Sunteți pe pagina 1din 8

OCULTISMUL PRACTIC

SFATURI PRACTICE PENTRU VIATA DE ZI CU ZI

Nu sta intins in pat pe jumatate treaz, pe jumatate visand ci scoala-te indata ce te-ai trezit.
Apoi roaga-te din suflet pentru improspatarea spirituala a intregii omeniri, pentru ca toti cei
care lupta pe calea adevarului sa fie incurajati prin rugaciunile tale, sa activeze cu seriozitate
si succes. Roaga-te pentru fortificarea ta, pentru a nu ceda tentatiilor simturilor fizice.
Imagineaza-ti portretul maistrului tau adancit in Samadhi. Fixeaza aceasta imagine si
inchipuiesteti-o in toate amanuntele ei, gandeste cu veneratie la ea si roaga-te ca toate
greselile tale, faptuite precum si obisnuintele si delasarea sa-ti fie iertate. Aceasta iti va usura
mult concentratia, iti va curata inima si multe altele. Sau reflecteaza asupra deficitelor
caracterului tau: actualizeaza-ti temeinic efectele lor rele si natura trecatoare a bucuriilor ce
ti le aduc; apoi ia hotararea de a incerca sa nu mai cedezi data viitoare in fata lor. Acest
autocontrol, aceasta procedura, de a te aduce in fata granitelor propriei constiinte, iti va usura
enorm progresul spiritual. Cand te imbaiezi sau te speli, fii patruns de vointa puternica ca o
data cu spalarea corpului tau vor fi spalate si impuritatile morale. In relatiile tale cu semenii
tai urmeaza urmatoarele regului:
1. fa-ti numai datoria , adica nu fa ceea ce nu este necesar. Inainte de a actiona, gandeste-
te daca este obligatia ta de a actiona
2. Nu vorbi niciodata vorbe inutile. Inainte de a spune ceva gandeste-te la efectele pe
care le aduc cuvintele tale. Nu-ti incalca principiile doar de dragul celor din jur
3. Nu-ti pierde vremea cu ganduri inutile, nefolositoare. Acest lucru nu e usor. Nu vei
reusi imediat sa alungi ganduri nefolositoare, dar poti sa incepi sa eviti asemenea
ganduri reflectand asupra propriilor greseli, gandindu-te la integritatea unui maestru
4. In timpul mesei concentreaza-ti vointa la o buna digestie, astfel incat corpul sa poata
sta in armonie cu aspiratia spirituala, iar gandurile rele si dorintele patimase sa fie
evitate. Mananca doar cand iti este foame, bea doar cand iti este sete, in rest deloc. Nu
ceda poftei de mancare provocate de receptorii gustativi, savurand.Gandeste-te ca
placerea dureaza doar cateva secunde, este trecatoare, iar din aceasta bucurie
trecatoare ia nastere durerea prin lipsa controlului. Daca te lasi sedus, daca cedezi
acestor placeri, pe care le obtii uneori foarte greu, atunci mai apare si pericolul de
aface fapte daunatoare pentru satisfacerea acestor placeri. Mai departe gandeste-te ca
este anormal sa-ti doresti asemenea lucruri trecatoare, din moment ce exista lucruri
care iti pot aduce mantuirea vesnica. Dorinta si durerea trebuiesc suportate de catre
corpul tau, de catre organele de simt, pe tine insa nu te vor putea niciodata influenta cu
adevarat, deoarece tu nu esti corpul tau.Urmeaza aceasta argumentatie la orice alte
ispite, caci doar astfel vei obtine succese, chiar daca uneori vei avea si nereusite.
5. Sa nu citesti prea mult. Daca ai citit zece minute mediteaza asupracelor citite tot atatea
ore. Obisnuieste-te cu singuratatea. Obisnuieste-te cu gandul de a fi singur cu
gandurile tale. Obisnuieste-te cu gandul ca nimeni in afara de tine nu-ti poate ajuta, si
retrage-ti treptat toate inclinatiile din toate lucrurile.
6. Inainte de a adormi roaga-te la fel ca si dimineata.Trece in revista toate faptele tale
din zi si recunoaste eventuale greseli. Ia hotararea ca de maine sa nu mai faci aceeasi
greseala.

2.

