Subiecte rezolvate bacalaureat Limba si Literatura

Romana 2009, Varianta 1

Scris pe 04 Iun 2010 de MeL în 2009 și are și are 325 vizualizari

Share

I. 1. („Gerul” – Vasile Alecsandri)

1. ger, promoroaca (turturi, gheata)
2. Semnele de punctuatie: punct si virgula de la finalul celui de-al doilea vers desparte
doua fraze diferite, marcând o pauza în exprimarea unor idei similare. Poetul nu foloseste
punctul, ca în finalul strofei, deoarece acesta are rol în încheierea ideii, nelasând loc unei
continuari a acesteia.
3. „Sa ne-aduca viu aminte de-ale verii înfloriri.”
4. Tema naturii sub stapânirea iernii; motivul gerului.
5. pronume la persoana I si a II-a: „eu”, „tu”; verbe la persoana a II-a: „vin’”;
interjectia.
6. „(gerul) salbatic” ? epitet personificator, extrem de sugestiv care arata forta de
nestavilit a iernii geroase acaparând natura.
7. Substantivul „gerul”, reprezentând si titlul poeziei, nu este pus la întâmplare la
începutul fiecarei strofe, ci prin aceasta, poetul intensifica într-un mod aparte ideea
centrala a poeziei, asprimea iernii, dându-i cititorului senzatia de acaparare totala,
accentuând imaginile sinestezice.
8. Gerul este prezentat de catre poet ca o minune a iernii, ca un fenomen magic ce pune
stapânire asupra întregii naturi. În ultima stofa, gerul este invocat de catre eul liric, prin
propozitia în vocativ: „O! tu, gerule naprasnic, vin”. Epitetul „(ger)naprasnic” întareste
ideea de atotputernic, iar comparatia „ca sageata” întregeste sentimentul de maretie pe
care gerul i-l inspira poetului. Primele doua versuri ale strofei prezinta o complexa
imagine vizuala, ce subliniaza grandoarea tabloului.
9. Vasile Alecsandri creeaza un pastel al iernii, de o impresionanta maretie, prin
folosirea unui limbaj expresiv, pe tot parcursul poeziei. Elementele care sustin
expresivitatea sunt nenumaratele imagini artistice create cu ajutorul figurilor de stil.

II.1 (adevar)
Afirmatia lui Cioran este valabila pentru noi toti. Nimic nu este mai adevarat decât faptul
ca oamenilor le place sa fie mintiti. Cu totii negam realitatea, fie ca e vorba de ceea ce
suntem, de societatea în care traim sau, de ce nu, de modul în care banii se obtin. Toti
încercam sa fentam într-un fel sau altul realitatea. Vrem ca lumea sa ne considere mai
buni si vrem sa profitam de orice sansa de a ne fi mai bine cu un minimum de efort. Dar
pâna la urma ce are daca este asa? De ce Emil Cioran spune acest lucru cu atâta
dezamagire?
În primul rând, lasând ipocrizia caracteristica noua tuturor la o parte, pot spune ca noi,
oamenii, avem nevoie cu totii de minciuni, de iluzii. Adevarul, pe lânga faptul ca doare,
ne si dezarmeaza. Adevarul i-a determinat pe unii oameni chiar sa recurga la masuri
extreme, cum ar fi suicidul. Cert este ca fiecare dintre noi a pus macar o data un bilet la
loto, fiecare am fost impresionati de viata pe care o vedem în filme si în romane sau de
averile care se pot câstiga la bursa. Toate aceste sanse ne fac viata mai frumoasa si ne
motiveaza sa mergem mai departe cu speranta ca în viitor norocul va fi de partea noastra.
În al doilea rând as putea spune chiar, ca în unele aspecte ar trebui sa le multumim
acestor negustori de iluzii pentru faptul ca ne determina sa vedem cu alti ochi viata.
Acesti negustori, pe de alta parte, sunt si ei oameni ca noi, oameni interesati de binele lor.
Diferenta este ca ei constientizeaza mai bine decât noi faptul ca pâna la urma nimeni nu-ti
da nimic degeaba. Fie ca este vorba de banci care ofera prima rata gratuit, de patronii de
cazinouri si, de ce nu, de artisti, co totii au ca scop prezentarea unei realitati mai putin
dure. Negustorii traiesc din fericirea noastra, iar noi traim din minciunile lor.
În concluzie, pot spune ca, atâta timp cât nu ne lasam dusi de val devenind dependenti de
ceea ce vând acesti negustori de iluzii, putem privi minciuna ca un mod mai usor si mai
placut de a trece prin viata.

