Sunteți pe pagina 1din 9

Celtii in Transilvania

O riginari probabil de undeva de dincolo de Rin, de pe tarmurile joase


ale Marii Nordului, celtii au ocupat, in urma migratiilor, teritoriile de azi ale
Frantei, Germaniei, Marii Britanii si Spaniei, constituind o prezenta originala
si puternica in Vestul Europei.
Pana la cucerirea Galiei de catre Caesar, celtii au fost cu desavarsire
necunoscuti lumii greco-romane. In aceasta perioada insa, progresul celtilor
in zona de nord si nord -vest a Mediteranei a continuat, astfel incat "lumea
civilizata" macedoneana s-a trezit inconjurata de "barbari”.
Herodot scrie despre celti ca erau animati de un spirit razboinic mai
aprig chiar decat cel al temutilor germanici; totusi, nu in aceasta trasatura
se regaseste originalitatea celtica, ci in creativitatea artistica, in dorinta lor
de a-si apropia natura prin intermediul artei, precum si in capacitatea de a
lucra metalele cu o maiestrie nemaivazuta.
Nu este cunoscut fondul local transilvănean peste care sosesc
celţii;această populaţie a pornit din zona cisalpină spre nord şi a coborât pe
Dunăre (din această perioadă datează descoperirile de la Sopron din
Ungaria). Apoi au urmat primele infiltrări in Transdanubia şi continuarea
expansiunii spre est ajungând in Crişana încă din a II-a jumătate a secolului
IV î.Chr
In nord-vestul României simbioza dintre purtătorii grupului Sanislău-Nir
şi celţi este atestată de formele ceramice hallstattiene în aşezările noilor
veniţi. In aceeaşi perioadă comunităţile tracice din nordul şi nord-estul
Bazinului Carpatic nu sunt influenţate de mişcarea de populaţie a celtilor,
aceştia din urmă ne ajungând încă în acele regiuni.
Pe baza afirmaţiei lui Trogus Pompeius despre invazia concomitentă a
celţilor în Italia şi Pannonia, cer -cetătorul maghiar Szabo Miklos precizează
data acesteia în jurul anilor 388-387 î.Chr. Pătrunderea grupurilor celtice in
Transilvania a fost plasată de către Jean Moreau la sfârşitul secolului V
î.Chr., pe când Ion Horaţiu Crişan în legătură cu acest aspect sublinia anul
350 î.Chr. ca moment al infiltrări lor.
În ultima perioadă cercetătorii români încearcă punerea în legătură a
ocupării Transilvaniei de către celţi cu data primirii soliei acestora de către
Alexandru cel Mare în jurul anilor 335-334, undeva la confluenţa Moravei cu
Dunărea, la bariera imperiului macedonean. In faţa unui regat bine
închegat s-a presupus retragerea celţilor în Transilvania.
Principala cale de pătrundere dinspre Câmpia Maghiară pare sa fi fost
pe Mureş, itinerar atestat de fibula descoperită la Pecica, judeţul Arad fiind
deci cea mai vestică descoperire timpurie din România.
Cartografierea descoperirilor celtice din Transilvania pare a fi un sprijin
destul de important atât pentru stabilirea căilor de pătrundere cât şi pentru
preferinţele triburilor celtice pentru anumite forme de relief cum ar fi
podişuri le şi văile râurilor.

O altă ipoteză a aceluiaşi cercetător era pătrunderea concomitentă pe


Someş şi Mureş, aşezându-
se în zona de stepă a Transilvaniei unde găsesc o populaţie mai densă.
După moartea lui Alexandru cel Mare începe epoca mercenariatului celtic
în lumea elenistică. Este perioada când în urma luptelor dintre romani şi
tribul celtic al Senonilor (295 şi 280 î.Chr.) scade afluxul transalpinilor în
Italia. Tot acum se desfăşoară expediţiile spre sud-vest. Principala acţiune
cu interferenţe pentru zona cercetată este expediţia spre Tracia şi in
regatele diadohilor, incepută în 279 .

