Sisteme geografice la risc

Definire
 Cauzele care determină riscul în sisteme
sunt determinate de complexitatea
sistemelor
 nr. mare de elemente variate
 mare diversitate a relaţiilor
 mare diversitate a stărilor rezultate din
interacţiunile dintre structură şi relaţii
 Analizele se focalizează pe categoriile
antagonice de stare: echilibru-dezechilibru,
staţionar-nonstaţionar, stabilitate-instabili-
tate
Definire
 marea complexitate produce incertitudine
(proprietate sistemică fundamentală)
 Pe măsură ce complexitatea unui sistem
creşte, capacitatea noastră de a prevedea
comportarea sa descreşte
 Sistemul geografic la risc = acela a cărui
stare este periclitată de iminenţa producerii
unor mutaţii energetice de amploare
 Induc un dezechilibru funcţional instalat
prin depăşirea de valori limită (praguri) în
manifestarea uneia sau mai multor
variabile
efecte dificil de anticipat
Definire
 Sensuri ale mutaţiei energetice:
 încărcare/descărcare
 accelerare/întârziere
 blocare/stimulare
conduc la risc atunci când afectează
infrastructuri şi relaţii critice
 redefinire structurală, raţională şi funcţională
 reajustare permanentă a configuraţiei
energetice
Starea de risc ca proprietate
stistemică
 Analiza sistemului teritorial (geosist.)
a) individualitatea structurală şi organică, unitatea,
autoreglarea, adaptabilitatea, finalitatea etc.
b) incertitudinea, instabilitatea, tranzienţa funcţională,
senzitivitatea, vulnerabilitatea etc.

a) aparenţă determinată de îngustimea temporală a

observaţiei stabilitate, durabilitate, trăinicie
b) realitate în condiţiile analizei pe timp îndelungat
trecere, declin, afirmare, schimbare

construcţie distrucţie
Starea de risc ca proprietate
stistemică
 Necesitatea abordării dinamice (funcţionale) la nivel
microteritorial (“locul unde se întâmplă totul”)

sediul schimbărilor multiple, profunde, imprevizibile

starea de risc = una dintre proprietăţile definitorii ale

sistemului

Risc = concept construit social dar suporturile sale

procesuale şi fenomenologice sunt prin excelenţă
obiective (de natură fizică, chimică, fizico-chimică,
geografică, geologică, geofizică, biochimică, bilologică,
socială, tehnologică, geopolitică, etc.)
Riscul ca extensie a nelinearităţii
geosistemului
 Noile teorii cu privire la geosistem (vezi
cursul de sisteme teritoriale)
 Abordarea tradiţională
 sursele generatoare de schimbare
eterogenitatea structurală
marile descărcări energetice necontrolabile
 Abordarea modernă
 perimarea noţiunii clasice de echilibru
 căutarea continuă a echilibrului

strări aproape de echilibru

departe de echilibru
Riscul ca extensie a nelinearităţii
geosistemului
 Evoluţia sistemului teoria haosului
 atractori structural stabili – sunt aproape de
echilibru, atrag sau capturează traiectoriile potenţiale
din dinamica sistemului
ex. depresiunile, ariile de subsidenţă, convergenţele
hidrografice, noduri de comunicaţie, centre de
polarizare economică
 atractorii stranii – implică incertitudine,
comportament haotic
ex. ciclonii, curgerea turbulentă a apei, revoluţia, războiul,
tranziţia economică

 sustecptibilitate la condiţiile iniţiale

există o cauză greu perceptibilă numită hazard
Complexitatea teritorială a
riscurilor şi catastrofelor
Complexitate teritorială
complexitatea sistemului

complexitatea riscurilor

complexitatea catastrofelor

 cunoaşterea complexităţii spaţiale este necesară

pentru prevenirea şi gestiunea complexă
 3 tipuri de complexitate:
 datorată numărului mare de componente
 de comportament
 de interferenţă a diferitelor niveluri de organizare
Localizarea şi repartiţia riscurilor şi
catastrofelor
 localizarea riscului la contactul dintre cea a
hazardului şi cea a vulnerabilităţii
 localizarea unei catastrofe absolută
relativă
în raport de diverse
elemente ale sistemului
 tipuri de repartiţie a catastrofelor:
 regulată
 întâmplătoare
 regrupată
 acest tip se poate aplica şi liniilor şi suprafeţelor
Forma şi dimensiunea riscurilor şi
catastrofelor
 Forme gradiente
lineare sau în reţea
 formele gradiente se dezvoltă în suprafaţă
pornind de la un punct propagându-se
(impactul se reduce odată cu distanţa)
 formele lineare împrumută reţele pe care le
modelează, le transformă radical
 Forme liberă
determinată
Forma şi dimensiunea riscurilor şi
catastrofelor
 Relaţia dintre forma şi dimensiunea
riscului şi catastrofelor

a b c

a) catastrofă inclusă în aria de risc

b) catastrofă ce depăşeşte aria riscului
c) catastrofă în afara ariei de risc
Forma şi dimensiunea riscurilor şi
catastrofelor
 Dimensiunea criteriu de diferenţiere
delimitarea arealelor
ierarhizarea
 Dimensiunea fizică (permite caract.)
a raporturilor
(permite eval.
pagubelor)
Densitatea repartiţiei riscurilor şi
catastrofelor
 Densitate mare vulnerabilitate mare
 Indicator frecvent aplicat în domeniul
riscurilor şi catastrofelor sociale
 Analiza conturarea arealelor
în corelaţie cu alţi indicatori
 spaţiali (poziţie, distanţă, dispersie, concentraţie,
formă, difuzie, arie sau întindere)
 temporali (durată, persistenţă, frecvenţă, prevenire)
 cantitativi (masă, volum)
 dinamici (direcţie, sens, viteză, difuzie, ritm)
 energetici (magnitudine, lucru, putere, rezistenţă)
Difuzia spaţială
 Clasificări
 după ritmul de manifestare:
 bruscă
 moderată
 lentă
 după forma de manifestare:
 liniară (în reţele)
 prin contaminare (socio-politice)
 ierarhică (politic, economic, cultural)
 dezordonată
Dezorganizarea teritoriilor afectate
de catastrofe
 Dezorganizarea spaţială este determinată de:
 durata, magnitudinea, intensitatea catastrofelor
 nivelul de dezvoltare al societăţii
 în raport de factorul timp există:
 rupturi temporare
 abandonuri definitive
 abandonuri parţiale
 după formă există:
 d. punctuală
 d. areală
 d. lineară
 Reţelele sunt cele mai ameninţate d.p.d.v. funcţional
Zonalitatea riscurilor şi
catastrofelor
 În raport de
 zonarea şi regionarea elementelor
mediului natural
 regionarea elementelor mediului antropic