Motivul dorintei autocunoasterii sa fie in sfera cunoasterii, nu in sfera ego-ului. Cunoasterea


de sine este asfel un bun care merita nazuint, datorita faptului ca aceasta cunoastere se ocupa
cu recunoasterea si nu cu ego-ul personal. De aceea principala cerinta pentru a atinge
autocunosterea este iubirea pura, curata. Daca tu cauti cunoastere din pura iubire, atunci vor
incorona eforturile tale autocunoasterea. Faptul ca un scolar devine nerabdator, este o dovada
ca nazuintei sale nu-i sta la baza iubirea pura pentru cunoastere, ci o face pentru a avea o
rasplata si aceasta este dovada ca el nu este inca demn, nu merita o asemenea victorie, care de
sta la dispozitia fiecaruia, ce actioneaza din pura iubire. Divinitatea din noi, adica spiritul
iubirii si al adevarului, al dreptatii si intelepciunii, al bunatatii si tariei, trebuie sa ne fie unica
adevarata si de durata iubire, unica siguranta in in toate imprejurarile vietii, unica noastra
credinta, in care, deoarece ea sta fix ca o stanca, putem avea intotdeuna incredere, fiind
singura noastra speranta, care nu ne va dezamagi niciodata, chiar daca totul in jurul nostru se
duce de rapa. Ea (credinta), sa fie singurul nostru scop pe care dorim sa il ajungem si anume
cu rabdare si multumire asteptand pana cand Karma noastra grea s-a epuizat, cand mantuitorul
dumnezeiesc se va putea manifesta prin prezenta lui in sufletele noastre. Poarta prin care El va
intra se cheama multumire; fiindca cel nemultumit de sine, este nemultumit cu Legea, care l-a
facut cum este. Si din moment ce Dumnezeu insasi este aceasta lege, el nu va veni la cei care
sunt nemultumiti cu El. Daca recunoastem ca toti ne aflam in curentul evolutiei, atunci trebuie
sa acceptam si sa ne fie bine venite toate imprejurarile vietii. Si daca in executarea faptelor
planuite am dat gres, chiar acest lucru sa ne fie cel mai mare ajutor, pentru ca noi nu ne vom
putea insusi altfel acea stare sufleteasca linistita, acea fire linistita, de care spune Krisna ca
avem mare nevoie. Daca toate planurile, faptele, ar fi pline de succes, nu am putea cunoaste
antagonismele. S-ar putea intampla ca planurile noastre, din lipsa de cunoastere sa fie gresite,
atunci natura, binevoitoare, se opune neadmitand executarea lor. Nu vom fi dojeniti din cauza
acestor planuri gresite, dar daca nu acceptam ca executarea lor easte imposibila, ne putem
incarca cu o Karma negativa. Si daca suntem foarte posomorati din cauza nereusitei, gandurile
noastre vor pierde din taria lor. Chiar find incarcerat intr-o inchisoare ar avea cineva puterea
de a lucra pentru marea misiune. De aceea va rog: indepartati din mintea voastra orice
aversiune fata de impejurarile actuale ale vietii voastre. Daca reusiti sa priviti aceste
imprejurari ca fiind tocmai ceea ce voi v-ati dorit atunci se vor fortifica nu numai gandurile
voastre, ci prin reflex si corpul vostru. A actiona si anume a actiona intelept la timpul potrivit,
si a astepta, cu rabdare,cand a venit timpul repausului, aceasta il pune pe om in relatie directa
cu mareea, intamplarii evenimentului; astfel va putea omul infaptui minuni, lucrand in alianta
cu natura si legile ei, avand ca stea conducatoare adevarul si binefacerea. Necunoasterea
acestei legi duce la perioade de entuziasm necumpatat pe de o parte si la posomorare chiar
disperare pe de alta parte. Omul devine asfel jertfa mareei, in loc sa devina maestrul ei. „Ai
rabdare, o aspirantule, ca unul ce nu se teme nici de esec, si nici nu aspira la succese”.
Energia acumulata nu poate fi distrusa, ea trebuie transferata in alte forme sau transformata
in alta forma de miscare; ea nici nu poate ramane permanent inactiva si totusi sa se mentina
mai departe. Este inutil sa te opui unei patime, pe care nu o poti stapani. Daca energia
acumulata nu va fi condusa pe alte canale atunci ea va creste si in cele din urma va invinge
vointa si ratiunea. Pentru a o stapani, energia va trebui condusa spre un tel, o albie, mai inalta.
Astfel reusim ca dragostea, iubirea pentru ceva josnic, sa o putem transforma in iubire pentru
ceva inaltator. Un viciu poate fi transformat intr-o virtute, schimband obiectul concentratiei.
Pasiunea este oarba, ea se misca in directia in care este condusa, iar ratiunea este pentru ea un
conducator mai sigur decat instinctul. Furia acumulata gaseste intr-o buna zi inevitabil
obiectul pe care se poate descarca, sau se ajunge la o explozie care este distrugatoare pentru
posesorul ei. Pentru iubire este valabil acelasi lucru. Linistea urmeaza furtunii. Inteleptii
spuneau ca natura nu tolereaza vidul. O pasiune nu poate fi distrusa sau nimicita. Daca o vom
alunga, locul ei il va lua o alta influenta elementala. De aceea sa nici nu incercam sa
distrugem ceea ce este josnic, fara a aseza altceva in locul ei,mai mult decat atat sa inlocuim
josnicul cu ceva inaltaor, ca de exemplu viciul cu virtutea, superstitia cu cunoasterea, stiinta.
3.

