NOTIUNI GENERALE:

Retele de calculatoare: - sisteme informatice alcatuite din mai multe centre de prelucrare
independente dar interconectate.Fiecare centru se controleaza singur si schimba mesaje cu centrele
cu care comunica.Se poate permite un control de la distanta.Mesajele sunt structuri de date
codate.Intr-o RC utilizatorii au cunostinta de existenta retelei, de existenta centrelor si a legaturilor
intre centre, deci imaginea utilizatoruluii este conforma cu realitatea.Intr-un sistem distribuit
utilizatorii au imaginea unui singur centru de calcul cu toate sursele locale.
SO pe retea lasa utilizatorului imaginea hardware reala pe cind sistemele distribuite sunt mai
prietenoase. In ultimul timp asistam la o convergenta intre cele doua spre un sistem de operare pe
mai multe nivele de acces.
Din punct de vedere hard:
-RC impun performante specifice nodurilor de prelecrare.
-cerinte: fiabilitatea mare a componentelor
-impunerea functionarii cu participanti numerosi care opereaza simultan (SO multitasking si
multiusers).
-existenta retelei impune existenta unor echipamente complaxe de transmisii de date.Sunt necesare
programe specifice de administrare a acestor echipamente :
- stabilirea de trasee simultane;
- proceduri de alegere a acestor trasee;
-acumularea in cozi a mesajelor si gestiunea lor.
Se pleaca de la diversitatea membrilor care participa la retea. S-a mers de la ideea reunirii unor
membri diferiti care sa comunice. Pentru categorii de participanti asemanatori s-au stabilit
standarde de comunicare. Mai intii s-au stabilit la nivel hardware. Mai tirziu a aparut necesitatea
conversiei de standard (echipamentele pe diferite standarde sa comunice intre ele). Aceste conversii
includ etape suplimentare care scad viteza => echipamentele vor trebui sa lucreze la viteze mai mari
ca sa se compenseze. Solicitarea de viteza pe linie e tot mai mare.
Un sistem deschis e un sistem dispus la schimburi de date cu alte sisteme de calcul, pastrindu-si
autonomia dar oferind mecanisme de legatura standardizate hardware si software.
Interesul de a fi conectat este dat de cistigul obtinut. Pentru conectarea sofware sunt prevazute
structuri de conectare ierarhizate pe complexitatea programelor ce se leaga.
Odata componentele HW si SW un sistem nu devine automat deschis. Pentru aceasta el trebuie sa
ofere posibilitatea rularii de aplicatii cu procese distribuite geografic .
Se considera ca sistemul e deschi daca ofera:
-FTP file transfer protocol;
-SMTP simple mail transfer protocol;
-TELNET
DTE data terminal equipment;
DCE data comunicatin equipment;
DSE data switching equipment;
DTE poate fi server, PC, terminal simplu, imprimanta. Intre DTE si DCE exista o interfata
standardizata. DCE e specializat pe mediul de transfer. Interfete: RS232, centronics, AT, PCI. DCE e
un adaptor la mediul de transfer. Exista o varietate de echipamente de conectare le mediu. Linia este
un mediu a carei performanta determina performantele transferului. Exista linii:
-torsadata;
-cablul coaxial;
-fibra optica;
Si la linii se pune problema standardizarii.
Apoi avem echipamente care refac semnalul pe linii lungi (repetoare)
DSE echipamente care fac interconectarea intre medii separate. Sarcina de gestiune a DSE revine
unei organizatii care se ocupa cu gestiunea comutarii. In DSE sunt incluse nodurile de stationare in
cozi a mesajelor. DSE implica si proceduri de administrare a retelei, optimizari de trasee, decizii de
refacere a traseelor distruse etc.
Functiile DCE sunt organizarea pe bit, cuvint, bloc a datelor (transferul pe linie).
Moduri de lucru:
1. simplex -> un sens sau celalalt in mod permanent
2. semiduple -> se pemit cele doua sensuri la momente diferite de timp
3. duplex -> ambele sensuri simultan.
Fiabilitate:
1. DCE trebuie sa ofere facilitati de sincronizare.O retea e formata din centre cu CLK separate si
trebuie ca cele doua entitati sa se puna de acord. Acest lucru se face prin prevederea unor informatii
de siincronizare in preambulul oricarui transfer.
2. Circuitele de deteectie de erori se bazeaza pe principiul contabilitatii(se fac doua verificari iar
daca nu coincid => am erori)
Impotriva erorilor se foloseste un cod corector de erori care insas nu va reusi sa corecteze orice
eroare. In acest moment apare problema standardizarii pe interfata dar si pe tipul de soft pe care il
accepta DCE. Pentru transmisia datelor se foloseste multiplexarea, compresia si conversia de cod,
aceasta din urma apare in nivele superiore ierarhic in care se schimba nivelul de reprezentare.
MODELE pt. RETELE:
Exista 3 modele:
1. modelul topologic
2. modelul structural
3. modelul arhitectural
Modelul topologic: se include doar localizarea spatiala a centrelor si legaturilor.
Modelul structural: va evidentia functiile de comunicatie ale nodurilor si a detaliilor de comunicatie
la fiecare centru.
Modelul arhitectural: precizeaza ierarhia de programe aferente fiecarui nod.
Modelul topologic
- aer reprezentarea geografica a retelei, abstractizeaza orice comportare pe linie/nod si ne releva
aspectul de graf al retelei.
Modelul topologic este folosit la studiul fiabilitatii retelelor. Ne intereseaza doar aspectele de
conectivitate pe care grful le ofera. Problema care se pune este ce se intimpla la caderea unei
legaturi sau a unui nod.
Graf conex: graf in care exista cel putin o legatura intre oricare doua noduri(o succesiune de arce
concatenate).Componenta a unui graf: subgraf conex a unui graf oarecare.Taietura pe muchii: set de
muchii a caror inlaturare mareste numarul de componente a unui graf.Taietura pe noduri: set de
noduri a caror inlaturare mareste nr de componente ale grafului.Taietura: separa graful in elemente
ce nu sunt conexe.Coeziunea intre nodurile i si j: numarul minim de noduri dintre taieturile de noduri
ce izoleaza i si j. Coeziunea unui graf: numarul minim de muchii ce trebuie inlaturate pt a izola 2
noduri oarecare.Conectivitatea unui graf: nr minim de noduri care prin inlaturare izoleaza doua
noduri oarecare din graf (data de nodul sel mai slab ce la inlaturarea sa face sa se sparga graful in
doua grafuri conexe). Intodeauna coeziunea >conectivitatea (mai multe linii pot cadea si totusi
graful ramine conex si relativ putine noduri pot cadea si sa avem grafuri izolate => nodurile sunt mai
sensibile decit arcele)
Modelul structural:
Evidentiaza functiile de comunicatie din componenta sistemului de calcul. Se separa reteaua in :
calculatoare propriu-zise, terminale de operare, echipamente de comunicatie specializate. In cel mai
simplu caz un calculator e prevazut cu teminale. Avem echipamente: concentratoare de elemente,
procesoare fronted de comunicatie, comutatoare de cai, subretele cu comutare de
pachete.Concentratoarele sunt echipamente specializate ce folosesc o linie speciala cu performante
ridicate pt a comasa traficul de la un grup de terminale. Serviciile oferite de echipamentele de
comunicatie sunt oferite de procesoare de comunicatie, ce elibereaza procesorul principal.
Procesorul se numeste FRONT END si se pune in fata pentru a “apara” calculatorul de multimea de
solicitari. Legatura intre calculator si FEP este o legatura de performanta foarte ridicata ce permite
exploatare eficienta a echipamentelor conectate la FEP (pret de cost relativ scazut). Principiul de
legare la un echipament specializat e folosit la calculatoarele mai mari.
FEP nu are facilitati universale, de obicei e calculator specializat, programe orientate pe protocoale
RISC si are ca cerinta viteza foarte mare (el nu prelucreaza date ci deschide si gestioneaza cai)
Comutatoarele de mesaje(CM) sau retelele de comutare intra in structura DSE. CM gestioneaza trficul
de mesaje in retea; memorii tampon cu algoritmi de gestionare a cozilor de asteptare pt pachete,
procedeee de redirectionare a pachetelor in cazuri deosebite. CM sunt noduri de comunicatie in retea
cu sarcini foarte complexe. Modul de lucru pt CM se stabileste in doua feluri: cu comutare de circuite
si cu comutare de pachete.
