Sunteți pe pagina 1din 12

CURS 7 ( Rezumat) Tematica cursului : Puncte de extrem şi extremele funcţiilor. Funcţii implicite. Dependenţă şi independenţă funcţională. Extreme cu legături ( condiţionate).

Fie

Spunem că, punctul a A este un punct de maxim local (respectiv de minim local) al

funcţiei

(∀) x V A, (respectiv f (x) f (a) 0, (∀) x V A ). Punctul a A se numeşte punct de extrem local al funcţiei f , dacă a este un punct de maxim sau minim local al lui f. Dacă a A este un punct local de extrem al lui f, atunci f(a) este un extrem local (maximul sau minimul local) al funcţiei f.

f : A R

f

,

p

R, p 1, a A

dacă

există

o

o funcţie.

vecinătate

V

ϑ (a)

astfel

ca

f (x) f (a) 0,

 

0

Un punct a Int(A) = staţionar al lui f. Reamintim,

A ,

pentru care

df (a) 0 se numeşte punct critic sau punct

Cazul fA:

R,

A R,

Teorema ( Fermat) (Condiţii necesare de punct de extrem)

 

0

Dacă

f : A

R ,

A R este o funcţie şi

a

A

este un punct de extrem local pentru

funcţia f şi dacă f este o funcţie derivabilă în a , atunci f '(a) = 0 .

Observaţie. Dacă f este o funcţie derivabilă în punctul a A şi f (a) = 0 , nu rezultă că, a este punct de extrem al lui f.

0

Un punct aA se numeşte punct de inflexiune pentru f , dacă există două puncte α < a < β

şi concavă pe [a, β ) , ( adică,

în A , astfel ca f să fie convexă pe (α, a

], (adică, f ′′ ≥ 0 )

f ′′ ≤ 0 ) sau invers.

Teorema (Condiţii suficiente de punct de extrem)

Dacă

este o vecinătate a punctului a A pentru care

f : A R ,

A R , A interval,

este o funcţie de clasă C n ,

f

'(

a

)

=

f

''(

a

)

=

=

f

(

n

1)

(

a

)

=

0

şi

f

(

n

)

(

a

)

0

n

(

f CAV

atunci, pentru

(i)

(ii)

(iii)

n = 2k n = 2k

n = 2k + 1 şi

şi

şi

f

f

(

(

n

)

(

)

(

f

n

a

a

(2

)

)

>

<

k +

1)

0

0

(

a

avem a A un punct de minim;

avem a A un punct de maxim;

)

0

avem a A un punct de inflexiune

)

, unde V

(adică, f îşi schimbă concavitatea in convexitate sau invers).

Teorema Dacă f : A R, AR, aA, este o funcţie derivabilă de două ori pe o vecinătate V a lui a şi dacă, există α, β V astfel ca :

(i).

α < a < β ,

(ii).

f ′′ ()a = 0 ,

(iii). f ′′ < 0 pe (

inflexiune al lui f.

Cazul f : A

R

,

α,

a

)

A

R

şi f ′′ > 0 pe (

p

,

p > 1

a,

β

) sau invers, atunci

a este un punct de

0

, punct de extrem local al lui f şi dacă f este diferenţiabilă în a, atunci df (a) 0 , adică

Teorema (Condiţii necesare ). Dacă f : A R ,

un

A R

p

p > 1 este o funcţie, a

A

f

x

k

(

a

) = 0,

k

= 1,

p

.

0

Teorema (Condiţii suficiente ). Dacă f : A R ,

un punct interior lui A ,

A R

2

f

(

a

)(

h h

,

p

p > 1 este o funcţie ,

)

,

h R

aA

, f CV( A) , unde V este o vecinătate deschisă a lui a iar

p este pozitiv definită

2

df (a) 0

atunci dacă forma pătratică

h d

(respectiv negativ definită), a A este punct de minim local (respectiv maxim local).

Ne vom opri în continuare, asupra studiului semnului lui

Se ştie că, dacă există diferenţiala de ordinul 2 a lui f în punctul a atunci

d

2

f (a)(hh,

) .

d

2

f (a) :

R

p

2

dfahh

(

)(

1

,

2

× R

) =

unde

h

1

=

(

h

1,1

,

h

p

este definită prin:

R

P

P

∑∑

f a

(

)

i

=

1,2

1

,

j

=

1

,

h

x

i

1, p

)

x

j

h

1,

R p iar

i

h

2,

h

2

j

=

(

h

2,1

,

h

2,2

,

,

h

2, p

)

R p .

