P. 1
procedura civila

procedura civila

|Views: 2,105|Likes:
Published by Haller Andrei

More info:

Categories:Types, Business/Law
Published by: Haller Andrei on Sep 21, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

05/31/2013

pdf

text

original

PROCEDURA CIVILA 1) Achiesarea.

Achiesarea reprezinta un act de dispozitie prin care paratul recunoaste pretentiile reclamantului sau adera la hotararea pronuntata impotriva sa. Exista doua forme ale achiesarii: achiesarea la pretentiile reclamantului si achiesarea la hotarare. Conditiile acestui act de dispozitie nu difera esentialmente de cele ale renuntarii la drept. Ele se refera la capacitatea de exercitiu a partii si la exprimarea valabila a consimtamantului. Achiesarea la pretentii consta intr-o recunoastere pura si simpla a pretentiilor reclamantului. O atare achiesare poate fi totala sau partiala, dupa cum paratul recunoaste in intregime sau numai in parte pretentiile adversarului. In ambele cazuri recunosterea trebuie sa fie pura si simpla, adica neconditionata. O marturisire calificata sau complexa nu constituie o achiesare. Recunoasterea pretentiilor partii adverse se obtine cel mai adesea pe calea interogatoriului, dar ea poate fi si spontana. Recunoasterea totala a pretentilor conduce la finalizarea activitatii judiciare in cauza supusa instantei spre solutionare. Achiesarea poate fi si partiala, caz in care instanta poate pronunta o hotarare in acest sens. Codul de procedura civila se ocupa in mod special doar de recunoasterea partiala. Potrivit art. 270 C. proc. civ: "Daca paratul recunoaste o parte din preteniiile reclamantului, instanta la cererea acestuia, va da o hotarare partiala in masura recunoasterii. Rezulta ca achiesarea la pretentii este conditionata de acordul reclamantului, in sensul ca numai in atare conditi se poate pronunta o hotarare partiala. Pentru a constitui temei al unei hotarari partiale recunoasterea paratului trebuie sa fie data in forma unei marturisiri judiciare; ea trebuie sa fie de asemenea expresa. Marturisirea extrajudiciara nu poate determina pronuntarea unei hotarari partiale. De asemenea, hotararea partiala nu poate fi pronuntata pe temeiul unei prezumtii de recunoastere dedusa din refuzul partii de a raspunde la interogatoriu sau de a se infatisa pentru a raspunde la interogatoriul propus. Hotararea partiala pronuntata in aceste conditii devine executorie de drept, astfel cum precizeaza art. 278 pct. 7 C. proc. civ. In caz de renuntare la insusi dreptul pretins, instanta da o hotarare prin care va respinge cererea in fond si va hotari asupra cheltuielilor. Renuntarea la drept se poate face si fara invoirea celeilalte parti, atat in prima instanta cat si in apel. Renuntarea se poate face in sedinta sau prin inscris autentic. Hotararea se da fara drept de apel. Cand renuntarea este facuta in instanta de apel, hotararea primei instante va fi anulata in totul sau in parte, in masura renuntarii. 2) Actele de procedură: noţiune, condiţii de valabilitate, sancţiuni procesuale. 1

Prin act de procedura se intelege orice act (operatiune juridica sau inscris) facut pentru declararea procesului, in cursul si in cadrul procesului civil de catre instanta judecatoreasca, parti si ceilalti participanti la proces, legat de activitatea procesuala a acestora. Actele de procedura sunt clasificate in literatura de specialitate, dupa mai multe criterii, marea diversitate a acestora fiind determinata practic de numarul mare de acte procedurale care, in inlantuirea lor determina intreaga structura a procesului civil. Astfel sunt: actele procedurale ale instantei, partilor, tertelor persoane si organelor de executare silita, acte de procedura verbale si acte de procedura scrise; acte de procedura obligatorii si acte de procedura scrisa; acte de procedura obligatorii si acte de procedura facultative; acte unilaterale, acte bilaterale si acte multilaterale; acte judiciare si acte extrajudiciare; acte de procedura specifice judecatii in prima instanta; acte specifice judecatii in fata instantelor de control judiciar si acte de executare silita etc. In ceea ce priveste conditiile generale de valabilitate ale actelor de procedura civila, aceasta determinare este extrem de complexa tocmai datorita caracterului variabil al acestora. O prezentare a conditiilor generale de validitate a actelor de procedura este necesara pentru o mai buna cunoastere a mecanismului actelor juridice ce intereseaza activitatea de infaptuire a justitiei, determinare ce se refera atat la conditiile de fond cat si la cerintele de forma ale actelor. Astfel in mod traditional literatura juridica de specialitate a apreciat ca doua sunt conditiile generale de validitate ale actelor de procedura: forma scrisa si indicarea in chiar continutul actului ca cerintele legii au fost indeplinite, actele de procedura se intocmesc numai in limba romana. Forma scrisa reprezinta o conditie de valabilitate a celor mai multe acte de procedura. Majoritatea actelor dispuse de catre instantele de judecata si de organele de executare trebuie indeplinite in forma scrisa. De la aceasta regula exista o importanta exceptie in privinta actelor ce reprezinta manifestari unilaterale sau bilaterale de vointa ale partilor. O a doua conditie o contituie mentiunea in acte ca cerintele legii au fost respectate. Aceasta inseamna ca actul de procedura nu poate fi completat cu probe extrinseci, ci trebuie sa faca dovada prin el insusi. Exceptia de la aceasta regula o reprezinta principiul echivalentei. Potrivit acestui principiu, in cazurile prevazute de lege un act de procedura poate fi inlocuit printr-un act de procedura care sa produca aceleasi efecte. De asemenea se considera ca actele de procedura care imbraca forma scrisa trebuie redatctate in limba romana. In afara acestor conditii exista si unele cerinte care vizeaza locul sau timpul intocmirii actelor de procedura. Actele de procedura nu se pot intocmi oricand, ci numai in termenele prevazute de lege, iar in unele cazuri doar in anumite faze ale procesului civil. Actele de procedura se intocmesc de regula la sediul instantei de judecata si in cadrul unei sedinte publice. Nerespectarea acestor conditii atrage nulitatea actelor. Actele de procedura indeplinite de un 2

judecator necompetent sunt nule. Actele indeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un functionar necompetent se vor declara nule numai daca prin aceasta s-a pricinuit partii o vatamare ce nu se poate inlatura decat prin anularea lor. In cazul nulitatilor prevazute anume de lege, vatamarea se presupune pana la dovada contrarie. Anularea unui act de procedura atrage si nulitatea actelor urmatoare, in masura in care acestea nu pot avea o existenta de sine statatoare. Judecatorul va putea sa dispuna indreptarea neregularitatilor savarsite cu privire la actele de procedura. Presedintele va amana judecarea pricinii ori de cate ori constata ca partea care lipseste nu a fost citata cu respectarea cerintelor prevazute de lege sub pedeapsa nulitatii. Nulitatile de ordine publica pot fi ridicate de parte sau de judecator in orice stare a pricinii. Celelalte nulitati se declara numai dupa cererea partii care are interes sa o invoce. Neregularitatea actelor de procedura se acopera daca partea nu a invocat-o la prima zi de infatisare ce a urmat dupa aceasta neregularitate si inainte de a pune concluzii in fond. Nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuita prin propriul sau fapt. 3) Acţiunea civilă. Clasificarea acţiunilor civile Dupa scopul material urmarit de reclamant: actiune in realizarea dreptului; actiuni in executare, in condamnare, in adjudecare prin care reclamantul care se pretinde titularul unui drept subiectiv civil, solicita instantei obligarea paratului la respectarea dreptului sau, iar daca acest lucru nu mai este posibil la despagubiri pentru prejudiciul cauzat (actiune in revendicare, in restituirea unor imobile, evacuare, prin care se cere rezolutiunea unei actiuni) actiune in constatarea dreptului -prin care reclamantul cere instantei sa se constate numai existenta unui drept al sau inexistenta unui drept al paratului impotriva sa. Art.111 Codul de Procedura Civila. pot fi: pozitive negative declaratorii, prin care se cere constatarea existentei sau inexistenta unui raport juridic interogatoriu-reclamantul cheama in mod preventiv in judecata o persoana care ar putea sa-i conteste dreptul provocatorii, prin care titularul dreptului cheama in mod direct in judecata pe cel ce-l tulbura in exercitiul dreptului sau actiune in constituire de drepturi - prin care se solicita aplicarea legii la anumite date sau fapte invocate pentru a deduce consecintele ce se impun in vederea creeri unei situatii juridice noi. Dupa natura dreptului ce se valorifica prin actiuni personale-se valorifica un drept personal de creanta, sunt nelimitate ca numar. Din punct de vedere teritorial, in cazul actiunilor personale, regula este ca cererea se depune la instanta de la domiciliul paratului 1 Reale-se valorifica un drept real. Pot fi mobiliare sau imobiliare, dupa cum dreptul valorificat are ca obiect un bun mobil sau imobil. Pot fi petitorii sau posesorii. 2 Mixte-se valorifica in acelasi timp un drept

3

real si un drept de creanta. Se clasifica in actiuni ce urmaresc executarea unui act juridic si actiuni prin care se solicita anularea sau rezolutiunea unui act juridic prin care se transmite sau se constata un drept real imobiliar. In ceea ce priveste calitatea procedurala in cazul actiunilor personale titularul se va indrepta impotriva subiectului pasiv din raportul juridic obligational. Dupa calea procedurala aleasa de parte: art.17 Cod Procedura Civila. Cererile accesorii si incidentale sunt in competenta instantei competente sa judece cererea principalaprincipale, accesorii, incidentale 4) Acţiunea în constatare. Definiţie, reglementare, condiţii de admisibilitate. Partea care are interes poate sa faca cerere pentru constatarea existentei sau neexistentei unui drept. Cererea nu poate fi primita daca partea poate cere realizarea dreptului. Cereri în recunoaşterea dreptului sau în confirmare - acelea prin care reclamantul solicită instanţei constatarea existenţei sau inexistenţei unui raport juridic concret cu pârâtul; sediul materiei: art. 111 C. proc. civ.; acţiunea în constatare are un caracter subsidiar faţă de cererea în realizare, urmând a se respinge ca inadmisibilă dacă partea poate cere realizarea dreptului, în temeiul dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ. acţiunea în constatare nu trebuie confundată cu cererea privitoare la constatarea unor situaţii de fapt în cadrul procedurii de asigurare a dovezilor. Aceasta actiune nu poate fi admisa daca se solicita constatarea unie situatii de fapt. Admiterea actiunii in constatare este conditionata de existenta unui interes legitim, actual si nascut. Cererea de chemare in judecata se formuleaza in scris, trebuie sa indeplineasca cerintele prevazute de lege si se adreseaza instantei care este competenta sa judece cererile avand ca obiect executarea prestatiei. Cererea se timbreaza. Hotararea instantei de judecata are putere de lucru judecat, dar nu are efecte executorii. 5) Acţiunile petitorii şi posesorii (asemănări şi deosebiri) La randul lor actiunile reale se pot imparti in actiuni petitorii si actiuni posesorii. Sunt actiuni petitorii, acele actiuni reale menite sa apere dreptul de proprietate sau alt drept real, cum ar fi actiunile in revendicare, actiunile confesorii, actiunile in granituire. Sunt actiuni posesorii acele actiuni reale destinate sa apere posesiunea unui imobil. Intre cele 2 categorii de actiuni exista insa mai multe deosebiri, dintre care cele mai importante sunt 2 : spre deosebire de actiunile petitorii care vizeaza fondul dreptului, cele posesorii protejeaza doar posesia; in vreme ce actiunile petitorii nu pot fi promovate decat de titularul dreptului real incalcat, actiunile posesorii pot fi promovate de catre posesor. Cererile petitorii-Cererile

4

privitoare la bunuri imobile se fac numai la instanta in circumscriptia careia se afla imobilele. Cand imobilul este situat in circumscriptiile mai multor instante, cererea se va face la instanta domiciliului sau resedintei paratului, daca acestea se afla in vreuna din aceste circumscriptii, iar in caz contrar, la oricare din instantele in circumscriptiile carora se afla imobilul. Cererile privitoare la posesiune vor fi admise numai daca: nu a trecut un an de la tulburare sau deposedare; reclamantul dovedeste ca, inainte de aceasta data, el a posedat cel putin un an; posesiunea lui intruneste conditiile cerute. In cazul cand deposedarea sau tulburarea s-a facut prin violenta, reclamantul este scutit de a face dovada ceruta. Cererile posesorii se judeca de urgenta si cu precadere. Intampinarea nu este obligatorie. Asemenea cereri se pot face si pentru ocrotirea servitutilor continue si aparente. Cererile posesorii pot fi facute si de cel care detine lucrul in interesul sau propriu, in temeiul unui contract incheiat cu posesorul, afara numai daca tulburatorul nu este cel pentru care el detine. 6) Admiterea şi administrarea probei cu înscrisuri Prin inscris se intelege orice declaratie despre un act sau fapt juridic, facuta prin scrieri de mana sau dactilografiere, litografiere sau imprimare, pe hartie sau orice material. Inscrisurile reprezinta unul din cele mai importante mijloace de proba, usor de pastrat, usor de administrat in fata instantei si greu alterabil prin trecerea timpului, iar uneori constituie chiar conditia de valabilitate a actului juridic ce urmeaza a fi probat. Ca mijloc de probatiune judiciara, inscrisurile se clasifica in: inscrisuri preconstituite, intocmite cu intentia de a fi folosite ca mijloc de proba in cazul ivirii unui eventual litigiu si, inscrisuri nepreconstituite, acele inscrisuri care nu s-au intocmit in scopul de a fi folosite ca mijloc de proba intr-un litigiu, dar care in mod accidental si in lipsa de alte mijloace de proba, sunt totusi utilizate pentru dovedirea raportului juridic litigios. Inscrisuri sub semnatura privata-sunt inscrisuri intocmite de parti, fara interventia unui organ de stat si semnate de partile sau partea care le emana. In principiu, singura conditie care se cere pentru valabilitatea inscrisului sub semnatura privata este semnatura partilor, care trebuie executata de mana partilor chiar daca inscrisul poate fi scris de mana, dactilografiat, litografiat sau imprimat. In unele cazuri, legea cere si unele conditii speciale: testamentul olograf trebuie scris in intregime, datat si semnat de mana testatorului, (art. 859 C.civ.); formalitatea multiplului exemplar, ceruta in cazul inscrisurilor care constata conventii sinalagmatice pentru ca, fiecare din partile conventiei sa o poata dovedi in caz de eventual litigiu, (art. 1179 C.civ.); mentiunea bun si aprobat; ceruta in cazul inscrisului sub semnatura privata care constata conventii din care se nasc obligatii ale uneia

5

din parti fata de alta, (art. 1180 C.civ.). Alte inscrisuri-In afara de inscrisurile autentice si inscrisurile sub semnatura privata, Codul civil se refera si la: registrele comerciantilor (art. 1183-1184), registrele, caietele sau hartiile casnice (art. 1185), mentiunea creditorului pe titlul de creanta (art. 1186), facturi acceptate, corespondenta, telegrame si registrele partilor. Administrarea probei prin inscrisuri-Partile vor anexa la cererea de chemare in judecata si la intampinare copii certificate de pe inscrisurile folosite ca mijloace de proba, sau daca nu au procedat astfel, le vor depune la prima zi de infatisare. Administrarea probei prin inscrisuri este reglementata de art. 172-185 Cod procesual civil. Cand partea invedereaza ca partea potrivnica detine un inscris privitor la pricina, instanta poate ordona infatisarea lui. Cererea de infatisare nu poate fi respinsa daca inscrisul este comun partilor sau daca insasi partea potrivnica s-a referit in judecata la inscris ori daca, dupa lege, ea este obligata sa infatiseze inscrisul. Instanta va respinge cererea de infatisare a inscrisului, in intregime sau in parte, in cazurile: cand cuprinsul inscrisului priveste chestiuni cu totul personale; cand infatisarea inscrisului ar incalca indatorirea de a pastra secretul; cand infatisarea ar atrage urmarirea penala impotriva partii sau a unei alte persoane, ori ar expune-o dispretului public. Daca partea refuza sa raspunda la interogatoriul ce s-a propus in dovedirea detinerii sau existentei inscrisului, daca reiese din dovezile administrate ca l-a ascuns sau l-a distrus sau daca, dupa ce s-a dovedit detinerea inscrisului, nu-l infatiseaza la cererea instantei, aceasta va putea socoti ca dovedite pretentiile partii care a cerut infatisarea, cu privire la cuprinsul acelui inscris. Daca inscrisul se gaseste in pastrarea unei autoritati, instanta va lua masuri pentru aducerea lui, putand pronunta impotriva sefului autoritatii, in caz de refuz neintemeiat, despagubiri pentru fiecare zi de intarziere. Daca inscrisul este detinut de o alta persoana, aceasta va putea fi citata ca martor, punandu-i-se in vedere sa aduca inscrisul in instanta, sub pedeapsa platii de despagubiri pentru fiecare zi de intarziere. Aceasta este indreptatita sa refuze aducerea inscrisului. Reguli generale şi comune privind admisibilitatea probelorDovezile nu pot fi folosite în dezlegarea pricinii decât dacă îndeplinesc cumulativ anumite condiţii, care nu sunt reglementate ca atare, ci rezultă din interpretarea dispoziţiilor privind probele. Se reţineau următoarele condiţii de admisibilitate a probelor: faptele ce trebuie dovedite să fie contestabile şi contestate de partea adversă, adică tăgăduite, căci de ce să mai dovedeşti un fapt deja mărturisit sau recunoscut; faptele a căror existenţă trebuie dovedită să nu fie socotite de lege ca adevărate, deoarece proba acestora este inutilă; proba să nu fie oprită de lege; proba să fie verosimilă; proba să fie pertinentă; proba să fie concludentă. Primele două condiţii reţinute se referă la faptele ce trebuie dovedite, ca obiect al probei, şi nu la probă, în înţeles de mijloc de dovadă. În doctrina recentă, sunt reţinute următoarele condiţii 6

generale de admisibilitate a probelor : proba să fie legală sau proba să nu fie oprită de lege; proba să fie verosimilă; proba să fie pertinentă; proba să fie concludentă. Proba să nu fie oprită de lege – se pune atât din punctul de vedere al dreptului material, cât şi din punctul de vedere al dreptului procesual, fie ca mijloc de probă, fie în dovedirea unor împrejurări contrare legii. Nici o probă nu poate fi încuviinţată de către instanţă dacă nu este admisă de lege. Impotriva constatărilor personale ale agentului instrumentator al unui act autentic nu se poate face dovada decât prin procedura specială a înscrierii în fals. Proba să fie verosimilă, adică să nu contrazică legile naturii, să nu tindă la dovedirea unor fapte imposibile. Verosimilitatea înseamnă ca faptele să fie cu putinţă. Instanţa trebuie să cerceteze în concret problema verosimilităţii probei, examinând cu atenţie faptele ce se tind a fi probate şi concordanţa lor cu legile naturii. Instanţa trebuie să aprecieze verosimilitatea probei în raport cu datele ştiinţifice existente în momentul administrării probei, căci în timp o probă deşi iniţial neverosimilă poate face ulterior credibil faptul pretins. Proba să fie pertinentă-Este admisibilă proba unui fapt numai în măsura în care are legătură directă sau măcar indirectă cu obiectul pretenţiilor sau apărările părţilor şi poate influenţa într-un fel sau altul soluţia litigiului în care este invocată. Orice fapt care nu are legătură cu obiectul procesului şi care deci nu ar fi susceptibil în principiu de a crea, modifica sau stinge un raport juridic nu poate fi invocat cu succes ca obiect al probaţiunii judiciare. Pertinenţa probei implică şi utilitatea ei, adică faptul verificat prin probaţiune trebuie să fie persuasiv, de natură să conducă pe judecător la o anumită convingere. Pertinenţa presupune: verificarea admisibilităţii juridice a probei, a legalităţii şi a utilităţii ei. În acest sens judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc. De asemenea, pertinenţa presupune şi verificarea relaţiei existente între pretenţiile formulate şi faptul susceptibil de probare, un fapt nemijlocit sau unul vecin şi conex. Deci, ultima condiţie de admisibilitate a probei reţinută în doctrina juridică este concludenţa probei. Proba este concludentă atunci când poartă asupra unor împrejurări care sunt de natură să ducă la rezolvarea, soluţionarea cauzei respective. Dovezile se pot încuviinţa numai dacă instanţa socoteşte că ele pot să ducă la dezlegarea pricinii, însă permite instanţei să încuviinţeze proba, fără a mai examina concludenţa, dacă este primejdie ca ele să se piardă prin întârziere. O probă concludentă este întotdeauna şi o probă pertinentă, căci dacă a dus la soluţionarea cauzei înseamnă că proba a avut legătură cu acea cauză, însă nu întotdeauna o probă care este pertinentă duce la soluţionarea litigiului. 7

7) Apelul. Noţiune, obiect, subiecte, cauza apelului, termen de declarare Hotararile date in prima instanta de judecatorie sunt supuse apelului la tribunal, iar hotararile date in prima instanta de catre tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel. Impotriva incheierilor premergatoare nu se poate face apel decat o data cu fondul, in afara de cazul cand prin ele s-a intrerupt s-au s-a suspendat cursul judecatii. Apelul impotriva hotararii se socoteste facut si impotriva incheierilor premergatoare. Partea care a renuntat expres la apel cu privire la o hotarare nu mai are dreptul de a face apel. Termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotararii, daca legea nu dispune altfel. Termenul de apel curge chiar daca comunicarea hotararii a fost facuta o data cu somatia de executare. Daca o parte face apel inainte de comunicarea hotararii, aceasta se socoteste comunicata la data depunerii cererii de apel. Pentru procuror termenul de apel curge de la pronuntarea hotararii, in afara de cazurile in care procurorul a participat la judecarea cauzei, cand termenul curge de la comunicarea hotararii. Termenul de apel se intrerupe prin moartea partii care are interes sa faca apel. In acest caz se face din nou o singura comunicare a hotararii, la cel din urma domiciliu al partii, pe numele mostenirii, fara sa se arate numele si calitatea fiecarui mostenitor. Pentru mostenitorii incapabili, cei cu capacitate restransa sau disparuti ori in caz de mostenire vacanta, termenul va curge din ziua in care se va numi tutorele, curatorul sau administratorul provizoriu. Apelul nu constituie prin el insusi un act de acceptare a mostenirii. Termenul de apel se intrerupe si prin moartea mandatarului caruia i s-a facut comunicarea. In acest caz se va face o noua comunicare partii, la domiciliul ei, iar termenul de apel va incepe sa curga din nou de la aceasta data. 8) Aprecierea probelor în procesul civil. Aprecierea probelor consta in operatiunea mentala facuta de instanta pentru a determina puterea probanta si valoarea fiecarei probe in parte, precum si ale tuturor probelor impreuna. Este de remarcat ca toate probele se apreciaza liber. In cadrul procesului civil, instanta trebuie sa examineze admisibilitatea probelor, apoi sa le administreze pe cele incuviintate, si cu ocazia deliberarii, sa aprecieze probele administrate. In privinta admisibilitatii probelor, exista anumite conditii care trebuie indeplinite si anume: proba sa fie legala, adica sa nu fie oprita de legea materiala sau de cea procesuala; proba sa fie verosimila, adica sa tinda la dovedirea unor fapte reale, posibile, credibile, sa nu contrazica legile naturii; proba sa fie utila; proba sa fie pertinenta, adica sa aiba legatura cu obiectul procesului; proba sa fie concludenta, sa duca la rezolvarea cauzei respective. Este posibil ca o proba sa fie pertinenta, dar sa nu fie 8

concludenta. In legatura cu administrarea probelor trebuie examinate trei aspecte: propunerea probelor se face de catre reclamant prin cererea de chemare in judecata, iar de catre parat prin intampinare; incuviintarea probelor. Asupra probelor impuse de parti instanta se pronunta printr-o incheiere motivata, atat in caz de admitere cat si in caz de respingere a acestora; administrarea probei se face in fata instantei de judecata, in ordinea statornicita de aceasta. Este de remarcat ca toate probele se apreciaza liber. 9) Arătarea titularului dreptului Paratul care detine un lucru pentru altul sau care exercita in numele altuia un drept asupra unui lucru va putea arata pe acela in numele caruia detine lucrul sau exercita dreptul, daca a fost chemat in judecata de o persoana care pretinde un drept real asupra lucrului. Cererea privitoare la aratarea titularului dreptului va fi motivata si se va depune o data cu intampinarea, iar, daca aceasta nu este obligatorie, cel mai tarziu la prima zi de infatisare. Cererea va fi comunicata celui aratat ca titular, impreuna cu citatia, copiile de pe cerere si inscrisurile de la dosar. Daca cel aratat ca titular recunoaste sustinerile paratului si reclamantul consimte, el va lua locul paratului, care va fi scos din judecata. Se poate aplica doar in cazul actiunilor reale. Pune in discutie in primul rand posesia bunurilor. Avandu-se in vedere ca bunurile pot fi urmarite in mainile oricui s-ar afla, calitatea de parat revine detinatorului care va putea implica pe cel in numele caruia detine sau exercita dreptul. Trasaturi: este posibil numai in actiuni reale; prin intermediul ei se urmareste substituirea paratului din proces cu persoana care are calitatea de titular al dreptului care face obiectul actiunii. Paratul din momentul in care este chemat in judecata trebuie sa faca la randul sau o cerere pe care o va depune o data cu intampinarea, cel mai tarziu la prima zi de infatisare. Dezbaterile ulterioare ale procesului depind de atitudinea pe care o va adopta terta persoana, respectiv daca i se recunoaste sau neaga aceasta calitate. Daca i se recunoaste si reclamantul consimte, tertul va lua locul paratului care va fi scos din proces. Daca neaga se vor aplica dispozitiile legale. Ea poate fi facuta numai de paratul care, detinand un lucru pentru altul, sau exercitand in numele altuia, un drept asupra lucrului, este chemat in judecata de o persoane ce pretinde un drept real asupra lucrului. Cu alte cuvinte presupune existenta unui raport juridic intre parat si titularul dreptului, cu privire la lucrul determinat ce formeaza obiectul cererii, pe de o parte, iar pe de alta parte, prin cerere trebuie sa se valorifice un drept real. Cererea privitoare la aratarea titularului dreptului va fi motivata si se va depune o data cu intampinarea, iar daca aceasta nu este obligatorie, cel mai tarziu la prima zi de infatisare.

9

Tertului i se va comunica cererea de aratare a titularului dreptului, copie de pe cererea de chemare in judecata, copie de pe inscrisurile aflate la dosar. Pentru a se putea admite o asemenea cerere, trebuie cumulativ: reclamantul sa urmareasca valorificarea unui drept real, deci sa fi introdus o cerere reala; paratul sa fie un simplu detentor precar al bunului asupra caruia poarta dreptul real invocat de reclamant; paratul sa afirme ca titularul dreptului este un tert; paratul sa faca cererea de aratare a titularului dreptului; cererea sa fie introdusa cel mai tarziu la prima zi de infatisare. 10) Calitatea procesuală - condiţie cerută pentru a fi parte în proces. Calitatea procesuala presupune existenta unei identitati între persoana reclamantului si cel care este titularul dreptului pretins (calitate procesuala activa), precum si între persoana chemata în judecata (pârât) si cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecatii (calitate procesuala pasiva). Reclamantul fiind cel care porneste actiunea trebuie sa justifice atât calitatea sa procesuala activa cât si calitatea procesuala pasiva a persoanei pe care a chemat-o în judecata prin indicarea obiectului cererii si a motivelor de fapt si de drept pe care se întemeiaza pretentia sa. Drepturile si obligatiile procedurale pot fi transmise în cursul procesului ceea ce echivaleaza cu o transmisiune a calitatii procesuale active sau pasive. Transmisiunea poate fi legala sau conventionala. În cazul persoanelor fizice transmisiunea legala se realizeaza pe calea mostenirii sau a succesiunii, mostenitorii care accepta succesiunea preluând pozitia procesuala pe care o avea decuius, cu exceptia cazurilor pe care legea nu permite acestea pentru ca este vorba de drepturi nemijlocit legate de persoane (drepturi strict personale). În cazul persoanelor juridice transmisiunea legala are loc pe calea reorganizarii sau transformarii persoanei juridice care este parte în proces. Transmisiunea conventionala a calitatii procesuale poate avea loc ca urmare a cesiunii de creanta, a vânzarii sau a donarii bunului litigios, a preluarii datoriei cu consimtamântul creditorului. Exceptia lipsei calitatii procesuale este o exceptie de fond si consta în respingerea cererii ca fiind introdusa de catre o persoana fara calitate procesuala sau care da în judecata o persoana fara calitate. Una din conditiile pentru a fi parte in procesul civil sau pentru exercitarea actiunii civile, alaturi de capacitatea procesuala si existenta interesului judiciar.

11) Capacitatea procesuală

10

Condiţie cerută pentru a fi parte în proces. In dreptul civil capacitatea civila a fost definita ca fiind acea parte a capacitatii juridice care consta in aptitudinea subiectului de drept civil de a avea si de a-si exercita drepturi subiective civile si de a avea si de a-si asuma obligatii civile prin incheierea de acte juridice civile. Ea reprezinta aplicarea pe plan procesual a capacitatii civile. Exista 2 tipuri de capacitate: capacitatea procesuala de folosinta; capacitatea procesuala de exercitiu. Capacitatea procesuala de folosinta consta în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi si obligatii pe plan procesual. În cazul persoanelor fizice capacitatea de folosinta începe de la nasterea lor si înceteaza la decesul lor. Nimeni nu poate fi lipsit total de aceasta capacitate, însa în cazurile si conditiile expres prevazute de lege capacitatea procesuala de folosinta poate fi limitata. Capacitatea procesuala de folosinta a persoanelor juridice se dobândeste de la data înfiintarii lor (înregistrare, act de dispozitie, autorizare) si înceteaza la data desfiintarii prin dizolvare, faliment. Capacitatea procesuala de exercitiu consta în aptitudinea unei persoane de a-si valorifica singura drepturile procesuale si de a-si îndeplini singura obligatiile procedurale, deci de a sta în instanta. În cazul persoanelor fizice capacitatea de exercitiu se dobândeste la 18 ani. Minora de 16 ani sau dupa caz 15 ani dobândeste prin casatorie capacitate deplina de exercitiu. Reprezentarea legala intervine în cazul persoanelor fizice lipsite de capacitate de exercitiu (minori sub 14 ani) si interzisii judecatoresti. Acestia nu stau în proces procesual ci prin reprezentantii lor (parinti, tutore, curatori). Asistarea intervine în cazul persoanelor cu capacitate de exercitiu restrânsa (14-18 ani). Acestia vor fi citati si vor sta personal în proces dar vor fi asistati de catre parinti sau tutori care vor semna alaturi de minori cererile adresate instantei. Autorizarea intervine în cazul în care reprezentantul legal al celui lipsit de capacitate de exercitiu (minorul cu capacitate restrânsa) si ocrotitorul care îl asista efectueaza acte de dispozitie. Capacitatea de exercitiu a persoanelor juridice se dobândeste în temeiul legii de la data înfiintarii lor si sfârseste la data încetarii persoanei juridice. Persoana juridica îsi exercita drepturile si obligatiile prin intermediul organelor sale în limitele puterilor ce le-au fost oferite, aceste acte fiind considerate ca apartinând persoanei juridice însasi. Capacitatea procesuala este aplicatia pe plan procesual a capacitatii civile, respectiv aptitudinea generala a persoanelor de a dobandi si exercita drepturi si de a-si asuma obligatii in plan procesual. 12) Cazurile de revizuire. Revizuirea unei hotarari ramase definitiva in instanta de apel sau prin neapelare, precum si a unei hotarari data de o instanta de recurs atunci cand evoca fondul, se poate cere in

11

urmatoarele cazuri: daca dispozitivul hotararii cuprinde dispozitii potrivnice ce nu se pot aduce la indeplinire; daca s-a pronuntat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronuntat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decat s-a cerut; daca obiectul pricinii nu se afla in fiinta; daca un judecator, martor sau expert, care a luat parte la judecata, a fost condamnat irevocabil pentru o infractiune privitoare la pricina sau daca hotararea s-a dat in temeiul unui inscris declarat fals in cursul sau in urma judecatii, sau daca partea care a jurat a fost condamnata irevocabil pentru fals; daca, dupa darea hotararii, s-au descoperit inscrisuri doveditoare, retinute de partea potrivnica sau care nu au putut fi infatisate dintr-o imprejurare mai presus de vointa partilor, ori daca s-a revizuit hotararea unei instante penale sau administrative pe care ea s-a intemeiat; daca statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publica, disparutii, incapabilii sau cei pusi sub curatela sau consiliul judiciar nu au fost aparati de loc sau au fost aparati cu viclenie de cei insarcinati sa-i apere; daca exista hotarari definitive potrivnice date de instante de acelasi grad sau de grade deosebite, in una sau aceeasi pricina, intre aceleasi persoane, avand aceeasi calitate. Aceste dispozitii se aplica si in cazul cand hotararile potrivnice sunt date de instante de recurs. In cazul cand una dintre instante este Curtea Suprema de justitie, cererea de revizuire se va judeca de aceasta instanta; daca partea a fost impiedicata sa se infatiseze la judecata si sa instiinteze instanta despre aceasta, dintr-o imprejurare mai presus de vointa sa.

13) Căile de atac. Noţiune, clasificare, principii generale. Caile de atac sunt posibilitati legale de verificare a hotarârilor date în prima instanta, identificându-se în aceasta privinta cu un control ierarhic superior. Caile de atac in procesul civil se clasifica in cai ordinare de atac: apelul si recursul si cai extraordinare de atac: contestatia in anulare, recursul in interesul legii si revizuirea. Principiile procesului civil sunt următoarele: principiul liberului acces la justiţie; principiul dreptului la un proces echitabil, într-un termen optim şi previzibil; principiul legalităţii; principiul egalităţii; principiul disponibilităţii; principiul bunei-credinţe; principiul dreptului la apărare; principiul contradictorialităţii; principiul oralităţii; principiul nemijlocirii; principiul publicităţii; principiul respectului cuvenit justiţiei, principiul continuităţii; funcţionarea justiţiei ca serviciu public; principiul rolului activ al judecătorului, în strânsă interdependenţă cu exercitarea dreptului de dispoziţie al părţilor şi cu responsabilizarea acestora şi a apărătorilor lor; principiului legalităţii căilor de atac, în sensul că hotărârea este supusă numai căilor de atac

12

prevăzute de lege; regulile ierarhiei şi unicităţii căilor de atac recunoscute deja în doctrină şi jurisprudenţă, fapt ce va avea drept consecinţă imposibilitatea exercitării unei căi extraordinare de atac înainte de exercitarea apelului. În cazul în care părţile vor conveni expres, hotărârea susceptibilă de apel va putea fi atacată cu recurs, dar numai pentru încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. 14) Cercetarea procesului în cazul administrării probelor de către avocaţi. Cercetarea procesului in cazul administrarii probei de catre avocati se aplica numai in cazul litigiilor patrimoniale, afara de acelea ce privesc drepturi asupra carora legea nu permite a se face tranzactie. La prima zi de infatisare partile pot conveni ca avocatii care le asista si le reprezinta sa administreze probele in cauza. Consimtamantul pentru administrarea probelor, se va da de catre parti, personal sau prin mandatar cu imputernicire speciala, in fata instantei, luandu-se act despre aceasta in incheiere, sau prin inscris intocmit in fata avocatului, care este obligat sa certifice consimtamantul si semnatura partii pe care o asista sau o reprezinta. Daca sunt mai multe parti asistate de acelasi avocat, consimtamantul se va da de fiecare dintre ele separat. Totodata, fiecare parte este obligata sa declare ca isi alege domiciliul la avocatul care o reprezinta. Dupa constatarea valabilitatii consimtamantului dat instanta: va rezolva exceptiile ce se invoca ori pe care le poate ridica din oficiu; va hotari asupra cererilor de interventie formulate de parti sau de terte persoane, in conditiile legii; va examina fiecare pretentie si aparare in parte, pe baza cererii de chemare in judecata, a intampinarii si a explicatiilor avocatilor; va constata care dintre pretentii sunt recunoscute si care sunt contestate; la cerere, va dispune, in conditiile legii, masuri asiguratorii, masuri pentru asigurarea dovezilor ori pentru constatarea unei situatii de fapt, in cazul in care aceste masuri nu au fost luate, in tot sau in parte; va lua act de renuntarea reclamantului, de achiesarea paratului sau de tranzactia partilor; va incuviinta probele solicitate de parti, pe care le gaseste concludente, precum si pe cele pe care, din oficiu, le considera necesare pentru judecarea procesului; va decide in legatura cu orice alte cereri care se pot formula la prima zi de infatisare. Pentru administrarea probelor de catre avocati instanta va stabili un termen de pana la 6 luni, tinand seama de volumul si complexitatea acestora. Termenul va putea fi prelungit daca in cursul administrarii probelor: se invoca o exceptie sau un incident procedural asupra caruia, potrivit legii, instanta trebuie sa se pronunte; in acest caz, termenul se prelungeste cu timpul necesar solutionarii exceptiei sau incidentului; a incetat, din orice cauza, contractul de asistenta juridica dintre una din parti si avocatul sau; in acest caz, termenul se prelungeste cu

13

cel mult o luna pentru angajarea altui avocat; una dintre parti a decedat; in acest caz, termenul se prelungeste cu timpul in care procesul este suspendat sau cu termenul acordat partii interesate pentru introducerea in proces a mostenitorilor; in orice alte cazuri in care legea prevede suspendarea procesului, termenul se prelungeste cu perioada suspendarii.In cel mult 15 zile de la incuviintarea probelor avocatii partilor vor prezenta instantei programul de administrare a acestora, purtand semnatura avocatilor, in care se vor arata locul si data administrarii fiecarei probe. Programul se incuviinteaza de instanta, in camera de consiliu, si este obligatoriu pentru parti si avocatii lor. Probele pot fi administrate in cabinetul unuia dintre avocati sau in orice alt loc convenit, daca natura probei impune aceasta. Partile, prin avocati, sunt obligate sa-si comunice inscrisurile si orice alte acte, prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire sau in mod direct, sub luare de semnatura. Daca in cursul administrarii probelor una dintre parti formuleaza o cerere, invoca o exceptie, inadmisibilitatea vreunei probe sau orice alt incident privind administrarea probelor, ea va sesiza instanta care, cu citarea celeilalte parti, prin incheiere data in camera de consiliu, se va pronunta de indata, iar cand este necesar, in cel mult 30 de zile de la data la care a fost sesizata. Incheierea poate fi atacata numai o data cu fondul procesului.

