Sunteți pe pagina 1din 39

CURS DE LEGISLAŢIE

CAPITOLUL I
NOŢIUNI ELEMENTARE ÎN LEGISLAŢIA RUTIERĂ

Drumul –elemente, clasificare

În acest subcapitol vom defini noţiunea de drum public, precum şi elementele de


bază din legislaţia rutieră referitoare la drumul public.

drum public- orice cale de comunicaţie terestră, cu excepţia căilor ferate, special
amenajatăpentru traficul pietonal sau rutier, deschisă circulaţiei publice; drumurile care
sunt închise circulaţiei publice sunt semnalizate la intrare cu inscripţii vizibile;

localitate- cătunul, satul, comuna, oraşul şi municipiul ale căror intrări şi ieşiri
suntsemnalizate în conformitate cu prevederile legale;

zonă pietonală–perimetrul care cuprinde una sau mai multe străzi rezervate circulaţiei
pietonilor, unde accesul vehiculelor este supus unor reguli speciale de circulaţie, având
intrările şi ieşirile semnalizate ca atare;

parte carosabilă–porţiunea din platforma drumului destinată circulaţiei vehiculelor.Un


drum poate cuprinde mai multe părţi carosabile complet separate una de cealaltă
printr-o zonădespărţitoare sau prin diferenţă de nivel;

acostament–fâşia laterală cuprinsă între limita părţii carosabile şi margineaplatformei


drumului;

bandă de circulaţie- subdiviziunea longitudinală a părţii carosabile, materializată


prinmarcaje rutiere sau alte mijloace, dacă are o lăţime corespunzătoare pentru
circulaţia într-unsens a unui şir de vehicule, altele decât vehiculele care se deplasează
pe două roţi;

bandă reversibilă–subdiviziunea longitudinală a părţii carosabile, situată lângă axul


drumului, destinată circulaţiei autovehiculelor într-un sens sau altul, în funcţie
deintensitatea traficului;

bandă de urgenţă- subdiviziunea longitudinală suplimentară, situată la extremitatea


dinpartea dreaptă a autostrăzii, în sensul de circulaţie, destinată exclusiv
staţionăriiautovehiculelor în cazuri justificate, precum şi circulaţiei autovehiculelor cu
regim prioritar care sedeplasează la intervenţii sau în misiuni cu caracter de urgenţă;

pistă pentru biciclete–una din subdiviziunile părţii carosabile sau o porţiune dintrotuar ori
acostament, materializată prin marcaje rutiere şi/sau semnalizată prin
indicatoare,destinată numai circulaţiei bicicletelor şi mopedelor;
trotuar–spaţiul din partea laterală a drumului, separat în mod vizibil de partea carosabilă
prin diferenţă sau fără diferenţă de nivel, destinat circulaţiei pietonilor;
intersecţie–orice încrucişare, joncţiune sau bifurcare de drumuri, inclusiv spaţiileformate
de acestea;

trecere la nivel–încrucişarea la nivel dintre un drum public şi o cale ferată sau linie
detramvai, care dispune de o platformă independentă;
declivitate- înclinarea unui drum pe o porţiune uniformă faţă de planul orizontal;

drum în debleu–drumul public a cărui parte carosabilă şi acostament se află la unnivel


mai jos faţă de marginile lui;

drum în rambleu–drumul public a cărui parte carosabilă şi acostament se află la unnivel


mai ridicat faţă de marginile lui;

drum cu profil mixt–drumul public la care una din margini este în debleu şi cealaltă
înrambleu;

autostradă- drumul naţional de mare capacitate şi viteză, semnalizat special, rezervat


exclusivcirculaţiei autovehiculelor, cu sau fără remorci, care nu serveşte proprietăţii
riverane, prevăzut cu două căi unidirecţionale, separate printr-o zonă mediană sau, în
mod excepţional, prin alte modalităţi, cu excepţia unor locuri speciale sau cu caracter
temporar, având celpuţin două benzi de circulaţie pe sens şi bandă de urgenţă,
intersecţii denivelate şiaccese limitate, intrarea şi ieşirea fiind permise numai prin locuri
special amenajate;

drum expres–drum destinat exclusiv circulaţiei autovehiculelor;

drum naţional european–semnalizat cu panouri de culoare verde;

drum naţional- reprezentat prin borne kilometrice de culoare roşie;

drum judeţean- reprezentat prin borne kilometrice de culoare albastră;

drum comunal- reprezentat prin borne kilometrice de culoare galbenă sau albă;

drum vicinal- este cel care deserveşte numai proprietăţi alăturate drumului;

drum de exploatare- reprezintă drumul închis circulaţiei publice, fiind marcat la intrare
cuinscripţii de avertizare asupra interdicţiei accesului public pe acesta. Poate fi de mai
multe tipuri:forestier, industrial, militar, agricol, minier, petrolier, etc.

CAPITOLUL II
MIJLOACE DE SEMNALIZARE RUTIERĂ

Prin mijloace de semnalizare rutieră înţelegem toate semnalele şi elementele


folositepentru ca circulaţia să se desfăşoare în cele mai bune condiţii, fără evenimente
neplăcute. Mijloacele de semnalizare rutieră se constituie într-un sistem unitar şi
coerent, se realizează şi se instalează astfel încât să fie observate cu uşurinţă şi din
timp de către ceicărora li se adresează şi trebuie să fie în deplină concordanţă între ele
şi într-ostare tehnică de funcţionare corespunzătoare.
Tipurile de mijloace de semnalizare rutieră şi ordinea de prioritate a respectării
lor, esteurmătoarea:
a) semnalele, indicaţiile şi dispoziţiile poliţistului rutier;
b) semnalele speciale de avertizare, luminoase sau sonore ale autovehiculele cu
regim de circulaţie prioritară;
c) semnalizarea temporară care modifică regimul normal de desfăşurare
acirculaţiei;
d) semnalele luminoase sau sonore;
e) indicatoarele;
f) marcajele;
g) regulile de circulaţie.

Semnalele poliţistului rutier care dirijează circulaţia


Semnalele poliţistului rutier se aplică cu precădere faţă de celelalte semne sau
reguli de circulaţie conform ordinii de respectare a mijloacelor de semnalizare.
Semnalele poliţistului care dirijează circulaţia au următoarele semnificaţii:
- braţul ridicat verticalsemnifică atenţie, oprire pentru toţi participanţii la trafic carese
apropie, cu excepţia conducătorilor de vehicule care nu ar mai putea opri în condiţii
desiguranţă. Dacă semnalul este dat într-o intersecţie, aceasta nu impune oprirea
conducătorilor de vehicule care se află deja angajaţi în traversare;
- braţul sau braţele întinse orizontalsemnifică oprire pentru toţi participanţii la traficcare,
indiferent de sensul lor de mers, circulă din direcţia sau direcţiile intersectate de braţul
saubraţele întinse. După ce a dat acest semnal, poliţistul poate coborâ braţul sau
braţele, poziţia sa însemnând, de asemenea, oprire pentru participanţii la trafic care vin
din faţa ori dinspatele lui;
- balansarea cu braţul, pe verticală, a unui dispozitiv cu lumină roşie ori a
bastonuluireflectorizant pe timp de noapte semnifică oprire pentru participanţii la trafic,
spre care esteîndreptat;
- balansarea braţului în plan vertical, cu palma mâinii orientată către sol sau cu un
mijloc desemnalizare, care semnifică reducerea vitezei;
- rotirea vioaie a braţului semnifică mărirea vitezei şi grăbirea traversării drumului de
cătrepietoni.
Foarte important de menţionat că oprirea conducătorilor de vehicule şi a
pietoniloreste obligatorie şi la semnalele date de:
a) poliţiştii de frontieră;
b) îndrumătorii de circulaţie ai Ministerului Apărării;
c) agenţii de cale ferată, la trecerile la nivel;
d) personalul autorizat din zona lucrărilor pe drumurile publice;
e) membrii patrulelor şcolare de circulaţie, la trecerile pentrupietoni din apropierea
unităţilor de învăţământ;
f) nevăzători, prin ridicareabastonului alb, atunci când aceştia traversează strada.
Persoanele care dirijează circulaţia ori care adresează semnale de oprire participanţilor
la trafic, trebuie să fie echipate şiplasate astfel încât să poată fi observate şi
recunoscute cu uşurinţă de cătreparticipanţii la trafic.

Semnalele speciale de avertizare, luminoase şi/sau sonore


Reprezintă mijloacele de avertizare utilizate de către autovehiculele cu regim de
circulaţie prioritară atunci când conducătorii acestora se deplasează în acţiuni de
intervenţie sau misiunicare au caracter de urgenţă.
Acestea pot fi folosite şi separat în funcţie de natura misiunii.Semnalele speciale
luminoase deavertizare sunt:
- lumina roşie- poate fi folosită numai de către autovehiculele aparţinând poliţieişi
pompierilor;
- pentru lumina albastră- autovehiculele aparţinând poliţiei, jandarmeriei, poliţiei
defrontieră, serviciului de ambulanţă sau medicină legală, protecţiei civile, Ministerului
Apărării care însoţesc coloane militare, unităţilor speciale ale Serviciului Român de
Informaţiişi ale Serviciului de Protecţie şi Pază, Administraţiei Naţionale a
Penitenciarelor din cadrulMinisterului Justiţiei, autovehiculele de serviciu ale procurorilor
criminalişti din Ministerul Public,precum şi cele aparţinând Direcţiei Naţionale
Anticorupţie, atunci când se deplaseazăîn acţiuni de intervenţie sau în misiuni care au
caracter de urgenţă;
- pentru lumina galbenă- autovehiculele cu mase şi/sau dimensiuni de gabarit depăşite
ori care însoţesc asemenea vehicule, cele care transportă anumite mărfuri sau
substanţe periculoase, cele destinate întreţinerii, reparării ori verificării unor lucrări
efectuate înpartea carosabilă sau executării unor lucrări de drumuri, curăţeniei străzilor,
deszăpeziriisau tractării, transportului şi depanării autovehiculelor rămase în pană sau
avariate, precumşi tractoarele care tractează utilajele agricole şi tehnologice
agabaritice. Inspectoratul General alPoliţiei Române poate autoriza utilizarea
dispozitivelor speciale luminoase de culoare galbenăpentru autovehiculele stabilite prin
prezenta ordonanţă de urgenţă.
Mijloacele speciale sonore de avertizare sunt echipamente ce se instalează
numai peautovehiculele aparţinând serviciilor de Pompieri, Ambulanţă, Poliţie, precum
şi serviciilorMinisterului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Justiţiei,
Ministerului deExterne.
Semnalele speciale de avertizare luminoase pot fi folosite şi fără cele sonore,
situaţie în careautovehiculul respectiv nu are regim de circulaţie prioritară.
Se interzice utilizarea semnalelor speciale sonore separat de cele luminoase.
Conducătorii vehiculelor cu regim de circulaţie cu excepţia celor de la trecerea la nivel
cucalea ferată.
Când aceştia intră într-o intersecţie pe culoarea roşie a semaforului ori avândindicatorul
oprire sau cedează trecerea vor reduce viteza şi vor circula cu atenţie sporită
pentruevitarea producerii unui accident de circulaţie, în caz contrar răspunzând conform
legii.
Totodată aceste autovehicule, atunci când se deplasează în misiuni, nu se supun
restricţiilor de circulaţie.
Foarte important de menţionat este modul în care trebuie să procedeze participanţii
latraficul rutier în momentul întâlnirii în circulaţie, cu astfel de autovehicule:
- la apropierea autovehiculelor cu însemnele poliţiei şi ale pompierilor, aflate
înmisiune, care au în funcţiune semnalele luminoase de culoare roşie şi albastră şi,
respectiv,roşie, concomitent cu cele sonore, conducătorii celorlalte vehicule sunt obligaţi
să oprească deîndată în afara părţii carosabile sau, când nu este posibil, cât mai
aproape de partea dindreapta a părţii carosabile şi să permită trecerea acestora;
- la apropierea de autovehicule cu regim de circulaţie prioritară, care au în
funcţiune semnaleleluminoase de culoare albastră, concomitent cu cele sonore,
conducătorii celorlalte vehicule suntobligaţi să reducă viteza, să elibereze banda pe
care se deplasează autovehiculul prioritar ori să circule cât mai aproape de bordură sau
acostament, iar la intersecţii, să le acorde prioritate detrecere;
- conducătorii de autovehicule care se apropie de o coloană cu regim de circulaţie
prioritară potdepăşi coloana dacă li se semnalizează această manevră de către
conducătorulcoloanei. Se interzice altor conducători de autovehicule să se intercaleze
sau să se ataşeze uneicoloane cu regim de circulaţie prioritară. Autovehiculele care
formează o coloană, însoţite deun autovehicul cu regim prioritar, vor avea obligatoriu în
funcţiune luminile de întâlnire.

Semnalizarea temporară care modifică regimul normal de desfăşurare a


circulaţiei
Este reprezentată de totalitatea indicatoarelor şi mijloacelor de semnalizare cu
caracter temporaramplasate în zonele de drum public pe care se execută lucrări sau
modificări.
Semnalizarea sectoarelor de drum public pe care se execută lucrări este
obligatorie, are semnificaţia interzicerii circulaţiei în zona afectată de lucrări şi scopul de
a asigura desfăşurareaîn condiţii corespunzătoare a circulaţiei pe sectorul de drum
rămas neafectat sau deviereaacesteia pe variante ocolitoare, după caz.
Limitele sectoarelor afectate de lucrări trebuie semnalizate vizibil cu panouri,
bariere, stâlpi dedelimitare, conuri sau alte mijloace fluorescent-reflectorizante. Dacă
aceste mijloace nu suntreflectorizante, ele trebuie însoţite pe timp de noapte de lumini
de culoare galbenă, iar cândlucrarea afectează axul drumului, luminile pot fi de culoare
albă sau galbenă.
Pentru organizarea circulaţiei pe sectoarele de drum public aflate în lucru se
instalează indicatoareşi balize reflectorizante sau, după caz, amenajări rutiere tip
limitatoare de viteză şi se aplicămarcaje, corespunzător situaţiei create. Dacă este
cazul, dirijarea circulaţiei se realizează prinsemnale luminoase ori semnale ale
lucrătorului de drumuri desemnat şi special instruit.
Persoanele care execută lucrări de orice natură pe partea carosabilă a drumului
public suntobligate să poarte echipament de protecţie-avertizare fluorescent şi
reflectorizant, de culoaregalbenă sau portocalie, pentru a fi observate cu uşurinţă de
participanţii la trafic.
La terminarea lucrărilor executantul trebuie să asigure, concomitent cu repararea
sectorului de drumpublic afectat şi refacerea semnalizării iniţiale sau modificarea ei,
potrivit noilor condiţii de circulaţie.

