INSTITUTUL DE ISTORIE, STAT ŞI DREPT AL ACADEMIEI DE ŞTIINŢE

A MOLDOVEI

Cu titlu de manuscris
C.Z.U.340 (043.2) = 135.1
B-24

BALTAGA DMITRII

Teoria răspunderii juridice: aspecte doctrinare, metodologice şi

practice

Specialitatea 12.00.01 – Teoria Generală a Dreptului; Istoria statului şi dreptului; Istoria

doctrinelor politice şi de drept

Autoreferat al tezei de doctor habilitat

în drept

Chişinău 2008
Teza a fost elaborată în cadrul Catedrei Drept public a Facultăţii de Drept a Universităţii
Libere Internaţionale din Moldova

Consultant ştiinţific: Popa Victor, doctor habilitat în drept, profesor universitar

(Universitatea Liberă Internaţională din Moldova)

Referenţi oficiali: 1. Voicu Costică, doctor în drept, profesor universitar

(Academia de Poliţie „A.I. Cuza”, Bucureşti, România)
2. Humă Ioan, doctor în drept, profesor universitar
(Universitatea „Danubius”, Galaţi, România)
3. Avornic Gheorghe, doctor habilitat în drept, profesor universitar
(Universitatea de Stat din Moldova)

Membri ai Consiliului Ştiinţific Specializat:

1. Smochină Andrei, doctor habilitat în drept, profesor universitar
(Academia de Ştiinţe a Moldovei) - Preşedinte
2. Taşcă Mihai, doctor în drept, cercetător ştiinţific superior,
(Academia de Ştiinţe a Moldovei) – Secretar ştiinţific
3. Vitruk Nicolai, doctor habilitat în drept, profesor universitar
(Academia de Drept, Moscova, Rusia) - membru
4. Aramă Elena, doctor habilitat în drept, profesor universitar
(Universitatea de Stat din Moldova) – membru
5. Negru Boris, doctor în drept, conferenţiar universitar
(Universitatea de Stat din Moldova) – membru

Susţinerea va avea loc la 26 iulie 2008, ora 10.00, în cadrul şedinţei Consiliului Ştiinţific
Specializat DH 15 12.00.01-05 de pe lîngă Institutul de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de
Ştiinţe a Moldovei, bd. Ştefan cel Mare 1, sala 408, Chişinău, MD 2012, Republica Moldova.

Teza de doctor habilitat şi autoreferatul pot fi consultate pe pagina Web a Consiliului Naţional de
Acreditare şi Atestare (www.cnaa.acad.md), la Biblioteca Naţională a Republicii Moldova şi la
Biblioteca Ştiinţifică Centrală a Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

Autoreferatul a fost expediat la 24 iunie 2008.

Secretar ştiinţific
al Consiliului Ştiinţific Specializat,
doctor în drept, cercetător ştiinţific superior Taşcă Mihai

Consultant ştiinţific,
doctor habilitat în drept, profesor universitar Popa Victor

Autor Baltaga Dmitrii

2
 I. CARACTERISTICA GENERALĂ A TEZEI
Actualitatea temei investigate şi gradul de studiere a acesteia. În teoria dreptului
problemele răspunderii juridice tradiţional se consideră fiind dintre cele mai actuale şi
complicate.
Răspunderea juridică este o instituţie funcţională, de neînlocuit, în sistemul de
reglementare şi ocrotire a dreptului. De efecienţa funcţionării mecanismului de reglementare a
răspunderii juridice în mare parte depinde starea legalităţii şi ordinii de drept în societate.
Subiectul pe care-l propunem spre dezbateri în prezenta lucrare necesită o analiză temeinică sub
aspect doctrinar, metodologic şi practic, pornind şi de la faptul că realitatea pune astăzi în faţa
teoreticienilor şi practicienilor probleme care solicită un alt mod de tratare decît cel tradiţional,
aplicarea unor noi modele metodologice.
Deşi în ultimii ani în domeniul instituţiei răspunderii juridice, ca fenomen complicat legat
de norma juridică, de ramura de drept, de încălcările dispoziţiilor legale, de realizarea şi
aplicarea dreptului, de legalitate, a fost acumulată o experienţă considerabilă, pînă în prezent n-a
fost elaborată o interpretare unică a acesteia, n-au fost cercetate în profunzime nici problemele
responsabilităţii juridice.
Noile procese apărute în raporturile juridice de stat necesită reexaminarea mai multor
reprezentări de drept cu privire la răspunderea juridică. Luînd în consideraţie că abordarea
ştiinţifică a problemei asigură funcţionarea ei mult mai eficace în practică, este necesară nu doar
formularea unei definiţii, nu doar delimitarea semnelor caracteristice fundamentale, ci şi
elaborarea criteriilor de constituire a unui sistem de răspundere juridică. Acest obiectiv ar fi
realizabil în condiţiile cercetării răspunderii juridice în sistemul de drept naţional şi a desemnării
rolului ei în reglementarea juridică a relaţiilor sociale.
Actualitatea răspunderii juridice se justifică de asemenea prin faptul că schimbările
radicale şi procesele ce au loc în sfera reglementărilor juridice ne obligă să reevaluăm multe
dintre principiile teoretice de bază legate de răspunderea juridică. În ştiinţa dreptului lipseşte
unitatea de opinii în privinţa definiţiei, esenţei, conţinutului, temeiurilor, principiilor, funcţiilor
răspunderii şi ale responsabilităţii juridice. Tratarea teoretică multiaspectuală şi argumentată a
acestor probleme determină în foarte multe cazuri activitatea legislatorului, aplicarea dreptului şi
comportamentul indivizilor. În afară de aceasta astăzi, datorită afirmării valorilor general umane,
edificării statului de drept şi constituirii societăţii civile în Republica Moldova, capătă o
importanţă tot mai mare problema responsabilităţii juridice
Examinarea tradiţională a răspunderii juridice ca obligaţie a delincventului de a suporta
consecinţele cu caracter negativ stabilite de sancţiunea juridică, pînă nu demult, a fost asociată
cu o funcţie tipică a dreptului şi, în această concepţie, răspunderea era identificată cu pedeapsa.

3
În domeniul dreptului procesual o astfel de reprezentare a determinat prioritatea incontestabilă a
procesului inchiziţional faţă de procesul în contradictoriu.
Transformările care au avut loc în ţara noastră în ultimii zece ani şi care au atras după sine
afirmarea în societate a valorilor general umane au impus necesitatea de a înţelege altfel un şir de
categorii statornicite, printre care şi instituţia răspunderii juridice. Răspunderea juridică era
examinată ca una dintre garanţiile legalităţii în domeniul contracarării tendinţelor criminale şi în
acest sens se manifesta în calitate de instrument al constrîngerii de stat prin intermediul căreia se
asigura realizarea dispoziţiilor legale cu caracter public.
Problema răspunderii juridice este o problemă „veşnică”. Dacă în trecut rezolvarea ei în
jurisprudenţă avea un caracter aplicativ, la etapa contemporană are un caracter metodologic, iar
în viitor ea va avea un caracter conceptual, conturînd noi aspecte ale răspunderii juridice.
Actualitatea temei de cercetare este indusă atît de importanţa problemelor metodologice,
teoretice, cît şi de cele practice, legate de stabilirea locului şi rolului instituţiei răspunderii
juridice în mecanismul reglementărilor de drept.
Răspunderea juridică nu este un fenomen în stagnare; schimbarea şi evoluţia socială a
legislaţiei a conferit un nou vector principiilor, obiectivelor, funcţiilor răspunderii juridice. Un
bilanţ al acestei evoluţii îl reprezintă şi apariţia unor noi forme ale răspunderii juridice, cum ar fi
răspunderea constituţională, financiară, fiscală, procesual civilă, procesual penală. În etapa de
constituire se află şi formele de răspundere constituţional procesuală, de dreptul familiei, care
trebuie să fie abordate cu meticulozitate, pentru a le găsi locul şi rolul adecvate în sistemul
răspunderii juridice. Actualmente, concepţia modernă a răspunderii juridice cuprinde şi
recunoaşterea răspunderii în faţa legii nu numai a persoanei, ce şi a statului, organelor sale,
funcţionarilor publici. Astfel multe dintre prevederile legii în vigoare privind răspunderea
statului şi a organelor sale comportă mai mult un caracter declarativ. O importanţă practică
reclamă şi elaborarea unui mecanism eficient de realizare a răspunderii juridice, care ar prezenta
o garanţie în exercitarea drepturilor şi libertăţilor omului. Funcţiile, principiile, obiectivele,
formele răspunderii juridice sînt categorii care dezvăluie rolul reglementativ, preventiv,
reparatoriu, de reprimare şi educativ al răspunderii juridice. Cercetarea acestor categorii ne
permite să elaborăm bazele teoriei răspunderii juridice aplicabile condiţiilor sociale, economice
şi politice moderne.
Aşadar, de actualitate imperioasă este fixarea corectă a principiilor, funcţiilor şi
raporturilor juridice în cadrul sistemului răspunderii juridice, fapt ce va constitui un sprijin
inestimabil în activitatea legislatorului. Fără elaborarea unei teorii generale a răspunderii juridice
este imposibilă elaborarea teoriilor răspunderii juridice ramurale.

4
 În acest context, problema dată cere o atenţie deosebită din partea ştiinţei juridice, atît în
aria teoriei cît şi în aplicarea ei practică, fapt ce ne-a determinat să acceptăm prezenta temă de
investigaţie.
Aspectele doctrinare, metodologice şi practice ale răspunderii juridice nu au constituit
deocamdată obiectul cercetărilor ştiinţifice complexe în literatura de specialitate a Republicii
Moldova. Totuşi, nu putem nega faptul că avem cercetători care tratează problemele propuse în
discuţie, însă o fac într-o manieră selectivă, fără a urmări scopul de a pune în lumină toate
conceptele şi de a face o analiză multiaspectuală a fenomenului, construind un sistem, accentul
fiind pus pe studierea anumitor forme sau încălcări din diferite ramuri ale dreptului.
Aşadar, în cadrul teoriei generale a dreptului, răspunderea juridică a fost sesizată în
contextul celorlalte probleme ale teoriei dreptului de Gh. Avornic (autor) şi E. Aramă, B. Negru,
R. Costaş (coautori) în manualul Teoria generală a dreptului. Chişinău, 2004; de B. Negru în
manualul Teoria generală a dreptului şi statului. Chişinău, 2006; de Gh. Fiodorov în manualul
Общая теория государства и права. Кишинев, 1998.
În afară de acestea, răspunderea şi responsabilitatea juridică sub aspect ramural sînt
reflectate de mai mulţi autori în diverse studii ştiinţifice (Gh. Avornic, Sporirea activismului
juridic al cetăţenilor în contextul unui stat de drept prin intermediul avocaturii. Revista
naţională de drept nr.7, 2005, p.2); Cauze care înlătură caracterul ilicit al faptei şi cauze care
înlătură răspunderea juridică civilă (Baieş S., Băieşu A., ş.a., Drept civil, vol.2. Chişinău,
2005); Problema identificării formelor răspunderii juridice (Guţu A., Formele răspunderii
juridice. Revista naţională de drept nr.4, 2006).
Fenomenul răspunderii juridice este abordat şi prin prisma esenţei şi particularităţilor
sale, de pildă: răspunderii civile îi sunt consacrate un şir de lucrări: Bruma S., Caracteristica
generală a temeiurilor răspunderii juridice civile. Revista naţională de drept nr.6, 2005; Chiriţa
A., Bruma S. Evoluţia istorică a răspunderii subsidiare în legislaţia europeană. Revista
naţională de drept nr.6, 2006; Bloşenco A. Răspunderea civilă delictuală. Chişinău, 2002;
Cojocaru E. Răspunderea juridică civilă şi categoriile ei în dreptul civil. Anale ULIM, 1997;
Cojocaru E. Drept civil. Răspunderea juridică civilă. Studiu teoretic, legislativ şi comparativ de
drept, Chişinău, 2002; instituţia răspunderii penale a reţinut atenţia autorilor Borodac A.,
Gherman M. Răspunderea penală. Legea şi viaţa, 2005, nr.11; Liscinschii Gh. Unele aspecte ale
conceptului privind noţiunea răspunderii penale. Revista naţională de drept, 2005, nr.12;
Borodac A. Drept penal. Calificarea infracţiunilor. Chişinău: Ştiinţa, 1996; Borodac A.,
Gherman M. Drept penal. Partea generală. Chişinău, 2005); conceptul şi funcţiile răspunderii
juridice administrative au fost reflectate în: Guştiuc A. Aspecte fundamentale ale răspunderii
administrative contravenţionale. Legea şi viaţa, 2005, nr.9; Orlov M. Drept administrativ.

5
Chişinău, 2001; Guţuleac V. Drept contravenţional. Chişinău, 2006; Creangă I. Curs de drept
administrativ. Chişinău, 2003; Orlov M., Belecciu Şt. Drept administrativ. Chişinău, 2005),
răspunderea materială şi particularităţile ei a fost abordată de Negru В., Scorţescu C.
Răspunderea materială. Legea şi viaţa nr.9, 2004; Scorţescu C. Dreptul muncii. Chişinău, 2004
etc.
Doctrina procesului penal analizează răspunderea juridică şi forma ei procesuală,
(Dolea I., Roman D., Sedleţchii I. Drept procesual penal. Chişinău, 2005; Токаренко В.А.
Юридическая ответствтенность. Кишинев. 2002; Mărgineanu I. Principiile justiţiei penale
în Republica Moldova. Chişinău: Monograf, 2006).
Printre cei mai renumiţi savanţi, ale căror opinii asupra materiei vizate în lucrare ne-au
servit drept punct de reper, sînt: I. Albu, Gh. Antoniu, L. Barac, M. Bădescu, I. Craiovan, M.
Costin, I. Deleanu, M.Eliescu, P. Fauconnet, M. Florea, N. Ghimpa, I. Gliga, I. Grigoraş, V.
Guţuleac, I. Humă, A. Iorgovan, H. Lalou, Gh. Mihai, V. Pătulea, L. Pop, N. Popa, S. Popescu,
C. Stătescu, I. Ştefănescu, A. Smochină, C.Voicu, G. Vrabie, С. Алексеев, А. Алферов, В.
Бабаев, М. Баглай, Б. Базылев, Д. Баxрах, Я. Брайнин, С. Братусь, Н. Витрук, Ю. Денисов,
Т. Зражевская, О. Йоффе, Б. Кудрявцев, О.Лейст, Н.Малейн, И.Самощенко, М. Фарукшин
ş.a.
Această enumerare ne convinge că problematica tezei a interesat numeroşi autori, unii
dintre ei studiind problemele generale ale răspunderii, alţii problemele legate de instituţiile
ramurale ale răspunderii juridice, totuşi, cercetări care să angreneze toate subiectele tratate, cum
am încercat să o facem noi în prezenta lucrare, nu au fost întreprinse.
Multiplele discuţii şi dispute referitoare la răspunderea juridică nici pînă în prezent nu au
stabilit o concepţie unitară, fapt ce face şi mai dificilă sarcina noastră.
Sub alt aspect, în doctrină, pînă la momentul actual, nu există unanimitate de opinii vis-à-
vis de responsabilitatea juridică, care, spre deosebire de răspunderea juridică, reprezintă o
modalitate activă de raportare a individului şi colectivităţii la o anumită cauză, implică asumarea
unor răspunderi şi riscuri, acţionînd uneori dincolo de sistemul de norme, care le asigură
drepturile şi obligaţiile.
Un alt factor, care a determinat alegerea temei date a fost şi aspectul practic al răspunderii
juridice. Răspunderea juridică îşi atinge scopul său atunci cînd fapta ilicita va fi cunoscută de
stat, mai exact statul va epuiza toate metodele disponibile şi va recunoaşte sau nu va recunoaşte
faptul săvîrşirii faptei ilicite. Pe măsura cunoaşterii faptei ilicite, se modifică statutul juridic al
persoanei. Evoluţia răspunderii materiale se desfăşoară în cadrul diverselor forme procesuale,
caracterizate prin existenţa anumitor activităţi procedurale, etape şi regimuri procesuale.

6
 Scopul şi obiectivele tezei. Prezenta lucrare are drept scop examinarea complexă a
problemelor răspunderii juridice, determinarea locului răspunderii juridice în sistemul dreptului
şi elaborarea în virtutea acestui fapt a unei teorii generale a răspunderii juridice.
Întru realizarea acestui scop au fost stabilite următoarele obiective:
- analiza aspectelor doctrinare, metodologice şi practice ale răspunderii juridice şi în această
bază definirea conceptului răspunderii juridice;
- cercetarea în plan evolutiv a mecanismelor şi instituţiilor răspunderii juridice ce vizează
răspunderea pentru fapta ilicită şi sancţiunea corespunzătoare;
- caracterizarea coraportului dintre responsabilitatea şi răspunderea juridică şi definirea
conceptului de responsabilitate juridică;
- dezvăluirea rolului răspunderii juridice în mecanismul asigurării comportamentului licit al
tuturor subiecţilor de drept;
- cercetarea noţiunii de principii ale răspunderii juridice, studierea conţinutului lor, referitor la
noţiunea de răspundere ca fenomen integral în noile relaţii sociale, coraportul lor cu
principiile dreptului;
- studierea noţiunii de funcţii ale răspunderii juridice, evidenţierea funcţiilor răspunderii în
cadrul funcţiilor dreptului, argumentarea unităţii de funcţii la toate formele răspunderii
juridice;
- elucidarea elementelor definitorii ale răspunderii şi responsabilităţii juridice;
- cercetarea formelor răspunderii juridice, determinarea exigenţelor instituţionale,
organizaţionale şi funcţionale ale lor în asigurarea ordinii de drept în societate;
- cercetarea etapelor normativ materiale de drept ale răspunderii şi a formelor procesuale ale
acestora;
- elaborarea unei construcţii normative de drept a răspunderii în calitate de categorie
ştiinţifică;
- elaborarea recomandărilor şi propunerilor în perfecţionarea legislaţiei în vigoare şi a
practicii ei de aplicare.
Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute constă în studierea general teoretică, complexă
a răspunderii juridice, şi în această bază elaborarea concepţiei contemporane asupra
răspunderii juridice în doctrina autohtonă, ţinînd cont de transformările din sistemul social-
economic al Republicii Moldova, analiza realităţilor delictualităţii contemporane. Pentru prima
dată, în baza legislaţiei în vigoare, în condiţiile noilor relaţii sociale, este dezvăluită esenţa
răspunderii juridice ca instituţie complexă, multifuncţională, constituită din elemente
determinate, cărora le sînt proprii atît trăsături generale, cît şi specifice. Aceste principii şi idei
metodologice au stat la baza analizei juridice a problemelor studiate în teză.

