Sunteți pe pagina 1din 17

TEMA 3.

Mecanismul financiar

1. Concept de mecanism financiar


2. Caracteristica sistemului financiar
3. Sistemul fondurilor de resurse financiare
4. Pîrghiile economico-financiare
5. Metode administrative de gestiune financiară
6. Organe cu atribuţii şi răspunderi în domeniul finanţelor publice
7. Norme juridice privind problemele financiare

1. Concept de mecanism financiar

Fiecare economie are structuri proprii de ramură, forme specifice de


organizare; aplică metode şi principii de conducere etc. Deasemenea, are propriul
său mecanism de funcţionare care poate să prezinte atît asemănări, cît şi deosebiri
faţă de mecanismele altor ţări.
Partea cea mai vizibilă a acestui mecanism o constituie sistemul complex al
conducerii economice, ale cărui componente de bază sînt:
- sistemul principiilor fundamentale de conducere a economiei;
- sistemul de organizare a economiei, formele de legătură dintre celulele
economiei naţionale (întreprinderi individuale, cooperative etc.) şi ale
acesteia cu economia mondială;
- sistemul pieţei şi/sau al planului (mecanisme de studiere a nevoilor,
producerea, repartizarea, utilizarea şi PIB);
- sistemul criteriilor de eficienţă în diferite sfere şi la diferite niveluri ale
economiei naţionale;
- sistemul pîrghiilor economice şi metodelor administrative utilizate în
conducere;
- sistemul mecanismelor speciale pentru intensificarea, slăbirea sau oprirea
anumitor procese;
- sistemul informaţional;
- sistemele referitoare la adoptarea deciziilor, controlul, analiza, evaluarea
rezultatelor;
- modalităţile adoptării mecanismului economic la noile condiţii interne şi
externe.
Între mecanismele de funcţionare a economiei naţionale din diferite ţări există
condiţionări istorice comune sau ţeluri politico-ideologice, sociale, economice
sau de altă natură asemănătoare:
- forma de proprietate predominantă (privată, cooperatistă sau de stat)
asupra mijloacelor de producţie;
- sistemul de conducere al economiei;
- sistemul de repartizare a rezultatelor muncii;
- regimul politico-ideologic (democratic, pluripartidic sau totalitar,
monopartidic) acceptarea unei singuri ideologii sau tolerarea mai multor
ideologii;
1
- participarea la alianţe politice, militare sau la uniuni cu caracter
economic.
Între mecanismele economice, există şi deosebiri:
- nivelul forţelor de producţie, mărimea rezervelor de care dispune
economia naţională, condiţiile naturale şi dimensiunea teritoriului;
- structura socială, gradul de maturizare a relaţiilor sociale, de producţie
şi a democratismului economiei;
- gradul de independenţă a economiei faţă de străinătate (proporţia de
acoperire a necesarului de materii prime, resurse energetice, specialişti,
tehnologii şi capital din surse interne, precum şi de desfacerea produselor
(raportul dintre producţia internă a ţării care se consumă pa plan naţional şi cea
care se exportă);
- obiectivele de politică economică urmărite pe termen lung.
Mecanismul de funcţionare a economiei naţionale cuprinde o serie de
componente de natură financiară, care împreună alcătuiesc mecanismul financiar.
Mecanismul economic reprezintă ansamblul metodelor şi instrumentelor de
conducere sau reglare a economiei naţionale, de către factorii de decizie ai
societăţii, împreună cu obiectivele ce guvernează această conducere sau reglare şi
întregul sistem organizaţional prin intermediul căruia o efectuează.
Mecanismul financiar este o componentă de structură funcţională a
mecanismului economic.
Mecanismul financiar are o structură complexă care cuprinde sistemul
financiar, pîrghiile financiare utilizate de stat pentru influenţarea activităţii
economice; metodele administrative de conducere folosite în domeniul finanţelor,
cadrul instituţional alcătuit din instituţii şi organe cu atribuţii în domeniul
finanţelor, cadrul juridic, format din legi, decrete, hotărîri şi alte reglementări cu
caracter normativ în domeniul finanţelor.
Menţionăm faptul că mecanismul financiar nu este stabilit odată pentru
totdeauna, dar este perfectibil, are un caracter dinamic şi o structură relativă.
Derularea mecanismului financiar depinde de cerinţele perioadei şi de
interesele naţionale.
În ţările cu economie planificată, planul-directivă constituie principalul
instrument de conducere şi de reglare a proceselor economice. În timp ce în ţările
cu economie de piaţă, piaţa concurenţială este cea care joacă rolul hotărâtor în
reglarea proceselor economice, iar statul asigură funcţionarea mecanismului
economic. Statul acţionează ca:
- autoritate publică – atunci când nu se limitează doar la asigurarea ordinii
publice, apărarea naţională şi întreţinerea relaţiilor externe, dar influenţează şi
producţia materială, consumul, repartiţia PIB prin prelevarea unei părţi a
acestuia la fondurile de resurse financiare publice;
- agent economic, respectiv în calitate de producător şi consumator de
bunuri şi servicii;
- organizator şi finanţator al asigurărilor;
- asigurat.