După 225 î.Chr. în urma conflictelor între romani şi tribul Boiilor, aceştia
din urmă se retrag în Elveţia. In 193 după înfrângerea definitive în nordul
Italiei. Boii vor apare şi se vor stabilii în Bazinul Carpatic până la
expansiunea regatului dac sub Burebista. In 210 Î.Chr. regatul celtic Tylis
din Tracia cade, urmat de înfrângerea galaţilor de câtre Eumenes din 184
î.Chr. In ciuda înfrângerilor celţii rămân un factor de nelinişte pentru Grecia
şi Asia Mică. Din 250 î.Chr. datează primele emisiuni monetare din estul
lumii celtice apărute sub influenţă greacă. Scordiscii din zona Belgradului
vor invada Macedonia în anul 141 î.Chr.
A doua jumătate al secolului II î.Chr. este perioada afirmării romane tot
mai puternice. Este perioada acelor schimbări pentru Transilvania care vor
pune capăt stăpânirii celtice. In 133 i.Chr. începe expansiunea romană spre
zonele celtiberilor. Inaintarea spre Hispania şi in sudul Galiei va avea loc în
jurul anului 120 î.Chr. Tot acum vor înainta din zona Danemarcei populaţiile
germanice, precum Cimbrii, ameninţănd Bavaria, Boemia de sud, adică zona
Boiilor, care vor rezista până în secolul următor, din care datează primele
emisiuni monetare ale acestora.
Pe la sfârsitul sec. IV î.Chr. si începutul secolului urmator, se constata
avansarea lor, mai mult sau mai putin masiva, spre centrul Transilvaniei. Pe
teritoriul de est si nord-est al muntilor Apuseni, în bazinul Tisei si al
afluentilor ei, autohtonii învinsi faceau parte din triburile scite sau traco-
ilirice, în timp ce pe cursul Muresului erau asezate populatiile dace si o mica
comunitate de triburi.
Localnicii de prin aceste parti au opus o dirza rezistenta, fiind infrinti
insa de puterea de soc a celtilor, indelung antrenati in razboaie, cit si de
armamentul lor perfectionat. 0 dovada in acest sens o constituie
numeroasele arme de fier, aflate in mormintele necropolelor celtice din V
tarii. S-au gasit care de lupta, spade, sulite, cutite de lovit, coifuri, scuturi
etc. (necropolele de la Apahida, Ciumesti, Curtuiuseni, Ghiris-Tarian,
Aradu-Nou).
Se pare ca autohtonii au fost învinsi în urma unor confruntari de mare
intensitate. In Transilvania celtii au pus sub control zonele cele mai fertile
pentru agricultura si cresterea animalelor si au valorificat imediat minele de
fier si argint. In afara de un mare numar de daci care au preferat regiunile
de dealuri si de sub munte, multi indigeni au ramas in teritoriile cucerite,
adesea in comunitatile celtice.
Se presupune ca, dupa o perioada de ciocniri între patura dominanta
celta si populatia autohtona a dacilor, între ele s-au stabilit raporturi de
convetuire: în zonele locuite, prezenta acestora din urma este atestata de
obiecte care, din punct de vedere stilistic si tehnic, apartin perioadei
anterioare cuceririi.
Din teritoriul Romaniei, numai Transilvania si Banatul au intrat sub
dominarea directa a purtatorilor culturii La Tene. Provinciile extracarpatice
nu au fost cucerite, dar au fost adesea tributare influentelor

p olitice si culturale ale acestora. Nici un izvor literar antic nu


mentioneaza direct numele triburilor care au patruns in partile apusene ale
Romaniei. Totusi, pe baza datelor arheologice, confruntate cu informatiile
de mai tirziu ale lui Caesar si Ptolemeu (sec. I i.Chr.- II d.Chr.) se pare ca
N Crisanei si Campia transilvana au fost stapinite de puternicele triburi ale
anartilor care isi aveau centrul puterii lor in bazinul superior al Tisei.
In Oltenia s-au gasit 40 de puncte arheologice celtice si ale scordiscilor
(celti amestecati cu traci, iliri, etc.). Acestea confirma convietuirea pasnica a
dacilor si celtilor pe parcursul a doua secole, dupa care celtii au fost
asimilati.
Triburile celtice care au intrat în contact cu dacii au fost boii, tauriscii si
scordiscii.
De remarcat este asemanarea semnificatiei denumirilor primelor doua
triburi. Celtii cei mai viteji purtau coifuri împodobite cu coarne de bou/taur.
Probabil ca de aici provin si denumirile date celor doua triburi, denumiri care
desi au fost preluate ca atare în istorie, parca au fost date în limba româna,
neavând traduceri atât de apropiate în vreo alta limba.