7
 Noutatea ştiinţifică a tezei constă de asemenea în cercetarea teoretică generală şi
argumentarea normativă a responsabilităţii juridice ca fenomen ce influenţează formarea
comportamentului licit. Investigaţia dată este una dintre primele în ştiinţa naţională, în baza
legislaţiei contemporane, în care responsabilitatea juridică este examinată ca un fenomen
complex, multifuncţional, un fenomen integru. În teză sînt investigate şi generalizate diverse
opinii referitor la responsabilitatea juridică, este stabilită natura şi importanţa ei, precum şi
formulate cele mai importante principii şi noţiuni ale teoriei responsabilităţii juridice. Din
punctul de vedere al teoriei generale a dreptului, aceasta este prima lucrare consacrată special
cercetării complexe a noţiunii, esenţei, temeiurilor, conţinutului, laturilor obiective şi subiective,
obiectivelor, principiilor şi funcţiilor responsabilităţii juridice.
Noutatea ştiinţifică a tezei mai constă şi în faptul că printr-un conţinut, complex, la nivel
teoretic general sînt examinate formele, principiile şi funcţiile răspunderii juridice. Teza dată
este una dintre primele investigaţii complexe în doctrina naţională consacrată problemelor
răspunderii de drept constituţional. În teză este argumentată ideea conform căreia răspunderea
constituţională este o formă independentă, ramurală a răspunderii juridice. Este elaborat şi
aparatul de noţiuni al răspunderii constituţionale, se examinează coraportul ei cu formele
tradiţionale ale răspunderii juridice şi răspunderii politice.
Dacă în trecut, la studierea teoriei generale a dreptului, mai multă atenţie se acorda
conceptului răspunderii juridice, formelor, principiilor, sancţiunilor, scopurilor, problema
funcţiilor răspunderii juridice a fost mai puţin studiată. Este necesar de menţionat că, în
literatura juridică naţională, din punctul de vedere al teoriei generale a dreptului, nu există nici o
lucrare ştiinţifică dedicată funcţiilor răspunderii juridice. În teză sînt examinate pe larg, în
complex, funcţiile răspunderii juridice, interacţiunea lor sub diferitele forme ale răspunderii
juridice.
Lucrarea comportă un caracter novator şi prin conturarea unei noi categorii ştiinţifice în
teoria răspunderii juridice - construcţia normativă de drept a răspunderii juridice. Considerăm
că prin elaborarea teoretică a construcţiei normative de drept a răspunderii juridice conţinutul
răspunderii juridice poate fi dezvăluit mai profund. Elementele de structură ale construcţiei
normative de drept a răspunderii juridice pot fi determinate precum urmează: a) norme de drept
material; b) norme de drept procesual; c) sancţiuni ale normelor juridice; d) definiţii ştiinţifice,
conceptuale referitor la temeiurile şi limitele răspunderii juridice; e) principii ale răspunderii
juridice consolidate la nivel normativ; f) funcţii ale răspunderii juridice.
O noutate ştiinţifică a tezei mai poate fi considerată şi elaborarea etapelor normativ-
materiale şi procesuale de evoluţie a răspunderii juridice. Etapele realizării răspunderii
materiale se desfăşoară în cadrul procesului jurisdicţional prin procedura de executare a sentinţei.

8
 Importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării. Importanţa teoretică a cercetării
constă în faptul că ea prezintă un anumit punct de vedere în rezolvarea problemelor legate de
sporirea semnificaţiei sociale a instituţiei răspunderii juridice. Concluziile, propunerile şi
recomandările generalizează şi întregesc cunoştinţele ştiinţifice despre esenţa instituţiei
răspunderii juridice, despre rolul şi locul ei în sistemul relaţiilor sociale care s-au constituit în
prezent în ţara noastră.
În lucrare accentul este pus pe ideea necesităţii formării unei orientări ştiinţifice de
cercetare în domeniul dat în planul interconexiunii şi unicităţii esenţei reglementării material
juridice şi procesual juridice a răspunderii.
Teza mai prezintă interes şi prin faptul că ea conţine anumite formulări teoretice, care ne
creează o imagine amplă despre natura, structura, principiile şi funcţiile responsabilităţii juridice.
Definiţiile şi concluziile formulate în lucrare, dezvoltînd şi completînd unele capitole din teoria
generală a dreptului, au importanţă metodologică pentru propulsarea viitoarelor investigaţii în
problemele răspunderii juridice, conştiinţei juridice, comportamentului licit, delictelor atît la
nivel teoretic general, cît şi la nivel ramural; concluziile formulate în teză pot fi folosite în
cercetările ştiinţifice viitoare atît în teoria dreptului, cît şi în ştiinţele juridice de ramură.
Tezele din lucrare referitor la esenţa şi formele răspunderii juridice pot fi utilizate la
predarea cursurilor de Teorie generală a dreptului, Drept constituţional, Drept administrativ,
Drept civil, Drept penal, Drept procesual penal şi în calitate de cursuri speciale dedicate
problemelor răspunderii juridice. Propunerile le-am adus cu speranţa că vor fi propice cînd se va
purcede la perfecţionarea cadrului legislativ în vigoare, la înlăturarea incoerenţelor, precum şi la
lichidarea lacunelor constatate.
Postulate ştiinţifice înaintate spre susţinere. Aşadar, dezbaterile dintre jurişti referitoare la
răspunderea juridică ne-au ajutat să constatăm că investigaţia noastră: în primul rînd, reprezintă
un fenomen complex; în al doilea rînd, au înlesnit scoaterea la iveală a diverselor aspecte ale
principiilor, funcţiilor, formelor acesteia şi, în al treilea rînd, ne-au adus la concluzia necesităţii
abordării diferite a răspunderii în funcţie de domeniul relaţiilor sociale şi rolul social al
subiectelor răspunderii.
Indiferent de problemele metodologice nominalizate, considerăm că este posibilă
delimitarea a două momente desprinse din majoritatea studiilor: conceptul răspundere juridică
este indisolubil legat de noţiunea fapta ilicită; nu există nici o îndoială că răspunderea juridică
este legată de aplicarea constrîngerii de stat; orice ilegalitate se identifică cu neexecutarea sau
nerespectarea obligaţiei prevăzute de lege. Al doilea moment constă în faptul că încercările de a
defini sensul noţiunii răspunderii juridice, fără a studia prin prisma ei şi comportamentul
conformat legii, nu contribuie la soluţionarea problemelor practice.

9
 Alături de răspundere, există şi responsabilitatea juridică, care reprezintă un fenomen
juridic şi un obiect de cercetare independent. Ea, cu siguranţă, este legată de răspunderea
juridică, dar caracterul acestei relaţii nu ne permite să fim de acord cu absorbirea acesteia de
noţiunea răspunderii juridice ca pe unul dintre aspectele ei. Răspunderea şi responsabilitatea
juridică trebuie să posede personalitate şi să se individualizeze prin definiţii separate.
Totodată, şi sensul răspunderii juridice şi al responsabilităţii juridice lucrarea trebuie să
răspundă necesităţii practicii şi să aibă nu doar semnificaţie teoretică, ci şi una aplicativă (să
orienteze corect legislatorul, organele de aplicare a dreptului şi pe cetăţenii de rînd). Atingerea
acestor deziderate duce nemijlocit la realizarea scopului general al răspunderii şi responsabilităţii
juridice – asigurarea legalităţii şi ordinii de drept în societate.
Răspunderea şi responsabilitatea juridică sînt două categorii distincte, dar care au multe
trăsături comune, interacţionînd şi determinîndu-se reciproc, deoarece nu poate să existe
răspundere decît numai între persoane responsabile şi libere să-şi aleagă un anumit tip de
comportament conformat sau neconformat legii.
Aprobarea rezultatelor tezei. Lăsîndu-şi reflectare în mai multe publicaţii, rezultatele
investigaţiilor asupra fenomenului răspunderii juridice au fost aprobate în diverse forme de
dezbateri la conferinţele ştiinţifico-practice anuale „Simpossia professorum”, în cadrul ULIM,
precum şi la mai multe foruri ştiinţifice atît în ţară cît şi peste hotare, printre care: conferinţa
teoretico-ştiinţifică internaţională „Funcţionarea instituţiilor democratice în statul de drept”,
Chişinău 2003; Conferinţa teoretico-ştiinţifică internaţională „Aspecte juridice ale societăţii
civile: realizări şi perspective”, Chişinău 2003; Conferinţa ştiinţifică internaţională „Violenţa în
societatea de tranziţie”, Chişinău, 2003; Conferinţa ştiinţifico-practică internaţională „Edificarea
statului de drept”, Chişinău, 2003; Conferinţa internaţională „Probleme teoretice şi practice
privind evoluţia procesului de integrare europeană a sistemului administrativ”, Alba-Iulia,
România, 2005; Conferinţa ştiinţifico-practică internaţională „Criminalitatea regională: probleme
şi perspective de prevenire şi combatere”; Chişinău, Academia de Poliţie, 2005; Conferinţa
internaţională „Democraţia şi drepturile omului”, Chişinău, 2005; Conferinţa internaţională:
”ACQUTS comunitaire a need for the european integration”, Piteşti, România, 2006; Conferinţa
ştiinţifico-practică internaţională „Prevenirea şi combaterea fenomenului de terorism: actualităţi
şi perspective”, Chişinău, Academia de Poliţie, 2006; Conferinţa ştiinţifico-practică
internaţională „Prevenirea şi combaterea crimelor internaţionale: probleme teoretice şi practice”,
Chişinău, Academia de Poliţie, 2006; Conferinţa ştiinţifică internaţională „Integritatea în
serviciul public: repere etice”, Chişinău, 2006; Conferinţa ştiinţifico-practică internaţională
„Dreptul naţional în contextul proceselor integraţioniste europene”, Chişinău, 2006; Conferinţa
ştiinţifico-practică internaţională „Precedentul judiciar - aspecte teoretice şi practice”, Chişinău,

10
2007; Conferinţa ştiinţifico-practică internaţională „Tendinţe globale şi regionale ale
terorismului la etapa contemporană. Probleme de cooperare a politicii în contracararea
terorismului”, Chişinău, 2007; The international conferense „European union’s history, culture
and citizenship”, 19-20 aprilie, Piteşti, 2008, România; publicarea de articole ştiinţifice,
implementarea elaborărilor ştiinţifice respective în procesul de studii. A fost introdus la ULIM
un curs special la masterat “Problemele actuale ale răspunderii juridice”, ideile de bază ale tezei,
concluziile şi propunerile autorului sînt expuse în două monografii: D. Baltag, V. Obadă.
„Responsabilitatea juridică medicală”, Chişinău, 2003 (13,1 c.a); D. Baltag. „Teoria răspunderii
şi responsabilităţii juridice”, Chişinău, 2007 (31 c.a.), şi peste 20 de articole ştiinţifice publicate
în reviste ştiinţifice prevăzute de Nomenclatorul Consiliului Naţional de Acreditare şi Atestare.
Volumul şi structura lucrării au fost determinate de scopul şi obiectivele cercetării, de
cadrul problemelor abordate, de gradul şi profunzimea studierii acestora. Astfel lucrarea conţine,
preambulul cu iniţierea în studiu, cinci capitole, sinteza rezultatelor obţinute, concluzii şi
recomandări, bibliografie în funcţie de suportul documentar şi doctrinar al tezei, cuvinte cheie
utilizate în teză şi adnotări în limbile română, rusă şi engleză. În scopul detalierii obiectivelor
cercetării capitolele sînt divizate în secţiuni şi paragrafe.
La tema tezei au fost realizate 42 de publicaţii ştiinţifice.

II. CONŢINUTUL LUCRĂRII

În Preambul este argumentată actualitatea temei supuse investigaţiei, sînt formulate
scopul şi obiectivele cercetării, este specificat suportul metodologic şi cel teoretico-ştiinţific, se
accentuează noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute, importanţa şi valoarea aplicativă a tezei,
postulatele ştiinţifice, înaintate spre susţinere, sînt descrise modalităţile de aprobare a rezultatelor
ştiinţifice, este specificat volumul, structura tezei şi numărul de publicaţii la tema tezei.
Capitolul I. TEORIA GENERALĂ A RĂSPUNDERII JURIDICE – PROBLEME
DOCTRINARE ŞI ASPECTE EVOLUTIV ISTORICE, este structurat în două secţiuni care
cuprinde şase paragrafe. Abordarea acestei tematici este justificată prin faptul că răspunderea
juridică reprezintă una dintre instituţiile fundamentale cercetate şi utilizate de teoria dreptului şi
de ştiinţele juridice de ramură, conţinutul ei exprimînd esenţa mecanismelor de aplicare, locul şi
rolul în sistemul dreptului în general. Din aceste considerente problemele teoriei răspunderii
juridice - conceptul, esenţa, conţinutul, formele ei - ţin de natura metodologică a oricărei
cercetări fundamentale sau aplicative din domeniu.
În teoria dreptului, referitor la instituţia răspunderii juridice, s-au conturat două curente:
adepţii primului curent consideră că răspunderea este o sancţiune, o constrîngere ce apare doar
în urma încălcării normelor juridice, iar susţinătorii celui de-al doilea curent prezintă

11
răspunderea juridică sub două aspecte: pozitiv – responsabilitatea juridică, şi retrospectiv,
negativ – răspunderea juridică propriu-zisă. Făcînd abstracţie de unele nuanţe, aceste curente
acoperă, practic, întreg conţinutul teoriei răspunderii juridice.
Secţiunea I. Repere doctrinare şi metodologice ale teoriei răspunderii juridice.
Paragraful 1. Răspunderea juridică - atribut al comportamentului ilicit reflectă opiniile
conform cărora răspunderea este un atribut al comportamentului ilicit, care atrage din partea
statului aplicarea forţei de constrîngere şi a sancţiunii. Comportamentul conformat legii nu este
nicidecum examinat prin prisma răspunderii juridice.
În cadrul răspunderii juridice se mai discută şi modul de manifestare a forţei de
constrîngere a statului în procesul de realizare a răspunderii juridice. Un specific al răspunderii
juridice este că nu orice impunere din partea statului se consideră răspundere juridică, ci doar
aceea care are un caracter de sancţiune. Deci, elementul distinctiv al răspunderii juridice îl
constituie pedeapsa, sancţiunea pentru fapta ilicită. Răspunderea juridică reprezintă o măsură
specială de constrîngere de stat ce generează un şir de îngrădiri faţă de cel care a comis
ilegalitatea, îngrădiri exprimate fie prin privarea sau limitarea în drepturi, fie prin apariţia pentru
el a noilor obligaţii. Răspunderea ca formă de manifestare a constrîngerii de stat, spre deosebire
de alte constrîngeri de stat, se exprimă doar prin sancţiuni cu caracter de pedeapsă. Din aceste
considerente realizarea lor nu semnifică altceva decît răspundere.
Generalizînd opiniile expuse privind răspunderea juridică, desprindem trei momente
importante: în primul rînd, răspunderea este indisolubil legată de ilicitate; în al doilea rînd, ea se
exprimă prin aplicarea faţă de subiectul ilicităţii a măsurilor de constrîngere de stat; în al treilea
rînd, însuşi actul de aplicare a forţei de constrîngere conţine condamnarea acţiunilor
comitentului.
Se mai analizează şi răspunderea juridică drept raport de constrîngere, complex de
drepturi şi obligaţii, raport de obligaţie şi garanţie, raport juridic dinamic.
Indiferent de diversitatea opiniilor referitoare la momentul naşterii răspunderii juridice,
poziţiile autorilor se intersectează în momentul în care se vorbeşte despre faptul că răspunderea
juridică este o conexiune stabilită între făptaş şi organele de stat împuternicite să-i aplice
măsurile de constrîngere reglementate de lege, care se realizează în limitele unui raport concret
de răspundere juridică.
În paragraful 2, Responsabilitatea (latura pozitivă) şi răspunderea (latura negativă) -
probleme conceptuale în teoria răspunderii juridice, se întreprinde abordarea răspunderii
juridice sub un aspect dublu ce include, pe lîngă răspunderea juridică (răspunderea negativă,
retrospectivă), şi responsabilitatea care întruneşte şi răspunderea pozitivă (activă, prospectivă).
Răspunderea reprezentă nu doar o consecinţă negativă a unui comportament ilicit, ci şi o

12
atitudine conştientă faţă de reglementările legale, o responsabilitate sporită faţă de
comportamentul propriu al individului, faţă de societate şi valorile sale, atitudine care serveşte
drept premisă pentru excluderea încălcării literei legii.
Adepţii responsabilităţii juridice (răspunderii pozitive) se bazează pe faptul că dreptul are
rolul de stimulator al poziţiei active a subiectului de drept şi contribuie la aceea ca statul, în cele
din urmă, să fie transformat într-o societate cu autocontrol, fundamentată pe reglementări de
natură morală. Răspunderea reprezintă un mecanism nu doar de a anihila încălcarea normelor
juridice, dar şi unul de stimulare a comportamentului activ pozitiv al subiectului, mecanism de
educare juridică ce ar avea drept temelie reglementatori interni de natură morală în calitate de
garanţi ai unei societăţi exemplare.
Responsabilitatea juridică mai este examinată şi în cadrul limitelor obişnuite ale unui
raport juridic. Adoptarea de acte normative ce conţin drepturi, obligaţii, interdicţii generează
îndatorirea juridică a cetăţenilor de a avea un comportament stabilit. În baza acestor norme, se
nasc raporturile juridice dintre cetăţean şi stat. Astfel, statul, în persoana organelor sale,
dobîndeşte dreptul de a pretinde un comportament corespunzător din partea fiecărui cetăţean, iar
cetăţenii au obligaţia de a acţiona în conformitate cu reglementările existente. Aici devine
evidentă legătura de natură juridică care de fapt reprezintă raportul juridic de responsabilitate ca
„răspundere pozitivă”.
Aşadar, diversitatea de opinii asupra sensului şi esenţei răspunderii juridice, gradul de
înţelegere de către cercetători a tuturor aspectelor răspunderii juridice, poate influenţa maniera în
care va fi angajată societatea în acţiunea de însuşire a conţinutului noţiunii date.
În paragraful 3, Probleme metodologice ale teoriei răspunderii juridice, se tratează
diferite opinii ale autorilor din punct de vedere metodologic.
Polemicile referitoare la răspunderea juridică ne-au ajutat să constatăm: că aceasta
reprezintă un fenomen complex; să scoatem la iveală a diverse aspecte ale formelor acesteia; ne-
au adus la concluzia necesităţii abordării diferite a răspunderii în funcţie de domeniul relaţiilor
sociale şi rolul social al subiectelor răspunderii.
Indiferent de problemele metodologice nominalizate, de disputele prezentate mai sus în
ceea ce priveşte răspunderea juridică, considerăm că este posibilă delimitarea a două momente
desprinse din majoritatea studiilor: în primul rînd, răspunderea juridică este indisolubil legată de
fapta ilicită. Ca regulă, această dependenţă îşi are sorgintea în finalitatea răspunderii juridice –
de a nu admite comiterea de noi ilegalităţi, de a exclude consecinţele social periculoase. Aici e
nevoie să ne canalizăm atenţia spre faptul că orice ilegalitate se identifică cu neexecutarea
obligaţiei prevăzute de lege şi, în consecinţă, putem spune că răspunderea juridică este chemată
să asigure executarea obligaţiilor de natură juridică.

