Drama- origine şi evoluţie

Originea termenului „dramă”

Drama trebuie analizată în legătură cu dramaticul. Denumirea acestei specii

îşi are originile în limba greacă sensul cuvântului fiind „acţiune”. Ca piesă de
teatru, se naşte abia în secolul XVIII, creaţie burgheză a cărei cultură o reprezintă
aparţinându-i integral. Până în acest moment, „drama” reprezintă denumirea
genului teatral conceput mai ales pentru a fi jucat în faţa unui public nu pentru a fi
citit. Astfel, structura acestui tip de text spre deosebire de alte forme literare, este
influenţată direct de formele de construcţie colaborativă şi de recepţia colectivă.
Folosirea cu sens restrâns a cuvântului „dramă” apare abia în secolul XVIII şi
denumeşte o nouă formă de teatru, diferită prin tiparele ei de comedie sau de
tragedie, formele iniţiale.
Speciile antice care se păstrează până în perioada clasicistă sunt tragedia şi
comedia. Prima reprezintă teatrul aristocraţiei, public care se păstrează până în
prezent. În Antichitate comedia era adresată claselor sociale inferioare. Evoluţia şi
transformarea speciei începe abia în secolul XVIII, subiectele vulgului şi satira
grosolană fiind înlocuite de un comic subtil faţă de depravarea umană. Odată cu
transformarea celor două specii iniţiale ia naştere şi drama.

Apariţia unei noi specii teatrale

Restratificarea societăţii franceze datorată evoluţiei industriale care prin

afirmare financiară rapidă duce la apariţia unei noi clase, generează un nou tip de
cultură, o nouă lume cu regulile ei de interacţiune socială, principii, valori şi
cutume.
Beaumarchais spune despre dramă:
„Tablou fidel al acţiunilor omeneşti”
„(...) un subiect patetic şi moral, popular şi decent, nici trivial, nici
romanesc, a cărui singularitate este să păstreze aerul cel mai material, mai simplu şi
mai comun.”
Marmotel spune la rândul său despre drama:
„întregul patetic al accidentelor vieţii obişnuite”
Diderot afirmă:
 „tragedii burgheze care au drept obiect nefericirile noastre casnice.”
Această comparaţie între tragedie şi dramă îşi are originea în aceeaşi legătură
socială dintre clasa aristocratică şi burghezia nou formată de care aminteam înainte.
Prima, prin specificul său de construcţie ca şi stricteţea subiectului a rămas un
atribut al culturii nobilimii, singurii membri ai societăţii laice care îşi puteau
permite o educaţie clasică, adică o cunoaştere bună a anticilor.
Burghezia reprezenta clasa formată fulgerător odată cu îmbogăţirea rapidă a
micilor întreprinzător care, deşi prin opulenţa financiară de care se bucurau puteau
fi aşezaţi alături de membrii aristocraţiei, erau respinşi de aceştia din urmă. La bază
se afla un cumul de motive din care pot fi citate neapartenenţa la o lume închisă, în
care vechimea numelui şi rangul precedau reputaţia individului şi constituiau
capitalul său social, necunoaşterea cutumelor acestei lumi, mulţimea regulilor de
interacţiune socială, bine conturate chiar privind şi cea mai măruntă conversaţie
între membri unei familii. La acestea se adăugau discrepanţa educaţiei la care
membri celor două clase au acces. Acesta era şi unul dintre punctele care generau
conflicte culturale, alături de reechilibrarea balanţei puterii politice şi economice.
Subiectele dramelor din acea epocă erau moralizatoare şi spre deosebire de
tragedii, coborau eroii excepţionali, membrii ai nobilimii antice, semizei,
războinici, în persoana burghezului obişnuit, a nevestei seduse de un poet din
boemă, a simplului funcţionar. Un bun exemplu este o oarecare dramă din epocă, în
care tânăra soţie plictisită de consortul ei, un funcţionar mărunt, se lasă sedusă de
un poet care o cucereşte prin versurile sale îndrăzneţe. Aproape de a comite adulter,
conştiinţa „sănătoasă” a moralei o determină să se înfrâneze pentru a cădea la
picioarele soţului ei înţelegând că anostul funcţionar este superior poetului prin
calităţile sale de susţinător financiar şi tată de familie.
Obiectul dramei la începuturi este reimpunerea moralei, cutumelor şi
valorilor sociale şi culturale burgheze, care pretind artelor să slujească societatea.
Astfel, drama, aşezată între cele două este mai degrabă o tragedie aşezată în
răndul oamenilor obişnuiţi. Ea reproduce, arată nefericirile persoanelor de condiţie
nearistocrată. Mercier afirmă despre personajele acestei specii: „ caractere mixte în
care sa plutească întreaga speţă umană”.

Evoluţia dramei

Prin decăderea politică şi economică a aristocraţiei, contextul cultural şi

statutul artelor se schimbă. Încetează a mai fi scrise tragedii, comedia evoluează
spre tipuri de comic subtile, satire mai mult sau mai puţin usturătoare ale
moravurilor epocilor îmbrăcate în fineţe intelectuală satisfacând gustul estetic al
claselor educate. Principiile boemei care pretind libertatea artei de a servi spiritului
câştigă, iar drama este eliberată de funcţia ei moralizatoare. Începe să construiască
personaje complexe a căror umanitate este bine conturată. Există o mare libertate a
subiectelor, astfel că acţiunea este cea care determină dezvăluirea personajului în
faţa publicului. Nu are caracter satirizant şi nici standardele de compoziţie bine
trasate ale tragediei şi astfel intervine un puternic factor de imprevizibilitate, dând
astfel personajelor libertatea de a deveni oglinda caracterelor umane.
 Bibliografie

„Dicţionar de idei literare”- Adrian Marino, Bucureşti, ed. Eminescu,

1973

„Teatrul şi dublul său”- Antonin Artaud, Cluj-Napoca, ed. Echinox, 1997

„ Essai sur le genre dramatique”-, Pierre Augustin Caron de

Beaumarchais, Paris, ed. La Renaissance du Livre

Mocanu Irina
Masterat „Teoria literaturii şi literatură comparată „
Anul I