Comutarea de circuite este procedura de stabilire a unui traseu permanent in tot timpul transmisiei
intre sursa si destinatie (chiar daca nu se transfera conexiunea este ocupata)
Comutarea de pachete are principiul ca partenerii isi impart mesajele in pachete cu adresa (fiecare
pachet are o adresa a destinatarului ). In acest caz cade in sarcina nodurilor retelei de comutare sa
dirijeze fiecare pachet ajuns in nod pe o ruta pe care sa-l trimita la destinatie. Pachetele pot ajunge
in alta ordine decit au fost transmise => exista servicii de reasamblare de pachete. Comutarea
pachetelor se face static sau dinamic.
Comutarea statica: se stabileste initial traseul dar nu se mentine permanent (reteaua e ocupata doar
in timpul transmisiei pachetelor => folosirea mult mai eficienta a retelei). La comutarea de circuite
se taxeaza timpul sedintei iar la comutarea de pachete se taxeaza volumul de date.
Comutarea dinamica: nodurile sunt foarte bine dotate, fiecare pachet alege nodul (alege drumul pe
care il considera optim => nodurile trbuie sa fie foarte inteligente.

MODELUL FUNCTIONAL (ARHITECTURAL)

Intra in amanuntele de lucru ale nodurilor, partea de software. Modelul functional este bazat pe
modelul sistemului deschis, care desface ficare nod spre nodurile exterioare printr-o standardizare.
Nivelul arhitectural imparte functionarea fiecarui nod in zone ierarhizate (niveluri). Nivelele au o
functie bine definita in cadrul arhitecturii. Separarea intre nivelele adiacente se face prin interfata
standard.
Un sistem deschis este un sistem cu arhitectura pe nivele departite de interfete standardizate. In
cadrul fiecarui nivel exista procese; sunt permise doar dialoguri intre procesele aceluiasi nivel prin
protocol de asemenea sunt permise dialoguri intre procesele de pe nivele adiacente procese care,
schimba prin interfete comenzi si acordari de servicii. Deci intre procese, in retea exista schimburi:
-pe baza de protocol (acelasi nivel)
-prin cereri si acordari de servicii (nivele adiacente)
Nivelul permite dialogul inre procese prin protocoale si daca ele sunt pe masini diferite => in retea
se poate comunica doar la acelasi nivel iar dialogul pe verticala se realizeaza doar in nod, in
interiorul masinii.
Aceste reglementari sunt prezentate in standardele OSI / ISO. Normele OSI specifica modalitatile de
alcatuire a protocoalelor si nu protocoalele in sine; aceste standarde au venit ca o necesitate si au
statuat o stare de fapt=> majoritatea normelor lansate pe OSI/ISO s-au suprapus peste normele
deja existente.
Vom studia organizarea pe niveluri.
Presupunem ca avemdoua entitati la distanta fiecare cu procese interne.
Indeplinirea protocoalelor se face prin solicitarea de catre procesele A,B de servicii catre nivelul
inferior => entitatile vor comunica prin nivelul inferior.
Protocol=multime de proceduri care se succed.
Cele 2 seturi de proceduri pot fi diferit implementate dar trebuie respectat sensul procedurilor
pentru o comunicare coerenta.
In principiu doua procese comunica logic prin protocol si fizic prin codare de servicii.
Structurarea pe ierarhie face sa se creeze o scara de complexitate a serviciilor. Cu cit sunt mai
specializate pe aplicatie cu atit sunt mai complexe.
Cu cit descresc spre nivelul fizic =>servicii mai specializate. Procesele care dialogheaza prin protocol
fie in interiorul aceleiasi masini fie la distanta o vor face prin intermediul unui protocol.
Procesele ce dialogheaza la distanta se numesc PEER PROCESSING. Specificarea protocoalelor la
fiecare
nivel, pe toata stiva de niveluri intr-un calculator local se numeste arhitectura de retea din nucleul
local. Aceastya inseamna ca protocoalele la fiecare nivel trebuie sa corespunda unei liste de
compatibilitati. Este posibil ca intre doua nivele sa se stabileasca un protocol.
Daca la nivelul inferior nu am protocol compatibil =>intreaga comunicare intre masini poate avea de
suferit.
Impartirea pe nivele da o flexibilitate a arhitecturii pe retea. Asigurind standaredul=> poate avea pe
o masina locala implementari diferite ce ofera diferite facilitati ; pentru a mari performantele
sistemului.
Nu trebuie schimbata toata stiva ci numai nivelele in care pot creste performantele => flexibilitate,
pot folosi protocoale diferite, functie de necesitati.
Efortul de a schimba toata stiva este prea mare. Este posibil astfel sa asiguram intre masini diferite
legaturi cu protocoale standard.
O stiva obisnuita ar avea functii tipice (7 nivele)
-7) Mesaj propriu zis de aplicatie
-6) Compresie, criptare
-5) Se face mag. de mesaje
-4) Se taie mesajul in subunitati (blocuri)
-3) Se alege traseul
-2) Se pune preambulul si postambulul pentru sincronizare
-1) Transmisie fizica
Fiecare nivel trebiue sa contina macanisme de stabilire a unei conexiuni intre procese peer si de
incetare a acestei conexiuni. In mecanismul de stabilire a conexiunii trebuie sa existe metode de
adresare prin care se identifica partenerii.
Protocoalele vor stabili tipul de transfer (simplex , semiduplex, fullduplex). Pentru fullduplex se
deschid doua canale cite 1 pentru fiecare sens.
Protocolulstabileste un set de proceduri de tratare a erorilor astfel incit ambele parti sa inteleaga ,
sa interpreteze erorile in acelasi fel.
La transmiterea de pachete, trebuie facuta receptia in ordinea initiala a pachetelor deoarece unele
pot veni inainte, altele dupa. De aceea traseul se alege pe baza anumitor criterii.
CRITERII DE STABILIRE A NIVELURILOR
Fiecarenivel reprezinta o conceptie de abstravtizare diferita pentru transferul de date; abstractizarea
creste spre nivelul de aplicatie.
-fiecare nivel executa o functie bine definita
-fiecare nivel extecuta o functie cit mai aproape de realitatea standardelor deja acceptate
-interfetele intre nivele se aleg pentru a avea minimizarea de transfer; serviciile nu trebuie incarcate
cu alte amanunte decit datele ce trebuie transferate.
-numarul de nivele suficient de mare pentru a permite inglobarea functiilor disjuncte dar nu va
depasi un numar prea mare pentru ca fiecare nivel trebuie sa fie consistent.
Intre cele doua masini se afla noduri ce nu au legaturi cu aplicatia. Aceste noduri au maxim 3 nivele.
Nodurile fac parte din subreteaua de comunicaite;
Aceste noduri se ocupa cu gestiunea- transferului pe retea. Nodurile se numesc IMP (Intreface
Message Processing). Aplicatia contine datele utilizatorului; fiecare nivel solicitat de aplicatie isi
adauga date proprii la acest pachet (headerele).
Fiecare nivel trebuie sa transmita nivelului superior datele corespunzatoare. Headerul contine
specificatii de serviciu ce trebuie indeplinite. Functia de specificare de serviciu se va transmite
blocului corespunzator care executa aceisi operatie.
Serviciile. Nivelele OSI
Un serviciu este o functie pe care un nivel OSI o realizeaza pentru un beneficiar dintr-un nivel
superior in vederea indeplinirii unui protocol. Nivelul superior indeplineste protocolul propriu prin
lansari de cerei de servicii catre nivele inferioare.
Entitati=elemante active intr-un nivel (=proces activ)
Proces peer=entitati pe acelasi nivel pe masini diferite sau nu.
Executant de serviciu=entitate la nivelul N ce executa servicii (functii cerute de nivelul N+1).
Beneficiarul de servicii=entitati la nivelul N+1 care cer servicii de la entitati din nivelul N.
Transferul se face prin acesta cascada de cereri si acordari de servicii.
Intre doua nivele serviciile se solicita si se acorda prin puncte de acces la servicii (SAP). Fiecare SAP
are o adresa de identificare unica. O masina poate avea mai multe SAP => posibilitatea de creere de
cereri simultane de servicii intre cele doua niveluri. Daca am un punct => un singur transfer; mai
multe SAP => servicii simultane, in paralel.
Nivelul superior si inferior trebuie sa aiba un trafic minimalizat si controlat. Pentru ca un serviciu sa
se efectueze intre nivelul N si N+1 trebuie ca N+1 sa transmita la N ce are de facut => orice bloc are
doua parti ICI (Interface Control Information) si SDU (Service Data Unit).
