CONTRACTELE SPECIALE

1. CONTRACTUL DE VÂNZARE-CUMPARARE
1. Contractul de vânzare-cumpărare:
- notiunea si
caracterele juridice;
- conditiile de validitate;
- efectele contractului de vânzare-cumpărare.

2. CONTRACTUL DE DONAŢIE
2. Contractul de donatie:
- notiunea si
conditiile de validitate;
-condiţii de fond
-contitii de forma
- donatile simulate (deghizate)
- donatiile indirecte;
- darurile manuale;
- efectele contractului de donatie;
- cauzele legale de revocare a donatiilor

3. CONTRACTUL DE MANDAT
3, Contractul de mandat (mandatul de reprezentare):
- notiunea si
conditiile de validitate;
- efectele contractului de mandat;
-încetarea contractului de mandat

4. CONTRACTUL DE LOCATIUNE
4. Contractul de locatiune:
- notiunea si
caracterele juridice;
- conditiile de validitate;
- efectele contractului de locatiune;
- încetarea locatiunii.

CONTRACTUL DE VÂNZARE-CUMPARARE

1. Notiune
Vanzare-cumparare = contractul prin care una din parti (vânzatorul) stramuta proprietatea
unui bun al sau asupra celeilalte parti (cumparatorul) care se obliga în schimb a plati
vânzatorului pretul bunului vândut.
- se poate transmite si alt drept decât dreptul de proprietate (ex.: un alt drept real, un drept de
creanta, un drept din domeniul propr. intelectuale etc.)
- nu pot forma obiectul vanzare-cumparare drepturile: - personale nepatrimoniale
- patrimoniale cu caractere strict personal.
1
 Top of the Document
2. Caractere juridice
2.1. sinalagmatic: da nastere la obligatii reciproce;
2.2. cu titlu oneros: ambele parti urmaresc interese patrimoniale;
2.3. comutativ: existenta si întinderea obligatiilor reciproce sunt cunoscute de parti de la încheierea
contractului;
2.4. consensual (în principiu): simplul acord de vointa, fara îndeplinirea vreunei formalitati si fara
remiterea bunului si a pretului în momentul încheierii contractului;
Exceptii:
a. vânzarea terenurilor – trebuie sa se faca prin act autentic, sub sanctiunea nulitatii absolute a
actului;
b. vanzare-cumparare unui autovehicul – problema controversata:
- în literatura de specialitate – este considerat contract solemn; motivare: cerinta
înscrisului autentic pentru validitatea vânzarii este prevazuta de legislatia privind taxele de
timbru;
- în practica judec. se aplica solutia consensualismului: numai ca proba în vederea radierii si
înscrierii pe numele noului proprietar, autoritatile pretind sa li se prezinte actul de
vanzare-cumparare în forma autentica;
 - toate dispozitiile referitoare la conditiile de validitate ale contractului trebuie sa fie
raportate la momentul realizarii acordului de vointa, iar nu la momentul autentificarii;
 - deoarece valoarea este > de 250 lei, este necesara pentru proba prezentarea unui înscris
sau a unui început de dovada scrisa, în afara cazului în care a existat imposibilitatea
preconstituirii dovezii;
 - numai tertele persoane, nu si partile sau succesorii lor în drepturi, vor putea dovedi cu
orice mijloc de proba contractul (pentru terti, contractul este un simplu fapt juridic).
2.5. translativ de proprietate: prin efectul realizarii acordului de vointa (independent de predarea
lucrului vândut si de plata pretului) se produce nu numai încheierea contractului, dar opereaza si
transferul dreptului de proprietate.
- din momentul dobândirii dreptului de proprietate, cumparatorul suporta si riscul pieirii lucrului
(res perit domino) daca vânzatorul dovedeste faptul strain (neculpabil) exonerator de
raspundere;
- daca cauza straina a fost dovedita, vânzatorul va suporta riscul pieirii numai daca a fost pus în
întârziere în ceea ce priveste predarea lucrului.
Conditii pentru transferul automat al dreptului de proprietate:
a. vânzatorul sa fie proprietarul lucrului vândut, iar contractul perfect valabil încheiat;
b. sa fie vorba de lucruri determinate individual (lucrurile de gen nu pot pieri)
- în cazul lucrurilor de gen transferul proprietarii se produce în momentul
individualizarii (care se poate face atât prin predare, cât si prin alte metode: ex.: etichetarea
coletelor etc.);
- în cazul obligatiilor alternative, daca vânzarea are ca obiect un lucru din mai multe,
determinate, dar numai alternativ, proprietatea se transmite în momentul alegerii; daca piere
fortuit unul din lucruri, se datoreaza celalalt, iar daca amândoua au pierit, fara vina
vânzatorului, obligatia este stinsa; daca amândoua lucrurile sunt de gen, pe lânga alegere,
trebuie sa se procedeze si la individualizarea propriu-zisa a lucrului ales;

2
 - în cazul obligatiilor facultative (obiectul este unul singur, celalalt fiind prevazut doar
ca o simpla posibilitate de plata), problema transferului si a riscurilor se rezolva dupa regulile
generale.
c. lucrul vândut trebuie sa existe;
- bunurile viitoare pot forma obiectul contractului, însa transferul proprietarii poate
opera: - dupa ce au fost terminate, în stare de a fi predate (daca sunt bunuri certe)
- dupa individualizare (daca sunt bunuri de gen)
Astfel, în cazul unei recolte viitoare, proprietatea se transmite: în momentul în care este gata
de recoltat (daca lucrul si pretul sunt determinate), respectiv în momentul individualizarii (daca
vânzarea se face pe unitate de masura).
- riscurile se transmit o data cu proprietatea, cu exceptia cazului în care cumparatorul îsi
asuma riscul nerealizarii - în tot sau în parte – a lucrului viitor, când riscurile se transmit
în momentul încheierii contractului
d. partile sa nu fi amânat transferul proprietatii printr-o clauza speciala, pentru un moment ulterior:
- pâna la împlinirea unui termen suspensiv, daca partile au prevazut expres amânarea ca
efect al contractului; daca termenul a fost stipulat pur si simplu nu afecteaza decât executarea
obligatiei de predare;
- pâna la realizarea unei conditii suspensive, care prin ea însasi amâna transferul
proprietatii pâna la realizarea evenimentului;
- un caz special: cumpararea dintr-o unitate comerciala cu autoservire: contractul nu se
încheie în momentul individualizarii (alegerii) bunurilor, ci din momentul platii pretului,
pâna atunci cumparatorul fiind un simplu detentor precar, vinovat de furt daca pleaca fãrã sa
plãteascã (in primul caz ar fi fost un debitor care nu si-a onorat obligatia de plata);
- daca prin conventia partilor, transferul proprietatii a fost amânat, se amâna
corespunzator si transferul riscurilor; aceasta regula nu este imperativa, partile pot disocia
transferul proprietatii de transferul riscurilor.
2.6. în materie imobiliara: conditia publicitatii imobiliare.
a. sistemul registrului de transcriptiuni-inscriptiuni:
- între parti si fata de succesorii lor (succesori universali sau cu titlu universal, legatari
cu titlu particular si creditori chirografari) contractul produce efecte translative de
proprietate chiar daca nu a fost transcris;
- fata de terte persoane (succesori cu titlu particular prin acte între vii) – chiar daca au
avut cunostinta de încheierea contractului – transmisiunea va fi valabila numai din
momentul transcrierii.
b. sistemul cartii funciare:
- drepturile imobiliare se stramuta, se modifica sau se sting, nu numai între terti, dar si
între partile contractante, numai prin întabulare, aceasta având caracter constitutiv de
drepturi.
În practica exista urmatoarea conceptie:
- lipsa înscrierii nu poate fi opusa de catre o parte contractanta celeilalte parti, precum si
succesorilor lor;
- un atare drept real este opozabil si tertilor care au cunostinta de existenta lui, desi nu
este înscris în cartea funciara;

3
 - numai tertii care nu aveau cunostints de existenta dreptului netranscris si, încrezându-
se în cartea funciara, au dobândit prin acte cu titlu oneros, drepturi pe care si le-au transcris,
le pot opune dobânditorului anterior.
Pentru drepturile mobile nu exista un sistem de publicitate, astfel încât daca vânzstorul a vândut de
doua ori, va avea preferinta cel care a intrat mai întâi cu buna-credinta in posesia bunului.
Top of the Document

3. Conditii de validitate ale contractului de vanzare-cumparare

Consimtamântul partilor
- acordul de vointa între parti este întotdeauna necesar si suficient.
A. Promisiunea unilaterala de vânzare (sau cumparare)
- atunci când o persoana, prevazând un eventual interes pentru ea de a dobândi proprietatea unui
bun, primeste promisiunea proprietarului de a vinde acest bun, rezervându-si facultatea de a îsi
manifesta în acest sens – de obicei înauntrul unui termen – consimtamântul sau de a îl cumpara;
- este, de fapt, un ante-contract, care da nastere la un drept de creanta: una din parti având
obligatia (de a face) de a vinde în viitor un anumit bun, iar beneficiarul promisiunii putând opta
pentru a cumpara sau nu;
- daca promitentul refuza vânzarea, beneficiarul va avea dreptul la daune-interese.
 promisiunea este un contract unilateral; el poate fi transformat într-un contract bilateral
daca:
- beneficiarul se obliga, în schimbul dreptului de optiune, la plata unei sume de bani
(pretul dreptului de optiune);
- daca beneficiarul se obliga la plata unei sume de bani în cazul în care va opta în sens
negativ.
 dovada promisiunii se face conform regulilor generale aplicabile creantelor;
 obligatia promitentului se stinge: la termen sau, daca nu s-a prevazut un termen, la
expirarea termenului general de prescriptie (care curge de la data încheierii promisiunii de
vânzare);
 promisiunea unilaterala ar putea fi asumata si de cumparator (caz care nu a fost întâlnit în
practica).
B. Promisiunea bilaterala de vanzare-cumparare
- ambele parti se obliga sa încheie în viitor contractul de vanzare-cumparare;
- este, de asemenea, un ante-contract, cu deosebirea ca, în acest caz oricare dintre parti poate cere
încheierea contractului;
- în cazul în care promitentul-vânzator nu îsi respecta obligatia si vinde lucrul, beneficiarul-
cumparator nu poate cere predarea, iar vânzarea este valabila, cu exceptia fraudei;
- în cazul în care promitentul nu îsi executa obligatia, dar lucrul se mai gaseste în patrimoniul sau,
instanta poate da o hotarâre care sa tina loc de contract si sa aiba caracter constitutiv de drepturi
din momentul în care ramâne definitiva (în virtutea principiului executarii în natura a
obligatiilor).
Pactul de preferinta
- proprietarul unui bun se obliga ca, în cazul în care va vinde, sa acorde preferinta unei anumite
persoane, la pret egal (este o promisiune afectata de o conditie simpla potestativa);

4
- la fel ca la promisiunea de vânzare, beneficiarul nu are dreptul la actiunea în revendicare sau în
anularea vânzarii facute cu nerespectarea promisiunii (cu exceptia fraudei); acesta are dreptul
numai la daune-interese;
- dreptul beneficiarului se poate transmite (daca nu exista dispozitie contrara în conventia dintre
parti) prin acte între vii (regulile de la cesiunea de creante) sau prin mostenire;
- obligatia promitentului se transmite numai prin mostenire, dreptul nostru necunoscând cesiunea
de datorie.
C. Dreptul de preemtiune
- în cazul în care proprietarul unui teren agricol din extravilan intentioneaza sa îl vânda (deci nu
prin înstrainare cu titlu gratuit, cu caracter aleatoriu, sau prin schimb, chiar si cu sulta, prin
aducerea terenului ca aport într-o societate sau printr-o tranzactie) legea confera un drept
prioritar la cumparare coproprietarilor, proprietarilor vecini si arendasilor; este vorba numai de
cazul în care actul juridic proiectat are ca obiect transmiterea dreptului de proprietate
- spre deosebire de pactul de preferinta, care are caracter contractual, dreptul de preemtiune are
caracter imperativ (derogare de la principiul liberei circulatii a bunurilor => trebuie interpretata
restrictiv);
- dreptul de preemtiune trebuie ocrotit ca orice drept patrimonial, indiferent de titularul sau; de
asemenea, este un drept opozabil erga omnes (pentru nerespectarea lui se poate cere anularea
contractului, indiferent de buna sau reaua-credinta a tertului cumparator);
- dreptul de preemtiune trebuie recunoscut indiferent de persoana titularului (poate fi exercitat si
în cazul în care terenul agricol din extravilan face parte din domeniul privat al statului sau al
unitatilor administrativ-teritoriale;
- vânzatorul unui teren situat în extravilan trebuie sa înregistreze oferta de vânzare la consiliul
local în raza caruia este situat terenul, iar în aceeasi zi secretarul unitatii administrativ-teritoriale
afiseaza oferta la sediul primariei; titularii dreptului de preemtiune trebuie sa se pronunte în
scris, în termen de 45 de zile de la data afisarii ofertei de vânzare, aratând si pretul oferit, iar
oferta de cumparare se va afisa la primarie;
- daca în termenul legal îsi exercita dreptul mai multi titulari din aceeasi categorie, vânzatorul are
dreptul de a alege pe unul dintre ofertanti; daca pretul oferit de către titularii dreptului de
preemtiune nu este convenabil vânzatorului, acesta poate sa vânda terenul oricarei alte persoane;
terenul va fi, de asemenea, vândut liber si în cazul în care în termenul de 45 de zile nici unul
dintre titularii dreptului de preemtiune nu îsi manifesta vointa de a cumpara terenul;
- la autentificarea actului de vânzare-cumparare, vânzatorul trebuie sa faca dovada publicitatii
necesare pentru respectarea dreptului de preemtiune, dovada care se face cu actul eliberat
vânzatorului de catre secretarul unitatii administrativ-teritoriale, dupa expirarea termenului de
45 de zile;
- nerespectarea se sanctioneaza cu nulitatea relativa a contractului; în cazul in care vânzarea s-a
facut prin simulatie (ex.: contract de întretinere, arenda, donatie etc.), actiunea în declararea
simulatiei va fi dublata de actiunea în anularea vânzarii-cumpararii); terenul reintra, cu efect
retroactiv în patrimoniul vânzatorului).
Capacitatea partilor
- regula este capacitatea, iar incapacitatea este exceptia => cazurile de incapacitate sunt expres si
limitativ prevazute de lege;
- vanzare-cumparare este, în principiu un act de dispozitie atât pentru vânzator, cât si pentru
cumparator => partile trebuie sa aiba capacitate deplina de exercitiu, iar persoanele lipsite de
5
 capacitate sau cu capacitate de exercitiu restrânsa încheie contractul prin ocrotitorul legal,
respectiv cu autorizarea acestuia;
- însa, raportat la patrimoniul partii contractante, vanzare-cumparare poate mijloci efectuarea de
acte de conservare sau de administrare a patrimoniului => este suficient ca partea sa aiba
capacitatea de a încheia astfel de acte si încuviintarea necesara efectuarii lor.
Incapacitati speciale:
- aceste incapacitati sunt: - interdictii de a vinde si a cumpara
- interdictii de a cumpara
- interdictiile numai de a vinde (inalienabilitatea) sunt stabilite de lege în functie de natura
bunului, si nu în consideratia persoanei.
a. vânzarea între soti este interzisa
- donatia între soti fiind revocabila, daca vânzarea ar fi permisa, aceasta dispozitie ar putea fi
ocolita prin încheierea unor contracte de vanzare-cumparare simulate;
- sunt aparate si interesele mostenitorilor rezervatari;
- se mai apara si interesele creditorilor.
- nerespectarea acestei interdictii duce la nulitatea relativa a contractului; ea poate fi confirmata
dupa desfacerea casatoriei de catre parti, sau de catre mostenitori, dupa moartea vânzatorului;
- vânzarea între concubini este valabila, afara de cazul în care a fost încheiata pentru a mentine
starea de concubinaj (are cauza imorala).
b. tutorii nu pot cumpara bunurile persoanelor de sub tutela lor (cât timp socotelile definitive
ale tutelei n-au fost date si primite);
c. mandatarii (atât legali cât si conventionali), împuterniciti sa vânda un lucru, nu îl pot
cumpara); => nulitate relativa;
d. persoanele care administreaza bunuri ce apartin statului, comunelor, oraselor,
municipiilor sau judetelor nu pot cumpara bunurile aflate în administrarea lor; =>
nulitate relativa;
e. functionarii statului nu pot cumpara bunurile statului sau ale unitatilor administrativ-
teritoriale care se vând prin mijlocirea lor; totusi, daca bunurile au preturi fixe, lasând la o
parte aprecierile subiective, vanzare-cumparare poate fi recunoscuta valabila, daca nu intervin
alte cauze de nulitate. => nulitate relativa;
f. judecatorii, procurorii si avocatii nu pot deveni cesionari de drepturi litigioase care sunt
de competenta curtii de apel în a carui circumscriptie îsi exercita functia sau profesia (în
cazul judecatorilor de la CSJ, respectiv al procurorilor de la Parchetul de pe lânga CSJ,
interdictia se întinde pentru toata tara); => nulitate absoluta , cu suportarea cheltuielilor
vanzarii si plata daunelor-interese;
“drepturi litigioase” = inclusiv cele in privinta carora se poate naste o contestatie serioasa si
viitoare;
g. terenurile agricole (indiferent ca sunt situate in intravilan sau in extravilan) nu pot dfi
dobandite prin acte juridice intre vii decat in limita a 200 ha de teren de familie (sotii si
copiii lor necasatoriti – daca gospodaresc impreuna cu ei), indiferent de caracterul oneros
sau gratuit al actului. =.> nulitate absoluta a actului.
In cazul in care o familie dobandeste un teren agricol cuu o suprafata mai mare de 200 ha,
intervine reductiunea actului juridic pana la limita suprafetei legale.
=> arendarea care contine o dobandire interzisa deghizata este nula.
h. persoanele insolvabile nu pot cumpara bunurile imobile care se vand prin licitatie publica;
i. cetatenii straini si apatrizii nu pot dobandi dreptul de proprietate => nulitate absoluta;
6
 - atat prin acte juridice intre vii cat si prin acte mortis causa;
- pot insa dobandi dreptul de proprietate asupra constructiilor, si, prin urmare si dreptul
de superficie asupra terenurilor pe care se afla respectivele constructii;
- aceasta interdictie se aplica si persoanelor juridice care nu au nationalitatea romana;
- in cazul in care o persoana fizica sau juridica vrea sa investeasca in Romania, aceasta
nu poate aporta terenuri la societatea pe care o infiinteaza, insa societatea, dupa ce a fost
infiintata, va putea dobandi, in nume propriu terenuri in Romania (fiind persoana juridica cu
nationalitate romana)
4. Obiectul contractului
- din vanzare-cumparare (contract sinalagmatic) => doua obligatii reciproce:
- lucrul vandut (obligatia vanzatorului);
- pretul (obligatia cumparatorului).
Conditiile lucrului vandut
a. lucrul sa fie in comert (in circuitul civil)
- principiul este acela al liberei circulatii a lucrurilor, iar prohibitia poate fi absoluta (pentru
lucrurile care, prin natura lor sau prin lege sunt de uz sau interes public => sunt inalienabile) si
relativa (pentru lucrurile care pot fi vanzare-cumparare numai de catre anumite persoane sau in
anumite conditii):
1. in sensul propriu-zis al cuvantului sunt scoase din circuitul civil lucrurile care, prin natura lor nu
pot face obiectul dreptului de proprietate: lucrurile comune (rex communis) cum ar fi aerul,
razele soarelui, apa marii sau din raul curgator, care, fiind inepuizabile, nu apartin nimanui, si al
carui uz este comun tuturor (art. 647 C.civ.), in conditiile si limitele prevazute de lege;
2. bunurile din domeniul public al statului (de interes national) sau al unitatilor administrativ-
teritoriale (de interes local) sunt inalienabile (bogatiile de orice natura ale subsolului, caile de
comunicatie, spatiul aerian, apele cu potential energetic valorificabil si acelea ce pot fi folosite
in interes public, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului
continental, precum si alte bunuri stabilite de lege !!Deak si Carpenaru considera ca sunt
inalienabile si bunurile care, datorita naturii lor, sunt de uz sau interes public, cum ar fi
tablourile din muzeele publice, cartile si manuscrisele dinbibloteci sau arhive publice). Ele sunt
imprescriptibile si insesizabile => nu pot fi vandute, insa pot fi date in administrare RA sau
institutiilor publice sau pot fi concesionate sau inchiriate;
In ceea ce priveste bunurile din domeniul privat al statului si al unitatilor administrativ teritoriale
sun t supuse dispozitiilor de drept comun, atata timp cat prin lege nu se prevede astfel =>
conditiile de vanzare-cumparare a acestora sunt cele comune, in masura in care prin lege
speciala nu se prevede altfel (ex: prevederile legii publice locale nr. 69/1991).
3. Un caz de inalienabilitate temporara este cel prevazut de art. 32 al lg 18/1991, republicata, prin
care, persoanele caraora li s-a “constituti” (nu “reconstituit”) dreptul de proprietate asupra unor
terenuri, nu pot instraina aceste terenuri prinnacte intre vii timp de 10 ani socititi de la inceputul
anului urmator celui in care s-a facut inscrierea proprietatii. Aici nu este vorba de o incapacitate
de instrainare prevazuta intuituu personae, ci de o inalienabilitate propter in rem, adica nu in
consideratia persoanei care tranzactioneaza, ci a lucrului (important, deoarece in cazul decesului
titularului dreptului, interdictia de vanzare-cumparare ramane);
4. Bunurile care constituie monopolul statului pot fi vanzare-cumparare, in conditiile prevazute
de lege, numai de catre persoane fizice sau juridice autorizate (ex: tutun, chibrituri);

7
5. Exista si bunuri care, desi sunt in circuitul civil, din motive de ordine publica sau economico-
sociala, pot fi vanzare-cumparare numai cu respectarea unor prevederi legale speciale
(armele, munitiile si materiile explozive, produsele si substantele stupefiante;
6. In principiu, un bun nu poate fi declarat inalienabil (scos din circuitul civil) prin vointa
omului (ex prin clauza testamentara), deoarece o asemenea clauza contravine prinmcipiului
liberei circulatii a bunurilor si dreptului proprietarului de a dispune liber si absolut de bunul sau.
=> inalienabilitatea conventionala poate fi recunoscuta valabila daca se justifica printr-un
interes serios si legitim (ex: garantarea executarii unei obligatii: de plata a pretului, a unei rente
viagere in favoarea unui tert) sau a altui interes (ex: interdictia instrainarii bunului transmis
minorului pana la majoratul lui). => CONDITII: interes si caracter temporar si, de asemenea, sa
nu contravina ordinii publice si bunelor moravuri.
Daca clauza de inalienabilitate nu intruneste cerintele aratate => numai clauza urmeaza sa fie
declarata nula (daca nu este cauza determinanta a incheierii contractului). Sanctiunea nulitatii
contractului incheiat cu nerespectarea clauzei de inalienabilitate poate fi aplicata numai daca
inalienabilitatea este prevazuta de lege.
Daca clauza de inalienabilitate este valabila si, cu toate acestea bunul este instrainat, stipulantul
clauzei/succesorii sai poate cere:
- rezolutiunea (revocarea) instrainarii initiale (cu daune-interese) pentru neexecutare de
obligatii:
- sau, repararea prejudiciului cauzat prin nerespectarea clauzei.
Tertul dobanditor de buna credinta se va putea apara:
- prin invocarea art. 1909 C. civil (in cazul mobilelor);
- prin invocarea uzucapiunii (in cazul imobilelor).
b. Lucrul sa existe (existenta actuala sau viitoare)
1. daca partile au avut in vedere un lucru existent, dar care era pierit total in momentul incheierii
contractului, sau un lucru care nu a existat in realitate => vanzarea este nula absolut
(deoarece obligatia vanzatorului este l;ipsita de obiect);
2. daca lucrul exista in momentul incheierii contractului, dar a pierit in parte anterior (sau mai
multe lucruri formeaza obiectul contractului, dar numai o parte au pierit), cumparatorul poate
alege: sa renunte la contract (rezolutiune) sau sa ceara executarea asupra partii ramase, cu o
reducere proportionala de pret. Alegerea nu trebuie sa fie abuziva (ex: renunatare la contrac,
desi partea pierita este neinsemnata, sau cele doua sau mai multe lucruri cumparate nu sunt
interdependente).
In principiu, cumparatorul poate renunta la contract atunci cand executarea partiala nu duce la
realizarea scopului contractului. => riscul pieirii totale sau partiale a lucrului apartine
vanzatorului (res perit domino), cu execptia cazului in care operatiunea are caracter aleatoriu.
3. Vanzare-cumparare este valabila daca are ca obiect un bun viitor, cu exceptia mostenirilor
nedeschise. Nerealizarea lucrului nu afecteaza valabilitatea contractului. Vanzatorul:
- va pierde pretul;
- va fi obligat la palta daunelor-interese pentru neexecutare, cu exceptia cazului in care
dovedeste o cauza exoneratoare de raspundere.
Cumparatorul nu va fi obligat sa plateasca pretul, chiar daca lucrul nu a pierit din cauza
vanzatorului (acesta fiind cel care suporta riscul pieirii bunului).
c. Lucrul sa fie determinat sau determinabil, licit si posibil;