Invata, ca nu exista vindecare pentru dorinta, pentru pofta de a fii rasplatit sau pentru mizeria
poftei, doar daca iti indrepti ochiul si urechea hotarat spre ceea ce este invizibil si tacut. Omul
trebuie sa aiba increderea ca detine puterea inerenta de a progresa. Sa nu permita ca natura sa
inalta sa-i insufle spaima, el (omul) nu are voie sa permita ego-ului sau material, neinsemnat
sa-l traga inapoi. Tot trecutul ne arata ca nu exista scuza pentru stari de posomorare,
deprimare sau disperare datorita greutatilor, altfel lumea nu ar fi plina de minunatiile
civilizatiei. Curaj si putere este prima necesitate pentru acel ce si-a ales drumul.
Unde sunt ele de gasit? Priveste in jurul tau si nu va fi greu sa recunoasti de unde isi iau
ceilalti oameni puterea. Izvorul lor este taria lor interioara nezdruncinata. Fii cumpatat de
dragul cumpatarii si nu pentru a te mentine curat. Cine se lupta cu sine si castiga lupta, se
datoreaza faptului ca el este convins ca se merita sa lupte. „Nu te opune raului” –adica: nu te
plange si nu te incrunta cand apar momentele inevitabile, neplacute ale vietii. Uita de tine
muncind pentru altii. Daca oamenii ne calomniaza, ne urmaresc sau ne fac nedreptate, de ce
sau pentru ce sa ne opunem? Prin aceasta opunere nu facem altceva decat sa marim raul.
Orice munca de orice natura ar fii ea, are asupra noastra pretentia de datorie, iar relativitatea
importantei sau neimportantei, muncii prestate nu trebuie cantarita.
Cel mai bun leac impotriva raului nu este represiunea lui, ci eliminarea dorintei, iar aceasta
este posibila daca ne indreptam neintrerupt gandul spre lucruri dumnezeiesti. Stiinta ego-ului
nostru spiritual ne va fi luata, daca permitem gandirii noastre sa unelteasca despre lucruri sau
sa zabovim cu placere la lucruri ce corespund unor simturi neinfranate.
Propria noastra natura este asa inferioara, vanitoasa si ambitioasa, plina de pofte, prejudecati
si pareri incat s-ar prapadi fara sansa de salvare daca nu s-ar putea stapani in fata ispitelor; noi
suntem expusi ispitelor pentru a ne putea cunoste propria natura, pentru a fi supusi. Sa stii ca
cea mai mare ispita este aceea de a nu trai nici o ispita (sa nu avem o asemenea traire), si de
aceea bucura-te cand vei fi incercat de ispite si opunete cu devotament, calm si fermitate.
Sa-ti fie clar ca nu-ti este permis sa faci ceva pentru tine insati, in schimb divinitatea iti
impune anumite obligatii pe care trebuie sa le indeplinesti. Cauta divinitatea insasi si nu
lucruri pe care ti le poate da!. Ce este de facut trebuie facut, dar nu ca sa te bucuri de roadele
muncii tale. Daca actiunile noastre sunt facute in convingerea ca ele nu au nici o valoare
penrtu noi insine ci noi suntem doar cei care le executa pentru ca trebuiesc executate, altfel
spus, pentru ca sta in natura noastra sa fim activi, atunci personalitatea egoista din noi va
deveni tot mai slaba, ca in final sa dispara facand loc recunoasterii, care dezvaluie adevaratul
ego lasandu-l sa straluceasca in minunatia sa.
Nu iti este permis ca bucuria sau durerea sa te abata de la o hotarare luata.
Atata timp cat maestrul nu te-a chemat la el, ramai intre oameni si actioneaza fara interes
propriu pentru progresul omenirii. Doar acest lucru iti va da multumirea adevarata.
Cunoasterea creste in masura in care este folosita, adica: cu cat ne instruim mai mult, cu atat
invatam mai mult. De aceea, tu cautator al adevarului, care ai crezul unui copil si totodata
vointa unui initiat – da din comorile tale celui care nu are nimic pentru a se insufleti si el in
pelerinajul lui.
Cel ce studiaza trebuie sa recunoasca cu claritate ca simplul gand la drepturile sale
individuale, reprezinta efectul sarpelui otravitor al egoului personal. El nu are voie sa
priveasca omul ca o persoana pe care o poate critica si condamna, nici sa-si ridice glasul
pentru a se apara pe sine sau pentru a se scuza. Nimeni nu iti este dusman si nimeni prieten.
Fiecare iti este invatator.
Nu ai permisiunea de a lucra mai mult, cu scopul de a obtine un oarecare avantaj, ci doar
pentru a indeplini legea existentei, care este dreapta vointa dumnezeiasca.
4.