13
 În al doilea rînd, concepţia dualistă (răspunderea negativă şi răspunderea pozitivă) nu
explică dialectica trecerii pozitivului în negativ, responsabilităţii în răspundere. În această ordine
de idei, anume respectiva trecere constituie un obstacol în formularea unică a teoriei răspunderii,
încercînd să se explice specificul răspunderii prin sarcina încredinţată subiectului.
Astfel, încercările de a stabili sensul noţiunii răspunderii în general (în unitatea celor
două aspecte) nu contribuie la soluţionarea problemelor practice. Responsabilitatea juridică
(răspunderea pozitivă) reprezintă un fenomen juridic independent şi un obiect de cercetare
independent. Ea, cu siguranţă, este legată de răspunderea juridică, dar caracterul acestei legături
nu permite să fim de acord cu includerea acesteia în noţiunea răspunderii juridice ca unul dintre
aspectele ei. Răspunderea juridică şi responsabilitatea juridică trebuie să posede personalitate
şi să se individualizeze prin definiţii separate.
Secţiunea II. Fundamentele sociale, morale şi religioase ale răspunderii juridice este
structurată în trei paragrafe, în care se reflectă evoluţia istorică şi formele răspunderii sociale,
evoluţia conceptului răspunderii în istoria gîndirii politice şi de drept.
În paragraful 1, Evoluţia istorică şi formele răspunderii sociale, se analizează
răspunderea socială ca un fenomen dinamic, deoarece toate formele de răspundere socială, la ora
actuală, au fost influenţate de trecerea timpului. Cercetarea fenomenului răspunderii juridice nu
este posibilă fără elucidarea sensului răspunderii sociale.
Evoluţia răspunderii sociale mai poate fi privită şi dintr-un alt punct de vedere: pe lîngă
confruntarea dintre evoluţia formelor de organizare a societăţii şi evoluţia răspunderii sociale, se
mai poate face o asemănare între apariţia diverselor forme de răspundere şi evoluţia răspunderii
sociale. În acest sens lesne putem pune semnul egalităţii şi între consacrarea noilor forme de
răspundere şi dezvoltarea răspunderii sociale. Aşadar, din cele expuse anterior deducem că în
societatea în devenire apare un singur tip sau formă de răspundere – răspunderea socială. Chiar
dacă fiece caz de survenire a răspunderii putea fi asociat unui tip de răspundere existent la etapa
dată, totuşi pentru faptul că acestea nu erau deocamdată cunoscute, tot felul de încălcări erau
judecate de societate după regulile societăţii. Odată însă cu apariţia diversităţii de norme
existente, astăzi a început şi dezvoltarea răspunderii sociale, ramificîndu-se sub noi forme de
răspundere.
Răspunderea juridică trebuie studiată în strînsă conexiune cu cea socială, adăugînd
ultimei specificul juridic, întrucît foarte mulţi savanţi, filozofi, sociologi, definind răspunderea
socială, dezvăluie doar caracterele specifice răspunderii morale, politice şi altele, fără a evidenţia
în special semnele răspunderii juridice. În mare parte, acest lucru e condiţionat de faptul că
aproximativ în anii 60 ai sec. al XX-lea, răspunderea juridică era examinată doar ca o consecinţă
a comiterii unei fapte ilicite.

14
 În paragraful 2, Evoluţia conceptului răspunderii juridice în istoria gîndirii politico-
juridice, autorul analizează noţiunea răspunderii juridice prin prisma concepţiilor gînditorilor
antici. Platon, Aristotel, Toma de Aquino, Spinoza, Leibniz, Kant, Hegel, Marx, Socrate, Cicero,
Machiavelli, Thomas Hobbes, John Locke, Charles Louis de Montesquieu, Jean-Jacques
Rousseau etc., de multe ori, dacă nu direct, apoi indirect, au atins şi problema răspunderii
juridice. Ei nicidecum nu analizează dreptul fără a face referire şi la eventualele consecinţe ale
încălcării prescripţiilor lui. Din aceste considerente menţionăm că este oportună nominalizarea
problemei răspunderii juridice ca fiind o problemă ce a preocupat aceşti gînditori. Dintre operele
relevante şi autorii lor menţionăm: Legile lui Platon, Despre dreptul războiului şi al păcii de H.
Grotius, Despre cetăţean şi Leviathan de T. Hobbes, Despre spiritul legilor de Charles Louis de
Montesquieu, Despre infracţiuni şi pedepse a lui Cesare Beccaria etc.
În paragraful 3, Coraportul dintre răspundere - responsabilitate juridică şi
răspundere - responsabilitate socială ca piloni ai realizării dreptului, se subliniază că
răspunderea juridică trebuie să fie studiată în contextul evoluţiei istorice, în legătură cu cea
socială, adăugînd ultimei specificul juridic, deoarece răspunderea socială reprezintă o relaţie
dinamică reciprocă între persoană şi societate, caracterizată prin drepturi şi obligaţii corelative,
vis-a-vis de respectarea prescripţiilor normelor sociale, executarea lor generînd aprobarea din
partea societăţii, stimularea, iar un comportament iresponsabil, ce nu corespunde normelor
sociale şi încalcă ordinea publică, generînd aplicarea de sancţiuni de ordin personal sau material.
Răspunderea şi responsabilitatea nu coincid, deoarece se întemeiază pe factori externi
diferiţi, precum diverse sînt şi obiectivele la care se raportează. Noţiunile nu coincid nici în ce
priveşte natura lor: răspunderea este mai mult de ordin normativ, în timp ce responsabilitatea,
fiind de ordin normativ, preponderent şi direct este mai mult de ordin valoric.
Capitolul II. RESPONSABILITATEA JURIDICĂ ŞI CADRUL EI DE
MANIFESTARE cuprinde trei paragrafe, în care se descriu şi se analizează conceptul şi cadrul
de manifestare a responsabilităţii juridice. Acest capitol este de o importanţă maximă, deoarece
categoria ştiinţifică a responsabilităţii juridice se impune într-o nouă viziune.
O atenţie deosebită, în paragraful 1, Conceptul, criteriile şi cadrul de manifestare a
responsabilităţii juridice, se acordă fundamentării normative a acestui fenomen.
Pînă la momentul actual între specialiştii din domeniu şi în doctrină nu există o
unanimitate vis-à-vis de responsabilitatea juridică. Şi totuşi e relevant faptul că pe durata a mai
bine de cinci decenii în care s-a cercetat răspunderea juridică, s-au atins rezultate importante: s-a
ajuns la necesitatea investigaţiei responsabilităţii juridice, ce implică cercetarea tuturor
aspectelor obiective ale acesteia, şi la fundamentarea normativă, care la început era lipsă (iniţial
responsabilitatea juridică era abordată drept o conştientizare a unei obligaţii de către subiect).

15
 Relativ la termenul de responsabilitate, teoria dreptului îl vizează mai mult: ca pe o
premisă psihologică a răspunderii, dar nu ca pe o atitudine a subiectului în raport cu sistemul
normativ. Dacă ne-am comportat conform normelor juridice, ne-am îndeplinit pozitiv
responsabilitatea asumată, iar dacă, dimpotrivă, nu ne-am conformat normelor juridice, vom fi
traşi la răspundere conform legii.
Descoperirea acestor premise, condiţii şi atitudini ne îndeamnă să cercetăm temeiurile,
structura, principiile, funcţiile şi scopurile atît ale răspunderii, cît şi ale responsabilităţii juridice,
astfel vom înţelege că responsabilitatea şi răspunderea juridică îşi au rădăcinile în
responsabilitatea şi răspunderea socială, iar analiza acestor concepte va deschide drumul spre
fundamentarea unei profunde teorii ştiinţifice ale răspunderii juridice. Deci, teoria răspunderii
juridice poate fi explicată, definitivată numai sub aspectul responsabilităţii şi răspunderii juri-
dice ca două fenomene distincte.
Criteriile responsabilităţii juridice sînt reprezentate de valorile sociale, exprimate de
sistemul normativ prin norma juridică, precum şi de cele ce nu au căzut sub incidenţa normei,
dar care sînt de natură să concretizeze o cerinţă socială, care la rîndul ei reclamă o reglementare
juridică.
Responsabilitatea juridică nu apare din neant. Ea trebuie să fie reglementată de norma
juridică, determinată de ea. Din acest motiv, nici răspunderea juridică nu există fără o obligaţie
prescrisă de lege. Existenţa obligaţiilor concrete stipulate de norma juridică reprezintă statica
responsabilităţii juridice, pe cînd realizarea acestora reprezintă dinamica ei.
Comportamentul legal şi raportul juridic nu se pot ivi fără modelul de comportament
prevăzut de lege. În evoluţia sa, responsabilitatea parcurge cîteva etape: încorporarea regulii în
norma juridică, existenţa obligaţiilor corespunzătoare, determinarea statutului juridic;
conştientizarea obligaţiilor cu luarea unei atitudini psihice faţă de ele şi găsirea motivaţiei
comportamentului; comportamentul legal. Concepţia responsabilitate juridică reprezintă un
comportament licit care reflectă dinamica responsabilităţii juridice, dezvoltarea ei şi infiltrarea în
fapte cu semnificaţie juridică. După cum fapta ilicită are importanţă pentru răspunderea juridică
tot aşa şi comportamentul licit are importanţă pentru responsabilitatea juridică.
În baza materialului studiat, constatăm că responsabilitatea, reprezentînd o modalitate
activă de raportare a individului şi colectivităţii la o anumită cauză, implică asumarea unor
răspunderi şi riscuri, acţionînd uneori dincolo de sistemul de norme care le generează drepturile
şi obligaţiile. Responsabilitatea se referă deci la autoangajarea liber consimţită, obligaţia
izvorîtă din sistemul de norme devenind o datorie pe care şi-o impune individul sau
colectivitatea prin autoconstrîngere.

16
 Paragraful 2, Temeiul şi condiţiile de manifestare a responsabilităţii juridice, ocupă
un loc central în capitolul doi. Pentru responsabilitatea juridică nu este suficientă fundamentarea
normativă, adică elaborarea unui act normativ, publicarea, intrarea în vigoare a actului,
presupunem că pentru apariţia responsabilităţii juridice statice, în calitate de posibilitate
abstractă de realizare a ei, este suficientă intrarea în vigoare a actului normativ care reprezintă
punctul de pornire pentru dezvoltarea responsabilităţii juridice. Dar dacă examinăm dinamica
responsabilităţii juridice, este nevoie să dispunem atît de baza normativă, cît şi de cea
factologică. Responsabilitatea juridică, asemeni comportamentului licit, este caracterizată de
existenţa obiectivă, iar scopul responsabilităţii juridice va fi atins atunci cînd subiectul va săvîrşi
o faptă prevăzută de lege. Fundamentul faptic al responsabilităţii juridice îl constituie
comportamentul pozitiv care conţine toată componenţa unei fapte licite.
Componenţa faptei licite, ca temei real, nu e reprezentată exclusiv de fapta licită ca
realitate obiectivă, ci de un şir de elemente, în condiţiile cărora comportamentul poate fi calificat
conform legii. Astfel, componenţa faptei licite, ca abstracţie juridică reflectată în lege, în cumul
cu comportamentul real, conform legii, poate constitui temei pentru responsabilitatea juridică.
Unul dintre elementele componenţei faptei licite este latura obiectivă a responsabilităţii
juridice.
Ca urmare a analizei diverselor puncte de vedere existente în doctrină, opinăm că este
corect să includem în latura obiectivă a responsabilităţii juridice nu cerinţa de a avea un
comportament licit formulat de norma juridică, ci, dimpotrivă, obligaţia de a executa cerinţa
respectivă prin prisma comportamentului real al subiectului.
Drept elemente ale laturii obiective a responsabilităţii juridice, ca şi în cazul răspunderii
juridice, apar locul şi momentul comiterii acţiunilor/inacţiunilor licite.
Este unanim recunoscut că latura subiectivă a faptei ilicite cuprinde vinovăţia
subiectului, adică atitudinea psihică a acestuia faţă de actele săvîrşite. Cel mai profund conţinut
al acestei laturi este reprezentat de sintagma „atitudine psihică”. Susţinem această analogie,
întrucît în cazul comportamentului care se conformează rigorilor legii se va ţine cont de
atitudinea psihică pozitivă a subiectului responsabilităţii juridice faţă de propriul comportament.
Vinovăţia, de fapt, apare în opoziţie cu această atitudine. Atitudinea psihică pozitivă este şi o
categorie socială, adică ea reflectă atitudinea subiectului faţă de cele mai mari valori ale
societăţii, inclusiv faţă de rigorile legii.
Elementele atitudinii psihice pozitive manifestate într-un comportament concret sînt
reprezentate de conştiinţă şi voinţă corelate între ele.
În paragraful 3, Principiile, funcţiile şi obiectivele responsabilităţii juridice, sînt
investigate principiile responsabilităţii juridice ca idei fundamentale care reflectă esenţa

17
responsabilităţii juridice şi importanţa ei socială, idei care determină practica legislativă şi de
aplicare a dreptului, idei care stimulează comportamentul legal al cetăţenilor şi care educă şi
formează respectul faţă de lege.
Responsabilitatea juridică este caracterizată de principiile: echităţii, legalităţii,
umanismului, individualizării, inevitabilităţii, nevinovăţiei acţiunii.
Funcţiile responsabilităţii juridice reprezintă impactul pe care-l produc acestea prin
esenţa şi importanţa lor socială.
Dintre funcţiile responsabilităţii juridice e necesar să le evidenţiem pe următoarele: de
reglementare, preventivă, stimulativă, reparatorie şi educativă.
Scopul responsabilităţii juridice include obţinerea unui rezultat ideal, presupus în urma
acţiunii acesteia asupra comportamentului subiectelor, ideal spre care tinde legiuitorul şi
autorităţile care aplică dreptul.
Drept scopuri ale responsabilităţii juridice, scopuri care-i determină influenţa, avem: 1)
reglementarea şi coordonarea comportamentului uman; 2) stimularea comportamentului activ
pozitiv al subiectelor responsabilităţii juridice; 3) prevenirea faptelor ilicite şi diminuarea
nivelului acestora; 4) educarea cetăţenilor în spiritul respectării legii şi formarea unor cetăţeni
activi din punctul de vedere al executării prescripţiilor normative.
Atingerea acestor deziderate duce nemijlocit la realizarea scopului general al
responsabilităţii juridice - asigurarea legalităţii şi ordinii de drept.
Deducem că responsabilitatea juridică şi răspunderea juridică sînt două categorii
distincte, dar care au multe trăsături comune, interacţionînd şi determinîndu-se reciproc,
deoarece nu poate să existe răspundere decît numai între persoane responsabile şi libere să-şi
aleagă un anumit tip de comportament.
În Capitolul III, RĂSPUNDEREA JURIDICĂ – PROBLEME METODOLOGICE
ŞI PRACTICE, se fundamentează ideea că răspunderea juridică, în calitate de instituţie prezentă
în toate ramurile dreptului, constituie o temă ce interesează toate ştiinţele juridice, avînd o
importanţă practică deosebită, deoarece ea asigură eficienţa normei de drept, stimulează
atitudinea de respectare a legii, stabilirea şi menţinerea ordinii sociale.
Dacă problema responsabilităţii juridice în literatura de specialitate este discutabilă,
atunci toţi savanţii recunosc unanim necesitatea răspunderii juridice pentru fapta ilicită. Cu toate
acestea, în pofida faptului că dezbaterile referitoare la noţiunea “răspundere juridică pentru faptă
ilicită” durează mai bine de zece decenii, în teoria generală a dreptului şi ştiinţelor de ramură
tendinţa de apropiere a diferitelor concepţii nu a fost marcată, din contra, unele concepţii sînt
diametral opuse. Cu părere de rău, pînă în prezent nu a fost găsită o definiţie unanimă referitor la
răspunderea juridica.

