Jean-Jacques Rousseau

1.Viata lui Jean-Jacques Rousseau

Nascut la 28 iunie 1712 la Geneva, Jean –Jacques Rousseau este botezat si crescut in religia
calvinista. Sub influenta Doamnei de Warens care a jucat rolul de mama spirituala, abjureaza si
adopta temporar religia catolica, dar in 1754, an in care este reprimit la Geneva, se reintegreza
voluntar religiei calviniste. Intre 1750 si 1757 scrie “Discursul”, “Al doilea Discurs” , “La
Nouvelle Heloïse”, “Emil”, “Contractul social” si “Scrisori catre d’Alembert”. Inca de la
aparitie, cartile sunt confiscate sau interzise de catre autoritatile Republicii Geneva sau cele
franceze. Drept urmare, in 1763 renunta la cetatenia geneveza si dupa ce urmeaza un periplu
pentru a-si pierde urma, se casatoreste cu fosta sa guvernanta, Thérèse Le Vasseur cu care
avusese 5 copii, toti parasiti in camine pentru copii. Redacteaza “Confesiunile”, “Dialogurile”
si “Reveriile”. La 28 iulie 1778 moare la Ermenonville si in 1794 Conventia Revolutionara
Franceza transfera ramasitele pamantesti ale ilustrului filosof in Panteonul francez.

2. “Discurs asupra originii si fundamentelor inegalitatii dintre oameni”

Adresat Republicii Geneveze, partea introductiva a discursului este o critica care analizând
ideea sanselor naturale de nastere intr-un anumit spatiu social si politic, enumera trasaturile
sublime ale unei veritabile democratii lipsite de inegalitati. Raportarea este continua la
societatea geneveza de la mijlocul secolului al XVIII-lea.
Idealul identitatii dintre interesele autoritatilor si poporului, care, prin convergenta, sa conduca
la binele comun, idealul libertatii si egalitatii prin si in fata legii (in masura sa justifice si sa
sporeasca sentimentul patriotic, devotiunea fata de patrie si solidaritatea intercetateneasca),
drepturile conferite de o legislatie corect stabilita prin mijlocirea magistratilor, acestea sunt
câteva dintre premizele disiparii inegalitatilor si reconstruirii unei societati de egali. Chiar daca
omul este ca natura fiinta cea mai avansata si mai atotcuprinzatoare in cunostintele sale, insesi
cunostintele despre natura si fiinta umana ii par lui Rousseau a fi cele mai putin explorate de
ganditori. Evolutia si integrarea sociala nu-i mai permit omului sa vada practic inexistenta
diferentelor fata de semeni (pentru ca in mod natural, in momentul nasterii fiziologice oamenii
pleaca 959g64j teoretic cu sanse egale).

