9.

Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni

1) Forme ale unităţii de infracţiune sunt:

a. unitatea naturală de infracţiune;
b. unitatea legală de infracţiune;
c. unitatea mixtă de infracţiune.
2) Tipuri ale unităţii naturale de infracţiune sunt:
a. unitatea simplă de infracţiune;
b. infracţiunea complexă;
c. infracţiunea deviată.
3) Tipuri ale unităţii naturale de infracţiune sunt:
a. unitatea simplă de infracţiune;
b. infracţiunea continuată;
c. infracţiunea deviată.
4) Unitatea simplă de infracţiune presupune:
a. o singură acţiune sau inacţiune (realizată printr-un act sau mai multe acte);
b. o singură urmare imediată;
c. o singură rezoluţie delictuoasă.
5) Infracţiunea continuă poate fi:
a. instantanee;
b. permanentă;
c. succesivă.
6) Tipuri ale unităţii legale de infracţiune sunt:
a. infracţiunea continuată;
b. infracţiunea complexă;
c. infracţiunea de obicei.
7) Tipuri ale unităţii legale de infracţiune sunt:
a. infracţiunea continuă;
b. infracţiunea deviată;
c. unitatea simplă de infracţiune.
8) Tipuri ale unităţii legale de infracţiune sunt:
a. infracţiunea continuată;
b. infracţiunea complexă;
c. infracţiunea de obicei şi infracţiunea progresivă.
9) Pentru ca o faptă prevăzută de legea penală să poată fi apreciată ca infracţiune continuată trebuie să întrunească
cumulativ anumite condiţii:
a. să existe o unitate de subiect activ al infracţiunii;
b. pluralitatea de acte să fie săvârşite la diferite intervale de timp şi să privească o unitate de conţinut a infracţiunii;
c. unitatea de rezoluţie infracţională să persiste în tot cursul activităţii infracţionale.
10) În cazul infracţiunii continuate unitatea de rezoluţie infracţională trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
a. să fie unică şi să cuprindă toate acţiunile săvârşite de făptuitor;
b. să nu fie prealabilă începerii activităţii infracţionale;
c. să persiste în tot cursul activităţii infracţionale.
11 ) Dacă săvârşirea infracţiunii continuate a început când în vigoare era o lege penală, dar s-a epuizat când în vigoare
era o lege nouă, se va aplica:
a. legea nouă;
b. legea veche;
c. legea mai favorabilă.
12) Actul de clemenţă al amnistiei se va aplica infracţiunii continuate dacă unele acţiuni (inacţiuni) sau numai o
acţiune:
a. s-a comis înainte de apariţia acestui act;
b. s-a comis în ziua apariţiei acestui act;
c. s-a comis după apariţia acestui act.
13) în cazul infracţiunii continuate, dacă făptuitorul minor a săvârşit unele acţiuni sau inacţiuni după ce a devenit
major, se va aplica:
a. regimul sancţionator al infractorilor minori;
b. regimul sancţionator al infractorilor majori;
c. regimul sancţionator mixt al infractorilor minori şi majori.
14) în cazul infracţiunii continuate termenul prescripţiei răspunderii penale curge de la data:
a. săvârşirii primei acţiuni sau inacţiuni;
b. săvârşirii celei de a doua acţiuni sau inacţiuni;
c. săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni.
15) în cazul infracţiunii continuate termenul prescripţiei răspunderii penale curge de la data:
a. săvârşirii primei acţiuni sau inacţiuni;
b. momentului consumării infracţiunii;
c. momentului epuizării infracţiunii.
16) Potrivit normelor penale şi al celor procesual penale, o infracţiune continuată se consideră săvârşită pe teritoriul
României ori de câte ori:
a. acţiunile sau inacţiunile din componenţa sa şi rezultatele acestora au avut loc pe teritoriul ţării noastre;
b. acţiunile sau inacţiunile din componenţa sa şi rezultatele acestora au avut loc pe o navă sau aeronavă română aflată
în străinătate;
c. una din acţiunile sau inacţiunile din componenţa sa ori rezultatul acesteia a avut loc pe teritoriul ţării noastre sau pe
o navă sau aeronavă română aflată în străinătate.
17) Forme ale infracţiunii complexe sunt:
a. infracţiune complexă, forma tip sau de bază a faptei incriminate;
b. infracţiune complexă, forma calificată sau agravată a faptei incriminate;
c. infracţiune complexă, deviată.
18) Obiectul juridic al infracţiunii complexe este format din:
a. două valori sociale şi relaţii sociale de aceeaşi natură;
b. relaţii sociale de natură diferită şi două valori sociale de aceeaşi natură;
c. relaţii sociale de aceeaşi natură şi două valori sociale de natură diferită.
19) La infracţiunea complexă se pot distinge următorii subiecţi activi:
a. autori şi coautori
b. instigatori
c. complici
20) La infracţiunea complexă se pot distinge următorii subiecţi pasivi:
a. principali;
b. complici;
c. secundari.
21) Pentru ca amplificarea rezultatului să dea naştere infracţiunii progresive este necesar să fie îndeplinite următoarele
condiţii:
a. amplificarea rezultatului să aibă loc fără intenţia făptuitorului şi acest rezultat să reiasă din natura faptei
incriminate;
b. amplificarea rezultatului să atribuie faptei care l-a produs o încadrare juridică mai grea decât cea iniţială;
c. amplificarea rezultatului să urmeze imediat sau după o anumită perioadă.
22) Dacă acţiunea sau inacţiunea infracţiunii progresive s-a săvârşit când minorul avea vârsta răspunderii penale, dar
rezultatul mai grav s-a produs după ce acesta a împlinit vârsta de 18 ani, răspunderea penală se face:
a. potrivit regulilor de sancţionare a majorilor;
b. potrivit regulilor de sancţionare a minorilor;
c. potrivit regulilor mixte de sancţionare a minorilor majorilor.
23) în cazul săvârşirii infracţiunii progresive făptuitorul va beneficia de amnistie sau graţiere dacă:
a. infracţiunea s-a comis înainte de intervenirea acestor acte de clemenţă, chiar dacă rezultatul amplificat s-a produs
ulterior;
b. infracţiunea s-a comis în ziua intervenirii actelor de clemenţă, chiar dacă rezultatul amplificat s-a produs ulterior;
c. infracţiunea s-a comis după intervenirea actelor de clemenţă.
24) Elementul material al infracţiunii de obicei constă dintr-o acţiune sau inacţiune interzisă de lege care trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii:
a. să fie alcătuită din mai multe acte materiale de acelaşi fel şi să nu aibă un caracter penal propriu;
b. actele trebuie să fie săvârşite în mod repetat încât să reprezinte un obicei ori să constituie o îndeletnicire;
c. actele materiale săvârşite în mod repetat să se bazeze pe o singură rezoluţie infracţională.
25) În doctrină s-a definit pluralitatea de infracţiuni ca fiind situaţia de fapt când:
a. o persoană a săvârşit două sau mai multe infracţiuni înainte de a fi fost condamnată definitiv pentru vreuna dintre
acestea;
b. două persoane au săvârşit fiecare câte o infracţiune înainte de a se declanşa procesul penal;
c. o persoană a săvârşit din nou o infracţiune după ce a intervenit o condamnare definitivă pentru alte infracţiuni
comise anterior.
26) Forme ale pluralităţii de infracţiuni sunt:
a. concursul de infracţiuni;
b. pluralitatea intermediară;
c. recidiva.
27) Forme ale pluralităţii de infracţiuni sunt:
a. concursul de infracţiuni;
b. o faptă care prezintă pericol social, prevăzută de legea penală, ce pare că întruneşte conţinutul material al mai
multor infracţiuni:
c. recidiva.
28) Din reglementările Codului penal în vigoare rezultă că pentru existenţa concursului de infracţiuni trebuie
îndeplinite următoarele condiţii:
a. două sau mai multe infracţiuni să fie săvârşite de aceeaşi persoană;
b. infracţiunile să fie comise după ce a intervenit o condamnare definitivă pentru vreuna din ele;
c. infracţiunile săvârşite să nu fie susceptibile de a fi supuse judecăţii.
29) Din reglementările Codului penal în vigoare rezultă că pentru existenţa concursului de infracţiuni trebuie
îndeplinite următoarele condiţii:
a. două sau mai multe infracţiuni să fie săvârşite de aceeaşi persoană;
b. infracţiunile să fie comise înainte de a interveni o condamnare definitivă pentru vreuna din ele;
c. infracţiunile săvârşite sau cel puţin două dintre ele să fie susceptibile de a fi supuse judecăţii.
30) Formele concursului de infracţiuni sunt:
a. concursul real;
b. concursul juridic;
c. concursul formal.
31) Recidiva în cazul persoanei fizice presupune:
a. o condamnare definitivă neexecutată, în curs de executare sau executată;
b. o infracţiune săvârşită după ce prima condamnare nu devenise definitivă;
c. aceeaşi persoană fizică să fi fost condamnată definitiv şi să fi comis apoi o nouă infracţiune.
32) Condiţiile ce trebuie îndeplinite cu privire la primul termen al recidivei mari post-condamnatorie, în cazul
persoanei fizice, sunt următoarele:
a. să existe o hotărâre definitivă de condamnare la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau închisorii mai mare de şase luni;
b. condamnarea să fi fost pronunţată pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie sau din culpă;
c. hotărârile de condamnare să nu fie pentru infracţiunile săvârşite în timpul minorităţii, cele săvârşite din culpă, cele
amnistiate sau care nu mai sunt prevăzute ca infracţiuni de legea penală.
33) Condiţiile ce trebuie îndeplinite cu privire la al doilea termen al recidivei mari post-condamnatorie, în cazul
persoanei fizice, sunt următoarele:
a. să existe o hotărâre definitivă de condamnare la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau a închisorii mai mare de şase luni;
b. infracţiunea nouă să fie săvârşită înainte de executarea pedepsei anterioare, în timpul executării acesteia sau în
starea de evadare;
c. infractorul să săvârşească din nou o infracţiune cu intenţie sau din culpă.
34) Condiţiile ce trebuie îndeplinite cu privire la primul termen al recidivei mari post-executorie, în cazul persoanei
fizice, sunt următoarele:
a. condamnarea la pedeapsa închisorii mai mare de şase luni a fost executată sau considerată ca executată ca urmare a
graţierii totale sau a prescripţiei executării acestei pedepse, precum şi, în cazul pedepsei detenţiunii pe viaţă,
condamnatul să fie eliberat condiţionat ori executarea să fie prescrisă potrivit legii;
b. pedeapsa executată sau considerată ca executată să fie pronunţată pentru o infracţiune săvârşită din culpă;
c. pentru hotărârea de condamnare să nu fi intervenit expulzarea.
35) Condiţiile ce trebuie îndeplinite cu privire la al doilea termen al recidivei mari post-executorie, în cazul persoanei
fizice, sunt următoarele:
a. infracţiunea săvârşită din nou să fie intenţionată şi pentru ea legea să prevadă închisoarea mai mare de un an sau
detenţiunea pe viata
b. pedeapsa executată sau considerată ca executată să fie pronunţată pentru o infracţiune din culpă;
c. săvârşirea infracţiunii să aibă loc după data terminării executării pedepsei, după data apariţiei actului de graţiere sau
după îndeplinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.
36) Condiţiile ce trebuie îndeplinite cu privire la primul termen al recidivei mici post-condamnatorie, în cazul
persoanei fizice, sunt următoarele:
a. să existe cel puţin trei condamnări definitive la pedeapsa cu închisoarea de până la şase luni;
b. hotărârile de condamnare la cele trei pedepse să fie pentru infracţiunile săvârşite în timpul minorităţii, săvârşite din
culpă sau amnistiate;
c. infracţiunile pentru care au fost pronunţate cele trei pedepse să fie săvârşite cu intenţie.
37) Condiţiile ce trebuie îndeplinite cu privire la primul termen al recidivei mici post-executorie, pentru persoana
fizică, sunt următoarele:
a. pedepsele celor trei condamnări cu închisoare de până la şase luni au fost executate, ori graţiate sau prescrisă
executarea lor;
b. infracţiunile pentru care au fost executate, graţiate sau prescrise cele trei pedepse să fi fost săvârşite cu intenţie sau
din culpă;
c. hotărârile de condamnare la cele trei pedepse care au fost executate, graţiate sau prescrise să nu fie pentru
infracţiunile săvârşite în timpul minorităţii, cele săvârşite din culpă ori amnistiate sau fapte care nu mai sunt prevăzute
ca infracţiuni de legea penală.
38) Există recidivă în cazul persoanei juridice în următoarele cazuri:
a. când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare persoana juridică săvârşeşte din nou o infracţiune cu
intenţie iar amenda pentru infracţiunea anterioară nu a fost executată;
b. când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare persoana juridică săvârşeşte din nou o infracţiune cu
intenţie sau din culpă iar amenda pentru infracţiunea anterioară a fost executată;
c. când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare persoana juridică săvârşeşte din nou o infracţiune cu
intenţie sau din culpă iar amenda pentru infracţiunea anterioară este considerată ca executată.
39) Modalităţile recidivei în cazul persoanei juridice sunt:
a. recidiva post-condamnatorie;
b. recidiva post-executorie;
c. recidiva intermediară.
40) Condiţiile ce trebuie îndeplinite cu privire la primul termen al recidivei post-condamnatorie, în cazul persoanei
juridice, sunt următoarele:
a. să existe o hotărâre definitivă de condamnare la pedeapsa amenzii;
b. condamnarea să fie pronunţată pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie;
c. hotărârea de condamnare să nu fie dintre acelea care nu atrag starea de recidivă.
41) Condiţiile ce trebuie îndeplinite cu privire la primul termen al recidivei post-executorie, în cazul persoanei
juridice, sunt următoarele:
a. condamnarea la pedeapsa amenzii nu a fost executată sau nu a fost considerată ca executată;
b. pedeapsa neexecutată sau considerată ca neexecutată să fi fost pronunţată pentru o infracţiune intenţionată;
c. hotărârea de condamnare să fie dintre acelea care nu atrag starea de recidivă.
42) Ne aflăm în faţa pluralităţii intermediare de infracţiuni atunci când după condamnarea definitivă:
a. cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune înainte de începerea executării pedepsei;
b. cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune în timpul executării pedepsei sau în stare de evadare:
c. nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă.

10. Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei

1) Pentru ca o faptă să poată fi considerată că are caracter penal este necesar ca aceasta:
a. să prezinte trăsăturile esenţiale ale infracţiunii;
b. să întrunească cumulativ condiţiile pentru a fi încadrată în una din dispoziţiile care stabilesc conţinutul faptelor
prevăzute de legea penală;
c. să întrunească cauzele care înlătură răspunderea penală sau consecinţele condamnării.
2) Caracterul penal al faptei poate fi înlăturat:
a. nemijlocit, în situaţia în care se constată în mod direct inexistenţa uneia dintre trăsăturile esenţiale ale oricărei
infracţiuni;
b. nemijlocit, în situaţia în care se constată în mod direct existenţa unei cauze de nepedepsire;
c. mijlocit, ca urmare a unei stări, situaţii sau împrejurări care determină lipsa vreunei trăsături esenţiale.
3) Pentru ca aceste cauze, care înlătură caracterul penal al faptei, să producă efecte trebuie să fie constatate şi reţinute
de organul judiciar competent care, la rândul său, în acest sens, va desfăşura următoarele activităţi:
a. va verifica dacă fapta săvârşită este prevăzută de legea penală;
b. va cerceta, când constată că fapta este prevăzută de legea penală, dacă aceasta întruneşte elementele constitutive ale
unei infracţiuni;
c. va verifica dacă nu există vreo cauză care înlătură caracterul penal al faptei.
4) Cauze care înlătură vinovăţia, ca urmare a incapacităţii psihofizice a subiectului faptei prevăzute de legea penală,
sunt următoarele:
a. iresponsabilitatea;
b. constrângerea fizică;
c. beţia şi alte intoxicări.
5) Cauze care înlătură vinovăţia, în cazul săvârşirii unei fapte prevăzute de legea penală, ca urmare a intervenţiei unui
eveniment imprevizibil, irezistibil ori imposibil de înlăturat, sunt următoarele:
a. cazul fortuit;
b. minoritatea;
c. starea de necesitate.
6) Cauze care înlătură vinovăţia, în cazul săvârşirii unei fapte prevăzute de legea penală, ca urmare a justificării lor
sociale, sunt următoarele:
a. constrângerea morală;
b. eroarea de drept;
c. eroarea de fapt.
7) Cauze care înlătură vinovăţia, în cazul săvârşirii unei fapte prevăzute de legea penală, ca urmare a erorii intervenite
în procesul de cunoaştere, sunt următoarele:
a. eroarea de drept;
b. minoritatea;
c. legitima apărare.
8) În urma analizării dispoziţiilor legale care reglementează legitima apărare se desprinde faptul că aceasta apare în
mai multe modalităţi şi anume:
a. legitima apărare, modalitate generală;
b. legitima apărare, modalitate specială;
c. legitima apărare, modalitate secundară.
9) În cazul legitimei apărări, modalitatea generală, condiţiile privind atacul sunt următoarele:
a. să existe un atac;
b. atacul să fie material, indirect, imediat şi just;
c. atacul să pună în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obştesc.
10) În cazul legitimei apărări, modalitatea generală, condiţiile privind apărarea sunt următoarele:
a. acţiunea de apărare sau riposta împotriva unui atac să se materializeze într-o faptă prevăzută de legea penală şi să
fie necesară pentru respingerea atacului;
b. fapta săvârşită în apărare trebuie să fie îndreptată împotriva agresorului;
c. apărarea să se desfăşoare în limitele proporţionalităţii atacului.
11 ) În cazul legitimei apărări, modalitatea specială, condiţiile privind atacul sunt următoarele:
a. atacul să constea într-o acţiune de pătrundere, în locurile stabilite de lege, prin violenţă, viclenie, efracţie sau alte
asemenea mijloace;
b. acţiunea de pătrundere, în locurile enumerate de lege, trebuie să aparţină unei persoane fizice responsabile şi să fie
un act de voinţă al acesteia, început ori în curs de executare sau efectuat în întregime, fără temei legal;
c. obiectul atacului manifestat prin pătrunderea fără drept şi prin mijloacele prevăzute de lege într-un domiciliu al altei
persoane sau în orice loc împrejmuit ori delimitat prin semne de marcare poate fi orice interes sau bunuri juridice
personale protejate penal, fără a exista vreo limită.
12) În cazul legitimei apărări, modalitatea specială, condiţiile privind apărarea sunt următoarele:
a. acţiunea prin care se respinge pătrunderea în locurile şi prin mijloacele prevăzute de lege să nu constituie o faptă
prevăzută de legea penală;
b. acţiunea poate fi exercitată de orice persoană particulară sau de un reprezentant al autorităţii în scopul de a ataca
prin orice mijloace care pot fi pregătite din timp sau pot fi improvizate;
c. valorile şi bunurile juridice apărate prin ripostă să nu aparţină agresorului a cărui activitate trebuie să fie necesară
pentru a respinge pătrunderea fără drept în locurile enumerate şi prin mijloacele prevăzute de lege.
13) Efectele legitimei apărări, indiferent dacă este vorba de modalitatea generală sau specială, sunt următoarele:
a. înlăturarea caracterului penal al faptei săvârşite pentru înlăturarea atacului sau pentru a respinge pătrunderea fără
drept prin mijloacele şi în locurile prevăzute de lege;
b. înlăturarea caracterului de faptă ilicită civilă, ca temei al răspunderii civile;
c. în cazul în care în sarcina persoanei care a respins atacul i se poate imputa vreo culpă în cauzarea prejudiciului, se
poate reţine o răspundere civilă.
14) Starea de necesitate, cauză care înlătură caracterul penal al faptei, constă în:
a. săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală pentru salvarea unor valori sociale ocrotite de lege, de la un pericol;
b. pericolul să fie iminent;
c. pericolul să poată fi înlăturat altfel decât prin săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.
15) Condiţiile privitoare la pericol, în cazul stării de necesitate, sunt următoarele:
a. să existe un pericol instantaneu sau viitor;
b. pericolul să ameninţe interesele unei persoane, altele decât cele enumerate de lege;
c. pericolul să poată fi înlăturat şi altfel decât prin săvârşire faptei prevăzute de legea penală.
16) Condiţiile privitoare la acţiunea de salvare, în cazul stării de necesitate, sunt următoarele:
a. acţiunea de salvare care se concretizează într-o faptă prevăzută de legea penală trebuie să fie necesară, şi făptuitorul
să fi întrevăzut o altă modalitate de salvare;
b. acţiunea de salvare să producă urmări vădit mai grave decât cele ce s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era
înlăturat;
c. acţiunea de salvare să nu fie înfăptuită de către persoana sau pentru o persoană care avea obligaţia de a înfrunta
pericolele.
17) Starea de necesitate, cauză care înlătură caracterul penal al faptei, poate avea următoarele efecte:
a. înlătură caracterul penal al faptei;
b. făptuitorul acţiunii de salvare nu va răspunde civil dacă persoana vătămată prin fapta săvârşită de cel aflat în stare
de necesitate a contribuit exclusiv la producerea acestei stări;
c. înlătură răspunderea civilă, dacă au fost depăşite limitele stării de necesitate de către făptuitorul care se face vinovat
de producerea urmărilor vădit mai grave.
18) Constrângerea fizică, cauză care înlătură caracterul penal al faptei, există atunci când:
a. făptuitorul este supus unei presiuni fizice;
b. făptuitorul nu-i poate rezista acestei presiuni fizice;
c. făptuitorul supus acestei presiuni fizice săvârşeşte o faptă.
19) Constrângerea morală, cauză care înlătură caracterul penal al faptei, există atunci când:
a. făptuitorul este supus unei presiuni psihice;
b. presiunea psihică la care este supus făptuitorul este irezistibilă;