Dacă, f admite derivate parţiale de ordinul 2 simetrice în punctul a atunci matricea lui Hesse,

H

(

f

,

a

)

=

⎜ ⎛

⎜ ⎝

2

f


j

∂ ∂

x

i

x

(

a )

i

,

j

=

1,

p

este

o

matrice

simetrică

iar

aplicaţiei

biliniare

simetrice

d

2

f (a) :

R

p

× R

p

R

= h R

(pentru h = h

1

2

i se poate asocia forma pătratică ,

Gh( ) = d

p ), care va admite reprezentarea matricială:

2

f (a)(hh, ) := dfa( )h

2

2

(

f

,

a

)


h 1

Gh (

) =

d

2

f

(

a

)(

hh ,

)

=

(

h

1

,

h

)

p

H

⎠ ⎟ Reamintim că, : O formă pătratică G : R p R se numeşte pozitiv definită, ( respectiv negativ definită) , dacă pentru orice xR p , x 0 avem G( x ) > 0, ( respectiv G(x) < 0). Dacă G(x) 0,( respectiv G( x)0 ) atunci, G se zice semipozitiv definită, (respectiv seminegativ definită).

h

p

Criteriul lui Jacobi- Sylvester :

biliniare L : R p x R p R

Dacă G : R p R este forma pătratică asociată aplicaţiei

iar Γ k = det (a i,j ) 1i,j k sunt minorii matricei simetrice

A=( a i,j ) 1 i ,j p atunci pentru

(i) Γ k > 0 , 1 k p, rezultă G formă pătratică pozitiv definită,

Din

(

a

ij

)

acest

1 ,

i

j

p

=

criteriu

H

(

f

,

a

)

şi din teorema

=

2

f

x x

i

j

( a )

1 ,

i

j

p

i). dacă

Γ>

k

0,

1

k p , rezultă că,

anterioare

atunci,

deducem

că,

dacă

a

0

A va fi un punct de minim local ;

df (a)(h) = 0

ii). dacă (

− Γ>

k

1)

k

0,

0

1 k p , rezultă că , a A va fi un punct de maxim local .

şi

Observaţie

Γ≠ 0, 1 k p , dar semnele minorilor variază după altă regulă decât cea expusă

1). Dacă

în criteriul Jacobi- Sylvester, atunci a A nu este un punct de extrem şi se numeşte punct şa.

2). Dacă G(h)=d 2 f(a)h 2 este o formă pătratică semidefinită (adică,

se poate preciza natura punctului a A decât studiind comportarea derivatelor de ordin superior, mai mare ca doi.

, k = 1, p ) atunci, nu

k

Γ

k

=

0

Cazul f : AR 2 R, f=f(x,y)

0

Dacă

f CV( A) , unde V ϑ(,)ab atunci condiţiile

suficiente ca (a,b) să fie un punct extrem, conform celor de mai sus şi notaţiilor lui Monge

(,)a b Int( A) = A, df (a,b) = 0 şi

2

r =

2

f

x

2 ,

t =

2 f

y

2

,

s =

2 f

∂∂

x

y

sunt :

dacă

dacă

dacă

dacă

parţiale de ordin mai mare ca 2 în formula lui Taylor.

Γ= rt s

2

2

(,)

a

b

Γ= rt s

2

2

Γ

2

Γ

2

(,)

a b

(,) a b

(,)

a

b

0 şi

>

> 0

Γ= r

1

(,) a b

(,)

a b

>

<

0

0

atunci (a,b) este un punct de minim local ;

atunci (a,b) este un punct de maxim local ;

şi Γ= r

1

<

=

0

0

atunci (a,b) este un punct şa;

atunci nu se poate preciza natura punctului (a,b) decât apelând la derivate

Exemple. Să se determine punctele de extrem şi extremele următoarelor funcţii:

(i)

(ii)

(iii)

f

f

f

(

x

,

y

( ,

xy

y

( ,

x

)

)

)

= x + y

4

4

4

xy

=

=

(5

x

(

+−

x

2

+

y e

)

x

ye

)

y

+

,

,

(x, y)R

2

y

2

x

,

(x, y)R

(x, y)R

2

2

FUNCŢII

IMPLICITE

Fie

,

mulţime de soluţii S D.

Dacă S Ø, fie

, p 1, D o mulţime deschisă ale cărei elemente le vom considera de forma

(

x

D

R

y

)

= (

x

1

,

x

2

,

x

p

;

y

).

