UNIVERSITATEA CRESTINA „DIMITRIE CANTEMIR”

MASTER „MANAGEMENTUL AFACERILOR INTERNATIONALE”

PLATILE INTERNATIONALE: MIJLOACE,

INSTRUMENTE SI MODALITATI DE PLATA

MASTERAND: Matei(Ovedenie) Anamaria

1
CUPRINS

1. Mijloace internationale de plata

1.1 Devizele
1.2 Monedele Internationale

2. Modalităţile de plată internaţionale

2.1 Mişcarea internaţională a semnelor băneşti.

2.2 Tipuri de plăţi internaţionale şi mecanismul derulării lor:
acreditivul documentar; incassoul documentar; ordinul de plată;
garanţiile bancare.
2.3 Plăţile prin compensaţie şi clearing.
2.4 Sisteme de decontare internaţionale

3. Riscuri şi garanţii în schimburile internaţionale

3.1. Riscurile în schimburile internaţionale

2
1. MIJLOACE INTERNATIONALE DE PLATA

Principala diferenta intre valuta liber convertibila si valuta liber utilizabila este ca prima
presupune un angajament al tarii emitente de a preschimba propria moneda in alte monede si
invers la cursul pietei in timp de cea de a doua presupune angajamentul tuturor tarilor membre
FMI de a furniza valuta liber utilizabila in schimbul propriilor monede sau a DST-urilor. In
acelasi timp valuta liber utilizabila presupune posibilitatea de a preschimba orice suma in valuta
liber utilizabila intr-o alta valuta in cadrul operatiunilor FMI.
Conditiile valutei liber utilizabile sunt indeplinite mai ales de valutele liber convertibile a
principalelor tari industrializate.

Valuta de rezerva
Este valuta liber convertibila a unor tari cu economii dezvoltate care pastrandu-si caracteristicile
lor nationale sunt folosite si de alte tari ca mijloace de rezerva si de plati internationale.
Pentru ca o valuta nationala sa poata fi folosita ca o valuta de rezerva trebuie sa
indeplineasca urmatoarele conditii:
sa fie liber convertibila
sa fie larg folosita in tranzactii internationale
sa aiba cursuri cat mai stabile
sa se bucure de o incredere cat mai larga – o apreciere in general favorabila asupra perspectivelor
economice ale tarii respective
Tarile emitente ale valutelor care servesc de rezerva pentru alte state obtin mari avantaje
economico-financiare de pe urma pozitiei si rolului monedei lor dar in acelasi timp au si
importante obligatii.
Avantajul consta in faptul ca moneda tarilor ramane o perioada relativ lunga in rezervele altor
state pot achita importante servicii primite si marfuri cumparate fara ca tarii sa i se pretinda
contra prestatie adica export de marfuri si servicii atata timp cat valuta in cauza ramane in
rezerva. Principala obligatie asumata este asigurarea stabilitatii valutei respective.

1.1 DEVIZELE

Prin devize sunt desemnate titlurile de credit pe termen scurt ce pot fi schimbate in valuta straina
si folosite in efectuarea platilor si lichidarea datoriilor fata de strainatate.
In ultimele decenii prin devize se inteleg numai titlurile de credit pe termen scurt deci sub nici o
forma metal sau numerar. Ele cuprind cambiile (trata si biletul la ordin), cecurile, actiunile,
obligatiunile, conosamentele, diversele tipuri de cupoane valorice.
Titlurile de credit care servesc ca devize permit beneficiarului sa incaseze la scadenta o anumita
suma in valuta in localitatea stabilita de parti. Pana atunci devizele respective pot circula prin
girare (andosare) putand sa stinga in acest fel obligatiunile diferitilor detinatori succesivi sau
daca unul dintre detinatori are nevoie urgenta de bani poate sa o prezinte unei banci care face
operatii cu devize pentru a incasa suma inscrisa pe devize din care se scad comisioanele bancare.
In general bancile cumpara contra unei sume reprezentand valoarea nominala a devizei
respective scazand taxa de scont numai titluri de credit lichide adica platibile la vedere sau pe
termen scurt sau chiar daca cumpara o deviza pe termen lung aceasta trebuie sa fie in cazul
obligatiunilor de exemplu usor mobilizabile.

3
Daca dispun de sume deosebite de bani titlurile pe temen lung nemobilizabile pot fi un mijloc
excelent de plasare a fondurilor dar acestea nu pot servi ca devize ca mijloc de plata in
strainatate.
Dupa forma devizele pot fi:
cambii adica efecte de comert folosite ca mijloc de schimb
cecuri, trase de titularul unui cont asupra bancii unde are deschis contul
valorile mobiliare (actiuni, obligatiuni) amortizabile si rambursabile in strainatate
Dupa caracterul convertibil sau neconvertibil al valutei in care sunt schimbabile devizele se
impart in:
devize convertibile care pot fi schimbate liber si intr-o alta valuta decat cea prevazuta initial
devize neconvertibile, preschimbarea este limitata de anumite restrictii
devize de tip leasing, functioneaza in cazul acordurilor de compensare

Cambiile
Sunt inscrisurile care contin obligatia neconditionata de a plati sau a face sa se plateasca o suma
de bani unei anumite persoane sau la ordinul ei la o data ulterioara numita scadenta.
Pot fi:
trate
bilete la ordin

A. Trata – cambia ce apare sub forma unui ordin scris neconditionat adresat de o persoana altei
persoane si semnat de persoana emitenta prin care se cere persoanei careia este adresata sa
plateasca la cererea sa, sau la o data ulterioara stabilita sau determinabila o anumita suma de bani
unei anumite persoane sau a purtatorului.
Implica participarea a 3 parti:
Tragatorul – persoana care ordona (dispune) plata si care in practica relatiilor internationale
poate fi exportatorul sau prestatorul de servicii;
Trasul – persoana caruia ii este adresat ordinul de a plati si are obligatia ferma de a efecta plata
respectiva;
Beneficiarul – persoana in favoarea careia trebuie facuta plata si el este posesorul tratei.
Beneficiari si posesori ai unei trate pot deveni si persoanele care nu au nici o legatura cu
tragatorul. Beneficiar poate deveni si o banca care preia asupra sa incasarea tratei, recuperand in
acest fel banii creditul pe care l-a angajat cand a cumparat trata respectiva.

Pentru ca o trata sa fie valabila trebuie sa contina urmatoarele elementele obligatorii:

denumirea de Trata - tiparita pe document in limba de redactare;
ordinul neconditionat de plata “platiti sau veti plati”, fara nici o conditie in document ceea ce ii
da siguranta beneficiarului ca va incasa banii la scadenta. Suma trebuie trecuta in cifre si litere.
numele trasului - persoana care face plata de obicei este un debitor al tragatorului
scadenta poate fi indicate in mai urmatoarele moduri:
scadenta la vedere sau la prezentare - trasul trebuie sa achite suma respectiva in acea zi; (daca pe
o trata nu este indicate scadenta ea este platibila la vedere sau la prezentare)
scadenta la un anumit nr. de zile de la prezentarea tratei;
scadenta la o anumita data calendaristica;
scadenta la un anumit nr. de zile de la data emiterii tratei (data inscrisa in litere).
locul in care trebuie facuta plata, de obicei domiciliul trasului; dar trata poate fi platita si la
domiciliul unei terte personae ca banca unde trasul are deschis contul curent. Cand plata se face
la o terta persoana se spune ca trata are o “domiciliere”. Domicilierea nu e obligatorie, dar se
practica frecvent datorita urmatoarelor avantaje: trasul nu trebuie sa pastreze la domiciliul sau
sume importante necesare

4
platilor, ele fiind depuse in contul sau de la banca; ii aduce dobanzi, minus comisionele bancii;
beneficiarului ii este mai comod sa se prezinte la banca pentru a incasa trata adusa la scadenta.
numele beneficiarului, care poate fi un creditor al tragatorului, o banca sau chiar tragatorul, dupa
felul in care este indicate persoana careia trebuie sa i se faca plata se cunosc doua tipuri de trate:
trate nominative (“veti plati d-lui…”).Acest tip de trata nu poate circula prin girare (andosare)
singura cale de transmitere a unei asemenea hartii de valoare fiind cesiunea (vanzare-cumparare).
trate la ordin - adevaratele tipuri de devize (hartii de valoare) care pot circula liber prin girare.

data si locul unde a fost emisa trata; astfel se poate determina scadenta si poate fi folosita in
justitie in situatia in care pot aparea anumite litigii. De obicei trata se socoteste ca a fost emisa la
domiciliul tragatorului, adica la adresa trecuta alaturi de numele si semnatura sa.
semnatura tragatorului, ea se realizeza de tragator sau prin reprezentantul legal (director,
procurist). Intr-o serie de tari pe semnatura tragatorului trebuie aplicata si stampila firmei. In alte
tari nu se foloseste stampila, semnaturile fiind confruntate cu specimenele de semnaturi
identificate electronic.
acceptarea este formalitatea prin care trasul isi ia angajamentul sa plateasca trata la scadenta el
semnand in stanga sus unde e tiparit cuvantul ACCEPTAT.
avalul = formalitatea prin care o terta parsoana sau o firma (o banca) se angajeaza ca va plati la
scadenta suma inscrisa pe trata in cazul in care ea nu va fi achitata de acela care il garanteaza.
Avalul este deci o cautiune data unuia dintre semnatarii tratei (tragatorului ,trasului, girantilor)
de catre un tert. O garantie suplimentara ca suma inscrisa va fi platita.
Banca sau firma care da avalul = avalist iar firma pentru care se da avalul = avalizat
Operatiunea de avalizare se concretizeaza prin scrierea pe trata a unei dintre expresiile: “pt.
aval”; “aval”, dupa care se scrie suma respectiva in litere, se semneaza si se pune data. Sunt
foarte multe trate pe care se inscriptioneaza prin tiparire aceste expresii privind avalizarea. Daca
nu se face nici un fel de mentiune in majoritatea legislatiilor nationale se socoteste ca avalul a
fost dat tragatorului. Daca la scadenta trasul nu achita suma inscrisa in trata, avalistul poate fi
executat la plata. Daca avalistul face plata, el poate sa initieze o actiune in justitie numita “de
regres”.
In dreptul anglo-saxon nu e recunoscut avalul, motiv pentru care in tari care folosesc dreptul
anglo-saxon in relatiile cu firmele din acele tari nu trebuie sa se ceara avalul ci scrisori de
garantie bancara.
girul (andosarea) = operatiunea prin care beneficiarul initial al unei trate, atunci cand trata este la
ordin, transmite unei alte persoane dreptul de a incasa la scadenta suma inscrisa pe trata.
Inseamna inscrierea pe dosul documentului a formulei: ”platiti d-lui”. Girul faciliteaza circulatia
tratei si poate sa conduca la scaderea masei monetare aflate in circulatie. Andosarea se poate face
si la purtator atunci cand consta in simpla semnatura a beneficiarului initial fara indicarea noului
beneficiar.
scontul consta in preluarea contra plata de catre o banca a tratei, achitandu-se suma inscrisa mai
putin dobanda (taxa de scont) calculata pana la scadenta titlului iar la scadenta suma inscrisa pe
trata este incasata de la tras suma, operatiunea fiind lichidata.