15) Cererea de apel şi motivarea ei. Felurile apelului. Ce trebuie să cuprindă cererea de apel:- numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor, ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul, precum şi, după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul fiscal şi codul bancar. Dacă persoana locuieste în străinătate trebuie indicat şi domiciliul ales în România, unde urmează să se facă comunicările privind procesul; hotărârea care se atacă ( numărul, data pronunţării, instanţa şi dosarul în care s-a pronunţat); motivele pentru care se apreciaza că hotărârea apelata este nelegală şi netemeinică (motivele de fapt şi de drept); dovezile invocate în soluţionarea apelului; semnătura. Motivarea apelului se poate face până la prima zi de înfăţişare, respectiv când procedura de citare este legal îndeplinită iar părţile pot pune concluzii în fond. Se poate motiva apelul fie odată cu declaraţia de apel, fie separat, până la prima zi de înfăţişare. Dacă nu se arata care sunt motivele pentru care se apreciaza că hotărârea primei instanţe este nelegală şi netemeinică, instanţa de apel va analiza apelul

14

declarat în raport de mijloacele de apărare şi dovezile de la prima instanţă fără a lua în considerare alte motive noi, ce nu au fost avute în vedere de prima instanţă. În cererea de apel trebuie să se arate care sunt dovezile de administrat, iar dacă se face referire la înscrisuri trebuie alăturate cererii de apel în atâtea exemplare câte părţi sunt, inclusiv pentru instanţă. Dacă sunt în limbă străină, sau cu litere vechi, trebuie să se depuna traduceri sau copii cu litere latine, certificate. Dacă se solicita proba cu martori trebuie să se indice numele şi adresele martorilor, iar dacă se solicita proba cu interogatoriul părţii, trebuie să se solicite înfăţişarea acesteia în persoană. Această cerinţă poate fi împlinită până la prima zi de înfăţişare. Instanţa de apel poate administra probele noi doar dacă au fost propuse prin motivele de apel. Altfel, administrarea de probe noi se poate face de către instanţa de apel doar dacă necesitatea acestora rezultă din dezbateri. Cât priveşte semnătura cererii de apel, lipsa acesteia poate fi împlinită la prima zi de înfăţişare următoare termenului la care s-a invocat excepţia, dacă nu persoana nu a fost prezenta la termenul la care s-a invocat lipsa semnăturii de pe cererea de apel. Cererea de apel se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă, sub sancţiunea nulitatii. Această prevedere legală se referă numai la declaraţia de apel, deoarece motivele de apel formulate separat se depun până la prima zi de înfăţişare şi se depun direct la instanţa de apel. De asemenea, apelul incident sau apelul provocat se depun direct la instanţa de apel. Cererea de apel se depune în atâtea exemplare câţi intimaţi sunt. La cererea de apel trebuie anexata dovada achitării taxei judiciare de timbru şi timbru judiciar. Se poate depune cererea de apel direct sau prin poştă. Dacă se depune personal cererea de apel, la cerere, se poate elibera dovadă scrisă. Cererea de apel formulată de învesteşte instanţa de apel şi suspendă executarea hotărârii atacate. Apelul poate îmbrăca mai multe forme: Daca o persoana e reclamant şi, prin hotărârea pronunţată în cauza în care are calitate de parte, s-a respins acţiunea, împotriva hotărâri ise poate formula apel. Această formă a apelului este apelul principal. Daca o persoana e intimat în cauza în care partea adversă a declarat apel şi vrea schimbarea hotărârii primei instanţe, se poate, prin cerere proprie, să se adere la apelul principal. Această formă a apelului este apelul incident. Dacă, într-o cauză în care, la judecata în primă instanţă, au fost doi pârâţi, iar prin hotărâre doar faţă de un pârât au fost admise pretenţiile reclamantului, acest pârât poate declara apel principal, pentru schimbarea hotărârii. La rândul său, reclamantul, în apelul pârâtului, poate avea interes să declare apel împotriva celuilalt intimat-pârât, care să fie obligat la plata sumei solicitate, dacă se va admite apelul principal. Această formă a apelului este apelul provocat. 16) Cererea de chemare în garanţie. NU

15

Partea poate sa cheme in garantie o alta persoana impotriva careia ar putea sa se indrepte, in cazul cand ar cadea in pretentiuni cu o cerere in garantie sau in despagubire. In aceleasi conditii, cel chemat in garantie poate, la randul sau, sa cheme in garantie o alta persoana. Cererea va fi facuta in conditiile de forma pentru cererea de chemare in judecata. Cererea facuta de parat se va depune o data cu intampinarea; cand intampinarea nu este obligatorie, cererea se va depune cel mai tarziu la prima zi de infatisare. Cererea de chemare in garantie facuta de reclamant se poate depune, pana la inchiderea dezbaterilor, inaintea primei instante. Instanta va dispune ca cererea sa fie comunicata celui chemat in garantie si, daca intampinarea este obligatorie, va soroci termenul in care aceasta urmeaza sa fie depusa de cel chemat in garantie. Cererea de chemare in garantie se judeca o data cu cererea principala. Cand judecarea cererii principale ar fi intarziata prin chemarea in garantie, instanta poate dispune despartirea ei spre a fi judecate deosebit. Această formă de intervenţie forţată este posibilă ori de câte ori partea care ar putea pierde procesul poate să cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere de garanţie sau în despăgubire. Legea permite ca terţul chemat în garanţie să cheme în judecată, la rândul lui, o altă persoană. Posibilitatea chemărilor în garanţie este limitată la două, adică prima chemare făcută de unele dintre părţile iniţiale şi a doua cerere făcută de cel astfel chemat în garanţie. Chemarea în garanţie presupune existenţa unui proces civil aflat în faza judecăţii în primă instanţă. De asemenea, între cererea principală şi cererea de chemare în garanţie trebuie să existe o legătură de dependenţă astfel încât soluţia ce se va da în cererea principală să poată influenţa soluţia ce se va pronunţa asupra cererii de chemare în garanţie. Cererea de chemare în garanţie trebuie să fie întocmită cu respectarea cerinţelor pentru cererea de chemare în judecată. 17) Cererea de chemare în judecată Cererea trebuie să cuprindă datele personale şi de identificare ale reclamantului şi ale persoanei chemate în judecată cara se referă la: nume, prenume, domiciliu sau reşedinţă, iar pentru persoanele juridice, numărul de înmatriculare la Registrul Comerţului, codul fiscal şi contul bancar. În situaţia în care persoana locuieste în străinătate, are obligaţia să menţioneze domiciliul ales din România unde urmează să primeasca toate comunicările privind procesul. Cererea va cuprinde numele şi sediul profesional al avocatului, respectiv numele şi calitatea celui care o reprezintă. Dacă nu se cunoaste domiciliul persoanei chemate în judecată, va trebui să se mentioneze în cerere această împrejurare şi să se prezinte dovezi instanţei unde se depune

16

cererea, în sensul că s-au facut demersuri pentru aflarea domiciliului părţii adverse. În momentul depunerii cererii la instanţă, în procedurile ce vor urma pentru judecarea pricinii, va fi citat în calitate de reclamant, iar persoana chemată în judecată vor fi citate în calitate de pârât. După menţionarea datelor personale şi de identificare ale reclamantului şi ale persoanei chemată în judecată, trebuie să se arate ce drept solicitaţi să vă fie recunoscut de către pârât. Atunci când pretenţiile formulate în cerere sunt evaluabile se va indica valoarea. După prezentarea pe scurt a faptelor care au determinat să introduceţi cererea, este recomandat să se indice textul de lege pe care se intemeiaza cererea, însă această precizare nu este obligatorie întrucât calificarea acţiunii se va face de instanţa sesizată cu judecarea procesului. De asemenea, trebuie să se arate dovezile pe care se sprijina dreptul pretins, iar dacă exista înscrisuri, trebuie anexate la cererea depusă. În situaţia în care se cheama în judecată, mai multe persoane, atât cererea cât şi actele anexate trebuie depuse în atâtea exemplare câţi pârâţi sunt în cauză plus un exemplar pentru instanţă. Dacă înscrisurile depuse sunt într-o limbă străină sau cu litere vechi, trebuie traduse. În cuprinsul cererii se poate solicita, şi proba cu martori, indicând numele şi domiciliul acestora sau prezenţa în instanţă a pârâtului pentru a fi supus la interogatoriu. După întocmirea cererii, se va proceda la semnarea ei, iar în situaţia în care cererea nu a fost formulata personal, aceasta va fi semnată de persoana care a întocmit-o. Cererea de chemare în judecată se depune fie personal sau prin reprezentant, fie prin postă. Excepţie de la această regulă o reprezintă cererea de divorţ care trebuie depusă personal de către reclamant. La primirea cererii de chemare în judecată de către preşedintele instanţei sau de către judecătorul care îl înlocuieşte, dacă aceasta nu întruneşte cerinţele prevăzute de lege, se pune în vedere să se completeze cererea de îndată. Atunci când completarea nu este posibilă, cererea se va înregistra şi se acordă un termen scurt. În cazul în care se depune cererea de chemare în judecată prin poştă, se vor comunica în scris lipsurile ei, având obligaţia ca până la termenul acordat să se faca completările sau modificările necesare. În toate cazurile, neîndeplinirea în termen a obligaţiilor privind completarea sau modificarea cererii poate atrage suspendarea judecăţii. Dacă se constată îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, procesul îşi urmează cursul firesc. Paratul are posibilitatea sa se apere faţă de pretenţiile reclamantului prin depunerea unei cereri denumită „întâmpinare”. Întâmpinarea trebuie să cuprinsă aceleaşi elemente ca şi o cerere de chemare în judecată, excepţiile de procedură care se ridica la cererea reclamantului, răspunsul la pretenţiile în fapt şi în drept formulate de acesta, dovezile prin care se apăra împotriva acestora şi semnătura. Ca şi în cazul cererii de chemare în judecată, întâmpinarea trebuie depusă în atâtea exemplare câţi reclamanţi sunt în cauză, plus un exemplar pentru instanţă. Dacă în cauză o 17

persoana are calitatea de pârât alături de alte persoane, se poate depune o singură întâmpinare pentru toţi pârâţii sau numai pentru cei care doresc să o formuleze. Întâmpinarea poate fi depusă cel mai târziu cu 5 zile înainte de termenul stabilit pentru judecată. În situaţia în care nu se depune întâmpinare, la prima zi de înfăţişare, instanţa va pune în vedere să se arate excepţiile, dovezile şi mijloacele de apărare la cererea formulată de reclamant. La solicitarea, instanţa poate acorda un termen pentru pregătirea apărării şi depunerea întâmpinării. Atunci când o persoana a fost chemata în judecată de o alta persoană şi se apreciaza că este îndreptăţit să solicite pretenţii de la persoana respectivă, are posibilitatea legală să formuleze o cerere denumită „cerere reconvenţională”. La fel ca cererea de chemare în judecată şi întâmpinarea, cererea reconvenţională trebuie întocmită ţinând cont de elementele prezentate anterior. Cererea reconvenţională o depuneţi o dată cu întâmpinarea, iar dacă nu sunteţi obligat la întâmpinare, o puteţi depune cel mai târziu la prima zi de înfăţişare. În situaţia când reclamantul îşi modifică cererea de chemare în judecată, se poate depune cererea reconvenţională cel mai târziu până la termenul încuviinţat de instanţă. De regulă, cererea reconvenţională se judecă o dată cu cererea principală, iar în cazul în care cererea reclamantului este în stare de judecată, cererea reconvenţională se poate judeca separat.

18) Cererea de chemare în judecată a altor persoane. Această formă de atragere a terţilor în judecată presupune chemarea în judecată a altor persoane prin care una dintre părţile iniţiale solicită introducerea în proces a unei terţe persoane ce ar putea să pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamantul. De regulă, interesul de a formula o cerere de chemare în judecată a altor persoane, care pot pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul aparţine pârâtului. Şi reclamantul are posibilitatea să formuleze o astfel de cerere întrucât este posibil ca acesta să afle de existenţa unui terţ care ar fi în măsură să pretindă aceleaşi drepturi ca şi el, după declanşarea procesului, fie în susţinerile pârâtului, fie din probele administrate în cauză. Indiferent dacă terţul este chemat în judecată de reclamant sau de pârât acesta dobândeşte calitate de intervenient în interes propriu, iar hotărârea îi va fi opozabilă. Cererea prin care se doreşte ca un terţ să fie atras în proces trebuie făcută în condiţiile de formă prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată iar, în plus, trebuie să ofere date şi cu privire la procesul care deja să află pe rol. Întrucât pârâtul este în măsură să cunoască persoanele care pot pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul doar după ce i s-a comunicat cererea de chemare în judecată, legea a stabilit ca acesta să depună o asemenea cerere de chemare în judecată a altor persoane o dată cu întâmpinarea sau, când 18

întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu prima zi de la înfăţişare. Pentru reclamant, legea nu a stabilit ca termen limită pentru introducerea acesteia prima zi de înfăţişare întrucât, în primul rând, dacă ar fi cunoscut că există vreo persoană care ar fi reclamat aceleaşi drepturi ca şi el l-ar fi chemat în judecată ca pârât, iar în al doilea rând, el ia cunoştinţă de această împrejurare abia în cursul judecăţii. Un efect specific al cererii de intervenţie forţată constă în scoaterea din proces a pârâtului în cazul în care acesta este chemat pentru o datorie bănească şi recunoaşte pretenţiile băneşti formulate împotriva sa. Dacă acesta declară că doreşte să-şi achite datoria faţă de cel care îşi va stabili judecătoreşte dreptul şi va depune suma respectivă, judecata va continua între reclamant şi terţul chemat în judecată. 19) Cererea de recurs şi motivarea ei. Cuprins. Cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, următoarele menţiuni: numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi, după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul unic de înregistrare sau, după caz, codul fiscal şi contul bancar. Dacă recurentul locuieşte în străinătate, va arăta şi domiciliul ales în România, unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul; indicarea hotărârii care se atacă; motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat; semnătura. În lipsa acestor elemente, cererea de recurs va fi anulată. Motivele de recurs trebuie să exprime nemulţumirea cu privire la hotărârea atacată, adică trebuie să se determine greşelile imputate instanţei, cu precizarea că, critica formulată trebuie să se încadreze în unul sau mai multe dintre motivele de nelegalitate: instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale; hotărârea s-a dat de alţi judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii; hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe; instanţa a depăşit atribuţiie puterii judecătoreşti; instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, prin hotărârea dată; instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut; hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii; instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoelnic al acestuia; hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii; Dacă se indica greşit motivele de recurs, instanţa nu va dispune nulitatea recursului, dacă criticile formulate pot fi încadrate într-unul din motivele de nelegalitate. De asemenea, dacă se indica greşit textele de lege,

19

instanţa nu va dispune nulitatea recursului, important este ca, criticile pe care le formulate să se încadreze în motivele de nelegalitate prevăzute de lege. Deci cererea de recurs nu trebuie să facă referire doar la motivele de nelegalitate, ci trebuie, în parte, fiecare motiv de nelegalitate. Această argumentare a motivelor de recurs poate fi depusă şi printr-un memoriu separat, însă trebuie să precizate în cererea de recurs că expunerea pe larg a motivelor de recurs se vor depune printr-un memoriu separat. Dacă recursul este declarat împotriva unei hotărâri judecătoreşti care nu este supusă apelului acesta nu este limitat la motivele de nelegalitate prevăzute de lege, instanţa având obligaţia să examineze cauza sub toate aspectele. Motivarea cererii de recurs se face prin cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs. Termenul pentru depunerea motivelor de recurs se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte. În cazul în care nu se conforma acestor dispoziţii legale, sancţiunea care intervine este nulitatea recursului. Cererea de recurs se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă, sub sancţiunea nulităţii. Dacă motivele de recurs se formuleaza separat de cererea de recurs, acestea nu trebuie depuse neapărat la instanţa a cărei hotărâre se atacă, ci se pot depune direct la instanţa de recurs. Cererea de recurs se depune în atâtea exemplare câţi intimaţi sunt. Este în interesul părţii să se conformeze acestei cerinţe deoarece, în caz contrar, instanţa va fi nevoită să acorde un alt termen de judecată pentru a comunica tuturor părţilor cererea depusă. Alăturat cererii de recurs trebuie anexata dovada achitării taxei judiciare de timbru. Dacă legea prevede că cererea de recurs se timbrează, atunci se aplică, în mod obligatoriu, şi timbru judiciar. Dacă nu se conforma dispoziţiilor legale privitoare la timbraj, sancţiunea care intervine este anularea cererii de recurs. Se poate depune cererea de recurs personal sau prin poştă. Cererea de recurs formulată învesteşte instanţa cu soluţionarea recursului. Spre deosebire de apel, cererea de recurs nu suspendă, de drept, executarea hotărârii recurate, decât în cazurile expres prevăzute de lege. Însă, pentru a beneficia de acest efect al recursului, exista posibilitatea solicitarii instanţei de recurs să dispună suspendarea executării hotărârii recurate. Condiţia esenţială pentru a formula cerere de suspendare a executării hotărârii recurate este aceea a exercitării recursului. Cererea de suspendare se poate formula prin cererea de recurs sau separat pe cale principală, în condiţiile dreptului comun sau pe cale de ordonanţă preşedinţială. Pentru soluţionarea cererii trebuie să depusa cauţiunea, în cuantumul fixat de instanţă, după ascultarea părţilor, care vor fi citate în acest sens. Încheierea prin care s-a fixat cauţiunea nu este supusă nici unei căi de atac. Încheierea prin care instanţa a dispus suspendarea executării este supusă separat recursului, în termen de 15 zile de la data comunicării.

20

20) Cererea reconvenţională Daca paratul are pretentii in legatura cu cererea sau cu mijloacele de aparare ale reclamantului, el poate sa faca cerere reconventionala. Cererea trebuie sa indeplineasca conditiile prevazute pentru cererea de chemare in judecata. Cererea reconventionala se depune o data cu intampinarea sau, daca paratul nu este obligat la intampinare, cel mai tarziu la prima zi de infatisare. Cand reclamantul si-a modificat cererea de chemare in judecata, cererea reconventionala se va depune cel mai tarziu pana la termenul ce se va incuviinta paratului, spre acest sfarsit. Cererea reconventionala se judeca o data cu cererea principala. Cand insa numai cererea principala este in stare de a fi judecata, instanta o poate judeca deosebit. Cererea reconvenţională reprezintă actul procedural prin intermediul căruia pârâtul urmăreşte valorificarea unui drept propriu faţă de reclamant. Cererea reconvenţională se înfăţişează ca o facultate procesuală pentru pârât, acesta având dreptul de a alege între valorificarea pretenţiilor sale pe cale incidentă sau printr-o acţiune civilă separată. Valorificarea pretenţiilor pârâtului prin intermediul cererii reconvenţionale oferă însă o serie de avantaje dintre care pot fi amintite: asigură soluţionarea a două litigii într-un singur cadru procesual; determină realizarea unei economii de timp şi cheltuieli; oferă condiţii pentru o mai bună judecată, judecătorii fiind puşi în situaţia de a cu noaste în toată complexitatea lor raporturile juridice dintre părţi; constituie o garanţie împotriva insolvabilităţii reclamantului şi evită posibilitatea pronunţării unor hotărâri judecătoreşti definitive. Din punct de vedere al naturii sale juridice cererea reconvenţională are o fizionomie proprie determinată atât de caracterul său de acţiune civilă, cât şi de condiţiile particulare de exercitare. Cererea reconvenţională este mai mult decât o simplă apărare; ea este o contra-acţiune, un “contra atac” sau o “contraofensivă”, întrucât prin intermediul acesteia pârâtul îşi poate valorifica un drept propriu fată de reclamant. Prin scopul pe care-l urmăreşte - valorificarea unui drept propriu – cererea reconvenţională trebuie considerată ca o veritabilă acţiune civilă. Din punct de vedere al condiţiilor de exerciţiu cererea reconvenţională trebuie să îndeplinească toate cerinţele unei acţiuni civile obişnuite. Din punct de vedere al formei cererea reconvenţională este asimilată cu o cerere de chemare în judecată, C. proc. civ. statuând că: “cererea trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute pentru cererea de chemare în judecată”. Pe lângă aceste condiţii generale C. proc. civ. impune ca şi condiţie suplimentară, aceea ca acţiunea reconvenţională să aibă legătură cu “cererea reclamantului”. Cererea reconvenţională este admisibilă, astfel cum precizează C. proc. civ., numai dacă este în legătură cu cererea principală. Această condiţie decurge în mod necesar din caracterul incident al cererii reconvenţionale. Cererea reconvenţională se judecă, în principiu, de instanţa sesizată cu cererea principală. Potrivit C. 21

proc. civ. cererea reconvenţională se depune o dată cu întâmpinarea sau dacă pârâtul nu este obligat la întâmpinare, cel mai târziu la prima zi de înfăţişare. Nerespectarea termenului menţionat mai sus atrage după sine soluţionarea separată a cererii pârâtului de acţiunea principală. Cu toate acestea, cererea reconvenţională se poate soluţiona în continuare împreună cu acţiunea principală dacă reclamantul consimte la aceasta. O situaţie specială întâlnim în materia divorţului. Astfel, soţul pârât poate să facă şi el cerere de despărţenie, până la prima zi de înfăţişare, dar numai pentru fapte petrecute înainte de această dată. Cererea reconvenţională se redactează, în mod obişnuit, într-un înscris separat, procedeu care este recomandabil. Ea poate fi inserată însă şi în cuprinsul întâmpinării. Cererea reconvenţională se judecă o dată cu cererea principală. Dacă, însă, numai cererea principală este în stare de judecată, instanţa o poate judeca separat. Disjungerea este şi trebuie să fie o situaţie de excepţie. Măsura disjungerii trebuie să fie luată însă cu multă precauţiune spre a nu se împieta asupra operei de administrare a justiţiei prin dispoziţii ce ar putea determina pronunţarea inevitabilă a unor hotărâri judecătoreşti contradictorii. În procesul civil cererea reconvenţională poate fi formulată de către părţi şi împotriva unei intervenţii principale, căci şi aceasta din urmă se înfăţişează ca o veritabilă acţiune civilă. Dispoziţiile procedurale potrivit cărora acţiunea reconvenţională se depune odată cu întâmpinarea sau cel mai târziu la prima zi de înfăţişare nu constituie un impediment legal pentru admiterea cererii reconvenţionale, întrucât întâmpinarea poate fi depusă până la termenul stabilit de instanţă, adică şi după prima zi de înfăţişare. Asupra acţiunii principale şi asupra cererii reconvenţionale formulate de pârât instanţa trebuie să se pronunţe printr-o singură hotărâre, care va cuprinde soluţii cu privire la toate pretenţiile. 21) Cheltuielile de judecată. Partea care cade in pretentiuni va fi obligata la cerere, sa plateasca cheltuielile de judecata. Judecatorii nu pot micsora cheltuielile de timbru, taxe de procedura si impozit proportional, plata expertilor, despagubirea martorilor, precum si orice alte cheltuieli pe care partea care a castigat va dovedi ca le-a facut. Judecatorii au insa dreptul sa mareasca sau sa micsoreze onorariile avocatilor, potrivit cu cele prevazute in tabloul onorariilor minimale, ori de cate ori vor constata motivat ca sunt nepotrivite de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau munca indeplinita de avocat. Paratul care a recunoscut la prima zi de infatisare pretentiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecata, afara numai daca a fost pus in intarziere inainte de chemarea in judecata. Cand pretentiile fiecarei parti au fost

22

incuviintate numai in parte, instanta va aprecia in ce masura fiecare din ele poate fi obligata la plata cheltuielilor de judecata, putand face compensarea lor. Daca sunt mai multi reclamanti sau mai multi parati, ei vor fi obligati sa plateasca cheltuielile de judecata in mod egal, proportional sau solidar, potrivit cu interesul ce are fiecare sau dupa felul raportului de drept dintre ei. Conform art. 274, C.pr.civ. partea care cade in pretentii va fi obligat la plata cheltuielilor de judecata. La fundamentul acestei obligatii se afla culpa procesuala a partii. Art. 275, C.pr.civ. arata ca, daca paratul recunoaste pretentiile reclamantului la primul termen, el va fi absolvit de plata cheltuielilor de judecata. Chiar facand o asemenea recunoastere, el va fi obligat la plata cheltuielilor de judecata in urmatoarele situatii: atunci cand instanta nu poate pronunta hotararea judecatoreasca numai pe baza recunoasterii facuta de parat, ea trebuind sa administreze si alte probe; in cazul in care recunoasterea pretentiilor s-a facut de catre parat in apel, recurs sau in faza rejudecarii in urma casarii cu trimitere; cand recunoasterea pretentiilor nu este efectiva, ea rezultand doar implict, din anumite acte sau fapte procesuale; atunci cand paratul a fost pus in intarziere de reclamant, inainte de a introduce cererea de chemare in judecata; in situatia in care paratul trebuie considerat de drept in intarziere, pe temeiul unor dispozitii ale legii, precum si in cazul pensiei de intretinere sau a alocatiei de stat pentru copii; in situatia in care, prin natura litigiului si a hotararii instantei, nu era necesar sa se procedeze la punerea in intarziere. 22) Competenţa generală a instanţelor judecătoreşti Competenta generala reprezinta acea institutie procesuala prin intermediul careia se delimiteaza activitatea instantelor judecatoresti de atributiile altor autoritati statale sau nestatale. Dupa ce se stabileste ca o anumita cauza civila intra in sfera de activitate a autoritatii judecatoresti, este necesar apoi sa se stabileasca care anume dintre diferitele instante judecatoresti are caderea de a solutiona cauza respectiva. Competenta instantelor judecatoresti-reprezinta distribuirea diverselor litigii spre solutionare diferitelor instante. Aceasta se face prin reguli de competenta. Incalcarea acestor reguli de competenta generala semnifica un exces de putere (incalcarea principiului separatiei puterilor) si justifica, dupa caz, exercitarea recursului impotriva hotararii sau exercitarea recursului in anulare, daca hotararea a devenit deja irevocabila. Principiile cu privire la competenta instantelor judecatoresti. Competenta instantelor judecatoresti este aceeasi pentru toti. Nu este admisa nici o discriminare intre justitiabili in ceea ce priveste competenta instantelor. Nici un justitiabil nu poate fi sustras competentei instantelor determinata prin lege. Competenta

23

instantei este legala. Este prevazuta prin lege, in art. 1-16, C.pr.civ. Instanta nu-si poate delega competenta. Acest principiu are in vedere doua aspecte: numai in situatiile expres prevazute de lege unele atributii jurisdictionale pot fi realizate de catre o alta instanta decat aceea la care s-a introdus cererea de chemare in judecata. Daca legea nu prevede altfel, atributiile jurisdictionale se realizeaza de catre intregul complet de judecata (legea prevede ca tranzactia poate fi privita si de un singur judecator). Instanta este competenta in circumscriptia ei teritoriala. Singura exceptie admisa in acest caz este competenta conventionala. Competenta instantelor este subiectivata, adica determinata prin cererea de chemare in judecata. In acest caz instanta isi va verifica competenta in raport cu regulile de procedura in vigoare la momentul introducerii cererii, tot atunci verificand si daca exista vreo dispozitie privind ultraactivitatea unor norme in materie de competenta. Instantele judecatoresti se bucura de plenitudine de jurisdictie. Daca legea nu prevede expres altfel, toate diferendele juridice se rezolva de catre instante. Judecatorul actiunii este si judecatorul exceptiilor si a oricaror alte incidente in judecata. Astfel se asigura unitatea litigiului si celeritatea judecatii. Doar in doua cazuri o alta instanta se pronunta asupra incidentelor in judecata: Rezolvarea unor chestiuni prejudiciale, adica dezlegarea de catre o alta instanta a unei chestiuni litigioase, dezlegare de care depinde solutia ce o va da instanta investita cu cererea de chemare in judecata. Exceptia de neconstitutionalitate, care se rezolva numai de catre instanta de jurisdictie constitutionala (Curtea Constitutionala). In acest caz, la invocarea exceptiei, se suspenda judecata. Conflictele de competenta intre instantele judecatoresti se rezolva in interiorul acestor instante. Acestea se rezolva de catre instanta ierarhic superioara celor aflate in conflict (art. 22, C.pr.civ.). Principiul forum re-reprezinta regula conform careia cererea se introduce la instanta in circumscriptia careia se afla domiciliul paratului. Legea are in vedere domiciliul real, efectiv, nu cel mentionat in actele de evidenta a populatiei. Daca instantele savarsesc un exces de putere, incalca normele generale de competenta, hotararea este lovita de nulitate. Nulitatea poate fi invocata prin recurs sau recurs in anulare 23) Competenţa materială a instanţelor judecătoreşti Este vorba despre competenta instantelor pe varticala. Criteriile competentei materiale sunt: natura obiectului litigiului; valoarea obiectului litigiului; calitatea partilor; urgenta; natura obiectului material-este criteriul principal de determinare, obiectiv si determinat prin lege. Competenta materiala a tribunalelor este instituita la art. 2, C.pr.civ. Uneori, acest simplu criteriu nu este suficient pentru delimitarea competentei materiale, motiv pentru care

24

opereaza, in subsidiar, celelalte trei criterii. Valoarea obiectului litigiului-litigiile civile dintre judecatorie si tribunal sunt distribuite dupa valoare. Tot dupa valoare se distribuie litigiile comerciale dintre tribunal si Curtea de Apel. Valoarea obiectului litigiului este determinata de reclamant prin cererea sa de chemare in judecata (legea dispune ca acest lucru se face “dupa pretuirea reclamantului, in virtutea principiului disponibilitatii”). Se considera ca desi valoarea se determina dupa “pretuirea reclamantului”, instanta poate si trebuie sa controleze determinarea valorii facute de reclamant din urmatoarele motive: regulile cu privire la competenta materiala (art. 159, C.pr.civ.) sunt reguli de ordine publica, ele neputand fi ignorate nici de instanta si nici de parti; daca instanta nu ar avea posibilitatea sa verifice valoarea, reclamantul ar putea exercita abuziv dreptul sau de a pretui valoarea; daca instanta nu ar avea posibilitatea sa verifice valoarea, paratul ar fi pus in imposibilitatea de a-si formula mijloacele sale de aparare, inclusiv in ceea ce priveste pretuirea valorii facute de reclamant; daca instanta nu ar avea posibilitatea sa verifice valoarea, paratul ar fi impiedicat, de la inceput, sa puna in opera (sa intrebuinteze) una din exceptiile esentiale de procedura: exceptia de necompetenta. Astfel cum rezulta din dispozitiile legii, pe parcursul judecatii, reclamantul poate sa mareasca sau sa micsoreze valoarea obiectului litigiului fara ca astfel cererea sa se considere modificata (art. 132, C.pr.civ.). Art. 181, C.pr.civ. prevede ca, daca pe parcursul procesului se modifica valoarea litigiului, instanta nu se dezinvesteste, ci continua sa solutioneze acel litigiu. In valoarea litigiului se cuprinde nu numai prejudiciul propriu-zis, dar si, dupa caz, dobanzile, penalitatile si orice alte cheltuieli facute de catre parte anterior deschiderii litigiului, dar in legatura cu litigiul. Nu se cuprind insa in valoarea obiectului litigiului penalitatile, dobanzile ulterioare recuzarii instantei si nici cheltuielile de judecata care nu se pot determina decat la sfarsitul procesului si care oricum au un regim juridic diferit (art. 274, C.pr.civ.). Daca reclamantul face mai multe cereri evaluabile in bani nu se cumuleaza valoarea acestora, afara doar de situatia in care obligatia este indivizibila sau solidara. In principiu, reclamantul poate sa solicite numai o parte din creanta, nu valoarea intreaga a creantei, si anume doar acea parte care a devenit exigibila (a ajuns la termen). Daca intreaga creanta a devenit exigibila, reclamantul nu o poate fragmenta pentru a schimba competenta instantei legal investite. Toate modificarile ce intervin in proces prin renuntarea reclamantului la o parte din pretentii, prin achiesarea la pretentii din partea paratului, ori prin compensare judecatoreasca, nu afecteaza competenta instantei in raport cu valoarea creantei initial determinata. Calitatea partilor-in legatura cu unele litigii, competenta instantelor e determinata uneori si in raport cu subiectele procesuale, astfel: in materie de contencios administrativ, competenta este distribuita intre tribunal si Curtea de Apel in raport cu autorul 25

actului administrativ incalcat in justitie Urgenta-intervine doar in mod exceptional. Judecatoriile judeca:. in prima instanta, toate procesele si cererile in afara de cele date de lege in competenta altor instante; plangerile impotriva hotararilor autoritatilor administratiei publice cu activitate jurisdictionala si ale altor organe cu astfel de activitate, in cazurile prevazute de lege; in orice alte materii date prin lege in competenta lor. Tribunalele judeca: in prima instanta: procesele si cererile in materie comerciala cu exceptia celor al caror obiect are o valoare de pana la 10 milioane lei inclusiv; procesele si cererile privind drepturi si obligatii rezultand din raporturi juridice civile, al caror obiect are o valoare de peste 150 milioane lei; procesele si cererile in materie de contencios administrativ, in afara de cele date in competenta curtilor de apel; procesele si cererile in materie de creatie intelectuala si de proprietate industriala; procesele si cererile in materie de expropriere; cererile pentru incuviintarea adoptiilor; cererile privind punerea sub interdictie, declararea disparitiei si declararea mortii; cererile privitoare la nulitatea casatoriei, nulitatea sau desfacerea adoptiei si cele pentru decaderea din drepturile parintesti; cererile pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare savarsite in procesele penale; cererile pentru recunoasterea, precum si cele pentru incuviintarea executarii silite a hotararilor date in tari straine; ca instante de apel, apelurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de judecatorii in prima instanta; ca instante de recurs, recursurile impotriva hotararilor pronuntate de judecatorii in ultima instanta; in orice alte materii date prin lege in competenta lor. Curtile de apel judeca: in prima instanta, procesele si cererile in materie de contencios administrativ privind actele de competenta autoritatilor administratiei publice centrale, ale prefecturilor, ale serviciilor publice descentralizate la nivel judetean, ale ministerelor si ale celorlalte organe centrale, ale autoritatilor publice judetene a municipiului Bucuresti; ca instante de apel, apelurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de tribunale in prima instanta; ca instanta de recurs, recursurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de tribunale in apel, precum si in alte cauze prevazute de lege; in alte materii date prin lege in competenta lor. Curtea Suprema de Justitie judeca: recursurile declarate impotriva hotararilor curtilor de apel si a altor hotarari, in cazurile prevazute de lege; recursurile in interesul legii; recursurile in anulare; in orice alte materii date prin lege in competenta.