2
Statul influenţează selectiv activitatea economică prin finanţarea unor
obiective sau acţiuni pe seama resurselor publice, precum şi prin utilizarea unor
instrumente economico-financiare (impozite şi taxe, transferuri şi subvenţiile,
creditul şi dobânda, preţurile şi tarifele, taxa scontului şi cursul de schimb etc.). de
asemenea, creează cadrul instituţional şi juridic necesar desfăşurării activităţii.
Mecanismului financiar are o structură complexă care cuprinde:
• sistemul financiar;
• pârghiile economico-financiare;
• metode administrative de gestiune financiară;
• cadrul instituţional;
• cadrul juridic.

2. Caracteristica sistemului financiar

În economia de piaţă, statutul influenţează procesele economice prin


intermediul sectorului public, ce diferă ca mărime şi structură de la o ţară la alta şi
de la o perioadă la alta. (În Elveţia, SUA, Japonia, Suedia, Danemarca
înterprinderile de stat ocupă un loc modest în economia naţională. În Franţa, Italia,
Germania şi Marea Britanie acestea deţin o pondere importantă în producţia
totală).
Conceptul de sistem financiar are un conţinut foarte complex, putând fi
interpretat sub mai multe aspecte, şi anume:
- ca un sistem de relaţii economice, în sexpresie bănească, prin care se
vehiculează resurse financiare;
- ca un sistem de insituţii care participă la organizarea relaţiilor, la
consituirea şi distribuirea fondurilor, precum şi elaborarea, executarea şi
constrolul planurilor financiare;
- ca un sistem de fonduri de resurse financiare ce se constituie în economie
la anumite eşaloane şi se utilizează în scopuri precis determinate;
- ca un sistem de planuri financiare (instrumente de conducere şi reglare),
care reflectă anumite procese prevăzute a se produce în economie, în
cursul unei perioade de timp determinate.
Prin prisma catedgoriilor financiare pe care le desemnează sistemul financiar se
structurează pe următoarele subsisteme principale:
Finanţele întreprinderilor de stat. În calitate de agenţi economici,
întreprinderile de stat participă direct la procesul decizional. Prin deciziile lor,
acestea influenţează mărimea şi profilul investiţiilor, mărimea fondurilor de
acumulare.
Statul, în calitate de consumator, achiziţionează importante cantităţi de produse
de la agenţii economici, care oferă cele mai avantajoase condiţii de livrare.
Comenzile de stat constituie o importantă modalitate de influenţare a activităţii
economice.
Existenţa sectorului public al economiei naţionale acordă dezvoltării economice
şi sociale a ţării un puternic suport financiar.

3
Bugetul administraţiei centrale de stat şi bugetele locale. În cadrul economiei
naţionale, fondul bugetar reprezintă cel mai important fond de resurse băneşti
constituit la dispoziţia societăţii.
În aceste bugete îşi găsesc reflectarea relaţiile de repartizare a unei importante
părţi a PIB, în scopul satisfacerii nevoilor sociale. Fondurile se formează pe baza
prelevărilor din veniturile persoanelor fizice şi juridice, la dispoziţia autorităţilor
centrale sau locale de stat prin mijloace de constrângere (impozite, taxe, penalităţi,
amenzi) şi pe baze contractuale (chirii, arenzi, dividende etc.). distribuirea acestor
resurse colectate se face în favoarea unor instituţii, întreprinderi, persoane fizice
sub forma alocaţiilor bugetare (pentru achiziţii de bunuri şi prestări de servicii,
plata salariilor şi a altor drepturi de personal, transferuri, subvenţii, dobânzi etc.).
Asigurările sociale de stat. În economia de piaţă producţia nu evoluează pe o
linie continuu ascendentă: ciclurile economice cunosc perioade favorabile şi mai
puţin favorabile, perioade de recesiune, redresare şi chiar de avînt economic.
Creşterea numărului şomerilor totali şi parţiali şi a ratei şomajului ridică grave
probleme de ordin economic şi social.
În astfel de împrejurări, statul recurge la un complex de măsuri: acordarea unei
îndemnizaţii de şomaj, crearea de noi locuri de muncă, organizarea de cursuri de
recalificare sau reciclare.
Fondurile asigurărilor sociale de stat se constituie pe seama contribuţiilor
suportate de către persoanele fizice şi juridice.
Asigurările de bunuri, persoane şi răspundere civilă. Printre factorii
perturbatori şi dezechilibranţi ai procesului reproducţiei sociale se numără şi
calaminăţile naturale, accidentele. Ele pot provoca distrugerea totală sau parţială a
unor bunuri, pierderi de vieţi omeneşti. În baza contractului încheiat cu persoane
juridice şi fizice, sau în virtutea obligaţiei ce decurge din lege, acestea se angajează
să acopere daune suferite de bunurile cuprinse în asigurare sau să achite sumele
asigurate cuvenite persoanelor care au avut de suferit de pe urma producerii
riscurilor asigurate, în schimbul unei anumite plăţi (primă de asigurare).
Creditul. Lărgirea activităţii economice prin metode extensive sau intensive de
lucru presupune dezvoltarea de mai mare amploare, capitalul social al
întreprinderilor în funcţiune devine insuficient şi atunci acestea sînt silite să
apeleze la credite bancare, la emisiuni de acţiuni sau obligaţiuni.
Pentru a face faţă cererilor sporite de credite, băncile folosesc, pe lîngă propriile
lor fonduri (capital şi rezerve), şi resurse temporar disponibile ale întreprinderilor,
instituţiilor şi persoanelor fizice, atrase de pe piaţă; sumele primite de la fondurile
de resurse financiare publice (încasări din vînzarea locuinţelor din fondul locativ
de stat, privatizarea unor fabrici, uzine şi altor bunuri proprietate de stat).
În prezent băncile cu capital de stat deţin partea covărşitoare a capitalului
bancar. Alături de acestea funcţionează bănci private, cooperatiste, mixte şi străine,
care deţin un mic segment din piaţa capitalului de împrumut.
În etapa de tranziţie către economia de piaţă, în care se găseşte ţara noastră,
alături de creditul bancar, pe piaţa capitalului de împrumut există şi capitalul
public. Se formează o mulţime de fonduri de resurse financiare publice, unele fiind
la nivel microeconomic, altele – la nivel macroeconomic.
4
Prin prizma relaţiilor economice, sistemul financiar se prezintă ca un
ansamblu de relaţii financiare ce se manifestă în procesul complex de constituire,
distribuire şi utilizare a fondurilor băneşti.
Sistemul financiar este format din:
- sistemul financiar public;
- sistemul financiar privat.
Sistemul financiar public cuprinde:
• BS şi BL;
• BASS;
• Bugetele instituţiile publice autonome;
• B. instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din BS, BL sau BASS;
• B. instituţiilor publice finanţate integral din veniturile proprii;
• B. Trezoreriei Statului;
• B. fondurilor externe rambursabile;
• B. creditelor externe nerambursabile;
• Creditul public.

