Componen ţi ecologici ai ecosistemelor

3.1.Componenţi ecologici – materiale – energetice

alcătuirea ecosistemelor şi biocenozei
Sistemele ecologice sunt egale ca şi biocenozele, compuse
din componente ecologice, care sunt a lor bază materiale
energetice componente. La componentele ecologice se referă:
energia, compoziţia gazoasă a atmosferei, apa, sol ca substrat
de sol, ecosistem şi biocenoză, atmosfera şi organisme. În
enumerarea componentelor ecologice se include şi informaţia.

3.2.Energia
Energia este cantitatea totală caracteristică de deplasare a
materiei. Legile fundamentale de modificarea energiei o cercetează
termodinamica, dar transformarea energiei în sistemele ecologice –
bioenergetica. Bioenergetica , ca disciplină ştiinţifică cercetează
procesele energetice în ecosisteme şi de asemenea izvorul primei
energii pentru ecosisteme şi biocenoze este luminozitatea, energia
venită de la soare şi căderii pe suprafaţa orizontală a pământului cu
intensitatea medie 8,165 Dj/cm 2 pe minut.

3.3.Atmosfera
Atmosfera pământului este un înveliş gazos, care înconjoară
pământul. Atmosfera trebuie considerată acea parte a pământului în
care învelişul gazos se poate împreuna cu pământul ca un întreg. Masa
atmosferei este compusă din (5,15 – 5,9)10 15 tone. Atmosfera asigură
posibilitatea vieţii pe pământ şi acordă o mare atenţie la diferite părţi
ale vieţii omeneşti.
 Atmosfera ca component biocenozic se consideră, însuşi, un strat de aer
din pământ şi deasupra lui în limitele cărora se urmăreşte o influenţă
reciprocă componenţilor biocenozei.
Se consideră că atmosfera contemporană are a doua provenienţă şi
s-a format din gaze, degajate dintr-un înveliş vârtos al pământului după
formarea planetei. În timpul istoriei geologice a pământului, atmosfera a
trecut printr-o evoluţie sub influenţa unor factori: volatilizarea gazelor
atmosferice în spaţiul cosmic; degajarea gazelor din pământ în
rezultatul vulcanilor activi; descompunerea moleculelor sub influenţa
radiaţiei solare ultraviolete; reacţiile chimice între componenţii
atmosferici şi rocile scoarţei pământului; ocuparea interplanetară a
mediului.
Dezvoltarea atmosferei a fost strâns legată cu procesele geologice
şi geochimice, şi asemenea cu activitatea organismelor vii. Atmosfera
apără suprafaţa pământului de la distrugerea acţiunii meteoriţilor care
cad, majoritatea care ard la intrarea în straturile atmosferei.
Activitatea organismelor vii care arată o influenţă puternică la
dezvoltarea atmosferei , la rândul său depinde de condiţiile atmosferice.
Atmosfera reţine mare parte a radiaţiilor solare ultraviolete, care
acţionează la distrugerea multor organisme. Oxigenul atmosferic se
întrebuinţează la procesul respirator a animalelor şi plantelor, iar
bioxidul de carbon atmosferic – în procesul alimentării plantelor. Factorii
climatic, în special regimul termic umed, acţionează la sănătatea şi
activitatea oamenilor. În acelaşi timp activitatea omului indică creşterea
tuturor influenţelor asupra compoziţiei atmosferice şi regimului climatic.
Plina renovare a oxigenukui planetei cu substanţe vii se petrece la 5200
– 5800 ani. Toată masa lui capătă organisme vii în 2000 de ani, tot
bioxidul de carbon – în 300 – 395ani.
După alcătuirea atmosferei ea are o structură stratificată, care în
primul rând determină o trăsătură a temperaturii aranjată vertical. În
desenul 5 se arată temperatura aranjată vertical în atmosferă şi legată