8
d. Vanzatorul trebuie sa fie proprietarul lucrului individual determinat (in caz contrar nu
poate transmite: nemo dat quod non habet sau nemo plus iuris ad alium transferre potest, quam
ipse habet)
In cazul in care vanzatorul transmite un lucru care nu este al sau:
1. daca partile (sau cel putin cumparatorul) au fost in eroare, vanzarea este anulabila pentru
eroare asupra calitatii esentiale a vanzatorului (de proprietar al bunului).
Nulitatea poate fi ceruta: - pe cale de actiune (cand pretul s-a platit)
- pe cale de exceptie (cand pretul nu s-a platit)
numai de catre cumparator; vanzatorul nu poate cere anularea chiar daca a fost de buna
credinta; cumparatorul nu mai poate cere anularea daca vanzatorul a devenit proprietarul
bunului dupa vanzare sau daca vanzarea este ratificata de catre adevaratul proprietar.
Daca cumparatorul este evins de catre adevaratul proprietar inainte de a fi cerut anularea,
obligatia de garantie a vanzatorului pentru evictiune subzista.
Adevaratul proprietar nu poate cere anularea (este tert fata de contract), dar poate introduce
actiunea in revendicare. Cumparatorul se poate apara invocand art. 1909 C civil sau uzucapiunea
(contractul incheiat cu vanzatorul neproprietar putand fi invocat ca just titlu pt. uzucapiunea de
10-20 de ani si pentru dobandirea fructelor.
2. Daca partile erau in cunostinta de cauza, exista mai multe opinii:
a. vanzarea este valabila (vanzatorul s-a obligat sa procure bunul mai tarziu, in caz de
neexecutare fiind pasibil de plata daunelor interese). – nu
b. vanzarea lucrului altuia in cunostinta de cauza are o cauza ilicita si deci este nula absolut (art.
948 C. Civ), cu exceptia savarsirii actului in cadrul exercitarii legale a comertului.
Daca contractul s-a incheiat in fraudsa dreptului proprietarului – nulitate absoluta (FRAUS
OMNIA CORRUMPIT).
Daca bunul face parte din domeniul public al statului sau al unitatilor administrativ-
teritoriale, contractul este nul in absolut toate cazurile (chiar daca cumparatorul a fost de buna-
credinta).
3. in cazul bunurilor aflate in indiviziune, se aplica regulile propri starii de indiviziune:
daca unul dintre coproprietari instraineaza intregul bun (nu doar cota sa parte indiviza), fara
acordul celorlalti coproprietati, vanzarea nu este nula, insa dreptul cumparatorului asupra
bunului respectiv este supus unei conditii pe tot timpul indiviziunii. Dupa incetarea starii de
indiviziune, dreptul dobanditorului va depinde de rezultatul partajului:
- daca bunul intra in lotul vanzatorului, vanzarea va fi considerata valabila retroactiv;
- daca bunul intra in lotul altui coproprietar, vanzarea va fi nula (pentru lipsa calitatii de
proprietar a vanzatorului).
Conditiile pretului
a. sa fie stabilit in bani; daca nu, contractul poate fi calificat altfel: schimb, dare in plata, sau alt
contract nenumit. Spre exemplu: daca proprietatea se transmite in schimbul intretinerii pe viata
(nu este vanzare, pentru ca obligatia de intretinere este de a face, nu echivaleaza cu un pret), sau
daca contraechivalentul este o prestatie periodica in bani (=> este renta viagera).
b. Sa fie determinat sau determinabil:
- este determinat – daca cuantumul (nu modalitatea de plata) este hotarat de parti in
momentul incheierii contractului;
- este deteminabil – daca sunt precizate doar elementele cu ajutorul carora va fi
deteminat pretul.

9
 - daca stabilirea lui este lasata la aprecierea unui tert ales de comun acord
de catre parti sau de catre o persoana determinata de parti (nu este un arbitru,
dar nu are nici calitatea de expert, ci este, de fapt, mandatarul comun al
partilor care, prin derogare de la dreptul comun, nu poate fi revocat decat
prin acordul comun al partilor).
Daca pretul ramane la aprecierea ulterioara a partilor sau a unei parti, sau daca tertul nu
desemnat nu poate sau nu vrea sa determine pretul, vanzarea este nula de drept (nu este
acelasi lucru atunci cand partile stabilesc tertul mai tarziu - vanzarea se considera incheiata in
acel moment). In nici un caz instanta nu e competenta sa determine pretul sau persoana
tertului.
- in cazul in care exista preturi legale obligatorii, partile sunt obligate sa se conformeze, respectiv
se subintelege ca partile au avut in vedere acel pret:
- daca partile au stabilit un alt pret, acesta se inlocuieste de drept cu cel legal;
- daca contractul a fost executat cu alt pret, diferenta urmeaza sa fie platita (vanzatorul
are actiune contractuala), respectiv restituita (plata nedatorata).
c. sa fie sincer si serios:
- este sincer un pret real, care nu e stabilit in mod fictiv, ci in scopul de a fi cerut si platit in
realitate:
- in cazul in care pretul este simulat, contractul este nul ca vanzare-cumparare; poate fi
recunoscut valabil ca o donatie deghizata, daca sunt indeplinite conditiile donatiei;
- daca pretul este deghizat partial (fara sa devina derizoriu), contractul este valabil ca
vanzare-cumparare, se aplica regulile de la simulatie si cele fiscale.
- pretul trebuie sa fie serios, adica sa nu fie derizoriu, adica atat de disproportionat fata de
valoarea lucrului incat sa nu poata constitui obiectul obligatiei cumparatorului; seriozitatea este
lasata la aprecierea instantei; daca pretul este derizoriu, contractul este nil ca vanzare-cumparare,
dar poate subzista ca donatie, daca sunt indeplinite conditiile;
- daca pretul este sincer si serios, contractul este valabil chiar daca pretul este mult
inferior/superior valorii reale a lucrului vandut; prin derogare se poate cere anularea pentru
leziune (actiunea in resciziune) daca:
- exista disproportie vadita intre valoarea lucrului si pret,
- lezatul este un minor intre 14 – 18 ani care a incheiat singur contractul (si nu se cere
autorizarea prealabila a autoritatii tutelare pentru acel contract)
- si nu l-a ratificat expres sau tacit dupa ce a implinit 18 ani
Daca contractul este incheiat de o persoana incapabila (sub 14 ani sau pusa sub interdictie),
acesta este anulabil chiar fara leziune.
Daca partea lezata este un major, nu poate introduce actiunea in resciziune, dar, in mod
exceptional, daca cineva profita de nestiinta, ignoranta, stare de constrangere pentru a obtine
avantaje disproportionate, contractul poate fi considerat nul pentru ca s-a intemeiat pe o cauza
imorala.
Top of the Document

Efectele contractului de vanzare-cumparare

Interpretarea clauzelor contractului
Efectele contractului = obligatiile pe care contractul le creaza pentru parti. Pentru a interpreta
clauzele exista anumite reguli:
- de regula, dca intelesul este indoielnic, interpretarea se face in favoarea debitorului;
10
- insa, in materie de vanzare exist ao regula speciala si derogatorie: vanzatorul trebuie sa explice
si sa stabileasca clar clauzele contrctului, iar clauzele care nu sunt clare se interpreteaza in
contra vanzatorului (IN DUBIO CONTRA STIPULATEM);
- => in materie de vanzare, toate clauzele indoielnice se interpreteaza in favoarea cumparatorului.
Top of the Document
OBLIGATIILE VANZATORULUI
- sa predea lucrul vandut cumparatorului;
- sa garanteze contra evictiunii si contra viciilor;
- nu este prevazuta obligatia de a transmite proprietatea lucrului vandut, deoarece aceasta se
prodiuce, de regula, prin incheierea contractului.
A. Predarea lucrului vandut
a. obligatia principala de predare (= punerea la dispozitie a lucrului vandut; nu are semnificatia
transferului dreptului de proprietate si nici a posesiei, ci doar a detentiei, cumparatorul
posedand, din momentul incheierii contractului, corpore alieno):
- modul de executare:
- in unele cazuri – atitudine pasiva; ex: lasarea lucrului la dispozitia cumparatorului;
- in alte cazuri – atitudine activa; ex: indeplinirea unor acte sau fapte pozitive necesare
pentru ca cumparatorul sa intre in posesia lucrului (predarea cheilor, eliberarea cladirii)
- termenul si dovada predarii –se aplica regulile generale referitoare la executarea obligatiilor;
- locul predarii:
- in cazul in care lucrul poate fi localizat in momentul incheierii contractului, predarea
se face la locul unde se afla acesta;
- in celelalte cazuri, regula este ca predarea sa se faca la domiciliul debitorului
(vanzatorul) => plata este cherabila.
- cheltuielile de predare – sunt in sarcina vanzatorului (cantarire, masurare, numarare);
cheltuielile ridicarii sunt in sarcina cumparatorului, DACA nu este stipulatie contrara (ex: daca
s-a stabilit ca locul presarii este la domiciliul cumparatorului, cheltuielile de transport sunt in
sarcina vanzatorului);
- obiectul predarii: lucrul vandut trebuie predart in masura determinata prin contract si in starea
in care se gasea in momentul incheierii contractului; in cazul bunurilor de gen sau viitoare se
aplica regulile generale referitoare la obiectul platii.
Reguli speciale sunt prevazute in materie de vanzare de imobile (aplicabile in lipsa de stipulatie
contrara in contract, ca si in caz de frauda):
a. daca vanzarea s-a facut “cu aratare de cuprinsul sau si pe atat masura (m.p.)”, si, ulterior se
constata ca intinderea nu corespunde celei aratate in contract:
- daca intinderea este mai mica, cumparatorul poate cere completarea, daca vanzatorul
mai are teren, sau reducerea proportionala a pretului; rezolutiunea DOAR DACA
imobilul nu mai poate fi folosit pentru destinatia avuta in vedere;
- daca intinderea este mai mare, cumparatorul este obligat sa plateasca excedentul; el
poate cere rezolutiunea DOAR DACA excedentul (dovedit prin masurare) depaseste a 20
– parte din intinderea aratata in contract.
b. Daca vanzarea este facuta altfel decat pe masura (adica pe pret global):
- diferenta - in plus sau in minus – fata de intinderea declarata nu se ia in considerare
decat daca depaseste a 20-a parte din intindere;
- in caz de excedent peste a 20-a parte – spor al pretului, si cumparatorul poate opta si
pentru rezolutiune;
11
 - in caz de lipsa cu mai mult de a 20-a parte – micsorare a pretului, insa cumparatorul
nu poate cere completarea terenului sau rezolutiunea contractului.
c. Daca s-au vandut doua (sau mai multe) imobile (cu aratarea intinderii) printr-un singur
contract si pret, iar intinderea unuia este mai mare si a altuia mai mica, diferentele de pret
datorate se compenseaza.
In cazul in care cumparatorul cere rezolutiunea, el are dreptul, pe langa pret, la restituirea
cheltuielilor vanzarii si la daune-interese. Daca pastreaza imobilul, este obligat sa plateasca
diferenta de pret. Dreptul la actiune pentru cele aratate mai sus se prescrie intr-un an de la
incheierea contractului.
- fructele: vanzatorul trebuie sa predea, o data cu lucrul, si fructele percepute dupa momentul
transferarii dreptului de proprietate. In schimb, vanzatorul are dreptul la restituirea cheltuielilor
facute pentru producerea fructelor.
- accesoriile: cumparatorul are dreptul la accesoriile lucruliu vandut si la tot ce a fost destinat
uzului sau perpetuu.
b. Obligatia accesorie predarii – este accea de conservare a lucrului vandut pana in momentul
predarii (in cazul in care lucrul nu a fost predat in momentul incheierii contractului). Efectele
acestei obligatii:
- in caz de deteriorare/pieire a lucrului, vanzatorul raspunde ca un depozitar;
- intrucat conservarea se face in numele si pe seama lui, cumparatorul trebuie sa
plateasca cheltuielile conservarii.
c. Sanctiunea nerespectarii obligatiei de a preda lucrul:
- cumparatorul poate invoca exceptia de neexecutare (EXCEPTIO NON ADIMPLETI
CONTRACTUS);
- poate cere rezolutiunea contractului cu daune-interese;
- poate cere executarea contractului, iar daca nu este posibil –> daune-interese/procurarea
bunurilor de gen de la terti pe seama vanzatorului.
In cazul intarzierii cu intarziere, cumparatorul are dreptul la daune-interese, dar numai de la data
punerii in intarziere a vanzatorului.
B. Obligatia de garantie
- pp: vanzatorul trebuie sa faca tot ce-i sta in putinta pentru a asigura cumparatorului stapanirea -
linistita (contra evictiunii) si utila(contra viciilor) – a lucrului vandut.
I. Garantia contra evictiunii
Evictiune = (1) pierderea proprietatii lucrului (in tot sau in parte)
(2) tulburarea cumparatorului in exercitarea prerogativelor de proprietar
- vanzatorul este de drept obligat sa-l garanteze pe cumparator de evictiunea totala sau partiala
precum si de sarcinile care nu au fost declarate la incheierea contractului;
- aceasta obligatie subzista si fata de subdobanditori, chiar daca acestia sunt succesori cu titlu
particular si cu titlu gratuit (ex: donatar), si cu toate ca cumparatorul initial (donatarul) nu
raspunde fata de donatar; daca contractul s-a incheiat prin intermediar, acesta nu raspunde
pentru evictiune DECAT DACA s-a comportat ca vanzator aparent (ex: mandat simulat prin
interpunere de persoane);
a. Garantia contra evictiunii rezultand din fapte personale:
Fapt personal = orice fapt sau act - anterior vanzarii, dar tainuit fata de cumparator,
- sau ulterior vanzarii, dar neprevazut in contract

12
 savarsit de catre vanzator sau succesorii lui universali sau cu titlu universal , de natura
a-l tulbura pe vanzator in linistita folosinta, indiferent ca este vorba de o tulburare de fapt (ex:
deposedarea de bun) sau de drept (ex: invoca un drept de uzufruct sau de abitatie).
- cumparatorul se poate apara impotriva vanzatorului opunandu-i “exceptia de garantie” (cine
tebuie sa garanteze pentru evictiune nu poate sa evinga); astfel vanzatorul nu poate sa evinga
NICI macar DACA dobandeste o noua calitate, pe care nu o avea la incheierea contractului (ex:
a vandut lucrul altuia, apoi l-a mostenit pe adevaratul proprietar);
- obligatia de garantie este o obligatie patrimoniala => dupa moartea vanzatorului, aceasta se
transmite succesorului universal sau cu titlu universal; avand in vedre cele de mai sus, execptia
de garantie poate fi invocata si cand adevaratul proprietar il mosteneste pe vanzator, daca
tulburarea provine din partea mostenitorului;
- exceptia de garantie NU poate fi opusa succesorilor cu titlu particiular ai vanzatorului (nu sunt
tinuti de obligatiile autorului lor); este situatia in care vanzatorul vinde imobilul de doua ori si
primul cumparator il revendica de la cel de al doilea (procesul nu pate fi solutionat prin
invocarea exceptiei de garantie DECAT de catre al doilea cumparator DACA primul cumparator
(reclamantul) cumuleaza si calitatea de vanzator;
- obligatia de garantie a vanzatorului pentru fapte proprii (savarsite inainte sau dupa incheierea
contractului de vanzare-cumparare) vizeaza nu numai tulburarea directa a cumparatorului, dar
si evictiunea care se realizeaza prin intermediul unui tert; ex: vanzatorul vinde imobilul de doua
ori, raspunde de evxitiune fata de primul cumparator daca cel de-al doilea si-a transcris titlul
inaintea primului; sau, dupa vanzarea unui imobil, vanzatorul il ipotecheaza si creditorul
ipotecar trece la realizarea garantiei;
- orice conventie contrara garantiei pentru evictiune este nula (obligatia negativa a vanzatorului
de a nu il tulbura pe cumparator in linistita folosinta fiind de esenta vanzarii.
Garantia contra evictiunii rezultand din fapta unui tert
- vanzatorul va trebui sa-l apere pe cumparator de tulburarea ce provine din partea unui tert, iar
daca nu reuseste va fi obligat sa suporte consecintele evictiunii;
- obligatia aceasta exista daca sunt indeplinite urmatoarele conditii:
- sa fie vorba de o tulburare de drept;
- cauza evictiunii sa fie anterioara vanzarii;
- cauza evictiunii sa nu fi fost cunoscuta de cumparator.
- la aceste conditii se adauga UNEORI conditia unei actiuni in justitie intentata de cate tert
impotriva cumparatorului; in lit. de spec. se arata insa si cazuri de evictiune care nu sunt
consacrate printr-o hotarare judecatoreasca (dreptul tertului este atat de evident incat
cumparatorul renunta la lucru fara judecata; cumparatorul de la neproprietar devine proprietarul
lucrului pe cale de mostenire; cumparatorul plateste creanta ipotecara pentru a degreva imobilul
si a-l pastra); pe de alta parte, cumparatorul insusi poate introduce actiune impotriva tertului care
a pus stapanire pe lucru; => obligatia de garantie contra evictiunii NU poate fi conditionata de
actiunea in justitie a tertului.
Tulburarea din partea tertului sa fie o tulburare de drept
- in contra tulburarilor de fapt, cumparatorul se poate apara singur prin mijloacele legale (cum ar
fi actiunile posesorii);
- dreptul invocat de tert poate fi un drept real (drept de proprietate, drept de uzufruct);
- vanzatorul raspunde pentru existenta unor servituti nedeclarate si care sunt neaparente (cele
aparente se presupune ca sunt cunoscute si acceptate de cumparator); daca in schimb, imobilul a

13
 fost vandut ca fond dominant, vanzatorul raspunde daca servitutea nu exista (se presupune ca
acest fapt micsoreaza valoarea imobilului);
- in cazul ipotecilor si a privilegiilor, obligatia se declanseaza NUMAI daca debitorul principal
nu plateste, si creditorul trece la executarea garantiei;
- poate exista evictiune si in cazul invocarii de catre tert a unui drept de creanta; ex: contract de
locatiune incheiat de catre vanzator (care, in anumite conditii, este opozabil cumparatorului) sau
de existenta unor imbunatatiri aduse de locatar, de care cumparatorul nu avea cunostinta la
incheierea contractului => vanzatorul este obligat sa raspunda pentru evictiune.
Tulburarea din partea terului sa aiba o cauza anterioara vanzarii
- vanzatorul NU raspunde pentru imprejurari ivite dupa incheierea contractului, decat daca
evictiunea provine dintr-un fapt personal;
- ex: pentru uzucapiunea, chiar inceputa anterior vanzarii, dar definitivata dupa, vanzatorul nu va
raspunde deoarece cumparatorul, devenit proprietar, putea sa intrerupa prescriptia achizitiva.
Necunoasterea cauzei evictiunii de catre cumparator
- daca a avut cunostinta, inseamna ca a acceptat riscul => contractul are caracter aleatoriu;
- sarcina probei cunoasterii cauzei evictiunii de catre cumparator incumba vanzatorului (cine
pretinde trebuie sa dovedeasca).
b. Natura si modul de functionare a obligatiei de garantie
Cat timp evictiunea nu s-a produs
- obligatie de a nu face (indivizibila, de ex: intre mostenitorii vanzatorului sau intre mai multi
vanzatori coproprietari): vanzatorul trebuie sa se abtina de la orice fapt ce ar putea avea drept
consecinta tulburarea cumparatorului;
Daca evictiunea este pe cale sa se produca
- obligatie de a face (vezi mai sus): vanzatorul este obliugat sa il apere pe cumparator impotriva
pretentiilor tertului; el trebuie introdus inproces de catre cumparator. Printr-o cerere de chemare
in garantie;
- daca vanzatorul nu este introdus de cumparator in proces, cumparatorul se poate intoarce apoi
impotriva acestuia, intr-un alt proces; in aceasta actiune INSA, vanzatorul ii poate opune
cumparatorului execptia procesului rau condus (EXCEPTIO MALI PROCESSUS) DACA
dovedeste ca introdus in proces, ar fi reusit sa il apere pe cumparator impotriva pretentiilor
tertului.
Daca evictiunea s-a produs
- obligatie de a da (obligatie divizibila): se angajeaza raspunderea vanzatorului (sau a succesorului
sau universal sau cu titlu universal) pentru pagubele suferite de cumparator.
c. Efectele obligatiei de garantie in caz de evictiune consumata
- drepturile cumparatorului (sau ale succesorului sau in drepturi, fie si cu titlu particular) sunt
stabilite dupa cum evictiunea a fost totala sau partiala;
Evictiunea totala
- vanzatorul este obligat sa restituie integral pretul primit, chiar daca valoarea lucrului s-a
micsorat din cauze fortuite ori din neglijenta cumparatorului (acesta are dreptul sa fie neglijent
cu privire la un lucrupe care il considera al sau); singura EXCEPTIE: foloasele realizate de
cumparator din stricaciunile aduse lucrului;
- vanzatorul este obligat sa restituie pretul si in ipoteza exercitarii dreptului de catre un
subdobanditor, indiferent daca acesta a obtinut bunul la un pret mai mare sau cu titlu gratuit
(deoarece drepturile cumparatorului legate de lucru se transmit subdobanditorului);
14
- cumparatorul are dreptul la valoarea fructelor pe care a fost obligat sa le inapoize tertului
evingator;este vorba de fructele percepute dupa ce cumparatorul a devenit de rea credinta (a luat
cunostinta de dreptul tertului asupra lucrului), deoarece la valoarea fructelor percepute cat timp a
fost de buna credinta are dreptul oricum;
- cumparatorul are dreptul sa ceara restituirea cheltuielilor de judecata (atat a procesului din
care a rezultat evictiunea, cat si, daca este cazul, ale actiunii in regres contra vanzatorului; la
acestea se adauga si cheltuielile contractului;
- cumparatorul mai are dreptul la daune-interese cf. dreptului comun, cu respectarea
urmatoarelor reguli speciale:
- vanzatorul trebuie sa plateasca cumparatorului sporul de valoare dobandit de lucru intre
momentul incheierii contractului si data producerii evictiunii, indiferent de cauza producerii
excedentului de valoare, daca acesta a fost sau nu previzibil si daca cumparatorul a fost sau
nu de buna credinta;
- vanzatorul este obligat sa restituie cumparatorului cheltuielile necesare (facute pentru
conservarea lucrului) si utile (care sporesc valoarea lucrului), iar daca vanzatorul a fost de rea
credinta, chiar si cheltuielile voluptuarii (facute in scop de lux sau de placere).
Aceste cheltuieli vor trebui restituite in primul rand de catre tertul evingator, vanzatorul fiind
garant doar in subsidiar. INSA tertul poate fi OBLIGAT doar la restituirea cheltuielilor
necesare (daca nu se compenseaza cu valoarea fructelor) si utile (acestea NUMAI in limita
sporuluide valoare). Pentru rest raspunde numai vanzatorul.
Evictiunea partiala
= are ca obiect fie o fractiune din lucru sau o cota ideala din dreptul de proprietate, fie
valorificarea sau negarea unui alt drept cu privire la lucru; =>cumparatorul poate alege intre
rezolutiunea vânzarii si mentinerea vanzarii cu despagubiri:
daca evictiunea este atat de importanta incat cumparatorul nu ar fi cumparat daca ar fi prevazut-o,
el poate cere rezolutiunea vanzarii. Cumparatorul va restitui bunul asa cum a ramas dupa evictiune
si va primi pretul si despagubiri ca in cazul evictiunii totale;
- daca vanzatorul nu cere sau nu obtine rezolutiunea, el are dreptul la valoarea partii pierdute
(socotita in momentul evictiunii). Vanzatorul NU poate oferi si nici cumparatorul nu poate cere
o parte din pret, proprotionala cu partea evinsa, indiferent de cresterea sau de scaderea valorii de
vanzare;
- in cazul servitutilor (active sau pasive) sau a altor drepturi, daca nu intervine rezolutiunea,
cumparatorul are dreptul la daune-interese.
PRESCRIPTIA: Actiunea in garantie pentru evictiune a cumparatorului impotriva
vanzatorului se prescrie in termenul general. Termenul incepe sa curga de la data producerii
evictiunii. Pana in acel moment obligatia vanzatorului este CONDITIONALA iar cumparatorul nu
poate sa actioneze.
d. Modificari conventionale ale garantiei contra evictiunii:
- regimul legal al evictiunii NU are caracter imperativ => poate fi modificat prin conventia
partilor:
- clauze de agravare a raspunderii vanzatorului pentru fapte proprii, ale tertilor sau
chiar pentru evenimente fortuite – legea NU prevede limitari. INSA clauzele trebuie sa fie
expres prevazute si clar exprimate, deoarece sunt de stricta interpretare;
- clauzele de exonerare (inlaturare sau micsorare a raspunderii) sunt prevazute doua
LIMITARI:

15
 - obligatia negativa de raspundere a vanzatorului pentru faptele persoanale NU
poate fi NICI inlaturata si NICI micsorata prin conventia intre parti; ar =>
nulitatea clauzei (NU a contractului);
In lit. de spec. se admite ca exonerarea de gfarantie pentru fapte personale se
admite TOTUSI daca vizeaza anumite fapte determinate, savarsite inainte de
incheierea contractului si aduse la cunostinta cumparatorului.
- Exonerarea totala sau partiala pentru fapta unui tert este permisa DAR NU il
poate scuti pe vanzator de restituirea pretului (FARA DESPAGUBIRI), NUMAI
DACA cumparatorul nu a cunoscut la incheierea contractului pericolul evictiunii
(in acest caz fiind vorba de un contract aleatoriu).
Garantia contra viciilor lucrului vandut
a. Notiune
- vanzatorul raspunde de viciile ascunse ale lucrului DACA:
- din cauza lor lucrul este impropriu intrebuintarii dupa destinatie
- daca viciile micsoreaza intr-atat valoarea de intrebuintare, incat cumparatorul nu
ar fi cumparat daca ar fi stiut sau ar fi platit un pret mai redus (art. 1352).
Cea de-a doua situatie prezinta asemanare cu viciul de consimtamant al erorii asupra
substantei obiectului. DEOSEBIRI:
- in cazul viciului de consimtamant, din cauza acestui viciu cumparatorul nu a putut
cumpara in substanta sa lucrul dorit si poate cere anularea contractului;
- in cazul art. 1352, cumparatorul a cumparat lucrul voit insa acesta este impropriu
intrebuintarii dupa destinatie, sau valoarea de intrebuintare este mult micsorata => eroarea
se refera la calitatea lucrului si cumparatorul NU poate cere anularea contractului, ci are o
actiune in GARANTIE contra vanzatorului (ex: se vinde o casa despre care vanzatorul
afirma ca este din caramida, dar in realitate este din material lemnos => se poate cere
anularea; daca insa casa este construita din caramida insa este afectata de vicii, intra in
functiune obligatia de garantie pentru vicii.)
Aceste vicii se mai numesc si redhibitorii, deoarece cumparatorul are la dispozitie o
actiune redhibitorie (in garantie) prin care poate cere rezolutiunea contractului, daca nu
se multumeste cu reducerea pretului.
b. Conditii ( care toate trebuie dovedite de cumparator):
- viciul sa fie ascuns (vanzatorul nu raspunde de viciile aparente si despre care vanzatorul a
putut singur sa se convinga) – la o verificare normala, dar atenta, viciul nu putea fi cunoscut, si
nici vanzatorul sa nu il fi comunicat cumparatorului (aprecierea se face in abstracto, avandu-se
in vedere un cumparator atent si diligent;
- viciul sa fi existat in momentul incheierii contractului, chiar daca predarea se face ulterior; in
cazul in care proprietatea nu se transmite in momentul incheierii contractului, vanzatorul
raspunde si pentru viciile aparute ulterior vanzarii, dar pana in momentul transferarii dreptului
de proprietate;
- vicul sa fie grav = din cauza lui lucrul sa fie impropriu intrebuintarii la care este destinat sau sa
se micsoreze valoarea de intrebuintare incat cumparatorul, daca ar fi stiut, nu ar fi cumparat sau
ar fi platit un pret mai redus.
Raspunderea NU este conditionata de cunoasterea viciului de catre vanzator, ci doar intinderea
raspunderii difera in functie de aceasta.

16
 Obligatia de garantie pentru vicii se aplica la ORICE tip de vanzare, inclusiv antecontractul de
vanzare-cumparare, indiferent daca bunul este un imobil sau un mobil sau de starea in care se
afla acesta cu DOUA EXCEPTII:
- nu exista obligatia de garantie in cazul vanzarii prin licitatie publica care se face prin
intermediul justitiei;
- in cazul vanzarii de drepturi succesorale – daca nu s-a obliugat sa garanteze continutul
universalitatii – vanzatorul raspunde numai de calitatea sa de mostenitor.
c. Efectele si limitarea raspunderii vanzatorului pentru vicii
- cumparatorul are dreptul sa ceara fie rezolutiunea vanzarii, fie o reducere a pretului, iar DACA
vanzatorul a fost de rea credinta, si daune-interese;
Dreptul de optiune al cumparatorului intre actiunea redhibitorie si actiunea estimatorie
- actiunea redhibitorie este admisibila chiar daca natura viciului n-ar face lucrul absolut
impropriu destinatiei sale normale. TOTUSI instanta poate aprecia ca dreptul de optiune a fost
exercitat abuziv si sa acorde doar o reducere a pretului.
In caz de admitere a actiunii redhibitorii, vanzatorul este obligat sa restituie pretul si cheltuielile
vanzarii, iar, in schimb, reprimeste bunul. DACA cumparatorul a exercitat lucrul, actiunea
redhibitorie poate fi exercitata de catre subdobanditor.
- actiunea estimatorie (actiunea speciala de reducere a pretului) – poate fi intentata de
cumparator in loc de actiunea redhibitorie; se numeste estimatorie deoarece deprecierea valorii
lucrului se estimeaza prin expertiza;
DESI legea reglementeaza numai optiunea intre cele doua actiune, in lit. de spec. si in practica
se intrevede si posibilitatea remedierii defectiunilor (inlaturarii viciilor) de catre sau in contul
vanzatorului, ATUNCI CAND:
- aceasta reparare este posibila;
- repararea nu ar ocaziona cheltuieli disproportionate cu valoarea lucrului;
- cand asemenea solutie nu contravine cu interesele cumparatorului (ex: cand lucrul era
in stare noua).
Acordarea de daune-interese
- in cazul viciilor ascunse vanzatorul este obligat sa plateasca daune-interese NUMAI daca
cumparatorul dovedeste, cu orice mijloace de proba (inclusiv prezumtii: cum ar fi aceea ca in
cazul vanzatorului profesionist ignoranta se prezuma a fi culpabila), ca vanzatorul a fost de rea-
credinta (a cunoscut viciile lucrului); DACA nu cunostea viciul, poate fi obligat DOAR la
restituirea pretului si a cheltuielilor vanzarii;
Aceasta spre DEOSEBIRE de materia evictiunii, unde si vanzatorul de buna-credinta poate fi
obligat la daune-interese.
- dovada prejudiciului (majorarea pretului, paguba suferita de cumparator sau despagubirea
platita terului pentru paguba cauzata de accidentul survenit din viciul lucrului) trebuie sa fie
facuta de cumparator.
- DESI art. 1356 C. Civ. vizeaza plata daunelor numai in cadrul actiunii redhibitorii, ea se admite
si in cazul actiunii estimatorii.
Riscul pieirii lucrului afectat de vicii
- vanzatorul este obligat sa restituie pretul si cheltuielile vanzarii, iar DACA vanzatorul a fost de
rea-credinta poate fi obligat la plata daunelor-interese;
- DACA lucrul afectat de vicii a pierit fortuit (sau datorita culpei cumparatorului) vanzatorul
NU raspunde pentru vicii.
d. Termenul de intentare a actiunilor
17
- 6 luni daca viciile NU au fost ascunse cu viclenie;
- termenul general de prescriptie daca viciile au fost ascunse cu viclenie (vanzatorul a fost de
rea-credinta);
- termenele incep sa curga de la data descoperirii viciilor INSA cel mai tarziu de la implinirea
unui an de la predarea lucrului de orice natura CU EXCEPTIA constructiilor (cel mai tarziu la
implinirea a 3 ani de la predare)
Aceste termene sunt privite, de regula, ca teremene limita in care viciile ascunse trebuie sa fie
descoperite , deci ca termene legale de garantie pentru descoperirea lor => NU sunt
susceptibile de intrerupere sau suspendare.
Daca viciile nu au fost invocate (pe cale de actiune sau pe cale de exceptie) in cadrul termenului
de prescriptie, ele NU pot fi invocate pe cale de exceptie in cadrul actiunii neprescrise intentate
de vanzator pentru plata pretului (termenul este de 3 ani).
e. Modificari conventionale ale garnatiei pentru vicii
Dispozitiile de drept comun analizate mai sus sunt supleative => paqrtile sunt libere sa agraveze, sa
limiteze sau chiar sa inlature prin conventia lor aceasta obligatie a vanzatorului printr-o clauza
expresa.
- clauza de limitare sau de inlaturare a garantiei pentru vicii este valabila si produce efecte
NUMAI daca vanzatorul a fost de buna-credinta; dovada cunoasterii viciilor de catre vanzator
poate fi facuta de catre cumparator cu orice mijloc de proba; in caz de rea-credinta, clauza de
exonerare NU poate fi invocata fata de cumparatorul de buna-credinta;
- clauzele de limitare sau de inalturare a raspunderii pot fi foarte variate (suprimarea totala a
garantiei, posibilitatea intentarii numai a unei actiuni estimatorii, asigurarea numai a pieselor
de schimb sau a garnatiilor necesare); limitarea poate fi stipulatas I sub forma scurtarii
termenului de 1 an/3 ani; in schimb termenul de prescriptie insusi NU poate fi modificat prin
conventia partilor;
- clauzele de agravare – nu comporta limitari. Stipularea unei clauze de agravare pentru orice
vicii, inclusiv cele aparente, in cadrul unui termen mai scurt decat cel prevazut pentru
descoperirea viciilor ascunse nu atrage de la sine - la expirare- incetarea garantiei pentru
vicile ascunse, daca termenul legal stabilit pentru descoperirea acestora nu a expirat (clauza de
agravare nu poate fi transformata, prin interpretare, in contrariul ei). Pentru aceasta trebuie
stipulata o clauza expresa, nu numai de agravare a garantiei, ci si de limitare a acesteia in timp
(la o perioada mai scurta pentru descoperirea viciilor ascunse).
OBLIGATIILE CUMPARATORULUI

- de a plati pretul;
- de a lua in primire lucrul vandut;
- daca nu s-a prevazut altfel in contract, de a suporta cheltuielile vanzarii;
- partile pot stipula si alte obligatii (ex: de a asigura pentru vanzator sau pentru alte personale
folosinta lucrului)
A. Plata pretului
a. Locul si data platii
- daca nu s-a prevazut altfel in contract, cumparatorul este obligat sa plateasca pretul la locul si
in momentul in care i se face predarea lucrului vandut. Acest text este derogatoriu de la regulile
generale sub doua aspecte:
- cf. regulilor generale plata se face, in lipsa de stipulatie contrara, la domiciliul
debitorului, pe cand in materia vanzarii, plata este portabila; DACA insa partile deroga
18
 de la regula executarii concomitente, plata pretului trebuie facuta la domiciliul
debitorului, cf. regulilor generale;
- in dreptul comun, in lipsa de termen, plata se poate cere imediat, iar in materie
de vanzare – numai in momentul predarii lucrului vandut; in schimb, termenul
prevazut pentru plata pretului nu afecteaza obligatia vanzatorului de a preda lucrul
vandut.
- daca partile au stabilit un termen pentru plata pretului (vanzare pe credit), la scadenta
vanzatorul trebuie sa plateasca datoria in intregime, doar daca partile nu s-au inteles ca pretul sa
fie platit in mod fractionat (vanzare in rate);
In toate toate cazurile de vanzare in rate cumparatorul are dreptul sa plateasca cu anticipatie,
deoarece se presupune ca termenul a fost convenit in favoarea sa; dobanda stipulata va fi INSA
calculata si datorata pana la termenul stabilit in contract, daca vanzatorul nu consimte la
recalcularea ei in functie de data platii.
- cand cumparatorul are motive sa se teama de vreo evictiune, el are dreptul sa suspende plata
pretului pana cand vanzatorul va face sa inceteze tulburarea sau ii va da o cautiune, AFARA DE
CAZUL in care s-a stipulat ca pretul se va plati si atunci.
b. Dobanda pretului
- cumparatorul este obligat sa plateasca dobanda pretului pana la efectiva achitare a pretului in
urmatoarele 3 cazuri:
- daca exista conventie in acest sens ;
- daca lucrul vandut si predat este producator de fructe (civile sau naturale);
- in toate celelalte cazuri DACA si NUMAI in momentul in care cumparatorul a fost
pus in intarziere printr-o notificare (nu neaparat prin chemare in judecata).
- dobanda datorata va fi cea legala DACA prin conventie nu s-a stabilit o dobanda mai mica.
c. Sanctiunea neplatii pretului:
Vanzatorul poate alege intre:
- obligarea cumparatorului la executarea in natura a obligatiei – intotdeauna posibil daca
vanzatorul este solvabil, fiind vorba de o suma de bani; actiunea are caracter personal si se
prescrie in termenul general de prescriptie;
- vanzatorul NU este obligat sa ceara executarea silita => poate fie sa invoce exceptia de
neexecutare (daca lucrul vandut nu a fost predat cumparatorului) fie, daca a predat, e gata sa
predea sau nu intelege sa invoce exceptia sa ceara rezolutiunea contractului pentru neplata
pretului (inclusiv a dobanzilor), aceste sanctiuni fiind indivizibille (in caz de transmitere a
obligatiei de plata asupra mostenitorilor cumparatorului sau a creantei asupra mostenitorilor
vanzatorului:
- exceptia de neexecutare (confundata cu dreptul de retentie daca cumparatorul a devenit
proprietar inainte de invocarea ei) = vanzatorul refuza sa predea daca cumparatorul nu plateste
pretul si NU beneficiaza de un termen suspensiv; DACA cumparatorul beneficiaza de un termen
suspensiv, vanzatorul nu poate invoca exceptia decat daca cumparatorul a decazut din beneficiul
acestui termen (a cazut in faliment sau a devenit insolvabil) cazuri in care vanzatorul va fi
obligat sa predea NUAMI daca cumparatoul da cautiune ca va plati la termen;
- exceptia de neexecutare poate fi ceruta de vanzator cu rumatoarele precizari:
- in materia vanzarii de imobile instanta NU acorda termen de gratie daca vanzatorul
este in pericol sa piarda si pretul si bunul; daca asemenea pericol nu exista instanta poate
acorda un singur temen de gratie (cumparatorul plateste sau pierde bunul);

19
 - daca exista pact comisoriu expres care prevede rezolutiunea de drept a contractului
pentru neplata pretului, acesta se produce fara interventia justitiei INSA NUMAI dupa
punerea in intarziere a cumparatorului cu exceptia cazului in care partile au renuntat
expres la necesitatea punerii in intarziere (pact comisoriu de ultim grad;
- actiunea in rezolutiunea vanzarii este reala => se urmareste nu persoana ci bunul , deci
poate fi intentata impotriva persoanei in mana careia se afla lucrul vandut CU 3
RESTRICTII:
- rezolutiunea ramane fara efect in contra autoritatilor publice (ex: rechizitie
sau expropriere);
- rezolutiunea pentru neplat apretului nu e opozabila tertilor dobanditori de
drepturi reale asupra lucrului vandut (care au indeplinit actele necesare ca dreptul
lor sa fie opozabil tertilor) DECAT daca vanzatorul a indeplinit cerintele legii
pentru conservarea privilegiului sau de vanzator:
- daca bunul e un imobil – prin transcrierea actului de vanzare in care se
face mentiune de neplata pretului, inainte ca tertul dobanditor sa isi transcrie
titlul sau;
- daca bunul este imobil – prin intentarea actiunii in rezolutiune in termen
de 8 zile de la predare.
B. Luarea in primire a lucrului vandut
Cumparatorul este obligat sa ia in primire bunul la locul si la termenul la care vanzatorul este
obligat sa-l predea, suportand si cheltuielile ridicarii de la locul predarii.
- in caz de neexecutare DUPA punerea in intarziere a cumparatorului, vanzatorul poate cere:
- obligarea cumparatorului la luarea in primire a lucrului, la nevoie sub sanctiunea
platii de daune cominatorii;
- autorizarea instantei sa-l depuna in alt loc daca are nevoie de locul in care se
gaseste, cheltuielile de transport fiind in sarcina cumparatorului.
- vanzatorul mai poate opta pentru rezolutiunea contractului cu daune-interese; daca partile nu
au stipulat un pact comisoriu expres care sa aiba ca efect rezolutiunea de drept, aceasta se face
pe cale judecatoreasca:
- prin derogare de la regula rezolutiunii judiciare, in cazul produselor care se
deterioreaza repede si a altor lucruri mobile (in special efecte si actiuni supuse
fluctuatiilor de valoare), codul civil prevede rezolutiunea contractului CHIAR si FARA
punerea in interziere DAR NUMAI daca in contract s-a stabilit termenul ridicarii si numai
in favoarea vanzatorului (care poate renunta la beneficiul lui cerand executarea) daca
nerespectarea termenului de ridicare nu se datoreaza faptei sale;
- cumparatorul NU ar putea invoca aceasta rezolutiune pentru a se elibera de obligatie
de a plati pretul;
- vanzatorul, daca a valorificat lucrul vanzandu-l unui tert, nu poate retine pretul incasat
de la primul cumparator; el are INSA dreptul la daune-interese (cum ar fi diferenta intre
pretul obtinut si cel initial);
- cumparatorul nu ar putea pretinde diferenta dca vanzatorul a valorificat lucrul dupa
rezolutiunea de drept a contractului la un pret mai mare; REZOLUTIUNEA OPEREAZA
NUMAI IN FOLOSUL VANZATORULUI.
C. Suportarea cheltuielilor vanzarii
- cumparatorul mai este obligat, in lipsa de stipulatie contrara, sa plateasca, ca accesoriu al
pretului, cheltuielile vanzarii (cu actul, taxe de timbru, de autentificaer, de publicitate imobiliara
20
 etc); DACA cumparatorul pretinde ca s-a inteles cu vanzatorul sa plateasca parte din cheltuieli,
trebuie sa faca dovada (daca nu s-a prevazut in actul de vanzare-cumparare); cheltuielile NU pot
fi puse in sarcina vanzatorului pe baza unor simple prezumtii;
- prevederile Codului civil referitoare la vanzare, precum si intelegerea partilor nu sunt opozabile
statului; aceste reguli vizeaza numai raporturile intre parti (vanzator-cumparator si
succesorii lor in drepturi); spre exemplu: daca avocatul care a redactat contractul si a efectuat
alte acte este mandatarul ambelor parti, ele vor raspunde solidar pentru plata onorariului;
- regulile care reglementeaza raporturile partilor cu tertii, NU modifica insa reglementarea
aplicabila intre parti (art. 1305 + preved. contract.); ex: daca una din parti (contrar obligatiilor
contractuale dintre ele) plateste in intregime, va avea actiune in regres in contra celilalte parti,
deoarece obligatia ambelor parti (solidara) este prevazuta NUMAI in favoarea tertului.

Top of the Document

CONTRACTUL DE DONAŢIE

Noţiune, reglementare şi caractere juridice

1. Noţiune. Potrivit art. 801 C. civ. „Donaţiunea este un act de liberalitate prin care donatorele
dă irevocabil un lucru donatarului care-l primeşte”.
Definiţia dată donaţiei de Codul civil a fost apreciată ca „inexactă”1, deoarece ar lăsa impresia
că este vorba numai de o manifestare unilaterală de voinţă şi nu de un contract (cum este în
realitate).
Deşi incomplet definită, legiuitorul de la 1864 a conceput donaţia ca un act juridic de formaţie
bilaterală, ce presupune acordul ambelor părţi, prin care: donatorul „dă un lucru” donatarului
„care-l primeşte”.
În aceste condiţii, definim donaţia ca fiind: contractul prin care una dintre părţi, donatorul îşi
manifestă intenţia liberală (animus donandi) prin care îşi micşorează, în mod irevocabil propriul
patrimoniu cu un drept real sau de creanţă, fără a urmări să primească ceva în schimb.
Contractul de donaţie este o liberalitate deoarece prin încheierea sa patrimoniului donatorului
se micşorează cu un bun (sau un drept). Împreună cu contractele dezinteresate (de exemplu,
comodatul, mandatul, depozitul etc.) donaţia face parte din categoria actelor cu titlu gratuit.
Donaţia este totodată, o liberalitate inter vivos, deoarece se încheie şi îşi produce efectele, de
regulă, în timpul vieţii donatorului (spre deosebire de testament care este tot o liberalitate, însă
mortis causa).
Calificarea contractului drept donaţie este uneori dificilă. Ea are drept criteriu principal
intenţia liberală (animus donandi) a donatorului care „trebuie să fie temeinic ancorată în elementele
convenţiei între părţi”. În materie de liberalităţi elementul voinţei prezintă, mai mult ca oricând, o
importanţă deosebită deoarece prin aceste acte (cu caracter gratuit) dispunătorul înstrăinează bu-
nurile sale fără a primi un echivalent în schimb (cum se întâmplă de obicei).
După forma de realizare a voinţei animus donandi, donaţiile pot fi: directe (realizate cu
respectarea formei autentice), indirecte (înfăptuite pe calea unui alt act juridic decât donaţia; de
exemplu, renunţarea la un drept, remiterea de datorie, stipulaţia pentru altul) sau simulate
[deghizate sau „disimulate sub aparenţa unui act cu titlul oneros” (s.n.)]2.
Amintim în acest context şi existenţa donaţiilor de bunuri viitoare care, sunt contracte de
donaţie „făcute soţilor sau unuia dintr-înşii, prin contractul de maritagiu” (art. 932-934 C. civ.).

21
Precizăm că dispoziţiile în cauză au devenit inaplicabile ca urmare a abrogării Titlului IV din Car-
tea a III-a a Codului civil „Despre contractul de căsătorie şi despre drepturile respective ale soţilor”
prin art. 49 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei3.
Practica cunoaşte şi aşa numitele „contracte de donaţie cu clauză de întreţinere” prin care una
dintre părţi înstrăinează un bun (de regulă, un imobil), iar cealaltă parte se obligă să-l întreţină pe
tot timpul vieţii. Calificarea contractului drept „donaţie” provine din faptul că înstrăinătorul bunului
nu primeşte în schimb o sumă de bani ori un alt bun (şi îşi produce o diminuare a patrimoniului),
însă atât timp cât contractul nu are la bază intenţia liberală (ci asigurarea întreţinerii viagere) el nu
poate fi donaţie.
2. Reglementare. Donaţiile sunt reglementate îndeosebi, de Codul Civil în Cartea a III-a
intitulată “Despre diferitele moduri prin care se dobândeşte proprietatea”, în Titlul II “Despre
donaţiuni între vii şi despre testamente”, Capitolele I-IV, art. 813-855. Astfel, donaţiile au fost
reglementate alături de testamente (ca liberalităţi inter vivos şi respectiv mortis causa) şi nu
împeună cu celelalte contracte civile.
Prin dispoziţiile Legii nr. 32/1994 (modificată prin Legea nr. 204/2001) au fost numite “două
contracte noi”4, respectiv contractul de sponsorizare5 şi contractul de mecenat6.
Alte acte normative cu dispoziţii incidentale în materie sunt: Legea nr. 2/1998 privind
prelevarea şi transplantul de ţesuturi şi organe umane, Legea nr. 217/2002 pentru modificarea şi
completarea legii partidelor politice; OG nr. 37/2003 privind modificarea şi completarea OG nr.
26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii.
3. Caractere juridice.
a). Donaţia este un contract unilateral. Deşi actul juridic se încheie prin acordul celor două
părţi, numai una dintre acestea are obligaţii contractuale (donatorul).
În principiu, donatarul nu-şi asumă obligaţii faţă de donator. Se acceptă unanim însă că
donatarul trebuie să aibă o obligaţie de recunoştinţă (faţă de donator).
Obligaţia de recunoştinţă a donatarului este, în general, o obligaţie morală şi deci,
neîndeplinirea ei nu poate atrage în mod direct sancţiuni juridice.
b). Donaţia este un contract gratuit. Astfel, donatorul transmite unul sau mai multe drepturi
donatarului, fără ca acesta (din urmă) să se oblige la plata vreunui echivalent.
Ca excepţie, în cazul donaţiei cu sarcini contractul devine oneros, dar numai în limitele valorii
sarcinii. În această situaţie donaţia nu mai este unilaterală, ci în limitele sarcinii devine
sinalagmatică.
c). Donaţia este un contract solemn, deoarece este supusă formei speciale, impusă ca o
condiţie ad validitatem de art. 813 C. civ. potrivit căruia „Toate donaţiunile se fac prin act
autentic”.
Excepţie de la regula de mai sus o fac darurile manuale, care se perfectează valabil numai
prin predare, tradiţiune.
d). Donaţia este un contract translativ de proprietate. Astfel, o dată cu încheierea contractului
operează de regulă, şi transferul dreptului de proprietate de la donator la donatar.
Precizăm însă, că donaţia este translativă de proprietate numai prin natura sa, contractul
putând transmite valabil şi un alt drept (de exemplu, un alt drept real sau un drept de creanţă).
În principiu, şi în cazul donaţiei, dreptul de proprietate se transferă din momentul încheierii
contractului, dar este posibil ca părţile (solo consensu) să amâne acest moment.
Ca excepţie, amânarea transferului dreptului de proprietate nu este posibilă în cazul darului
manual, deoarece fiind un contract real, încheierea sa valabilă presupune (pe lângă acordul de
voinţă) şi tradiţiunea (predarea) bunului la momentul încheierii contractului.
3

4
5

22
 Transmiterea dreptului de proprietate de la donator la donatar produce consecinţele instituite
de dreptul comun (de exemplu, riscul pieirii lucrului va fi suportat de donatar potrivit principiului
res perit domino).

