -
apel, în cazul în care apelul este respins; emise în
apel prin care s-a rezolvat fondul cauzei.
Irevocabile sînt hotărîrile judecătoreşti emise în
primă instanţă, după expirarea termenului de atac;
emise în primă instanţă, atacate în apel sau recurs,
după examinarea pricinii în recurs, în cazul în care
recursul este respins; emise în recurs, prin care s-a
rezolvat fondul cauzei.

50. Dacă hotărîrea este irevocabilă, se


poate înainta o nouă cerere de chemare în
judecată?
După ce hotărîrea rămîne irevocabilă, părţile şi cei-
lalţi participanţi la proces, precum şi succesorii lor
în drepturi, nu pot înainta o nouă cerere de che-
mare în judecată cu aceleaşi pretenţii şi în acelaşi
temei, nici să contesteze în alt proces faptele şi
raporturile juridice stabilite în hotărîrea judecăto-
rească irevocabilă.

51. În ce termen sînt expediate copiile de pe


hotărîrea judecătorească?
Participanţilor la proces care nu s-au prezentat în
şedinţă de judecată li se trimite copia de pe hotă-
rîrea judecătorească în cel mult 7 zile de la emite-
rea hotărîrii motivate.
- 62 -
Mecanisme naţionale de apărare a
dreptului la întrunire

1. Care sînt sancţiunile prevăzute de Codul


cu privire la contravenţiile administrative?
Articolul 174/1. Încălcarea legislaţiei cu privire la or-
ganizarea şi desfăşurarea întrunirilor
Încălcarea termenului şi modului de examinare
a declaraţiilor privind desfăşurarea întrunirilor -
atrage după sine  aplicarea  unei   amenzi în mări-
me de la douăzeci la treizeci de unităţi convenţi-
onale.
Organizarea  şi  desfăşurarea întrunirii fără avizarea
primăriei sau fără  autorizaţia ei, precum şi încălca-
rea condiţiilor  (forma,  locul, timpul) desfăşurării
întrunirii, indicate în autorizaţie, - atrage după sine
aplicarea unei amenzi organizatorilor (conducăto-
rilor) întrunirii în mărime de la douăzeci şi cinci la
cincizeci de unităţi convenţionale.
Neîndeplinirea de către organizatorul (conducă-
torul) întrunirii a obligaţiunilor prevăzute de lege
- atrage  după sine  aplicarea  unei  amenzi în mă-
rime de la  douăzeci la treizeci de unităţi conven-
ţionale.

- 63 -
Participarea activă la întrunirea desfăşurată în con-
diţiile alineatului doi din prezentul articol -
atrage după sine  aplicarea  unei   amenzi în mări-
me de la zece la cincisprezece unităţi convenţiona-
le.
Participarea la întruniri a persoanelor care au asupra
lor obiecte special adaptate sau ce pot fi utilizate
pentru cauzarea leziunilor corporale sau daunelor
materiale - atrage după sine aplicarea unei amenzi
în mărime de la douăzeci şi cinci la cincizeci de uni-
tăţi convenţionale sau arest administrativ pe un
termen de pînă la cincisprezece zile.
Împiedicarea sub orice formă de către participanţii
la întrunire a circulaţiei transportului în comun sau
a funcţionării întreprinderilor, instituţiilor, organi-
zaţiilor - atrage după sine aplicarea unei amenzi în
mărime de la  douăzeci la cincizeci de unităţi con-
venţionale sau arest administrativ pe un termen de
pînă la cincisprezece zile.
Antrenarea copiilor în întruniri, desfăşurate în con-
diţiile alineatului 2 din prezentul articol, - atrage
după sine aplicarea unei amenzi în mărime de la
zece la douăzeci de unităţi convenţionale.

- 64 -
2. Care sînt normele de bază privind apă-
rarea drepturilor personal patrimoniale
printre care şi dreptul la întruniri, prevăzute
de Codul civil?
Articolul 15. Apărarea drepturilor personale nepa-
trimoniale
Drepturile personale nepatrimoniale şi alte valori
nemateriale sînt apărate în cazurile şi în modul pre-
văzut de prezentul cod şi de alte legi, în limita în
care folosirea modalităţilor de apărare a drepturilor
civile reiese din esenţa dreptului încălcat şi din ca-
racterul consecinţelor acestei încălcări.
Articolul 1404. Răspunderea pentru prejudiciul ca-
uzat de o autoritate publică sau de o persoană cu
funcţie de răspundere
(1) Prejudiciul cauzat printr-un act administrativ
ilegal sau nesoluţionarea în termen legal a unei
cereri de către o autoritate publică sau de către o
persoană cu funcţie de răspundere din cadrul ei se
repară integral de autoritatea publică. Persoana cu
funcţie de răspundere va răspunde solidar în cazul
intenţiei sau culpei grave.
(2) Persoanele fizice au dreptul să ceară repararea
prejudiciului moral cauzat prin acţiunile indicate la
alin. (1).

