Sunteți pe pagina 1din 13

BANII N-ADUC FERICIREA?

INFLUENŢA
VENITULUI ASUPRA BUNĂSTĂRII
SUBIECTIVE ÎN ROMÂNIA
POSTDECEMBRISTĂ
(Money doesn't buy happiness? The influence of the
income on the subjective well-being in post-communist
Romania)

SERGIU BĂLŢĂTESCU

The wishdom expression „money doesn't buy happiness?” is linked with the
fact that the relational variables (such as the family relations) are more
important for individual happiness. I tested this relationship longitudinally in the
context of post-communist Romania. The income stratification increased
dramatically between 1990 and 2003. The personal and household income were
found to be the most important predictors for the subjective well-being of the
Romanians, the independent contributions of these variables increasing
throughout the nineties. These findings are explained by the fact that large
segments of the population undergone material difficulties during the economic
transition. However, the increased stratification of the society and the
monetarization of the economy also contributed here. We can conclude that, at
least in transitional Romania, money buy for you more and more happiness.

1. Bunăstarea subiectivă şi venitul: o relaţie mult cercetată


Banii nu aduc fericirea, spune o zicală universală. Totuşi, putem fi
mult mai încredinţaţi de faptul că, încă din zorii gândirii filosofice, ideea că
venitul individual determină într-o măsură mai mică sau mai mare fericirea
individului a fost dezbătută cu interes. Aristotel, de pildă, nu o respinge de
loc, dar pentru el existenţa bunurilor materiale este o condiţie prealabilă
pentru practicarea virtuţilor morale şi intelectuale (Aristotel, 1998). În
secolul XVIII, Jeremy Bentham, căruia cercetarea contemporană îi
datorează mai mult decât s-ar crede, pune problema mai simplu şi direct,
dar statistic: bogaţii au şanse mai mari să fie fericiţi decât săracii.
Între timp, problema fericirii a fost abordată cu mijloace ştiinţifice,
iar fericirea a fost operaţionalizată în conceptul de bunăstare subiectivă, ce
reprezintă evaluarea pe care o face individul asupra propriei vieţi, în
termeni de bună-rea. Evaluarea are un caracter mai degrabă consistent de-a
lungul unei perioade de timp medii (Andrews şi Robinson, 1991, de pildă, o
aseamănă în această privinţă cu o atitudine), respingându-se astfel ideea
comună că fericirea ar fi doar o stare momentană. Pe de altă parte, ea nu
este constantă pe o perioadă mai mare de timp, variind în funcţie de
schimbarea condiţiilor de viaţă (Veenhoven, 1991a). Nivelele bunăstării
subiective se distribuie în societate în funcţie nu doar în funcţie de
trăsăturile genetice şi psihologice ale persoanei, ci şi de condiţiile în care
trăieşte individul.
Între variabilele care ţin de poziţia în societate, venitului i s-a
acordat de departe cea mai mare importanţă teoretică. Numeroase articole
de sinteză au fost scrise pe această temă, atât de psihologi (Cummins, 2000;
Diener şi Biswas-Diener, 2002), sociologi (Schyns, 2001) cât mai ales de
economişti (Easterlin, 2001; Graham şi Pettinato, 2002).

2. Date privind asocierea dintre venit şi bunăstare subiectivă


Studiile pe această temă, realizate începând din 1953, arată că
există o asociere pozitivă, deşi nu foarte puternică între cele două variabile
(Cummins, 2000). Relaţia este în majoritatea cazurilor curbiliniară: sub o
anumită limită a venitului, bunăstarea scade puternic, aceasta fiind legată,
evident, de neîmplinirea nevoilor de bază (ce duce, într-o formulare mai
complicată, la înfrângerea unui mecanism cognitiv care menţine stima de
sine şi bunăstarea subiectivă între anumite limite „normale” (Cummins şi
Nistico, 2002)). La capătul celălalt al intervalului, peste o anumită limită nu
există mari creşteri puternice ale bunăstării subiective. Economiştii o
interpretează ca respectând legea utilităţii marginale: beneficiile scad
progresiv după un anumit prag pentru că orice unitate în plus are un aport
tot mai scăzut la fericire:
“Din acest motiv, cel care câştigă 6000 de unităţi băneşti nu
va fi de două ori mai satisfăcut decât cel care câştigă 3000
ci, să zicem, doar de 1,25 de ori” (Zamfir, 1989, p 172).

