Istoria mașinilor de calcul cuprinde evoluția diverselor tehnici folosite de oameni pentru a

efectua calcule matematice și a mașinilor și aparatelor fizice de care s-au folosit pentru acest
scop. Multă vreme, aceste calcule se efectuau mintal, eventual cu ajutorul unor dispozitive
simple, cum ar fi abacul și, din secolul al XVII-lea, rigla de calcul.

Primele mașini de calcul erau aparate mecanice, care efectuau calcule analogice. Un plan
îndrăzneț pentru o astfel de mașină a fost cel al inginerului englez Charles Babbage, în anii
1820. Proiectul său pentru o mașină mecanică era însă mult mai complex decât orice alt
dispozitiv realizat la acea vreme, și nu s-au putut realiza piese cu o precizie suficient de mare, și
proiectul său a fost în cele din urmă abandonat. În acea perioadă a fost preluată o tehnologie
folosită deja la mașinile muzicale și la războaiele de țesut, tehnologia cartelelor perforate,
adaptată pentru mașinile de calcul, ca tehnică principală de programare. Tot atunci, au apărut
primele mașini de calcul electrice, bazate pe simularea, cu ajutorul elementelor de circuit
electric, a proprietăților sistemelor în care se efectuau calculele.

În prima jumătate a secolului al XX-lea, s-au răspândit diverse mărci de calculatoare de birou,
cum ar fi Curta sau Friden și s-a început dezvoltarea primelor calculatoare electronice, cu
ajutorul tuburilor electronice.

Bazele calculatoarelor moderne s-au pus, însă, în preajma celui de-al doilea război mondial. Alan
Turing a descris în 1936 un model matematic care astăzi îi poartă numele și care rezumă
funcționarea unei mașini de calcul programabile, iar Claude Shannon a arătat că orice funcție
din algebra booleană poate fi implementată mecanic cu ajutorul unor circuite logice electronice.
John von Neumann a descris și el, pe când lucra la proiectul EDVAC, arhitectura von Neumann,
o schemă structurală de bază a calculatoarelor. Aproape toate calculatoarele moderne sunt
construite din circuite logice, se bazează pe arhitectura von Neumann și implementează
funcțional modelul mașinii Turing. În timpul celui de-al doilea război mondial, s-au construit
calculatoare primitive pentru a calcula traiectoriile balistice și pentru a decripta comunicațiile
inamicului și proiectele realizate au fost continuate și după război. Mai multe calculatoare din
această primă generație candidează la titlul de „primul calculator modern”, printre care mașina
Atanasoff-Berry (primul calculator electronic), calculatorul britanic Colossus (primul calculator
electronic programabil), mașinile inginerului german Zuse (prima mașină Turing-completă) și
mainframe-ul ENIAC (primul calculator generic). Primul calculator cu program stocat,
funcționând în sistemul binar, Turing-complet și construit exclusiv din componente electronice a
fost Manchester Small-Scale Experimental Machine, pornit în iunie 1948.

Inventarea tranzistorului a declanșat o perioadă în care calculatoarele, la început uriașe, scumpe

și dificil de utilizat, au început să evolueze în sensul miniaturizării, al reducerii costurilor de
producție și utilizare și al simplificării programării; în paralel cu unitățile de efectuare a
calculelor matematice, s-au dezvoltat și noi tehnologii pentru stocarea datelor. Calculatoarele cu
circuite semiconductoare din a doua generație au fost urmate de calculatoarele din a treia
generație (cu circuite logice integrate) și din a patra generație (cu microprocesor integrat).
Ulterior, mai multe calculatoare din centre universitare și de cercetare au fost interconectate într-
o rețea care s-a dezvoltat apoi într-un Internet global. La începutul secolului al XXI-lea,
calculatoarele sunt omniprezente, de la telefoane mobile până la sonde spațiale.