DEPOZITAREA DEŞEURILOR

2010
 CUPRINS

ARGUMENT .........................................................................................Pag. 3

CAPITOLUL 1 – DEPOZITAREA DEŞEURILOR .............................Pag. 4

1.1. Depozitarea simplă ................................................................Pag. 4
1.2. Depozitarea controlată ...........................................................Pag. 5
1.3. Depozitarea deşeurilor menajere în unele ţări .......................Pag. 7

CAPITOLUL 2 DEZAVANTAJELE UNEI DEPOZITĂRI SIMPLE A

DEŞEURILOR MENAJERE ...................................................................Pag. 9

CAPITOLUL 3 – CRITERII DE AMENAJARE ŞI EXPLOATARE A

RAMPELOR DE GUNOI ORĂŞENEŞTI ..............................................Pag. 14
CONCLUZII.............................................................................................Pag. 19
BIBLIOGRAFIE .....................................................................................Pag. 21
ANEXE .....................................................................................................Pag. 22

2
 ARGUMENT

În prezent, deşeurile reprezintă una dintre cele mai acute probleme legate
de protecţia mediului. Mari cantităţi de deşeuri sunt generate anual.
Protecţia mediului este o problemă a tuturor. Este problema redresării,
conservării şi ocrotirii mediului în scopul restrângerii şi eliminării surselor de
poluare, în cadrul dezvoltării armonioase a societăţii.
Cadrul general al strategiei gospodăririi deşeurilor menajere îl constituie
Strategia Protecţiei Mediului bazată pe Strategia Naţională pentru Dezvoltare
Durabilă. Soluţia problemei depozitării şi procesării ecologice a deşeurilor
menajere are o prioritate absolută în dezvoltarea durabilă a teritoriului.
În România, majoritatea depozitelor de deşeuri urbane datează din anii
1960 şi sunt supraîncărcate. Pentru depozitele vechi nu există proiecte şi măsuri
de remediere a poluării. Pe lângă deşeurile menajere, stradale, comerciale, în
depozitele de deşeuri urbane sunt introduse şi deşeuri industriale periculoase.
Deşeurile poluează aerul, apa şi solul, degradează peisajele pe suprafeţe
întinse, şi antrenează costuri ridicate pentru depozitarea lor. Chiar dacă
incinerarea post-depozitare ar constitui o soluţie mult mai benefică pentru
mediu, datorită costurilor foarte mari de implementare pe scară naţională a
acesteia, depozitarea va rămâne principala opţiune de eliminare finală a
deşeurilor în România, ca şi în alte ţări europene.

3
 CAPITOLUL I
DEPOZITAREA DEŞEURILOR

Până în prezent în practica mondială ca şi în ţara noastră predomină încă

evacuarea deşeurilor menajere în aşa zise „gropi de gunoi” care de fapt sunt
nişte gropi provenite fie din depresiuni geografice naturale, fie rezultate în urma
unor decopertări de teren sau cariere de construcţii (pentru nisip şi cărămizi).
În ultimul timp aceste gropi din jurul localităţilor urbane rămân tot mai
puţine, iar distanţa până la cele ce au mai rămas este din ce în ce mai mare şi
deci şi cheltuielile cu transportul deşeurilor colectate se măresc. De aceea, cu
avizul organelor locale agricole, sanitare şi de producţia apelor se mai folosesc
şi alte terenuri care nu sunt în totalitate gropi sau maidane, ci terenuri mai puţin
fertile pentru agricultură din care o parte sunt amenajate în aşa fel încât
depozitarea deşeurilor menajere să se facă pe verticală, în adâncime şi în
înălţime – raportat la nivelul suprafeţei terenului respectiv. Din această cauză
locurile de depozitare a deşeurilor menajere mai poartă denumirea şi de rampe
sau halde iar depozitarea deşeurilor, după modul în care asigură protecţia
mediului înconjurător, poartă denumirea de depozitare simplă sau depozitare
controlată.