Semnalele luminoase
Sunt reprezentate de luminile albe sau colorate, emise succesiv, continuu sau
intermitent, de unul sau maimulte corpuri de iluminat.După numărul corpurilor de
iluminat, semafoarele sunt:- cu un corp deiluminat, cu lumină intermitentă de
avertizare;- cu două corpuri de iluminat;- cu trei corpuri deiluminat;- cu patru sau mai
multe corpuri de iluminat. Semnificaţia semnalelor luminoase pentrudirijarea circulaţiei
vehiculelor este valabilă pe întreaga lăţime a părţii carosabile deschisecirculaţiei
conducătorilor cărora li se adresează. Pe drumurile cu două sau mai multe benzi
pesens, pentru direcţii diferite, delimitate prin marcaje longitudinale, semafoarele se pot
instala deasuprauneia sau unora dintre benzi, caz în care semnificaţia semnalelor
luminoase se limitează la bandasau benzile astfel semnalizate.
Semnalele luminoase (semafoarele) pot fi clasificate pe mai multe tipuri în funcţie
de scopul amplasării lor pe respectivele sectoare de drum, astfel:
- pentru dirijarea circulaţiei vehiculelor în intersecţii;- pentru dirijarea circulaţiei
vehiculelor pebenzi;
- pentru dirijarea circulaţiei pietonilor şi bicicliştilor;
- pentru dirijarea circulaţiei tramvaielor;- pentru dirijarea circulaţiei la trecerea la
nivel cu o cale ferată.
Semafoarele pentru dirijarea circulaţiei vehiculelor în intersecţii sunt alcătuite din
trei culori: roşu, galben, verde.
Semnalul verde permite trecerea.
Când semaforul este însoţit de una sau mai multe lămpi care emit lumină
intermitentă deculoare verde sub forma uneia sau unor săgeţi pe fond negru către
dreapta, acestea permit trecereanumai în direcţia indicată, oricare ar fi în acel moment
semnalul în funcţiune al semaforului.
Conducătorii vehiculelor sunt obligaţi să acorde prioritate de trecere
participanţilor la trafic cucare se intersectează şi circulă conform semnificaţiei culorii
semaforului care li se adresează.
Semnalul roşu interzice trecerea. La semnalul roşu vehiculul trebuie oprit
înaintea marcajuluipentru oprire sau, după caz, pentru trecerea pietonilor, iar în lipsa
acestuia, în dreptul semaforului.
Semnalul galben intermitent obligă conducătorii să circule cu viteză redusă şi să
respectesemnificaţia semnalizării rutiere şi a regulilor de circulaţie aplicabile în acel loc.
Semnalulgalben după verde anunţă apariţia semnalului roşu; totodată permite
vehiculelor surprinseîn intersecţie şi vehiculelor care nu mai pot opri în condiţii de
siguranţă, să îşicontinue deplasarea.
Atunci când semnalul roşu funcţionează concomitent cu cel galben, acesta
anunţă apariţiasemnalului verde.
Semnalele roşu, galben şi verde pot fi în formă de săgeţi de aceeaşi culoare, pe
fondnegru. În acest caz interdicţia sau permisiunea de trecere impusă de semnalul
luminos este limitată la direcţia sau direcţiile indicate prin aceste săgeţi. Aceeaşi
semnificaţie o au şi săgeţile aplicate pe panourile adiţionale ce însoţesc, la partea
inferioară, semafoarele.Semnalul galben intermitent al unei lămpi instalate într-un loc
periculos se instalează la ieşireadin intersecţie şi este constituit dintr-un corp de iluminat
cu lumină galbenă intermitentă.Acesta poate avea în câmpul său imaginea unui pieton
în mişcare, de culoare galbenă pefond negru.
Semafoarele pentru dirijarea circulaţiei vehiculelor pe benzi, reprezintă
dispozitivele care emitsemnale roşii şi verzi, instalate deasupra benzilor delimitate prin
marcaje longitudinale, fiinddestinate semnalizării benzilor cu circulaţie reversibilă.
Semnalul roşu, având forma a două bare înclinate şi încrucişate, interzice
accesulvehiculelor pe banda deasupra căreia se găseşte, iar semnalul verde, de forma
unei săgeţi cu vârful în jos, permite intrarea vehiculelor şi circulaţia pe acea bandă.
Semnalul luminos intermediar care anunţă schimbarea semnalului verde, în
cazul benzilor cucirculaţie reversibilă, are forma unei sau unor săgeţi de culoare
galbenă ori albă cu vârfulorientat în diagonală către în jos, spre dreapta. Acest semnal
anunţă că banda deasupra căreia se află este pe punctul de a fi închisă circulaţiei
conducătorilor cărora li se adresează şi că aceştia sunt obligaţi să se deplaseze pe
banda sau benzile indicate de săgeţi.
Conducătorul vehiculului care intră într-o intersecţie la culoarea verde a
semaforului este obligatsă respecte şi semnificaţia indicatoarelor instalate în interiorul
acesteia. Semafoarele pentrudirijarea circulaţiei pietonilor şi bicicliştilor sunt de culoare
verde şi roşie. Acestea funcţionează corelat cu semnalele pentru dirijarea circulaţiei
vehiculelor. Semnalul verde poateavea în câmpul său imaginea unui pieton în mers, iar
cel roşu, imaginea unui pieton oprit.
Semnalele luminoase pentru pietoni pot fi însoţite de semnale acustice pentru a
asigura traversareadrumului de către nevăzători.
Semnalul verde permite trecerea.
Semnalul roşu interzice pietonilor să se angajeze pe partea carosabilă.
Semnalul luminos destinat numai dirijării circulaţiei bicicletelor are în câmpul său,
imagineaunei biciclete de culoare roşie, respectiv verde pe fond negru.Aceeaşi
destinaţie o are şi semnalulluminos al unui semafor însoţit de un panou adiţional pe
care figurează o bicicletă.
Semafoarele pentru dirijarea circulaţiei tramvaielor au forma de casetă cu patru
corpuri de iluminat deculoare albă şi trebuie însoţite de panouri cu semne adiţionale.În
intersecţii dirijareacirculaţiei tramvaielor se poate realiza şi prin semafoare având
semnale luminoase de culoare albă, corelate cu semnalele luminoase pentru dirijarea
circulaţiei celorlalte vehicule.
Autovehiculele cu regim de circulaţie prioritar, când se deplasează în acţiuni de
intervenţiesau în misiuni care impun urgenţa, pot circula prin intersecţii, chiar dacă
semnalele luminoaseale semaforului interzic trecerea sau dacă indicatoarele existente
obligă la acordarea priorităţii oriinterzic accesul.
Semafoarele pentru dirijarea circulaţiei la trecerea la nivel cu o cale ferată sunt
compuse din douălumini roşii care funcţionează intermitent alternativ. În cazul trecerii la
nivel prevăzute cubariere sau semibariere, acest semnal anunţă coborârea
acestora.Semnalul luminos pentru anunţarea apropierii trenurilor trebuie să fie însoţit de
un semnal sonorde avertizare.
În timpul cât semnalul cu lumini roşii este stins, trebuie să funcţioneze permanent
un semnalcu lumină intermitentă de culoare albă, având cadenţă lentă, care semnifică
permisiuneade a trece.Lămpile cu lumini roşii şi albe sunt montate pe acelaşi suportşi
îndreptate în aceeaşi direcţie. Acestea se amplasează de fiecare parte a căii ferate,
pepartea dreaptă în sensul de mers, iar când condiţiile de vizibilitate impun, şi pe partea
stângă, pe un refugiu în mijlocul părţii carosabile ori deasupra acesteia.
La apropierea trenurilor semnalul luminos cu lumini roşii şi cel sonor trebuie să
intre în funcţiune, în mod automat, concomitent cu stingerea semnalului de culoare albă
şi să rămână în funcţiune până la trecerea acestora.

Indicatoarele
Indicatoarele instalate pe drumurile publice sunt:
a) de avertizare;
b) de reglementare, care pot fi:
1. de prioritate;
2. deinterzicere sau restricţie;
3. de obligare;
c) de orientare şi informare, care pot fi:
1.de orientare;
2. de informare;
3. de informare turistică;
4. panouri adiţionale;
5. indicatoare kilometrice şi hectometrice;
d) mijloace de semnalizare a lucrărilor, care cuprind:
1. indicatoare rutiere temporare;
2. mijloace auxiliare de semnalizare a lucrărilor.

Indicatoarele se instalează, de regulă, pe partea dreaptă a sensuluide mers. În


cazul în care condiţiile locale împiedică observarea din timp a indicatoarelor de către
conducătorii cărora li se adresează, ele se pot instala ori repeta pe partea stângă,
înzona mediană a drumului, pe un refugiu ori spaţiu interzis circulaţiei vehiculelor,
deasupra părţii carosabile sau de cealaltă parte a intersecţiei, în loc vizibil pentru toţi
participanţii la trafic.
Indicatoarele pot fi însoţite de panouri cu semne adiţionale conţinând inscripţii
sau simboluri care le precizează, completează ori limitează semnificaţia.Semnele
adiţionale se pot aplica pe panouri ce includ indicatoare ori chiar pe indicatoare,
dacăînţelegerea semnificaţiei acestora nu este afectată.
Semnificaţia unui indicator este valabilă pe întreaga lăţime a părţii
carosabiledeschise circulaţiei conducătorilor cărora li se adresează.
Când indicatorul esteinstalat deasupra benzii sau benzilor, semnificaţia lui este valabilă
numai pentru banda ori benzileastfel semnalizate.
Semnificaţia indicatorului de avertizare începe din locul unde esteamplasat. în cazul
indicatoarelor care avertizează sectoare periculoase, zona de acţiune aindicatoarelor
este reglementată prin plăcuţe adiţionale.
Indicatoarele de avertizare seinstalează înaintea locului periculos, la o distanţă de
maximum 50 m în localităţi, între100 m şi 250 m în afara localităţilor, respectiv între 500
m şi 1.000 m pe autostrăzi şidrumuri expres. Când condiţiile din teren impun
amplasarea la o distanţă mai mare, sub indicatorse instalează un panou adiţional
"Distanţa între indicator şi începutul locului periculos".
Pe autostrăzi şi drumuri expres, în toate cazurile, sub indicator este obligatoriu să se
instalezeun panou adiţional "Distanţa între indicator şi începutul locului periculos". în
situaţiaîn care lungimea sectorului periculos depăşeşte 1.000 m, sub indicator se
montează panoul adiţional "Lungimea sectorului periculos la care se referă indicatorul".
Semnificaţiaindicatoarelor de interzicere sau de restricţie începe din dreptul acestora. în
lipsa unei semnalizări care să precizeze lungimea sectorului pe care se aplică
reglementarea ori a unor indicatoare caresă anunţe sfârşitul interdicţiei sau al restricţiei,
semnificaţia acestor indicatoareîncetează în intersecţia cea mai apropiată. Când
indicatoarele de interzicere sau restricţiesunt instalate împreună cu indicatorul ce
anunţă intrarea într-o localitate, semnificaţia loreste valabilă pe drumul respectiv până la
întâlnirea indicatorului "Ieşire din localitate", cuexcepţia locurilor unde alte indicatoare
dispun altfel.
Marcajele
Marcajele servesc la organizarea circulaţiei, avertizarea sau îndrumarea
participanţilor la trafic.Acestea pot fi folosite singure sau împreună cu alte mijloace de
semnalizare rutieră pe care lecompletează, le întăresc sau le precizează semnificaţia.
Marcajele aplicate pe drumurile publice neiluminate trebuie să fie reflectorizante
sau însoţite dedispozitive reflectorizante, atunci când se adresează conducătorilor
vehiculelor aflate în mişcare.
Marcajele aplicate pe drumurile publice sunt:
a) longitudinale, care pot fi:
1. de separare a sensurilor de circulaţie;
2. deseparare a benzilor pe acelaşi sens;
b) de delimitare a părţii carosabile;
c) transversale,care pot fi:
1. de oprire;
2. de cedare a trecerii;
3. de traversare pentru pietoni;
4. de traversare pentru biciclişti;
d) diverse, care pot fi:
1. de ghidare;
2.pentru spaţii interzise;
3. pentru interzicerea staţionării;
4. pentru staţii deautobuze, troleibuze, taximetre;
5. pentru locuri de parcare;
6. săgeţi sau inscripţii;
e) laterale aplicate pe:
1. lucrări de artă (poduri, pasaje denivelate, ziduri de sprijin);
2. parapete;
3. stâlpi şi copaci situaţi pe platforma drumului;
4. borduri.
Marcajul longitudinal format dintr-o linie continuă simplă sau dublă interzice trecerea
cuvehiculul peste el. Dacă o asemenea linie separă sensurile de circulaţie, se interzice
trecerea pepartea opusă sensului de mers.
Marcajul format dintr-o linie continuă aplicată pe bordura trotuarului sau la
marginea părţii carosabile interzice staţionarea vehiculelor pe acea parte a drumului.
Când o asemenea linieînsoţeşte un indicator de interzicere a staţionării, aceasta
precizează lungimea sectorului dedrum pe care este valabilă interzicerea.
Banda delimitată printr-un marcaj longitudinal format din linii continue, pe care
este aplicat şi unmarcaj simbolizând o anumită categorie sau anumite categorii de
vehicule, delimitează bandarezervată circulaţiei acelei sau acelor categorii de vehicule.
Marcajul longitudinal format dintr-o linie discontinuă simplă sau dublă permite
trecerea pesteacesta, dacă manevra impune acest lucru.
Linia discontinuă simplă este destinată:
a) delimitării benzilor în vederea ordonării circulaţiei, caz în care intervalul dintre
segmentelede linie este considerabil mai mare decât lungimea acestora;
b) anunţării apropierii de o linie continuă şi a interdicţiei impuse de aceasta sau
apropierea deun alt loc ce prezintă un risc particular, cazuri în care intervalul dintre
segmentele de linie esteconsiderabil mai mic decât lungimea lor.
Marcajul discontinuu delimitează benzile, putându-se trece peste el numai atunci
când conducătorii de vehicule schimbă banda de circulaţie, direcţia de deplasare ori
când s-au angajat îndepăşire. Aceste manevre se vor executa numai după ce aceştia
au semnalizat şi s-au asiguratcă nu periclitează siguranţa celorlalţi participanţi la trafic
care îi urmează sau îi precedă sau circulă din sens opus.
Linia discontinuă dublă este destinată delimitării uneia sau mai multor benzi cucirculaţie
reversibilă.
Marcajul longitudinal format dintr-o linie continuă ori una discontinuă alăturate
arepentru conducătorul de vehicul semnificaţia liniei celei mai apropiate în sensul de
mers. Aceastădispoziţie nu-l împiedică pe cel care a efectuat o depăşire să-şi reia locul
pe sensul demers. Nu sunt considerate marcaje longitudinale liniile continue sau
discontinue care delimiteazămarginile părţii carosabile sau care, unite cu liniile
transversale, delimitează locurile de staţionare.
Marcajul transversal constând dintr-o linie continuă, aplicată pe lăţimea uneia sau
mai multorbenzi, indică linia înaintea căreia vehiculul trebuie oprit la întâlnirea
indicatorului „Oprire”. Un asemenea marcaj poate fi folosit pentru a indica linia de oprire
impusă printr-un semnalluminos, printr-o comandă a agentului care dirijează circulaţia,
de prezenţa unei treceri la nivel cuo cale ferată, cu o linie de tramvai sau a unei treceri
pentru pietoni. Marcajul transversal constând dintr-o linie discontinuă, aplicată pe
lăţimea uneia sau mai multor benzi, indică linia carenu trebuie depăşită atunci când se
impune cedarea trecerii. Înaintea unei asemenea linii sepoate aplica pe partea
carosabilă un marcaj sub formă de triunghi având o latură paralelă culinia discontinuă,
iar vârful îndreptat spre vehiculul care se apropie.
Marcajul transversal constând din linii paralele cu axul drumului indică locul pe
unde pietonii trebuie să traverseze drumul. Aceste linii au lăţimea mai mare decât a
oricăror alte marcaje.
Marcajul transversal constând din linii discontinue paralele, aplicate
perpendicular sau oblic faţă deaxul drumului, indică locul destinat traversării părţii
carosabile de către biciclişti.
Marcajul sub forma unei sau unor săgeţi, aplicat pe banda ori pe benzile
delimitate prin linii continue,obligă la urmarea direcţiei sau direcţiilor astfel indicate.
Săgeata de repliere care este oblică faţă de axul drumului, aplicată pe o bandă sau
intercalată într-un marcaj longitudinal formatdin linii discontinue, semnalizează obligaţia
ca vehiculul care nu se află pe banda indicată de săgeată să fie condus pe acea bandă.
Marcajul format dintr-o linie în zig-zag semnifică interzicerea staţionării
vehiculelor pe parteadrumului pe care este aplicat. O astfel de linie completată cu
înscrisul BUS sau TAXI poate fi folosită pentru semnalizarea staţiilor de autobuze şi
troleibuze, respectiv de taximetre.
Marcajul aplicat în afara benzilor, format din linii paralele, înconjurate sau nu cu o
liniede contur, delimitează spaţiul interzis circulaţiei.
Marcajele ce se aplică pe elementele laterale ale drumului sunt de culoare albă,
neagrăsau galbenă şi neagră. În zonele periculoase sau unde staţionarea vehiculelor
este limitatăîn timp marcajele pot fi şi de alte culori.