ICI+SDU=IDU (Interface Data Unit).
SDU- informatia necesara de la nivelul peer la nivelul N+1.
La o receptie se face asamblare pe pachete si transmitere prin interfata.
Inlantuirea de procese este protocolul.
Protocol=automat ce evolueaza prin stari ale protocolului.
Specificatia protocolului este de fapt specificatia acelei masini. In aceste specificatii de protocol
intra specificatia satructurii de ce se schimba inrte entitati. Tot aici intervin reguli generale de
desfasurare a dialogului. specificatiile de protocoale includ tipurile de legatura permanent (sau cu
pachete).
NIVELUL FIZIC
Functie: transmiterea unui sir de biti pe un canal de comunicatie; se lucreaza la nivel elementar de
informatie (biti). Exista organizari: se iau datele digitale si se transforma pentru suportul de
transmisie=> una sau mai multe celule de semnal.
Acest nivel se ocupa de:
-aspecte mecanice, electrice sau optice
-aspecte functionale si procedurale de stabilire a legaturii cu nivelul fizic.
Trebuie realizate:
-reprezentarea fizica a lui 0 si 1
-conectarea si deconectarea la mediu
-functionarea simplex ,semiduplex, fullduplex
Nivelul fizic este un nive analogic, formele de unda pot fi oarecare=> codificarea pentru adaptarea la
canal.
La nivelul fizic studiem mediul de transfer, tensiunea analogica, moduri de transmisie (codare a
informatiei)
Probleme care apar:
-se emite o data (1 sau 0) si la receptie se decida daca s-a transmis 1 sau 0.
-viteza de transfer si aspecte constructive
NIVELUL LEGATURILOR DE DATE
Foloseste nivelul fizic pentru a stabili o legatura fara erori. La acest nivel se construiesc cadre de
date. Un cadru de date cuprinde sute de bytes (cadru=frame).
Sunt precizate marginile cadrului caruia i se atasaza preambulul si postambulul pentru ca
mecanismele de sincronizare sa fie acordate.
La inceputul cadrului se transmite cadrul special scurt numit de validare (ack.). Exista protocoale ce
stabilesc la o eroare refacerea prin retransmisia de cadre =>trebuie rezolvate problema de cadre
duble. Se reglementeaza fluxul de date (viteza de transfer egala la transmisie si receptie)
NIVELUL DE RETEA
Asigura dirijarea de pachete prin concatenarea de cai de date realizate anterior si se formeaza un
traseu => la acest nivel se pun in legatura doua noduri aflate la distanta. Nivelul de retea decide
traseul pe care se face rutarea; este responsabil cu gestiunea comutatoarelor de pachete. La nivelul
de retea este concentrata o mare activitate de retea, se schimba informatie intre noduri, se stabilesc
directii posibile, se face gestiunea locala a bufferelor de date ce intra/ies in/din noduri. Unele
probleme sunt de blocaj al retelei => procedurile de rezolvare a blocarii; descongestionare.
Se asigura compatibilitatea intre structuri de pachete; exista doua posibilitati de lucru:
-cu circuite vitruale (traseul se stabileste fie permanent fie prin circuite virtuale pachetele trecind
succesiv fara a pastra permanent linia)
-cu datagrame (pachetele pleaca de capul lor si vad ele cum ajung)

NIVELUL FIZIC IN RETELELE LOCALE

Retelele locale:asociatie de de camere in care sunt raspindite statii. Exista un SO care gestioneaza aceasta
retea.
In ultima vreme avem o notiune INTRANET-> retea locala care se comporta ca o entitate separata de internet.
Retea locala protejata la accesul de pe internet. LAN-ul nu e protejat la accesele de pe internet. LAN-ul a aparut
ca o replica la dezvoltarea retelelor de telefonie. LAN a oferit o legatura intre sisteme pe baza unor concepte de
calculatoare.
Exista doua standarde de transmisii:
-x25 pt comunicatii (telefonie);
-IEE802 pt LAN-uri;
LAN-ul acopera nivelul fizic. La inceputuri intre nivelul fizic si nivelul legaturilor de date exista un MAC (medium
access control) nivel de acces la mediu. Nivelul MAC este stapinit de 802.2. La nivelul fizic avem: 802.3
(CMA/CD); 802.5 (token ring). Cind se conecteaza mai multe statii cel mai simplu e o legatura de tip bus
(magistrala cu un singur fir). Ea ofera fiabilitate si flexibilitate dar are si o deficinta: pemite accese
neautorizate. Existenta unui singur fir inseamna ca la un moment dat o singura statie poate controla magistrala.
Impartire mediului:
- statiile sa ocupe sloturi de timp diferite;
- sa-si aloce canale de transfer in frecventa;
Pentru sloturi de timp diferite exista doua variante:
1. CSMA-carrier sense medium access=acces la mediu prin detectarea purtatoarei;
2. TP-token passing.
Csma provine dintr-o serie de variante care sunt Carrier Sense. Avem CSMA-persistent si CSMA-nonpersistent;
La CSMA-persistent statia inaite de a emite asculta linia ,daca linia e libera trimite un frame iar daca linia e
ocupata statia astapta eliberarea dupa care emite.
La CSMA-nonpersistent daca linia e ocupata se asteapta aleator pina la propria emisie;orice cadru e precedat de
o lupta pt transmisie.Intevalul dintre cadre e necesar pt concurenta care micsoreaza transferul. Cit de mare
este acest interval si cit de repede este detectata coeziunea este dat de intirzierea semnalului de la un capat la
celalalt al liniei.
CSMA C/D se fac pe cablu coaxial, codarea este de tip Manchester iar accesul poate fi rezumat printr-o
organigrama: Probabilitate coliziunii implica lipsa de siguranta ca o statie va fi servita intr-un interval de timp
precizat. Este posibil ca ostatie sa nu aiba niciodata acces la magistrala. Acesta este dezavantajul pentru CSMA.
Nu se accepta in anumite aplicatii sa nu existe timp de raspuns asigurat. Se cauta acces la medui fara coliziuni.
Solutiile posibila pt a avea accesul fara coliziuni: sase acorde fiecarei statii o adresa cablata si sa fie o arbitrare
bazata pe prioritati.
O varianta este accesul cu bitmap .In aceasta varianta perioada de concurenta se va impartii in sloturi de timp,
cite un slot pt fiecare statie de pe magistrala. Fiecare statie pune 1 pe slotul propriu de timp daca doreste sa
ocupe magistrala. Din cauza ca semnalele trec pe la fiecare statie aceasta poate decide daca are dreptul sau nu
sa emita urmatorul cadru. In acest fel se realizeaza o arbitrare locala si e singura care se accepta in LAN-uri
datorita intirzierlor.
Dezavantaj: adresele fiind cablate sunt favorizate adresele care apar primele; este o lipsa de fair-play in
adresarea fiecarei statii. O astfel de solutie nu este permisa.
Varianta: imediat ce o statie se pozitioneaza si emite se examineaza pe rind care sun noii veniti; se asigura ca
oricare statie sa fie servita intr-un interval de timp. IMPLEMRNTAREA STANDARDULUI 802.3
(CSMA C/D)
802.3 este o varianta cu gestiune distribuita a controlului accesului si rezolvarea statistica a concurentei. Daca
CSMA C/D nu asigura timpi minimi de raspuns pot fi luate masuri ca in medie sa fie acceptabili.
Din punct de vedere istoric aceasta e prima varianta de LAN. Ea se mai cheama si Ethernet. Ulterior impreuna
cu DEC si INTEL au format 802.3 care a standardizat viteza de 10 Mbiti/s. Acestia sunt simboluri de cod
Manchester. Deci de transfer este de fapt 600-700 Kbyte/s. Cablul are Zc=50?? De asemenea CSMA C/D
functioneaza si pe cablul torsadat (UTP).
802.3 asigura 3 niveluri de tensiune:?0.85V si 0V cind nu e activ. Cind se conecteaza cablul gros, acesta va fi
conectat la tranceiver. 15 fire din care se folosesc trei perechi de fire si o pereche alimentare.
La cheapernet:
RG 58 Ethernet Thin 10Base2 pina la 185 m
La ethernet:
RG 68 Ethernet Thick 10Base5 pina la 500m
Exista posibilitatea de a concta mai multe segmente (retele) prin repetoare (circuite de adaptare).
La Cheapernet max 4 repetoare a.i. avem 5 segmente, distanta maxima pe care o poate avea o retea ethernet
este 2.5 km.