c. făptuitorul supus acestei presiuni psihice este determinat să comită o faptă prevăzută de legea penală.
20) Constrângerea fizică înlătură caracterul penal al faptei dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii:
a. existenţa constrângerii asupra psihicului unei persoane;
b. existenţa stării de pericol grav pentru persoana ameninţată ori pentru o altă persoană;
c. imposibilitatea înlăturării pericolului pentru persoana ameninţată altfel decât printr-o faptă prevăzută de legea
penală.
21) Constrângerea morală înlătură caracterul penal al faptei dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii:
a. existenţa unei constrângeri asupra fizicului unei persoane;
b. persoana constrânsă fizic să nu poată opune rezistenţă eficace acţiunii de constrângere;
c. fapta săvârşită sub presiunea constrângerii fizice să nu fie prevăzută de legea penală.
22) Constrângerea fizică sau constrângerea morală, cauze care înlătură caracterul penal al faptei, au următoarele
efecte:
a. înlătură caracterul penal al faptei ca urmare a lipsei vinovăţiei;
b. exclud răspunderea penală;
c. în principiu exclud răspunderea civilă deoarece urmările civile n-au fost produse de libera voinţă, cu excepţia
cazului când persoana constrânsă a avut o culpă, situaţie când se va aplica principiul general al răspunderii pentru
culpă.
23) Cazul fortuit, cauză care înlătură caracterul penal al faptei, constă în:
a. faptul că acţiunea sau inacţiunea unei persoane a produs un rezultat pe care acea persoană nu 1-a conceput;
b. faptul că acţiunea sau inacţiunea unei persoane a produs un rezultat pe care acea persoană nu 1-a urmărit;
c. producerea rezultatului s-a datorat unei împrejurări a cărei intervenţie a putut fi prevăzută.
24) Existenţa cazului fortuit înlătură caracterul penal al faptei dacă sunt întrunite următoarele condiţii:
a. acţiunea sau inacţiunea unei persoane să fi produs un rezultat vătămător datorită intrării în concurs cu o energie
străină de conştiinţa şi voinţa acelei persoane;
b. intervenţia împrejurării care a determinat producerea rezultatului să nu fi fost imprevizibilă;
c. acţiunea sau inacţiunea peste care s-a suprapus împrejurarea fortuită să constituie o faptă prevăzută de legea penală.
25) Cazul fortuit, cauză care înlătură caracterul penal al faptei, are următoarele efecte:
a. înlătură caracterul penal al faptei şi exclude răspunderea penală a făptuitorului deoarece nu există vinovăţie;
b. când cazul fortuit este în forma simplă înlătură răspunderea civilă pentru prejudiciile materiale cauzate;
c. în situaţiile de conexitate între cazul fortuit şi alte cauze care înlătură caracterul penal al faptei, dacă se va constata
existenţa unei culpe imputabile făptuitorului, de natură să angajeze răspunderea civilă a acestuia sau culpa unei alte
persoane decât făptuitorul, va exista răspundere civilă.
26) Iresponsabilitatea, cauză care înlătură caracterul penal al faptei, constă în aceea că persoana:
a. este în acea stare de incapacitate psihică, în momentul săvârşirii faptei prevăzute de legea penală, din cauza
alienaţiei mintale ori din alte cauze;
b. datorită acelei stări de incapacitate psihică nu poate să-şi dea seama de acţiunile sau inacţiunile sale cât şi de
urmările acestora;
c. datorită acelei stări de incapacitate psihică nu poate să-şi dirijeze voinţa în chip conştient în raport cu aceste cauze.
27) Pentru ca iresponsabilitatea să înlăture caracterul penal al faptei trebuie îndeplinite următoarele condiţii:
a. să existe o stare de incapacitate psihică în momentul săvârşirii faptei prevăzute de legea penală;
b. starea de incapacitate psihică să fie determinată de alienaţie mintală sau alte cauze;
c. fapta săvârşită în stare de iresponsabilitate să nu fie prevăzută de legea penală.
28) Beţia, în raport de provenienţă, de modul cum s-a ajuns la această stare şi de gradul de intoxicare, poate fi:
a. beţie determinată de alcool şi beţie rece:
b. beţie accidentală şi beţie voluntară;
c. beţie completă şi beţie incompletă.
29) Pentru ca beţia accidentală completă să înlăture caracterul penal al faptei este necesară îndeplinirea cumulativă şi
a unor condiţii, cum sunt:
a. făptuitorul să nu se fi găsit în momentul săvârşirii faptei prevăzute de legea penală în stare de beţie datorită
alcoolului sau altei substanţe;
b. starea de beţie să fie accidentală şi completă;
c. fapta săvârşită în stare de beţie să fie prevăzută de legea penală.
30) Efectele beţiei voluntare, indiferent de forma completă sau incompletă, pot fi:
a. făptuitorul va răspunde penal când aceasta este preordinată;
b. făptuitorul nu va răspunde penal când aceasta este ocazională:
c. făptuitorul va răspunde civil când aceasta este preordinată şi nu va răspunde civil când aceasta este ocazională.
31) Efectele beţiei accidentale pot fi:
a. când aceasta este completă va înlătura caracterul penal al faptei ca urmare a lipsei de vinovăţie;
b. când aceasta este incompletă nu va înlătura caracterul penal al faptei, ci va constitui numai o circumstanţă
atenuantă;
c. indiferent cum este aceasta, completă sau incompletă, va înlătura răspunderea civilă.
32) Minoritatea făptuitorului constă în:
a. acea stare de incapacitate psihică în care se află minorul făptuitor datorită insuficientei sale dezvoltări psiho-fizice;
b. acea stare care îl pune pe minorul făptuitor în imposibilitatea de a înţelege semnificaţia socială a faptelor sale;
c. datorită acelei stări minorul făptuitor îşi manifestă în mod conştient voinţa.
33) Condiţiile în care minoritatea celui ce comite o fapta prevăzută de legea penală înlătură caracterul penal al faptei
sunt:
a. să se fi săvârşit o faptă;
b. fapta să fi fost comisă de un minor;
c. minorul să fi îndeplinit condiţiile legale pentru a răspunde penal în momentul săvârşirii faptei.
34) Efectele stării de minoritate în care minorul făptuitor nu îndeplineşte condiţiile legale pentru a răspunde penal
sunt:
a. înlătură necondiţionat caracterul penal al faptei pentru minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani;
b. înlătură caracterul penal al faptei pentru minorii care au împlinit vârsta de 14 ani dar nu au împlinit vârsta de 16 ani
şi au săvârşit fapta cu discernământ;
c. nu înlătură răspunderea civilă pentru minorii care au vârsta între 14 şi 16 ani şi au săvârşit fapta fără discernământ.
35) Eroarea de fapt principală în dreptul penal conţine:
a. o lipsă de concordanţă între ceea ce şi-a închipuit făptuitorul şi realitate;
b. un dezacord între reprezentările făptuitorului şi realitatea existentă în momentul săvârşirii faptei prevăzute de legea
penală;
c. o lipsă de concordanţă ori un dezacord între reprezentările făptuitorului şi realitatea existentă pe tot timpul
efectuării actului de executare a faptei penale săvârşite.
36) Efectele erorii de fapt principale asupra laturii civile într-o cauză penală sunt următoarele:
a. înlătură răspunderea civilă deoarece provine de cele mai multe ori dintr-o cauză imputabilă celui care s-a aflat în
eroare;
b. înlătură răspunderea civilă a făptuitorului dacă eroarea a fost provocată de o altă persoană care va răspunde atât din
punct de vedere penal cât şi din punct de vedere civil;
c. înlătură răspunderea civilă pentru făptuitorul care s-a aflat în eroare, dacă eroarea provine de la subiectul pasiv al
infracţiunii, deoarece aceasta are caracterul unei autolezări.