18
 Răspunderii juridice –expresie a condamnării de către stat a unei conduite ilicite
(negative), este dedicată Secţiunea I. În paragraful 1, Accepţiuni privind definirea
răspunderii juridice, sînt formulate un şir de concepţii despre răspunderea juridică pentru fapta
ilicită, unele dintre ele completîndu-se şi dezvoltîndu-se reciproc, îmbogăţind teoria răspunderii
juridice cu noi cunoştinţe.
Răspunderea juridică reprezintă o categorie prin care este desemnată obligaţia
subiectului de drept responsabil de a suporta consecinţele nerespectării unei norme juridice în
vigoare în vederea restabilirii ordinii de drept din societate.
Paragraful 2, Sancţiunea juridică – instituţie a constrîngerii publice, se referă la faptul
că procesul propriu-zis de aplicare a dreptului, de realizare a acestuia nu poate fi desprins de
ideea de sancţiune, de pedeapsă, de răspundere, căci răspunderea juridică şi sancţiunea sînt, au
fost şi rămîn veritabile instrumente pentru realizarea dreptului.
Constatăm că sancţiunea poate fi definită ca fiind consecinţa stabilirii unei răspunderi
juridice a făptuitorului, rezultat al săvîrşirii de către acesta a unei fapte ilicite determinate.
De asemenea în lucrare sînt evidenţiate funcţiile sancţiunii, scopurile, clasificarea lor.
Este evidentă, aşadar, strînsa legătură dintre răspunderea şi sancţiunea juridice.
Sancţiunea juridică reflectă legătura dintre fapta antisocială săvîrşită şi persoana care a săvîrşit-o,
ea vizează reacţia societăţii faţă de cei care atentează la condiţiile de existenţă ale acesteia, care
încalcă ordinea juridică şi pun în pericol convieţuirea umană.
Principiile generale care guvernează răspunderea juridică şi-au găsit reflectare în
paragraful 3, Principiile răspunderii juridice.
Principiile răspunderii juridice sînt idei fundamentale care într-un mod specific reflectă
principiile generale ale dreptului (libertatea, echitatea, justiţia, umanismul, democratismul), dar
în acelaşi timp au un specific propriu, or nu toate normele ce alcătuiesc dreptul pozitiv au
incidenţe în domeniul răspunderii juridice, ci numai acelea ce reglementează cazurile, condiţiile
şi modalităţile în care intervine una sau alta dintre formele răspunderii juridice.
După părerea noastră, putem stabili următoarele principii fundamentele ale răspunderii
juridice: 1) principiul legalităţii răspunderii juridice, atenţionînd că acesta, deşi formulat iniţial în
materie penală, sub forma legalităţii incriminării şi sancţionării (nullum crimen sine lege şi nulla
poena sine lege), este valabil pentru toate formele răspunderii juridice; 2) principiul potrivit
căruia nimeni nu poate fi chemat să răspundă pentru fapta sa, decît dacă i se impută o greşeală,
răspunderea fiind subiectivă, principiu de la care emană excepţia răspunderii independentă de
culpă; 3) principiul prezumţiei nevinovăţiei în stabilirea răspunderii juridice; 4) principiul
proporţionalităţii sancţiunii în raport cu gravitatea faptei, denumit şi principiu al justeţei
sancţiunii; 5) principiul potrivit căruia unei singure violări a normei juridice îi corespunde o

19
singură imputare a răspunderii, ceea ce nu exclude posibilitatea cumulului formelor de
răspundere juridică, în cazul cînd prin una şi aceeaşi faptă au fost încălcate două sau mai multe
norme juridice; 6) principiul celerităţii tragerii la răspundere juridică, de natură să asigure
realizarea scopurilor răspunderii juridice, deoarece aplicarea lui implică tragerea la răspundere la
timpul potrivit, pentru a evita situaţia cînd, prin trecerea timpului, să dispară posibilitatea tragerii
la răspundere; 7) principiul răspunderii personale.
Paragraful 4 este dedicat Funcţiilor răspunderii juridice.
Funcţiile răspunderii juridice sînt o manifestare a funcţiilor dreptului, o detalizare şi
concretizare a lor. Ele “participă” la realizarea tuturor funcţiilor dreptului. Identitatea denumirii
unor funcţii ale dreptului cu unele funcţii ale răspunderii juridice nu înseamnă asemănarea însăşi
ale acestor fenomene. Funcţiile răspunderii juridice, conform conţinutului, caracteristicilor şi
părţilor lor, sînt mai limitate decît funcţiile dreptului. Funcţiile răspunderii juridice sînt
predeterminate de conţinutul, esenţa, menirea socială ale răspunderii juridice.
Considerăm că prin funcţiile răspunderii juridice urmează să înţelegem direcţiile de bază
ale influenţei răspunderii juridice asupra relaţiilor sociale, conduitei oamenilor, moralei,
conştiinţei juridice, culturii, în care se dezvăluie esenţa răspunderii, destinaţia ei socială şi prin
care sînt atinse scopurile răspunderii juridice.
Răspunderea juridică realizează următoarele funcţii: preventivă, de reprimare,
reparatorie, de reglementare, educativă.
În pofida numărului considerabil de lucrări ştiinţifice, ce tratează problematica
răspunderii juridice, există multe probleme asupra cărora s-a insistat mai puţin. Una dintre
acestea este problema definirii general teoretice a sintagmei construcţie normativă de drept a
răspunderii juridice, care a fost lăsată în afara cercetărilor minuţioase atît la nivel de teză, cît şi
la nivel de tratat ştiinţific, de aceea ne considerăm obligaţi să acordăm acestui subiect atenţia
cuvenită, el constituind conţinutul paragrafului 5. Pentru început, credem, este necesar să
explicăm termenii sintagmei evidenţiate: construcţie presupune structura, poziţia reciprocă a
părţilor, iar normativă înseamnă ceea ce determină norma. Aşadar, literalmente expresia
construcţie normativă de drept a răspunderii juridice trebuie înţeleasă ca poziţie reciprocă şi de
ordonare a normelor de drept ce reglementează răspunderea juridică.
Deducem că elementele de structură ale construcţiei normative de drept a răspunderii
juridice sînt următoarele: a) normele dreptului material; b) normele dreptului procesual; c)
sancţiunile normelor juridice; d) definiţiile ştiinţifice şi concepţiile referitor la temeiurile şi
limitele răspunderii juridice, principiile şi funcţiile răspunderii juridice.
Constatăm că, stabilind exact construcţia normativă de drept a răspunderii juridice şi
consolidînd principiile sale la nivel legislativ, vom fi în stare să rezolvăm echitabil problemele

20
fundamentale legate de răspunderea juridică: asigurarea legalităţii, prevenirea şi reprimarea
faptelor ilicite, înlăturarea prejudiciului cauzat de acestea societăţii şi ordinii de drept.
În Secţiunea II, a Capitolului 3, expunem opiniile şi concluziile referitor la Condiţiile
generale ale răspunderii juridice. Nu există unanimitate de păreri în ceea ce priveşte
elementele ce urmează a fi incluse în componenţa condiţiilor răspunderii juridice. Considerăm că
aici ar putea fi incluse următoarele: a) conduita sau fapta ilicită; b) rezultatul dăunător al acestei
conduite; c) legătura cauzală dintre conduita ilicită şi rezultatul socialmente dăunător; d) vino-
văţia autorului faptei ilicite; e) există situaţii cînd, deşi sînt întrunite formal toate condiţiile
enumerate mai sus, condiţii cerute de lege pentru a exista răspunderea juridică, aceasta nu devine
operantă din anumite cauze, pe care le cere legea, aceste cauze sau împrejurări fie exclud
caracterul ilicit al faptei, fie înlătură răspunderea juridică.
Paragraful 1, Conduita ilicită şi prejudiciul – definiţii şi caracterizări, prezintă unele
definiţii ale conduitei ilicite, modalităţile conduitei ilicite, formele pe care le îmbracă ea.
Prejudiciul sau rezultatul socialmente dăunător reprezintă consecinţa negativă,
patrimonială sau morală, suferită de către o persoană ca urmare a faptei ilicite săvîrşite de o altă
persoană sau, altfel spus, rezultatul prin care se vatămă ori periclitează valorile sociale ocrotite
prin normele juridice. Deci, rezultatul socialmente dăunător este strîns legat de săvîrşirea faptei
ilicite cu care se află într-un raport de cauzalitate.
Vis-à-vis de consecinţele care se produc prin săvîrşirea faptei ilicite, în legislaţie, în
doctrină şi în jurisprudenţă se face distincţie între prejudiciul material, patrimonial şi prejudiciul
nepatrimonial sau dauna morală.
În paragraful 2, Legătura cauzală dintre fapta ilicită şi rezultatul socialmente
dăunător, sînt analizate cauzalitatea şi răspunderea juridică ca două fenomene complexe, între
care există o conexiune indisolubilă.
Întru determinarea corectă a raportului de cauzalitate, în doctrina occidentală şi în cea
românească s-au propus diverse criterii. Astfel, cele propuse de dreptul occidental ar fi: sistemul
echivalenţei condiţiilor (condition sine qua non), sistemul cauzei proxime (causa proxima),
sistemul cauzei adecvate. Dintre criteriile propuse de doctrina română nominalizăm: sistemul
cauzalităţii necesare, sistemul ce porneşte de la teza indivizibilităţii cauzei cu condiţiile.
În paragraful 3, Vinovăţia - condiţie a răspunderii juridice, sînt analizate mai multe
opinii.
În elucidarea conceptului de vinovăţie există două teorii: teoria psihologică şi teoria
normativă. Prima este tratată de majoritatea autorilor; a doua este mai nouă şi aparţine doctrinei
germane. Dezbaterile ce au loc în doctrina germană cu privire la vinovăţie sînt prea puţin
cunoscute la noi.

21
 Teoria psihologică. Legiuitorul ia termenul vinovăţie ca termen primitiv, nedefinit, pe
cînd teoreticienii dreptului îl interpretează altfel, propunînd diferite definiţii. Majoritatea
autorilor definesc vinovăţia ca atitudine psihică subiectivă a persoanei delincvente faţă de faptă
şi consecinţele ei.
În ce priveşte teoria normativă, vinovăţia este pusă în relaţie cu ceea ce doctrina germană
numeşte eficacitatea motivatorie a normelor, astfel încît stabilirea ei pretinde o prealabilă
evaluare a conduitei persoanei în raport cu gradul de ataşament al acesteia faţă de valorile
(bunurile juridice) protejate de norme. În ce priveşte criteriul după care s-ar putea face o
asemenea evaluare, acesta a rămas incert, constituind şi astăzi obiect de controverse.
În paragraful 4 sînt reflectate Cauzele care înlătură caracterul ilicit al faptei şi cauzele
care înlătură răspunderea juridică.
Cauze care înlătură caracterul ilicit al faptei: legitima apărare, reţinerea infractorului,
starea de extremă necesitate, constrîngerea fizică sau psihică, riscul întemeiat, consimţămîntul
persoanei vătămate, exercitarea normală a unui drept subiectiv, riscul normal de producţie.
Cauze care înlătură răspunderea juridică penală: amnistia‚ graţierea, împăcarea,
prescripţia.
Cauze care înlătură răspunderea civilă: forţa majoră, cazul fortuit, fapta unei terţe
peroane, fapta victimei sau a creditorului.
Cauze ce înlătură răspunderea juridică în dreptul muncii: legitima apărare, starea de
extremă necesitate, constrîngerea fizică şi morală, cazul fortuit, forţa majoră, eroarea de fapt,
executarea ordinului de serviciu.
În Capitolul IV. PROBLEME DOCTRINARE ALE IDENTIFICĂRII FORMELOR
RĂSPUNDERII JURIDICE sînt investigate problemele formelor răspunderii juridice.
În paragraful 1, Formele răspunderii juridice - concepte, tendinţe, probleme, corelat
cu paragrafele 2 şi 3, menţionăm că problema identificării formelor răspunderii juridice este una
complexă, care a trezit numeroase controverse în literatura juridică, dar pe cît de controversată
pe atît de importantă este ea. Credem că evidenţierea criteriilor de delimitare a formelor
răspunderii juridice va contribui la definirea corectă a naturii juridice a acestor instituţii.
Fiind în vizorul mai multor autori, în literatura de specialitate problema clasificării şi
evidenţierii formelor răspunderii juridice şi-a aflat mai multe soluţii în funcţie de diversele
criterii.
În ştiinţa juridică s-au format cinci curente în înţelegerea formei răspunderii juridice.
Primul curent concepe forma răspunderii juridice ca formă de exprimare a grevărilor
accesorii, pe care le suportă delincventul; al doilea curent apreciază forma răspunderii juridice ca
pe o formă cu conţinut mai mult procesual; al treilea curent raportează forma răspunderii

22
juridice la raportul juridic; al patrulea curent este legat de ideea că răspunderea juridică nu are
pur şi simplu formă, ci formă de realizare, şi ultimul curent, în desemnarea formelor răspunderii
juridice, porneşte de la faptul că „răspunderea negativă” şi cea ”pozitivă” nu mai sînt aspecte,
laturi, ci forme ale răspunderii juridice.
Luînd în considerare cele menţionate, în continuare constatăm forme ale răspunderii
juridice: 1) răspunderea constituţională; 2) răspunderea administrativă; 3) răspunderea penală;
4) răspunderea civilă; 5) răspunderea materială; 6) răspunderea disciplinară.
În teoria generală a dreptului divizarea răspunderii în funcţie de apartenenţa ramurală
reprezintă o problemă delicată şi controversată. Este evident că o atare divizare nu coincide cu
divizarea strict pe ramură, întrucît forme de răspundere avem mai puţine decît ramuri de drept. În
plus, pentru încălcări de norme juridice aparţinînd diferitelor ramuri de drept se pot aplica forme
identice ale răspunderii, spre exemplu cea contravenţională. Clasificarea ramurală la fel nu
explică cum se poate ca în cadrul uneia şi aceleiaşi ramuri să se aplice mai multe forme ale
răspunderii (disciplinară şi materială în dreptul muncii, contravenţională şi financiară în dreptul
financiar etc.) şi, dimpotrivă, normele mai multor ramuri de drept reglementează una şi aceeaşi
formă a răspunderii juridice (răspunderea penală: dreptul penal, procesual penal, de executare
penal; răspunderea civilă: dreptul civil, procesual civil, normele cu privire la executarea
hotărîrilor judecătoreşti etc.).
Paragraful 2, Abordări conceptuale privind formele răspunderii juridice în ramurile
de bază ale dreptului, se referă la conţinutul categoriei de răspundere juridică în ramurile
dreptului constituţional, administrativ, civil, penal şi de dreptul muncii.
Răspunderea în dreptul constituţional este, după părerea noastră, insuficient studiată în
literatura juridică autohtonă şi poate servi drept obiect de cercetare pentru viitor. La etapa actuală
nu s-a conturat o concepţie unică referitoare la noţiunea şi esenţa răspunderii în dreptul
constituţional. Această situaţie este determinată, în primul rînd, de faptul că ideea de răspundere
în dreptul constituţional se fundamentează pe conceptul general teoretic al răspunderii juridice
care suscită controverse între cercetători.
Răspunderea constituţională posedă următoarele particularităţile specifice:
1) reprezintă o instituţie juridică complexă, care se deosebeşte de celelalte forme ale
răspunderii juridice prin temeiul apariţiei şi componenţa delictului constituţional. Recunoaşterea
constituţională a fenomenului ca ilicit orientează legislaţia de ramură spre instituirea propriilor
mecanisme de răspundere juridică, care, la rîndul lor, urmează să contribuie la executarea mai
eficientă a principiilor constituţionale;
2) are un caracter politic bine conturat. În calitate de formă independentă de răspundere
trebuie să o diferenţiem de alte forme de răspundere socială, inclusiv de cea politică, dar şi

23
juridică din alte ramuri. Schimbarea permanentă a persoanelor cu înalte funcţii de răspundere
(preşedintele parlamentului, preşedintele ţării, şeful guvernului, miniştrii) poate fi interpretată în
sens dublu: fie că plecarea lor reprezintă rezultatul neexecutării intenţionate a obligaţiilor lor
constituţionale (atunci demisia, revocarea reprezintă o răspundere constituţională), fie că este
vorba de o soluţie de compromis între subiectele politice în scopul regrupării puterii în urma
insatisfacţiei de reformele făcute (în acest caz demisia poate fi catalogată drept răspundere
politică). Delimitarea netă a răspunderii politice de cea juridică în cazul demiterii înalţilor func-
ţionari reprezintă condiţia necesară pentru stabilirea ordinii de drept constituţional în ţară;
3) asemănarea (dar nu coincidenţa) componentelor faptelor ilicite de natură
constituţională cu componentele altor tipuri de ilicităţi;
4) izvoarele răspunderii constituţionale trebuie să fie reprezentate, exclusiv, de
Constituţia Republicii Moldova.
Răspunderea constituie una dintre problemele de bază atît în practică, cît şi în teoria
dreptului civil. Anume răspunderea civilă serveşte drept instrument de protecţie a relaţiilor
juridice civile în faţa posibilelor atingeri ale drepturilor şi intereselor subiectelor raporturilor
juridice de drept civil.
Răspunderea civilă are cîteva trăsături specifice:
a) răspunderea civilă este patrimonială, deoarece urmăreşte repararea prejudiciului,
recuperarea daunelor, plata clauzei penale;
b) răspunderea civilă intervine doar în cazurile în care prejudiciatul îşi manifestă
interesul apelînd la forţa de constrîngere a statului;
c) sancţiunea civilă aplicată autorului faptei ilicite constă nemijlocit din obligaţia de a
repara integral prejudiciul cauzat, cu scopul satisfacerii intereselor personale ale prejudiciatului;
d) sancţiunea civilă are o dublă semnificaţie: una de prevenţie, alta de reparaţiune;
conţinutul răspunderii juridice îl constituie răspunderea delincventului în faţa pătimitului, cu
care se află pe poziţie de egalitate juridică; răspunderea juridică urmăreşte scopul stimulării
raporturilor economice normale dintre subiecţii circuitului civil.
Legislaţia civilă supune răspunderea civilă, cel puţin pe plan tehnic, unor regimuri
diferite, deoarece răspunderea este contractuală sau delictuală.
Răspunderea penală în evoluţia sa conceptuală a fost precedată de diferite idei şi teorii
care conţin şi o accepţie socială.
Specificul răspunderii penale este exprimat printr-o seamă de particularităţi:
a) temeiul ei îl constituie infracţiunea;
b) acţiunea penală se promovează din oficiu, întrucît în reprimarea infracţiunii este
prezumat a fi interesată întreaga societate, iar răspunderea penală nu poate fi eludată, de regulă,

