Sunteți pe pagina 1din 2

CREȘTINISM

 ȘI  POLITICĂ  –  Dr.  Vasile  Boari  


   
I.  Caracterizare  generală  
Relaţția  dintre  Creștinism  și  politică  poate  fi  caracterizată  ca:  
-­‐  O  relaţție  complexă  ce  poate  fi  privită  și  analizată  din  multiple  perspective:  doctrinară  
(perspectiva  învăţțăturii  biblice),  teologică,  istorică,  sociologică,  politologică,  fenomenologică,  
etc.  
-­‐  O  relaţție  dificilă  (complicată):  stau  faţță-­‐n  faţță  două  lumi,  două  împărăţții  care  se  conduc  după  
reguli  diferite,  care  au  interese  diferite,  raţțiuni  diferite,  principii  și  valori  diferite:  Împărăţția  lui  
Dumnezeu  și  împărăţția  cezarului.  Două  împărăţții  pe  care  Isus  însuși  le-­‐a  desparţțit  (a  se  vedea  
textul  referitor  la  birul  cezarului  din  evangheliile  sinoptice).  
   
   
II.  Trei  precizări  preliminare  
-­‐              Creștinismul  nu  este  o  doctrină  sau  o  ideologie  politică.  Cu  toate  acestea,  nici  o  
doctrină  sau  ideologie  nu  a  influenţțat  atât  de  profund  și  atât  de  durabil  istoria  omenirii  
cum  a  făcut-­‐o  Creștinismul.  Creștinismul  a  produs  cea  mai  profundă  revoluţție  din  
istoria  lumii:  revoluţția  sufletului  uman  (Cf.  Bennedetto  Croce,  Pentru  ce  noi  nu  putem  
să  nu  ne  zicem  creștini?,  text  disponibil  în  limba  franceză).  El  a  dat  identitatea  
spirituală  a  două  continente  care  au  dat  tonul  în  istoria  civilizaţției  și  culturii  universale.  
Este  vorba  de  Europa  (primul  continent  în  întregimecreștinat)  și  America  de  Nord  și  
continuă  să  fie,  statistic  vorbind  și  nu  numai,  prima  religie  a  lumii.  
-­‐              Isus  Christos  nu  a  fost  un  lider  politic.  Dar,  cu  toate  acestea,  nici  un  lider  politic  nu  a  
influenţțat  atât  de  profund  și  de  durabil  istoria  lumii  cum  a  făcut-­‐o  El.  Isus  Christos  
împarte  în  doua  istoria  lumii:  î.d.  Chr.  și  d.  Chr.  Și  deși  Împărăţția  lui  nu  este  din  lumea  
aceasta,  Biblia  îl  numește  ”Domnul  domnilor  și  Împăratul  împăraţților”  și-­‐i  
încredinţțează  conducerea  Împărăţției  veșnice.  Și  tot  din  Biblie  aflăm  că  prin  El  și  pentru  
El  au  fost  făcute  toate  lucrurile,  inclusiv  domniile,  dregătoriile,  împărăţțiile  și  toate  câte  
există;  
-­‐              Biblia  nu  este  un  manual  sau  un  tratat  de(spre)  politică,  dar  ea  conţține  nenumărate  
referinţțe  la  politică.  Astfel,  în  Vechiul  Testament,  găsim  numeroase  referinţțe  la  
evenimente  politice,  oameni  politici,  etc.  Nu  doar  cele  12  cărţți  istorice,  ci  și  cărţțile  
profeţților,  cartea  Proverbelor  și  altele  conţțin  referinţțe  la  politică.  În  NT  există  mai  
puţține  referinţțe  explicite  la  politică  (cantitativ  vorbind),  dar  găsim  și  aici  texte  
referitoare  la  politică  de  cea  mai  mare  importanţță:  textul  referitor  la  birul  cezarului  din  
evangheliile  sinoptice,  textul  din  Evanghelia  după  Ioan  care  relatează  procesul  lui  Isus  
(inclusiv  dialogul  lui  Isus  cu  Pilat  din  Pont,  guvernatorul  roman  al  Iudeii  sau  dialogul  
acestuia  cu  mai  marii  poporului  evreu  privind  condamnarea  lui  Isus),  capitolul  13,  
versetele  1-­‐10  din  Epistola  către  Romani  (textul  cu  cele  mai  multe  conotaţții  politice  din  
NT),  Prima  Epistolă  a  lui  Petru,  Apocalipsa,  etc.  
   