11. Răspunderea penală

1) Scopul normelor penale privind prevenirea săvârşirii infracţiunilor se realizează prin:

a. respectarea prevederilor legii penale în vigoare de către toţi cetăţenii;
b. dispunerea exclusivă a măsurilor de natură economică;
c. aplicarea sancţiunilor prevăzute de lege pentru săvârşirea infracţiunilor.
2) Particularităţile răspunderii penale, în raport cu celelalte forme ale răspunderii juridice, sunt:
a. subiectele răspunderii penale sunt statul ca subiect activ, şi infractorul ca subiect pasiv care, la rândul său, a săvârşit
infracţiunea ce atrage răspunderea penală;
b. conţinutul raportului juridic de răspundere penală este format din drepturi şi obligaţii corelative ale subiectelor;
c. obiectul raportului de răspundere penală îl constituie sancţiunea aplicată celui care a săvârşit fapta ilicită.
3) Răspunderea penală, ca instituţie fundamentală a dreptului penal, are la bază următoarele principii:
a. infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale;
b. personalitatea, unicitatea, celeritatea şi inevitabilitatea răspunderii penale;
c. individualizarea şi imprescriptibilitatea răspunderii penale.
4) Condiţiile înlocuirii răspunderii penale, prevăzute de norma penală, cu privire la infracţiunea săvârşită, sunt
următoarele:
a. pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de cel mult 2 ani sau amendă ori s-a
săvârşit una din infracţiunile prevăzute în art. 90 alin. 1 lit. a din Codul penal;
b. fapta, în conţinutul ei concret şi în împrejurările în care a fost săvârşită, prezintă un grad de pericol social redus şi
nu a produs urmări grave;
c. paguba pricinuită prin infracţiune a fost în parte reparată până la pronunţarea hotărârii.
5) Condiţii ale înlocuirii răspunderii penale, prevăzute de norma penală, cu privire la persoana infractorului, sunt:
a. din atitudinea făptuitorului după săvârşirea infracţiunii rezultă că acesta regretă fapta;
b. sunt suficiente date că făptuitorul poate fi îndreptat fără a i se aplica o pedeapsă;
c. făptuitorul să nu mai fi fost anterior condamnat sau să nu i se fi aplicat de trei ori sancţiuni cu caracter
administrativ, iar în ce priveşte condamnarea se consideră inexistentă în situaţiile prevăzute în art. 38 din Codul penal.
6) Instanţa de judecată, dacă constată că sunt îndeplinite condiţiile necesare pentru înlocuirea răspunderii penale,
aplică una din următoarele sancţiuni cu caracter administrativ:
a. libertatea supravegheată;
b. interzicerea de a se afla în anumite localităţi;
c. amenda de la 10 la 1000 lei.
7) Cauzele care înlătură răspunderea penală constau în:
a. anumite stări, situaţii sau împrejurări posterioare săvârşirii infracţiunii;
b. anumite stări, situaţii sau împrejurări anterioare săvârşirii infracţiunii;
c. anumite stări, situaţii sau împrejurări care, în interesul societăţii şi în baza condiţiilor prevăzute de lege, determină
inutilitatea sau inoportunitatea tragerii la răspundere penală a făptuitorului.
8) Amnistia constă în aceea că:
a. este un act de clemenţă;
b. este un act acordat prin lege organică în temeiul unor considerente social-politice şi de politică penală;
c. este un act prin care se înlătură răspunderea penală, executarea pedepsei şi alte consecinţe ale condamnării pentru
infracţiuni săvârşite până la apariţia legii de amnistie.
9) Amnistia are următoarele caractere:
a. caracter real;
b. caracter unic;
c. caracter facultativ.
10) Efectele amnistiei sunt:
a. amnistia intervenită înainte de condamnare atrage înlăturarea răspunderii penale, situaţie în care procesul penal va
înceta în orice fază s-ar afla;
b. amnistia intervenită după condamnarea definitivă înlătură nu numai răspunderea penală dar şi executarea pedepsei
principale pronunţate, precum şi pedepsele complementare aplicate, decăderi, interdicţii, incapacităţi rezultate din
condamnare şi starea de recidivă;
c. amnistia intervenită atât înainte de condamnare cât şi după condamnare înlătură măsurile de siguranţă, măsurile
educative şi drepturile persoanei vătămate (despăgubiri civile cât şi cheltuieli de judecată).
11 ) Potrivit prevederilor Codului penal în vigoare termenul de prescripţie a răspunderii penale începe să curgă:
a. de la data săvârşirii infracţiunii;
b. de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, în cazul infracţiunilor continue;
c. de la data săvârşirii primei acţiuni sau inacţiuni, în cazul infracţiunilor continuate.
12) Potrivit prevederilor Codului penal în vigoare termenul de prescripţie a răspunderii penale începe să curgă:
a. de la data săvârşirii infracţiunii;
b. de la data începerii acţiunii sau inacţiunii în cazul infracţiunilor continue;
c. de la data săvârşirii primei acţiuni sau inacţiuni, în cazul infracţiunilor continuate.
13) Efectele prescripţiei răspunderii penale sunt:
a. când termenul prescripţiei răspunderii penale s-a îndeplinit, din acel moment este înlăturată răspunderea penală
fiind exclusă aplicarea sancţiunii;
b. chiar dacă termenul prescripţiei răspunderii penale s-a împlinit, învinuitul sau inculpatul poate cere continuarea
procesului penal pentru a obţine în faza de urmărire penală - scoaterea de sub urmărire sau în faza de judecată -
achitarea;
c. prescripţia răspunderii penale operează cu privire la toate infracţiunile, mai puţin în cazul infracţiunilor contra păcii
şi omenirii.
14) Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe atunci când:
a. are loc îndeplinirea oricărui act procesual care, potrivit legii, nu trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în
desfăşurarea procesului penal;
b. are loc îndeplinirea oricărui act întreruptiv care priveşte numai pe unul dintre participanţii la infracţiune;
c. are loc îndeplinirea oricărui act întreruptiv care priveşte pe toţi participanţii la infracţiune.
15) Cursul prescripţiei răspunderii penale este suspendat:
a. pe timpul cât o dispoziţie legală împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale;
b. pe timpul cât o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale;
c. pe timpul cât o dispoziţie legală sau o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat împiedică continuarea procesului
penal.
16) Pentru ca tragerea la răspundere penală să depindă de necesitatea existenţei plângerii prealabile trebuie să fie
îndeplinite anumite condiţii, dintre care amintim:
a. să existe o infracţiune pentru care legea penală să prevadă în mod expres că acţiunea penală se pune în mişcare la
plângerea prealabilă;
b. plângerea prealabilă să fie introdusă la oricare organ judiciar;
c. plângerea prealabilă să fie introdusă oricând la organul judiciar.
17) Pentru ca tragerea la răspundere penală să depindă de necesitatea existenţei plângerii prealabile trebuie să fie
îndeplinite anumite condiţii, dintre care amintim:
a. plângerea prealabilă să fie făcută de persoana vătămată, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege;
b. plângerea prealabilă să aibă conţinutul oricărui act de sesizare al organelor judiciare;
c. plângerea prealabilă să fie adresată organului competent în termenul prevăzut de lege.
18) Se consideră că plângerea prealabilă lipseşte atunci când:
a. persoana vătămată nu a introdus plângerea prealabilă la organul competent;
b. în cazul participaţiei penale a fost introdusă numai faţă de un participant;
c. a fost introdusă cu respectarea condiţiilor legale privind conţinutul ei.
19) Retragerea plângerii prealabile constă în faptul că:
a. este un act de voinţă unilateral al persoanei vătămate prin infracţiune;
b. persoana vătămată prin infracţiune după ce a depus plângerea prealabilă revine asupra acesteia;
c. persoana vătămată revine asupra plângerii prealabile depuse după soluţionarea cauzei printr-o hotărâre definitivă.
20) Pentru ca retragerea plângerii prealabile să înlăture răspunderea penală trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii:
a. plângerea prealabilă să fie condiţionată;
b. plângerea prealabilă să privească numai unii participanţi la comiterea infracţiunii;
c. plângerea prealabilă să fie expresă.
21) împăcarea părţilor constă în faptul că:
a. între persoana vătămată şi infractor a intervenit o înţelegere;
b. înţelegerea dintre persoana vătămată şi infractor să pună capăt conflictului născut între ei în urma săvârşirii infrac-
ţiunii;
c. înţelegerea dintre persoana vătămată şi infractor, în anumite cazuri prevăzute de lege, înlătură răspunderea penală şi
stinge şi acţiunea civilă.
22) Pentru ca împăcarea părţilor să înlăture răspunderea penală trebuie îndeplinite anumite condiţii:
a. este necesar ca legea să prevadă în mod expres că împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală:
b. între partea vătămată şi infractor să intervină împăcarea clar exprimată prin care se manifestă voinţa de a pune
capăt conflictului de drept penal;
c. împăcarea să fie parţială, condiţionată, definitivă şi să intervină până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti.