CAPITOLUL III
VEHICULELE
Starea tehnică şi controlul acesteia
Pentru a circula pe drumurile publice, autovehiculele, remorcile şi tramvaiele
trebuie să fie în bună stare de funcţionare şi să îndeplinească condiţiile tehnice stabilite
de autoritateacompetentă din Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei.
Pentru a putea fimenţinute în circulaţie, autovehiculele, remorcile şi tramvaiele se
inspectează periodic dinpunct de vedere tehnic, în condiţiile stabilite prin norme
metodologice ale Ministerului LucrărilorPublice, Transporturilor şi Locuinţei.De reţinut că
inspecţia tehnică se efectuează în staţii autorizate de către autoritatea competentă din
Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilorşi Locuinţei, iar termenul până la care
trebuie efectuată următoarea inspecţie tehnică seconsemnează în anexa certificatului
de înmatriculare sau înregistrare, în funcţie decategoria vehiculului, potrivit legii.
Este interzisă circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor care nu corespund din
punct de vederetehnic, a celor al căror termen de valabilitate a inspecţiei tehnice
periodice a expirat, precum şi acelor neasigurate pentru răspundere civilă pentru caz de
pagube produse terţilor prin accidente decirculaţie.
Constatarea defecţiunilor tehnice ale vehiculelor se face de către poliţia rutieră,
iarverificarea stării tehnice a vehiculelor aflate în trafic pe drumurile publice se face de
către poliţiarutieră, împreună cu instituţiile abilitate de lege.
Autovehiculele care transportă încărcături periculoase trebuie să îndeplineascăcondiţiile
tehnice şi de agreare, stabilite prin „Acordul european referitor la transportul
rutierinternaţional al mărfurilor periculoase”(ADR), încheiat la Geneva la 30 septembrie
1957,la care România a aderat prin Legea nr. 31/1994. Conducătorii acestor
autovehicule trebuie săposede atestat profesional specific transportului pe care-l
efectuează.

Condiţiile minime de iluminare, semnalizare luminoasă şi avertizare


sonorăPentru a putea circula pe drumurile publice autovehiculele, remorcile şi
tramvaiele trebuie să fiedotate, prin construcţie, cu instalaţii de iluminare, semnalizare şi
avertizare sonoră, omologate,care să corespundă condiţiilor tehnice stabilite de
Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilorşi Locuinţei.
Este interzisă montarea la autovehicul, remorcă sau tramvai a luminilor de altă
culoaresau intensitate, a altor lumini, dispozitive ori accesorii de avertizare, altele decât
cele omologate, precumşi circulaţia pe drumurile publice atunci când acestea sunt
defecte sau lipsesc.
Se interzice deţinerea la vedere, montare sau folosirea dispozitivelor speciale de
avertizare luminoasăşi sonoră precum şi deţinerea, montarea sau folosirea pe
autovehicule ce perturbă buna funcţionare a dispozitivelor de supraveghere a traficului.
Înmatricularea, înregistrarea şi radierea din circulaţie a vehiculelor
Pentru a putea circula cu un vehicul pe drumurile publice deţinătorul acestuia
este obligat să îlînmatriculeze sau să îl înregistreze, după caz.
Pentru a fi înmatriculate, înregistrate sau admise în circulaţie, autovehiculele,
mopedele,remorcile şi tramvaiele trebuie să fie omologate în condiţiile legii. Documentul
care atestăomologarea este cartea de identitate a vehiculului, eliberată în condiţiile legii.
Pentru a fi menţinute în circulaţie, vehiculele înmatriculate se supun inspecţieitehnice
periodice.
Inspecţia tehnică periodică se efectuează în staţii autorizate, conform legislaţiei
învigoare. Înmatricularea vehiculelor are ca scop admiterea în circulaţia pe drumurile
publice doar avehiculelor omologate, potrivit legii, care corespund normelor privind
siguranţa circulaţiei şi protecţiei mediului.
Înmatricularea vehiculelor este continuă, de la admiterea în circulaţie până lascoaterea
definitivă din circulaţie a unui vehicul din categoria celor supuse acestei condiţii,
potrivitprevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, şi presupune operaţiunea de:
a) înscriere în evidenţele autorităţilor competente, potrivit legii, a
dobândirii dreptului de proprietate asupra unui vehicul de către
primul proprietar;
b) transcriere în evidenţele autorităţilor competente, potrivit legii, a
tuturortransmiterilor ulterioare ale dreptului de proprietate asupra
unui vehicul.
Se realizează pe baza datelor de identificare ale vehiculului şi ale proprietarului şi
seconcretizează prin atribuirea unui număr de înmatriculare şi prin eliberarea de către
autorităţile competente, potrivit legii, a unui certificat de înmatriculare, precum şi a
plăcuţelor cu numărul de înmatriculare.
În cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar
seînscriu în evidenţele autorităţilor competente simultan cu menţionarea încetării calităţii
de titular al înmatriculării a fostului proprietar.
Solicitanţii unei operaţiuni de înmatriculare a unui vehicul în evidenţele
autorităţilorcompetente, potrivit legii, trebuie să facă dovada certificării autenticităţii
vehiculului de cătreRegistrul Auto Român în cazurile şi condiţiile stabilite prin ordin
comun al ministruluitransporturilor, construcţiilor şi turismului şi al ministrului
administraţiei şi internelor, care sepublică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Cu ocazia realizării oricărei operaţiuni de înmatriculare a unui vehicul, verificarea
efectuării inspecţiei tehnice periodice şi a asigurării obligatorii de răspundere civilă,
respectiv avalabilităţii acestora, se poate face şi pe cale informatică, în condiţiile
stabilite prin protocolîncheiat între autoritatea competentă din subordinea Ministerului
Administraţiei şi Internelorcu atribuţii de organizare şi coordonare a activităţii de
evidenţă şi eliberare a certificatelorde înmatriculare şi a plăcuţelor cu numere de
înmatriculare şi Registrul Auto Român,respectiv Comisia de Supraveghere a
Asigurărilor.
Autorităţile competente să realizeze operaţiunile de înmatriculare a vehiculelor
potîncasa toate taxele şi tarifele stabilite potrivit legii, aferente acestor operaţiuni, cu
excepţiaprimelor de asigurare, pe care le vor vira ulterior persoanelor juridice în drept în
baza unorprotocoale încheiate cu acestea. Aceste taxe şi tarife pot fi încasate de la
solicitanţi de cătrepersoanele juridice în drept, inclusiv prin mijloace electronice de plată
în condiţiile stabilite prinprotocoale încheiate cu acestea de către autorităţile
competente.
Societăţile abilitate să comercializeze vehicule noi şi societăţile de leasing din România
pot solicita, pe cale informatică, înmatricularea sau autorizarea provizorie pentru
circulaţie avehiculelor, prin intermediul unei aplicaţii informatice puse la dispoziţie, în
condiţiile stabilite prinprotocol, de către autoritatea competentă din subordinea
Ministerului Administraţiei şi Internelorcu atribuţii de organizare şi coordonare a
activităţii de evidenţă şi eliberare a certificatelorde înmatriculare şi a plăcuţelor cu
numere de înmatriculare.
Proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul este obligat să solicite
autorităţiicompetente înscrierea în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare a
oricărei modificări a datelor de identificare a vehiculului respectiv.
Pentru a circula pe drumurile publice, vehiculele, cu excepţia celor trase sau împinse cu
mâna şi a bicicletelor, trebuie să fie înmatriculate ori înregistrate, după caz, şi să
poarteplăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare, cu forme, dimensiuni şi
conţinutprevăzute de standardele în vigoare.
Autovehiculele şi remorcile se înmatriculează permanent sau temporar la
autoritateacompetentă în a cărei rază teritorială proprietarii îşi au domiciliul, reşedinţa
orisediul, în condiţiile stabilite prin reglementările în vigoare.
Autovehiculele din dotarea Ministerului Apărării, a Ministerului Administraţiei şi
Internelor,precum şi cele ale Serviciului Român de Informaţii se înregistrează la aceste
instituţii. Până la înmatriculare pot circula cu numere provizorii, pe baza unei autorizaţii
speciale eliberate deautoritatea competentă.
Evidenţa vehiculelor înmatriculate se ţine la autoritatea competentă pe raza
căreiaproprietarul îşi are domiciliul, reşedinţa sau sediul.
Odată cu realizarea operaţiunilor de înmatriculare a vehiculului, autoritatea
competentăeliberează proprietarului sau mandatarului acestuia un certificat de
înmatriculare conform categorieisau subcategoriei din care face parte vehiculul
respectiv, precum şi plăcuţe cu numărul deînmatriculare.
La cererea scrisă a proprietarului unui vehicul, în certificatul de înmatriculare sau
deînregistrare se poate înscrie şi o altă persoană decât proprietarul,
specificându-secalitatea în care aceasta poate utiliza vehiculul. În cazul în care
proprietarul vehiculului este osocietate de leasing, este obligatorie menţionarea în
certificatul de înmatriculare sau deînregistrare şi a datelor de identificare a utilizatorului.
Autovehiculele se încadrează în una dintre următoarele categorii: A, B, BE, C, CE, D,
DE, Trsau Tb ori în una dintre subcategoriile: A1, B1, C1, C1E, D1 sau D1E, iar
tramvaiele, în categoria Tv,în condiţiile stabilite în regulament.
Este interzisă punerea în circulaţie a unui vehicul, înmatriculat sau înregistrat, care
nuare montate plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare atribuite de
autoritateacompetentă ori dacă acestea nu sunt conforme cu standardele în vigoare,
precum şi în cazulîn care certificatul de înmatriculare sau de înregistrare este reţinut, iar
dovada înlocuitoare aacestuia este eliberată fără drept de circulaţie sau termenul de
valabilitate a expirat.
În certificatul de înmatriculare se înscriu, obligatoriu, numărul de înmatriculareatribuit,
precum şi numărul de identificare al autovehiculului sau remorcii.
Autovehiculul,tramvaiul, remorca sau mopedul ce nu poate fi identificat din cauza lipsei,
alterării sau distrugeriielementelor de identificare poansonate sau stanţate de
constructor, precum şi autovehiculul sauremorca asamblate din piese ce nu pot fi
identificate sau cele pentru care nu se poate stabili identitateaunuia sau mai multor
deţinători ori proprietari succesivi nu pot fi omologate în vederea admiteriiîn circulaţia pe
drumurile publice. Se exceptează autovehiculul şi remorca pentru care poliţiapoate
stabili provenienţa legală a acestora.
Autovehiculele şi remorcile reclamate ca fiindfurate în România sau în străinătate şi
date în urmărire de Inspectoratul General al Poliţiei Române nu se înmatriculează.
Autovehiculele şi remorcile pentru care organul de urmărire penală a emis o dispoziţie
prin care se permite înmatricularea până la finalizarea cercetărilor, caz în care în
certificatul de înmatriculare şi în cartea de identitate a vehiculului seînscrie menţiunea
"Autovehicul declarat furat din (ţară) la data de.... ".
Circulaţia acestei categorii de vehicule este permisă doar pe teritoriul României.
Laînregistrare, vehiculelor li se atribuie plăcuţe cu un singur număr de înregistrare, care
trebuiesă aibă:
a) fondul reflectorizant de culoare galbenă, iar literele şi cifrele, în relief, deculoare
neagră, pentru vehiculele înregistrate la consiliile locale;
b) fondul reflectorizant deculoare albă, iar literele şi cifrele, în relief, de culoare neagră,
pentru autovehiculele care seînregistrează la Ministerul Apărării, Ministerul
Administraţiei şi Internelor sau, după caz, laServiciul Român de Informaţii.

Numerele de înmatriculare sau de înregistrare, cele provizorii şi de probe


aleautovehiculelor sau tramvaielor

La înmatriculare, fiecărui autovehicul şi fiecărei remorci li se atribuie câteun număr de


înmatriculare compus din indicativul judeţului sau al municipiului Bucureşti, numărul de
ordine, format din cifre arabe, şi o combinaţie de trei litere cu caractere latine
majuscule.
Numerele de înmatriculare ale autovehiculelor şi remorcilor aparţinând
misiunilordiplomatice, oficiilor consulare şi membrilor acestora, precum şi altor
organizaţii şi persoane străine cu statut diplomatic, care îşi desfăşoară activitatea în
România, sunt compuse dinindicativul CD, CO sau TC, după caz, şi numărul de ordine.
În cazul numărului deînmatriculare temporară, la indicativul judeţului sau al municipiului
Bucureşti şi numărul deordine se adaugă luna şi anul în care expiră valabilitatea
înmatriculării.
Laautorizarea provizorie a circulaţiei autovehiculului sau remorcii se atribuie un număr
compus dinindicativul judeţului sau al municipiului Bucureşti şi numărul de ordine.
Laînmatricularea pentru probe a autovehiculului sau a remorcii se atribuie un număr
compus dinindicativul judeţului sau al municipiului Bucureşti, numărul de ordine şi
înscrisul "PROBE".
La data înmatriculării, înregistrării sau autorizării pentru circulaţie se elibereazăşi
plăcuţele cu numărul atribuit. Numerele de înmatriculare se atribuie la rând, în
ordinecrescătoare.
La înmatriculare, proprietarul vehiculului poate solicita, cu plata tarifelor învigoare,
atribuirea unei combinaţii preferenţiale a numărului de înmatriculare.
Nu pot fiatribuite combinaţiile de litere care pot avea o semnificaţie obscenă sau cele
care pot conduce laasocierea cu denumirile unor autorităţi publice, dacă acestea solicită
în scris autorităţiiemitente restricţionarea atribuirii unei anumite combinaţii a numărului
de înmatriculare.Persoanele care deţin deja vehicule înmatriculate cu numere
restricţionate ulterior pot utiliza încontinuare numerele în cauză, dar numai până la
înstrăinarea vehiculului.
Latransferul dreptului de proprietate asupra unui vehicul, numărul de înmatriculare şi
plăcuţeleaferente se transferă automat fără plată noului proprietar, dacă acesta are
domiciliul sau sediulîn acelaşi judeţ cu fostul proprietar şi dacă fostul proprietar nu a
optat pentru păstrareacombinaţiei numărului de înmatriculare respectiv. Noul proprietar
poate solicita atribuirea uneicombinaţii preferenţiale a numărului de înmatriculare, cu
plata tarifelor în vigoare.
Numărul de înregistrare al vehiculelor înregistrate la consiliile locale se compune din
denumirealocalităţii şi denumirea abreviată a judeţului, scrise cu litere cu caractere
latine majuscule,precum şi dintr-un număr de ordine, format din cifre arabe.
Numărul de înregistrare alautovehiculelor înregistrate la Ministerul Apărării, Ministerul
Administraţiei şi Internelor şi,după caz, la Serviciul Român de Informaţii se compune din
abrevierea denumirii instituţiei, scrisă cu litere cu caractere latine majuscule, precum şi
dintr-un număr de ordine, format din cifre arabe.
Proprietarul sau deţinătorul legal trebuie să fixeze plăcuţele cu numărul deînmatriculare
ori de înregistrare în locurile special destinate, la partea din faţă şi din spate
aautovehiculului sau tramvaiului, după caz, iar la motocicletă şi la remorcă, numai la
partea dinspate.
Se interzice circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor care nu au montate plăcuţele
cu numărul de înmatriculare sau, după caz, de înregistrare, în locurile stabilite.