Nu trai nici in prezent si nici in viitor ci in eternitate. Uriasa tumoare a raului nu poate sa
creasca in eternitate; deja adierea gandului la eternitate, poate stinge aceasta pata a vietii.
O inima curata este inainte de toate conditia, pentru a obtine „intelepciunea spirituala”.
Aceasta se obtine prin doua mijloace principale. Mai intai: alunga cu perseverenta orice gand
rau, in al doilea rand: pastreaza calmul in toate situatiile, nu te enerva si nu te lasa iritat
pentru nimic.
Vei vedea ca aceste doua mijloace de autopurificare sufleteasca pot fii cel mai bine prin
devotament si iubire sustinute. Nu avem voie sa fim nepasatori, numai pentru ca nu ne simtim
destul de curati sufleteste pentru a incerca sa progresam. Fiecare sa aspire spre mai bine dar
trebuie sa o faca cu seriozitate si intr-un mod corect incepand cu curatenia sufleteasca.
Gandirea necesita de fiecare data purificare, cand suntem plini de furie sau daca nu am spus
adevarul sau daca am divulgat, fara a fii necesar o greseala a altuia, daca am spus sau facut
ceva din linguseala sau daca am indus pe cineva in eroare prin fapta si vorba nesincera.
Cine nazuieste spre mantuire, sa se fereasca de voluptate, manie si lacomie, sa dea dovada de
curaj, loialitate fata scrierile sfinte, sa cultive cu perseverenta studiul filozofiei spirituale si
punerea in practica.
Cine se lasa indrumat de chibzuiri egoiste nu va putea ajunge in sferele inalte deoarece acolo
nu exista ganduri personale. Cel ce nu se gandeste la „imparatia cerului” ci este multumit
acolo unde se afla, acela a atins deja paradisul, in timp ce nemultumitul chiama „imparatia
cerului” in zadar. Sa fii fara dorinte personale, inseamna ca esti liber si fericit, iar cuvantul
„cer” nu inseamna altceva decat starea de libertate si fericire. Omul care face acte de caritate
cu speranta sa fie rasplatit, nu este fericit daca nu obtine rasplata, iar in momentul in care a
obtinut rasplata se sfarseste si fericirea. Nu exista liniste si fericire de durata, atata timp cat
lucrul ramane nefacut; indeplinirea datoriei este rasplata insasi.
Cel ce se crede mai sfant decat altul sau este mandru chiar si intr-o mica masura, de faptul ca
este lipsit de viciu si nechibzuinta, cel care se crede mai intelept si mai superior celor din jurul
sau, acela este incapabil de a deveni scolar. Omul trebuie sa devina ca un copil mic inainte de
a a pasi in „imparatia cerului”. Virtutea si intelepciunea sunt lucruri inaltatoare daca sunt
insotite de mandrie sau sentimentul de izolare fata fata de semeni, ele sunt sarpele ego-ului
personal, care reapar intr-o forma ipocrita, fatarnica. Sacrificiul si devotamentul inimii a
sentimentelor, alcatuiesc prima regula; ea conditioneaza detinerea unei cumpatari care nu
poate fi zdruncinata de sentimentele personale.
Prin credinta se purifica inima de patima si nechibzuinta; de aici rezulta stapanirea corpului si
in final supunerea simturilor.
Pune-ti intentiile bune, fara ezitare in fapt; nici o intentie buna sa nu ramana doar intentie.
Singura atitudine corecta este ca fapta insasi sa fie motivul faptei si nu rasplata, sa nu ne
lasam stimulati de a infaptui ceva cu gandul la fructele faptelor noastre; sa nu cedam tendintei
lenevirii.
Caracteristicile inteleptului iluminat sunt:
1. El este fara dorinte si stie ca doar ego-ul spiritual inseamna mantuire si fericire, restul
inseamna suferinta.
2. El este liber de atractie sau respingere fata de tot ceea ce il intampina si actioneaza fara sa
tina cont de scopuri preconcepute.
3. In cele din urma obtine supunerea simturilor, aceasta fiind fara de folos, fara calitatea a
doua, ba chiar des este paguboasa, pentru ca produce prefacatorie si aroganta spirituala. Dar si
calitatea a doua nu este de folos fara de cea dintai.
Cine nu cultiva altruismul practic, cine nu este pregatit, putinul cel din urma sa il imparta cu
altul, care este mai slab si mai sarac dacat el, cine omite sa-si ajute semenul oriunde il vede
suferind, indiferent carui popor sau credinta apartine, cine se arata surd la strigatul mizeriei
umane, cine aude cum un nevinovat este invinuit fara sa-l apare ca si cum ar fi vorba de el
insasi, acela nu este teozof.