Trata de complezenta
In practica se pot intalni situatii in care o firma din motive de probleme financiare se
situezaza pe pozitia de tragator, la intelegere cu o alta firma care aparea pe pozitia de tras; emite
o trata fara ca intre cele doua firme sa existe vreun act de comert. De multe ori pentru a face
aceasta deviza mai verosimila trata este trimisa si spre acceptare, iar trasul inteles cu tragatorul, o
accepta dupa care o emite beneficiarului dar in majoritatea cazurilor incearca sa o sconteze la o
banca pentru a obtine fondurile lichide urgent necesare.

5
 B. Biletul la ordin insoteste un act de credit comercial in sensul ca o firma acceptand sa
trimita o anumita cantitate de marfuri, stabilind termenul de incasare a ei; dupa o anumita
perioada de timp ii cere sa emita un bilet la ordin la termenul respectiv pentru ca in situatia in
care intra intr-un gol de mijloace de plata sa foloseasca acest billet la ordin prin girare, andosare,
scontare la banca.
Biletul la ordin = cambia ce contine obligatia de plati o anumita suma de bani; inscrisul
prin care o persoana numita emitent se oblige sa plateasca altei persone numita beneficiar sau la
ordinal lui o anumita suma de bani la scadenta.
In cazul biletului la ordin, in raportul cambial respectiv intervin doua parti:
emitentul (persoana care dispune si se face plata; el poate fi un importator de marfuri sau
beneficiar al unor prestari de servicii, de la o firma dintr-o tara diferita).
beneficiarul (posesorul titlului,care poate fi exportator sau prestator de servicii externe).
Ulterior, ca si in cazul tratei, in cazul in care titlul circula prin girare, scontare sau
rescontare pot sa apara beneficiari succesivi cu care emitentul nu a avut sau are vreo legatura.
Elementele obligatorii ale biletului la ordin sunt:
denumirea de bilet la ordin tiparita pe documentul respectiv;
obligatia neconditionata de plati o anumita suma exprimata prin expersia “voi plati…” suma
inscrisa in cifre si litere;
scadenta – termenul de plata care poate fi indicat in 4 feluri:
la vedere/ la prezentare;
la un anumit nr. de zile de la prezenatre;
la o cota fixa calendaristica;
la un nr. de zile de la emiterea biletului la ordin;
locul unde se face plata (la fel ca la trata);
numele beneficiarului la ordinul caruia trebuie sa se faca plata;
data si locul unde fost emis biletul la ordin;
semnatura emitentului;
Celelalte prevederi(scontare, girare, complezenta) sunt asemanatoare tratei.

Cecul
Este un inscris prin care o persoana, tragatorul (emitentul), da ordin unei banci (tras) acolo unde
are fonduri disponibile, sa plateasca o suma de bani unei terte persoane (beneficiar).
Eliberarea unui cec implica trei părţi:
Trăgătorul ordona plata;
Trasul (banca) – persoana care face plata din ordinal trăgătorului, băncile emit carnete de cecuri
a celor care au conturi deschise in banca, prin depuneri ale titularilor, încasări din suma prin cont
sau credite. Emiterea uni cec sau punerea in circulaţie a unor hârtii de valoare care nu au
acoperire sunt considerate in toate legislaţiile, infracţiune;
Beneficiar – persoana căreia trebuie sa i se facă plata

Cecurile conţin cate trei pagini fiecare:

Originalul – se eliberează delegatului respectiv
duplicatul cecului cu menţiunea de aviz tipărita – se transmite trasului
triplicatul cu menţiunea contabilitate tipărita.
După detaşarea celor trei exemplare, pe cotorul cecului se completează toate datele necesare.

Cecul trebuie sa cuprindă următoarele elemente:

denumirea de cec
ordinul necondiţionat de plata cu menţiunea sumei ca la cambie;
numele persoanei care trebuie sa plătească (trasul)
locul unde se face plata

6
data si locul unde a fost emis cecul
semnătura persoanei care emite cecul

In practica internaţionala sunt folosite o mare varietate de cecuri si se clasifica:

după modul in care este indicat beneficiarul:
nominative – doar persoana indicata are dreptul sa încaseze suma – nu se transmite prin girare ci
doar prin cesionare (vânzare-cumpărare);
cecul la ordin – numele beneficiarului este înscris, dar pot circula prin girare, andosare. Cecul la
ordin este valabil in mana ultimului posesor;
cecul la purtător – nu se indica persoana sau firma, posesorul cecului e beneficiarul, posesorul îl
poate incasa;

după modul in care ele pot fi încasate:

nebarate (de casa sau albe) – banca le plăteşte in numerar;
barate - plătite prin virarea sumei in contul beneficiarului – 2 linii paralele in diagonala pe cecul
respectiv (in cont si nu in numerar)

după cum este făcuta bararea:

cec cu barare generala – 2 linii in paralel, fără nici o menţiune in aceasta situaţie plata se face in
cont, pot circula prin girare, andosarea;
cec cu barare speciala simpla – intre linii e scrisa o banca (nu e transmisibil) – achitarea se face
numai in cont si in numele beneficiarului
cec cu barare speciala condiţionata – intre linii paralele e înscris ca nu este negociabil, plata se
face in cont, nu poate circula prin girare, andosare.
cecul prin virament – are menţionat in loc de „veţi plăti”, o expresie cum ca suma va fi ridicata
din contul … de la banca …;
cecul documentar – emitentul condiţionează plata către beneficiar de prezentarea unor acte care
fac dovada ca mărfurile exista si au fost expediate;
cecuri certificate – conţin menţiunea ca exista provizion la banca respectiva. La emiterea cecului,
delegatul se prezintă la banca, si înainte de a-l pune in circulaţie in contul firmei, trebuie sa se
asigure ca exista fonduri acoperitoare pe care banca le blochează;
cecuri bancare cu plata garantata – sunt cecuri a căror plata se face pentru orice suma pana la
limita uni plafon maxim specificat pe formular;
cecuri de călătorie – sunt de valori fixe, emise de bănci, si au formatul unei bancnote, ele pot fi
încasate de la orice banca sau pot fi acceptate de hoteluri, magazine care operează cu astfel de
cecuri. Sunt de diferite valori, sunt tipărite cu format de bancnota pentru a se evita falsificarea.
cecuri circulare – sunt folosite in Italia, Elveţia; au fost folosite înainte de ultimul război. Pot fi la
ordin (transferabile) si la vedere. Daca emitentul doreşte, poate sa scrie pe el ca e netransferabil;
o barare speciala sau generala cu menţionarea posesorului.
In afara devizelor poate sa se transforme in devize practic orice hârtie de valoare, daca e
acceptata de partener, daca e lichida folosind acea hârtie sa-ti achiţi anumite obligaţiuni fata de
partener.

7
1.2 MONEDELE INTERNAŢIONALE

Termenul de moneda internationala are doua acceptiuni:

moneda naţională care datorită unor însuşiri sau împrejurări circulă şi în afara teritoriului statului
care a emis-o sub formă de valută convertibilă;
moneda emisa de organisme internaţionale pentru a circula pe plan regional sau mondial, care
circulă în paralel cu valutele convertibile.

DST – Drepturile Speciale de Tragere

DST a fost creat de FMI in 1969 pentru a acoperii necesităţilor de mijloace de plata
internationale si pentu a doza raţional şi controlata lichiditati internationale.
Volumul si data emisiunilor de DST se stabilesc de catre conducerea FMI si trebuie sa fie
justificata prin existenţa unor necesitati pe termen lung de lichiditati internationale, care se evite
stagnarea economica, respectiv inflatia sau cererea excesiva. Deciziile de emisiune se iau pentru
o perioada de baza de 3-5 ani.
Alocarile de DST se fac in functie de cota de participare a fiecarei ţări participante, inscriindu-se
in conturi speciale ale acestora.
Sumele primite de fiecare tara pot fi folosite pentru:
cumpararea de moneda convertibila de la o alta tara participanta, indicată de FMI, care stabileşte
in functie de balanta de plăţi a tarii si in functie de volumul rezervelor internationale deţinute de
ţara respectivă;
rascumpararea propriei monede din strainatate;
cumpararea de moneda convertibila de la o alta tara prin intelegere directa cu aceasta, fara
intermediul FMI;
plata de dobanzi, taxe si diferite comisioane catre FMI.

DST-urile folosesc ca unitate de calcul etalon pentru definirea unor monede nationale, precum si
pentru evaluarea capitalurilor si plasamentelor FMI si a altor organisme financiar-bancare
internationale.
Alocatii in DST catre tarile participante sunt gratuite, tarile respective nefiind obligate la nici o
contraprestatie.
La inceput, DST-urile erau definite pe baza aurului, dar nu puteau fi convertite in aur. Ulterior,
dupa 1972, s-a renuntat la definirea in aur si se folosea metoda cosului valutar = este evaluat de
FMI in functie de cursurile de piata ale tarilor care au o pondere mai mare de 1% din comertul
international dar acum in coş intră doar EUR, GBP, JPY, USD.
Cursul unei monede fata de DST, se calculeaza in functie de cursul de piata al valutei respective
fata de dolar si a cursului dolarului fata de DST. Practic, FMI compara in fiecare zi cursul de
piata al dolarului fata de celelalte valute din cos si calculeaza cu ajutorul lui cursul dolarului fata
de DST.

