GRUPUL CA FORMATIUNE

PSIHOSOCIOLOGICA

Obiectivele modulului

Familiarizarea cu conceptul de grup ca formatiune psihosociologica

Cunoasterea modelelor teoretice ale conceptului de grup

Familiarizarea cu geneza, parametrii si tipologiile curente ale grupului mic si mijlociu

Aprofundarea relatiilor si proceselor existente in grup

1. DEFINITIA PSIHOSOCIOLOGICA A GRUPULUI

Termenul de “grup” este o eticheta foarte generala care se aplica obisnuit de la

diada familiala pana la natiune sau popor. Spatiul social este “populat” de numeroase si
variate formatii colective, care coexista, se intersecteaza, se suprapun si se influenteaza.
Notiunea de grup este genul proxim pentru definirea acestor formatii de diferite ordine de
marime, care ocupa in structura de ansamblu a societatii locuri diferite si indeplinesc
functii variate. Sunt numite grupuri: familia, clasa de elevi, formatia sportiva, colectivul
de munca, grupul socio-profesional, unitatea militara, o expeditie polara, echipajul unei
nave, un sat, publicul de opera, grupul de varsta (adolescent, adult, varsta a treia), o
comunitate etnica etc. Se pune intrebarea: care este conditia minima pentru ca o
“colectie” de persoane sa constituie un grup? Intrebarea ne conduce spre definitia
grupului minimal.

Psihologia sociala experimentala, care s-a dezvoltat incepand cu anii ‘20-’30, a

luat ca prototip grupul mic, considerat a fi subiectul colectiv al activitatilor si relatiilor,
deci un fapt obiectiv ce poate fi studiat din afara. M. Sherif (1969), care a intreprins in
SUA studii extensive asupra grupurilor naturale, propunea urmatoarea definitie ce ar
cuprinde – dupa autor – un minim de proprietati sau note: “un grup este o unitate sociala
constand dintr-un numar de indivizi, care se gasesc unii cu altii in relatii de rol si de
status, stabilite dupa o perioada de timp, si care poseda un set de valori sau norme ce
reglementeaza comportarea reciproca, cel putin in probleme ce privesc grupul” (p.131).
Dupa cum vedem, se retin ca note definitorii:
  Grupul este o formatie (colectie) de mai multe persoane,
 Care se afla in relatii “fata in fata”, relatii de interactiune si dependenta reciproca,
mediate de implicarea intr-o activitate comuna; aceste raporturi pot fi subsumate
conceptelor de status si rol;

 Aditional, grupul dezvolta in timp norme si valori care regleaza comportarea comuna.

Se mai poate adauga ca, fiind vorba de relatii interpersonale (“fata in fata”),
acestea sunt insotite de cunoasterea reciproca. Liantul grupului il constiuie interrelatiile –
mai exact densitatea lor – si telul comun, care au ca rezultanta coeziunea colectiva. Pe
scurt, grupul nu este un fenomen pur aditiv, un agregat de persoane aflate doar in relatii
de proximitate fizica. Acesta ar putea fi inceputul formarii unui colectiv, care inseamna
deja o organizare minimala, o diferentiere a rolurilor in raport cu sarcina/activitatea
comuna (A. Neculau, 1974). Acestea din urma alcatuiesc integratorul grupului. In cadrul
telului comun apar teluri ajutatoare, segmentare, rezultand o aliniere sau armonizare pe
ansamblu. Pe fondul relatiior functionale – ce decurg din activitatea comuna – se dezvolta
raporturi de influenta si de atractie mutuala, care nu reprezinta o simpla prelunhire a celor
dintai, dar nici nu se formeaza independent de acestea. Realitatea psihosociala a grupului
se manifesta in presiunile si influentele sale asupra membrilor, in sistemul de recompense
si penalizare care functioneaza formal sau informal in perimetrul grupului si care
selectioneaza sau reprima comportamentele individuale. Ca efect apare elementul de
consens, de convergenta interindividuala. Relatiile reciproce se stabilesc atat pe baza
emotionala, cit si functionala. Grupul ofera satisfactia atingerii scopurilor si a validarii
prin consens a atitudinilor si valorilor. Ca exemple de grupuri mici putem cita in
incheiere: familia, grupul-clasa in scoala, echipa de munca in intreprindere, unitatea
militara, echipajul unei nave, colectivul de proiectare si cercetare etc. rezumand se poate
observa ca definitia clasica, propusa de psihologia sociala experimentala, nu este
aplicabila grupurilor mari, care au fost puse intre paranteze. Empirismul face intotdeauna
casa buna cu nominalismul. Dupa Raymond Aron, de pilda, “nu exista societatea, nu
exista o societate, exista grupuri umane”.

Pe la inceputul anilor ’70 un nou mod de abordare a grupului – abordarea

cognitiva – isi face loc in psihologia sociala. Este vorba de o alta paradigma a grupului
minimal. Ridicandu-se spre macrogrup (popor, natiune, grup socioprofesional,
comunitatea etnica etc.), notele caracteristice care vor fi retinute in definitie vor fi evident
mai putine. Psihologia cognitiva propune o definitie in termeni de identitate sau
identificare sociala. Grupul este conceptualizat ca o colectie de persoane care au
interiorizat aceeasi identitate drept componenta a imaginii de sine (J. Turner, 1981, J.
Eiser, 1986). O asemenea tratare vrea sa acopere o scala mai larga: de la relatia
interpersonala pana la raporturile dintre grupuri. Largirea defitiei nu duce insa pana la
echivalarea grupului cu un simplu decupaj statistic dintr-o populatie. Analiza
demografica utilizeaza criterii precise cum ar fi apartenenta la o categorie sau alta: la un
anumit sex, la o anumita varsta etc. Aceste decupaje statistice delimiteaza grupuri in sens
psihosociologic numai in masura in care acestea satisfac definitia minimala prezentata
mai sus.
 Abordarea cognitiva ia ca punct de plecare individul in grup, apreciind ca nu
exista un psihic sau “mental” colectiv dincolo de indivizii care compun grupul si pe de-
asupra lor.

Care este mecanismul de constituire a identitatii sociale?