Numarul de noduri permise:
10Base5 100 statii pe toate segm.
10Base2 30 statii.
STRUCTURA UNUI FRAME Start of frame: o compbinatie de biti
Avem un preambul si start of frame de unde incep sa se numere octetii. Exista o serie de detalieri a algoritmului
de coliziune. Presupunem distanta 2.5km si timpul de propagare de 5ns/m => 25 ?s intirziere.
Daca cadrul e mic => coliziuni, daca cadrul e mare => erori. S-au facu teste si s-a ajuns la concluzia ca: Se
alege 512 oct/cadru => 51?s durata unui cadru. Pentru a avea o reducere a coliziunilor avem algoritmul Binary
Exponential Backoff. Cind apare prima coliziune isi programeaza urmatoarea incercare aleatoare in urmatoarele
doua sloturi de timp. Daca avem din nou coliziune isi va programa urmatoarea incercare aleator in urmatoarele
4 sloturi. Daca sunt mai mult de zece incercari se limiteaza la 1023 sloturi. Daca avem mai mult de 16 coliziuni
succesive se semnaleaza eroare in circuite.
Limitarti ale ethernet:
-este semiduplex;
-pentru varianta cu huburi avem totusi full duplex;
-viteza la ethernet este fixa;
-este putin fiabil la intreruperea unui singur cablu;
-putin protejat la acces neautorizat;
-lipsa de raspuns intr-un timp max garantat. Standardul token-bus IEE 802.4
A fost generat de aplicatiile care cer timp de raspuns max garantat. Solutia e sub forma unui inel prin care
stattile transmit si receptioneaza. Durata de intirziere este data de numarul de statii din inel.
Timpul de asteptare e dat de numarul de statii si distanta intre statii. Pentru ca sa nu avem deficientele inelului
se adopta o magistrala de tip Daisy Chain in care transmisia de inel se face la nivel logic.
Mecanismul este o stafeta numita token si care confera posesorului dreptul de a emite pe magistrala. Se
fractioneaza organizat timpul pe care il are fiecare statie pentru a emite pe magitrala. Statia trimite printr-un
cadru special in care-si trimite propria adresa pe care o adreseaza unei statii cu adresa –1. Daca raspunsul la
token nu apare intr-un interval de timp dat, de emite un alt cadru cu adresa –2 s.a.m.d.. Statia isi cauta
partenerul cel mai apropiat si in acest fel se configureaza inelul. Statia cea mai mica va intoarce tokenul catre
prima statie. Statia are dreptul sa pastreze tokenul un anumit interval de timp dupa care e obligata sa predea
tokenul urmatoarei statii.
Token= cadrul special recunoscut ca atare de fiecare statie. Este garantata parcugerea inelului servirea ficarei
statii.
Dezavantaje:
-eronarea pachetului cu token (cind sa pierdut reteaua sta);
-duplicarea de token;
-adaugarea si eliminarea de statii din retea.
Formatul de date e asemenator ca la CSMA C/D Adaugarea si inlaturarea statiilor
La initializare statia emite un cadru special pentru solicitate succesor in care pune ardresa proprie si primeste
un cadru de la succesor. Mai multe statii pornesc in acesi timp => se face arbitraj cu patru ferestre
(00,01,10,11). Patru intervale de timp in care se asteapta un raspuns de al statii care au accesi configuratie de
biti inferiori. Prioritati pe token bus
Clasa de prioritate cadrele pot fi emise pe odurata mai mare sau mai mica cin inelul se formeaza exista statii cu
prioritati diferite.
Aici exista protocolul 6420 care stabileste: cadrele se trimit in ordine 6,4,2,0; se trimit cadre din clasa
superioara daca nu a expirat timpul alocat clasei curente. Timpul alocat cadrelor din clasele inferioare este
alocat numai dupa expirarea timpului din clasele superioare. Clasele superioare pot sa nu fie transmise numai
daca le-a expirat timpul. Toate clasele superioare dureaza mai mult timp dar se vor opri la un moment dat.
Avantale pt token bus:
-eficienta mare pentru ca in inelul logic exista numai statii active;
-flexibilitate prin prioritati la diverse tipuri de aplicatii;
-asigura timp de raspuns max garantat;
Dezavantaje:
-pierderea tokenului poate introduce o componenta statistica;
-jetoanele formeaza informatii redundante;
-accesu la mediu prin introducerea sau scoatere de statii e complicata.
Un cadru de token ararta astfel:
S A E
S=delimitator initializare
A=acces(se modifica de catre statii)
E=incheiere
Defecte:
-probabilitatea pierderii de jetoane; se repara printr-o operatie de timming pentru statiile active. EOF

MEDII DE TRANSMISIE LA NIVELUL FIZIC.

1)MEDIUL MAGNETIC.Arata ca trebuie sa fie luate în considerare deplasari de date . Acest mediu de transmisie
merita luat în considerare .
2)FIRE TORSADATE .Un cablu torsadat este alcatuit din doua fire înfasurate elicoidal (1mm dimensiune )
,fiecare fir izolat în parte .Cablul torsadat poarta numele de TWISTED PAIR în literatura de specialitate . Prin
înfasurarea celor doua fire se elimina prin diferentiere zgomotul . Exista doua categorii de cabluri torsadate:
UTP si STP.
UTP este folosit la liniile telefonice , din aceasta cauza este un cablu foarte raspandit(Unshilded twisted pair).
Solutia cu fire torsadate este o solutie foarte economica , pe aceste fire se pot parcurge kilometri fara repetor.
Pentru eliminarea zgomotului în zone aglomerate , se înmanuncheaza mai multe fire .
3) CABLU COAXIAL (SUB?IRE RG 58)
Exista 2 versiuni :
a) pentru transmisia digitala(50 de ohmi)
b)pentru transmisia analogica (75 de ohmi)
Banda acestui mediu este mai mare ca la firele torsadate (10MB/sec, deci de 10 ori mai bun ). Acest cablu este
foarte des folosit în LAN . Exista mai multe moduri de legare la un LAN : în principiu cablul ce merge pe retele
LAN de tip ETHERNET: am continuitate de la o statie la alta (un singur cablu ce merge în DAISY CHAIN de la un
calculator la altul , cu terminator la capete ).
Principalul dezavantaj al legarii DAISY CHAIN : daca întrerup cablul oriunde , toata reteaua este distrusa .
O alta varianta de conectare este cea cu cabluri UTP sau STP
Alta varianta este cea cu cablu coaxial gros(RG62). Miezul acestui cablu este mai gros , dar are si alte accesorii
în plus fata de RG58 :
-un rand de acoperire de tip plastic
-miezul de cupru este alcatuit din fire împletite pentru viteza de transfer mai mare .
Se pot face doua tipuri de conectari :
-obisnuita cu conector BNC
-conexiune VAMPIR
Exista o scula care inteapa cablul pina la miez si un conector special care are virful ascutit.
Avantajul acestei conexiuni este ca nu se întrerupe continuitatea cablului si se pot adauga noi statii fara a
periclita celelalte statii .
Modul de transmisie al datelor pe cablul coaxial
Pentru transmisia pe cablul coaxial se foloseste transmisia semnalului în banda de baza . Datele care trebuiesc
transmise sunt transformate în secvente codate. Se foloseste codul Manchester : cod de modulatie de faza.
“1” se reprezinta printr-o tranzitie a semnalului in sus
“0’ se reprezinta printr-o tranzitie a semnalului in jos
In acest fel se asigura permanenta sincronizare pe datele emise (pentru orice fel de date ).
Cablul coaxial se foloseste si în transmisia semnalului de TV (75 de ohmi ). Pe acest cablu se pot transmite si
date , pe o anumita banda , modulate. In acest caz distantele sunt de sute-zeci de kilometri (banda nu mai e de
baza - 300MHZ , 150MB/sec). Pentru CATV apar probleme : canalul trebuie sa fie bidirectional . De obicei
fiecare utilizator lucreaza pe canal de 6 MHZ propriu .
4) FIBRE OPTICE.
N-avem suport electric ci suport fotonic . Fotoni sunt emisi de o dioda laser sau un led si sunt detectati cu
ajutorul unui detector de lumina . Frecventa de lucru este de mii giga hertzi(deci avem o banda enorma). Avem
de a face cu un sistem unidirectional . Fibra optica este un mediu prin care lumina trebuie sa se transmita .
Diametrul fibrei optice este de ordinul lungimi de unda . La un capat al fibrei se afla o dioda care emite
dezordonat fotoni .