In legatura cu DST au fost si sunt discutii cu argumente pro dar si contra, astfel:
principalele argumente sunt:
fiind calculat ca o medie ponderata a cursurilor monedelor din cos, DST este o moneda mai
stabila decat fiecare dintre valutele de referinta din cos;
DST, fiind creat de o organizatie internationala, are acordul mutual a tarilor participante si nu
depinde de situatia economico-financiara a unei singure tari;
volumul alocatiilor de DST sunt dozate in mod constient de catre FMI;

8
deoarece sunt alocate gratuit, DST nu imobilizeaza parti din avutia nationala a tarii care le
primeşte.

principalele obiectiile formulate sunt:

functia DST de mijloc internatonal de plata era restransa, pentru ca trebuie transformat in valute
convertibile
tot in prima perioada aveau o circulatie restransa, intre autoritatile monetare din anumite tari
(banci centrale) cu banca reglementerilor internationale si intr-un numar mic de organisme
private
nu elimina total inflatia sau deflatia pentru ca si FMI poate aprecia eronat necesitatile de
lichiditati internationale
deoarece repartizarea DST, alocatii, se fac in functie de cotele de participare a tarilor
participante, cea mai mare parte a acestor alocatii revin tarilor puternic industrializate.

In ultimul timp au fost adoptate o serie de masuri care sa conduca la cresterea atractivitatii,
supletei si a posibilitatilor de folosire a DST:
majoritatea dobanzilor aferente detinerilor in DST pana la un nivel comparabil cu cel al pietei
eliminarea resrictiilor care existau la inceput, in sensul limitarii folosirii DST-urilor in tranzactii
incheiate in cadrul sectorului privat
cresterea posibilitatilor ca DST-urile sa fie folosite intranzactii directe intre tarile membre, fara
acordul FMI
autorizarea de catre FMI a unor operatiuni cu DST-uri care nu erau prevazute initial: operatiuni
SWAP, la termen, acordarea de imprumuturi, lichidarea datoriilor financiare, posibilitatea de
constituire de garantii, acordarea de donatii
O ultima masura a FMI este infiintarea unui acord de substituire in care sa se poata depune
moneda nationala si obtine inscimb DST-uri.

Alte monede internationale sunt cele emise de diferite organisme cu caracter regional. In
Comunitatea Europeana a fost folosit drept moneda de cont ECU. Ulterior, in UE a fost adoptat
Euro, care are caracterul unei monede internationale, care poate fi folosita in orice tip de
operatiune si care detine o pondere insemnata pe plan mondial.

Alte monede internationale cu caracter regional:

unitatea monetara asiatica – are o valoare echivalenta cu un DST si care este folosita in
decontarile multilaterale
dinarul arab
rubla transferabila – in tarile socialiste (nefolosiata azi)
Asociatia Internationala de Transport Aerian (IATA) foloseste o unitate monetara proprie pentru
decontarile specifice din transporturile aeriene internationale.

9
2. MODALITATIDE PLATA INTERNATIONALE

Mişcarea internaţională a semnelor băneşti.

Tipuri de plăţi internaţionale şi mecanismul derulării lor: acreditivul documentar; incassoul
documentar; ordinul de plată; garanţiile bancare.
Plăţile prin compensaţie şi clearing.
Sisteme de decontare internaţionale.

2.1. Mişcarea internaţională a semnelor băneşti.

Mişcarea internaţională a semnelor băneşti se realizează în relaţiile economice internaţionale, în

special, sub forma operaţiunilor de stingere a obligaţiilor băneşti ce apar din activitatea de
comerţ exterior şi cooperare internaţională între parteneri din diferite ţări.
În dependenţă de forma sub care se prezintă suportul semnelor băneşti utilizate în circuitul
internaţional (bani efectivi, bani electronici, instrumente de credit, instrumente bancare de
transfer) mişcarea lor se realizează prin două canale. Cele două canale de mişcare a semnelor
băneşti presupun reguli de organizare, precum şi dotări corespunzătoare din punct de vedere
tehnic, tehnologic şi logistic.
Astfel mişcarea internaţională de semne băneşti se realizează sub forma:
plăţilor efective, realizate prin circulaţia directă a semnelor materiale (bancnote, cecuri, ordine de
plată). În acest caz desfăşurarea mişcării internaţionale a semnelor băneşti are nevoie de mijloace
adecvate de ambalare şi de transport (maşini blindate, colete speciale cu valoare declarată) şi de
condiţii speciale de securitate. Se va face apel la serviciile de poştă, transport, pază şi asigurare,
precum şi la curieri speciali.
Dacă în trecutul istoric plata în numerar constituia o certitudine la încheierea unei tranzacţii, în
etapa contemporană locul său în ansamblul plăţilor internaţionale este modest şi pe cale de
dispariţie, ca urmare a dezavantajelor şi riscurilor pe care le implică:
transportul efectiv al banilor care în orice context conţine în sine un risc: pierdere, furt, accidente
de transport, etc;
contactul direct între cei doi parteneri este dificil de realizat atunci când relaţiile de afaceri sunt
derulate între ţări aflate adesea pe continente diferite;
dificultatea de a sincroniza obligaţiile fundamentale ale partenerilor: de a livra mărfurile şi de a
presta serviciile şi de a plăti.
Evoluţia sistemelor de decontare a generat apariţia şi utilizarea semnelor băneşti electronice.
utilizarea semnelor băneşti electronice presupune existenţa unui cadru organizatoric mult mai
amplu, având în vedere existenta unor riscuri multiple şi condiţionarea mişcării semnelor
respective de cedarea bunurilor care fac obiectul schimbului internaţional. Acest cadru cuprinde
o gamă larga de garanţii, atât pentru cumpărător, cat şi pentru vânzător. In principal, acest cadru
organizatoric şi garanţiile asigurate sunt cunoscute sub denumirea de modalităţi de plată
internaţionale. Mişcarea internaţională a mesajului bănesc, în acest caz, beneficiază de serviciile
unor sisteme informatice şi de comunicare moderne (ex. sistemul S.W.I.F.T.).

10
Def: Modalitatea de plată internaţională realizează tehnic şi organizatoric circulaţia
internaţională a documentelor care confirma apariţia relaţiei de plată, precum şi a documentelor
(instrumentelor şi mijloacelor) de plată, în condiţii de risc minim1.
Def: Modalităţile de plată internaţionale reprezintă un ansamblu de metode comerciale şi bancare
prin care mărfurile circulă de la cumpărător la vânzător, iar banii (contravaloarea mărfurilor)
circulă de la cumpărător la vânzător.2
Specificul modalităţii de plată utilizate depinde de momentul apariţiei relaţiei de plată dintre
parteneri. Astfel, în practica internaţională relaţiile de plată se pot stabili imediat după încheierea
contractului şi anticipat expedierii mărfurilor (figura1), fiind vorba de:
plăţi anticipate (avansuri);
plăţi la sosirea documentelor ;
plăţi la termen.

Momentele apariţiei relaţiei de plată.

In conformitate cu Regulile şi Uzanţele Uniforme privind Acreditivele Documentare (RUU) şi
Incasso-urile (RUE) emise de Camera Internaţională de Comerţ din Paris (CIC), modalităţile de
plată internaţionale trebuie sa cuprindă:
garanţii pentru prestaţiile economice, şi
garanţii pentru plăţi în favoarea partenerilor la relaţia economica internaţională.
Fiecare din aceste modalităţi de plată/garanţie asigură responsabilităţi diferenţiate pentru
parteneri şi pentru băncile intermediare. Aceste responsabilităţi fac obiectul Reglementarilor
Camerei Internaţionale de Comerţ din Paris şi sunt cuprinse în manuale de operaţiuni
documentare pentru comerţul exterior.
În funcţie de caracterul plăţii, modalităţile de plată internaţionale se pot clasifica în:
plăţi efective, anticipate şi realizate în momentul schimbului internaţional de mărfuri şi servicii;
plaţi la termen, prin utilizarea temporara a unui credit comercial sau bancar;
compensaţii prin livrări reciproce echivalente de mărfuri şi servicii.
Fiecare din MPI prezentate au avantaje şi dezavantaje şi presupun stăpânirea unei anumite
tehnici în utilizarea lor.
Însă este de reţinut faptul, că cu excepţia, plăţii în numerar şi a compensaţiei, toate celelalte MPI
presupun:
existenţa conturilor bancare ale partenerilor de afaceri;
mişcarea banilor între aceste conturi se realizează pe canal bancar prin una din tehnicile de
transfer internaţional al fondurilor.
Deci, agenţii economici în decizia lor privind o plată internaţională au în vedere, pe de-o parte,
MPI pentru care optează, iar pe de alta parte, modul în care vor fi transferate fondurile (letric,
telegrafic, SWIFT) şi cine suportă comisioanele bancare.
În această perspectivă orice modalitate de plată presupune precizarea tehnicii de transfer a
fondurilor: unul şi acelaşi acreditiv poate fi transmis beneficiarului letric, telegrafic sau prin
sistem SWIFT. Conţinutul mesajului este acelaşi, diferă între ele - prin acurateţea, siguranţa,
costul şi rapiditatea transmiterii.
1
Paul Bran, Comunicarea prin bani.
2
Constantin Moisiuc, Relaţii valutar-financiare internaţionale.

11
1. Transferul letric prin poştă ( par avion). Din punct de vedere istoric este primul utilizat de
bănci şi, în esenţă, constă, în transmiterea fizică a înscrisului printr-un anumit mijloc de transport
de la o bancă la alta. Documentul în sine conţine toate detaliile referitoare la cine a ordonat plata,
în favoarea cui se va plăti suma, suma de plată, moneda s.a, detalii. In prezent transferul letric, se
realizează cel mai des par avion. În practica abreviaturilor specific bancare se utilizează MT
( Mail Transfer ) sau, după caz AMT ( Air Mail Transfer ). Pe scara transferurilor este cel mai
ieftin, dar cel mai puţin rapid.
2 Transferul telegrafic. A început a fi utilizat de bănci la scurt timp după descoperirea
telegrafiei, odată cu noile realizări tehnice în domeniu: transmiterea prin cablu, iar în prezent
prin telex şi fax. Abreviat (TT telegrafic transfer ) constituie o modalitate mult mai rapidă de
transmitere.
3 Transferul prin sistemul SWIFT. SWIFT constituie o tehnică computerizată de transmitere a
mesajelor, într-o abordare simplă, este similar transferului telegrafic, cu particularităţile
determinate de sistemul computerizat integrat care îl defineşte şi securitatea absolută a
transmiterii informaţiilor.
SWIFT, utilizat adesea în practică ca un termen în sine, reprezintă abrevierea pentru SOCIETY
FOR WORLDWEDE INTERBANK FINANCIAL TELBCOMUNICATIONS (Societatea
pentru Telecomunicaţii Financiare Interbancare Mondiale), societate constituită în 1973, prin
asocierea a 239 de bănci din diferite ţări, cu sediul la Bruxelees şi care a devenit operaţională
începând cu 1977.
Reţeaua cuprinde 4 centre de comutare dintre care 2 la Amsterdam şi câte unul la Bruxelees şi
Culpeper (localitate în SUA, statul Virginia) la care sunt conectate grupuri de ţări. Ordinatoarele
de la centrul de comutare comunică între ele transmiterea mesajelor numai prin intermediul lor.
Astfel 2 bănci nu pot comunica direct.