Datele mediului sunt decupate in categorii. Vorbim, de pilda, despre taran –

muncitor – intelectual, de asemenea, despre elev – student – profesor, copil – adolescent
– varstnic etc. Aceasta clasificare sau diviziune a elementelor mediului este numita de
Tajfel (1972) - categorizare

si furnizeaza individului mijloacele de autodescriere. Reperate prin nume

diferite, categoriile servesc la situarea individului in spatiul social. La intrebarea “Cine
esti dumneata?”, subiectul raspunde, se autodescrie, utilizand etichetele verbale amintite
mai sus. De asemenea, la intrebarea “Cine este el?”, raspunsul se formuleaza tot in grila
de categorii sociale. Datele studiilor de teren arata ca auto-descrierile pe care si le fac
oamenii se dovedesc remarcabil de stabile in timp, in conditii de testare constante (W.
Mischel, 1976), ceea ce sugereaza penetrarea lor in echipamentul mintal al individului, in
imaginea de sine.

La nivel grupului aceste categorii exita ca stereotipuri sau reprezentari colective,

cristalizate in constiinta comuna in procesul istoric. Individul le preia prin invatare
sociala din oferta de date cuprinse in educatie, ca si prin inductie iterativa din contactele –
dupa frecventa aleatoare – cu exemplarele tipice care ilustreaza o categorie sau alta. In
acest proces persoana concreta extrage biti de informatie pentru construirea
prototipurilor.

Practic, fiecare individ apartine unui sex, unei grupe de varsta, unei categorii
socio-profesionale, unei natonalitati, unei religii etc., atribute care nu raman exterioare.
Insusite sub forma unor structuri cognitiv-afective, ele intra in componenta imaginii si
determina, mediaza comportarea. Se face distinctie intre imaginea de sine si self-concept.
Distinctia aminteste de deosebirea dintre reprezentare si notiune. In timp ce imaginea
(reprezentarea) de sine este variabila in functie de contextul concret, conceptul de sine
este un segment statornic, de durata, care da continuitate persoanei. Imaginea de sine
ramane contextuala, in timp ce self-conceptul este este un element de permanenta care
capata expresie continua in comportament. Analiza psihologica nu face decat sa
regaseasca identitatea sociala in radiografia eului, ca o structura cognitiva care regleaza
comportarea sociala. Pentru abordarea cognitiva, identitatea sociala reprezinta un
segment al self-conceptului.

J. Turner, G. Mugny s.a. vorbesc de un proces de influenta referentiala, ca foma

de influenta datorata proceselor cognitive si nu relatiilor interpersonale. Este un fenomen
de conformitate, de stabilire si mentinere a unei norme la scara mare, fara a fi mijlocita de
relatia interpersonala directa. Conceptul, postulat de autori, de influenta referentiala
presupune 3 faze: (a) individul se recunoaste ca membru al unei categorii sociale
distincte; (b) pentru aceasta, el dispune de o reprezentare colectiva fixata in stereotip,
care prefigureaza modalitatile de comportare specifice categoriei si (c) urmeaza influenta
referentiala, care s-ar baza pe auto-atribuirea acestor caracteristici fixate in stereotip. In
consecinta, comportamentul de grup va dobandi caracteristici transpersonale, dincolo de
persoana concreta, individuala.

Apartenenta efectiva la un grup sau categorie sociala aduce cu sine doua efecte:
(1) diferentierea grupului propriu de alte grupuri, de grupul strain si (2) tendinta de
privilegiere a grupului propriu, creditul de pozitivitate acordat acestuia.

Experimentul demonstrativ in aceasta directie a fost efectuat de H. Tajfel, Cl.

Flament, M. Billing si R. Bundy (1971) si prezinta doua variante, care se subsumeaza
aceleiasi paradigme de baza. Subiectii, baieti de 14-15 ani, sunt adusi impreuna la scoala,
in grupuri, la laboratorul de ceretari psihosociale. Era vorba de estimarea numarului de
puncte cuprinse in imagini date; apar tendinte de supra si de sub-evaluare. In continuare ,
subiectii sunt impartiti, aparent, in doua grupe dupa raspunsurile date (supra si sub-
evaluatori); in realitate, ei au fost impartiti pur aleator, fara a fi comunicata compozitia
celor doua grupe. Se elimina in felul acesta relatiile interpersonale. In faza a doua se
intoduce tehnica matricelor de remunerare (in Occident exista traditia de a acorda
recompense banesti pentru participarea la experiente). Introdusi, individual, intr-o alta
incapere, subiectii sunt chemati sa decida asupra remunerarii colegilor din acelasi grup,
respectiv din grupul strain. Subiectul insusi se excepteaza de la aceasta operatie de
recompensa baneasca. De notat ca participantul vizat in remunerare – din acelasi grup sau
din celalalt – este reperat doar printr-un cod numeric.

Intr-o alta versiune, in faza I a experimentului se prezinta subiectilor diapozitive

cu picturi semnate de Klee si de Kandinski, cerand sa-si exprime preferinta pentru unul
din pictori. In functie de aceste preferinte se constituie aparent “grupul Klee” si “grupul
Kandinski”, in realitate impartirea in cele doua grupuri – in cadrul procedurii
experimentale – a fost pur aleatoare. Fiecare participant vizat in remunerare era reperat
printr-un cod (“nr. 7 din grupul Klee”, “nr. 12 din grupul Kandinski”). In faza a 2-a,
fiecare participant – luat individual – urma sa atribuie recompense banesti pe baza
matricelor de remunerare.

In figura 1 sunt date doua exemple de matrici.

19

18
 

17

16

15

14

11

13

13

 
12

15

11

17

10

19

21

23

25
 

10

11

12

 
11

13

13

14

15

15

17

16

19

17

21

18
  

23

19

25

Figura 1. Matrici de remunerare (dupa Tajfel si colaboratorii) pag. 108

Un subiect alegea o singura coloana dintr-o matrice. Daca s-ar remunera egal ar
trebui sa se aleaga sistematic 13/13. Fiecare matrice se refera la remunerarea ce trebuie
data la doi elevi: (a) ambii din grupul proprii; (b) ambii din celalalt grup si (c) unul din
grupul de apartenenta, iar al doilea din celalat grup. Ceea ce intereseaza este repartitia
alegerilor intra-grup si intergrupe (“ingroup”, respectiv “outgroup”).