5.

Nimeni nu procedeaza corect, daca se sustrage in fata obligatiilor neindoioase ale vietii,
bazate pe porunci dumnezeiesti. Cel care insa isi indeplineste datoriile, crezand ca altfel se
vor abate nenorociri asupra sa, sau crezand ca indeplinindu-le se vor indeparta greutatile
proprii din calea sa, acela lucreaza de dragul rasplatei. Obligatiile, datoriile, trebuiesc
indeplinite pentru simplul fapt ca ele sunt din porunca dumnezeiasca, si care pot fi remise in
orice moment. Atata timp cat starea de framantare a naturii noastre nu v-a fi temperata,
trebuie sa lucram, iar roadele muncii noastre sa fie consacrate divinitatii, careia ii datoram
puterea de a actiona corect. Adevarata viata a oamenilor consta in aceea de a alcatui o unitate
cu spiritul inaltl. Aceasta viata nu se datoreaza unei actiuni incepute de noi, ea este o realitate,
este adevarul complet, independent de noi. A fii in clar despre neexistenta lucrurilor, ceea ce
apare contrar „adevarului” inseamna o stare noua a constiintei si nu o actiune. Eliberarea
omului nu are nici o legatura cu actiunile sale. In masura in care actiunile noastre ne conduc
spre ideea incapacitatii noastre de a ne elibera din stransoarea existentei, ele sunt de folos, o
data ce aceasta treapta a fost atinsa, actiunile devin mai degraba un obstacol decat un ajutor.
Cine totusi actioneaza in supunere fata de poruncile dumnezeiesti si stie ca, capacitatea de a
actiona astfel este un dar dumnezeiesc si nu provine din natura constiintei omului, acela
obtine eliberarea fata de constrangerea de a ctiona. Atunci inima curata se va umple de adevar
si va percepe unitatea cu divinitatea. Omul trebuie sa se elibereze in primul rand de
imaginatia ca el insasi intradevar face ceva. El trebuie sa recunoasca ca toate actiunile nu au
loc in suflet ci in „cele trei calitati ale naturii”. Atuci sa-si propuna omul ca actiunile sale sa
fie in spiritul devotamentului, adica facute ca sacrificiu divinitatii si nu pentru sine. Caci ori
trebuie sa se ridice pe sine la divinitatea careia ii serveste, sau serveste celuilalt adevaratei
diviniati; omul infaptuieste actiunile sale fie pentru el insasi, sau Universului. Aici se afla
importanta motivatiei. Cine infaptuieste fapte bune, sau isi insuseste cunostinte cu care sa
ajute oamenii, fiind insa motivat ca doar prin aceasta poate obtine mantuirea, acela o face din
interes personal, egoism. El trebuie sa interiorizeze daruirea universului; el trebuie sa stie ca
nu el este faptuitorul faptelor sale ci doar martorul lor.
Atata timp cat omul se afla intr-un corp muritor, va fi influentat de indoieli; care, in mod
necesar il napadesc. Ele iau nastere pentru ca omul se afla in nestiinta. Omul trebuie sa se
inarmeze cu „sabia stiintei, cunoasterii” pentru a spulbera aceste indoieli. In momentul in care
omul are un raspuns la o anumita indoiala, aceasta va fi eliminata. Toate indoielile provin din