Iată de ce venitul este cel mai bine asociat cu bunăstarea subiectivă


în ţările sărace, unde corelaţia dintre cele două mărimi poate atinge nivele
foarte mari. Problema este că pe plan mondial avem o cantitate covârşitoare
de studii în domeniu asupra ţărilor OECD şi puţine despre ţările în curs de
dezvoltare, astfel încât impresia generală în comunitatea ştiinţifică este că
bunăstarea subiectivă depinde foarte puţin de venit (ca şi de restul
variabilelor socio-demografice). Realitatea pe glob pare a fi exact opusă: în
ţările mai puţin dezvoltate, în care trăieşte majoritatea populaţiei, venitul şi
alte variabile ale poziţiei în societate joacă un rol important în bunăstarea
individuală.
Richard Easterlin afirmă că trebuie să privim diferit efectele
transversale şi cele longitudinale:
„De-a lungul ciclului de viaţă, odată cu veniturile cresc şi
aspiraţiile şi slăbesc efectul favorabil al sporirii venitului
asupra fericirii, în ciuda faptului că diferenţele de fericire
generate de venit, măsurate trans-secţional, persistă.
Oamenii cred că erau mai puţin fericiţi în trecut şi că vor fi
mai fericiţi în viitor, întrucât proiectează aspiraţiile actuale
ca fiind aceleaşi de-a lungul ciclului de viaţă, în vreme ce
venitul creşte. Dar pentru că aspiraţiile cresc de fapt odată
cu venitul, fericirea trăită este sistematic diferită de cea
proiectată. În consecinţă, alegerile se dovedesc a fi bazate
pe baza unor false aşteptări” (Easterlin, 2001, p. 465).