III.  Politica  în  Planul  lui  Dumnezeu  
   
-­‐              Face  parte  politica  din  Planul  lui  Dumnezeu?  
-­‐              De  la  guvernarea  lui  Dumnezeu  la  guvernarea  oamenilor.  Despre  instituirea  
monarhiei  la  poporul  ales.  Legea  pentru  împărat  
-­‐              Împăraţți  buni  și  împăraţți  răi  
-­‐              Regele  David  
-­‐              Solomon,  ajuns  rege,  cere  și  primește  înţțelepciune  de  la  Dumnezeu  pentru  a  putea  
guverna  poporul  lui  Israel  
-­‐              Cartea  Daniel  –  o  sinteză  a  învăţțăturii  iudeo-­‐creștine  despre  Istorie  și  Politică.  Daniel  
–  lider  politic  
-­‐              Lideri  politici  marcanţți  în  cărţțile  vechi  testamentare  
   
IV.  Împărăţția  lui  Dumnezeu  și  împărăţția  cezarului  
-­‐              Putere  spirituală  și  putere  temporală.  Primatul  spiritualului  
-­‐              Biserica  și  Statul  pe  scena  Istoriei  
-­‐              Cetăţțenie  terestră  și  cetăţțenie  celestă  
-­‐              Augustin  și  cele  două  cetăţți  
-­‐              Eroarea  teocraţțiilor.  Cazul  Savonarola  
   
V.  Problema  supunerii  în  Creștinism  (Romani  13:1).  De  ce  și  cui  trebuie  să  ne  supunem?  
   
VI.  Originea  puterii  politice  în  doctrina  creștină  (Romani  13:1-­‐2).  Disputa  Filmer  –  Locke  
privind  originea  și  limitele  puterii  monarhice.  Creștinismul  și  sacralizarea  puterii.  Creștinismul  
și  limitarea  puterii.  
   
VII.  Sarcinile  autorităţții  politice  și  ale  omului  politic:  binele  supușilor  și  pedepsirea  celor  care  
fac  răul  (Romani  13:3-­‐4)  
   
VIII.  Mijloacele  autorităţții  politice:  persuasiunea  (convingerea),  lauda  (recompensa),  
constrângerea  fizică  (sabia)  
   
IX.  Legitimarea  supunerii  și  a  autorităţții  politice  în  doctrina  creștină  (Romani  13:5)  
   
X.    Creștinismul  și  problema  păcii  
   
XI.  Creștinismul  și  democraţția  
   
XII.  Politica  și  valorile  creștine.  Etică  și  politică  în  viziunea  creștină.  Deontologia  creștină  
   
Întrebari  finale:  Trebuie  să  se  implice  creștinii  în  politică?  Și  dacă  da,  în  ce  fel  (în  ce  modalităţți)  
ar  trebui  s-­‐o  facă?  
   
Bibliografie  
   
Biblia  (ediţția  Cornilescu):  1,2  Samuel,  1,2  Împăraţți,  1,2  Cronici,  Daniel,  Romani,  capitolele  12:  
17-­‐21  și  13:  1-­‐10,  1  Petru,  cap.  2,  vs.  13-­‐17                                                                                                        
Carl  F.H.  Henry,  Dumnezeu,  revelaţție  și  autoritate,  vol.  6,  Editura  Cartea  Creștină,  Oradea,  
2000,  pp.  489-­‐545