MEMORANDUMUL RUS: NOIEMBRIE 2003

Proiectul de Memorandum din 15 noiembrie a.c. avînd semnătura Consilierului Preşedintelui Putin,
D.Kozak, conţine o serie de prevederi menite să ghideze accelereze reglementarea politică a
conflictului transnistrean şi, implicat, adoptarea unei noi Constituţii, ca urmare a activităţilor iniţiate
de Comisia Constituţională Mixtă şi referendumul planificat să abiă loc pe acest subiect la începutul
anului viitor. Textul Memorandumului şi comentariile lansate de D.Kozak la Chişinău şi Tiraspol au
fost, în acest sens, destul de emplematice asupra modului în care văd acest proces oficialităţile ruse
şi, la rîndul lor, stăruie asupra faptului că, şi de această dată, Memorandumul are misiunea de a
rezolva o acută problemă de "imagine internaţională" a Rusiei înaintea Summitului de la Maastricht.

Pe de altă parte, document înmînat recent Preşedintelui Voronin nu poate camufla sentimentul că este
scris, de fapt, sub dicteul liderilor separatişti şi că are rolul de a presa autorităţile de la Chişinău
asupra unor elemente care trezesc discordii chiar şi printre cei mai îndoctrinaţi exponenţi ai actualului
PCM. Memorandumul conţine o renunţare la principiul "parităţii subiecţilor federali" şi a "federaţiei
contractuale" (promovate ostentativ de liderii de la Tiraspol), integrează sintagma "federaţiei
asimetrice", propuse recent de V.Voronin, dar propune un model care nu pare a fi nici viabil şi nici
productiv pentru viitoarele negocieri. Astfel, modelul rusesc consacră doar Transnistria şi Găgăuzia
în calitate de subiecţi ai viitoarei federaţii, restul teritoriului fiind numit "teritoriu federal", adică fără
o personalitate legală autonomă, respectiv fiind supus legilor federale şi, eventual influenţei pe care
subiecţii federali vor dori să o exercite în nume propriu şi "spre binele federaţiei". Aparent, Federaţia
Rusă pare să fi renunţat la obligativitatea prezenţei sale în calitate de protagonist al operaţiunilor
militare-de garantare a păcii în regiunea secesionistă, dar asta pentru că, de fapt, urmăreşte să
demilitarizeze întreaga ţară. O analiză sumară a Memorandumului ne permite să ajungem la
concluzia că, adoptarea lui contravine intereselor vitale ale RM, interesului naţional, nefiind capabil
să producă condiţiile necesare pentru reintegrarea temeinică a ţării. Printre cele mai grave delicte pe
care se sprijină conceptul Memorandum vom enumera următoarele:

1. Prin adoptarea unui asemenea Memorandum, Chişinăul ar recunoaşte intgral existenţa juridică,
morală şi independentă a regimului separatist din Transnistria în calitate de "formaţiune statală"
(p.3.5.), prin această recunoaştere, regimul separatist îşi va putea păstra instituţiile sale de putere,
sistemul legal-juridic şi principiile de conducere create de regim în perioada secesiunii sale de fact,
după rebeliunea din 1991. Este deosebit de gravă încercarea de a conserva formaţiunile militare
ilegale transnistrene (chiar şi pentru perioada demilitarizării depline a ţări). Neschimbate vor rămâne,
potrivit Memorandumului, şi relaţiile de proprietate, condiţiile de privatizare şi regimul proprietăţilor
din regiunea secesionistă, care rămân în competenţa exclusivă a " subiecţilor federaţiei". Atribuirea
statului de "formaţiune statală" este aplicată şi în cazul regiunii găgăuze, ceea ce ne permite să
afirmăm că în cadrul frontierelor existente ale RM ar putea să apară încă 2 state noi, ceea ce
contravine în realitate atît poziţiei oficiale a Chişinăului, cît şi a obligaţiilor comunităţii
internaţionale, care au recunoscut în 1991 existenţa unei singure entităţi internaţionale, succesor a
fostei RSSM, iar în acest caz, acceptarea acestei evoluţii ar însemna recunoaşterea dezintegrării
Republicii Moldova, care-şi va păstra doar într-o manieră caricaturală anumite atribuţii simbolice pe
plan intern.