Top of the Document

Conditiile de validitate
Condiţii de fond

Pentru a fi valabil încheiată donaţia, ca orice contract, trebuie să îndeplinească condiţiile de

fond ale contractului prevăzute de art. 948 C. civ. (capacitate, consimţământ, obiect, cauză).
Originalitatea contractului (în raport cu celelalte contracte speciale) se manifestă, în acest
domeniul, printr-o regulă importantă exprimată de principiul irevocabilităţii donaţiei.

1. Capacitatea părţilor

Potrivit regulii generale, aplicabile şi contractului de donaţie, capacitatea de a contracta

constituie regula, iar incapacitatea excepţia.
Atât donatorul cât şi donatarul trebuie să aibă, la momentul perfectării contractului,
capacitatea necesară pentru a încheia acte de dispoziţie.
În cazul donaţiei încheiate între absenţi, părţile (dar mai ales donatorul) trebuie să fie
capabile atât la momentele ofertei şi acceptării, precum şi la momentul primirii comunicării
actului de acceptare7.
Incapacităţile în materie pot fi: absolute, când persoana în cauză nu poate face şi nici primi
donaţii, şi incapacităţi relative care presupun că incapabilul nu poate dona anumitor persoane şi nici
primi de la unele din ele8.
Incapacităţile la încheierea contractului de donaţie sunt expres şi limitativ prevăzute de lege.
Ele urmează a fi analizate în continuare, după cum interdicţia este de a dispune sau de a primi
donaţii.

A. Incapacităţi de a dispune prin donaţii

Sunt incapabili absolut de a dispune: minorii şi persoanele puse sub interdicţie
judecătorească.
a). Potrivit art. 129 şi art. 133 alin. 3 C. fam., minorii nu pot face donaţii nici prin
reprezentanţi legali şi nici cu autorizaţia autorităţii tutelare.
Mai mult, minorul nu poate dispune prin donaţii nici în favoarea tutorelui său, chiar după
împlinirea vârstei majoratului (dacă autoritatea tutelară nu a dat descărcare de gestiune tutorelui).
Excepţie face cazul când tutorele este însă un ascendent al minorului (art. 809 alin. 3 C. civ.).
În cazul în care minorul (minora) se căsătoreşte şi dobândeşte capacitatea de exerciţiu deplină
el va putea să încheie valabil contracte de donaţie.
În practică, se admite valabilitatea unor donaţii făcute de minori cu condiţia să reprezinte
daruri obişnuite (de exemplu, la aniversări)9.
b). Persoanele puse sub interdicţie judecătorească, fiind lipsite de capacitate de exerciţiu, nu
pot încheia valabil contracte de donaţie (cu atât mai mult cu cât, în general, nu pot contracta).

23
 De precizat că alienatul sau debilul mintal, nepus sub interdicţie, este prezumat a fi normal, iar
actele încheiate de el vor fi valabile, până când acesta va fi pus sub interdicţie (momentul de
referinţă al capacităţii persoanei fiind evident cel al încheierii contractului).
Sancţiunea nerespectării incapacităţii minorilor şi a interzişilor judecătoreşti de a dispune prin
donaţii este nulitatea absolută a actului încheiat10.

B. Incapacităţi de a primi donaţii

a). Sunt incapabili absolut de a primi donaţii: persoanele neconcepute precum şi organizaţiile
care nu au dodândit personalitate juridică.
Potrivit art. 808 alin. (1) C. civ. „este capabil de a primi prin donaţiune între vii oricine este
conceput în momentul donaţiunii”11.
Este posibil totuşi ca persoanele neconcepute să fie gratificate indirect, de exemplu, prin
gratificarea unor terţi capabili în favoarea unui copil neconceput sau prin contractul de asigurare (ca
beneficiare ale asigurării).
Tot aşa, organizaţiile care nu au dobândit personalitate juridică nu pot primi donaţii. Pentru a
primi donaţii persoana juridică trebuie să fie legal constituită, iar liberalitatea se dobândeşte numai
cu respectarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă, potrivit căruia obiectul donaţiei
trebuie să corespundă scopului organizaţiei prevăzut în actul de constituire.
Potrivit art. 33 alin. (3) din Decretul nr. 31/1954, ca excepţie, organizaţiile care nu au dobândit
personalitate juridică pot primi donaţii în cursul constituirii (de la data actului de constituire) în
vederea formării unui patrimoniu necesar funcţionării.
Nerespectarea incapacităţilor absolute de a primi donaţii este sancţionată cu nulitatea
absolută.
b). Alte categorii de persoane sunt incapabili relativ de a primi donaţii.
Potrivit art. 810 C. civ. medicii şi farmaciştii nu pot primii donaţii de la persoanele tratate
pentru boli care au produs decesul acestora. Incapacitatea se întemeiază pe o prezumţie absolută de
captaţie şi sugestie (varietăţi ale dolului), apreciindu-se consimţământul ca fiind viciat.
Pentru a opera, interdicţia trebuie să îndeplinească trei condiţii cumulative:
- donaţia trebuie să fi fost făcută în cursul unei boli de care donatorul a murit;
- moartea să fi fost cauzată de boala pentru care era îngrijit;
- tratamentul să fi avut caracter repetat sau de continuitate.
Ca excepţie de la regula de mai sus, legea declară valabile donaţiile remuneratorii făcute de
pacient medicului sau farmacistului, dacă sunt potrivite cu starea materială a acestuia,
precum şi cele făcute unei rude până la gradul IV inclusiv, cu condiţia ca donatorul să nu
aibă moştenitori în linie dreaptă, afară de cazul în care donatarul este chiar el un astfel de
erede
[art. 810 alin. (1) şi (2) C. civ.].
Potrivit art. 810 alin. (3) C. civ. „Aceleaşi reguli sunt aplicabile în privinţa preoţilor”. Este
necesar ca preotul să-l fi asistat pe bolnav şi să nu fi săvârşit un act izolat12.
Datorită faptului că incapacităţile medicilor, farmaciştilor şi preoţilor pot fi uşor ocolite prin
simulaţie, legiuitorul a intervenit arătând că „Dispoziţiile în favoarea unui incapabil sînt nule, fie
ele deghizate sub forma unui contract oneros, fie făcute în numele unor persoane interpuse” [art.
812 alin. (1)

Încălcarea dispoziţiilor prevăzute de art. 815 C. civ. atrage nulitatea relativă a donaţiei.

10

11

12

24
 Potrivit art. 816 C. civ., incapabil de a primi donaţii este şi „surdo-mutul ce nu ştie să scrie”
care poate accepta valabil o donaţie numai cu asistarea unui curator special numit de autoritatea
tutelară (cu rol de interpret al voinţei acestuia).
Sancţiunea nerespectării prevederilor art. 816 C. civ. privind incapacitatea surdo-mutului de a
primi donaţii este nulitatea relativă.
Potrivit art. 34 din Decretul nr. 31/1954, în principiu, persoanele juridice pot primi donaţii
dacă dreptul ce face obiectul donaţiei corespunde scopului stabilit în actul de constituire.
Donaţiile făcute instituţiilor bugetare (ministere sau alte instituţii centrale) urmează să fie
acceptate de ministru sau de conducătorul instituţiei centrale de stat (potrivit prevederilor
Decretului nr. 478/1954). În cazul în care donaţiile făcute statului au ca obiect un bun grevat de
sarcini acceptarea se va face numai cu avizul Ministerului Finanţelor.
Potrivit art. 7 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică bunurile donate ce urmează
a intra în domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale se acceptă de Guvern
sau de consiliul judeţean ori local (după caz).
Sancţiunea nerespectării dispoziţiilor legale privind autorizaţia dată de către organul
competent este nulitatea absolută.
În cazul altor persoane juridice (decât cele de stat) dar care au scopuri patrimoniale, donaţiile
pot fi acceptate de organelor lor de conducere fără autorizaţii prealabile. De exemplu, liberalităţile
făcute Uniunii Avocaţilor sau Uniunii Naţionale a Notarilor Publici se acceptă de consiliul Uniunii
respective potrivit Legii nr. 51/1995 sau Legii nr. 36/1995.

2. Consimţământul

Pentru că donaţia este, în primul rând un contract, ea trebuie să aibă la bază acordul de voinţă
al părţilor. Deoarece donaţia este şi o liberalitate, prin esenţa sa, acordul de voinţă trebuie să
exprime voinţa animus donandi a donatorului şi acceptarea acesteia de donatar.
În principiu, consimţământul, ca element de validitate a contractului trebuie să nu fie „dat prin
eroare, smuls prin violenţă, sau surprins prin dol”
(art. 953 C. civ.).
Îm materie de liberalităţi vicierea consimţământului se face de regulă, prin dol, manifestat sub
forma captaţiei sau sugestiei.
Sugestia constă în folosirea unor mijloace nepermise în scopul de a sădi în mintea testatorului
ideea de a face o liberalitate pe care nu ar fi făcut-o din proprie iniţiativă.
Captaţia înseamnă folosirea de manopere dolosive în scopul de a înşela buna credinţă a
testatorului pentru a-l determina să facă o liberalitate, fără de care nu ar fi făcut-o.
Contractul al cărui consimţământul este viciat se sancţionează cu nulitatea relativă.

3. Obiectul contractului

Pot forma obiectul donaţiei bunurile mobile şi imobile care deopotrivă, trebuie să
îndeplinească (potrivit dreptului comun) o serie de condiţii precum: să fie în circuitul civil, să fie
determinate sau determinabile, posibile, licite şi să existe sau să poată exista în viitor.
Excepţie de la condiţiile arătate mai sus fac: darurile manuale, care nu pot avea ca obiect
bunuri viitoare, întrucât nu sunt susceptibile de tradiţiune.
Ca şi în alte contracte transmisibile de proprietate, bunurile viitoare pot forma, în principiu,
obiectul donaţiei, cu excepţia moştenirilor nedeschise care nu pot fi înstrăinate, sub sancţiunea
nulităţii absolute (art. 702 C. civ.).
Când bunul este individual determinat, donatorul trebuie să aibă calitatea de proprietar.
Dacă obiectul donaţiei este lucrul altuia, donaţia este nulă absolut.
25
 4. Cauza

Scopul pentru care donatorul transferă, cu titlul gratuit, proprietatea sau un alt drept
patrimonial altei persoane trebuie să fie real, licit şi moral. În caz contrar, donaţia nu poate fi valabil
încheiată (pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 948 C. civ.).
Donaţia care are o cauză (scop) ce contravine legii sau bunelor moravuri ori ordinii publice
este nulă absolut. Dovada cauzei ilicite incubă celui care o pretinde şi fiind o chestiune de fapt,
poate fi făcută prin orice mijloace de probă.
Cauza donaţiei cuprinde două elemente: intenţia de a gratifica şi motivul determinant.
Intenţia de a gratifica constă în transmiterea dreptului de proprietate asupra unui bun sau altui
drept real ori de creanţă, cu titlu gratuit. Voinţa de a gratifica a donatorului este un element abstract,
obiectiv, invariabil şi comun tuturor contractelor de donaţie. Evident, că intenţia de a gratifica este
strâns legată de consimţământul liber exprimat al donatorului.
Motivul determinant este scopul practic urmărit de donator, element subiectiv, variabil şi
concret în fiecare contract de donaţie.

5. Principiul irevocabilităţii speciale. Excepţii

1. Potrivit art. 969 C. civ. “Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile
contractante”. Cu alte cuvinte orice contract valabil încheiat este şi irevocabil (neputând fi desfăcut
sau desfiinţat prin manifestarea de voinţă a unei singure părţi). Astfel, putem spune că donaţia (ca şi
celelalte contracte civile) este irevocabilă, în primul rând, în temeiul dreptului comun (pentru că
este un contract).
Irevocabilitatea donaţiei nu este însă, numai una generală, comună tuturor contractelor, ci şi o
irevocabilitate, proprie, specială acestui contract, derivată din calitatea sa, distinctă de celelalte
contracte, de liberalitate. Acesta este şi sensul dispoziţiilor art. 801 C. civ. potrivit cărora donaţia
este “un act de liberalitate prin care donatorele dă irevocabil un lucru donatarului”(s.n.).
În literatura de specialitate, irevocabilitatea specială a donaţiei a fost adesea exprimată prin
adagiul “Donner et retenir ne vaut”.
Irevocabilitatea donaţiei este, în consecinţă specială, deoarece priveşte nu numai efectele
contractului, dar şi natura intrinsecă a contractului. Pentru aceste considerente, în doctrină
irevocabilitatea donaţiei a fost supranumită şi „irevocabilitate de gradul doi”.
Irevocabilitatea se justifică prin ocrotirea intereselor donatorului, garantarea dreptului de
proprietate dobândit de donatar, precum şi pentru protejarea intereselor terţilor ce intră în raporturi
juridice cu acesta din urmă şi în consecinţă, contribuie la siguranţa circuitului civil (art. 801, art.
822, art. 823, art. 824 C. civ.).
Părţile nu pot include în contract clauze care să contravină irevocabilităţii donaţiei, astfel că
orice condiţie incompatibilă cu esenţa sa va atrage nulitatea absolută a contractului, cu specificaţia
că nulitatea va lovi întreg contractul şi nu numai clauza nepermisă.
Nulitatea absolută a unei clauze incompatibile irevocabilităţii donaţiei poate fi invocată de
orice persoană, cu excepţia succesorilor în drepturi ai donatorului care, după ce au confirmat,
ratificat sau executat voluntar donaţia nu o mai pot invoca pentru a solicita restituirea bunului
[art. 1167 alin. (3) C. civ.].
Facem precizarea că nu orice clauze contractuale sunt incompatibile cu principiul
irevocabilităţii donaţiilor, ci numai cele care afectează în esenţă dobândirea dreptului transmis
donatarului. De exemplu, pot fi inserate clauze privind: transmiterea bunului la un termen
ulterior încheierii contractului, reţinerea uzufructului viager de către donator sau plata unor
datorii determinate etc.
26
 Potrivit art. 825 alin. (1) şi (2) C. civ., „Donatorul poate stipula întoarcerea bunurilor dăruite”
în caz de predeces al donatarului ori al acestuia şi al descendenţilor lui, dar numai în favoarea sa,
nu şi a altei persoane. Această clauză conţine o condiţie rezolutorie cauzală (permisă de lege), care
nu depinde de voinţa donatorului, ci de hazard (art. 1005 C. civ.).

A. Clauze incompatibile cu principiul irevocabilităţii donaţiilor.

a). „Este nulă orice donaţiune făcută în condiţii a căror îndeplinire atârnă numai de
voinţa donatorului” (art. 822 C. civ.).
Donaţia este nulă, chiar dacă condiţiile sunt simple potestative. Aceasta deoarece donaţia este o
liberalitate, regimul său juridic fiind diferit de contractele cu titlu oneros (care devin nule numai
dacă sunt afectate de condiţii potestative pure).
b). Potrivit art. 824 C. civ. donaţia este nulă dacă donatorul şi-a rezervat dreptul de a dispune
de bunurile liberalităţii şi după perfectarea contractului (chiar dacă a murit fără a fi dispus de ele).
Tot nulă absolut este şi donaţia ce reprezintă o substituţie fideicomisară (caz în care donatorul
a desemnat un instituit cu obligaţia de a păstra, conserva şi remite bunul la moartea sa unei alte
persoane, numită substituit - art. 803 C. civ.).
c). Este nulă şi donaţia prin care donatarul a fost obligat la plata unor datorii viitoare şi „care
nu existau la epoca donaţiunii sau care nu erau arătate în actul de donaţiune” (art. 823 C. civ.).
Sancţiunea s-a impus pentru a nu permite donatorului revocarea indirectă a donaţiei prin
crearea de datorii posterioare, până la valoarea donaţiei făcute.
d). Donaţia care conţine o clauză de denunţare unilaterală a contractului (de către donator) este
de asemenea nulă, deoarece reprezintă o condiţie pur potestativă.
Rezultă că donaţia face excepţie de la regula potrivit căreia nimic nu se poate opune ca părţile
să prevadă în contract o clauză de denunţarea acestuia.
B. Clauze compatibile cu principiul irevocabilităţii donaţiei.
a). Donaţia poate fi afectată de un termen. Clauza este permisă deoarece termenul, ca
modalitate a actului juridic, nu afectează dobândirea dreptului transmis, ci numai exerciţiul
acestuia.
b). Donaţia poate fi afectată şi de o condiţie, însă aceasta trebuie să fie exclusiv cauzală şi
mixtă.
c). Donaţia poate stipula plata datoriilor prezente (deci cu dată anterioară încheierii
contractului).
d). Potrivit art. 825 C. civ. „Donatorul poate stipula întoarcerea bunurilor dăruite, atât în cazul
când donatarul ar muri înaintea lui, cât şi în cazul când donatarul şi descendenţii săi ar muri înaintea
sa”.
De menţionat că stipulaţia „nu se poate face decât în favoarea donatorului” [art. 825 alin. (2)
C. civ.].
Stipulaţia în favoarea donatorului reprezintă o condiţie cauzală rezolutorie.
2. Revocabilitatea donaţiilor între soţi. Prin excepţie de la principiul irevocabilităţii speciale a
donaţiilor, donaţiile între soţi (art. 937 C. civ.) şi donaţiile “între vii pentru bunurile viitoare” (art. 821
C. civ.) sunt revocabile.
De menţionat că doctrina este unanimă în a aprecia că revocarea donaţiilor între soţi este
singura excepţie veritabilă de la principiul irevocabilităţii speciale a donaţiei.
Potrivit art. 937 alin. (1) C. civ. „Orice donaţiune făcută între soţi în timpul maritagiului este
revocabilă”.
Donaţiile având ca obiect bunurile proprii sunt permise între soţi. Ca urmare a liberalităţii inter
vivos, bunurile proprii ale unui soţ (donator), devin bunuri proprii ale celuilalt soţ-donatar (fără a se
putea stipula intrarea acestora în comunitatea lor de bunuri, „ceea ce însemnă prefacerea dreptului
de proprietate exclusivă a soţului donator într-un drept de proprietate devălmaşă a ambilor soţi”).
27
 Revocarea donaţiei dintre soţi se poate realiza prin voinţa unilaterală a soţului donator,
indiferent de forma în care s-a efectuat donaţia (act autentic, donaţie indirectă sau dar manual).
Dreptul de a revoca liberalitatea inter vivos, este de esenţa donaţiilor făcute între soţi.
Dreptul soţului-donator de a revoca donaţia poate fi exercitat oricând în timpul căsătoriei sau
după încetarea acesteia (sau chiar după moartea soţului donatar, împotriva moştenitorilor celui
gratificat).
Donaţia între soţi devine definitivă şi irevocabilă după moartea donatorului. Ca excepţie, după
moartea donatorului moştenitorii acestuia vor putea cere revocarea donaţiei, dar pentru cauze legale
(neexecutarea sarcinii sau pentru ingratitudinea donatarului).
Revocarea donaţiei dintre soţi operează prin simpla manifestare de voinţă a soţului donator
(care nu este ţinut de a o şi motiva). Voinţa soţului donator de revocare a donaţiei poate fi
manifestată expres, prin solicitarea restituirii lucrului, dar şi tacit (de exemplu, în cazul în care
donatorul instituie un legat cuprins într-un testament cu privire la lucrul respectiv, în favoarea unei
terţe persoane).
Soţul donator nu are posibilitatea ca prin actul de donaţie sau printr-un alt act juridic să
renunţe la dreptul de revocare, deoarece revocabilitatea donaţiilor între soţi este de ordine publică.
Donaţiile între soţi sunt revocabile pentru „ca soţul, nevoit să ceară desfacerea căsătoriei din
culpa celuilalt soţ, să poată revoca şi donaţiile făcute înainte de intervenirea cauzelor care
determină desfacerea căsătoriei”.
Ca efect al revocării donaţiei, bunurile în cauză redevin bunuri proprii ale soţului donator.
În doctrină se aminteşte uneori şi despre un al doilea caz de revocabilitate a donaţiei, avându-
se în vedere prevederile art. 821 C. civ. potrivit căruia „Donaţiunea între vii pentru bunurile viitoare
este revocabilă” (s.n.).
Donaţia de bunuri viitoare (ce are ca obiect bunuri pe care donatorul le va lăsa, la moartea sa,
donatarului) este de asemenea, revocabilă prin esenţa sa. Dacă însă donatarul moare înaintea
donatorului, donaţia de bunuri viitoare devine caducă.
Precizăm că donaţia de bunuri viitoare nu constituie un pact asupra unei succesiuni viitoare
(prohibit de lege şi sancţionat cu nulitatea absolută).
Donaţia “între vii de bunuri viitoare” (prevăzută de art. 821 C. civ.) este rar întâlnită în
practică şi prezintă în consecinţă, un interes pur teoretic. Din aceste considerente literatura de
specialitate s-a ferit să o asimileze unei “veritabile excepţii” de la principiul irevocabilităţii
donaţiilor.
Top of the Document

Condiţii de formă.

§ 1. Principiul solemnităţii donaţiei

Potrivit art. 813 C. civ. „Toate donaţiile se fac prin act autentic”; rezultă că donaţia este un
contract solemn (înscrisul autentic fiind cerut ca element esenţial de valabilitate a contractului şi nu
ca mijloc de probă). Astfel, donaţia se prezintă ca o excepţie de la principiul consensualismului
(caracteristic dreptului obligaţional).
Solemnitatea donaţiei nu însemnă însă, numai o simplă formă de prezentare a voinţei liberale
(animus donandi). Ea are o semnificaţie mai profundă, ţinând de natura extrinsecă a acestui
contract.
În acelaşi sens, s-a opinat că forma solemnă (autentică) a donaţiei reprezintă şi “o măsură de
protecţie a voinţei donatorului, care dispune în mod actual şi irevocabil de un drept în favoarea unei
alte persoane”, fără echivalent.

