8.

2 Schimb¼
ari de Variabile
Derivarea funcţiilor compuse.
Exist¼a multe argumente pentru a explica de ce anume consider¼ am derivarea funcţiilor.
Unul din cele mai simple dar şi mai naturale argumente este cel al "vitezei de variaţie".
Derivata este o m¼ asur¼a a vitezei de variaţie. Orice fenomen are loc în spaţiu şi în timp.
S¼a presupunem c¼ a funcţia f : D R ! R m¼ asoar¼
a (numeric) f (x) o anumit¼ a m¼arime
în funcţie de o alt¼
a m¼arime "x".
De exemplu "x" poate … timpul, atunci funcţia f înregistreaz¼ a valorile unei m¼
arimi …zice
la diverse momente de timp.
Devine interesant de ştiut cât de repede variaz¼ a m¼arimea în timp.
Pare natural s¼ a m¼asur¼am aceast¼ a variaţie calculând
raportul dintre variaţia funcţiei f (x) f (x0 ) şi variaţia timpului x x0 .

f (x) f (x0 )
x x0
Apoi a venit ideea de a calcula limita acestui raport pentru x ! x0

f (x) f (x0 ) not 0 not df

lim = f (x0 ) = (x0 )
x!x0 x x0 dx
şi obţinem "viteza de variaţie" în x0 .
În acest mod putem calcula derivata ("viteza de variaţie") pentru funcţiile elementare.
Atunci de ce mai este nevoie de formule de calcul pentru derivate ?
Multe funcţii interesante se pot obţine folosind funcţiile elementare prin adunare, înmulţire, etc.
Este mai uşor s¼a folosim câteva reguli (formule) simple şi derivatele funcţiilor elementare,
decât s¼
a calcul¼
am limite pentru …ecare funcţie.
0
f f 0g f g0
(f + g)0 = f 0 + g 0 , ( f )0 = f 0 , (f g)0 = f 0 g + f g 0 , =
g g2

În afar¼
a de calcule numerice (adunare, înmulţire) putem s¼
a şi compunem funcţii
g f f g
A!B!C , A ! C , (f g)(x) = f [g(x)]

În mod natural calcul¼

am derivata funcţiei compuse

f [g(x)] f [g(x0 )]
lim
x!x0 x x0
folosind un truc destul de simplu

f [g(x)] f [g(x0 )] f [g(x)] f [g(x0 )] g(x) g(x0 )

lim = lim = f 0 (g(x0 )) g 0 (x0 )
x!x0 x x0 x!x0 g(x) g(x0 ) x x0
| {z } | {z }
!f 0 (g(x0 )) !g 0 (x0 )

Pentru funcţii care depinde de mai multe variabile (m¼ arimi …zice care depinde de mai mulţi parametri) situaţia
este oarecum diferit¼ a.
S¼
a consider¼ am o funcţie F : D R3 ! R , cu alte cuvinte un câmp scalar,
care depinde de trei parametri F = F (x; y; z) .
În aceast¼ a situaţie, are sens s¼
a calcul¼
am "viteza de variaţie" în raport cu …ecare parametru în parte.
Este un fenomen cât se poate de natural.
Practic se efectueaz¼ a un experiment în care doar un singur parametru variaz¼ a, iar ceilalţi r¼
amân constanţi sau
dac¼a totuşi variaz¼a foarte puţin, in‡uenţa acestei variaţii este neglijabil¼
a.
În mod tradiţional derivata în raport cu un singur parametru se numeşte "derivat¼ a partial¼ a".
Prin urmare calcul¼ am o limit¼a absolut identic¼
a cu cea pentru o singur¼ a variabil¼
a (un singur parametru).