Rezultatul: participantii favorizeaza, privilegiaza sistematic grupul de

apartenenta in dauna celuilalt. Acest parti pris reiese cu deosebire in situatia (c), in care
sumele de sus din fiecare matrice sunt destinate pentru cei din grupul propriu iar cele de
jos participantilor din grupul strain. Tentat sa “pluseze” in favoarea grupului propriu,
subiectii aleg – in matrici de tip B – coloanele din stanga, desi aceasta inseamna o
diminuare in valoare absoluta a castigurilor realizate de grupul de apartenenta. Repartitia
aleatoare a elevilor in grupuri si absenta informatiei referitoare la componenta acestora
eliminau efectul relatiilor de interactiune si dependenta reciproca, precum si rezultanta lor
in timp: coeziunea. Intrebarea era daca in aceste conditii subsista comportamentul social
marcat prin cele doua caracteristici.

Intr-o alta experienta, W. Doise (1978) constata ca preferintele pentru cooperare

se repartizeaza in proportii mai ridicate in grupul propriu decat in grupul strain.
Concluzia generala a autorilor este ca apartenenta la un grup, constiinta unei identitati
comune reprezinta conditia minima pentru aparitia – la macro si micronivel – a
comportamentului social. Perceptia sociala se modifica in sensul simplificarii ei conform
unui mecanism de opunere binar: diferentierea “noi”-“eu”, similar – diferit si tendinta de
favorizare: “bun”-“rau”, pozitiv – negativ.

Rezumand, definitiile date conceptului de grup se incadreaza in doua modele: (a)

modelul coeziunii, sustinut de psihologia sociala experimentala si (b) modelul identitatii,
sustinut de orientarea cognitiva. Schematic, notele definitorii pot fi redate in grupajele din
tabelul 1.
MODELUL COEZIUNII
 Formatie (colectie de mai
multe persoane)
 Ia ca prototip grupul mic
 Punctul de plecare: grupul ca
subiect colectiv al actiunii,
scufundat intr-un mediu
care-l determina
 Relatii “fata in fata”, insotite
de cunoastere reciproca;
rezulta relatii de
interactiune, influenta si
atractie, mediate de
activitatea comuna
(respectiv telul comun);
 Liantul grupului:
interrelatiile, densitatea lor;
rezultanta: coeziunea.
Tabelul 1
MODELUL IDENTITATII
Acopera o scala mai
larga, tinzand spre
macrogrup;
 Punctul de plecare: individul
in grup; nu exista un “mental”
dincolo de indivizi;
 “Colectie” de persoane;
 care au interiorizat aceeasi
identitate sociala (=
componenta a imaginii de
sine);
 Liantul grupului: constiinta
identitatii comune, sesizabila
prin 2 efecte:
 (a) diferentierea grupului
propriu de grupul strain;
  (b) tendinta de privilegiere a
grupului propriu, creditul
marcat de pozitivitate a
acestuia.

Cele doua modele pot fi considerate complementare; pe masura ce ne apropiem

de grupurile mari se pierd din determinatiile propuse in modelul coeziunii. Experimentul
paradigmatic (H. Tajfel si colaboratorii) elimina relatia interpersonala si cunoasterea
reciproca, individul fiind reperat – in cadrul procedurii experimentale – doar printr-un
cod numeric si indiciul apartenentei. Cele doua efecte de grup (a) si (b) din tabel – care
subzista – sunt proiectate ca note definitorii (cf. Eiser, J.R., 1986).

Fiecare din modelele propuse comporta anumite limite usor de sesizat. Cu

privire la abordarea cognitiva s-a observat ca ea este o largire a teoriei rolului (vezi S.
Stryker si A. Statham, 1985) si nu poate asimila conflictul de rol, dificultatile de
identificare. De asemenea, modelul identitatii este patruns de un parti-pris ideologic:
pune in centru individul, liber sa se asocieze sau sa se “disocieze” psihologic in raport cu
un grup, subestimand determinarile socioculturale ale optiunilor sale; or, apartenenta la o
formatie sau alta nu reprezinta de multe ori rezultanta unei alegeri individuale.

2. RADIOGRAFIA GRUPULUI MIC SI MIJLOCIU

Psihologia sociala traditionala a manifestat un interes deosebit fata de

problematica grupului mic. Faptul este explicabil. Sigura formatie care se preteaza la
studii experimentale in situatii miniaturiale de laborator este grupul mic. Avand controlul
fenomenelor se sconteaza obtinerea unor tehnici de interventie, menite sa optimizeze
animite situatii practice. Optiunea pentru metoda experimentala si viziunea pragmatista
si-au spus cuvantul. Bibliografia temei numara in SUA in 1964 cca 2700 de titluri, din
care in deceniul trei apareau abia 11 titluri pe an, pentru ca in anii ’60 sa se ajunga la cca
150 de lucrari pe an (cf. A. Mihu, 1970). La inceputul anilor ’80 interesul pentru
problematica grupului se afla deja in declin. Preocuparea de a acumula “miniteorii” este
inlocuita de aspiratia spre cadre teoretice integratoare.

2.1. Volumul si geneza microgrupului

  

Grupul mic este putin numeros prin compozitia sa. Angajatii intr-o activitate
comuna, membrii sai se afla in relatii de comunicare directa, ceea ce inlesneste
cunoasterea reciproca, aparitia raporturilor afective, a normelor si proceselor de grup.
Scufundat intr-un sistem determinat de relatii sociale, acestea imbraca in microgrup
forma contactelor personale.

Numarul membrilor in microgrup variaza – dupa unii autori – intre 2 si 7,

valoarea minima fiind 2. De aici opinia ca cel mai mic grup este diada, adica gupul
format din doua persoane, cum ar fi grupul marital. Alti autori considera triada ca cel mai
mic grup.In “Introduction to Social Psychology”(H.Tajfel,C.Fraser,red.,1978),la
intrebarea”Ce este un grup mic?”se raspunde:(o formatie )in doi este o diada,in trei este
un microgrup”(p.176).In sfarsit,se gloseaza in acelasi sens pe marginea numarului magic
7+2 –ceea ce indica volumul memoriei operationale-pentru a estima dimensiunile
grupului mic.O discutie prelungita pe aceasta tema este superflua;se pot accepta si cifrele
10;20,30,in functie de unitatea de analiza pe care o luam(diada familiala,clasa de elevi
etc.).