1.1. Depozitarea simplă

Depozitarea simplă constă în descărcarea simplă, neorganizată a
deşeurilor menajere pe maidane, în diverse gropi, foste cariere, sau pe alte
terenuri, fără a se lua unele măsuri speciale pentru protecţia mediului
înconjurător. Acest sistem de depozitare a fost în trecut (şi încă mai este)
sistemul cel mai larg folosit, pentru că este cel mai ieftin, mai comod, dar nu şi
cel mai igienic. Substanţele organice existente în componenţa deşeurilor

4
menajere, constituie locul prielnic de adăpostire şi înmulţire a tot felul de inscte,
muşte şi şobolani. În acelaşi timp resturile alimentare din conţinutul lor atrag
turme de porci şi alte animale care, consumându-le odată cu microorganismele
infectate, se pot îmbolnăvi şi de aici se pot răspândi diferite boli şi la populaţie.

Fig. 1. Depozitarea simplă a deşeurilor

De aceea, acest sistem de depozitare simplă este unanim recunoscut ca

periculos pentru igiena publică, este inestetic şi răspândeşte mirosuri neplăcute.
Când bate vântul din direcţia acestor depozite ajung, odată cu mirosul urât, tot
felul de hârtii, textile, plastic şi praf până în oraşul apropiat.
Este cazul ca aceste depozite simple să dispară şi să devină depozite de
deşeuri controlate, acceptate pe plan mondial de toate organismele sanitare.

1.2. Depozitarea controlată

Depozitarea controlată este folosită din ce în ce mai mult în lume şi în
ţara noastră şi rămâne încă sistemul principal de depozitare şi neutralizare a

5
deşeurilor menajere până când sistemele de prelucrare a deşeurilor menajere, în
scopul selectării şi valorificării materialelor refolosibile şi a energiei potenţiale,
se vor dezvolta şi vor câştiga prioritate în aplicarea lor pe plan mondial şi în
ţară. Dar şi atunci tot vor mai fi anumite depozite pentru aşa-zise „refuzuri” care
apar chiar şi în urma incinerării (cenuşa).
Trecerea de la depozitarea simplă la depozitarea controlată a fost făcută
prima dată în Anglia de către doi ingineri I. C. Dawes şi M. Call, cu scopul
eliminării depozitării simple.
În celelalte ţări, metoda s-a răspândit destul de lent. În Franţa primele
depozite controlate de deşeuri menajere au apărut abia în anul 1935, iar în
România, deşi au existat şi înainte de cel de-al doilea război mondial unele
preocupări în acest domeniu, numai în parte au fost aplicate astfel de tehnologii
de depozitare controlată a deşeurilor în Bucureşti şi în unele oraşe mari din ţară.

Fig. 2. Depozitarea controlată a deşeurilor

6
1.3. Depozitarea deşeurilor menajere în unele ţări
Din sintezele documentare elaborate de Institutul naţional de Informare şi
Documentare – INID – Bucureşti şi din publicaţiile unor specialişti străini,
privind depozitarea deşeurilor menajere, rezultă o serie de aspecte mai
deosebite. În cea mai mare parte, deşeurile menajere sunt evacuate, transportate
şi depozitate în rampe controlate sau „organizate”. Rare şi puţine sunt cazurile,
când depozitarea se face în depozite neorganizate, adică în depozitare simplă.
Cele mai multe ţări neutralizează deşeurile menajere prin depozitare controlată
în proporţii cu mult mai mari decât prin procedee de prelucrare şi distrugere.
Astfel, în Germania, unde, deşi s-a extins foarte mult neutralizarea şi
valorificarea energetică prin incinerare a deşeurilor menajere, existând în jur de
50 de „crematorii de gunoaie” din care 30 sunt destinate producerii de căldură,
tot mai rămân circa 70% din deşeurile menajere care se depozitează controlat.
O situaţie asemănătoare este şi în Danemarca şi Olanda. În Anglia, unde
funcţionează numai 4 incineratoare de deşeuri menajere din care se obţine
căldură, aproape 80% din deşeurile menajere sunt colectate de consiliile
districtuale locale şi de autorităţile locale şi depozitate, de regulă, pe maidane,
cu obligaţia de a se asigura protecţia mediului înconjurător. În acest sens o mică
parte din deşeuri sunt depozitate în grămezişi arse, iar maoritatea sunt
depozitate în rampe controlate, în ultimul timp, pentru că, pe de o parte, nu mai
sunt locuri corespunzătoare depozitării deşeurilor solide decât la distanţe foarte
mari de localităţile urbane şi deci cu cheltuieli mari de transport, iar, pe de altă
partea intervenit criza de energie şi de materii prime, s-a ajuns la o căutare
activă de metode de evacuare, neutralizare şi valorificare a deşeurilor menajere.
În Italia, peste 60% din deşeurile menajere sunt depozitate în rampe
controlate, deşi au fost construite de unele firme instalaţii care prelucrează şi
valorifică deşeurile menajere în întreaga lor componenţă.