Sistemul financiar privat cuprinde:


• Creditul bancar;
• Asigurări de bunuri, persoane şi răspundere civilă;
• Finanţele întreprinderilor.

3. Sistemul fondurilor de resurse financiare

structura sistemului de fonduri financiare stă la baza derulării fluxurilor băneşti


în orice economie, dar, la rândul său, ea decurge din concepţia asupra
mecanismului financiar-monetar, având la bază o anumită politică financiar-
monetară.
O imagine de ansamblu asupra acestui sistem poate fi realizată prin gruparea
acestora după mai multe criterii:
1) după nivelul la care se constituie distingem următoarele fonduri:
- la nivel central sau macroeconomic, care se constituie şi se administrează de
către autorităţile sau instituţiile centrale, presupunând, în principiu, realizarea unor
obiective de interes macroeconomic sau social (fondul bugetar al administraţiei
centrale de stat; fondurile asigurărilor sociale; fondurile de creditare);
- la nivel mediu sau intermediar (fondurile bugetare ale raioanelor,
municipiilor, oraşelor şi comunelor);
- la nivel microeconomic (fondurile proprii ale întreprinderilor, instiruţiilor),
avân ca scop satisfacerea nevoilor de funcţionare şi dezvoltare a acestora.
2) după destinsţia dată resurselor din fondurile financiare:
- fonduri de înlocuire şi dezvoltare, printre care se regăsesc fondurile proprii ale
întreprinderilor destinate activităţii producţie, comerţ, investiţii, precum şi

5
fondurile împrumutate pentru activităţile curente sau de investiţii, fondurile
speciale extrabugetare folosite pentru lucrări cu caracter de investziţii;
- fonduri de consum, din care fac parte: fondurile bugetare şi extabugetare
pentru consumul curent, fondurile de asigurări socale, anumite părţi din fondurile
proprii ale întreprinderilor destinate acţiunilor cu caracter social sau stimulări
materiale a salariaţilor, precum şi partea din resursele băneşti ale populaţiei
destinată consumului curent;
- fonduri de asigurare, care sunt destinate, în principal, asigurărilor sociale,
asigurări de bunuri, persoane, răspundere civilă, fie pentru consumul curent, fie
pentru activităţi de investiţii;
- fonduri de rezervă, care se constituie la dispoziţia anumitor entităţi economice
şi sociale şi sunt destinate finanţării unor nevoi imprevezibile.
3) după forma de proprietate în care sunt administrate fondurile financiare:
- fonduri financiare publice (fondul bugetar al administraţiei centrale de stat;
fondul asigurărilor sociale de stat);
- fonduri financiare private (fondurile aparţinînd societăţilor comerciale, bancare,
de asigurare şi reasigurare cu capital privat sau mixt, resursele băneşti ale
populaţiei).
4) după titlul cu care se fac prelevări:
- prelevări cu titlu definitiv şi caracter obligatoriu (impozite, taxe);
- prelevări cu titlu rambursabil şi caracter facultativ (depuneri la bănci);
- transferuri externe rambursabile sau nerambursabile (dotaţii, ajutoare).