2.2 Tipurile de plăţi internaţionale şi mecanismul derulării lor: acreditivul documentar;

incassoul documentar; ordinul de plată; garanţiile bancare.

Pentru activitatea financiar-monetară internatională, cunoaşterea modalităţilor de plată presupune

urmărirea, cu precădere, a implicaţiilor monetare, a riscurilor economice şi valutare pe care le
presupun operaţiile derulate şi a responsabilităţilor băncii în derularea documentelor şi a
semnelor băneşti.

I. Acreditivul documentar (sau creditul documentar)

Ca modalitate internaţională de plată, acreditivul documentar prezintă garanţii de plată maxime
pentru vânzător. De aceea, acreditivul documentar este cea mai utilizată modalitate în comerţul
exterior actual (cca 80-90% din plăţile la termen).

12
Modul concret de derulare a operaţiunilor de plată prin acreditiv documentar are în vedere patru
etape pe care trebuie să le parcurgă relaţia de plată:
ETAPA I - contract. In această etapă sunt angajaţi numai partenerii relaţiei economice externe:
exportatorul şi importatorul. Ei vor recurge la încheierea Contractului de export / import,
contract care va trebui să prevadă în mod expres ca modalitate de plată acreditivul documentar
(momentul to).
ETAPA II - deschidere de acreditiv. Conform prevederilor din contract, importatorul dă ordin
băncii sale sa deschidă un cont de acreditiv la banca exportatorului şi la dispoziţia acestuia.
Suma necesara se virează din disponibilităţile importatorului sau se procura pe baza unui credit
în valută de la banca respectiva sau de la o banca terţă.
Suma în cauză, sub forma semnelor băneşti, va ajunge, prin sistemul informatic şi de
comunicare internaţional, la banca exportatorului (sau la altă bancă, stabilită ca domiciliu pentru
contul de acreditiv).
Concomitent, se trimit şi informaţiile care stabilesc condiţiile de acces la contul respectiv
(termen de valabilitate, documente de expediţie, de transport, de calitate şi origine, de asigurare
etc., alte condiţii).
La primirea sumei şi a condiţiilor de acces, banca domiciliară a acreditivului îl va aviza pe
exportator, comunicându-i toate informaţiile specifice contului şi accesului la acreditiv
(momentul t1).

13
Etapele derulării acreditivului documentar.

ET
APA III - expedierea şi plata mărfurilor. Imediat ce a fost primită înştiinţarea privind deschiderea
contului de acreditiv şi condiţiile de acces la acest cont, exportatorul procedează la expedierea
efectivă a mărfurilor ce fac obiectul contractului de comerţ exterior (momentul t2).
Documentele care atestă expediţia (factura, conosament, certificat de origine, certificat de
calitate, poliţa de asigurare, lista de greutăţi, lista de colisaj etc.) sunt prezentate băncii
depozitare a acreditivului. După
verificarea lor, banca respectiva le expediază băncii emitente a acreditivului (banca
importatorului), pentru a permite cumpărătorului să intre în posesia bunurilor şi procedează la
plata exportului din sumele cuprinse în contul de acreditiv (momentul t3).
Mărfurile aflate in circuit internaţional vor ajunge la cumpărător în momentul t4. Pe baza
documentelor pe care le deţine, importatorul va intra in posesia bunurilor care au făcut obiectul
contractului de comerţ exterior.
ETAPA IV este etapa de evaluare a riscurilor pe care modalitatea de plată respectivă le
determină pentru participanţii la schimbul economic internaţional. Aceste riscuri sunt de natură
economică şi valutară.
Riscul economic:
pentru exportator: de neplată (din t2 pana in t3);
pentru importator: risc de neprimire a mărfurilor comandate, lipsuri, diferenţe de preţ etc. (din to
până în t4).
Riscul valutar:
pentru exportator: risc prin scăderea cursului la moneda de plată (din to până în t3);
pentru importator: riscul de creştere a cursului la moneda de plată (din to până în t1, dacă
deschide acreditivul din disponibilităţi proprii sau cumpărate de pe piaţa valutară, sau până la
data rambursării creditului în valuta, daca la deschiderea acreditivului a folosit un credit bancar).
! Pentru economistul care lucrează în unităţile economice şi bancare angajate în relaţiile
internaţionale de plăţi, utilizarea acreditivului documentar presupune o disciplină fermă pe tot
parcursul celor patru etape.

14
În practica decontărilor internaţionale se utilizează o mare diversitate de acreditive pentru a
asigura adaptarea la realităţile în continuă schimbare. Ele se pot clasifica după diferite criterii,
cum ar fi:
I. După locul de plată ( domiciliere)
a) acreditive domiciliate în ţara Furnizorului;
b) acreditive domiciliate în ţara cumpărătorului;
c) acreditive domiciliate într-o terţă ţară.
Prin "domiciliere" se înţelege locul, adică ţara, oraşul şi, în ultimă instanţă, banca la ghişeele
căreia trebuie să aibă loc plata definitivă a contravalorii documentelor prezentate în baza unui
acreditiv.
II. Din punct de vedere operaţional acreditivele sunt:
revocabile;
irevocabile.
Acreditivul revocabil poate fi modificat sau anulat în orice moment indiferent de termenul de
valabilitate al acestuia, dar până la prezentarea documentelor de export la banca desemnată ca
executor ai acreditivului.
Acreditivul irevocabil este singura formă de acreditiv care prin natura angajamentului pe care îl
conţine şi baza sa juridică, constituie o garanţie că plata se va efectua contra documente
întocmite în strictă concordanţă cu clauzele şi condiţiile prevăzute în acreditiv.
Acreditivul irevocabil nu poate fi modificat sau anulat în timpul valabilităţii lui, decât cu acordul
părţilor contractante.
Din punct de vedere al certitudinii de plată acreditivele sunt:
confirmate;
neconfirmate.
Confirmarea unui acreditiv irevocabil are loc în cazul în care beneficiarul acestuia (exportatorul)
sau banca sa nu au suficientă încredere în banca emitentă (cea care a deschis acreditivul). În
acest caz acreditivul conţine angajamentul ferm a doua bănci, banca confirmătoare devenind
solidară la plată cu banca importatorului.
Acreditivul confirmat presupune blocarea unor resurse financiare, nu numai în relaţia dintre
banca emitentă şi clientul său, ci şi între banca confirmătore şi banca externă prin care se
efectuează decontarea.
Acreditivul neconfirmat este un acreditiv irevocabil care se derulează între cele două bănci, fără
să intervină un alt angajament de plată peste cel garantat de acreditiv.
III. După modul de realizare se disting:
• acreditive realizabile prin plată;
• acreditive realizabile prin acceptare;
• acreditive realizabile prin negociere.
La realizarea acreditivului prin plată, plata sumei de bani ordonată se face imediat după
prezentarea documentelor stipulate de acreditiv, deci la vedere. Plata se poate face şi la o
anumită dată de la vedere, determinată, în conformitate cu stipulaţiile acreditivului.
Realizarea acreditivului prin acceptare se utilizează în situaţia când plata se face în condiţii de
credit garantat cu cambii trase asupra băncii emitente, asupra ordonatorului sau asupra unui terţ
agreat de beneficiar, în loc de bani, exportatorul (beneficiarul) va primi la prezentarea
documentelor cambia acceptată de banca plătitoare. La scadenţă o va prezenta spre încasare la
banca respectivă.
Realizarea acreditivului prin negociere se efectuează, ca şi în cazul precedent, când plata se
efectuează în condiţii de credit, cu deosebire că beneficiarul doreşte să primească banii imediat şi
în consecinţă acceptă negocierea, (vânzarea) cambiei trase asupra ordonatorului sau băncii
emitente, sau unui terţ agreat de el. În consecinţă, banca plătitoare reţine cambia, deducând
spezele, comisionul şi dobânzile ce i se cuvin (pe bază de negociere) şi-l plăteşte pe beneficiar
imediat. La rândul ei, banca poate să atragă la negociere o altă bancă interesată, care va cumpăra
cambia şi o va prezenta la scadenţă la încasare.

