Teorii cu privire la comerţul

internaţional
Explicaţii cu privire la determinanţii
CI şi tentative de anticipare a
tendinţelor viitoare

A. Teorii clasice
• Mercantilismul;
• Teoria avantajelor absolute (A. Smith);
• Teoria costurilor comparative de producţie
(D. Ricardo);
• Teoria dotării naţiunilor cu factori de
producţie (Modelul Hecksher-Ohlin)

Mercantilismul
• A fost filozofia economică a secolului al XVI-lea;
• Exprima convingerea că avuţia unei naţiuni se
exprimă prin cantitatea de metale preţioase de care
dispune o ţară;
• Principalul deziderat al autorităţilor era sporirea
rezervelor de aur şi argint;
• Calea de atingere a acestui deziderat era creşterea
excedentului balanţei comerciale prin impulsionarea
exporturilor şi restricţionarea importurilor;
• CI era considerat un joc cu sumă nulă

Continuare
• Din punct de vedere politic Mercantilismul a fost
agreat de cercurile guvernamentale, de grupurile
industriale şi chiar de lucrători;
• Numeroase grupuri de interese au înregistrat efecte
negative sub formă de impozite mai mari, preţuri
ridicate, menţinerea ineficienţei în economie,
întârzierea restructurării pe baze sănătoase.
• Putem vorbi despre perenitatea filozofiei M.
Teoria avantajului absolut
• A fost fondată de Adam Smith în lucrarea “An Inquiry
into the Nature and Causes of Wealth of Nations”
publicată în 1776;
• Smith a contestat bazele teoretice ale
mercantilismului demonstrând că această filosofie
slăbeşte bazele dezvoltării de succes pentru că
împiedică actorii economici să elaboreze şi să
practice strategii pe termen lung centrate pe
concurenţa liberă ceea ce va duce la alocarea
ineficientă a factorilor de producţie.

Continuare
• Smith a susţinut că liberul schimb sporeşte
bunăstarea naţiunilor şi a sustinut necesitatea
specializării acestora.
• Întrebarea a fost - ce bunuri şi servicii trebuie
să producă şi să exporte eficient o ţară ?
• Răspunsul - acele bunuri şi servicii la care
deţine un avantaj absolut - adică le produce
cu costuri mai mici decât celelalte ţări.

Concluzii
• Dacă se specializează ambele ţări vor avea de câştigat
• Considera CI un “joc cu sumă pozitivă”
• Nu răspunde la întrebarea ce se întâmplă cu ţările
care au avantaj absolut la toate produsele sau nu au
avantaj absolut la nici-un produs

Teoria costurilor comparative de producţie (

avantajului relativ)
• A fost elaborată de David Ricardo şi Robert
Torrens;
• Pleacă de la premisa că teoria avantajului absolut
are mai degrabă o dimensiune intuitivă decât
practică;
• Ia în considerare conceptul de cost de
oportunitate;
• Spre deosebire de teoria avantajului absolut care
se concentrează pe diferenţele absolute între
productivităţile naţionale aceasta se concentrează
pe valorificarea diferenţelor relative între W;
Teoria costurilor comparative de
producţie
• Presupunem că productivitatea muncii rămâne neschimbată
în Japonia dar se dublează în Franţa ca urmare a unor
programe de recalificare a forţei de muncă;
• Franţa este de 4 ori mai competitivă decât Japonia la vin dar
de doar 1,2 ori la ceasuri;
• Japonia deţine 0,25 din productivitatea Franţei la vin şi 0,83
din productivitatea la ceasuri;
• Avantajul relativ-este câştigul realizat de o naţiune care
produce şi vinde la extern bunuri pe care le realizează cu
costuri mai mici relativ la alte bunuri naţionale, iar în schimbul
lor procură alte mărfuri a căror realizare la intern se
dovedeşte mai puţin avantajoasă.

Teoria înzestrării naţiunilor cu factori de

producţie (Modelul H-O-S)
• Teoria avantajelor comparative nu dă răspunsul la o întrebare
fundamentală-ce factori determină care produse se califică
pentru a avea avantaje comparative în cazul fiecărei ţări;
• Această teorie este elaborată de Eli Hecksher şi Bertin Ohlin si
completata de Samuelson;
• Analiza se bazează pe următoarele observaţii:
-dotarea cu factori de producţie diferă de la o ţară la alta;
-bunurile sunt diferite în funcţie de tipurile de factori de producţie utilizaţi
pentru realizarea lor;
• Factorii de producţie sunt abundenţi (ieftini) şi rari (scumpi);
• O ţară va avea un avantaj comparativ la produsele pentru a
căror realizare se folosesc factori de producţie abundenţi,

Continuare – Paradoxul lui Leontief

• Teoria a fost testată empiric de W. Leontieff folosind analiza input-output
pornind de la ideea prevalentă atunci în SUA că această ţară este intensiv
dotată în capital şi deficitară în muncă;
• A prezumat că SUA exportă prioritar produse intensive în capital şi
importă produse intensive în forţă de muncă;
• Concluzia la care a ajuns a fost că SUA exportă prioritar
produse intensive în muncă şi importă produse intensive în
capital-paradoxul lui Leontieff;
• Criticii săi au considerat că:
- a folosit un număr redus de sectoare economice;
-a luat în considerare doar 2 factori de producţie.