2. În plus faţă de încercarea de recunoaştere juridică a Transnistriei, Memorandumul conţine o serie

de prevederi care legalizează conservarea elitelor "războiului" în conducerea regiunii secesioniste.
Acest lucru se conţine în: (a) confirmarea legislativă a legalităţii structurilor puterii executive curente
a Transnistriei (art.14.6), (b) formarea unor structuri executive exclusiv pe baza legilor federale
("Până la adoptarea acestor legi, puterea executivă în Transnistria îşi exercită atribuţiile în
conformitate cu legislaţia sa existentă"; (c) păstrarea integrităţii sistemului electoral curent al
Transnistriei şi a normelor care reglementează activităţile de acest gen; (d) impunerea unei perioade
de tranziţie nejustificat de lungi (art.14.11, 14.12, 14.13) până în 2015 1; (e) absenţa reflectării
principiale a modului în care au fost operate procedurile electorale prin intermediul cărora, actualul
regim Smirnov se găseşte astăzi la putere în regiune.

3. În continuare, articolele 3.13 şi 3.14 conţin în mod explicit "dreptul la secesiune" pentru
Transistria şi Găgăuziua. Din păcate, Memorandumul nu explică nici într-un fel care ar fi motivele
invocate pentru exercitarea acestui drept alocat subiecţilor federali, care ar fi procedura şi condiţiile
de adoptare a unei decizii de acest gen, cum se va organiza şi supraveghea exerciţiul unei asemenea
manifestări de voinţă popular în cadrul unui subiect federal, pentru că, de altă parte, lipseşte cu
desăvârşire orice referinţă la relaţia acestui proces de secesiune şi autoritatea centrului federal.
Trebuie de menţionat că această abordare unilaterală a trimisului Moscovei contrastează flagrant cu
modul în care Federaţia Rusă reacţionează la orice încercare a subiecţilor săi de a-şi garanta mai
multă autonomie, nemaivorbind aici de situaţiile în care, anumite republici autonome au dorit să-şi
proclame independenţa. Este de aşteptat ca, caracterul unilateral al modului în care subiecţii federali
îşi pot anunţa interesul de a secesiona ar putea provoca exact aceeaşi reacţie care a avut loc în 1991-
1992, atunci cînd secesiunea a avut drept bază convocarea unor referendumuri stihiinice şi
nerecunoscute de nimeni, care a provocat un conflict militar şi care ar putea fi repetat exact după
acelaşi scenariu.