cu această terminologie verticală a părţilor atmosferice.
 La înălţimea de 1000 de km şi mai mult se află exosfera, de unde
gazele atmosferice se împrăştie în tot spaţiul lumii. Aici se petrece o
trecere lentă de la atmosferă la spaţiul interplanetar.
Toate structurile parametrice ale atmosferei : temperatura, presiunea şi
densitatea posedă o semnificaţie între spaţiul şi timpul schimbător:
latitudine, anual, de sezon, zilnică. De aceea pe desenul 5 se reflectă
numai starea medie a atmosferei.
Stratul structurii atmosferice are şi multe alte diferite manifestări.
Diferit după compoziţia chimică a atmosferei. Aşa, dacă la înălţimi de
până la 90km, unde există un amestec intensiv al atmosferei, referitor
compoziţiei permanente a componenţilor atmosferici rămâne practic
neschimbată, mai sus de 90 km sub influenţa radiaţiei ultraviolete a
soarelui se petrece desociaţia moleculelor gazelor atmosferice şi o
puternică schimbare a structurii caracteristice ale acestei părţi
atmosferice – stratul ozon şi propria fosforescenţă a atmosferei.
Structura complicată a straturilor este caracteristică pentru aerosol
atmosferic, compararea mediului gazos atmosferic a părţilor lichide sau
solide cu provenienţă pământească sau cosmică. Aerosolul cu părţile
lichide – ceaţă, cu părţi solide – fum. Diametrul echivalent a părţilor
solide a aerosolului 10 -9 (10 -3 mm, picături – 10 -6 (10 -2 mm straturile se
consideră şi aşezarea verticală a electronilor şi ionilor în atmosferă, ce
se exprimă prin supravieţuirea diferitelor straturi a ionosferei.
Compoziţia componenţilor atmosferici a pământului este unică.
Aşadar atmosfera Jupiterului şi Saturnului este formată din hidrogen şi
heliu, Marte şi Venera din bioxid de carbon, atunci atmosfera
pământului e compusă din azot şi oxigen. Atmosfera pământului mai
conţine şi argon, bioxid de carbon, neon şi alţi compuşi permanenţi şi
alternanţi. Referitor la concentraţiile mari a gazelor permanente,
asemenea informaţiei despre concentraţiile medii a şirului alternativ a
componenţilor (bioxid de carbon, metan, şi altele), care se referă numai
la straturile inferioare a atmosferei. Tab. 3.1.
Cea mai principală schimbare a părţii atmosferice – vaporii.
Corelaţiile de timp şi spaţiu schimbă concentraţia lui care variază în
limite mari – la suprafaţa pământului de la 3% în tropici până la 2(10 -5 %
în Antarctica, principala cantitate a vaporilor este concentrată în
troposferă, pe când concentraţia lui repede creşte cu înălţimea .
Conţinutul mediu al vaporilor în stâlpul vertical atmosferic în limitele
altitudinii compune pe lângă 16-17 mm „precipitaţii de apă”, adică aşa
grosime o să aibă stratul condensat de vapori de apă.
În mod esenţial influenţa asupra proceselor atmosferice, anume pe
regimul călduros al stratosferei, indică ozonul. Ozonul, în general este
concentrat în stratosferă, unde absoarbe radiaţia ultravioletă a soarelui.
Media lunară de întreţinere a ozonului se schimbă în funcţie de
latitudinea şi timpul anului şi constituie grosimea stratului ozonic în
limitele 2,3 – 5,2 mm cu influenţă terestră de presiune şi temperatură.
În natură se urmăreşte mărimea şi întreţinerea ozonului de la ecuator
spre poli şi mersul anual minim – toamna , maxim – primăvara. În timpul
actual influenţa anului duce la distrugerea stratului de ozon al
atmosferei.
De exemplu: distrugătorii stratului ozonic pot fi: freoni, hlodoni,
reprezentând grupa substanţelor halogene:( 11 (CFCL 3 ) 2 , ( 12 (CF 2 CL 2 ) 2 ,