28
 Putem afirma astfel, că între principiul irevocabilităţii speciale şi principiul solemnităţii (ca
elemente principale de fond şi respectiv, de forma) există o strânsă şi inseparabilă legătură care
împreună, fac din donaţie “cel mai special contract” (dintre cele civile speciale).
Din acest considerent, forma solemnă nu constituie numai un simplu (şi comun) caracter al
contractului, ci putem vorbi de mai mult şi anume, despre principiul solemnităţii donaţiei.
Nerespectarea formei autentice atrage nulitatea absolută a contractului. Pentru ca liberalitatea
inter vivos să producă totuşi efecte „ea trebuie să se refacă în formele legiuite” (art. 1168 C. civ.).
Deoarece forma solemnă este cerută imperativ (ad validitatem); dovada existenţei contractului
de donaţie nu poate fi făcută cu martori (chiar dacă există un început de dovadă scrisă).
Nulitatea donaţiei pentru lipsa formei autentice poate fi invocată de orice persoană sau de
instanţă, din oficiu (neputând fi înlăturată în nici un fel).
Nerespectarea formei donaţiei nu poate fi acoperită ulterior prin confirmare de către donator
(art. 1168 C. civ.).
În schimb, s-a admis că după moartea donatorului, nulitatea donaţiei pentru viciul de formă
poate fi acoperită prin confirmare, ratificare sau executare voluntară, de către moştenitorii dona-
torului.
În cazul în care donaţia se încheie prin mandatar, împuternicirea specială a acestuia trebuie să
aibă tot formă autentică, asemenea actului ce urmează a fi încheiat prin reprezentant (contractul de
donaţie).
Când donaţia se încheie între absenţi, prin ofertă şi acceptare separate, ambele acte trebuie să
fie făcute în formă autentică (sub sancţiunea nulităţii absolute). De menţionat, că acceptarea
donaţiei trebuie să aibă loc în timpul vieţii donatorului, în caz contrar oferta fiind caducă [art. 814
alin. (2)
C. civ.].
Acceptarea donaţiei trebuie făcută personal de donatar şi notificată donatorului, în limitele
termenului stabilit de acesta, iar dacă nu s-a fixat un termen, înainte de revocarea ofertei [în timpul
vieţii lui şi înainte de a deveni incapabil - art. 814 alin. (2) C. civ]. Notificarea acceptării, neavând
caracter personal, poate fi făcută şi de către alte persoane (de exemplu moştenitorii donatarului)
Potrivit art. 827 C. civ. „Orice act de donaţiune de mobile este valabil numai pentru obiectele
trecute într-un act estimativ subsemnat de donator şi donatar”. Deci, legea cere, în cazul donaţiei de
bunuri mobile existenţa, drept condiţie de valabilitate a contractului, a unui stat estimativ. Acesta
trebuie să cuprindă descrierea fiecărui bun donat în parte, inclusiv valoarea lui.
Statul (actul) estimativ poate fi cuprins în înscrisul constatator al contractului de donaţie sau
poate fi un înscris separat, ataşat contactului principal. De menţionat că actul estimativ poate fi şi
sub semnătură privată (nu neapărat înscris autentic), el trebuind însă, să fie semnat de ambele părţi
contractante. Sunt scutite de formalitatea actului estimativ donaţiile indirecte şi darurile manuale.

Top of the Document

2. Donaţiile simulate (deghizate), donaţiile indirecte şi darurile de nuntă

Doctrina şi practica au recunoscut existenţa unor donaţii “scutite de formalismul art. 813 c.
civ.” precum: donaţiile deghizate, donaţiile indirecte şi darurile manuale, care sunt astfel, excepţii
de la principiul solemnităţii donaţiilor.
1. Donaţia deghizată este o donaţie simulată care, sub aparenţa unui contract cu titlu oneros,
ascunde natura gratuită a unui contract secret. De exemplu, deşi printr-un contract public de
vânzare-cumpărare se înstrăinează o casă, în fapt dreptul de proprietate se transmite cu titlu gratuit.
În acest caz, deşi părţile contractante recunosc existenţa unui preţ, acesta nu există în realitate
(nefiind datorat).
29
 Donaţiile deghizate sunt valabile, simulaţia nefiind, în principiu, sancţionată cu nulitatea. Dacă
însă, deghizarea este frauduloasă contractul este nul.
În ceea ce priveşte respectarea condiţiilor de fond, s-a apreciat unanim că actul care deghi-
zează donaţia (cel aparent) trebuind să întrunească toate cerinţele prevăzute de lege (în materie de
donaţii).
În doctrină şi în practică s-a pus însă întrebarea: ce formă trebuie să îmbrace contractul care
deghizează o donaţie, forma cerută în general pentru valabilitatea contractelor sau forma specială
(autentică) impusă de art. 813 C. civ. pentru donaţii ?
Unii autori au susţinut cerinţa formei autentice a donaţiei deghizate, motivând că renunţarea la
cerinţa solenităţii este în contradicţie cu dispoziţiile imperative ale art. 813 C. civ., care prevăd că
„toate donaţiile se fac prin act autentic”, (prin aceasta înţelegându-se atât donaţiile declarate de
părţi, cât şi cele deghizate).
Practica judiciară şi o parte importantă a doctrinei a susţinut că este suficient să fie îndeplinite
condiţiile de formă cerute de lege pentru contractul care deghizează donaţia (actul aparent). În acest
sens, în exemplul de mai sus, vânzarea aparentă a casei (construcţie) în formă consensuală (deci
fără respectarea formei autentice) a fost valabil încheiată.
Ne raliem opiniei exprimate de practica judiciară şi a autorilor, potrivit căreia forma donaţiei
deghizate este aceea cerută de lege pentru actul aparent.
Susţinem soluţia de mai sus, pe considerentul (unanim acceptat) că, dacă sunt întrunite
condiţiile de validitate a contractului ostensibil (aparent) simulaţia (deghizarea) este valabilă. De
asemenea, deşi formularea art. 813 este la prima vedere, imperativă (“Toate donaţiie…”s.n) însuşi
legiuitorul a admis anumite derogări directe sau implicite (a se vedea art. 812, 845, 940 etc.). Tot
aşa, apreciem că nu se poate susţine concomitent, pe de o parte că donaţia deghizată este o excepţie
de la principiul solemnităţii, iar pe de altă parte că forma trebuie să fie (musai) cea autentică.
Proba deghizării se face potrivit regulilor din materia simulaţiei: părţile contractante, precum
şi succesorii lor universali sau cu titlu universal o pot face cu un contra înscris sau cu început de
dovadă scrisă (completat cu martori sau prezumţii), iar terţii o pot face prin orice mijloc de probă
(deoarece pentru ei, simulaţia este un simplu fapt).`
În acelaşi context, adăugăm că dispoziţiile art. 845 C. civ. instituie o prezumţie relativă de do-
naţie deghizată în favoarea moştenitorilor rezervatari ai donatorului, în caz de înstrăinare cu titlu
oneros sub forma unei rente viagere sau cu rezerva dreptului de uzufruct, către un moştenitor în
linie dreaptă directă care să fi consimţit la încheierea actului.
Donaţia prin interpunere de persoane este tot o donaţie simulată, asemănătoare donaţiei
deghizate, care însă are un obiect diferit. Astfel, dacă în cazul donaţiei deghizate simulaţia vizează
natura gratuită a contractului, în cazul interpunerii de persoane simulaţia priveşte persoana
donatarului.
În practică, această formă de simulaţie este întâlnită când se doreşte gratificarea unei persoane
incapabile de a primi o donaţie, caz în care, contractul (public) se încheie cu o persoană interpusă.
Având în vedere că obiectul simulaţiei este persoana donatarului şi nu operaţiunea juridică
efectuată de părţi, problema formei ce trebuie respectată la încheierea contractului nu mai este
importantă, deoarece contractul încheiat cu persoana interpusă este o donaţie (evident supusă
prevederilor
art. 813 C. civ.).
Potrivit art. 812 C. civ. dispoziţiile în favoarea unui incapabil sunt nule, „fie ele deghizate sub
forma unui contract oneros, fie făcute în numele unor persoane interpuse”. Sunt considerate
persoane interpuse: tatăl, mama, copii şi descendenţii, precum şi soţul persoanei incapabile [art. 812
alin. (2) C. civ.].
Potrivit art. 940 alin. (2) C. civ. sunt interzise, sub sancţiunea nulităţii absolute, donaţiile
deghizate între soţi, ori făcute prin persoane interpuse, chiar dacă nu aduc atingere rezervei

30
succesorale. Dispoziţia este raţională, având în vedere caracterul revocabil al donaţiilor între soţi şi
esenţa acestora (uşor de eludat prin simulaţie).
Prin art. 941 C. civ. se instituie, de asemenea, o prezumţie de interpunere pentru copiii soţului
donatar, din altă căsătorie, din afara căsătoriei ori adopţie şi rudele în linie directă sau colaterală,
până la gradul patru inclusiv, cu condiţia ca, în momentul încheierii contractului de donaţie, soţul
donatar să aibă (real) vocaţie succesorală utilă la moştenirea acestora.
Top of the Document
2. Donaţiile indirecte. Donaţiile indirecte sunt acte juridice fundamentate pe intenţia de a gra-
tifica (animus donandi), dar înfăptuite pe calea unui alt act juridic, diferit de contractul de donaţie.
Spre deosebire de donaţia deghizată, în care contractul aparent nu corespunde voinţei reale a
părţilor (fiind fictiv), în cazul donaţiei indirecte, actul perfectat (prin care se realizează o
liberalitate) este cel voit de părţi.
Strict juridic, donaţiile indirecte sunt liberalităţi efectuate pe calea altor acte juridice
(neasimilate sensului comun dat contractului de donaţie).
Pentru acest considerent donaţiile indirecte nu sunt supuse regulilor de formă cerute de lege
pentru validitatea donaţiei, fiind o excepţie de la principiul solemnităţii donaţiei. În schimb, dona-
ţiile indirecte sunt supuse regulilor de fond la care este supusă această liberalitate.
Actele juridice prin care se realizează donaţii indirecte sunt numeroase, însă cele mai uzitate
sunt: renunţarea la un drept, remiterea de datorie şi stipulaţia în favoarea unei terţe persoane.
A. Renunţarea la un drept constituie o donaţie indirectă ori de câte ori se fundamentează pe
animus donandi13. De exemplu, renunţarea uzufructuarului la dreptul său de uzufruct pentru a
întregi dreptul nudului proprietar, renunţarea comoştenitorului la drepturile sale succesorale pentru
a profita celorlalţi moştenitori etc.
De menţionat că între renunţare şi donaţie (ca instituţii de drept civil) există un raport juridic
de interdependenţă, în care însă donaţia este de fapt un simplu accesoriu al operaţiei principale
(care este renunţarea).
Pentru a produce efectele unei donaţii indirecte renunţarea trebuie să fie însă, pur abdicativă,
deoarece dacă s-ar face, de exemplu, în favoarea unuia dintre comoştenitorii existenţi, prin acesta s-
ar realiza practic, o acceptare a moştenirii şi o transmitere a acesteia către persoana avută în vedere.
Per a contrario, dacă renunţarea ar fi translativă de drepturi (şi nu pur abdicativă) actul juridic
trebuie să îmbrace forma autentică prevăzută de art. 813 şi art. 814 C. civ. pentru donaţii.
B. Remiterea de datorie constituie un mijloc voluntar de stingere a unei obligaţii şi reprezintă
renunţarea cu titlu gratuit a creditorului la valorificarea unui drept de creanţă pe care o are
împotriva debitorului său.
Renunţarea creditorului la valorificarea dreptului său nu este un act unilateral, ci un contract,
în sensul că presupune acceptarea din partea debitorului. Efectul principal al încheierii contractului
este stingerea raportului de obligaţie. Drept consecinţă, debitorul realizează un folos gratuit, o
îmbogăţire care corespunde cu valoarea creanţei ce ar trebui să o plătească creditorului.
Când remiterea de datorie se realizează prin acte între vii, ea poate fi făcută prin orice formă:
scrisă, verbală sau chiar tacită (atunci când rezultă din anumite fapte ale creditorului), deci nu este
supusă formei autentice.
Remiterea de datorie poate fi făcută şi pentru moarte, printr-un legat, pe care debitorul poate
sau nu să-l accepte (caz în care trebuie să îmbrace formele cerute de lege pentru testamente).
În ceea ce priveşte proba remiterii de datorie, aceasta urmează regulile de dovadă ale actelor
juridice stipulate în art. 1191 şi urm. C. civ. Astfel, creditorul poate elibera debitorului o chitanţă
prin care recunoaşte efectuarea plăţii, deşi în realitate plata nu s-a făcut.
C. Stipulaţia în favoarea unei terţe persoane este un contract prin care o persoană numită
promitent se obligă faţă de altă persoană numită stipulant să execute o anumită prestaţie în folosul
13

31
unei terţe persoane numită beneficiar, care nu participă şi nici nu este reprezentată la încheierea
contactului.
Stipulaţia în favoarea unei terţe persoane făcută cu intenţia de a gratifica (donandi causa),
reprezintă tot o donaţie indirectă.
Atunci când stipulaţia în favoarea unei terţe persoane este o donaţie indirectă ea este scutită de
forma solemnă impusă donaţiilor.
Aplicaţiile practice ale stipulaţiei pentru altul sunt: contractul de rentă viageră în folosul unui
terţ, donaţia cu sarcină în folosul unei terţe persoane, contractul de asigurare asupra vieţii,
contractul de asigurare de răspundere civilă etc.
De precizat că, dacă stipulaţia făcută donandi causa este prevăzută în cadrul unei donaţii
directe (donaţie dublă făcută printr-un singur act juridic), contractul va fi guvernat de regulile
aplicabile donaţiilor (formă autentică etc.). Numai în privinţa sarcinii stipulate, care este o donaţie
indirectă grefată pe o donaţie directă, se vor aplica regulile specifice stipulaţiei pentru altul (în prin-
cipal, lipsa formei solemne)14.
Top of the Document
3. Darurile manuale. Darul manual este o donaţie realizată prin tradiţiunea bunului mobil
corporal transmis de la dispunător la gratificat, în baza acordului de voinţă al părţilor contractante.
Darul manual reprezintă forma cea mai simplă de donaţie, impunând doar tradiţiunea unui
mobil donat (pe lângă acordul de voinţă, indispensabil încheierii contractului).
Darul manual este exceptat de la condiţiile de formă impuse donaţiei propriu-zise, dar este
supus aceloraşi condiţii de fond ale acesteia. El reprezintă o excepţie atât de la principiul
consensualismului instituit de art. 971 C. civ., dar şi de la principiul solemnităţii instituit de art. 813
C. civ.
Darul manual face parte din categoria contractelor reale, a căror valabilitate este recunoscută
în dreptul nostru de art. 644 C. civ.
Tradiţiunea bunului donat de la donator la donatar este de esenţa acestei varietăţi de donaţie. Ca
excepţie, darul manual operează prin simplul acord de voinţă al părţilor contractante, atunci când
pentru un motiv sau altul, obiectul acestuia se află deja în mâinile donatarului (la momentul
perfectării contractului).
Obiectul darului manual poate consta numai în bunuri mobile corporale, susceptibile de
tradiţiune de manu ad manu (cărora le sunt asimilate titlurile la purtător şi biletele de bancă,
întrucât încorporează valoarea creanţei şi pot fi transmise prin tradiţiune).
Bunurile imobile, precum şi mobilele incorporale (drepturi de creanţă, drepturi de creaţie
intelectuală, fond de comerţ etc.) nu pot forma obiectul unui dar manual, pentru că nu sunt
susceptibile de a fi transferate şi dobândite printr-o predare şi primire efectivă. Nu pot forma
obiectul darului manual nici bunurile viitoare, pentru simplul motiv că neexistând, nici nu pot fi
predate.
Sumele de bani consemnate la C.E.C. vor putea fi obiect al darului manual în condiţiile în care
lichidarea libretului C.E.C. al donatorului, concomitent cu constituirea soldului livretului emis pe
numele donatarului „au semnificaţia juridică a unei donaţii”. Deci, depunerea unei sume de bani la
C.E.C. pe numele unei alte persoane, poate face obiectul darului manual, cu condiţia să nu se fi
făcut cu alt titlu (de exemplu, plata unei datorii).
În consecinţă, simpla predare a unui libret C.E.C. altei persoane, nominalizat pe numele
donatorului (şi netransferat pe numele donatarului), nu constituie dar manual, deoarece nu s-a
transferat proprietatea sumelor de bani asupra celui căruia i s-a predat libretul nominativ.
Dovada darului manual poate fi făcută, în principiu, prin orice mijloc de probă (fiind o
chestiune de fapt). Ca excepţie, donatorul şi succesorii săi pot proba darul manual, numai printr-un

14

32
înscris sau început de dovadă scrisă, completată cu martori sau prezumţii, conform regulilor
generale în materie de probe (art. 1191 şi urm. C. civ.).
Donatorul-posesor nu are nevoie de dovadă scrisă (fiind prezumat proprietar în baza art. 1909
C. civ).
Darurile de nuntă constituie una dintre cele mai cunoscute categorii de daruri manuale15
având în vederea tradiţia potrivit căreia, cu ocazia căsătoriei, părinţii obişnuiesc să-şi înzestreze
copiii cu bunuri sau alte valori, de natură a constitui, pentru început, patrimoniul comun al soţilor.
Aceste bunuri sunt dăruite, de regulă, după oficierea căsătoriei, cu ocazia serbării nunţii, ceea
ce face ca ele să constituie bunuri comune ale soţilor (deoarece se presupune că a existat intenţia
donatorului ca ele să intre în comunitatea de bunuri a soţilor).
În schimb, donaţia făcută de părinţii unuia dintre soţi, după serbarea nunţii, califică bunul
drept bun propriu. Soluţia îşi are temeiul în prevederile art. 31 lit. b) C. fam. (excepţie de la regulă)
potrivit cărora bunurile dobândite în timpul căsătoriei prin donaţie sunt bunuri proprii (cu excepţia
cazului când donatorul a prevăzut că ele vor fi comune).
În doctrină s-a admis însă că darurile obişnuite au un regim derogatoriu de la dreptul comun,
neintrând sub incidenţa excepţiei prevăzute de art. 31 lit. b) C. fam., şi în consecinţă devin bunuri
comune ale soţilor (potrivit regulii instituite de art. 30 C. fam.). În susţinerea punctului de vedere de
mai sus s-au invocat prevederile art. 759 C. civ., potrivit cărora darurile obişnuite nu sunt supuse
raportului donaţiilor.
De menţionat însă, că celelalte donaţii reprezentând sume mari de bani sau alte bunuri de
mare valoare, devin bunuri proprii [potrivit art. 31 lit. b) C. fam.], chiar dacă sunt făcute cu ocazia
serbării nunţii şi de către persoane care nu sunt părinţii unuia dintre soţi (cu excepţia cazului în care
donatorul a dorit ca bunurile respective să devină comune).
Top of the Document

Efectele contractului de donaţie

Principalul efect (legal) al contractului de donaţie este transmiterea dreptului de proprietate

de la donator la donatar (consecinţă a caracterului translativ de proprietate al donaţiei).
Deşi, prin natura sa donaţia transmite dreptul de proprietate, este posibil ca dreptul transmis cu
titlu gratuit să fie un alt drept real (decât dreptul de proprietate) sau un drept de creanţă. În acest din
urmă caz, operaţia juridică se va analiza ca o cesiune de creanţă cu titlu gratuit, căreia i se vor apli-
ca regulile prevăzute de art. 1391 şi urm. C. civ. (cu derogările corespunzătoare naturii gratuite a
transferului).

1. Obligaţiile donatorului

Principala obligaţie (personală) a donatorului este predea bunului donat donatarului. Predarea
bunului are semnificaţia transmiterii materiale a lucrului şi se poate face ulterior încheierii
contractului, potrivit clauzelor contractuale.
Dacă părţile au convenit ca bunul donat să fie păstrat de donator şi după perfectarea
contractului, acesta va răspunde pentru pieirea sau deteriorarea bunului, dar numai dacă a survenit
din culpa sa (pentru celelalte cazuri răspunderea fiind a donatarului-proprietar). Evident că, dacă
bunul donat este un dar manual, întotdeauna donatarul va răspunde de pieirea lucrului în calitatea sa
de proprietar.
Având în vedere caracterul gratuit al contractului, în principiu, donatorul nu are şi obligaţia
de a-l garanta pe donatar pentru evicţiune sau pentru viciile ascunse [art. 828 alin. (1) C. civ.].

15

33
 Ca excepţie de la regula de mai sus, donatorul datorează totuşi, garanţie pentru evicţiune în
următoarele cazuri:
a) când a promis expres garanţie pentru evicţiune [art. 828 alin. (2)
C. civ.];
b) când evicţiunea provine dintr-un fapt personal [art. 828 alin. (3)
C. civ.];
c) când donaţia este cu sarcini, în limitele valorii acestora [art. 828 alin. (3) C. civ.].
Tot ca excepţie, donatorul datorează garanţie pentru viciile bunului donat, în următoarele
cazuri:
a) când s-a obligat expres în acest sens;
b) când viciile ascunse cunoscute de donator au pricinuit un prejudiciu donatarului;
c) când donaţia este cu sarcini, în limitele valorii acestora.

2. Obligaţiile donatarului

Atunci când donaţia este pur gratuită (neafectată de vreo sarcină), donatarul nu are nici o
obligaţie faţă de donator (contractul fiind unilateral).
În cazul de mai sus, donatarul are, cel mult o obligaţie imperfectă, de recunoştinţă (morală)
care, dacă este încălcată poate duce implicit, în anumite condiţii, la revocarea donaţiei pentru
ingratitudine (art. 831 C. civ.).
Dacă donaţia este sub modo (cu sarcini), donatarul are obligaţia de a executa sarcina, întocmai
ca debitorii din contractele sinalagmatice deoarece, în caz contrar, donaţia poate fi revocată.

3. Efectele donaţiei faţă de terţi

Prin caracterul său translativ de proprietate, contractul de donaţie, produce efecte directe, doar
între părţile contractante.
Pentru ca donaţia să producă efecte şi faţă de terţi este necesară îndeplinirea formelor de
publicitate.
Când bunul donat este un mobil corporal opozabilitatea se realizează prin transmiterea
posesiei bunului respectiv (art. 972 şi art. 1909 C. civ.).
Dacă obiectul donaţiei este un drept de creanţă opozabilitatea faţă de terţi se realizează numai
prin notificarea cesiunii către debitorul cedat ori prin acceptarea ei de către acesta printr-un act
autentic (art. 1393 C. civ.).
În cazul în care obiectul donaţiei este un imobil, contractul devine opozabil terţilor din
momentul transcrierii dreptului în cartea funciară (art. 818 C. civ. şi art. 22 din Legea nr. 7/1996 a
cadastrului şi publicităţii imobiliare).
Transcrierea în cartea funciară poate fi cerută, în primul rând de donatar, deoarece el este cel
mai interesat să preîntâmpine dobândirea aceluiaşi drept de către terţi. Pot de asemenea să ceară
transcrierea: mandatarul donatarului, tutorele, ascendenţii minorului donatar şi chiar donatorul.
Potrivit art. 820 C. civ. anumite persoane, cum sunt: tutorii care îi reprezintă pe minori sau pe
interzişi sunt obligate să solicite transcrierea donaţiei, sub sancţiunea acoperirii daunelor create
persoanelor fără capacitate, prin inacţiunea lor.
Art. 819 C. civ. prevede dispoziţii derogatorii în materie (faţă de publicitatea actelor cu titlu
oneros), în sensul că lipsa transcrierii poate fi invocată de orice persoană interesată, dar în primul
rând de cei care au primit de la înstrăinător proprietatea bunului, creditorii ipotecari asupra bunului
donat şi succesorii cu titlu particular ai donatorului.
Nu pot invoca lipsa transcrierii donaţiei: donatorul şi succesorii săi universali sau cei cu titlu
universal, precum şi reprezentanţii legali sau convenţionali ai donatarului, deoarece aceştia erau
obligaţi să ceară transcrierea actului.
34
 Potrivit art. 37 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare
dobânditorul de bună-credinţă al unui drept real (prin donaţie sau legat), ce şi-a înscris dreptul în
cartea funciară va simţi pe deplin efectele publicităţii imobiliare “decât în termen de 10 ani, socotiţi
din ziua când s-a înregistrat cererea lor de înscriere” (după prescripţia acţiunii în rectificare).

Top of the Document

Cauzele legale de revocare a donaţiilor

Donaţiile sunt, prin esenţa lor, în principiu, irevocabile.

După cum am văzut anterior, ca excepţie de la principiul irevocabilităţii, donaţiile sunt
revocabile în două cazuri. Este cazul donaţiilor între soţi (art. 937 C. civ.) şi a donaţiilor de bunuri
viitoare (art. 821 C. civ.).
Codul civil (art. 829) prevede şi alte trei cazuri în care donaţia “se revocă” (pentru
neexecutarea sarcinii, pentru ingratitudine, şi pentru naşterea unui copil), cunoscute în doctrină
drept “cauze legale de revocare a donaţiilor”.
Doctrină este unanimă în a aprecia că cele trei cauze legale de revocare nu sunt excepţii de la
principiul irevocabilităţii donaţiei, deoarece nu depind exclusiv de voinţa donatorului16.
Elementul care a creat confuzii în cazul excepţiilor de la principiul irevocabilităţii donaţiilor a
fost folosirea improprie a termenului de “revocare” în art. 829. Precizăm că cele trei cazuri de
“revocare legală” prevăzute de legiuitor sunt în fapt, cazuri de rezoluţiune a contractului.
De menţionat că părţile pot stipula în contract şi alte clauze care pot duce la revocarea donaţiei
(cu respectarea principiului irevocabilităţii).
Precizăm că numai revocarea legală pentru naşterea unui copil operează de drept (celelalte
două fiind judiciare).