4. Memorandumul nu conţine nici un fel de prevederi, care ar întări existenţa unei relaţii verticale de
ierarhie între centrul federal şi subiecţii săi. În ciuda prevederilor conţinute în articolul 3.3. în care se
spune în treacăt că, Constituţia Federaţiei, legile şi actele normative adoptate de autorităţile federale,
au forţă de aplicare şi sunt obligatorii pe întreg teritoriul statului ferativ, proiectul nu conţine nici o
altă stipulare care să amplifice caracterul superior al reglementărilor normativ-legislative federale
asupra actelor subiecţilor săi (şi nu există nici măcar o frază care să dea întîietate Constituţiei federale
în raport cu celorlalte constituţii sub-naţionale). Au fost neglijate cu totul procedurile de mediere în
cazul apariţiei unor conflicte apărute între centrul federal şi subiecţii săi subnaţionale. Nu sunt
prevăzute nici un fel de mecanisme de control federal asupra activităţii structurilor de putere
subordonate subiecţilor federali. Este ignorată premeditat necesitatea existenţei unei instituţii a
reprezentantului centrului federal la nivel de subiecţi federali! Totodată, posibilităţile organelor
legale ale subiecţilor federali în rezolvarea unor probleme general-federative, în raport cu atribuţiile
delegate centrului federal sunt excepţional mari (art.7b şi 7e), stipulînd o serie de domenii în care,
"reglementarea juridică a atribuţiilor federaţiei sunt definite prin intermediul unor... legi a subiecţilor
săi constitutivi şi, mai mult de atît, chiar prin delegarea unor competenţe federale subiecţilor săi, în
care scop ar trebui să fie alocate suplimentar resurse financiare din bugetul federaţiei. Asistăm, de
fapt, la descrierea unui model care urmează o logică răsturnată cu capul în jos, în care subiecţii
constitutivi prevalează în raport cu structurile centrului federal şi cu drepturile federaţiei ca entitate
distinctă a statului, şi în care autoritatea legilor şi dreptului imperativ al subiecţilor federali reprezintă
de fapt osatura construcţiei de stat. Acest model este într-adevăr asimetric, dar asimetria lui este de
natură centrifugă, ceea ce trezeşte numeroase îndoieli asupra viabilităţii unui asemenea regim politic,
1
Acest lucru oferă autorităţilor rebele posibilităţi enorme de a bloca orice legi organice şi decizii
adoptate la nivel federal, inclusiv al Curţii Constituţionale Federale, pînă în 2015, legile federale
sunt adoptate în Senat cu 3/4 de voturi, în care, Transnistria va avea 9 mandate de senator din
26, sau mai mult de 1/4 din numărul total. În aceste condiţii, orice încercări de a disputa anumite
iniţiative ilegale vor fi blocate
construit pe entităţi dispersate instituţional, marcate de conflictele încă depăşite după conflictul anilor
1991-1992 şi care nu pot fi încadrate unor modele federale tradiţionale. Absurde par şi încercările de
a reglementa o serie de competenţe organice ale centrului federal (art.4 şi 5), prin care subiecţii
federali se presupune că ar trebui să aibă grijă de regimul vamal, de activitatea Băncii centrale
federale, şi chiar tipărirea banilor. Tot atât de stranii par a fi şi alte aspecte legate de funcţionarea
statului federal. Astfel, propunând demilitarizarea Republicii Moldova, autorii textului exclud (art.4
şi 5) dintre atribuţiile federaţiei şi a competenţelor comune - asigurarea securităţii de stat, atribuindu-
o subiecţilor săi federali, şi plasând-o în corespundere cu art.6.14 la rubrica "alte chestiuni". Statutul
superior al subiecţilor federali în raport cu centrul federal este confirmat şi prin ierarhia actelor
normative care reglementează de altfel sfera atribuţiilor comune: acestea sunt ridicate la randul de
legi organice, contrastând cu legile adoptate de către centrul federal şi care sunt doar "legi ordinare".
Prevederile art.10a şi 10b nu fac nici o deosebire între aceste tipuri de legi, ceea ce subminează
ierarhia actelor normative şi ordinea juridică elementară.

5. Deşi în plan formal acest proiect anunţă caracterul asimetric al federaţiei, mecanismele de formare
a autorităţilor publice în federaţie, precum şi caracterul distribuirii atribuţiilor între cele 3 nivele
(competenţele federaţiei - competenţele mixte - competenţele subiecţilor federali), asimetria care
transpare din această construcţie este mai degrabă un paleativ pentru a legifera un regim de dominaţie
omnipotentă şi categorică a subiecţilor asupra centrului federal şi, respectiv, a "teritoriului federal".
Această asimetrie este radical diferită de "asimetria" propusă de V.Voronin. Modelul lui Kozak poate
fi descris în următoarea formulă: subiecţii federali sunt formaţiuni statale cu un spectru larg de
drepturi şi atribuţii suverane, în timp ce "teritoriul federal" este doar un teritoriu comun, lipsit de
personalitate juridică şi morală proprie, lipsit de competenţe care ar putea fi exercitate de sinestătătpr,
aflându-se în subordonarea (p.3.4) organelor federale de putere şi a "competenţei subiecţilor
federali". Astfel, Transnistria şi Găgăuzia au dreptul la autonomie deplină şi nelimitată în vederea
rezolvării problemelor lor specifice, pe baza legilor şi actelor lor autonome, exercitate în mod
suveran şi garantat de legislaţia federală, în timp ce în teritoriul federal, aceste probleme sunt
rezolvate exclusiv în baza legilor federale, adoptate prin Senat, format pe jumătate din reprezentanţii
subiecţilor, prin intermediul organelor federale executive, create de asemenea cu participarea largă a
reprezentanţilor întregii federaţii (confirmarea guvernului de Senat) şi a unui Preşedinte, ales de
asemenea de către toată populaţia statului "re-integrat".