Radierea
Radierea din evidenţă a vehiculelor se face de către autoritatea care a
efectuatînmatricularea sau înregistrarea doar în cazul scoaterii definitive din circulaţie a
acestora, lacererea proprietarului, în următoarele cazuri:
a) proprietarul doreşte retragerea definitivă din circulaţie a vehiculului şi
facedovada depozitării acestuia într-un spaţiu adecvat, deţinut în
condiţiile legii;
b) proprietarul face dovada dezmembrării, casării sau predării vehiculului
la unităţi specializate în vederea dezmembrării;
c) la scoaterea definitivă din România a vehiculului respectiv;
d) în cazul furtului vehiculului.

Radierea din evidenţă a vehiculelor înregistrate, la trecerea acestora în proprietatea


alteipersoane, se face de către autoritatea care a efectuat înregistrarea, la cererea
proprietarului, încondiţiile legii.
Este interzisă circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor radiate din evidenţă.

Vehiculele declarate, potrivit legii, prin dispoziţie a autorităţii administraţiei publice


locale, fără stăpân sau abandonate se radiază din oficiu în termen de 30 de zile de la
primirea dispoziţiei respective.
Poliţia rutieră dispune măsura reţinerii certificatului de înmatriculare sauînregistrare şi
retragerea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare avehiculelor
neasigurate, aflate în trafic, eliberând dovadă fără drept de circulaţie. Dacă deţinătorul
vehiculului nu face dovada asigurării acestuia, după 30 de zile de la data aplicării
măsurii, poliţia rutieră dispune radierea din evidenţă a vehiculului.

CAPITOLUL IV
REGULI PENTRU CIRCULAŢIA VEHICULELOR

În acest capitol vom stabili câteva reguli generale de circulaţie a vehiculelor pe


drumurile publice,pe care le vom structura în mai multe subcapitole: - utilizarea părţii
carosabile; - poziţii întimpul mersului; - semnalele conducătorilor de vehicule; - trecerea
pe lângă vehiculele care circulă din sens opus; - viteza şi distanţa dintre vehicule; -
reguli referitoare la manevre în timpulmersului; - trecerea la nivel cu calea ferată; -
remorcarea; - zona rezidenţială şi pietonală; -circulaţia pe autostrăzi.

Utilizarea părţii carosabile


Vehiculele trebuie conduse numai pe drumurile, părţile carosabile, benzile sau
pistelestabilite pentru categoria din care fac parte. În cazul în care pe drumurile publice
nu sunt amenajatebenzi sau piste speciale pentru mopede, biciclete şi celelalte vehicule
fără motor, acestea pot ficonduse şi pe acostament în sensul de mers, dacă circulaţia
se poate face fără pericol.
Când drumul are două sau mai multe benzi pe sensul de mers, vehiculele se conduc pe
banda situată lângă acostament sau bordură. Celelalte benzi pot fi folosite succesiv, de
la dreapta spre stânga, dacă banda de circulaţie utilizată este ocupată, cu obligaţia de a
reveni pe banda dindreapta atunci când acest lucru este posibil.
Vehiculele grele, lente sau cu mase ori gabaritedepăşite sau cele care se deplasează
cu viteză redusă trebuie conduse numai pe banda de lângă acostament sau bordură,
dacă în sensul de mers nu este amenajată o bandă destinată acestora.
Pe drumul public cu cel mult două benzi pe sens şi cu o a treia bandă pecare este
amplasată linia tramvaiului lângă axa drumului, conducătorii de vehicule pot
folosiaceastă bandă, cu obligaţia să lase liberă calea tramvaiului, la apropierea
acestuia.
Vehiculele care efectuează transport public de persoane se conduc pe banda rezervată
acestora, dacă o astfel de bandă există şi este semnalizată ca atare. Pe aceeaşi bandă
pot circula şiautovehiculele cu regim de circulaţie prioritară când se deplasează în
acţiuni de intervenţiisau în misiuni care au caracter de urgenţă.
Se interzice intrarea într-o intersecţiechiar dacă semnalul luminos ori un indicator de
prioritate permite, dacă din cauza aglomerăriicirculaţiei conducătorul de vehicul riscă să
rămână imobilizat, stânjenind sauîmpiedicând desfăşurarea traficului.

Poziţii în timpul mersului


Pe un drum public prevăzut cu minimum 3 benzi pe sens, când conducătorii a
douăautovehicule circulă în aceeaşi direcţie, dar pe benzi diferite, şi intenţionează să
seînscrie pe banda liberă dintre ei, cel care circulă pe banda din dreapta este obligat să
permităcelui care vine din stânga să ocupe acea bandă.
Pe drumul public cu mai multe benzi,conducătorii de autovehicule care circulă pe
o bandă care se sfârşeşte, pentru a continuadeplasarea pe banda din stânga trebuie să
permită trecerea vehiculelor care circulă pe acea bandă.
La intersecţiile prevăzute cu indicatoare şi/sau cu marcaje pentru
semnalizareadirecţiei de mers, conducătorii de vehicule trebuie să se încadreze pe
benzile corespunzătoaredirecţiei de mers voite cu cel puţin 50 m înainte de intersecţie şi
sunt obligaţi să respectesemnificaţia indicatoarelor şi marcajelor.
La intersecţiile fără marcaje dedelimitare a benzilor, conducătorii vehiculelor
ocupă în mers, cu cel puţin 50 m înainte deintersecţie, următoarele poziţii:
a) rândul de lângă bordură sau acostament, cei carevor să schimbe direcţia de mers
spre dreapta;
b) rândul de lângă axa drumului sau de lângă marcajul de separare a sensurilor, cei
care vor să schimbe direcţia de mers spre stânga. Când circulaţia se desfăşoară pe
drumuri cu sens unic, conducătorii de vehicule care intenţionează să vireze la stânga
sunt obligaţi să ocupe rândul de lângă bordura sauacostamentul din partea stângă;
c) oricare dintre rânduri, cei care vor să meargăînainte.
Dacă în intersecţie circulă şi tramvaie, iar spaţiul dintre şina dindreapta şi trotuar nu
permite circulaţia pe două sau mai multe rânduri, toţi conducătorii devehicule, indiferent
de direcţia de deplasare, vor circula pe un singur rând, lăsând liber traseultramvaiului.
În cazul în care tramvaiul este oprit într-o staţie fără refugiu pentrupietoni, vehiculele
trebuie să oprească în ordinea sosirii, în spatele acestuia, şi să îşireia deplasarea
numai după ce uşile tramvaiului au fost închise şi s-au asigurat că nu pun înpericol
siguranţa pietonilor angajaţi în traversarea drumului public.
Schimbarea direcţiei de mers prin virare la dreapta sau la stânga este interzisă în
locurile unde sunt instalateindicatoare cu această semnificaţie.
Dacă în apropierea unei intersecţii este instalatun indicator sau aplicat un marcaj care
obligă să se circule într-o anumită direcţie, vehiculeletrebuie să fie conduse numai în
direcţia sau direcţiile indicate.
În situaţiile încare există benzi speciale pentru executarea manevrei, schimbarea
direcţiei de deplasare se face prinstânga centrului imaginar al intersecţiei, iar dacă
există un marcaj de ghidare, cu respectareasemnificaţiei acestuia.
Schimbarea direcţiei de mers spre stânga, în cazul vehiculelorcare intră într-o
intersecţie circulând pe acelaşi drum în aliniament, dar din sensuri opuse,se efectuează
prin stânga centrului intersecţiei, fără intersectarea traiectoriei acestora.
Amenajările rutiere sau obstacolele din zona mediană a părţii carosabile se ocolesc prin
parteadreaptă.
Vehiculele şi animalele, atunci când circulă pe drumurile publice pe care le este
permisaccesul, trebuie conduse pe partea din dreapta a drumului public, în sensul de
circulaţie, cât maiaproape de marginea părţii carosabile, cu respectarea semnificaţiei
semnalizării rutiere şi aregulilor de circulaţie.
Numerotarea benzilor de circulaţie pe fiecare sens se efectuează în ordine crescătoare
dela marginea din partea dreaptă a drumului către axa acestuia. În cazul autostrăzilor,
banda deurgenţă nu intră în numerotarea benzilor de circulaţie.
Dacă un drum este prevăzut cu o pistă specială destinată circulaţiei bicicletelor,acestea,
precum şi mopedele vor fi conduse numai pe pista respectivă.
Când circulaţia se desfăşoară pe două sau mai multe benzi pe sens, acestea
sefolosesc de către conducătorii de vehicule în funcţie de intensitatea traficului şi viteza
dedeplasare, având obligaţia să revină pe prima bandă ori de câte ori acest lucru este
posibil,dacă aceasta nu este destinată vehiculelor lente sau transportului public de
persoane.
Dacă un drum este prevăzut cu o bandă destinată vehiculelor lente sau transportului
publicde persoane, semnalizată ca atare, acestea vor circula numai pe banda
respectivă.
Conducătorul de vehicul care circulă pe banda situată lângă marginea părţiicarosabile
trebuie să acorde prioritate de trecere vehiculelor care efectuează transport public
depersoane numai atunci când conducătorii acestora semnalizează intenţia de a reintra
în traficdin staţiile prevăzute cu alveole şi s-au asigurat că prin manevra lor nu pun în
pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic.

Semnalele conducătorilor de vehicule


Ori de câte ori este necesar, pentru evitarea unui pericol imediat, conducătorii
devehicule semnalizează cu: - mijloace de avertizare sonoră, - mijloace de avertizare
luminoasă, - braţul.
Mijloacele de avertizare sonoră trebuie folosite de la o distanţă de cel puţin 25 m
faţă de cei cărora li se adresează, pe o durată de timp care să asigure perceperea
semnalului şifără să îi determine pe aceştia la manevre ce pot pune în pericol siguranţa
circulaţiei.
Semnalizarea cu mijloacele de avertizare sonoră nu poate fi folosită în zonele de
acţiune a indicatorului "Claxonarea interzisă".
Semnalizarea cu mijloacele de avertizaresonoră poate fi folosită în zonele de
acţiune a indicatorului "Claxonarea interzisă" numai de către:
a) conducătorii autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară când sedeplasează în
acţiuni de intervenţii sau în misiuni care au caracter de urgenţă;
b) conducătorii autovehiculelor care folosesc acest semnal pentru evitarea unui pericol
imediat.
Conducătorii de autovehicule, tramvaie şi mopede sunt obligaţi să folosească instalaţiile
deiluminare şi/sau semnalizare a acestora, după cum urmează:
a) luminile de poziţie saude staţionare pe timpul imobilizării vehiculului pe partea
carosabilă în afara localităţilor, de lalăsarea serii şi până în zorii zilei, ziua când plouă
torenţial, ninge abundent sau este ceaţă densă ori în alte condiţii care reduc vizibilitatea
pe drumul public;
b) luminile deîntâlnire sau de drum, în mers, atât în localităţi, cât şi în afara acestora,
dupăgradul de iluminare a drumului public;
c) luminile de întâlnire şi cele de ceaţă petimp de ceaţă densă;
d) luminile de întâlnire ale autovehiculelor care însoţesccoloane militare sau cortegii,
transportă grupuri organizate de persoane şi cele care tractează altevehicule sau care
transportă mărfuri ori produse periculoase, în timpul zilei;
e) luminilede întâlnire atunci când plouă torenţial, ninge abundent ori în alte condiţii care
reducvizibilitatea pe drum;
f) luminile pentru mersul înapoi atunci când vehiculul este manevratcătre înapoi;
g) luminile indicatoare de direcţie pentru semnalizarea schimbării direcţiei de mers,
inclusiv la punerea în mişcare a vehiculului de pe loc.
Pe timpul nopţii, laapropierea a două vehicule care circulă din sensuri opuse,
conducătorii acestora sunt obligaţi cade la o distanţă de cel puţin 200 m să folosească
luminile de întâlnire concomitent cureducerea vitezei. Când conducătorul de autovehicul
se apropie de un autovehicul care circulă înfaţa sa, acesta este obligat sa folosească
luminile de întâlnire de la o distanţă de cel puţin100 m.
Pe timpul nopţii sau în condiţii de vizibilitate redusă conducătorii deautovehicule şi
tramvaie care se apropie de o intersecţie nedirijată prin semnale luminoase sau de
către poliţişti sunt obligaţi să semnalizeze prin folosirea alternantă a luminilor de
întâlnirecu cele de drum.
Pe timpul nopţii sau în condiţii de vizibilitate redusă autovehiculelesau remorcile cu
defecţiuni la sistemul de iluminare şi semnalizare luminoasă nu pot fi conduse
sauremorcate fără a avea în funcţiune pe partea stângă, în faţă o lumină de întâlnire şi
în spate una de poziţie.
Luminile de avarie se folosesc în următoarelesituaţii:
a) când vehiculul este imobilizat involuntar pe partea carosabilă;
b) cândvehiculul se deplasează foarte lent şi/sau constituie el însuşi un pericol pentru
ceilalţiparticipanţi la trafic;
c) când autovehiculul sau tramvaiul este remorcat.
Conducătorii de autovehicule, tramvaie sau mopede trebuie să pună în funcţiune
luminile de avarie,în mod succesiv, în ordinea opririi şi în cazul în care această manevră
este impusă deblocarea circulaţiei pe sensul de mers.
Când circulă prin tunel conducătorul de vehiculeste obligat să folosească luminile de
întâlnire.
Un vehicul poate fi oprit sau staţionatcu toate luminile stinse, în locurile în care aceste
manevre sunt permise, atunci când se află:
a) pe un drum iluminat, astfel încât vehiculul este vizibil de la o distanţă de cel puţin 50
m;
b) în afara părţii carosabile, pe un acostament consolidat;
c) în localităţi, la margineapărţii carosabile, în cazul motocicletelor cu două roţi, fără
ataş şi a mopedelor, carenu sunt prevăzute cu sursă de energie.
Conducătorii de vehicule sunt obligaţi săsemnalizeze schimbarea direcţiei de deplasare,
depăşirea, oprirea şi punerea în mişcare.
Intenţia conducătorilor de autovehicule, tramvaie sau mopede de a schimba direcţia
demers, de a ieşi dintr-un rând de vehicule staţionate sau de a intra într-un asemenea
rând, de atrece pe o altă bandă de circulaţie sau de a vira spre dreapta ori spre stânga
sau care urmeazăsă efectueze întoarcere, depăşire ori oprire se semnalizează prin
punerea în funcţiune aluminilor indicatoare de direcţie cu cel puţin 50 m în localităţi şi
100 m în afara localităţilor, înainte de începerea efectuării manevrelor.
Reducerea vitezei de deplasare sauoprirea autovehiculelor, tramvaielor sau mopedelor
pe partea carosabilă se semnalizează cu lumina roşie din spate.
Conducătorii vehiculelor cu două roţi, precum şi ai celor cu tracţiuneanimală ori ai celor
trase sau împinse cu mâna sunt obligaţi să efectueze următoarelesemnale:
a) braţul stâng întins orizontal atunci când intenţionează să schimbe direcţia de mers
spre stânga sau de a depăşi;
b) braţul drept întins orizontal atunci cândintenţionează să schimbe direcţia de mers
spre dreapta;
c) braţul drept întins orizontalbalansat în plan vertical atunci când intenţionează să
oprească.
Semnalele conducătorii vehiculelor cu două roţi, precum şi ai celor cu tracţiune animală
ori ai celor trase sauîmpinse cu mâna trebuie efectuate cu cel puţin 25 m înainte de
efectuarea manevrelor.

Trecerea pe lângă vehiculele care circulă din sens opus


La întâlnirea a două vehicule care circulă din sensuri opuse, acestea sunt obligate să
circule cât mai aproape de marginea din dreapta a părţii carosabile, în sensul lor de
mers.Dacă mersul înainte este obturat de un obstacol sau de prezenţa altor participanţi
la trafic, careimpune trecerea pe sensul opus, conducătorul vehiculului este obligat să
reducă viteza şi, lanevoie, să oprească pentru a permite trecerea vehiculelor care
circulă din sens opus. Pedrumurile publice înguste, unde trecerea vehiculelor care
circulă din sensuri opuse, unele pe lângă altele, este imposibilă sau periculoasă,
conducătorii acestora se vor conforma semnalizăriiexistente.
Pe drumurile publice cu declivităţi pronunţate, unde trecerea vehiculelor care
circulădin sensuri opuse, unele pe lângă altele, este imposibilă sau periculoasă, cele
care coboarăsunt obligate să oprească pentru a permite trecerea vehiculelor care urcă.
La vehiculele de aceeaşi categorie, obligaţia de a efectua o manevră de mers înapoi
revine conducătorului carecoboară, cu excepţia cazului când este mai uşor şi există
condiţii pentru conducătorulcare urcă să execute această manevră, mai ales atunci
când se află aproape de un refugiu.