- 65 -
(3) Obligaţia de reparare a prejudiciului nu se naşte
în măsura în care cel prejudiciat a omis, cu intenţie
ori din culpă gravă, să înlăture prejudiciul prin mij-
loace legale.
(4) În cazul în care o autoritate publică are o obli-
gaţie impusă de un act adoptat în scopul protecţiei
contra riscului de producere a unui anumit fel de
prejudiciu, ea răspunde pentru prejudiciul de acest
fel cauzat sau nepreîntîmpinat prin neexecutarea
obligaţiei, cu excepţia cazului cînd autoritatea pu-
blică demonstrează că a dat dovadă de diligenţă
rezonabilă în executarea obligaţiei.
(5) Autoritatea publică nu răspunde pentru preju-
diciul cauzat prin adoptarea unui act normativ sau
omisiunea de a-l adopta, sau prin omisiunea de a
pune în aplicare o lege.
Articolul 1405. Răspunderea statului pentru preju-
diciul cauzat prin acţiunile organelor de urmărire
penală, ale procuraturii sau ale instanţelor de jude-
cată
(1) Prejudiciul cauzat persoanei fizice prin condam-
nare ilegală, atragere ilegală la răspundere penală,
aplicare ilegală a măsurii preventive sub forma
arestului preventiv sau sub forma declaraţiei scri-
se de a nu părăsi localitatea, prin aplicarea ilegală
în calitate de sancţiune administrativă a arestului,

- 66 -
muncii neremunerate în folosul comunităţii se re-
pară de către stat integral, indiferent de vinovăţia
persoanelor de răspundere ale organelor de urmă-
rire penală, ale procuraturii sau ale instanţelor de
judecată.
(2) Statul se exonerează de răspundere în cazul
cînd persoana vătămată a contribuit intenţionat şi
benevol la producerea prejudiciului prin autode-
nunţ.
Articolul 1422. Reparaţia prejudiciului moral
(1) În cazul în care persoanei i s-a cauzat un prejudi-
ciu moral (suferinţe psihice sau fizice) prin fapte ce
atentează la drepturile ei personale nepatrimonia-
le, precum şi în alte cazuri prevăzute de legislaţie,
instanţa de judecată are dreptul să oblige persoana
responsabilă la reparaţia prejudiciului prin echiva-
lent bănesc.
(2) Prejudiciul moral se repară indiferent de exis-
tenţa şi întinderea prejudiciului patrimonial.
(3) Reparaţia prejudiciului moral se face şi în lipsa
vinovăţiei autorului, faptei ilicite în cazul în care
prejudiciul este cauzat prin condamnare ilegală,
atragere ilegală la răspundere penală, aplicare ile-
gală a arestului preventiv sau a declaraţiei scrise de
a nu părăsi localitatea, aplicarea ilegală în calitate
de sancţiune administrativă a arestului, muncii ne-
- 67 -
remunerate în folosul comunităţii şi în alte cazuri
prevăzute de lege.
Articolul 1423. Mărimea compensaţiei pentru pre-
judiciu moral
(1) Mărimea compensaţiei pentru prejudiciu moral
se determină de către instanţa de judecată în func-
ţie de caracterul şi gravitatea suferinţelor psihice
sau fizice cauzate persoanei vătămate, de gradul
de vinovăţie al autorului prejudiciului, dacă vino-
văţia este o condiţie a răspunderii, şi de măsura în
care această compensare poate aduce satisfacţie
persoanei vătămate.
(2) Caracterul şi gravitatea suferinţelor psihice sau
fizice le apreciază instanţa de judecată, luînd în
considerare circumstanţele în care a fost cauzat
prejudiciul, precum şi statutul social al persoanei
vătămate.
Articolul 1424. Termenul de prescripţie
(1) Acţiunea în reparare a prejudiciului se prescrie
în termen de 3 ani începînd cu momentul în care
persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cu-
noască existenţa prejudiciului şi persoana obligată
să-l repare.
(2) În cazul în care persoana obligată să repare pre-
judiciul şi persoana prejudiciată negociază asupra

- 68 -
prejudiciului care urmează să fie reparat, cursul
prescripţiei se suspendă pînă cînd una din părţi nu
va renunţa la negociere.
(3) În cazul în care persoana obligată să repare pre-
judiciul a dobîndit ceva, în urma faptei ilicite, din
contul persoanei prejudiciate, prima este obligată,
chiar şi după expirarea termenului de prescripţie,
să restituie, în conformitate cu normele privind îm-
bogăţirea fără justă cauză, ceea ce a dobîndit.