" La unele coifuri sunt fixate coarne, la altele capete - în relief - de


pasari sau dobitoace. Multi îsi acopera pieptul cu zale de fier. Altii, drept
platosa au doar pielea lor si se lupta goi" (Diodor).

" În fata au fost asezati tauriscii si boii cisalpini pentru a face fata
romanilor. Ei si-au asezat pe flancuri carutele si carele, iar prada de razboi
era pe unul din dealurile de lânga drumul aflat sub paza.(...) Insurbres si Boii
erau îmbracati în pantaloni si mantii usoare, dar tribul Cesate, din trufie si
îndrazneala, si-au aruncat hainele de pe ei si s-au dus dezbracati în fata
ostirii, neavând altceva decât armele." (Polybius)

Primele patrunderi celtice in V Romaniei s-au petrecut in a doua


jumatate a sec. IV i.Chr. Instalarea lor insa in masa dateaza de la sfirsitul
acestui veac si de la inceputul acelui urmator (La Tene B1 - B2, dupa
cronologia P. Reinecke - Kramer). Ei au ocupat indeosebi regiunile de
podis si de cimpie ale Transilvaniei, iar de partea cealalta a Muntilor
Apuseni, intregul ses al Crisanei. Aceste teritorii au fost cucerite de la dacii
timpurii, de la o mica formatiune scitica asezata mai demult in bazinul
superior al Muresului si a celor doua
Tirnave, precum si de la populatiile scito-traco-ilire din bazinul Tisei,
Crisurilor si a Muresului inferior (cultura Szentes-Vekerzug-Chotin).

Cultura materiala a celor învinsi era inferioara celei a cuceritorilor.


Arheologic, s-a constatat un transfer firesc de forme si tehnici noi catre
populatia dominata si comunitatile dace ramase autonome, ca urmare a
unei probabile retrageri a populatiei spre zonele deluroase si de munte, mai
fertile.
Cercetarile arheologice atesta faptul ca civilizatia adusa de celti în
partea de vest a teritoriului actual al României a atins nivele tehnico-
expresive superioare, în sec. III î.Chr., necropolele celtice rareori cuprind un
numar mai mare de 50-70 morminte. De la aceasta regula fac exceptie
numai doua necropole, acela de la Piscolt (judetul Satu Mare) si Fântînele
(jud. Bistrita Nasaud), care sunt formate din 150 morminte. Daca la aceasta
mai adaugam si faptul ca prezenta celta în partea de vest a României este
atestata în peste 150 de asezari si necropole, avem o idee mai clara despre
modul în care o populatie razboinica a controlat un teritoriu destul de
întins, folosind caile naturale de comunicatie.