( 22 (CHCLF 2 ) şi altele, care fierb la temperatura camerei, înalt zburătoare,

chimic energice la suprafaţa pământului, care se folosesc în industria de
frigidere şi ca pulverizant. Ridicându-se în stratosferă, freonii se supun
descompunerii fotochimice, cu eliminări de ioni şi clor, ce funcţionează
ca catalizator a reacţiilor chimice, ce distrug moleculele ozonului, ce
apără planeta noastră de radiaţia ultravioletă. În prezent se urmăreşte
permanent după ecranul de ozon. În legătură cu pericolul real de
distrugere a stratului ozonic multe ţări au redus productivitatea şi
folosirea freonilor. Acestora le contribuie prelucrarea hidrocarburilor
hlodonice, care au influenţă negativă a freonilor asupra stratului ozonic
atmosferic, a redus mult fabricarea şi utilizarea lor. Dar emiterea totală
a freonilor în lume creşte, ce aduce şi la mărirea concentraţiilor în
atmosferă.
 Timpul mediu al freonilor în atmosferă – ca regulă 70 – 100 ani, iar
la limita superioară probabil ajunge la sute de ani.
Urmăririle arată, că stratul ozonic este neuniform răspândit în
atmosferă, ce contribuie neuniform în repartizarea freonilor. În
atmosfera nordică a emisferei sunt mai mulţi freoni cu 8-9% decât în
atmosfera de sud. Se întâlnesc şi spaţii importante în ozonosferă
(stratul atmosferei în limitele stratosferei la înălţimea de 7-8 cm, la poli
de 17-18 km la ecuator până la 50 km, deasupra planetei şi
concentraţiile moleculelor ozonului de 100 ori mai înaltă decât la
suprafaţa pământaului), cu observaţii scăzute (până la 50%) conţine O 3 .
aceste spaţii au primit denumirea de „găuri ozonice”.
În anul 1987 se înregistra din an în an mărirea găurilor ozonice
deasupra Antarctidei şi mai puţin importantă analogia formată în
Arctica. Ritmul măririi găurilor ozonice conţine 4% pe an.
Cauzele apariţiei găurilor ozonice prima dată s-a înregistrat la
începutul anilor 80 a veacului XX, se constituie ca naturale, aşa şi
influenţa antropologică printre altele aruncare freonilor, componenţii
produşilor combustibilului ars, scoaterea pădurii şi ca urmare
micşorarea procentului de oxigen şi alţi factori, distrugerea activă a
stratului ozonic care reprezintă producţia activităţii omeneşti, a fi
necesar în mod radical „Om - natură” în aspect ecologic.
De exemplu, întrebuinţarea CO2 în atmosferă se determină cu
diferiţi factori şi în acelaşi timp antropogenic, unul din care va completa
volumul CO2 în atmosferă, alţii o micşorează. Până la acţiunea
procesului antropologic, care se petrece în ciclul carbonic, a fost
balansat şi întreţinut cu carbon în componenţa ecologică de bază.
Întreţinerea CO2 în atmosferă e strâns legat şi cu oceanele, la întrebarea
aceasta ne vom întoarce după privirea altor componenţi ecologici,
ecosistemelor şi biocenozelor.
 3.4. Apa
Apa este substanţa cea mai importantă, fără care este
imposibil de trăit pe planeta noastră.
Apa ca oxid de hidrogen H 2 O este cea mai simplă şi stabilă în
condiţiile normale, de legături chimice dintre hidrogen şi oxigen.
Raportul este de 11,11% hidrogen şi 88,89% oxigen, masa moleculară
18,0160. Apa – lichid fără culoare, miros şi gust.
Formula elementară H 2 O o are aburii de apă. Molecula apei

lichide e compusă din legătura a două molecule simple (H 2 O) 3 .