Viteza şi distanţa între vehicule


Conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză şi să oadapteze în
funcţie de condiţiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevrăîn condiţii de
siguranţă.
Limita maximă de viteză în localităţi este de 50 km/h. Pe anumite sectoare de drum
dininteriorul localităţilor, administratorul drumului poate stabili, pentru autovehiculele din
categoriile Aşi B, şi limite de viteză superioare, dar nu mai mult de 80 km/h. Limitele de
viteză mai mari de 50km/h se stabilesc numai cu avizul poliţiei rutiere.
Pe anumite sectoare de drum, ţinând seama de împrejurări şi de intensitatea circulaţiei,
administratorul drumului, cu avizul poliţiei rutiere, poate stabili şi limite de viteză
inferioare,dar nu mai puţin de 10 km/h pentru tramvaie şi de 30 km/h pentru toate
autovehiculele.
Limitele maxime de viteză în afara localităţilor sunt:
a) pe autostrăzi - 130 km/h;
b) pe drumurile expres sau pe cele naţionale europene (E) - 100 km/h;
c) pe celelalte categorii de drumuri - 90 km/h.
Vitezele maxime admise în afara localităţilor sunt:
a) 130 km/h pe autostrăzi, 100 km/h pe drumurile expres sau pe cele
naţionaleeuropene (E) şi 90 km/h pe celelalte categorii de drumuri,
pentru autovehiculele din categoriile A şi B;
b) 110 km/h pe autostrăzi, 90 km/h pe drumurile expres sau pe cele
naţionale europene(E) şi 80 km/h pe celelalte categorii de drumuri,
pentru autovehiculele din categoriile C, D şisubcategoria D1;
c) 90 km/h pe autostrăzi, 80 km/h pe drumurile expres sau pe cele
naţionale europene(E) şi 70 km/h pentru celelalte categorii de drumuri,
pentru autovehiculele din subcategoriile A1, B1 şiC1;
d) 45 km/h, pentru tractoare şi mopede.
Viteza maximă admisă în afara localităţilor pentru autovehiculele care tracteazăremorci
sau semiremorci este cu 10 km/h mai mică decât viteza maximă admisă pentru
categoriadin care face parte autovehiculul trăgător.
Viteza maximă admisă pentru autovehicule cu mase şi/sau gabarite depăşite ori
caretransportă produse periculoase este de 40 km/h în localităţi, iar în afara localităţilor
de 70km/h.
Viteza maximă admisă în afara localităţilor pentru autovehiculele ai căror conducători au
mai puţin de un an practică de conducere sau pentru persoanele care efectuează
pregătirea practică în vederea obţinerii permisului de conducere este cu 20 km/h mai
mică decâtviteza maximă admisă pentru categoria din care fac parte autovehiculele
conduse.
Conducătorul unui vehicul care circulă în spatele altuia are obligaţia de a păstra o
distanţă suficientă faţă de acesta, pentru evitarea coliziunii.
Este interzisă desfăşurarea de concursuri, antrenamente ori întreceri cu vehicule sau
cuanimale pe drumurile publice, cu excepţia celor autorizate de administratorul drumului
respectiv şiavizate de poliţia rutieră.
Organizatorii întrecerilor autorizate sunt obligaţi să ia toate măsurile necesare pentru
desfăşurarea în siguranţă a acestora, precum şi pentru protecţia celorlalţi participanţi
latrafic.
În caz de producere a unui eveniment rutier, ca urmare a neîndeplinirii atribuţiilor,
organizatoriiacestora răspund administrativ, contravenţional, civil sau penal, după caz.
Autorităţile publice locale, cu autorizaţia administratorului drumului public şi cu avizul
poliţiei rutiere sau la solicitarea acesteia, sunt obligate să ia măsuri pentru realizarea de
amenajărirutiere destinate circulaţiei pietonilor, bicicliştilor, vehiculelor cu tracţiune
animală şi calmăriitraficului, semnalizate corespunzător, în apropierea unităţilor de
învăţământ, pieţelor, târgurilor, spitalelor, precum şi în zonele cu risc sporit de
accidente.
Conducătorii de vehicule sunt obligaţi să respecte viteza maximă admisă pe sectorulde
drum pe care circulă şi pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum şi
ceaimpusă prin mijloacele de semnalizare.
Nerespectarea regimului de viteză stabilit conformlegii se constată de către poliţiştii
rutieri, cu mijloace tehnice omologate şi verificatemetrologic.
Administratorul drumului public este obligat să instaleze indicatoare
pentrureglementarea regimului de viteză.
În afara localităţilor, înaintea staţiilormijloacelor de transport public de persoane şi/sau a
trecerilor pentru pietoni, la o distanţă de 100 mfaţă de acestea, administratorul drumului
este obligat să realizeze amenajări rutiere pentrureducerea vitezei de deplasare a
vehiculelor.
Se interzice conducătorilor de vehicule săreducă brusc viteza ori să efectueze o oprire
neaşteptată, fără motiv întemeiat.
Conducătorul de vehicul este obligat să circule cu o viteză care să nu depăşească 30
km/hîn localităţi sau 50 km/h în afara localităţilor, în următoarele situaţii:
a) latrecerea prin intersecţiile cu circulaţie nedirijată;
b) în curbe deosebit de periculoasesemnalizate ca atare sau în care vizibilitatea este
mai mică de 50 m;
c) la trecerea pe lângăgrupuri organizate, coloane militare sau cortegii, indiferent dacă
acestea se află în mers sau staţionează pe partea carosabilă a drumurilor cu o singură
bandă de circulaţie pe sens;
d)la trecerea pe lângă animale care sunt conduse pe partea carosabilă sau pe
acostament;
e) când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgăsau
piatră cubică umedă;
f) pe drumuri cu denivelări, semnalizate ca atare;
g) înzona de acţiune a indicatorului de avertizare "Copii" în intervalul orar 7,00-22,00,
precum şi aindicatorului "Accident";
h) la trecerile pentru pietoni nesemaforizate, semnalizate prin indicatoareşi marcaje,
când drumul public are cel mult o bandă pe sens, iar pietonii aflaţi pe trotuar, înimediata
apropiere a părţii carosabile, intenţionează să se angajeze în traversare;
i) laschimbarea direcţiei de mers prin viraje;
j) când vizibilitatea este sub 100 m în condiţii deceaţă, ploi torenţiale, ninsori abundente.
Administratorul drumului public este obligat caîn locurile mai sus enumerate să
instaleze indicatoare de avertizare şi să ia măsuri pentrurealizarea de amenajări rutiere
care să determine conducătorii de vehicule să reducă viteza dedeplasare.

Reguli referitoare la manevre în timpul mersului


În acest subcapitol vom sublinia câteva reguli generale privind modul de
executare a câtorva dintremanevrele folosite în circulaţia pe drumurile publice.
Conducătorul de vehicul care execută o manevră de schimbare a direcţiei de mers,de
ieşire dintr-un rând de vehicule staţionate sau de intrare într-un asemenea rând, de
trecerepe o altă bandă de circulaţie sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care
urmează săefectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze
din timp şi să seasigure că o poate face fără să perturbe circulaţia sau să pună în
pericol siguranţacelorlalţi participanţi la trafic.
Semnalizarea schimbării direcţiei de mers trebuie să fie menţinută pe întreaga duratăa
manevrei.
Pentru a putea întoarce vehiculul de pe un sens de mers pe celălalt prin manevrare
înainteşi înapoi sau prin viraj, conducătorul acestuia este obligat să semnalizeze şi să
se asigure că din faţă, din spate sau din lateral nu circulă în acel moment niciun vehicul.
Pedrumurile publice înguste şi/sau cu declivitate, unde trecerea vehiculelor care circulă
din sensuriopuse, unele pe lângă altele, este imposibilă sau periculoasă, se procedează
după cumurmează:
a) la întâlnirea unui ansamblu de vehicule cu un vehicul conducătorul acestuiadin urmă
trebuie să manevreze cu spatele;
b) la întâlnirea unui vehicul greu cu un vehicul uşor, conducătorul acestuia din urmă
trebuie să manevreze cu spatele;
c) la întâlnireaunui vehicul care efectuează transport public de persoane cu un vehicul
de transport mărfuri conducătorul acestuia din urmă trebuie să manevreze cu spatele.
În cazul vehiculelor de aceeaşi categorie, obligaţia de a efectua o manevră de mers
înapoi revine conducătorului care urcă, cu excepţia cazului când este mai uşor şi există
condiţii pentru conducătorul carecoboară să execute această manevră, mai ales atunci
când se află aproape de un refugiu.
În locurile în care mersul înapoi este permis, dar vizibilitatea în spate este
împiedicată,vehiculul poate fi manevrat înapoi numai atunci când conducătorul acestuia
este dirijat de cel puţin o persoană aflată în afara vehiculului.
Persoana care dirijează manevrarea cuspatele a unui vehicul este obligată să se
asigure că manevra se efectuează fără a pune înpericol siguranţa participanţilor la
trafic.
Mersul înapoi cu autovehiculul trebuiesemnalizat cu lumina sau luminile speciale din
dotare. Se recomandă dotarea autovehiculelor şi cudispozitive sonore pentru
semnalizarea acestei manevre.

Trecerea la nivel cu calea ferată


La trecerea la nivel cu calea ferată curentă, conducătorul de vehicul este obligat
săcircule cu viteză redusă şi să se asigure că din stânga sau din dreapta nu se apropie
unvehicul feroviar.
Conducătorul de vehicul poate traversa calea ferată curentă prevazută cu bariere
sausemibariere, dacă acestea sunt ridicate şi semnalele luminoase şi sonore nu
funcţionează, iarsemnalul cu lumină albă intermitentă cu cadenţă lentă este în
funcţiune.
Când circulaţia la trecerea la nivel cu calea ferată curentă este dirijată de agenţi
de cale ferată, conducătorul de vehicul trebuie să respecte semnalele acestora.
Conducătorul de vehicul este obligat să oprească atunci când:a) barierele
sausemibarierele sunt coborâte, în curs de coborâre sau ridicare;b) semnalul cu lumini
roşii şi/sausemnalul sonor sunt în funcţiune;c) întâlneşte indicatorul „Trecerea la nivel
cu calea ferată simplă, fără bariere”, „Trecerea la nivel cu calea ferată dublă, fără
bariere”sau „Oprire”.
Vehiculele trebuie să oprească, în ordinea sosirii, în dreptul indicatoarelor
menţionate sau,după caz, înaintea marcajului pentru oprire, în locul în care există
vizibilitate maximăasupra căii ferate ori înaintea barierelor sau semibarierelor, când
acestea sunt închise, în cursde coborâre sau ridicare.
În cazul imobilizării unui vehicul pe calea ferată, conducătorul acestuia este
obligat să scoată imediat pasagerii din vehicul şi să elibereze platforma căii ferate, iar
când nu este posibil, să semnalizeze prezenţa vehiculului cu orice mijloc adecvat.
Participanţii la trafic, care se găsescîn apropierea locului unde un vehicul a rămas
imobilizat pe caleaferată, sunt obligaţi să acordesprijin pentru scoaterea acestuia sau,
când nu este posibil, pentru semnalizarea prezenţei lui.
Este interzis vehiculelor să treacă sau să ocolească porţile de gabarit instalate
înaintea căilor ferate electrificate, dacă înălţimea sau încărcătura vehiculului atinge ori
depăşeşte partea superioară a porţii.
Important de reţinut este şi faptul că la intersectarea unui drum public cu o cale
ferată industrială, conducătorii de vehicule sunt obligaţi să se conformeze numai
semnificaţiei semnalelor agenţilor de cale ferată.
Menţionăm că la trecerea la nivel cu o cale ferată toate manevrele sunt interzise.

Remorcarea
Un autovehicul poate tracta pe drumul public o singură remorcă, cu excepţia
autotractorului carepoate tracta două remorci, precum şi autovehiculelor amenajate
pentru formarea unui autotren detransport persoane în localităţile turistice, cu condiţia
ca acesta să nu fie mai lung de 25 m şisă nu circule cu viteză mai mare de 25 km/h.
Autobuzul poate tracta numai o remorcă pentru bagaje. Motocicleta fără ataş,
precum şibicicleta pot tracta o remorcă uşoară având o singură axă.
Puteţi cupla unui vehicul una sau două remorci pentru formarea unui ansamblu
de vehicule, numaidacă:
a) elementele care compun dispozitivul de cuplare sunt omologate şi compatibile;
b) ansamblul de vehicule poate realiza raza minimă de virare a autovehiculului
trăgător;
c) dimensiunile ansamblului de vehicule nu depăşesc limitele prevăzute de lege;
d) elementele de cuplare ale echipamentelor de frânare, de iluminare şi
semnalizare luminoasă suntcompatibile;
e) caroseriile vehiculelor care compun ansamblul de vehicule nu se ating la
trecerea peste denivelări, laefectuarea virajelor sau la schimbarea direcţiei de mers.
Autovehiculele sau remorcile cu defecţiuni la sistemul de iluminare şi semnalizare
luminoasă nu pot fi conduse sau remorcate, pe timpulnopţii sau în condiţii de vizibilitate
redusă, fără să aibă în funcţiune, obligatoriu pepartea stângă, în faţă, o lumină de
întâlnire şi, în spate, una de poziţie.
Dacă autovehiculele ori remorcile imobilizate pe partea carosabilă a drumului nu
pot fi deplasate,conducătorii acestora sunt obligaţi să pună în funcţiune luminile de
avarie şi săinstaleze triunghiul de presemnalizare.
Triunghiurile reflectorizante se instalează în faţa şi în spatele vehiculului, pe aceeaşi
bandă de circulaţie, la o distanţă de cel puţin 30 m de acesta, astfel încât să poată fi
observate din timp de către participanţii la trafic care se apropie. în localităţi, atunci
când circulaţia este intensă, triunghiurile reflectorizante pot fi aşezate la o distanţă mai
micăsau chiar pe vehicul, astfel încât să poată fi observate din timp de ceilalţi
conducători devehicule.Remorcarea unui autovehicul se face cu respectarea
următoarelor reguli:
a) conducătorii autovehiculelor trăgător şi respectiv remorcat, trebuie să
posedepermise de conducere valabile pentrucategoriile din care face parte fiecare
dintre autovehicule;
b) autovehiculul trăgător să nu remorcheze un autovehicul mai greu decât masa
lui proprie, cuexcepţia cazului când remorcarea se efectuează de către un autovehicul
destinat special depanării;
c) remorcarea trebuie să se realizeze prin intermediul unei bare metalice în
lungime de cel mult 4 m.
Autoturismul al cărui echipament de frânare nu este defect poate fi remorcat cu o
legăturăflexibilă omologată, în lungime de 3-5 m. Bara sau legătura flexibilă trebuie
fixată laelementul de remorcare cu care este prevăzut autovehiculul trăgător;d)
conducătorulautovehiculului remorcat este obligat să semnalizeze corespunzător
semnalelor efectuate de conducătorul autovehiculului trăgător. Atunci când sistemul de
iluminare şi semnalizare nu funcţionează, este interzisă remorcarea acestuia pe timpul
nopţii şi în condiţii de vizibilitateredusă, iar ziua poate fi remorcat dacă pe partea din
spate are aplicată inscripţia „Fărăsemnalizare”, precum şi indicatorul „Alte pericole”.
Foarte important de reţinut este şi faptul că, remorcarea unui autovehicul cu două
roţi cu sau fără ataş, a autovehiculului al cărui sistem de direcţie nu funcţionează sau
carenu este înmatriculat ori înregistrat sau când drumul este acoperit cu polei, gheaţă
sau zăpadă este interzisă. Se interzice şi remorcarea a două sau mai multe
autovehicule, a căruţelor, avehiculelor care în mod normal sunt trase sau împinse cu
mâna ori a utilajelor agricole.Conducătorul poate împinge sau tracta, cu propriul
autovehicul, în situaţii deosebite, pe distanţe scurte, un alt automobil pentru a-i pune
motorul în funcţiune sau pentru a efectua scurtemanevre, fără a pune în pericol
siguranţa deplasării celorlalţi participanţi la trafic.
Zona rezidenţială şi pietonală
În interiorul acestor zone de drum public, conducătorii de vehicule sunt obligaţi să
circule cu oviteză maximă de 20 km/h, să nu staţioneze sau să parcheze vehiculul în
afara spaţiiloranume destinate şi semnalizate ca atare, să nu stânjenească sau să
împiedice circulaţiapietonilor chiar dacă, în acest scop, trebuie să oprească.
În zona pietonală, semnalizată ca atare, conducătorul de vehicul poate intra
numai dacă locuieşte în zonă sau prestează servicii publice „din poartă în poart㔺i nu
arealtă posibilitate de acces. Acesta este obligat să circule cu viteză maximă de 5 km/h,
să nu stânjenească sau să împiedice circulaţia pietonilor şi, dacă este necesar, să
oprească.Foarte important de reţinut este şi situaţia în care la ieşirea din zona
rezidenţială şipietonală, conducătorii de vehicule sunt obligaţi să acorde prioritate de
trecere tuturor vehiculelorcu care se intersectează.