4. Pîrghiile economico-financiare

Noţiunea de pârghie financiară are la origine semnificaţiile pârghiei din


fizica mecanică – forţa care dă impuls.
Un mecanism de conducere a economiei încorporează o multitudine de
instrumente financiare, fiecare dintre ele având sarcina să contribuie la atingerea
anumitor scopuri şi anume:
1. estimarea necesarului de4 resurse financiare publice (cererea de resurse)
şi a posibilităţilor de procurare a acestora (oferta de resurse) la nivelul întregii
societăţi şi la nivelul microeconomic (întreprinderi, instituţii publice, organizaţii
fără scop lucrativ). Instrumentele utilizate îmbracă forma previziunilor,
programelor şi planurilor financiare, poartă denumirea de balanţe financiare,
buget de stat, bugete locale, bugetul de venituri şi cheltuieli a întreprinderilor şi
oferă organelor competente informaţii utile pentru estimarea potenţialului
financiar al societăţii;
2. determinarea efortului financiar reclamat de realizarea unor obiective sau
acţiuni, a efectelor scontate de pe urma acestora şi a raportului dintre efor şi
efect. Instrumentele constau în diverse metode şi tehnici de lucru, care servesc
la determinarea eficienţei economice sau a eficacităţii unor cheltuieli;
3. constituirea fondurilor publice de resurse financiare şi repartizarea şi
dirijarea resurselor financiare de la fondurile publice către diverşi beneficiari.
Instrumentele reprezintă metodele de prelevare a unor resurse la fondurile
6
publice (impozite, taxe, venituri nefiscale, împrumuturi), respectiv metode de
dirijare a acestora către diverşi beneficiari 7alocaţii, subvenţii şi transferuri
bugetare, credite);
4. influenţarea proceselor economice, a acţiunilor sociale, a fenomenelor
demografice în direcţiile indicate de autorităţile publice, în vederea armonizării
intereselor generale şi individuale, naţionale şi locale. Aceste instrumente sunt
cu dublă funcţiune de prelevare-dirijare şi de influenţare a proceselor
economice, sociale şi de altă natură.
Nu toate metodele de prelevare şi plată poate fi pârghie economică.
Categoriile valorice folosite în procesul de constituire şi repartizare a fondurilor de
resurse financiare pot constitui pârghie numai în măsura în care ele îndeplinesc
realmente anumite funcţii economice, se angrenează organic în mecanismul de
funcţionare a economiei, contribuind la soluţionarea, pe baze economice, a unor
probleme în condiţii mai bune decât s-ar putea face prin metode administrative.
Dacă o metodă de prelevare serveşte numai pentru alimentarea unui fond de
resurse financiare, este evident că aceasta constituie un singur canal colector, şi nu
o pârghie, nici metode care serveşte exclusiv pentru dirijarea către beneficiari a
resurselor băneşti acumulate la un anumit fond, fără să îndeplinească o altă
misiune economică, nu poate avea vocaţia de pârghie. Metodele de prelevare şi de
plată capătă caracter de pârghie, în măsura în care, asigurând înfăptuirea funcţiei
de repartiţie a finanţelor, influenţează pozitiv anumite laturi ale activităţii
economice în diverse faze ale procesului reproducţiei sociale.
Pârghiile economico–financiare reprezintă instrumente de natură
economică sau financiară, cu ajutorul cărora statul acţionează asupra interesului
economic al unei colectivităţi determinate (ramură sau subramură economică, grup
socio-profesional, zonă geografică) sau al membrilor acesteia luaţi în mod
individual (producători, consumatori, salariaţi) pentru realizarea unui obiectiv
anumit sau stimulând evoluţia în direcţiile dorite .
În cadrul mecanismului de autoreglare, caracteristic economiei de piaţă,
pârghiile financiare contribuie la rezolvarea unor probleme ce nu se pot soluţiona
prin funcţionarea obişnuită a mecanismului respectiv.
Acţiunile pârghiilor economico-financiare constă nu numai în stimularea
interesului economic a participanţilor la procesele economice în realizarea
anumitor obiective, dar şi în sancţionarea materială a acestora, în cazul
nerespectării unor obligaţii legale sau contractuale. Sancţionarea determină o
anumită diminuare a avantajelor la care ar fi avut dreptul în cazul în care nu s-ar fi
produs fenomenul generator al sancţiunii. Sancţiunea se echivalează cu o
“cointeresare negativă”.
Folosirea pârghiilor economico-financiare nu exclude necesitatea utilizării,
în completare, a unor metode administrative şi anume:
- întocmirea de prognoze, programe economice şi planuri;
- ţinerea evidenţei contabile;
- stabilirea de către stat a unor preţuri şi tarife;
- reglementarea împrumuturilor din fondurile publice;

7
- reglementarea regimului valutar;
- supravegherea importului şi exportului,
- sancţionarea speculei ilicite şi a evaziunii fiscale.
Pârghiile au ca suport raţional necesitatea armonizării intereselor individuale cu
cele naţionale. Pârghiile se pot manifesta atât la nivelul macroeconomic şi
microeconomic.

Preţ
Tarif Impozite
Cost Taxe
Profit Împrumuturi
Rentabilitate Subsidii Emisiunea monetară
Curs valutar
Subvenţii Sisteme de retribuţie
Curs al hârtiilor de
valoare
Investiţii Sisteme de uzură
Dobânda Transferuri Sisteme de fonduri
Rata scontului Burse
Curs de revenire Pensii
Amenzi Indemnizaţii
Penalităţi
Pîrghia ec

Alte pârghii economico-financiare

onomico-financiară este o categorie economică cu ajutorul căruia statul


acţionează asupra interesului economic al unei colectivităţi determinate sau al
membrilor acesteia luaţi în mod individual pentru realizarea unui anumit
obiectiv. Aceste obiective diferă de la un grup de ţări la altul şi chiar de la o ţară la
alta şi de la o perioadă la alta.
Ţările dezvoltate cu economie de piaţă folosesc din plin pîrghia impozitelor şi
taxelor pentru a influenţa schimburile comerciale cu străinătate.
Veniturile de la întreprinderile şi proprietăţile publice servesc şi ele drept
pîrghii de influenţare a activităţii economice.
Metodele de dirijare a fondurilor publice de resurse financiare către diverşi
beneficiari sînt de asemenea folosite de stat ca pîrghii de influenţare a proceselor
economice.
În practica curentă a statelor cu economie de piaţă dezvoltate, pîrghiile
financiare la care ne-am referit mai sus sînt folosite în strînsă corelaţie cu alte
pîrghii economice (emisiunea monetară, preţurile şi tarifele, rata scontului)
opţiunea pentru pîrghie sau alta ori pentru un complex de pîrghii depinde de
politica urmărită de guvern în domeniile creşterii economice, veniturilor,
preţurilor, bugetului de stat.