24
prin convenirea părţilor. Tragerea la răspundere juridică are loc la iniţiativa autorităţilor publice,
iar satisfacerea intereselor victimei prejudiciate prin fapta infracţională nu absolvă pe infractor
de pedeapsa prevăzută de lege, întrucît sancţiunea penală constituie o măsură de apărare socială;
c) obiectivul fundamental al sancţiunii penale este prevenţia generală şi specială;
d) pentru declanşarea răspunderii penale este suficientă încălcarea normelor dreptului
obiectiv, în condiţiile în care legea stabileşte consecinţele penale pentru asemenea încălcări. Nu e
necesar ca prin fapta infracţională să se violeze, concomitent, şi un drept subiectiv;
e) răspunderea penală se bazează pe vinovăţia autorului faptei ilicite, adică este
subiectivă, fapt ce presupune nu numai consumarea obiectivă a infracţiunii, ci şi săvîrşirea cu
vinovăţie a faptei ilicite;
f) în ceea ce priveşte dovada vinovăţiei, în domeniul răspunderii penale operează
prezumţia relativă a vinovăţiei, prezumţie legală care nu poate fi răsturnată decît pe baza
probelor contrarii ce cad în sarcina acuzării.
Din punctul de vedere al teoriei generale a dreptului, fiecărei categorii de ilicit
administrativ îi corespunde una dintre formele răspunderii administrative: răspunderea
administrativ disciplinară; răspunderea administrativ contravenţională; răspunderea administrativ
patrimonială.
Răspunderea administrativă este caracterizată şi de alte particularităţi: constrîngerea,
multiplicitatea organelor de stat, care aplică măsurile de constrîngere şi reglementarea juridico-
normativă, dar aceste caracteristici sînt cunoscute de toţi şi despre ele s-a vorbit destul de
convingător în literatura juridică. Caracteristicile expuse anterior ne creează o imagine mai clară
despre răspunderea administrativă şi ne permite să o explicăm ca pe o reacţie a statului la
încălcările administrative, exprimată prin realizarea de către organele competente (persoane cu
funcţie de răspundere) a dreptului de a înainta învinuire unei persoane, de a supune faptele
contrare legii unei aprecieri oficiale.
Răspunderea materială, spre deosebire de alte forme de răspundere juridică, prezintă o
seamă de particularităţi, are o natură mixtă, normele ce o reglementează aparţinînd unele
dreptului muncii, altele dreptului civil; din această cauză răspunderea materială a angajaţilor are
note comune cu răspunderea civilă contractuală. Prin intermediul ei se asigură recuperarea
pagubelor suferite de angajator din vina angajaţilor săi, cu prilejul exercitării de către aceştia a
contractului de muncă. La stabilirea răspunderii materiale se are în vedere numai paguba efectiv
suferită de angajator, dar nu şi beneficiul nerealizat, ca urmare a faptei ilicite săvîrşite de
angajaţi; în consecinţă, cu anumite excepţii, răspunderea materială de dreptul muncii are efecte
mai restrînse decît răspunderea civilă contractuală.

25
 Răspunderea disciplinară este o formă a răspunderii juridice specifică dreptului muncii.
Ea intervine în cazurile în care un salariat săvîrşeşte, cu vinovăţie, o abatere de la obligaţiile de
serviciu, inclusiv de la normele de comportare asumate prin contractul individual de muncă,
abatere prin care se încalcă disciplina muncii.
Dacă e să ne referim la alte ramuri de drept, cum ar fi dreptul afacerilor, dreptul fiscal,
dreptul mediului, observăm că în ele practic se regăsesc, cu unele deosebiri de la o ramură la
alta, toate formele răspunderii juridice care au fost analizate în acest capitol. De exemplu, în
dreptul afacerilor, în funcţie de gradul de pericol social al faptei ilicite comise, de natura
raportului juridic al cărui conţinut a fost încălcat, de regimul juridic de sancţionare etc., agenţii
economici sînt pasibili de următoarele forme de răspundere: a) răspundere civilă; b) răspundere
penală; c) răspundere administrativă; d) răspundere materială şi disciplinară.
În paragraful 3, Funcţiile instituţiilor răspunderii juridice în dreptul pozitiv,
remarcăm că ele rezultă din esenţa, conţinutul şi destinaţia fiecărei ramuri de drept, din menirea
lor socială, funcţii ce sînt legate nu numai de esenţa, dar şi de elementele conţinutului răspunderii
juridice. Conceptul de funcţie a răspunderii juridice într-o ramură concretă de drept trebuie să
cuprindă atît menirea răspunderii juridice constituţionale, administrative, civile, penale etc., cît şi
direcţia influenţei răspunderii juridice asupra relaţiilor sociale.
Indiferent de forma răspunderii, există următoarele funcţii: de reglementare, de prevenire,
de reprimare, reparatorie şi educativă, care îşi au specificul său în fiecare ramură a dreptului
pozitiv.
Capitolul V. RĂSPUNDEREA JURIDICĂ ŞI FORMA EI PROCESUALĂ este
dedicat etapelor evoluţiei răspunderii juridice, particularităţilor şi problemelor formei procesuale
ale etapelor normativ materiale ale răspunderii.
În paragraful 1. Teoria etapelor normativ materiale ale răspunderii juridice, luînd
drept bază criteriile expuse anterior în doctrină, considerăm că răspunderea juridică trece în
evoluţia ei următoarele etape: 1) apariţia răspunderii juridice; 2) dezvăluirea răspunderii juridice;
3) calificarea faptei ilicite şi concretizarea răspunderii juridice; 4) realizarea răspunderii juridice.
În paragraful 2 sînt caracterizate Formele procesuale ale etapelor normativ materiale
ale răspunderii juridice. Fiecărei etape îi corespunde o formă procesuală specifică de realizare,
care se sprijină pe elementele procesului jurisdicţional: activităţile procesuale, etapele
procesuale, regimul procesual.
Fiecărei forme de răspundere juridică îi este specifică o ordine sau o consecutivitate
specială a activităţilor procesuale, de descoperire a abaterilor. Etapa calificării şi concretizării
răspunderii juridice se caracterizează prin activitatea concretă a organelor de stat şi persoanelor
oficiale abilitate, orientată spre atingerea unui anumit rezultat, stabilirea şi pedepsirea

26
delincventului, restabilirea drepturilor încălcate. Această activitate este înfăptuită în cadrul
ordinii speciale, formelor şi metodelor stabilite de sistemul normelor procesuale. Acest sistem,
aşa precum am remarcat, reprezintă activitatea procesuală, care întruneşte trei componente
corelate organic: raporturile juridice procesuale, probatoriul procesual, actele procesuale.
În paragraful 3, Particularităţile şi problemele formei procesuale a răspunderii
juridice în ramurile de bază ale dreptului, se examinează particularităţile fundamentale ale
formei procesuale pe care le îmbracă formele concrete de răspundere juridică.
Forma procesuală a răspunderii juridice nu poate fi inclusă în noţiunea însăşi de
răspundere ca fenomen de drept material; forma procesuală de realizare a răspunderii juridice
derivă de la însuşirile răspunderii şi poartă un caracter independent relativ.
Forma procesuală a diverselor aspecte ale răspunderii juridice (penale, civile,
administrative, constituţionale), în pofida existenţei trăsăturilor comune, posedă exclusiv
particularităţi specifice care decurg din caracterul tipului concret de răspundere juridică.
III. SINTEZA REZULTATELOR OBŢINUTE
Rezultatele obţinute în urma investigaţiilor efectuate constau în următoarele:
- determinarea rolului răspunderii juridice în asigurarea legalităţii în prevenirea şi curmarea
ilegalităţilor, precum şi excluderea consecinţelor social periculoase ale acestora;
- analiza problemelor de ordin metodologic ale cercetării răspunderii juridice şi
evidenţierea legăturii reciproce dintre ştiinţa juridică şi procesul de legiferare;
- analiza categoriilor de răspundere şi responsabilitate juridică în calitate de categorii
distincte;
- argumentarea responsabilităţii juridice ca fenomen juridic şi ca obiect de cercetare
independent;
- caracterizarea generală a evoluţiei istorice a răspunderii juridice, pornind de la
inevitabilitatea operării modificărilor suportate pe parcurs, cercetarea fenomenului răspunderii
sociale şi coraportul ei cu răspunderea juridică;
- argumentarea trăsăturilor definitorii ale sancţiunii, pedepsei în cadrul răspunderii
juridice, deoarece de foarte multe ori instituţia răspunderii este confundată cu instituţia sancţiunii
şi pedepsei;
- analiza conceptului răspunderii juridice în istoria gîndirii politice şi de drept;
- stabilirea interacţiunii şi corelaţiei dintre responsabilitatea şi răspunderea juridică;
- caracterizarea construcţiei normative de drept a răspunderii juridice ca o nouă categorie
ştiinţifică;
- identificarea formelor răspunderii juridice şi evidenţierea criteriilor de delimitare a
formelor răspunderii juridice;

27
 - definirea conceptului de răspundere constituţională care este insuficient studiată în
literatura juridică şi poate servi drept obiect de cercetare pentru viitor;
- explicarea caracterului complex al răspunderii civile;
- caracterizarea răspunderii penale şi a funcţiilor ei;
- caracterizarea, interpretarea şi evaluarea conceptului şi funcţiilor răspunderii
administrative;
- analiza conceptului de răspundere materială, disciplinară şi funcţiile acestora;
- analiza etapelor normativ-materiale şi procesuale ale răspunderii juridice;
- elaborarea propunerilor şi recomandărilor întru perfecţionarea mecanismului răspunderii
juridice în sistemul de drept al Republicii Moldova.
IV. CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI
În temeiul abordărilor complexe ale teoriei răspunderii juridice în plan teoretico-
ştiinţific, formulăm următoarele concluzii:
1. În procesul tratării metodologice a categoriei răspunderii juridice s-au conturat cîteva
viziuni de bază asupra sensului şi esenţei acesteia. La baza divizării sau ramificării acestor
concepţii stă abordarea diferită a esenţei conţinutului răspunderii juridice şi a momentului
apariţiei acesteia. Generalizînd opiniile expuse privind răspunderea juridică, desprindem trei
momente importante: în primul rînd, răspunderea este indisolubil legată de ilicitate; în al doilea
rînd, ea se exprimă prin aplicarea faţă de subiectul ilicităţii a măsurilor de constrîngere de stat;
în al treilea rînd, însuşi actul de aplicare a forţei de constrîngere conţine condamnarea
acţiunilor comitentului.
2. Problemele metodologice ale răspunderii juridice sînt legate de următoarele
interpretări ale ei:
a) Răspunderea juridică este legată de comportamentul ilicit al individului, care atrage
aplicarea forţei de constrîngere a statului, a sancţiunii. Comportamentul conformat legii nu este
nicidecum examinat prin prisma răspunderii juridice.
b) Răspunderea juridică este abordată în doctrină drept concept cu dublu aspect, ce
include aspectul negativ şi aspectul pozitiv: răspunderea negativă (retrospectiva) ca reacţie la
încălcarea legii şi răspunderea pozitivă (prospectivă.). Răspunderea juridică, astfel, apare nu
doar ca o consecinţă negativă a unui comportament ilicit, ci şi ca o atitudine conştientă faţă de
reglementările legale, responsabilitate faţă de comportamentul propriu faţă de societate şi
valorile sale, atitudine care serveşte premisă pentru excluderea încălcării literei legii.
c) Prin răspundere juridică se pot înţelege concomitent mai multe fenomene sociale,
printre care răspunderea juridică pentru ilicităţi şi răspunderea managerială pentru activităţile
încredinţate.

28
 d) Răspunderea juridică poate fi concepută numai prin formele ei de realizare: realizare
benevolă şi realizare coercitivă de stat, ambele presupun diferite forme de manifestare.
Sîntem de acord cu multe dintre abordările care explică conţinutul şi esenţa răspunderii
juridice, dar nu acceptăm opina autorilor care ţin să stabilească sensul răspunderii juridice pentru
a unifica aspectele „pozitiv” şi „negativ”.
3. Răspunderea juridică reprezintă un fenomen juridic independent şi un obiect de
cercetare independent. Alături de răspunderea juridică tot ca fenomen independent (dar nu şi ca
un aspect al ei), se manifestă şi responsabilitatea juridică care, cu siguranţă, este legată de
răspunderea juridică. Răspunderea juridică şi responsabilitatea juridică posedă personalitate şi se
individualizează prin definiţii separate.
4. Pornind de la inevitabilitatea operării modificărilor raportate pe parcurs, toate formele
de răspundere existente la ora actuală au fost influenţate de trecerea timpului. Evoluînd diversele
forme de organizare a societăţii care au constituit mediul în care s-a manifestat răspunderea
socială, formulăm următoarea definiţie: răspunderea socială reprezintă o conexiune dinamică
reciprocă între persoană şi societate, caracterizată prin drepturi şi obligaţii corelative vis-a-vis
de respectarea prescripţiilor normelor sociale, executarea lor generînd aprobarea din partea
societăţii, stimularea, iar un comportament ce nu corespunde normelor sociale şi încalcă
ordinea publică generînd aplicarea de sancţiuni de ordin personal sau material.
5. Orice faptă ilicită constituie un fenomen generator de aplicare a sancţiunii asupra
făptuitorului, sancţiunea juridică reprezintă o continuare a sancţiunii sociale sau este o derivată a
acesteia din urmă. Constatăm că sancţiunea poate fi definită ca fiind consecinţa stabilirii unei
răspunderi juridice a făptuitorului, rezultat al unei fapte ilicite determinate.
6. Există un patrimoniu doctrinar juridic consistent referitor la răspunderea juridică şi
mecanismele de realizare a acesteia. Răspunderea juridică prin complexitatea de care dă dovadă
reprezintă un fenomen ce a interesat intelectualitatea juridică din toate timpurile. Considerăm că
diversitatea abordării fenomenului răspunderii juridice de-a lungul secolelor vizează nu numai
conceptele filozofice şi istorico-teoretice, dar şi formele practice de realizare a ei.
7. În doctrina juridică antică, medievală şi modernă noţiunea de “răspundere” era studiată
alături de noţiunea de “responsabilitate”. Mai cu seamă aceasta se datorează faptului că în uzul
ştiinţific se regăseşte atît unul cît şi celălalt termen, abordarea fiind atît din perspectivă socială cît
şi juridică. Considerăm că răspunderea şi responsabilitatea nu comportă acelaşi sens, deoarece se
întemeiază pe factori externi diferiţi, sînt diferite şi obiectivele la care se raportează.
Răspunderea şi responsabilitatea nu coincid nici în ce priveşte natura lor, răspunderea este mai
ales de ordin normativ, în timp ce responsabilitatea fiind de ordin normativ, este preponderent
de ordin valoric.

29
 8. Responsabilitatea juridică, reprezintînd o modalitate activă de raportare a individului
şi colectivităţii la o anumită cauză, implică asumarea unor răspunderi şi riscuri, acţionînd
uneori dincolo de sistemul de norme care le generează drepturile şi obligaţiile.
9. Deducem că responsabilitatea şi răspunderea juridică sînt două categorii distincte, dar
care au multe tangenţe, interacţionînd şi determinîndu-se reciproc, deoarece nu poate să existe
răspundere decît numai între persoane responsabile şi libere să-şi aleagă un anumit tip de
comportament.
10. Formulăm următoarea definiţie a responsabilităţii juridice: responsabilitatea juridică
este o categorie care desemnează obligaţia juridică a subiectului de drept de a acţiona în
conformitate cu prescripţiile normei juridice, obligaţie ce se realizează în conduita licită.
Definind responsabilitatea juridică, evidenţiem următoarele:
- responsabilitatea juridică este un raport de stimulare în urma conformării şi
conştientizării de către indivizi a necesităţii sociale obiective de dezvoltare normală a relaţiilor
sociale reglementate de normele juridice;
- obiectul raportului juridic de stimulare îl constuitue sancţiunea pozitivă ce se aplică de
către organele de stat, aplicarea sancţiunii realizezeă stimularea, din partea statului, într-un
cadru prevăzut de lege;
- temeiul responsabilităţii juridice include temeiul normativ şi temeiul real. Primul
reprezintă fixarea în normele de drept a modalităţilor conduitei umane, care favorizează
realizarea, de către toţi cetăţenii, a drepturilor şi obligaţiilor lor faţă de societate. Temeiul real
îl constituie fapta licită, libertatea de acţiune, subiectul este responsabil întrucît alege şi decide
liber;
- responsabilitatea juridică, ca fenomen distinct, îşi are principiile şi funcţiile proprii.
Principiile sînt nişte idei fundamentale ce exprimă esenţa şi destinaţia socială a dreptului, idei
ce stimulează conduita licită a indivizilor, educă respectul faţă de lege. Formulăm următoarele
principii: echităţii, legalităţii, umanismului, individualizării, inevitabilităţii;
- ţinînd cont de faptul că responsabilitatea juridică este legată de acţiunea licită a
subiectului de drept, se lasă tot mai mult pusă în evidenţă necesitatea constituirii unui nou
principiu, principiul nevinovăţiei acţiunii. Fundamentul pentru acest principiu l-ar constitui
atitudinea psihică, pozitivă a subiectului. Principiul lipsei nevinovăţiei rezidă în faptul că statul
pune la dispoziţia subiectului libertatea voinţei, iar subiectul poate să-şi aleagă varianta optimă
de comportament;
- funcţiile responsabilităţii juridice îşi produc efectul prin esenţa şi importanţa lor
socială. Formulăm următoarele funcţii: de reglementare, preventivă, stimulativă, reparatorie şi
educativă;

30
 - prin realizarea acestor funcţii atingem scopul responsabilităţii juridice, acel rezultat
ideal care include: 1) reglementarea şi coordonarea comportamentului uman; 2) stimularea
comportamentului activ al subiecţilor responsabilităţii juridice; 3) prevenirea faptelor ilicite şi
diminuarea nivelului acestora; 4) educarea cetăţenilor în spiritul respectării legii şi formarea
unor cetăţeni activi din punctul de vedere al executării prescripţiilor normative.

