Sunteți pe pagina 1din 2

Timpul

…Discutiile despre timp sunt intotdeauna ciudate si aparent fara rost pentru ca ne-am
obsinuit sa-l folosim inainte de a-l defini. Uneori insa este necesar sa precizam conceptul
cu care operam pentru ca utilizarea lui ulterioara sa fie suficient de clara.
Timpul trece neincetat. El te poarta pe aripile sale si te duce departe, departe, fara sa te
mai poti intoarce. Si tu treci dintr-un stadiu in altul. Ai vrea sa opresti timpul, dar destinul
te impiedica, parca ar dori sa te raneasca. De ce timpul nu se poate opri? Toate acestea au
un raspuns, dar …acolo sus.
Batalia cu timpul incepe pentru fiecare om, in prima clipa de viata si se sfarseste cu
ultima suflare. Inauntrul timpului se petrec toate. Timpul toceste muntii si asterne uitarea
peste cele mai intense amintiri. Tot el transforma in adulti copiii, lasandu-i uneori sa
creada ca se pot masura cu el, dusman si aliat, imposibil de evitat.
“Adolescenta este singurul timp in care inveti ceva”, scria Marcel Proust in romanul
sau “In cautarea timpului pierdut” iar pasii marunti pe care-i faci acum pot deveni pasi
uriasi pentru fiinta pe care incerci cu rabdare si nerabdare sa o cladesti.
Adolescenta-drumul strabatut cu pasi marunti in cautarea idealului, pasi care te asaza in
randul milioanelor de destine, un soi de vraja a carei samanta este sadita inca din
copilarie. Acceptand regulile vietii, slefuindu-si talentul in fiecare zi, adolescentul se
bucura din plin de fiecare moment petrecut in cautarea visului sau. Uneori, ajunsi la o
rascruce, truda cautarii este imensa, dar pasiunea este cea care tine focul aprins. Ca si
Moise, calatoresti spre un tinut al promisiunilor, cu gandul ascuns ca ar putea sa nu il
ajungi niciodata. O privire de-o clipa stransa-n suflet, un val de iubire pastrat din timpuri
ascunse, un izvor de fericire, secat de viitor.. O amintire. Atat va ramane in sufletul vrajit
de entuziasmul varstei, cand vei parasi regretand caminul ce te-a invatat sa pasesti intr-o
lume diferita.
E mult prea frumos viitorul ca noi sa nu luptam pentru visele noastre, sa lasam
idealurile sa se topeasca. Ne inaltam aripile, vom deveni mai puternici, mai increzatori,
mai receptivi, in fata necunoscutului si a provocarilor din fiecare zi. Dar cum zicea si
Menander “Piatra de incercare a caracterului omenesc este timpul”.
Da, timpul. Acea pulbere magica ce se strecoara nevazut printre clipele universului. El,
timpul, ne poarta pe aripi tremurande, catre eternitate. El nu ne lasa sa visam indeajuns
flacara puritatii si trece, nemilos, pe drumul sadit de magia copilariei; el nu ne mai lasa sa
visam roua de pe frunza pe care am privit-o cu ochi mirati, indemnandu-ne sa traim in
prezent si sa visam ca, intr-o buna zi, vom fi si noi mari, ca sa putem ajunge la raftul cu
volume groase. Timpul a trecut, trece si nu va inceta sa treaca. …Si asa incepi sa stii ce e
singuratatea, atunci cand auzi tacerea lucrurilor. Trecutul e noaptea, iar amintirile-
candelele care cu vremea se sting.
Timpul este numai in aparenta un fluviu. Mai curand este un vast peisaj, ochiul
privitorului fiind acela care se misca. Priveste imprejur si in toate directiile, inalta-te mai
sus, tot mai sus, si vei vedea coline dupa coline, sesuri, rauri…
Unei frunze, ii ia un timp sa isi schimbe culoarea, de la verde la acel portocaliu superb
ori caramiziu, pe care majoritatea il adora in zilele superbe de toamna. Sufletul unui om,
este asemenea unei frunze, ii trebuie un timp ca sa se coaca, sa formeze si sa ofere aceea
dragoste pura, si o face datorita soarelui stralucitor din viata ei, faptul ca frunzele sunt de
mai multe tipuri, arata ca si sufletele oamenilor sunt diferite, depinde de stralucirea
soarelui. Timpul este singurul arbitru din viata noastra. Probabil ca daca timpul nu ne-ar
provoca, totul ar fi simplu si fara rost.
Timpul de care dispunem in fiecare zi e elastic, pasiunile pe care le incercam il dilata,
acelea pe care le inspiram il ingusteaza, iar obisnuita il umple.
Omul invata sa perceapa diferenta subtila intre a sustine o mana si a inlantui un suflet…
ca saruturile nu sunt contracte si cadourile nu sunt promisiuni, si asa omul incepe sa-si
accepte caderile cu capul sus si ochii larg deschisi, si invata sa-si construiasca toate
drumurile bazata in Astazi si Acum, pentru ca terenul lui Maine este prea nesigur pentru a
face planuri… si viitorul are mai mereu o multime de variante care se opresc insa la
jumatatea drumului.
Si dupa un timp, omul invata ca daca e prea mult, pana si caldura cea datatoare de viata
a soarelui, arde si calcineaza. Asa ca incepe sa-si planteze propria gradina si-si
impodobeste propriul suflet.
Daca timpul ar fi asemenea unei clepsidre de cristal, daca am putea da timpul inapoi ori
de cate ori gresim…Da, dar, timpul nu e nisipul din clepsidra pe care o putem intoarce
oricand…el se scurge alene,
masurandu-ne instabilitatea din acest univers.
Se spune ca fiecare zi are o poveste a ei. Si toate gandurile noastre se aduna laolalta
undeva, la asfintitul soarelui si depanam povestea. Oameni, zambete, lacrimi, flori sau
departare…sunt cuvintele ce schiteaza cadrul povestii noastre. Dar zilele trec, povestile
se aduna undeva, in sipetul sufletului… si continuam sa traim in iuresul vremii.
Anotimpurile se invart in jurul nostru si, de cele mai multe ori becaim in cautarile noastre
dupa transcendent, cautari dupa fericire ori dupa o viata mai buna. Ne furisam parca
printre ani si abia cand mai adunam cate unul in pumnii nostri de tarana, ne intrabam
“cand a trecut… timpul?”. Si uite asa ne trezim cu frunzele toamnei pe umeri fara sa stim
de ce, cand si cum, zgribuliti de frig si parca nestiind de ce totul, in jur, fosneste…
Timpul este prea lent pentru cei care asteapta, prea iute pentru cei care se tem, prea
lung pentru cei care se plang, prea scurt pentru cei care sarbatoresc. Dar, pentru cei ce
iubesc, timpul este o eternitate.
Cand timpul prieten imi va deveni, voi porni cu el pe strazi pierdute, vom cauta
impreuna lucruri ratacite printre griji, si nefacute; iar tot ce devenise dorinta neimplinita,
am sa caut, sa implinesc si-n brate sa adun.

Bungardean Ramona
Col. Nat. Al.Papiu Ilarian
Clasa a XI-F