natura inferioara a omului si niciodata din cea superioara. Cu cat omul se daruieste mai mult
cu atat va pricepe aceasta stiinta cu mai multa claritate, ce se afla in propria sa Sattva-natura.
(Sattva=bunatate). Se spune ca: „Omul care se afla in starea de daruire desavarsita (sau
obijnuieste in aceasta) gaseste pe parcursul timpului in el insasi spontan cunoasterea sau
stiinta spirituala”. Si mai departe „Omul cu o fire indoielnica nu va ajunge sa savureze
placerea acestei lumi, nici a celei urmatoare (lumea Deva) si nici nu va obtine mantuirea
definitiva”. Aceasta ultima propozitie e folosita spre a distruge imaginea ca, daca oricum in
noi exista un ego- spiritual, acesta se va ingriji sa obtinem cunoasterea necesara, care duce in
final spre mantuire, impreuna cu fluxul omenirii, chiar daca noi suntem indolenti si plini de
indoieli.
Adevarata rugaciune inseamna sa privim si sa reflectam asupra tuturor lucrurilor sfinte, sa le
includem in activitatea si viata noastra de zi cu zi, avand dorinta interioara intensa ca influenta
lor sa fie tot mai mare, pentru ca viata noastra sa fie mai buna si mai generoasa si pentru a
avea parte de cunoastere. Astfel de ganduri trebuie sa stea strans legate de o cunoastere
interioara despre divinitatea din care izvorasc toate lucrurile.
Cultura spirituala se castiga prin concentratie. Ea trebuie practicata zilnic, in fiecare moment,
daca vrem sa ne fie de folos. Meditatia a fost definita ca fiind „incetarea activitatii gandirii
exterioare”. Concentratia inseamna a-si organiza toata viata catre un anume tel. O mama
devotata de ex. isi chibzuieste bunastarea copiilor ei si toate interesele acestora stau inaintea
altor interese; ea nu sta toate ziua nemiscata pentru a reflecta asupra unui anumit fel de
interes. Gandirea are in sine o fire creatoare; daca mentinem cu perseverenta o anumita
imagine, ea se va „colora” de aceasta imagine si toate corelatiile acestei imagini iau nastere ca
sa zicem asa in interiorul mintii. De aceea obtine misticul stiinta despre toate lucrurile la care
se gandeste cu perseverenta concentrare.. In aceasta sta si explicatia cuvintelor lui Krishna:
„Gandeste permanent la mine; bazeaza-te doar pe mine si tu vei ajunge cu siguranta la mine!”.
Viata este marele invatator: este marea manifestare a sufletului si sufletul manifesta
divinitatea. De aceea toate metodele sunt bune si toate sunt doar parti ale marelui tel, al
devotamentului. „Devotamentul inseamna succes in activitate” spune Bhagavadgita. Fortele
psihice trebuiesc folosite atunci cand vin, pentru ca ele dezvaluie legi. Dar luarea lor in
consideratie nu are voie sa fie depasita, iar primejdiile care se ascund in ele sa nu fie ignorate.
Cine se bazeaza pe ele, poate fii asemanat unui om plin de sentimentul mandriei si al
triumfului, cand el in drumul sau spre culmile muntelui pe care vrea sa il cucereasca, a ajuns
deabea la primul popas.