8
În ţările în curs de dezvoltare au fost preluate sisteme de impunere şi tipuri de
impozite practicate de ţările capitaliste dezvoltate sub al căror dominaţie colonială
sau aflat. În aceste ţări există preocuparea pentru încurajarea şi protejarea
investiţiilor naţionale de capital prin diverse mijloace, inclusiv de natură fiscală.
Ele folosesc taxele vamale, impozitele şi subvenţiile, în relaţiile comerciale cu
străinătate. În calitate de pîrghii economice, din raţiuni financiare, valutare şi
protecţioniste.
Acţiunea pîrghiilor economico-financiare constă nu numai în trezirea
interesului economic al participanţilor la procesele economice şi realizarea
anumitor obiective, dar şi în sancţionarea materială a acestora.
Pîrghiile economico-financiare ocupă un loc important în mecanismul de
funcţionare al economiei şi se comportă ca metode economice de conducere.
Folosirea pîrghiilor economico-financiare nu exclude necesitatea utilizării, în
completarea a unor metode administrative.
Perfecţionarea pîrghiilor economico-financiare nu presupune renunţarea la
folosirea anumitor măsuri de natură administrativă în conducerea economiei, ci o
îmbinare judicioasă a metodelor economice cu cele administrative, care se
completează reciproc.

5. Metode administrative de gestiune financiară


Metodele administrative de gestiune financiară includ:
- previziunea financiară;
- controlul financiar.
Previziunea financiară reprezintă activitatea de elaborare a planurilor
financiare prin determinarea volumului resurselor financiare, formelor şi metodelor
de mobilizare a acestora, stabilirea indicatorilor financiari, proporţiilor şi mărimii
fondurilor de mijloace băneşti, surselor de formare a lor şi obiectivelor de utilizare.
Metodele de previziune financiară includ:
- metode de balanţă - întocmirea planului financiar sub formă de bilanţ în
care sunt reflectate veniturile şi cheltuielile.
- metode bazate pe normative – reprezintă determinarea cheltuielilor
reeşind din normele şi normativele de cheltuieli.
În ţările cu economie de piaţă, pîrghiile economico-financiare ocupă un rol
important în conducerea economiei naţionale. Utilizarea instrumentelor fiscal-
bugetare, a creditului şi dobînzii, a preţurilor şi tarifelor etc. nu exclude folosirea în
paralel a unor instrumente de tip administrativ: întocmirea de prognoze, programe
şi planuri a şti în ce direcţie, în ce ritm, cu ce eforturi şi cu ce rezultate se dezvoltă
economia; ţinerea evidenţei contabile de către agenţii economici şi întocmirea de
bilanţuri contabile; executarea controlului financiar de către organe specializate,
asupra îndeplinirii obligaţiilor faţă de bugetul de stat, respectarea reglementărilor
locale privind stabilirea preţurilor, salariilor, amortizării etc.
Adoptarea unui nou sistem de orientare şi supraveghere a dezvoltării
economico-sociale a ţării, denumit program de dezvoltare a economiei (noastre)
naţionale, are caracter orientativ şi urmăreşte reflectarea mai riguroasă a nevoilor şi

9
posibiităţilor economiei noastre, a cerinţelor pieţei interne, precum şi a legăturilor
acesteia cu economia mondială. Odată cu acestea, a fost examinate în mod critic şi
reproiectate şi planurile valorice: financiare, monetare şi valutare.
Cu prilejul elaborării programelor de dezvoltare a economiei naţionale se
întocmesc balanţe financiare de sinteză care cuprind resursele financiare. Separat
de aceasta se întocmesc planuri financiare publice cu caracter executoriu: bugetul
administraţiei centrale de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat etc.
Înterprinderile private îşi întocmesc propriile lor bugete de venituri şi cheltuieli,
după modelul stabilit de Ministerul Finanţelor.
În condiţiile actuale dezvoltarea economiei naţionale depinde în mare măsură
de buna funcţionare a sectorului public care ţine ponderea hotărîtoare în producţia
materială, cît şi în sfera serviciilor.
La fel de importantă este şi corecta determinare a rezultatelor activităţii
desfăşurate.
Indicatorii utilizaţi în practica financiară a ţării noastre exprimă:
- încasări din activitatea desfăşurată de unităţile economice de stat;
- rezultatele financiare ale activităţii desfăşurate;
- vărsăminte la bugetul de stat;
- venituri ale bugetului de stat;
- necesar de resurse financiare la nivel de întreprindere;
- credite bugetare;
- credite bancare;
- atragerea disponibilităţilor băneşti de pe piaţă în circuitul economic;
- încasări şi plăţi privind operaţiunile de asigurări şi reasigurări;
- eficienţa fondurilor utilizate şi, respectiv, consumate de întreprinderile de
stat;
- eficienţa fondurilor utilizate de instituţiile publice din sfera nematerială;
- gradul de dezvoltare a acţiunii de economisire şi a eficienţei
plasamentelor efectuate;
- gradul de dezvoltare a asigurărilor de bunuri, persoane şi răspundere
civilă realizate prin societăţile de stat şi eficienţa lor.
La stabilirea indicatorilor financiari se folosesc instrumente variate:
a) - proiecte tehnice şi de execuţie;
- devize de cheltuieli pentru repararea şi modernizarea drumurilor şi
podurilor;
- devize de cheltuieli pentru (repararea şi modernizarea) cercetare ştiinţifică.
b) - nome de stoc, de consum, de muncă, de amortizare, de cheltuieli social-
culturale, de asigurare ş.a.
- baremuri de (pentru) mobilier şi alte bunuri de inventar pentru dotarea
instituţiilor;
- norme de venituri folosite la impunerea meseriaşilor necooperativizaţi ş.a.
c) - normative de eficienţă.
Nu toate normele şi normativele utilizate în practica ţării noastre au dat
satisfacţie, nu toate au fost validate în viaţă.