15
IV. După diferite clauze pe care le conţin cu privire la modul de livrare a mărfurilor, acreditivele
pot fi:
* transferabile,
* de tip "revolving",
* cu clauză roşie,
* de compensaţie,
* back to back
* acreditive "stand by"
a) Acreditivul transferabil. Înserarea acestei clauze în textul acreditivului documentar dă dreptul
beneficiarului acreditivului să solicite băncii transferatoare să facă acreditivul utilizabil (plătibil)
în totalitate sau parţial pentru unul sau mai mulţi beneficiari secunzi. Un astfel de acreditiv este
utilizat în operaţiunile de intermediere, beneficiarul acreditivului este un intermediar, iar
beneficiarul secund este exportatorul real.
b) Acreditivul "revolving"/ reînnobil. Se caracterizează prin faptul că valoarea acreditivului se
reîntregeşte automat, pe măsura efectuării plăţilor până la un anumit plafon, în funcţie de fiecare
livrare. Este utilizat în funcţie de valori mari, cu livrări eşalonate în timp. Valoarea acreditivului
este la nivelul unei livrări şi, în consecinţă, comisioanele, taxele bancare sunt mai reduse.
c) Acreditivul cu clauză roşie ("red clause"). Prin înserarea acestei clauze în textul acreditivului
documentar, banca plătitoare este autorizată să facă o plată în favoarea beneficiarului, înainte ca
acesta să prezinte documentele privitoare la expedierea mărfii. Plata poate fi sub forma unui
avans sau poate fi egală cu valoarea acreditivului. Suma astfel obţinută permite exportatorului să
procure marfa sau unele componente. La termenul de expediţie precizat în acreditiv beneficiarul
acreditivului livrează marfa şi prezintă documentele la bancă, încasând diferenţa.
d) Acreditive documentare de compensaţie sau reciproce se caracterizează prin înscrierea în
textul acreditivului a unei clauze care nu permite utilizarea acreditivului documentar de export
decât în corelaţie cu un acreditiv documentar de import. Prin combinarea a două acreditive cu
astfel de clauze, partenerii care dezvoltă operaţiuni prin contrapartidă, compensaţie, se asigură că
dacă unul dintre ei nu va livra marfa în compensaţie, va fi plătit de banca emitentă, respectiv va
primi echivalentul mărfurilor nelivrate în compensaţie.
e) Acreditivul "back to back". Deşi denumirea este unică, în esenţă este vorba despre două
acreditive: unul de import, deschis din ordinul importatorului în favoarea exportatorului, şi altul
de export, deschis din ordinul exportatorului în favoarea unui furnizor, de la care exportatorul
trebuie să cumpere marfa, exportatorul devenind astfel importator, iar primul acreditiv sursa de
plată pentru al doilea.
f) Acreditivul documentar "stand by". Scopul acestui acreditiv este similar celui al garanţiei de
plată, el serveşte la asigurarea plăţii în caz de neîndeplinire a condiţiilor din contract. Acreditivul
„stand by” este supus Regulilor şi Uzanţelor Uniforme privind acreditivele documentare. Aceste
acreditive pot fi folosite pentru a garanta, de exemplu, rambursarea unor credite, realizarea unor
contracte, livrarea unor mărfuri în condiţiile contractului etc. Acest tip de acreditiv, care prezintă
caracteristicile unei garanţii, este utilizat mai ales în Statele Unite, unde legea nu autorizează
băncile sa emită garanţii în sensul european al cuvântului.
II. Incasso-ul documentar

Spre deosebire de modalitatea precedentă, organizarea plăţii prin incasso-ul documentar

presupune un risc important pentru exportator, acesta expediind bunurile contractate fără o
garanţie concretă şi anticipată expedierii respective. Între partenerii relaţiei economice externe
trebuie să existe relaţii de încredere, verificate prin legăturile economice anterioare.

16
Practicarea acestei modalităţi este justificată de execuţia sa relativ simplă, ieftină şi rapidă.
Pentru importator, modalitatea de plată în cauză este mult mai avantajoasă, el nemaisuportând
costul deschiderii anticipate a acreditivului; de aceea, economistul care îl reprezintă pe
importator va depune toate eforturile pentru introducerea în contractul de comerţ exterior a
modalităţii de plată sub forma de incasso documentar.
Derularea plăţilor internaţionale prin incasso-ul documentar se realizează cu participarea
aceloraşi persoane juridice ca şi in cazul acreditivului:
emitentul ordinului de încasare sau remitentul documentelor;
banca remitentă (banca exportatorului);
banca importatorului (care realizează plata la prezentarea documentelor);
trasul (importatorul).
In mod concret, operaţiunile declanşate de incasso-ul documentar sunt grupate tot pe patru etape:
ETAPA I - contract. In această etapă sunt angajaţi exportatorul şi importatorul. Ei vor recurge la
încheierea Contractului de export / import, contract care va trebui să prevadă în mod expres ca
modalitate de plată incasso-ul documentar (momentul to).
ETAPA II – expedierea mărfurilor. Exportatorul procedează, conform contractului, la
expedierea bunurilor destinate importatorului. Concomitent, întocmeşte documentele care atestă
expediţia şi fundamentează relaţia de plată internaţională. Aceste documente se depun la banca
comerciala care îl serveşte pe exportator. (momentul t1).
Banca remitentă expediază documentele primite spre banca importatorului, declanşând ordinul
de încasare contra documente. Banca cumpărătorului îl anunţă pe acesta de sosirea documentelor
şi i le înmânează contra avizului de plata (momentul t2 ).
ETAPA III – plata. Pe baza avizului de plata primit de la tras (importator), banca sa va
transfera semnele băneşti cerute de stingerea datoriei internaţionale prin intermediul sistemelor
informatice şi de comunicare care leagă cele două bănci (momentul t3).
ETAPA IV - evaluarea riscurilor. Pe parcursul derulării modalităţii de plată, dar mai cu seamă la
sosirea bunurilor contractate şi deja plătite (momentul t4), au loc analizarea riscurilor economice
şi valutare pe care le poate determina modalitatea de plată respectivă şi stabilirea măsurilor de
contracarare.
In cazul incasso-ului documentar se înregistrează riscuri similare cu cele de la acreditiv, dar mai
ample şi altfel repartizate pe cei doi parteneri:
Riscuri economice:
pentru exportator: risc prin neplată (intre momentele t1 i t3);
pentru importator, risc prin posibilitatea de neprimire a mărfurilor, calitate redusă, preţuri diferite
etc. (între momentele t2 şi t4);
Riscuri valutare:
pentru exportator, prin scăderea cursului valutar la moneda de plată (între momentele to şi t3);
pentru importator, prin creşterea cursului valutar la moneda de plată (între momentele to şi t2).

17
Derularea operaţiunii prin incaso documentar.

Şi în cazul acestei modalităţi de plată internaţionale, economistul, indiferent unde lucrează în

privinţa celor patru persoane juridice angajate, va trebui sa manifeste un profesionalism superior,
promptitudine şi exigenţă la verificarea documentelor economice, financiare şi de plată.
Pentru cei care lucrează la exportator şi importator, va trebui ca aceştia să procedeze la luarea
unor măsuri asiguratorii suplimentare, atât împotriva riscului economic, cat şi împotriva riscului
valutar, inclusiv practicarea operaţiunilor de vânzare/cumpărare de valută de pe piaţa valutară. In
cazul în care legăturile între partenerii unei relaţii economice internaţionale se deteriorează sau
zona din care fac parte devine nesigura, se poate renunţa la incasso-ul documentar în favoarea
altor modalităţi de plată (scrisoarea de credit sau acreditiv).

III. Ordinul de plată

Pentru realizarea plaţilor provenite din relaţii necomerciale (în special din repartiţiile financiare
şi de credit, transferuri) sau din relaţii comerciale, dar nelegate imediat de livrarea de mărfuri
(avansuri, penalizări etc.), se utilizează ca modalitate de plata ordinul de plată.

Ordinul de plată poate fi, din punct de vedere al obligativităţii executării lui, revocabil (poate fi
anulat înainte de a fi încasat de beneficiar), fiind în acelaşi timp:
simplu sau
documentar.
Din punct de vedere fizic, ordinul de plata este:
sub formă de document sau
telegrafic (informatic).
Aşa cum rezultă din definiţie şi din practica utilizării sale ordinul de plată se caracterizează prin:
18
relaţia de plată este declanşată ca urmare a unei înţelegeri, obligaţii asumate sau datorii
preexistente, ce urmează a se stinge o dată cu onorarea ordinului de plată;
operaţiunea este pornită la iniţiativa plătitorului (ordonatorului). El este cel care stabileşte
regulile după care operaţiunea urmează să se deruleze. Din acest motiv, în materie de ordin de
plată diversitatea tehnică, este destul de largă;
revocabilitatea este o trăsătură fundamentală a ordinului do plată. Aceasta constă, în faptul că
ordonatorul îşi poate retrage sau modifica instrucţiunile de plată date băncii, cu condiţia ca
ordinul său iniţial să nu fi fost executat prin plata în favoarea beneficiarului. Revocarea ordinului
de plată nu atrage după sine nici un fel de consecinţe, drepturi sau obligaţii pentru părţile
implicate,
provizionul (depozitul) bancar este absolut obligatoriu în cazul ordinului de plată. Acesta
presupune obligaţia ordonatorului ca odată cu emiterea ordinului de plată să creeze băncii şi
sursa de fonduri necesare, fie prin blocarea sumei respective din contul său bancar, fie prin
depunerea ei în vederea executării plăţii sau prin credit bancar acordat de bancă în acest scop în
contul ordonatorului. Pe filieră bancară, nu este obligatoriu transferul anticipat al fondurilor,
momentul acestui transfer depinzând de înţelegerea dintre cele două bănci ce intervin în
operaţiune.

IV. Utilizarea garanţilor bancare în calitate de modalitate de plată.

Riscurile economice tot mai accentuate care apar în derularea legaturilor economice
internaţionale, completate cu riscurile politice, militare, sociale etc. impun, pentru participanţii la
relaţiile de plăţi internaţionale, solicitarea unor garanţii suplimentare din partea sistemului
bancar.
Aceste garanţii au menirea de a permite realizarea mesajului valoric internaţional prin bani,
atunci când cumpărătorul de bunuri este pus în situaţia de a nu putea plăti. Fiind partener în
realizarea plaţilor internaţionale, băncile pot deveni plătitor efectiv prin acordarea de garanţii
bancare uneia dintre părţi.

In postura de debitor se poate sa apară fie exportatorul, fie importatorul.

Astfel, pentru garantarea ofertei, a bunei execuţii şi a restituirii avansurilor (garanţii cerute de
cumpărător), banca poate acorda o garanţie bancară (la anumite niveluri valorice, de la 1-5%
până la valoarea avansului încasat) exportatorului. În cazul în care apar abateri nefavorabile, iar
exportatorul este pus în situaţia de a nu putea plăti, plata o face banca care a acordat garanţia
bancară.
Cele mai multe garanţii bancare sunt cerute de importator, la solicitarea exportatorului sau a
băncii sale. Riscul de neefectuare a plăţii de către cumpărător este mult mai mare şi mai frecvent
în relaţiile internaţionale.
Pentru garanţiile acordate, banca percepe comisioane şi solicită un comportament cât mai corect
din partea clientului care cere garanţia respectivă. Pentru a nu-şi imobiliza disponibilităţile în
valută, băncile acordă, de regulă, garanţii parţiale (la o parte din valoarea contractului) şi pentru
o perioada limitată, stipulată expres sub forma unui termen limita de valabilitate.
Toate aceste modalităţi de sprijinire a vehiculării semnelor băneşti pe trasee internaţionale au
menirea de a apăra mesajul valoric de distorsiuni date de riscurile economice, valutare, politice,
militare etc. Ele trebuie să intre în bagajul de cunoştinţe profesionale al economistului care
realizează la agenţii economici şi la bănci desfăşurarea legăturilor economice şi financiar-
monetare internaţionale.