O seama de autori,printre care amintim pe L.L.moreno,Th. Newcomb s.a., sustin

ca baza formarii si existentei grupului ar fi atractia interpersonala, deci un factor socio-
afectiv. Th. Newcomb, spre exemplu, infatiseaza grupul insusi ca o multiplicare sau
extensiune a diadei, mai exact, a relatiilor diadice. Spre exemplu, o triada – compusa din
trei membri A, B, C – include raporturi intre membrii A si B, A si C, B si C. Este vorba
in fond de relatii socio-afective (de atractie si de respingere). Simplificand lucrurile,
exista doua categorii de relatii afective individuale: pozitive (notate cu “+”) si negative
(notate cu “-“). In consecinta se poate vorbi – dupa Th. Newcomb si colaboratorii sai
(1965) – de 3 feluri de relatii diadice notate astfel: (+ +), (+ -), (- -).

Urmarind dinamica acestor relatii la doua populatii de elevi, autorii remarca

stabilitatea in timp a diadelor de acelasi sens. Astfel, din 29 diade (+ +) consemnate in
saptamana a 5-a de convietuire, 18 (deci 62%) ramineau identice in saptamana a 15-a , iar
din 26 diade negative (- -) se mentineau ca atare 12 (deci 46%) in acelasi timp din 14
diade mixte (+ -) ramaneau abia 3. (Totalul diadelor urmarite a fost 69). Membrii diadelor
pozitive (+ +) prezinta o deschidere larga.

Ei tind sa se asocieze liber si sa comunice cu oricare altul, in timp ce

componentii diadelor negative (- -) se restrang la relatiile minime cerute de situatie.
Comportarea membrilor diadei mixte (+ -) se apropie de aceea a diadei negative (- -). Se
poate anticipa ca diadele pozitive vor constitui puncte de polarizare in grup.

Formatiile din trei membrii, precum si din grupurile mai mari pot fi echilibrate
sau neechilibrate in functie de relatiile diadice care le compun. Triada cea mai stabila
cuprinde toate relatiile diadice pozitive (fig. 2); sub aspect psihologic ea este o formatie
echilibrata. In schimb, triadele din fig. 3 a si b sunt neechilibrate.
 Orice pereche (+ -) tinde sa fie instabila, fiind ea insasi neechilibrata sub aspect
psihologic. De asemenea, orice triada care cuprinde o diada negativa (- -) este
neechilibrata, deoarece – asa cum se poate citi in fig. 3 a – atractia lui B spre A nu este
impartasita de C, dupa cum atractia lui B spre C nu este impartasita de A.Tot asa, o
formatie de trei care include doua diade negative (fig. 3 b) este neechilibrata, intruct
persoana C tinde sa faca o bresa intre a si b. Triada in intregime pozitiva, avand o
deschidere mai larga, isi va multiplica relatiile cu ceilalti, constituind o zona de polarizare
in grup. In felul acesta, in cadrul unei colectii de persoane, prin multiplicarea diadelor se
contureaza treptat grupul, mai exact grupurile.

++

++

++

++

++

--

++

--

--
ab

Figura 2 Figura 3

Nu este greu sa se observe ca atractia interpersonala, jocul afinitatilor intre

indivizi presupune grupul sau cel putin “colectia” de persoane drept cadru preexistent.
Considerand o formatie sau un cadru social ca fiind date, putem aprecia descrierea lui
Newcomb cu privire la dinamica atractiilor ca fiind aproximativ exacte. Ea ne explica
sociabilitatea spontana, calea de formare a unor grupuri informale. Un colectiv nu poate
sa rezulte insa din simpla juxtapunere de relatii interindividuale. Un grup functional –
cum este echipa de munca, clasa de elevi, unitatea militara, colectivul de cercetare
stiintifica etc. – nu se constituie doar pe baze emotionale (prin jocul atractiilor), ci pe
baza proiectului de actiune, a sarcinii comune. Pe canavaua relatiilor mijlocite de
activitatea comuna se suprapun configuratiile afective intre persoane, care-si au
importanta lor (pozitiva sau negativa) in viata colectiva, in bunul mers al lucrurilor.
Pentru numeroase grupuri nu relatiile psihologice constituie principiul de existenta; ele
sunt ancorate ferm in realitatea economico-sociala.

In practica, intre aspectul socio- afectiv al vietii de grup si relatiile functionale

(dependente reciproce, comunicare) se creeaza un circuit complex in care cauza si efectul
isi schimba necontenit locurile. Dinamica socio-afectiva joaca un rol, dar intr-un cadrru
social preexistent.
  

2.2. Parametrii grupului

Grupurile difera intre ele printr-o serie de aspecte sau trasaturi, pe care la
enumeram in cele ce urmeaza (dupa M. Deutch, 1968).

a. Marimea grupului indica numarul de membri ce compun un grup.

Aici se face distinctie intre proprietati statistice ale marimii grupului si

proprietati de ordin psihologic (memorie, inteligenta etc.). Proprietatile statistice se
dezvaluie din considerare grupului ca agregat, urmarindu-se efectele variatiilor de
marime asupra unor indicatori ca media, varabilitatea grupului, probabilitatea de a regasi
o caracteristica etc. Se pare ca resursele materiale cresc proportional cu marimea, in timp
ce resursele psihologice cresc proportional pana la o limita, dincolo de care adausul nu
mai da efecte liniare. Cu cat grupul este mai mare, cu atat cresc sansele de a intalni
extreme, divergente de opinii si atitudini, amestecul de calitati si defecte, de conformism
si nonconformism.

b. Compozitia grupului este data de totalitatea elementelor ce formeaza un colectiv si de modul lor de repartitie
in functie de anumite trasaturi, ceea ce se traduce printr-un anumit grad de omogenitate, prin indici de
dispersie mai mari sau mai mici. Compozitia se refera la caracteristici cum sunt: varsta, sexul, statusul social,
gradul de instructie, interese, atitudini etc. In functie de sarcini se pune problema compatibilitatii membrilor
sub diferite aspecte.

