SIMPOZIONUL NAŢIONAL “Şcoala – moment zero pentru o societate a cunoaşterii”

Din tainele Universului

Prof.coordonator:Mihaela Vâjâitu
Elevii:Mihai Miruna Mihaela, Ioniţă Marian, Vlad Ştefan
Clasa a XI-a
Colegiul Tehnic “Media”,Bucureşti

Rezumat
În cadrul cursului opţional “Sistemul Solar”, s-a creat oportunitatea de a dezvolta capacităţile de
investigar, analiză şi comunicare ,precum şi interpretarea fenomenelor, vizibile, invizibile, microscopice,
macroscopice şi cosmice, bazându-se pe formularea unor idei simple pentru explicarea fenomenelor situate
la graniţa dintre real-virtual, micro-macrocosmos.
Universul este infinit în timp şi spaţiu.
Galaxiile sunt adevărate insule de stele.
Sistemul nostru Solar aparţine galaxiei numită “Calea Lactee”, fiind alcătuit dintr-o stea numită Soare şi
opt planete împreună cu sateliţii din jurul lor, precum şi meteoriţi, asteroizi, comete şi praf interplanetar.

Universul cuprinde tot ce există-materie, spaţiu, energie şi timp.

Galaxiile : insule de materie în Univers.

Galaxiile sunt scene de teatru unde se nasc, traiesc şi mor stele. Ele sunt singurele insule de
materie într-un vid majoritar, distantându-se una faţa de cealaltă pe masură ce Universul se dilată.

Clasificarea galaxiilor

Se disting diferite tipuri de galaxii după morfologia şi populaţia de stele pe care le adăpostesc.

1.Galaxiile spiralate: Mişcarea lor de rotaţie destul de rapidă explică forma aplatizată şi dispunerea
în spirală a braţelor lor .

Sistemul solar , de exemplu, se roteşte în jurul centrului Căii Lactee cu o viteză de 250 m/s. Într-o
galaxie spiralată, majoritatea stelelor sunt centrate în interiorul unui mare disc de lumina cu un bulb
proeminent în centru.
 SIMPOZIONUL NAŢIONAL “Şcoala – moment zero pentru o societate a cunoaşterii”

Stelele cele mai tinere şi mai luminoase se concentrează în benzi care se formează sub efectul
roaţiei galactice şi dau naştere unor braţe lungi care se rotesc în spirala şi în jurul bulbului.

2.Galaxiile lenticulare: au viteza de rotaţie mai mică decât cele spiralate, de aceea ,sunt mai plate.
În centru au un disc de gaze şi praf şi sunt alcătuite , în mare din stele bătrâne şi puţin luminoase.

3.Galaxiile eliptice: au forma unor elipse mai mult sau mai puţin aplatizate şi conţin tot stele
bătrâne .

4.Galaxiile neregulate sunt într-un procent de cca 3 % şi nu au o formă definită. Ele sunt alcătuite
din stele tinere, cu gaze şi praf interstelar fiind nişte galaxii pitice, diametrul lor nedepaşind o treime
din cel al Căii Lactee.

Sistemul nostru solar este alcătuit dintr-o stea şi cele 8 planete ale sale, conform ultimelor date ale
Uniunii Astronomice Internaţionale care s-a întrunit pe 24 august 2006, la Praga.

Soarele este o stea în jurul căreia gravitaţionează opt planete şi sute de mii de asteroizi şi comete.
Toate corpurile cereşti prinse în sfera de influenţă gravitaţională a Soarelui, constituie sistemul solar.

Planetele au toate sateliţi naturali cu excepţia lui Mercur şi Venus, iar Luna este unicul satelit al
Terrei . Marte are pe Phobos si Deimos ,doi mici asteroizi cu un diametru de câţiva kilometri.
 SIMPOZIONUL NAŢIONAL “Şcoala – moment zero pentru o societate a cunoaşterii”

Jupiter , Saturn, Uranus şi Neptun posedă o veritabilă colecţie de sateliţi de mărimi diferite,fără a
mai număra miile de blocuri de rocă şi ghiaţă care alcătuiesc inelele.