19
Plăţile prin compensaţie şi clearing.
Expansiunea comerţului internaţional contemporan, ca urmare a dezvoltării impetuoase a
producţiei mondiale, precum şi atragerea în circuitul economic mondial a unor ţări cu niveluri de
dezvoltare economico-socială foarte diferite au determinat orientări noi în modalităţile şi
mecanismele clasice de desfăşurare a relaţiilor economice, comerciale, financiare, valutare şi de
credit. Internaţionale. Între aceste noi orientări se înscrie şi desfăşurarea unei părţi importante a
volumului comerţului internaţional 20-25%, pe baza unor aranjamente implicând schimbul
mărfii contra marfa, fără intervenţia mijloacelor de plată internaţionale.
Compensaţia este denumirea actuală a unei modalităţi foarte vechi de efectuare a comerţului,
trocul, schimbul în natură. În acest cadru, o marfă exportată plăteşte o marfă importată cu aceiaşi
valoare.
Compensaţiile se folosesc în prezent mai ales în acele fluxuri ale comerţului internaţional la care
sunt angrenate ţări care dispun de fonduri valutare modeste şi, din această cauză, adoptă o
politică de restricţii valutare, în cadrul căreia mijloacele de plată străine se obţin dificil, sau nu se
obţin deloc. În aceste condiţii importatorii deşi solvabili nu-şi pot onora obligaţiile externe,
datorită dificultăţilor de a cumpăra şi a transfera valuta în ţara exportatorului. Prin compensaţie
cumpărătorul se achită de obligaţia sa externă, furnizând partenerului său produse indigene sau
prestându-i diferite servicii, echivalente ca valoare economică. După sfera lor de cuprindere
compensaţiile pot fi:
Compensaţiile particulare, care cuprind parteneri din 2 sau mai multe ţări şi privesc numai
schimbul de mărfuri, care se împart în:
Compensaţiile progresive bilaterale lărgite sunt acelea realizate cu participarea a două sau mai
multe firme din partea a 2 ţări, unele fiind importatoare, altele exportatoare. Mărfurile circulă şi
de data aceasta între ţări, iar decontările se fac în interiorul fiecărei ţări în monedă naţională,
exportatorii fiind plătiţi de către importatori, evitându-se şi în acest caz circulaţia valutelor.
Compensaţiile progresive multiple presupun participarea la această operaţie a mai multor firme
din mai multe ţări. Livrarea mărfurilor între ţări se realizează sub forma unui circuit închis.
Aceeaşi formă o capătă şi stingerea obligaţiilor, numai fiind necesară, în nici un caz. circulaţia
valutelor.
ACORDUL DE CLEARING ŞI ACORDUL DE BARTER CLEARING poate fi definit ca o
compensare a ansamblului de creanţe provenite din livrările de mărfuri şi servicii reciproce
dintre două sau mai multe ţări, fără să aibă loc transferul efectiv de valută. Sistemul de plăţi prin
clearing presupune absolut obligatoriu un acord încheiat în acest sens între state. Ca atare, el
apare ca un sistem organizat de stat pentru reglementarea plăţilor externe ce rezultă din
activitatea de comerţ exterior şi este stabilit pe cale de drept public, fiind impus tuturor celor
antrenaţi în schimburile economice cu ţara sau ţările cu care s-a încheiat un astfel de acord.
Principiul general al clearingului este, ca al oricărei compensaţii, echivalenţa livrărilor şi
prestaţiilor. Între ţări circulă mărfuri şi se prestează servicii, iar decontarea se realizează în
interiorul fiecărei ţări, în moneda naţională, evitându-se astfel circulaţia devizelor.
Spre deosebire de compensaţia particulară, care se bazează pe contractul de vânzare-cumpărare
internaţională, deci pe relaţiile directe dintre parteneri, clearingul se bazează în toate cazurile pe
un contract interguvernamental pe 3-5 ani. În aceste condiţii decontarea în monedă naţională se
realizează prin intermediul unei instituţii financiare special desemnată de fiecare din ţările care
au semnat acordul privind această modalitate de decontare: exportatorii sînt plătiţi în monedă
naţională din disponibilul creat la instituţia respectivă prin vărsămintele efectuate de importatorii
aceleiaşi ţări pentru plata mărfurilor sau serviciilor primite din ţara în care s-a făcut exportul.
Calculul de compensare se face la sfârşitul perioadei convenite (de regulă la sfârşitul anului
calendaristic), soldul urmând a fi lichidat într-un mod convenit în prealabil.
Schematic, mecanismul reglementării schimburilor internaţionale prin clearing se prezintă:

20
 EXPORTATORI IMPORTATORI

OFICIU DE OFICIU DE
CLEARING CLEARING

IMPORTATORI EXPORTATORI

La încheierea unui acord de clearing, pentru a se putea asigura o bună desfăşurare a schimburilor
şi respectiv, a plăţilor între ţările partenere, trebuie să se urmărească lămurirea tuturor aspectelor
pe care le ridică funcţionarea clearingului şi care interesează ambii parteneri. Principalele aspecte
avute în vedere de cele două ţari partenere sunt:
indicarea băncilor centrale sau a altor instituţii financiare care vor îndeplini funcţia de oficii de
clearing;
stabilirea categoriilor de plăţi ce se fac prin conturile de clearing;
stabilirea numărului de conturi prin care se derulează operaţiile reciproce de decontare;
stabilirea, monedei convenţionale de ţinere a conturilor.
stabilirea nivelului creditului tehnic;
lichidarea soldului final al contului de clearing.
În ceea ce priveşte, oficiile de clearing, sunt desemnate băncile centrale ale ţărilor respective.
Cum nu întotdeauna acestea fac operaţii tehnice bancare., împuternicesc băncile comerciale cu
derularea operaţiunilor. Băncile desemnate sunt autorizate să deschidă la ele conturi de cliring, sa
mijlocească derularea pe canal bancar a tuturor plăţilor, să efectueze controlul şi transmiterea
documentelor, să evidenţieze şi să urmărească operaţiunile de plăţi ce se fac prin soldul acestora.
Stabilirea nivelului creditului tehnic. Creditul tehnic reprezintă plafonul valoric până ia care
poate ajunge soldul debitor sau creditor al unui cont de clearing. Creditul tehnic indică deci
valoarea maximă a mărfurilor şi a serviciilor care pot fi livrate sau primite pe credit (fără
acoperire) în cadrul unui acord de clearing.

Sisteme de decontări internaţionale.

SWIFT
TARGET
WESTERN UNION
MONEY GRAM – au fost studiate detaliat la BAB II.

Transferurile rapide de fonduri au pătruns şi în sfera plăţilor de mică valoare conducând la

apariţia mai multor modalităţi, dintre care cele mai cunoscute sunt EUROGIRO şi WESTERN
UNION/MONEY GRAM.

21
 Procedeul EUROGIRO.
EUROGIRO este o formă de transfer de fonduri pe plan internaţional, între organizaţii poştale,
dar sunt acceptate şi instituţii de credit şi alte organizaţii interesate în astfel de transferuri.
EUROGIRO a fost creat în 1990 pornind de la servicii financiare poştale şi de la tradiţia de lungă
durată dintre unităţile poştale de a lucra după standarde comune cu scopul de a asigura servicii
competitive în domeniul plăţilor transfrontaliere şi a transferurilor de cont. EUROGIRO are o
reţea proprie de plăţi electronice, Euro Giro Network, şi este prezentă în peste 200 de ţări din
Europa, Asia şi America de Nord şi Sud. Astăzi reţeaua este formată pe lângă organizaţiile
poştale şi din bănci comerciale şi instituţii de credit.
Arhitectura. EUROGIRO este format dintr-un modul central cu o reţea internaţională de
transmitere/recepţie a mesajelor şi mai multe module locale cu reţele locale. Componenţa
principală este cea locală care dispune de terminale, o reţea locală, un centru intern de procesare
şi management la distanţă, un centru pentru mesaje transmise prin internet şi echipamente
modem de lansare în reţeaua internaţională EOROGIRO. Modulul local procesează o gamă
variată de produse pentru care există câte o interfaţă pentru fiecare produs. Arhitectura unui
modul local se prezintă în schema de mai jos:

Reţea internet
Centru de testare

Centru intern de Modem Reţeaua EUROGIRO

procesare

Sistem de
Reţea EUROGIRO
productie
Tranzacţiile se realizează electronic iar mesajele sunt codificate şi
autentificate pentru a nu permite unei terţe părţi să
citească sau să schimbe vreo informaţie. Centru de Capacitatea unui modul
local este apreciabilă, de cca. 200.000 management informaţii zilnic. Pentru
creşterea operativităţii, mesajele de acelaşi fel se trimit la destinaţie în
aşa zise “plicuri electronice”, adică un grup de mesaje care poartă un cod
special al sistemului local iar la intrarea în reţeaua EUROGIRO primeşte un alt tip de cod, ceea
ce asigură o securitate destul de bună. Toate tranzacţiile se transmit în euro, dar sistemul dispune
de echipamente care asigură la destinaţie conversia în moneda solicitată.
EUROGIRO asigură mai multe tipuri de produse şi servicii de transferuri de fonduri, după cum
urmează:
- transferul de credit (credit transfer), care durează între 2 şi 4 zile şi care prezintă o varietate de
moduri de transmitere;
- transferul urgent de fonduri (1zi);
- ordine de plată uzuale, cu o durată de 5 zile;
- transferuri de fonduri către conturile bancare ale non membrilor;
- livrare contra numerar cu rambursare (produsele sunt expediate prin poştă şi sunt eliberate
destinatarului numai contra numerar).

Procedeul WESTERN UNION ŞI MONEY GRAM.