Se considera – pe baza insumarii si confruntarii mai multor studii – ca cel mai

bun predictor pentru conduita individului in grup este inteligenta. Dintre combinatiile de
trasaturi, inteligenta, extroversiunea si capacitatea de ajustare coreleaza pozitiv cu
activismul, popularitatea si functia de conducere. Coeficientii de corelatie, dupa cum
releva R. Mann – nu sunt prea mari (mediana lor nu depaseste 0,25).

c. Sarcina, respectiv activitatea grupului si ambianta sa; acesta este factorul care genereaza
relatii, dependente reciproce, schimburi de informatii si activitati intre membri.
d. Procese de interactiune, care iau forma comunicarii, a relatiilo ierarhice, a celor
preferentiale; acestea imprima moduri si tipare de interactiune intre membri si in raportul
cu mediul. In functie de sarcina (activitate) se nasc interactiunu, relatii functionale, se
contureaza un lider. Spre exemplu, intr-o discutie de grup menita sa rezolve probleme, se
contureaza un lider.Spre exemplu, intr-o discutie de grup menita sa rezolve probleme, se
pot cristaliza lideri diferiti: unul pentru sarcina (producerea de idei), altul pentru latura
social-emotionala a interactiunii. Procesele de comunicare tind sa unifice grupul,
persoanele “deviante” sunt supuse unei presiuni, sau sunt izolate, respinse de grup.
Ansamblul fenomenelor psihosociale care se produc in grupul mic si legitatile care le
guverneaza se numesc dinamica de grup. Aceasta cuprinde procesele de sugestie, imitatie
si contagiune afectiva, de facilitare prin cresterea motivatiei.
 e. Structura grupului consta in reteaua de raporturi intre membri, in diferentierea acestora in
functie de status-rol, in pozitia membrilor asa cum este perceputa de componentii
grupului.

f. Constiinta colectiva formata din ansamblul de norme, valori, tipare de comportare, “idei-
forta”, traditii, obiceiuri, clisee de apreciere etc., care opereaza in sanul colectivului.
Evident, grupul nu dezvolta norme pentru orice situatie tranzitorie care apare in cursul
existentei sale.

g. Gradul de coeziune este rezultanta globala a relatiilor interne si a succesului

comun,efectul cunoasterii reciproce,a insusirii telurilor grupului si a normelor sale,al
climatului de incredere mutuala.Opusa coeziunii ar fi “disocierea grupului.

h. Eficienta grupului.: performanta in cadrul sarcinii, viabilitatea colectivului, gradul de

satsfactie al membrilor, schimburile recproce de cunostinte, opinii etc.

Grupul reprezinta cadrul firesc de viata si de activitate a omului. Nevoia de

afiliere, de altul este unul din motivele fundamentaleale conduitei umane. Izolarea sociala
are efecte negative, dupa un tip chiar patologice. Colectivul indeplineste o functie
securizanta, de protectie, fiind un suport insemnat in situatii de stres. Pe de alta parte,
grupul are o functie formativa, alcatuind “creuzetul” in care se contureaza personalitatea.
Societatea influenteaza individul in primul rand prin grupul care il inglobeaza. Ca celula
sociala reala, scufundata intr-un context mai larg, colectivul este mediatorul intre
personalitate si societate (G. Andreeva, 1986).

2.3. Tipologii curente

In psihologia sociala se face distinctie intre grupul primar si cel

secundar(Ch.H.Cooley).In cadrul grupului primar sau de contact relatiile interindividuale
sunt directe, putand fi cuprinse nemijlocit si in intregime-cel putin la suprafata-de catre
individ.Aflandu-se in contact direct,deci “fata in fata”,membrii grupului ajung sa se
cunoasca destul de mult intre ei si sa poata stabili o relatie personala cu fiecare.In cadrul
grupului secundar,predomina relatiile indirecte intre indivizi; acestia din urma nu se pot
cunoaste personal,activitatile lor intersectandu-se prin variate medieri.Relatia
interpersonala este doar partiala iar comunicarile trec prin intermediari.Constiinta
existentei celorlalti este vaga,globala.Se vorbeste,de asemenea,si de grup restrans
(mic),format din mai putin de 12 persoane si mai multe de 2-3;sub acest prag se anuleaza
efectul interactiunii.

Operand cu notiunile introduse, este usor sa identificam spre exemplu, grupa de

munca in productie ori clasa de elevi drept grup primar sau de contact, in timp ce
intreprinderea, respectiv scoala in ansamblu formeaza grupul secundar. In perimetrul
grupului primar exista o “unitate” psihologica, o solidaritate.
 Se mai face deosebire intre grupul de apartenenta si cel de referinta (H. Hyman,
R. Merton).

Grupul de apartenenta este grupul primar caruia ii apartine un individ in prezent

(de ex. familia, clasa de elevi, echipa de munca s.a.). Aici participa la viata colectiva, se
patrunde treptat de normele grupului, isi insuseste cliseele acestuia, fiind ancorat in
general in sistemul de valori recunoscut de toti membrii. Apartenenta la un grup nu este
deci un fapt pur administrativ, ci presupune asimilarea standardelor sale de conduita,
precum si a imaginii de sine, condesate in calitatile privilegiate si valorizate pe care
grupul si le atribuie (R. Mucchielli, 1969).

Grupul de referinta este grupul de unde isi imprumuta valorile si care

intruchipeaza aspiratiile individului respectiv. Normele si cliseele promovate de un
asemenea grup servesc drept principii pentru opiniile,aprecierile si actiunile individului
(R. Mucchieli, 1969).

Referindu-ne la copii, pana in perioada preadolescentei, grupul de referinta este

pentru ei familia,parintii, care propun modele de conduita, clisee de apreciere si reactie,
opinii, cunostinte despre natura si societate. Familia constituie prima matrice socio-
culturala. Odata cu preadolescenta modelele familiale “cad de pe piedestal”, valori de
referinta ofera pentru adolescenti grupul de acelasi varsta (peer group). Se intampla ca
grupul de apartenenta si cel de referinta sa nu coincida, individul fiind ancorat axiologic
intr-un alt colectiv. De aici, sursa unor conflicte, opozitii etc.

Asadar din relationarea grup de apartenenta-grup de referinta rezulta grade

diferite de compatibilitate: integrala relativa sau partiala si incompatibilitate. Distinctia
grup de apartenenta- grup de referinta releva corelarea continua in viata grupului intre
realitate si apiratie, intre prezent si viitor. Pledoaria implicita este pentru aliniere,
conformitate la grupul de apartenenta. Dar oamenii sunt preocupati nu numai de aliniere,
ci si de dorinta de a se diferentia de altii.