Sistemul solar : clasificare

Primele patru planete de la Soare sunt în categoria planetelor solide .Acestea sunt Mercur,Venus,
Pământ şi Marte şi sunt caracterizate datorită densităţii şi compoziţiei rocilor. Trei dintre aceste planete
au atmosferă (face excepţie Mercur) , toate au cratere şi doar una posedă vai riftice şi vulcani.

Ultimele patru planete: Jupiter , Saturn, Uranus şi Neptun sunt planete gazoase şi sunt aşa de mari
încât formează 99 % din masa cunoscută a Sistemului nostru Solar, care orbitează în jurul Soarelui.
 SIMPOZIONUL NAŢIONAL “Şcoala – moment zero pentru o societate a cunoaşterii”

Atmosferele lor sunt compuse în mare parte din hidrogen şi heliu şi o cantitate mare de cristale de
gheaţă, amoniu sau metan.

Soarele

Soarele este steaua cea mai apropiată de Pământ: se află la numai 150 de milioane km. Este o sferă
de gaz cu un diametru de 1.4 milioane km şi cu o masă de 2 x 10 la a 27 tone.

El degajă o cantitate enormă de energie sub formă de fotoni - sau particule de lumină-a căror
origine rezidă în forţa de gravitaţie care mareşte presiunea internă a astrului şi provoacă încalzirea sa .

În centrul Soarelui ,într-o sfera cu raza de 250 000 km, gazul este comprimat până la o
temperatură de 15 milioane de grade .

Cu cât urcă spre suprafaţă, temperatura scade cu 6 milioane de grade, iar reacţiile de fuziune nu
mai au loc.

Mercur –planeta cu inima de fier

Mercur este planeta cea mai apropiată de Soare. Ea se roteşte pe o orbită care o separă de aceasta
în medie cu 58 milioane de kilometri. Această apropiere face dificilă observarea sa. Perioada de
revoluţie în jurul Soarelui este de 88 de zile.
 SIMPOZIONUL NAŢIONAL “Şcoala – moment zero pentru o societate a cunoaşterii”

Stiaţi că la Polul Nord al planetei Mercur s-ar putea afla gheaţă.

Compoziţia bogată în fier a planetei este rezultatul unei coliziuni cu un asteroid enorm.

Cifre: Distanţa de la Soare 45,9-69,7 milioane km, distanţa faţă de Pământ 80-220 milioane km,
durata zilei 58 de zile 15 ore 38 minute, diametrul 4880 km, densitatea 5,43 g/cm³.

Mercur nu are aproape deloc atmosferă. Aceasta explică de ce temperatura suprafeţei sale variază
între 450º şi 170º. Presiunea atmosferică foarte scăzută se datorează prezenţei heliului în cantitate mică.

Originea unui corp atât de bogat în fier nu se poate explica insă prin procesul clasic de creştere.
Astronomii au formulat ipoteza conform căreia un bolid uriaş a lovit planeta Mercur când nucleul de
fier era format parţial .Şocul ar fi cauzat dislocarea învelişului solid care înconjura nucleul şi dispersarea
lui în spaţiu.

Venus –planeta infernală

Venus pare să fi avut un destin apropiat de cel al Pământului. Dar, fie din pricina atmosferei, fie a
formaţiunilor ei geologice, ea este comparată mai degrabă cu o oală sub presiune.

Prin mărime, aspect şi situarea ei in sistemul solar, Venus a fost considerată multă vreme geamăna
Pământului.