7
 În Austria, 70% din deşeurile menajere sunt depozitate în rampe
controlate însă în condiţii superioare, în sensul că sunt organizate rampe de
depozitare controlată prevăzute cu instalaţii de măcinare şi compactare a
deşeurilor precum şi cu instalaţii de compostare pentru fertilizarea terenurilor
agricole. Deci, sunt tipuri de depozite cu depozitare controlată a deşeurilor
menajere: depozite compactate, unde deşeurile sunt supuse fermentaţiei
(putrefacţiei) anaerobe şi depozite compostate cu proces de fermentaţie
(putrefacţie) aerobe.
Pentru capitală – la Viena – în jurul căreia nu mai sunt locuri apropiate de
depozitare corespunzătoare a deşeurilor menajere, s-au construit coline
artificiale în ramblee circulare de 15-20 m înălţime realizate din pământ
excavat. După depozitarea deşeurilor pe circa 10 metri înălţime se prevede
acoperirea acestora cu pământ sau compost de gunoi aşezat straturi.
În S.U.A. în jur de 70% din deşeurile menajere sunt evacuate şi
depozitate, dintre care numai jumătate în rampe controlate şi restul sunt duse pe
maidane şi depozitate simplu, sau în grămezi mai mici cărora li se dă foc,
diferenţa de 30% sunt prelucrate şi valorificate prin instalaţii complexe.
În Statul Virginia din S.U.A, deşeurile s-au depozitat în aşa fel încât s-a
format o colină artificială, transformată şi amenajată pentru practicarea
diverselor sporturi caski, săniuş, etc., procedeu preluat şi de cei din regiunea
Chicago. Prin aceasta, ca de altfel în întreaga lume, se urmăreşte repunerea în
valoare, fie productivă fie în alte scopuri, a terenurilor degradate, chiar şi a
terenurilor rămase în urma exploatărilor miniere aflate la suprafaţă.
Astfel de terenuri sunt suficiente şi în ţara noastră mai ales în urma
decopertărilor ce se fac în localităţile din judeţul Gorj şi în alte localităţi cu
exploatări de suprafaţă.