6.

Este o lege eterna, ca omul nu poate fi mantuit de o putere dinafara sa. Daca aceasta ar fi
posibil atuci pamantul ar fi fost de mult timp vizitat de un inger care ar fi vestit adevaruri
ceresti si prin manifestari de capacitati spirituale si mii de alte realitati necunoscute omenirii,
ar fi fost aduse in constiinta oamenilor prin dovezi.
Un pacat se poate infaptui atat pe plan mental cat si prin activitati fizice. Acela care, din
diferite motive isi uraste semenul sau se bucura razbunandu-se, acela care nu poate ierta o
nedreptate, este plin de pofte criminale, chiar daca cei din jurul sau nu stiu nimic despre
acestea. Cel care se apleaca in fata unor crezuri false si la porunca unei institutii isi reprima
propria constiinta, acela isi calomniaza propriul ego-spiritual si asfel „blasfemeaza numele
domnului” chiar daca nu a depus niciodata juramant. Cine este plin de dorinte si se lasa prada
poftei simturilor, indiferent daca aceasta se intampla conjugal sau extraconjugal, este
adevaratul faptuitor de adulter. Daca cineva refuza semenilor sai, lumina, bunul, ajutorul sau
sustinerea, pe care el in mod cumpatat l-ar putea da si traieste doar pentru a aduna bunuri
materiale spre a-si satisface propriile dorinte, este adevaratul hot. Cel care prin calonmie sau
alta modalitate de reprezentare falsa a semenilor sai (subtilizare) fura pretioasa posesie a
bunului lor renume, este de asemenea un hot si anume unul de cea mai mare specie.
Daca intre oameni ar putea sa razbata tinuta morala a onorabilitatii reciproce si a bunavointei
s-ar produce o schimbare radicala a valorilor despre viata si lucruri.

DEZVOLTA_TI FORTA GANDIRII

Da-ti osteneala, cu toata forta sufletului tau sa inchizi calea gandurilor calatoare catre ratiunea
ta si permite intrarea numai acelor ganduri, care sunt potrivite sa-ti dezvaluie irealitatea vietii
senzuale si pacea, linistea lumii interioare. Reflecta zi si noapte la irealitatea lumii
inconjuratoare si a propriei personalitati. Aparitia brusca a unor ganduri rele este mai putin
nociva decat a celor indiferente sau fara rost. Deoarece tu te pazesti de ganduri rele
permanent, esti hotarat sa te opui lor, sa le invingi; aceasta hotarare iti ajuta la dezvoltarea
puterii vointei tale. Dimpotriva , gandurile indiferente, fara rost, nu fac decat sa-ti distraga
atentia si sa risipeasca enegie. Prima mare amagire pe care trebuie sa o depasesti este aceea de
a pune semnul egalitatii intre TINE si CORPUL tau. Incepe sa gandesti despre corpul tau ca
despre casa in care vei trai pentru un anumit timp si vei vedea ca nu vei mai ceda ispitelor. De
asemeni incearca prin eforturi perseverente sa te opui slabiciunilor proeminente ale naturii
tale, dezvoltand ganduri potrivite, capabile sa distruga fiecare patima. Dupa primele eforturi
vei simti un gol in tine, in inima ta; nu-ti fie teama ci intelege aceasta ca fiind zorile blande ce
anunta rasaritul soarelui mantuirii spirituale.
Tristetea nu inseamna nimic rau. Nu te plange; suferintele si obstacolele aparente sunt in
realitate doar ostenelile secrete ale naturii ce-ti sunt de ajutor in munca ta, trebuie doar sa te
comporti corect fata de ele. Priveste toate imprejurarile cu multumirea unui scolar. Sa
deplangi totul, nu inseamna decat impotrivire, revolta fata de legea progresului. Ceea ce
trebuie sa eviti sunt acele suferinte care nu au venit. Trecutul nu poate fii nici schimbat si nici
imbunatatit; experientele ce apartin de prezent, nu pot si nu trebuie evitate. Ceea ce insa
trebuie evitat sunt pe de o parte anticipari nelinistitoare si griji fata de viitor, iar pe de alta
parte comportamente si sentimente care ar putea provoca suferinta viitoare atat tie cat si
altora.