Fie funcţia FD: R şi ecuaţia F (x, y) = 0, căreia îi corespunde o

{

S x

x

=∈

R

p

(

)

y

R

,

astfel ca , (

xy

,

)

S

}

P

+ 1

Deci, vor exista funcţii

f

: S

x

R

, astfel

că,

(x, f (x))S

când

x S

x

sau echivalent

F(x, f (x)) = 0 . Aceste funcţii f, se numesc funcţii implicite.

O funcţie implicită,

orice x A avem:

(i)

(x, f (x))D

(ii)

F(x, f (x))= 0 .

este orice funcţie

Cazul functiei

f

:

A

R

P

R

,

f

=

f

f

(

x

: A R ,

1

,

x

2

,

x

p

)

A R

.

p cu proprietatea că pentru

Teorema funcţiilor implicite, precizează condiţiile existenţei şi unicităţii funcţiei implicite, definită pe o vecinătate neprecizată a unui punct a.

Teorema Dacă F : D R ,

D R

p +1

, p 1,

este o funcţie

F

(

x

,

y

)

= F

(

x

1

,

x

2

,

x

p

;

y

)

şi

0

dacă există un punct

(i).

(ii).

(iii).

(,)ab D ,

a =

(

a

1

,

a

2

,

a

p

)

astfel ca

F (a,b) = 0 ,

F să admită derivate parţiale continue pe o vecinătate V a punctului ( a,b ),

F

(

,

a b

) 0

, atunci

y există o vecinătate U ϑ(a) şi o vecinătate W ϑ(b) , astfel ca, U ×W D şi există

1).

o unică funcţie f : U W cu proprietăţile :

a).

f (a) = b ,

b).

F(x, f (x)) = 0, ()x U ,

2).

3).

f

C

1

dacă,

(U ) şi

f

x

k

k

(

F CV

),

(

F

x

k

(

xfx

,

()

)

F

y

(

xfx

,

()

f C

k

)

(

,

U

x

)

=−

k

1

atunci

x

)

.

U

,

Cazul p=1. Dacă

2

F CD(

)

iar

funcţiei

implicite

F : D R ,

0

D R , este o funcţie, F =

F

(

F (a,b) = 0 şi

a b

,

y f : U W ,

caz,

) 0

f

2

F (x, y) şi presupunem că

atunci conform teoremei

(,)ab D , astfel ca,

va

exista

o

În

funcţie

= fx() CU(

în

raport

) ,

cu

2

astfel

x

ca

relaţia

f (a) = b , F (x, f (x)) = 0, ()x U . F (x, f (x)) = 0 obţinem

acest

derivând

F

x

+

F

y

f

'= 0

fx

'(

)

=

y

'

F

x

=−

F

y

, respectiv

2

F

x

2

fx

''(

+

)

2

F

∂∂

y

x

2

f

∂∂

x

1

y

F

f

'

2

F

+

y

2

(

f

')

2

F

+

y

f '

+

⎣ ⎢

22

∂∂

2

x

+

FF

2

∂∂

yx

= ′′ =−

y

y

f ''

f

'

=

+

0

2

F

y

2

(

f

'

)

2

⎦ ⎥

.

Punctele singulare ale curbei F (x, y) = 0 sunt soluţiile sistemului

⎪∂ F

(,

Fxy

)

⎪∂ F

x

y

=

=

0

0.

=

0

Punctele de extrem ale funcţiei implicite f = f(x) definită de ecuaţia Fxy(,

teoremei de mai sus , se vor găsi printre punctele critice .

Punctele critice (staţionare) ale funcţiei implicite

sunt soluţiile sistemului :

) = 0 , în condiţiile

f = f (x) definită de ecuaţia F (x, y) = 0

Fxy

(

,

)

⎨∂ F

⎩∂ ⎪ x

= 0,

= 0,

cu

F

y

0 .

Punctele de extreme sunt punctele critice pentru care

f ''> 0 , respectiv

f "< 0 , în ipoteza că

f ′′=

22

∂∂ FF

f

2

2

x

∂∂

xy

+

f

()

 

2

2

F

2

y

F

x

f ′′ ≠ 0 în acele puncte. Avem

F

cu

f ′=− .

F

y

y

Observaţii

1). Dacă (a,b) este un punct pentru care

F (ab,

) 0 şi

F

(

a b

)

0 , teorema funcţiilor

y

,

implicite nu este aplicabilă lui F dar va fi aplicabilă funcţiei

F

1

(

xy,,,= F

xy F

)

(

)

(

ab

)

.