Aflată la 108 milioane de kilometri de Soare, îşi efectuează mişcarea de revoluţie în mai puţin
timp decât îi trebuie pentru a face o rotaţie completă în jurul axei sale. Anul este de 243 de zile. În plus,
rotaţia planetei în jurul axei sale se desfăşoară în sens opus celorlalte planete.
 SIMPOZIONUL NAŢIONAL “Şcoala – moment zero pentru o societate a cunoaşterii”

Atmosfera ei de 100 km grosime, compusă din 85% dioxid de carbon şi bogată în acid sulfuric, nu
este numai irespirabilă ci şi infernală, cu o temperatură la suprafaţă de 470º şi o presiune atmosferică de
93 de ori mai mare decât cea de pe Pământ.

Astronomii cred că lipsa apei, ar fi cauza excepţionalei durităţi a rocilor de pe Venus şi ar explica
absenţa plăcilor tectonice. Chiar fără tectonica plăcilor, aspectul lui Venus s-a modificat considerabil în
cursul a 4,5 miliarde de ani.

Pământul –planeta vie

Trei elemente individualizează Pământul: fracţionarea suprafeţei sale în plăci mobile, abundenţa
apei în stare lichidă şi prezenţa organismelor vii.

Pământul ca şi celelalte planete s-a format acum 4,5 miliarde de ani. Structura lui internă seamănă
cu cea a lui Marte şi Venus. În jurul unui nucleu constituit, în principal, din fier şi nichel, se formează o
manta alcătuită din materiale mai uşoare, mai ales compuşi ai siliciului.

Prezenţa apei lichide, ca şi stabilitatea climaterică de pe Pământ au permis apariţia şi dezvoltarea

organismelor vii, întâi în oceane, apoi pe continente. Aceste forme de viaţă, atestate de 3,5 milioane de
ani, au schimbat progresiv faţa planetei, constituind biosfera.

Un fenomen încă şi mai extraordinar caracterizează Pământul: activităţile speciei noastre, ale căror
efecte au luat amploarea unui fenomen geologic global în ultimele decenii.
 SIMPOZIONUL NAŢIONAL “Şcoala – moment zero pentru o societate a cunoaşterii”

Fapt unic, cel puţin în sistemul nostru solar, soarta unei planete – planeta noastra - nu mai depinde
doar de necesităţile astronomice şi geologice. Ea demonstrează un exerciţiu de alegere, conştientizarea
unei mari responsabilităţi. Acesta este misterul planetei noastre.

Marte-planeta nisipurilor

Peisajul planetei roşii oferă imaginea unor întinderi aride de pământ lovit de mari furtuni
sezoniere. Dar această lume pustie conservă urmele unui trecut în care apa curgea din abundenţă şi
poate, înflorea viaţa.

Deşerturile marţiene sunt de o mare varietate: întinderi acoperite de blocuri stâncoase , dune de
nisip maro- gălbui, albii de râu secate, cratere cu marginile lobate, vulcani gigantici şi canioane uriaşe.
Acest relief sugerează că, în trecutul ei îndepărtat, Marte s-a asemănat poate cu Pământul, nu cu
morfologia lui actuală, ci cu cea de acum 4 miliarde de ani.

Planeta roşie şi Pământul se aseamănă mult, chiar dacă pe Marte, mai departe de Soare,
temperatura este mai scăzută. Dacă pe Marte s-au dezvoltat vreodată forme de viaţă, atunci ele au apărut
în această perioadă. Dar destinul lui Marte şi al eventualilor marţieni a avut viaţă scurtă, deoarece
această mică lume nu putea reţine energia şi răcindu-se treptat a îngheţat.

De atunci apa nu a mai curs decât întâmplător pe planeta devenită aridă, în urma impactului cu
meteoriţi sau a erupţiilor unor mici vulcani.

Astăzi, Marte nu mai păstrează din asemănarea cu Pământul decât perioada ei de rotaţie de 24 de
ore şi 37 de minute, precum şi calotele polare care se lăţesc şi se restrâng în funcţie de anotimpuri.
 SIMPOZIONUL NAŢIONAL “Şcoala – moment zero pentru o societate a cunoaşterii”

Planetele gazoase - patru globuri de gaz

Jupiter

Jupiter este cea mai mare planetă a Sistemului nostru Solar , ilustrând perfect caracterul specific al
acestui grup. Masa lui, de 300 de ori mai mare decât a Pământului, este echivalentul a 71 % din masa
totală a corpurilor ce gravitează în jurul Soarelui. Ca şi celelalte planete gazoase, el are în centru un
nucleu solid, mare cât Pământul.