8
 CAPITOLUL 2
DEZAVANTAJELE UNEI DEPOZITĂRI SIMPLE A
DEŞEURILOR MENAJERE

În ţara noastră, cu excepţia oraşelor Iaşi şi Constanţa, unde funcţionează

câte o staţie şi Bucureşti unde există două staţii de valorificare energetică prin
incinerare, toate deşeurile menajere se depozitează, teoretic, după metoda de
depozitare controlată. Practic însă, în afara faptului că în lipsa unor gropi
naturale, sau acelor apărute datorită carierelor de construcţii, deşeurile
menajere, în multe localităţi urbane, sunt depuse pe maidane, în depozitare
simplă, fiind cea mai ieftină metodă de a scăpa de ele. În această situaţie
valoarea economică a deşeurilor menajere este negativă, iar efectele lor nocive
sunt considerabile.
Câtă vreme aceste deşeuri se produceau în cantităţi reduse, influenţa lor
negativă asupra mediului înconjurător era şi ea redusă prin aceea că era posibilă
o anihilare prin intermediul factorilor naturali din mediul înconjurător. Datorită
însă, puternicei dezvoltări industriale pe care o cunoaşte omenirea de mai bine
de o sută de ani, au apărut în marile aglomerări urbane a căror consecinţă
directă o constituie producerea unor uriaşe cantităţi de deşeuri, în speţă deşeuri
menajere. Dacă aceste deşeuri sunt depozitate necorespunzător, aruncate pur şi
simplu în anumite gropi sau pe maidane se iveşte pericolul poluării mediului
ambiant, o poluare care este extrem de periculoasă pentru că are caractere
diverse şi se poate manifesta pe suprafeţe mari.

9
 Fig. 3. Deşeuri depozitate necorespunzător

Din analiza acestor ameninţări potenţiale se constată că materiile organice

aruncate neorganizat pe câmp, fără o neutralizare prealabilă, creează aproape
întotdeauna posibilitatea răspândirii unor microorganisme patogene.
Dintre bolile infecţioase care sunt transmise din infectarea solului şi prin
răspândirea virusului de către rozătoare şi de viermi cât şi prin intermediul
apelor fluviale sunt înregistrate maladii de natură microbiană, virotică sau
parazitară ca dizenteria, febra tifoidă, holera, hepatita, poliomelita, etc..
Multe asemenea maladii pot fi răspândite şi prin intermediul solurilor
îmbibate cu germeni patogeni sau agenţi paraziţi. Acestor maladii de mulţi ani li
se adaugă şi altele – de origine „chimică” – provocate de infiltraţiile unor
elemente provenite din deşeurile menajere către pânzele de apă freatică; printre
aceste substanţe nitraţii sunt cel mai des întâlniţi şi sunt şi cei mai periculoşi.
Aceşti nitraţi ajunşi în exces în pânzele freatice, dăunează şi culturilor din
agricultură pentru că fac ca excesul de azot mineral, de obicei sub formă nitrică,
să ajungă în pânzele freatice.

10
 În plus, rozătoarele sunt beneficiarele unor depozite de deşeuri organice,
unde-şi au adăpostul şi hrana, sunt păgubitoare pentru recolte şi în general
pentru toate amenajările într-o gospodărie agricolă.

Fig. 4. Rozătoarele rezultate în urma neprelucrării deşeurilor

organice

O poluare intensă a solului împrăştie o nouă poluare în aer, a mirosurilor

insuportabile care creează populaţiei din aşezările apropiate depozitării
necontrolate a deşeurilor menajere o profundă stare de inconfort. Această
poluare nu trebuie neglijată pentru că ea face inaccesibile suprafeţe impregnate
de astfel de mirosuri pentru îndelungate perioade de timp şi îngreunează
lucrările ce se cer executate. Pe de altă parte aceste mirosuri au efecte negative
şi asupra faunei folositoare (cum ar fi insectele polenizatoare sau păsările
insectivore) cât, mai ales asupra calităţii şi stării fiziologice a plantelor. Aceasta
se explică prin faptul că mirosurile nu sunt altceva decât substanţe volatile care
se impregnează atunci când sunt în cantităţi apreciabile, pe suprafaţa folieră,
introducându-se apoi prin intermediul stomatelor în interiorul organismului