I n comunitatile tribale celte prezente pe teritoriul României se pare ca


diferentierile sociale n-au fost prea puternice. Inventarul mormintelor lasa
de banuit pozitia speciala pe care o aveau razboinicii si, mai ales, anumiti
sefi ai clanului înmormântati cu armele si vesmintele lor bogat ornamentate.
Chiar si în mormintele sotiilor lor s-a gasit un bogat trusou funerar format
din fibule, siraguri, bratari, cordoane din lanturi etc., totul la un loc cu
ofrande depuse în vase de o calitate modesta, prelucrate prin strunjire.
Ceramica autohtonilor, gasita atât în asezarile în care acestia locuiau
împreuna cu celtii cât si în asezarile unde traiau în mod autonom, este
prelucrata înca manual.
Pe baza descoperirilor arheologice se poate constata faptul ca, desi
cultura celtilor stabiliti în zonele transilvane apartine tipologic culturii celte
central-europene si occidental, anumite caracteristici sunt rezultatul unei
“contaminari” produse prin impactul cu populatiile cu care au venit în
contact. Cultura dacilor in cursul celor doua veacuri de dominare celtica
continea inca multe din trasaturile proprii specifice primei epoci a fierului,
fiind inferioara celei celtice aflata in plin apogeu al dezvoltarii sale. A
fost, asadar, in firea lucrurilor ca populatia indigena sa primeasca multe
influente de la cei veniti dar si sa transmita multe din obiceiurile si
produsele sale, vehiculind totodata din teritoriile extracarpatice, traco-
getice si grecesti, produse meridionale. Manifestarile culturii celtice in
Romania si mai ales in Transilvania nu difera prea mult de acelea din
centrul Europei, mai ales din spatiile vecine noua (Ungaria si Slovacia). Cele
mai multe produse de uz comun, unelte, arme, podoabe, urmeaza aceeasi
moda, a epocii, ca pretutindeni in lumea celtica. Exista doar uneori un
decalaj in timp, in sensul ca unele obiecte lucrate in atelierele din V si
central Europei ajungeau la celtii transilvaneni mai tirziu, in timp ce
atelierele occidentale introduceau intre timp produse noi. De aici,
unele dificultati de atribuire in cadrul manifestarilor fie artistico-culturale
(stilul sever, liber si neosever), fie de ordin cronologic. Desi numarul
obiectelor de valoare artistica aflate pe teritoriul tarii noastre nu este prea
mare, sint de relevat citeva piese rare chiar in vestul celtic. Asa de pilda,
este impunatorul coif de fier, deasupra caruia se inalta o pasare de prada.
cu aripile desfacute (Ciumesti), simbol legat de credinta ca zeita Morrigan isi
trimite corbii sa adune victime de pe campul de batalie. Purtand un corb pe
coif, celtii sperau sa insele corbii zeitei. Un alt coif este acela zis „de la
Silivas", a carei aparatoare de ceafa este decorata cu motive specifice
stilului liber.
C hiar daca în necropolele celtice, situate în partea de vest a României, s-
au descoperit morminte fie de înhumare, fie de incinerare în urna, în
majoritatea mormintelor ritualul este acela de incinerare într-o groapa,
practica neuzuala la celtii din Europa centrala si de vest, dar foarte comuna
la tracii din grupul cultural Szentes-Vekerzug. Din cele aproape 140 de
locuri unde s-au descoperit pina in prezent, in Transilvania si Crisana,
necropole si asezari apartinind celtilor, reiese clar ca perioada lor de
maxima inflorire apartine sec. III i Chr. Mestesugarilor li se puneau uneori
in morminte uneltele meseriei lor (causul pentru turnat fierul topit,
rindeaua si foarfecele pentru tuns, ori briciul cu piatra de ascutit pentru
ras). Sunt si morminte sarace care aproape nu contin obiecte, dar ofranda
funerara este de obicei nelipsita. In cimitirile din V tarii se intilnesc
morminte de inhumane si de incinerate in urna, dar marea majoritate a
acestor necropole contin inmormitari