1
De exemplu pentru derivata în raport cu "x" în punctul (a; b; c) un singur parametru variaz¼
ax!a
în timp ce ceilalţi doi parametri sunt constanţi y = b şi z = c
F (x; b; c) F (a; b; c) not @F
lim = (a; b; c)
x!a x a @x
Apar astfel derivate parţiale pentru …ecare parametru, în acest caz trei @F @F @F
@x , @y , @z .
În …zic¼
a (mecanic¼a) are relevanţ¼
a câmpul vectorial format cu aceste derivate parţiale, numit "gradient"
@F @F @F @F ! @F ! @F !
grad F = ; ; = i + j + k
@x @y @z @x @y @z
Funcţia F (câmpul scalar) se numeşte "potenţial" scalar pentru câmpul vectorial (numit "câmp de gradienţi")
!
v = grad F
Deşi unanim folosit¼ a, notaţia tradiţional¼
a
df
dx pentru funcţii care depind de un singur parametru şi
@F
@x pentru funcţii care depind de mai mulţi parametri,
d @
reprezint¼ a de fapt exact acelaşi tip de limit¼ a, deci nu totdeauna sunt justi…cate notaţii diferite dx , @x
care au doar rolul de a atrage atenţia c¼ a o anumit¼ a funcţie depinde de unul sau de mai mulţi parametri
(deşi atunci când deriv¼ am în raport cu "x" de exemplu, ceilalţi parametri sunt consideraţi constante,
deci tot doar un singur parametru este luat în considerare)
În matematic¼ a se de…neşte noţiunea de diferenţiabilitate.
F (x; y; z) F (a; b; c) L[(x; y; z) (a; b; c)]
lim =0
(x;y;z)!(a;b;c) k(x; y; z) (a; b; c)k
unde L : R3 ! R este o aplicatie liniar¼ a, în general notat¼
a L = dF(a;b;c) ,
numit¼a diferenţiala funcţiei F în punctul (a; b; c)
Matricea acestei aplicaţii liniare în "baza canonic¼ a", numit¼
a "matricea Jacobi" ,
este exact matricea format¼ a cu derivatele parţiale
@F @F @F
JF (a; b; c) = ; ;
@x @y @z
unde toate cele trei derivate parţiale sunt calculate în punctul (a; b; c) .
"baza canonic¼a" desemneaz¼ a bazele canonice pentru …ecare spaţiu vectorial R2 ; R3 ; R4 :::
Se pune în mod natural întrebarea cum se calculeaz¼ a diferenţiala unei funcţii compuse.
h F F h
Pentru A ! B ! C , A ! C , diferenţiala funcţiei compuse d (F h) este
compunerea celor dou¼ a diferenţiale dh şi dF
d (F h) = dF dh
Din algebra liniar¼
a se ştie c¼
a matricea asociat¼ a unei compuneri de aplicaţii liniare
se obţine înmulţind matricile aplicaţiilor liniare respective, în acest caz e vorba de matricile Jacobi asociate
JF h = JF Jh
Aceast¼
a relaţie ofer¼
a modul de calcul al derivatelor parţiale pentru funcţii compuse.

CPentru exempli…care, consider¼ am trei cazuri în care am folosit derivarea funcţiilor compuse.
- calculul lucrului mecanic pentru un câmp de gradienţi
- determinarea soluţiilor unei ecuaţii Pfa¤ exacte
- laplacianul în coordonate polare la problema Dirichlet pentru discul unitate.

Câmpuri de gradienţi
am un câmp de gradienţi !
Consider¼ v cu potenţialul scalar F : D R3 ! R , funcţie de clas¼
a C1

! @F @F @F
v = grad F = ; ;
@x @y @z
şi un drum parametrizat : [a; b] ! D , ! a C1
r = (t) = (x(t); y(t); z(t)) , de clas¼

2
 z

dr = γ’(t)

v(x,y,z)
r = γ(t)