Cantitatea totală de apă pe planetă se consideră 1,5 / 2,5 * 10 24

g (de la 1,5 până la 2,5 ml p.d. km 3 ).
După părerea lui V. S. Vernodscovo, apa stă ca bază în istoria
planetei noastre, dar apei îi aparţine rolul principal în istoria geologică a
pământului.
Apa se consideră un factor de formare a mediului fizic şi
chimic, climei şi timpului pe planeta noastră, apariţia vieţii pe pământ.
Apa este componentul principal practic a tuturor proceselor
tehnologice cum ar fi agricultura şi producţiile industriale. Ea se
foloseşte şi ca materie primă şi ca sursă de căldură, şi ca o sistemă de
transport, şi ca o etapă intermediară, şi ca un dizolvant şi aproape
întotdeauna ca o cale de înlăturare a deşeurilor. Cu toată concretizarea
putem spune, că planeta noastră este planeta de apă, şi nu a
pământului, deoarece mai mult de ¾ a ei o ocupă apa suprafeţelor
oceanice, gheaţa de pe uscat şi mare, lacuri şi mlaştini de pe continent,
iar deasupra planetei zbor nouri în formă de vapori de apă.
Prin adâncirea în scoarţa terestră a pământului întotdeauna se
găseşte apă.. ea este pretudindeni şi pătrunde toate învelişurile
pământului, pătrunde în toate locurile acelui spaţiu, unde trăieşte omul
şi toate vieţuitoarele. Apa o conţine plantele şi animalele, omul tot
constituie apă 70%. Toate obiectele apoase la suprafaţa planetei sunt
legate între ele şi formează un înveliş, numit hidrosferă.
 Apa în condiţiile naturale tot timpul conţine săruri dizolvate,
gaze şi substanţe organice. Cantitatea compoziţiei ei se schimbă în
dependenţă de provenenţa apei şi condiţiile înconjurătoare. Prin
concentraţia sărurilor 1g/kg apa se consideră potabilă până la 25 g/kg –
puţin sărată şi mai mult de 25 g/kg k- sărată.
Mai puţin mineralizate sunt apele precipitaţiilor atmosferice, în
care în medie concentraţia sărurilor constituie aproximativ 10 – 2mg/kg,
lacurile şi râurile (5-1000 mg/kg).
Sărurile oceanului este aproximativ 33 g/kg. Mările au o
mineralizare mai mică. De exemplu, Marea Neagră – 17-22 k/kg, M.
Caspică 11-13 g/kg, M. Baltică – 8-16 g/kg. Mineralizarea apelor
subterane în apropierea substanţei în condiţii de umeditate mare ajunge
până la 1g/kg, dar în condiţii uscate, - până la 100g/kg. Concentraţia
maximă a sărurilor se urmăresc în lacurile sărate (până la 300 g/kg) şi la
adâncimi subterestre mari (până la 600 g/kg).
În apele potabile de obicei sunt ioni HCO - 3 , Ca 2+ şi Mg 2+ . Pe măsura

creşterii mineralizaţiei totale creşte şi concentraţia ionilor SO 4 2- , Cl - , Na + şi