2). Dacă

(

F ab

,

)

F

(

F

(

==≠ 0, atunci teorema funcţiilor implicite este

0,

y

ab

,

0,

x

ab

,

)

)

aplicabilă în raport cu x, adică va exista o funcţie

să verifice condiţiile

1

(

g :W U , g CU

(

Fg

()

y

,

y

)

=

0,

y

W

,

a

=

() ()

gb

,

g

b

=−

F

y

(

a

,

b

)

F

x

(

a

,

b

)

=

0 .

)

astfel ca, x = g ( y)

(

3). Dacă F ab

,

)

F

(

F

(

=== 0 atunci (a,b) este un punct singular.

0,

y

ab

,

0,

x

ab

,

)

)

Cazul

p=2.

teoremei

Dacă

funcţiilor

F : D →⊂R, D

implicite

3

R ,

,

F = F

dacă

(

xyz,,

)

, F C

2

(

)

D atunci

există

(abc, , ) D

în

condiţiile

ca

astfel

F

(

F abc

,

,

)

=

0,

(

abc

,

,

)

0

atunci

va

z ϑ (ab,,) W ϑ (c), z = z (xy, ) astfel ca

z :U →∈W , U

z (ab, ) = c, F (xyz, , (xy, )) =∀0, ( )(xy, )U şi

F

F

∂∂∂∂

zzFy

x

=−

=−

∂∂

xy

F

,

F

,

z

0. Relaţiile ce definesc pe

în raport cu x respectiv y, a relaţiei

z

z

F

(

xyz,,

(

xy,

))

= 0 .

exista

z

x

,

z

y

o

funcţie

se obţin prin derivarea

Punctele singulare ale curbei F (xyz,,

Punctele

critice

(staţionare)

ale

) = 0 sunt soluţiile sistemului

⎪ ∂ x

F

(

F

,,

xyz

⎨∂ F

⎪∂ F

⎩∂ z

y

=

=

0

0.

=

0

)

funcţiei

z = zxy( ,

)definită

implicit

= 0

de

F (xyz,, ) = 0 in condiţiile teoremei, se obţin prin rezolvarea sistemului


⎪∂ F

F

(

,,

xyz

x

⎪∂ F

y

=

=

0

0,

)

= 0

ecuaţia

cu

F

z

0.

Determinarea punctelor de extreme, din rândul celor critice,

se va realiza după

semnul expresiei

rt

2

−= s

22

∂∂ FF

x

2

y

2

⎛∂ F

2

∂∂

xy

2

şi semnul lui r, în punctul studiat.

Exemple.

1).Fie

funcţiilor implicite.

F

(

x

,

y

)

=

4

2

x

9

y

2

36.

Să

se

studieze

aplicabilitatea

teoremei

Rezolvare. Avem

2

x

9

2

y

4

=

1 . Cum

F

C

2

(R

2

)

şi F (a,b) = 0 , dacă

F

y

0

dacă

F = −18

y

y , rezultă că

(a,b) este un punct al hiperbolei

(a,b) este un punct cu b 0 .

Conform teoremei funcţiilor implicite, în vecinătatea Ua=−(

a, va exista o funcţie

f

C

1

(U ), astfel ca 4

2

x

9

f

2

(

x

)

36

δ , a +δϑ)

=

0,

a punctului

() x (U ).În acest caz ,

(a)

2 avem fx =± ( ) 1 4 x − 36 , 3 2 b
2
avem
fx =±
(
)
1 4
x
36 ,
3
2
b =±
1 4
a
36
.
3
3
5
Dacă
(a,b)
=
,1
atunci
2
2
fx =−
(
)
1 4
x
36
.
3
2). Se consideră funcţia
F (
x
,
y
)

semnul

din

faţa

radicalului

alegându-se în raport cu ⎛ 3 5 ⎞ (,) a b = ⎜ , −
alegându-se
în
raport
cu
3
5
(,)
a b
=
,
atunci
2
1 ⎠ ⎟
2 ) = 1 4 x − 36 3 2 2 x + y −
2
)
=
1 4
x
36
3
2
2
x
+ y
− arctg

fx

(

= ln

iar dacă

y

x

, x 0. Să se studieze aplicabilitatea

teoremei funcţiilor implicite în vecinătatea punctului (1, 0).

Rezolvare. Avem

F (1,0) = 0 ,

1

(

FCV

), V ϑ(1,0) şi

F

1

2

y

=

2

∂+

y

22

xy

1 x yx − = 2 22 y xy + 1 + 2
1
x yx −
=
2
22
y xy +
1 +
2

x

(

1,

0)