Vectorul de poziţie !r = (t) , vectorul tangent la drum (traiectorie) d! r = 0 (t) = (x0 (t); y 0 (t); z 0 (t)))
În general lucrul mecanic reprezint¼a o m¼asur¼
a a efortului, principial este "forţa deplasarea".
În acest caz "forţa" este !
v vectorul câmpului, iar "deplasarea" are loc de-a lungul drumului ,
a la drum d!
în …ecare punct pe direcţia tangent¼ r = 0 (t) , deci integr¼am !v d! r
!
Lucrul mecanic al câmpului vectorial v de-a lungul drumului este

Z Zb
! @F @F @F
v d!
r = ; ; (x0 (t); y 0 (t); z 0 (t)))dt =
@x @y @z
a

Zb
@F @F @F
= (x(t); y(t); z(t)) x0 (t) + (x(t); y(t); z(t)) y 0 (t) + (x(t); y(t); z(t)) x0 (t) dt
@x @y @x
a

Acum realiz¼am faptul c¼

a integr¼
am exact derivata unei funcţii compuse.
F F
[a; b] ! D ! R , [a; b] ! R , (F )(t) = F ( (t)) = F (x(t); y(t); z(t))
Matricile Jacobi corespunz¼atoare sunt
0 0 1
x (t)
@F @F @F
JF = ; ; , J = @ y 0 (t) A
@x @y @z
z 0 (t)

iar matricea Jacobi a funcţiei compuse este

0 1
x0 (t)
@F @F @F @ y 0 (t) A = @F x0 (t) + @F y 0 (t) + @F x0 (t)
JF = JF J = ; ;
@x @y @z @x @y @x
z 0 (t)

S¼
a observ¼
am c¼a funcţia compus¼
aF depinde de un singur parametru "t" şi ia valori reale,
deci matricea Jacobi corespunz¼atoare este de ordin 1, adic¼
a este de fapt un num¼ar real
d d
JF = [(F )(t)] = [F (x(t); y(t); z(t))]
dt dt

3
şi obţinem
d @F @F @F
[F (x(t); y(t); z(t))] = (x(t); y(t); z(t)) x0 (t) + (x(t); y(t); z(t)) y 0 (t) + (x(t); y(t); z(t)) x0 (t)
dt @x @y @x
Prin urmare lucrul mecanic este
2 3
Z Zb 6 7
! 6 @F @F @F 7
v d!
r = 6 0 0 0 7
6 @x (x(t); y(t); z(t)) x (t) + @y (x(t); y(t); z(t)) y (t) + @x (x(t); y(t); z(t)) x (t)7 dt =
a
4| {z }5
d
dt [F (x(t);y(t);z(t))]

Zb
d t=b
[F (x(t); y(t); z(t))] dt = F (x(t); y(t); z(t))jt=a = F (x(b); y(b); z(b)) F (x(a); y(a); z(a))
dt | {z } | {z }
a (b) (a)

pe scurt Z
!
v d!
r = F ( (b)) F ( a))

Cu alte cuvinte, pentru un câmp de gradienţi, lucrul mecanic nu depinde de drum,

ci numai de diferenţa de potenţial la capetele drumului.

Ecuaţii cu diferenţiale totale exacte

Consider¼am o ecuaţie Pfa¤ exact¼ a (ecuaţie cu diferenţiale totale) P (x; y)dx + Q(x; y)dy = 0
deci exist¼
a o funcţie (potenţial) F (x; y) astfel încât

@F @F
grad F = ; = (P (x; y); Q(x; y))
@x @y
Prin urmare ecuaţia Pfa¤ se scrie de fapt
@F @F
(x; y)dx + (x; y)dy = 0
@x @y
O funcţie y = y(x) este soluţie dac¼
a veri…c¼
a
@F @F
(x; y(x)) + (x; y(x))y 0 (x) = 0
@x @y
S¼
a observ¼ am c¼
a relaţia exprim¼a faptul c¼
a derivata unei funcţii compuse este nul¼
a.
Consider¼am funcţia compus¼ a:
h F F h
A ! B ! R , A ! R , h(x) = (x; y(x)) , (F h)(x) = F (x; y(x)) , h0 (x) = (1; y 0 (x))
matricile Jacobi corespunz¼ atoare sunt
d
JF = @F @F
, Jh = dx (x) =
1
@x @y d
dx y(x)
y 0 (x)