K +. În mineralizaţiile înalte ale apei predomină ioni Cl - şi Na +, mai rar Mg 2+
şi foarte rar Ca 2+ . Printre altele elementele se conţin în cantităţi foarte
mici, dar aproape toate elementele reale a sistemului periodic s-au găsit
în apele naturale.
Din gazele dizolvante în apele naturale există azot, oxigen,
oxid de carbon, sulfat de hidrogen şi hidrocarburi. Concentraţia
substanţelor organice nu e mare. Ea conţine în râuri aproximativ 20
mg/l, în apele subterane mai puţin şi oceanice aproximativ 4 mg/l.
Excepţia o face apele mlăştinoase şi apele de unde se dobândeşte
petrol, şi apele murdare de uzini, unde cantităţilor lor sunt mult mai
mari. Cantitatea compoziţiei substanţelor organice e foarte diferită şi
include diferite produse necesare pentru organism care conţin apă şi
chiar legături, formându-se prin descompunerea rămăşiţelor lor.
Primele surse de săruri a apelor naturale sunt substanţele, care
se formează prin creşterea chimică a izbucnirilor de roci (Ca 2+ , Mg 2+ , Na +,
K + şi altele), şi a substanţelor care se eliminau pe tot parcursul istoriei
Pământului din subsolul ei (CO 2 , SO 2 , HCl, NH 3 şi altele). De la varietatea
compoziţiei acestor substanţe şi condiţii în care se petreceau
colaborarea lor cu apa, depinde de compoziţia apei. O mare importanţă
pentru compoziţia apei are şi influenţa organismelor vii pe ea, şi chiar
treburile gospodăreşti ale omului.
Apa poate să se afle într-o situaţie egală în trei variante: apă
lichidă, gheaţă şi vapori de apă. Această situaţie apa o are la
temperatura +0,01(C şi presiunea 6,03*10 -3 atmosfere, şi se numeşte
punctul triplu pentru apă.
Multe proprietăţi fizice ale apei descoperă esenţial anomalia.
Aşa, densitatea apei în intervalul 100-4(C creşte normal, ca şi la marea
majoritate altor lichide. Dar ajunge semnificaţia maximală 2,0000 g/cm 3
la +3,98(C la răcirea de mai departe se micşorează, dar la îngheţare
scade săritor.
Vâscozitatea apei cu creşterea presiunii se micşorează, dar nu
se măreşte ca cum ar fi de aşteptat după analogia cu alte lichide.
Condensarea apei nu e mare, chiar cu creşterea temperaturii se
micşorează.
Anomaliile proprietăţilor fizice ale apei sunt legate cu
compoziţia moleculelor ei şi îndeosebi colaborarea dintre moleculele în
apă lichidă şi gheaţă. Trei nucleuri în molecula de apă formează un
triunghi isoscel cu hidrogen la bază şi oxigen la înălţime. Răspândirea
densităţii electrice într-o moleculă de apă ca atare, ce se face patru
poluri încărcate: două pozitive, legate cu atomul de hidrogen, şi două
negative, legate cu atomul de oxigen.
Acele patru poluri încărcate se aşează la înălţimea tetraedrului.
La încălzirea apei se măreşte temperatura mişcării a
moleculelor, distanţa dintre ele se măreşte şi se petrece creşterea apei.
Începând cu temperatura egală cu 3,978(C, creşterea apei predomină
deasupra creşterii densităţii, şi din aceasta rezultă creşterea
temperaturii, mai departe densitatea apei scade. Legăturile moleculare
a hidrogenului de apă aproximativ de 100 de ori sunt mai tari decât
legătura determinată între moleculele colaborate, caracteristice pentru
topirea, încălzirea şi evaporarea apei e necesar cu mult mai multă
energie, decât în cazul altor lichide, ce se lămureşte prezenţa anomaliei
în proprietăţile fizice ale apei: înaltă importanţa căldurii, topirii şi
evaporării o are capacitatea termică importantă.
În condiţii obişnuite apa are o legătură destul de stabilă.
Descompunerea moleculară a apei începe să se observe mai sus
1500(C. Descompunerea apei se petrece la fel sub acţiunea radiaţiei
ultraviolete sau radioactive. În radioliza apei intră H 2 şi O 2 se formează şi
peroxid de hidrogen şi un rând de radicali liberi.
Caracterele proprietăţilor chimice a apei apare posibilităţile ei
de ai intra în reacţie de cuplare, şi o descompunere hidrolitică
substanţelor colaborante. Cele mai active soluţii alcaline şi metalele de
pământ alcalin reacţionează cu apa la temperatura camerei cu
eliminarea hidrogenului şi formarea hidroxidului:
2Na + 2H 2 O = 2NaOH + H 2