10
Controlul financiar reprezintă activitatea de verificare a respectării şi aplicării
corecte a normelor juridice ce reglementează activităţile financiare. Curtea de
Conturi este organul suprem de control financiar. Controlul se efectuează în baza
prevederilor constituţionale şi potrivit metodelor contabile moderne. Curtea de
Conturi îşi exercită atribuţiile independent, în conformitate cu Constituţia
Republicii Moldova şi alte legi.

Controlul financiar se clasifică după următoarele criterii:


1. în dependenţă de subiectele care îl exercită:
- controlul de stat;
- controlul intergospodăresc;
- controlul independent.
2. după forma controlului:
- controlul preventiv;
- controlul curent;
- controlul post operativ.
3. după metodele de efectuare:
- controlul documental parţial;
- analiză;
- revizie: totală, parţială, tematică, complexă.

6. Organe cu atribuţii şi răspunderi în domeniul finanţelor publice

În procesul conducerii economiei naţionale un loc aparte îl ocupă


problemele financiare, deoarece structurile organizatorice ale statului, ale
economiei naţionale, ale instituţiilor publice şi unităţilor economice influenţează
eforturile financiare reclamate de dezvoltarea economico-socială a ţării şi de
satisfacerea celorlalte nevoi obşteşti.
La soluţionarea problemelor financiare participă o mulţime de organe care fac
parte din sistemul democraţiei reprezentative: Parlamentul şi consiliile judeţene,
municipiile orăşeneşti şi comunale. Sub îndrumarea directă a acestor organe
funcţionează organele administraţiei de stat, centrale şi locale: Guvernul,
ministerele, perfecturile, primăriile.
Din categoria instituţiilor financiare specializate fac parte: Ministerul
Finanţelor, băncile, Casa de Economii, societăţi de asigurări şi reasigurări.
Parlamentul, ca organ reprezentativ al ţării şi unică legiuitoare, dezbate şi
acceptă programul Guvernului care trasează liniile directoare ale politicii
economice şi financiare şi controlează aplicarea acestora, aprobă legea finanţelor
publice, aprobă prin lege impozitele şi taxele, şi alte venituri ale bugetului
asigurărilor sociale de stat şi ale bugetului administraţiei centrale de stat; legea
privind organizarea şi funcţionarea ministerelor, legea privind organizarea şi
funcţionarea Curţii de Conturi etc.
Guvernul, ca organ suprem al administraţiei de stat, elaborează proiectul
bugetului administraţiei centrale de stat, al bugetului asigurărilor sociale de stat şi
11
al contului general anual de execuţie a bugetului şi le supune spre aprobare
Parlamentului; aprobă şi răspunde de realizarea prevederilor bugetare; exercită
conducerea generală a activităţii executive în domeniul finanţe.
Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, de
administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare publice, precum şi asupra
modului de gestionare a patrimoniului public. Prin controlul său Curtea de Conturi
urmăreşte respectarea legilor şi aplicarea principiilor de economicitate,
raţionalitate şi eficienţă în gestionarea mijloacelor materiale şi financiare ale
statului.
Curtea de Conturi controlează:
a) formarea şi utilizarea resurselor bugetului de stat, ale bugetului asigurărilor
sociale de stat, ale bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, ale fondurilor
asigurării obligatorii de asistenţă medicală;
b) formarea, utilizarea şi gestionarea fondurilor speciale, precum şi a
fondurilor de tezaur public;
c) formarea şi gestionarea datoriei publice, respectarea garanţiilor
guvernamentale pentru creditele interne şi externe;
d) utilizarea de către instituţiile publice a granturilor şi finanţelor alocate de
donatorii externi pentru realizarea programelor la care participă Republica
Moldova;
e) utilizarea alocaţiilor bugetare pentru investiţii, a subvenţiilor şi a altor
forme de asistenţă financiară din partea statului;
f) executarea, raţionalitatea şi eficienţa tratatelor interguvernamentale în
domeniul economico-financiar;
g) procesul de deetatizare şi privatizare a patrimoniului statului;
h) activitatea altor organe de control, precum şi a structurilor de control
intern;
i) emisiunea banilor, utilizarea resurselor creditare şi valutare ale statului;
j) alte domenii de activitate raportate, prin legi organice, la competenţa Curţii
de Conturi.
Sînt supuse reviziei financiare:
a) Aparatul Parlamentului, Aparatul Preşedintelui Republicii Moldova Curtea
Constituţională, Aparatul Guvernului, Curtea Supremă de Justiţie, Judecătoria
Economică de Circumscripţie, Procuratura Generală, Comisia Naţională a Pieţei
Financiare, Comisia Electorală Centrală;
b) autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate, alte autorităţi
administrative, Banca Naţională a Moldovei şi băncile comerciale în care cota
statului în capitalul social este mai mare decît 50 la sută.
Controlului efectuat de Curtea de Conturi se supun şi persoanele juridice,
indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, dacă acestea:
a) beneficiază de garanţii guvernamentale pentru credite, de subvenţii sau de
alte forme de sprijin financiar din partea statului;
b) administrează, în baza unui contract, bunuri aparţinînd domeniului
patrimoniului public;