S¼
a observ¼
am c¼a funcţia compus¼
a F h depinde de un singur parametru "x" şi ia valori reale,
deci matricea Jacobi corespunz¼atoare este de ordin 1, adic¼
a este de fapt un num¼
ar real
d @F @F 1 @F @F
[F (x; y(x))] = JF h = JF Jh = = 1+ y 0 (x)
dx @x @y y 0 (x) @x @y
deci relaţia ce de…neşte o soluţie se scrie
@F @F
(x; y(x)) + (x; y(x))y 0 (x) = 0
@x @y
| {z }
d
dx [F (x;y(x))]

4
 sau
d
[F (x; y(x))] = 0
dx
prin urmare funcţia compus¼
a este constant¼
a

F (x; y(x)) = ct

şi de…neşte în mod implicit soluţiile ecuaţiei Pfa¤.

Laplacianul în coordonate polare

Consider¼ a C 2 (un câmp scalar) , u = u(x; y) , u : R3 ! R şi laplacianul corespunz¼
am o funcţie de clas¼ ator

@2u @2u
u= + 2
@x2 @y
Dorim s¼
a determin¼am expresia laplacianului în coordonate polare.
Coordonatele polare sunt
x = x(r; t) = r cos t
y = y(r; t) = r sin t
cu r 2 [0; +1) , t 2 (0; 2 ) .
Putem calcula derivatele parţiale
@x @x @y @y
= cos t , = r sin t , = sin t , = r cos t
@r @t @r @t
Apoi reformul¼
am funcţia u = u(x; y) în coordonate polare
not
u = u(x; y) = u(r cos t; r sin t) = u(x(r; t); y(r; t)) = v(r; t) = u(r; t)
| {z }
u h

Am notat cu v = v(r; t) funcţia compus¼ a u(x(r; t); y(r; t)) , pentru a înţelege mai clar calculul derivatelor
parţiale.
În "practic¼a" (…zic¼
a) nu se schimb¼a numele funcţiei.
M¼ arimea …zic¼
a "u" nu depinde de modul prin care identi…c¼ am un punct din plan,
prin coordonate carteziene (x; y) sau cooordonate polare (r; t) .
S¼ a observ¼
am compunerea funcţiilor

h u u h
[0; +1) (0; 2 ) ! R2 ! R ; h(r; t) = (x(r; t); y(r; t) ) ; u = u(x; y) ; [0; +1) (0; 2 ) ! R

Deci v = v(r; t) = (u h)(r; t) = u (x(r; t); y(r; t))

Matricile Jacobi corespunz¼
atoare sunt
@x @x
@v @v @u @u @r @t cos t r sin t
Jv = @r @t
, Ju = @x @y , Jh = @y @y =
@r @t
sin t r cos t

Matricea Jacobi a funcţiei compuse se obţine înmulţind cele dou¼

a matrici Jacobi Ju , Jh

Jv = Ju h = Ju Jh

Deci
@x @x
@v @v @u @u @r @t
@r @t
= @x @y @y @y
@r @t

sau înlocuind
@v @v @u @u cos t r sin t
@r @t
= @x @y sin t r cos t

5
Scriind pe componente obţinem
@v @u @x @u @x
= +
@r @x @r @y @t
@v @u @y @u @y
= +
@t @x @r @y @t
sau înlocuind
@v @u @u
= cos t + sin t
@r @x @y
@v @u @u
= ( r sin t) + (r cos t)
@t @x @y
Pentru a obţine laplacianul este nevoie de derivate de ordin 2, deci mai deriv¼ am o dat¼
a aceste relaţii.
S¼
a interpret¼
am ultimele dou¼ a relaţii ca derivate parţiale ale unei funcţii compuse
@v @ @ @u @u
= [u h] = [u(x(r; t); y(r; t))] = cos t + sin t
@r @r @r @x @y
@v @ @ @u @u
= [u h] = [u(x(r; t); y(r; t))] = ( r sin t) + (r cos t)
@t @t @t @x @y
cu alte cuvinte pentru orice funcţie compus¼
a A h derivatele în raport cu r şi t sunt
@ @A @A
[A h] = cos t + sin t
@r @x @y
@ @A @A
[A h] = ( r sin t) + (r cos t)
@t @x @y