Circulaţia pe autostrăzi
În acest subcapitol vom sublinia câteva reguli generale, mai importante, privind
deplasareaautovehiculelor pe autostrăzi.
Conducătorii de autovehicule care intră pe autostrăzi folosind banda de intrare
(de accelerare)trebuie să cedeze trecerea autovehiculelor care circulă pe prima bandă
a autostrăzilor şi sănu stânjenească în niciun fel circulaţia acestora.
Conducătorii de autovehicule care urmează să părăsească autostrada sunt obligaţi să
semnalizeze din timp şi să se angajeze pe banda de ieşire (de decelerare).
Pe autostrăzi este interzisă circulaţia pietonilor, a autovehiculelor cu gabarite sau
masedepăşite, fără autorizaţie specială de transport eliberată de administratorul
drumuluipublic, conform reglementărilor în vigoare, a vehiculelor cu tracţiune animală, a
animalelor, avehiculelor trase sau împinse cu mâna, a bicicletelor şi mopedelor, a
tractoarelor şi maşinilorautopropulsate pentru lucrări agricole, precum şi a vehiculelor
care, prin construcţie sau din altecauze, nu pot depăşi viteza de 50 km/h.
De asemenea, pe autostrăzi sunt interzise învăţarea conducerii unui vehicul, încercările
prototipurilor de şasiuri şi de autovehicule, manifestaţiile, defilările,
caravanelepublicitare, antrenamentele şi competiţiile sportive de orice fel, precum şi
cortegiile.
Se interzice circulaţia, oprirea sau staţionarea autovehiculelor pe banda de urgenţă,
cuexcepţia cazurilor justificate, precum şi a autovehiculelor cu regim de circulaţie
prioritar.
Circulaţia autovehiculelor destinate transportului public de persoane sau de mărfuri
seefectuează, de regulă, numai pe banda marginală din partea dreaptă a autostrăzii, în
sensulde mers.
Pe autostrăzi se interzice:
a) circulaţia pe banda de urgenţă;
b) abandonarea autovehiculelor;
c) remorcarea autovehiculelor rămase în pană dincolo de cea mai apropiată ieşire de
peautostradă ori intrarea pe autostradă cu un autovehicul remorcat;
d) efectuarea manevrei de întoarcere sau mers înapoi ori intrarea în zona mediană,
inclusiv peracordurile dintre cele două părţi carosabile;
e) staţionarea ori parcarea autovehiculelor în alte locuri decât cele special amenajate
şisemnalizate prin indicatoare.
În cazul imobilizării fortuite, conducătorii sunt obligaţi să scoată autovehiculele
pebanda de urgenţă, iar dacă nu o pot face, să le semnalizeze imediat prezenţa.
Deplasarea şi imobilizarea voluntară pe banda de urgenţă sunt permise
doarautovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară, numai în cazurile când circulaţia pe
celelaltebenzi este blocată.

CAPITOLUL V
MANEVRELE ŞI EXECUTAREA MANEVRELOR

Manevrele executate de către conducătorii de vehicule pe drumurile publice sunt:


- depăşirea, - oprirea, - staţionarea, - mersul înapoi, - întoarcerea.
În acest capitol vom evidenţia modul de executare a acestor manevre precum şi
situaţiile încare acestea sunt interzise.

Depăşirea
Depăşirea este manevra prin care un vehicul trece înaintea altui vehicul ori pe
lângă unobstacol, aflat pe acelaşi sens de circulaţie, prin schimbarea direcţiei de mers
şi ieşirea de pebanda de circulaţie sau din şirul de vehicule în care s-a aflat iniţial.
Conducătorul vehiculului care se angajează în depăşire trebuie să se asigure că
vehiculul care circulă în faţa sau în spatele lui nu a iniţiat o asemenea manevră.
Conducătorul de vehicul care efectuează depăşirea este obligat:
a) să se asigurecă acela care îl urmează sau îl precedă nu a semnalizat intenţia
începerii unei manevresimilare şi că poate depăşi fără a pune în pericol sau fără a
stânjeni circulaţia dinsens opus;
b) să semnalizeze intenţia de efectuare a depăşirii;
c) să păstreze întimpul depăşirii o distanţă laterală suficientă faţă de vehiculul depăşit;
d) săreintre pe banda sau în şirul de circulaţie iniţial după ce a semnalizat şi s-a
asigurat căpoate efectua această manevră în condiţii de siguranţă pentru vehiculul
depăşit şipentru ceilalţi participanţi la trafic.
Conducătorul de vehicul care urmează să fie depăşit este obligat:
a) să nu mărească viteza de deplasare;
b) să circule cât maiaproape de marginea din dreapta a părţii carosabile sau a benzii pe
care se deplasează.
Se interzice depăşirea vehiculelor:
a) în intersecţii cu circulaţia nedirijată;
b) înapropierea vârfurilor de rampă, când vizibilitatea este redusă sub 50 m;
c) în curbe şiîn orice alte locuri unde vizibilitatea este redusă sub 50 m;
d) pe pasaje denivelate, pe poduri, subpoduri şi în tuneluri. Prin excepţie, pot fi depăşite
în aceste locuri vehiculele cu tracţiuneanimală, motocicletele fără ataş, mopedele şi
bicicletele, dacă vizibilitatea asupra drumuluieste asigurată pe o distanţă mai mare de
20 m, iar lăţimea drumului este de cel puţin 7 m;
e) pe trecerile pentru pietoni semnalizate prin indicatoare şi marcaje;
f) pe trecerile la nivel cu caleaferată curentă şi la mai puţin de 50 m înainte de acestea;
g) în dreptul staţiei pentrutramvai, atunci când acesta este oprit, iar staţia nu este
prevăzută cu refugiu pentru pietoni;
h) în zona de acţiune a indicatorului "Depăşirea interzisă";
i) când pentru efectuareamanevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care
desparte sensurile de mers, iarautovehiculul circulă, chiar şi parţial, pe sensul opus, ori
se încalcă marcajul care delimitează spaţiul de interzicere;
j) când din sens opus se apropie un alt vehicul, iar conducătorulacestuia este obligat să
efectueze manevre de evitare a coliziunii;
k) pe sectorul de drum unde s-aformat o coloană de vehicule în aşteptare, dacă prin
aceasta se intră pe sensul opus de circulaţie.
Totodată este interzisă depăşirea coloanei oficiale.

Oprirea
Se consideră oprire imobilizarea voluntară a unui vehicul pe drumul public, pe o
durată de celmult 5 minute.
Nu se consideră oprire:
a) imobilizarea vehiculului atât timp cât este necesară pentru îmbarcarea
saudebarcarea unor persoane, dacă prin această manevră nu a fost
perturbată circulaţia pe drumulpublic respectiv;
b) imobilizarea autovehiculului având o masă totală maximă autorizată de
până la 3,5 tone, atât timp cât este necesar pentru operaţiunea de
distribuire a mărfurilor alimentarela unităţile comerciale.
În funcţie de locaţia unde se execută această manevră, putem clasificaoprirea în două
categorii:
- oprirea în interiorul localităţii
- oprirea în afara localităţii.
În localităţi vehiculele oprite voluntar pe partea carosabilă trebuie aşezate cât mai
aproapede marginea din dreapta a sensului de mers, paralel cu trotuarul sau cu axul
drumului, pe un singur rând, dacă printr-un mijloc de semnalizare nu se dispune altfel.
Pe drumurile cu sens unic, oprirea voluntară a vehiculelor este permisă şi pe partea
stângă, dacă rămâne liberă cel puţin o bandă de circulaţie.
În afara localităţilor, oprirea voluntară a vehiculelor se face în afara
părţiicarosabile, iar atunci când nu este posibil, cât mai aproape de marginea din
dreapta drumului, paralelcu axul acestuia.
Se interzice oprirea voluntară a vehiculelor:
a) în zona de acţiune a indicatorului „Oprirea interzis㔺i a marcajului cu
semnificaţia de interzicere a opririi;
b) la o distanţă mai mică de 50 m de o trecere la nivel cu calea ferată;
c) pe poduri, pe şi sub pasaje denivelate, pe viaducte şi în tuneluri;
d) în curbe şi în alte locuri cu vizibilitate redusă sub 50 m;
e) în locul unde este instalat indicatorul „Trecere pentru pietoni”sau pe marcajele
detraversare pentru pietoni ori la mai puţin de 25 m înainte şi după acestea;
f) în intersecţii, inclusiv cele cu sens giratoriu, precum şi în zona de preselecţie
unde suntaplicate marcaje continue, iar în lipsa acestora, la o distanţă mai mică de 5 m
de colţul intersecţiei;
g) la mai puţin de 25 m de indicatorul staţiei pentru mijloacele de transport public
de persoane;
h) în dreptul altui vehicul oprit pe partea carosabilă, dacă prin aceasta se
stânjeneşte circulaţia a două vehicule venind din sensuri opuse, precum şi în dreptul
marcajului continuu, încazul în care conducătorii celorlalte vehicule care circulă în
acelaşi sens ar fi obligaţi, dinaceastă cauză, să treacă peste acest marcaj;
i) pe sectoarele de drum unde este instalat indicatorul cu semnificaţia „Depăşirea
interzisă”;
j) în dreptul unui indicator sau semnal luminos, dacă prin aceasta se împiedică
observarea lor;
k) pe sectoarele de drum unde sunt instalate indicatoarele cu semnificaţia „Drum
îngustat”, „Prioritate pentru circulaţia din sens invers”sau „Prioritate faţă decirculaţia din
sens invers”;
l) pe pistele obligatorii pentru pietoni şi/sau biciclişti ori pe benzile rezervate unor
anumite categoriide vehicule, semnalizate ca atare;
m) pe platforma căii ferate sau de tramvai ori în apropierea acestora, dacă
circulaţia vehiculelorpe şine ar putea fi stânjenită sau împiedicată;
n) pe autostrăzi, pe drumurile expres şi pe cele naţionale europene.
Se interzice oprirea pe trotuare, cu excepţia cazului în care poate fi permisă
parţial sau total, curespectarea marcajului, iar în lipsa acestuia, numai dacă rămâne
liber cel puţin un culoar deminimum 1,5 m lăţime înspre marginea opusă părţii
carosabile, pentru circulaţia pietonilor.
Se interzice conducătorului de autovehicul şi pasagerilor ca în timpul opririi să
deschidă sau să lase deschise uşile acestuia ori să coboare fără să se asigure că nu
creează un pericolpentru circulaţie.

Staţionarea
Conducătorul care staţionează cu autovehiculul trebuie să oprească motorul,
săintroducă maneta într-o treaptă de viteză ori în treapta de parcare, să pună în
funcţiune dispozitivele de frânare, de staţionare şi antifurt şi să încuie uşile.
Conducătorul care staţionează cu autovehiculul în pantă sau în rampă, trebuiesă
bracheze roţile spre trotuar sau spre un obstacol aflat la marginea drumului.
Orice vehicul care staţionează pe timp de noapte pe partea carosabilă a unui
drum public, acolounde staţionarea este permisă, trebuie să fie semnalizat cu lanterne
de poziţie, dacă locul destaţionare nu este iluminat.
Se interzice staţionarea pe drumurile publice în timpul nopţii a tractoarelor, maşinilorşi
utilajelor agricole, remorcilor, vehiculelor cu tracţiune animală ori a celor trase sau
împinse cumâna.
Se interzice staţionarea pe trotuare, cu excepţia cazului în care poate fi permisă
parţial sau total, cu respectarea marcajului, iar în lipsa acestuia, numai dacă rămâne
liber cel puţin un culoar de minimum 1,5 m lăţime înspre marginea opusă părţii
carosabile, pentrucirculaţia pietonilor.
Se interzice conducătorului de autovehicul şi pasagerilor ca în timpul staţionării
să deschidă sau să lase deschise uşile acestuia ori să coboare fără să se asigure că nu
creeazăun pericol pentru circulaţie.
Se interzice staţionarea voluntară a vehiculelor:
a) în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară;
b) în zona de acţiune a indicatorului cu semnificaţia „Staţionarea interzis㔺i
amarcajului cu semnificaţia de interzicere a staţionării;
c) pe drumurile publice cu o lăţime mai mică de 6 m;
d) în dreptul căilor de acces care deservesc proprietăţile alăturate drumurilor
publice;
e) pe partea carosabilă a drumurilor naţionale. În cazul în care nu este posibilă
scoatereavehiculelor în afara părţii carosabile, acestea vor staţiona cât mai aproape de
margineadrumului;
f) în pante şi în rampe;
g) în locul unde este instalat indicatorul cu semnificaţia „Staţionare alternantă”,
înaltă zi sau perioadă decât cea permisă, sau indicatorul cu semnificaţia „Zonă de
staţionare cu durată limitată”peste durata stabilită.
Parcarea vehiculelor este permisă numai în locurile special destinate acestui
scop, semnalizate prinindicatoare sau marcaje. În aceste locuri vehiculele vor trebui
aşezate unul lângă altul, conducătorii lor având obligaţia să respecte şi celelalte reguli
stabilite pentru staţionare.

Mersul înapoi
Este manevra de deplasare cu spatele a unui vehicul pe contrasens.
Se interzice mersul înapoi cu vehiculul:
a) în locul unde este instalat indicatorul cu semnificaţia „Întoarcerea interzisă”;
b) pe trecerile pentru pietoni;
c) în curbe şi alte locuri unde vizibilitatea este redusă sub 50 m;
d) în apropierea vârfurilor de rampă sau la mai puţin de 50 m de o parte şi de alta
a acesteia;
e) în locurile unde soliditatea drumului nu permite;
f) pe poduri, sub poduri, în tuneluri, pe viaducte şi pasaje denivelate;
g) pe trecerile la nivel cu calea ferată sau la mai puţin de 50 m de acestea;
h) în locurile unde oprirea este interzisă, cu excepţia intersecţiilor.
i) pe o distanţă mai mare de 50 m;
j) la ieşirea de pe proprietăţi alăturate drumurilor publice.
În cazul în care vizibilitatea în spate este împiedicată, vehiculul poate fi manevrat
înapoinumai atunci când conducătorul acestuia este dirijat de persoane aflate în afara
vehiculului.
Mersul înapoi cu autovehiculul trebuie semnalizat cu lumina sau luminile speciale
din dotare. Serecomandă dotarea autovehiculelor şi cu dispozitive sonore pentru
semnalizarea acestei manevre.