Transferurile rapide de fonduri au pătruns şi în domeniul serviciilor pentru populaţie (retail
banking). Pe plan internaţional, transferurile rapide au fost determinate de circulaţia forţei de
muncă din ţările mai puţin dezvoltate către cele avansate, de plecarea la studii a tinerilor şi de
extinderea relaţiilor între familii. Majoritatea acestor fonduri se transferă de către persoanele care

22
lucrează, temporar, în alte ţări. Acestea sunt persoane cu venituri modeste, care nu au conturi în
bancă şi care doresc ca economiile lor să ajungă cât mai repede la familie din ţara de reşedinţă.
Pentru asemenea situaţii există firme specializate care oferă servicii de transfer rapid de fonduri
în tot cursul anului, dintre care cele mai renumite sunt Western Union şi MoneyGram din SUA.
Aceste firme au pus la punct un sistem operaţional care are următoarele caracteristici.
Infrastructura. Procedeul se bazează pe un centru informatic internaţional, Centrul Operaţional,
unde se procesează toate tranzacţiile şi un sistem de calculatoare în reţeaua de agenţi
interconectate cu Centrul Operaţional prin intermediul căruia se pot efectua transferuri între
agenţii indiferent de ţara în care se află, precum şi transferuri între agenţii din aceiaşi ţară.
Agenţii din reţea sunt de regulă bănci şi instituţii financiare, dar pot fi şi oficii poştale, agenţii de
turism, case de schimb valutar şi alte entităţi agreate de compania de transferuri.
Operaţiuni. Sub aspect operaţional, avem de a face cu un serviciu prin care se transferă bani între
două persoane fizice şi se eliberează sumele destinatarilor de către agenţii din reţea. Suma
maximă pentru o tranzacţie este de 10.000 USD dar nu mai mult de 20.000 USD pe zi în cazul în
care aceiaşi persoană face mai multe tranzacţii. Pentru tranzacţiile între 1.000 USD si 10.000
USD trebuie să se obţină autorizarea vocală a Centrului Operaţional de către agentul care
efectuează serviciul. Pentru a se asigura securitatea operaţiunilor, fiecărui agent i se atribuie un
număr de identificare şi un PIN, informaţii care sunt cunoscute numai de personalul autorizat să
efectueze tranzacţii din cadrul agentului respectiv. Eliberarea banilor se face pe baza actului de
identitate al beneficiarului. Dacă acesta nu are act de identitate se poate folosi metoda unei
întrebări test lansate de expeditor la care beneficiarul trebuie să dea răspunsul exact.
Clienţi. Aceştia sunt numai persoane fizice care se află în relaţii personale unii cu alţii sau cu
diverse instituţii (învăţământ, unităţi financiare, diverse companii) faţă de care au anumite
obligaţii băneşti. Sub aspect statistic, clienţii se pot grupa astfel: (a) familii – transferuri între
membrii de familie, în special transferurile efectuate de către cei care lucrează în străinătate; (b)
turişti - care în anumite situaţii pot primi bani din ţara de reşedinţa; (c) studenţi – care pot primi
bani pentru cheltuieli de şcolarizare; (d) reporteri aflaţi în străinătate – care pot primii salarii şi
alte fonduri pentru cheltuieli curente; şi (e) alte categorii mai puţin numeroase.
Avantaje. Avantajele sunt în primul rând pentru clienţi, dar nu trebuie neglijate nici cele pentru
agenţi. Avantajele pentru clienţi constau în: rapiditatea în operare, maximum 10 minute;
siguranţă şi confidenţialitate; comoditate în utilizare, în sensul că nu este necesară deschiderea
unui cont; existenţa unei reţele largi de agenţi; posibilitatea de a ridica banii de la oricare agent şi
nu numai de la cel nominalizat; sumele sunt disponibile imediat ce clientul se prezintă la un
agent; posibilitatea transmiterii în afara de bani şi a unui mesaj scurt. Pentru agenţi, avantajele
constă în comisioane, creşterea numărului de clienţi, realizarea de publicitate internă şi externă
(includerea agentului în baza de date a sistemului şi posibilitatea accesării acestuia de către orice
alt agent).
Fluxul operaţional se bazează pe un centru unic de procesare şi o reţea de agenţi care fac
operaţiuni de primiri de sume de la persoanele emitente, transferuri de fonduri şi eliberări de
numerar persoanelor destinatare. Toate operaţiunile se efectuează direct de unităţile operative ale
băncilor care intră în contact cu Centrul Operaţional din străinătate, deci în mod descentralizat,
ceea ce contribuie la creşterea operativităţii.
Fluxul operaţional, respectiv de primire a sumelor, de transmitere a acestora şi de plată se
prezintă în schema de mai jos:

Centrul de
ordonator procesare
beneficiarr

23

agent agent
La transmitere:
ordonatorul (clientul) se adresează unui agent pentru un transfer de bani în ţara de reşedinţa sau
în altă ţară şi completează un formular tip (ordonator, suma, beneficiar, ţara şi localitatea de
destinaţie) şi plăteşte valoarea nominală a transferului plus comisionul;
agentul încasează suma de la ordonator;
operatorul introduce datele tranzacţiei în sistemul de transmisie;
tranzacţia se prelucrează şi se transmite un număr de referinţă;
ordonatorul primeşte o copie a formularului cu numărul de referinţă;
ordonatorul contactează beneficiarul şi îi comunică numărul de referinţă.
La primire:
beneficiarul se adresează unui agent şi completează un formular tip pentru ridicarea banilor
(numele ordonatorului, datele de identificare a beneficiarului şi numărul de referinţă);
operatorul agentului plătitor accesează sistemul pe bază numărului de referinţă, identifică
operaţiunea şi compară datele de pe formular cu cele de pe calculator şi dacă nu sunt deosebiri
procesează operaţiunea aşteptând codul de plată;
operatorul primeşte codul de autorizare a plăţii de la Centrul Operaţional;
clientul primeşte banii şi o copie de pe formular cu menţiunea efectuării plaţii şi numărul de
referinţă;
operatorul comunică Centrului Operaţional efectuarea plaţii şi operaţiunea se închide .
Western Union a fost înfiinţată în 1851 şi este una din cele mai vechi şi renumite companii
americane. În 1870 compania a creat prima modalitate de transfer rapid a fondurilor pe distanţe
mari, a introdus primul telegraf la New York şi a utilizat pentru prima data telexul în anii ’50. În
prezent, Western Union este o companie subsidiară a First Data Corporation din SUA. Western
Union a creat în 1990 o filială pentru servicii financiare Western Union Financial Services care
are un departament Western Union Money Transfer pentru transferuri rapide de bani in orice
tara. Western Union avea la sfârşitul anului 2001 o reţea de 361 de agenţi în 189 de ţări cu peste
110.000 de locaţii active (tranzacţii).Western Union mai are şi unele produse ca Will Call, Quik
Collect, Quick Pay, Quick Cash care sunt variante de plăţi rapide specifice unor produse.
MoneyGram International Ltd. MoneyGram este o companie formată din MoneyGram Payment
Systems Inc. şi Thomas Cook Group Ltd., ambele firme de referinţă din SUA, specializate în
transferuri rapide de fonduri şi diverse servicii financiare. Structura acţionariatului s-a schimbat
continuu, în anii ’80-90 aparţinea grupului American Express iar în prezent prin cotarea la bursa
din New-York acţionariatul s-a diversificat. Reţeaua MoneyGram cuprinde peste 25.000 de
locaţii active din peste 120 de ţări.
Transferurile MoneyGram se fac numai în USD, astfel ca orice valută se schimbă în USD dar la
un curs folosit de firmă, de regulă cel pentru cecurile de călătorie din ziua respectivă. Pentru
transfer se plăteşte o taxă de către clientul care trimite banii şi care se împarte între agentul
expeditor, agentul destinatar şi MoneyGram. Ca urmare, la eliberarea numerarului în valuta nu se
mai percepe comision.

3. RISCURI SI GARANTII IN SCHIMBURILE INTERNATIONALE

3.1. Riscurile în schimburile internaţionale

Schimburile internaţionale se află sub incidenţa a numeroşi factori imprevizibili, expresie a
caracterului complex al acestora, a evoluţiei lor contradictorii ce au loc pe piaţa mondială. Prin
urmare, în derularea relaţiilor comerciale şi de cooperare economică internaţională, procesul
decizional are în vedere condiţiile de risc şi de incertitudine. În acest context, factorii de risc au o
deosebită importanţă atât pentru importator, cât şi pentru exportator.

24
În accepţiune largă, prin risc se înţelege posibilitatea apariţiei unei pierderi în cadrul unei
tranzacţii economice internaţionale (import, export, cooperare) sau obţinerii unui profit mai
redus decât cel scontat ca rezultat al producerii unor evenimente, fenomene imprevizibile.
Cauzele care generează riscurile sunt numeroase şi pot fi de natură comercială sau necomercială.
În domeniul comercial, riscul reprezintă un eveniment viitor posibil a cărui producere poate
provoca pierderi materiale. Riscul, ca o categorie socială, economică, politică sau naturală, se
caracterizează prin multiple trăsături, între care menţionăm: este un eveniment incert, dar posibil,
originea aflându-se în incertitudine; este un eveniment păgubitor, efectele lui odată produse nu
mai pot fi înlăturate; apare în procesul activităţii umane, sociale, economice, politice şi în
raporturile dintre om şi natură.
Sunt socotite riscuri comerciale: insolvabilitatea cumpărătorului, neplata la termen a
contravalorii mărfii sau serviciului, neacceptarea de către cumpărător a mărfurilor etc.
În grupa riscurilor necomerciale sunt incluse cele determinate de starea de război, exproprierea
sau intervenţia guvernamentală care împiedică plata, schimbarea regimului politic, adoptarea de
restricţii privind transferurile valutare; anularea licenţelor de export, import, calamităţi naturale.
Principalele riscuri ce pot apărea pe parcursul derulării unui contract comercial sunt prezentate în
tabelul următor3:

Principalele riscuri ce pot apărea pe parcursul derulării unui contract comercial

Riscuri Forma de manifestare
pentru exportator
A Cauzate de parteneri
a1 Riscuri privind Importatorul anulează
producerea mărfi sau unilateral comanda; în mod
efectuarea serviciului nejustificat refuză să preia
marfa
a2 Riscul de neplată Cumpărătorul nu plăteşte
marfa
B Determinate de situaţia economică şi/sau politica a ţărilor din care provin contractanţii
b1 Riscul politic Evenimente politice îl
împiedică pe importator să
respecte condiţiile
contractuale: război, revoluţie,
embargo, interdicţia de import
etc.
b2 Riscul de transfer Statul sau instituţii de drept
public refuză să efectueze plăţi transfer nu pot fi efectuate
în moneda convenită în
contract
b3 Riscuri valutare Devalorizarea monedei de
contract
pentru importator
Exportatorul nu poate
efectua comanda din raţiuni
tehnice sau financiare; nu
execută contractul sau îl
execută defectuos –
cantitativ, calitativ, termen
Exportatorul nu restituie
avansul
Evenimente politice îl
împiedică pe exportator să
realizeze contractul: război,
revoluţie, embargo de
export etc.
Plăţi fără garanţie de
şi marfa nu poate fi achitată
Revalorizarea monedei de
contract