În acest fel, populaţia Transnistriei şi Găgăuziei îşi realizează, în fapt, calitatea de subiect de drept,
purtător al suveranităţii sale, în mod independent şi nemijlocit, în timp ce populaţia "restului
Moldovei" - doar împreună cu locuitorii subiecţilor federali, pe baze generale. Respectiv, subiecţii
federali au dreptul la un format real de auto-guvernare, în care locuitorii restului ţării nu au dreptul să
se amestece, în timp ce "teritoriul federal" (adică Republica Moldova, cu excepţia teritoriilor
controlate în prezent de regimul secesionist transnistrean şi teritoriul cunoscut ca fiind al autonomiei
teritorial-administrative găgăuze), nici nu va putea să viseze la asemenea nivel de autonomie politică,
pentru că problemele administrării sale vor fi determinate şi se vor rezolva doar cu participarea
locuitorilor Ttransnistriei şi Găgăuziei. Mai mult, în perioada dintre 2015-2020 (art.14.11 şi 14.12,
14.3), deciziile care vor privit teritoriul federal se vor lua cu majoritatea de voturi a reprezentanţilor
celor 2 subiecţi federali. Acestea fiind lucrurile, am putea concluziona că are de fapt nu re-integrarea
regiunii secesioniste Transnistrene în componenţa Republicii Moldova, ci "alipirea" celei din urmă la
subiecţii federali "recunoscuţi internaţional"- Transnistria şi Găgăuzia, care vor constitui în acest fel
"pivotul" şi baza ideologică a viitoarei federaţii.

6. Asimetria formatului propus de Memorandum în beneficiul unor drepturi superioare ale subiecţilor
federali în raport cu "teritoriul federal" se conţine şi în ceea ce priveşte sistemul de reglementare
legislativ-normativă a viitorului stat. Deşi art.10b stipulează că, "legile teritoriului federal sunt
adoptate de către Camera reprezentanţilor cu jumătatea simplă de voturi şi nu trebuie să fie
confirmate de Senat, legile organice federale, care reglementează sfera atribuţiilor comune trebuie să
parcurgă procedura completă de confirmare. În acest fel, câmpul juridic al teritoriului federal, în toate
chestiunile legate de problemele sale interne, poate fi foarte uşor deraiat prin schimbarea raportului
de forţe între cei 71 de deputaţi ai camerei inferioare a Parlamentului, în folosul Transnistriei. Spre
deosebire de "teritoriul federal", subiecţii federali dispun nu doar de Constituţie şi de legi proprii
vizibil extrase din câmpul constituţional al statului federal, care nu sunt supuse nici unei forme de
control sau de reglementări din partea centrului federal, dispunând şi de un grad de apărare superior
în toate chestiunile legate de adoptarea actelor normative şi a deciziilor care ţin de competenţele
comune. Luând în consideraţie faptul că, la adoptarea legilor şi deciziilor pe orice probleme de
competenţă federală, subiecţii joacă un rol foarte important (în perioada anilor 2015 şi 2020 - chiar
decisiv!) vom avea un format juridico-legislativ care imprimă o vulnerabilitate funcţională totală a
"teritoriului federal" în comparaţie cu regimul juridic al subiecţilor săi. Senatul, care va fi format din
numărul reprezentanţilor subiecţilor federali, va avea în acest sens un rol decisiv în cadrul procesului
legislativ şi de creare a structurilor executive, chiar dacă Camera reprezentanţilor va întruni un număr
relativ mai echitabil de deputaţi, aleşi proporţional de către toată populaţia statului federativ,
asigurînd astfel o reprezentare mai mare a teritoriului federal. Astfel, potrivit art.12.6, guvernul
federal este confirmat de Senat, tot el formează Curtea supremă de justiţie şi componenţa Curţii
constituţionale, ceea ce imprimă un grad asimetric şi în ceea ce priveşte garanţiile constituţionale ale
părţilor viitoarei federaţii.