In omul natural, filosoful sesiseaza 3 aspecte esentiale : aspectul fizic (organizarea si aspiratia
de socializare a omului natural ca exponent suprem al lumii animale pentru subjugarea si
imblanzirea unui mediu ostil), aspectul metafizic (diferenta fata de restul regnului animal nu e
considerata a fi in mod necesar inteligenta, cât calitatea omului de “agent liber” si
perfectibilitatea intergeneratii – adica transmiterea cunostintelor si specializarea omului ca
fiinta inteligenta, sociabila / sociala si capabila de munca), aspectul moral (simtul
autoconservarii naste un egocentrism – egoism instictiv si inocent , iar mila fata de aproapele
aflat in nevoie este un sentiment ce devanseaza ratiunea).
Omul natural / primitiv este pur, bun si fericit, viata sa este echilibrata si integrata mediului
natural, iar existenta sa aflata la treapta inferioara a socializarii. Declarând drept firesc buna
natura umana, Rousseau considera ca privarea omului de independenta sa naturala si trecerea la
starea sociala a declansat prin cultura si socializare o exacerbare regresiva a egocentrismului
prin interactiunea cu alte fiinte umane. Astfel, trecerea la faza institutionalizarii proprietatii a
distrus bunatatea nativa a omului si a generat modelul impunerii fata de semeni prin forta si
violenta. Institutia proprietatii, desi permite la dezvoltarea sociala si motiveaza progresul
 tehnologic, contribuie simultan la adâncirea profunda a inegalitatilor. Pentru stingerea
inegalitatilor, Rousseau propune realizarea unui Contract Social extins la nivelul intregii
societati, bazat pe un pact si o adeziune si participare totala a cetatenilor exercitarea drepturilor
democratice .
3. “Contractul social”
Pentru Rousseau omul la origine nu a fost o fiinta sociala, considerând ca dependenta de social
a fost dobândita in evolutia sa. Unirea familiilor si gintilor intr-un sâmbure societal a fost
dictata de necesitatea de supravietuire a unei fiinte modest dotata fizic in jungla competitiei
regnului animal; treptat, fiinta umana si-a marit capacitatea craniana datorita graiului articulat si
al miracolului invatarii intensive (si al caracterului transmisibil al cunostintelor) si si-a dezvoltat
abilitati fizice de reproducere a hranei si utilitatilor necesitatilor existentei prin munca dedusa
din specializare (adoptarea staturii verticale, eliberarea de sarcina deplasarii precum si
specializarea membrelor anterioare cu opozabilitatea degetului mare). Omul devine astfel in
evolutia sa un animal inteligent, social si sociabil, capabil de munca, creator de bunuri proprii
de consum (prin imitarea si modelarea naturii) si nu in ultimul rand egocentrist.
Hobbes spre exemplu considera natura umana ca fundamental egoista si rea, considerând ca
asocierea oamenilor nu se realizeaza decât datorita interesului . Teama oamenilor unora fata de
altii determina crearea societatilor si instaurarea pactului social prin renuntarea voluntara la
dorintele si drepturile individuale. Locke insa considera natura umana ca fiind fundamental
sociala, iar societatea continuarea si intarirea legaturilor preexistente din starea naturala .
Rousseau schiteaza sumar evolutia umana: dezvoltarea capacitatilor craniene si a graiului
articulat, specializarea in productia de produse necesare subzistentei prin imblanzirea naturii,
crearea unui areal individualizat si constructia de utilitati pentru adapostirea gintei si a
animalelor domesticite, decelarea ideilor, reprezentarilor abstracte, notiunii de proprietate,
evolutia catre agricultura, metalurgie, revolutia gândirii si ideilor fundamentale despre natura in
societatile incipiente, adâncirea inegalitatilor si multiplicarea societatilor prin cucerirea
tinuturilor terestre si explorarea marii prin intermediul ambarcatiunilor. Evolutia conduce
implicit la adoptarea de norme de convietuire, institutii de conducere, de represiune si de
gestiune a credintelor si fricii naturale. Pierderea libertatii in societate este un fapt dobandit, la
fel ca si inegalitatile. Aspiratia spre putere, proprietate si conducere societala a generat
complexul fenomen politic si diversitatea regimurilor de putere atat in microsocietati (polisurile