1. Revocarea donaţiei pentru neexecutarea sarcinii

Dacă donaţia este sub modo (cu sarcini), donatarul are obligaţia de a executa sarcina, deoarece
în caz contrar, donaţia va fi revocată (rezoluţionată).
Sarcina reprezintă o obligaţie impusă de donator gratificatului, în limita căreia se diminuează
caracterul gratuit al liberalităţii.
Sarcina trebuie să fie posibilă, licită şi morală. Ea poate fi dispusă în favoarea dispunătorului,
în favoarea unui terţ sau în favoarea gratificatului însuşi. În primele două situaţii, sarcina
transformă liberalitatea într-un act mixt, în parte oneros, în parte gratuit. Dacă sarcina absoarbe
integral valoarea liberalităţii, caracterul gratuit dispare şi liberalitatea se transformă într-un act cu
titlu oneros.
Sarcina se aseamănă cu o condiţie rezolutorie deoarece nici una nu afectează naşterea
dreptului, iar în caz de realizare a condiţiei sau de revocare legală a donaţiei pentru neexecutarea
sarcinii, efectele sunt retroactive.
Sarcina şi condiţia rezolutorie nu se confundă. Astfel, în cazul condiţiei rezolutorii nu se
creează obligaţii în sarcina donatarului (chiar dacă este potestativă)17, în schimb sarcina obligă pe
donatar (în caz de neexecutare putându-se recurge la măsuri de executare).
Având în vedere că în limita sarcinii, contractul de donaţie are caracter sinalagmatic, în caz
de neexecutare, donatorul poate cere justiţiei executarea silită a obligaţiei (ce formează obiectul
sarcinii), cu daune-interese sau revocarea donaţiei, potrivit dispoziţiilor art. 1020 şi 1021 C. civ. În

16

17

35
schimb, donatarul nu se poate elibera de sarcină, abandonând bunurile dăruite (fără acordul
donatorului).
Neîndeplinirea sarcinii trebuie să fie culpabilă donatarului.
Revocarea donaţiei pentru neexecutarea sarcinii este judiciară, deci trebuie să fie cerută instanţei.
Acţiunea în revocarea donaţiei pentru neîndeplinirea sarcinilor poate fi exercitată în principiu,
de donator, dar şi de succesorii săi în drepturi, de creditorii chirografari pe cale oblică (art. 974 C.
civ.) ori de cesionar (atunci când i s-a transmis acţiunea în revocare, cu titlu oneros sau gratuit).
În cazul sarcinii stipulate în favoarea unui terţ, acesta poate cere numai executarea obligaţiei
asumate de donatar, dar nu şi rezoluţiunea contractului, deoarece el nu este parte contractantă.

2. Revocarea pentru ingratitudine

Faptele care atrag revocarea donaţiei pentru ingratitudine sunt enumerate limitativ de art. 831
C. civ. (şi, în consecinţă, sunt de strictă interpretare).
a). Donatarul să fi atentat la viaţa donatorului (art. 831 pct. 1 C. civ.). În această situaţie, nu
se cere o condamnare penală (aşa cum se cere în cazul nedemnităţii prevăzute de art. 655 C. civ.),
fiind suficient să existe intenţia autorului de a ucide (chiar dacă donatorul nu a fost nici măcar
rănit).
Uciderea din culpă sau în legitimă apărare nu este cauză de revocare (precum nici uciderea
donatorului de către donatarul lipsit de discernământ).
b). Donatarul să fi săvârşit delicte, cruzimi sau injurii grave (art. 831 pct. 2 C. civ.).
Prin delicte se înţeleg orice fapte penale, prin care sunt lezate bunurile sau persoana
donatorului.
Delictul comis asupra persoanei sau averii soţului donatorului sau contra rudelor acestuia se
consideră delict îndreptat contra donatorului însuşi.
Actele de cruzime vizează integritatea corporală şi sănătatea doctorului (şi trebuie săvârşite de
donatar sau din ordinul acestuia, de către o altă persoană).
Injuriile sunt fapte care ating onoarea, demnitatea sau reputaţia donatorului. Faptele trebuie să
aibă o anumită gravitate (care se apreciază de instanţa de judecată).
Faptele enumerate de art. 831 pct. 2 C. civ. trebuie săvârşite cu intenţie (în lipsa acesteia,
ingratitudinea nu se poate presupune).
c). Refuzul donatarului de a da alimente donatorului (art. 831 pct. 3
C. civ.). Se are în vedere fapta donatarului care (deşi avea posibilitatea) a refuzat cererea
donatorului (aflat în nevoie) de a-i da alimente.
De menţionat că, revocarea donaţiei nu operează dacă donatorul avea obligate alte persoane de
ai acorda întreţinere (inclusiv alimente).
Valoarea alimentelor nu poate depăşi valoarea bunului donat.
În toate cazurile, „refuzul nejustificat de alimente este sancţionat numai prin posibilitatea
revocării donaţiei”. Donatorul şi donatarul nu au acţiune în justiţie pentru a cere, întreţinere de la
donatar şi respectiv restituirea prin echivalent a prestaţiilor.
Acţiunea în revocarea donaţiei pentru ingratitudine va putea fi îndreptată doar împotriva
donatarului vinovat [art. 833 alin. (2) C. civ.]. Moştenitorii donatarului nu pot fi
obligaţi să restituie bunul primit de autorul lor cu titlu de donaţie.
Revocarea donaţiei pentru ingratitudine „poartă în mod evident amprenta caracterului ei de
pedeapsă civilă” (s.n.).
Ea poate fi intentată numai de donator, fiind o acţiune strict personală.
Ca excepţie, moştenitorii donatorului vor putea deveni titulari ai acţiunii în revocare, dacă
acţiunea a fost introdusă de donator sau dacă donatorul a decedat înainte de expirarea termenului în
care acţiunea putea fi intentată [art. 833 alin. (2) C. civ.]. Acţiunea nu poate fi intentată nici de către
36
creditorii donatorului pe calea acţiunii oblice, deoarece „ea presupune aprecierea morală a conduitei
donatarului, pe care o poate face numai donatorul”.
Revocarea legală pentru ingratitudine este de asemenea judiciară (deci trebuie cerută instanţei
de judecată).
Acţiunea trebuie introdusă în termen de un an, calculat de la data producerii faptului sau din
ziua când donatorul l-a cunoscut [art. 833 alin. (1)
C. civ.]. Termenul de un an este un termen de decădere (nu de prescripţie), prezumându-se că dacă
a trecut un an fără ca donatorul să ceară revocarea donaţiei, acesta l-a iertat pe donatar.
Datorită faptului că acţiunea în revocare pentru ingratitudine are caracter esenţialmente
personal, admiterea acesteia nu va produce efecte retroactive fata de terţi.
Toate donaţiile sunt supuse revocării pentru ingratitudine.

3. Revocarea pentru naşterea unui copil

Orice donaţie făcută de o persoană care nu are copii, va fi revocată de drept, dacă donatorului
după încheierea donaţiei i se naşte un copil sau un alt descendent, din căsătorie sau din afara
căsătoriei.
Potrivit art. 836 C. civ. revocarea donaţiei va avea loc chiar şi în cazul în care copilul se naşte
după moartea donatorului.
Cauza de revocare se întemeiază pe prezumţia voinţei donatorului de a revoca donaţia în caz
de producere a acestui eveniment, dar şi pe ideea de protecţie a copilului.
Pentru ca donaţia să fie revocată pentru naşterea unui copil se cer întrunite două condiţii:
a). Donatorul să nu fi avut copii sau alţi descendenţi, la momentul încheierii donaţiei.
Existenţa unui copil conceput la încheierea donaţiei nu împiedică revocarea contractului (art. 837
C. civ.).
b). Ulterior donaţiei, să i se fi născut (donatorului) un copil viu.18
Revocarea pentru naşterea unui copil operează de drept (art. 836 C. civ.) şi pentru orice fel de
donaţii. În consecinţă, prin simplul fapt al naşterii unui copil al donatorului, donaţia anterior
încheiată este desfiinţată prin dispoziţia legii (fără a fi necesară intervenţia justiţiei).
Pentru considerentele de mai sus, în caz de litigiu instanţa, reţinând că sunt îndeplinite
condiţiile legale, va constata numai revocarea (nepronunţându-se în cauză).
Acţiunea în restituire poate fi intentată de către donator, dar şi de către succesorii săi în
drepturi (inclusiv creditorii, pe calea acţiunii oblice).
Potrivit art. 21 din Decretul nr. 167/1958, acţiunea în restituirea bunului donat - proprietatea
fiind redobândită de drept - se prescrie după 30 de ani de la naşterea copilului.
Ca efect al naşterii unui copil, dreptul de proprietate al donatarului este desfiinţat retroactiv,
iar lucrurile donate reintră în patrimoniul donatorului, libere de orice sarcini.
Orice clauză, „prin care donatorul ar renunţa la revocarea donaţiunii pentru naştere de fiu (copil
– s.n.), este nulă şi fără nici un efect” (art. 839 C. civ.).
După cum am văzut, doctrina este unanimă în a aprecia că naşterea unui copil din căsătorie
sau din afara căsătoriei revocă, de drept, donaţia anterior încheiată.
Doctrina a fost însă împărţită când a trebuit să răspundă la întrebarea: ce efecte va produce
adopţia în această materie?
Potrivit unei opinii, dacă donatorul avea un copil adoptat in momentul donaţiei, naşterea
ulterioară a unui copil nu va determina revocarea donaţiei, deoarece adoptatul „este asimilat copilul
din căsătorie”. Tot aşa adoptarea unui copil ulterior donaţiei ar avea drept efect revocarea acesteia.

18

37
 Într-o altă opinie, la care ne raliem, împărtăşită şi de practica judecătorească s-a reţinut soluţia
contrară, potrivit căreia revocarea pentru naşterea unui copil operează numai când donatorul
dobândeşte (chiar postum) un copil exclusiv din căsătorie sau din afara căsătoriei.
În acest context, trebuie să admitem implicit, că nici existenţa unui copil adoptat anterior
donaţiei nu împiedică revocarea contractului.
Top of the Document

CONTRACTUL DE MANDAT
Mandatul cu reprezentare
1. Noţiune şi reglementare

1. Noţiune. Potrivit art. 1532 C. civ. mandatul este un contract „în puterea căruia o persoană
se obligă, fără plată, de a face ceva pe seama unei alte persoane de la care a primit însărcinarea”.
Definiţia dată mandatului de Codul civil, deşi conţine elementele generale ce caracterizează
acest contract, are însă neajunsul de a nu-l delimita suficient de alte contracte civile (de exemplu, de
contractul de antrepriză sau de contractul de muncă).
Din cele de mai sus rezultă că, părţile contractului de mandat sunt mandantul (persoană fizică
sau juridică) care împuterniceşte o altă persoană să încheie acte juridice pe seama sa şi mandatarul
(persoană fizică sau juridică) care se obligă să încheie acte juridice în numele mandantului.
De menţionat că, trimisul sau mesagerul nu pot fi asimilaţi mandatarului, ei executând, de re-
gulă, servicii care nu implică încheierea de acte juridice şi, oricum, nu au calitatea de reprezentanţi
ai mandantului (activitatea lor putând fi calificată ca antrepriză).
În general, contractul de mandat este rodul exclusiv al voinţelor reunite ale mandantului şi
respectiv, mandatarului, însă raporturile juridice de mandat pot fi generate şi de litera legii; de
exemplu, art. 35 alin. (2) C. fam instituie prezumţia de mandat tacit reciproc între soţi în ceea ce
priveşte actele de administrare (şi uneori chiar de dispoziţie) cu privire la bunurile comune.
Mandatul are o planşă largă de acţine: de la activităţi simple de reprezentare (de exemplu,
exercitarea votului într-un consiliu de administraţie), până la activităţi complexe (de exemplu,
administrarea unui patrimoniu).
2. Reglementare. Sediul materie se află în Codul civil, Cartea a III-a, Titlul IX „Despre
mandat”: Capitolul I „Despre natura mandatului”, art. 1532-1538, Capitolul II „Despre îndatoririle
mandatarului” art. 1539-1545, Capitolul III „Despre obligaţiile mandantului art. 1546-1551 şi
Capitolul IV „Despre diferitele moduri dup care mandatul încetează” art. 1552-1559.
Top of the Document
2. Caractere juridice şi delimitare

1. Caractere juridice.
a). Mandatul este un contract consensual deoarece pentru încheierea lui valabilă este suficientă
simpla manifestare de voinţă a părţilor.
În practică, mandatul, ca instrumentum, se prezintă sub forma unui înscris, care de cele mai
multe ori poartă numele de mandat, procură sau împuternicire. În limbajul juridic curent, se mai
foloseşte şi termenul de „delegaţie” (total inadecvat).
Dovada mandatului se face, de regulă, potrivit dreptului comun (art. 1191 alin. 1,2,şi 3),
atât faţă de părţi, dar şi faţă de terţul contractant (nu şi de alţi terţi), respectiv înscris peste 250
lei, interdicţia probei cu martori etc.

38
 Ca o excepţie de la regula de mai sus, dacă mandatul este tacit dovada se va putea face atât
între părţi cât şi faţă de terţi prin orice mijloace de probă admise de lege, indiferent de valoarea
actului.
În ceea ce priveşte pe terţi (alţii decât cei care au contractat cu mandatarul) aceştia vor putea
face dovada mandatului prin orice mijloace de probă (inclusiv martori sau prezumţii), deoarece
pentru ei contractul nu este decât un fapt juridic (şi nu act juridic).
b). În principiu, mandatul este cu titlu gratuit, fiind „fără plată, când nu s-a stipulat contrariu”
(art. 1532,1534 C. civ.).
Din conţinutul art. 1534 C. civ. rezultă însă că mandatul este gratuit numai în lipsa unei
stipulaţii contrare; deci mandatul poate fi şi remunerat.
În consecinţă, prin natura sa contractul de mandat este gratuit. Gratuitatea mandatului nu este
însă şi de esenţa acestuia, părţile putând conveni şi asupra unei plăţi datorate mandatarului (caz în
care mandatul devine oneros).
Dacă mandatarul este un profesionist se prezumă că mandatul este oneros. În acest caz, poate
fi prezumată chiar retribuţia mandatarului, cuantumul acesteia rezultând din natura profesiei lui (de
exemplu, avocat).
c). Mandatul este un contract intuitu personae, deoarece se încheie în consideraţia unei anume
persoane, încrederea pe care mandantul o are în mandatar având o importanţă esenţială la
perfectarea contractului.
d). Când mandatul este cu titlu gratuit, el are caracter unilateral, deoarece creează obligaţii
exclusiv în sarcina uneia din părţi (a mandatarului). În cazul în care contractul este cu titlu
oneros, mandatul devine bilateral (sinalagmatic), fiecare dintre părţi obligându-se.
2. Delimitare. Mandatul prezintă asemănări cu contractul de muncă şi contractul de
antrepriză.
Deosebirile principale sunt determinate de obiectul distinct al contractului de mandat,
respectiv încheierea de acte juridice de către mandatar pe seama şi în numele mandantului.
Obiectul contractului de antrepriză îl reprezintă actele sau faptele materiale pe care
antreprenorul se obligă să le execute pentru client (de exemplu, construirea unui imobil).
În contractele de antrepriză şi de muncă, atât antreprenorul cât şi salariatul nu au, de regulă,
calitatea de reprezentanţi. În principiu, angajatul nu poate fi reprezentantul angajatorului
(patronului) şi nici nu poate fi reprezentat, el trebuind să presteze personal munca la care s-a obligat
(spre deosebire de mandatar care îşi poate substitui o altă persoană pentru realizarea actelor juridice
la care s-a obligat).
Ca excepţie, salariatul sau antreprenorul pot fi împuterniciţi să reprezinte patronul ori clientul.
Ei pot încheia, în accesoriu, şi acte în numele patronului sau clientului, dar obligaţiile lor principale
nu sunt de mandat, ci derivă din raporturile de muncă sau de antrepriză.
De exemplu, între avocat, ca liber profesionist şi client se stabileşte, de regulă, un raport de
mandat cu reprezentare. Este posibil însă, ca obligaţia avocatului să se rezume exclusiv la acordarea
de consultaţii juridice, situaţie în care nu mai suntem în limitele contractului de mandat (ci de
antrepriză).
Top of the Document

3. Condiţiile de validitate a mandatului

A. Capacitatea părţilor
Având în vedere că art. 1552 pct. 3 C. civ., printre altele, prevede că interdicţia mandantului
ori a mandatarului este caz de încetare a mandatului, putem aprecia, implicit că:

39
 a) mandatarul trebuie să aibă capacitate de exerciţiu deplină (deoarece, deşi încheie acte
juridice pe seama şi în numele mandantului, el devine parte contractantă în raporturile cu terţii,
trebuind să aibă astfel capacitatea necesară pentru a încheia el însuşi actele respective);
b) mandantul trebuie să aibă capacitatea necesară de a contracta, el însuşi actul juridic cu care
l-a împuternicit pe mandatar, deci capacitatea juridică a acestuia se va determina în funcţie de
natura actului juridic care face obiectul contractului de mandat.
Astfel, dacă se are în vedere încheierea unui act de dispoziţie, mandantul trebuie să aibă
capacitate de exerciţiu deplină iar dacă actul ce urmează a fi încheiat este însă numai de
administrare, mandatul va putea fi dat chiar de un minor cu capacitate de exerciţiu restrânsă.
Dacă mandatul este cu titlu oneros, în toate cazurile mandantul (care plătind efectuează acte
de dispoziţie) trebuie să aibă capacitatea deplină, chiar dacă actul cu care l-a împuternicit pe
mandatar este numai unul de administrare sau conservare.
De precizat că trimisului sau mesagerului (nefiind părţi în contractul de mandat) nu li se
aplică regulile de mai sus, ei trebuind să aibă numai discernământul necesar pentru
activitatea îndeplinită.

B. Obiectul mandatului
Mandatul poate avea ca obiect numai încheierea de acte juridice de către mandatar pe seama
şi în numele mandantului.
Ca în orice contract obiectul trebuie să îndeplinească condiţiile generale de validitate: să fie
determinat sau cel puţin determinabil, să fie licit, moral şi posibil.
Nu pot face obiectul (principal) al contractului de mandat faptele materiale. Acestea pot fi
numai obiectul accesoriu al mandatului în care obiectul principal înseamnă încheierea de acte
juridice (de ex., expertizarea unui bun ce urmează a fi cumpărat).
Actele juridice cu caracter strict personal nu pot fi încheiate prin mandatar (de ex.,
testamentului, căsătoria etc.).
În consecinţă, mandatarul nu poate săvârşi decât actele juridice cu care a fost împuternicit de
mandant, el neputând face nimic peste limitele mandatului său.

C. Forma mandatului
Potrivit art. 1533 C. civ. mandatul poate fi scris, verbal sau tacit.
Mandatul este tacit când rezultă din împrejurări care fac neîndoielnică voinţa părţilor (nu
trebuie confundat cu mandatul aparent).
Mandatul este aparent când nu există voinţa mandantului de a fi reprezentat sau voinţa există,
dar mandatarul şi-a depăşit limitele împuternicirii, iar terţii contractează cu credinţa că mandatarul
are puteri de reprezentare.
Mandatul poate fi general sau special (art. 1535 C. civ.). Mandatul este general când
împuternicirea mandatarului nu are limite. Mandatul este special când se dă pentru o singură
operaţie juridică.
Potrivit art. 1536 alin. (2) C. civ. pentru actele de dispoziţie (înstrăinări, tranzacţii, inclusiv
participări la licitaţii) se cere mandat special. Specializarea se rezumă la indicarea naturii operaţiei
juridice şi a obiectului ei (în practică se cere mai mult). De exemplu, pentru a încheia o vânzare
având ca obiect un teren mandatarul trebuie să aibă procură (ca instrumentum) în formă autentică,
care să precizeze împuternicirea de vânzare-cumpărare, precum şi obiectul vânzării (cu indicarea
datelor de identificare).
Pentru actele de administrare, conservare este suficient un mandat general [art. 1536 alin. (1)
C. civ.].

40
 De menţionat, că mandatul trebuie să aibă forma cerută de lege pentru actului juridic
preconizat a se încheia. Această regulă este cunoscută în doctrină sub denumirea de regula
simetriei formelor.

4. Varietăţi de mandat

1. Actul cu sine însuşi este mandatul încheiat între mandatar (ca reprezentant al
mandantului) şi persoana sa (în nume propriu, de această dată).
2. Dubla reprezentare este mandatul încheiat între mandatar (ca reprezentant al
mandantului) cu el însuşi (ca reprezentant al terţului).
În doctrină, actul cu sine însuşi şi dubla reprezentare sunt cunoscute sub numele de
autocontracte.
Autocontractul prezintă pericol pentru intereselor mandantului (cu excepţia cazului când
acesta a fost în cunoştinţă de cauză). Când interesele mandantului sunt lezate acesta poate cere
anularea actului pentru dol prin reticenţă.
3. Mandatul în interes comun este mandatul în care mandatarul contractează cu un terţ,
atât în interesul mandantului, cât şi în interesul său (pentru că au aceleaşi interese, de ex., bunul
care urmează a se vinde este coproprietate: mandant, mandatar.
Mandatul remunerat este mandatul cu tilu oneros, în care interesul mandatarului derivă din
plata remuneraţiei (şi nu obiectul comun).

Top of the Document

5. Efectele contractului de mandat

Întrucât mandatul este un contract, el va produce efecte juridice (între părţile contractante) po-
trivit dreptului comun.
Având în vedere însă, că mandantul împuterniceşte mandatarul să încheie acte juridice cu
un anume terţ, ne aflăm în prezenţa a trei subiecte de drept civil, fapt pentru care efectele
contractului se vor produce implicit şi faţă de acesta din urmă (nu însă şi faţă de alţi terţi, pentru
care contractul este o res inter alios acta aliis neque nocere, neque prodesse potest).
În consecinţă, datorită particularităţilor contractului de mandat efectele acestuia vor fi
analizate, atât inter partes, cât şi faţă de terţul cu care s-a încheiat actul juridic preconizat.

I. Efectele mandatului între părţi

A. Obligaţiile mandatarului
1. Obligaţia de a îndeplini mandatul. Potrivit art. 1539 C. civ. „Mandatarul este îndatorat a
executa mandatul atât timp cât este însărcinat”. Astfel, principala obligaţie a mandatarului este
aceea de a îndeplini mandatul (obligaţie de a face).
În doctrină, s-a apreciat că obligaţia mandatarului este una de mijloace şi nu de rezultat,
mandatul considerându-se îndeplinit, dacă mandatarul a depus toate diligenţele pentru perfectarea
actului juridic cu care a fost împuternicit (chiar dacă operaţiunea juridică nu s-a realizat).
Nerealizarea actului juridic preconizat din culpa mandatarului atrage însă răspunderea acestuia
[art. 1540 alin. (1) C. civ.].
Culpa mandatarului se apreciază însă diferit după cum mandatul este gratuit sau oneros.