Unele studii implică faptul că, în timp, creşterea venitului nu aduce


după sine creşteri semnificative ale fericirii. Deşi venitul mediu al
americanilor s-a dublat în ultimii 30 de ani, fericirea lor medie nu a crescut
semnificativ, afirmă Easterlin (1974). Aceasta s-ar datora existenţei a două
fenomene:
1. adaptarea aşteptărilor. Este vorba de un fenomen pe care
psihologii îl denumesc „morişca hedonică” (hedonic treadmill – concept
atribuit lui Brickman şi Campbell (1971)), pe care economiştii, începând cu
Van Praag (1971), îl numesc „deriva preferinţei” (preference drift): o dată
îndeplinite anumite nevoi, oamenii îşi modifică aspiraţiile şi preferinţele
astfel încât să răspundă unor scopuri superioare). La nivel societal, acest
efect se concretizează, după cum afirmă Diener şi Biswas-Diener (2002), în
faptul că normele sociale se schimbă pe măsură ce societatea devine mai
bogată.
2. comparaţia socială. De asemenea, ne dorim mai mult pentru că
ne comparăm cu ceilalţi care au mai mult decât noi. Dat fiind că aproape
întotdeauna vom găsi pe cineva care să posede un bun care să ne placă şi pe
care să nu-l avem, nu vom fi niciodată destul de fericiţi cu ceea ce posedăm.
Efectul este mai puternic în cazul existenţei unor caracteristici personale
precum materialismul, concept psihologic definit drept „importanţa pe care
o au posesiunile în viaţa individului” (Belk, 1985). O orientare materialistă
este de obicei asociată cu nivele ale fericirii mai scăzute, pentru că, afirmă
Sirgy (1998), materialiştii se compară mai mult cu ceilalţi, ceea ce face să le
scadă satisfacţia cu nivelul de trai, ceea ce se răsfrânge asupra evaluării pe
care o fac vieţii lor ca întreg.
Cum subliniază Veenhoven (1991b), deşi nimeni nu neagă influenţa
comparaţiei sociale şi a aspiraţiilor, recunoaşterea acestor procese nu poate
să înlăture constatarea că veniturile influenţează şi direct bunăstarea
subiectivă. În fapt, el adoptă poziţia susţinătorilor efectelor absolute
(venitul sporeşte bunăstarea subiectivă atâta vreme cât ajută oamenii să-şi
satisfacă nevoile de bază). În schimb, Easterlin este adeptul teoriei opuse, a
efectelor relative (relaţia dintre venit şi bunăstarea subiectivă depinde de
cantitatea dorinţelor materiale pe care venitul le permite oamenilor să şi le
îndeplinească) (Diener şi Biswas-Diener, 2002, p 119). Sunt autori care
argumentează cu tărie că efectele relative sunt foarte reduse ca intensitate.
Hagerty şi Veenhoven (2003), de pildă, îşi afirmă îngrijorarea că opera
originală a lui Easterlin a fost acceptată cu atâta uşurinţă, deşi autorul
prevenise că are date puţine.
“[aceasta] este în special îngrijorător pentru că acceptarea
concluziei că creşterea economică nu are efect asupra
fericirii ar avea implicaţii de durată asupra politicilor
naţionale, sugerând că focalizarea asupra creşterii
economice nu va avea beneficii asupra fericirii pe termen
lung a cetăţenilor” (Hagerty şi Veenhoven, 2003, p. 3)

Pe de altă parte, autorii mai sus citaţi pun în evidenţă efecte


absolute, deşi reduse, pe trei paliere:
1. efecte ale creşterii venitului personal asupra fericirii
personale;
2. efecte ale creşterii venitului naţional asupra fericirii
naţionale medii, estimate pe baza studiilor transversale;
3. efecte ale creşterii venitului naţional asupra fericii medii,
estimate pe baza studiilor longitudinale.
Efectele sunt mai puternice pentru ţările cu venituri medii scăzute
decât pentru cele cu venituri ridicate (Hagerty şi Veenhoven, 2003).
Din punct de vedere metodologic testarea tuturor acestor ipoteze
este problematică. Voi sintetiza în cele ce urmează argumentele în favoarea
afirmaţiei mele:
1. Veenhoven (1991b, p. 17) atrage atenţia că această relaţie a fost
studiată în majoritate pe baza studiilor corelaţionale şi că ea poate ascunde o
falsă corelaţie: cauza nu ar fi efectul direct al venitului, ci al educaţiei. Cu
alte cuvinte, nivelele bunăstării subiective nu sunt influenţate direct de
venit, ci o educaţie mai bună îl face, în medie pe individ să aibă un venit
mai mare, dar şi să fie mai fericit.
2. Şi Cummins (2000, p. 134) conchide că „contribuţia specifică a
venitului scăzut este foarte incertă”. Aceasta din raţiuni care ţin de
procedurile statistice folosite. În analiza de regresie, explică autorul, se
constată că indicatorii subiectivi tind să aibă o pondere mai mare decât
indicatorii obiectivi. Când sunt introduşi mulţi astfel de indicatori
subiectivi, ei vor răpi din contribuţia independentă estimată a venitului. De
asemenea, este clar că venitul în sine nu poate avea o contribuţie directă la
bunăstarea subiectivă, ci doar prin împlinirea nevoilor de hrană, locuire,
acces la oportunităţi culturale, ş.a.m.d. Completitudinea modelului folosit
aici este deci crucială pentru a identifica contribuţia totală a venitului la
bunăstarea subiectivă.
3. O altă obiecţie ridicată de Cummins este diversitatea măsurilor
veniturilor: sunt folosite atât măsuri obiective cât şi subiective. Problema
este că cele două au un comportament destul de diferit atunci când
corelează cu alte măsuri de acelaşi tip.
4. Venitul are cea mai mare relevanţă în economiile înalt
monetarizate, adică în societăţile foarte dezvoltate. În societăţile în curs de
dezvoltare, caracterizate printr-o monetarizare scăzută, venitul nu este un
indicator adecvat al bunăstării, din cauza faptului că aceste economii se
bazează pe schimburi şi pe autosubzistenţă a gospodăriei. De aceea Banca
Mondială recomandă ca măsură adecvată pentru calcularea sărăciei
agregatele de consum (Deaton şi Zaidi, 1999). Şi Institutul Naţional de
Statistică a adoptat această modalitatea de cercetare pentru ţara noastră
(Panduru, 2002). În plus, practica cercetării de teren arată că în România
veniturile sunt în mod frecvent subraportate (Hatos şi Bălţătescu, 2005).
5. Mai ales când se măsoară veniturile, se foloseşte numai agregatul
pe familie sau venitul personal. Ele sunt însă mult mai relevante atunci când
sunt raportate la numărul de persoane din gospodărie, şi, mai mult, la
componenţa familiei. Metoda, posibil de folosit în privinţa consumului, se
numeşte estimarea consumului pe adult echivalent, pe baza unei scale sau a
unei formule de echivalenţă (Molnar, 2002).