12. Pedepsele - principalele sancţiuni penale şi individualizarea acestor pedepse

1) Sancţiunile de drept penal constau în faptul că:

a. sunt atât măsuri de constrângere, represive şi preventive, cât şi de reeducare, specifice dreptului penal;
b. sunt dispuse de către instanţa de judecată împotriva persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală;
c. sunt dispuse în vederea restabilirii ordinii de drept încălcate şi a prevenirii săvârşirii faptelor prevăzute de legea
penală.
2) Caracterele sancţiunilor de drept penal evidenţiate în literatura juridică contemporană sunt următoarele:
a. sancţiunile de drept penal sunt prevăzute de legea penală şi se aplică numai ca urmare a săvârşirii unei fapte
prevăzute de legea penală;
b. sancţiunile de drept penal nu sunt aflictive şi au ca scop prevenirea săvârşirii de noi fapte;
c. sancţiunile de drept penal sunt inevitabile şi disponibile.
3) Sistemul sancţiunilor de drept penal cuprinde:
a. pedepsele;
b. măsurile educative;
c. măsurile asigurătorii.
4) Sistemul sancţiunilor de drept penal cuprinde:
a. măsurile asigurătorii;
b. măsurile preventive;
c. măsurile de siguranţă.
5) Pedepsele constau în faptul că:
a. sunt măsuri de constrângere şi reeducare prevăzute de legea penală;
b. se aplică infractorului de către instanţa de judecată;
c. se aplică în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.
6) Scopul pedepsei se realizează prin următoarele funcţii:
a. de constrângere;
b. de asigurare;
c. de reparare.
7) Pedepsele principale aplicabile persoanei fizice sunt:
a. detenţiunea pe viaţă;
b. închisoarea de la 15 zile la 30 de ani;
c. interzicerea unor drepturi de la unu la 10 ani.
8) Pedepsele complementare aplicabile persoanei fizice sunt:
a. mustrarea cu avertisment;
b. amenda penală de la 100 la 50.000 lei;
c. măsurile educative.
9) Pedepsele complementare aplicabile persoanei fizice sunt:
a. amenda penală de la 100 la 50.000 lei;
b. măsurile educative;
c. degradarea militară.
10) Pedepsele principale aplicabile persoanei juridice sunt:
a. amenda de la 2.500 lei la 2.000.000 lei;
b. dizolvarea persoanei juridice;
c. suspendarea activităţii persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la un an.
11 ) Pedepsele complementare aplicabile persoanei juridice sunt:
a. închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani;
b. interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice pe o durată de la unu la 3 ani;
c. afişarea sau difuzarea hotărârii de condamnare.
12) Operaţia de individualizare a pedepsei parcurge trei etape cărora le corespunde câte o formă de individualizare a
pedepsei, după cum urmează:
a. etapa incriminării faptelor căreia îi corespunde forma individualizării legale a pedepselor;
b. etapa stabilirii răspunderii penale căreia îi corespunde forma individualizării judiciare a pedepselor;
c. etapa executării pedepsei aplicate de către instanţa de judecată căreia îi corespunde forma individualizării
administrative a pedepsei.
13) Având în vedere prevederile Codului penal în vigoare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor pentru persoana fizică
se ţine seama şi de următoarele criterii:
a. presupunerea faptei;
b. starea de sănătate a făptuitorului;
c. împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
14) Având în vedere prevederile Codului penal în vigoare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor pentru persoana fizică
se ţine seama de următoarele criterii:
a. dispoziţiile părţii generale a Codului penal în vigoare şi limitele de pedeapsă fixate în partea specială a acestui Cod
penal;
b. presupunerea faptei şi starea de sănătate a făptuitorului;
c. împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
15) Având în vedere prevederile Codului penal în vigoare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor pentru persoana
juridică se ţine seama de următoarele criterii:
a. dispoziţiile generale ale prezentului Cod penal şi limitele de pedeapsă fixate, pentru persoana fizică, în partea
specială a acestuia;
b. gravitatea faptei săvârşite;
c. situaţia persoanei juridice.
16) Circumstanţele atenuante sau agravante se referă la:
a. stări, situaţii, împrejurări sau calităţi aflate în afara conţinutului esenţial al infracţiunii;
b. stări, situaţii, împrejurări sau calităţi care însoţesc întâmplător fapta sau privesc situaţia personală a făptuitorului;
c. stări, situaţii, împrejurări sau calităţi care determină reducerea sau sporirea gradului de pericol social al faptei ori
periculozitatea făptuitorului.
17) Potrivit Codului penal în vigoare, categoriile circumstanţelor atenuante legale generale sunt următoarele:
a. depăşirea limitelor cazului fortuit;
b. depăşirea limitelor erorii de fapt;
c. minoritatea.
18) Potrivit Codului penal în vigoare, categoriile circumstanţelor atenuante legale generale sunt următoarele:
a. depăşirea limitelor legitimei apărări;
b. depăşirea limitelor stării de necesitate;
c. minoritatea.
19) Potrivit Codului penal în vigoare, pot constitui circumstanţe atenuante judiciare şi următoarele împrejurări:
a. săvârşirea infracţiunii în stare de beţie anume provocată în vederea comiterii faptei;
b. stăruinţa depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau a repara paguba pricinuită;
c. conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii.
20) Efectele circumstanţelor atenuante, indiferent că sunt legale sau judiciare, potrivit Codului penal în vigoare,
determină atenuarea obligatorie a pedepsei prin:
a. reducerea pedepsei sub minimul special;
b. schimbarea pedepsei în una mai uşoară;
c. achitare.
21) Potrivit Codului penal în vigoare pot constitui circumstanţe agravante legale şi următoarele împrejurări:
a. săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună;
b. săvârşirea infracţiunii prin acte de cruzime, prin violenţe asupra membrilor familiei ori prin metode şi mijloace care
prezintă pericol public;
c. orice situaţie asemănătoare pe care instanţa o poate considera asemenea circumstanţă.
22) Efectele circumstanţelor agravante, indiferent că sunt legale sau judiciare, potrivit Codului penal în vigoare, sunt:
a. agravarea pedepsei în mod obligatoriu;
b. în cazul persoanei fizice, posibilitatea aplicării unei pedepse până la maximul special în condiţiile art. 78 alin. 1 din
Codul penal în vigoare;
c. în cazul persoanei juridice căreia i se aplică amenda, posibilitatea sporirii acesteia în condiţiile art. 78 alin. 2 din
Codul penal în vigoare.

13. Aplicarea şi executarea pedepselor

1 ) Pedeapsa detenţiunii pe viaţă nu se aplică:

a. celui care, la data pronunţării hotărârii de condamnare, a împlinit vârsta de 50 ani;
b. celui care, în timpul executării pedepsei, a împlinit vârsta de 45 ani;
c. celui care nu a împlinit vârsta de 18 ani.
2) Potrivit normelor penale în vigoare detenţiunea pe viaţă se execută în următoarele locuri:
a. în penitenciare anume destinate pentru aceasta;
b. în secţii speciale ale altor penitenciare decât cele anume destinate pentru executarea detenţiunii pe viaţă;
c. în închisori militare, pentru condamnaţii militari.
3) Cel condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă poate fi liberat condiţionat:
a. după executarea efectivă a 10 ani de detenţie;
b. după executarea efectivă a 15 ani de detenţie, dacă este stăruitor în muncă şi dă dovezi temeinice de îndreptare;
c. după executarea efectivă a 15 ani de detenţie, când condamnatul a trecut de vârsta de 55 ani pentru bărbaţi şi 50 de
ani pentru femei.
4) închisoarea este o pedeapsă principală, privativă de libertate, care constă în:
a. izolarea de societate a celui condamnat;
b. separarea lui de familie, scoaterea lui din mediul şi condiţiile materiale în care a trăit;
c. supunerea lui unui regim de viaţă sever şi inuman.
5) Modul şi mijloacele de executare a pedepsei închisorii sunt grupate în anumite obligaţii şi drepturi care formează
următoarele regimuri de executare:
a. de maximă siguranţă;
b. închis;
c. semideschis şi deschis.
6) Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate realizează:
a. cauzarea de suferinţe fizice şi înjosirea persoanei condamnate;
b. asigurarea respectării şi protejării vieţii, sănătăţii şi demnităţii persoanelor private de libertate;
c. asigurarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor private de libertate.
7) Potrivit art. 20 din Legea nr. 275/2006 regimul de maximă siguranţă se aplică:
a. persoanelor condamnate la pedeapsa detenţiunii pe viaţă;
b. persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani;
c. persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani.
8) Regimul de maximă siguranţă nu se aplică unor categorii de persoane condamnate, şi anume:
a. bărbaţilor care au împlinit vârsta de 55 ani şi femeilor care au împlinit vârsta de 50 ani;
b. femeilor însărcinate sau care au în îngrijire un copil în vârstă de până la un an;
c. minorilor, persoanelor încadrate în gradul I de invaliditate, precum şi celor cu afecţiuni locomotorii grave.
9) Potrivit art. 22 din Legea nr. 275/2006 regimul închis se aplică:
a. persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani;
b. persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 15 ani;
c. persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani pentru bărbaţii care au împlinit vârsta de 55 ani
şi femeile care au împlinit vârsta de 50 ani.
10) Potrivit art. 23 din Legea nr. 275/2006 regimul semideschis se aplică:
a. persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 3 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani;
b. persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, dar care nu depăşeşte 7 ani;
c. persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani.
11 ) Potrivit art. 24 din Legea nr. 275/2006 regimul deschis se aplică:
a. persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii de cel mult 3 ani;
b. persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii de cel mult un an;
c. persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani.
12) Regimul executării pedepselor privative de libertate se bazează pe următoarele aspecte:
a. pe posibilitatea condamnaţilor de a presta, cu acordul lor, o muncă utilă, dacă sunt apţi pentru muncă;
b. pe educarea condamnaţilor şi pe respectarea de către aceştia a ordinii interioare la locurile de deţinere;
c. pe stimularea şi recompensarea celor stăruitori în muncă, disciplinaţi şi care dau dovezi temeinice de îndreptare.
13) Eliberarea condiţionată, în cazul pedepsei închisorii în regim de detenţie, constă în:
a. punerea în libertate a condamnatului din locul de deţinere:
b. punerea în libertate a condamnatului înainte de executarea în întregime a pedepsei cu închisoarea la care a fost
condamnat;
c. faptul că cel condamnat să nu mai săvârşească din nou o infracţiune până la îndeplinirea duratei pedepsei cu
închisoarea la care a fost condamnat.
14) Efectele acordării eliberării condiţionate în cazul pedepsei închisorii în regim de detenţie sunt următoarele:
a. punerea în libertate imediat dar provizoriu a condamnatului, până la împlinirea integrală a pedepsei;
b. dacă condamnatul nu a săvârşit, pe durata liberării provizorii, o altă infracţiune, pedeapsa se consideră executată,
eliberarea devenind definitivă şi necondiţionată;
c. instanţa va dispune obligatoriu revocarea liberării condiţionate dacă condamnatul liberat a săvârşit o nouă
infracţiune pe durata liberării provizorii, indiferent de gravitatea acesteia.
15) Potrivit art. 62 din Codul penal în vigoare rezultă că pedeapsa închisorii se poate executa într-o închisoare militară
când sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a. condamnatul să aibă calitate de militar la data săvârşirii infracţiunii sau a judecăţii ori să devină militar după
rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare;
b. pedeapsa aplicată să nu depăşească 3 ani;
c. executarea pedepsei într-o închisoare militară să fie prevăzută de lege sau dispusă de instanţa de judecată.
16) Efectele executării pedepsei într-o închisoare militară sunt:
a. dacă militarul în termen, condamnat, a executat jumătate din durata pedepsei şi a dat dovezi temeinice de
îndreptare, partea din durata pedepsei ce a rămas de executat se reduce cu o pătrime, iar dacă s-a evidenţiat în mod
deosebit se poate reduce tot restul de pedeapsă;
b. dacă militarul în termen, condamnat, este apt serviciului militar este liberat condiţionat şi reabilitat de drept;
c. dacă militarul în termen, condamnat, săvârşeşte din nou o infracţiune, instanţa care pronunţă condamnarea pentru
această infracţiune face, după caz, aplicarea art. 39 alin. 1 şi 2 sau art. 40 din Codul penal în vigoare, pedeapsa astfel
stabilită executându-se într-un loc de deţinere.
17) Potrivit art. 81 din Codul penal în vigoare, instanţa poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei
aplicate persoanei fizice, pe o anumită durată, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a. pedeapsa aplicată este închisoare de cel mult 4 ani sau amendă;
b. infractorul a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii de cel mult 6 luni, afară de cazul când condamnarea
intră în vreunul din cazurile prevăzute de art. 38 din Codul penal în vigoare;
c. se apreciază, motivat, că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.
18) Suspendarea condiţionată a executării pedepsei poate fi dispusă de instanţa de judecată, chiar dacă nu sunt
îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 81 din Codul penal în vigoare, în următoarele cazuri:
a. când pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 6 luni;
b. când condamnatul nu mai poate presta munca din cauza pierderii totale a capacităţii de muncă, instanţa revocă
executarea pedepsei la locul de muncă şi dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei în raport cu restul de
pedeapsă rămas neexecutat;
c. în cazul infracţiunii de abandon de familie, dacă părţile nu s-au împăcat, dar în cursul judecăţii inculpatul îşi
îndeplineşte obligaţiile, instanţa, în cazul când stabileşte vinovăţia, pronunţă împotriva inculpatului o condamnare cu
suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
19) Dispunerea suspendării condiţionate a executării pedepsei produce anumite efecte dintre care amintim:
a. pedeapsa, deşi definitiv aplicată, nu este pusă în executare ci se suspendă executarea ei pe durata termenului de
încercare, iar dacă pedeapsa este amenda, achitarea ei se suspendă;
b. suspendarea condiţionată a executării pedepsei atrage suspendarea măsurilor de siguranţă şi a obligaţiilor civile
prevăzute în hotărârea de condamnare;
c. dacă până la împlinirea termenului de încercare condamnatul nu a săvârşit din nou o infracţiune şi nici nu s-a
pronunţat revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, în baza art. 83 şi 84 C. penal el nu va mai executa
pedeapsa suspendată şi va fi reabilitat de drept.
20) Potrivit dispoziţiilor Codului penal în vigoare instanţa poate dispune suspendarea executării pedepsei sub
supraveghere aplicate persoanei fizice dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a. pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 4 ani;
b. infractorul a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, afară de cazurile când
condamnarea intră în vreunul din cazurile prevăzute în art. 38 din Codul penal în vigoare;
c. să se poată aprecia motivat că cel condamnat nu va mai săvârşi infracţiuni, chiar fără executarea pedepsei.
21) Pe durata termenului de încercare, acordat cu ocazia aplicării suspendării executării pedepsei sub supraveghere,
condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a. să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la serviciul de probaţiune;
b. să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă, şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile,
precum şi întoarcerea;
c. să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, precum şi să comunice informaţii de natură a putea fi
controlate mijloacele lui de existenţă.
22) Efectele suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicate persoanei fizice sunt următoarele:
a. suspendarea executării pedepsei cu închisoarea sau cu amenda, cu condiţia ca, pe durata termenului de încercare,
condamnatul să se supună măsurilor de supraveghere şi să respecte obligaţiile impuse de instanţa de judecată;
b. suspendarea executării măsurilor de siguranţă şi a obligaţiilor civile;
c. reabilitarea de drept a celui condamnat dacă nu a săvârşit o nouă infracţiune înăuntrul termenului de încercare şi
nici nu s-a pronunţat revocarea suspendării executării pedepsei.
23) Instanţa poate dispune executarea pedepsei în unitatea în care condamnatul îşi desfăşoară activitatea sau în altă
unitate, dacă sunt întrunite următoarele condiţii:
a. pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani sau amenda, iar cel în cauză nu a mai fost condamnat anterior la
pedeapsa închisorii mai mare de un an, afară de cazul când condamnarea face parte dintre cele prevăzute la art. 38 din
Codul penal în vigoare;
b. condamnatul să aibă capacitatea de a munci şi să existe acordul scris al unităţii în care condamnatul urmează să
presteze munca;
c. să existe suficiente temeiuri în baza cărora instanţa poate aprecia că scopul pedepsei poate fi atins fără privare de
libertate.
24) Potrivit Codului penal în vigoare instanţa revocă executarea pedepsei la locul de muncă în următoarele
împrejurări:
a. dacă, după pronunţarea hotărârii prin care s-a dispus executarea pedepsei la locul de muncă, cel condamnat
săvârşeşte din nou o infracţiune;
b. dacă condamnatul se sustrage de la prestarea activităţii în cadrul unităţii sau nu-şi îndeplineşte în mod
corespunzător îndatoririle ce-i revin la locul de muncă ori nu respectă măsurile de supraveghere sau obligaţiile
stabilite prin hotărârea de condamnare;
c. când condamnatul nu mai poate presta munca din cauza reorganizării unităţii.
25) Executarea pedepsei la locul de muncă se anulează atunci când:
a. cel condamnat mai săvârşeşte o infracţiune până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a
dispus executarea pedepsei la locul de muncă;
b. noua infracţiune se descoperă mai înainte ca pedeapsa să fi fost executată la locul de muncă sau considerată ca
executată;
c. sunt întrunite condiţiile necesare dispunerii executării pedepsei la locul de muncă.
26) Instanţa poate dispune încetarea executării pedepsei la locul de muncă, la cererea conducerii unităţii unde
condamnatul îşi desfăşoară activitatea sau a condamnatului, atunci când:
a. cel condamnat a executat o parte din durata pedepsei;
b. cel condamnat a dat dovezi temeinice de comportare ca în timpul comiterii faptei;
c. cel condamnat a avut o bună conduită, a fost disciplinat şi stăruitor în muncă şi a executat cel puţin două treimi din
durata executării pedepsei.
27) Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată dacă sunt întrunite anumite condiţii dintre
care amintim:
a. pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puţin 3 ani:
b. instanţa constată că faţă de natura şi gravitatea infracţiunii această pedeapsă complementară nu este necesară;
c. instanţa constată că faţă de împrejurările cauzei şi persoana infractorului această pedeapsă complementară este
necesară.
28) Pedeapsa complementară a degradării militare se aplică, în condiţiile prevăzute de legea penală, condamnaţilor
care au anumite calităţi:
a. cadre militare în activitate;
b. cadre militare în rezervă;
c. cadre militare în retragere.
29) Condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în
art. 64 lit. a-c din Codul penal în vigoare, în următoarele intervale de timp:
a. din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei;
b. din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la graţierea totală sau a restului de
pedeapsă;
c. din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la împlinirea termenului de prescripţie a
răspunderii penale.
30) Când instanţa de judecată stabileşte amenda, ce urmează a fi aplicată persoanei juridice, ţine seama de:
a. dispoziţiile părţii generale a Codului penal în vigoare şi de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a aceluiaşi
Cod penal pentru persoana fizică;
b. locul unde s-a săvârşit infracţiunea;
c. împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
31) După rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsa amenzii aplicate persoanei juridice, instanţa de
executare comunică o copie de pe dispozitivul acestei hotărâri următoarelor organe:
a. instanţei civile competente, în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare;
b. organului care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice, în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare;
c. organului care a înregistrat persoana juridică în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare.
32) Pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice se aplică şi atunci când:
a. persoana juridică a fost constituită în scopul săvârşirii de infracţiuni;
b. obiectul de activitate a persoanei juridice a fost deturnat în scopul săvârşirii de infracţiuni;
c. până la împlinirea termenului de suspendare de 3 luni pedeapsa complementară privind afişarea sau difuzarea
hotărârii de condamnare nu a fost pusă în executare.
33) La data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a aplicat pedeapsa complementară a suspendării
activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice, se comunică o copie de pe dispozitivul acestei hotărâri
următoarelor organe:
a. organului care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice, pentru a lua măsurile necesare;
b. instanţei civile competente, pentru a proceda la desemnarea lichidatorului;
c. organului care a înregistrat persoana juridică, pentru a lua măsurile necesare.
34) Pedeapsa complementară a închiderii unor puncte de lucru a persoanei juridice se poate aplica:
a. persoanelor juridice fără scop lucrativ;
b. autorităţilor şi instituţiilor publice;
c. persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul presei.
35) Pedeapsa complementară a interzicerii persoanei juridice de a participa la procedurile de achiziţii publice are
consecinţe asupra:
a. contractelor de achiziţii publice deja încheiate la data condamnării;
b. contractelor de achiziţii publice ce se vor încheia pe viitor;
c. contractelor de achiziţii publice încheiate după executarea pedepsei complementare.
36) Pentru punerea în executare a pedepsei complementare a afişării sau difuzării hotărârii de condamnare, aplicate
persoanei juridice, o copie de pe dispozitiv se comunică, la data rămânerii definitive a acestei hotărâri, în afară de
persoana juridică condamnată şi următoarelor autorităţi:
a. Oficiului Registrului Comerţului, în vederea efectuării formalităţilor de publicitate în registrul comerţului;
b. Ministerului Justiţiei, în vederea efectuării formalităţilor de publicitate în registrul naţional al persoanelor juridice
fără scop patrimonial;
c. instanţei civile competente pentru desemnarea lichidatorului din rândul practicienilor în insolvenţă autorizaţi.