Raza laser : putem combina diametrul fibrei cu frecventa razelor ordonate , deci rezulta un ghid de unda în care
avem de a face cu ventre si noduri . In acest caz avem de a face cu un transfer ordonat , deci o viteza mare cu
pierderi mici (1000MB/sec fara adaptoare pe distanta de 1KM).
Dioda laser este foarte scumpa si în plus trebuie sa aiba o putere foarte mare pentru a fi eficienta . In aceste
conditii putem conduce o suta de kilometri cablu fara repetoare . Conectarea între echipamente cu fibre optice
prezinta o oarecare complexitate mecanica , deci va trebui sa existe un conector special care sa permita
transferul bidirectional electric optic. Trebuie sa avem o perfecta taiere a fibrei optice pentru a nu exista reflexii
,pierderi care sa duca la pierderea eficientei (pierderea de fotoni ) (taierea cablului se face cu scule speciale ) .
Sunt posibile doua tipuri de conectari :
-pasiva
-activa
In conectarea pasiva nu se intervine asupra cablului ; se evita taierea firului însa realizarea legaturii este dificila
.
Pretul la fibra optica a mai scazut (oxid de siliciu , nisip pur).
Avantajele fibrei optice se refera faptul ca nu poate fi sensibila la furturi de date , este insensibila la factori
electromagnetici , banda mare ,pierderi mici , mai putine repetoare .
TRANSMISIA IN LINIE DREAPTA .
Se realizeaza prin raze laser sau cu radiatie în infrarosu sau transmisie radio în microunde . Se folosesc antene
emisie receptie la cativa kilometri . De obicei transmisia se face în linie dreapta si presupune asezarea antenelor
pe turnuri înalte. Cu un turn de 100 de metri se acopera un teren de 100 KM.
AVANTAJ: se elimina cablurile si operatiile legate de cabluri .
DEZAVANTAJ: sunt destul de sensibile la perturbatiile atmosferice .
Frecventa de lucru este de 2-40 GHZ , la zeci de mega biti /sec.
Este o solutie pentru mari aglomeratii de cladiri si constructii .
TRANSMISIA PRIN SATELI?I
Satelitul se comporta ca un repetor . Pentru fiecare banda satelitul poseda un transponder : receptioneaza într-
o banda si emite într-o alta banda . Raza emergenta poate fi îngusta sau larga . Legea lui Kepler arata ca
durata de rotatie a unui satelit este proportionala cu raza la 3/2 . Satelitul se afla pe o orbita geostationara la 7
raze(36000KM) . Intre sateliti spatierea este de 4 grade , deci vom putea avea maxim 90 de sateliti pe
ecuator . Exista întelegeri între natiuni care îsi împart benzile si locurile . Exista mai multe benzi : 4-6 GHZ ,
12-14GHZ , 20 - 30 GHZ .
Exista posibilitatea acoperiri în mod dinamic , o astfel de solutie presupune un oarecare dialog între sateliti .
AV: Capacitate de transfer mare , posibilitate de emisie broadcast
DEZAV: tipul de propagare sus - jos = 240ms deci exista un lag între apel si raspuns , distanta este mare si
deci dus întors timpul este destul de lung .
TRANSMISIA PRIN UNDE RADIO .
DEZAV: fluctuatiile mediului produc variatii ale performantei de transmisie
VLF 3kHz 30kHz
LF 30kHz 300kHz
MF 300kHz 3MHz
UHF 3MHz 30MHz
VHF 30MHz 300MHz
SHF 3GHz 30GHz
SISTEME RADIO CELULAR
Telefonia mobila se poarta în gama 800 - 900 MHZ , spectrul nu este suficient ;
Pe masura ce distanta creste atenuarea creste rapid .
Celulele îndepartate pot aloca aceiasi banda .
Dificultatea apare în momentul un echipament pleaca de la o zona la alta zona , deci se schimba banda . Pentru
realizarea acestui lucru exista protocoale prin care se schimba purtatoarea , acest lucru cere timp (300-
400ms) , deci transferul de date este întrerupt pentru perioada în care se realizeaza comutarea de frecventa .
Pe aceasta perioada trebuie sa nu apara erori de transmisie .
TRANSMISIA ANALOGICA .
Telefonia este destul de folosita .
Reteaua prezinta o organizare ierarhica . La utilizatorii particulari avem o viteza mica . In retea exista centre de
comutare locala si centre de comutare importante. La utilizator performantele sunt slabe dar la centrele de
comutare sunt importante.
Structura firelor se prezinta astfel :
Fiecare abonat are doua fire care ajung întro centrala (300hz-3kHz). Semnalele digitale sunt trenuri de unda la
o anumita frecventa . Purtatoare de 1 si 0 sunt în jurul a 1kHz pentru 1 si 2kHz pentru 0 .
Dispozitivul care se ocupa cu transferul se numeste modem .
Din punct de vedere mecanic conectorul este de 25 de pini (exista 9 pini)
Cablul respectiv uneste DTE cu DCE . Pe DTE se pune un conector tata cu 25 de pini iar pe DCE se pune un
cablu mama cu 25 de pini .
CONECTORUL SERIAL
A fost conceput de firma Bell .
101 AA 1 MASA MECANICA
102 AB 7 MASA ELECTRICA(GND)
103 BA 2 TD
104 BB 3 RD
---------------------------------------------------------------
Acesti pini asigura singure interfata seriala
105 CA 4 RTS(Request to send )
106 CB 5 CTS
107 CC
108 CD 6 DSR(terminalul de date este gata ->)
109 CF 8 DCD (ne arata ca se primeste semnal pe linia date)
110 RS (selector de frecventa de date )
111 20 DTR (Data terminal ready)
113 15 TC(transmision clock)
114 24 TC1
115 17 RC(ceasul de emisie e furnizat de receptor)
125 22 RI(ring indicator; centrala a sesizat încheierea numarului ,dupa care functioneaza soneria )
SINCRONIZAREA INTERFE?ELOR SERIALE
Transferul de date pe RS232 se face pe nivele digitale . Semnalele sunt detectate la receptie cu ajutorul unui
detector de prag (5v si -5v sunt date indicativ , nu sunt obligatorii . Daca am o succesiune de semnale de acest
fel ele trec între cele 2 pozitii la anumite intervale de timp .Receptorul trebuie sa ia anumite decizii .
Trebuie sa detectam varful . Daca am o secventa de date cu o anumita frecventa , cel care primeste ne fiind
sincronizat trebuie sa decida unde sunt varfurile , elimina zgomotele si încearca sa detecteze varful . Receptorul
are nevoie de informatii asupra semnalului care vine , trebuie sa îsi acorde propriul ceas pentru ca la TD nu am
variatii ; Daca stiu marginile unei celule pot afla maximul .
Se foloseste o singura linie pentru sincronizarea pe informatia transmisa . Cu cat sincronizarea e mai buna , cu
atat maximul e mai bine determinat si deci zgomotul este mai mic . La interfetele seriale trebuie reconstituit
semnalul transmis , acest lucru realizandu-se prin doua metode : metoda sincrona si metoda asincrona .
METODA ASINCRONA
Se trimite cate un octet separat care face o sincronizare proprie la fiecare octet . Acest octet poate fi transmis
cand vrea emitatorul .
DEZAV: redundanta mare adaugata fata de informatia necesara
AV : sistem simplu , flexibil
METODA SINCRONA
Octetii se transmit fara informatie redundanta. La receptie se folosesc echipamente complexe de receptie care
trebuie sa refaca sincronizarea .
Pentru sincronizare avem o secventa speciala ce sa prevada o violare de cod (indica începutul ) , deci are loc o
derogare de la cod voit facuta (simbol de MARK)
TOKEN RING(802.5)
Se foloseste un cablu coaxial în inel . Orice statie care doreste sa transmita primeste un token (un inel ) în
pauzele dintre transferul efectiv . Statia care primeste un token îl retransmite modificat astfel încat pe
magistrala numai exista nici un token si astfel nici o alta statie numai poate deveni activa . Codurile emise de
statia activa parcurg inelul si ajung înapoi la emitator care ulterior transmite alt token . Astfel se poate face o
testare . Daca am un cadru mai lung continui emisia ascultandu-mi coada (emisia este separata de receptie ).