3. Care sînt sancţiunile în domeniul întruniri-


lor, prevăzute de Codul penal?
Articolul 140. Propaganda războiului
(1) Propaganda războiului, răspîndirea de infor-
maţii tendenţioase ori inventate, instigatoare la
război sau orice alte acţiuni orientate spre declan-
şarea unui război, săvîrşite verbal, în scris, prin in-
termediul radioului, televiziunii, cinematografului
sau prin alte mijloace, se pedepsesc cu amendă în
mărime de pînă la 500 unităţi convenţionale sau
cu închisoare de la 3 la 8 ani, în ambele cazuri cu
privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau
de a exercita o anumită activitate pe un termen de
pînă la 5 ani.
(2) Săvîrşirea acţiunilor prevăzute la alin.(1) de o
persoană cu înaltă funcţie de răspundere se pedep-
- 69 -
seşte cu amendă de la 500 la 1.000 unităţi conven-
ţionale sau cu închisoare de la 8 la 12 ani, în ambele
cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite
funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un
termen de pînă la 5 ani.
Articolul 184. Violarea dreptului la libertatea întru-
nirilor
(1) Violarea dreptului la libertatea întrunirilor prin
împiedicarea ilegală a desfăşurării mitingului, de-
monstraţiei, manifestaţiei, procesiunii sau oricărei
alte întruniri ori a participării cetăţenilor la acestea
fie prin constrîngerea lor la participare:
a) săvîrşită de o persoană cu funcţie de răspunde-
re;
b) săvîrşită de două sau mai multe persoane;
c) însoţită de violenţă nepericuloasă pentru viaţă
sau sănătate, se pedepseşte cu amendă în mărime
de la 200 la 400 unităţi convenţionale sau cu  mun-
că neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la
240 de ore,  sau cu închisoare de pînă la 2 ani.
(2) Aceeaşi acţiune:
a) săvîrşită cu aplicarea armei sau a altor obiecte
care au servit drept armă ori au fost special adap-
tate pentru  vătămarea  integrităţii  corporale sau a
sănătăţii;
b) însoţită de violenţă periculoasă pentru viaţă
sau sănătate;
- 70 -
c) soldată cu cauzarea de daune în proporţii mari;
d) soldată cu alte urmări grave se pedepseşte cu
închisoare de la 3 la 8 ani.
Articolul 339. Uzurparea puterii de stat
(1) Acţiunile săvîrşite în scopul uzurpării sau menţi-
nerii forţate a puterii de stat cu încălcarea prevede-
rilor Constituţiei Republicii Moldova se pedepsesc
cu închisoare de la 12 la 20 de ani.
(2) Aceleaşi acţiuni care au provocat:
a) schimbarea prin violenţă a orînduirii constituţi-
onale a Republicii Moldova;  
b) decesul unei persoane;
c) alte urmări grave se pedepsesc cu închisoare de
la 20 la 25 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.
Articolul 340. Rebeliunea armată
Organizarea sau conducerea unei rebeliuni armate,
precum şi participarea la ea, în scopul răsturnării
sau schimbării prin violenţă a orînduirii constituţi-
onale ori în scopul violării integrităţii teritoriale a
Republicii Moldova se pedepsesc cu închisoare de
la 16 la 25 de ani.

- 71 -
Sesizarea Curţii Europene pentru
Drepturile Omului

1. Ce este Curtea Europeană a Drepturilor


Omului?
Curtea Europeană pentru Drepturile Omului
(CEDO) este o jurisdicţie internaţională cu sediul
la Strasbourg, Franţa. Ea este alcătuită dintr-un nu-
măr de judecători egal cu cel al statelor membre
ale Consiliului Europei, care au ratificat Convenţia
europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, şi
a Libertăţilor Fundamentale.