24) Competenţa teritorială a instanţelor judecătoreşti

26

Este competenta comuna, dau obisnuita, fiind determinata potrivit principiului “forum re”, adica cererea de chemare in judecata se introduce la instanta in circumscriptia careia isi are domiciliul sau sediul paratul. Regulile astfel stabilite de competenta teritoriala au un caracter dispozitiv, astfel incat partile pot sa deroge de la aceste reguli daca astfel nu incalca normele juridice imperative de competenta. Pentru determinarea competentei teritoriale se ia in considerare domiciliul efectiv sau real, nu cel care figureaza in actele de evidenta a populatiei. Art. 19, C.pr.civ. reglementeaza asa zisa alegere de domiciliu, in realitate fiind vorba despre alegerea instantei, partile putand conveni ca litigiul lor sa fie rezolvat de o alta instanta decat cea determinata prin lege, daca sunt indeplinite conditiile: intelegerea sa se faca in scris; intelegerea sa mentioneze instanta aleasa; astfel sa nu se incalce normele juridice imperative de competenta; daca intelegerea este facuta exclusiv in favoarea reclamantului, el are astfel o competenta alternativa, putand introduce cererea si la instanta de la domiciliul paratului; daca intelegerea e facuta in favoarea ambelor parti, reclamantul este obligat sa introduca cererea la instanta aleasa. Art. 9, C.pr.civ reglementeaza competenta instantei in cazul pluralitatii de parati: cererea poate fi introdusa la instanta de la domiciliul oricaruia dintre parati; intre parti trebuie sa existe o legatura cat priveste obiectul litigiului; toti paratii trebuie sa aiba calitatea de debitori principali; instanta sa fie competenta in raport cu toti paratii instanta sa fie competenta fata de oricare dintre parati, in raport cu domiciliul acestora. Competenta teritoriala alternativa-reglementata prin dispozitiile art. 6, 7, 8, 10, C.pr.civ., in sensul ca in ipotezele aratate de aceste articole, reclamantul are posibilitate sa aleaga intre doua sau mai multe instante, dar odata aleasa o anumita instanta, alegerea este irevocabila. Competenta teritoriala exclusiva (exceptionala)-reglementata in sensul ca, in ipotezele expres si limitativ prevazute de lege, cererea de chemare in judecata trebuie introdusa numai la o anumita instanta. Astfel, in cazul in care litigiul are ca obiect un imobil, cererea se introduce la instanta in circumscriptia careia se afla imobilul. In caz de mostenire, cererea se introduce la instanta in circumscriptia careia de cujus si-a avut ultimul domiciliu. In caz de reorganizare judecatoreasca si faliment, cererea se introduce la instanta in circumscriptia careia debitorul in cauza si-a avut sediul principal al activitatii sale comerciale. In caz de divort, cererea se introduce la instanta in circumscriptia careia sotii au avut ultimul domiciliu. In caz de declarare a disparitiei sau a mortii, cererea se introduce la instanta in circumscriptia careia cel disparut sau decedat a avut ultimul domiciliu. Cererea se face la instanta domiciliului paratului. Daca paratul are domiciliul in strainatate sau nu are domiciliu cunoscut, cererea se face la instanta resedintei sale din tara, iar daca nu are nici resedinta cunoscuta, la instanta domiciliului sau resedintei reclamantului. Cand paratul, in afara de domiciliul sau, are in chip 27

statornic o indeletnicire profesionala ori una sau mai multe asezari agricole, comerciale sau industriale, cererea se poate face si la instanta locului acelor asezari sau indeletniciri, pentru obligatiile patrimoniale si care sunt nascute sau care urmeaza sa se execute in acel loc. Cererea impotriva unei persoane juridice de drept privat se face la instanta sediului ei principal. Cererea se poate face si la instanta locului unde ea are reprezentanta, pentru obligatiile ce urmeaza a fi executate in acel loc sau care izvorasc din acte incheiate prin reprezentant sau din fapte savarsite de acesta. Cererea impotriva unei asociatii sau societati fara personalitate juridica se face la instanta domiciliului persoanei careia, potrivit intelegerii dintre asociati, i s-a incredintat presedintia sau directia asociatiei ori societatii, iar, in lipsa unei asemenea persoane, la instanta domiciliului oricaruia dintre asociati. In acest din urma caz, reclamantul va putea cere instantei numirea unui curator, care sa reprezinte interesele asociatilor. Cererile indreptate impotriva statului, directiilor generale, regiilor publice, caselor autonome si administratiilor comerciale, se pot face la instantele din capitala tarii sau la cele din resedinta judetului unde isi are domiciliul reclamantul. 25) Condiţiile de admisibilitate a probelor In cadrul procesului civil, instanta trebuie sa examineze admisibilitatea probelor, apoi sa le administreze pe cele incuviintate, si cu ocazia deliberarii, sa aprecieze probele administrate. In privinta admisibilitatii probelor, exista anumite conditii care trebuie indeplinite si anume: proba sa fie legala, adica sa nu fie oprita de legea materiala sau de cea procesuala (exemplu, art 612, alin. final C.pr.civ). proba sa fie verosimila, adica sa tinda la dovedirea unor fapte reale, posibile, credibile, sa nu contrazica legile naturii. proba sa fie utila (proba este inutila cand tinde la dovedirea unor fapte incontestabile). proba sa fie pertinenta, adica sa aiba legatura cu obiectul procesului. proba sa fie concludenta, sa duca la rezolvarea cauzei respective. Este posibil ca o proba sa fie pertinenta, dar sa nu fie concludenta. Reguli generale şi comune privind admisibilitatea probelor Dovezile nu pot fi folosite în dezlegarea pricinii decât dacă îndeplinesc cumulativ anumite condiţii, care nu sunt reglementate ca atare, ci rezultă din interpretarea dispoziţiilor privind probele. Se reţineau următoarele condiţii de admisibilitate a probelor:- faptele ce trebuie dovedite să fie contestabile şi contestate de partea adversă, adică tăgăduite, căci de ce să mai dovedeşti un fapt deja mărturisit sau recunoscut;faptele a căror existenţă trebuie dovedită să nu fie socotite de lege ca adevărate, deoarece proba acestora este inutilă;- proba să nu fie oprită de lege;- proba să fie verosimilă;- proba să fie pertinentă;- proba să fie concludentă. Primele două condiţii reţinute se referă la faptele ce

28

trebuie dovedite, ca obiect al probei, şi nu la probă, în înţeles de mijloc de dovadă. În doctrina recentă , sunt reţinute următoarele condiţii generale de admisibilitate a probelor :- proba să fie legală sau proba să nu fie oprită de lege;- proba să fie verosimilă;- proba să fie pertinentă;proba să fie concludentă . Proba să nu fie oprită de lege – se pune atât din punctul de vedere al dreptului material, cât şi din punctul de vedere al dreptului procesual, fie ca mijloc de probă, fie în dovedirea unor împrejurări contrare legii. Nici o probă nu poate fi încuviinţată de către instanţă dacă nu este admisă de lege. Impotriva constatărilor personale ale agentului instrumentator al unui act autentic nu se poate face dovada decât prin procedura specială a înscrierii în fals. Proba să fie verosimilă, adică să nu contrazică legile naturii, să nu tindă la dovedirea unor fapte imposibile. Verosimilitatea înseamnă ca faptele să fie cu putinţă. Instanţa trebuie să cerceteze în concret problema verosimilităţii probei, examinând cu atenţie faptele ce se tind a fi probate şi concordanţa lor cu legile naturii . Instanţa trebuie să aprecieze verosimilitatea probei în raport cu datele ştiinţifice existente în momentul administrării probei, căci în timp o probă deşi iniţial neverosimilă poate face ulterior credibil faptul pretins . Proba să fie pertinentă Este admisibilă proba unui fapt numai în măsura în care are legătură directă sau măcar indirectă cu obiectul pretenţiilor sau apărările părţilor şi poate influenţa întrun fel sau altul soluţia litigiului în care este invocată .Orice fapt care nu are legătură cu obiectul procesului şi care deci nu ar fi susceptibil în principiu de a crea, modifica sau stinge un raport juridic nu poate fi invocat cu succes ca obiect al probaţiunii judiciare . Pertinenţa probei implică şi utilitatea ei, adică faptul verificat prin probaţiune trebuie să fie persuasiv ,de natură să conducă pe judecător la o anumită convingere .Pertinenţa presupune: verificarea admisibilităţii juridice a probei, a legalităţii şi a utilităţii ei .În acest sens judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc. De asemenea, pertinenţa presupune şi verificarea relaţiei existente între pretenţiile formulate şi faptul susceptibil de probare, un fapt nemijlocit sau unul vecin şi conex . Deci, ultima condiţie de admisibilitate a probei reţinută în doctrina juridică este concludenţa probei. Proba este concludentă atunci când poartă asupra unor împrejurări care sunt de natură să ducă la rezolvarea, soluţionarea cauzei respective Dovezile se pot încuviinţa numai dacă instanţa socoteşte că ele pot să ducă la dezlegarea pricinii, însă permite instanţei să încuviinţeze proba, fără a mai examina concludenţa, dacă este primejdie ca ele să se piardă prin întârziere. O probă concludentă este întotdeauna şi o probă pertinentă , căci dacă a dus la soluţionarea 29

cauzei înseamnă că proba a avut legătură cu acea cauză, însă nu întotdeauna o probă care este pertinentă duce la soluţionarea litigiului. 26) Conflictele de competenţă şi regulatorul de competenţă Exista conflict de competenta:1. cand doua sau mai multe instante se declara deopotriva competente sa judece aceeasi pricina;2. cand doua sau mai multe instante, prin hotarari irevocabile s-au declarat necompetente de a judeca aceeasi pricina. Instanta, inaintea careia sa ivit conflictul de competenta, va suspenda din oficiu orice alta procedura si va inainta dosarul instantei in drept sa hotarasca asupra conflictului. Conflictul ivit intre doua judecatorii din circumscriptia aceluiasi tribunal se judeca de acel tribunal. Daca cele doua judecatorii nu tin de acelasi tribunal sau daca conflictul s-a nascut intre o judecatorie si un tribunal, sau intre doua tribunale, competenta este Curtea respectiva. Daca cele doua instante in conflict nu se gasesc in circumscriptia aceleiasi Curti, precum si conflictul intre doua Curti, se judeca de Curtea Suprema de Justitie. Exista conflict de competenta, si in cazul in care el se iveste intre instante judecatoresti si alte organe cu activitate jurisdictionala. In acest caz, conflictul de competenta se rezolva de instanta judecatoreasca ierarhic superioara instantei in conflict. Instanta competenta sa judece conflictul va hotari in camera de consiliu, fara citarea partilor, cu drept de recurs in termen de 5 zile de la pronuntare. Cand, din pricina unor imprejurari exceptionale, instanta competenta este impiedicata un timp mai indelungat sa functioneze, Curtea Suprema de Justitie, la cererea partii interesate, va desemna o alta instanta de acelasi grad care sa judece pricina. Indiferent de forma conflictului, el se rezolva printr-un regulator de competenta, care, sub aspectul regimului sau procedural se caracterizeaza prin urmatoarele: a) Regulatorul de competenta e cerut in fata instantei unde sa ivit conflictul. b) Odata solicitat regulatorul de competenta, se suspenda orice act de procedura in acel litigiu. c) Regulatorul de competenta e dat de instanta ierarhic superioara celor aflate in conflict. d) Regulatorul de competenta e dat in Camera de Consiliu, fara citarea partilor. e) Impotriva regulatorului de competenta se poate exercita recurs in 5 zile de la comunicarea lui. f) Recursul se sloutioneaza totdeauna cu citarea partilor. g) Hotararea data in recurs se impune instantei desemnata ca fiind competenta sa solutioneze acel litigiu. 27) Contestaţia în anulare. Noţiune şi cazuri. Se caracterizeaza prin atributele rezultate din reglementarile cuprinse in art. 317-321, C.pr.civ. Este o cale extraordinara de atac pentru ca poate fi exercitata numai impotriva

30

anumitor hotarari si numai pentru motive expres si limitativ prevazute de lege. De asemenea, este o cale de atac comuna, pentru ca se afla la dispozitia partilor si este o cale de atac de retractare, pentru ca se adreseaza chiar instantei care a pronuntat hotararea atacata. In principiu, e o cale de atac nesuspensiva de executare, instanta putand totusi sa dispuna suspendarea hotararii atacate la cererea partii si cu plata unei cautiuni.Legea reglementeaza doua forme de contestatie in anulare: a) Obisnuita (de drept comun) b) Speciala Situatiile (motivele) exercitarii caii de atac a contestatiei in anulare obisnuite sunt:1. Cand partea nu a fost citata sau nu a fost citata legal pentru ziua cand s-a judecat pricina. 2. Cand instanta a incalcat regulile cu privire la competenta, indiferent daca ar fi vorba de competenta generala, materiala sau de cea teritoriala exceptionala. Contestatia in anulare speciala priveste numai hotararile instantei de recurs si poate fi exercitata pentru unul dintre urmatoarele motive: 1. Cand instanta de recurs care a pronuntat hotararea a savarsit o greseala materiala 2. Cand instanta de recurs, respingand recursul sau admitandu-l numai in parte a omis sa cerceteze unul dintre motivele de recurs care ar fi fost determinante pentru solutionarea cauzei, cu conditia ca acest motiv sa fi fost invocat de parte si el sa fi avut relevanta pentru solutionarea recursului. Obiectul contestatiei in anulare il constituie hotararea irevocabila, adica cele aratate expres de art. 337 (2), C.pr.civ. Daca partea are la dispozitie mai multe motive pentru contestatia in anulare, ea trebuie sa le invoce deodata, nefiind posibil exercitarea contestatiei in anulare in mod repetat, pentru diverse motive. Termenul in care poate fi exercitata contestatia in anulare este, dupa caz: 1. In cazul hotararilor judecatoresti susceptibile de executare silita, contestatia poate fi exercitata inaintea de inceperea executiei, pe toata durata executiei, pana la ultimul act de executare. 2. In cazul hotararii judecatoresti nesusceptibile de executare silita, contestatia in anulare poate fi exercitata in 15 zile de la data cand partea a cunoscut hotararea, dar sa nu fi trecut mai mult de 1 an de la data cand a devenit irevocabila.Intampinarea la contestatie este obligatorie. In raport cu motivele contestatiei solutia instantei poate fi urmatoarea:- Pentru lipsa de citare sau citare defectuoasa se rejudeca fondul litigiului si se pronunta o alta hotarare.- Pentru incalcarea reglementarilor cu privire la competenta, admitandu-se contestatia, cauza se trimite la instanta competenta. - Pentru savarsirea unei greseli materiale, admitandu-se contestatia, se rejudeca calea de atac a recursului. Pentru omiterea unui motiv de recurs, se completeaza hotararea in urma examinarii si a acestui motiv. In cazul contestatiei in anulare, partii care a recurs la aceasta cale nu i se poate agrava situatia in urma rezolvarii contestatiei. Hotararea data in urma rezolvarii contestatiei in anulare poate fi atacata prin aceleasi cai de atac prin care a fost atacata si hotararea care a facut obiectul contestatiei. 31

28) Contestaţia la executarea silită – competenţa şi efectele hotărârii. Contestatia prin care dobanditorul se opune la scoaterea la vanzare se va putea face numai in termen de 10 zile de la comunicarea incheierii biroului de carte funciara prin care s-a dispus notarea in cartea funciara a somatiei de incepere a urmaririi silite. Contestatia se introduce la instanta de executare. Contestatia privind lamurirea intelesului, intinderii sau aplicarii titlului executoriu se introduce la instanta care a pronuntat hotararea ce se executa. Daca o asemenea contestatie vizeaza un titlu executoriu ce nu emana de la un organ de jurisdictie, competenta de solutionare apartine instantei de executare.Impartirea bunurilor proprietate comuna poate fi hotarata, la cererea partii interesate, si in cadrul judecarii contestatiei la executare.Contestatia la executare se judeca cu procedura prevazuta pentru judecata in prima instanta, care se aplica in mod corespunzator. Instanta sesizata va solicita de indata organului de executare sa-i transmita, in termenul fixat, copii certificate de acesta de pe actele dosarului de executare in cauza,. Partile vor fi citate in termen scurt, iar judecarea contestatiei se face de urgenta si cu precadere.Hotararea prin care s-a solutionat contestatia privind intelesul, intinderea sau aplicarea titlului executoriu este supusa acelorasi cai de atac ca si hotararea ce se executa.Pana la solutionarea contestatiei la executare sau a altei cereri privind executarea silita, instanta competenta poate suspenda executarea, daca se depune o cautiune in cuantumul fixat de instanta, in afara de cazul in care legea dispune altfel.Daca bunurile urmarite sunt supuse stricaciunii, pieirii sau deprecierii, se va suspenda numai distribuirea pretului. Daca admite contestatia la executare, instanta, dupa caz, anuleaza actul de executare contestat sau dispune indreptarea acestuia, anularea ori incetarea executarii insesi, anularea ori lamurirea titlului executoriu sau efectuarea actului de executare a carui indeplinire a fost refuzata. 29) Coparticiparea procesuală. Mai multe persoane pot fi impreuna reclamante sau parate daca obiectul pricinii este un drept sau o obligatiune comuna ori daca drepturile sau obligatiile lor au aceeasi cauza. Actele de procedura, apararile si concluziile unuia dintre reclamanti sau parati nu pot folosi nici pagubi celorlalti.Cu toate acestea, daca prin natura raportului juridic sau in temeiul unei dispozitii a legii, efectele hotararii se intind asupra tuturor reclamantilor sau paratilor, actele de procedura indeplinite numai de unii din ei sau termenele incuviintate numai unora din ei pentru indeplinirea actelor de procedura folosesc si celorlalti. Cand actele de procedura ale unora sunt potrivnice celor facute de ceilalti, se va tine seama de actele cele mai favorabile. 32

Reclamantii sau paratii care nu s-au infatisat sau nu au indeplinit un act de procedura in termen vor continua totusi sa fie citati. 30) Excepţia de necompetenţă Este mijlocul tehnic procedural prin care, dupa caz, instanta, din oficiu, sau procurorul, daca participa la dezbateri, ori oricare dintre parti sau numai paratul, pot sa invoce nerespectarea regulilor de competenta. Regimul juridic procedural al exceptiei de necompetenta: se caracterizeaza prin: 1) Exceptia de necompetenta trebuie invocata inaintea altor exceptii. 2) In raport cu natura normei juridice de competenta incalcate, exceptia poate fi invocata oricand in cursul procesului sau numai intr-un anumit stadiu al procesului. Daca instanta admite exceptia pentru incalcarea normei juridice generale de competenta, atunci ea va respinge cererea de chemare in judecata ca inadmisibila. Daca va respinge exceptia de necompetenta, incheierea ei va putea fi atacata numai odata cu fondul. In cazul admiterii exceptiei de necompetenta, decurg urmatoarele consecinte: a) Instanta se dezinvesteste de solutionarea acelui litigiu. b) Toate actele de procedura facute in acel proces devin nule in baza art. 105, C.pr.civ. c) Dovezile administrate in cauza se pastreaza, ele apartinand cauzei si nu par-tilor, pentru a fi valorificate la instanta competenta. d) Impotriva hotararilor de admitere a exceptiei, partea poate declara recurs (numai recurs) in 5 zile de la pronuntarea hotararii atacate. e) Dupa ramanerea irevocabila a hotararii de admitere a exceptiei, dosarul se trimite la instanta considerata competenta (aceasta instanta poate sa se considere si ea necompetenta, rezultand un conflict de competenta). Dosarul va fi trimis instantei competente sau, dupa caz, altui organ cu activitate jurisdictionala competent, de indata ce hotararea de declinare a competentei a devenit irevocabila. Trimiterea dosarului, dupa caz, instantei competente sau altui organ cu activitate jurisdictionala competent, nu este impiedicata de exercitarea caii de atac de catre partea care a obtinut declararea necompetentei. Daca necompetenta nu este de ordine publica, partea care a facut cererea la o instanta necompetenta nu va putea cere declararea necompetentei. Necompetenta este de ordine publica:1. cand pricina nu este de competenta instantelor judecatoresti;2. cand pricina este de competenta unei instante de alt grad; 3. cand pricina este de competenta unei alte instante de acelasi grad si partile nu o pot inlatura;In cazul declararii necompetentei, dovezile administrate in instanta necompetenta raman castigate judecatii si instanta competenta nu va dispune refacerea lor decat pentru motive temeinice. 31) Desistarea. 33

In materie civila, desistarea este renuntarea reclamantului fie la judecata, fie renuntarea la insusi dreptului pretins. Renuntarea la judecata poate fi facuta oricand in cursul judecatii (verbal, sau prin cerere scrisa) si are ca efect inchiderea procesului. De asemenea, renuntarea la dreptul pretins poate fi facuta oricand in fata primei instante si chiar in fata instanti de apel si duce la stingerea procesului si o data cu aceasta, se stinge si posibilitatea formarii unui nou proces pentru valorificarea dreptului la care s-a renuntat. In prima situatie, instana da incheiere fara drept de apel, iar in a doua, da hotarare fara drept de apel. Renuntarea la judecata se constata prin incheiere data fara drept de apel. Daca renuntarea s-a facut dupa comunicarea cererii de chemare in judecata, instanta, la cererea paratului, va obliga pe reclamant la cheltuieli. Cand partile au intrat in dezbaterea fondului, renuntarea nu se poate face decat cu invoirea celeilalte parti.In caz de renuntare la insusi dreptul pretins, instanta da o hotarare prin care va respinge cererea in fond si va hotari asupra cheltuielilor.Renuntarea la drept se poate face si fara invoirea celeilalte parti, atat in prima instanta cat si in apel.Renuntarea se poate face in sedinta sau prin inscris autentic.Hotararea se da fara drept de apel. Cand renuntarea este facuta in instanta de apel, hotararea primei instante va fi anulata in totul sau in parte, in masura renuntarii. 32) Divorţul prin acordul părţilor. Judecata, probele, măsuri provizorii, hotărârea, căi de atac In cazul in care cererea de divort se intemeiaza pe acordul partilor, ea va fi semnata de ambii soti. Atunci cand este cazul, in actiunea de divort, sotii vor stabili si modalitatile in care au convenit sa fie solutionate cererile accesorii divortului. Primind cererea de divort formulata presedintele instantei va verifica existenta consimtamantului sotilor, dupa care, va fixa un termen de doua luni in sedinta publica. La termenul de judecata, instanta va verifica daca sotii staruie in desfacerea casatoriei pe baza acordului lor si, in caz afirmativ, va trece la judecarea cererii, fara a administra probe cu privire la motivele de divort. Pentru solutionarea cererilor accesorii privind numele pe care sotii il vor purta dupa divort, pensia de intretinere si atribuirea locuintei, instanta va putea dispune, atunci cand considera necesar, administrarea probelor prevazute de lege. Hotararea care se pronunta este definitiva si irevocabila in ce priveste divortul. Pentru a putea solicita divorţul prin acordul părţilor, trebuie să îndepliniţi următoarele condiţii: să fi trecut cel puţin un an de la încheierea căsătoriei; să nu existe copii minori rezultaţi din această căsătorie. 33) Drepturile şi obligaţiile procesuale ale părţilor. Abuzul de drept procesual.

34

Abuzul de drept procedural presupune două elemente, deduse din dispoziţiile înscrise în art. 723 alin. (2) C. proc. civ. şi anume: un element subiectiv: constă în exercitarea cu rea-credinţă a dreptului procedural, în scop de şicană / hărţuire, fără justificarea unui interes special şi legitim, ci numai cu intenţia de a-l vătăma pe adversar, pentru a diminua sau întârzia posibilităţile de apărare ori de valorificare a drepturilor acestuia, pentru a-l constrânge la abandonarea susţinerilor sale ori la concesiuni;un element obiectiv: care constă în deturnarea dreptului procedural de la scopul pentru care a fost recunoscut, de la finalitatea sa legală, actul săvârşit neputând fi explicat printr-un motiv legitim. Drepul este considerat ca abuziv: autorul actului să fie titularul dreptului procedural în cauză şi să fie capabil să îl exercite; dreptul procedural să fie utilizat în limitele sale externe, fixate de lege, să respecte dispoziţiile legale referitoare la condiţiile în care se exercită dreptul procedural, la forma actului şi la termenul în care trebuie efectuat acesta; dreptul procedural să fie dirijat spre realizarea unui alt scop decât acela pentru care a fost acordat de lege; dreptul procedural să fie exercitat cu rea-credinţă: art. 723 alin. (2) C. proc. civ. dispune că partea care foloseşte drepturile procedurale în chip abuziv răspunde pentru pagubele suferite; pentru a nu se încălca principiul disponibilităţii, despăgubirile nu pot fi acordate din oficiu de către judecătorul cauzei, ci numai la cererea expresă a părţii interesate; conform principiului de drept accesorium sequitur principale, instanţa competentă a se pronunţa asupra cererii de despăgubiri va fi instanţa sesizată cu rezolvarea litigiului în care s-a săvârşit acel abuz. 34) Efectele apelului. In apel nu se poate schimba calitatea partilor, cauza sau obiectul cererii de chemare in judecata si nici nu se potalte cereri noi. Exceptiile de procedura si alte asemenea mijloace de aparare nu sunt considerate cereri noi. Se vor putea cere insa dobanzi, rate, venituri ajunse la termen si orice alte despagubiri ivite dupa darea hotararii primei instante. De asemenea,va putea solicita compensatia legala. Instanta de apel va putea incuviinta refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanta, precum si administrarea altor probe, daca le considera necesare pentru solutionarea cauzei. Instanta de apel poate pastra ori schimba in tot sau in parte hotararea atacata. In cazul in care se constata ca, in mod gresit, prima instanta a rezolvat procesul fara a intra in cercetarea fondului ori judecata s-a facut in lipsa partii care nu a fost legal citata, instanta de apel va desfiinta hotararea atacata si va trimite cauza spre rejudecare primei instante. Daca hotararea a fost desfiintata pentru lipsa de competenta, cauza se trimite spre judecare instantei competente sau altui organ cu activitate jurisdictionala

35

competent. Dispozitiile de procedura privind judecata in prima instanta se aplica si in instanta de apel, in masura in care nu sunt potrivnice celor cuprinse in prezentul capitol. Dezinvestirea instantei care a pronuntat hotararea atacata si investirea instantei de apel. Aceasta operatiune este necesara intrucat instanta de apel nu se poate investi din oficiu, spre deosebire de instanta de fond. Atat termenul de apel, cat si apelul propriu-zis suspenda executarea hotararii atacate, exceptand hotararea judecatoreasca cu executie vremelnica, deoarece apelul are caracter devolutiv, astfel incat reabordandu-se fondul, ar fi posibil sa se dea o cu totul alta solutie. Efectul devolutiv se refera la posibilitatea instantei de apel de a reaborda fondul litigiului. In apel, daca apelul este admis, instanta va putea proceda la rejudecarea fondului litigiului. In apel nu sunt admise cereri noi. Totusi, art. 294, C.pr.civ. prevede ca nu se considera a fi cereri noi si, prin urmare, sunt admise in apel urmatoarele: invocarea unor exceptii de procedura; invocarea unor mijloace de aparare; solicitarea de rate, dobanzi si alte datorii ajunse la termen pana la judecarea apelului; compensatia legala de drepturi; In conditiile unor reglementari speciale sunt admisibile in apel urmatoarele: cererea de interventie voluntara principala a unui tert, dar numai cu acordul partilor; cererea de interventie voluntara accesorie a unui tert, pentru ca ea este o simpla cerere in aparare. In conditiile actualelor reglementari, intampinarea in apel este obligatorie si trebuie depusa cu cel putin 5 zile inaintea termenului de judecata. Solutiile la care se poate opri instanta de apel sunt: 1) Respingerea apelului ca nefondat. In aceasta situatie, hotararea primei instante devine definitiva si este susceptibila de atac cu recurs. 2) Evocarea fondului de catre instanta de apel. Aceasta s-ar putea opri atunci cand prima instanta a respins sau a anulat cererea de chemare in judecata si instanta de apel considera apelul intemeiat. 3) Admiterea apelului, dar cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanta, atunci cand aceasta nu a abordat fondul pentru ca nu s-a considerat competenta, iar instanta de apel nu se considera nici ea competenta. 4) Admiterea apelului si retinerea cauzei pentru judecare, daca instanta de apel este competenta sa rezolve litigiul. Instanta de apel va putea da si alte solutii: nulitatea apelului (pentru ca nu a fost timbrat, motivat etc.); tardivitatea apelului (daca a fost exercitat dupa implinirea termenului de apel); constatarea perimarii judecatii in apel; inadmisibilitatea apelului, pentru ca acea hotarare nu putea fi atacata decat direct cu recurs. Hotararea instantei de apel este supusa urmatoarelor cai de atac: a) Recursul; b) Contestatia in anulare obisnuita sau de drept comun; c) Revizuirea; d) Contestatia la titlu, daca s-a ajuns deja in faza executarii silite; 35) Efectele primirii cererii de chemare în judecată.

36

Sesizarea instantei se face prin intermediul cererii de chemare in judecata. Prin intermediul acesteia de pune in miscare actiunea civila investindu-se instanta cu ajutorul unei cauze.Presedintele instantei sau judecatorul de serviciu verifica daca s-au stabilit conditiile legale in ceea ce rpiveste continutul cererii si numarul de exemplare.In caz contrar, reclamantului i se pune in vedere sa completeze sau sa modifice cerere, sa depuna copii certificate de pe toate inscrisurile pe care isi intemeiaza cererea. Daca cererea este trimisa prin posta reclamantului i se va comunica lipsurile ei, cu mentiunea ca pana la termenul acordat sa faca modificarile necesare. In caz contrar poate interveni suspendarea judecatii. Presedintele instantei indata ce constata ca sunt indeplinite conditiile legale pentru cererea de chemare in judecata fixeaza termenul de judecata, pe care sub semnatura il da in cunostinta reclamantului prezent sau reprezentantului acestuia. Se dispune in acelasi timp sa se comunica paratului odata cu citatia copii de pe cerere si inscrisuri punandu-i-se in vedere sa depuna la dosar intampinarea cel mai tarziu cu 5 zile inainte de termenul stabilit. Termenul de judecata va fi stabilit astfel incat de la data primirii citatiei, paratul sa aiba la dispozitie cel putin 15 zile pentru a-si pregati apararea, iar in cauzele urgente 5 zile. Daca paratul locuieste in strainatate, presedintele instantei poate stabili un termen mai indelungat. Prin citatie paratul va fi informat ca are obligatia sa isi aleaga un domiciliu in Romania unde urmeaza sa i se faca toate comunicarile privind procesul. In caz contrar orice comunicare i se va face prin scrisoare recomandata. Prin primirea cererii, instanta se investeste cu judecarea ei. Lucrari pregatitoare pentru judecarea cauzei :- se verifica plata taxei de timbru ;-se fixeaza primul termen de judecata ;-se dispune citarea partilor. In urma depunerii si primirii cererii se produc urmatoarele efecte :-investirea instantei cu judecarea cauzei ;-se fixeaza natura si obiectul procesului ;-se stabileste cadrul procesual cu privire la partile litigante ;-se determina competenta teritoriala a instantei ; -intreruperea cursului prescriptiei dreptului la actiune chiar daca cererea a fost introdusa la o instanta sau alt organ necompetent. Cererea se considera depusa in ziua in care a fost primita si inregistrata la instanta. Daca a fost trimisa prin posta, ziua in care a fost trimisa recomandat. Depunerea cererii de chemare in judecata prezinta si efectul punerii in intarziere care se prezinta de la caz la caz :-pentru posesorul de bunacredinta inceteaza dreptul de a mai culege fructele ;-daca paratul e chemat pentru predarea unui bun cert, riscurile trec asupra sa din mometul chemarii in judecata ;-daca pretentiile reclamantului se refera la o obligatie de a face sau de a da, din ziua chemarii in judecata, paratul va fi tinut sa plateasca daune-interese. Daca este vorba de o suma de bani din ziua chemarii in judecata vor incepe sa curga dobanzile ;-in materie de pensie de intretinere data depunerii cererii va fi considerata data la care urmeaza sa se plateasca pensia. Cand este cazul, 37

reclamantului i se pune in vedere sa completeze sau sa modifice cererea si sa depuna cererea si copii certificate de pe toate inscrisurile pe care isi intemeiaza cererea. Reclamantul va completa cererea de indata. Atunci cand completarea nu este posibila, cererea se va inregistra si i se va acorda reclamantului un termen scurt. In cazul in care cererea a fost primita prin posta, reclamantului i se vor comunica in scris lipsurile ei, cu mentiunea ca, pana la termenul acordat, urmeaza sa faca completarile sau modificarile necesare. Acordarea termenului, se face, in toate cazurile, cu mentiunea ca neindeplinirea in acest termen a obligatiilor privind completarea sau modificarea cererii poate atrage suspendarea judecatii.In procesele in care, sunt mai multi reclamanti sau parati, presedintele instantei, tinand cont de numarul foarte mare al acestora, de necesitatea de a asigura desfasurarea normala a activitatii de judecata, cu respectarea drepturilor si intereselor legitime ale partilor, va putea dispune reprezentarea lor prin mandatar si indeplinirea procedurii de comunicare a actelor procesuale numai pe numele mandatarului, la domiciliul sau sediul acestuia. 36) Excepţiile procesuale. Noţiune, clasificare şi procedura de soluţionare Exceptiile sunt diferite incidente care pot aparea in cursul procesului, iar mijlocul tehnic de invocare a acestor incidente il constituie exceptiile procesuale. Exceptiile procesuale nu apartin in exclusivitate paratului, ele putand fi invocate si de reclamant, dar, de regula, ele sunt invocate de catre parat, in sens larg vorbind, ca mijloace de aparare de catre acesta in procesul civil. Exceptiile pot fi numeroase si foarte variate: 1) Exceptiile cu privire la partile din proces: lipsa de capacitate procesuala a partii; lipsa de calitate procesuala; lipsa calitatii de reprezentant, de mandatar; 2) Exceptiile cu privire la instanta de judecata: depasirea de catre instanta a atributiilor puterii judecatoresti, adica incalcarea de catre instanta a normelor de competenta generala; incalcarea normelor de competenta materiala sau teritoriala; gresita alcatuire a completului de judecata sau gresita alcatuire a instantei. In unele procese prezenta procurorului este obligatorie. Daca el nu este prezent se poate invoca aceasta exceptie; incompatibilitatea judecatorului; recuzarea judecatorului; stramutarea pricinii 3) Exceptiile in legatura cu actele de procedura si cu termenele procedurale: prematuritatea cererii de chemare in judecata; lipsa unui interes in exercitarea actului de procedura; nulitatea actului de procedura; decaderea partilor, prin implinirea termenului, din dreptul de a mai face un act de procedura; 4) Exceptiile in legatura cu judecata, cu modul de derulare a procesului: neindeplinirea de catre reclamant a procedurii prealabile, atunci cand legea instituie o asemenea procedura; neindeplinirea de catre reclamant a procedurii de conciliere;

38

litispendenta -consta in sesizarea a doua sau mai multe instante concomitent cu rezolvarea aceluiasi litigiu. Mai exista si alte exceptii: conexitatea; perimarea judecatii; prescriptia extinctiva; autoritatea de lucru judecat; suspendarea judecatii sau intreruperea judecatii. Putem distinge doua mari categorii de exceptii: a) Exceptii de fond -; Cele cu privire la conditia de exercitare a actiunii civile si cu privire la dreptul dedus judecatii. b) Exceptii de procedura propriu-zisa -; Cele referitoare la desfiintarea procesului civil, precum exceptia de necompetenta, de perimare a judecatii, lipsa de calitate procesuala. Se pot retine doua reguli: a) Se va invoca cu prioritate acea exceptie procesuala care face de prisos abordarea fondului indiciului. b) Se va invoca mai intai acea exceptie procesuala care face de prisos invocarea altor exceptii. Exceptiile se rezolva de catre instanta printr-o incheiere interlocutorie daca e respinsa exceptia si instanta retine cauza spre judecata, aceasta incheiere putand fi atacata odata cu fondul. Tot printr-o incheiere interlocutorie se rezolva exceptiile daca ea este admisa de instanta, dar totusi retine cauza spre judecare in fond. De asemenea, o astfel de incheiere va putea fi atacata odata cu fondul litigiului. Exceptia se rezolva printr-o hotarare daca o instanta o admite, iar prin admitere se dezinvesteste de acea cauza. Hotararea de admitere va putea fi atacata prin caile de atac prevazute de lege. Cand in fata instantei de judecata se pune in discutie competenta acesteia, ea este obligata sa stabileasca instanta competenta ori, daca este cazul, un alt organ cu activitate jurisdictionala competent. Daca instanta se declara competenta, va trece la judecarea pricinii, cel nemultumit putand sa faca, potrivit legii, apel sau recurs dupa darea hotararii asupra fondului. Daca instanta se declara necompetenta, ea va trimite dosarul instantei competente, sau, dupa caz, altui organ cu activitate jurisdictionala competent, de indata ce hotararea a devenit irevocabila. Termenul pentru exercitarea caii de atac curge de la pronuntare.Trimiterea dosarului, dupa caz, instantei competente sau altui organ cu activitate jurisdictionala competent, nu este impiedicata de exercitarea caii de atac de catre partea care a obtinut declararea necompetentei. Daca necompetenta nu este de ordine publica, partea care a facut cererea la o instanta necompetenta nu va putea cere declararea necompetentei.Necompetenta este de ordine publica: 1. cand pricina nu este de competenta instantelor judecatoresti; 2. cand pricina este de competenta unei instante de alt grad; 3. cand pricina este de competenta unei alte instante de acelasi grad si partile nu o pot inlatura. In cazul declararii necompetentei, dovezile administrate in instanta necompetenta raman castigate judecatii si instanta competenta nu va dispune refacerea lor decat pentru motive temeinice. Cand instanta constata lipsa capacitatii de exercitiu al drepturilor procedurale a partii sau cand reprezentantul partii nu face dovada calitatii sale, se poate da un termen pentru implinirea acestor lipsuri.Daca lipsurile nu se implinesc, instanta va anula cererea. Exceptiile 39

de procedura de ordine publica pot fi ridicate inaintea instantei de recurs numai cand nu este nevoie de o verificare a imprejurarilor de fapt in afara dosarului. Nimeni nu poate fi chemat in judecata pentru aceeasi cauza, acelasi obiect si de aceeasi parte inaintea mai multor instante.Aceasta exceptie se va putea ridica de parti sau de judecator in orice stare a pricinii in fata instantelor de fond. Daca exceptia este primita, dosarul se va trimite instantei care a fost mai intai investita, iar in cazul cand pricinile se afla in judecata unor instante de grade deosebite, la instanta cu grad mai inalt. Partile vor putea cere intrunirea mai multor pricini ce se afla inaintea aceleiasi instante sau instante deosebite, de acelasi grad, in care sunt aceleasi parti sau chiar impreuna cu alte parti si al caror obiect si cauza au intre dansele o stransa legatura. Intrunirea poate fi facuta de judecator chiar daca partile nu au cerut-o. Dosarul va fi trimis instantei mai intai investita, afara numai daca amandoua partile cer trimiterea lui la una din celelalte instante. Cand una din pricini este de competenta unei instante, si partile nu o pot inlatura, intrunirea se va face la acea instanta.