7. În timp ce subiecţii federaţii au întreaga gamă de garanţii ce le protejează statutul, inclusiv pînă la
dreptul de secesiune, "teritoriul federal" nu are nici un fel de garanţii în acest sens. Asimetria
politicii externe: subiecţii au destul de mari atribuţii în realizarea activităţilor de politică externă: de
la posibilităţile de a gestiona relaţii internaţionale, semnarea de acorduri internaţionale pînă la
obligativitatea consultării subiecţilor federali în ceea ce priveşte stabilirea de relaţii internaţionale şi
încheierea de acorduri pe domenii de atribuţii comune. "Teritoriul federal" este lipsită de acest gen de
posibilităţi politico-morale, iar participarea populaţiei pe care o reprezintă la formarea politicii
externe şi economice externe se limitează doar la activitatea organelor federale, formate, după cum
menţionam şi anterior, pe baze generale cu Transnistria şi Găgăuzia şi care, la rîndul său, reprezintă
unii şi aceşti subiecţi federali. Asimetria chestiunilor bugetar-financiare. În timp ce, potrivit pp.8a
şi 8b, bugetele subiecţilor federali sunt formate pe contul taxelor şi impozitelor proprii, a veniturilor
colectate, şi chiar a unor subsidii transmise ca urmare a impozitelor federale, etc, administrarea
financiară a nevoilor "teritoriului federal" poate avea loc doar pe baza impozitelor şi taxelor locale, şi
a unor părţi presupuse din bugetul federal pentru că, potrivit prevederilor conţinute în Memorandum,
"teritoriul federal" nu are de fapt propriul buget! În aceiaşi situaţie se găseşte şi proprietatea "restului
ţării", subiecţii avînd deplinătatea competenţelor suverane, în timp ce teritoriul federal trebuie să se
supună doar legislaţiei general-federale, adoptate cu participarea şi luarea în consideraţie a intereselor
subiecţilor, fiind lipsită de posibilităţi reale de a-şi exercita interesele. Subiecţii federali vor putea
avea un rol de monopolişti asupra proprietăţii viitoarei federaţii, aflate pe teritoriul lor, preluînd
posibilităţi suplimentare de a se amesteca în problemele transmiterii proprietăţii în "interesul"
teritoriului federal.

8. Putem conchide că, sub acoperişul acestui Memorandum "asimetric" se va asigura un statut
superior exclusiv doar pentru subiecţii federaţiei, cu asigurarea îndeplinirii necondiţionate a
drepturilor şi atribuţiilor subiecţilor federali, în special pentru elitele Transnistriei şi Găgăuziei,
garantarea proprietăţilor pe care le-au însuşit în perioada conflictului, garantarea accesului la
activităţi economice externe, stabilirea unor garanţii constituţionale, şi - în acelaşi timp, - existenţa
unei absenţe totale de drepturi pentru "restului teritoriului federal", creînd în acest fel o formă
specifică de "appertheid", în care, cea mai mare parte a populaţiei viitorului stat federal ar putea fi
deprivată de orice elemente de auto-guvernare, fiind pusă în totală dependenţă de legile şi deciziile
adoptate cu participarea privilegiată a exponenţilor Transnistreni şi Găgăuzi. Această situaţie se poate
produce într-un context instituţional totalmente străin de principiile democraţiei reprezentative şi a
valorilor statului de drept. Să luăm exemplul Camerei reprezentanţilor (constituită, potrivit art.9b, pe
baza unui sistem electoral proporţional, într-o singură circumscripţie uninominală. Luându-se în
consideraţie numărul mare de simpatizanţi ai Moscovei şi ai Transnistriei pe malul drept al Nistrului,
adică pe „teritoriul federal”, este de aşteptat ca partidele filo-ruseşti să obţină un avantaj considerabil
care le va permite să penetreze cu multă uşurinţă Camera reprezentanţilor.