2. În ce măsură judecătorii de la CEDO sînt


independenţi faţă de statele de care au fost
desemnaţi?
Judecătorii îşi exercită mandatul la Curte cu titlul
individual şi nu-şi reprezintă statul. Curtea este asi-
gurată de o grefă alcătuită în esenţă din jurişti pro-
venind din statele-membre (numiţi şi “referenţi”).
Aceştia, fiind totalmente independenţi de ţările lor
de origine, nu reprezintă nici reclamanţii şi nici sta-
tele.

- 72 -
3. Care sînt atribuţiile CEDO?
CEDO examinează cererile petiţionarilor pentru a
stabili dacă Statele realizează corect Convenţia Eu-
ropeană a Drepturilor Omului. Misiunea sa constă
în verificarea respectării de către Statele semnatare
a drepturilor şi garanţiilor prevăzute în acest docu-
ment. Ea examinează plîngerile (numite „cereri”)
depuse de către persoane fizice, juridice sau chiar
şi de către state. Plîngerile trebuie să fie îndreptate
exclusiv împotriva guvernului unui stat care a rati-
ficat Convenţia. Atunci cînd Curtea constată că sta-
tul respectiv a încălcat unul sau mai multe drepturi
şi garanţii, se adoptă o hotărîre obligatorie, care va
trebui executată de către guvernul statului respec-
tiv.

4. Cînd poate fi sesizată Curtea Europeană


pentru Drepturile Omului?
Persoana care se consideră lezată într-un drept al
său de către autorităţile naţionale, poate depune o
cerere către Curtea Europeană în termen de 6 luni
de la pronunţarea deciziei irevocabile.

- 73 -
5. Petiţionarul trebuie să fie în mod obli-
gatoriu cetăţean al unui stat-membru al
Consiliului Europei?
Petiţionarul nu trebuie să deţină în mod obligato-
riu cetăţenia unuia din ţările membre al Consiliului
Europei. Este suficient doar ca încălcarea invocată
să fi fost comisă/admisă de către organele şi instan-
ţele unui stat semnatar, în cadrul jurisdicţiei sale şi
care ar corespunde în general cu teritoriul său.

6. Cine poate depune cerere la CEDO?


Plîngerea/cererea poate fi depusă atît de către o
persoană fizică cît şi juridică (întreprindere, asoci-
aţie etc.). Petiţia se depune personal de către per-
soana care se consideră victimă directă a unei pre-
supuse încălcări.
Nu puteţi depune o plîngere generală despre o
lege sau o acţiune, de exemplu doar pentru faptul
că vi se pare necorectă.

7. Există condiţii prealabile care trebuie


îndeplinite în faţa instanţelor judecătoreşti
naţionale?
Petiţionarul trebuie să parcurgă toate instanţele na-
ţionale de recurs, prevăzute de legislaţia naţională

- 74 -
pentru astfel de situaţii (de obicei se are în vedere
un proces în faţa instanţelor judecătoreşti compe-
tente). Petiţionarul va încerca rezolvarea problemei
sau remedierea situaţiei prin utilizarea corectă şi
în termen a tuturor mijloacelor şi mecanismelor
juridice aflate la dispoziţia sa, inclusiv prin epui-
zarea tuturor căilor de atac. Astfel, este necesar să
demonstraţi că nu doar v-aţi adresat, ci şi faptul că
în realitate aţi abordat problema în cadrul acestor
proceduri şi aţi depus toate eforturile legale, aflate
la dispoziţie pentru a vă apăra drepturile încălcate.
În termen de 6 luni din momentul pronunţării de-
ciziei interne definitive (sau din momentul în care
aceasta vi s-a comunicat), se expediază o cerere
Curţii Europene. Dacă plîngerea va fi depusă cu în-
călcarea acestui termen, Curtea Europeană nu o va
examina.

8. Cine este pîrîtul în cauzele expediate Cur-


ţii Europene?
Petiţia poate fi depusă doar împotriva unui stat
recunoscut oficial, care a semnat Convenţia Euro-
peană pentru Drepturile Omului. Curtea nu exami-
nează plîngeri împotriva persoanelor particulare
sau a instituţiilor private, spre exemplu împotriva
unei Primării sau a unor funcţionari din cadrul unui
Minister. Curtea va examina doar comportamentul,
- 75 -
acţiunile sau inacţiunile acestor autorităţi, cărora
le-ar fi revenit obligaţia pozitivă de a depune toa-
te eforturile legale de a apăra şi proteja drepturile
omului.