11
vegetal. Totodată, prin sistemul radicular, substanţele odorante pătrund în
organism conferindu-i acestuia o parte din însuşirile lor. Aşa se face că
vegetaţia crescută pe asemenea terenuri prezintă, în cele mai multe cazuri, o
calitate redusă. Ele devin greu digestibile, inclusiv atunci când sunt folosite ca
furaj. Animalele acceptă cu dificultate în raţie plante care au mirosuri deosebite
faţă de normal.
Această poluare a mirosurilor neplăcute mai prezintă şi alte dezavantaje
printre care împiedicarea unei amenajări optime a mediului ambiant, limitându-i
posibilitatea devenirii unui cadru propice pentru turism şi pentru petrecerea
vacanţelor.
Agricultura din apropierea acestor depozite de deşeuri urât mirositoare,
pe lângă inconvenientele de ordin economic arătate în legătură cu defertilizarea
pământului şi poluarea atmosferică cu mirosuri insuportabile, nu mai poate fi
socotită o agricultură cu o productivitate ridicată.
Aceste inconveniente ale depozitării simple a deşeurilor menajere rezultă
din faptulş ca acestea devin habitat pentru muşte, ţânţari, şobolani, pentru tot
felul de microorganisme şi microbi ce răspândesc maladii microbiene (febra
tifoidă, dizenteria, holera), maladii virotice (hepatita, poliomelita) şi alte maladii
purtate de tot felul de paraziţi la care se mai adaugă şi cele de origine „chimică”
sunt suficiente pentru a se pune capăt acestui sistem de depozitare simplă a
deşeurilor menajere.
Ceea ce se face acum, practic, este o depozitare simplă a deşeurilor
menajere peste care după un timp, care nu este condiţionat de timpul intrării în
putrefacţie a deşeurilor, se aruncă un strat de pământ cărat din demolările de
construcţii sau din dislocările de pământ pentru fundaţii sau canalizări. Este cu
mult prea puţin şi nici pe departe nu se poate considera o depozitare controlată.
Pentru ca depozitul (rampa) de deşeuri menajere să nu mai prezinte
inconvenientele depozitării simple, trebuie să se treacă la depozitarea controlată
a acestora pe baza unei tehnologii stabilită prin normative.

12
 Tehnologia unei bune depozitări controlate a deşeurilor trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii:
• deşeurile menajere descărcate din autogunoiere să se depoziteze în
straturi cu o grosime medie de cica 1,5 – 2,0 metri;
• straturile noi de deşeuri menajere nu vor fi depuse decât după ce
temperatura stratului precedent, rezultată din fermentaţia aerobă, a
scăzut până la valoarea temperaturii solului natural;
• deşeurile menajere vor trebui să fie suficient de compactate pentru a
evita golurile mari de aer, care favorizează autoaprinderile şi deci
riscul incendierii rampei de depozitare;
• compactarea trebuie făcută astfel încât să permită totuşi aerarea
deşeurilor şi deci să asigure fermentarea aerobă;
• este preferabil ca structurile de deşeuri menajere să fie acoperite
zilnic, cu un strat de 10 – 30 cm pământ, nisip, sau alte materiale
inerte;
Aplicându-se această tehnologie, rampa de deşeuri menajere nu mai emite
mirosuri urâte, iar datorită cantităţii insuficiente de aer şi temperaturii de
fermentare, de circa 60 – 700 C, larvele de muşte încep să dispară, şobolanii nu
se mai pot dezvolata, microbii nu se mai împrăştie şi deci se evită maladiile
microbiene şi infecţioase şi se evită poluarea mediului înconjurător.

13
 CAPITOLUL 3
CRITERIILE DE AMENAJARE ŞI EXPLOATARE A
RAMPELOR DE GUNOI ORĂŞENEŞTI

Depozitarea se face în cea mai mare parte printr-o descărcare directă în

gropile respective, cu sau fără acoperire cu materiale inerte. În zona depozitelor
de gunoaie deschise, aerul este viciat de un miros urât, iar în gunoaiele
neacoperite se înmulţesc rapid muştele. Sunt destul de frecvente şi cazurile de
aprindere şi ardere a gunoaielor.