3. Venit şi bunăstare subiectivă în România: 1990-2003


În cele ce urmează voi încerca să răspund la următoarele întrebări
de cercetare:
 Care este influenţa venitului, la nivel individual şi de familie,
asupra bunăstării subiective la nivel individual în România?
 Cum a evoluat această influenţă în perioada studiată?
 Care este influenţa independentă a venitului asupra bunăstării
subiective, controlând pentru variabilele socio-demografice?
Având în vedere nivelul de trai scăzut, ne aşteptăm ca venitul să fie
un bun predictor pentru bunăstarea subiectivă. De asemenea, ne aşteptăm ca
această influenţă să crească în timpul recesiunii economice, concomitent cu
creşterea sărăciei. De asemenea, ne-am aştepta ca stratificarea în funcţie de
venit să crească în România postdecembristă, pornind de la faptul că avem
de-a face cu o tranziţie de la o societate egalitară la una (teoretic)
meritocratică.
Pentru analiză am ales datele furnizate de Diagnoza calităţii vieţii,
realizate de ICCV (Mărginean, 1990-2006). Diagnoza calităţii vieţii
reprezintă un program de cercetare ce constă în anchete anuale pe
eşantioane reprezentative folosind un instrument aproape identic ce
cuprinde indicatori ai calităţii vieţii măsuraţi la nivel individual sau de
gospodărie. Bunăstarea subiectivă este măsurată prin două variabile:
satisfacţia cu viaţa (scara de la 1-foarte nemulţumit la 5-foarte mulţumit) şi
starea din ultimele zile (scara de la 1-nefericit, chiar disperat la 6-pe deplin
fericit).
Între indicatori se află şi mai multe măsuri ale venitului şi
consumului gospodăriei, între care:
- venitul personal şi cel al gospodăriei în ultima lună (în lei)
- satisfacţia cu venitul personal (de la 1-foarte nemulţumit la 5-
foarte mulţumit);
- evaluarea venitul gospodăriei (de la 1-foarte prost la 5-foarte
bun);
- estimarea venitului în raport cu necesităţile (scală cu 5
categorii, de la „nu ne ajung nici pentru strictul necesar” la
„avem tot ce ne trebuie”);
- venitul personal şi cel al gospodăriei în ultima lună (în lei)
- estimarea sărac-bogat, pe o scară cu 10 puncte (1-sărac, 10-
bogat);
Toţi aceşti indicatori sunt puternic corelaţi între ei, după un tipar
care arată că variabilele subiective, respectiv cele obiective, corelează cel
mai bine între ele. De exemplu, în 1999, tabelul de corelaţii între aceste
variabile era următorul:

Decil
Satisfa Evalua a
c-ţia rea Evaluar Autoev Decila venit
cu venitur ea aluare consu- ului Decila
venitu ilor în venituril a pe mului pe venitul
rile raport or scara pe gosp ui
perso- cu gospo- bogaţi- gospo- o- indivi-
nale necesit dăriei săraci dărie dărie dual
Satisfacţia cu ,
, ,
veniturile 1 ,546** ,342** ,237** 331*
501** 373**
personale *
Evaluarea
, ,
veniturilor în ,
501* 1 ,510** ,495** ,387** 453*
raport cu 331**
* *
necesităţile
Evaluarea , ,
, ,
veni-turilor 546* 1 ,407** ,335** 450*
510** 344**
gospodăriei * *
Autoevaluare ,
, ,
a pe scara ,495** ,407** 1 ,287** 349*
342** 220**
bogaţi-săraci *
Decila
, ,
consumului ,
,387** ,335** ,287** 1 709 409*
pe 237**
** *
gospodărie
Decila ,
,
venitului pe ,453** ,450** ,349** ,709** 1 606*
331**
gospodărie *
Decila ,
,
venitului ,331** ,344** ,220** ,409** 606 1
373**
individual **
Tabel 1. Corelaţiile bivariate dintre indicatorii obiectivi şi subiectivi ai
bunăstării materiale. Sursa: Diagnoza calităţii vieţii 1999. ** indică o corelaţie
semnificativă statistic la nivelul 0,01.

Cel mai puţin corelată cu toate celelalte variabile este autoevaluarea


pe scara bogat-sărac. Pe de altă parte, în acelaşi an, fiecare dintre aceste
variabile corelează cu indicatorii bunăstării subiective, cum se observă în
tabelul următor.
Starea din ultimele
Satisfacţia cu viaţa
zile
Corelaţie Corelaţie
Beta Beta
de nivel 0 de nivel 0
Satisfacţia cu ,401** ,225** ,353** ,123**
veniturile personale
Evaluarea veniturilor
în raport cu ,343** ,087* ,392** ,073*
necesităţile
Evaluarea veniturilor
,387** ,186** ,373** ,099**
gospodăriei
Autoevaluarea pe
,336** ,174** ,459** ,295**
scara bogaţi-săraci
Decila consumului
,144** -,004 ,279** ,022
pe gospodărie
Decila venitului pe
,194** -,048 ,329** ,097*
gospodărie
Decila venitului
,147** -,025 ,229** ,003
individual
Tabel 2. Corelaţiile bivariate dintre indicatorii obiectivi şi subiectivi ai
bunăstării materiale şi indicatorii bunăstării subiective. Sursa: Diagnoza
calităţii vieţii 1999. ** indică un coeficient semnificativ statistic la nivelul 0,01,
iar * un coeficient semnificativ statistic la nivelul 0,01.

Cum se observă din tabelul anterior, indicatorii subiectivi ai


bunăstării materiale au corelaţii mai ridicate cu cei ai bunăstării subiective.
Când toţi aceşti predictori sunt incluşi într-un model de regresie, indicatorii
obiectivi nu mai contribuie semnificativ la variaţia variabilei dependente
(cu excepţia decilei venitului pe gospodărie în cazul stării din ultimele zile).
Aceasta confirmă constatarea lui Cummins că indicatorii subiectivi
corelează mai bine cu cei ai bunăstării subiective decât cei obiectivi,
ridicând probleme metodologice.
Pentru analizele longitudinale incluse în această lucrare am calculat
decilele de venitul individual şi de venit pe gospodărie pe toţi anii1.
1
Paradoxal, venitul pe gospodărie este un predictor mai bun al bunăstării subiective decât
venitul pe membru de familie. O explicaţie ar consta în aceea că nivelul venitului pe
gospodărie este un indicator al mai bun al nivelului de trai general al acelei gospodării (o
Analiza stratificării fericirii respondentului în funcţie de decila de
venit pe membru de familie relevă o transformare remarcabilă de la
omogenitate la eterogenitate, după cum o arată figura următoare:

3,8

3,6
Figura 1. Nivelele medii ale satisfacţiei cu viaţa în funcţie de decila de venit a
gospodăriei. 1990, 1993-1999, 2003. Sursa: Diagnoza calităţii vieţii, calcul
personal.