12
c) dispun de capital social integral de stat sau mai mult de 50 la sută din el
aparţine statului.
Ministerul Economiei şi Finanţelor, în calitate de organ de specialitate al
administraţiei publice centrale, aplică strategia şi programul Guvernului în
domeniul orientării economiei şi al finanţelor publice.
Primarul asigură executarea deciziilor consiliului local al unităţii administrativ-
teritoriale şi: pregăteşte proiectul bugetului local. Este ordonator principal de
credite.

7. Norme juridice privind problemele financiare

Printre cele mai importante probleme financiare, care terbuie să capete o


reglementare juridică, se numără:
- veniturile şi cheltuielile administraţiei de stat;
- procesul de întocmire, adoptare, executare şi încheiere a bugetului
administraţiei de stat, a bugetului asigurărilor sociale de stat şi altor
bugete;
- sistemul de impozite şi taxe;
- sancţiunile ce se aplică împotriva persoanelor fizice şi juridice care nu-şi
îndeplinesc integral şi la termen obligaţiile financiare faţă de stat, nu
respectă angajamentele asumate prin contracte sau încalcă disciplina
financiară;
- regimul de constituire a fondurilor în unităţile economice de stat;
- regimul de amortizare a mijloacelor fixe;
- modul de finanţare a diferitelor categorii de cheltuilei publice din
fondurile bugetare şi extrabugetare;
- srtuctura planurilor financiare ale întreprinderilor de stat şi instituţiilor;
- organelor cu atribuţii în domeniul finanţelor publice, drepturile şi
răspunderile lor;
- regimul creditului bancar, decontărilor fără numerar, emiterii, punerii şi
retragerii banilor din circulaţie, operaţiile cu valute străine, aur ...;
- regimul asigurărilor şi protecţiei sociale;
- regimul asigurărilor şi reasigurărilor de bunuri, persoane şi răspundere
civilă, în lei şi în valută;
- regimul contractării, utilizării şi rambursării împrumuturilor de stat pe
piţa internă şi în străinătate;
- regimul primirii de depuneri spre păstrare şi fructificare de la persoane
fizice şi juridice şi destinaţia acestor depuneri;
- modul de organizare, funcţionare şi gestionare a regiilor autonome.
În afară de acestea, mai fac obiectul reglementărilor juridice o serie de
probleme economice cu importante implicaţii de ordin financiar:
- intervenţia statului în formarea sau controlul unor categorii de preţuri şi
tarife;
- intervenţia statului pe piaţa forţei de muncă;
13
- intervenţia statului pe piaţa monetară;
- intervenţia statului pe piaţa capitalului de împrumut.
Normele juridice din domeniul finanţelor constituie reglementări de strictă
aplicabilitate.
Într-un stat de drept, trebuie să e respecte cu rigurozitate principiul separaţiilor
puterilor, în toate domeniile de activitate, inclusiv în cel financiar.

Bibliografie:
1. Matei Gh., Finanţe generale, Craiova, 1994
2. Stratulat O., Mecanismul financiar, Chişinău, 1998
3. Văcărel Iu., Finanţe publice, Editura Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 2001
1. Constituţia Republicii Moldova aprobată la 29 iulie 1994,
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1 din 12.08.1994
2. Legea despre adoptarea Regulamentului Parlamentului,
Monitorul Oficial 59-62 din 25.05.2000
3. Legea Republicii Moldova Privind Comisia Naţionala a
Valorilor mobiliare nr.192-XV din 12.11.98, Monitorul Oficial nr.22-23/91 din
4.03.1999
4. Legea Republicii Moldova pentru modificarea si completarea
legii nr.192-XIV din 12 noiembrie 1998 privind Comisia Naţională a Valorilor
Mobiliare nr.321-XV din 18.07.2003, Monitorul Oficial 170-172/707 din
08.08.2003
5. Legea Republicii Moldova cu privire la Centrul pentru
Combaterea Crimelor economice şi Corupţiei N1104-XV din 6.06. 2002,
Monitorul Oficial nr. 91-94 din 27.07.2002
6. Legea privind Curtea de Conturi n.312 –XIII din 8.12.1994,
Monitorul Oficial din 02.02.1995
7. Legea Republicii Moldova cu privire la BNM Nr.548-XIII din
21.07.95, Monitorul Oficial nr.56-57 din 12.X.1995
8. Legea Republicii Moldova pentru modificarea şi completarea
legii nr.312 – XIII din 8 decembrie 1994 privind Curtea de Conturi Nr. 137-
XV din 20.03.2003, Monitorul Oficial RM nr. 87-90/402 din 23.05.2003
9. Codul vamal al Republicii Moldova Nr. 1149-X-IV din
20.07.2000, Monitorul Oficial 160-162/1201 din 23.12. 2000
10. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova despre aprobarea
Regulamentului cu privire la efectuarea reviziilor economico-financiare N253
din 10.03.2003, Monitorul Oficial nr.46-47 din 19.03.2003.
11. Bistriceanu Gh., Adochiţei M., Negrea E., Finanţele agenţilor
economici, Editura Didactică şi pedagogică, R. A., Bucureşti, 1995
12. Bodnar M., Finanţe - monedă, Bucureşti, 1995
13. Gliga I., Dreptul finanţelor publice, Bucureşti, 1992