Fig.5. Autoaprinderea gunoaielor în rampele de depozitare

14
 Fumul şi cenuşa degajate, praful de suprafaţă şi materialele mai uşoare
care sunt ridicate şi purtate de vânt, poluează mediul înconjurător pe întinderi
apreciabile. De multe ori, în gunoaiele depuse în straturi groase, substanţele
organice se descompun foarte greu şi lent. Pe de altă parte, produsele de
descompunere dizolvabile în apele de precipitaţii, prin scurgerea lor în sol
poluează şi contaminează apele freatice, fenomen care, mai ales în cazul
gropilor adânci, poate să se extindă pe suprafeţe mari.
Datorită acestor prejudicii, astfel de locuri de depozitare pot fi acceptate
din punct de vedere igienic numai la distanţe relativ mari (500 – 1.000 m) faţă
de surse de apă. Ca urmare, se impune ca asemenea locuri de depozitare a
gunoaielor, din punct de vedere sanitar, să fie realizate după studierea detaliată,
la faţa locului, a situaţiei şi condiţiilor concrete existente şi să fie amplasate
astfel încât să se asigure faţă de sursele de apă o fâşie de protecţie de cel puţin
500 – 1.000 de metri. În multe ţări, depozitarea deschisă a gunoaielor este
reglementată prin prescripţii foarte severe. Ea este condiţionată de acoperirea
succesivă a straturilor de gunoaie cu materiale (zgură, moloz, cenuşă) inerte sau
pământ.
Conform prescripţiilor în vigoare, locurile de depozitare trebuie să fie
amplasate faţă de cursurile de apă de suprafaţă, lacuri, instalaţiile de alimentare
cu apă, la o distanţă de cel puţin 150 metri. Nivelul inferior al gunoaielor
depozitate trebuie să fie deasupra nivelului cel mai ridicat al apelor freatice.
Acest procedeu reduce acţiunile negative ale depozitării deschise, însă are un
dezavantaj foarte mare, întrucât nu poate fi aplicat decât în afara perimetrului
localităţilor, cât şi faptul că necesită o suprafaţă de teren destul de mare.
Terenurile umplute pot fi folosite în agricultură sau în alte scopuri.
Stabilirea amplasamentelor pentru aceste depozite de gunoaie cât şi
exploatarea lor sunt reglementate de prescipţii sanitare severe, dintre care
menţionez:

15
 • gunoaiele pot fi depuse în terenuri de depozitare numai în straturi cu
grosimea de cel mult 1,8 metri (6 picioare);
• după o grosime de 20 – 22 cm (9 ţoli), straturile trebuie să fie
acoperite cu pământ sau alte materiale corespunzătoare; stratul
proaspăt depus nu poate sta neacoperit mai mult de 24 de ore;
• împrăştierea materiilor uşoare de către vânt trebuie împiedicată prin
garduri din plasă de sârmă;
• materiile care se descompun sau cele putrescibile (peşte, alte resturi
animaliere) trebuie separate şi îngropate într-un loc special stabilit în
incinta depozitului, la o adâncime de cel puţin 60 cm;
• trebuie prevenită apariţia incendiilor, în care scop se vor asigura
instalaţiile de stins corespunzătoare.
În general, atât la proiectarea şi amenajarea, cât şi la exploatarea acestor
spaţii de depozitare a gunoaielor, trebuie avute în vedere câteva considerente
strict necesare în cazul unei protecţii eficiente a mediului înconjurător.
Astfel, stabilirea amplasamentului pentru depozitarea gunoaielor trebuie
făcută cu acordul organelor sanitare, agenţiilor de protecţia mediului, a oficiului
pentru ape şi a altor organe de specialitate. Depozitele de gunoaie trebuie să fie
realizate pe cât posibil pe bază regională. Pentru locaţiile cu număr de locuitori
sub 20.000, nu este permisă realizarea de depozite de gunoaie. În prealabil,
trebuie analizate posibilităţile de micşorare a volumelor (concasate etc. Faţă de
localităţile cele mai apropiate, trebuie asigurată o fâşie de protecţie de cel puţin
200m. La alegerea amplasamentului trebuie avut în vedere ca nivelul apelor
freatice să fie pe cât se poate mai adânc, iar deasupra lor să fie un strat
impermeabil de protecţie naturală. În gropile de extracţie a balastului, cât şi în
şanţuri care au legături cu apele de suprafaţă sau cu ape freatice, mlăştinoase, cu
nivelul adânc al carierelor de piatră care nu izolează apa. La proiectarea
depozitelor trebuie avută în vedere şi încadrarea lor ca formă în caracterul zonei