În acest caz, posibilitatea formării unor puternice coaliţii pro-moscovite şi în Senat şi în Camera
reprezentanţilor va pecetlui orientarea geopolitică şi stabilitatea sistemului politic pentru o bună
bucată de timp de acum încolo. Prevederile art. 9b descriu modalităţile de constituire a componenţei
Senatului, în care, exponenţii subiecţilor federali vor domina de asemenea prin cei 13 senatori proprii
şi, probabil, o bună parte din numărul celorlalţi 26, aleşi din partea restului federaţiei, dar care, ca
urmare a oportunismului ultimelor schimbări politice ar putea avea vederi vizibil influenţate de rolul
hegemonic al Transnistriei în cadrul noii structuri federative. Chiar şi în cazul ideal, în care, 13
senatori aleşi din partea "restului Moldovei" vor fi în mod idealist patrioţi propriului electorat, circa
50% din numărul total al senatorilor subiecţilor federali vor putea bloca oricînd deciziile şi legile
inacceptabile de Tiraspol. Să nu uităm că, în noul format federativ, Senatul va avea atribuţii
excepţional de importante în exercitarea puterii federale de stat. Principiul expus în prevederile
art.12b, care definesc structura de atribuţii al acestui organism politic, îl determină să devină un
organism puternic controlat de către subiecţii federali, şi ambiţiile lor politice se vor răsfrînge asupra
centrului federal. Aceleaşi principii de prevalare a intereselor subiecţilor federali se obsevă şi în
procedurile (art-13.1 şi 13.2) de formare a organelor judiciare ale federaţiei.

9. În acest fel, putem observa că Memorandumul stipulează acordarea unui adevărat „pachet de
acţiuni majoritare” fiecăruia dintre subiecţi federativi, care pot bloca lejer deciziile luate la nivelul
centrului federal, şi păstrarea de partea lor, a controlului exclusiv exercitat şi în prezent. În cazul
instalării unui asemenea sistem, este adevărat – foarte asimetric, dar şi foarte curios, nemaiîntălnit în
vre-o practică internaţională până acum, subiecţii federali se vor bucura practic de posibilităţi
aproape nelimitate de dominaţie asupra organismelor federale, aplicîndu-şi competenţele federale
pentru a-şi promova propriile interese şi influenţarea acelor decizii de stat care vor conveni cel mai
mult elitelor politice „păstrate” încă din perioada secesionismului recunoscut” internaţional. Urmînd
aceste principii de formare a organelor federale de putere, reprezentanţii subiecţilor federali vor avea,
în realitate, puteri nelimitate de a bloca şi a paraliza activitatea nou createi federaţii, ceea ce va
condamna centrul federal la grele şi sistematice crize de funcţionare (similare probabil cu crampele
de putere, resimţite de centrul federativ al URSS, înainte de colapsul întregului sistem sovietic). Este
de aşteptat că, în aceste condiţii, căutarea unor modalităţi perfect legale şi recunoscute internaţional
de a dezintegra "nou creata federaţie" ar putea isvorî în mod natural, chiar şi fără a mai apela la
drepturile garantate explicit de secesiune pentru subiecţii federali Transnistria şi Găgăuzia.

10. Potrivit prevederilor art.3.6. „statutul constituţional-juridic şi hotarele teritoriale ale subiecţilor
federali nu pot fi modificate fără acordul acestora". În plus faţă de caracterul inegal în distribuirea de
atribuţii şi garanţii constituţionale, acordate Transnistriei şi Găgăuziei în raport cu "teritoriul federal"
(care nu este subiect autonom şi, de aceea, este evident lipsit de garanţiile invocate mai sus), această
prevedere sumară pune fie bazele unui nou conflict militar între populaţia „teritoriului federal”
(astăzi, teritoriul de facto al Republicii Moldova) şi trupele militare ale Transnistriei, fie plasează
Republica Moldova într-o situaţie absolut umilitoare. Să nu uităm că, potrivit declaraţiilor regimului
separatist, RMN deţine controlul asupra nu doar a localităţilor din stînga Nistrului (cu excepţia
satelor aflate sub jurisdicţia Chişinăului), dar şi asupra oraşului Tighina (Bender) şi a unor alte
localităţi din dreapta Nistrului, care nu sunt controlate însă de autorităţile separatiste (Varniţa,
Copanca). Dacă am urma prevederile acestor prevederi, ar reieşi că aceste teritorii ar trebui să fie în
mod natural "transmise" subiectului federal Transnistrean, ceea ce ar provoca o nouă situaţie de
conflict armat în regiune, sau, nevoia unor noi cedări nejustificate din partea Chişinăului, şi care nu
vor fi acceptate de aceste localităţi.

