Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Inteligenţa este “măsurată” cu ajutorul testelor de inteligenţă. Cele mai bune teste
de inteligenţă folosesc ca “unitate de măsură” coeficientul de inteligenţă (QI sau IQ).
Există mai multe modalităţi prin care se poate stabili QI-ul unei persoane (unii psihologi
folosesc formula: QI = etate mintală / etate cronologică x 100).
Testele realizează o “clasificare” a oamenilor din punct de vedere al inteligenţei.
Inteligenţa, ca foarte multe alte însuşiri fizice sau psihice, este distribuită în populaţie sub
forma clopotului lui Gauss, altfel spus are o distribuţie normală. Nivelul intelectual
măsurat prin teste exprimă poziţia persoanei în raport cu cei de vârsta sa. Această poziţie
rămâne relativ constantă pe parcursul vieţii. Dacă influenţele externe sunt stimulative
nivelul intelectual poate să crească într-o oarecare măsură; dacă sunt nefavorabile, sau în
urma unor boli grave, poate să scadă, uneori chiar foarte mult.
Coeficientul de inteligenţă nu este o unitate de măsură foarte precisă. Subiectul
examinat cu două teste diferite (sau chiar cu acelaşi test în două zile diferite) poate să
obţină doi coeficienţi diferiţi. QI-ul se interpretează cu o aproximaţie de ± 5 puncte. Nu
are importanţă valoarea în sine, ci categoria în care se încadrează (de ex. un QI = 78 ne
arată că inteligenţa acestei persoane se încadrează în intervalul 73 – 83, adică aproximativ
10 – 15 % dintre cei de vârsta sa sunt mai slabi decât ea din punct de vedere intelectual, iar
restul sunt mai buni).
Într-o clasă, dacă elevii nu au fost special selecţionaţi, copiii au inteligenţa repartizată
aproximativ normal. Astfel într-o clasă cu 30 de elevi este “normal” ca 15 elevi să aibă un
intelect normal mediu, 7-8 un intelect superior, 4-5 intelect normal slab, 2 intelect de limită şi
unul să fie retardat mintal. În realitate modul în care se repartizează inteligenţa în cadrul clasei
depinde foarte mult de zona în care se află şcoala.
Elevii cu intelect normal superior şi mediu au posibilitatea să obţină rezultate
şcolare bune sau foarte bune la toate disciplinele (excepţie fac discipline ca desenul, muzica,
educaţia fizică, deoarece la acestea au un rol important aptitudinile speciale). Eventualele
eşecuri şcolare se pot datora deficienţelor motivaţionale, influenţelor nefavorabile de mediu,
unor probleme de sănătate sau altor cauze nonintelectuale.
Elevii cu intelect normal slab au rezultate şcolare mediocre. Ei au
posibilitatea de a obţine rezultate profesionale bune în meserii concrete (care nu solicită în
mod deosebit gândirea abstractă): electrician, lăcătuş, vânzător, strungar, şofer, miner etc. La
vârsta adultă se pot adapta normal solicitărilor vieţii sociale, inclusiv familiale.
Pentru cadrele didactice probleme deosebite din punct de vedere al nivelului
intelectual ridică elevii cu intelect limită şi cei retardaţi mintal. Profesorii ar trebui să se ocupe
diferenţiat de aceşti elevi. Pentru aceasta ei trebuie să ştie prin ce se caracterizează aceşti elevi
din punct de vedere intelectual şi ce consecinţe va avea neluarea în considerare a acestor
particularit
Elevul cu intelect de limită
Aproximativ 2-3% dintre oameni sunt retardaţi mintal. În retardarea mintală sunt
afectate în primul rând procesele psihice cognitive, dar aceste deficienţe se răsfrâng şi asupra
afectivităţii, motivaţiei, comportamentului. Manualele de psihiatrie descriu 4 grade ale
retardării mintale: retardarea mintală uşoară, moderată, severă, şi profundă. Cei din ultimele
trei categorii, din cauza nivelului intelectual foarte redus, care nu le permite să-şi însuşească
scrierea şi citirea, în general nu ajung în clasele de gimnaziu. Din acest motiv vom prezenta
doar caracteristicile psihice ale retardării mintale uşoare.
Bibliografie
1. Arcan, P., Ciumăgeanu, D., Copilul deficient mintal, Editura Facla, Timişoara, 1980
2. Ball, S., Procesul de învăţare şi de predare, în Davitz, J. R., Ball, S., (coord.),
Psihologia procesului educaţional, EDP, Bucureşti, 1978
3. Cucoş, C., Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 1996
4. *** ICD – 10. Clasificarea tulburărilor mentale şi de comportament, Editura All
Educational, Bucureşti, 1998
5. Ionescu, M., Radu, I., Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001
6. Jurcău, N., (coord.), Psihologia educaţiei, Editura U. T. Pres, Cluj-Napoca, 2001