11. Generalizînd opiniile mai multor autori, aducem următoarea definiţie a răspunderii
juridice: răspunderea juridică reprezintă o categorie prin care este desemnată obligaţia
subiectului de drept responsabil de a suporta consecinţele nerespectării unei norme juridice în
vigoare în vederea restabilirii ordinii de drept în societate.
Formulînd această definiţie, evidenţiem o seamă de semnificaţii:
- răspunderea juridică este un raport de constrîngere în urma încălcării unei norme
juridice;
- esenţa răspunderii juridice constă în obligaţia de a suporta efectele juridice ale faptei
ilicite (repararea prejudiciului, pedeapsa în cazul răspunderii penale, privaţiunea în dreptul
administrativ), şi nu suportarea propriu-zisă a consecinţelor;
- obiectul raportului juridic de constrîngere îl constituie sancţiunea negativă ce se aplică de
organul specializat de stat, iar aplicarea sancţiunii realizează constrîngerea din partea statului
într-un cadru prevăzut de lege;
- răspunderea juridică este expresia specifică a responsabilităţii juridice potrivit căreia
fiecare individ trebuie să-şi asume şi să suporte consecinţele faptelor sale;
- răspunderea juridică este consecinţa săvîrşirii faptei ilicite, iar responsabilitatea e
premisa faptei ilicite, fiindcă în lipsa ei nu există vinovăţia juridică, aceasta dovedeşte o dată în
plus relaţia firească dintre responsabilitate şi răspundere.
12. Sancţiunea juridică este una dintre instituţiile fundamentale ale dreptului, care constă
în restituirea unui lucru, anularea unui act, repararea unei pagube, cît şi în aplicarea unei
pedeapse. Sancţiunea nu poate fi identificată cu pedeapsa. Problema identificării celor două
noţiuni, a definirii lor într-un mod global este greu de realizat, deoarece particularităţile
diferitelor tipuri de sancţiuni impun definiţii concrete. Astfel, nu vom putea da pedepsei o
definiţie universală, dar putem defini pedeapsa în dreptul penal şi pedeapsa în dreptul civil, etc.
Acelaşi este şi cazul sancţiunii, existînd sancţiune civilă, sancţiune administrativă, sancţiune
disciplinară etc. Sancţiunea juridică nu poate fi identificată nici cu răspunderea. Sancţiunea
reflectă legătura dintre fapta ilicită şi persoana care a săvîrşit-o, la fel ea vizează reacţia societăţii
faţă de cei care atentează la condiţiile de existenţă ale acesteia, care încalcă ordinea de drept şi
pun în pericol conveţuirea umană. Între aceste două noţiuni există legături, conexiuni,

31
interferenţe, dar cu toate acestea, ele rămîn noţiuni distincte în sensul că răspunderea juridică
constituie cadrul juridic de realizare a sancţiunii.
13. Referitor la condiţiile angajării răspunderii juridice, în doctrină există mai multe
opinii. Considerăm că răspunderea juridică poate întruni următoarele condiţii: conduita (fapta)
ilicită, prejudiciul sau rezultatul socialmente dăunător, legătura cauzală dintre fapta ilicită şi
rezultatul socialmente dăunător, vinovăţia autorului faptei ilicite, cauze care exclud caracterul
ilicit al faptei şi cauze care înlătură răspunderea juridică. Aceste condiţii se regăsesc în toate
formele de răspundere juridică, însă fiecare dintre ele acţionează în mod diferit în funcţie de
forma răspunderii juridice.
14. Principiile răspunderii juridice sînt idei fundamentale, care, într-un mod specific,
reflectă principiile generale ale dreptului (libertatea, echitatea, justiţia, umanismul,
democratismul), dar totodată au un specific propriu, or nu toate normele ce alcătuiesc dreptul
pozitiv au incidenţe în domeniul răspunderii juridice, ci numai acelea ce reglementează cazurile,
condiţiile şi modalităţile în care intervine una sau alta dintre formele răspunderii juridice.
Considerăm că pot fi stabilite următoarele principii fundamentale ale răspunderii juridice:
principiul legalităţii răspunderii juridice - nimeni nu poate fi chemat să răspundă decît pentru
fapta sa; principiul prezumţiei nevinovăţiei în stabilirea răspunderii juridice; principiul
proporţionalităţii sancţiunii, în raport cu gravitatea faptei, denumit şi principiul justeţei
sancţiunii; principiul potrivit căruia unei singure violări a normei juridice îi corespunde o
singură imputare a răspunderii, ceea ce nu exclude posibilitatea cumulului formelor de
răspundere juridică în cazul în care prin una şi aceeaşi faptă au fost încălcate două sau mai multe
norme juridice; principiul celerităţii tragerii la răspundere juridică; principiul răspunderii
personale.
15. Problema indentificării formelor răspunderii juridice este una complexă, care a trezit
numeroase controverse în literatura juridică. Însă pe cît de controversată este această problemă
pe atît şi de importantă este din punct de vedere teoretic şi practic, locul principal în sistemul
categoriilor de clasificare a răspunderii juridice revenind formei răspunderii.
Forma răspunderii juridice reprezintă o categorie juridică ce exprimă un compartiment al
răspunderii juridice, un sistem integral căruia îi sînt specifice caracterele formei exterioare de
exprimare a conţinutului răspunderii juridice. Răspunderea juridică civilă, penală sau
constituţională sînt atît categorii ale doctrinelor juridice de ramură, cît şi denumiri ale
instituţiilor specifice (civile, penale, constituţionale), pe care doctrinele respective le cercetează.
Luînd în considerare cele menţionate, evidenţiem următoarele forme ale răspunderii juridice:
răspundere constituţională, răspundere administrativă, răspundere penală, răspundere civilă,
răspundere materială, răspundere disciplinară.

32
 16. Actualmente nu s-a conturat o concepţie unică referitor la definiţia şi esenţa răspunderii
constituţionale. Constatăm că răspunderea constituţională este recunoscută ca formă
independentă a răspunderii juridice doar de unii autori, fără a exista o analiză ştiinţifică detaliată
care ar argumenta existenţa ei. Sensul tradiţional al răspunderii juridice permite să formulăm
următoarea definiţie a răspunderii constituţionale: răspunderea constituţională reprezintă o
formă independentă, ramurală de răspundere juridică ce se exprimă prin stabilirea priorităţilor
de ocrotire a celor mai importante relaţii sociale, prin posibilitatea survenirii efectelor negative
faţă de subiecţii dreptului constituţional care au încălcat normele constituţionale.
17. Răspunderea administrativă este o formă a răspunderii juridice, specifică dreptului
administrativ, care se declanşează, în principal, în situaţia încălcării unei norme de drept
administrativ. În mod tradiţional, răspunderea administrativă este identificată cu răspunderea
contravenţională. Confundarea este determinată de faptul că răspunderea administrativă, avînd
un spaţiu larg de aplicare legislativă, nu conţine o definiţie a ei sau o enumerare a sancţiunilor,
evidenţiind doar pe cele contravenţionale. Pentru a clarifica situaţia, considerăm că fiecărei
categorii de ilicit administrativ îi corespunde una dintre formele răspunderii administrative:
ilicitului administrativ propriu-zis – răspunderea administrativ disciplinară; ilicitului
contravenţional - răspunderea administrativ contravenţională; ilicitului cauzator de prejudicii
materiale – răspunderea administrativ patrimonială.
Răspunderea administrativ patrimonială este o formă nouă a răspunderii în dreptul
administrativ al Republicii Moldova, a cărei apariţie a fost determinată de crearea instituţiei
contenciosului administrativ. Pentru evitarea confuziilor şi conturarea răspunderii administrativ
patrimoniale, care este un element funcţional al democraţiei, considerăm că este necesară
adoptarea de urgenţă a cel puţin două acte legislative: Legea răspunderii ministeriale şi Codul de
procedură administrativă.
18. Răspunderea penală reflectă o categorie fundamentală, amplă, cu o complexitate de
probleme şi aspecte ce necesită cercetare fundamentală în teoria răspunderii.
a) În Codul penal al Republicii Moldova, art.50, răspunderea penală este definită ca o
condamnare în public, în numele legii, a faptelor infracţionale şi a persoanelor care le-au săvîrşit,
condamnare ce poate fi precedată de măsurile de constrîngere prevăzute de lege. În opinia
noastră, răspunderea penală nu este condamnarea publică, în numele legii, a faptelor
infracţionale şi a persoanelor care le-au săvîrşit, dar poate antrena o astfel de răspundere,
deoarece în articol sînt menţionate şi “măsurile de constrîngere” ce pot preceda condamnarea,
măsuri care trebuie să fie prevăzute de “legea penală”. Tocmai de aceea este necesar ca în Cod să
se indice foarte clar ce reprezintă aceste “măsuri de constrîngere”.

33
 Considerăm că această definiţie se referă mai mult la noţiunea realizării răspunderii
juridice, de aceea propunem definiţia noastră: răspunderea penală este o instituţie juridică ce
cuprinde totalitatea normelor de drept, reglementînd un raport juridic de obligaţie prin care
autoritatea publică, în temeiul legii, impune individului suportarea consecinţelor nerespectării
normelor penale în vederea restabilirii şi menţinerii ordinii de drept în societate.
19. Răspunderea civilă constituie una dintre problemele de bază atît în practică, cît şi în
teoria dreptului civil. În această ordine de idei, remarcăm faptul că problema formulării unei
definiţii cuprinzătoare şi de maximă generalitate a noţiunii de răspundere civilă a fost şi încă mai
este o preocupare a doctrinei dreptului civil.
Doctrina e unanimă în partea că nici legislaţiile, nici jurisprudenţa nu definesc, într-un fel
anume, categoria răspunderii de drept civil. Pornind de la cele menţionate am încercat să
formulăm următoarea definiţie: răspunderea civilă este o instituţie juridică care cuprinde
totalitatea normelor de drept ce vizează raporturile juridice al căror conţinut îl constituie
obligaţia de a repara prejudiciul cauzat altuia, restabilirea drepturilor lezate prevăzute de lege
sau contract, în scopul stimulării raporturilor economice normale dintre subiecţii circuitului
civil.
În baza definiţiei expuse, tragem concluzia că răspunderea civilă are cîteva trăsături
specifice:
- răspunderea civilă este patrimonială, deoarece urmăreşte repararea prejudiciului,
repararea daunelor, plata clauzei penale;
- răspunderea civilă intervine doar în cazurile în care prejudiciatul îşi manifestă interesul,
apelînd la forţa de constrîngere a statului;
- sancţiunea civilă aplicată autorului faptei ilicite constă nemijlocit din obligaţia de a repara
integral prejudiciul cauzat în scopul satisfacerii intereselor personale ale prejudiciatului;
- sancţiunea civilă, reieşind din funcţiile răspunderii civile, are o dublă semnificaţie: una de
prevenţie, alta de reparaţiune;
- conţinutul răspunderii juridice îl constituie răspunderea delincventului în faţa pătimitului
cu care se află pe poziţie de egalitate juridică.
Legislaţia supune răspunderea civilă, cel puţin pe plan tehnic, unor regimuri diferite în
funcţie de răspunderea contractuală sau delictuală.
Relativ la funcţiile răspunderii juridice civile există mai multe opinii. Noi considerăm că
acesteia îi sînt specifice următoarele funcţii: de reglementare; preventivă; de reprimare;
reparatorie; educativă.
20. În domeniul dreptului muncii răspunderea juridică poate fi: materială, cînd angajatul,
din vina şi în legătură cu munca sa, produce pagube angajatorului; disciplinară, cînd angajatul,

34
prin fapta sa ilicită, contravine normelor de disciplină a muncii în unitate, săvîrşind abateri
disciplinare.
Formulăm următoarea definiţie: răspunderea materială este o instituţie juridică, ale cărei
norme impun persoanelor încadrate în muncă obligaţia de a repara în condiţiile legii prejudiciul
provocat unităţii printr-o faptă ilicită, în procesul executării contractului de muncă, în legătură
cu munca lor, săvîrşită cu vinovăţie.
21. Legislaţia Republicii Moldova nu cuprinde o definiţie a răspunderii disciplinare.
Temeiul unic al răspunderii disciplinare îl constituie săvîrşirea de către salariaţi a unei abateri
disciplinare, cu vinovăţie, indiferent de funcţia sau postul pe care-l ocupă. Pentru ca salariatul să
răspundă disciplinar, se impune să fie întrunite următoarele elemente constitutive ale abaterii
disciplinare: obiectul (specific), adică relaţiile sociale de muncă, ordinea şi disciplina la locul de
muncă; subiectul, întotdeauna o persoană fizică în calitate de subiect calificat respectiv de
salariat; latura subiectivă, în sens de vinovăţie; raportul de cauzalitate.
Propunem următoarea definiţie a răspunderii disciplinare: răspunderea disciplinară este o
instituţie juridică, ale cărei norme intervin în cazurile în care un salariat săvîrşeşte cu vinovăţie
o abatere de la obligaţiile de serviciu, inclusiv de la normele de comportare, asumate prin
contractul individual de muncă, abatere prin care se încalcă disciplina muncii.
Răspunderea disciplinară şi cea materială exercită, ca şi alte forme ale răspunderii
juridice, funcţiile: reglementativă, preventivă, reparatorie, de reprimare şi educativă.
22. Răspunderea juridică este o instituţie complexă, în sensul că nu se încadrează în
limitele unei ramuri de drept. Mai mult decît atît, caracterul obligatoriu al normelor juridice ne
vorbeşte despre faptul că răspunderea juridică este prezentă în toate ramurile de drept. Acest fapt
ne determină să afirmăm ca atunci cînd vorbim despre formele răspunderii juridice, am putea
spune că există atîtea forme, cîte ramuri de drept există în sistemul respectiv, adică fiecare
ramură de drept are mecanismele sale proprii de asigurare a realizării normelor juridice, inclusiv
atunci cînd ele sînt încălcate, însă totuşi, dacă ne referim la alte ramuri de drept, cum ar fi dreptul
afacerilor, dreptul fiscal, dreptul mediului, observăm că în ele se regăsesc, cu unele deosebiri de
la o ramură la alta, toate formele răspunderii juridice, analizate în această lucrare. Fiecărei forme
de răspundere juridică îi revin funcţiile instituţiilor răspunderii juridice concrete. Conceptul de
funcţie a răspunderii juridice, într-o ramură concretă de drept, trebuie să cuprindă atît menirea
răspunderii constituţionale, administrative, civile, penale etc., cît şi direcţia de influenţă a
răspunderii juridice asupra relaţiilor sociale.
Referitor la funcţiile instituţiilor răspunderii juridice în diferitele ramuri ale dreptului,
tragem următoarele concluzii:

35
 - funcţiile de reglementare, preventivă, de reprimare, reparatorie şi educativă sînt proprii
tuturor ramurilor de drept, indiferent dacă ele fac parte din dreptul public sau privat;
- răspunderea juridică, în diversele ramuri de drept, ca instituţie specifică, îndeplineşte
mai multe funcţii, între ele există o interpătrundere şi intercondiţionare, astfel încît acestea nu pot
fi concepute decît împreună.
23. Apariţia şi realizarea raportului juridic material de constrîngere trece prin etapele
apariţiei, dezvăluirii, calificării, concretizării şi realizării răspunderii juridice.
24. Fiecărei etape materiale de evoluţie a răspunderii juridice îi corespunde o formă
procesuală distinctă. Apariţia şi realizarea raportului juridic material al răspunderii are loc în
cadrul procesului jurisdicţional:
- etapa iniţială, apariţia răspunderii juridice, se finalizează prin descoperirea faptei ilicite
de către organele de stat. Prin urmare, problema cu privire la forma ei procesuală îşi pierde de la
sine însemnătatea, întrucît organele competente la această etapă a evoluţiei raportului juridic de
răspundere sînt inactive, fără a presupune dreptul lor de a aplica măsuri de răspundere juridică
delincventului;
- etapa calificării şi concretizării răspunderii juridice se caracterizează prin activitatea
concretă a organelor de stat şi persoanelor oficiale abilitate. Această activitate este înfăptuită în
cadrul ordinii speciale, formelor şi metodelor stabilite de sistemul normelor procesuale. Acest
sistem cuprinde: activităţile procesuale, etapele procesuale, regimul procesual;
- activitatea procesuală, cuprinde trei componente legate reciproc: raportul juridic
procesual, probatoriul procesual şi actele procesuale. Probatoriul procesual, la rîndul său,
întruneşte următoarele elemente: obiectul probatoriului, timpul şi limitele probatoriului, subiecţii
probatoriului procesual, procedeele probatoriului. Regimul procesual reprezintă totalitatea
exigenţelor care asigură atmosfera raţională ce favorizează procesul şi întruneşte principiile
activităţii procesuale, metodele şi mijloacele de realizare a acestora, precum şi garanţiile
procesuale.
25. Dreptului material îi sînt caracteristice forme procesuale de realizare. În doctrină s-au
stabilit următoarele forme procesuale de răspundere: constituţională; administrativă; procesual
penală; procesual civilă.
26. Forma procesuală a răspunderii juridice nu poate fi inclusă în noţiunea răspunderii ca
fenomen de drept material, ea derivă de la însuşirile răspunderii juridice materiale avînd şi
trăsături comune, dar şi anumite particularităţi cu caracter relativ independent.
În urma cercetării complexe a problemelor doctrinare, metodologice şi aplicative ale
răspunderii juridice, care au devenit deosebit de actuale în condiţiile democratizării statului de

36
drept Republica Moldova şi care ne-au servit drept obiectiv al investigaţiei noastre, venim cu
următoarele propuneri:
1. În legislaţia contemporană a mai multe ţări nu există separat nici un act care ar conţine
idei fundamentale, principii de bază şi condiţii unice pentru toate instituţiile răspunderii juridice.
Realizînd analiza teoretică a legislaţiei Republicii Moldova, putem evidenţia doar unele
definiţii, obiective, sarcini şi principii generale de drept, de aici concluzionăm că problema
principiilor răspunderii juridice necesită o reglementare normativă.
Considerăm că la rezolvarea acestei probleme poate contribui adoptarea unui act
normativ, care să conţină principiile de bază şi ideile fundamentale pentru toate instituţiile
răspunderii juridice.
2. Majoritatea cercetătorilor, examinînd răspunderea juridică, îşi concentrează atenţia mai
mult asupra esenţei şi formelor răspunderii juridice şi mai puţin asupra conţinutului. Pentru
excluderea acestui neajuns şi o cunoaştere mai deplină a fenomenului răspunderii juridice,
propunem o nouă categorie ştiinţifică construcţia normativă de drept a răspunderii juridice.
Termenul construcţie presupune structura, poziţia reciprocă a părţilor, iar normativă - ceea ce
determină norma de drept. Construcţia normativă de drept a răspunderii juridice reprezintă
poziţia reciprocă a normelor de drept material şi procesual, ce reglementează răspunderea
juridică. Considerăm că prin elaborarea teoretică a acestei categorii conţinutul răspunderii poate
fi dezvăluit mult mai profund. Dimensiunea socială a construcţiei normative de drept a
răspunderii juridice include, ca elemente structurale: planul ideatic, doctrinar (definiţiile
ştiinţifice, concepţiile referitor la temeiurile şi limitele răspunderii juridice, principiile
răspunderii juridice); planul normativ (normele dreptului material şi procesual); planul
raporturilor de constrîngere (subiecţi, conţinut şi sancţiunile ca obiect); planul faptic (acţiunea,
inacţiunea ilicită).
Stabilind exact aria construcţiei normative de drept a răspunderilor constituţională,
penală, civilă, administrativă şi consolidînd principiile răspunderii juridice la nivel legislativ,
apare posibilitatea de a rezolva problemele de bază legate de răspunderea juridică: asigurarea
legalităţii, prevenirea şi reprimarea faptelor ilicite, posibilitatea maximă de înlăturare a
prejudiciilor cauzate de acestea societăţii şi ordinii de drept în general.
3. Problema funcţiilor răspunderii juridice este insuficient studiată în doctrina autohtonă.
Propunem următoarea definiţie a funcţiilor răspunderii juridice: funcţiile răspunderii juridice
reprezintă direcţiile de bază ale influenţei răspunderii juridice asupra relaţiilor sociale,
conduitei oamenilor, moralei, conştiinţei juridice, culturii juridice, în care sînt dezvăluite esenţa
răspunderii juridice şi menirea ei socială şi prin intermediul cărora sînt atinse scopurile
răspunderii juridice.