Ca + 2H 2 O = Ca(OH) 2 + H 2

Multe metale şi aliaje colaborează cu apa la temperatura

camerei, foarte încet metalele nobile: aurul, platina, argint, paladiu,
ruteniu, şi mercurul cu apa nu colaborează.
Oxigenul atomic transformă apa în peroxid de hidrogen
H2O + O = H2O2

Cu azotul şi hidrogenul apa nu colaborează, dar cu carbonul la

temperatură înaltă elimină gaz apos.
C + H 2 O = CO + H 2 O

Această reacţie poate fi folosită pentru industria dobândirii

hidrogenului, ca şi cum conversiunea metanului la temperaturi de 1200
- 1400(C.
CH 4 + H 2 O = CO + 3H 2

Apa contribuie cu mulţi principali şi cu aciditatea oxidantă ,

formând în mod corespunzător bază şi acid.
În legătură cu existenţa a două izotopii stabile la hidrogen (O 16 ,
O 17 , O18 ), se ştie nouă izotopi diferite a apei. Aceste izotopi diferite a apei
se află în apa naturală în general în următoarele corelaţii: 99,73
H 2 16 O; 0,04H 12 17 O, 0,20H 12 18 O; 0,03HD 16 O; şi 10 -5 – 10 -15 %. (sumându-le)

HD 17 O, HD 18 O, D 2 16 O, D 2 17 O, D 2 18 O.

Un interes deosebit îl reprezintă apa grea B 2 O. În volumul total

al apelor naturale, apa grea constituie 1/5000 părţi. Deuteriul (D sau 2 H)
a fost descris special în anul 1932 de un savant american S. Iuri şi colab.
Deuteriul se foloseşte în sistemul exploziv pentru bomba de hidrogen, în
viitor el poate deveni un combustibil termogenetic în electricitate. Apa
grea se foloseşte pentru încetinirea neutronilor reactoarelor atomice.
Compoziţia chimică a sângelui omului după mulţi factori chimici
este foarte apropiată de compoziţia chimică a apei marine, unde prima
dată s-a format viaţa. Probabil prin aceasta şi se dovedeşte acea
influenţă pozitivă a apei marine pe organismul omului, care ajunge la
colaborarea lor prin curenţii schimbători de substanţe între organismul
omului şi natura înconjurătoare prin piele, glande sudoripare, prin pori
care prin anumite condiţii (şi destul de rar întâlnite) lucrează nu numai
pentru eliminare, dar şi pentru absorbire.
În contradicţia acesteia, impuritatea mediului înconjurător, în
special, zonelor apropiate ţărmului ce în realitatea noastră se întâlnesc
mai des şi mai des, aduc la dăunarea sănătăţii oamenilor ce-i iau rezultate
pozitive dintre comportarea omului cu natura.
În apa folosită de om sunt dizolvate substanţe organice şi
neorganice pentru activitatea vitală a organismului. Apa contribuie
desociaţiei electrolitice ce conţine în ea săruri, acid şi hidroxid alcalin,
îndeplineşte rolul catalizatorului diferitor procese de schimburi de
substanţe din organism. Pentru avertizarea pericolului direct sau
indirect influenţei negative a apei asupra sănătăţii şi condiţiilor vieţii
populaţiei, marea influenţă o are din punct de vedere ştiinţific