14. Sancţiunile aplicabile infractorilor minori

1) Minorii care nu răspund penal sunt:

a. minorii care au împlinit vârsta de 14 ani dacă nu au săvârşit fapta cu discernământ;
b. minorii care au vârsta cuprinsă între 14-16 ani dacă au săvârşit fapta cu discernământ;
c. minorii care au împlinit vârsta de 16 ani.
2) Minorii care răspund penal sunt:
a. minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani:
b. minorii care au vârste între 14-16 ani dacă nu au săvârşit fapta cu discernământ;
c. minorii care au împlinit vârsta de 16 ani.
3) Codul penal în vigoare, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, reglementează sistemul de
sancţionare a infractorilor minori în sensul că este alcătuit:
a. numai din măsuri educative;
b. numai din pedepse;
c. din măsuri educative şi din pedepse.
4) Măsurile educative care se pot lua faţă de minori sunt:
a. mustrare;
b. mustrare cu avertisment;
c. libertate supravegheată.
5) Măsurile educative care se pot lua faţă de minori sunt:
a. mustrarea cu avertisment;
b. internarea într-un centru de reeducare:
c. internarea într-un institut.
6) La alegerea sancţiunii ce urmează a fi aplicată infractorilor minori instanţa de judecată va ţine seama de
următoarele criterii:
a. gradul de pericol social al faptei săvârşite;
b. starea fizică, dezvoltarea intelectuală sau morală, comportarea minorului, condiţiile în care a fost crescut şi a trăit
minorul;
c. orice alte elemente de natură să caracterizeze persoana minorului.
7) Dacă părinţii minorului infractor nu pot asigura supravegherea deosebită în condiţii satisfăcătoare, instanţa dispune
încredinţarea supravegherii minorului, pe intervalul de timp prevăzut de lege:
a. unei persoane oarecare;
b. unei persoane de încredere, de preferinţă unei rude apropiate, la cererea acesteia;
c. unei instituţii legal însărcinate cu supravegherea minorilor.
8) Instanţa pune în vedere, celui căruia i s-a încredinţat supravegherea minorului:
a. îndatorirea de a veghea îndeaproape asupra minorului, în scopul îndreptării lui;
b. să înştiinţeze şcoala de îndată, dacă minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra lui sau are purtări
rele;
c. să înştiinţeze instituţia de interes public fixată de instanţă, dacă a săvârşit din nou o faptă prevăzută de legea penală.
9) Instanţa care a dispus aplicarea măsurii educative a libertăţii supravegheate poate să impună minorului respectarea
uneia sau a mai multora dintre următoarele obligaţii:
a. să frecventeze anumite locuri stabilite;
b. să intre în legătură cu anumite persoane;
c. să presteze o activitate neremunerată într-o instituţie de interes public fixată de instanţă, cu o durată între 50 şi 200
ore, de maximum 3 ore pe zi, după programul de şcoală, în zilele nelucrătoare şi în vacanţă.
10) Măsura educativă a internării într-un centru de reeducare se ia în scopul reeducării minorului căruia i se asigură:
a. posibilitatea de a dobândi învăţătura necesară;
b. posibilitatea de a dobândi o pregătire profesională potrivit cu aptitudinile sale;
c. posibilitatea de a-i asigura un tratament medical.
11) Liberarea minorului dintr-un centru de reeducare înainte de a deveni major se dispune din oficiu sau la sesizare de
judecătoria sau de tribunalul care a judecat în primă instanţă pe minor, dacă:
a. au trecut cel puţin doi ani de la data internării în centrul de reeducare;
b. minorul a dat dovezi temeinice de îndreptare;
c. minorul a dat dovezi de sârguinţă la învăţătură şi la însuşirea pregătirii profesionale.
12) In raport cu modul de comportare a minorului în perioada liberării dintr-un centru de reeducare -înainte de a
deveni major - se poate dispune una dintre următoarele măsuri:
a. dacă minorul are o comportare necorespunzătoare se poate dispune revocarea liberării;
b. dacă minorul a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care se apreciază că este cazul să se aplice pedeapsa închisorii,
se dispune revocarea internării;
c. dacă minorul a săvârşit din nou o infracţiune pentru care nu este necesară aplicarea unei pedepse se dispune
revocarea liberării.
13) Măsura educativă a internării într-un institut medical-educativ se dispune dacă sunt îndeplinite cumulativ
următoarele condiţii:
a. minorul a săvârşit o infracţiune;
b. din cauza stării fizice sau psihice a minorului este nevoie de un tratament medical;
c. din cauza stării fizice sau psihice a minorului este nevoie de un regim special de educaţie.
14) Pedeapsa închisorii se poate aplica minorilor infractori pentru fapte cu pericol social ridicat în următorul cuantum:
a. limitele pedepsei se reduc cu o treime;
b. în urma reducerii minimul pedepsei nu va depăşi 5 ani;
c. când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă se aplică minorului închisoarea de la
5 la 20 de ani.
15) Instanţele vor aplica pedeapsa amenzii minorilor infractori atunci când:
a. minorii care au săvârşit infracţiunea se aflau în apropierea ajungerii la majorat, situaţie în care, datorită lipsei de
timp, măsurile educative apar neeficiente;
b. pedeapsa închisorii poate apare ca nefiind necesară datorită pericolului social mai redus al infracţiunii;
c. există situaţia reţinerii de circumstanţe atenuante.
16) In caz de suspendare condiţionată a executării pedepsei aplicate minorului, termenul de încercare cuprinde:
a. durata pedepsei închisorii la care se adaugă un interval de timp fixat de instanţă potrivit legii penale;
b. un interval de timp de la 6 luni la un an, fixat de instanţă, care se adaugă la durata pedepsei închisorii;
c. o perioadă de 12 luni, dacă pedeapsa este amenda.

