Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
oportunitate a afacerii
Comunicare
Dacă ţinem cont de receptorii mesajului comunicaţional, clienţi potenţiali, firme sau
proprii angajaţi, evidenţiem o anumită tipologie a comunicării:
• comunicarea de masă;
• comunicarea intra şi intergrup
• comunicarea personală, unde emiţătorul este cel care emite păreiri asupra
firmei, a produselor acesteia, devenind un veritabil lider de opinie;
Prin tehnica persuasiunii, adică prin folosirea, cât mai mult timp, a unei reclame
specifice produsului, concomitent cu difuzarea ei accelerată.
Problema comunicării corporative nu ţine doar de aceea a alegerii, din timp în timp, a
răspunsului optim la modificările mediului în termeni de produs-tehnologie-piaţă, ci
înseamnă, şi punerea în funcţiune a sistemului integrat al managementului strategic, ajustat
printr-un mix-comunicaţional
Comunicarea corporativă apare susţinută şi în plan teoretic de două mari şcoli: Şcoala
franceză, axată pe aşa numita „communication d’entreprise” şi Şcoala americană, a cărei
preocupare predilectă este „Mass Communication Research”. Discuţiile din cadrul acestor
forumuri ştiinţifice antrenează un transfer de preocupări bazate pe dezvoltarea spiritului
antreprenorial. Totodată nu trebuie omis din vedere că manifestarea corespunzătoare a unei
firme în cadrul mediului de afaceri este strâns legată şi de o serie de factori endogeni şi
exogeni, care vor trasa linia viitoare de conduită a acesteia în afaceri. Aici vom putea
evidenţia: nivelul înzestrării tehnice; calitatea personalului; modul de integrare în sistemul
pieţei; competenţa şi flexibilitatea propriului management; dorinţele şi atitudinile de consum
ale clienţilor potenţiali.
Pentru că, în accepţiunea unei firme, clientul este persoana care cumpără în mod
constant de la aceasta produsul, îi impulsionează vânzările şi este fidel mărcii promovate.
Clientul potenţial este cel care efectuează acte sporadice de cumpărare a produselor firmei.
Pentru el se luptă firma ca să-l atragă, să-l fidelizeze, pentru a-i deveni client permanent.
Putem privi firma modernă şi ţinând cont de o serie de caracteristici specifice, care
ajută la dezvoltarea segmentului său comunicaţional. Este vorba de:
Anul 1978 va marca un punct de cotitură în teoria firmei. Aici avem de-a face cu
pledoaria iniţiată de laureatul Premiului Nobel pentru Economie, Herbert Simon. El
elaborează „teoria satisfacţiei” ca reacţie critică la „teoria maximizării profitului”. In cadrul
ei va sesiza şi argumenta pericolul raportării firmei la profit, ca obiectiv unic, fundamental,
idee întâlnită şi la Peter Drucker, dar tratată din altă perspectivă.
Modelul decizional specific interpretării firmei din perspectivă tradiţionalistă. Firma este
aici emiţătorul unic, raţional al mesajelor comunicaţionale. Mesajele comunicaţionale erau
analizate din perspectivă statică, fiind orientate strict spre maximizarea obiectivelor urmărite.
Nu sunt luate în considerare posibilitatea unor noi oportunităţi de afaceri şi modul în care ar
trebui să îşi orienteze firma managementul strategic. Interpretarea comunicaţională a acestui
model are la bază raportul optim dintre cost şi eficacitate, în evaluarea rezultatelor firmei.
Indiferent de strategia adoptată pentru firma sa, managerul va urmări în general trei
mari scopuri: perenitatea şi dezvoltarea firmei sale; independenţa firmei generată de logica
financiară (relaţiile cu partenerii bancari şi cu gestionarii de fonduri), instituţională şi, nu în
ultimul rând, de logica economică (parteneriat, diversificare, dezvoltare), puterea sau
dominaţia firmei pe diferite pieţe.
http://www.scritube.com/sociologie/psihologie/comunicare/Comunicarea-corporativa-o-
noua13556.php
2. http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=326&idb=
3. http://www.scribd.com/doc/11666675/Rolul-Imaginii-in-Comunicarea-Publica
4. http://www.rdsnet.ro/