Întoarcerea
Pentru a putea întoarce vehiculul de pe un sens de mers pe celălalt prin manevra
înainte şiînapoi sau prin viraj, conducătorul acestuia este obligat să semnalizeze şi să
se asigure cădin faţă, din spate sau din lateral nu circulă în acel moment nici un vehicul.
Se interzice întoarcerea vehiculului:
a) în locul unde este instalat indicatorul cu semnificaţia „Întoarcerea interzisă”;
b) pe trecerile pentru pietoni;
c) în curbe şi alte locuri unde vizibilitatea este redusă sub 50 m;
d) în apropierea vârfurilor de rampă sau la mai puţin de 50 m de o parte şi de alta
a acesteia;
e) în locurile unde soliditatea drumului nu permite;
f) pe poduri, sub poduri, în tuneluri, pe viaducte şi pasaje denivelate;
g) pe trecerile la nivel cu calea ferată sau la mai puţin de 50 m de acestea;
h) pe drumurile cu sens unic;
i) în locurile unde oprirea este interzisă, cu excepţia intersecţiilor.

CAPITOLUL VI
REGULI DE REGLEMENTARE A PRIORITĂŢII

Acest capitol este foarte important pentru desfăşurarea în condiţii normale a traficului
rutierpe drumurile publice, nerespectarea regulilor subliniate în cadrul său fiind una din
cele maiimportante cauze pentru producerea accidentelor de circulaţie.
Prioritatea de trecere a vehiculelor, în circulaţia pe drumurile publice, poate fi
conferităde semnificaţia mai multor elemente şi anume: indicatoare, marcaje, semnalele
luminoase, semnalelepoliţiştilor şi altor participanţi la trafic, precum şi prin intermediul
regulii priorităţii dedreapta.
Astfel, are prioritate vehiculul care circulă pe un drum public pe care este instalat
indicatorul cusemnificaţia „Drum cu prioritate”ori „Prioritate faţă de circulaţia din sens
invers”sau care se apropie de o intersecţie unde este instalat indicatorul cu
semnificaţia„Intersecţie cu un drum fără prioritate”.
Conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate pietonilor angajaţi în
traversareadrumurilor publice, pe trecerile marcate sau semnalizate cu indicator. Atunci
când drumul este prevăzut cu cel puţin două benzi de circulaţie pe sens, conducătorul
de autovehicul sau tramvaietrebuie să acorde prioritate de trecere pietonilor angajaţi în
traversare pe sensul lui de mers.
Au prioritate de trecere autovehiculele cu regim de circulaţie prioritară atunci
când se deplaseazăîn acţiuni de intervenţie; precum şi tramvaiele în mişcare, atunci
când se deplaseazăprin intersecţii nedirijate.
În ceea ce priveşte regula priorităţii de dreapta şi modul de aplicare al acesteia
menţionăm că atunci când două vehicule urmează să se întâlnească într-o intersecţie
dirijată prin indicatoare, venind de pe două drumuri publice unde sunt instalate
indicatoare cuaceeaşi semnificaţie, vehiculul care vine din dreapta are prioritate de
trecere.
Când două vehicule se apropie simultan de o intersecţie, venind de pe drumuri publice
pecare nu sunt instalate indicatoare de prioritate, vehiculele care vin din partea dreapta
au prioritate detrecere.
Nu are prioritate de trecere:
a) la intersecţia nedirijată atunci când pătrunde pe un drum naţional venind de pe
un drum judeţean, comunal sau local;
b) la intersecţia nedirijată atunci când pătrunde pe un drumjudeţean venind de pe un
drum comunal sau local;
c) la intersecţia nedirijată atunci când pătrunde pe un drum comunal venind de pe un
drum local;
d) când urmează să pătrundă într-o intersecţie cu circulaţie în sens giratoriu faţă de cel
care circulă îninteriorul acesteia;
e) când circulă în pantă faţă de cel care urcă, dacă pesensul de mers al celui care urcă
se află un obstacol imobil
f) când se pune în mişcare sau la pătrunderea pe drumul public venind de pe
oproprietate alăturată acestuia faţă de vehiculul care circulă pe drumul public, indiferent
de direcţia de deplasare;
g) când efectuează un viraj spre stânga sau spre dreapta şi seintersectează cu un
biciclist care circulă pe o pistă pentru biciclete, semnalizată ca atare;
h) pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat şi
semnalizatcorespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când
acesta se află pe sensulde mers al vehiculului.
Pe un drum public prevăzut cu minimum trei benzi pe sens, când două autovehicule
circulăîn aceeaşi direcţie, dar pe benzi diferite şi intenţionează să se înscrie pe banda
liberădintre ele, cel care circulă pe banda din dreapta este obligat să permită celui care
vine din stângasă ocupe acea bandă. Pe drumul public cu mai multe benzi pe sensul de
mers, vehiculele care circulă pe o bandă care se sfârşeşte, pentru a continua
deplasarea pe banda din stânga trebuie să permită trecerea vehiculelor care circulă pe
acea bandă.

CAPITOLUL VII
OBLIGAŢIILE DEŢINĂTORILOR, CONDUCĂTORILOR DE VEHICULE ŞI
AUTOVEHICULE

Acest capitol este structurat pe trei subcapitole şi anume: - obligaţiile deţinătorilor


devehicule; - obligaţiile conducătorilor de vehicule şi autovehicule; - obligaţiile
conducătorilor devehicule şi autovehicule în caz de accident rutier.

Obligaţiile deţinătorilor de vehicule


Deţinătorii de vehicule sunt obligaţi să comunice, la cererea poliţiei,
identitateapersoanelor cărora le-au încredinţat vehiculele pentru a fi conduse pe
drumurile publice, în cazulîn care aceste persoane au săvârşit infracţiuni sau au comis
contravenţii.Proprietarul de autovehicul sau remorcă, cu domiciliul, sediul sau reşedinţa
în România, esteobligat:
a) să declare autorităţii emitente pierderea, furtul sau distrugerea certificatului de
înmatriculare,în cel mult 48 de ore de la constatare;
b) să solicite Regiei Autonome Monitorul Oficial publicarea pierderii, furtului sau
distrugerii certificatuluide înmatriculare;
c) să solicite eliberarea unui nou document în locul celui furat, pierdut sau distrus;
d) să depună imediat, la autoritatea emitentă, originalul certificatului de înmatriculare,
dacă,după obţinerea duplicatului, a reintrat în posesia acestuia;
e) să prezinte vehiculul pentru a fi supus inspecţiei tehnice la termenul şi în condiţiile
prevăzute de lege.
Persoanele juridice deţinătoare de vehicule au, pe lângă cele menţionate mai
sus,şi următoarele obligaţii:
a) să verifice starea tehnică a vehiculelor, să facă menţiuni despre aceasta în
foaia deparcurs sau ordinul de serviciu şi să nu permită ieşirea în circulaţie a celor care
nuîndeplinesc condiţiile tehnice;
b) să elibereze foaie de parcurs sau ordin de serviciu pentru vehiculele care
pleacă în cursă;
c) să nu permită conducerea vehiculului de către persoane care nu posedă
permis de conducerecorespunzător sau atestat profesional;
d) să nu permită conducătorilor de vehicule să plece în cursă sub influenţa
băuturiloralcoolice, a substanţelor ori produselor stupefiante sau a medicamentelor cu
efecte similare acestora oriîntr-o stare accentuată de oboseală;
e) să ţină seama de observaţiile făcute de poliţişti sau de conducătorii de
vehicule înfoaia de parcurs;
f) să anunţe imediat poliţia despre orice accident săvârşit de conducătorii de
vehiculeproprii;
g) să instaleze la intrările şi ieşirile din garaje şi depouri indicatoare de prevenire;
h) să verifice respectarea timpilor de repaus şi de odihnă, precum şi a regimului
legal de viteză,prin citirea înregistrărilor aparatelor de control al timpilor de odihnă şi a
vitezei de deplasare,omologate conform legii;
i) să asigure prin mijloace proprii testarea anuală a calificării conducătorilor de
autovehicule înscopul însuşirii corecte şi al respectării de către aceştia a dispoziţiilor
legale cereglementează circulaţia pe drumurile publice.
Se interzice deţinătorilor de autovehicule, să monteze pe acestea sisteme antifurt
sonore care sedeclanşează la trecerea, în imediata apropiere, a altui vehicul. Durata
semnalului nu trebuie să fiemai mare de un minut, iar intensitatea acestuia nu trebuie să
depăşească pragul fonic prevăzutîn reglementările legale în vigoare.

Obligaţiile conducătorilor de vehicule şi autovehicule


Se interzic participanţilor la trafic aruncarea, lăsarea şi abandonarea de obiecte,
materiale sausubstanţe, precum şi crearea de obstacole pe drumul public.
Persoana care nu a putut evita crearea unui obstacol pe drumul public este
obligată să îl înlăture şi, dacă nu este posibil, să îi semnalizeze prezenţa şi să anunţe
imediatadministratorul drumului public şi cea mai apropiată unitate de poliţie ori primul
poliţist întâlnit.
Obligaţia de anunţare a poliţiei revine şi participanţilor la trafic care au sesizat
existenţa pedrum a unui obstacol sau a oricărei alte situaţii periculoase pentru fluenţa şi
siguranţa circulaţiei.
Conducătorii şi pasagerii autovehiculelor, care ocupă locuri prevăzute prin
construcţie cucenturi de siguranţă, sunt obligaţi să le poarte în timpul circulaţiei pe
drumurile publice, atât în localităţi, cât şi în afara acestora.
Se exceptează de la obligaţia de a purta centură de siguranţă, în interiorul
localităţilor:
a) conducătorii autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară;
b) conducătorii de autoturisme pe timpul executării manevrei de mers înapoi;
c) femeile în stare vizibilă de graviditate;
d) conducătorii de autoturisme care execută servicii de transport public de
persoane, în regim detaxi;
e) instructorii auto în timpul orelor de pregătire a cursanţilor.
În cazul în care în autovehicul există atât locuri dotate cu centuri de siguranţă,
cât şilocuri fără astfel de dispozitive, se ocupă de preferinţă locurile dotate cu centuri de
siguranţă. Se interzice transportul pe autovehicul a mai multor persoane decât locurile
stabilite prin construcţie şi al obiectelor voluminoase.
Conducătorii şi pasagerii motocicletelor şi ciclomotoarelor sunt obligaţi să poarte
în timpulcirculaţiei pe drumurile publice căşti de protecţie omologate.
Conducătorilor de autovehicule, ciclomotoare şi tramvaie le este interzisă
folosirea telefoanelormobile atunci când aceştia se află în timpul mersului, cu excepţia
celor prevăzute cudispozitive de tip mâini libere.
Conducătorul de autovehicul sau tramvai este obligat:
- să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de
înmatriculare sau deînregistrare şi, după caz, atestatul profesional, precum şi celelalte
documente prevăzute delegislaţia în vigoare;
- să circule numai pe sectoarele de drum pe care îi este permis accesul şi să
respecte normelereferitoare la masele totale maxime autorizate admise de autoritatea
competentă pentru autovehiculeleconduse;
- să verifice funcţionarea sistemului de lumini şi semnalizare, a instalaţiei de
climatizare, sămenţină permanent curate parbrizul, luneta şi geamurile laterale ale
autovehiculului, precum şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau înregistrare ale
autovehiculului şi remorcii;
- să aibă în autovehicul trusa medicală de prim ajutor, triunghiuri reflectorizante şi
stingătorde incendiu omologate;
- să oprească imediat autovehiculul la semnalele regulamentare ale poliţiştilor de
frontieră, aflaţi în zona de competenţă;
- să sesizeze cea mai apropiată unitate de poliţie imediat ce ia cunoştinţă despre
existenţa,pe drumul public pe care a circulat, a obstacolelor sau surpărilor de natură a
pune în pericolsiguranţa circulaţiei;
- să înmâneze, la cerere, poliţistului documentele personale, documentele
autovehiculului,precum şi cele referitoare la bunurile transportate;
- să se prezinte în termen la unitatea de poliţie care l-a invitat, pentru
soluţionarea oricăreiprobleme legate de calitatea de conducător de autovehicul sau de
deţinător de vehiculînmatriculat sau înregistrat;- să permită controlul stării tehnice a
vehiculului, precum şi albunurilor transportate, în condiţiile legii;
- să conducă în aşa fel încât să nu stropească pe ceilalţi participanţi la trafic;
- să oprească motorul şi să semnalizeze autovehiculul imobilizat în pasaje
subterane sautuneluri;
- să ia toate măsurile pentru înlăturarea defecţiunilor survenite pe parcursul
deplasării,atunci când autovehiculul nu mai îndeplineşte condiţiile tehnice, iar dacă nu le
poate remediape loc, să se deplaseze la cea mai apropiată unitate de depanare, cu o
viteză care să îi asigureevitarea oricărui accident;
- să ajute la scoaterea de pe partea carosabilă sau la deplasarea lângă bordură
sau acostamenta autovehiculului rămas în pană sau avariat într-un accident;
- să se prezinte la verificarea medicală sau psihologică la solicitarea poliţiei ori
periodic, potrivitlegii;
- să aplice pe parbrizul şi pe luneta autovehiculului semnul distinctiv stabilit
pentru conducătorii deautovehicule începători, dacă are o vechime în conducere sub 1
an.
Se interzice conducătorului de autovehicul sau tramvai:
- să conducă autovehiculul sau tramvaiul după ce a consumat băuturi alcoolice,
produse sausubstanţe stupefiante ori medicamente cu efecte similare acestora, precum
şi în cazul în careeste bolnav, rănit sau într-o stare avansată de oboseală, de natură a
pune în pericol siguranţa circulaţiei;
- să transporte în autovehicul sau tramvai mai multe persoane decât numărul de
locuri stabiliteîn certificatul de înmatriculare sau înregistrare;
- să transporte persoane în stare de ebrietate pe motocicletă sau în cabină ori în
caroseriaautovehiculului destinat transportului de mărfuri;
- să transporte persoane în caroseria autobasculantei, pe autocisternă, pe
platformă, deasupraîncărcăturii, pe părţile laterale ale caroseriei, sau persoane care
stau în picioare încaroseria autocamionului, pe scări şi în remorcă, cu excepţia celei
special amenajate pentrutransportul persoanelor;
- să transporte copii în vârstă de până la 12 ani pe scaunul din faţă al
autovehiculului,chiar dacă sunt ţinuţi în braţe de persoane majore;
- să transporte în şi pe autoturism obiecte a căror lungime sau lăţime
depăşeşte,împreună cu încărcătura, dimensiunile acestuia;
- să deschidă uşile autovehiculului sau tramvaiului în timpul mersului, să
pornească de peloc cu uşile deschise;
- să aibă în timpul mersului preocupări de natură a-i distrage în mod periculos
atenţia orisă folosească instalaţii de sonorizare la un nivel de zgomot care ar afecta
deplasarea în siguranţă, a lui şi a celorlalţi participanţi la trafic;
- să intre pe drumurile modernizate cu autovehiculul care are pe roţi sau pe
caroserie noroi ce sedepune pe partea carosabilă ori din care cad sau se scurg
produse, substanţe sau materiale ce potpune în pericol siguranţa circulaţiei;
- să aplice pe parbriz, lunetă sau pe geamurile laterale afişe, reclame publicitare
sau înscrisuri denatură a conferi libera trecere, acces sau prioritate în circulaţia pe
drumurile publice, cu excepţiaautovehiculelor aparţinând medicilor avizaţi de Ministerul
Sănătăţii şi Familiei şi acelor destinate transportului copiilor şi persoanelor cu handicap,
care vor avea aplicate în colţuldin stânga jos al parbrizului semnul distinctiv stabilit de
acest minister;
- să aibă aplicate folii sau accesorii pe parbrize, lunetă ori pe geamurile laterale
ce restrâng sauestompează vizibilitatea în timpul mersului, atât din interior, cât şi din
exterior, ori săîmpiedice sau să diminueze eficacitatea dispozitivelor de iluminare şi
semnalizare luminoasă oricitirea numărului de înmatriculare;
- să lase liber în timpul mersului volanul, ghidonul sau maneta de comandă;
- să folosească în mod abuziv mijloacele de avertizare sonoră;
- să circule cu autovehiculul cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5
tone pe drumurileacoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără a avea montate pe roţi
lanţuri sau alteechipamente antiderapante omologate;
- să circule având montate pe autovehicul anvelope cu alte dimensiuni sau
caracteristici decât celeprevăzute în certificatul de înmatriculare ori care prezintă tăieturi
sau rupturi ale cordului sausunt uzate peste limita admisă;
- să folosească un autovehicul care emană noxe peste limita legală admisă ori al
căruizgomot în mers sau staţionare depăşeşte pragul fonic prevăzut de lege;
- să circule cu autovehiculul având plăcuţele cu numerele de înmatriculare
deteriorate orineconforme cu standardul;
- să săvârşească acte sau gesturi obscene, să profereze injurii, să adreseze
expresiijignitoare sau vulgare, să ameninţe cu acte de violenţă pe ceilalţi participanţi la
trafic, denatură să provoace indignarea ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora;
- să circule cu autovehiculul avariat mai mult de 30 de zile de la data producerii
avariei.