15. Măsurile de siguranţă

1) Scopul măsurilor de siguranţă constă în aceea că:
a. aceste măsuri urmăresc înlăturarea unei stări de pericol;
b. aceste măsuri urmăresc preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală;
c. aceste măsuri se iau faţă de persoanele cărora li se aplică o sancţiune juridică pentru faptele comise.
2) Pentru a se dispune luarea măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical trebuie îndeplinite anumite condiţii:
a. făptuitorul să fi săvârşit o faptă prevăzută de legea penală;
b. făptuitorul să prezinte un anumit pericol pentru societate;
c. starea de pericol a făptuitorului să nu provină din cauza unei boli sau intoxicării cronice cu alcool, stupefiante sau
alte asemenea substanţe.
3) Pentru a se dispune luarea măsurii de siguranţă a internării medicale într-un institut medical de specialitate trebuie
îndeplinite anumite condiţii:
a. persoana să fi săvârşit o faptă;
b. persoana care a săvârşit fapta prevăzută de legea penală să fie bolnavă mintal sau toxicomană;
c. să existe temerea că persoana bolnavă mintal sau toxicomană, care a săvârşit fapta prevăzută de legea penală,
prezintă pericol pentru societate.
4) Bolnavul asupra căruia s-a luat măsura internării medicale într-un institut medical de specialitate este obligat:
a. să nu refuze internarea medicală;
b. să suporte privarea de libertate şi să se lase menţinut în unitatea spitalicească;
c. să se supună tratamentului medical prescris şi asigurat de unitatea medicală specializată.
5) Măsura de siguranţă a internării medicale într-un institut medical de specialitate se poate dispune în mod
provizoriu:
a. în perioada săvârşirii unei fapte prevăzute de legea civilă;
b. în cursul urmăririi penale;
c. în cursul judecăţii.
6) Pentru a se dispune luarea măsurii de siguranţă a interzicerii unei funcţii sau profesii trebuie îndeplinite anumite
condiţii:
a. să se săvârşească o faptă;
b. persoana să fi săvârşit fapta prevăzută de legea penală cu ocazia îndeplinirii unei anumite funcţii sau exercitării
unei profesii, meserii sau alte ocupaţii;
c. fapta prevăzută de legea penală să fie rezultatul intenţiei care 1-a determinat pe făptuitor să desfăşoare o activitate
necorespunzătoare.
7) Pentru a se dispune luarea măsurii de siguranţă a interzicerii de a se afla în anumite localităţi trebuie îndeplinite
următoarele condiţii:
a. fapta săvârşită să constituie infracţiune;
b. infractorul să fie condamnat la pedeapsa închisorii de cel puţin un an când a mai fost condamnat şi pentru alte
infracţiuni, sau să fi fost condamnat pentru infracţiunea săvârşită la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, ori pentru
o infracţiune din cele prevăzute în art. 116 alin. 4 din Codul penal în vigoare;
c. când prezenţa infractorului în localitatea unde a săvârşit infracţiunea sau alte localităţi constituie o comportare
necorespunzătoare.
8) Când instanţa de judecată dispune luarea măsurii de siguranţă a interzicerii de a se afla în anumite localităţi trebuie
să se stabilească:
a. localităţile în care cel condamnat nu are acces;
b. motivele pentru care prezenţa celui condamnat în acele localităţi constituie un pericol grav pentru societate;
c. durata pe care s-a dispus luarea măsurii de siguranţă.
9) Expulzarea, ca măsură de siguranţă, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a. să fie săvârşită o faptă de către un cetăţean străin sau o persoană fără cetăţenie care nu are domiciliul în ţară;
b. rămânerea pe teritoriul ţării a cetăţeanului străin sau a persoanei fără cetăţenie care nu are domiciliul pe teritoriul
ţării şi care a săvârşit o infracţiune să prezinte o stare de pericol care nu poate fi înlăturată altfel;
c. să nu existe motive serioase că infractorul străin riscă să fie supus la tortură în statul în care urmează să fie
expulzat.
10) Instanţa poate dispune confiscarea specială a unor categorii de bunuri, mai puţin cele exceptate de lege, după cum
urmează:
a. bunurile produse prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, cele care au fost date pentru a determina
săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală sau pentru a răsplăti pe făptuitor, bunurile dobândite prin săvârşirea
faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la
despăgubirea acesteia, precum şi bunurile a căror deţinere este interzisă de lege;
b. bunurile care au fost folosite, în orice mod, la săvârşirea unei infracţiuni, dacă sunt ale infractorului sau dacă,
aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor cu excepţia celor care au fost folosite la săvârşirea
infracţiunilor prin presă;
c. bunurile produse, modificate sau adaptate în scopul săvârşirii unei infracţiuni, dacă au fost utilizate la comiterea
acesteia şi dacă sunt ale infractorului. Când bunurile aparţin altei persoane confiscarea se dispune dacă producerea,
modificarea sau adaptarea a fost efectuată de proprietar ori de infractor cu ştiinţa proprietarului.
11) Pentru a se putea dispune confiscarea specială a bunurilor produse prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală
este necesar să se îndeplinească următoarele condiţii:
a. să se săvârşească o faptă prevăzută de legea penală;
b. bunul să fie produs prin fapta prevăzută de legea penală;
c. bunurile să fie produse, modificate sau adaptate în scopul săvârşirii infracţiunii.
12) Pentru a se putea dispune confiscarea specială a bunurilor care au fost folosite, în orice mod, la săvârşirea unei
infracţiuni sau dacă, aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor, este necesar să se îndeplinească
anumite condiţii dintre care menţionăm:
a. bunul să fie folosit în orice mod, la săvârşirea infracţiunii;
b. bunul folosit la săvârşirea infracţiunii să aparţină infractorului sau dacă aparţine altei persoane aceasta să fi
cunoscut scopul folosirii lui;
c. bunul să fie produs prin fapta prevăzută de legea penală.
13) Pentru a se putea dispune confiscarea specială a bunurilor care au fost produse, modificate sau adaptate în scopul
săvârşirii unei infracţiuni, când au fost utilizate la comiterea acesteia şi sunt ale infractorului sau când aparţin altei
persoane, dacă producerea, modificarea sau adaptarea a fost efectuată de proprietar ori de infractor cu ştiinţa
proprietarului, este necesar să se îndeplinească următoarele condiţii:
a. să se fi săvârşit o faptă;
b. bunurile produse, modificate sau adaptate în scopul săvârşirii infracţiunii să fi fost utilizate la comiterea acesteia;
c. bunurile produse, modificate sau adaptate în scopul săvârşirii infracţiunii să aparţină infractorului sau altei persoane
dacă producerea, modificarea şi adaptarea au fost efectuate de aceasta ori de infractor fără ştiinţa proprietarului.
14) Pentru a se putea dispune confiscarea specială a bunurilor care au fost date pentru a determina săvârşirea unei
fapte prevăzute de legea penală sau pentru a răsplăti pe făptuitor, este necesar să se îndeplinească următoarele
condiţii:
a. să fie săvârşită o faptă;
b. bunurile să fie date în scopul de a determina săvârşirea unei infracţiuni sau pentru a răsplăti pe infractor;
c. infracţiunea să nu fi fost săvârşită prin presă.
15) Pentru a se putea dispune confiscarea specială a bunurilor dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea
penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia, este
necesar să se îndeplinească următoarele condiţii:
a. fapta săvârşită să constituie infracţiune;
b. bunul să nu fie dobândit prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală;
c. bunul să nu fie restituit persoanei vătămate sau să nu fie în măsură să servească la despăgubirea acesteia.
16) Pentru a se putea dispune confiscarea specială a bunurilor a căror deţinere este interzisă de lege este necesar să se
îndeplinească următoarele condiţii:
a. bunul să poată fi deţinut numai dacă este supus unui regim de autorizare;
b. deţinerea bunului de o persoană neautorizată să creeze o stare de pericol;
c. starea de pericol să nu poată fi înlăturată decât cu ajutorul măsurii confiscării speciale.
17) Pentru a se putea dispune interdicţia de a reveni în locuinţa familiei pe o perioadă determinată este necesar să se
îndeplinească următoarele condiţii:
a. fapta săvârşită să constea în lovituri sau alte acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice sau psihice asupra
membrilor familiei;
b. pedeapsa închisorii aplicate condamnatului pentru fapta săvârşită să fie de cel puţin doi ani;
c. prezenţa condamnatului în locuinţa familiei să constituie un pericol grav pentru ceilalţi membri ai familiei şi să
existe cererea părţii vătămate prin care se solicită această intervenţie.
 16. Cauzele care înlătură sau modifică executarea pedepsei şi cauzele care înlătură decăderile, interdicţiile sau
incapacităţile rezultate din condamnări
1) Graţierea are ca obiect:
a. pedeapsa aplicată pentru o anumită infracţiune şi neexecutată;
b. pedeapsa aplicată pentru infracţiunea săvârşită până la data intrării în vigoare a actului de graţiere;
c. pedeapsa executată.
2) Unele din efectele graţierii sunt:
a. înlăturarea, în totul sau în parte, a executării pedepsei;
b. înlăturarea măsurilor de siguranţă şi a măsurilor educative;
c. comutarea pedepsei în alta mai uşoară.
3) Prescripţia executării pedepsei are ca efect:
a. înlăturarea executării pedepselor principale aplicate prin hotărârea de condamnare rămasă definitivă în urma trecerii
unui anumit interval de timp prevăzut de lege;
b. înlăturarea executării măsurilor de siguranţă după trecerea unui anumit interval de timp;
c. înlăturarea pedepselor principale pronunţate pentru infracţiuni contra păcii şi omenirii în urma trecerii unui anumit
interval de timp, prevăzut de lege.
4) Codul penal în vigoare prevede cauzele întreruperii cursului prescripţiei executării pedepsei prin:
a. începerea executării pedepsei;
b. săvârşirea din nou a unei infracţiuni;
c. sustragerea de la executarea pedepsei după începerea executării acesteia.
5) Suspendarea cursului prescripţiei executării pedepsei are loc, potrivit Codului de procedură penală, în următoarele
cazuri:
a. suspendarea executării până la soluţionarea contestaţiei în anulare;
b. amânarea executării pedepsei în condiţiile prevăzute de art. 453 Cod procedură penală;
c. întreruperea executării pedepsei în condiţiile prevăzute de art. 455 Cod procedură penală.
6) Pentru a opera reabilitarea de drept, în general, este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii:
a. să existe o condamnare la amendă sau la pedeapsa închisorii care nu depăşeşte un an pentru persoana fizică, şi o
condamnare la amendă sau la o pedeapsă complementară pentru persoana juridică;
b. să treacă un termen de 2 ani de la data executării pedepsei atât pentru persoana fizică cât şi pentru persoana
juridică;
c. persoana condamnată să nu fi săvârşit o altă infracţiune în termen de 3 ani de la data executării pedepsei.
7) Reabilitarea judecătorească se acordă la împlinirea condiţiilor privitoare la condamnare atunci când:
a. condamnările privesc pedeapsa închisorii mai mare de 3 ani;
b. condamnările sunt dintre cele pentru care legea prevede că se obţine reabilitarea de drept;
c. instanţa constată că cel condamnat nu şi-a îndeplinit în mod regulat obligaţiile privitoare la despăgubirile civile din
hotărârea de condamnare.
8) Reabilitarea judecătorească se acordă la împlinirea condiţiilor privitoare la conduita condamnatului când acesta:
a. nu a suferit o nouă condamnare în timpul termenului de reabilitare;
b. îşi asigură existenţa prin muncă sau prin alte mijloace oneste, precum şi în cazul când are vârsta de a fi pensionat
sau este incapabil de muncă;
c. a avut o bună conduită dar nu a achitat în întregime cheltuielile de judecată şi cheltuielile civile la plata cărora a
fost obligat datorită relei-voinţe a sale sau partea vătămată a renunţat le despăgubiri.
9) Reabilitarea de drept sau judecătorească face să înceteze:
a. decăderile care rezultă din condamnare;
b. capacităţile care rezultă din condamnare;
c. interdicţiile care rezultă din condamnare.