41
 Astfel, dacă mandatul este cu titlu gratuit, culpa mandatarului se va aprecia în concret, în
raport cu diligenţa pe care acesta o depune pentru realizarea propriilor sale interese.
Dacă însă mandatul este cu titlu oneros, potrivit art. 1540 alin. (2) C. civ. culpa mandatarului se
apreciază după tipul abstract al omului prudent şi diligent (culpa levis in abstracto).
Dacă bunul deţinut în baza mandatului piere fortuit, mandatarul nu va răspunde, chiar dacă l-ar
fi putut salva sacrificând propriile sale bunuri.
Răspunderea mandatarului poate fi modificată însă de părţi, atenuată sau agravată (regulile de
mai sus fiind aplicabile în lipsa unor dispoziţii contractuale).
Dacă într-un contract de mandat sunt împuternicite mai multe persoane în calitate de
mandatari, fiecare îşi va executa independent obligaţiile contractuale, neexistând solidaritate între
mandatari.
2. Obligaţia de a da socoteală. Potrivit art. 1541 C. civ. „mandatarul este dator, oricând i se
va cere, a da seama mandantului de lucrările sale”. Totodată el este obligat, la cerere, să înapoieze
toate actele sau bunurile primite de la mandant pentru realizarea obligaţiilor sale.
Obligaţia principală a mandatarului de a da socoteală, precum şi cea auxiliară a restituirii
bunurilor la cerere, operează fără distincţie: dacă mandatul este gratuit sau cu titlu oneros.
Sumele de bani primite de mandatar urmează să fie restituite distinct, după cum au fost sau
nu întrebuinţate de mandatar în folosul său:
a) dacă sumele de bani sunt folosite de mandatar în interesul său ele vor fi producătoare de
dobânzi fără punere în întârziere;
b) dacă sumele de bani primite de mandatar nu au fost întrebuinţate ele sunt producătoare de
dobânzi numai după ce au fost cerute de mandant.
În caz că mandatarul refuză să predea sumele de bani primite, mandantul are la dispoziţie o
acţiune personală prescriptibilă în termenul general de prescripţie. Prescripţia dreptului la acţiune al
mandantului începe să curgă de la data încetării contractului19.
3. Obligaţia de răspundere pentru faptele persoanei substituite în executarea
contractului. Potrivit art. 1542 alin. (1) C. civ. „Mandatarul este răspunzător pentru acela pe care a
substituit în gestiunea sa”.
Întrucât mandatul este un contract încheiat intuitu personae, mandatarul îndeplineşte personal
obligaţiile asumate.
Codul civil conferă însă mandatarului posibilitatea de a-şi substitui expres o terţă persoană
căreia să-i transfere executarea mandatului.
Dacă s-a făcut substituirea, în principiu, răspunzător de executarea mandatului devine
substituitul, mandatarul fiind eliberat de sarcini. Ca excepţie, el va răspunde totuşi de faptele
substituitului, dar numai în două cazuri:
a) dacă substituirea s-a făcut fără acordul mandantului; şi
b) dacă a existat acordul mandantului, dar mandatarul a trecut puterile sale unei persoane
incapabile sau insolvabile (art. 1542 pct. 2 C. civ.).
Menţionăm că, cele trei subiecte de drept civil sunt părţi în două raporturi juridice diferite: pe
de o parte mandantul şi mandatarul, iar pe de altă parte mandatarul şi substituitul. În aceste condiţii,
în principiu, mandantul şi substituitul nu au acţiuni directe şi, în consecinţă, nu se pot acţiona
reciproc decât pe calea acţiunii oblice prevăzută de art. 974 C. civ.
Legea a conferit numai mandantului dreptul de a-l acţiona direct pe substituit (art. 1542 alin.
ultim C. civ.), în măsură în care acesta din urmă are datorii faţă de mandatar.
În consecinţă, substituitul nu are însă acţiune directă asupra mandantului, putându-l acţiona
numai pe calea prevăzută de art. 974 C. civ.

B. Obligaţiile mandantului
19

42
 1. Obligaţia de a dezdăuna pe mandatar pentru cheltuielile făcute. Potrivit art. 1547 C.
civ. „Mandantul trebuie să dezdăuneze pe mandatar de anticipaţiile şi spezele făcute pentru
îndeplinirea mandatului”.
Deci, mandantul este obligat să restituie mandatarului toate cheltuielile făcute pentru
executarea mandatului. Numai culpa îl poate scuti de plata remuneraţiei.
Potrivit art. 1548 C. civ., în lipsa culpei, mandantul nu poate refuza cheltuielile pe motiv că
„suma cheltuielilor sau anticipaţiilor … ar fi putut fi mai mică” sau că nu au produs un rezultat
(obligaţia fiind de diligenţă).
Mandantul trebuie să plătească dobânzi la sumele cheltuite de mandatar, fără punere în
întârziere (chiar din momentul avansării lor).
„Mandantul trebuie asemenea să dezdăuneze pe mandatar de pierderile suferite cu ocazia
îndeplinirii însărcinărilor sale”, dacă nu îi sunt imputabile (art. 1549 C. civ.).
2. Obligaţia de plată a remuneraţiei. Când mandatul este oneros mandantul este obligat să
plătească onorariu (retribuţia) stipulată în contract. Onorariu este datorat pentru diligenţele depuse
de mandatar, chiar dacă operaţia juridică nu s-a finalizat (art. 1547 C. civ.).
Culpa mandatarului îl poate scuti pe mandant de plata parţială sau totală a retribuţiei (art. 1548
C. civ.).
Când mai mulţi mandanţi „au numit un mandatar pentru aceeaşi operaţie juridică, ei vor fi
ţinuţi să răspundă solidar” (s.n.).
Mandatarul poate reţine lucrurile care le-a primit de la mandant până la achitarea cheltuielilor
făcute cu îndeplinirea mandatului (drept de retenţie).

II. Efectele faţă de terţi

1. Raporturile dintre mandant şi terţi. Dacă mandatarul va reuşi, în fapt, încheierea actului
juridic pentru care a fost împuternicit, de drept, raporturi juridice directe se vor crea între mandant
şi terţi (deoarece mandatarul încheie actul juridic pe seama şi în numele mandantului).
Actele juridice încheiate de mandatar nu vor obliga pe mandant, dacă s-au făcut cu depăşirea
limitelor împuternicirii date acestuia (decât dacă mandantul le-a ratificat). Ratificarea lor de către
mandant va produce efecte retroactive (de la data încheierii actului), ca şi cum actul juridic ar fi
fost valabil încheiat.
Actele juridice încheiate cu depăşirea limitelor împuternicirii şi neratificate nu vor obliga pe
mandant, decât eventual, în cadrul unor obligaţii extracontractale (de exemplu, gestiunea de
afaceri).
2. Raporturile dintre mandatar şi terţi. Între mandatar şi terţi nu se creează raporturi
juridice, deoarece mandatarul contractează, în drept, în numele şi pe seama mandantului ( şi numai
în fapt, personal).
În consecinţă, pentru mandatar actul juridic încheiat (de el, în fapt) este numai o res inter alios
acta.
Pentru actele excesive, mandatarul garantează faţă de terţi, cu excepţia cazului când aceştia au
cunoscut întinderea mandatului (art. 1545 C. civ.).
Top of the Document

6. Încetarea mandatului

Ca orice alt contract civil, mandatul încetează o dată cu executarea obligaţiilor contractate
ori la intervenţia altor cauze generale precum: expirarea termenului, realizarea condiţiei
rezolutorii, pieirea bunului etc.
Pe lângă cauzele generale, mandatul poate înceta şi datorită unor cauze specifice lui, astfel,
„mandatul se stinge: prin revocarea mandatarului, prin renunţarea mandatarului la mandat, prin
43
moartea, interdicţia, insolvabilitatea şi falimentul ori a mandantului ori a mandatarului” (art. 1552 C.
civ.).
1. Revocarea mandatului de către mandant. Deoarece mandatul este încheiat în folosul
mandantului şi are la bază încrederea mandantului faţă de mandatar, el poate în principiu, revoca
mandatul ori de câtre ori apreciază că interesele sale nu sunt urmărite corespunzător de cel împuter-
nicit să-l reprezinte (fără a fi nevoit a face dovada, revocarea putând fi şi „arbitrară”).
Mandantul poate revoca oricând mandatul, indiferent că este gratuit sau cu titlul oneros (dacă
părţile nu au convenit în alt fel).
Dacă mandatul „este salariat (oneros – s.n.) revocarea, deşi liberă, poate îndreptăţi pe
mandatar să ceară o indemnizare, când revocarea este intempestivă sau abuzivă”. Suma de bani pe
care mandatarul este îndreptăţit să o primească are titlu de daune-interese.
În caz de pluralitate de mandanţi, revocarea se face cu acordul lor unanim.
Revocarea mandatului de către mandant poate fi expresă sau tacită.
Revocarea produce efecte numai pentru viitor.
Revocarea va fi opozabilă terţilor abia după ce a fost notificată acestora.
2. Renunţarea mandatarului. Mandatarul poate de asemenea renunţa unilateral la mandat, cu
condiţia notificării către mandant (art. 1556 C. civ.).
Prin renunţarea sa mandatarul nu trebuie să-l păgubească pe mandant, în caz contrar va
răspunde de prejudiciul cauzat (cu excepţia cazului în care continuarea contractului i-ar pricinui o
pagubă proprie).
Fiind dictată de o normă imperativă posibilitatea mandatarului de a renunţa la mandat nu poate
fi împiedicată printr-o clauză contrară
3. Moartea uneia dintre părţi. Deoarece mandatul este încheiat intuitu personae, de regulă,
contractul încetează la moartea uneia dintre părţi.
Potrivit art. 1559 C. civ. „în caz de moarte a mandatarului” moştenitorii acestuia trebuie să-l
înştiinţeze pe mandant şi să continue mandatul pentru apărarea intereselor acestuia.
În caz de moarte a mandantului, mandatarul trebuie să termine operaţiunea pentru a nu
provoca pagube moştenitorilor. Actele juridice încheiate de mandatar după moartea mandantului
sunt, în principiu valabile, cu condiţia ca mandatarului să nu fi cunoscut moartea mandantului, iar
terţii să fi fost şi ei de bună-credinţă.
4. Alte cauze de încetare a mandatului. Potrivit art. 1552 pct. 3 C. civ. mandatul se stinge şi
prin punerea sub interdicţie, insolvabiliatea sau falimentul uneia dintre părţi.
În doctrină s-a apreciat că orice împrejurare care determină o incapacitate duce implicit şi la
încetarea mandatului, „întrucât normele privind incapacitatea şi reprezentarea legală a incapabililor
se opun continuării mandatului”.
5. Efectele încetării mandatului. Când mandatul încetează mandatarul nu mai poate încheia
acte juridice în numele şi pe seama mandantului (cu excepţia cazului când prerogativele sale sunt
continuate pentru a nu prejudicia interesele mandantului – art. 1539 C. civ.).
Ca urmare a încetării mandatului, în toate cazurile, mandatarul este obligat:
a) să restituie mandantului procura primită;
b) să predea orice act primit;
c) să predea bunurile primite pentru executarea mandatului.
Potrivit art. 1557-1558 C. civ. actele încheiate de el sunt valabile şi executorii în privinţa
terţilor de bună-credinţă, „atât timp cât nu cunoaşte moartea lui (a mandantului – s.n.) sau una
din cauzele ce desfiinţează mandatul”20.
Top of the Document

20

44
 Mandatul fără reprezentare
(Contractul de interpunere)

Când mandatarul încheie un act juridic în nume propriu (deci, fără a se prezenta ca
reprezentant al altei persoane), deşi el în esenţă lucrează în interesul mandantului, contractul
este de mandat fără reprezentare.
În cazul de mai sus, deşi îi lipseşte reprezentarea, contractul încheiat este totuşi de mandat
întrucât reprezentarea este numai de natura, nu şi de esenţa mandatului.
În practică, se apelează la mandatul fără reprezentare atunci când o persoană doreşte
încheierea unui act juridic fără a fi cunoscută însă de terţi.
Contractul civil de mandat fără reprezentare este cunoscut şi sub denumirea de contract de
interpunere.
Contractul de interpunere este în fapt un mandat simulat prin interpunere de persoane.
Părţile contractului de interpunere poartă denumirea de cocontractant (terţul contractant) şi
mandatar ocult.
Suntem în situaţia a două acte juridice:
a) actul public între mandatarul ocult şi terţul cocontractant;
b) convenţia dintre mandant şi mandatarul ocult (actul secret).
Contractul de interpunere „consfinţeşte o situaţie juridică necorespunzătoare realităţii”
(s.n.)21, deci este un act simulat şi, în consecinţă, supus regimului juridic prevăzut de art. 1175 C.
civ.
Între terţul cocontractant şi mandant nu se stabilesc raporturi juridice. Ei se pot acţiona numai
pe calea acţiunii oblice, subrogându-se în drepturile mandatarului.
Convenţia de interpunere „nu are nimic ilicit”, deci este valabilă. Numai dacă a fost încheiată
pentru eludarea sau încălcarea legii, ambele acte vor fi nule.
Top of the Document

CONTRACTUL DE LOCATIUNE
Notiunea, caracterele juridice si conditiile de validitate ale contractului de locatiune

1. Notiunea contractului de locatiune

= un contract prin care o persoana (LOCATOR) se obliga sa asigure altei persoane (LOCATAR)
folosinta temporara, totala sau partiala, a unui bun, in schimbul unei sume de bani sau a altei
prestatii (CHIRIE).
- spre deosebire de vanzare-cumparare, locatiunea transmite numai dreptul de folosinta; chiar
daca lucrl dat in locatiune este producator de fructe, locatarul dobandeste folosinta fructelor
DOAR ca accesoriu al locatiunii, loactorul nefiind obligat sa-i asigure dobandirea proprietatii
fructelor (in acest caz ar fi vorba despre vanzare-cumparare);
Varietatile contractului de locatiune:
- contractul de arendare – locatiunea fondurilor rurale;
- contractul de inchiriere a suprafetelor locative – reglementat prin Legea nr. 114/1996 (legea
locutintei); fiind o varietate a locatiunii si nu un contract distinct, ii sunt aplicabile dispozitiile
referitoare la locatiune numia in masura in care legislatia locativa nu prevede norme speciale;
- antecontract de locatiune – promisiune unilaterala sau bilaterala, guvernat de regulile generale
aplicabile contractului.
Top of the Document

21

45
2. Caracterele juridice ale contractului de locatiune
- contract sinalagmatic (bilateral) – da nastere la obligatii bilaterale intre parti (asigurarea
folosintei, respectiv pretul chiriei);
- contract cu titlu oneros – daca folosinta unui lucru se transmite gratuit, contractul este nul ca
locatiune dar poate fi valabil ca imprumut de folosinta (daca sunt indeplinite si celelalte
conditii);
- contract comutativ – existenta si intinderea drepturilor nu depinde de hazard;
- contract consensual – se incheie prin acordul – fie si tacit – al partilor, fara vreo
formalitate;
- in cazul in care contractul NU este concretizat printr-un inscris, proba este mai dificil de facut;
se disting urmatoarele situatii:
- daca nu s-a inceput executarea contractului incheiat verbal si una din parti neaga
existenta lui, dovada cu martori NU este admisa oricat de mica ar fi chiria;
- in cazul in care contractul incheiat verbal este in curs de executare (ceea ce poate fi
probat cu un inceput de dovada scrisa completat cu martori si prezumtii, iar NU prin
simplul fapt al detinerii lucrului) si, in lipsa de chitanta exista o contestatie asupra
pretului, locatarul poate provoca o expertiza pentru stabilirea pretului, urmand sa
plateasca expertul in cazul in care expertiza arata ca pretul este mai mare decat cel pe care
l-a invocat el;
- daca litigiul priveste alte elemente decat pretul, se aplica regulile generale in materie
de proba; in privinta termenului, legea face referire la obiceiul lucrului si stabileste cateva
prezumtii relative;
- contract cu executare succesiva; elementul timp este de esenta locatiunii; durata contractului
poate fi si nedeterminata, dar nu poate fi perpetua (locatiunile ereditare sunt prohibite de lege);
in principiu, durata contractului se stabileste liber; in anumite domenii insa statul intervine prin
prorogari legale sau acorda locatarului dreptul de a reinnoi contractul fara acordul locatorului
(ex: in materie de inchiriere de locuinte).
- locatiunea transmite doar dreptul de folosinta temporara a lucruluin inchiriat => riscul pieirii
fortuite este suportat de locator.
Top of the Document

Conditiile de validitate ale contractului de locatiune

A. Capacitatea partilor
- atat locatarul cat si locatorul trebuie sa aiba capacitatea de a face acte de administrare;
- in cazul imobilelor, daca durata locatiunii depaseste termenul de 5 ani, este considerata act de
dispozitie => este ceruta capacitatea de a face acte de dispozitie; in caz contrar, locatiunea va fi
redusa la 5 ani, dar numai la cererea partii incapabile;
- deoarece locatiunea nu transmite dreptul de proprietate, locatorul poate sa nu fie proprietarul
lucrului dat in locatiune; INSA, in cazul inchirierii bunului de catre o persoana care nu are un
drept opozabil fata de proprietar – drept care sa ii confere posibilitatea inchirierii (de ex: este
doar posesor de buna sau de rea credinta), proprietarul nu va fi obligat sa respecte locatiunea; pe
de alta parte, locatorul nu poate fi locatarul propriului sau bun, decat daca nu are prerogativa
folosintei (ex: este nud proprietar);
- daca coindivizarul inchiriaza bunul aflat in indiviziune, se aplica regulile care guverneaza
vanzarea de catre unul din coproprietari (supusa conditiei ca la partaj bunul sa cada in lotul
locatorului) sau ale mandatului tacit reciproc sau a gestiunii de afaceri.
46
B. Obiectul contractului
a. lucrul inchiriat:
- poate fi un lucru mobil sau imobil, corporal sau incorporal (ex: dreptul de proprietate
industriala), DAR, in toate cazurile, cu conditia:
- sa nu se distruga;
- sau sa nu se consume prin folosinta conform destinatie dupa natura obiectului sau
conform destinatiei stabilita prin acordul partilor.
- un lucru viitor poate forma obiectul contractului, cu execptia bunurilor dintr-o mostenire
nedeschisa (in caz de nerealizare a lucrului viitor, se va angaja raspunderea locatorului potrivit
regulilor generale);
- bunurile din domeniul public al statului sau al unitatilor administrativ teritoriale pot fi inchiriate
numai in conditiile legii speciale;
- dreptul de servitute nu poate forma obiectul contractului DECAT impreuna cu imobilul de care
este atasat;
- bunurile coproprietate fortata nu pot fi inchiriate decat odata cu bunul principal de existenta
caruia depinde si coproprietatea fortata;
- locatiunea NU poate avea ca obiect o persoana; daca se inchiriaza un lucru cu personalul de
deservire, contractul este mixt: locatiune pentru lucru si prestari servicii pentru personalul de
deservire;
- lucrurile cu regim special pot fi inchiriate numai in conditiile legii speciale (ex: armele – numai
catre persoane care au dreptul sa le detina).
b. Pretul:
- chiria se fixeaza in raport cu durata contractului, fie global, fie pe unitati de timp si se plateste la
termenele stipulate, de regula in mod succesiv;
- chiria trebuie sa fie determinata in momentul incheierii contractului; ea poate fi si
determinabila (de ex: lasata la aprecierea unui tert – ales de catre parti sau de catre persoana
desemnata de parti, sau sa reprezinte un procent din beneficiul realizat de locatar); uneori chiria
este stabilita pe cale legala;
- chiria trebuie sa fie sincera si serioasa, sub sanctiunea nulitatii; daca a fost trecuta fictiv o chirie
sau lucrul a fost inchiriat in schimbul unei sume derizorii, contractul nu mai este locatiune ci –
daca sunt indeplinite conditiile pentru aceasta – un comodat;
- pretul se fixeaza, de regula, in bani; DAR, spre deosebire de vanzare, contractul ramane
locatiune chiar daca chiria s-a fixat sub forma unei alte prestatii (ex: cota parte din fructe sau
prestari de servicii).
Top of the Document

Efectele contractului de locatiune

A. Obligatiile locatorului
- toate obligatiile lui decurg din faptul principiul ca el trebuie sa asigure locatarului folosinta
lucrului in tot timpul locatiunii =>:
a. Obligatia de predare:
- predarea se poate cere la temenul convenit de parti (imediat daca nu s-a convenit un termen)
si, in lipsa de stipulatie contrara, la locul unde se gasea lucrul in momentul contractarii si cu
cheltuiala locatorului; daca nu – locatarul se poate adresa justitiei cerand predarea silita (daca nu

47
 vrea sa ceara rezilierea contractului pentru neexecutare sau nu se multumeste sa invoce execptia
de neexecutare); instanta il poate obliga pe locator la daune-interese;