grecesti ca asezari fortificate ale oamenilor marii prezentau o diversitate de organizari statale),
cât si in societatile complexe multietnice si intinse teritorial precum imperiile antichitatii târzii
si ale evului mediu timpuriu.
Un alt fundament pentru instaurarea inegalitatii sociale si consolidarea institutiei proprietatii a
fost generat de modelul autoritatii parentale si prin extindere a sefului gintii, organizatiei tribale
ori ulterior a sefului statului .
Treptat, societatea tinde sa devina universul lui zoon politikon, iar puterea statala, proprietatea
si prestigiul social devin obiective fundamental existentiale ale adultilor speciei umane.
Multitudinea tipologiilor de regimuri politice devine simultan nelimitata: aristocratii, monarhii,
democratii.
Vorbind despre ereditatea conducerii in stat si in functiile publice, Rousseau argumenteaza
tarele sistemelor electiv (bineinteles si al celui ereditar) si descrie societatea ca suma de
microsocietati cu interese contrare, dar unite de teluri comune si deasupra carora sta un bine
comun si o vointa generala .
Comparând corpul politic cu un organism viu asemanator omului , filosoful asociaza : puterea
 suverana – capul ; legile si practicile – creierul, principiile si juratii / magistratii sunt sistemul
nervos; activitatile comerciale, industriale si agricultura sunt sistemul digestiv; finantele publice
reprezinta fluxul sanguin, ansamblul economic este chiar inima sistemului, cetatenii constituind
poporul reprezinta insusi corpul si membrele organismului, generand miscarea si dinamismul.
Ca vointa comuna sa coincida vointei generale si chiar mai mult decat atât, este necesar ca
poporul sa exercite direct suveranitatea, nicidecum prin interpusi. Negând sistemul electiv cu
imperfectiunile sale, filosoful accepta ca acesta reprezinta o forma trunchiata de vointa
populara, fara a considera regimurile elective ca democratii autentice .
Ideea democratiei directe, irealizabila timp de 3 secole, reprezinta o idee esentiala in proiectia
democratiei viitorului. Ameliorarea conditiilor de viata si era informatica va putea face posibila
in anumite zone ale lumii o participare largita la adoptarea legilor si structurarea lor ca vointa
generala, chiar daca initial “democratia forte” se va hibridiza cu formele institutionale
contemporane. Binele comun nu poate fi insa sustinut decat pe o baza solida de legi care sa
statueze egalitatea, sansele egale ca baza a libertatii, etc. Elemente de democratie largita sau
asumata pot fi regasite in politicul unor tari precum Elvetia (care aplica referendumul ca forma
de decizie colectiva) si in Japonia contemporana, prin voluntarismul de supunere si cooperare a
populatiei la deciziile sociale, economice si politice si corelarea initiativelor particulare in
decizii globale.
Nu este intamplator faptul ca , neputand sa asigure buna functionarea a localitatii pe care o
conducea in urma unui cutremur, un cadru administrativ local japonez a ales calea sinuciderii.
Acest fapt demn de o stire jurnalistica indica masura valorii existenta in constiinta
responsabililor sociali dintr-o tara dintr-o alta emisfera.
Contractul Social este contractul tuturor si intre toti, reprezentand vointa generala , acest
contract devenind baza legitimitatii guvernului (guvern diferit de suveran – prin care se intelege
popor). Suveran este poporul in totalitatea sa prin exercitarea vointei generale. Libertatea se
redobandeste prin moralitate si virtuti, iar inegalitatea va fi substituita de o egalitate formala .
Vointa generala este totalitatea si mai mult decat atat a vointei individuale, fiind caracterizata
printr-o accentuata moralitate si virtute (in sensul conceptelor de bine si adevar derivate din
filosofia universala). Individul trebuie sa se vada ca parte a intregului, punând ratiunea mai
presus decat pornirile instinctive.
Cele 4 caracteristici ale suveranitatii: inalienabilitatea, indivizibilitatea, infailibilitatea si
absolutul tin de caracterul exercitarii directe a suveranitatii poporului, deci a democratiei (fara
reprezentare electiva), prin acceptarea legilor, prin realizarea binelui comun si absolutul