14
Întrebări de verificare:
1.Ce reprezintă mecanismul financiar şi care este structura complexă a acestuia?
2. Care sunt asemănările şi deosebirile mecanismelor de funcţionare ale altor ţări?
3. Caracterizaţi sistemul financiar ca parte componentă a mecanismului financiar.
4. Numiţi şi descrieţi principalele componente ale sistemului financiar public şi ale
celui privat.
5. Care sunt criteriile de clasificare ale sistemului fondurilor de resurse financiare?
6. Ce reprezintă pîrghia economico-financiară şi care este rolul acestora în
funcţionarea mecanismului respectiv?
7. Care sunt şi ce includ metodele administrative de gestiune financiară?
8. Care sunt organele cu funcţii şi răspunderi în domeniul finanţelor şi numiţi
funcţiile acestora.
9. Care sunt principalele probleme financiare şi economice care necesită o
reglementare juridică?

Teste cu variante de răspuns:

Eficacitatea mecanismului economic depinde de:


a) Resursele de materii prime care se găsesc într-o ţară;
b) Măsura în care el corespunde nevoilor obiective de dezvoltare a
economiei naţionale;
c) Dispersia în teritoriu a firmelor private;
d) Măsura în care agenţii economici îşi plătesc impozitele şi taxele;
e) Nivelul de dezvoltare a simţului civic al populaţiei.
Indicaţi varianta corectă:
1. a; d; e.
2. b.
3. b; d
Care din funcţiile de mai jos trebuie îndeplinită de mecanismul economic:
a) De conducere şi reglare a proceselor economice în concordanţa cu
interesele naţionale;
b) De dirijare a activităţii agenţilor economici privaţi;
c) De recuperare a împrumuturilor acordate de stat;
d) De producţie;
e) De comandă centralizată a economiei.

15
Indicaţi varianta corectă:
1. c; d; b.
2. a.
3. b; e
Care din următoarele fluxuri băneşti nu pornesc de la stat către diverşi
beneficiari:
a) Sumele de bani pentru finanţarea unor obiective de interes naţional;
b) Alocaţiile pentru funcţionarea unor instituţii de învăţământ;
c) Bursele pentru elevi şi studenţi;
d) Impozitele plătite de agenţii economici;
e) Fondurile puse la dispoziţia băncilor pentru acordarea de credite
agenţilor economici.
Indicaţi varianta corectă:
1. c; d; b.
2. a.
3. d; e
În cadrul sistemului financiar public nu se includ:
a) Finanţele întreprinderilor de stat;
b) Asigurările sociale de stat;
c) Creditul oferit de băncile de stat;
d) Bugetul de stat;
e) Finanţele agenţilor economici cu capital privat.
Indicaţi varianta corectă:
1. c; d; b.
2. e.
3. a.

Repartizarea resurselor financiare cu ajutorul finanţelor constituie un


proces complex de:
a) Studiere a nevoilor sociale;
b) Stabilirea a priorităţilor;
c) Deminsionare a resurselor financiare necesare realizării fiecărui
obiectiv;
d) Determinare a eficienţei realizării obiectivelor;
e) Compensare a agenţilor economici plătitori de impozite şi taxe.
Indicaţi varianta corectă:
1. a; c; b.
2. d.
3. e.
După nivelul la care se constituie, fondurile de resurse financiare sunt
grupate în fonduri la nivel:
a) Macroeconomic;
b) Mondial;
c) Mediu sau intermediar;
d) Microeconomic;
16
e) De sector al unei întreprinderi.
Indicaţi varianta corectă:
1. c; d; b.
2. a; d; c.
3. e.
Fondurile din proprietatea publică pot fi grupate în funcţie de calitatea pe
care o are statul ca proprietar al acestora. Potrivit acestui punct de vedere,
statul nu apare în calitate de:
a) Autoritate publică;
b) Consumator;
c) Agent economic;
d) Asigurător;
e) Bancher.
Indicaţi varianta corectă:
1. c; d; b.
2. a; c.
3. b.
După titlul de constituire a fondurilor de resurse financiare publice,
distingem:
a) prelevări cu titlu definitiv şi caracter obligatoriu;
b) prelevări cu titlu rambursabil şi caracter facultativ;
c) transferuri externe rambursabile;
d) transferuri externe nerambursabile.
Indicaţi varianta corectă:
1. a; b.
2. c; d.
3. a; b; c; d.
Statul foloseşte ca pârghii economice:
a) Numai impozitele directe;
b) Numai impozitele indirecte;
c) Veniturile de la întreprinderile publice;
d) Impozitele directe şi veniturile populaţiei;
e) Numai taxele de consumaţie pentru bunurile de lux.
Indicaţi varianta corectă:
1. a; b; c.
2. d.
3. c.

17