0
normativele igienice extrem admisibile a compoziţiei substanţelor
chimice. Aceste normative sunt baza standardelor calităţii de apă
potabilă (TOCT – 2874) şi numaidecât la proiectarea şi exploatarea
conductelor de apă potabilă (comunale).
Apa nu trebuie să conţină bacterii patogene şi virusuri. Drumul
difuzării apei este caracteristic pentru agenţi patogeni ai holerei, febra
tifoidă, febră paratifoidă şi leptosperoza, agenţi patogeni ai dezinteriei,
anemiei. Cu apa în organismul omului pot pătrunde amibe, ouăle
ascaridelor şi altelor.
Securitatea epidemică a apei se asigură cu curăţirea apelor
curgătoare şi sterilizarea lor, cu măsurile sanitare a canalelor de apă,
curăţirea apei.
Compoziţia naturală a apei tot timpul a fost în atenţie ca
posibilitatea îmbolnăvirilor în masa naturii neinfecţioase.
Întreţinearea în apă a clorului, sulfaţilor şi produselor
descompuse a substanţelor organice (amoniac, nitraţi şi nitriţi) la fel şi
săruri de acid azotic, şi larg întrebuinţate în industrii şi în gospodăriile
agricole pot chema adunarea lor în produsele alimentare şi grave
otrăviri.
În puterea diferitelor condiţii naturale sunt localităţi cu neajuns
sau surplus în apă, acelor sau altor microelemente. În aceste localităţi
se urmăreşte caracteristic schimbarea florei şi faunei. În legătură cu
neajunsurile sau surplusurile întăririi în organism a microelementelor cu
apa şi cu mâncarea, între oameni se întâlnesc diferite boli. Astfel,
neajunsul conţinutului de fluor în apa potabilă aduce la stricarea
dinţilor. Florul apei potabile acordă la fel influenţă şi asupra procesului
calcificării oaselor.
Conţinutul diferitelor substanţe chimice şi ingrediente în apa
potabilă, concentraţiei cărora se consideră inofensivă pentru organismul
omului.
Între substanţele chimice descoperite în apele potabile se pot
întâlni substanţe care în concentraţii nu prea mari schimb proprietăţile

1
apei organoleoptice (miros, gust, şi altele). Cele mai des organoleptice
proprietăţii apei schimbă conţinutul în ea a substanţelor chimice
(sărurile mineralizaţiei totale, fier, mangan, zinc) întreprinderile ce
murdăresc bazinele de apă.
Concentraţiile în apă a diferitor ingrediente şi substanţe care
asigură favorabilitatea proprietăţilor organoleptice a apei.
Concentraţiile inofensive a substanţelor chimice şi ingrediente
(naturale şi adăugate în procesul adăugării) în apa potabilă.
Concentraţia ingredientelor şi substanţelor, conţinute în apa
naturală sau adăugate în ea în procesul prelucrării, până la atingerea
favorabilă (organoleptice) proprietăţii apei. Pentru proprietatea
organoleptică a apei, fără indicatori, există la fel şi normative pe
duritatea apei, calcularea sumei miligramelor echivalente ionilor-
calciului şi manganului, conţinutul într-un litru de apă. 1 mg-echiv
corespunde conţinutului 20,04 mg/l calciu sau 12,16 mg/l mangan.
Duritatea apei potabile nu trebuie să depăşească 7,0 mg-echiv. şi pH în
limitele de 6,5-9,0.
La întreţinerea în apă totodată a clorului, sulfului, manganului,
zincului acţionează legea sumei, sensul căreia constă în, că suma
concentraţiilor, exprimată în părţi de la permiterea maximă a
concentraţiei fiecărei substanţe, nu trebuie să depăşească 1. În aspectul
general sumaţia se înscrie astfel:
_EMBED Unknown_ _
_