drepturilor omului (suveranitatea inceteaza acolo unde impieteaza drepturilor cetatenilor luati
ca individualitati).
Legea ca expresie a vointei generale genereaza libertatea de a se supune unor legi juste (schitate
de catre un legislator altruist care nu semnifica puterea si acceptate si aprobate de catre popor).
Guvernarea apartine poporului in totalitatea sa prin acceptarea si aplicarea legilor .
Contractul social ca pact nu devine realitate decat daca toata lumea i se supune. Scopul
Contractului il reprezinta in final realizarea libertatii individuale prin “gasirea unei forme de
asociere astfel incat individualitatile reunindu-se sa nu se supuna decat vointei generale, care in
mic reprezinta vointa individuala, deci individul se supune propriei vointe, deci este complet
liber” (citat aproximativ) . Suveranitatea constituie deci o expresie a libertatii individuale, iar
libertatea individuala este rezultatul suveranitatii poporului.
Revenind, pactul social se bazeaza pe adeziunea totala si voluntarismul absolut in acceptarea si
aplicarea regulilor stabilite. In Contractul Social aceste principii sunt redate prin termenul de
 “alienare totala” , dar care aduce in final beneficii in plan personal.
Elocinta cu care exprima ideile sale filosofice si gradul ridicat de generalitate, desprins de
reprezentarea reala la care Jean-Jacques Rousseau se raporta ca referinta : Republica Geneveza,
fac din conceptele pure exprimate in scrierile sale o sursa de inspiratie pentru toate orientarile
spectrului politic (in contextul contemporan al evolutiei economice, al concentrarii si regruparii
factorilor economici, al revolutiei informationale si democratizarii structurilor si institutiilor
statale).
“Contractul social” este o scriere structurata in patru parti. Ar fi utila o enumerare sumara a
continutului celor patru parti .
In cartea I, Rousseau argumenteaza logic ca intre drept si inegalitate nu exista o corespondenta
reala. Prin nastere, omul are atributele libertatii naturale si egalitatii practice, diferentierile si
inegalitatile sunt generate de social, deci dobândite. Forta nu justifica dreptul si dreptul derivat
din forta nu legitimeaza forta. De asemenea, sclavia ca rezultat al razboaielor nu are justificare
sub nici o forma; in fapt daca anticii foloseau sclavia domestica din motive economice, in epoca
colonizarilor sclavia a alimentat cu forta de munca ieftina agricultura latifundiara coloniala,
ceea ce a generat imperiilor coloniale avantajate de iesirea la Atlantic o prosperitate
“metropolitana” fara precedent. S-au gasit nenumarati ideologi care sa justifice sclavia ca factor
economic, initial prin negarea “umanitatii inferiorilor” – caracterului uman al sclaviilor, ulterior
prin superioritatea europenilor si rasei albe fata de alte rase (prejudecata aberanta si
nejustificata nici de antropologie, nici de sociologie).
In concluzie , suveranitatea poporului devine ideea centrala a cartii a II-a in care gânditorul
vorbeste despre “inalienabilitatea”, indivizibilitatea, infaibilitatea, limitele (absolutul) puterii
suverane, despre legi ca mijloc de statuare a libertatii civile si a egalitatii de sanse, despre
acceptul si vointa de supunere a poporului acestei conventii.
Cartea a III-a trece in revista formele de guvernamant (democratia, aristocratia, monarhia),
caracteristicile unui bun guvernamant, caracteristicile si limitele sistemului reprezentativ. Daca
binele poporului o cere orice lege poate fi revocata.
In partea a IV-a Rousseau realizeaza o critica a religiei crestine sub forma ei traditionala,
explicitând ca vede in teoria supunerii neconditionate un factor de justificare a exploatarii. Din
acest punct de vedere, prin principiile progresiste si cu tenta egalitar democratica,
protestantismul genereaza dezvoltare si dinamica sociala (economica, politica, religioasa).
Un punct de vedere interesant este relevat prin distinctia intre religia omului si cea a
cetateanului (individul fiind privit prin prisma dublului status: om ca fiinta impregnata de frica
fata de necunoscut, neant si nedefinit, iar cetateanul ca individ activ social si politic, care
controleaza mediul in care traieste si gestioneaza interactiunile interumane).