Într-adevăr, corelaţia dintre încadrarea gospodăriei în decila de


venit şi satisfacţia cu viaţa creşte de la 0 în 1990 la 0,31 în 2003! Un alt
mod de a reprezenta această creştere este de a analiza diferenţa nivelului

3,4
mediu al fericirii între prima şi ultima decilă ca procent din amplitudinea
totală a scalei, ca în figura următoare:

3,2
sumă relativ independentă de numărul de membri de familie este folosită pentru dotarea
locuinţei, activităţi de timp liber etc.)

3
35,0%

30,0%
Figura 2. Diferenţa între nivelele medii ale satisfacţiei cu viaţa între ultima şi prima
decilă de venit. Sursa: Diagnoza calităţii vieţii, calcul personal.
Pe lângă aceasta, venitul personal are o influenţă independentă
asupra bunăstării subiective în tranziţie. Avem de-a face şi aici cu o serioasă
eterogenizare a seriei şi din acest punct de vedere, după cum o arată figura
următoare:

3,6
25,0%

3,4
20,0%
Figura 3. Nivelele medii ale satisfacţiei cu viaţa în funcţie de decila de venit
personal. 1990, 1992-1999, 2003. Sursa: Diagnoza calităţii vieţii, calcul
personal.
Totuşi această influenţă nu este atât de puternică întrucât este
mediată de vârsta respondentului: elevii şi studenţii, chiar fără venit sunt în
general mai fericiţi decât adulţii.

4. Contribuţia independentă a venitului la bunăstarea


subiectivă în România
Pentru a evalua contribuţia independentă a venitului la variaţia
bunăstării subiective am introdus decilele de venit personal şi pe gospodărie
într-un model de regresie care ia în calcul şi nivelele de referinţă ale 1991-
1999 şi 2003, comparativ cu 1990. Pentru a putea fi folosite variabilele au
fost transformate în variabile dummy, după cum urmează:
- Masculin (valoarea de referinţă feminin);
- Vârsta: 18-30, 31-60, (valoarea de referinţă: peste 60 de ani);
- Educaţia: 7-10 clase sau şcoală profesională, liceu sau şcoală
postliceală, studii superioare (valoarea de referinţă: Fără şcoală
sau şcoală generală neterminată).
- Statusul marital: Căsătorit, Divorţat, Văduv (valoarea de
referinţă: necăsătorit)
- Mediul de rezidenţă: Urban (valoarea de referinţă: Rural)
În cele ce urmează am reprezentat contribuţiile independente ale
variabilelor menţionate asupra satisfacţiei cu viaţa.