aici C i , C j , C k , - concentraţia actuală substanţelor dăunătoare pe

fiecare ingredient, mg/l, NDK i , NDK j , NDK k , concentraţiile maxime admise

pentru fiecare ingredient, mg/l

3.4.3. Normativul apelor gospodăreşti folosite

Resursele de apă
Necesitatea fiziologică a omului în apă, care se introduce în

2
organism cu băutură şi mâncare, în funcţie de condiţiile climatice
constituie 3-6 l în 24 ore. Pentru necesităţile sociale sanitare a omului,
trebuie cu mult mai multă apă.
Nivelul de folosire a apei (în l pe 1 locuitor în 24 de ore) în
măsura cunoscută se determină nivelul culturii sanitare în localităţile
populate.
Normativele întrebuinţării apei potabile în gospodării
Din tabelul 3.7 rezultă, că numai prin nivelul suficient folosit de
apă, care aprovizionează sistemele centralizate de îndepărtare a
deşeurilor cu ajutorul canalizărilor. Dar în cazul acestora, omul intră în
contrazicere: dintr-o parte ele îmbunătăţeşte condiţiile igienice
construcţiilor locuibile, dar din altă parte murdăreşte mediul
înconjurător, în special râurile şi bazinele de apă. De aceea pentru
păzirea mediului înconjurător e necesar de prevăzut canalizările şi nu-i
permite aruncarea apei murdare în afara lor.
Tabelul 3.7.Normativele gospodăreşti – folosirii apei potabile
Nr. p/p_Nivelul de îmbunătăţire a localităţii cu construcţii
locatabile_Consumarea apei pe 1 om, l/24 ore (aproximativ pe un
an)__1_Clădire cu canalizare şi sisteme centralizată cu apă caldă_275-
400__2_Clădire cu canalizare, cu băi şi cu încălzire de apă, ce lucrează pe
gaz_180-230__3_Clădire cu canalizare, cu băi şi cu încălzire de apă ce
lucrează pe combustibil tare_150-180__4_Clădire cu canalizare internă (fără
băi)_125-150__5_Clădire cu folosire de apă de la rezervoare de apă (fără
canalizare)_30-50__
În puterea întrebuinţării largi a apei în industriile şi în
gospodăriile săteşti, la fel şi creşterea rapidă a folosirii apei, în faţa
omenirii a apărut o nouă problemă – lupta cu epuizarea şi murdărirea
resurselor de apă a planetei.
În ideile de resurse de apă intră apele utile, în care intră
râurile, lacurile mările, oceanele, apele subterane, gheaţa de munte şi
gheţarii polari, aburii atmosferici.
Cantitatea resurselor de apă rezultă din resursele stabile

3
diferitelor părţi a hidrosferei.
Tabelul 3.1. Compoziţia chimică a aerului atmosferic uscat la
suprafaţa pământului.
N o _Denumirea gazului_Volumul concentraţiei %_Masa
moleculară__1_Azot_78,084_28,0134__2_Oxigen_20,9476_31,998__3_Arg
on_0,934_39,978__4_Gaz
carbonic_0,0314_44,0095__5_Neon_0,001818_20,179__6_Heliu_0,00052
4_4,0026__7_Metan_0,000_16,0403__8_Cripton_0,000114_83,80__9_Hidrogen_0,
00005_2,1594__10_Protoxid de
azot_0,0005_44,0128__11_Xenon_0,0000087_131,30__12_Bioxid de sulf_0-
0,0001_64,0628__13_Ozon_0-0,000007 vara
0-0,00002 iarna_47,9982__14_Bioxid de azot_0-
0,000002_46,0055__15_Amoniac_Urme_17,03061__16_Oxid carbonic_În aerul
oraşului până la 0,000008_253,8088__17_Vapori de apă_2*10 -5_ __17a_În
Antarctida_3,0___17b_La Tropice____
Tabelul 3.2. Rezervele apei Universului
No P/P_Denumirea obiectelor_Teritoriul răspândirii mil km2_Volumul mii
km3_Procente în rezervele lumii %______De la rezervele totale_De la rezervele
de apă
dulce__**********************************************************************
*****************************************************************************
*****************************************************************************
*****************************************************************************
*****************************************************************************
*****************************************************************************
*********************************************************_2_Apele
subterane_34,8_23400_1,7_-__3_Apele subterane dulci_-
_10530_0,76_30,1__4_Umiditatea solului_82,0_16,5_0,001_0,05__5_Gheţarii
şi omăturile permanente_16,2_24064_1,74_68,7__6_Gheţarii
subterani_21,0_300_0,022_0,86_********************************************
*****************************************************************************
*****************************************************************************

4
*****************************************************************************
*****************************************************************************
*****************************************************************************
*****************************************************************************
******vertalt_

Powered by http://www.referat.ro/

cel mai tare site cu referate