Statia care vrea sa emita asteapta sosirea unui token . In momentul sosiri unui token, statia modifica tokenul,
numai exista tokenul pe magistrala, celelalte statii asteapta. In acest mod se asigura accesul la mediu fara
coliziune. Nu exista o limita de lungime pentru cadre. Viteza de transfer la care s-a ajuns la token ring este de
4MB/sec (chiar 10MB/sec). Codul este manchester diferential )dubla frecventa : pentru 0 exista doua tranzitii
(centrala si initiala) iar pentru 1 se foloseste o singura tranzitie .
Probleme apar la taierea cablului.
Un cadru de token are trei biti:
S A E
S delimitator
A bit de acces : este modificat de statia care doreste acest lucru
E bit de încheiere
Fiecare statie trebuie sa aiba o adresa cablata .
Apar probleme la pierderea jetonului (se folosesc circuite complexe )

NIVELUL LEGATURII DE DATE

Transmisia se face cu informatii care au o semnificatie foarte logica. Pe acest nivel se transforma simbolurile in
biti de date. Nivelul legaturii de date asigura o conunicare fiabila si eficienta intre doua masini conectate fizic.
Rolul acestui nivel este de a transfera bitii de la o masina la alta. Tipuri de srevicii care pot fi oferite de acest
nivel nivelului de retea (nivel superior)
Exista mai multe tipuri:
-servicii neconfirmate si neorientate pe conexiune; acesta este un tip de serviciu foarte simplu ; transferul se
face fara control de eroare. Acest tip de serviciu este util pentru aplicatii in timp real.
-servicii confirmate si neorientate pe conexiune; confirmarea se face in sensul ca fiecare cadru se receptioneaza
si se trimite o validare ca aces cadru s-a receptionat.
-servicii orientate pe conexiune; garanteaza receptionarea corecta a cadrelor in succesiunea transmisiei.
O astfel de legatura se face in urmatorul mod:
-stabilirea conexiunii
-transferul
-desfacerea conexiunii
In acest fel cadrele care ajung la destinatie sunt confirmate ca ajung si ordinea este corecta. Functii ale
nivelului de legaturii de date
1.)Functia de control cadru: Aceasta functie corespunde delimitarii formatului de date inclusiv a structurii
octetilor din interiorul cadrului. Organizarea cadrului intra in sarcina acestui nivel.
Protocolale la nivelul legaturii de date:
BSC Binariy Syncronus Communication
DDCMP Digital Data Comunication Mesage Protocol.
La toate aceste protocoale exista formate standard. 2.)Control al erorilor
Se face prin informatii de control incluse in formatul cadrului. Alt tip de verificare: confirmare spre emisie de
catre receptor.
Tipul de semnale pe care pot sa le dea:
-semnal de cadru pierdut
-semnal de cadru dublat
Se controleaza si ordinea de receptie a cadrelor. Functie de serviciile oferite de nivelul legaturii de date pate sa
sectioneze cadrul in bucati transmise pe rind. 3.)Funcita de control a ritmului
Emitatorul si receptorul pot lucra cu variante diferite de implementare a nivelului fizic. Ex. transmisia asincona
in care: unul transfera octetul din secunda in secunda, celalalt transfera octetul din ms in ms. 4.)Functia de
gestiune a legaturii
Se refera la controlul propriu al modului de lucru al legaturii de date. Stabilirea procedurilor de tratare a
erorilor; proceduri de conectare a legaturii SERVICII DE CONTROL AL ERORILOR
Organizarea pe niveluri OSI permite repartizarea controlului erorilor la diverse nivel. Cel mai frecvent intilnit
este serviciul de control cu coduri redundante. Este rolul nivelului legaturii de date sa introduca in cadru
informatia redundanta.
Exista 2 tipuri: controlul cu detectie si controlul cucorectie (ne trebuie suficienta informatie raspindita pentru a
putea reface, in cazul unei erori, informatia.
Complexitatea procedurilor si a echipamentelor care fac corectia erorilor este foatre mare. Se prefera se se
lucreze cu echipamente simple in defavoarea consumului de timp, adica se retransmite pachetul eronat. Este
necesar un echipament de retransmisie, bazat pe o memorie. Acesta se cheama ARQ (Automatic Reception
Requst).
Erorile pot fi:
-erori aleatoare (apar datorita mediului)
-in pachete de erori (apar datorita unor functionari temporare modificate a echipamentelor si a unor perturbatii
mai lungi. Acestea pot fi combinate cu coduri care sa faca detectie si corectie. De obicei se folosesc coduri
binare si coduri ciclice (CRC –Cycilc Redundance Code)
Se poate folosi un cod de 16 biti CRC cu:
-detectie 100% 1,2 sau nr. impar de biti
-asigura o eroare de 10-6 la pachete de peste 16 biti
x16+x12+x5+1 – codul CRC-CCITT => HDLC/SDLC
x16+x15+x2+1 – codul CRC-16 => transf. BySinc la IBM.
Se foloseste un registru de deplasare reactie pe coeficienti. La o insiruire de octeti se mai adauga 2 octeti:
Corectarea erorilor se face acolo unde nu se accepta retransmisii (ex. sondele spatiale).
Protocoale ale legaturilor de date:
-Protocol cu start si stop- fiecare cadru asteapta sa fie confirmat si nu paraseste emitatorul pina vine
confirmarea.
-Protocol cu fereastra glisanta- se transmit in continuare pachetele chiar dac confirmarea primului pachet nu a
sosit. Emitatorul este limitat de propria memorie. Glisarea ferestrei se face pe baza receptiei. Cind vine
confirmarea se trece mai departe.
Nivelul fizic -> nivelul legaturii de date -> nivelul de retea
In interiorul legaturii de date exista un protocol care are proceduri care sa simuleze dialogul cu o entitate de la
acelasi nivel de pe cealalta masina. Protocoale start-stop
-Simplex fara restrictii si fara erori A si B (entitati la nivelul legaturii de date) comunica intre ele continuu prin
emisie si receptie
-simplex start-stop fara erori
B nu poate recepta continuu (este de o viteza mai mica decit A); este nevoie de controlul fluxului; A trebuie
informat => in paralel cu transferul de date mai trabuie un transfer de comenzi facut prin transferuri separate
de cadre speciale. A trimite date si la un moment dat se opresc; B emite un cadru special si A reia transferul
dupa ce primeste acel cadru special
- simplex start- stop cu erori. In acest caz cadrul special nu se transmite in urma acelui cadru decit daca acel
cadru de date a corespuns verificarilor la receptie (la B). Cind am emis un cadru special avem noi probleme: se
poate ca acel crdu special sa se eroneze. In cazul acesta trebuie luate masuri care sa semnaleze err de pierdre
de cadru ca o err speciala. Solutia este cu dotarea pt cadrele care se emit cu un bit de paritate. Fiecare cadru
isi pune bitul de paritate alternetiv.
Protocoale cu ferestra glisanta
Transmiterea de cadre fara asteptarea confirmarii imediate. Cadrele se pastreaza intr-un buffer si se elibereaza
pe masura primirii de cadre de validare . La fiecare emisie fereastra se mareste si la fiecare receptie fereastra
se micsoreaza.
Aceasta este fereasta de emisie pt ca exista si o fereastra de receptie. La receptie exista un buffer limitat si e
posibil sa nu poata primi atite cadre cite poate sa dea emitatorul. Daca un cadru e eronat emitatorul intra intr-o
faza de tratare a cadrului eronat. Cadrul trebuie retransmis. Apare o problema cu ordinea de cadre: receptorul
trebuie sa cunoasca ca in cazul in care se pierd OK nu primeste cadrul duplicat. In bufer avem numerele de
ordine pentru fiecare cadru: nr cu mai multi biti de control pt ordine. Protocolul HDLC
A aparut in 1970 de la IBM si se chema SDLC (Syncronus Data Link Comunication), afost adoptat ca standard
ADCCP (Advanced Data Comunication Control) si apoi sa adoptat ca standard ISO HDLC (High Level Data Link
Control Protocol) dupa care a fost adoptat de CCITT LAP Link Access Protocol si apoi a deveni LAP-B(balansat).
Avem statii primare, secundare si combinate. Statiile primare controleaza legatura ele emit cadre de comanda
iar statiile secundare sunt controlate de cele primare si emit numai cadre raspuns. Statiile combinate pot fi
primare si secundare. Dupa cum sunt statiile pot fi urmatoarele tipuri de legaturi: - leg nebalansata: sunt de
tipul punct la punct in care o statie primara se leaga la o statie secundara; -leg balansate: sunt intre statii
combinate (pot fi pe rin primare sau secundare).