37) Executarea silită directă. Executarea silită (urmărirea silită) este procedura prin mijlocirea căreia creditorul, titular al dreptului recunoscut printr-o hotărâre judecătorească sau printr-un alt titlu executoriu, constrânge cu concursul organelor de stat competente pe debitorul său, care nu-şi execută de bună voie obligaţiile decurgând dintr-un asemenea titlu, de a şi le aduce la îndeplinire, în mod silit.Legislaţia execuţională reglementează două modalităţi diferite de executare:executarea silită directă şi executarea silită indirectă. Executarea silită este directă atunci când creditorul tinde să obţină realizarea în natură a prestaţiei care formează obiectul obligaţiei debitorului, astfel cum aceasta este înscrisă în titlul executoriu, obligaţie de a face. Această modalitate de executare mai este cunoscută şi sub denumirea de executare silită în natură. Dacă obiectul obligaţiei debitorului îl constituie un bun determinat, după natura bunului, mobil sau imobil, executarea silită directă va fi mobiliară sau imobiliară. În cazul executării silite directe imobiliare, executorul judecătoresc este cel de la locul aşezării bunului. Tot în cadrul aceleiaşi modalităţi există şi executarea silită directă a obligaţiilor de a face sau a nu face ceva care implică faptul personal al debitorului. Această obligaţie nu poate fi realizată pe calea constrângerii fizice. Singura cale de constrângere pentru a determina pe debitor să-şi execute obligaţia în natură constă în aplicarea daunelor cominatorii, ca o sancţiune constând în plata unei sume de bani

40

pentru fiecare zi de întârziere până la executarea obligaţiei în natura sa specifică, sau încuviinţarea de a executa creditorul obligaţia debitorului, dar pe cheltuiala acestuia. Executarea silită directă sau în natură se realizează sub trei forme: a predării bunurilor mobile; a predării bunurilor imobile şi a executării altor obligaţii de a face sau a obligaţiei de a nu face. a. predarea silită a bunurilor mobile. Procedura predării silite a bunurilor debutează printr-o somaţie transmisă prin executorul judecătoresc debitorului, pentru a i se oferi acestuia posibilitatea de a se conforma obligaţiei stabilite prin titlul executoriu. Dacă partea obligată să predea un bun mobil, determinat prin cantitate şi calitate, nu-şi îndeplineşte obligaţia în termen de o zi de la primirea somaţiei, predarea lui se va face prin executare silită (art. 575 C. proc. civ.). În scopul realizării executării, executorul judecătoresc va ridica bunul urmărit de la debitor sau de la persoana la care se află, punându-l pe creditor în drepturile sale, stabilite prin titlul executoriu. Despre aceste operaţii executorul judecătoresc va încheia un proces-verbal, stabilind totodată cheltuielile de executare pe care urmează să le plătească debitorul. Procesul-verbal menţionat constituie titlu executoriu în privinţa cheltuielilor de executare stabilite în sarcina debitorului. b. predarea silită a bunurilor imobile. Procedura predării silite a bunurilor imobile constituie o formă de urmărire directă a obligaţiei care formează obiectul raportului juridic recunoscut printr-un titlu executoriu. Această formă de executare se poate realiza în cazul admiterii unei acţiuni în revendicare, a unei acţiuni în evacuare şi în cazul oricărei hotărâri prin care s-a dispus restituirea sau predarea unui bun imobil. Această procedură cuprinde, în principiu, aceleaşi etape ca şi în cazul predării silite a bunurilor mobile. Astfel, dacă partea obligată să părăsească ori să predea un imobil nu-şi îndeplineşte această obligaţie în termen de 5 zile de la primirea somaţiei, ea va fi îndepărtată prin executare silită, iar imobilul va fi predat celui îndreptăţit. În vederea executării silite a obligaţiei, executorul judecătoresc va soma pe debitor să părăsească de îndată imobilul, iar în caz de împotrivire, va elibera imobilul cu ajutorul forţei publice, punând pe creditor în drepturile sale. Dacă executarea priveşte un imobil în care se găsesc bunuri mobile ce nu formează obiectul executării şi pe care debitorul nu le ridică singur, executorul va încredinţa aceste bunuri în păstrarea unui custode, pe cheltuiala debitorului. Despre îndeplinirea executării potrivit prevederilor prezentei secţiuni executorul judecătoresc va întocmi un proces-verbal. c. executarea silită a altor obligaţii de a face sau de a nu face. Necesitatea executării silite se poate ivi nu doar în cazul în care urmăritul a fost obligat printr-un titlu executoriu să predea un bun mobil sau imobil determinat, ci şi atunci când el a fost obligat să facă ceva sau să se abţină de la o anumită acţiune. Astfel, dacă debitorul refuză să îndeplinească o obligaţie de a face, cuprinsă întrun titlu executoriu, în termen de 10 zile de la 41

primirea somaţiei, creditorul poate fi autorizat de instanţa de executare, prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părţilor, să o îndeplinească el însuşi sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului. Dacă obligaţia de a face nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi civile. Instanţa sesizată de creditor poate obliga pe debitor, prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părţilor, să plătească, în favoarea statului, o amendă civilă, stabilită pe zi de întârziere până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu. Pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea obligaţiei creditorul poate cere obligarea debitorului la daune-interese. Aceste dispoziţiile sunt aplicabile în mod corespunzător şi în cazul când titlul executoriu cuprinde o obligaţie de a nu face. Creditorul va putea cere instanţei de executare să fie autorizat, prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părţilor, să desfiinţeze el însuşi sau prin alte persoane, dacă este cazul, pe socoteala debitorului, lucrările făcute de acesta împotriva obligaţiei de a nu face. Dacă debitorul se opune la executarea obligaţiei de către creditor, acesta va putea obţine, prin intermediul executorului judecătoresc, concursul organelor de poliţie, jandarmerie sau al altor agenţi ai forţei publice, după caz.Obligatia stabilita prin hotararea unei instante sau printr-un alt titlu se aduce la indeplinire de bunavoie.In cazul in care debitorul nu executa de bunavoie obligatia sa, aceasta se aduce la indeplinire prin executare silita, daca legea nu prevede altfel. Executarea silita are loc in oricare dintre formele prevazute de lege, simultan sau succesiv, pana la realizarea dreptului recunoscut prin titlu executoriu, achitarea dobanzilor, penalitatilor sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum si a cheltuielilor de executare. Pot fi executate silit obligatiile al caror obiect consta in plata unei sume de bani, predarea unui bun ori a folosintei acestuia, desfiintarea unei constructii, plantatii ori altei lucrari sau in luarea unei alte masuri admise de lege. In cazul in care prin titlul executoriu au fost acordate dobanzi, penalitati sau alte sume, fara sa fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de organul de executare, potrivit legii. Daca titlul executoriu contine suficiente criterii in functie de care organul de executare poate actualiza valoarea obligatiei principale stabilite in bani, indiferent de izvorul ei, se va proceda, la cererea creditorului, si la actualizarea acestei sume. In cazul in care titlul executoriu nu contine niciun asemenea criteriu, organul de executare va proceda la actualizare in functie de rata inflatiei, calculata de la data cand hotararea judecatoreasca a devenit executorie sau, in cazul celorlalte titluri executorii, de la data cand creanta a devenit exigibila si pana la data platii efective a obligatiei cuprinse in oricare dintre aceste titluri.Veniturile si bunurile debitorului pot fi supuse executarii silite daca, potrivit legii, sunt urmaribile si numai in masura necesara pentru realizarea drepturilor creditorilor. Bunurile supuse unui regim special 42

de circulatie pot fi urmarite numai cu respectarea conditiilor prevazute de lege.In tot cursul executarii silite, sub supravegherea organului de executare, creditorul si debitorul pot conveni ca aceasta sa se efectueze, in total sau in parte, numai asupra veniturilor banesti ale debitorului, ca vanzarea bunurilor supuse urmaririi sa se faca prin buna invoiala sau ca plata obligatiei sa se faca in alt mod admis de lege. 38) Executarea silită indirectă – imobiliară. Urmarirea bunurilor imobiliare este una din cele mai importante forme de executare silita indirecta, ea fiind folosita cu precadere pt valorificarea creantelor insemnate. In general, aceasta valorificare constituie o vanzare a bunurilor urmarite, creditorii fiind indestulati din pretul realizat, in anumite cazuri ei fiind indreptatiti a prelua bunul in contul creantei. Prin executarea sau urmarirea silita imobiliara- procedura executionala indirecta- se valorifica bunurile imobile ale debitorului, in vederea realizarii drepturilor creditorului. Pot forma obiectul urmaririi silite imobiliare si dreptul de uzufruct asupra unui imobil, precum si dreptul de superficie, iar dreptul de servitute poate fi urmarit silit numai odata cu fondul dominant caruia ii profita. Urmarirea silita imobiliara se intinde de plin drept si asupra bunurilor accesorii imobilului. Imobilul unui minor sau al unei persoane puse sub interdictie nu poate fi urmarit silit inaintea urmaririi mobilelor sale. Contestatia prin care dobinditorul se opune la scoaterea la vanzare se va putea face numai in termen de 10 zile de la comunicarea incheierii biroului de carte funciara prin care s-a dispus notarea in cartea funciara a somatiei de de incepere a urmaririi silite. Nu orice bun imobiliar poate fi urmarit. Printre bunurile imobile ce nu pot fi urmarite figureaza, in principal, bunurile proprietate publica, inalienabile. Imobilele urmarite silit se valorifica prin vanzarea la licitatie publica, vanzarea directa si prin alte modalitati admise de lege. In vederea identificarii imobilului urmarit, executorul judecatoresc se va deplasa la locul unde este situat acesta si va incheia un proces verbal de situatie. Procesul-verbal va cuprinde si descrierea cat mai amanuntita a imobilului urmarit. Dreptul de servitute poate fi urmarit silit numai o data cu fondul dominant caruia ii profita. Urmarirea imobilelor inscrise in cartea funciara se face pe corpuri de proprietate in intregimea lor. Se pot urmari in mod separat constructiile ce formeaza o proprietate distincta de sol, drepturile privitoare la proprietatea pe etaje sau pe apartamente, precum si orice alte drepturi privitoare la bunuri pe care legea le declara imobile. Urmarirea silita imobiliara se intinde de plin drept si asupra bunurilor accesorii imobilului. Bunurile accesorii nu pot fi urmarite decat o data cu imobilul. Imobilul unui minor sau al unei persoane puse sub interdictie nu poate fi urmarit silit inaintea urmaririi mobilelor sale. Creditorul ipotecar poate urmari in acelasi timp si

43

imobilele neipotecate ale debitorului sau. In cazul in care se urmareste un imobil ipotecat instrainat, dobanditorul acestui bun, care nu este personal obligat pentru creanta ipotecara, poate sa ceara instantei de executare urmarirea altor imobile ipotecate pentru aceeasi obligatie, aflate in posesiunea debitorului principal. Pana la solutionarea cererii urmarirea imobilului ipotecat este suspendata.Creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevalmas nu vor putea sa urmareasca partea acestuia din imobilele aflate in proprietate comuna, ci vor trebui sa ceara mai intai imparteala acestora.Creditorii personali pot urmari insa cota-parte determinata a debitorului lor din imobilul aflat in coproprietate, fara a mai fi necesar sa ceara imparteala. 39) Executarea silită indirectă – mobiliară. Daca in termen de o zi de la primirea somatiei debitorul nu plateste suma datorata, executorul judecatoresc de pe langa instanta de executare va proceda la sechestrarea bunurilor mobile urmaribile ale debitorului, chiar daca acestea sunt detinute de un tert. In cazul in care exista pericol evident de sustragere a bunurilor de la urmarire, la cererea creditorului sau a executorului judecatoresc, presedintele instantei de executare va putea dispune, prin incheiere irevocabila, data fara citarea partilor, ca o data cu inmanarea somatiei sa se aplice si sechestrul. Executorul judecatoresc este obligat sa identifice si sa evalueze cu acordul partilor bunurile sechestrate, iar in caz contrar va solicita efectuarea unei expertize. Bunurile vor fi evaluate la valoarea lor de circulatie. O copie de pe raportul de expertiza se comunica si debitorului. Pentru bunurile sechestrate asigurator nu este necesara o noua sechestrare, executorul judecatoresc fiind insa obligat sa verifice daca bunurile respective se gasesc la locul aplicarii sechestrului si daca nu au fost substituite sau degradate, precum si sa sechestreze alte bunuri ale debitorului, in cazul in care cele gasite la verificare nu sunt suficiente pentru realizarea creantei. Executorul depune la instanta originalul procesul-verbal al listei, iar instanta dispune ziua si locul unde se va face vanzarea la licitatie (nu in mai putin de 2 saptamani de la ridicarea bunurilor – nulitatea vanzarii – timp pentru debitor sa isi achite totusi obligatia; dar nu in mai mult de 1 luna de la ridicare); locul licitatiei poate fi: in fata judecatoriei, la locul unde se afla bunurile sau in alte locuri destinate licitatiilor). Instanta instiinteaza debitorul de data si locul vanzarii cu 3 zile inainte, iar executorul lipeste afise pentru publicitatea vanzarii: pe strazi, la usa judecatoriei, la Primarie, la locul vanzarii. In ziua licitatiei, executorul se duce la locul unde se afla bunurile – ii da custodelui o chitanta de eliberare, ia bunurile si le duce la locul vanzarii. La licitatie: executorul striga pretul minim –

44

le adjudeca cel care ofera pretul cel mai mare; dupa ce a vandut toate bunurile care acopereau creanta intocmeste proces-verbal despre modul in care s-a desfasurat licitatia, iar restul bunurilor le preda debitorului; executorul depune banii la CEC iar recipisa si procesul-verbal la instanta. Pretul se distribuie astfel (1) sumele pentru executor; (2) suma ce reprezinta creanta creditorului si sumele pe care acesta le-a cheltuit cu executarea. Instanta finalizeaza executarea, dand ultimul act de executare. 40) Executarea silită indirectă – prin poprire. Poprirea este acea formă a executării silite indirecte prin care se valorifică sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente. Poprirea poate fi folosită nu numai în cazul în care debitorul este o persoană fizică, ci şi în cazul în care acesta are calitatea de persoană juridică. Vocaţia de a deveni parte într-un raport juridic de poprire are un caracter general, căci nimeni nu se poate sustrage, în principiu, de la această procedură. Pe de altă parte, poprirea se realizează prin intermediul unei proceduri ce conferă supleţe şi rapiditate în recuperarea creditului, elemente de natură a o face preferabilă altor proceduri execuţionale. În cadrul unei popriri participă, de regulă, trei subiecţi de drept: creditorul urmăritor, denumit şi creditor popritor, debitorul urmărit, denumit şi debitor poprit şi o terţă persoană, denumită terţ poprit, care datorează o sumă de bani debitorului urmărit, între aceste trei subiecte de drept se stabilesc tot atâtea raporturi juridice. Dintre aceste raporturi juridice două preced înfiinţarea popririi. Este vorba de raportul de creanţă dintre creditorul urmăritor şi debitorul urmărit, precum şi de raportul de creanţă dintre debitorul poprit şi terţul poprit, acesta din urmă caracterizându-se prin aceea că terţul este dator faţă de debitorul urmărit. Cele două raporturi juridice menţionate sunt raporturi de drept substanţial, raporturi de creanţă, care-şi au izvorul, cel mai adesea, în raporturile contractuale dintre părţi. Al treilea raport juridic implicat într-o poprire are un caracter cu totul particular, căci el nu precede raportul execuţional, ci ia naştere tocmai în cadrul procedurii de urmărire silită. Cel de-al treilea raport juridic este tot un raport de creanţă, un raport de la creditor la debitor, în sensul că debitorul poprit este creditor al terţului. Dar acest raport juridic se creează prin adresa de înfiinţare sau, după caz, de validare a popririi. Prin adresa de înfiinţare sau, după caz, prin sentinţa de validare ia naştere raportul de creanţă dintre creditorul urmăritor şi terţul poprit, în sensul că acesta din urmă va trebui să plătească sumele datorate debitorului - în limitele necesare pentru acoperirea creanţei - direct în mâinile creditorului

45

urmăritor. Obiectul popririi îl constituie sumele de bani pe care terţul poprit le datorează debitorului urmărit. Potrivit legii, sunt supuse executării silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile. Poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit. Pentru sumele datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau de alocaţie pentru copii, precum şi în cazul sumelor datorate cu titlu de despăgubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, când executarea se face asupra salariului sau asupra altor venituri periodice cunoscute realizate de debitor, înfiinţarea popririi se dispune de instanţa de fond, din oficiu, de îndată ce hotărârea este executorie potrivit legii. Poprirea se înfiinţează fără somaţie, prin adresă însoţită de o copie certificată de pe titlul executoriu, comunicată celei de-a treia persoane, înştiinţându-se totodată şi debitorul despre măsura luată. În adresa de poprire se va pune în vedere celei de-a treia persoane, care devine terţ poprit, interdicţia de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i le datorează ori pe care i le va datora, declarându-le poprite în măsura necesară pentru realizarea obligaţiei ce se execută silit. În cazul în care poprirea a fost înfiinţată ca măsură asigurătorie şi nu a fost desfiinţată până la obţinerea titlului executoriu, se va comunica terţului poprit copie certificată de pe titlul executoriu în vederea îndeplinirii obligaţiilor pe care le are. Indisponibilizarea sumelor de bani sau a bunurilor mobile incorporale poprite va înceta dacă debitorul consemnează, cu afectaţiune specială, întreaga valoare a creanţei la dispoziţia creditorului urmăritor. Debitorul va înmâna recipisa de consemnare executorului judecătoresc, care va înştiinţa de îndată pe terţul poprit. Poprirea rămâne în fiinţă şi atunci când debitorul îşi schimbă locul de muncă la o altă unitate sau este pensionat. În aceste cazuri, unitatea de la care pleacă debitorul va trimite actele prin care s-a înfiinţat poprirea unităţii la care se află noul loc de muncă al debitorului sau organului competent de ocrotire socială care, de la data primirii acestor acte, devine terţ poprit. Dacă debitorul părăseşte unitatea fără ca aceasta să cunoască noul loc de muncă, ea îl va încunoştinţa pe creditor despre această împrejurare. După aflarea noului loc de muncă al debitorului, creditorul îl va aduce la cunoştinţă unităţii de la care debitorul a plecat. În termen de 15 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadenţa acestora, terţul poprit este obligat: a) să consemneze suma de bani sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite şi să trimită dovada executorului; b) să plătească direct creditorului suma reţinută şi cuvenită acestuia, în cazul popririlor pentru sumele datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau de alocaţie pentru copii, precum şi în cazul sumelor datorate cu titlu de despăgubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, 46

vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, când executarea se face asupra salariului sau asupra altor venituri periodice cunoscute realizate de debitor. La cererea creditorului suma îi va fi trimisă la domiciliul indicat sau, dacă este cazul, la reşedinţa indicată, cheltuielile de trimitere fiind în sarcina debitorului. Dacă sunt înfiinţate mai multe popriri, terţul poprit va comunica, după caz, executorului ori creditorilor numele şi adresa celorlalţi creditori, precum şi sumele poprite de fiecare în parte. În cazul debitorului titular de conturi bancare, la data sesizării băncii, sumele existente, precum şi cele provenite din încasările viitoare sunt indisponibilizate în măsura necesară realizării creanţei. Din momentul indisponibilizării şi până la achitarea integrală a obligaţiilor prevăzute în titlul executoriu terţul poprit nu va face nici o altă plată sau altă operaţiune care ar putea diminua suma indisponibilizată, dacă legea nu prevede altfel. Aceste dispoziţii sunt aplicabile şi în cazurile în care poprirea se înfiinţează asupra titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale urmăribile ce se află în păstrare la unităţi specializate. Executorul judecătoresc va proceda la eliberarea sau distribuirea sumei de bani consemnate, numai după împlinirea termenului de 15 zile de la primirea dovezii de consemnare a acestei sume. Creditorilor care nu locuiesc sau nu-şi au sediul în localitatea unde funcţionează executorul, acesta le va trimite sumele plătite de terţul poprit pe cheltuiala debitorului. În cazul în care sunt înfiinţate mai multe popriri şi sumele cuvenite creditorilor depăşesc suma urmăribilă din veniturile debitorului, terţul poprit, va reţine şi va consemna suma urmăribilă şi va depune dovada consemnării la executorul judecătoresc. Dacă terţul poprit nu-şi mai îndeplineşte obligaţiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanţa de executare, în vederea validării popririi. Instanţa va cita creditorul urmăritor, debitorul şi terţul poprit şi, dacă din probele administrate rezultă că terţul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terţul poprit să plătească creditorului, în limita creanţei, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desfiinţarea popririi. Terţul poprit, care, cu rea-credinţă, a refuzat să-şi îndeplinească obligaţiile privind efectuarea popririi, va putea fi amendat, prin aceeaşi hotărâre. Dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadenţă, cât şi pentru cele care vor fi scadente în viitor, validarea producându-şi efectele numai la data când sumele devin scadente. După validarea popririi terţul poprit va proceda, după caz, la consemnarea sau plată. În caz de nerespectare a acestor obligaţii, executarea silită se va face împotriva terţului poprit, pe baza hotărârii de validare care constituie titlu executoriu. Dacă poprirea a fost înfiinţată asupra 47

unor titluri de valoare sau asupra altor bunuri mobile incorporale, executorul va proceda la valorificarea lor ţinând seama şi de reglementările speciale referitoare la aceste bunuri, precum şi la eliberarea sau distribuirea sumelor obţinute. Nu sunt supuse executarii silite prin poprire a) sumele care sunt destinate unei afectatiuni speciale prevazute de lege si asupra carora debitorul este lipsit de dreptul de dispozitie; b) sumele reprezentand credite nerambursabile sau finantari primite de la institutii sau organizatii internationale pentru derularea unor programe ori proiecte; c) sumele necesare platii drepturilor salariale, dar nu mai mult de 6 luni de la data infiintarii popririi. Poprirea se infiinteaza la cererea creditorului, de executorul judecatoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul tertului poprit.Pentru sumele datorate cu titlu de obligatie de intretinere sau de alocatie pentru copii, precum si in cazul sumelor datorate cu titlu de despagubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vatamarea integritatii corporale sau a sanatatii, cand executarea se face asupra salariului sau asupra altor venituri periodice cunoscute realizate de debitor, infiintarea popririi se dispune de instanta de fond, din oficiu, de indata ce hotararea este executorie potrivit legii. 41) Executarea vremelnică a hotărârii judecătoreşti Hotararile primei instante sunt executorii de drept cand au ca obiect: 1. plata salariilor 2. despagubiri pentru accidente de munca; 3. rente sau pensii alimentare; 4. reparatii grabnice; 5. punerea sau ridicarea pecetilor ori facerea inventarului; 6. pricini privitoare la posesiune, numai in ce priveste posesiunea; 7. in orice alte cazuri in care legea prevede ca hotararea este executorie. Instanta poate incuviinta executia vremelnica a hotararilor privitoare la bunuri ori de cate ori va gasi de cuviinta ca masura este de trebuinta fata cu temeinicia vadita a dreptului, cu starea de insolvabilitate a debitorului sau ca exista primejdie vadita in intarziere; in acest caz instana va putea obliga la darea unei cautiuni.Executia vremelnica nu se poate incuviinta: 1. in materie de stramutare de hotare, desfiintare de constructii, plantatii sau a oricaror lucrari avand o asezare fixa; 2. cand prin hotarare se dispune intabularea unui drept sau radierea lui din cartea funciara. Cererea de executie vremelnica se va putea face si verbal in instanta pana la inchiderea dezbaterilor. Daca cererea a fost respinsa de prima instanta, ea poate fi facuta din nou in apel. Cererea pentru suspendarea executiei vremelnice se va putea face fie o data cu apelul fie deosebit in tot cursul instantei de apel. Cererea se va depune la prima instanta sau instanta de apel, in care caz se va alatura in copie legalizata dispozitivul hotararii. Cererea de suspendare se va judeca de instanta de apel.Suspendarea va putea fi

48

incuviintata cu sau fara cautiune. Pana la dezlegarea cererii de suspendare, suspendarea va putea fi incuviintata vremelnic, prin ordonanta presedintiala, chiar inainte de sosirea dosarului. 42) Expertiza judiciară. Mijloc legal de proba, constand in efectuarea de investigatii, lucrari, analize, calcule, aprecieri si concluzii, de catre un specialist intr-un anumit domeniu, din dispozitia organului de urmarire penala sau jurisdictie, in scopul elicidarii unor fapte sau imprejurari care formeaza ori ar urma sa formeze obiectul unui proces. Dupa domeniul in care se executa, expertizele judiciare pot fi de mai multe feluri: contabile, balistice, biologice, genetice, medico-legale, grafologice, tehnice. Cand pentru lamurirea unor imprejurari de fapt instanta considera necesar sa cunoasca parerea unor specialisti, va numi, la cererea partilor ori din oficiu, unul sau trei experti, stabilind prin incheiere punctele asupra carora ei urmeaza sa se pronunte si termenul in care trebuie sa efectueze expertiza. Termenul va fi stabilit astfel incat depunerea expertizei la instanta sa aiba loc. Cand este necesar, instanta va solicita efectuarea expertizei unui laborator sau unui institut de specialitate. In domeniile strict specializate, in care nu exista experti autorizati, din oficiu sau la cererea oricareia dintre parti judecatorul poate solicita punctul de vedere al uneia sau mai multor personalitati ori specialisti din domeniul respectiv. Punctul de vedere va fi prezentat in camera de consiliu sau in sedinta publica, partile fiind indreptatite sa puna si ele intrebari. Daca partile nu se invoiesc asupra numirii expertilor, ei se vor numi de catre instanta, prin tragere la sorti, in sedinta publica, de pe lista intocmita si comunicata de catre biroul local de expertiza, cuprinzand persoanele inscrise in evidenta celor autorizate, potrivit legii, sa efectueze expertize judiciare.Incheierea de numire va stabili si plata expertilor. 43) Hotărârea de partaj Hotărârea judecătorească de partaj imobiliar, declarativă de drepturi, constituie titlu valabil în baza căruia, se înscrie în cartea funciară dreptul de proprietate imobiliară. Partajul este operatiunea juridica prin care se pune capat starii de indiviziune prin transformarea drepturilor la cote-parti abstracte de proprietate din mostenire in drepturi de proprietate individuale asupra bunurilor facand parte din masa partajabila, prin atribuirea efectiva a acestora mostenitorilor defunctului. Partajul bunurilor comune dupa desfacerea casatoriei se poate face: pe cale conventionala pe cale judiciara In cazul partajului in timpul casatoriei, acesta

49

se poate realiza numai pe cale judiciara. Pentru efectuarea partajului conventional, trebuie sa existe acordul unanim si valabil exprimat al sotilor. El poate fi solicitat oricand de oricare dintre coindivizari, cu exceptia cazului cand intre coindivizari exista o intelegere de suspendare temporara a dreptului de a cere partajul. Partajul definitiv sau de proprietate se deosebeste de partajul de folosinta sau provizoriu care se refera doar la posesia si folosinta bunurilor succesorale pe timpul starii de indiviziune, fiecare copartas folosind individual bunurile ce i-au fost atribuite, avand dreptul la fructele si veniturile produse de acestea, fara obligatia de a da socoteala celorlalti coindivizari. Spre deosebire de partajul definitiv, care produce efecte retroactive de la data deschiderii succesiunii, partajul de folosinta nu produce efecte decat de la data realizarii sale prin buna intelegere sau pe cale judecatoreasca. Partajul poate fi total, in privinta intregului patrimoniu succesoral si in privinta tuturor coindivizarilor, dar poate fi si partial, fie doar in privinta unor anumite bunuri, restul ramanand in indiviziune, fie doar in privinta unuia sau unora dintre coindivizari, restul ramanand in indiviziune. Partajul poate fi realizat amiabil sau pe cale judecatoreasca. Partajul amiabil-In conformitate cu dispozitiile art. 730 alin. 1 C. civ., partajul amiabil se poate realiza atunci cand toti coindivizarii sunt de acord si acestia au capacitate deplina de exercitiu, adica drept de dispozitie asupra drepturilor lor. Acest partaj se poate realiza atat in forma scrisa cat si consensual, situatie in care insa pentru a putea fi invocat cu succes trebuie sa poata fi probat in conditiile dreptului comun. In orice caz, partajul verbal trebuie sa fie dovedit neindoilenic, neputand fi dedus din stari de fapt echivoce. Avand in vedere dispozitiile art. 965 alin. 2 C. civ. care opresc pactele asupra succesiunilor nedeschise, partajul voluntar nu se poate realiza in mod valabil decat dupa deschiderea mostenirii . Partajul amiabil poate fi realizat nu numai extrajudiciar, ci si printr-o tranzactie facuta printr-o hotarare de expedient in fata instantei de judecata , chiar daca printre coindivizari se afla si minori sau interzisi judecatoresti, daca exista incuviintarea prealabila a instantei tutelare, precum si, atunci cind este cazul, a ocrotitorului legal.Partajul amiabil realizat fara respectarea normelor legale referitoare la ocrotirea minorilor nu este nul absolut, ci doar anulabil, putand fi ratificat de acestia dupa ajungerea la majorat. Daca intre coindivizari s-a realizat un partaj amiabil, nici unul dintre ei nu poate cere ulterior un alt partaj. Partajul judiciar-are loc atunci cand: coindivizarii nu se inteleg in privinta realizarii unui partaj amiabil; exista coindivizari care nu pot fi prezenti la partaj; precum si in cazul in care printre coindivizari exista minori sau interzisi judecatoresti, iar autoritatea tutelara nu si-a dat acordul la impartirea amiabila. Primii indreptatiti sa ceara partajul sunt coindivizarii. Nimeni nu poate fi obligat sa ramana in indiviziune, motiv pentru care oricare dintre coindivizari poate cere partajul. Nu pot cere partajul mostenitorii lipsiti de 50

drepturi asupra masei indivize, cum este cazul legatarilor sau instituitilor contractuali cu titlu particular, ori a mostenitorilor anomali, toti acestia primind individual direct de la defunct anumite bunuri. De asemenea, cumparatorul unui bun succesoral individual determinat de la unul dintre coindivizari este un avand-cauza particular, care nu dobandeste prin aceasta calitatea de coindivizar, astfel incat nu poate cere partajul in nume propriu . Dat fiind faptul ca indiviziunea nu poate exista decat intre persoane care au drepturi de aceeasi natura, nudul proprietar nu poate cere „partajul” contra uzufructuarului, dar daca exista mai multi nuziproprietari sau mai multi uzufructuari, asadar doua indiviziuni diferite asupra aceleiasi succesiuni oricare dintre nuzii-proprietari poate cere partajul in privinta indiviziunii de nudaproprietate, in timp ce oricare dintre uzufructuari poate cere partajul in privinta indiviziunii de uzufruct; dar daca unul dintre coindivizari are drepturi in ambele indiviziuni, acesta poate cere partajul in oricare dintre acestea. Partajul se diferentiaza de alte actiuni in justitie prin aceea ca oricine ar introduce actiunea, exista un judicium duplex, adica dubla calitate, fiecare coindivizar fiind reclamant in ceea ce priveste cota sa parte si parat in ceea ce priveste cotaparte revenind din succesiune fiecaruia dintre ceilalti coindivizari, motiv pentru care conditiile de capacitate cerute pentru a initia actiunea in partaj sunt cerute si pentru a sta in justitie ca parat . Creditorii personali ai coindivizarilor pot actiona pe cale oblica. Intrucat creditoruii coindivizarilor nu actioneaza in nume propriu, ci pe cale oblica, ei nu pot cere partajul decat in cazul in care si debitorul lor ar fi putut sa-l ceara, nu si atunci cand, de pilda, ar exista o conventie valabila de mentinere temporara a indiviziunii. Din momentul in care creditorii sunt dezinteresati prin plata creantelor lor, actiunea de partaj pornita de acestia nu mai poate fi continuata, fiind lipsita de interes. Desi partajul produce efecte declarative, iar nu translative de drepturi, actiunea pentru realizarea acestuia nu este una obisnuita intrucat prin intermediul ei se realizeaza o transformare profunda a dreptului de proprietate, drepturile indivize asupra masei partajabile fiind substituite prin drepturi individuale asupra unor bunuri determinate, participarea la partaj necesita deplina capacitate de exercitiu a tuturor coindivizarilor, reclamanti si parati in acelasi timp. De aceea, in timp ce majorii, avand capacitate deplina de execitiu, participa singuri la partaj, minorii sub 14 ani si interzisii judecatoresti participa prin reprezentantii lor legali, iar persoanele cu capacitate de exercitiu restransa participa fiind asistate de ocrotitorii legali. Introducerea actiunii de partaj de catre un minor sub 14 ani prin reprezentantul sau legal poate fi realizata fara incuviintarea prealabila a autoritatii tutelare, drepturile sale fiind suficient ocrotite prin realizarea partajului de catre instanta de judecata Cererea de partaj trebuie sa arate persoanele intre care urmeaza a avea loc imparteala, titlul de mostenire al fiecareia dintre acestea, bunurile supuse impartelii, evaluarea acestora dupa 51

aprecierea reclamantului, locul unde se afla si persoanele care le detin sau le administreaza. Daca exista trei sau mai multi coindivizari, partajul poate fi realizat si partial, doar fata de unul sau unii dintre coindivizari, restul, la cererea lor, ramanand in indiviziune. Partajul partial este insa inadmisibil atunci cand toti coindivizarii solicita iesirea din indiviziune. Toate pretentiile reciproce dintre succesori care au legatura cu mostenirea vor fi rezolvate in cadrul procesului de partaj. Cand obiectul partajului il formeaza o mostenire care nu ridica probleme deosebite de evaluare a bunurilor succesorale si de atribuire a acestora, instanta de judecata va proceda direct prin hotararea pe care o pronunta, mai intai, la stabilirea bunurilor supuse impartelii, a persoanelor cu vocatie la acestea, a cotelor-parti ce se cuvin fiecarui mostenitor, a creantelor pe care mostenitorii le au unii fata de altii, precum si a pasivului mostenirii, dupa care se va proceda la atribuirea in natura a loturilor si la stabilirea eventualelor sulte pentru echilibrarea valorica a acestora intre fostii coindivizari. Daca mostenirea nu poate fi impartita direct de instanta intrucat sunt necesare masuratori sau evaluari ale bunurilor care compun masa de impartit, instanta de judecata va proceda mai intai la stabilirea printr-o incheiere de admitere in principiu a cererii de partaj a bunurilor supuse impartelii, a persoanelor care au vocatie la mostenire, a cotelor-parti ce revin acestora din mostenire, a creantelor pe care coindivizarii le au unii fata de altii, precum si a pasivului succesiunii, dupa care, prin aceeasi incheiere, se va desemna un expert pentru evaluarea bunurilor si propuneri de formare a loturilor ce urmeaza a fi atribuite coindivizarilor. Egalitatea in drepturi a coindivizarilor si echitatea partajului impun stabilirea valorii de circulatie a bunurilor indivize la data impartelii, dar avandu-se in vedere starea acestora din momentul deschiderii mostenirii ; diminuarea sau sporul de valoare trebuie sa fie suportata, respectiv sa profite, tuturor coindivizarilor in proportia cotei-parti ce revine fiecaruia din mostenire. Efectele hotararii de partaj. Afara de cazul in care instanta decide inchiderea dosarului de partaj intrucat nici una din modalitatile prevazute de lege pentru aceasta nu s-a putut realiza imparteala propriu-zisa se realizeaza printr-o hotarare judecatoreasca. Efectele aceste hotarari judecatoresti sunt diferite. Astfel, in timp ce partea din hotarare prin care se constata calitatea de coindivizari, masa partajabila, cotele ce revin fiecarui mostenitor si impartirea in natura sau atribuirea bunurilor succesorale unuia sau altuia dintre coindivizari nu este susceptibila de executare silita, fiind imprescriptibila sub aspectul autoritatii lucrului judecat, partea din hotarare prin care se dispune predarea bunurilor celor carora li s-au atribuit si nu le detin este supusa prescriptiei extictive in privinta dreptului de a cere executarea silita; dat fiind insa faptul ca dreptul sau de proprietate recunoscut prin partaj ramane intact, nefiind supus prescriptiei extinctive, coindivizarul atributar poate revendica bunurile respective de la cei care le detin, aceasta 52

actiune fiind imprescriptibila. Predarea bunurilor atribuite prin partaj se poate cere de catre coindivizari chiar daca nu au solicitat aceasta prin actiunea de partaj si instanta nu s-a pronuntat in acest sens, problemele legate de realitatea detinerii bunurilor si a identitatii acestora urmand a fi solutionate, daca este cazul, pe calea contestatiei la executare .In cazul in care prin hotararea de partaj un coindivizar a fost obligat sa predea altui coindivizar o serie de bunuri mobile sau contravaloarea acestora calculata in raport cu data partajului, iar ulterior instraineaza aceste lucruri si ofera reclamantului contravaloarea stabilita prin hotarare, dar aceasta este diminuata in termeni reali prin inflatie, reclamantul este in drept sa introduca o actiune in despagubire pentru a obtine echivalentul actual al bunurilor instrainate de parat fara drept, neputandu-i-se opune autoritatea lucrului judecat intrucat obiectul si cauza celor doua actiuni sunt diferite. Reclamantul trebuie sa mentioneze in cererea de partaj urmatoarele aspecte: persoanele intre care urmeaza a avea loc imparteala; titlul pe baza caruia se cere imparteala; toate bunurile supuse impartelii si evaluarea lor; locul unde se afla bunurile supuse impartelii precum si persoana care le detine sau le administreaza. Daca partile sunt prezente, instanta le va cere declaratii cu privire la fiecare dintre bunurile supuse impartelii si va lua act daca este cazul, de recunoasterile si acordul lor cu privire la existenta bunurilor, locul unde se afla si valoarea acestora. Daca partile nu se invoiesc, instanta va stabili: bunurile supuse impartelii; calitatea de coproprietar si cota parte ce se cuvine fiecaruia; creantele nascute din starea de proprietate comuna pe care coproprietarii le au unuii fata de altii; datoriile transmise prin mostenire, datoriile si creantele comostenitorilor fata de defunct, precum si sarcinilie mostenirii (in situatia partajului unei mosteniri).Incheierea poate sa fie atacata cu apel sau, dupa caz cu recurs, odata cu fondul, fiind supusa acelorasi cai de atac ca si hotararea data asupra fondului procesului. De asemenea, se poate ataca si incheierea prin care mai inainte de pronuntarea hotararii de imparteala se constata ca exista si alti coproprietari sau ca au fost omise unele bunuri care trebuiau supuse impartelii, fara ca, privitor la acesti coproprietari sau la acele bunuri, sa fi avut loc o dezbatere contradictorie. Instanta va tine cont pentru formarea si atribuirea loturilor de urmatorele aspecte: de acordul partilor; marimea cotei-parti cuvenita; natura bunului; domiciliul si ocupatia partilor; imbunatatirile sau constructiile facute cu acordul celorlati coproprietari. La cererea unuia dintre coproprietari instanta poate sa ii atribuie prin incheiere intregul bun in urmatoarele cazuri: cand imparteala in natura a bunului nu este posibila; cand s-ar cauza prin imparteala o scadere importanta a valorii bunului; cand s-ar modifica in mod pagubitor distinatia economica a bunului. Tinand seama de imprejurarile cauzei, instanta de judecata poate sa atribuie bunul unui coproprietar in mod direct dand in acest sens o hotarare asupra fondului procesului. In cazul in care nici 53

unul dintre coproprietari nu cere atribuirea bunului ori, desi acesta a fost atribuit provizoriu, nu s-au dispus, in termenul stabilit, sumele cuvenite celorlalti coproprietari, instanta, va dispune prin incheiere vanzarea bunului. Incheierea poate fi atacata separata cu apel. Daca nu s-a recurs la aceasta cale de atac, incheierea nu mai poate sa fie atacata odata cu hotararea asupra fondului. Vanzarea se poate face fie de catre parti prin buna invoiala, fie de catre executorul judecatoresc. Daca s-a dispus ca vanzarea sa fie facuta de parti trebuie sa se respecte un termen de 6 luni. Daca bunul nu a fost vandut pana la implinirea acestui termen, instanta, prin incheiere, va dispune ca vanzarea sa fie efectuata de catre executorul judecatoresc. In toate cazurile, asupra cererii de imparteala instanta se va pronunta prin hotarare. In situatia in care imparteala nu se poate realiza in niciuna dintre modalitatile prevazute de lege, instanta va hotari inchiderea dosarului. 44) Hotărârea judecătorească. Cuprinsul hotărârii judecătoreşti. Efectele hotărârii judecătoreşti. Hotararea judecatoreasca este actul culminativ al judecatii, act jurisdictional prin care instanta transeaza diferendul dintre parti. Ea trebuie data si trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: Hotararea trebuie adoptata de o instanta judecatoreasca; Hotararea trebuie data cu respectarea principiului continuitatii, adica de catre acei judecatori care au participat la punerea concluziilor in fond; Hotararea trebuie data cu respectarea principiului secretului deliberarii, adica fara participarea partilor sau a altor persoane. In cazul unui complet alcatuit din mai multi judecatori, hotararea trebuie adoptata cu majoritate, iar daca nu se realizeaza majoritatea se constituie un complet de divergenta, prin intrarea in complet si a presedintelui instantei sau a unui judecator desemnat de presedinte. Indata dupa deliberare se redacteaza minuta, adica dispozitivul hotararii ce va fi comunicata partilor. Sub sanctiunea nulitatii, minuta trebuie semnata de judecatorii, care au participat la deliberare si de grefier. Minuta trebuie pronuntata in sedinta publica pentru a se respecta principiul publicitatii. Ea trebuie sa cuprinda urmatoarele: Solutia data de instanta cererii principale, cererilor incidentale si accesorii; Mentiunea ca a fost pronuntata in sedinta publica; Eventuala mentiune ca partea, ascultand minuta, a declarat calea de atac sau ca a renuntat la exercitarea caii de atac; La sfarsitul minutei se va mentiona calea de atac impotriva hotararii si termenul in care aceasta poate fi exercitata, cu mentiunea ca partea beneficiaza de caile de atac conferite prin lege; Odata pronuntata hotararea, instanta se dezinvesteste. Judecatorii nu mai pot reveni asupra hotararii pronuntate. Exista exceptii de la aceasta regula, dar ele sunt numai aparente: a)

54

Indreptarea hotararii b) Lamurirea hotararii c) Completarea hotararii. Indreptarea hotararii-Se realizeaza in conditiile prevazute de art. 281, C.pr.civ. Daca hotararea cuprinde erori materiale, nu de judecata in fond, ea poate fi indreptata. Indreptarea se face de catre aceeasi instanta si in acelasi complet. Ea poate fi realizata din oficiu sau la cererea uneia dintre parti. Cererea partii poate fi facuta oricand, ea nefiind circumscrisa intr-un termen determinat. Indreptarea se face in camera de consiliu, cu sau fara citarea partilor. Partile nu vor putea fi obligate la cheltuieli de judecata suplimentare. Lamurirea hotararii-Se realizeaza in conditiile prevazute de art. 2811, C.pr.civ. Poate interveni atunci cand intelesul sau intinderea dispozitivului nu sunt suficient de clare ori atunci cand dispozitivul curpinde elemente potrivnice care fac imposibila punerea lui in executare silita. Lamurirea nu poate interveni decat la cererea partii; Cererea trebuie facuta inlauntrul termenului prevazut de lege pentru eventuala exercitare a caii de atac; Lamurirea se realizeaza de catre aceeasi instanta si in aceeasi compunere; Lamurirea dispozitivului hotararii se va face printr-o incheiere data in camera de consiliu, cu citarea partilor; Incheierea poate fi atacata prin aceleasi cai prin care poate fi atacata si hotararea lamurita; Partile nu pot fi obligate la plata unor cheltuieli de judecata suplimentare; Completarea hotararii-Se realizeaza in conditiile prevazute de art. 2812, C.pr.civ. Completarea poate interveni atunci cand instanta s-a pronuntat minus petita, adica daca ea nu a rezolvat un capat de cerere. Completarea se va face la cererea partii. Cererea poate fi facuta inlauntrul termenului prevazut pentru exercitarea caii de atac. Asupra cererii de completare se pronunta aceeasi instanta si in acelasi com-plet. Instanta se pronunta printr-o hotarare, rezolvand si capatul de cerere indicat. Hotararea este supusa acelorasi cai de atac ca si hotararea completata (initiala). Partile nu pot fi obligate la plata unor cheltuieli de judecata suplimentare. 45) Incompatibilitatea. Abţinerea şi recuzarea Judecatorul care a pronuntat o hotarare intr-o pricina nu poate lua parte la judecata aceleiasi pricini in apel sau in recurs si nici in caz de rejudecare dupa casare. De asemenea nu poate lua parte la judecata cel care a fost martor, expert sau arbitru in aceeasi pricina. Judecatorul care stie ca exista un motiv de recuzare in privinta sa este dator sa instiinteze pe seful lui si sa se abtina de la judecarea pricinii. Abtinerea se propune de judecator. Judecatorul poate fi recuzat:1. cand el, sotul sau, ascendentii ori descendentii lor, au vreun interes in judecarea pricinii sau cand este sot, ruda sau afin, pana la al patrulea grad inclusiv, cu vreuna din parti; 2. cand el este sot, ruda sau afin in linie directa