Întrucât plata prin incasso nu presupune nici o obligaţie sau garanţie a plăţii în afara
obligaţiei asumate de cumpărător prin contractul comercial, rezultă că incasso-ul este o sursă de
riscuri deloc neglijabile pentru vânzător. Întreaga gamă de riscuri provine în principal din faptul
3
Negruş, Mariana, Plăţi şi garanţii internaţionale, Editura All, Bucuresti, 1998, p.280

25
că, în tranzacţia comercială, condiţia iniţierii demersurilor pentru obţinerea plăţii este existenţa
documentelor de expediţie, care presupun expedierea mărfii. Cu alte cuvinte, exportatorul îşi
executã obligaţia contractuală (livrarea mărfii), urmărind ca numai după acest moment să
întreprindă cele necesare pentru obţinerea plăţii.
Singura protecţie a exportatorului este, în acest moment, faptul că importatorul nu poate ridica
marfa, deci nu poate intra în posesia titlului de proprietate asupra mărfurilor decât în momentul
plăţii, când obţine documentele. Astfel, riscul exportatorului de a pierde marfa fără a obţine plata
este eliminat. Riscul exportatorului depinde, în mare măsură, de modalitatea de plată: documente
contra plată sau documente contra acceptare.
În cazul tranzacţiilor documente contra plată (D/P), importatorul nu poate obţine
documentele de titlu (şi nici mărfurile) decât după plata cambiei la vedere sau, în cazul când nu
este anexată o cambie, după plata sumei menţionate în factură sau în ordinul de încasare.
Riscul ce apare în plus în cazul tranzacţiilor documente contra acceptare (D/P) este acela
că mărfurile sunt eliberate la acceptarea cambiei, fără nici o garanţie că suma va fi achitată la
scadenţă. Odată cambia acceptată, exportatorul nu se află într-o situaţie mai bună decât în cazul
tranzacţiei pe bază de cont deschis, cu excepţia faptului că poate da în judecată importatorul pe
baza cambiei dezonorate.
Totuşi, dacă exportatorul, importatorul şi banca sa convin astfel în prealabil, ordinul de
încasare poate stipula „eliberează documentele contra acceptare pentru aval” (release documents
against acceptance for aval). Aceasta înseamnă că, după acceptarea cambiei de către importator,
plata va fi garantată de banca importatorului.
Această din urmă situaţie prezintă avantaje pentru exportator, întrucât dacă banca
exportatorului este sigură, riscul de neplată este eliminat, iar în al doilea rând, transferul
fondurilor se va face mult mai repede decât în mod obişnuit, fiind eliminate întârzierile.
Riscurile ce pot apare între momentul expedierii mărfii şi cel al încasării contravalorii ei
sunt, în ordinea frecvenţei lor în practica curentă, următoarele :
Riscul întârzierii la plată, care recurge din faptul că circuitul documentelor este imprecis ca
durată, dând astfel posibilitatea importatorului de a întârzia el însuşi să se prezinte pentru
preluarea documentelor contra plată. Acest risc este semnificativ amplificat atunci când modul
de executare a contractului (în special calitatea mărfii), conjunctura pieţei (evoluţia preţurilor, a
cursurilor valutare, etc.) sau situaţia financiară a importatorului prezintă variaţii considerabile
care pot determina importatorul la o amânare deliberată a momentului plăţii, în aşteptarea fie a
unor rabaturi de preţ, a momentelor de conjunctură mai favorabile sau a propriei redresări
financiare.
Riscul de neplată din partea importatorului. Neplata poate surveni ca urmare a unor fenomene
sau evenimente care îl pot pune pe importator în dezavantaj, şi anume calitatea discutabilă a
mărfii, conjunctura slabă a mărfii pe piaţă, evoluţia situaţiei valutare în sensul în care afecteazã
negativ competitivitatea importului, apariţia unor oferte mai avantajoase de marfă similară,
situaţia financiară precară a cumpărătorului. Dacă importatorul refuză să plătească, mărfurile
rămân în portul străin, în pericol de a fi deteriorate sau furate şi implicând taxe percepute de
autorităţile portuare pentru mărfurile neridicate.
Pentru evitarea acestor probleme, în ordinul de încasare poate fi inclusă clauza “depozitează şi
asigură ”. În acest caz, exportatorul are certitudinea cã mărfurile sunt în siguranţă până la găsirea
unui alt cumpărător. Dacă exportatorul are un agent de încredere în ţara respectivă, el poate sã-i
confere acestuia, prin ordinul de încasare, dreptul de a prelua mărfurile şi de a le vinde din partea
sa, clauza numindu-se “case of need”. Dacă importatorul a refuzat plata şi mărfurile nu pot fi
revândute unui alt cumpărător din aceeaşi ţară, vor trebui returnate în ţara exportatorului sau
expediate unui cumpărător dintr-o ţară terţă.
Fiecare din aceste posibilităţi este scumpă şi uneori mărfurile sunt abandonate ca “pierderi”.
Însă, şi în aceste condiţii, comisioanele bancare trebuiesc plătite. Neplata aduce după sine
discutarea litigiului în instanţa comercială sau civilă, recuperarea integrală a contravalorii mărfii
fiind teoretic asigurată, dar practic extrem de dificilă datorită complexităţii motivelor posibile de

26
neplată invocate şi procedurilor juridice corespunzătoare foarte anevoioase. Chiar în cazul unei
asemenea soluţii, întârzierea recuperării contravalorii mărfii este extrem de păgubitoare pentru
exportator.
Riscul diminuării încasării apare ca o consecinţă directă a primelor două categorii de riscuri
semnalate (întârziere sau neplată), putându-se concretiza în trei forme, şi anume :
scăderea valorii şi implicit a preţului mărfii, fie ca urmare a deprecierii acesteia în perioada de
întârziere, fie ca urmare a acceptării de către exportator a diminuării preţului în vederea lichidării
tranzacţiilor cât mai repede şi cu pierderi minime.
efectuarea unor cheltuieli suplimentare în sarcina exportatorului pentru manipularea, depozitarea
şi protecţia mărfii, staţionarea mărfii pe mijlocul de transport sau în antrepozitele cărăuşilor până
la preluarea ei, redirijarea mărfii către o altă destinaţie, etc.
plata de către exportator a unor dobânzi neluate în calculul de eficienţă a exportului în cazul în
care operaţiunea comercialã este finanţată de un terţ (de regulă banca ), până în momentul
încasării. În cele două situaţii din urmă are loc indirect o diminuare a încasărilor exportatorului.
Riscul pierderii mărfii, care poate surveni în două situaţii :
în cazul în care marfa este expediată direct pe adresa unui cumpărător de rea credinţă care şi-o
însuşeşte, o înstrăinează şi refuză plata; desigur, un asemenea caz este destul de rar, teoretic
existând suficiente remedii de natură civilă şi penală împotriva acestei situaţii; totuşi, practic se
consemnează asemenea dispariţii de marfă, care de obicei sunt urmate de dizolvarea firmei
comerciale partenere sau de falimentul acesteia.
în cazul în care perioada de staţionare a mărfii în antrepozite sau pe mijlocul de transport se
prelungeşte peste limita legală impusă de reglementările vamale sau dacă costurile de stocare şi
protecţie depăşesc valoarea mărfurilor, consecinţa fiind confiscarea mărfii de către autorităţi sau
de către creditorii respectivi.
În modalitatea de plată prin incasso pot apărea, de asemenea, riscuri şi pentru importatori, ca de
exemplu :
Mărfurile nu pot fi inspectate până la acceptarea sau plata tratei exportatorului şi mărfurile se pot
dovedi necorespunzătoare sau altele decât cele comandate.
Chiar în cazul în care ambalajul a fost necorespunzător şi mărfurile sunt grav deteriorate, un
importator de renume va onora totuşi acceptarea la termenul de scadenţă, deoarece, în unele ţări,
reputaţia sa în afaceri poate fi complet pierdută dacă nu o face.
O soluţie ar fi revendicarea unei despăgubiri de la societatea de asigurări, dar aceasta nu va
îmbunătăţi situaţia unui importator care încheiase un contract ferm de revânzare a mărfurilor sau
care are o linie de producţie oprită din cauza materiilor prime necorespunzătoare.
Este posibil, de asemenea, ca mărfurile să fie în perfectă stare, dar documentele să nu fie
întocmite în modul convenit între exportator şi importator. Dacă mărfurile erau contractate
pentru revânzare şi importatorul intenţiona să prezinte documentele în cadrul unui acreditiv
deschis în favoarea sa de cumpărătorul următor, s-ar putea să nu o poată face. Această situaţie
apare de regulă atunci când mărfurile sunt expediate direct de la exportator la cumpărătorul final
într-o ţară terţă şi importatorul intermediar trebuie să cumpere mărfurile prin incasso
documentar, deoarece nu poate deschide un acreditiv în favoarea exportatorului.

BIBLIOGRAFIE:

Negruş, Mariana, Plăţi şi garanţii internaţionale, Editura All, Bucuresti, 1998, p.280

27
Paul Bran, Comunicarea prin bani.
Constantin Moisiuc, Relaţii valutar-financiare internaţionale.
Kiriţescu, Costin C. “Moneda. Mică enciclopedie” Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti,
1982, p.239
Mariana Negruş, Plăţi şi garanţii internaţionale, Editura All, Bucureşti, 1998, p.7
Costin Kiriţescu, op.cit.1
Ioan Popa, Tranzacţii internaţionale - politici, tehnici, instrumente, Editura Recif, 1992, p.194
Gheorghe Voinea, Mecanisme şi tehnici valutare şi financiare internaţionale”, Editura Sedcom
Libris, Iaşi, 2001, p.217
Constantin Moisuc, Relaţii valutar- financiare internaţionale, Editura Fundaţiei România de
Mâine, Bucureşti, 1998, p. 271
Mihai, Gheorghe Imireanu, Instrumente şi modalităţi de plată în schimburile internaţionale,
Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1982, p. 195
Crina Pintican, Plăţi externe şi riscurile din tranzacţiile internaţionale, Revista Tribuna
Economică, nr.7/2003, miercuri 12 februarie, p.62;
Banca Naţională a României, Reglementări privind ordinul de plată, Regulamentul nr.
8/19.08.1994, art. 5;
M. Gh.Imireanu, Produse şi servicii bancare în relaţii de plăţi interne şi internaţionale, Editura
Tribuna Economică, Bucureşti, 2002, p. 285;

28