B. Teoriile moderne (bazate pe firmă)

• Teoria similarităţii între ţări;
• Teoria ciclului de viaţă al produsului;
• Teoria rivalităţii strategice globale;
• Teoria avantajelor competitive ale naţiunilor.

Raţiunile fundamentării acestor noi explicaţii ale

determinanţilor comerţului
• Creşterea importanţei companiilor
multinaţionale;
• Incapacitatea teoriilor clasice de a explica
determinanţii comerţului intra-industrial;
• Eşecul analiştilor de a verifica în practică
prezumţiile teoriilor clasice;
• Diversificarea gamei factorilor de producţie.

Teoria similarităţii între ţări

• În 1961 economistul suedez Steffan Linder a încercat
să explice proliferarea comerţului intrasectorial;
• Esenţa teoriei- schimburile cu produse
manufacturate se datorează existenţei în toate ţările
lumii a unor panele de utilizatori având aceleaşi
preferinţe de consum;
• La început firmele produc bunuri destinate prevalent
pieţei interne;
• Pentru a valorifica efectele economiei de scară caută
noi oportunităţi pe pieţele externe;

Continuare
• Cele mai promiţătoare pieţe se dovedesc cele din
ţările unde preferinţele consumatorilor sunt similare;
• Teoria sugerează că, cea mai mare parte a comerţului
cu produse manufacturate se desfăşoară între ţările
având un PNB pe locuitor similar;
• Teoria se dovedeşte utilă în explicarea comerţului cu
produse diferenţiate pentru care marca şi reputaţia
joacă un rol important în decizia de cumpărare.

Teoria ciclului de viaţă al produsului

• Concepută pentru domeniul marketingului s-a folosit
de Raymond Vernon pentru explicarea
fundamentelor comerţului şi investiţiilor
internaţionale;
• Teoria pune accentul pe creativitate, extinderea
pieţelor, avantajele comparative şi răspunsul
strategic al concurenţilor;
• Conform teoriei ciclul de viaţă al produsului cuprinde
3 etape( produs inovativ, produs matur şi produs
standardizat);

Teoria ciclului de viaţă

• În stadiul de produs inovativ:
- o firmă creează şi lansează un produs nou;
- produsul este răspunsul la cererea internă;
- extragerea şi prelucrarea mesajelor pieţei este
foarte importantă;
- produsele complexe trebuie lansate în ţările
dezvoltate, cu pieţe mari şi cu consumatori
exigenţi;
- cea mai mare parte a producţiei este destinată
pieţei interne, exporturile sunt marginale şi vizează
testarea unor noi pieţe.

Stadiul de produs matur

• Cererea pentru produsele inovative creşte substanţial
pentru că utilizatorii le validează valoarea şi valoarea
de întrebuinţare;
• Firmele inovative îşi sporesc capacităţile de
producţie;
• Apar concurenţii interni şi străini atraşi de profiturile
din sectorul respectiv;
• Competitivitatea se poate menţine prin reducerea
costurilor şi se produce delocalizarea producţiei în
alte ţări.

Stadiul de produs standardizat

• Piaţa produselor se stabilizează devenind
bunuri comune;
• Se amplifică procesul de producţie în
străinătate în căutarea unor factori mai ieftini
şi a unor regimuri fiscale mai permisive;
• Ţara inovatoare devine net sau exclusiv
importator al acestor produse;

În conformitate cu teoria ciclului de viaţă al

produsului:
• Producţia internă începe în stadiul 1, atinge cote
importante în stadiul 2 şi se reduce până la eliminare
în stadiul 3;
• Exporturile firmelor inovatoare sunt marginale în
stadiul 1, devin importante în stadiul 2 şi sunt
substituite cu importuri în stadiul 3;
• Concurenţa externă apare în faza finală a stadiului 1,
se acutizează în stadiul 2 şi se transferă pe teren
neutru în stadiul3.

Teoria rivalităţii strategice globale

• Cele mai recente explicaţii aparţin economiştilor Paul
Krugman şi Kevin Lancaster în anii 80;
• Firmele se preocupă să-şi dezvolte avantaje competitive
sustenabile, pe care le pot folosi pentru a domina piaţa
globală;
• Explicaţia se concentrează pe deciziile strategice pe care le
adoptă firmele atunci când concurează la scară
internaţională;
• Mijloacele de care dispun firmele sunt: deţinerea de DPI,
investiţiile în C-D, preocuparea pentru asumarea efectelor
economiei de scară şi de gamă şi valorificarea curbei de
experienţă.