55

ori in linie colaterala, pana la al patrulea grad inclusiv, cu avocatul sau mandatarul unei parti sau daca este casatorit cu fratele ori sora sotului uneia din aceste persoane; 3. cand sotul in viata si nedespartit este ruda sau afin a uneia din parti pana la al patrulea grad inclusiv, sau daca, fiind incetat din viata ori despartit, au ramas copii; 4. daca el, sotul sau rudele lor pana la al patrulea grad inclusiv au o pricina asemanatoare cu aceea care se judeca sau daca au o judecata la instanta unde una din parti este judecator; 5. daca intre aceleasi persoane si una din parti a fost o judecata penala in timp de 5 ani inaintea recuzarii; 6. daca este tutor, curator sau consiliu judiciar al uneia din parti; 7. daca si-a spus parerea cu privire la pricina ce se judeca; 8. daca a primit de la una din parti daruri sau fagaduieli de daruri ori altfel de indatoriri; 9. daca este vrajmasie intre el, sotul sau una din rudele sale pana la al patrulea grad inclusiv si una din parti, sotii sau rudele acestora pana la gradul al treilea inclusiv. Nu se pot recuza judecatorii, rude sau afini ai acelora care stau in judecata ca tutor, curator, consiliu judiciar sau director al unei institutii publice sau societati comerciale, cand acestia nu au interes personal in judecarea pricinii. Propunerea de recuzare se va face verbal sau in scris pentru fiecare judecator in parte si inainte de inceperea oricarei dezbateri.Cand motivele de recuzare s-au ivit dupa inceperea dezbaterilor, partea va trebui sa propuna recuzarea de indata ce acestea ii sunt cunoscute. Judecatorul impotriva caruia e propusa recuzarea poate declara ca se abtine. Recuzarea judecatorului se hotaraste de instanta respectiva, in alcatuirea careia nu poate sa intre cel recuzat. In cazul cand din pricina recuzarii nu se poate alcatui completul de judecata, precum si in cazul cand recuzarea priveste pe toti judecatorii unei instante, aceasta se judeca de instanta la care se indreapta calea de atac respectiva. Recuzarea tuturor membrilor nei sectiuni a Curtii Supreme de Justitie se judeca de cealalta sectiune a Curtii Supreme de Justitie. Instanta decide asupra recuzarii, in camera de consiliu, fara prezenta partilor si ascultand pe judecatorul recuzat numai daca gaseste de cuviinta. Nu se admite interogatoriul sau juramantul ca mijloc de dovada a motivelor de recuzare. In cursul judecarii cererii de recuzare nu se va face nici un act de procedura. Incheierea asupra recuzarii se citeste in sedinta publica. Daca recuzarea s-a primit, judecatorul se retrage si nu poate sa stea fata la chibzuirea asupra pricinii. Incheierea prin care s-a hotarat recuzarea va arata in ce masura actele indeplinite de judecatorul recuzat urmeaza sa fie pastrate. Instanta superioara investita cu judecarea cererii de recuzare va dispune trimiterea pricinii la o instanta de acelasi grad, in cazul cand gaseste ca cererea de recuzare este intemeiata. Daca cererea este respinsa, pricina se inapoiaza spre judecare instantei inferioare. Incheierea prin care s-a incuviintat sau respins abtinerea, ca si aceea prin care s-a incuviintat recuzarea, nu este supusa la nici o cale de atac. Incheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai o data cu fondul. Cand 56

instanta superioara de fond constata ca recuzarea a fost pe nedrept respinsa, reface toate actele si dovezile administrate la prima instanta. Cand cererea de recuzare a fost facuta cu reacredinta, instanta va condamna pe cel care a facut-o la o amenda si la despagubirea partii vatamate. 46) Încheierea de şedinţă. Este hotararea pronuntata de instanta de judecata in cursul judecatii care nu rezolva fondul cauzei, ci se pronunta asupra diverselor cereri, probleme sau exceptii ori masuri procesuale care se ivesc in timpul judecatii. Dezbaterile urmate in sedinta se vor trece in incheierea de sedinta, care va fi semnata de judecatori si de grefier. La cerere, grefa va elibera copii de pe incheierea de sedinta, de pe hotarare sau dispozitiv sau de pe celelalte inscrisuri aflate la dosar. Copiile de pe incheieri, dispozitiv sau hotarari se vor putea elibera numai dupa ce acestea au fost semnate de toti judecatorii, sub pedeapsa pentru grefieri de a fi urmariti ca falsificatori.In cazul cand dezbaterile s-au urmat in sedinta secreta, alte persoane decat partile nu pot dobandi copii de pe incheieri, expertize sau declaratii de martori decat cu incuviintarea presedintelui. Elementele incheierii de sedinta sunt aceleasi oricarei hotarari judecatoresti: preambulul in care se consemneaza compunerea instantei, obiectul cauzei, rezumatul sustinerii partilor; considerentele sau motivarea masurilor luate de instanta dispozitivul- se consemneaza masura ordonata de catre instanta. Se semneaza sub sanctiunea nulitatii de catre membrii completului si grefierului de sedinta. Cu ajutorul incheierii se poate reconstitui intregul parcurs al procesului, asigurandu-se posibilitatea efectuarii efectuarii controlului judiciar. Doctrina si practica judiciara numesc prima categorie incheieri interlocutorii si cea de a doua categorie incheieri preparatorii (instanta ia unele masuri in vederea cercetarii si solutionarii cauzei fara a anticipa asupra solutiilor viitoare si definitive). Instanta nu rezolva aspecte sau imprejurari legate de fondul cauzei. Masura luat de instanta prin astfel de incheieri nu are putere de lucru judecat, deci instanta poate reveni asupra masurii luate daca se impune pentru solutionarea cauzei. Incheierile interlocutorii- instanta rezolvand fondul unor imprejurari de fapt sau drept lasa sa se intrezareasca solutia finala a procesului. Se caracterizeaza prin faptul ca prejudiciaza fondul si au autoritate de lucru judecat. Judecatorul nu este strans legat prin incheierile interlocutorii, in sensul ca autoritatea de lucru judecat nu are valoare decat pentru faptul sau imprejurarea care a facut obiectul masurii luate si pentru stadiul in care se afla procesul in acel moment.

57

47) Îndreptarea, completarea şi lămurirea hotărârii judecătoreşti Îndreptarea hotărârii Potrivit art.281 alin.1 C.proc.civ., erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere. Cererea de îndreptare poate fi formulată oricând şi nu doar în termenul de prescripţie a dreptului de a solicita executarea silită, întrucât legiuitorul nu prevede nici o limitare în timp. Îndreptarea poate fi dispusă şi din oficiu. Soluţionarea cererii se face de către instanţa care a dat hotărârea sau încheierea ce formează obiectul îndreptării, în aceeaşi compunere, nefiind obligatoriu să participe la judecată aceiaşi judecători. Asupra cererii, instanţa se pronunţă prin încheiere dată în camera de consiliu. Părţile vor fi citate numai dacă instanţa socoteşte că este necesar să dea anumite lămuriri (art.281 alin.2 C.proc.civ.). Pe baza încheierii, îndreptarea se va face în ambele exemplare originale ale hotărârii (art.281 alin. ultim C.proc.civ.). Incheierea pronunţată în temeiul art. 281 C.proc.civ. este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea în legătură cu care s-a solicitat îndreptarea. Lămurirea hotărârii-in cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziţii potrivnice, părţile pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile potrivnice. Instanţa va rezolva cererea de urgenţă, prin încheiere dată în camera de consiliu, cu citarea părţilor. Încheierea se va ataşa la hotărâre, atât în dosarul cauzei, cât şi în dosarul de hotărâri al instanţei. Încheierea este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea în legătură cu care s-a solicitat lămurirea sau îndreptarea dispoziţiilor potrivnice Părţile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor de judecată. Completarea hotărârii-Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare. Cererea de completare a hotărârii poate fi formulată de partea interesată în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârii date în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare. Cererea se soluţionează de urgenţă, cu citarea părţilor, de către instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei completare se solicită. Instanţa se va pronunţa în aceeaşi compunere, prin hotărâre separată, care se va ataşa atât în dosarul cauzei, cât şi în dosarul de hotărâri al instanţei. Hotărârea pronunţată este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea în legătură cu

58

care s-a solicitat completarea, iar părţile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor legate de completare. 48) Întâmpinarea Intampinarea este actul de procedura prin care paratul raspunde la cererea de chemare in judecata, urmarind sa se apere fata de pretentiile reclamantului. Intampinarea nu se timbreaza si va fi depusa cu cel putin 5 zile inainte de termenul fixat pentru judecata. Intampinarea va cuprinde:1. exceptiile de procedura ce paratul ridica la cererea reclamantului; 2. raspunsul la toate capetele de fapt si de drept ale cererii; 3. dovezile cu care se apara impotriva fiecarui capat din cerere; cand va cere dovada cu martori, paratul va arata numele si locuinta lor; La intampinare se vor alatura atatea copii de pe intampinare cati reclamanti sunt; de asemenea se va alatura acelasi numar de copii certificate de pe inscrisurile pe care se sprijina, mai mult un rand de copii pentru instanta. Daca mai multi reclamanti au un singur reprezentant, sau un reclamant sta in judecata in mai multe calitati juridice, se va depune la dosar pentru aceste parti cate o singura copie. Cand sunt mai multi parati, ei pot raspunde toti impreuna sau numai o parte din ei, printr-o singura intampinare. Depunerea intampinarii nu este obligatorie. In cazul in care nu s-a depus intampinare, presedintele ii va pune in vedere paratului, la prima zi de infatisare, sa arate exceptiile, dovezile si toate mijloacele sale de aparare, despre care se va face vorbire in incheierea de sedinta. 49) Litispendenţa şi conexitatea. Litispendenta (art. 163, C.pr.civ.)-Reprezinta situatia creata ca urmare a sesizarii a doua sau mai multe instante, chiar de grade diferite, cu solutionarea aceleiasi cauze. Conditiile si regimul juridic procedural al litispendentei se caracterizeaza prin: Intre cele doua sau mai multe cauze cu care au fost sesizate diferite instante trebuie sa existe deplina identitate sub aspectul obiectului, partilor si al fundamen-tului juridic astfel incat, intrunite fiind conditiile autoritatii de lucru judecat, daca una din instante ar pronunta deja o hotarare, s-ar putea invoca exceptia autoritatii de lucru judecat in fata celorlalte instante. Cauzele cu care au fost investite diferitele instante trebuie sa fie pendinte (pe rol). Astfel, daca intr-una din cauze s-a pronuntat deja o hotarare se va invoca excep-tia autoritatii de lucru judecat. Instantele sesizate cu rezolvarea aceleiasi cauze trebuie sa fie competente, alt-minteri, incidentul rezultat din sesizarea a doua instante cu aceeasi cauza s-ar putea eventual rezolva prin ridicarea exceptiei de necompetenta.Exceptia litispendentei se invoca in fata instantei cea din urma sesizata.

59

Exceptia poate fi invocata atat de catre parti, cat si de catre instanta, din oficiu, care nu o va putea rezolva decat dupa punerea ei in dezbaterea contradictorie a partilor. Exceptia se poate invoca in orice etapa procesuala dar, in orice caz, numai in fata instantei de fond, nu si in fata instantei de control judiciar (apel sau recurs). Daca instanta admite exceptia de litispendenta, ea va trimite cauza la instanta mai intai sesizata, iar daca una din instantele sesizate e de un grad superior, cauza se va trimite acesteia. Daca exceptia de litispendenta este respinsa, solutia instantei va putea fi atacata, dar numai odata cu fondul pricinii. Conexitatea reprezintã o institutie destinatã a servi, alãturi de litispendentã, la o mai bunã administrare a justitiei prin evitarea posibilitãtilor virtuale de pronuntare a unor hotãrâri judecãtoresti contradictorii. Cu toate asemãnãrile si finalitãtile comune ale celor douã institutii deosebirile sunt si ele semnificative sub multiple aspecte. Pãrtile vor putea cere întrunirea mai multor pricini ce se aflã înaintea aceleiasi instante sau instante deosebite, de aceiasi grad, în care sunt aceleasi pãrti sau chiar împreunã cu alte pãrti si al cãror obiect si cauzã au între dânsele o strânsã legãturã. Conexitatea presupune existenta unor litigii diferite. Aceasta constituie si nota distinctivã a conexitãtii în raport cu situatia de litispendentã. Altfel spus, în cazul conexitãtii ne aflãm în prezenta unor actiuni diferite, dar care pentru o administrare mai eficientã a justitiei se impune sã fie reunite. În schimb, în cazul litispendentei, jonctiunea cauzelor se impune spre a se evita, în esentã, o dubla judecatã în una si aceeasi cauzã. Pentru a fi aplicabilã conexitatea trebuie sã fie îndeplinite anumite conditii. Prima conditie se referã la existenta a douã sau mai multe cauze aflate pe rolul aceleiasi instante, sau în instante diferite de acelasi grad, în care sã existe cel putin o parte comunã. În legãturã cu aceastã conditie esentialã a conexitãtii remarcãm ca ea vizeazã îndeosebi aspectul subiectiv al institutiei, respectiv pãrtile din cele douã sau mai multe actiuni. Din acest punct de vedere, legea impune cerinta ca cel putin una dinpãrti sa fie comuna în cele douã sau mai multe actiuni pendinte în fata instantelor judecãtoresti. Cerinta enuntatã este statornicitã printr-o exprimare neechivoca a legiuitorului, art. 164 alin (1) din Codul de procedurã civilã referindu-se la posibilitatea conexãrii pricinilor în care sunt aceleasi pãrti sau chiar împreunã cu alte pãrti. Prin urmare, dacã într-o cauzã civilã nu figureazã cel putin una dintre pãrtile dintr-un alt proces conexitatea este inoperantã. A doua conditie se referã la existenta unei strânse legãturi de obiect si cauzã între cele douã sau mai multe procese. Tripla identitate de pãrti, obiect si cauzã între cele douã actiuni nu este cerutã în cazul conexitãtii, asa cum ea este impusã de lege în cazul litispendentei sau al autoritãtii lucrului judecat, fapt pentru care prin conexare actiunile îsi pãstreazã întreaga lor individualitate si nu se realizeazã o contopire a acestora într-un singur proces. Prin conexare actiunile sunt si rãmân distincte, doar judecata lor se face de aceeasi 60

instantã. Ca atare, pretentiile formulate în cele douã actiuni nu trebuie sã fie sprijinite cu necesitate pe aceleasi motive de fapt si de drept, fiind suficient un izvor comun juridic sau numai acelasi obiect ori numai aceeasi cauzã. Situatiile care pot justifica conexarea pricinilor civile pot fi dintre cele mai diverse. Cu titlu exemplificativ, mentionãm câteva asemenea situatii: cazul unei actiuni pentru executarea prestatiei stabilite de pãrti într-un contract si al celeilalte pãrti pentru anularea sau rezilierea acelui contract; cazul a douã actiuni exercitate de victimele unui accident de circulatie împotriva aceluiasi pârât; actiunea de partaj succesoral si actiunea promovatã de unii dintre mostenitori pentru reductiunea donatiilor excesive etc. Totusi, între cele douã sau mai multe cauze trebuie sã existe o asemenea legãturã încât conexarea cauzelor sã se impunã spre a se asigura o mai bunã judecatã, anume în sensul de a se evita posibilitatea pronuntãrii unor hotãrâri judecãtoresti contradictorii si pentru a se realiza economie de timp si de cheltuieli. Conexarea pricinilor revine în exclusivitate instantei în fata cãreia s-a ridicat exceptia de conexitate. Pentru a se pronunta asupra exceptiei, instanta va trebui sã aprecieze dacã reunirea cauzelor este de naturã sã conducã la o mai bunã administrare a justitiei. Acest drept de apreciere nu are un caracter nelimitat. O primã limitare decurge din faptul cã prorogarea de competentã nu poate opera, în principiu, împotriva regulilor imperative cu privire la atributiile instantelor judecãtoresti si nici între organe de jurisdictie care fac parte din sisteme diferite. În al doilea rând, conexitatea este limitatã la acele cazuri în care între obiectul si cauza celor douã actiuni existã o strânsã legãturã. Pe de altã parte, trebuie sã recunoastem si instantelor de control, în anumite circumstante, dreptul de a verifica legalitatea reunirii într-un singur proces a douã sau mai multe actiuni. Exceptia de conexitate are un regim juridic aparte în raport cu alte exceptii de procedurã. Înainte de a analiza acest regim juridic al conexitãtii este necesar sã facem precizarea cã normele care o reglementeazã nu au un caracter imperativ. Aceastã concluzie este dedusã de doctrinã si jurisprudentã din împrejurarea cã legea îi conferã judecãtorului un drept de apreciere asupra necesitãtii reunirii cauzelor conexe. Cu toate acestea, trebuie sã remarcãm cã exceptia de conexitate are unele trãsãturi care o apropie de exceptiile absolute. Pe de altã parte, nu se poate ignora faptul cã institutia conexitãtii a fost reglementatã ca atare de legiuitor spre a servi unui interes general, acela al unei bune administrãri a justitiei. Prima problemã care trebuie analizatã în legãturã cu regimul juridic al exceptiei de conexitate este aceea a persoanelor care o pot invoca. În acest sens art. 164 alin. (2) din Codul de procedurã civilã precizeazã cã întrunirea poate fi fãcutã de judecãtor chiar dacã pãrtile nu au cerut-o. Ca urmare, exceptia de conexitate poate fi invocatã nu numai de pãrti, ci si de instanta din oficiu. Exceptia de conexitate poate fi invocatã numai dacã actiunile vizate de aceastã situatie procesualã se aflã 61

în fata unor instante de acelasi grad. Aceastã cerintã rezultã în mod explicit din prevederile art. 164 alin. (1) din Codul de procedurã civilã. Prin urmare, conexitatea nu este admisibilã dacã una din pricini se aflã pe rolul unei instante de fond iar alta formeazã obiectul apelului sau recursului, în schimb, este posibilã conexarea a douã apeluri sau recursuri. O problemã importantã este si aceea determinãrii momentului procesual pânã la care este posibilã invocarea exceptiei de conexitate. Dispozitiile procedurale care reglementeazã exceptia de conexitate sunt clare, art. 164 din Codul de procedurã civilã nu cuprinde nici o limitare în privinta momentului procesual în care poate fi invocatã exceptia de conexitate si prin urmare, aceastã exceptie poate fi invocatã în tot cursul dezbaterilor în fata primei instantei Exceptia de conexitate are ca efect, în caz de admitere a acesteia, trimiterea cauzei spre solutionare la instanta mai întâi învestitã. În aceste conditii, se realizeazã practic o prorogare legalã de competentã. Instanta la care s-a trimis cauza spre conexare nu este tinutã de aprecierea fãcutã de cealaltã instanta; ea poate aprecia asupra oportunitãtii conexãrii cauzelor. In cazul în care instanta de trimitere respinge conexarea, ea va retrimite cauza instantei desesizate, iar în acest mod se poate crea un conflict negativ de competentã. De regulã, în caz de admitere a exceptiei de conexitate, cauza se trimite la instanta mai întâi învestitã cu exceptia situatiei în care amândouã pãrtile cer trimiterea lui la una din celelalte instante. O asemenea întelegere între pãrti nu este totusi posibilã, atunci când una din pricini este de competenta unei instante si pãrtile nu o pot înlãtura. Pentru o asemenea situatie conexarea cauzelor se va face la instanta competentã în mod absolut. Aceste dispozitii procedurale confirmã inadmisibilitatea prorogãrii de competentã împotriva regulilor de ordine publicã privitoare la atributiile instantelor judecãtoresti. Este de mentionat faptul cã în cazul respingerii exceptiei de conexitate instanta se pronuntã printr-o încheiere si procedeazã la solutionarea în continuare a cauzei. Încheierea prin care se respinge exceptia de conexitate poate fi atacatã cu apel sau dupã caz cu recurs dar numai odatã cu fondul cauzei. Opusul conexãrii este disjungerea. Art. 165 din Codul de procedurã civilã prevede cã: În orice stare a judecãtii se pot despãrti pricinile întrunite, dacã instanta socoteste cã numai una din ele este în stare de a fi judecatã. Dispozitiile privitoare la conexare si disjungere desi nu sunt imperative, ci lãsate la aprecierea instantelor, trebuie sã fie aplicate în asa fel încât sã ajute mai bine si mai repede la realizarea drepturilor ce formeazã obiectul judecãtii, ca scop final al procesului civil. 50) Măsurile asiguratorii. Sechestrul judiciar. Sechestrul asigurator. Poprirea asiguratorie. Creditorul care nu are titlu executoriu, dar a carui creanta este constatata prin act scris si este exigibila, poate solicita infiintarea unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile si 62

imobile ale debitorului, daca dovedeste ca a intentat actiune. El poate fi obligat la plata unei cautiuni in cuantumul fixat de catre instanta. Acelasi drept il are si creditorul a carui creanta nu este constatata in scris, daca dovedeste ca a intentat actiune si depune, o data cu cererea de sechestru, o cautiune de jumatate din valoarea reclamata.Instanta poate incuviinta sechestrul asigurator chiar daca creanta nu este exigibila, in cazurile in care debitorul a micsorat prin fapta sa asigurarile date creditorului sau nu a dat asigurarile promise ori atunci cand este pericol ca debitorul sa se sustraga de la urmarire sau sa-si ascunda ori sa-si risipeasca averea.Instanta va decide de urgenta, in camera de consiliu, fara citarea partilor, prin incheiere executorie, fixand totodata, daca este cazul, cuantumul cautiunii si termenul inauntrul caruia urmeaza sa fie depusa aceasta. Incheierea este supusa numai recursului, in termen de 5 zile de la comunicare. Recursul se judeca de urgenta si cu precadere, cu citarea in termen scurt a partilor. Sechestrul judiciar poate fi definit drept acea masura asiguratorie prin care sunt indisponibilizate bunuri mobile sau imobile care fac obiectul unui proces privind proprietatea sau un alt drept real, posesia, folosinta ori administrarea bunului proprietate comuna, atunci cand acest lucru este necesar pentru conservarea bunului respectiv. Masura sechestrului judiciar priveste bunuri mobile sau imobile in legatura cu care exista un proces. Obiectul procesului trebuie sa poarte asupra proprietatii sau altui drept real principal, asupra posesiunii unui bun mobil sau imobil, ori asupra folosintei sau administrarii bunului proprietate comuna. Cu toate acestea sechestrul va putea fi instituit fara conditia existentei procesului in anumite situatii expres si limitativ enumerate de lege. O conditie necesara pentru instituirea sechestrului judiciar este depunerea unei cautiuni, in cuantumul fixat de instanta, atunci cand aceasta va considera necesar. Cererea se solutioneaza de urgenta si cu precadere, dar cu citarea partilor, fiind o procedura de natura contencioasa. Persoana careia i se incredinteaza paza bunului pus sub sechestru poarta denumirea de administrator-sechestru. In cazul sechestrului aplicat unor bunuri imobile, incheierea va fi inscrisa de indata in cartea funciara, pentru a face opozabil sechestrul tuturor acelora care dupa inscriere vor dobandi vreun drept asupra imobilului respectiv. Sechestru judiciar ia sfarsit odata cu ramanerea definitiva a hotararii date asupra fondului, moment la care bunul conservat va fi predat partii care a castigat procesul. Ori de cate ori exista un proces asupra proprietatii sau altui drept real principal, asupra posesiunii unui bun mobil sau imobil, ori asupra folosintei sau administrarii unui bun proprietate comuna, instanta competenta pentru judecarea cererii principale va putea sa incuviinteze, la cererea celui interesat, punerea sub sechestru judiciar a bunului, daca aceasta masura este necesara pentru conservarea dreptului respectiv.Se va putea, de asemenea, incuviinta sechestrul judiciar, chiar fara a exista proces:1. asupra unui bun pe care debitorul il 63

ofera pentru liberarea sa;2. asupra unui bun cu privire la care cel interesat are motive temeinice sa se teama ca va fi sustras, distrus ori alterat de posesorul sau actual;3. asupra unor bunuri mobile care alcatuiesc garantia creditorului, cand acesta invedereaza insolvabilitatea debitorului sau ori cand are motive temeinice sa banuiasca ca debitorul va fugi ori sa se teama de sustrageri sau deteriorari. In aceste cazuri, competenta este instanta in circumscriptia careia se afla bunul. Masura sechestrului asigurator se aduce la indeplinire de catre executorul judecatoresc, potrivit regulilor privitoare la executarea silita, care se aplica in mod corespunzator.In cazul bunurilor mobile, executorul va aplica sechestrul asupra bunurilor urmaribile numai in masura necesara realizarii creantei.Sechestrul asigurator pus asupra unui imobil se va inscrie de indata in cartea funciara. Inscrierea face opozabil sechestrul tuturor acelora care, dupa inscriere, vor dobandi vreun drept asupra imobilului respectiv.Impotriva modului de aducere la indeplinire a masurii sechestrului cel interesat va putea face contestatie. Daca debitorul va da, in toate cazurile, garantie indestulatoare, instanta va putea ridica, la cererea debitorului, sechestrul asigurator. Cererea se solutioneaza in camera de consiliu, de urgenta si cu citarea in termen scurt a partilor, prin incheiere supusa numai recursului in termen de 5 zile de la pronuntare. Recursul se judeca de urgenta si cu precadere. In cazul in care cererea principala, in temeiul careia a fost incuviintata masura asiguratorie, a fost anulata, respinsa sau perimata prin hotarare irevocabila, ori daca cel care a facut-o a renuntat la judecarea acesteia, debitorul poate cere ridicarea masurii de catre instanta care a incuviintat-o. Asupra cererii instanta se pronunta prin incheiere irevocabila, data fara citarea partilor. Valorificarea bunurilor sechestrate nu se va putea face decat dupa ce creditorul a obtinut titlul executoriu. Poprirea asiguratorie se poate infiinta asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale urmaribile datorate debitorului de o a treia persoana sau pe care aceasta i le va datora in viitor in temeiul unor raporturi juridice existente. 51) Mijloacele generale de apărare ale pârâtului. Noţiune. Clasificare. Analiza lor. Renuntarea de catre parat la invocarea decaderii. Decaderea este sanctiunea care intervine in cazul in care un act de procedura nu a fost facut in termenul prevazut de lege sau pana la etapa procesuala stabilita prin lege (Ex: Apelul exercitat in 15 zile de la darea hotararii).Se pune problema in ce conditii, operand decaderea, paratul poate renunta la in-vocarea decaderii. Daca e vorba de o norma juridica imperativa, paratul nu poate sa renunta la executarea dreptului decazut. Pentru a renunta la invocarea acestei sanctiuni trebuie indeplinite

64

urmatoarele cinci conditii: a) Norma care stabileste termenul sa fie dispozitiva, nu una imperativa sau de ordine publica. b) Termenul de decadere sa se fi implinit (Nu se renunta anticipat la invocarea incalcarii unor termene, ci doar dupa implinirea termenului). c) Renuntarea la invocarea decaderii trebuie sa se faca personal si numai pentru el, nu si pentru alti participanti in proces, iar daca se face prin mandatar trebuie sa aiba o procura speciala. d) Renuntarea la invocarea decaderii trebuie sa se faca conditii si fara rezerve. e) Renuntarea, facandu-se prin manifestare unilaterala de vointa, trebuie sa fie neindoielnica si neviciata.Neinvocarea nulitatii unui act de procedura sau confirmarea (acoperirea) nulitatii unui act de proceduraAcest lucru se face in urmatoarele conditii: a) Nulitatea actului sa rezulte din incalcarea unei norme juridice dispozitive, adica sa fie vorba despre o nulitate relativa, nu absoluta. b) Nulitatea sa se fi produs, paratul neputand sa renunte anticipat la invocarea nulitatii actelor de procedura din proces. c) Renuntarea sa se faca expres sau, daca ea rezulta tacit, vointa de a renunta sa fie reala, neindoielnica si neviciata. d) Paratul sa aiba capacitatea juridica de a renunta sau de a confirma nulitatea relativa. e) Renuntarea sau confirmarea sa se faca personal, iar daca se realizeaza prin mandatar, acesta sa aiba procura speciala. Prin aceasta se intelege luarea in discutie a insusi dreptului dedus judecatii sau a fundamentului juridic al dreptului elegat (dedus in judecata). Apararile in fond se caracterizeaza prin urmatoarele: a) Apartin in exclusivitate paratului. b) Pot fi facute numai ulterior rezolvarii tuturor exceptiilor de procedura. Doar in mod exceptional, instanta poate sa uneasca o exceptie de procedura cu apararile in fond daca este necesara administrarea de probe comune atat exceptiei, cat si rezolva-rii fondului litigiului. c) Apararile in fond, spre deosebire de exceptiile de fond, pot fi facute uneori chiar in afara unui proces civil (Ex: Inainte de deschiderea procesului, partea poate invoca exceptia de neexecutare a contractului, iar apararile in fond pot fi facute chiar in afara unui proces civil).Cerere reconventionalaReprezinta cererea prin care paratul insusi formuleaza contrapretentii fata de reclamant si totodata isi formuleaza apararile fata de cele invocate de reclamant prin cererea de chemare in judecata. De regula, paratul poate face cerere reconventionala pentru a se ajunge la compensatia judecatoreasca a datoriei.Cererea reconventionala trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: a) Sa fie o cerere conexa celei principale, sa fie in legatura cu aceasta, pentru a putea fi judecate impreuna. De exemplu, daca reclamanta face o cerere de divort pentru vina exclusiva a paratului, iar paratul face cerere reconventionala pentru vina exclusiva a reclamantei. In lipsa acestei cereri instanta nu ar putea pronunta desfacerea casatoriei din vina exclusiva a reclamantei, potrivit principiului “nimeni nu poate sa-si invoce propria culpa”. b) Sa fie facuta deodata cu intampinarea, la termenul stabilit de instanta sau pana cel 65

mai tarziu la prima zi de infatisare (prima zi de infatisare este o institutie procesuala definita in Codul de procedura civila ca fiind ziua in care partile, fiind legal citate, pot pune concluzii in fond). c) Cererea reconventionala, in principiu, nu e obligatorie, paratul putand sa o faca separat intr-un cu totul alt proces, exceptand situatia in care aceasta este indiso-ciabila de cererea principala. 52) Obiectul executării silite. Executarea silita este procedura prin mijlocirea careia creditorul, titular al dreptului recunoscut printr-o hotarare judecatoreasca sau prin alt titlu executoriu, constrange – cu concursul organelor competente – pe debitorul sau care nu isi executa de buna voie obligatiile decurgand dintr-un asemenea titlu, de a si le aduce la indeplinire in mod silit. Pot fi executate silit obligatiile al caror obiect consta in plata unei sume de bani, predarea unui bun ori a folosintei acestuia, desfiintarea unei constructii, plantatii ori altei lucrari sau in luarea unei alte masuri admise de lege.In cazul in care prin titlul executoriu au fost acordate dobanzi, penalitati sau alte sume, fara sa fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de organul de executare, potrivit legii. Daca titlul executoriu contine suficiente criterii in functie de care organul de executare poate actualiza valoarea obligatiei principale stabilite in bani, indiferent de izvorul ei, se va proceda, la cererea creditorului, si la actualizarea acestei sume. In cazul in care titlul executoriu nu contine niciun asemenea criteriu, organul de executare va proceda la actualizare in functie de rata inflatiei, calculata de la data cand hotararea judecatoreasca a devenit executorie sau, in cazul celorlalte titluri executorii, de la data cand creanta a devenit exigibila si pana la data platii efective a obligatiei cuprinse in oricare dintre aceste titluri. Veniturile si bunurile debitorului pot fi supuse executarii silite daca, potrivit legii, sunt urmaribile si numai in masura necesara pentru realizarea drepturilor creditorilor. Bunurile supuse unui regim special de circulatie pot fi urmarite numai cu respectarea conditiilor prevazute de lege.In tot cursul executarii silite, sub supravegherea organului de executare, creditorul si debitorul pot conveni ca aceasta sa se efectueze, in total sau in parte, numai asupra veniturilor banesti ale debitorului, ca vanzarea bunurilor supuse urmaririi sa se faca prin buna invoiala sau ca plata obligatiei sa se faca in alt mod admis de lege. 53) Ordonanţa preşedinţială. Condiţii de admisibilitate, procedură de judecată şi căile de atac. Desemneaza procedura speciala contencioasa in cadrul careia se urmareste obtinerea rapida, in cazuri urgente, a unei hotarari judecatoresti provizorii sau desemneaza chiar hotararea pe 66

care o da instanta in cadrul unei asemenea proceduri. Exista doua conditii minime ale existentei ordonantei presedintiale: Urgenta – de exemplu pericolul pierderii unui drept; prevenirea unui prejudiciu care nu s-ar mai putea repara; inlaturarea unor piedici din procedura executarii silite; Pot opera si orice alte situatii de urgenta, daca sunt aratate si daca instanta le va retine. Neabordarea fondului -; Pe aceasta cale nu se trateaza litigiul in fond, ci doar sunt adoptate unele masuri provizorii si urgente Masurile provizorii pot fi schimbate si inainte sa inceapa fondul daca se schimba conditiile de fapt. Aceste masuri, luate printr-o ordonanta presedintiala, pot deveni masuri defi-nitive, atunci cand partea a introdus cererea, iar apoi nu a mai introdus cererea prin-cipala si nici adversarul nu face nici o cerere. Trasaturile ordonantei presedintiale: Este o procedura contencioasa si speciala, care poate fi deschisa anterior unei cereri de chemare in judecata sau concomitent cu rezolvarea unei cereri principale de chemare in judecata. Este o procedura rapida, fapt care rezulta din urmatoarele: instanta poate da ordonanta cu sau fara citarea partilor; in principiu, ordonanta trebuie pronuntata deindata, iar daca se amana pro-nuntarea, amanarea nu poate fi mai mare de 24 de ore; ordonanta trebuie sa fie motivata in cel mult 48 de ore; ordonanta este executorie prin ea insasi, fara cerinta unei somatii prealabile, ca in cazul punerii in executare a hotararii judecatoresti; ordonanta este susceptibila de atac direct cu recurs intr-un termen de maxim 5 zile, termen ce incepe sa curga, dupa caz, de la pronuntarea hotararii si de la comunicarea hotararii. Ordonanta cuprinde masuri vremelnice, adica atata timp cat imprejurarile avute in vedere la emiterea ei au ramas neschimbate. Daca aceste imprejurari se schimba, partea poate cere o noua ordonanta presedintiala prin care sa se modifice prima ordonanta presedintiala sau, daca prima data a fost respin-sa emiterea ordonantei presedintiale, se poate cere din nou emiterea acesteia. Ordonanta nu e inzestrata cu autoritate de lucru judecat, pentru ca prin ordonanta nu se transeaza fondul litigiului, dar ordonanta se bucura de stabilitate cat timp imprejurarile care au justificat emiterea ei au ramas neschimbate. In principiu, ordonanta presedintiala e admisibila in orice domeniu, in orice raport juridic. Ea nu este, totusi, admisibila in unele situatii din contencios administrativ, se da dreptul partii sa solicite instantei suspendarea executarii pedepsei. Are ca elemente definitorii urmatoarele caracteristici: Partea care solicita ordonanta presedintiala trebuie sa faca o cerere in care sa arate si sa motiveze cel putin urmatoarele: urgenta, apatenta dreptului, masurile concrete pe care le solicita; competenta in materie de ordonante presedintiale revine, dupa caz, fie instantei care a fost deja investita cu o cerere principala de chemare in judecata, fie ins-tantei care ar fi putut sa fie investita cu o asemenea cerere si era competenta sa o rezolve; intrucat in procedura ordonantei presedintiale nu se abordeaza fondul liti-giului, nu sunt admisibile 67

urmatoarele cereri de interventie fortata a unui tert in pro-cesul civil: chemarea in judecata a unei alte persoane; chemarea in garantie; aratarea titularului dreptului. In schimb, sunt posibile formele de interventie voluntara a unui tert, princi-pala sau accesorie, insa in limitele unei ordonante presedintiale, fara abordarea fondului. Respectarea limitelor ordonantei presedintiale -se poate face si o cerere reconventionala. Instanta va aprecia urgenta si oportunitatea masurilor la momentul statuarii, cand cererea de ordonanta a fost facuta, pentru ca este posibil ca intre timp impre-jurarile sa se fi schimbat. Ordonanta presedintiala poate fi data si fara citarea partilor, daca instanta apreciaza stringenta luarii immediate a unor masuri. Pentru ca nu se abordeaza fondul litigiului nu este posibil retractul litigios in cadrul ordonantei presedintiale. Este posibila incheierea unei tranzactii intre parti cu privire la ceea ce s-a cerut prin cererea de ordonanta presedintiala. Este posibila transformarea unei cereri de ordonanta presedintiala intr-o cerere de chemare in judecata, sa invers, transformarea unei cereri de chemare in judecata intr-o simpla cerere de ordonanta presedintiala. Caile de atac impotriva ordonantei presedintiale: Recursul -; Poate fi exercitat in termen de 5 zile. Contestatia in anulare obisnuita. Nu este posibila revizuirea, pentru ca o cerere in revizuire nu poate avea ca obiect decat o hotarare prin care s-a transat fondul litigiului. Recursul in anulare -Daca vor exista unul dintre motivele ale recursului in anulare. Pentru ca ordonanta presedintiala e executorie, fara o somatie prealabila, e posibila o contestatie la executare silita, daca s-a trecut deja la punerea in executare a ordonantei presedintiale. 54) Partajul judiciar – noţiune, domenii de aplicabilitate, cererea de ieşire din indiviziune, competenţa instanţei. Cazurile in care survine. Partajul judiciar are loc atunci cand: coindivizarii nu se inteleg in privinta realizarii unui partaj amiabil; exista coindivizari care nu pot fi prezenti la partaj; precum si in cazul in care printre coindivizari exista minori sau interzisi judecatoresti, iar autoritatea tutelara nu si-a dat acordul la impartirea amiabila. Primii indreptatiti sa ceara partajul sunt coindivizarii. Nimeni nu poate fi obligat sa ramana in indiviziune, motiv pentru care oricare dintre coindivizari poate cere partajul. Titlul de mostenitor este indiferent. Mostenitorii legali, legatarii universali sau cu titlu universal, ori instituitii contractuali universali sau cu titlu universal pot solicita deopotriva partajul. Nu pot cere partajul mostenitorii lipsiti de drepturi asupra masei indivize, cum este cazul legatarilor sau instituitilor contractuali cu titlu particular, ori a mostenitorilor anomali, toti acestia primind individual direct de la defunct anumite bunuri. De asemenea, cumparatorul unui bun