O experienta facuta in acest sens(J,Codol,1979)a luat ca pretext un afis

publicitar,care recomanda un produs.Motivarea alegerii produsului respectiv s-a facut
diferit.La un subgrup s-a adaugat un slogan care punea accent pe individualitatea
consumatorului:…”un produs pentru cei care vor sa fie diferiti”.La un al doilea subgrup
se sublinia apartenenta la o categorie:”…cea mai buna alegere pentru toti francezii.” In
sfarsit la subgrupul al treilea motivarea a fost neutra sub unghiul diferentierii
consumatorului: “…o calitate exceptionala la un pret rezonabil.”Cele mai bune
rezultate s-au obtinut cu primul slogan, care punea accentul pe diferentiere in raport cu
altii, iar efectele cele mai slabe s-au obtinut cu cea de-a treia motivare (dupa V.
Aebischer, D. Oberle, 1990).

O alta distinctie mai mult terminologica este intre grup si colectiv.

A.V. Petrovskii (1973) face deosebirea intre grupul difuz si colectivul propriu
zis. In grupul difuz, incipient, relatiile si interactiunile sunt nemijlocite, luand forma
contactelor emotionale, de acomodare sau de opozitie, de compatibilitate sau
complementaritate, de “presiune”etc. Pentru colectiv sunt definitorii relatiile si
interactiunile mijlocite de scopurile, sarcinile si valorile activitatii comune. In consecinta,
datele experimentale trebuie privite ca expresie a doua nivele ale activitatii de grup.
Primul care este mai de suprafata, defineste grupul difuz si totodata primul stadiu in
formarea unui colectiv; el se refera la relatiile socio-afective, la conformism, la unitate ca
expresie a densitatii relatiilor interpersonale. Cel de-al doilea il inglobeaza si il depaseste
pe primul; el tine de structura mai avansata a colectivului in care relatiile sunt mijlocite
de continutul activitatii comune, de normele si valorile ei. La acest nivel unitatea
orientarii axiologice devine indice de coeziune, colectivul fiind totodata si grupul de
referinta al membrilor sai.

In aceste conditii activitatea colectiva devine sursa de satisfactie, iar grupul

exercita totodata un control. Apararea unitatii colectivului este o cauza comuna si nu o
simpla sursa de presiune. In consecinta, aderenta la normele si valorile grupului nu mai
constituie un fapt de conformism, ci de adeziune constienta.

In sfarsit, o distinctie ce trebuie amintita aice este aceea dintre grupul formal si
cel informal.

In grup, indiferent de marimea sa exista aspecte si relatii oficiale, formale,

reglementate prin legi, ordine, decizii adica prin documente oficiale. Exista apoi apecte si
relatii informale sau non-formale, care nu sunt reglementate prin documente oficiale, ci
se nasc in mod spontan gratie proceselor de interactiune. Structura formala reprezinta
organizarea ierarhica si functionala a grupului – reflectata in organigrama – in timp ce
structura informala traiesti in umbra celei dintai.

Totodata structura formala este relativa la obiectivele grupului-arata

R.Mucchielli(1970)-si defineste functiile in raport cu aceste obiective.O functie este prin
definitie functie de obiective generale.Nu se poate defini o functie prin simpla reeferinta
la individ,decat ca aberatie(ca fenomen de nepotism.

Emergenta unei structuri informale-observa acelasi autor –este de ordinul

afectivitatii si reprezinnta modul de distributie a simpatiei si antipatiei in grup,caile prin
care se manifesta influenta,pozitia membrilor”populari”si a celor”respinsi”,polii de
atractie si de conflict dincolo de structura oficiala. Aceeasi structura cuprinde si elemente
cognitive, in particular reprezentarile membrilor despre grup si despre ceilalti, ca si
perceptia asupra pozitiilor proprii. Aceste reprezentari se definesc in raport cu
orizonturile reale si cu nevoile grupului.

Distinctia intre relatiile formale si cele informale a fost introdusa de Elton Mayo
si colaboratorii sai in urma unor cercetari efectuate in intreprinderi. In grupurile umane
exista o rezistenta fata de analiza externa, fata de analiza externa, fata de presiunile unui
control. Structura informala apare gratie unor mecanisme de aparare. Astfel grupa de
munca adopta dupa cum arata autorii citati, norme informale de productie care oscileaza
in jurul normei in mod oficial, echipa de lucru, prezentandu-se in afara ca un front unit in
care cronometrul si seful nu vor gasi priza. Se “acopera” in felul acesta colegii de munca
mai putin rapizi, se protejeaza fiecare pentru zilele de oboseala, se asigura o marja de
libertate, aceea a unei clipe de repaus sau destindere. Acest mecanism de aparare nu
priveste numai volumul productiei, ci si controlul excesiv, regulamentele tracasante etc.

S-a reprosat lucrarilor publicate de E. Mayo si colaboratorii sai ca au intreprins

studiul grupului informal ca un fenomen de “anomie”, de negatie, de abatere de la legi,
regulamente oficiale. Evident, solidaritate grupului primar poate actiona si in sens
pozitiv, pentru a intari motivatia pentru rezultate.

Avind in vedere consideratiile facute sa urmarim cum se plaseaza individul in

spatiul social al grupului.

R. Mucchieli, 1970 distinge in aceasta privinta persoana integrata grupului noul-

venit, deviantul si opozantul, individul marginal, strainul si outsider-ul.

Persoana integrata se identifica co colectivul, isi insuseste telurile, nomele si

valorile acestuia, le sustine si le apara in raport cu grupul strain sau cu devianta interna.
Noul-venit tinde sa se integreze in grup, rapiditatea acestui proces fiind conditionatade
distanta care exista fata de grupul anterior de apartenenta cu toti parametrii acestuia.
Conteaza, desigur, conditiile venirii, (libere sau impuse) in grup.

In orice grup – arata autorul amintit – exista o “margine de toleranta” in ceea ce

priveste abaterile de la norme si valori statuate prin consens. Deviantul nu se supune
normelor comune, ci se conduce dupa standarde personale sau imprumutate. In functie de
statutul deviantului si riscul estimat grupul reactioneaza in numele solidaritatii - face
presiuni pentru a-l aduce la conformitate. Daca opozitia este lucida si sistematica, grupul
repudiaza opozantul. Individul marginal se situeaza la periferia colectivului, participand
doar sporadic la activitatile comune. In sfarsit strainul este exterior grupului (vizitator,
turist etc.), intrand totusi in contact activ cu acesta.