Departe de a fi vazut in putere legitimitatea divina, a fortei cuceritorului sau a unui esafodaj de
legi, Rousseau considera puterea ca o suma de interese derivate din proprietate ca produs al
istoriei umane, dar suntem liberi sa ne supunem doar puterilor legitime. “Convenons donc que
force ne fait pas droit, et qu'on n'est obligé d'obéir qu'aux puissances légitimes. ”. Considerând
ca puterea este legitimata de catre popor (conform preceptelor scolii dreptului natural),
Rousseau reconstruieste un demers teoretic idealist, dar nu absolut utopic, bazat pe definirea
esentei suveranitatii ca vointa generala, dar nu ca suma a vointelor individuale.

Pentru Rousseau, suveranitatea este inalienabila, unica si indivizibila, infailibila si absoluta.

Societatea civila ca suma de microsocietati, ca asociatie de oameni liberi trebuie sa se constituie
 astfel incat sa nu prejudicieze partile.

Suveranitatea este inalienabila, conchide filosoful. “…le bien commun: si l'opposition des
intérêts particuliers a rendu nécessaire l'établissement des sociétés, c'est l'accord de ces mêmes
intérêts qui l'a rendu possible… Si donc le peuple promet simplement d'obéir, il se dissout par
cet acte, il perd sa qualité de peuple; à l'instant qu'il y a un maître il n'y a plus de souverain, et
dès lors le corps politique est détruit. ” – daca opozitia intereselor particulare a facut necesara
edificarea societatilor, este acordul acelorasi interese care face posibil binele comun…Daca
promite doar sa se supuna, poporul se dizolva (disipeaza) prin acest act, pierde calitatea de
popor, din moment ce exista un stapân…”. Daca puterea se poate transmite, nu este si cazul
vointei generale care nu se poate concentra intr-o vointa particulara, practic cedându-si
suveranitatea deci pierzând binele comun, un popor pierde calitatea de popor, se autodizolva.
De aici putem deduce caracterul inalienabil al suveranitatii, nu putem vorbi ca despre un popor
despre acea colectivitate umana care a renuntat la exercitiul suveranitatii. Mandatatii poporului,
de orice tip sunt ei, nu sunt decât instrumentele de implementare si de aplicare a vointei
generale care nu poate fi instrainata astfel.

Principiul unicitatii si indivizibilitatii puterii suverane a poporului rezulta din justetea unor legi
voite de intregul popor si aplicate de intregul popor. Esenta suveranitatii este vointa generala ca
suma a vointelor individuale si mai mult decât atât, iar suveranitatea se exprima prin legi, deci
puterea legislativa se circumscrie vointei suverane, iar toate celelalte puteri derivând din
puterea legislativa trebuie sa-i fie subordonate.
Binele comun ca echivalentul consecinta al vointei generale se exprima deci in legi si aplicarea
legii se realizeaza prin acordul si participarea intregului popor. Caci despre o vointa generala se
poate spune ca este generala sau nu este deloc.
Imposibilitatea exprimarii indirecte prin reprezentanti rezulta si din dificultatile ultimelor
alegerii prezidentiale din SUA in care votul nu a putut fi decis clar (nici prin majoritatea
voturilor cumulate, Bush câstigând in fapt printr-un numar mai mare de circumscriptii
electorale, dar printr-un numar total mai mic de alegatori). In fapt, SUA poate prin imensul sau
potential informational sa realizeze un sistem dublu : votul electronic dublat de votul clasic.
Acest sistem se poate extinde si la domeniul legislativ, de aici decurgând exercitiul direct al
suveranitatii combinat cu principiul subsidiaritatii in cazul colectivitatilor locale, decurgând din
vointa populara. Negarea intereselor de moment si afirmarea intereselor fundamentale,
demontarea tacticilor de manipulare si eliberarea oamenilor de servitutile nevoilor vor permite
cel putin pe directii legislative fundamentale aplicarea principiului suveranitatii directe, cu
conditia “demondializarii si deglobalizarii economice legat de fenomenul transnationalelor” si
globalizarii si mondializarii bunastarii relative pe axele N-S si V-E. ( N-V european bogat si
asezat contra S-E european . Aceasta ciocnire va genera puteri si convulsii fara precedent).

Vointa generala este infailibila, caci poporul stie cel mai bine ce vrea, deci nu se poate insela el
insusi. Chiar daca fata de majoritate exista o minoritate, aceasta va recunoaste ca s-a inselat,
doar daca majoritatea nu a fost manipulata sau automanipulat, spre exemplu vazând avantajul
unui interes imediat si conjunctural contra avantajului unui interes mai indepartat dar
fundamental. Aceasta presupune ca poporul sa treaca de la instinctul justitiei la ratiunea
justitiaritatii. Ca regula, Rousseau considera ca poporul nu poate gresi.
 Suveranitatea este absoluta . Odata existenta, ea este valabila pentru toti din dorinta tuturor,
devenind cvasiuniversala.