68

succesoral individual determinat de la unul dintre coindivizari este un avand-cauza particular, care nu dobandeste prin aceasta calitatea de coindivizar, astfel incat nu poate cere partajul in nume propriu. Partajul se diferentiaza de alte actiuni in justitie prin aceea ca oricine ar introduce actiunea, exista un judicium duplex, adica dubla calitate, fiecare coindivizar fiind reclamant in ceea ce priveste cota sa parte si parat in ceea ce priveste cota-parte revenind din succesiune fiecaruia dintre ceilalti coindivizari, motiv pentru care conditiile de capacitate cerute pentru a initia actiunea in partaj sunt cerute si pentru a sta in justitie ca parat . Creditorii personali ai coindivizarilor pot actiona pe cale oblica. Desi partajul produce efecte declarative, iar nu translative de drepturi, actiunea pentru realizarea acestuia nu este una obisnuita intrucat prin intermediul ei se realizeaza o transformare profunda a dreptului de proprietate, drepturile indivize asupra masei partajabile fiind substituite prin drepturi individuale asupra unor bunuri determinate , participarea la partaj necesita deplina capacitate de exercitiu a tuturor coindivizarilor, reclamanti si parati in acelasi timp. De aceea, in timp ce majorii, avand capacitate deplina de execitiu, participa singuri (in nume propriu sau prin mandatar) la partaj, minorii sub 14 ani si interzisii judecatoresti participa prin reprezentantii lor legali (parinti sau tutori), iar persoanele cu capacitate de exercitiu restransa (minorii intre 14-18 ani) participa fiind asistate de ocrotitorii legali (parinti sau tutori). Introducerea actiunii de partaj de catre un minor sub 14 ani prin reprezentantul sau legal poate fi realizata fara incuviintarea prealabila a autoritatii tutelare, drepturile sale fiind suficient ocrotite prin realizarea partajului de catre instanta de judecata . Daca minorul vine la partaj in concurs cu unul sau ambii parinti este necesara numirea unui curator care, dupa caz, sa-l reprezinte sau sa-l asiste pe acesta, existand contrarietate de interese .Cererea de partaj trebuie sa arate persoanele intre care urmeaza a avea loc imparteala, titlul de mostenire al fiecareia dintre acestea, bunurile supuse impartelii, evaluarea acestora dupa aprecierea reclamantului, locul unde se afla si persoanele care le detin sau le administreaza. Daca exista trei sau mai multi coindivizari, partajul poate fi realizat si partial, doar fata de unul sau unii dintre coindivizari, restul, la cererea lor, ramanand in indiviziune. Partajul partial este insa inadmisibil atunci cand toti coindivizarii solicita iesirea din indiviziune . Toate pretentiile reciproce dintre succesori care au legatura cu mostenirea vor fi rezolvate in cadrul procesului de partaj . Este vorba, de pida, de plata echivalentului lipsei de folosinta a unui bun succesoral de catre un singur coindivizar in afara unui partaj de folosinta, de indemnizarea coindivizarilor care au facut cheltuieli necesare si utile cu unul sau altul din bunurile succesorale, de aducrea la partaj a fructelor produse de bunurile succesorale de la data deschiderii mostenirii si pana la pataj etc. Cand masa succesorala supusa partajului este compusa din doua sau mai multe mosteniri 69

succesive, se va proceda la partaj in ordinea deschiderii acestora . Cand obiectul partajului il formeaza o mostenire care nu ridica probleme deosebite de evaluare a bunurilor succesorale si de atribuire a acestora, instanta de judecata va proceda direct prin hotararea pe care o pronunta, mai intai, la stabilirea bunurilor supuse impartelii, a persoanelor cu vocatie la acestea, a cotelor-parti ce se cuvin fiecarui mostenitor, a creantelor pe care mostenitorii le au unii fata de altii, precum si a pasivului mostenirii, dupa care se va proceda la atribuirea in natura a loturilor si la stabilirea eventualelor sulte pentru echilibrarea valorica a acestora intre fostii coindivizari. Daca mostenirea nu poate fi impartita direct de instanta intrucat sunt necesare masuratori sau evaluari ale bunurilor care compun masa de impartit, instanta de judecata va proceda mai intai la stabilirea printr-o incheiere de admitere in principiu a cererii de partaj a bunurilor supuse impartelii, a persoanelor care au vocatie la mostenire, a cotelorparti ce revin acestora din mostenire, a creantelor pe care coindivizarii le au unii fata de altii, precum si a pasivului succesiunii, dupa care, prin aceeasi incheiere, se va desemna un expert pentru evaluarea bunurilor si propuneri de formare a loturilor ce urmeaza a fi atribuite coindivizarilor. Aceasta incheiere este interlocutorie, fiind obligatorie pentru judecatorii fondului. Incheierea de admitere in principiu poate fi completata printr-o noua incheiere daca dupa .pronuntarea celei dintai, dar inainte de pronuntarea hotararii de imparteala se constata ca exista si alti coindivizari sau alte bunuri supuse impartelii despre care nu s-a discutat. De asemenea, conform aceluiasi text de lege, cu acordul tuturor coindivizarilor, instanta de judecata poate scoate un bun care a fost cuprins din eroare in masa de impartit. Egalitatea in drepturi a coindivizarilor si echitatea partajului impun stabilirea valorii de circulatie a bunurilor indivize la data impartelii, dar avandu-se in vedere starea acestora din momentul deschiderii mostenirii ; diminuarea sau sporul de valoare trebuie sa fie suportata, respectiv sa profite, tuturor coindivizarilor in proportia cotei-parti ce revine fiecaruia din mostenire Evaluarea propriu-zisa se va face dupa criterii specifice fiecarei categorii de bunuri. Principiul atribuirii bunurilor succesorale in natura. Loturile formate de expert -pe cat este posibil corespunzand valorii cotei-parti ce revine fiecarui coindivizar din mostenire -; vor fi atribuite in principiu in natura de instanta, Pentru formarea si atribuirea loturilor instanta de judecata va tine seama, daca este cazul, de acordul partilor, iar in lipsa acestuia de criterii cum ar fi: marimea cotei-parti ce revine fiecaruia din masa bunurilor de impartit; natura bunurilor; domiciliul si ocupatia partilor; faptul ca unii dintre coindivizari au adus imbunatatiri bunurilor succesorale cu acordul celorlalti. Nici unul din aceste criterii nu poate fi absolutizat in dauna celorlalte, impunandu-se corelarea lor. Eventuala diferenta valorica intre loturi va fi compensata prin plata unor sume de bani (sulte) in favoarea coindivizarilor ale caror loturi au 70

valoare mai mica decat cota lor parte. Obligatia de plata a sultei stabilite in sarcina mai multor coindivizari este divizibila, iar nu solidara, fiecare fiind tinut la plata doar pentru partea sa, iar nu pentru intreg . Neplata sultei la termen nu poate atrage rezolutiunea partajului (acesta nu este o vanzare), ceilalti coindivizari neavand alta solutie decat aceeea de a urmari silit bunurile debitorului. Atribuirea provizorie sau definitiva a bunurilor succesorale unui singur coindivizar. Daca imparteala in natura a unui bun nu este posibila sau daca aceasta ar cauza o diminuare sau o modificare pagubitoare a valorii sale economice, la cererea unuia sau mai multora dintre coindivizari, instanta de judecata va proceda, printr-o incheiere, la atribuirea provizorie a intregului bun celui care a solicitat acest lucru. Daca cel in favoarea caruia s-a facut atribuirea provizorie achita la termenul stabilit sumele cuvenite celorlalti coindivzari, instanta ii va atribui definitiv bunul prin hotarare pronuntata asupra fondului cauzei. Daca plata nu este facuta la termen, bunul poate fi atribuit altui coindivizar in aceleasi conditii. Vanzarea bunurilor succesorale si impartirea pretului intre condivizari. Cand nici partajul in natura, nici partajul prin atribuire nu sunt posibile sau cand toti coindivizarii solicita acest lucru, se va proceda la vanzarea bunurilor succesorale fie prin buna invoiala, fie prin intermediul executorului judecatoresc, prin licitatie, in vederea lichidarii acestora, adica a transformarii lor in bani, care sa fie impartiti apoi prin hotarare judecatoreasca intre coindivizari conform cotelor ce le revin fiecaruia din mostenire. Aceasta modalitate de partaj este una extrema, neputamd fi impusa de instanta daca partile cer impartirea in natura sau prin atribuire . Efectele hotararii de partaj. Afara de cazul in care instanta decide inchiderea dosarului de partaj intrucat nici una din modalitatile prevazute de lege pentru aceasta nu s-a putut realiza, imparteala propriu-zisa se realizeaza printr-o hotarare judecatoreasca. Efectele aceste hotarari judecatoresti sunt diferite. Astfel, in timp ce partea din hotarare prin care se constata calitatea de coindivizari, masa partajabila, cotele ce revin fiecarui mostenitor si impartirea in natura sau atribuirea bunurilor succesorale unuia sau altuia dintre coindivizari nu este susceptibila de executare silita, fiind imprescriptibila sub aspectul autoritatii lucrului judecat, partea din hotarare prin care se dispune predarea bunurilor celor carora li s-au atribuit si nu le detin este supusa prescriptiei extictive in privinta dreptului de a cere executarea silita; dat fiind insa faptul ca dreptul sau de proprietate recunoscut prin partaj ramane intact, nefiind supus prescriptiei extinctive, coindivizarul atributar poate revendica bunurile respective de la cei care le detin, aceasta actiune fiind imprescriptibila . Predarea bunurilor atribuite prin partaj se poate cere de catre coindivizari chiar daca nu au solicitat aceasta prin actiunea de partaj si instanta nu s-a pronuntat in acest sens, problemele legate de realitatea detinerii bunurilor si a identitatii acestora urmand a fi solutionate, daca este cazul, pe calea contestatiei la executare 71

In cazul in care prin hotararea de partaj un coindivizar a fost obligat sa predea altui coindivizar o serie de bunuri mobile sau contravaloarea acestora calculata in raport cu data partajului, iar ulterior instraineaza aceste lucruri si ofera reclamantului contravaloarea stabilita prin hotarare, dar aceasta este diminuata in termeni reali prin inflatie, reclamantul este in drept sa introduca o actiune in despagubire pentru a obtine echivalentul actual al bunurilor instrainate de parat fara drept, neputandu-i-se opune autoritatea lucrului judecat intrucat obiectul si cauza celor doua actiuni sunt diferite. Caracterul declarativ si retroactivitatea partajului. Se consacra regula caracterului declarativ al partajului, ceea ce inseamna ca, in scopul asigurarii egalitatii coindivizarilor, fiecare dintre acestia suporta doar consecintele propriilor sale acte facute in timpul starii de indiviziune asupra bunurilor succesorale, nu si ale actelor facute de ceilalti coindivizari. De pilda, daca un coindivizar constituie singur, fara acordul celorlalti, o ipoteca asupra unui imobil succesoral, ipoteca este inopozabila coindivizarilor care nu au consimtit la aceasta, iar daca la partaj imobilul ipotecat va cadea in lotul unui asemenea coindivizar, ipoteca este lipsita de efecte. In acest caz, coindivizarul atributar fiind considerat ca a dobandit imobilul direct de la defunct, de la data deschiderii mostenirii, ipoteca se dovedeste a fi facuta de un neproprietar si ca atare este lipsita de efecte. Caracterul declarativ al partajului face ca efectele sale sa urce pana la data deschiderii mostenirii, ceea ce inseamna ca retroactiveaza. Intre declarativitate si retroactivitate exista asadar o legatura. Aceasta nu este insa indisolubila, caci, pe de o parte, exista acte declarative care nu sunt retroactive, iar pe de alta parte exista retroactivitate fara a exista un act declarativ (cazul unui contract sub conditie) . In timp ce declarativitatea tine de natura partajului, neputand fi inlaturata, retroactivitatea nu tine de aceasta, astfel incat poate ceda fie in privinta actelor de administrare sau de dispozitie indeplinite de coindivizari in timpul indiviziunii cu respecatrea regulii unanimitatii, care, fiind legal indeplinite, trebuie respectate de coindivizarul atributar , fie in fata conventei partilor, cum se intampla atunci cand, de exemplu, coindivizarii cad de acord ca o ipoteca constituita de unul dintre ei in timpul indiviziunii cu incalcarea regulii unanimitatii sa ramana valabila chiar daca bunul ipotecat este atribuit altui coindivizar decat cel care a constituit-o. Nerespectarea regulilor privitoare la forma judiciara a partajului in cazul persoanelor absente, a minorilor si interzisilor judecatoresti este sanctionata cu nulitatea relativa a partajului, fiind vorba de dispozitii referitoare la protectia incapabililor . Ea nu poate fi ceruta decat de persoana protejata sau de reprezentantii sai legali, confirmarea partajului de catre acestia inlaturand sanctiunea . Actiunea se prescrie in termenul general de prescritie de trei ani. Anularea pentru violenta sau dol-legea prevede in mod expres anularea partajului pentru viciile de consimtamant ale 72

violentei sau dolului . Anularea pentru violenta sau dol urmeaza regimul de drept comun. Dolul trebuie sa emane de la un coindivizar, caci in caz contrar el ramane fara incidenta asupra partajului, dand dreptul doar la o actiune in daune-interese contra tertului vinovat de acesta . Coindivizarul care in urma descoperirii dolului sau incetarii violentei instraineaza in tot sau in parte bunurile ce i-au fost atribuite la partaj nu mai poate cere anularea partajului. In asemenea situatii se prezuma irefragabil confirmarea actului anulabil, proba contrara fiind inadmisibila . In principiu, eroarea nu constituie in sine cauza de anulare a partajului. Cu toate acestea, pratcica judiciara si doctrina nu exclud cu totul anularea partajului pentru eroare, dar numai in acele cazuri exceptionale care nu intra in categoriile mentionate mai sus. Astfel, pot duce la anularea partajului includerea din eroare -; lucru care trebuie probat - in masa partajabila a unui bun propriu al unui coindivizar, care nu poate sa-l evinga pe atributar conform principiului ca acela care datoreaza garantia nu poate sa evinga, sau falsa apreciere a drepturilor coindivizarilor in masa indiviza datorita ignorarii existentei unui testament in favoarea unuia dintre acestia, cazuri in care se considera ca este vorba de erori asupra cauzei partajului. Nulitatea absoluta pentru omiterea unui coindivizar la partaj. Omiterea unui coindivizar la partaj constituie o cauza de nulitate absoluta, intrucat „este un viciu profund care afecteaza partajul si, lasandu-l sub amenintarea unei petitii de ereditate iminente, ii rapeste orice regularitate si stabilitate”. Ca efect al nulitatii, partajul este desfiintat cu efecte retroactive, ca si cand nu ar fi existat, coindivizarii fiind considerati ca nu au iesit niciodaa din indiviziune. Drepturile dobandite de terti ulterior partajului asupra bunurilor atribuite in proprietate individuala fiecarui coindivizar nu se desfiinteaza automat, dar vor fi supuse elementului aleatoriu pe care il reprezinta un nou partaj; daca vor cadea din nou in lotul coindivizarului care le-a constituit, se vor consolida definitiv, iar daca vor cadea in lotul altui coindivizar se vor rezolutiona cu efecte retroactive . Fructele bunurilor atribuite individual vor fi pastrate de coindivizarul de buna-credinta care le-a perceput pe intervalul de timp de la data partajului pana la data anularii, in timp ce coindivizarul de rea-credita va fi obligat la restituirea acestora masei indivize fara nici o exceptie. Partajul bunurilor comune dupa desfacerea casatoriei se poate face: pe cale conventionala pe cale judiciara In cazul partajului in timpul casatoriei, acesta se poate realiza numai pe cale judiciara. Pentru efectuarea partajului conventional, trebuie sa existe acordul unanim si valabil exprimat al sotilor. Partajul judiciar este realizat de instanta de judecata. Dreptul de a cere partajul este imprescriptibil, cu alte cuvinte, partajul poate fi cerut oricand, indiferent de intervalul scurs de la data nasterii starii de indiviziune. In calea partajului pot exista doua obstacole: uzucapiunea de 30 de ani si existenta unui act de imparteala. Instanta competenta sa judece procesul de 73

partaj al bunurilor comune, in cazul in care bunurile sotilor se impart o data cu solutionarea actiunii de divort, cererea de partaj avand caracter accesoriu acesteia, este judecatoria in circumscriptia careia se afla cel din urma domiciliu comun al sotilor. In cazul impartirii bunurilor comune ale sotilor cerute pe cale principala, in timpul casatoriei sau dupa desfacerea casatoriei, competenta se stabileste potrivit regulilor comune: cand bunurile a caror impartire se cere sunt toate mobile, este competenta instanta de la domiciliul paratului (art. 5 C. proc. civ.) atunci cand exista si bunuri imobile in masa partajabila, este competenta instanta in a carei raza se afla imobilul (art. 13 C. proc. civ.)cand fiecare din parti sesizeaza o alta instanta, ambele fiind competente si daca exista identitate de parti, de obiect si de cauza, instanta cea din urma investita trimite cauza instantei mai intai sesizate (daca sunt de acelasi grad) sau instantei de grad mai inalt (daca sunt de grade diferite) (art. 163 C. proc. civ.) 55) Participarea procurorului în procesul civil. Procurorul nu este pur si simplu o parte in procesul civil, el avand si atribute specifice in acest proces, din urmatoarele motive: a) Daca partile propriu-zise pot avea aceasta calitate procesuala in orice proces civil, procurorul dobandeste calitatea de parte numai in anumite procese. b) Procurorul nu a fost parte in raportul civil dedus judecatii si pe care se muleaza, de fapt, raportul procesual, el nu are in procesul civil toate dreprturile si obligatiile specifice unui pati oarecare din proces. c) Chiar atunci cand procurorul exercita actiunea civila, fiind astfel “parte principala”, cel in numele caruia s-a exercitat actiunea este introdus in proces si dispune de soarta procesului, procurorul devenind astfel, din “parte principala”, “parte alaturata”. d) Desi nu a participat in procesul civil, procurorul poate sa exercite caile de atac impotriva hotararii judecatoresti, cu toate ca, de regula, caile de atac stau doar la dispozitia persoanelor care au participat in judecata, dobandind astfel calitatea de parte in proces. e) Efectele hotararii judecatoresti, chiar atunci cand procurorul a exercitat actiunea civila, nu se rasfrang asupra procurorului, ci asupra titularilor de drepturi si obligatii la care se refera actiunea si hotararea judecatoreasca. f) Procurorul isi exercita atributiile sale si in procesul civil, si numai in subsidiar el isi exercita drepturile si obligatiile procesuale. Potrivit art. 45, c.pr.civ. formele de participare a procurorului in procesul civil sunt urmatoarele: Procurorul exercita actiunea civila in cauzele ce-i privesc pe minori, persoane puse sub interdictie sau disparuti. In textul actual, spre deosebire de cel trecut, nu se mai face mentiune cu privire la imposibilitatea procurorului de a exercita si sanctiunile strict personale. Practica judiciara considera ca actiunea strict personala este o actiune intim legata de persoana. Procurorul,

74

exercitand actiunea, este “parte principala” in proces. Partea poate renunta la judecata, la dreptul dedus judecatii si poate incheia o tranzactie. Procurorul poate pune concluzii in orice proces civil, chiar daca nu el este acela care a exercitat actiunea civila, daca considera necesar pentru apararea drepturilor si libertatilor participantilor in proces. Procurorul poate exercita orice cale de atac impotriva hotararii judecato-resti, chiar daca nu a participat la judecata. In cazul in care procurorul a participat la judecata termenul pentru exercitarea caii de atac curge pentru el de la comunicarea hotararii. In cazul in care nu a partcipat la judecata termenul pentru exercitarea caii de atac curge de la pronuntarea hotararii. Procurorul supravegheaza respectarea legii in actiunea in punere in execu-tare a hotararii judecatoresti ori a altor titluri executorii. El vegheaza la respectarea legii numai daca aceasta vizeaza interesele minorilor, persoanelor puse sub interdic-tie sau disparutilor. Desi din formularea art. 45 ar rezulta ca procurorul urmareste doar punerea in executare a titlurilor executorii, trebuie sa intelegem ca el, de fapt, supravegheaza, sub aspectul legalitatii, intreaga activitate de executare silita astfel incat va putea sa faca contestatie la titlu, contestatie la o operatiune de executare silita ori va putea sa ceara intoarcerea executarii. 56) Perimarea. Lasarea in nelucrare a unei cauze timp indelungat, atrage consecinta perimarii procesului. Este o sanctiune procesuala ce consta in stingerea procesului in faza in care se gaseste si se bazeaza pe prezumtia de desistare a partii de la cererea facuta dedusa din faptul inactivitatii in judecata. Institutia perimarii are la baza doua idei: ideea de renuntare tacita dedusa din nestaruinta partii vreme indelungata in judecata si ideea de sanctiune pentru lasarea in nelucrare a procesului. Orice cerere de chemare in judecata apel, recurs, revizuire si orice alta cerere de reformare sau revocare se perima de drept, chiar impotriva incapabililor, daca a ramas in nelucrare din vina partii timp de 1 an. Cererile care nu obliga instanta la judecarea lor in fond nu sunt supuse perimarii : luarea masurilor asiguratorii. Opereaza impotriva tuturor partilor din proces. Ori de cate ori in proces mai multi reclamanti sau parati perimarea isi produce efectele fata de toate partile deopotriva. Conditiile in care opereaza perimarea : cererea trebuie sa fi dat nastere unei activitati judiciare de fond prin aplicarea regulilor comune de procedura; cererea trebuie sa fi ramas in nelucrare timp de 1 an in materie civila si 6 luni in materie comerciala. Oricare dintre parti poate solicita intreruperea perimarii sau instantei din oficiu. In cazul coparticiparii procesuale actul de procedura intrerupator de perimare al unuia foloseste si celorlati. Sunt trei cazuri in care curgerea termenului de

75

perimare este suspendata : opereaza o cauza de suspendare facultativa a judecatii, termenul de perimare nu curge pe perioada cat tine suspendarea; cand opereaza o cauza de suspendare a judecatii legala de plin drept, termenul de perimare nu curge timp de 3 luni de la data cand s-a petrecut faptul care a determinat suspendarea; partea este impiedicata a sta in judecata dintr-o imprejurare mai presus de vointa sa, cursul perimarii este suspendat pe intreaga perioada cat dureaza acea impiedicare. Pentru ca perimarea sa opereze, procesul trebuie sa fi ramas in nelucrare din vina partii. Partea nu se considera a fi in culpa in urmatoarele cazuri :cand actul de procedura urma sa fie indeplinit din oficiu; fara vina partii cererea nu a ajuns la instanta competenta; cererii nu i se poate fixa termen de judecata. Termenul de perimare curge de la data ultimului act de procedura indeplinit in cauza :timbrarea actiunii, data la care cererea a ajuns la instanta competenta sa o judece. Perimarea opereaza de drept prin implinirea termenului de 1 an in materie civila si de 6 luni in materie comerciala. Se constata din oficiu sau la cererea partii interesate. Partile interesate pot invoca perimarea printr-o cerere directa sau pe cale de exceptie. Presedintele instantei va repune cauza pe rol fixandu-i termen de judecata. Se va dispune citarea partilor. Se va asculta mai intai darea de seama sau concluziile partilor asupra motivelor care au determinat lasarea in nelucrare a cauzei. Daca se constata ca perimarea a operat se pronunta printr-o hotarare ce poate fi atacata cu recurs in 5 zile de la pronuntare. Perimarea stinge procesul impreuna cu toate actele de procedura efectuate pana in momentul ramanerii in nelucrare a cauzei. Nu stinge nici dreptul pretins de reclamant si nici dreptul la actiune.

57) Prescripţia dreptului de a cere executarea silită. Dreptul de a cere executarea silita se prescrie in termen de 3 ani, daca legea nu prevede altfel. In cazul titlurilor emise in materia actiunilor reale imobiliare, termenul de prescriptie este de 10 ani. Termenul de prescriptie incepe sa curga de la data cand se naste dreptul de a cere executarea silita. Prin implinirea termenului de prescriptie orice titlu executoriu isi pierde puterea executorie. Cursul prescriptiei se suspenda:a) in cazurile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescriptie a dreptului material la actiune; b) pe timpul cat suspendarea executarii silite este prevazuta de lege ori a fost stabilita de instanta sau de alt organ jurisdictional competent; c) atata timp cat debitorul isi sustrage veniturile si bunurile de la urmarire; d) in alte cazuri prevazute de lege. Dupa incetarea suspendarii, prescriptia isi reia cursul, socotindu-se si timpul scurs inainte de suspendare.Prescriptia nu se suspenda pe timpul 76

cat executarea silita este suspendata la cererea creditorului urmaritor. Cursul prescriptiei se intrerupe:a) pe data indeplinirii de catre debitor, inainte de inceperea executarii silite sau in cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligatiei prevazute in titlul executoriu ori a recunoasterii, in orice alt mod, a datoriei; b) pe data depunerii cererii de executare, insotita de titlul executoriu, chiar daca a fost adresata unui organ de executare necompetent; c) pe data trimiterii spre executare a titlului executoriu; d) pe data indeplinirii in cursul executarii silite a unui act de executare; e) pe data depunerii cererii de reluare a executarii, f) in alte cazuri prevazute de lege. Dupa intrerupere incepe sa curga un nou termen de prescriptie. Prescriptia nu este intrerupta daca cererea de executare a fost respinsa, anulata sau daca s-a perimat ori daca cel care a facut-o a renuntat la ea. Dupa implinirea termenului de prescriptie creditorul poate cere repunerea in acest termen, numai daca a fost impiedicat sa ceara executarea datorita unor motive temeinice.Cererea de repunere in termen se introduce la instanta de executare competenta, in termen de 15 zile de la incetarea impiedicarii. 58) Prima zi de înfăţişare. Este socotita ca prima zi de infatisare aceea in care partile, legal citate, pot pune concluzii. Cel dintai termen intr-un litigiu civil la care, partile fiind legal citate, pot pune concluzii. La prima zi de infatisare reclamantul isi poate modifica actiunea in ceea ce priveste obiectul ei sau chemarea in judecata a altor persoane, iar paratul poate formula cererea reconventionala si poate introduce terte persoane in proces, de exemplu, chemarea in garantie. De asemenea, partile au posibilitatea de a ridica exceptiile si de a cere probe si contraprobe. Pentru identificarea momentului numit prima zi de infatisare se cer a fi indeplinite 2 conditii : partile sa fi fost legal citate si partile sa poata puna concluzii. Acest moment reprezinta inceputul fazei publice si contradictoriu a procesului. Nu trebuie confundata cu primul termen de judecata. Din acest moment se leaga posibilitatea efectuarii unor acte procesuale menite a intrebi cadrul procesual al procesului si de a complini anumite deficiente semnalate pana la acea data. Neefectuarea acestor acte pana la termenul considerat prima zi de infatisare atrage sanctiunea decaderii din dreptul de a le mai putea indeplini ulterior. Reclamantul are dreptul de a cere instantei un nou termen pana la prima zi de infatisare pentru intregirea sau modificarea cererii de chemare in judecata sau pentru a propune noi probe. Intregirea cererii se refera la complinirea unor lipsuri precum : aratarea motivelor de fapt si de drept, indicarea domiciliului partilor, calitatea procesuala. Modificarea vizeaza schimbarea unor elemente indicate gresit : temeiul de drept al actiunii, obiectul cererii. Intregirea sau modificarea cererii

77

poate fi ceruta numai daca cererea se judeca pentru prima data in fond. Cererea de chemare in judecata nu se considera modificata si nu se vada termen, luandu-se act de declaratiile verbale ale reclamantului in incheierea de sedinta in urmatoarele cazuri:cand se indreapta greselile materiale din cuprinsul cererii; cand se mareste / micsoreaza catemea sau obiectul cererii; cand se solutioneaza valoarea obiectului pierdut/ pierit; cand se inlocuieste cererea in constatare printr-o cerere in realizarea dreptului sau dimpotriva, in cazul in care cererea in constatare poate fi primita. Paratul care nu a depus intampinarea la prima zi de infatisare trebuie sa-si anunte verbal, probele, apararile de care urmeaza sa se foloseasca. Chemarea in judecata a altor persoane, chemarea in garantie, cand sunt facute de catre parat, precum si aratarea titularului dreptului trebuie facute pana la prima zi de infatisare. In caz contrar de sanctioneaza cu judecarea lor separata. Dovezile, probele care nu au fost cerute pana la prima zi de infatisare sub sanctiunea decaderii nu vor mai putea fi invocate in cursul dezbaterilor decat cu exceptia urmatoarelor cazuri: cand nevoia administarrii dovezii ar reiesi din dezbateri si partea nu o poate prevedea; cand administrarea dovezii nu impune amanarea judecatii; cand dovada nu a fost propusa in conditiile legii din cauza nestiintei sau lipsei de pregatire a partii ce nu a fost asistata sau reprezentata de avocat. 59) Proba prin audierea martorilor. Propunere. Admisibilitate. Obligaţia de a depune mărturie. Prezentarea şi ascultarea martorilor. Aprecierea probei. Marturia este o relatare orala facuta de o persoana, in fata instantei de judecata, cu privire la acte sau fapte litigioase savarsite in trecut si despre care are cunostinta personal. Martorii sunt persoane straine de procesul civil, care relateaza in fata instantei de judecata despre actele sau faptele privitoare la pricina care se judeca, ce pot servi la judecarea ei. Regula generala in materie de administrare a probei cu martori este ca faptele juridice pot fi dovedite neingradit cu martori. Problema admisibilitatii probei cu martori este reglementata in art. 1191-1198 Cod civil. Prin art. 1191 se instituie doua interdictii in legatura cu dovada prin martori a actelor juridice: interdictia de a dovedi cu martori actele juridice a caror valoare depaseste 250 lei, pecum si,interdictia de a dovedi cu martori impotriva si peste masura unui inscris. Aceste reguli nu au caracter imperativ. Proba cu martori devine admisibila in cazurile expres prevazute de lege, analizate ca exceptii de la regulile prevazute de art. 1191 Cod civil: inceputul de dovada scrisa, imposibilitatea preconstruirii probei scrise, imposibilitatea conservarii probei scrise. Martori pot fi numai persoanele fizice care au cunostinta despre faptele ce formeaza obiectul judecatii, fara conditie de varsta, dar, la aprecierea depozitiei

78

minorului de sub 14 ani ca si la persoanele vremelnic lipsite de discernamant, instanta va tine seama de situatia speciala a martorului. Exceptie de la aceasta regula fac: rudele si afinii pana la gradul trei inclusiv; sotul sau fostul sot; interzisii judecatoresti; cei condamnati pentru marturie mincinoasa. Dupa incuviintarea probei, instanta dispune citarea martorilor, ei urmand a fi ascultati in instanta sau la locuinta lor, atunci cand sunt impiedicati sa vina in instanta. Fiecare martor va fi ascultat deosebit, cei neascultati neputand fi de fata. Ascultarea martorilor va fi realizata de catre instanta cu respectarea stricta a prevederilor codului de procedura, care reglementeaza aceasta materie. In aprecierea probei cu martori exista anumite practici judecatoresti avand de rezolvat succesiv doua probleme: daca martorul este sincer, iar apoi,presupunand ca martorul este de buna credinta, daca declaratia lui corespunde realitatii. Marturisirea prezinta urmatoarele caractere: este un act unilateral de vointa, constituie un mijloc de proba, este un act personal, este un act expres. Marturisirea extrajudiciara poate fi scrisa sau verbala si este facuta in afara judecatii procesului in care se foloseste aceasta proba. Marturisirea judiciara se obtine in cursul judecatii inaintea judecatorului, prin intermediul interogatoriului, dar ea poate fi si spontana, inscriindu-se in incheierea de sedinta. Dupa modul de exprimare, marturisirea poate fi: marturisire expresa, sau marturisire tacita. Dupa structura: marturisirea simpla sau fara rezerve; marturisirea calificata; marturisirea complexa, prin care, se recunoaste de catre parat a faptului pretins de reclamant, dar si a un alt fapt, ulterior, care anihileaza pe primul. In principiu, marturisirea este admisibila in toate materiile. Insa art. 612 alin. final, C.pr. civ., interzice folosirea interogatoriului pentru dovedirea motivelor de divort, iar art. 31 alin. 2 C. pr. Civ. nu permite utilizarea interogatoriului ca mijloc de dovada a motivelor de recuzare. De asemenea, marturisirea nu este admisibila nici atunci cand: prin admiterea ei s-ar eluda dispozitii imperative ale legii, ori s-ar putera ajunge la pierderea unui drept la care nu se poate renunta, sau care nu poate face obiectul unei tranzactii, si nici cand legea cere ca unele fapte judiciare sa fie dovedite prin anumite mijloace de proba, prevazute in mod expres. Marturisirea nu poate fi luata decat in intregime impotriva celui care a marturisit….”, consacrandu-se astfel regula indivizibilitatii marturisirii judiciare.Potrivit art. 218 Cod civil, interogatorul se va incuviinta numai cand este vorba de chestiuni de fapt si cu respectarea urmatoarelor cerinte: faptele sa fie personale ale partii chemate in instanta, faptele sa fie in legatura cu pricina, putand duce la rezolvarea ei (deci faptele pertinente si concludente). Din punct de vedere al efectelor, se pot distinge trei situatii: cand partea chemata la interogator tagaduieste faptele aratate de partea adversa, aceasta din urma trebuie sa-si dovedeasca sustinerile cu alte mijloace de proba, atitudinea de nerecunoastere neavand nici un efect probatoriu; cand partea chemata la interogator refuza 79

nejustificat sa se prezinte in fata instantei sau, desi se prezinta, refuza fara motive temeinice sa raspunda la interogatoriu, instanta poate socoti aceste imprejurari ca o marturisire deplina sau doar ca un inceput de dovada in folosul partii potrivnice; cand partea chemata la interogatoriu se prezinta si recunoaste sustinerile adversarului, ne aflam in prezenta unei marturisiri simple, calificata sau complexa. 60) Proba prin înscrisuri. Definiţie, clasificare, aspecte generale. Prin inscris se intelege orice declaratie despre un act sau fapt juridic, facuta prin scrieri de mana sau dactilografiere, litografiere sau imprimare, pe hartie sau orice material (panza, lemn, metal, etc.). Inscrisurile reprezinta unul din cele mai importante mijloace de proba, usor de pastrat, usor de administrat in fata instantei si greu alterabil prin trecerea timpului, iar uneori constituie chiar conditia de valabilitate a actului juridic ce urmeaza a fi probat.Ca mijloc de probatiune judiciara, inscrisurile se clasifica in: inscrisuri preconstituite, intocmite cu intentia de a fi folosite ca mijloc de proba in cazul ivirii unui eventual litigiu si, inscrisuri nepreconstituite, acele inscrisuri care nu s-au intocmit in scopul de a fi folosite ca mijloc de proba intr-un litigiu, dar care in mod accidental si in lipsa de alte mijloace de proba, sunt totusi utilizate pentru dovedirea raportului juridic litigios. Inscrisurile sub semnatura privata sunt inscrisuri intocmite de parti, fara interventia unui organ de stat si semnate de partile sau partea care le emana. In principiu, singura conditie care se cere pentru valabilitatea inscrisului sub semnatura privata este semnatura partilor, care trebuie executata de mana partilor (manuscrisa), chiar daca inscrisul poate fi scris de mana (de una din parti, de ambele parti sau de un tert), dactilografiat, litografiat sau imprimat. In unele cazuri, legea cere si unele conditii speciale: testamentul olograf trebuie scris in intregime, datat si semnat de mana testatorului, formalitatea multiplului exemplar, ceruta in cazul inscrisurilor care constata conventii sinalagmatice pentru ca, fiecare din partile conventiei sa o poata dovedi in caz de eventual litigiu, mentiunea bun si aprobat; ceruta in cazul inscrisului sub semnatura privata care constata conventii din care se nasc obligatii ale uneia din parti fata de alta. In afara de inscrisurile autentice si inscrisurile sub semnatura privata, Codul civil se refera si la: registrele comerciantilor, registrele, caietele sau hartiile casnice, mentiunea creditorului pe titlul de creanta, facturi acceptate, corespondenta, telegrame si registrele partilor. Partile vor anexa la cererea de chemare in judecata si la intampinare copii certificate de pe inscrisurile folosite ca mijloace de proba, sau daca nu au procedat astfel, le vor depune la prima zi de infatisare. 61) Proba prin prezumţii. 80

Prezumtiile sunt consecintele pe care magistratul sau legea le trag dintr-un fapt cunoscut la un fapt necunoscut (art. 1199 C. civ.). Prezumtiile sunt probe indirecte, reprezentand concluziile trase de lege sau judecata, de la un fapt cunoscut la un fapt necunoscut, pentru stabilirea raportului juridic dintre parti, este necesar sa se apeleze la inductia sau deductia realitatilor imprejurarilor cazului, pe calea rationamentelor de la cunoscut la necunoscut.In esenta, prezumtia este o presupunere facuta de legiuitor sau de catre judecator, in cursul judecarii procesului civil.Din art. 1199 Cod civil rezulta ca prezumtiile pot fi: legale – “determinate special prin lege”- si simple – “care nu sunt stabilite de lege”, ci “lasate la luminile si intelepciunea magistratului”. Art. 1202 al. 1 Cod civil precizeaza ca nici o dovada nu este primita impotriva prezumtiilor legale, cand legea, in temeiul unei astfel de prezumtii, anuleaza un act oarecare, ori nu da drept a se reclama in judecata, cu exceptia cazurilor in care legea permite dovada contrara si afara de ceea ce se va zice in privinta marturisirii ce ar face o parte in judecata. De aici rezulta ca prezumtiile legale sunt de doua feluri: absolute, iuris et de iure, impotriva carora nu este permisa dovada contrara, si relative, iuris tantum, impotriva carora se poate face dovada contrara; majoritatea prezumtiilor legale este formata din prezumtii relative. Legea determina expres, limitativ prezumtiile legale. In art. 1200 Cod civil sunt date ca exemplu patru cazuri: declararea ca nule a unor acte pe motiv ca sunt facute in frauda legii, dobandirea dreptului de proprietate sau liberatiunea unui debitor, atunci cand acestea rezulta din anumite imprejurari determinate, liberatiunea rezultata din anumite imprejurari de fapt, puterea de luuru judecat, care prezuma ca hotararea judecatoreasca ramasa irevocabila corespunde adevarului. Exista si o categorie intermediara sau mixta de prezumtii legale, prezentata uneori ca o subdiviziune a prezumtiilor legale relative, care pot fi combatute, dar numai de anumite persoane sau numai prin anumite mijloace de proba. Concluziile logice pe care judecatorul le poate trage de la un fapt cunoscut la unul necunoscut si care nu sunt determinate prin lege se numesc prezumtii simple. Prezumtiile simple se pot baza pe anumite mijloace de proba directe sau pe anumite imprejurari ce permit judecatorului sa traga concluzia existentei sau inexistentei faptului care trebuie probat. Prezumtiile simple pot fi: deductive – cand se desprinde o concluzie practica dintr-una generala – si inductive – daca se desprinde o concluzie generala din mai multe concluzii practice. Prezumtiile simple se pot baza pe anumite mijloace de proba directe sau pe anumite imprejurari ce permit judecatorului sa traga concluzia existentei sau inexistentei faptului care trebuie probat. Pentru admisibilitatea prezumtiilor simple se cer doua conditii: prezumtia sa aiba o greutate si “puterea de a naste probabilitatea”, si sa fie admisibila proba cu martori, “afara numai daca un act nu este atacat ca s-a facut prin frauda, dol sau violenta”. 81

62) Procedura asigurării dovezilor. Oricine are interes sa constate de urgenta marturia unei persoane, parerea unui expert, starea unor lucruri, mobile sau imobile, sau sa dobandeasca recunoasterea unui inscris, a unui fapt ori a unui drept, va putea cere administrarea acestor dovezi daca este primejdie ca ele sa dispara sau sa fie greu de administrat in viitor. Cererea poate fi facuta chiar daca nu este primejdie in intarziere, in cazul cand paratul isi da invoirea.Cererea se va indrepta, inainte de judecata, la judecatoria in circumscriptia careia se afla martorul sau obiectul cercetarii, iar in timpul judecatii, la instanta care judeca pricina. Partea va arata in cerere dovezile a caror administrare o pretinde, faptele ce voieste sa dovedeasca, precum si primejdia intarzierii sau invoirea paratului. Paratul nu este obligat sa depuna intampinare. Instanta va hotari prin incheiere data in camera de consiliu. In caz de primejdie in intarziere, instanta va putea incuviinta cererea si fara citarea partilor. Administrarea dovezii va putea fi facuta de indata sau la termenul ce se va fixa. Incheierea instantei este executorie si poate fi atacata cu recurs in termen de 5 zile de la pronuntare, daca s-a dat cu citarea partilor, si de la comunicare, daca s-a dat fara citarea lor.Incheierea data in timpul judecarii unei pricini nu poate fi atacata decat o data cu fondul. Orice persoana care are interes sa constate de urgenta o anumita stare de fapt care ar putea sa inceteze ori sa se schimbe pana la administrarea dovezilor va putea cere instantei in circumscriptia careia urmeaza sa se faca constatarea sa delege un executor judecatoresc din aceeasi circumscriptie sa constate la fata locului aceasta stare de fapt. Presedintele poate incuviinta facerea constatarii fara instiintarea aceluia impotriva caruia se cere. Procesul-verbal de constatare va fi comunicat in copie celui impotriva caruia s-a facut constatarea, daca nu a fost de fata. El va face dovada pana la dovada contrarie. In caz de primejdie in intarziere, administrarea dovezii si constatarea prin executori judecatoresti se vor putea face si in zilele de sarbatoare si chiar in afara orelor legale, cu incuviintarea anume a magistratului. Dovezile administrate in conditiile mai sus prevazute pot sa fie folosite si de partea care nu a cerut administrarea lor. Cheltuielile facute cu administrarea dovezilor vor fi tinute in seama de instanta care judeca pricina in fond.