d e incinerare, fie in groapa. Este o forma ritual funerara neobisnuita la


celtii din V si centrul Europei. Probabil ca acest obicei, cunoscut in afara de
Transilvania, in NE Ungariei si SV Slovaciei, a fost preluat de la tracii timpurii
care au contribuit la constituirea culturii tarzii hallstattiene Szentes-
Vekerzug. In “suita” ceramicii celtilor stabiliti între Tisa si Carpati se
regasesc, în plus, tipologii greco-trace (brose, cesti etc), care nu se afla
printre descoperirile celte din Europa centrala si de vest. In mormintele si
asezarile celte din spatiul intercarpatic s-au gasit obiecte de lux de
provenienta greaca certa, ceea ce nu exclude contactul - prin intermediul
traco-getilor - cu coloniile grecesti de la Marea Neagra. Alte obiecte,
descoperite în asezarile si necropolele celte din Transilvania indica limpede
contactul cu populatiile gete, situate la nordul si sudul Dunarii, si cu tracii
din sud. Daca luam în considerare si trasaturile provenite din mediul dac se
poate afirma ca, începând din sec. III î.Chr., în lumea celta stabilita în
Transilvania, la est si vest de Apuseni, au fost asimilate o serie de aspecte
culturale, care au dat nastere unor noi forme. Dupa destramarea efectiva a
dominatiei celte în zona, în sec. II î.Chr., multe dintre aspectele ultimei faze
a culturii celte se vor regasi în cultura materiala a dacilor. Aceasta
“asociere” de tip cultural “sui generis” este sintetizeata în expresia
semnificativa a baterii monedelor. In lumea celta din sec. III î.Chr. si chiar
dupa aceea, au circulat monede care nu erau altceva decât imitarea unor
monede grecesti, a monedelor macedonene si a dinarilor republicani
romani.

C eltii stabiliti in Dacia si anume cei asezati in partile de NV par sa fi


batut, in asociere cu dacii, unele tipuri monetare de argint, imitatii dupa
tetradrahmele lui Filip II, in a doua jumatate a sec. III i.Chr. In rindul acestor
emisiuni monetare s-ar integra unele tipuri de felul celor din tezaurele de la
Tulghies-Miresu Mare (jud. Maramures) si Silindia (jud. Arad). Ele sint de
o buna executie tehnica, variate ca tipuri, batute dintr-un argint cu titlul
foarte ridicat. In afara acestor monede se mai cunosc in Dacia citeva
emisiuni celtice din sec. I i.Chr., venite din Slovacia, din zona locuita de
tribul celt al boilor. Monedele respective, tetradrahme de argint, sint de
tipul BIATEC si NONNOS, nume ale unor sefi de triburi. In Dacia ele se
cunosc doar prin citeva descoperiri si anume: Geoagiul de Jos (jud.
Hunedoara), Noul (jud. Sibiu) si Tamadaul Mare (jud. Ilfov). Prezenta lor in
Dacia este pusa in legatura cu campania lui Burebista impotriva boiilor,
cu care prilej ar fi fost aduse, de catre luptatorii daci, si aceste monede.
Efectele perturbatiilor s-au facut simtite si in mediul celt din Dacia
preromana, aici poate mai accentuate si din cauza cresterii puterii dacilor,
protejati de regiunile de munte. Din a doua jumatate a sec- II i.Chr.,
numarul celtilor este in vizibila descrestere. Putine sint mormintele lor ce
pot fi datate in aceasta vreme. Este posibil ca unele grupari celtice sa se
fi dacizat si sa se fi pierdut in masa localnicilor, iar altele sa se fi
reintors in cimpia Tisei si in Slovacia, de unde plecasera probabil cu doua
veacuri inainte. Nu este exclus de asemenea, ca dacii la inceputul puterii
lor, atit de covirsitoare mai tirziu in vremea lui Burebista, sa-i fi izgonit
din Transilvania. Oricum, la sfirsitul sec. II i.Chr. si la inceputul sec. I i.Chr.,
nu se mai constata arheologic prezenta lor efectiva. Ulterior, la Tisa, la
Dunarea mijlocie, in Slovacia si Moravia, prin anii 60 i.Chr., puternicele
unitati ale daco-getilor lui Burebista infring si nimicesc triburile
boiilor, anartilor, eraviscilor si ale scordiscilor. In general influentele
celtice din spatiile extracarpatice nu se dovedesc prea puternice.
Celtii in
Transilvania

Nedelea Luciana
• Arheologie

Bibliografie:
Grigore Arbore - Celtii in Transilvania

Németi 1990 - I. Németi, Problema relaţiilor dintre


traci şi celţi în nord-vestul României în lumina
izvoarelor arheologice, în SympThrac, 8, 1990, p. 50
– 56;

Zirra 1975 – Vl. Zirra, Aspects of the relations


between dacian and celts in Transylvania (4 th-2 nd
centuries B. C.), în vol. Relations between the
autochthonous population and the Migratory
Populations,p. 25-34