Tipuri de transferuri care se fac conform HDLC:
NRM(Normal Response Mode)- statiile secundare emit numai la invitatia statiilor primare.
ABM(Asyncronous Balanced Mode):- apar pe legaturi balansate. Faptul ca e asincron arata ca ambele statii pot
emite fara permisiunea caleilalte.
ARM(Asyncronous Response Mode):- pe statii nebalansate dar statia primara nu tine cont de cea primara si
emite fara invitatie.
LAP-B lucreaza pe modul AMB. Un pachet care se transfera cu protocolul LAP-B are structura:
LAP-B foloseste o fereastra glisanta cu trei biti de ordine.
MAN- Metropolitan Area Network

NIVELUL DE RETEA
Nivelul de retea se sprijina pe nivelul legaturi de date ce asigura transmisia si corectia datelor , asigura
transferul de pachete intre oricare doua noduri dintr-o retea de trasee. Modalitatea aleasa de nivelul de retea:
concatenarea de cai adiacente (au un nod comun). Fiecare pachet ajunge la destinatie facand hopuri (salturi ale
legaturi de date de la un nod la altul ).Deci nivelul de date construieste pachetul iar nivelul fizic le transfera
propriu zis. Nivelul fizic, cel al legaturi de date si de retea formeaza suportul hardware pentru transferul de date
intre oricare doua noduri din retea. De la acest nivel in sus vom avea de a face numai cu nivele soft .
Serviciile oferite de nivelul de retea sunt oferite si de sub retelele din retea. Aceste trei nivele sunt
implementate independent de calculatoare , ca niste echipamente de sine statatoare. Ulterior aceste trei nivele
au fost introduse in structura calculatoarelor si fac parte integranta din el. Utilizatorii ce ruleaza aplicatii pe
calculatoare host folosesc urmatoarele servicii de transfer
-receptia pachetului cu aflarea destinatarului (nodul unde trebuie sa ajunga pachetul )
-alegerea unei legaturi de date pentru urmatorul hop al pachetului
-transmisia pachetului la nodul adiacent ales (daca echipamentul are buffer se ocupa cu gestionarea bufferului
de pachete
-evitarea congestionarilor
-reglementarea interconectarii de retele sau diverse sub retele
Principiu De Functionare La Nivelul De Retea .
Trebuie ca functionarea sa fie independenta de tehnicile de transfer intermediare .Va trebui aleasa functionarea
ce sa permita transferul la orice nod, indiferent de stilurile de lucru ale nodurilor intermediare (o astfel de
trecere se numeste tunelare ) .
Independenta trebuie sa se manifeste si fata de numarul de subretele traversate si fata de topologia lor .
Trebuie asigurat un sistem de adresare universal , aceasta fiind si functia cea mai importanta a nivelului de
retea . Trebuie identificate nodurile (adresa unde trimit , aceasta adresa sa fie inteligibila in fiecare retea , in
acelasi mod ) Diferentele intre sub retele . Subretelele pot fi bazate pe reglementari diferite, adica autoritatile
de gestiune sunt independente unele fata de celelalte .
Retelele pot diferi foarte mult prin suportul fizic : unele pot fi pe baza de telefonie , altele pe baza de sateliti
sau LAN.
Subretelele sunt organiuate in unitati teritoriale diferite. Locul lor este complet separat si are anumite legi (de
la tara la tara ) .
Necesitatile pentru adresare (pentru ca adresarea sa fie universala )
Va trebui ca formatul de adresare sa fie uniform , sa existe o adresare de domeniu si o adresare de entitate in
domeniu , sa existe un format flexibil de adresare care sa permita coexistenta de retele complexe sau mai
simple . Va trebui sa existe un indice de format si de autoritate a adresarii . Intotdeauna intre doua entitati
aflate la distanta una de cealalta exista niste puncte de acces (SAP , Service Acces Point ) .
Aceste AP sunt niste adrese ce pot face legatura la orice sistem .Cand s-a ales o legatura de date , DLSAP
asigura legatura doar unui segment de retea .Unitatea intermediara nu foloseste NSAP pentru ca nu i se
adreseaza .
Ceea ce trebuie adresat este NSAP (AP intre nivelul de retea si nivelul de transport ) . Entitatile de la nivelul de
retea servesc doar ca intermediari . Locul adresarii este doar la SAP la nivelul de retea .Pachetele au
urmatoarea structura :
IDP Initial Domain Port
AFI Autority Format Identifier
INI Initial Domain Identifier
DSP Domain Specific Part
AFI numar de telefon , telex , adrese generale de retea specifice domeniilor
Analogic cu reteaua telefonica , NSAP corespunde prizei telefonice .Mai departe nu se vede . Intr-o casa pot
avea mai multe prize de telefon : nu are telefonul numar ci priza are numar (se schimba numarul de telefon la
schimbarea prizei ) , deci rezulta mai multe fire de transfer intre doi parteneri . Structuri de date in nivelul de
retea .
Ne ocupam cu buffere de date si cu tabele de dirijate . Punctele intermediare pot a nu fi calculatoare , ne
trebuie doar echipamente ce sa se ocupe doar cu legaturile intermediare , algoritmi de marire a vitezei
.Intretinerea traseelor intr-o retea nu este foarte simpla , trebuie alese traseele libere Serviciile de la nivelul de
retea sunt servicii orientate pe conexiune si servicii neorientate pe conexiune. Aceste servicii sunt coerente cu
serviciile cerute la nivelul de transport. Serviciile orientate pe conexiune au in plus functia de stabilire sau
desfacere a conexiunii (se stabileste un traseu si pachetele merg doar pe acel traseu , astfel ordinea nu se
schimba ). Cele ne orientate pe conexiune au sarcina de a reaseza ordinea (se arunca in marea de noduri ,
fiecare pachet are o adresa : fiecare pachet isi alege traseul deci vom avea o ordine diferita la receptie ). Exista
optiunile: expres (pachetul trebuie rutat mai rapid ) sau normal .
La serviciile orientate pe conexiune :
-existenta conexiunii garanteaza ordinea transmisiei , in acest caz nivelul de date asigurand receptia corecta
-Legatura de date ascunde nivelul de retea ca ea se ocupa cu o rearanjare de pachete (fizic nu vin in ordine )
-Cand se stabileste o legatura pot fi negociate anumite caracteristici ale legaturii . Exista o anumita gestiune a
legaturii : daca la nivelul de retea se face confirmare / ne confirmare de pachete Putem repartiza serviciul mai
sus sau mai jos in arhitectura stivei de protocoale . Daca se alege o legatura cu conexiune , se pot negocia si
anumite calitati ale transmisiei :
-intarzierea transferului
-frecventa admisa de erori
-costul transferului
-securitatea transferului
Se pot semnala erori ale nivelului de retea spre nivelul de transport bin anumite conditii. Se negociaza calitatile
pentru a transfera sarcina de a reface nivelelor superioare. Daca se cer calitati mai mari se informeaza ca nu
poate face transfer pe calea aleasa La serviciile ne orientate pe conexiune :
Transferul se face pe pachete individuale. Fiecare pachet va fi dotat cu o adresa .Pachetul trebuie sa stie locul
unde trebuie sa ajunga . Sunt importante elementele de statistica a transmisiei : va trebui sa avem informatii
despre retea astfel incat urmatorul hop sa fie ales optim . Trebuie raportate starile retelei atat in nivelul de
retea cat si la nivelul de transport. Aceste rapoarte trebuie sa cuprinda informatii si despre eventualele
incidente aparute pe retea .
Diferenta esentiala intre cele doua moduri de transport :
-la transferul orientat pe conexiune se negociaza o cale o singura data pentru tot sirul de pachete (se ocupa
calea pentru tot pachetul , in pauzele dintre pachete calea ne fiind folosita )
-la transferul ne orientat pe conexiune se negociaza fiecare hop pentru fiecare pachet(foloseste mai economic
reteaua ) .In acest caz ocuparea retelei nu e proportionala cu timpul de transfer ci cu volumul datelor Pentru
cele doua tipuri de transferuri exista doua metode de implementare :
-1) Cu circuit virtual (conexiune orientata)
-2) Cu datagrama (conexiune ne orientata )
Implementarea nivelului de retea . Implementarea cu circuite virtuale.