82

63) Procedura de judecată a apelului. Atributele apelului sunt urmatoarele: a) Cale de atac ordinara -; Poate fi exercitat pentru orice motive de drept sau de fapt. b) Cale de atac comuna -; Se afla la dispozitia oricareia dintre partile din proces. c) Cale de atac de reformare -; Solutionarea lui apartine instantei ierarhic superioare aceleia care a pronuntat hotararea atacata. d) Cale de atac devolutiva -; In cadrul solutionarii apelului, instanta de control judiciar poate sa reabordeze fondul litigiului sub toate aspectele acestuia. Totusi, caracterul devolutiv al apelului e marginit de doua reguli: Atat cat s-a judecat in fond se judeca si in apel si atat devolueaza judecata in apel, cat s-a cerut de catre partea apelanta. Pe temeiul principiului disponibilitatii, partea poate sa atace doar anumite chestiuni pe care o intereseaza. e) Atat termenul de apel, cat si judecata in apel sunt suspensive de executarea hotararii atacate, exceptand situatia cand hotararea a fost data de instanta de fond cu executie vremelnica, provizorie, fie in temeiul legii, fie la cererea partii.Sau consacrat doua noi forme de apel: aderarea la apel si declararea apelului. Orice cerere ulterioara alteia principale este incidentala. Asadar, avem trei forme de apel: un apel principal si doua forme de apel incidentale. Intre apelul principal si cel incidental pot fi stabilite urmatoarele deosebiri: a) Apelul principal poate fi exercitat de oricare parte din proces, in timp ce apelul incidental poate fi exercitat numai de catre intimat (adica de acea parte din proces care a dobandit calitatea de intimat in urma exercitarii apelului principal). b) Apelul principal poate fi exercitat impotriva oricareia dintre partile la judecata in fond. Aderarea la apel se exercita impotriva apelantului principal. Decla-rarea apelului poate fi exercitata si impotriva altui intimat sau a altei persoane care a participat la judecata in fond. c) Apelul principal se exercita independent de existenta unui alt apel, in timp ce apelul incidental se exercita numai daca exista deja un apel principal. d) Daca legea nu prevede altfel in mod expres, apelul principal se exercita in termen de 15 zile de la comunicarea hotararii date, in timp ce apelul incidental, spune legea, poate fi exercitat chiar si dupa implinirea termenului de apel (pana la prima zi de infatisare). e) Apelul principal nu poate fi exercitat daca respectiva parte a achiesat la hotararea pronuntata in fond, in timp ce apelul incidental poate fi exercitat chiar daca partea a achiesat la hotararea pronuntata in fond, putandu-se considera ca achiesarea ei expresa sau tacita s-a facut sub conditia neexercitarii apelului nici de catre cealalta parte. f) Potrivit art. 288, c.pr.civ., apelul principal, sub sanctiunea nulitatii acestuia, trebuie depus la instanta a carei hotarare se ataca. In schimb, apelul incidental se depune direct la instanta de apel (de control judiciar). Obiectul apelului il constituie hotararea pronuntata in fond de judecatorii si tribunale, daca legea nu prevede direct calea de atac a

83

recursului. O data cu exercitarea apelului impotriva hotararii pronuntate in fond se consi-dera atacate si toate incheierile date in acea judecata, exceptand situatiile cand unele incheieri pot fi atacate separat de fond, inaintea acestuia. Nu fac obiectul apelului: hotararile date in materie de pensie alimentara si intretinere; hotararile date in materie civila, privind pretentii de pana la 200 mil. lei; hotararile date in actiuni posesorii; hotararile date in actiuni privind inregistrari in registrele de stare civila; hotarararile date pentru rezolvarea conflictului de competenta in materie de perimare;In toate aceste situatii avem calea de atac a recursului. Subiectele apelului: partile; Ministerul Public; alte autoritati (Ex: autoritatea tutelara), in conditiile unor legi speciale. Este, de regula, de 15 zile de la momentul comunicarii hotararii. Efectele apelului: Dezinvestirea (Desesizarea) instantei care a pronuntat hotararea atacata si investirea instantei de apel. Aceasta operatiune este necesara intrucat instanta de apel nu se poate investi din oficiu, spre deosebire de instanta de fond. Atat termenul de apel, cat si apelul propriu-zis suspenda executarea hota-rarii atacate, exceptand hotararea judecatoreasca cu executie vremelnica (Ex: hota-rarea pentru despagubire in caz de accident de munca, pentru plata salariilor sau a alocatiilor), deoarece apelul are caracter devolutiv, astfel incat reabordandu-se fondul, ar fi posibil sa se dea o cu totul alta solutie. Efectul devolutiv se refera la posibilitatea instantei de apel de a reaborda fondul litigiului. In apel, daca apelul este admis, instanta va putea proceda la rejudecarea fon-dului litigiului. Aceasta insa sub guvernamantul a doua limite (restrictii) exprimate prin adagiile tantum devolutum cuantum indicati (Atat devolueaza in apel, cat s-a judecat deja in prima instanta) si tantum devolutum cuantum apelatum. Intampinarea in apel este obligatorie si trebuie depusa cu cel putin 5 zile inaintea termenului de judecata. Solutiile la care se poate opri instanta de apel sunt:respingerea apelului ca nefondat. In aceasta situatie, hotararea primei ins-tante devine definitiva si este susceptibila de atac cu recurs; evocarea fondului de catre instanta de apel. Aceasta s-ar putea opri atunci cand prima instanta a respins sau a anulat cererea de chemare in judecata si instanta de apel considera apelul intemeiat. Nu mai opereaza adagiul tantum devolutum cuantum apelatum, dar ramane operabil adagiul tantum devolutum cuantum indicati, judecata in apel neputand fi o noua judecata decat cea care s-a dorit a se realiza la nivelul primei instante; admiterea apelului, dar cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanta, atunci cand aceasta nu a abordat fondul pentru ca nu s-a considerat competenta, iar instanta de apel nu se considera nici ea competenta; admiterea apelului si retinerea cauzei pentru judecare (reprezinta regula), daca instanta de apel este competenta sa rezolve litigiul.In apel nu se poate schimba calitatea partilor, cauza sau obiectul cererii de chemare in judecata si nici nu se potalte cereri noi. Exceptiile de procedura si alte asemenea mijloace de 84

aparare nu sunt considerate cereri noi. Se vor putea cere insa dobanzi, rate, venituri ajunse la termen si orice alte despagubiri ivite dupa darea hotararii primei instante. De asemenea,va putea solicita compensatia legala.Instanta de apel va putea incuviinta refacerea sau completarea probelor administrate laprima instanta, precum si administrarea altor probe, daca le considera necesare pentru solutionarea cauzei. Instanta de apel poate pastra ori schimba in tot sau in parte hotararea atacata. In cazul in care se constata ca, in mod gresit, prima instanta a rezolvat procesul fara a intra in cercetarea fondului ori judecata s-a facut in lipsa partii care nu a fost legal citata, instanta de apel va desfiinta hotararea atacata si va trimite cauza spre rejudecare primei instante. Daca hotararea a fost desfiintata pentru lipsa de competenta, cauza se trimite spre judecare instantei competente sau altui organ cu activitate jurisdictionala competent. 64) Procedura de judecată a cererii de partaj judiciar – faze (etape) Acte necesare pentru introducerea actiunii de partaj: cerere de chemare in judecata; acte

doveditoare privind proprietatea bunurilor;dovada achitare taxa de timbru judiciar + timbru judiciar Cererea de chemare in judecata trebuie sa contina: nume, domiciliu sau resedinta partilor numele, calitatea, sediul profesional in cazul reprezentarii prin avocat obiectul cererii motivele de fapt si de drept pe care se intemeiaza cererea aratarea dovezilor pe care se sprijina fiecare capat de cerere. Instanta competenta sa judece procesul de partaj al bunurilor comune, in cazul in care bunurile sotilor se impart o data cu solutionarea actiunii de divort, cererea de partaj avand caracter accesoriu acesteia, este judecatoria in circumscriptia careia se afla cel din urma domiciliu comun al sotilor. In cazul impartirii bunurilor comune ale sotilor cerute pe cale principala, in timpul casatoriei sau dupa desfacerea casatoriei, competenta se stabileste potrivit regulilor comune: cand bunurile a caror impartire se cere sunt toate mobile, este competenta instanta de la domiciliul paratului (art. 5 C. proc. civ.) atunci cand exista si bunuri imobile in masa partajabila, este competenta instanta in a carei raza se afla imobilul (art. 13 C. proc. civ.) cand fiecare din parti sesizeaza o alta instanta, ambele fiind competente si daca exista identitate de parti, de obiect si de cauza, instanta cea din urma investita trimite cauza instantei mai intai sesizate (daca sunt de acelasi grad) sau instantei de grad mai inalt (daca sunt de grade diferite) (art. 163 C. proc. civ.) Conform dispozitiilor art. 6732 C. pr. civ., cererea de partaj trebuie sa arate persoanele intre care urmeaza a avea loc imparteala, titlul de mostenire al fiecareia dintre acestea, bunurile supuse impartelii, evaluarea acestora dupa aprecierea reclamantului, locul unde se afla si persoanele care le detin sau le administreaza.

85

Daca exista trei sau mai multi coindivizari, partajul poate fi realizat si partial, doar fata de unul sau unii dintre coindivizari, restul, la cererea lor, ramanand in indiviziune. Partajul partial este insa inadmisibil atunci cand toti coindivizarii solicita iesirea din indiviziune. Toate pretentiile reciproce dintre succesori care au legatura cu mostenirea vor fi rezolvate in cadrul procesului de partaj . Este vorba, de pida, de plata echivalentului lipsei de folosinta a unui bun succesoral de catre un singur coindivizar in afara unui partaj de folosinta, de indemnizarea coindivizarilor care au facut cheltuieli necesare si utile cu unul sau altul din bunurile succesorale, de aducrea la partaj a fructelor produse de bunurile succesorale de la data deschiderii mostenirii si pana la pataj etc. Cand masa succesorala supusa partajului este compusa din doua sau mai multe mosteniri succesive (de pilda, copiii impart mostenirile ramase dupa tatal si mama lor care au decedat unul dupa altul la un anumit interval de timp), se va proceda la partaj in ordinea deschiderii acestora .Cand obiectul partajului il formeaza o mostenire care nu ridica probleme deosebite de evaluare a bunurilor succesorale si de atribuire a acestora, instanta de judecata va proceda direct prin hotararea pe care o pronunta, mai intai, la stabilirea bunurilor supuse impartelii, a persoanelor cu vocatie la acestea, a cotelor-parti ce se cuvin fiecarui mostenitor, a creantelor pe care mostenitorii le au unii fata de altii, precum si a pasivului mostenirii, dupa care se va proceda la atribuirea in natura a loturilor si la stabilirea eventualelor sulte pentru echilibrarea valorica a acestora intre fostii coindivizari. Daca mostenirea nu poate fi impartita direct de instanta intrucat sunt necesare masuratori sau evaluari ale bunurilor care compun masa de impartit, instanta de judecata va proceda mai intai la stabilirea printr-o incheiere de admitere in principiu a cererii de partaj a bunurilor supuse impartelii, a persoanelor care au vocatie la mostenire, a cotelor-parti ce revin acestora din mostenire, a creantelor pe care coindivizarii le au unii fata de altii, precum si a pasivului succesiunii, dupa care, prin aceeasi incheiere, se va desemna un expert pentru evaluarea bunurilor si propuneri de formare a loturilor ce urmeaza a fi atribuite coindivizarilor Aceasta incheiere este interlocutorie, fiind obligatorie pentru judecatorii fondului. Incheierea de admitere in principiu poate fi completata printr-o noua incheiere daca dupa .pronuntarea celei dintai, dar inainte de pronuntarea hotararii de imparteala se constata ca exista si alti coindivizari sau alte bunuri supuse impartelii despre care nu s-a discutat. De asemenea, conform aceluiasi text de lege, cu acordul tuturor coindivizarilor, instanta de judecata poate scoate un bun care a fost cuprins din eroare in masa de impartit. Egalitatea in drepturi a coindivizarilor si echitatea partajului impun stabilirea valorii de circulatie a bunurilor indivize la data impartelii, dar avandu-se in vedere starea acestora din momentul deschiderii mostenirii ; diminuarea sau sporul de valoare trebuie sa fie suportata, respectiv sa profite, tuturor 86

coindivizarilor in proportia cotei-parti ce revine fiecaruia din mostenire . Principiul atribuirii bunurilor succesorale in natura. Loturile formate de expert -pe cat este posibil corespunzand valorii cotei-parti ce revine fiecarui coindivizar din mostenire -; vor fi atribuite in principiu in natura de instanta, respectandu-se in masura posibilului dispozitiile art. 741 alin. 1 C. civ. conform carora „la formarea loturilor si compunerea partilor, trebuie sa se dea in fiecare parte, pe cat se poate, aceeasi cantitate de mobile, de imobile, de drepturi sau de creante de aceeasi natura si valoare”. De aceea, fara consimtamantul coindivizarilor, este nelegala atribuirea tuturor bunurilor succesorale unuia (unora) dintre coindivizari iar celorlati numai a cotravalorii in bani, atata timp cat atribuirea in natura este posibila . Cu toate acestea, pentru evitarea diminuarii valorii economice a bunurilor succesorale (mai ales a imobilelor), se va evita „imbucatatirea peste masura” a mostenirilor si „diviziunea exploatatiilor” (art. 741 alin. 2 C. civ.) , ceea ce inseamna ca, in cele din urma, componenta lorturilor este o chestiune de apreciere de fapt, iar nu de drept. Pentru formarea si atribuirea loturilor instanta de judecata va tine seama, daca este cazul, de acordul partilor, iar in lipsa acestuia de criterii cum ar fi: marimea cotei-parti ce revine fiecaruia din masa bunurilor de impartit; natura bunurilor; domiciliul si ocupatia partilor; faptul ca unii dintre coindivizari au adus imbunatatiri bunurilor succesorale cu acordul celorlalti etc. (art. 6739 C. pr. civ.) . Nici unul din aceste criterii nu poate fi absolutizat in dauna celorlalte, impunandu-se corelarea lor . Eventuala diferenta valorica intre loturi (unii coindivizari primind loturi care depasesc valoarea cotei-parti ce le revine din mostenire) va fi compensata prin plata unor sume de bani (sulte) in favoarea coindivizarilor ale caror loturi au valoare mai mica decat cota lor parte (art. 742 C. civ. si art. 6735 alin. 2 C. pr. civ.). Obligatia de plata a sultei stabilite in sarcina mai multor coindivizari este divizibila, iar nu solidara, fiecare fiind tinut la plata doar pentru partea sa, iar nu pentru intreg . Neplata sultei la termen nu poate atrage rezolutiunea partajului (acesta nu este o vanzare), ceilalti coindivizari neavand alta solutie decat aceeea de a urmari silit bunurile debitorului . Atribuirea provizorie sau definitiva a bunurilor succesorale unui singur coindivizar. In conformitate cu dispozitiile art. 67310 alin. 1 C. pr. civ., daca imparteala in natura a unui bun (sau chiar a intregii succesiuni) nu este posibila sau daca aceasta ar cauza o diminuare sau o modificare pagubitoare a valorii sale economice, la cererea unuia sau mai multora dintre coindivizari, instanta de judecata va proceda, printr-o incheiere, la atribuirea provizorie a intregului bun celui care a solicitat acest lucru sau, daca mai multi coindivizari au solicitat aceasta, celui desemnat de instanta conform criteriilor de atribuire mentionate mai sus (supra nr. 717), stabilindu-se termenul in care trebuie varsate sultele cuvenite celorlalti coindivizari.Daca cel in favoarea caruia s-a facut atribuirea provizorie achita la termenul 87

stabilit sumele cuvenite celorlalti coindivzari, instanta ii va atribui definitiv bunul prin hotarare pronuntata asupra fondului cauzei (art. 67310 alin. 2 C. pr. civ.). Daca plata nu este facuta la termen, bunul poate fi atribuit altui coindivizar in aceleasi conditii (art. 67310 alin. 3 C. pr. civ.).Vanzarea bunurilor succesorale si impartirea pretului intre condivizari. Cand nici partajul in natura, nici partajul prin atribuire nu sunt posibile sau cand toti coindivizarii solicita acest lucru, se va proceda la vanzarea bunurilor succesorale fie prin buna invoiala, fie prin intermediul executorului judecatoresc, prin licitatie (art. 67311 si 673 12 C. pr. civ.) , in vederea lichidarii acestora, adica a transformarii lor in bani, care sa fie impartiti apoi prin hotarare judecatoreasca intre coindivizari conform cotelor ce le revin fiecaruia din mostenire (art. 67314 alin. 1 si 2 C. pr. civ.). Aceasta modalitate de partaj este una extrema, neputamd fi impusa de instanta daca partile cer impartirea in natura sau prin atribuire.

65) Procedura de judecată a cererii de revizuire. Cererea de revizuire se judeca potrivit dispozitiilor prevazute pentru cererea de chemare in judecata. Intampinarea este obligatorie si se depune la dosar cu cel putin 5 zile inaintea termenului de judecata. Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii si la faptele pe care se intemeiaza. Daca instanta incuviinteaza cererea de revizuire, ea va schimba, in tot sau in parte, hotararea atacata, iar in cazul hotararilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urma hotarare. Se va face aratare de hotararea data in revizuire, in josul originalului hotararii revizuite. Hotararea asupra revizuirii este supusa cailor de atac prevazute de lege pentru hotararea revizuita. Daca revizuirea s-a cerut pentru hotarari potrivnice calea de atac este recursul, cu exceptia cazului in care instanta de revizuire este Inalta Curte de Casatie si Justitie, a carei hotarare este irevocabila 66) Procedura de judecată a recursului. Soluţii în recurs. Presedintele va da cuvantul partilor dupa citirea raportului. Procurorul vorbeste cel din urma, afara de cazul cand este parte principala sau recurent. Daca nu se dovedeste, la prima zi de infatisare, ca recursul a fost depus peste termen sau daca aceasta dovada nu reiese din dosar, el se va socoti facut in termen. Hotararea casata nu are nici o putere. Actele de executare sau de asigurare facute in puterea unei asemenea hotarari sunt desfiintate de drept, daca instanta 88

de recurs nu dispune altfel. Instanta poate admite recursul, il poate respinge sau anula ori poate constata perimarea lui. In caz de admitere a recursului, hotararea atacata poate fi modificata sau casata, in tot sau in parte. Daca sunt gasite intemeiate mai multe motive, dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea, instanta de recurs va casa in intregime hotararea atacata pentru a se asigura o judecata unitara. In caz de casare, curtile de apel si tribunalele vor rejudeca pricina in fond, fie la termenul cand a avut loc admiterea recursului, situatie in care se pronunta o singura decizie, fie la un alt termen stabilit in acest scop. Cu toate acestea, in cazul in care instanta a carei hotarare este recurata a solutionat procesul fara a intra in cercetarea fondului ori judecata s-a facut in lipsa partii care nu a fost regulat citata atat la administrarea probelor, cat si la dezbaterea fondului, instanta de recurs, dupa casare, trimite cauza spre rejudecare instantei care a pronuntat hotararea casata sau altei instante de acelasi grad.In caz de casare a hotararii atacate. Daca instanta de recurs constata ca ea insasi era competenta sa solutioneze pricina in prima instanta sau in apel, va casa hotararea recurata si va solutiona cauza potrivit competentei sale. Sunt supuse recursului: hotărârile judecătoreşti date fără drept de apel; încheieri prin care s-a finalizat judecata unei cereri, cum ar fi:încheierea asupra sechestrului asigurator, încheierea dată asupra popririi asigurătorii, încheierea pronunţată în rezolvarea unei cereri de îndreptare sau de lămurire a hotărârii dacă şi hotărârea în legătură cu care s-a făcut cererea este susceptibilă de recurs etc; hotărârile pronunţate în apel, indiferent dacă au soluţionat cauza pe fond sau prin excepţie (exemplu: nu aţi introdus în termen apelul, nu aţi timbrat corespunzător cererea de apel, etc.); încheierile date pe parcursul judecării cauzei, de regulă, ca şi la apel, pot fi atacate cu recurs doar odată cu fondul. Recursul declarat împotriva hotărârilor se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor premergătoare; există încheieri care pot fi atacate separat cu recurs, cum ar fi:încheierea prin care s-a suspendat judecata cauzei, încheierea prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului etc; există şi încheieri care nu pot fi atacate cu recurs, nici măcar odată cu hotărârea de fond, cum ar fi: încheierea prin care s-a admis sau s-a respins abţinerea ori s-a admis recuzarea, încheierea cu privire la cererea de asistenţă judiciară sau prin care s-a revenit asupra asistenţei încuviinţate etc; Pot declara recurs părţile din litigiu care au avut calitate de reclamant sau pârât la judecata în fond şi, eventual, apelant şi intimat în apel. Procurorul – indiferent dacă a participat sau nu la judecată în primă instanţă, poate să declare recurs împotriva oricăror hotărâri, în condiţiile legii. Sunt şi cazuri în care persoane care nu au participat la judecată în primă instanţă, nici personal nici prin reprezentare, pot declara recurs. Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Există situaţii în care legea prevede un alt termen de recurs decât cel de 15 zile. Spre 89

deosebire de apel, legea prevede că dacă la prima zi de înfăţişare nu se dovedeşte că recursul a fost depus tardiv sau dacă această dovadă nu reiese din dosar, instanţa va socoate recursul declarat în termen. Cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, următoarele menţiuni: numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi, după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul unic de înregistrare sau, după caz, codul fiscal şi contul bancar. Dacă recurentul locuieşte în străinătate, va arăta şi domiciliul ales în românia, unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul; indicarea hotărârii care se atacă; motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. semnătura. În lipsa acestor elemente, cererea de recurs va fi anulată. Motivele de recurs trebuie să exprime nemulţumirea cu privire la hotărârea atacată, adică trebuie să determinaţi greşelile pe care le imputaţi instanţei, cu precizarea că, critica formulată trebuie să se încadreze în unul sau mai multe dintre motivele de nelegalitate mai jos prezentate: 1. instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale; 2.hotărârea s-a dat de alţi judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii; 3. hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe; 4.instanţa a depăşit atribuţiie puterii judecătoreşti; 5. instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, prin hotărârea dată; 6. instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut; 7. hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii; 8. instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoelnic al acestuia; 9. hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii. Dacă recursul este declarat împotriva unei hotărâri judecătoreşti care nu este supusă apelului acesta nu este limitat la motivele de nelegalitate prevăzute de lege, instanţa având obligaţia să examineze cauza sub toate aspectele. Motivarea cererii de recurs se face prin cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs. Termenul pentru depunerea motivelor de recurs se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte. Sancţiunea care intervine este nulitatea recursului. Cererea de recurs se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă, sub sancţiunea nulităţii. Alăturat cererii de recurs trebuie anexata dovada achitării taxei judiciare de timbru. Dacă legea prevede că cererea de recurs se timbrează, atunci se aplică, în mod obligatoriu, şi timbru judiciar. Dacă nu vă conformaţi dispoziţiilor legale privitoare la timbraj, sancţiunea care intervine este anularea cererii de recurs.Se poate depune cererea de recurs personal sau prin poştă. Dacă depuneţi cererea personal, la cerere, vi se poate elibera dovadă scrisă. Cererea de recurs formulată 90

învesteşte instanţa cu soluţionarea recursului. Spre deosebire de apel, cererea de recurs nu suspendă, de drept, executarea hotărârii recurate, decât în cazurile expres prevăzute de lege. Însă, pentru a beneficia de acest efect al recursului, se poate cere suspendarea hotararii recurate. Condiţia esenţială pentru a formula cerere de suspendare a executării hotărârii recurate este aceea a exercitării recursului. Cererea de suspendare se poate formula prin cererea de recurs sau separat pe cale principală,în condiţiile dreptului comun sau pe cale de ordonanţă preşedinţială. Pentru soluţionarea cererii trebuie depusa cauţiunea, în cuantumul fixat de instanţă, după ascultarea părţilor, care vor fi citate în acest sens. Încheierea prin care s-a fixat cauţiunea nu este supusă nici unei căi de atac. Încheierea prin care instanţa a dispus suspendarea executării este supusă separat recursului, în termen de 15 zile de la data comunicării. Pentru motive temeinice, instanţa poate reveni asupra suspendării executării hotărârii, în condiţiile legii. Această cerere se judecă în camera de consiliu, cu ascultarea părţilor. În cazul în care a fost admisă cererea intimatului şi instanţa a revenit asupra suspendării dispuse, recurentul poate solicita instanţei restituirea cauţiunii, în condiţiile legii. La fel ca la stabilirea cauţiunii şi la restituirea acesteia, instanţa trebuie să citeze părţile. 67) Procedura ofertei reale. Cand debitorul va voi sa plateasca aceea ce e dator si creditorul nu va voi sa primeasca plata, debitorul e in drept a face oferta reala si a consemna ce e dator. Procedura pe care o poate folosi debitorul in cazul cand creditorul refuza sa primesca plata sumei ce i se cuvine. Oferta reala se realizeaza prin executorul judecatoresc, care constata, dupa invitarea creditorului intrun anumit loc, intr-o anumita zi si la o anumita ora, fie prezentarea acestuia si efectuarea platii, fie refuzul acestuia de a primi plata, fie neprezentarea lui. Pe baza procesului verbal incheiat de executorul judecatoresc, debitorul poate consemna suma la C.E.C., la dispozitia creditorului si se poate adresa judecatoriei cu o cerere distincta solicitand validarea platii. Legea reglementeaza corespunzator procedura ofertei reale si cu privire la predarea unui obiect , corp cert, datorat. 68) Propunerea şi încuviinţarea probelor în procesul civil. Propunerea probelor se face de catre reclamant prin cererea de chemare in judecata, iar de catre parat prin intampinare. Incuviintarea probelor. Asupra probelor impuse de parti instanta se pronunta printr-o incheiere motivata, atat in caz de admitere cat si in caz de respingere a acestora. De regulă, propunerea probelor se face în etapa scrisă a procesului civil, etapă care

91

are rolul de informare reciprocă a părţilor privind pretenţiile lor, probele folosite în susţinerea pretenţiilor, precum şi rolul de informare a instanţei privind cauza ce urmează a fi soluţionată şi dovezile pe baza cărora se va pronunţa.Conform dispoziţiilor legale, propunerea probelor se face prin cererea de chemare în judecată, prin întâmpinare, prin cererea reconvenţională. De asemenea, probele se propun prin cererea de intervenţie în cazurile în care se formulează o astfel de cerere.Reclamantul trebuie să arate în cererea de chemare în judecată dovezile pe care se sprijină fiecare capăt de cerere, pârâtul trebuie să arate în întâmpinare dovezile cu care se apără împotriva fiecărui capăt din cerere. Dacă pârâtul formulează cerere reconvenţională, el va arăta dovezile pe care îşi întemeiază pretenţiile. În cazul în care se va formula o cerere de intervenţie, aceasta, având natura juridică a unei cereri introductive , trebuie să cuprindă elementele prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, adică intervenientul va arăta şi probele pe care se sprijină. La prima zi de înfăţişare , instanţa poate acorda reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea acţiunii, precum şi pentru a propune noi dovezi, în care caz instanţa dispune amânarea cauzei şi comunicarea cererii de întregire sau modificare pârâtului în vederea întocmirii întâmpinării, în care va arăta dovezile cu care se apără faţă de noile pretenţii ale reclamantului. Pe de altă parte, când se formulează cerere reconvenţională, reclamantul poate cere un termen pentru a depune întâmpinare la aceasta şi a propune dovezile în apărare. În cazul în care pârâtul, care nu este reprezentat sau asistat de avocat, nu a depus întâmpinare, preşedintele completului îi va pune în vedere, la prima zi de înfăţişare, să arate excepţiile, dovezile şi toate mijloacele sale de apărare, despre care se va face vorbire în încheierea de şedinţă. La cerere, instanţa poate acorda pârâtului un termen pentru pregătirea apărării şi depunerea întâmpinării. În situaţiile expres prevăzute de lege în care întâmpinarea nu este obligatorie, pârâtul poate propune probele la prima zi de înfăţişare. Până la modificarea Codului de procedură civilă, întâmpinarea nefiind obligatorie , probele se puteau propune de către pârât la prima zi de înfăţişare. Probele care nu au fost propuse nu mai pot fi invocate în tot cursul instanţei respective. Sancţiunea care intervine în caz de nesocotire a acestor dispoziţii este decăderea părţilor din dreptul de a propune probele cu care doresc să-şi dovedească pretenţiile şi apărările. Însă, instanţa nu poate refuza administrarea unei dovezi, propusă tardiv, dacă partea adversă nu a invocat sancţiunea decăderii. Există trei excepţii în care nu va opera sancţiunea decăderii, deşi probele nu au fost propuse în condiţiile cerute de lege. Astfel: când nevoia dovezii ar reieşi din dezbateri şi partea nu o putea prevedea; când administrarea dovezii nu pricinuieşte amânarea judecăţii; când dovada nu a fost cerută în condiţiile legii, din pricina neştiinţei sau lipsei de pregătire a părţii, care nu a fost asistată sau 92

reprezentată de avocat . Prima excepţie se justifică pe deplin, căci proba, trebuind să se refere la fapte pertinente şi concludente, nu poate fi cerută de la început cu privire la fapte şi împrejurări a căror legătură cu litigiul părţilor n-a apărut decât în cursul dezbaterilor . Astfel că, instanţa va aprecia împrejurările care îndreptăţesc partea de a cere noi probe, pe care nu lea putut solicita prin cerere sau întâmpinare ori la prima zi de înfăţişare, fără a se presupune vreo vină în seama (sarcina) acesteia . În situaţia celei de-a doua excepţii, decăderea nu trebuie să opereze decât în cazurile în care solicitarea dovezilor ar putea fi folosită ca un mijloc de tergiversare a soluţionării procesului. Dacă proba se poate efectua chiar în şedinţa în care este propusă sau dacă judecata se amână oricum, pentru alte motive, nu este indicat ca proba să fie respinsă, deşi este concludentă, numai pentru motivul nepropunerii ei în termenul prevăzut de lege. Ultima excepţie, este lăsată la aprecierea judecătorului şi reflectă grija legiuitorului român de a ocroti partea care nu are cunoştinţe juridice şi care nu este asistată sau reprezentată de avocat. Sancţiunea decăderii este prevăzută în mod expres şi în cazul încuviinţării probei prin înscrisuri propuse în condiţiile de excepţie. Astfel, art.138 alin.3 C.proc.civ. prevede că dacă judecata se amână, partea este obligată, sub sancţiunea decăderii, să depună, cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată, copii certificate de pe înscrisurile invocate. De asemenea, în cazul admiterii probei cu martori, lista cu numele şi locuinţa acestora se va depune, sub pedeapsa decăderii, în termen de 5 zile de la încuviinţare .La cele trei excepţii prezentate mai sus trebuie să adăugăm rolul activ al judecătorului, adică dreptul şi în acelaşi timp obligaţia de a ordona din oficiu probele neadministrate de părţi, pe care el le apreciază ca fiind necesare în rezolvarea litigiului, chiar dacă părţile se împotrivesc, precum şi convenţia expresă a părţilor . De asemenea, principiul aflării adevărului în cauză şi îndatorirea judecătorilor de a stărui prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală şi pentru a pronunţa o hotărâre temeinică şi legală, vor determina instanţele să admită probele propuse tardiv de către părţi şi în alte cazuri decât cele prevăzute de art.138 C.proc.civ., atunci când partea potrivnică celei care a propus proba nu ridică excepţia decăderii la primul termen. Încuviinţarea probelorProbele propuse în condiţiile arătate vor fi încuviinţate de către instanţă, după ce aceasta a cercetat dacă probele sunt admisibile şi după ce le-a pus în discuţia contradictorie a părţilor. Instanţa va aprecia dacă probele propuse pot fi utile cauzei. Partea trebuie să arate instanţei faptele pe care vrea să le dovedească prin proba solicitată. Dacă este vorba de dovedirea faptului generator de drepturi care face obiectul litigiului, proba apare ca folositoare de vreme ce se referă la însuşi acest fapt. Dacă este vorba de un fapt vecin şi conex cu faptul generator de drepturi, instanţa trebuie să aprecieze dacă legătura dintre cele două fapte este suficient de strânsă încât să facă utilă 93

cunoaşterea faptului vecin şi conex în vederea soluţionării cauzei . Instanţa trebuie să aprecieze cu multă atenţie utilitatea probelor cu ocazia încuviinţării, întrucât numai după administrarea probelor legale şi concludente ea poate să pronunţe o hotărâre justă şi în cunoştinţă de cauză . De la regula că probele se pot încuviinţa numai dacă instanţa socoteşte că ele pot să aducă dezlegarea pricinii avem o excepţie, caz în care instanţa va încuviinţa proba fără a mai analiza concludenţa acesteia dacă există pericolul ca proba „să se piardă prin întârziere”. Cu privire la această excepţie, în doctrină se consideră că înţelesul dispoziţiei nu poate fi acela de a se încuviinţa o probă inutilă, ci acela că pertinenţa probei nu este evidentă în momentul în care a fost solicitată, dar sunt semne că administrarea ei ar putea fi utilă în viitor, în cursul instanţei . Asupra încuviinţării sau respingerii probei instanţa se pronunţă printr-o încheiere motivată. Este de principiu că admiterea sau respingerea probelor va fi lăsată la aprecierea instanţei, care este însă obligată să motiveze măsura luată. În practică s-a statuat că respingerea nemotivată a cererii pentru efectuarea unei expertize contabile face ca hotărârea pronunţată în aceste condiţii să fie netemeinică şi nelegală, deoarece nu se poate verifica raţiunea pentru care proba sau probele solicitate nu au fost admise. Incheierea prin care se încuviinţează dovezile va arăta faptele ce vor trebui dovedite şi mijloacele de dovadă încuviinţate pentru dovedirea lor. Încheierea de încuviinţare a probelor este o încheiere preparatorie, care nu leagă instanţa, astfel că aceasta poate reveni asupra unei probe încuviinţate care a devenit neconcludentă, dar are obligaţia să arate de ce administrarea probei a devenit inutilă. Dacă proba a fost încuviinţată şi nu s-a revenit asupra ei, instanţa este datoare să o administreze chiar în lipsa părţii care a propus-o. Când o parte s-a opus la o probă solicitată de cealaltă parte, încheierea va cuprinde şi temeiurile pentru care proba a fost încuviinţată sau respinsă, pentru că această încheiere, formând corp comun cu hotărârea ce se va da pe fond, este supusă controlului judiciar o dată cu hotărârea ce se va pronunţa în cauză, iar instanţa superioară trebuie să aibă posibilitatea de a aprecia temeinicia şi legalitatea încheierii pronunţate. Când s-au încuviinţat dovezi a căror administrare implică unele cheltuieli, partea care a propus proba este obligată să consemneze suma fixată de instanţă în termen de 5 zile de la încuviinţarea probei şi să depună recipisa la grefa instanţei. Dacă proba a fost dispusă din oficiu sau la cererea procurorului în procesul pornit de acesta, instanţa va stabili, prin încheiere, cheltuielile de administrare a probei şi partea care trebuie să le plătească, putându-le pune şi în sarcina ambelor părţi. Termenul de 5 zile poate fi prelungit până la 15 zile, când s-au încuviinţat părţilor dovezi. Neîndeplinirea în termen a acestei obligaţii atrage decăderea părţii vinovate din dreptul de a mai administra proba încuviinţată în instanţa respectivă, afară de cazul în care întârzierea nu provoacă amânarea judecăţii. În 94

doctrină se consideră că sancţiunea poate fi înlăturată dacă cealaltă parte nu invocă excepţia decăderii, întrucât normele care consacră termenele menţionate au caracter dispozitiv . 69) Prorogarea de competenţă Prorogarea de competenţă constă în extinderea competenţei unui organ judiciar şi asupra unor infracţiuni sau persoane care nu îi sunt date în competenţă. Un organ judiciar nu va putea, prin prorogare de competenţă, să preia în competenţa sa cauze care revin organelor superioare ci numai celor inferioare sau egale în grad. Cazurile de prorogare de competenţă sunt prevăzute de lege, nefiind posibilă prorogare convenţională. Prorogarea de competenta este reglementata in interesul unei bune administrari a justitiei si poate fi: legala, cand este prevazuta expres in lege, de exemplu, cererile accesorii si incidentale se rezolva de catre instanta care este competenta sa judece cererea principala; judiciara, cand este stabilita pe cale judecatoresca, de exemplu, in caz de stramutare; conventionala, cand rezulta din acordul partilor, de exemplu, cand paratul accepta sa fie judecat de catre o alta instanta decat a domiciliului sau. 70) Recunoaşterea – mijloc de probă. Recunoasterea de catre una dintre parti a anumitor acte sau fapte, pe care partea adversa isi intemeiaza exceptiile, recunoasterea care este de natura sa produca efecte impotriva autorului ei. Ca mijloc de proba, recunoasterea are ca obiect actele si faptele pe care partea adversa isi intemeiaza pretentiile, nu drepturile pe care partea adversa le invoca. Recunoasterea dreptului (drepturilor) nu este un simplu mijloc de proba, ci este un act procesual de dispozitie si are ca efect incetarea procesului, deoarece acesta ramane fara obiect. Recunoasterea nu este o simpla explicatie data, ci este, in cele din urma, si ea un act unilateral care poate sa produca efecte impotriva autorului ei. Mai mult, in calitate de act unilateral, recunoasterea este un act de dispozitie si ca urmare ea poate sa fie facuta doar in cazul in care este vorba de drepturile de care partile pot sa dispuna, poate sa fie facuta numai personal de catre partile aflate in litigiu ori de catre un reprezentant al lor, imputernicit cu procura speciala; poate sa fie facuta de catre o persoana care are deplina capacitate de exercitiu si este irevocabila, putand fi retractata doar daca cel care a facut-o va dovedi ca recunoasterea a fost rezultatul unei erori de fapt. Dispozitiile Codului civil privitoare la marturisire ca mijloc de proba, fac distinctie intre marturisirea judiciara si cea extrajudiciara. Marturisirea judiciara este cea care se face in fata instantei de judecata, in cursul procesului in care ea este folosita si cu privire la obiectul acelui