Obligaţiile conducătorilor de vehicule şi autovehicule în caz de accident


rutier
Accidentul de circulaţie este evenimentul care îndeplineşte cumulativ
următoarele condiţii:
a) s-a produs pe un drum deschis circulaţiei publice ori şi-a avut originea într-un
asemenea loc;
b) a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori cel
puţin un vehicul a fostavariat sau au rezultat alte pagube materiale;
c) în eveniment a fost implicat cel puţin un vehicul în mişcare.
Conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulaţie de pe urma căruia
a rezultatmoartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii unei persoane sau
în oricealt accident de circulaţie care, prin urmări, constituie o faptă prevăzută de legea
penală esteobligat:
a) să oprească, să anunţe imediat poliţia, să nu modifice sau să şteargă
urmeleaccidentului şi să nu părăsească locul faptei;
b) să nu schimbe poziţia vehiculelor ori a obiectelor rămase la locul faptei şi care
provin dinaccident decât atât cât se impune pentru evitarea agravării consecinţelor
accidentului;
c) să transporte răniţii la cea mai apropiată unitate sanitară, în lipsa altor mijloace
detransport, după care să revină imediat la locul accidentului. Conducătorul care a
transportat răniţii trebuie să se legitimeze şi să comunice numărul de înmatriculare al
vehiculului unităţii sanitare;
d) să nu consume băuturi alcoolice, substanţe ori produse stupefiante sau
medicamente cu efectesimilare acestora, după producerea evenimentului, până la
testarea concentraţiei alcoolului înaerul expirat şi/sau recoltarea probelor biologice.
Conducătorilor de vehicule implicaţi înaccidente de circulaţie li se recoltează în mod
obligatoriu probe biologice în vederea stabiliriialcoolemiei sau consumului de substanţe
ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similareşi acestea se trimit pentru
examinare medicală la o unitate sanitară autorizată. Victimeloraccidentelor de circulaţie
li se recoltează în mod obligatoriu probe biologice în vederea stabiliriialcoolemiei sau
consumului de substanţe ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte
similareacestora. Dacă în accident a fost angajat un autovehicul cu regim de circulaţie
prioritară,conducătorul acestuia este obligat să anunţe de îndată unitatea de poliţie pe
raza căreia saprodus accidentul, urmând ca după terminarea misiunii să se prezinte la
sediul acesteia învederea întocmirii actelor de constatare.
Orice persoană care este implicată sau are cunoştinţă despre producerea unui
accident decirculaţie soldat cu moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a
sănătăţii uneiasau mai multor persoane, precum şi atunci când în eveniment este
implicat un vehicul caretransportă mărfuri sau produse periculoase, este obligată să
anunţe de îndată poliţiaşi să transporte persoanele accidentate la cea mai apropiată
unitate sanitară, numai dacă prinaceasta nu se agravează starea de sănătate a
victimelor.
Conducătorii implicaţi în accidente în urma cărora au rezultat numai pagube
materiale şicare nu constituie fapte prevăzute de legea penală sunt obligaţi:
a) să scoată imediat vehiculele în afara părţii carosabile ori, dacă nu este posibil
şi nici nupot să îşi continue circulaţia, să le deplaseze cât mai aproape de bordură sau
acostament,semnalizându-le prezenţa;
b) să se prezinte la unitatea de poliţie competentă pe raza căreia s-a produs
accidentul întermen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru
întocmirea documentelor deconstatare;
c) se exceptează de la obligaţiile prevăzute la litera b): conducătorii vehiculelor
care încheie oconstatare amiabilă de accident, în condiţiile legii şi conducătorul de
vehicul care deţine oasigurare facultativă de avarii auto, iar accidentul de circulaţie a
avut ca rezultat numai avariereapropriului vehicul.

CAPITOLUL VIII
REGULI PRIVIND CIRCULAŢIA VEHICULELOR CARE EFECTUEAZĂ TRANSPORT
PUBLIC DEPERSOANE ŞI MĂRFURI

Vom structura acest capitol pe trei subcapitole în funcţie de obiectul transportului şi


anume: 1.Reguli generale privind transportul de mărfuri şi persoane;
2. Reguli privind circulaţia autovehiculelor cu mase şi gabarite depăşite;
3. Reguli privind transportul mărfurilor periculoase.

Reguli generale privind transportul de mărfuri şi persoane


Conducătorii de tramvaie sau vehicule care efectuează transport public de
persoane, precum şi ceicare conduc autovehicule cu masa maximă autorizată mai mare
de 7,5 tone sau cu gabarite depăşite ori care transportă produse sau substanţe
periculoase trebuie să aibă vârsta minimăde 21 de ani împliniţi.
Conducătorul autovehiculului şi tramvaiului care efectuează transport public de
persoane esteobligat:
a) să oprească pentru urcarea sau coborârea pasagerilor numai în staţiile
semnalizate ca atare,cu excepţia transportului public de persoane în regim de taxi;
b) să deschidă uşile numai după ce autovehiculul a fost oprit în staţie;
c) să închidă uşile numai după ce pasagerii au coborât ori au urcat;
d) să repună în mişcare autovehiculul sau tramvaiul din staţie după ce a
semnalizat intenţia şi s-a asigurat că poate efectua, în siguranţă, această manevră.
Încărcătura unui autovehicul trebuie să fie aşezată şi, la nevoie, astfel fixată
încât:
a) să nu pună în pericol persoane ori să nu cauzeze daune proprietăţii publice
sau private;
b) să nu stânjenească vizibilitatea conducătorului sau să pericliteze stabilitatea
ori conducereavehiculului;
c) să nu fie târâtă, să nu se scurgă ori să nu cadă pe drum;
d) să nu mascheze dispozitivele de semnalizare, catadioptrii şi plăcuţele cu
numerele deînmatriculare sau înregistrare, iar în cazul vehiculelor fără motor, semnalele
făcute cu braţele de conducătorul acestora;
e) să nu provoace zgomot care să jeneze conducătorul, participanţii la trafic ori
să sperieanimalele şi să nu producă praf sau mirosuri pestilenţiale.
Lanţurile, cablurile, prelatele şi alte accesorii ce servesc la asigurarea sau
protecţia încărcăturii trebuie să o fixeze cât mai bine de vehicul şi să nu constituie, ele
însele, un pericolpentru siguranţa circulaţiei.
Încărcătura care constă în materiale sau produse ce se pot împrăştia în
timpulmersului trebuie acoperită cu o prelată.
Când încărcătura constă în obiecte mari ori grele, aceasta trebuie fixată pentrua nu se
deplasa, pe timpul transportului şi a nu depăşi gabaritul vehiculului.

Reguli privind circulaţia autovehiculelor cu mase şi gabarite


depăşiteAutovehiculul care, prin construcţie sau datorită încărcăturii transportate,
depăşeştemasa şi/sau gabaritul prevăzute de normele legale, poate circula pe drumul
public numai în bazaautorizaţiei speciale emise de administratorul acestuia.
Autovehiculul care depăşeşte masa şi/sau gabaritul trebuie echipat cu
următoareledispozitive suplimentare de semnalizare:
a) o plăcuţă de identificare reflectorizantă, având fondul alb şi chenarul roşu,
montată lapartea din stânga faţă;
b) un marcaj reflectorizant aplicat la partea din spate a autovehiculului sau
încărcăturii, cât maiaproape de marginile laterale, format din benzi alternante albe şi
roşii, descendente către exterior,dacă lăţimea autovehiculului depăşeşte 2,5 m;
c) unul sau mai multe dispozitive speciale de avertizare luminoasă de culoare
galbenă, montate astfelîncât lumina emisă de acestea să fie vizibilă din faţă, din spate
şi din ambele părţilaterale, precum şi catadioptrii de culoare galbenă montaţi pe părţile
laterale la distanţa de1,5 m între ei;
d) lumini montate pe părţile laterale extreme ale încărcăturii ori vehiculului care
depăşeşte lăţimea de 2,5 m, care trebuie să funcţioneze concomitent cu luminile de
poziţie, precumşi un catadioptru.
Pe autostrăzi autovehiculul care, cu sau fără încărcătură, depăşeşte lăţimea
de3,5 m trebuie urmat de un autovehicul de însoţire. Pe celelalte drumuri publice
autovehiculul cu lăţimea între 3,5 m şi 5 m trebuie însoţit în faţă de un autovehicul, iar
cel cu lăţimeamai mare de 5 m, de două autovehicule care să circule unul în faţă şi
celălalt în spate.Autovehiculul de însoţire trebuie să fie echipat cu un dispozitiv special
de avertizare şi să aibă montată, în funcţie de locul ocupat la însoţire, la partea din faţă
sau din spate, o plăcuţă de identificare. Conducătorul autovehiculului cu masa şi/sau
gabaritul depăşite,precum şi conducătorii autovehiculelor de însoţire sunt obligaţi să
pună şi să menţină în funcţiune semnalele speciale de avertizare cu lumină galbenă, pe
toată perioadadeplasării pe drumul public.
Este interzisă circulaţia autovehiculelor cu mase şi/sau gabarite depăşite:
a) pe sectoarele de drum unde sunt instalate indicatoare de interzicere, restricţie
sau limitare a accesuluiacestora, dacă vehiculul sau ansamblul de vehicule atinge ori
depăşeşte lăţimea, înălţimea, lungimea sau masa în sarcină admise;
b) când vizibilitatea este redusă sau partea carosabilă este acoperită cu polei,
gheaţă sau zăpadă.

Reguli privind transportul mărfurilor periculoase


Transportul mărfurilor sau produselor periculoase se efectuează numai pe
traseele stabilite deautoritatea competentă şi se comunică poliţiei din localităţile pe raza
cărora se deruleazătransportul.
Mărfurile şi produsele periculoase se transportă numai cu autovehicule special
amenajate, purtând semne distinctive de identificare şi în condiţiile stabilite prin normele
legale în vigoare.
Conducătorul trebuie să aibă asupra sa documentele de transport prevăzute de
lege şi săcunoască normele referitoare la transportul şi la manipularea încărcăturii.
În cabina autovehiculului care transportă mărfuri sau produse periculoase pot fi
transportate numaipersoanele autorizate.
Dacă din cauza deteriorării ambalajului sau din alte cauze marfa ori produsul
periculos se împrăştie pe drum, conducătorul este obligat să oprească imediat, să ia
măsuri de avertizare acelorlalţi conducători care circulă pe drumul public şi a
persoanelor din jur, să semnalizezepericolul cu mijloacele pe care le are la îndemână şi
să anunţe administratorul drumului saucea mai apropiată unitate de poliţie.
Se interzice conducătorului de autovehicul care transportă mărfuri sau produse
periculoase:
a) să provoace şocuri autovehiculului în mers;
b) să fumeze în timpul mersului ori să aprindă foc la oprire sau staţionare, la o
distanţămai mică de 50 m de autovehicul;
c) să lase autovehiculul şi încărcătura fără supravegherea sa, a însoţitorului ori
aunei alte persoane calificate;
d) să remorcheze un vehicul rămas în pană;
e) să urmeze alte trasee sau să staţioneze în alte locuri decât cele stabilite,
precum şi pepartea carosabilă a drumului pe timp de noapte;
f) să transporte alte încărcături care, prin natura lor, ar putea determina o sporire
a pericolului;
g) să permită prezenţa în autovehicul a altor persoane, cu excepţia celuilalt
conducător, aînsoţitorilor sau a celor care încarcă ori descarcă mărfurile sau produsele
transportate;
h) să intre pe sectoarele de drum pe care îi este interzis accesul;
i) să păstreze în autovehicul rezerve de combustibil în ambalaje care nu sunt
special confecţionate în acest scop.

CAPITOLUL IX
CIRCULAŢIA ÎN TRAFIC INTERNAŢIONAL

Autovehiculele şi remorcile înmatriculate în România pot trece frontiera de stat


pedrumurile publice, dacă îndeplinesc condiţiile cerute pentru a fi admise în circulaţia
internaţională, iar conducătorii lor posedă permis de conducere valabil în condiţiile
stabilite printratatele la care România este parte sau care este eliberat de autorităţile
competente ale statelormembre ale Uniunii Europene ori Spaţiului Economic European
sau a cărui valabilitate esterecunoscută în aceste state pe bază de reciprocitate.
Autovehiculele şi remorcile înmatriculate în alte state pot trece frontiera de stat şipot
circula pe drumurile publice din România, dacă îndeplinesc condiţiile tehnice
prevăzuteîn Convenţia asupra circulaţiei rutiere, încheiată la Viena la 8 noiembrie 1968
şi ratificatăde România prin Decretul nr. 318/1980, dar numai pe perioada cât sunt
asigurate pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a prejudiciilor produse prin
accidente de autovehicule.
Autovehiculele înmatriculate în statele care nu sunt semnatare ale Convenţiei asupra
circulaţiei rutiere, sunt obligate să poarte în partea din spate semnul distinctiv al statului
care a efectuatînmatricularea.
Persoanele care si-au stabilit domiciliul ori resedinta sau, dupa caz, au rezidenta
normala inRomania pot sa isi inmatriculeze autovehiculele sau remorcile la autoritatea
competenta pe raza careia audomiciliul, resedinta sau, dupa caz, rezidenta normala.
Au dreptul sa conduca autovehicule pe drumurile publice din Romania, daca
indeplinescconditiile prevazute la art. 20 si art. 23 alin. (1), titularii permiselor de
conducere nationale valabile,eliberate de autoritatile:
a) statelor membre ale Conventiei asupra circulatiei rutiere;
b) statelor membre ale Uniunii Europene;
c) statelor cu care Romania a incheiat un tratat privind recunoasterea reciproca a
permiselor deconducere auto.
Pentru a conduce un autovehicul pe teritoriul Romaniei, persoanele care sunt
titulare ale unui permisde conducere national eliberat de autoritatile unui stat care nu
este membru al Conventiei asupracirculatiei rutiere si nici membru al Uniunii Europene
ori cu care Romania nu a incheiat un tratat privindrecunoasterea reciproca a permiselor
de conducere auto trebuie sa posede si permis de conducereinternational.
Permisele de conducere nationale eliberate de autoritatile mai înainte enumerate
precum si cele acaror valabilitate este recunoscuta de Romania in mod unilateral,
detinute de persoane care au domiciliul,resedinta sau rezidenta normala in Romania,
pot fi preschimbate cu documente similare romanesti.

S-ar putea să vă placă și