37
 Conform criteriilor de clasificare, deducem următoarele funcţii ale răspunderii juridice:
de reglementare (reglementativă); preventivă; de reprimare; reparatorie şi educativă.
4. Răspunderea de drept constituţional este insuficient studiată în literatura juridică şi
respectiv poate servi drept obiect de cercetare pentru viitor. În trasarea direcţiilor de dezvoltare
ulterioară a răspunderii constituţionale, propunem:
a) Aprofundarea şi extinderea fundamentului teoretic al răspunderii constituţionale,
crearea unei concepţii ştiinţifice integrale şi eficiente privind organizarea şi funcţionarea ei în
condiţiile actuale.
Întru excluderea lacunelor existente, este nevoie să se instituie răspunderea statului, a
organelor de stat, a demnitarilor de stat, ca formă independentă, de răspundere constituţională,
să fie definită răspunderea constituţională, reperate principiile şi sarcinile acesteia în manualele
de drept constituţional şi în alte lucrări specifice dreptului constituţional, dezvăluite conţinutul şi
specificul realizării formei respective de răspundere, studiate caracterele care o disting de alte
forme de răspundere juridică.
b) Cercetarea sancţiunilor răspunderii constituţionale reclamă elaborarea unui set
complex de măsuri legate de realizarea lor: procedura liberării de răspundere, aplicarea
sancţiunilor în cumul, stabilirea limitelor răspunderii etc. S-a maturizat şi necesitatea adoptării
unui act normativ referitor la răspunderea constituţională a persoanelor cu înalte funcţii de
răspundere în stat şi a analizei efectelor acesteia pentru o perioadă concretă.
c) Crearea bazei constituţionale a răspunderii statului şi reprezentanţilor săi, fapt ce ar
reclama completarea Constituţiei cu un compartiment dedicat răspunderii statului. Există şi altă
cale de perfecţionare constituţională. Este vorba de dispoziţiile art.15 din Constituţia RM, pe
care propunem să le completăm prin adăugarea unui alineat: “Încălcarea de către stat a
drepturilor şi libertăţilor omului şi cetăţeanului atrage răspunderea statului în conformitate cu
legislaţia în vigoare”. În baza acestui articol ar fi binevenită şi adoptarea unei Legi cu privire la
temeiurile răspunderii juridice a statului, organelor şi funcţionarilor de stat.
d) La acest capitol, de asemenea, există o necesitate stringentă în adoptarea Legii privind
răspunderea ministerială şi a Codului cu privire la contravenţiile administrative.
5. Răspunderea în dreptul administrativ îmbracă trei forme, fiecare avînd un conţinut
propriu, o construcţie semantică, specifică unui regim juridic aparte, toate caracterizînd-o ca pe o
macroinstituţie a dreptului administrativ. Pentru o mai bună înţelegere, venim cu formularea unei
noi categorii ştiinţifice: structura răspunderii administrative ca parte componentă a construcţiei
normative de drept a răspunderii administrative, care include în sine în calitate de elemente
structurale: a) explicaţia motivului încălcării de către persoana vinovată; b) aprecierea negativă
de către organele competente a acţiunii ilicite; c) aplicarea sancţiunii administrative. Făcînd

38
bilanţul celor expuse, propunem următoarea definiţie a răspunderii administrative: răspunderea
de drept administrativ reprezintă o instituţie de drept public ale cărei norme statornicesc o
situaţie specifică a făptuitorului, care, alături de suferinţele ce le suportă în procesul executării
măsurilor de constrîngere administrativă, îşi realizează drepturile procesuale de a da explicaţii
pe motivul încălcării legii, dreptul la o apreciere obiectivă şi echitabilă din partea organelor
competente ale statului, a acţiunii sale, precum şi aplicarea corectă atît din punct de vedere
juridic, cît şi moral a sancţiunii administrative.
Această definiţie a răspunderii juridice administrative încearcă să cuprindă două categorii
de bază:
- caracterizarea răspunderii administrative ca o categorie obiectivă, ce reprezintă reacţia
statului la contravenţiile administrative;
- ca o categorie subiectivă - personală, care întruneşte o totalitate de drepturi ale
persoanei sancţionate, ce stabilesc situaţia specifică a persoanei care încalcă legea, şi aprecierea
corectă de către organele competente a faptei ilicite la aplicarea sancţiunii administrative.
6. Răspunderea penală, ca instituţie juridică, este generată de un şir de principii care
necesită modificări:
a) Principiul legalităţii răspunderii juridice penale (art. 3 CP al RM). Acest articol
garantează, în conformitate cu cerinţele CEDO, principiul legalităţii în materie penală. De
asemenea, în totală concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene, speţa Kokkinakis (hotărîre din
25 mai 1993), art. 3 alin (2), interzice interpretarea extensivă defavorabilă şi aplicarea prin
analogie a legii penale. Totuşi, dacă ne referim la necesitatea asigurării principiului legalităţii,
măsurile de siguranţă nu s-au luat în consideraţie decît parţial. Spre deosebire de art. 98 (“Scopul
şi tipurile măsurilor de siguranţă”), care stabileşte lista exhaustivă a măsurilor de siguranţă, art.
104 alin. (2) este imprecis, întrucît lista măsurilor de constrîngere cu caracter educativ pe care o
conţine nu are caracter exhaustiv. Propunem ca principiul legalităţii să fie extins, în mod expres,
şi asupra măsurilor de siguranţă.
b) Principiul caracterului personal al răspunderii juridice(art. 6 CP al RM). Considerăm
că art.6 din CP al RM are un conţinut puţin mai larg decît este prevăzut în denumirea lui. Sîntem
în situaţia în care din denumirea articolului rezultă că acesta ar trebui să reglementeze doar
aspectele legate de caracterul personal al răspunderii penale, dar în esenţă el reglementează şi
principiul vinovăţiei. Din aceste considerente, propunem completarea lui cu două principii în
baza alin.(1) – principiul vinovăţiei, alin. (2) – principiul caracterului personal al răspunderii
penale.
c) Principiul individualizării răspunderii şi pedepsei penale (art.7 CP RM). Şi acest
articol are un conţinut mai larg decît enunţă denumirea lui. Considerăm că alin. (2) din acest

39
articol ar putea forma un nou principiu al răspunderii penale prevăzut într-un articol separat. Este
vorba de principiul “nos bis în idem”, care în conformitate cu art.4 din Protocolul nr.7 la
Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului,
garantează dreptul de a nu fi urmărit şi pedepsit de două ori pentru aceeaşi faptă. Dar acest
articol ar urma să fie precizat sub rezerva art.33 cu privire la concursul de infracţiuni.
d) Principiul umanismului dreptului penal (art.4 CP al RM). Susţinem unele păreri din
doctrină precum că obiectivul din acest articol totuşi nu are forţă juridică. Dacă s-ar exclude
prima frază din alin.(2), prevederea ar căpăta mai multă vigoare.
e) Principiul democratismului (art.5 CP al RM). În vederea respectării unităţii între
“litera” şi “spiritul legii”, se impune corectarea unor inadvertenţe din Codul penal al Republicii
Moldova. Denumirea principiului din titlul art.5 Cod penal “Principiul democratismului” nu
corespunde enunţului cuprins în textul articolului respectiv. În urma interpretării logico-
gramaticale a art. 5 alin.(1), deducem un alt principiu de drept penal, decît cel al
democratismului. Este enunţat principiul egalităţii în faţa legii penale, astfel zis principiul
nedescriminării infractorilor, a cărui denumire trebuie să-şi afirme prezenţa implicită în titlul
articolului respectiv.
f) Aplicarea normelor penale constă în realizarea unui sistem de reglementări legislative
în vederea transpunerii în viaţă a conţinutului acestor norme, inclusiv a reglementărilor privind
răspunderea penală a persoanelor care au comis infracţiuni. Din cele expuse, considerăm că
art.22 din Codul penal al RM nu exprimă conţinutul adevărat al responsabilităţii juridice penale,
deoarece el este strîns legat de principiul iresponsabilităţii (art.23). Determinarea răspunderii
penale vizează mai mult principiul iresponsabilităţii decît pe cel al responsabilităţii. Noţiunea de
responsabilitate (art.22), alături de iresponsabilitate (art.23), este o componenţă mai degrabă de
ordin medical decît juridic. Din aceste motive credem că prevederile indicate nu-şi au locul în
legea penală. Se poate ajunge la situaţia în care prevederile normei penale referitor la
responsabilitate să nu corespundă conţinutului real al acestei noţiuni. De asemenea, sub anumite
aspecte prevederile art.22 intră în conflict cu prevederile art. 23, de aceea propunem excluderea
art.22 din Codul penal al RM.
g) Art.14 CP al RM alin.(2) enunţă: “Nu constituie infracţiune acţiunea sau inacţiunea
care, deşi formal conţine semnele unei fapte prevăzute de prezentul Cod, dar fiind lipsită de
importanţă, nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracţiuni”. Acceptînd această definiţie a
infracţiunii, considerăm că în Cod ar trebui să se dea o definiţie şi expresiei “lipsit de
importanţă”.
h) Tot la acest capitol o neînţelegere în definiţia infracţiunii este legată şi de subiecţii ei.
Conform art.21 CP al RM alin.(1), “Sînt pasibile de răspundere penală persoanele fizice

40
responsabile, care la momentul săvîrşirii infracţiunii… au atins vîrsta de 16 ani, precum şi
persoanele juridice.” Considerăm că, formal, titlul acestui articol trebuie modificat astfel încît să
corespundă conţinutului sau care se referă mai degrabă la “subiectele răspunderii penale.” De
altfel, deşi art.21 alin.(1) stabileşte principiul răspunderii juridice penale a persoanelor juridice,
rămîne neprecizat dacă este vorba despre persoanele juridice de drept public - şi atunci s-ar pune
problema dificilă a răspunderii statului sau doar a persoanelor juridice de drept privat.
7. Răspunderea juridică trece în dinamica sa anumite faze, propunem următoarele etape
ale evoluţiei răspunderii juridice: apariţia, dezvăluirea, calificarea faptei ilicite şi concretizarea
răspunderii juridice, realizarea răspunderii juridice.
a) Fapta ilicită constituie nu numai temeiul răspunderii juridice, dar şi momentul apariţiei
raportului juridic de răspundere. Etapa iniţială a răspunderii juridice începe din momentul
comiterii faptei ilicite şi durează pînă la descoperirea ei de către organele abilitate. Această etapă
trebuie considerată ca apariţie şi dezvăluire a faptei în cadrul răspunderii juridice.
b) Calificarea şi concretizarea în cadrul răspunderii juridice, ca etapă următoare, începe
odată cu constatarea de fapt a actului ilicit şi se încheie odată cu intrarea în vigoare a actului de
aplicare a dreptului, prin care se recunoaşte comportamentul persoanei ca ilicit şi se stabileşte
măsura răspunderii (pedepsei).
c) Realizarea, ca etapă a răspunderii juridice, începe odată cu intrarea în vigoare a actului
de aplicare a dreptului, care recunoaşte faptul comiterii faptei ilicite şi care stabileşte măsura
concretă de răspundere juridică.
8. Activitatea procesuală a persoanelor oficiale şi organelor competente privind
examinarea şi soluţionarea cauzelor juridice se înfăptuieşte în cadrul regimului procesual care
întruneşte principiile activităţii procesuale precum şi garanţiile procesuale. Propunem,
următoarea clasificare a principiilor procesuale: a) principii generale şi b) principiile activităţii
procesuale, care la rîndul lor se clasifică în: 1) principii specifice tuturor formelor juridice de
activitate a organelor de stat, 2) principiile procedurilor procesuale şi 3) principiile etapelor
procesuale.

41
 LISTA LUCRĂRILOR ŞTIINŢIFICE ŞI METODICO-DIDACTICE
LA TEMA TEZEI

a) Lucrări ştiinţifice:
1. Baltaga D., Obadă V., Responsabilitatea juridică medicală (monografie). Chişinău:
Universitatea de criminologie, 2003. CZU 340.6 B.24 ISBN 9975-9738-5-x, 279 p.,15,5
c.a.
2. Baltaga D., Teoria răspunderii şi responsabilităţii juridice (monografie). Chişinău:
Univesitatea Liberă Internaţională din Moldova, 2007, CZU 340.13 B24 ISBN 978-9975-
920-49-0, 437 p., 30,1 c.a.
3. Baltaga D., Unele consideraţii teoretice referitor la dimensiunea juridică a
responsabilităţii Guvernului (articol ştiinţific). Revista naţională de drept nr.12, 2005,
ISSN 1811-0770, p.8-15, 0,5 c.a.
4. Baltaga D., Unele consideraţii referitor la dimensiunea socială a responsabilităţii
juridice (articol ştiinţific). Revista naţională de drept nr.1, 2006, ISSN 1811-0770, p.18-
23, 0,4 c.a.
5. Baltaga D., Cauzalitatea – condiţie inerentă a răspunderii juridice. Revista naţională de
drept nr.2, 2006, ISSN 1811-0770, p.34-39, 0,4 c.a.
6. Baltaga D., Unele aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie ca principiu fundamental al
răspunderii juridice (articol ştiinţific). Avocatul poporului nr.5-6, 2006, ISSN 1810-
7141, p.4-6, 0,2 c.a.
7. Baltaga D., Libertatea individuală ca fundament al responsabilităţii. Revista naţională de
drept nr.5, 2006 ISSN 1811-0770, p.14-19, 0,4 c.a.
8. Baltaga D., Vinovăţia – temei sau condiţie a răspunderii juridice. Revista naţională de
drept nr.6, 2006, ISSN 1811-0770, p.18-22, 0,3 c.a.
9. Baltaga D., Conceptul de coliziune în instituţia răspunderii juridice. Analele ştiinţifice
ale Academiei „Ştefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne al R.Moldova Seria
„Ştiinţe socio-umanistice”, ed. a 6-a, 2006, CZU [009+378.635.5] (478)
(082)=135.1=161.1 ISBN 978-9975-935-92-0, p.26-31, 0,4 c.a.
10. Baltaga D., Eutanasia – probleme de responsabilitate morală şi juridică. Analele
ştiinţifice ale Academiei „Ştefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii
Moldova Seria „Ştiinţe socio-umanistice”, ed. a 6-a, 2006, CZU [009+378.635.5] (478)
(082)=135.1=161.1 ISBN 978-9975-935-92-0, p.43-52, 0,6 c.a.
11. Baltaga D., Unele aspecte ale evoluţiei conceptului de răspundere socială. Analele
ştiinţifice ale Academiei „Ştefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii
Moldova. Seria „Ştiinţe socio-umanistice”, ed. a 7-a, 2006, CZU 0+378.635.5 (478)
(082=135.1=133.1=161.1 ISBN 978-9975-930-17-8, p.10-14, 0,2 c.a.
12. Baltaga D., Legea talionului – pedeapsă, sancţiuni şi principiul de răzbunare în
antichitate. Analele ştiinţifice ale Academiei „Ştefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor
Interne al Republicii Moldova. Seria „Ştiinţe socio-umanistice”, ed. a 7-a, 2006, CZU
0+378.635.5 (478)(082=135.1=133.1=161.1 ISBN 978-9975-930-17-8, p.56-60, 0,2 c.a.
13. Baltaga D., Abordarea ştiinţifică a conceptului răspunderi juridice în ştiinţa teoretico-
juridică contemporană. Revista naţională de drept nr.2, 2007, ISSN 1811-0770, p.27-34,
0,3 c.a.
14. Baltaga D., Unele aspecte ale evoluţiei conceptului răspunderii juridice în istoria gîndirii
politico-juridice. Revista naţională de drept nr.1/2007, ISSN 1811-0770, p.13-20, 0,4 c.a.
15. Baltaga D., Probleme metodologice ale teoriei răspunderii juridice. Revista naţională de
drept nr.4, 2007, ISSN 1811-0770, p.30-36, 0,2 c.a.
16. Baltaga D., Dimensiunea normativ-socială a răspunderii juridice. Revista naţională de
drept nr.5, 2007, ISSN 1811-0770, p.11-17, 0,6 c.a.