1990 1992 1994 1996 1997 1998 1999 2003


0,11
sex masculin ** 0,07 0,01 0,02 0,04 -0,02 -0,03 0,03
- - -
varsta 18-30 de 0,12 0,18 0,16
ani ** ** ** -0,05 -0,08 0,03 0,06
- - - - - -
varsta 31-60 de 0,20 0,15 0,10 0,14 0,13 0,09
ani -0,06 ** ** * ** ** *
7-10 clase sau 0,18 0,11 0,09
profesionala 0,01 ** 0,00 ** -0,04 0,02 0,06 *
Liceu sau scoala 0,20 0,11 0,10 0,21
postliceala -0,05 ** 0,02 ** -0,03 0,08 * *
0,09 0,16
Studii superioare -0,07 0,04 -0,02 0,08 -0,01 0,05 * **
0,09
Casatorit -0,06 -0,05 0,00 -0,01 0,04 -0,01 *
-
0,08
Divortat * -0,04 -0,02 -0,05 -0,01 -0,04 0,01
Vaduv -0,04 -0,08 -0,02 -0,07 0,01 -0,01 -0,03
- - - - - -
Domiciliul în 0,09 0,14 0,20 0,17 0,13 0,14
mediul urban ** 0,04 ** ** ** ** ** -0,05
Decila de venit 0,06 0,17 0,17 0,13 0,20 0,23 0,16 0,21
pe gospodarie * ** ** ** ** ** ** **
Decila de venit 0,09 0,14
individual 0,01 0,08 * ** 0,08 0,05 0,08 0,03
Tabel 3. contribuţiile independente ale variabilelor socio-demografice asupra
satisfacţiei cu viaţa. Coeficienţii marcaţi cu * sunt semnificativi la pragul de
0,05 iar marcaţi cu ** sunt semnificativi la pragul de 0,01.

Se observă că poziţia în decilele de venit individual nu are decât în


1996 o contribuţie semnificativă la bunăstarea subiectivă. În schimb, decila
de venit pe gospodărie are cea mai mare influenţă, coeficienţii beta fiind în
creştere pe parcursul intervalului studiat, ceea ce ar sugera că bunăstare
economică are ponderea cea mai importantă la bunăstarea subiectivă.
Trebuie să notăm însă că toate modelele de regresie cu variabile
socio-demografice au o adecvare statistică destul de redusă, coeficientul de
determinaţie variind între 0,03 şi 0,13.