9. Cum se poate sesiza CEDO?


Cererea urmează să fie îndeplinită pe baza unui
formular tip, care poate fi acordat de Curtem sau
preluat de pe site-ul oficial al Curţii. Recomandăm
să expediaţi o scrisoare recomandată cu aviz de
recepţie prin care să invocaţi violările presupuse.
Adresa este următoarea:
Monsieur le Greffier de la
Cour Europeene des Droits de L’ homme
Counseil de L’Europe,
F-67075, Strasbourg, CEDEX
Informaţii suplimentare despre Curtea Europeană
poate fi obţinută pe site-ul www.echr.int

10. Care este rolul precedentelor anterioare


a Curţii?
Curtea va examina cererea depusă bazîndu-se în
mod special pe interpretarea pe care a dat-o prin
prisma precedentelor sale.
Iată unele cazuri-cheie privind libertatea întruniri-
lor şi dreptul la protestul public:

- 76 -
Appleby contra Marii Britanii (2003) (Cererea no.
44306/98)
Curtea a decis că nu există un drept protejat la libe-
ra întrunire în cadrul unui centru comercial privat,
chiar dacă acesta ar putea funcţiona drept spaţiu
”cvasi-public”.
ARM Chappell contra Marii Britanii (1987) 53 DR 241
(Cererea no. 12587/86)
Comisia a decis că în interesul siguranţei publice
este necesar să fie închis un monument istoric şi a
nu admite desfăşurarea unui festival şi a ceremoni-
ei din cauza posibilităţii că festivalul va atrage gru-
puri de oameni care vor genera dezordine, după
cum s-a întîmplat în trecut.
Bączkowski şi Alţii v Poloniei (2006) (Cererea no.
1543/06)
Curtea a depistat o violare a Articolului 11 după ce
autorităţile au interzis un număr de întrunirilor pla-
nificate de activişti ai minorităţilor sexuale. Chiar
dacă evenimentul s-a desfăşurat conform plani-
ficării, iar interdicţiile au fost ulterior suspendate
de către autorităţile locale, Curtea a specificat că
organizatorii şi-au asumat un risc în desfăşurarea
evenimentului fără prezumţia legalităţii.

- 77 -
Barankevich v Russia (2007) (Cererea no. 10519/03)
Curtea a stabilit că a fost încălcat art. 11 pentru că
autorităţile au prevenit biserica Creştină Evangeli-
că minoritară să organizeze un serviciu religios în
spaţiu public şi nu doar într-un templu, şi dreptul
de a schimba opinia altora.
Partidul Popular Creştin Democrat contra Moldovei
(2006) (Cererea no. 28793/02)
Curtea a decis ca a avut loc o violarea Articolului 11
după ce petiţionarului i s-a interzis desfăşurarea în-
trunirilor. Curtea a decis că eşecul de a se conforma
tuturor elementelor legislaţiei, prezenţa copiilor la
întrunire şi interpretarea cîntecelor uşor provoca-
toare de către oameni nu sînt un temei suficient
pentru interzicerea întrunirilor partidului.
Creştinii Contra Rasismului şi Fascismului (CARAF)
contra Marii Britanii. Comisia a decis că este ”ne-
iraţional” să fie interzisă procesiunile publice în
Londra pentru o perioadă de două luni din cauza
posibilei dezordini publice, chiar dacă ameninţarea
venea din partea oponenţilor organizatorilor eve-
nimentului.
Çiraklar contra Turciei (1998) (Cererea no.
10019601/92)
Curtea a decis că a avut loc o violare a drepturilor

- 78 -
petiţionarului la un proces corect pentru că acesta
a fost judecat de o instanţă care includea un jude-
cător militar, după ce a fost arestat pentru partici-
parea la o demonstraţie ne-autorizată.
Djavit An contra Turciei (2003) CEDO 91 (Cererea no.
20652/92)
Curtea a depistat o violare a Articolului 11 drept
rezultat al refuzului prezentat petiţionarului în a i
se permite să viziteze sau să traverseze ”zona-tam-
pon” dintre Ciprul de nord şi de sud şi prin aceasta
să poată participa la întîlniri ale turcilor şi grecilor
ciprioţi, deoarece astfel de limitări nu erau prevă-
zute de lege.
Ezelin contra Franţei (1991) 14 REDO 362 (Cererea
no. 11800/85)
Petiţionarul (un jurist) a primit o preîntîmpinare
de serviciu după ce a eşuat în a se disocia de inci-
dentele contravenţionale care au avut loc în cadrul
unei demonstraţii în care acesta a participat. Cur-
tea a decis că deoarece petiţionarul s-a comportat
într-o manieră paşnică pe parcursul întrunirii a avut
loc o violare a Articolului 11.
Makhmudov conta Rusia (2007) (Cererea no.
35082/04) Curtea a stabilit încălcarea dreptului la
libertatea întrunirilor drept rezultat al interzicerii