III.1 (Particularitati ale basmului cult: Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga)
Basmul cult îsi are originea în cel popular de la care autorul preia tiparul narativ, dar
reorganizeaza elementele stereotipe conform viziunii sale artistice si propriului sau stil.
Basmul cult imita relatia de comunicare de tip oral din basmul popular, ceea ce confera
oralitate stilului.
Basmul cult este o specie narativa ampla, cu numeroase personaje purtatoare ale unor
valori simbolice, cu actiune implicând fabulosul, supranaturalul, care înfatiseaza
parcurgerea drumului maturizarii de catre erou. Conflictul dintre bine si rau se încheie
prin victoria fortelor binelui. Personajele îndeplinesc, prin raportare la erou, o serie de
functii (antagonistul, ajutoarele, donatorii), ca în basmul popular, dar sunt individualizate
prin atributele exterioare si prin limbaj. Reperele temporale si spatiale sunt vagi,
nedeterminate. Sunt prezente cliseele compozitionale, numerele si obiectele magice. În
basmul cult, stilul este elaborat, se îmbina naratiunea cu dialogul si descrierea.
În literatura universala sunt cunoscute basmele lui Perrault si Anderson, iar la noi ale lui
Eminescu, Caragiale, Slavici, Creanga, Delavrancea, etc.
O capodopera a genului, la noi, ramâne „Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creanga, basm
publicat în 1877, în revista „Convorbiri literare”.
Naratiunea la persoana a III-a este realizata de un autor omniscient, dar nu si obiectiv,
deoarece intervine adesea prin comentarii. Spre deosebire de basmul popular, unde
predomina naratiunea, basmul cult presupune îmbinarea naratiuniii cu dialogul si
descrierea.
Tema basmului este triumful binelui asupra raului. Motivele narative sunt: superioritatea
mezinului, calatoria, supunearea prin viclesug, muncile, demascarea raufacatorului
(Spânul), pedeapsa, casatoria.
În basm sunt prezente cliseele compozitionale, formule tipice. Formula initiala: „Amu
cica era odata” si formula finala „Si a tinut veselia ani întregi, si acum mai tine înca; cine
se duce acolo be si manânca. Iar pe la noi, cine are bani bea si manânca, iara cine nu, se
uita si rabda” sunt conventii care marcheaza intrarea si iesirea din fabulos. Formulele
mediane: „si merg ei o zi, si merg doua, si merg patruzeci si noua”, „si mai merge el cât
mai merge”, „Dumnezeu sa ne tie, ca cuvântul din poveste, înainte mult mai este”,
realizeaza trecerea de la o secventa la alta si mentin cititorul atent, antrenându-i
curiozitatea.
O trasatura a basmului lui Ion Creanga o reprezinta tratarea fabulosului în mod realist,
povestile lui Creanga fiind caracterizate printr-o alaturare a miraculosului cu realitatea.
Astfel, Spânul se comporta ca un om viclean, esenta lui demonica, fiind dezvaluita mai
târziu. Tot asa, cele cinci aparitii bizare se comporta, vorbesc si se cearta ca niste sateni
humulesteni; în plus, fiecare schita de portret cuprinde o trimitere la fiinta umana. De
altfel, aceasta particularitate a fost numita de critica literara „localizarea fantasticului”.
Parcurgerea drumului maturizarii de catre erou presuspune un lant de actiuni: o situatie
initiala de echilibru (existenta celor doi frati, Craiul si Împaratul Verde, care traiesc
departe unul de celalalt), o parte pregatitoare, un eveniment duce la dezechilibru, aparitia
donatorilor si a ajutoarelor, trecerea cu bine a probelor ce duce la refacerea echilibrului,
apoi rasplata eroului (finalul fericit).
Personajele, desi individualizate, sunt purtatoare ale unor valori simbolice: binele si raul
în diverse ipostaze. Conflictul dintre bine si rau se încheie prin victoria fortelor binelui.
Personajul principal al basmului cult este mezinul craiului, Harap-Alb, dar el nu mai
reprezinta modelul de frumusete fizica, morala si psihica din basmele populare anuntat de
la începutul acestora prin expresii de tipul „crestea într-un an cât altii în zece”, astfel încât