A. Schutz, sociolog de orintare fenomenologica (cf. A. Mihu, 1982) apreciaza ca strainul si

cel intors acasa dupa o absenta sunt cei care percep realitatea psihosociala a grupului.
Membrii se inscriu intr-o lume fizica si socio-culturala pre-constituita si preorganizata, ca
rezultat al unui proces istoric. Individul considera “monada” ca fiind data; ea este
acceptata fara a fi chestionata; in colectivul propriu se simt “acasa” si reusesc sa traiasca
fara dificultati semnificative. Scufundati intr-un mediu familiar, componentii unui grup
sesizeaza numai schimbarile, variatiile notabile. In schimb, strainul si chiar noul venit
pune sub semnul intrebarii aproape tot ceea ce apare de nechestionat in ochii membrilor
vechi; el are sansa de a sesiza realitatea psihosociala a grupului, normele si rezistentele
sale.

3. RELATII SI PROCESE IN GRUP

Oamenii se asociaza in grupuri pentru a obtine anumite rezultate.Aceste rezultate

vizeaza apropierea de scopul comun ,satisfacerea nevoilor membrilor,mentinerea
unnnitatii grupului s.a. Organizarea colectivului corespunde in genere exigentelor
sarcinii,care impun un anumit model functional prescris in mare parte de cadrul
organizational(intreprindere,institutie). Dintre relatiile si activitatile cu caracter functional
ne intereseaza aspectele psihologice ale proceselor de coactiune,de cooperare,de
conducere etc pentru a dezvalui formele eficiente ale muncii in grup. In contextul
activitatii de realizare a sarcinii, se contureaza in grup procese de comunicare, de
influenta, procese afectiv-apreciative si altele. Relatiile psihosiciale, considerate in timp,
ne apar ca procese.

Psihologia sociala studiaza atat relatiile psihologice formale, oficiale – cum sun

Rolul grupurilor informale

Într-o organizatie, relatiile informale sunt definite ca «relatii
interpersoanle care nu sunt mandatete în virtutea regulilor organizatiei
formale, dar care emerg spontan în maniera de a satisface nevoile indivizilor»
(10). În timp ce organizarea formală răspunde unei anumite logici privind
costurile si eficacitatea, organizarea informală răspunde logicii sentimentelor
si nevoilor individuale.
Prin termenul de «informal» se poate întelege «relativa independentă
fată de structurile formale ale organizatiei» sau  «relativa absentă a
structurilor interne formale» (54). Ceea ce este interesant pentru o organizatie
sunt grupurile informale în interiorul cărora există legături caracterizate printr-
o absentă a structurilor formale. Trebuie cunoscute natura acestor grupuri
informale, conditiile în care ele se formează, modalitătile lor de functionare si
interactiunea cu organizatia din care ele fac parte.
Studiile privind relatiile informale sunt numeroase. Concluziile studiilor
sunt că aceste grupuri informale apar în organizatii ca ca urmare a unor relatii
formale de obicei strânse. Grupurile îsi formează o serie de norme de
conduită la care membrii consimt liber, fără constrângeri. Apartenenta la
aceste grupuri le conferă membrilor un statut particular pe care organizatia
mare nu li-l oferă . Sistemul informal exercită o functie de protectie a
membrilor si chiar de rezistentă la schimbările formale.
Grupurile informale ca realitate organizatională au fost asimilate de
diferitele teorii ale organizatiei (47). Asa de exemplu, scoala birocratiei clasice
atribuie o influentă periculoasă grupurilor informale datorită scurtcircuitării
nivelelor ierarhice si posibilitătii de a ocoli regulile. În organizatia ideală a lui
Weber, informalul era refuzat fiind asimilat arbitrariului si irationalului. Pentru
Taylor grupurile informale de lucrători semnifică o sursă de rezistentă
împotriva rationalizării productiei. Chiar dacă el recunoaste functia socială a
acestor grupuri informale, el propune eliminarea lor si păstrarea relatiilor strict
formale si bine prevăzute. La polul opus se află scoala relatiilor umane care
consideră grupurile informale ca fiind importante prin influenta normelor
autoimpuse de grup asupra nivelului productivitătii. Este deci important de a
folosi aceste grupuri informale la realizarea politicii si a obiectivelor întregii
organizatii si de a considera riscurile necontrolabile referitor la rezistentă în
cazul în care actiunea grupurilor este contrară. Likert propunea încă din 1967
în modelul său de «linking pin» o structură a organizatiei care folosească
includerea sistematică si ierarhică a grupurilor de lucru pentru a profita de
întreaga energie a grupurilor (24).
  Caracteristicile grupurilor informale
Sunt următoarele:
- Scopul comun al membrilor, care uneori este clar definit si recunoscut
ca atare de către membrii, alteori nu este preceput constient de grup.Scopul,
uneori, poate consta doar în satisfacerea nevoilor individuale care îsi găsesc
în cadrul grupului mijloc de descărcare a frustratiilor si de receptare a unei
atentii din partea colegilor. Cercetări mai recente au scos la iveală si
importanta în crearea grupurilor a valorilor dobândite, valori corespondente
unei forme de exortatie si de incitare dea  reactiona la diversele probleme
puse în fata membrilor, a unei preferinte de judecată. Aceste valori emerg din
istoria comună a grupului în fata succeselor si a esecurilor si de felul de a
reactiona în fata tensiunilor interne si externe.  Valorile dobândite sunt
transmise noilor veniti în grup. Din această cauză, este de presupus că
grupurile informale pot fi folosite drept canale de transmisie în cadrul culturii
organizationale, putând avea rolul unui creuzet social.
- Normele echivalente credintelor împărtăsite de membrii grupului în
ceea ce priveste comportamentul în situatii specifice. Sunt descrise 4 tipuri de
norme care domină relatiile grupului informal: împărtirea costurilor si a
beneficiilor parteneriatului, prevenirea conflictelor între membrii, reglarea
contactelor cu exteriorul, exprimarea valorilor centrale ale grupului.
- Forta interactiunilor, derivă din faptul că un grup format din indivizi care
sunt în relatie unul cu celălalt, presupune un anumite schimb: de prietenie, de
servicii, de informatii, de influente, etc. Din perspectiva interactiunii, grupurile
informale se caracterizează prin cantitatea si usurinta relatiilor interpersonale
care au loc în cadrul grupului. Autorii afirmă că în interiorul grupului,
comunicarea este mai simplă, mai putin încordată si are loc mai repede decât
cu actori din exteriorul grupului.
- Grupurile informale permit dezvoltarea legăturilor afective si răspund
nevoii de stabilire, de mentinere sau de restabilire al unei relatii afective
pozitive cu alte persoane.  Legăturile au tendinta de a fi reciproce.
- Temele comune, sarcinile grupului sunt definite ca activităti comune pe
care le desfăsoară grupul în vederea atingerii obiectivelor. Gurvitch (14)
abordează ideea că fiecare grup are «o operă de finalizat». S-a observat că
unele grupuri îsi dezvoltă traditii si obiceiuri care în final le întăresc forta.
- Forta grupului este o dimensiune care a fost studiată de multi autori si
este definită ca fiind forta de atractie a grupului asupra membrilor. Ea este
centrată pe angajamentul membrilor fată de sarcinile grupului. Coeziunea
este un fenomen central al grupurilor informale si un indicator al fortei interne
a grupului.
Care ar fi functiile interne ale grupurilor informale? Analiza functiilor
interne ale grupului informal arată aportul grupului la satisfacerea nevoilor
membrilor. Aceste functii sunt:
 - protectia membrilor contra fortelor în fata cărora membrii singuri nu ar
putea rezista; Aceste forte pot fi interne organizatiei din care face parte
grupul, sau externe.
- schimburile în ceea ce priveste resursele, care includ si informatiile.
Această functie este foarte importantă pentru grupurile din organizatiile
profesionale, care au nevoie de un schimb permanent de informatii în cadrul
procesului de interformare profesională.
- consolidarea identitătii sociale si a stimei fată de sine. Teoriile privind
identitatea socială afirmă că apartenenta la un grup social poate deveni o
componentă importantă a identitătii personale. În această optică, indivizii
caută să-si dezvolte o identitate personală pozitivă prin comparare cu
identitatea grupului, acesta fiind perceput ca superior altora. Contactul cu
membrii grupului ajută la delimitarea propriului statut, a propriului potential si
punerea lui în valoare.
- testarea si definirea realitătii sociale. Apartenenta la grup permite o
împărtăsire a perceptiei realitătii sociale între membrii grupului. Acest lucru
permite, printre altele, o reducere a anxietătii în activitatea curentă. Grupul
informal poate deveni un grup de referintă, în care fiecare membru îsi poate
expune opiniile, valorile.
Relatiile grupurilor informale cu organizatia sunt de asemenea
importante. Grupurile informale constituie un mijloc important de a declansa
sau de a bloca schimbarea. Nelson (34) consideră totusi că actiunea acestor
grupuri contribuie mai frecvent de manieră pozitivă, decât negativă la
procesele de schimbare. Se pare că ele pot contribui decisiv la schimbare, în
special, în situatiile unor coalitii. Coalizarea permite membrilor de a-si alătura
resursele si de a deveni mai independenti în raport cu organizatia.
Grupurile informale pot crea o retea de comunicatie paralelă celei a
organizatiei. Acest lucru poate avea efecte pozitive sau negative în functie
restrictiile sau de difuzarea informatiei. Caracteristica acestei retele de
informatii este faptul de a fi mai putin formale, transmisia făcându-se mai
rapid.
O altă caracteristică a relatiilor grupurilor informale cu organizatia derivă
din faptul că s-a constatat o mai bună adaptare la exigentele organizatiei, o
crestere a satisfactiei muncii si o scădere a tensiunilor; absenteismul este mai
scăzut.
Concluziile privind grupurile informale ar trebui să ne facă să întelegem
importanta lor în activitatea unei organizatii si mai ales în cazul unei
organizatii profesionale a medicilor generalisti. De altfel, există deja o mare
experientă în ceea ce priveste activitatea medicilor în grupuri mici,
asemănătoare au grupurile informale. Aceste grupuri, numite «grupuri de
egali», au luat nastere ca o formă de pregătire continuă a medicilor
generalisti.
Problema calitătii îngrijirilor medicale si a evaluării permanente a
practicii si al sistemelor de sănătate a devenit o necesitate stringentă.
Persoanele care lucrează singure sunt în general mai putin performante
decât cele care lucrează în grup. Un profesionist se atasează cu atât mai mult
 de calitatea muncii pe care o prestează cu cât se simte mai recunoscut,
ascultat, valorizat si demn de încredere. Informarea si formarea sunt două
elemente cheie ale ameliorării practicii personale.
Informarea între grupuri de egali este utilizată de mai multe timp în
Anglia (1980), Benelux (1982), Franta (1987).