42
17. Baltaga D., Unele aspecte ale răspunderii juridice constituţionale. Legea şi viaţa nr.8,
2007, ISSN 1810-309X, p.4-9, 0,2 c.a.
18. Baltaga D., Caracteristica etapelor răspunderii juridice. Legea şi viaţa nr. 10, 2007,
ISSN 1810-309X, p.4-9, 0,2 c.a.
19. Baltaga D., Factorii criminogeni ai criminalităţii afacerilor, Lucrări ştiinţifice, vol. 13
“Cadastru, organizarea teritoriului, ingineria mediului”. Chişinău: UASM, CZU
338.4+378.663(478)(082)=135.1=161.1=111 ISBN 9975-9855-8-0 p.177-184, 0,5 c.a.
20. Baltaga D., Unele consideraţii referitor la cauzele care înlătură răspunderea juridică.
Revista Studii juridice şi administrative, Revista anuală editată de Ed. Universităţii din
Piteşti ISSN.: 1583-0772 nr.4, Anul IV, 2005, p.18-26, 0,5 c.a.
21. Baltaga D., Unele responsabilităţi privind integrarea instituţională a Republicii Moldova
în comunitatea europeană. Annales Universitates apulensis. Series Jurisprudentia.
Universitatea „1 decembrie 1918”, Alba-Iulia, nr.8, 2005, ISSN 1454-4075, p.23-32, 0,4
c.a.
22. Baltaga D., Responsabilitatea medicală în scriptele marilor civilizaţii antice. Analele
ULIM, seria Drept, nr.5, 2004, CZU [34+378.4](478)(082) U56 ISBN 9975-934-55-2,
p.19-27, 0,4 c.a.
23. Baltaga D., Unele aspecte privind responsabilitatea politică şi juridică a Guvernului.
Analele ULIM, seria drept, nr.6/2005, CZU [34+378.4]8478)(082) U56 ISBN 978-9975-
934-06-0, p.5-15, 0,5 c.a.
24. Baltaga D., Unele consideraţii în necesitatea elaborării unei teorii ştiinţifice asupra
responsabilităţii şi răspunderii juridice. Analele ULIM, seria Drept, nr.7/2007, CZU
34:378.4(478)(082) U56 ISBN 978-9975-920-68-1, p.3-13, 0,5 c.a.
25. Baltaga D., Unele aspecte teoretice şi practice privind libertatea şi responsabilitatea în
exercitarea dreptului la întrunire de către cetăţenii Republicii Moldova. Funcţionarea
instituţiilor democratice în statul de drept. Materiale ale conferinţei teoretico-ştiinţifice
internaţionale, 25-26 ianuarie 2003 (mun. Bălţi). CZU 340.12(063)(082) =135.1=161.1
ISBN 9975-78-224-8, p.636-641, 0,3 c.a.
26. Baltaga D., Гражданское общество - право и юридическая ответственность
государства. Aspecte juridice ale societăţii civile: realităţi şi perspective. Materiale ale
conferinţei teoretico-ştiinţifice internaţionale, 26-27 februarie 2003 (mun. Chişinău),
CZU 342(063)(082)=135.1=161.1 ISBN 9975-78-228-0, p.173-180, 0,3 c.a.
27. Baltaga D., Exerciţiul normal şi abuziv al dreptului la întrunire şi sarcinile poliţiei în
asigurarea desfăşurării adunărilor publice. Violenţa în societatea de tranziţie. Conferinţa
ştiinţifică internaţională, 16-17 mai 2003, CZU 343.3/.7(082)=135.1=161.1=111 ISBN
9975-9738-4-1, p.251-255, 0,2 c.a.
28. Baltaga D., Idealul social de justiţie. Edificarea statului de drept. Materiale ale
conferinţei internaţionale ştiinţifico-practice. Chişinău: 26-27 septembrie, 2003, CZU
340.114 (82) E17 ISBN 9975-9776-2-6, p.109-115, 0,4 c.a.
29. Baltaga D., Fenomenul infracţional economic şi factorii care contribuie la evoluţia lui.
Criminalitatea regională: probleme şi perspective de prevenire şi combatere. Materiale
ale conferinţei ştiinţifico-practice internaţionale din 25-26 mai, Chişinău, 2005, CZU
343.9(082)=135.1=161.1C86 ISBN 9975-935-78-8, p.290-295, 0,2 c.a.
30. Baltaga D., Consideraţii teoretice referitoare la terorism şi comerţul (traficul) de fiinţe
umane ca infracţiuni îndreptate împotriva dreptului la viaţă a persoanei. Prevenirea şi
combaterea crimelor transnaţionale: probleme teoretice şi practice. Materiale ale
conferinţei ştiinţifico-practice internaţionale, Chişinău: 6-7 octombrie 2005, CZU
343.54/.57(082)P91 ISBN 9975-935-89-3, p.99-105, 0,2 c.a.
31. Baltaga D., Terorismul – infracţiune îndreptată împotriva dreptului la viaţă, securitatea
fizică şi psihică a persoanei. Prevenirea şi combaterea fenomenului terorismului:
actualităţi şi perspective. Materialele conferinţei ştiinţifico-practice internaţionale 18 mai
2006, Chişinău: CZU 343.326(082)P91 ISBN 978-9975-930-01-7, p.58-65, 0,3 c.a.

43
32. Baltaga D., Unele consideraţii referitor la responsabilitatea şi răspunderea juridică a
funcţionarilor publici. Integritatea în serviciul public repere etice. Materiale ale
conferinţei internaţionale ştiinţifico-practice, 27 octombrie 2006, Chişinău: CZU
361:172.12(082). I-5 ISBN 078-9975-9757-9-7, p.221-228, 0,3 c.a
33. Baltaga D., Statul de drept şi societatea civilă. Probleme de interacţiune juridică şi
responsabilitate reciprocă. Dreptul naţional în contextul proceselor integraţioniste
europene. Materiale ale conferinţei ştiinţifico-practice internaţionale, 22 decembrie 2006,
Chişinău: CZU 342.5(478):341(082)D82 ISBN 978-9975-9699-5-6, p.102-109, 0,3 c.a.
34. Baltaga D., Unitatea de jurisprudenţă şi forma ei obligatorie în evoluţia răspunderii de
drept. Conferinţa internaţională ştiinţifico-practică „Precedentul judiciar: aspecte
teoretice şi practice”, Chişinău, 29 septembrie 2007 Revista naţională de drept, ediţie
specială, ISSN 1811-0770, p.31-38, 0,2 c.a.
35. Baltaga D., Aplicarea categoriilor teoriei generale a dreptului în actul de cercetare a
răspunderii penale. Conferinţa ştiinţifico-practică internaţională, „Tendinţe globale şi
regionale ale terorismului la etapa contemporană. Probleme de cooperare a poliţiei în
contracararea terorismului”, Chişinău, 28 iunie, 2007, p.51-56, CZU343.326:351.74
(082) = 135.1 = 112.2 = 161.1 T 36 ISBN 978-9975-930-23-9, 0,3 c.a.
36. Baltaga D., Aspects oh the legal responsibility and accountability in the judicial doctrine
and membre. The international conference „European union’s history, culture and
citizenship”, 19-20 april, Piteşti, 2008, România, p.46-57. ISBN 978-973-690-764-7, 0,4
c.a.
b) Lucrări metodico-didactice
37. Baltaga D., Dicţionar de noţiuni şi categorii juridice din „Teoria generală a dreptului”,
Chişinău: Academia de Poliţie, 1998. CZU 340(038)=590=82 B24 ISBN 9975-9524-2-9,
17,0 c.a.
38. Baltaga D., Teoria generală a dreptului şi statului (Curs întroductiv). Chişinău: Tipcim,
1996. CZU 340(075.8)B24 ISBN 9975-64-002-8, 18,0 c.a.;
39. Baltaga D., Guţu A., Teoria generală a dreptului (Curs teoretic), Chişinău: „Academia de
poliţia Ştefan cel Mare”, 2002,. p.336, CZU 340.12(075.8) B24 ISBN -930-43-3, 18,1
c.a.
40. Baltaga D., Общая теория права в вопросах и ответах (Учебное пособие), Chişinău:
Academia de Poliţie „Ştefan cel Mare”, 2001, CZU 340.12(075-8) B24 ISBN 9975-930-
19-0, 137p., 7,6 c.a.
41. Baltaga D., Курс общей теории права в схемах (Учебное пособие), Chişinău:
Academia de Poliţie, 2002, CZU 340.12(075.8) B24 ISBN 9975-930-39-5, 75 p., 4,1 c.a.
42. Baltaga D., Floander I., Paroşanu N., Sisteme administrative comparate, ULIM, 2005,
Constanţa, ISBN 973-87412-6-2, 147p., 4,3 c.a.

44
 ADNOTARE
la teza de doctor habilitat în drept
„Teoria răspunderii juridice: aspecte doctrinare, metodologice şi practice”
Specialitatea: 12.00.01- Teoria generală a dreptului; Istoria statului şi dreptului; Istoria
doctrinelor istorice şi de drept,
autor D.Baltaga
Teza de doctor habilitat este dedicată, în întregime, fenomenului şi problemelor
răspunderii juridice, care sînt în mod tradiţional, unele din cele mai actuale şi complicate în
Teoria dreptului. Răspunderea juridică este o instituţie funcţională, de neînlocuit în sistemul de
reglementare şi ocrotire a dreptului. Din faptul cît de efectiv funcţionează mecanismul de
reglementare a răspunderii juridice în mare parte depinde starea legalităţii şi ordinii de drept în
societate.
Cercetarea demarează cu o prezentare a problemelor doctrinale şi metodologice ale
teoriei răspunderii juridice, este făcută o analiză a răspunderii juridice ca atribut al
comportamentului ilicit, sunt expuse fundamentele sociale, morale şi religioase, evoluţia
conceptului răspunderii juridice în istoria gîndirii politico-juridice, coraportul dintre răspundere,
responsabilitatea socială, şi răspunderea, responsabilitatea juridică ca pilon al realizării dreptului.
Sunt prezentate argumente vis-a-vis de conceptul, criteriile şi cadrul de manifestare a
responsabilităţii juridice ca o categorie ştiinţifică din Teoria dreptului distinctă de răspunderea
juridică.
În cadrul analizei categoriei răspunderii juridice şi a accepţiunilor privind definirea
răspunderii juridice sunt stabilite principiile răspunderii juridice, locul şi rolul funcţiilor
răspunderii juridice, este determinată o nouă categorie ştiinţifică în Teoria dreptului, construcţia
normativă de drept a răspunderii juridice.
Este făcută o analiză comparativă a formelor răspunderii juridice materiale, problemelor
doctrinare ale identificării formelor răspunderii juridice, sunt expuse funcţiile instituţiilor
răspunderii juridice în ramurile dreptului pozitiv.
Răspunderea juridică îşi atinge scopul său atunci, cînd fapta este recunoscută de stat ca
ilicită, în această ipostază sînt expuse etapele normativ-materiale ale evoluţiei răspunderii
juridice şi formele procesuale ale etapelor normativ-materiale, particularităţile şi problemele
formei procesuale ale răspunderii juridice.
În concluzie autorul îşi prezintă propriile deducţii şi recomandări de natură teoretico-
aplicativă ce ţin de Teoria răspunderii juridice.

45
 Lucrarea poate fi utilizată ca suport didactic la facultăţile de drept, în predarea cursurilor
de Teorie generală a dreptului, Drept constituţional, Drept penal, Drept civil, Dreptul muncii etc.,
precum şi în practica celor abilitaţi de lege să decidă tragerea la răspundere juridică.

Cuvinte cheie: răspundere, responsabilitate, sancţiune, pedeapsă, răspundere socială,

răspundere juridică, răspundere politică, răspundere morală, răspundere constituţională,
răspundere civilă, răspundere penală, răspundere administrativă, răspundere materială, temei al
răspunderii juridice, condiţii ale răspunderii juridice, faptă ilicită, acţiune, omisiune,prejudiciu,
legătura cauzală, vinovăţia, subiect de drept, categorie, instituţie juridică, legislaţie, consecinţe,
ordine de drept, constrîngere publică, infracţiune, contravenţie, delict civil, abatere disciplinară,
culpă, legitimă apărare, stare de extremă necesitate, constrîngere fizică sau psihică, forţă majoră,
riscul întemeiat, principiile răspunderii juridice, funcţiile răspunderii juridice, etape normativ-
materiale, forme procesuale.

46
 ANNOTATION
to Habilitated Doctor of Law Thesis
“The Theory of Legal Liability: doctrinal, methodological and practical aspects”
Specialty: 12.00.01 – The general theory of law; History of state and law; History of
historical and law doctrines,
Author D. Baltaga

The Habilitated Doctor thesis is entirely dedicated to the phenomenon and problems of the
legal liability, which are traditionally the most actual and complicated in the law theory. The
legal liability is a functional institution that is irreplaceable within the system of regulation and
protection of law. The state of legality and rule of law in the society depends on the
effectiveness of the regulatory mechanism of the legal liability.
The research begins with a presentation of the doctrinal and methodological issues of the
theory of legal liability, an analysis of the legal liability as an attribute of illegal behavior was
made, there was exposed the social, moral and religious basis and the evolution of the legal
liability concept in the political-juridical thinking, the relation between the liability, social
responsibility and the liability, legal responsibility as a pillar of realization of law.
There were presented arguments regarding the concept, criteria and the framework of
legal responsibility as a scientific category of the Law Theory, which is different from the legal
liability.
Within the analysis of the category of legal liability and the acceptations regarding the
definition of legal liability there are established the principles of legal liability, the place and role
of the functions of legal liability, there is determined a new scientific category within the Law
Theory, the legal normative construction of the legal liability.
There was made a comparative analysis of the forms of material legal liability, of the
doctrinal problems of the identification of the forms of legal liability, there are exposed the
functions of the legal liability institutions within the branches of positive law.
The legal liability reaches its goal when the action is recognized by the state as illegal,
in this case there are exposed the normative-material stages of the evolution of the legal liability
and the procedural forms of the normative-material stages, the peculiarities and problems of the
procedural form of the legal liability.
In conclusion, the author presents his own deductions and recommendation of
theoretical-applicative nature pertaining to the Theory of legal liability.
The research work can serve as a didactic support for the law faculties, when teaching
the subjects of General Theory of Law, Constitutional Law, Criminal Law, Civil Law, Labor

47
Law etc, as well as the practice of those empower by law to decide upon applying the legal
liability.
The key terms: Accountability, responsibility, sanction, penalty, social responsibility, juridical
responsibility, political responsibility, political responsibility, moral (ethical) responsibility,
criminal responsibility, administrative responsibility, material responsibility, constitutional
responsibility, civil responsibility, the juridical responsibility basis, conditions of juridical
responsibility, conditions of the juridical responsibility, the illicit deed, action, omission (flaw),
prejudice, the causative bond, culpability, juridical subject, category, juridical institution,
legislation, lawful order (rule of law), the public constraint, offence, contravention (trespass),
civil delict, the disciplinary misdeed, guilt, legitimate self defence, psychic or physical
constraint, the absolute emergency, the assessed risk, the principles of the juridical
responsibility, the functions of the juridical responsibility, the force majeur, the normative -
material phases, procedural forms.

48
 АННОТАЦИЯ
к докторской диссертации на соискание ученой степени доктора хабилитат правa
«Теория юридической ответственности – доктринальные, методологические и
практические аспекты», специальность -12.00.01 – Общая теория права; История
государства и права; История политических и правовых учений автор Д.Балтага

Диссертация доктора хабилитат права посвящена, в целом, изучению феномена и

проблем юридической ответственности, которые традиционно являются наиболее
актуальными и сложными в Теории права.
Диссертация начинается с изложения доктринальных и методологических проблем
юридической ответственности. Произведен анализ юридической ответственности как
придатка неправомерного поведения личности, излагаются социальные, моральные и
религиозные основания, эволюция понятий социальной и юридической ответственности в
истории политического и правового мышления, соотношение между социальной и
юридической ответственности как предпосылки реализации права. Представлены
аргументы, касательно, необходимости введения в Теорию права понятия позитивной
юридической ответственности, раскрыты понятия, критерии и рамки действия данного
понятия как отличающегося от ретроспективной юридической ответственности.
В рамках анализа института и предпосылок привлечения к юридической
ответственности изложены основные определения, принципы юридической
ответственности, место, роль и назначение функций юридической ответственности,
раскрыто понятие нормативно-правовой конструкции юридической ответственности.
В продолжение работы проведен анализ форм юридической ответственности,
доктринальных и методологических проблем идентификации юридической
ответственности, изложены функции юридической ответственности в основных отраслях
позитивного права. Юридическая ответственность достигает своей цели тогда, когда
раскрыто правонарушение, когда государство признает противоправность поведения
личности. Далее, излагаются нормативно-материальные и нормативно-процессуальные
этапы эволюции юридической ответственности, особенности и проблемы процессуальных
форм.
В заключении автор предлагает собственные умозаключения и рекомендации
теоретико-прикладного характера, касающиеся Теории юридической ответственности.
Работа может быть использована в качестве учебного пособия на юридических
факультетах, в преподавании курсов Теории государства и права, Конституционного
права, Уголовного права, Гражданского права и т.д., а также в практической деятельности

49
тех лиц, которые уполномочены законно, принимать решения о привлечении к
юридической ответственности.
Ключевые слова: ответственность, позитивная ответственность, санкция,
наказание, социальная ответственность, юридическая ответственность, политическая
ответственность, моральная ответственность, конституционная ответственность,
гражданская ответственность, административная ответственность, материальная
ответственность, основание юридической ответственность, условия юридической
ответственности, неправомерное действие, бездействие, ущерб, отношения причинноости,
вина, субъект права, категория, институт права, законодательство, последствия,
правопорядок, государственное принуждение, преступление, административный
проступок, гражданское правонарушение, дисциплинарный проступок, гражданское
правонарущение, необходимая оборона, крайняя необходимости, физическое или
моральное принуждение, обоснованный риск, принципы юридической ответственности,
функции юридической ответственности, стадии юридической ответственности,
процессульные формы.

50