Sunteți pe pagina 1din 1

ŞCOALA GENERALĂ NR.

5 ARAD

Dragi părinţi,

Vă informăm cu bucurie că Acţiunea Comunitară continuă şi în acest


an, desigur cu acordul dumneavoastră.

De ce este util S.N.A.C. pentru copii ?


SNAC – Strategia Naţională de Acţiune Comunitară este o activitate
de voluntariat desfăşurată de elevi, sub îndrumarea cadrelor didactice. Ca
voluntari, elevii vor interacţiona cu copii dezavantajati si/ sau cu nevoi
speciale sau persoane aflate in dificultate (batrani)

Activităţile desfăşurate în cadrul SNAC sunt importante pentru elevi


deoarece învaţă lucruri noi, utile pentru devenirea lor ca adulţi şi pe care
nu le pot studia în cărti :

• Invaţă să comunice şi să relationeze cu copii, adulţi, membrii ai


comunităţii
• Învaţă că, deşi toţi oamenii sunt egali în faţa legilor, nu toţi se nasc
egali din punct de vedere fizic, intelectual şi social
• Invaţă să se implice în viaţa comunităţii, să îşi asume responsabilităţi
• Invaţă să respecte valorile sociale
• Dăruiesc din timpul, afectiunea si atentia lor celor care au nevoie de
sprijin

Voluntariatul crează puntea de legatură între copii, este emoţionant si


valoros pentru devenirea lor spirituală.

Dacă dumneavoastră ca părinte sunteti de acord ca şi copilul


d-voastră să participe în acest an la acţiunile din cadrul SNAC, vă
rugam să bifaţi mai jos acest acord

O DA, sunt de acord ca elevul ………………………………………….

să participe la acţiuni în cadrul SNAC în anul 2009-2010

Nume părinte.……………………………..semnatura………………….

Coordonator local SNAC- Institutor/Profesor,