7.

Nimic nu poate fii mai pretios pentru un om decat un ideal maret, spre care sa tinda continuu,
dupa care el isi formeaza gandurile si simturile, la fel si viata. Daca el se straduieste astfel
intradevar sa devina nu doar sa apara, se va apropia tot mai mult de tel. Fara efort si lupta insa
nu va atinge acel ideal maret; de asemenea progresul facut, de care el este constient, nu va fi
insotit de infumurare si satisfactie de sine, pentru ca daca idealul este maret si progresul real
atunci acela se va simti plin de smerenie, modestie si nu de mandrie. Posibilitatile care se
deschid spre noi progrese si cunoasterea unor planuri de existenta si mai inalte nu vor atenua
ravna lui ci vor nimici toate vanitatile din el. Tocmai aceasta recunoastere a imenselor
posibilitati in viata omului este necesara pentru a-l trezi din plictiseala si pentru a transforma
apatia lui intr-un interes lucid. Odata ce scopul vietii a devenit clar, iar posibilitatile ei
apreciate, viata va deveni demna de trait.
Cel mai direct si mai sigur drum pentru atingerea acestui plan inalt este cultivarea principiului
altruismului, atat in gand cat si in fapta. Sfera de actiune a vedea este intradevar limitata la
propria persoana si toate lucrurile masurate prin propria prisma propriului folos, caci atata
timp cat sufletul se limiteaza doar la propria persoana ii este imposibil sa se apropie de un
ideal inaltator sau de un plan de existenta superior. Conditiile unui asemenea progres stau in
interiorul nostru nu in exterior, si in mod fericit sunt independente de situatii exterioare de
viata. De aceea fiecare are posibilitatea de a progresa de la un nivel al existentei la urmatorul,
astfel pentru a ajunge la implinirea scopului vietii, conlucrand cu natura.
Daca noi credem ca scopul vietii consta doar in satisfacerea ego-ului material a comfortului
sau, daca credem ca bunastarea materiala confera maxima fericire posibila, atunci confundam
ceea ce este cu adevarat inaltator cu inferioritatea si consideram iluzia ca fiind realitate.
Modul nostru exterior de viata este urmarea starii materiale a corpului nostru. Noi suntem
„viermii pamantului” datorita tuturor dorintelor noastre care ne leaga de pamant. Daca ne-am
face capabili, sa pasim o carare a evolutiei, prin care am deveni mai mult eterici decat
materiali, ar putea astfel lua nastere o cultura de cu totul alta natura. Lucruri care azi ne apar
indispensabile si necesare, ar inceta sa ne mai fie necesare; daca am putea sa ne transmutam
cu viteza gandului, constiinta noastra de pe o parte a globului pamantesc pe cealalta parte,
atunci agentiile de stiri nu ar mai fii necesare. Cu cat ne adancim mai mult in materie, cu atat
mai mult ne sunt necesare mijloacele materiale pentru comfortul nostru; in esenta lui
insa,divinitatea atotputernica in om nu este nicidecum materiala, fiind independent fata de
limitele impuse materiei.
Deci, care sunt atunci necesitatile reale ale vietii? Raspunsul la aceasta intrebare depinde in
totalitate de ceea ce consideram noi ca este necesar in viata. Cai ferate, vapoare, in general
mijloacele de transport sunt pentru noi astazi o necesitate, totusi insa milioane de oameni au
trait mult timp fericiti fara sa fi stiut de existenta acestora.
Pentru cineva este indispensabil necesar sa aiba o duzina de palate pentru altcineva este o
masina, pentru al treilea o tigara etc. Dar toate aceste necesitati sunt necesitati create de om
insasi. Aceasta creeaza o stare placuta, in care se afla omul, si il ispiteste sa persiste in
aceasta, fara sa mai ravnesca spre lucruri inaltatoare. Acestea duc la framantarea dezvoltarii
sale spirituale. Materialismul trebuie sa inceteze de a mai fi pentru noi o necesitate daca dorim
intradevar sa progresam spiritual. Ceea ce pe om il impiedica sa ajunga la o viata inalt
spirituala este pofta de a-si inmulti lucrurile, placerile pamantesti irosindu-si fortele mintale.