LOCUINTELE LA ROMANI

NTRODUCERE
Roma era capitala unui mare imperiu si resedinta Cezarilor. Orasul facea o
impresie deosebita celor veniti din provincie pentru prima oara, cand intrau printr-
una din cele douasprezece sau cincisprezece porti si erau prinsi in multimea grabita
de pe strazi, printre doua siruri nesfasite de case inalte, prin fata unei multimi de
temple, monumente, magazine, pana ajungeau in partea cea mai animata a orasului
situata in jurul forumului. Peste tot apareau contrastele caracteristice marilor
orase, luxul cel mai rafinat si saracia cea mai ingrozitoare /1/.

TIPURI DE CASE
Oraseanul se putea stabili intr-unul din variatele tipuri de case
create de arhitectura privata pe masura diferitelor pungi, clase
si epoci /2/.

Oamenii care aveau o situatie buna trebuia sa fie proprietari de

case; acestea pareau modeste la exterior dar interiorul lor era
foarte luxos. Celor ce si le puteau oferi, casele romane le asigurau izolare si relaxare.
Izolarea prin peretii inalti la strada strapunsi de foarte putine deschideri care
asigurau proprietarului intimitatea si il aparau de larma strazii si de caldura verii
/2/. Vechea casa romana avea forma unui dreptunghi alungit cu intrarea pe latura
ingusta. In casa unui roman bogat se intra printr-o usa lucrata in lemn, ianua.

Cand sclavul inlantuit, ostiarius, pe post de portar, deschidea usile de la intrare, se

trecea printr-un culoar, vestibulum care avea in dreapta si in stanga camerele
servitorilor, si se ajungea in sala principala, o vasta incapere centrala, numita
atrium, pe peretii careia se aflau portretele strabunilor /1/. In unele case, atrium-ul
era simplu, in altele era prevazut cu fantani arteziene care racoreau aerul. Tavanul
era sprijinit pe doua siruri de stalpi. In mijloc acoperisul, in forma de palnie,
compluvium, avea o deschizatura patrata, pentru a lasa sa iasa afara fumul de la
tigara. In mijlocul podelei era un spatiu neacoperit, un bazin rotund sau cu patru
colturi, numit impluvium, unde se scurgea apa de ploaie de pe acoperis printr-un
jgheab. In jurul holului, atrium-ului, erau camere mai mici, cvasicelulare, care
serveau drept dormitoare, cubiculum, si sufragerii.

In peretele din fata era intrarea intr-o camera mare de zi

destinata in locuintele romane traditional adunarii intregii
famlii, in care se putea si manca, tablinum, un fel de salon. In
ciuda ornamentarii minutioase a unora dintre case si a
deschiderii compluvium-ului, interiorul era totusi intunecos, marginit si apasator,
iar sursa de lumina si aer de deasupra atrium-ului era limitata si insufucienta
pentru asigurarea unei relaxari corespunzatoare.

Treptat casei romane i s-au adaugat unele elemente preluate din arhitectura
greceasca /2/. In aceste noi case romane se intra intr-o curte, peristylium, in care se
afla o gradina, viridarium, inconjurata de stalpi, in care se cultivau flori, tufe si
arbori. La mijloc se afla o fantana arteziana. Marmora alba a statuilor contrasta
placut cu verdele gradinii. Camerele destinate cinelor restranse erau numite
triclinum. In peristylium se putea ajunge si din triclinum si cubiculum. Tot in
apropiere de triclinum se afla bucataria. Langa aceasta era baia, balneum, si
camara. In jurul peristylium-ului se aflau camerele sclavilor, cellae servorum. In
functie de marimea casei, se mai gaseau si alte incaperi: o capela, lararium, o
biblioteca, sali si camere pentru musafiri, dormitoare, camere pentru toaleta,
camere de baie, pivnite de vin, de alimente si altele. Camera in care aveau loc
dineurile, oecus-ul, un fel de salon sumptuos si sala de ospete, era impodobita ca de
sarbatoare /2/.

In mijlocul salii cu peretii acoperiti cu tablouri care reprezentau scene de vanatoare,

flori sau fructe, se afla masa in forma de potcoava, avand in jur divane luxoase, moi,
din lana, acoperite cu covoare scumpe si cu perne matasoase.

Casele nu aveau ferestre spre strada. Aerul si lumina intrau in camere din
impluvium sau din peristylium in care se desfasura viata obisnuita a familiei.
Tavanele erau impodobite cu picturi si aurituri, covoare atarnau in dreptul usilor,
placi de marmora si mozaicuri acopereau pardoseala, oglinzi mari si mici din metal
atarnau pe pereti, mobile de lux confectionate artistic, precum si obiecte de arta si
de lux impodobeau camerele /1/.