Trebuie memorata ca stabila o alegere de traseu (CALE) . Se alege un traseu dar portiunile de traseu le ocupa
doar cand se transfera . Daca reteaua este congestionata nu se poate realiza transferul . Este important ca
nivelul de transport ofera nivelului de retea serviciu de conectare pe conexiune pe pachete . Un nivel de retea
ce implementeaza doar transferul de pachete nu va oferi functia de inchidere / deschidere de conexiune . Ceea
ce transfera nivelul de retea sunt pachete . El are niste servicii ce sunt grupate in complexe ce confera
protocolului diverse functii . Nivelul de retea are niste servicii grupate in jurul protocolului de circuit virtual ;
intr-un circuit virtual protocolul va initia circuitul virtual prin transfer cu un pachet pilot ; acest pachet pilot va
construi calea - va fi cale virtuala ; urmatoarele pachete vor urma traseul pachetului pilot .
Calea capata un numar de circuit ; fiecare nod poate fi parcurs de mai multe circuite virtuale , dupa numarul de
legaturi de date disponibile . Fiecare nod va gestiona circuitele virtuale ce-l traverseaza folosind o tabela de
circuite virtuale . Fiecare pachet emis contine un numar de circuit virtual pentru nodul curent , astfel incat un
pachet sosit la o intrare de circuit virtual va fi emis pe iesirea aceluiasi circuit virtual . Cu alte cuvinte fiecare
nod are o tabela de perechi cu adresele legaturilor de intrare si iesire ale legaturii virtuale . Ceea ce trebuie sa
aiba pachetul memorat este numarul de ordine in tabela de circuite virtuale a nodului .
Exemplu Se stabilesc urmatoarele circuite virtuale :
I 0 ABCD II 0 BCD
III 1 AEFD IV 1 BAE
V 2 ABFD VI 2 BF
VII 3 AEC
VIII 4 AECDFB
Avem statii balansate : intr-o sesiune intr-un sens in alta sesiune in alt sens , astfel numaratoarea este
alternativa (cazul nostru ) .
Fiecare pereche ocupa un slot in memora pe care o are nodul , fiecare slot are un numar de ordine ; pachetul
trebuie sa spuna ce slot in tabela de rutare ocupa .
Fiecare pachet va contine un numar de ordine a legaturi dinspre care provine ; in fiecare nod va trebui sa se
umble in tabela astfel incat cand vine la destinatie sa se decida pe ce cale vine(a ajuns) .
Intr-o transmisie cu circuit virtual , pachetele vor avea memorate un numar de circuit virtual local completat de
entitatea de la nivelul de retea din fiecare hop (rolul hopului este de a specifica corespondenta din fiecare nod
pe baza tabelului si astfel corespondenta din fiecare nod poate fi examinata )
Pachetul pilot traverseaza reteaua si pune in tabela valorile gasite in acel moment . Pachetul final elibereaza
pozitia in tabelele respective .

NIVELUL TRANSPORT
Serviciul de transport este primul nivel soft care pune în legatura 2 entitati soft de pe 2 calculatore (2
programe).
Structurarea software a organizarii
În nivelul de transport exista 2 tipuri de legaturi :
-cu conexiune ; -fara conexiune.
Packetul care se introduce în packetul de IP care îsi va pune header-ul deasupra . Se adauga numai adresele de
port -> nr de socluri proprii ale masinii (nr de ordine al struct de date care se construieste în masina respectiva
atunci când se face legatura . Când se creeaza o noua legatura se construieste un nou soclu (porturi soft).
Nr de secvente - este nr de secventa al primului octet de date în sirul de fragmente . Nivelul superior acelui
nivel de transport traseaza nivelulului de transport sarcina de a transmite un mesaj (mesajul este diferit de
pachete (are semnificatie)) . Nr de secventa este destinat pentru ca pachetul care este preluat de IP sa se
asimileze la receptie în mesaj.
Nr de achitare - este nr de secventa urmator pe care îl va receptiona în dialogul de fereastra (la nivelul de
transport se lucreaza cu trimitere în avans de pachete fara confirmare. Numarul de achitare este nr. de ordine
al octetului packetului si nu nr de ordine al packetului). Fereastra gestionata nu este fereastra cu nr de pachet
ci cu nr de ordine al octetului initial al packetului.
Controale - sunt mai multe (câmpul de controale) :
FIN - este ultimul din sirul de packete care au fost construite când s-a transferat un mesaj
SYN- sincronizare de numere de secventa . Se tine un numar de ordine al packetului . Se face o numerotare
pentru a rezolva dezordinea packetelor.
RST - reseteaza conexiunea . Este un serviciu care se refera la parasirea unei conexiuni atunci când nu se mai
doreste transferul .
ACK - validarea de achitare . Dorim sa facem o validare a receptiei.
URG - pointer de prioritate (urgenta)
Offset - nr de octeti ai header-ului -> stim de unde începe mesajul propriu-zis .
Fereastra (frame) un control asupra dimens bufferului solicitat la receptie .
Prioritatea este setata de un pointer de prioritate.
Check - este un anumit tip de verificare (sau control de paritate). Fiecare octet de date trimis de protocolul TCP
are un nr de ordine în mesaj . TCP are validare la nivel de octet . O astfel de validare se chema cumulativa ->
adica daca s-a validat octetul cu nr X înseamna ca s-au receptionat corect toti octetii anteriori. Daca au venit
mai multe packete în buffer si s-a verificat corectitudinea packetelor -> se transmite validare doar pentru
ultimul si se valideza si cele anterioare. Într-un fragment octetii de date încep dupa header cu cel mai mic nr de
ordin imediat si ceilalti cu nr de ordine consecutive . Ultimul octet are nr de ordine cel mai mare . Spatiul de
numarare este dat de dimensiunea câmpului de 32 de biti -> dimens de (2 la 32) -1 = modulul de numarare
octeti (se numara modulo (2 la 32 )-1 ).
Structura de control locala la nivel de retea contine : descrierea structurii de date care se construieste în jurul
soclului (cu elemente le structurii stabilite ) . Va trebui sa existe struct soclului cu elementele struct stabilite.
-Exista o struct de date TCB ( Transmission Control Block ) -> este un set de variabile care monitorizeza
transferul. Nivelul de transport are entitati care lucreaza la nivel de procese . Reteaua este complet ascunsa de
nivelele superioare. Se stie ca soclul de aici este legat de soclul de dincolo ; ruta prin care ajunge este ascunsa
de nivelele inferioare. La nivelul de transport nu ne intereseaza ruta fizica urmata de pachet ci doar soclul sursa
si destinatie. Cum urmeaza o succesiune de operatii la nivel de transport:
-Se transmite un pachet;
-Se asteapta achitarea . Daca trece un interval de timp fara achitare se retransmite packetul. Daca avem
fereastra nu se asteapta confirmarea. Se transmit packete pâna se umple bufferul de receptie . Se contorizeza
fereastra ocupata la fiecare packet. Se contorizeaza cantitatea de date transmisa pentru a se respecta
dimensiunea ferestrei. Printr-un ACK se comunica ultimul octet receptionat corect. Deasemenea se completeaza
la fiecare mesaj nr de ordine al fragmentului care este stabilit pe octet ( se spune nr de ordine al octetului care
se transmite ). Se transmite nr de ordine al octetului cel mai semnificativ care s-a transmis ( ultimul din coada -
din packet ). Cel mai putin semnificativ este primul octet.
Prin intermediul farestrei se poate regla debitul de date. Daca bufferul este mic el se umple -> emitatorul nu va
mai putea transmite -> trebuie facuta acordarea de ritm.
Nivelul de transport în Novell Netware
Varianta de implementare corespunzatoare lui TCP la Novell este IPX care este cu servicii de retea . Serviciile
bazate pe SPX includ si nivelul de transport-> sunt mai sigure dar consuma mai mult timp.
SPX - Sequenser Packet eXchange care asigura corectitudinea transferului si ordinea pachetelor în mesaj. Ca si
la IPX , SPX se cupleaza cu NETx , care este cel careasigura apelurile la retea.
TCP/IP pe retele UNIX
Din cauza ca matinile de comunicatie pe reteaua Internet aveau sist de operare multitasking -> UNIX era mai
folosit pe Internet mai vechi care utiliza TCP/IP.
Toate retelele UNIX sunt implementate cu TCP/IP care este protocol standard Inernet . Exista ca si în DOS
aceleasi principii de conectare : - socluri,IPX.
Sist de operare ofera deja servicii la nivelul de transport. Programatorii pot construi entitati de dialog la acest
nivel. Exista apeluri :
-socket -> creaza socket
-brand -> asociaza unui proces un soclu
-listen -> creaza o coada de memorare a cererilor de conectare
-accept -> eliminarea unei cereri de conectare