4. Raportul libertate - egalitate

Echilibrul dintre libertate si egalitate isi gaseste de asemenea reflectarea in filosofia lui
Rousseau. Constituirea libertatii poporului suveran se realizeaza prin “alienarea” indivizilor,
instrainarea pulsiunilor contra libertatii conventionale garantate prin noul contract social.
Astfel, suveranitatea poporului este cea mai sigura garantie a drepturilor individuale ( a
proprietatii drept contra proprietatii injuste si faptice anterioare). Dar ca puterea suverana sa
apartina comunitatii, ea presupune egala repartitie a sarcinilor suverane. Drept urmare,
egalitatea sustine libertatea.

Nu putem vorbi de sarcini de suveranitate egala decât pentru cetateni egali dezvoltati moral,
intelectual, etic, logic – deci nu putem vorbi decât despre oameni noi - dincolo de conditia
umana actuala, ceea ce se poate reduce la egalitatea educatiei in sensul pe care-l evoca cu
milenii inainte Platon in “Republica”. Baza educatiei si natura egala a aptitudinilor creeaza un
“nou tip uman”, ce ramâne acum din ratiuni economice (economia invatamântului si economia
familiei contra economia statului) un ideal rafinat. Subscriu la ideea ca diferentierile nu se pot
echilibra decât treptat prin educatie, educatia generala echilibrând in timp educatia familiala si
educatia familiala reechilibrând educatia generala prin tactica stingerii ecarturilor, cele doua
devenind componentele egale ale aceleiasi pârghii de suveranitate efectiva.

Rousseau considera ca ceea ce definea si defineste inca cuvântul democratie este de fapt un
sistem electiv coruptibil de puterea banilor. “Democratiile” actuale sunt imaginea in oglinzi
deformate ale idealului nostru uman, ele perpetuând consumul material si cultural irational,
individualismul, goana dupa bani si bunuri materiale, concentrarea economica, manipularea in
scopuri politice ingemanate cu scopuri de consum, instrainarea, brutala si totala alienare,
intoxicatia si abuzul informational, violenta si compasiunea, duritatea si solidaritatea,
intoleranta si rasismul, elitismul / intelectualismul contra umanismului, religiozitatea si
ateismul, distrugerea / combustia economica a naturii si manipularile genetice, apologia
roboticii si falsului biologic, imoralele tehnologii, etc.

5. Concluzii si presupozitii partizane

Jean-Jacques Rousseau a sintetizat esentele si aspiratiile filosofice ale secolului sau si a
ideologizat libertatea si egalitarismul cu o elocinta si o conciziune nascatoare de pasiuni
revolutionare.
Efectul in plan social si politic al scrierilor sale sunt determinante pentru deceniile ce urmeaza,
efectele sale resimtindu-se dincolo de anii 1789 si 1848.
Filosofia sa politica, desi repudiata, cenzurata, interzisa si proscrisa se propaga instantaneu in
intreaga Europa, deveniind stindardul ideologic al revolutionarilor si democratilor de
pretutindeni (dar nu numai).
Asemeni filosofiei si scolii lui Platon care au supravietuit peste 1000 de ani si sunt referinte
constante in istoria social – filosofica a omenirii, curentul de gândire filosofica si politica
deschis de Jean-Jacques Rousseau rezista secolelor, dovedind ca plecand de la realitatea
imediata, viziunea idealista (si poate chiar utopica) a societatilor si valorilor pure si absolute are
caracteristici perene si poate chiar milenare.
Globalizarea / mondializarea bunastarii (contra globalizarii economice a transantionalelor) si
transformarile culturale, economice, informationale fundamentale si tehnologice (legate de
expansiunea omului in sistemul solar si exploatarea posibil nelimitata a resurselor Lunii si
planetelor invecinate) ne apropie de clipa exercitarii directe si explicite a actului democratic,
poate la inceput in inima SUA – California, ori de ce nu chiar pe tarâm european.
Atunci, Jean-Jacques nu va mai apartine doar Genevei, doar Elvetiei si Frantei, doar Europei ,
ci intregii lumi. Jean-Jacques c’est pour un toujours millenaire.