De trei secole se observă pe Jupiter o structură noroasă imensă, marea pată roşie ,în care ar
încăpea uşor trei planete de dimensiunea Pământului. Această pată este un vârtej anticiclonic uriaş.

Un factor pentru a explica contrastul dintre zone şi centuri este gradul de luminozitate. Norii care
formează zonele sunt mai înalţi şi par deci mai luminoşi, căci primesc lumina direct de la astrul zilei.
Cei care se află mai jos şi aparţin centurilor sunt umbriţi de ceilalţi şi par deci mai întunecaţi.

Saturn

Saturn datorează sistemului său de inele strălucirea şi faptul că este cel mai spectaculos corp
cosmic al sistemului nostru solar. Această planetă seamănă mult cu Jupiter , deşi este puţin mai mică.
 SIMPOZIONUL NAŢIONAL “Şcoala – moment zero pentru o societate a cunoaşterii”

Compoziţia chimică este aproape identică şi în atmosfera ei se observă aceeaşi alternanţă de benzi
şi zone noroase. Acestea sunt totuşi mai puţin contrastate , poate pentru că un strat de brumă format din
cristale de amoniac le îmbracă şi le estompează contururile. Ca şi Jupiter furtunile arată ca nişte pete
care colorează suprafaţa lui Saturn.

Uranus

Descoperit in 1781, de catre William Herschel, Uranus, are de asemenea, o atmosferă constituită
în principal din hidrogen, dar este colorată într-un albastru-verzui lăptos, de metan.

În timp ce axa de rotaţie a celorlalte planete este aproape perpendiculară pe orbita fiecărei planete,
Uranus este aproape complet culcată pe axa sa de rotaţie.

Această înclinare ar fi putut fi provocată de o coliziune violentă cu o planetă având masa

pământului ,la începutul formării sistemului solar .

Neptun

Descoperirea lui Neptun datează din 1846, după ce francezul Le Verrier i-a presupus existenţa
bazându-se pe perturbaţiile orbitei lui Uranus. Neptun nu a fost cunoscută cu adevărat decât după
 SIMPOZIONUL NAŢIONAL “Şcoala – moment zero pentru o societate a cunoaşterii”

survolarea sa de Voyager 2 ,în august 1989.Sonda a descoperit o planetă încă şi mai albastră decât
Pământul .

Această culoare a fost atribuită ,după modelul lui Uranus, abundenţei metanului într-o atmosferă
constituită în principal din hidrogen.

Ca urmare a survolarilor, au fost observate numeroase turbioane, perturbări atmosferice şi nori

asemănători norilor cirus, care evoluau foarte rapid în jurul lui Neptun .Numita marea pată întunecată,
unul din aceste uragane gigantice seamănă mult cu marea pată roşie a lui Jupiter.

Bibliografie

[1] Arborele Lumii

[2] C.D. Encarta 2007
[3] C.D. Britannica 2005
[4] Astronomie&Spaţiu (Ed. AQUILA’93)
[5] www.aira.astro.ro
[6] www.astro-urseanu.ro
[7] www.nasa.gov
[8] www.astronomia.go.ro

Detalii autori
Nume şi prenume: Vâjâitu Mihaela
Rol în educaţie: profesor fizica, grad I
Email:vajaitum@yahoo.com

Nume şi prenume: Ioniţă Marian, Mihai Miruna Mihaela, Vlad Ştefan Petre
Rol în educaţie: elevi, clasa a XI-a, Colegiul Tehnic „Media”
Email: mymy_shor@yahoo.com; rock_virus_890805@yahoo.co.uk..