11. Cu totul străine de interesele naţionale ale Republicii Moldova sunt şi prevederile art.14, privind
fazele tranzitorii ale documentului, de la repartizarea inegală a contribuţiilor în bugetul federal
(Transnistria care ar avea circa 1/3 din membrii Senatului, şi drepturi exclusive la delegarea
reprezentanţilor săi la formarea puterilor executive federale, se obligă să contribuie doar cu 1/6 din
costurile bugetare federale). Este inacceptabil şi art.15, care priveşte regula şi principiile de adoptare
a viitoarei Constituţii federative, privind procedura de numărare separată a voturilor în Republica
Moldova şi Transnistria. Pe lîngă caracterul profanator al însăşi ideii de re-integrare electorală a ţării
pe baze separate, această idee de numărare separată pare să ia în consideraţie anumite calcule interne
şi, evident, măsuri de precauţie necesare regimului secesionist pentru a-şi putea controla în voie
segmentul de electorat din regiune. Această procedură ar condamna procesul de adoptare a
Constituţiei federale la acceptarea a 2 variante posibile: fie adoptarea unei Constituţii care serveşte
pe deplin intereselor politice mercantile ale liderilor secesionişti de la Tiraspol, fie ne-adoptarea
acestei Constituţii şi eşecul întregii acţiuni „garantate internaţional”, eşecul servind şi el la
consolidarea poziţiilor Tiraspolului. Ar mai fi de remarcat anumite aspecte ale Memorandumului
rusesc, în care sunt reflectate interesele elitei moscovite în acest conflict, printre care vom menţiona
următoarele:

• Adoptarea în corespundere cu prevederile art.3.7, în calitate de limbă oficială a federaţiei

limba rusă, cu garantarea menţinerii acestui statut pentru totdeauna, şi asta datorită
imposibilităţii de a revizui Constituţia (p.10d), în cazul în care partea rusă şi transnistreană
vor fi dezinteresate în acest scop.

• Propunerea demilitarizării RM, cu omiterea faptului legat de garanţiile necesare pentru

implementarea acestui acord, pare să asigure Moscovei un rol deosebit de important în
această etapă de tranziţie spre noul format federal Pe de o parte, Moldova va fi demilitarizată
pas cu pas, şi atunci - cineva va trebui să asigure garantarea acestui proces şi a inviolabilităţii
statului federal, eventual „împotriva unor state străine”. În acest context, declaraţia recentă a
colonelului L.Ivashov, reprezentantul Ministerului Apărării al FR, după care, "adoptarea
Memorandumului va solicita nu doar păstrarea trupelor ruse în Moldova, dar şi creşterea
contingentelor lor". Respectiv, statutul demilitarizat al Republicii Moldova este necesar
pentru a bloca inter-cooperarea RM cu NATO şi cu structurile de apărare ale UE.

• Pe de altă parte, dificultatea obiectivă de a modifica Constituţia (procedura modificării doar

cu 4/5 din componenţa Senatului, ceea ce acordă Transnistriei posibilităţi aproape nelimitate
de a bloca schimbările pe care le consideră inacceptabile) fac imposibile orice gen de
integrare culturală, economică sau politică cu România nici a unei din părţi, cu atât mai puţin
a "teritoriului federal", nemaivorbind de dreptul la secesiune garantat subiecţilor federali în
acest caz.

IDIS: November 20, 2003-11-22