calatoria întreprinsa de el nu are valoarea de a confirma calitatile exceptionale, ci este un
traseu de initiere, parcurs de un tânar naiv si timid si care la sfârsit devine capabil sa
conduca o împaratie. Astfel, se vorbeste despre un caracter de bildungsroman al
basmului. Cea mai mare parte a basmului este reprezentata de calatoria mezinului catre
împaratia lui Verde Împarat si probele la care este supus de catre Spân.
În procesul sau de formare se disting trei etape: etapa initiala, de pregatire pentru drum;
apoi parcurgerea drumului initiatic si rasplata. Acesta este presarat cu diferite spatii cu
valoare simbolica: podul (simbolizeaza trecerea la alta etapa a vietii, atât atunci când are
loc confruntarea cu tatal deghizat în urs, cât si la întâlnirea cu furnicile), fântâna (spatiu al
renasterii si al regenerarii; scena în care are loc schimbarea numelui, a identitatii si
reprezinta începutul initierii spirituale, unde va fi condus de Spân), padurea (loc al mortii
si al regenerarii).
Daca eroul basmului popular era supus în general la trei probe, Harap-Alb trece prin mai
multe încercari: aducerea salatilor din gradina Ursului si a pielii Cerbului, noaptea
petrecuta în casa de arama, separarea macului de nisip, pazirea fetei Împaratului Ros,
gasirea si identificarea acesteia. Dupa ce îsi dovedeste bunatatea ajutând albinele sa-si
faca stup si ocolind nunta furnicilor, trecând pe un pod, Harap-Alb întâlneste cele cinci
personaje himerice întruchipând focul, apa, pamântul si aerul: Gerila, Flamânzila, Setila,
Ochila si Pasari-Lati-Lungila. Ultimile trei probe sunt legate de cucerirea fetei
împaratului. Decapitarea eroului este ultima treapta si finalul initierii. Nunta si
schimbarea statutului social (devine împarat) confirma maturizarea eroului.
Spânul nu este doar o întruchipare a raului, ci el ajuta involuntar la initierea eroului, de
aceea calul nazdravan nu-l ucide înainte ca initierea feciorului de împarat sa se fi
încheiat.
Eroul este sprijinit de ajutoare si donatori: fiinte cu însusiri supranaturale (Sfânta
Duminica), animale fabuloase (calul nazdravan, craiasa furnicilor si cea a albinelor),
fapturi himerice (cei cinci tovarasi) sau obiecte miraculoase (aripile craieselor, smicelele
de mar, apa vie, apa moarta). Personajul cautat este fata de împarat.
Specific basmului cult este modul în care se individualizeaza personajele. Prin portretele
fizice ale celor cinci tovarasi ai eroului se ironizeaza defecte umane, dar aspectul lor
ascunde si calitati sufletesti precum bunatatea si prietenia. Împaratul Ros si Spânul sunt
rai si vicleni. Sfânta Duminica este înteleapta.
Registrele stilistice popular, oral, reginional confera originalitate stilului. Limbajul
cuprinde termeni si expresii populare, regionalisme fonetice sau lexicale, frecventa
proverbelor, a zicatorilor introduse în text prin expresia „vorba aceea”.
Umorul este realizat cu ajutorul exprimarii muscalte („sa traiasca trei zile ca cea de-
alalteieri”), ironiei, poreclelor (Pasarila, Buzila), diminutivelor cu valoare augmentativa
(„buzisoare”, „bauturica”, ect.), caracterizarilor pitoresti (portretul lui Gerila, Ochila,
etc.), expresii populare („Da-i cu cinstea, sa peara rusinea”).
Oralitatea stilului (impresia de zicere a textului scris) se realizeaza prin expresii narative
tipice („si atunci”, „si apoi”, „în sfârsit”), „si” narativ; implicarea subiectiva a naratorului
(„Ce alta, pot sa zic?”), dativul epic („Si odata mi ti-l însfaca cu dintii de cap”) si versuri
populare („De-ar sti omul ce-ar pati, /Dinainte s-ar pazi!”).
„Poveste lui Harap-Alb” este un basm cult ce are ca sursa de inspiratie basmul popular,
de la care autorul pastreaza motivele (casatoria, încercarea puterii, petitul, probele),
personaje fabuloase, ajutoarele venite în sprijinul binelui, formule tipice si inoveaza
pentru basmul cult umanizarea fantasticului prin comportamentul, gestica, psihologia si
limbajul personajelor.