- lucrul, impreuna cu accesoriile sale, intr-o stare corespunzatoare destinatiei in vederea careia
a fost inchiriat, IAR NU cum se gasea in momentul incheierii contractului; locatorul este obligat
– in lipsa stipulatiei contrare) - sa efectueze toate reparatiile (inclusiv cele locative) inainte de
preluarea lucrului de catre locatar.
b. Obligatia efectuarii reparatiilor:
- locatorul trebuie sa mentina bunul in stare de a servi la intrebyuintarea pentru care a fost
inchiriat (art. 1420 pct. 2 si art. 1421 alin 2); pentru aceasta, el trebuie sa efectueze reparatiile
necesare in tot timpul locatiunii, DAR NU si asa numitele reparatii locative care, din momentul
predarii, sunt in sarcina locatarului; aceasta nu insemana ca locatorul trebuie sa reconstruiasca
imobilul care a pierit in totalitate sau care nu mai poate fi folosit conform destinatiei, in acest
moment incetand contractul;
- daca locatorul NU efectueaza reparatiile necesare, locatarul poate cere instantei: obligarea la
plata de daune cominatorii, autorizarea de a le efectua in contul locatorului, retinand cheltuielile
efectuate din chirie, fie rezilierea contractului; in caz de urgenta, reparatiile pot fi efectuate si
fara autorizarea justitiei.
c. Obligatia de garantie:
- in virtutea acestei obligatii, locatorul raspunde de tulburarile provenite din: propria sa fapta, de
la terti si din viciile lucrului:
1) locatorul trebuie sa se abtina de la orice fapt personal care ar avea drept consecinta tulburarea
locatarului in folosinta lucrului, tulburare de fapt sau de drept; astfel, locatorul nu poate sa
schimbe forma lucrului inchiriat, fie direct (prin transformarea materiala) fie indirect (prin
schimbarea destinatiei); daca NU => locatarul poate cere in instanta oprirea sau distrugerea
schimbarilor;
 locatorul nu va raspunde pentru stanjenirea folosintei locatarului, adusa prin efectuarea
reparatiilor, chiar daca va fi lipsit in parte de folosinta lucrului; INSA reparatiile trebuie
sa aiba un caracter urgent, neputand fi amanate pana la incetarea contractului; legea
dispune ca reparatiile sa fie facute in cel mult 40 de zile; daca reparatiile nu se efectueaza
in acest timp, locatarul are dreptul sa ceara reducerea proportionala a chiriei; DACA
reparatiile sunt de asa natura incat locatarul pierde folosinta totala a bunului, atunci el (si
NUMAI el) poate cere rezilierea contractului, chiar daca pierderea folosintei nu ar depasi
40 de zile.
2) daca tulburarea provine de la un tert, legea distinge intre tulburarea de drept si tulburarea de
fapt:
- locatorul nu raspunde de tulburarea cauzata de fapta unui tert care nu invoca vreun drept asupra
lucrului; locatarul se poate apara singur impotriva tulburarilor de fapt, prin actiunile posesorii
(desi nu este posesor, ci detentor precar), cu conditia ca agentul tulburator:
- sa nu fie locatorul – fata de care le se poate apara in temeiul contractului de locatiune;
- sa nu invoce vreun drept asupra lucrului inchiriat – cum ar fi dreptul de
proprietate, in cazul in care locatorul a incheiat contractul in baza altui drept decat drept
decat dreptul de proprietate.
- in toate cazurile in care locatarul este tulburat in folosinta prin faptul exercitarii de catre un tert
(inclusiv un alt locatar) a unui drept, locatorul va raspunde pentru pierderea sau reducerea
folosintei, CHIAR DACA dreptul respectiv nu a fost confirmat in justitie, dar a impiedicat
48
 folosinta locatarului; locatarul are dreptul de a cere fie rezilierea contractului cu daune interese,
fie o micsorare a chiriei proprotionala cu pierderea partiala a folosintei si daune interese; in
ambele cazuri, locatorul va raspunde NUMAI daca a fost instiintat in timp util de amenintarea
evictiunii (chemat in garantie) – in caz contrar el poate dovedi ca ar fi avut mijloace potrivite
pentru a respinge pretentiile tertului;
- cand tulburarea de drept se produce impotriva locatarului, acesta poate iesi din proces, aratand
cine este locatorul impotriva caruia pretentia trebuie indreptata, si care este obligat sa ii apere
folosinta;
- daca tulburarea din partea tertului se combina cu fapta locatorului insusi (ex: inchiriaza o camera
locatarului, air restul imobilului il inchiriaza unui meserias care il tulbura pe locatar), locatorul
va raspunde in virtutea obligatiei sale de a se abtine de la orice fapt care ar putea produce o
tulburare locatarului in folosinta lucrului;
- daca folosinta locatarului este tulburata printr-un fapt al unui colocatar, al unui vecin sau al unui
tert, nu pe baza unui drept asupra lucrului, ci printr-un fapt ilicit cauzator de prejudicii, locatarul
va avea impotriva acestuia o actiune in despagubire (raspundere delictuala), dar nu va avea
actiune in garantie contra locatorului.
3) locatorul este garant pentru viciile ascunse ale lucrului (ex: existenta de insecte, infiltratii de apa
sau alte defecte de constructie); in practica, raspunderea este angajata chiar daca lucrul nu este
cu desavarsire impropriu folosintei, dar folosinta este intr-atat miscsorata incat se presupune ca
daca ar fi stiut, locatarul nu ar mai fi inchiriat sau ar fi platit un pret mai mic.
- locatorul raspunde chiar daca a fost de buna-credinta la data incheierii contractului, si indiferent
daca viciile existau la data incheierii contractului sau provin din cauze ulterioare, deoarece
obligatia locatorului de a asigura folosinta lucrului este succesiva (deosebire fata de vanzare);
- in cazul descoperii unor astfel de vicii, locatarul poate cere o reducere proportionala din pret
sau rezilierea contractului cu daune interese (chiar daca locatorul nu a cunoscut viciile
lucrului);
- DEOSEBIRE intre locatorul de buna-credinta si locatorul de rea-credinta: cel de al doilea
raspunde si de daunele imprevizibile;
- daca viciile se datoreaza cazului fortuit sau fortei majore, locatarul poate cere reducerea pretului
sau rezilierea contractului DAR fara daune-interese (cauza straina care nu poate fi imputata
locatorului).
- Obligatia de garantie NU este reglementata prin norme imperative => poate fi modificata prin
conventia dintre parti: agravata, limitata sau inlaturata; limitarea sau inlaturarea produce efecte
NUMAI daca locatorul este de buna-credinta (ex: tulburarea nu se datoreaza actelor sau faptelor
savarsite de el sau nu a cunoscut viciile); inlaturarea il exonereaza de plata daunelor-interese,
DAR nu il pune la adapost de rezilierea totala sau partiala a contractului.
B. Obligatiile locatarului
a. obligatia de a intrebuinta lucrul ca un bun locatar si potrivit destinatiei
- ex: o casa de lociut nu va putea fi folosita pentru exercitarea comertului sau pentru instalarea
sediului uniu partid politic; in schimb, dca nu s-a prevazut altfel in contract, locatarul poate sa
exercite o profesiune liberala sau chiar o meserie, cu conditia sa NU schimbe destinatia
imobilului; daca in contract se mentioneaza si profesiunea locatarului, se poate prezuma acordul
locatorului pentru exercitarea acelei profesiuni;
- culpa este apreciata dupa tipul abstract al omului diligent si prudent;
- daca locatarul nu intrebuinteaza lucrul – total sau partial – conform destinatiei sale sau
efectueaza transformari neautorizate, locatorul va putea cere: repunerea lucrului in starea
49
 anterioara sau rezilierea contractului cu daune-interese; sunt permise lucrari de mica
insemnatate, cum ar fi : instalarea telefonului sau a antenei de televizor, introducerea luminii
electrice etc;
- => obligatia de a intretine lucrul pe tot timpul locatiunii in stare de intrebuintare => o9bligstia
de a efectua micile reparatii locative, spre deosebire de reapratiile capitale si repararea
degradarilor provenind din uzul normal al lucrului, care sunt in sarcina locatorului; indiferent
de natura lor, reaparatiile NU cad in sarcina locatarului daca au fost cauzate de vechime sau de
forta majora, caz fortuit sau culpa locatorului, inclusiv viciile de constructie; sarcina probei
incumba locatarului;
- daca degradarea lucrul se datoreaza culpei locatarului acesta va fi obligat sa faca reparatiile pe
cheltuiala sa, chiar daca nu sunt locative; de asemenea, daca intarzierea reparatiilor ce sunt in
sarcina locatorului provoaca stricaciuni si mai mari, locatarul este obligat sa le faca;
- locatarul raspunde, de asemenea, de stricaciunile si pierderile provocate de persoanele familiei
sale (inclusiv persoanele introduse de el in imobil) sau de sublocatari;
- reparatiile privind partile comune folosite de locatari sunt in sarcina proprietarului, daca nu se
dovedeste ca stricaciunile au fost produse de locatar;
- daca locatarul nu efectueaza reparatiile locative, locatorul poate cere daune-interese, dar
NUMIA la incetarea locatiunii; daca INSA neefectuarea reapratiilor locative poate provoca
deteriorarea sau chiar pieirea lucrului inchiriat, ;ocatorul poate cere efectuarea reparatiilor in
contul locatarului sau rezilierea contractului.
b. plata chiriei:
- la termenele stipulate; in lipsa de stipulatie contrara, plata se face la domiciliul debitorului
(cherabila) si in caz de pluralitate de locatari obligatia este conjuncta (divizibila), daca din
contract nu rezulta ca este indivizibila;
- in caz de neexecutare, se poate cere executarea silita sau rezilierea contractului, beneficiind si de
privilegiul locatorului de imobile asupra mobilelor locatorului; de asemenea, daca chiria urma sa
fie platita cu anticipatie si lucrul nu s-a predat, locatorul poate invoca si exceptia de neexecutare;
- chitantele de plata sunt opozabile tertilor CHIAR DACA nu au data certa, iar chitantele date fara
rezerva fac sa se prezume plata chiriilor anterioare; cesiunea sau chitanta de plata a chiriei cu
anticipatie pe doi ani viitori trebuie sa fie transcrisa;
- daca lucrul este vandut si locatarul nu este instiintat, plata facuta vechiului proprietar este
valabila.
c. restituirea lucrului:
- dupa incetarea contractului, lucrul trebuie restituit in starea in care a fost predat conform
inventarului (=orice act de constatare a starii) facut; in lipsa inventarului, se prezuma ca lucrul a
fost primit in buna stare – prezumtie relativa, ce poate fi combatuta de locatar prin dovada
contrara;
- restituirea poate fi ceruta de loator printr-o actiune personala (ex contractus) sau printr-o
actiune in revendicare (daca este proprietar); NU se poate intenta o actiune posesorie impotriva
unui detentor precar, DECAT DACA detentia a fost intervertita intr-o posesie utila.
- Locatarul NU raspunde de deteriorarea sau pierirea lucrului din cauza fortei majore sau a
cazului fortuit, si nici de uzura normala a lucrului
- In cazul in care locatarul a facut lucrari sau plantatii, ele devin prin accesiune proprietatea
locatorului, la restituire aplicand-se regulile de la accesiune; locatarul este considerat de rea-
credinta, intrucat este un detentor precar.
d. raspunderea pentru incendiu
50
- locatarul este raspunzator daca nu dovedeste ca incendiul a provenit din caz fortuit, forta
majora sau dintr-un defect de constructie ori prinn comunicarea focului (fara greseala sa) de
la o casa vecina;
- daca sunt mai multi locatari, fiecare raspunde pentru pagube proportional cu valoarea locativa a
oartii din imobil pe care o ocupa; este o raspundere contractuala => este o raspundere
conjuncata, nu solidara;
- pentru a fi exonerat de raspundere, oricare colocatar va putea dovedi, in plus fata de cele
mentionate mai sus, ca incendiul a izbucnit in partea ocupata de altul sau ca nu a putut izbucni in
partea ocupata de el; in cazul inc are se dovedeste ca incendiul a izbucnit intr-o parte comuna a
imobilului, care se gaseste in intretinerea si administrarea locatorului, toti locatarii vor fi
exonerati de raspundere;
- simplul fapt ca locatorul foloseste si el o parte a imobilului inchiriat nu ii exonereaza pe locatari
de raspunderea pentru incendiu, ei trebuind sa dovedeasca una din imprejurarile prevazute mai
sus.
e. apararea contra uzurparilor
- uzurpare = orice atingere provenita de la un tert asupra proprietatii sau posesiei lucrului dat in
locatiune; locatarul trebuie informat in termen util ca sa se poata apara contra incercarii de
uzurpare;
- daca locatarul nu il instiinteaza pe locator, el va raspunde pentru prejudiciul suferit de locator in
urma neinstiintarii.
Top of the Document

Contractul de sublocatiune si de cesiune a contractului

a. Sublocatiunea
- in principiu, locatiunea nu este un contract incheiat intuituu personae => drepturile partilor se
pot transmite mortis causa sau prin acte intre vii (ex: locatorul poate transmite dreptul la chirie
printr-o cesiune de creanta); astfel locatarul are posibilitatea de a transmite dreptul de folosinta
asupra unui tert, in tot sau in parte, in baza unui contract de sublocatiune;
- pentru admiterea sublocatiunii sunt cerute doua conditii:
1. transmiterea folosintei sa nu fie interzisa prin contractul principal (aceasta ar transforma
contractul intr-unul intuituu personae); interzicerea NU se prezuma (deoarece este o exceptie) ci
trebuie mentionata expres; de asemenea, o astfel de clauza este interpretata restrictiv: daca se
interzice sublocatiunea totala – este permisa sublocatiunea partiala, iar daca interdicita este
imprecisa (“nu se poate subinchiria”), ea se interpreteaza in sensul unei sublocatiuni totale, cea
partiala fiind permisa.
Validitatea sublocatiunii POATE fi conditionata si de consimtamantul locatorului la incheierea
contractului (care poate fi dat in scris sau verbal, ori sa rezulte din cate sau fapte concludente).
Oricum, refuzul locatorul de a consimti la subinchiriere NU trebuie sa fie motivat, DAR nici sa
fie abuziv.
Locatarul NU poate aduce ca aport social intr-o societate civila sau comerciala dreptul la
folosinta a unui imobil DACA sublocatiunea a fost interzisa (sau poate fi adus numai cu aportul
locatorului in cazul in care sublocatiunea a fost conditionata de acordul acestuia).
Sublocatiunea sa nu fie convenita in conditii care sa contravina conditiilor din contractul
principal (ex: casa de locuit sa fie subinchiriata cu destinatia de local public)
51
 In aceste limite, sublocatiunea poate fi convenita in conditii diferite fata de contractul principal.
Daca insa contractul este incheiat cu nerespectarea conditiilor de mai sus, locatorul va putea cere
in justitie executarea obligatiilor (care poate avea ca efect expulzarea sublocatarului) sau
rezilierea contractului principal de locatiune (cu daune-interese), instanta putand acorda
locatarului un termen pentru a executa conditiile contractului.
Daca sunt respectate conditiile aratate, sub;locatiunea este valabila, insa NU produce efecte fata
de locator, astfell incat drepturile si obl;igatiile din contractul principal raman neatinse (ex:
locatarul raspunde pentru incendiu, urmand sa se intoarca impotriva sublocatarului) =>
locatorul si sublocatarul NU au nici o actiune directa unul impotriva celuilalt, putand actiona
NUMAI pe calea actiunii oblice.
Totusi, in virtutea privilegiului de locator, acesta poate serchestra mobilele sublocatarului,
aduse in imobilul inchiriat, dar numai in limita chiriei datorate de subnlocatar pentru trecut si in
contul chiriei viitoare, CHIAR DACA chiria pentru viitor a fost platita de sublocatar anticipat
(deoarece aceasta a fost platita locatarului, iar nu locatorului); aceasta deoarece existenta
privilegiului nu presupune existenta unor raporturi juridice directe.
Cesiunea
- in conditiile in care este permisa sublocatiunea, este permisa si cesiunea contractului de
locatiune de catre locatar; spre deosebire de sublocatiune, care este tot o locatiune, cesiunea
reprezinta o vanzare a dreptului de folosinta = o cesiune de creanta cu titlu oneros =>
consecinte:
- cesiunea trebuie sa fie notificata locatorului sau acceptata de acesta – pentru
opozabilitatea fata de terti;
- obiectul cesiunii – numai drepturile locatarului (intrucat dreptul nostru nu cunoaste
cesiunea de obligatii); locatorul il poate libera pe locatar, caz in care cesiunea se dubleaza cu
o delgatie perfecta, confundata cu o novatie prin schimbare de debitor; in cazul in care
cesiunea este insotita de o stipulatie pentru altul in favoarea locatorului, avand ca obiect
pretul cesiunii (sau o parte din ea), locatorul va avea actiune directa impotriva cesionarului,
in calitate de tert beneficiar;
- locatarul-cedent garanteaza NUMAI existenta dreptului de folosinta in momentul
incheierii contrctului, nu si executarea obligatiilor de catre locator (deoarece contractul
este cu executare dintr-o data, nu cu executare succesiva ca si contractul de sublocatiune); IN
SCHIMB, cesionarul are actiune directa impotriva locatorului pentru a cere executarea
contractului sau rezilierea lui pentru neexecutare, cu daune-interese (la sublocatiune,
sublocatarul poate cere aceasta numai fata de locatar);
- cesiunea este supusa regulilor de la vanzarea-cumpararea de creante (spre
deosebire de sublocatiune care se supune regulilor de la locatiune);
- cesionarul ia locul cedentului in timp ce sublocatarul poate dobandi drepturidiferite
de cele ale locatarului;
- cedentul (fiind vanzator) nu are privilegiul locatorului de imobile (pe care il are
locatarul principal).
- aceste reguli se aplica si in cazul in care dreptul de folosinta se trnsmite in schimbul unui alt
drept de folosinta (dubla cesiune); fiecare copermutant ramane obligat fata de locatorul initial,
daca acesta nu a consmitit la liberarea debitorului; DACA schimbul drepturilor de folosinta este
reglementat de reguli speciale, aceste se aplica; ex: in materia schimbului de folosinta, chiriasii
sunt liberati fata de locatorii initiali, realizandu-se si o dubla delegatie perfecta.
Top of the Document
52
Incetarea locatiunii
a. Cauze de incetare
- acordul de vointa al partilor (reziliere conventionala);
- denuntare unilaterala;
- expiraera termenului;
- rezilierea contractului pentru neexecutare;
- pieirea lucrului;
- desfiintarea (desfacerea) titlului locatorului;
- prin acte intre vii cu titlu particular (in anumite conditii si prin efectul instrainarii).
- nici moartea locatarului si nici cea a locatorului NU atrag incetarea contractului => drepturile si
obligatiile se transmit asupra mostenitorilor, cu execptia cazurilor in care partile s-au inteles
altfel sau daca mostenitorul parti decedate este cealalta parte (caz inca are obligatiile reciproce
se sting prin confuziune total sau partial)
b. Denuntarea unilaterala
- DACA partile sau legea nu au determinat durata locatiunii – cu conditia respectarii termenului
de preaviz (= intervalul de timp dintre manifestarea vointei de a desface contractul si data la care
contractul uirmeaza sa inceteze); acest termen poate fi stabilit prin conventia partilor, iar in lipsa
– dupa natura lucrului si obiceiul locului;
- manifestarea de vointa (CONCEDIU) este un act unilateral de vointa si produce efecte chiar
daca nu a fost acceptata de partea concediata; legea NU prevede vreo forma speciala pentru
denuntare – practic trebuie facuta in scris, iar daca partea concediata refuza sa dea o dovada de
primire, notificarea se face prin intermediul executorilor judecatoresti; ORICUM actiunea de
chemare in judecata pentru evacuare consitituie manifestarea neechivoca a vointei de denuntare
a contractului, termenul de preaviz fiind acoperit de timpul necesar solutionarii litigiului; dupa
expirarea termenului de locatiunea preaviz inceteaza, iar un nou contract poate fi incheiat prin
consimtamantul ambelor parti.
c. Expirarea termenului
- daca termenul a fost determinat prin vointa partilor sau prin lege, locatiunea inceteaza de drept
la trecerea timpului, fara sa mai fie nevoie de instiintare prealabila; (nu e o regula, partile isi
pot rezerva dreptul sa denunte contractul inainte de expirarea termenului, sau, si in cazul in care
exista termen, partile pot stipula necesitatea preaizului si la expirarea termenului;
- daca locatarul ramane in folosinta lucrului dupa expirarea contractului si fara ca locatorul sa-l
impieduce, locatiunea se considera innoita prin tacita relocutiune, care opereaza ca un nou
contract de locatiune, unde trebuiesc indeplinite toate conditiile cerute de lege; in caz de
pluralitate de de parti, reinnoirea tacita poate opera numai cu consimtamantul tacit al tuturor
partilor;
- tacita relocutiune, daca nu a fost interzisa prin contract, poate fi impiedicata numai prin
anuntarea concediului – inainte de expirarea termenului prevazut in contract; daca a anuntat
concediul, locatarul nu poate opune tacita relocutiune, chiar dc a continuat sa foloseasca bunul
(locatorul poate cere restituirea bunului si daune-interese);
- tacita relocutiune va avea loc in conditiile primului contract, DAR se va considera incheiat fara
termen (cu exceptia cazurilor in care termenul este aratat de lege); DE ASEMENEA, in lipsa de
stipulatie contrara, noua locatiune nu va avea garantiile din contractul initial, caci garantiile
trebuiesc prevazute expres si nu pot fi prelungite peste termenul stipulat;
53
d. Rezilierea pentru neexecutare
- dupa punerea in intarziere => rezilierea contractului cu daune-interese ;
- NU orice executare, ci neexecutarea cu privire la obligatii principale, prin violarea carora se
aduce o vatamare celeilalte parti (ex: abuzul de folosinta , schimbarea destinatiei bunului,
neplata chiriei, neefectuarea reparatiilor importante, descoperirea de vici ascunse;
- instanta nu este oblgata sa pronunte reziliere, putand acorda termen de gratie.
e. Pieirea lucrului
- daca pieirea este totala – contractul este desfacut de drept (locatorul nu mai poate asigura
folosinta, si nici nu poate fi obligat la reconstruirea, refacerea sau inlociurea lui (se incadreaza
aici si rechizitionarea, exproprierea sau rechizitionarea – imposibilitate de a se folosi bunul);
contractul este desfacut indiferent daca pieirea numului este fortuita sau cuplabila (in acest caz
se platesc si daune-interese), caci nu mai exista obiect;
- daca lucrul a pierit numai in parte – rezilierea este judiciara: se poate cere desfacerea
contractului daca partea pierita este atat de insemnata (la aprecierea instantei) incat se
presupune ca, fara acea parte, locatarul nu ar fi incheiat contractul, sau se poate cere o scadere
de pret + daune-interese dupa cum pieirea s-a produs fortuit sau din culpa.
f. Desfiintarea (desfacerea) titlului locatorului
- de exemplu daca titlul locatorului este anulat sau rezolvit sau daca este evins printr-o actiune in
revendicare sau daca titlul locatarului principal s-a desfacut prin expirarea termenului prevazut
in contract si nu mai poate asigura sublocatarului folosinta lucrului;
- EXCEPTII:
- contractele de locatiune incheiate de uzufructuar raman valabile pe cel mult 5 ani, in
limitele unui act de administrare, chiar daca uzufructul a incetat;
- contractele incheiate de tertul dobanditor al imobilului ipotecat, chair daca el este
evins, insa numai dca contractul de locatiune este incheiat cu buna-credinta si cu data
certa anterioara transcrierii comandamentului;
- aplicarea teoriei proprietarului (mostenitorului) aparent: contractul de locatiune
incheiat de proprietarul aparent cu un locatar de buna-credinta isi pastreaza efectele ca si
un contract ce ar fi fost incheiat cu proprietarul real.
g. Efectele instrainarii lucrului prin acte intre vii
- daca locatorul vinde lucrul inchiriat sau arendat, cumparatorul, chiar daca nu s-a obligat in acest
sens, este dator sa respecte locatiunea facuta inainte de vanzare, cu CONDITIA sa fi fost
incheiata prin inscris autentic sau prin inscris sub semnatura privata, dar cu data certa (cu
exceptia cazului in care desfacerea contractului de locatiune din cauza vanzarii s-ar fi prevazut
in insusi contractul de locatiune);

- daca contractul este incheiat pe mai mult de 3 ni le trebuie sa fie transcirs (inainte de transcrierea
contractului de vanzare-cumparare) pentru a fi opozabil tertilor; daca nu a fost transcris insa are
data certa, efectele lui se reduc la 3 ani de la data vanzarii (transcrierii);
- => vanzarea reprezinta o cauza de incetare a contractului de locatiune in cazul in care contractul
de vanzare-cumparare a fost incheiat verbal sau prin inscris sub semnatura privata sau fara data
certa;
- in cazul in care nu sunt indeplinite conditiile de mai sus, contractul nu produce efecte opozabile
cumparatorului, chiar daca el a avut cunostinta de existenta locatiunii;

54
- in cazul in care cumparatorul nu este obligat sa respecte locatiunea consimtita de vanzator,
pentru a obtine desfacerea contractul trebuie sa aduca la cunostinta locatarului concediul,
respectand termenul de preaviz (chiar daca desfacerea locatiunii din cauza vanzarii a fost
stipulata in contractul de locatiune) => desfacerea NU opereaza de drept;
- in toate cazurile de desfacere a locatiunii (inclusiv prin clauza expresa in contractul de
locatiune), locatarul este in drept sa ceara despagubiri de la locator, DACA nu s-a prevazut in
contract o stipulatie expresa contrara; pana la plata daunelor, locatarul are drept de retentie
pana cand va fi despagubit de catre locator sau de catre cumparator (care are actiune in regres
contra locatorului);
- daca insa cumparatorul cere, locatarul trbuie sa respecte contractul de locatiune chiar daca nu
are data certa si nu este transcris (deoarece facultatea de a invoca inopozabilitatea contractului
fara data certa si netranscris o are doar cumparatorul (cu exceptia cazului in care s-a prevazut in
contractul de locatiune desfacerea lui in caz de vanzare, de drept sau la cererea locatarului);
cumparatorul, se substituie in drepturile si obligatiile locatorului-vanzator de la data vanzarii-
cumpararii (NU si cu efect retroactiv), neavand dreptul sa ceara ratele devenite exigibile anterior
si neplatite si nici sa ceara rezilierea contractului pentru cauze anterioare vanzarii-cumpararii;
- regulile de mai sus sunt aplicabile si in alte cazuri de instrainare sau constituire de drepturi reale
prin acte intre vii, cu titlu particular, fie ca sunt cu titlu oneros (schimb, contract de intretinere,
de constituire de uzufruct etc), fie ca sunt cu titlu gratuit (donatie).
Top of the Document

Natura juridica a drepturilor locatarului

- dreptul de folosinta al locatarului este un drept de creanta;
- in literatura de specialitate: dreptul de folosinta ar fi un drept real, in principal pentru
urmatoarele motive:
- impotriva tulburarilor de fapt locatarul se poate apara prin actiunea posesorie;
- in anumite conditii (data certa a contractulu si indeplinirea formalitatilor de
publicitate), locatarul se bucura de un drept de urmarire fata de tertul dobanditor si
fata de creditorii urmaritori care au transcris comandamentul dupa incheierea
contractului de locatiune si de un drept de preferinta fata de locatarii ulteriori ai
aceluiasi bun;
- daca termenul de locatiune depaseste 3 ani, contractul este supus publicitatii;
- in realitate: dreptul de folosinta este un drept de creanta, argumentele invocate mai sus nu sunt
hotaratoare intrucat:
- actiunile posesorii pot fi intentate si de detentorii precari;
- opozabilitatea contractului fata de dobanditori si fata de creditorii urmaritori este
o simpla exceptie de la principiul relativitatii efectelor contractului; daca dreptul de
folosinta ar fi un drept real nu ar fi necesare texte care sa consacre exceptia; in ceea
ce priveste opozabilitatea contractului fata de locatarii ulteriori, problema este
controversata (unii zic ca are intaietate cel care a intrat primul in folosinta bunului,
chiar daca are titlu cu data ulterioara, Deak – solutia contrara – se aplica regulile
opozabilitatii actelor juridice), dar si independenta de solutia adoptata in privinta
naturii juridice a dreptului locatarului;
- daca dreptul ar fi real, publicitate s-ar impune indiferent de durata (chiar daca
depaseste 3 ani);
55
 - drepturile reale, ca drepturi absolute, sunt limitativ enumerate de lege.
 este un drept de creanta, dar prezinta unele aspecte particulare, mai ales in privinta
opozabilitatii, deci se incadreaza in categoria obligatiilor opozabile tertilor (obligatii in
rem scriptae).
 are un caracter mobiliar (chiar daca are ca obiect un imobil), temporar (nu poate fi
perpetuu), este susceptibil de gaj (nu de ipoteca), poate fi transmis intre vii conform
regulilor de la cesiunea de creanta si mortis causa ca si celelalte drepturi de creanta.
Top of the Document

56