Cei bogati aveau, in afara de casa de la oras sau din apropierea

lui, vile in munti sau langa mare, inconjurate de mosii, care erau
supravegheate de un sclav de incredere, vilicus, care locuia cu
familia sa intr-o locuinta modesta /1/.Aceste vile de vacanta erau
mai mici decat casele din oras, dar tot atat de luxoase. Renumita
pentru frumusetea acestor vile era regiunea Campania, in
tinuturile binecuvantate din apropierea bailor Baje.

Romanul bogat era preocupat ca palatul si vilele sale sa-i ofere multe posibilitati de
distractie. Existau sali de gimnastica, sphaeristeryum, in care se practicau jocuri cu
mingea, sariturile cu greutati in maini, luptele. In gradina se afla hipodromul,
pentru sarituri si alergari. Dar pentru cei care nu-si puteau permite sa foloseasca
propriile locuri de distractie, exista Campul lui Marte pe care-l avea aproape fiecare
oras, in care se aduna poporul, inainte de pranz, si practica diferite jocuri pentru
intarirea trupului.

Saracimea nu-si putea permite asemenea locuinte, stand in spatele pravaliilor, daca
erau mestesugari, sau in apartamente cocotate la mansarda unor case cu mai multe
etaje. Populatia saraca a Romei, formata din cei care nu erau destul de bogati si nu
aveau casa lor proprie traia in case murdare, saracacioase. In aceste case viata era
deseori grea. Aproape toate casele nu aveau baie. Apa trebuia carata de la o fantana
aflata inafara casei.Ba mai mult erau facute din lemn, expuse riscului de a lua foc.
Cei care aveau putini bani puteau trai in inaltele Insulae, sau case cu chirie,cladiri
cu doua sau mai multe etaje, unde se ajungea pe scari construite dinafara, case
foarte aglomerate, fara lumina si confort /1/.Cladirea era inconjurata de strazi
ticsite cu pravalioare de toate felurile. Chiriasii din clasa de mijloc ocupau
apartamentele spatioase de la etajele inferioare, aerisite prin ferestre largi si chiar
balcoane, dispuse in jurul unei curti interioare. Unele apartamente aveau conducte
de apa la nivelul curtii unde putea fi amenajata si o latrina comuna. Cand acest gen
de case au inceput sa fie speculate pe scara larga, s-a instituit controlul legal in ce
priveste inaltimea (patru maxim cinci etaje). materialele, masurile contra
incendiilor si amenajarile sanitare.

Treptat insa aceste case au evoluat spre locuinte elegant si

cautate. Un exemplu il reprezinta apartamentele cu gradina de
langa Porta Marina /2/. Acest proiect consta din doua blocuri
dreptunghiulare de apartamente spatioase dispuse paralel si
izolate in mijlocul unei gradini linistite, inchisa cu un zid de
care erau lipite pravaliile de pe cele patru strazi care
inconjurau �blocul� sau �insula�/2/. Astfel de unitati de locuinte repetate
identic si asezate cu grija, cu ziduri despartitoare au fost intalnite inca in
antichitatea greaca a secolului IV. in. Hr., au devenit asa numitele apartamente
rezidentiale. Uneori doua asemenea unitati de apartamente se deschideau cu
balcoane si logii spre doua curti interioare. Intre ele se afla o cladire termala
(dovedind abundenta alimentarii publice cu apa) rezervata probabil chiriasilor.

De altfel, marile disponibilitati de apa, nevoia de comoditati si gustul pentru

ornamentul luxos va duce la construirea unui numar insemnat de splendide fantani
particulare in casele romane /2/.

CONCLUZII
Arhitectura romana privata era exemplificata de tipul latin de
casa, cu camere mici, asezate aproape simetric in jurul unui
atrium cu plafonul descoperit. Planul acestui model originar de
casa se regaseste in marile locuinte orasenesti din vremea
republicii, care imbinau spatiul central descoperit cu peristilul
grecesc, alternand spatiile inchise cu cele puternic luminate, deschiderea caselor
catre aer, lumina, natura asigurand relaxarea sufleteasca. Acestora li se adaugau,
pentru cei mai putin bogati, locuinte mizere, situate in spatele pravaliilor pentru
mestesugari si blocurile de apartamente, insulae, unele saracacioase lipsite de
confort, lumina si apa, altele destul de spatioase, luminoase, elegante, plasate uneori
in mijlocul unei gradini linistite.