95

proces. Orice recunoastere facuta in alte conditii, deci inclusiv in fata unei instante de judecata, dar cu prilejul unui alt proces este o marturisire extrajudiciara. In masura in care a fost consacrata intr-un inscris, aceasta marturisire va avea valoare probatorie specifica inscrisurilor. In masura in care marturia extrajudiciara s-a facut verbal, , ea nu poate servi ca dovada cand obiectul cererii nu poate fi dovedit prin martori, ceea ce inseamna ca marturia extrajudiciara verbala va putea fi folosita, in principal, neconditionat in materie de fapte juridice, iar in privinta actelor juridice va putea fi folosita doar in cazurile de exceptie, in care poate fi folosita proba cu martori. Marturisirea este individuala, ceea ce inseamna ca instanta trebuie sa si-o insuseasca asa cum autorul ei a facut-o, fara sa o poata fractiona pentru a retine doar anumite parti. In practica marturisirea imbraca forma calificata, caracterizata prin aceea ca la faptul pretins de partea adversa autorul adauga imprejurarile anterioare care schimba calificarea acelor fapte, au forma complexa, caracterizata prin aceea ca autorul recunoasterii adauga niste fapte anterioare, care fie inlatura pretentiile celeilalte parti, fie le diminueaza. In cazul acestor doua forme ale recunoasterii posibilitatea divizarii marturisirii nu trebuie exclusa. Recunoasterile privitoare la drepturile in judecata, renuntarile, cum si propunerile de tranzactie nu se pot face decat in temeiul unei procuri speciale. Avocatul care a asistat pe o parte la judecarea pricinii, chiar fara mandat, poate face orice acte pentru pastrarea drepturilor supuse unui termen si care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp. El poate sa exercite de asemenea orice cale de atac impotriva hotararii date; in acest caz insa, toate actele de procedura se vor indeplini numai fata de partea. Daca paratul recunoaste o parte din pretentiile reclamantului, instanta, la cererea acestuia, va da o hotarare partiala in masura recunoasterii 71) Recursul – noţiune, obiect, subiecte, motive, termenul de declarare. Care sunt hotărârile judecătoreşti supuse recursului: hotărârile judecătoreşti date fără drept de apel; încheieri prin care s-a finalizat judecata unei cereri, cum ar fi:încheierea asupra sechestrului asigurator, încheierea dată asupra popririi asigurătorii, încheierea pronunţată în rezolvarea unei cereri de îndreptare sau de lămurire a hotărârii dacă şi hotărârea în legătură cu care s-a făcut cererea este susceptibilă de recurs etc; hotărârile pronunţate în apel, indiferent dacă au soluţionat cauza pe fond sau prin excepţie (exemplu: nu aţi introdus în termen apelul, nu aţi timbrat corespunzător cererea de apel, etc.); încheierile date pe parcursul judecării cauzei, de regulă, ca şi la apel, pot fi atacate cu recurs doar odată cu fondul. Recursul declarat împotriva hotărârilor se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor premergătoare; există încheieri care pot fi atacate separat cu recurs, cum ar fi:încheierea prin care s-a suspendat

96

judecata cauzei, încheierea prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului etc; există şi încheieri care nu pot fi atacate cu recurs, nici măcar odată cu hotărârea de fond, cum ar fi: încheierea prin care s-a admis sau s-a respins abţinerea ori s-a admis recuzarea, încheierea cu privire la cererea de asistenţă judiciară sau prin care s-a revenit asupra asistenţei încuviinţate etc; Ca şi la apel, în principal, părţile din litigiu care au avut calitate de reclamant sau pârât la judecata în fond şi, eventual, apelant şi intimat în apel. Nu numai reclamantul şi pârâtul au dreptul să declare recurs, ci şi persoanele care ai intervenit din voia lor sau forţat în proces (exemplu: intervenientul principal, chematul în garanţie, etc.). Avocatul care a asistat la judecarea pricinii, chiar dacă nu a fost împuternicit în acest sens, poate să declare recurs împotriva hotărârii. Însă, pentru susţinerea recursului, trebuie incheiata o nouă împuternicire avocaţială cu acesta. Dacă recursul este declarat de un avocat care nu a asistat în primă instanţă şi nici nu a fost angajat în acest sens, trebuie să confirmaţi în instanţă că vă însuşiţi recursul (confirmarea poate fi făcută şi după împlinirea termenului de recurs). Procurorul – indiferent dacă a participat sau nu la judecată în primă instanţă, poate să declare recurs împotriva oricăror hotărâri, în condiţiile legii. Sunt şi cazuri în care persoane care nu au participat la judecată în primă instanţă, nici personal nici prin reprezentare, pot declara recurs. Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Există situaţii în care legea prevede un alt termen de recurs decât cel de 15 zile. Termenul de recurs poate fi prelungit cu 5 zile de către preşedintele instanţei, care primeşte cererea de recurs, când constată că aceasta nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege. Această prelungire a termenului de recurs se face de către preşedintele instanţei unde trebuie depusa cererea de recurs şi numai dacă este depusa personal. Spre deosebire de apel, legea prevede că dacă la prima zi de înfăţişare nu se dovedeşte că recursul a fost depus tardiv sau dacă această dovadă nu reiese din dosar, instanţa va socoate recursul declarat în termen. Cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, următoarele menţiuni; numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi, după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul unic de înregistrare sau, după caz, codul fiscal şi contul bancar. Dacă recurentul locuieşte în străinătate, va arăta şi domiciliul ales în românia, unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul; indicarea hotărârii care se atac; motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat; semnătura. În lipsa acestor elemente, cererea de recurs va fi anulată. Motivele de recurs trebuie să exprime nemulţumirea cu privire la hotărârea atacată, adică trebuie determinate greşelile care sunt imputate instanţei, cu 97

precizarea că, critica formulată trebuie să se încadreze în unul sau mai multe dintre motivele de nelegalitate mai jos prezentate:1. instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale; 2.hotărârea s-a dat de alţi judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii; 3. hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe; 4.instanţa a depăşit atribuţiie puterii judecătoreşti; 5. instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, prin hotărârea dată; 6. instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut; 7. hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii; 8. instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoelnic al acestuia; 9. hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii; Deci cererea de recurs nu trebuie să facă referire doar la motivele de nelegalitate, ci trebuie dezvoltate în parte, fiecare motiv de nelegalitate. Această argumentare a motivelor de recurs poate fi depusă şi printr-un memoriu separat, însă trebuie precizat în cererea de recurs că expunerea pe larg a motivelor de recurs le veţi depune printr-un memoriu separat. Dacă recursul este declarat împotriva unei hotărâri judecătoreşti care nu este supusă apelului acesta nu este limitat la motivele de nelegalitate prevăzute de lege, instanţa având obligaţia să examineze cauza sub toate aspectele. Motivarea cererii de recurs se face prin cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs. Termenul pentru depunerea motivelor de recurs se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte. Sancţiunea care intervine este nulitatea recursului. Exista posibilitatea, dacă nu e motivat recursul, să fie invocate oral motive de ordine publică (exemplu: încălcarea normelor de competenţă materială, adică hotărârea nu a fost pronunţată de înstanţa competentă material) iar instanţa are obligaţia să le analizeze, chiar în lipsa motivării recursului (aceste motive de ordine publică pot fi invocate şi de instanţă din oficiu). Cererea de recurs se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă, sub sancţiunea nulităţii. Dacă motivele de recurs sunt formulate separat de cererea de recurs, acestea nu trebuie depuse neapărat la instanţa a cărei hotărâre se atacă, ci pot fi depune direct la instanţa de recurs. Cererea de recurs se depune în atâtea exemplare câţi intimaţi sunt. Dacă cererea de recurs este depusa personal şi nu sunt copiile necesare, se va cere să fie depuse în termen de 24 de ore, în vederea comunicării şi se va semna pe exemplarul care rămâne la instanţă că a luat la cunoştinţă despre această obligaţie. Este în interesul părţii să se conformeze acestei cerinţe deoarece, în caz contrar, instanţa va fi nevoită să acorde un alt termen de judecată pentru a comunica tuturor părţilor cererea depusă. Alăturat cererii de recurs trebuie să anexata dovada achitării taxei judiciare de timbru. Dacă legea prevede că cererea de recurs se timbrează, atunci se aplică, în mod obligatoriu, şi timbru 98

judiciar. Dacă nu se conforma dispoziţiilor legale privitoare la timbraj, sancţiunea care intervine este anularea cererii de recurs. Se poate depune cererea de recurs personal sau prin poştă. Cererea de recurs formulată învesteşte instanţa cu soluţionarea recursului. Spre deosebire de apel, cererea de recurs nu suspendă, de drept, executarea hotărârii recurate, decât în cazurile expres prevăzute de lege. Însă, pentru a beneficia de acest efect al recursului, exista posibilitatea de a solicita instanţei de recurs să dispună suspendarea executării hotărârii recurate. Condiţia esenţială pentru a formula cerere de suspendare a executării hotărârii recurate este aceea a exercitării recursului. Cererea de suspendare se poate formula prin cererea de recurs sau separat pe cale principală,în condiţiile dreptului comun sau pe cale de ordonanţă preşedinţială. Pentru soluţionarea cererii trebuie depusa cauţiunea, în cuantumul fixat de instanţă, după ascultarea părţilor, care vor fi citate în acest sens. Încheierea prin care s-a fixat cauţiunea nu este supusă nici unei căi de atac. Încheierea prin care instanţa a dispus suspendarea executării este supusă separat recursului, în termen de 15 zile de la data comunicării. Pentru motive temeinice, instanţa poate reveni asupra suspendării executării hotărârii, în condiţiile legii. Această cerere se judecă în camera de consiliu, cu ascultarea părţilor. În cazul în care a fost admisă cererea intimatului şi instanţa a revenit asupra suspendării dispuse, recurent, poate solicita instanţei restituirea cauţiunii, în condiţiile legii. La fel ca la stabilirea cauţiunii şi la restituirea acesteia, instanţa trebuie să citeze părţile. 72) Reprezentarea părţilor în procesul civil. Persoanele care nu au exercitiul drepturilor lor nu pot sta in judecata decat daca sunt reprezentate, asistate ori autorizate in chipul aratat in legile sau statutele care randuiesc capacitatea sau organizarea lor. Reprezentarea convenţională este reprezentarea în temeiul căreia o persoană, parte într-un proces civil, dă unei alte persoane alese împuternicirea de a o reprezenta în acel proces. Temeiul juridic al reprezentării convenţionale îl găsim înscris în art. 67 alin. 1 c.proc.civ. care prevede: „Părţile pot să exercite drepturile procesuale personal sau prin mandatar”. Ca urmare, părţile au posibilitatea de a decide dacă vor sta personal în proces sau printr-un mandatar. Reprezentarea convenţională judiciară în cazul persoanelor fizice ia naştere prin acordul părţilor, în baza unui contract de mandat. Deoarece are caracterul unui contract de mandat, reprezentarea convenţională a persoanelor fizice este reglementată în principiu de dispoziţiile codului civil privitoare la contractul de mandat, faţă de care legea procesuală civilă a stabilit reguli speciale cerute de specificul acestei reprezentări. Părţile pot fi reprezentate şi printr-un mandatar. În principiu, orice persoană capabilă poate reprezenta în

99

instanţă pe o altă persoană care este parte într-un proces civil. Mandatul poate fi dat unei persoane fizice care nu are calitatea de avocat sau unui avocat. Dacă mandatul este dat unui neavocat, mandatarul nu poate pune concluzii decât prin avocat, cu excepţia consilierului juridic care, potrivit legii, reprezintă partea – este vorba despre persoane juridice. Această cerinţă a legii are drept scop de a se realiza o mai bună apărare a intereselor părţilor prin reprezentarea lor de către persoane cu pregătire specială, precum şi de a înlătura exercitarea clandestină a profesiei de avocat de către terţe persoane. Prin urmare, se poate da mandat unei persoane sa reprezinte interesele altei persoane intr-un litigiu civil. 73) Revizuirea – noţiune, caracteristici, obiect, subiecte. Este reglementata de art. 322-328, C.pr.civ. Atributele acesteia sunt: este o cale de atac de retractare, indreptandu-se impotriva instantei a carei hotarare se ataca; este o cale de atac comuna, pentru ca sta la dispozitia partilor; este o cale de atac extraordinara, pentru ca poate fi exercitata numai pentru unul dintre cele opt motive prevazute expres si limitativ prin lege. In principiu, este nesuspensiva de executare, dar executarea poate fi suspen-data la cererea partii si cu plata unei cautiuni. Poate fi exercitata impotriva unei hotarari irevocabile sau definitive, daca prin aceasta hotarare s-a solutionat fondul sau s-a trasat un diferend juridic intre parti. Legea prevede aici o singura exceptie, si anume ca nu pot face obiectul revizuirii hotararile de divort sub aspectul desfacerii casatoriei, Vor putea face insa, obiectul revizuirii hotararile pronuntate in legatura cu cererile accesorii sau hotararile prin care se rezolva partajul bunurilor. Motivele revizuirii pot fi invocate separat, prin cereri succesive, atunci cand competenta de rezolvare a acestora apartine unor instante diferite. Cele opt motive de revizuire ar putea fi grupate in urmatoarele categorii:1. Unele motive sunt intrinseci hotararii atacate. Dispozitivul hotararii cu-prinde elemente potrivnice, instanta s-a pronuntat plus si ultra petita in una si aceeasi cauza sau s-au pronuntat doua hotarari potrivnice. 2. Alte motive sunt extrinseci hotararii atacate. Astfel, putem intalni situatii in care obiectul pricinii nu se mai afla in fiinta si, prin urmare, nu se poate executa silit hotararea. De asemenea, se poate ca un judecator, un martor sau un expert sa fi fost condamnat pentru o infractiune in legatura cu pricina sau ca partea sa fi fost impiedicata, dintr-un motiv de forta majora, sa se prezinte la dezbateri si sa instiinteze despre aceasta instanta de judecata. 3. Unele motive sunt de ordin procesual -; Lipsa de aparare a statului, a altor persoane de drept public sau utilitate publica, a minorilor, a interzisilor judecatoresti ori a absentilor sau apararea lor cu viclenie. 4. Motive de fond -; Faptul ca hotararea cuprinde dispozitii potrivnice. Termenul de revizuire este, dupa

100

caz: a) De regula, termenul este de o luna, care incepe sa curga de la data comunicarii sau pronuntarii hotararii, de la ultima hotarare, in cazul pronuntarii a doua hotarari cu acelasi obiect, de la data descoperirii unui inscris nou (in inteles restrictiv, nu o alta proba, cum ar fi un martor), decisiv pentru solutionarea cauzei. b) Termenul este de 6 luni de la data dobandirii capacitatii in cazul lipsei de aparare sau daca apararea incapabilului sau a absentului s-a facut cu viclenie. c) Termenul este de 15 zile, cand partea a fost impiedicata sa se prezinte la instanta si sa instiinteze despre aceasta instanta. Cele 15 zile curg de la incetarea cazului de forta de majora. Procedura revizuirii se caracterizeaza prin: competenta rezolvarii cererii de revizuire apartine, de regula, instantei careia a pronuntat hotararea atacata. Totusi, pentru motivul de revizuire constand in existenta a doua hotarari judecatoresti contradictorii, competenta apartine instantei ierarhic superioare acelora care au pronuntat hotararea; partea trebuie sa faca o cerere de revizuire, aratand si motivele de revizuire; partea poate sa solicite repunerea in termen de revizuire; intampinarea este obligatorie; in principiu, daca nu se face o cerere, judecata unei cereri de revizuire, nu suspenda executarea hotararii judecatoresti atacate. Cererea de revizuire va fi rezolvata de aceeasi instanta care a pronuntat hotararea atacata si in aceeasi compunere a completului de judecata. Solutia instantei de revizuire in raport de motivele de revizuire va fi, dupa caz: 1. Pentru situatii de minus petita se completeaza hotararea. 2. Pentru situatii de plus sau ultra petita se modifica hotararea. 3. Daca obiectul pricinii nu mai exista, va fi obligata partea la plata contrava-lorii acestuia. 4. Pentru motiv de condamnare a judecatorului cu privire la o infractiune ce are legatura cu pricina, se va pronunta o noua hotarare. 5. Se pronunta o noua hotarare in cazul descoperirii unui inscris, in cazul im-piedicarii partii sa se prezinte la instanta sau in cazul lipsei de aparare sau de aparare cu viclenie. 6. In cazul in care exista doua hotarari potrivnice, instanta ierarhic superioara va anula cea de-a doua hotarare pronuntata. Hotararea instantei de revizuire va putea fi atacata prin aceleasi cai de atac prin care poate fi atacata si hotararea care face obiectul revizuirii. Revizuirea unei hotarari ramase definitiva in instanta de apel sau prin neapelare, precum si a unei hotarari data de o instanta de recurs atunci cand evoca fondul, se poate cere in urmatoarele cazuri: 1. daca dispozitivul hotararii cuprinde dispozitii potrivnice ce nu se pot aduce la indeplinire; 2. daca s-a pronuntat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronuntat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decat s-a cerut; 3. daca obiectul pricinii nu se afla in fiinta;4. daca un judecator, martor sau expert, care a luat parte la judecata, a fost condamnat definitiv pentru o infractiune privitoare la pricina sau daca hotararea s-a dat in temeiul unui inscris declarat fals in cursul sau in urma judecatii ori daca un magistrat a fost sanctionat disciplinar pentru exercitarea functiei cu rea-credinta sau grava 101

neglijenta in acea cauza;5. daca, dupa darea hotararii, s-au descoperit inscrisuri doveditoare, retinute de partea potrivnica sau care nu au putut fi infatisate dintr-o imprejurare mai presus de vointa partilor, ori daca s-a desfiintat sau s-a modificat hotararea unei instante pe care s-a intemeiat hotararea a carei revizuire se cere; 6. daca statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publica, disparutii, incapabilii sau cei pusi sub curatela nu au fost aparati deloc sau au fost aparati cu viclenie de cei insarcinati sa-i apere;7. daca exista hotarari definitive potrivnice date de instante de acelasi grad sau de grade deosebite, in una si aceeasi pricina, intre aceleasi persoane, avand aceeasi calitate.8.sa se infatiseze la judecata si sa instiinteze instanta despre aceasta, dintr-o imprejurare mai presus de vointa sa. 9. daca Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat o incalcare a drepturilor sau libertatilor fundamentale datorata unei hotarari judecatoresti, iar consecintele grave ale acestei incalcari continua sa se produca si nu pot fi remediate decat prin revizuirea hotararii pronuntate.Cererea de revizuire se indreapta la instanta care a dat hotararea ramasa definitiva si a carei revizuire se cere. 74) Sarcina probei în procesul civil. Sarcina probei revine celui care face o propunere (afirmatie) inaintea judecatii, deoarece trebuie sa o dovedeasca. Deci, in procesul civil, sarcina probei este impartita intre reclamant (pentru a-si dovedi pretentiile) si parat (pentru a dovedi netemeinicia pretentiilor reclamantului), la care se adauga si rolul activ al instantei (care poate ordona probe din oficiu, chiar daca partile se impotrivesc). Într-un proces există trei personaje : reclamantul, care intentează acţiunea, pârâtul contra căruia aceasta este introdusă şi judecătorul, care are misiunea de a spune dacă cererea este fondată, întemeiată. Sarcina probei constă în a şti care dintre aceste personaje trebuie să caute şi să aducă proba pretenţiilor. Cronologic, reclamantul este primul care are sarcina probei, întrucât procesul civil este pornit de către acesta prin introducerea cererii de chemare în judecată. Pârâtul nu are de făcut nici o dovadă, atâta timp cât nu face nici o propunere instanţei de judecată, ci doar neagă dreptul pretins de reclamant. Numai după ce reclamantul a făcut dovada faptelor pe care-şi întemeiază pretenţia, pârâtul trebuie să iasă din pasivitate şi să se apere, criticând probele aduse de reclamant şi solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată sau nefondată. În această ultimă situaţie sarcina probei o are pârâtul, deoarece el este cel care face o afirmaţie înaintea judecăţii. Sunt situaţii în care pârâtul are mai întâi sarcina probei. Este cazul excepţiilor invocate de către pârât pentru a paraliza pretenţiile reclamantului. De exemplu, prescripţia, puterea lucrului judecat,

102

litispendenţa. În aceste împrejurări, sarcina probei revine mai întâi pârâtului, deoarece el este cel care face o propunere înaintea judecătorului, transformându-se astfel în reclamant în raportul probatoriu. Când pârâtul introduce o cerere reconvenţională sau o cerere de chemare în garanţie a unui terţ, el se transformă în reclamant atât în instanţă cât şi în raportul probatoriu, aplicându-i-se în întregime regula comună privind sarcina probei. În această situaţie, reclamantul din cererea de chemare în judecată va avea sarcina probei după ce pârâtul şi-a dovedit afirmaţiile. Regula privind sarcina probei rezultă, atât din reglementările legale, cât şi din logică şi echitate. Între reclamantul care doreşte să schimbe o situaţie ce există şi pârâtul care beneficiază de aceasta, mai demn de protecţia legii, până la efectuarea probaţiunii, este pârâtul care are în favoarea sa situaţia de fapt – ce corespunde în general situaţiei de drept – decât reclamantul care formulează doar pretenţii . Cel care introduce o cerere în justiţie solicită să se constate că actuala stare de fapt este neconcordantă cu cea de drept şi, ca urmare, cere să modifice în favoarea sa situaţia respectivă. Însă această pretenţie nu poate fi acceptată de instanţă decât dacă este dovedită, adică reclamantul trebuie să-l convingă pe judecător că el are dreptate. Indiferent că se pretinde un drept real sau un drept de creanţă, se va presupune că actuala stare de lucruri de care beneficiază pârâtul, dar a cărei schimbare o solicită reclamantul, corespunde adevărului. Odată ce pretenţia reclamantului pare a corespunde realităţii, prin mijloacele de probă produse, situaţia prezumată la declanşarea litigiului şi favorabilă pârâtului este înlocuită cu o altă situaţie, favorabilă de data aceasta reclamantului, care va avea câştig de cauză, dacă pârâtul nu va dovedi că noua situaţie nu este reală. Prin urmare, fiecare parte, atunci când invocă un fapt nou în sprijinul pretenţiei sau apărării sale, trebuie să-i dovedească existenţa. De regulă, într-un proces obişnuit, sarcina probei se împarte între reclamant şi pârât . Mai exact, această sarcină revine întâi reclamantului, apoi pârâtului. Se întâlnesc, însă, cazuri în care părţile au o situaţie egală cu privire la sarcina probei. De exemplu, într-o cerere în grăniţuire, în care fiecare dintre părţi are îndoitul rol de reclamant şi pârât. Tot la o judecată dublă dă naştere şi partajul judiciar. Pârâtul fiind şi el considerat ca reclamant, deoarece poate obţine „condamnarea” reclamantului iniţial, chiar fără să se fi îndreptat cu o cerere împotriva lui. Cât priveşte repartizarea sarcinii probei între reclamant şi pârât, în doctrină s-a pus problema întinderii obligaţiei fiecăreia dintre părţi, adică ce elemente trebuie să dovedească unul şi ce elemente celălalt, desprinzându-se următoarele formule: reclamantul va face proba creării raportului juridic dintre el şi pârât; pârâtul va invoca şi va dovedi, după caz, fie faptele care au dus la ineficacitatea faptului generator de raport juridic, fie faptele care au modificat raportul juridic dintre părţi, fie faptele care au stins raportul juridic dintre ele ori faptele-obstacol care au 103

împiedicat crearea acestui raport sau care au stins dreptul la acţiune în sens material. Dacă din aceste formule nu reiese cui revine sarcina probei, precum şi atunci când se pune din oficiu în discuţia părţilor o împrejurare de fapt, judecătorul poate hotărî care dintre părţi să facă proba. În anumite cazuri, judecătorul poate dispune ca reclamantul să facă o probă care, în mod normal, revine pârâtului sau invers. În aceste situaţii, judecătorul trebuie să aibă în vedere după cum una sau alta dintre părţi poate face proba mai uşor şi mai bine, precum şi respectarea regulii înscrise în C.civ. Ca urmare, regula statornicită în C.civ. trebuie completată cu îndatorirea judecătorului de a stărui prin toate mijloacele legale în vederea descoperirii adevărului şi cu dreptul acestuia de a ordona probele pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc. Judecătorul caută probe alături de părţi, dar nu se substituie lor . Obligaţia judecătorului de a colabora la aflarea adevărului este independentă de sarcina probei. Răsturnarea sarcinii probei-Pârâtul în această calitate are primul sarcina probei, spre deosebire de excepţii şi cererea reconvenţională, unde are mai întâi sarcina de a proba pentru că dobândeşte calitatea de reclamant. Doctrina opinează că sarcina probei este răsturnată ca urmare a stabilirii unor prezumţii legale, trecând de la cel care trebuia s-o facă la partea adversă. „Prezumţia legală dispensă de orice dovadă pe acela în favoarea căruia este făcută”. Cu alte cuvinte, dispensând de dovadă pe beneficiarul prezumţiei, oricare ar fi poziţia sa în proces, şi dând celeilalte părţi posibilitatea să răstoarne prezumţia, legea în realitate operează o răsturnare a sarcinii probei . Însă aceasta este strict exact numai în cazul prezumţiilor relative, care permit proba contrară, a prezumţiilor absolute ce pot fi răsturnate prin mărturisire, precum şi în cazul prezumţiilor calificate ca intermediare sau mixte, deoarece împotriva prezumţiilor absolute irefragabile legea interzice dovada contrară. Astfel, în cazul prezumţiilor legale relative, când legea presupune că stării de fapt îi corespunde o anumită stare de drept, beneficiarul prezumţiei trebuie să dovedească numai faptul din care decurge prezumţia, iar partea potrivnică, dacă doreşte să răstoarne această stare, este obligată să administreze proba contrară . În cazul prezumţiilor legale absolute ce pot fi răsturnate prin mărturisire, beneficiarul prezumţiei va proba faptul vecin şi conex pe care se sprijină prezumţia, iar partea adversă va administra interogatoriul pentru a încerca să obţină recunoaşterea faptului contrar . Şi în cazul prezumţiilor legale intermediare sau mixte, beneficiarul prezumţiei nu are de făcut decât proba faptului vecin şi conex pe care se bazează prezumţia, iar partea potrivnică trebuie să dovedească că prezumţia nu corespunde realităţii, în cazul respectiv. 75) Strămutarea şi delegarea pricinilor

104

Cand una din parti are doua rude sau afini pana la gradul al patrulea inclusiv printre magistratii instantei, cealalta parte poate cere stramutarea pricinii la o alta instanta de acelasi grad. Stramutarea pricinii se mai poate cere pentru motive de banuiala legitima sau de siguranta publica. Banuiala se socoteste legitima de cate ori se poate presupune ca nepartinirea judecatorilor ar putea fi stirbita datorita imprejurarilor pricinii, calitatii partilor ori vrajmasiilor locale. Stramutarea pentru motiv de rudenie sau de afinitate trebuie ceruta mai inainte de inceperea oricarei dezbateri; cea intemeiata pe banuiala legitima sau siguranta publica se poate cere in orice stare a pricinii. Stramutarea pentru siguranta publica se poate cere numai de procurorul de pe langa Curtea Suprema de Justitie. Cererea de stramutare intemeiata pe motive de rudenie sau de afinitate se depune la instanta imediat superioara. Cererea de stramutare intemeiata pe motive de banuiala legitima sau de siguranta publica se depune la Curtea Suprema de Justitie. Cererea de stramutare se judeca in camera de consiliu. Presedintele instantei va putea cere dosarul pricinii si sa ordone, fara citarea partilor, suspendarea judecarii pricinii, comunicand de urgenta aceasta masura instantei respective. In caz de admitere, pricina se trimite spre judecata unei alte instante de acelasi grad.Hotararea asupra stramutarii se da fara motivare si nu este supusa nici unei cai de atac. Ea va arata in ce masura actele indeplinite de instanta inainte de stramutare urmeaza sa fie pastrate. 76) Suspendarea procesului civil. Instanta va suspenda judecata:1. cand amandoua partile o cer;2. daca nici una din parti nu se infatiseaza la strigarea pricinii.Cu toate acestea pricina se judeca daca reclamantul sau paratul au cerut in scris judecarea in lipsa. Judecata pricinilor se suspenda de drept:1. prin moartea uneia din parti, afara de cazul cand partea interesata cere termen pentru introducerea in judecata a mostenitorilor; 2. prin interdictie sau punere sub curatela a unei parti pana la numirea tutorelui sau curatorului; 3. prin moartea mandatarului uneia din parti, intamplata cu mai putin de 15 zile inainte de ziua infatisarii;4. prin incetarea functiei tutorelui sau curatorului; 5. prin deschiderea procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului asupra reclamantului, in temeiul unei hotarari judecatoresti irevocabile. Faptele aratate mai sus nu impiedica pronuntarea hotararii, daca ele s-au ivit dupa inchiderea dezbaterilor.Instanta poate suspenda judecata:1. cand dezlegarea pricinii atarna, in totul sau in parte, de existenta sau neexistenta unui drept care face obiectul unei alte judecati;2. cand s-a inceput urmarirea penala pentru o infractiune care ar avea o inraurire hotaratoare asupra hotararii ce urmeaza sa se dea. Suspendarea va dainui pana cand hotararea pronuntata in pricina care a motivat

105

suspendarea a devenit irevocabila. Asupra suspendarii judecarii procesului, instanta se va pronunta prin incheiere care poate fi atacata cu recurs in mod separat, cu exceptia celor pronuntate in recurs. Recursul se poate declara cat timp dureaza suspendarea cursului judecarii procesului, atat impotriva incheierii prin care s-a dispus suspendarea, cat si impotriva incheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului.Judecata reincepe: 1. prin cererea de redeschidere facuta de una din parti, cand ea s-a suspendat prin invoirea partilor sau prin lipsa lor;2. prin cererea de redeschidere, facuta cu aratarea mostenitorilor, tutorelui sau curatorului, a celui reprezentat de mandatarul defunct, a noului mandatar sau, dupa caz, a partii interesate, a administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar. 77) Termenele procedurale. Noţiune, clasificări, mod de calcul, caracterele termenelor, sancţiuni specifice, repunerea în termen Termenul procedural este intervalul de timp înăuntrul căruia trebuie îndeplinit sau, după caz, este oprit să se săvârşească un anumit act de procedură. Termenele procedurale pot fi clasificate în funcţie de mai multe criterii, astfel: a. în funcţie de caracterul lor, termenele sunt: imperative (peremptorii), înăuntrul cărora trebuie îndeplinit un act de procedură sau prohibitive (dilatorii), înăuntrul cărora nu poate fi săvârşit actul de procedură. b. în funcţie de modul în care sunt stabilite, termenele sunt: legale, atunci când sunt stabilite prin lege; judecătoreşti, stabilite de instanţă în cursul procesului sau convenţionale, stabilite de părţi (ex: termenul arbitrajului). c. în funcţie de sancţiunea ce intervine în caz de nerespectare, termenele sunt: absolute, a căror nerespectare afectează valabilitatea actelor de procedură sau relative, care în caz de nerespectare nu afectează valabilitatea actului de procedură ci atrag, cel mult, sancţiuni disciplinare sau pecuniare pentru cei vinovaţi de nerespectarea lor. Mod de calcul. C. proc. civ. Se stabileşte modul de calcul al termenelor procedurale pe ore, zile, săptămâni, luni şi ani. Termenul pe ore începe să curgă de la miezul nopţii zilei următoare. Termenul se înţelege pe zile libere, neintrând în calcul nici ziua în care a început, nici ziua când s-a împlinit. Termenele statornicite pe ani, luni sau săptămâni se împlinesc în ziua anului, lunii sau săptămânii corespunzătoare zilei de plecare. Termenul care, începând la 29, 30 sau 31 ale lunii, se sfârşeşte într-o lună care nu are o asemenea zi, se va socoti împlinit în ultima zi a lunii. Termenul care se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală, sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârşitul primei zile de lucru următoare. Caracterele termenului. Termenele joacă un rol particular în cadrul procedurii judiciare. De altfel,

106

procedura judiciară nici nu poate fi concepută fără existenţa unor termene în cadrul cărora legea impune anumite obligaţii sau îndreptăţeşte părţile să-şi exercite drepturile lor. Astfel, se poate spune că termene sunt menite să disciplineze activitatea procesuală. Un alt caracter al termenelor este dat de faptul că ele au menirea de a impulsiona desfăşurarea procesului civil şi de a limita toate acele situaţii care ar putea conduce la întârzierea judecăţii. În această ordine de idei se poate afirma că cel mai adesea termenele sunt statornicite pentru a ţărmuri în timp exerciţiul unui drept sau pentru a restrânge limitele de timp în care se pot îndeplini anumite formalităţi procedurale. Termenele procedurale trebuie să ţină seama, însă, şi de interesele părţilor litigante, care trebuie să aibă un timp rezonabil pentru a reflecta asupra exerciţiului drepturilor lor şi pentru realizarea efectivă a formelor de procedură impuse sau admise de lege. Termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură dacă legea nu dispune altfel. Termenele încep să curgă şi împotriva părţii care a cerut comunicarea, de la data când a cerut-o. Sancţiuni specifice (Decăderea). Potrivit C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei. În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în acelaşi termen vor fi arătate şi motivele împiedicării. Decăderea intervine numai în caz de nerespectare a termenelor legale, imperative şi absolute. Aceasta deoarece: nerespectarea termenului prohibitiv duce la nulitatea actului de procedură; dacă nu este respectat un termen judecătoresc, sancţiunea constă în posibilitatea judecătorului de a nu mai acorda un nou termen pentru îndeplinirea actului de procedură care nu a fost îndeplinit în termenul iniţial. Decăderea intervine în următoarele cazuri: când prin lege este stabilit un termen fix pentru săvârşirea unui act de procedură sau pentru exercitarea unui drept, iar partea a lăsat să expire acel termen fără să beneficieze de el; când legea procesuală a stabilit că exercitarea unui drept trebuie să se facă într-o anumită etapă a procesului sau într-un anumit moment procesual, iar partea nu a respectat această cerinţă; când legea procesuală stabileşte o anumită ordine în efectuarea actelor de procedură, pe care partea nu a respectat-o. Sancţiunea decăderii nu intervine dacă: nu a fost constatată de instanţă; partea care putea să invoce sancţiunea, renunţă la acest drept; decăderea priveşte pe una din părţile legate printr-un raport de solidaritate sau de indivizibilitate, cu condiţia ca cel puţin una dintre celelalte părţi să fi săvârşit actul de procedură în termen; decăderea se acoperă, potrivit legii; partea interesată a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voinţa ei să efectueze actul de procedură în termen şi s-a admis cererea de repunere în termen. Ca efect al decăderii, se pierde dreptul procedural care 107

nu a fost exercitat în termen. Repunerea în termen. În condiţiile C. proc. civ., decăderea nu operează atunci când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei să săvârşească actul de procedură în termen. în acest caz, actul de procedură 78) Titlurile executorii. Executarea silita se va efectua numai in temeiul unei hotarari judecatoresti ori al unui alt inscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. Hotararea judecatoreasca sau alt titlu se executa numai daca este investit cu formula executorie afara de incheierile executorii, de hotararile executorii provizoriu si de alte hotarari sau inscrisuri prevazute de lege, care se executa fara formula executorie. Investirea hotararilor cu formula executorie se face de prima instanta. Incuviintarea executarii silite in Romania a hotararilor date in tari straine se face potrivit legii speciale. Se investesc cu formula executorie hotararile care au ramas definitive ori au devenit irevocabile, precum si orice alte hotarari sau inscrisuri, pentru ca acestea sa devina executorii, in cazurile anume prevazute de lege. Actele autentificate de o reprezentanta diplomatica sau consulara a Romaniei se vor putea investi cu formula executorie de judecatoria domiciliului unei din partile partase la actul autentic. Daca nici una din parti nu are domiciliul cunoscut in tara, investirea cu formula executorie se face de Judecatoria sectorului III din Capitala Romaniei. 79) Tranzacţia. Contract prin care partile termina un proces inceput ori preintampina un proces ce poate sa se nasca, facandu-si concesii reciproce. Tranzactia este un act de dispozitie, implicand deci capacitatea de exercitiu deplina, iar in cazul celor lipsiti de capacitate, autorizatia prevazuta de lege. Tranzactia trebuie sa aiba un caracter licit, instantele judecatoresti fiind obligate sa verifice legalitatea ei. De exemplu, este inadmisibila tranzactia care are ca obiect drepturile persoanei incadrate in munca, tranzactia intre institutii etc. Potrivit legii, tranzactia trebuie sa fie constatata prin act scris; daca intervine in cursul unui process, continutul ei este inserat in hotararea judecatoreasca. In toate cazurile tranzactia produce efectele unei hotarari definitive. Ca orice alt contract, tranzactia poate fi anulata pentru vicii de consimtamant, eroare, dol, violenta. Reciprocitatea concesiilor deosebeste tranzacita de achiesare, care constituie recunoasterea neconditionata de catre o parte a drepturilor ori pretentiilor celeilalte parti. Partile se pot infatisa oricand in cursul judecatii, chiar fara sa fi fost citate, pentru a cere sa se dea hotarare care sa consfinteasca invoiala lor. Daca partile se infatiseaza la ziua fixata pentru

108

judecata, cererea pentru darea hotararii va putea fi primita, chiar de un singur judecator, urmand ca hotararea sa fie data de instanta in sedinta. Daca ele se infatiseaza intr-o alta zi, instanta va da hotararea in camera de consiliu. Invoiala va fi infatisata in scris si va alcatui dispozitivul hotararii. Hotararea care consfinteste invoiala partilor se da fara drept de apel.

109

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->