- 79 -
desfăşurări acesteia pe motiv de pericol pentru po-
sibilitatea acţiunilor teroriste violente. Curtea a sta-
bilit că statul respondent nu a produs nici o probă
precum că posibile violenţe ar fi putut realiza şi nici
nu a impus limitări altor evenimente.
Cisse contra Franţei (2002) (Cererea no. 51346/99)
Curtea a decis că decizia de a încheia o demon-
straţie a unui grup de migranţi ne-documentaţi
într-o biserică contrazice drepturilor petiţionarului
la libertatea întrunirilor, dar că acţiunile statului
au fost dictate de lege, legitime şi ”necesare într-o
societate democratică” datorită pericolului evident
pentru sănătatea publică rezultat din condiţiile an-
tisanitare din biserică după ocuparea acesteia timp
de 2 luni.
Platforma Artze fur Lieben contra Austriei (1988)
CEDO 15 (Cererea no. 10126/82)
Curtea a depistat că Statul are obligaţia pozitivă
să permită ca o întrunire legitimă să se desfăşoare
paşnic şi să protejeze demonstranţii contra violen-
ţei oponenţilor. Cu toate acestea, nedepistînd vreo
violare a Articolului 11 deoarece manifestanţii nu
au adus la cunoştinţă autorităţilor despre schimba-
rea traseului doar în ultimul moment , iar acestea
nu au reuşit să asigure pe deplin securitatea mani-
festanţilor.

- 80 -
Stankov şi Organizaţia Macedoniană Unită Ilinden
contra Macedoniei (2001) (Cererea nos. 29221/95 şi
29225/95)
Curtea a depistat o violare a Articolului 11 după ce
Statul a interzis în mod repetat întrunirile organiza-
ţiei petiţionare. Curtea a depistat că temerile faţă
de violenţe sau dezordine şi pericolul în adresa se-
curităţii naţionale au fost exagerate sau în eventu-
alitatea apariţiei puteau fi rezolvate prin judecată
sau prin alte măsuri.
Steel contra Marii Britanii (1998) Curtea a făcut deo-
sebire între petiţionarii care au încercat să întreru-
pă fizic activităţile altora şi prin aceasta au riscat să
provoace un răspuns violent şi ceilalţi care au fost
arestaţi în timp ce pichetau paşnic un eveniment
public. În primul exemplu Curtea a stabilit că este
rezonabil ca petiţionarii să fi fost arestaţi pentru a
preveni posibilele dezordini; în al doilea a stabilit
că a avut loc o violare a drepturilor protestatarilor
conform Articolului 10 care se comportau paşnic şi
nu ameninţau să provoace o reacţie ostilă.
Organizaţia Macedoneană Unită Ilinden şi Ivanov
contra Macedoniei (2005) (Cererea no. 4407/98)
Curtea a depistat o violare a Articolului 11 atît în
faptul că autorităţile a împiedicat întrunirile pla-
nificate cît şi în faptul că autorităţile au eşuat să-şi

- 81 -
menţină obligaţiile pozitive în a lua măsuri rezona-
bile şi corespunzătoare de a permite desfăşurarea
paşnică a demonstraţiilor legitime în faţa activită-
ţilor oponenţilor.
Ziliberberg contra Moldovei (2004, admisibilitatea)
şi (2005) CEDO 51 (Cererea no. 61821/00)
Petiţionarul a fost arestat şi penalizat pentru parti-
ciparea la o demonstraţie ne-autorizată. Cu toate
că acesta n-a participat activ la violenţele apărute
Curtea a stabilit că Statul şi-a realizat justificat ca-
pacitatea de impunere a unei sancţiuni pentru par-
ticiparea la o întrunire ilegală şi nu a existat nici o
violare a Articolului 11.
Textul complet al acestor şi altor cazuri CEDO pot
fi găsite la:
http://www.echr.coe.int/ECHR/EN/Header/
Case-Law/HUDOC/HUDOC+database/

- 82 -