Grupurile de egali
(peer groups, groupes des pairs)
Un grup de egali reuneste profesionisti ai aceleiasi discipline, în cazul
nostru exclusiv medici generalisti practicieni. Pentru ca schimburile de idei să
fie optime, aceste grupe trebuie să aibă 5 până la 10 membri cu preocupări
comune sau omogene. Ei sunt voluntari, se întâlnesc regulat (de exemplu 1-2
ori pe lună) si functionează fără nici un leader. Fiecare medic este, pe rând,
moderator la o întâlnire. În aceste conditii, în timp scurt, grupul îsi va găsi o
identitate de grup care îi va permite să desfăsoare o activitate individualizată
si colectivă de bună calitate.
Obiectivele unui «grup de egali»
            - este un element indispensabil în formarea medicală continuă
            - evaluarea reciprocă si autoevaluare
            - cresterea schimbului de idei si cunostinte între confrati
            - ameliorarea si dezvoltarea discutiilor concrete
            - organizarea unor întâlniri între colegi

Conditii de organizare

            - cel putin o dată pe lună

            - grupurile să fie formate din 8-10 medici

            - posibilitatea de a începe imediat

            - conducerea întâlnirilor într-o manieră obiectivă si coordonată

            - întocmirea unor rezumate ale întâlnirilor

            - continuitatea grupului

            - absenta participantilor ne-generalisti

            - nu exclude alte forme de pregătire medicală continuă.

Derularea unei reuniuni

 (vezi si Anexa 4)

I. Studiu de caz:

- prezentări unor cazuri din experienta personală fără o pregătire prealabilă

- prezentarea unor cazuri pregătite

- discutii pe marginea unor cazuri- gen focus grup

- dezbaterea rezultatelor unei consultatii

- discutii diverse, deschise si amicale

- punctarea problemelor ridicate

II. Alte activităti:

- grupul îsi alege singur subiectul

- dezbaterea unor circuite de îngrijiri medicale

- implicarea într-o decizie privind o problemă concretă

- subiecte generale

- lucru în comun

- definirea rezultatelor consultării