Aplic¼am aceste relaţii pentru derivata în raport cu r şi obţinem

(funcţia "A" se înlocuieşte cu @u @x respectiv cu
@u
@y )
@u
Aici scrierea nu este explicit¼
a. Pentru a nu complica notaţia, se scrie @x , dar de fapt e vorba de funcţia compus¼
a

@u @u @u
(x; y) = (x(r; t); y(r; t)) = h
@x @x @x
Deci 2 3 2 3
@ @v @ @u @u @ 6 7 6 7
6 @u 7 cos t + @ 6 @u 7 sin t ,
= cos t + sin t =
@r @r @r @x @y @r 4 |{z}
@x 5 @r 4 @y 5
|{z}
"A h" "A h"
" @u
# @u
" #
@2v @ @u
@x @ @u @ @y @ @y
= cos t + @x sin t cos t + cos t + sin t sin t
@r2 @x @y @x @y
Obţinem derivate parţiale de ordin 2 pentru care nu conteaz¼
a ordinea de derivare

@ 2 u not @ @u @ @u not @2u

= = =
@y@x ! @y @x @x @y @x@y

a C 2 ) şi deci
(conform criteriului lui Schwarz pentru funcţii de clas¼

@2v @2u @2u @2u

2
= 2
cos2 t + 2 sin t cos t + 2 sin2 t
@r @x @y@x @y
Aplic¼
am aceleaşi relaţii pentru derivata în raport cu t şi obţinem

@ @v @ @u @u
= ( r sin t) + (r cos t) ,
@t @t @t @x @y

6
 2 3 2 3
@2v @ 6 7 6 7
6 @u 7 ( r sin t) + @u @ [ r sin t] + @ 6 @u 7 (r cos t) + @u @ (r cos t)
= 4 5 4
@t 2 @t |{z}
@x @x @t @t @y 5 @y @t
|{z}
"A h" "A h"
" # " #
@2v @ @u
@x @ @u
@x @u @ @u
@y @ @u
@y @u
= ( r sin t) + (r cos t) ( r sin t) r cos t+ ( r sin t) + (r cos t) (r cos t) r sin t
@t2 @x @y @x @x @y @y

@2v @2u 2 2 @2u @2u @u @u

= r sin t 2 r2 sin t cos t + 2 r2 cos2 t r cos t r sin t
@t2 @x2 @y@x @y @x @y
| {z }
r @v
@r

În …nal adun¼
am şi obţinem
z }| {
2
2@ v @2v @2u 2 2 @2u 2 @2u 2 2
r + 2 = r sin t +2 r sin t cos t + 2 r sin t +
@r2 @t 2
|@x {z } @y@x @y

z }| {
@2u 2 2 @2u 2 @2u 2 2 @v
+ 2 r cos t 2 r sin t cos t + 2 r cos t r
|@x {z } @y@x @y @r

@2v @2v @v
r2 + 2 = r2 u r
@r2 @t @r
@2v @v @ 2 v
r2 u = r2 2
+r + 2
@r @r @t
@ 2 v 1 @v 1 @2v
u= 2
+ + 2 2
@r r @r r @t
sau pur si simplu
@ 2 u 1 @u 1 @2u
+ + u=
@r2 r @r r2 @t2
dac¼
a p¼
astr¼
am numele funcţiei şi not¼
am u = u(x; y) = u(r cos t; r sin t) = u(r; t) şi nu v(r; t) .
Care reprezint¼
a laplacianul în coordonate polare.