5. Concluzii şi limitări
Am văzut că, după 1990, în România se petrece o stratificare
puternică a bunăstării subiective în funcţie de venit. Efectele trecerii de la o
societate puternic egalitară la una puternic stratificată s-au produs treptat,
creşterea diferenţei dintre fericirea medie a celor din ultima decilă şi a celor
din prima decilă de venit, de la 0 la 20% în 2003 s-a făcut aproape constant
an de an. Ea a continuat şi în perioada 1999-2003, când trendul descrescător
al nivelelor bunăstării subiective a scăzut.
Indicatorii obiectivi şi subiectivi ai venitului sunt cei mai importanţi
predictori ai bunăstării subiective, atunci când controlăm pentru variabilele
socio-demografice. Atunci când introducem în model atât indicatori
obiectivi cât şi subiectivi, indicatorii obiectivi devin nesemnificativi. Pe de
altă parte, contribuţia independentă a acestora creşte pe parcursul
intervalului studiat. Aceasta arată că venitul, în tranziţie, în contextul
dificultăţilor pe care le au segmente importante de populaţie, devine tot mai
important în economia fericirii personale. Importanţa nu pare să descrească
între 1999 şi 2003, când nivelele bunăstării subiective cresc. Aceasta arată,
pe de-o parte, că efectele creşterii economice începute în anul 2000 nu s-au
resimţit încă la nivel individual. O sugestie de explicaţie alternativă se
bazează pe ideea că a crescut monetarizarea economiei, porţiunea din
beneficiile individuale bazate pe autosubzistenţă, schimb sau alte beneficii
nemonetarizate reducându-se mult.
Sensul expresiei „banii n-aduc fericirea” se leagă de faptul că
aspectele relaţionale (precum înţelegerea cu partenerul şi împlinirea
familială) ca şi cele culturale şi spirituale sunt mai importante pentru
fericirea personală decât împlinirea materială. Mai mult, persoanele
materialiste sunt în general mai nefericite decât celelalte. Totuşi, aşa cum
arată cercetarea prezentată aici, în contextul societăţii postcomuniste
româneşti, pe măsura creşterii stratificării în funcţie de venit, ca şi a
problemelor materiale aduse de tranziţie unor categorii largi de populaţie,
banii aduc într-o măsură tot mai mare fericirea.
6. Bibliografie
Andrews, F. M., & Robinson, J. P. (1991), Measures of Subjective Well-
Being, În: J. P. Robinson, P. R. Shaver & L. S. Wrightsman
(coord.), Measures of Personality and Social Psychological
Attitudes, Academic Press, San Diego etc., pp. 62-114.
Aristotel (1998). Etica nicomahică. IRI, Bucureşti.
Belk, R. W. (1985), Materialism: Trait aspects of living in the material
world, Journal of Consumer Research, vol. 12, pp. 265-280.
Brickman, P. D., & Campbell, T. (1971), Hedonic relativism and planning
the good society, În: M. H. Appley (coord.), Adaptation Level
Theory: A Symposium, Academic Press, New York, pp. 287–304.
Cummins, R. A. (2000), Personal Income and Subjective Well-being: A
Review, Journal of Happiness Studies, vol. 1, nr. 2, pp. 133-158.
Cummins, R. A., & Nistico, H. (2002), Maintaining Life Satisfaction: The
Role of Positive Cognitive Bias, Journal of Happiness Studies, vol.
3, nr. 1, pp. 37-69.
Deaton, A., & Zaidi, S. (1999), Guidelines for Constructing Consumption
Aggregates for Welfare Analysis, World Bank Working papers.
Diener, E., & Biswas-Diener, R. (2002), Will Money Increase Subjective
Well-Being?, Social Indicators Research, vol. 57, nr. 2, pp. 119-
169.
Easterlin, R. A. (1974), Does economic growth improve the human lot?
Some empirical evidence, În: P. A. David & M. Reder (coord.),
Nations and Households in Economic Growth, Academic Press,
New York.
Easterlin, R. A. (2001), Income and happiness: Towards a unified theory,
Economic Journal, vol. 111, pp. 465-485.
Graham, C., & Pettinato, S. (2002), Frustrated achievers: Winners, losers
and subjective well-being in new market economies, Journal of
Development Studies, vol. 38, nr. 4, pp. 100-140.
Hagerty, M. R., & Veenhoven, R. (2003), Wealth and happiness revisited -
Growing national income does go with greater happiness, Social
Indicators Research, vol. 64, nr. 1, pp. 1-27.
Mărginean, I. (1990-2006), Diagnoza Calităţii Vieţii 1990-1999, 2003,
2006, Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii.
Molnar, M. (2002), Aspecte metodologice ale evaluării sărăciei. Prezentare
la Cursul de consolidare a cunoaşterii în domeniul măsurării
sărăciei, CASPIS, Universitatea din Bucureşti, decembrie 2002.
Panduru, F. (2002), Ancheta bugetelor de familie. Proiect PHARE
RO9703.01-1.1.2, Prezentare la Cursul de consolidare a
cunoaşterii în domeniul măsurării sărăciei, CASPIS, Universitatea
din Bucureşti, decembrie 2002.
Schyns, P. (2001), Income and Satisfaction in Russia, Journal of Happiness
Studies, vol. 2, nr. 2, pp. 173-204.
Sirgy, M. J. (1998), Materialism and Quality of Life, Social Indicators
Research, vol. 43, nr. 3, pp. 227-260.
Van Praag, B. M. S. (1971), The welfare function of income in Belgium: an
empirical investigation, European Economic Review, nr. 2, pp. 337-
369.
Veenhoven, R. (1991a), Is Happiness Relative?, Social Indicators
Research, vol. 24, nr. 1, pp. 1-34.
Veenhoven, R. (1991b), Questions on happiness: classical topics, modern
answers, blind spots, În: F. Strack, M. Argyle & N. Schwarz
(coord.), Subjective well-being: an interdisciplinary perspective,
Pergamon Press, Oxford, pp. 7-27.
Zamfir, E. (1989). Incursiune în universul uman. Noi ipostaze şi dimensiuni
ale fericirii. Ed. Albatros, Bucureşti.