16
respective. De asemenea, trebuie luată în consideraţie reţeaua de drumuri
existentă, în sensul că vehiculele de transport al gunoaielor să aibă acces la
depozit şi pe timp nefavorabil.
O atenţie deosebită se acordă pregătirii terenului depozitului şi depozitării
gunoaielor. Terenul depozitului trebuie realizat astfel încât să nu fie posibilă
poluare, respectiv contaminarea apelor freatice şi a apelor de suprafaţă. În acest
scop, suprafaţa terenului trebuie să fie izolată. La acest lucru se poate renunţa la
aceste cazuri când apele subterane sunt la adâncimi mari şi deasupra lor există
un strat protector impermeabil natural. În cazul în care nu există un strat
impermeabil natural, realizarea lui este obligatorie. Se recomandă folosirea în
acest scop a gunoaielor menajere ciuruite (având mărimea granulelor mai mică
de 50mm). Stratul de impermeabilitate pe fundul depozitului trebuie să fie
subţire (0,5-1,0) şi compactat corespunzător.
În cazul nivelelor ridicate ale apelor freatice, şi în special acolo unde
diferenţa între cota nivelului fundului depozitului şi a nivelului apelor freatice
este de 1m, trebuie realizată o izolare de impermeabilizare prin alte metode cum
ar fi, de exemplu, căptuşala cu un strat de argilă cu grosimea compactă de cel
puţin 30 cm sau compactarea solului cu mortar de ciment.
Gunoaiele trebuie să fie întinse pe întreaga suprafaţă, pe cât posibil
orizontal, în strat subţire şi compact. Din acest punct de vedere, concasarea
gunoaielor este foarte avantajoasă. Vehiculele care sosesc în depozit sunt
dirijate spre locul de descărcare de către personalul de supraveghere. Nu este
permisă descărcarea vehiculelor la marginea depozitului ci la o distanţă
anumită spre interior. Împrăştierea gunoaielor descărcate în grămezi se face cu
vehicule pe şenile echipate cu lame de buldozer.
Nivelul gunoaielor trebuie să fie deasupra digului, asigurându-se o pantă
corespunzătoare pentru scurgerea apelor din precipitaţiile atmosferice. În
funcţie de condiţiile locale, apele de precipitaţii trebuie evacuate prin şanţuri,
conducte sau tuburi de drenaj, pozate în pământ.

17
 Circulaţia în depozit trebuie astfel organizată încât vehiculele să aibă
posibilitatea de a se apropia de locul de descărcare din orice parte.După
terminarea umplerii depozitului, suprafeţele trebuie acoperite cu materiale
adecvate pentru utilizarea ulterioară a terenurilor respective. Depozitul trebuie
să fie împrejmuit cu un gard corespunzător pentru a împiedica accesul
persoanelor străine. Trebuie să fie asigurate instalaţii sanitare (igienice) şi
mijloacele de protecţie necesare personalului.Un mod de a se asigura şi eficienţa
economică a acestei activităţi este şi valorificarea terenurilor de depozitare.
Depozitele de gunoaie umplute sunt adecvate pentru a fi valorificate în
agricultură sau silvicultură.
Se recomandă realizarea pe aceste terenuri de parcuri sau terenuri
sportive cu plantarea unei vegetaţii corespunzătoare. Realizarea parcurilor
trebuie proiectată dinainte şi asigurată încadrarea lor în ansamblu.
Dacă terenurile de depozitare sunt utilizate ca suprafeţe pentru construcţii
de locuinţe sau clădiri industriale trebuie să se procedeze cu mare atenţie
întrucât pot apărea fenomene de coroziune, tasări sau alunecări care ar putea să
fie periculoase pentru construcţiile respective. Nu este permisă realizarea pe
aceste terenuri de clădiri de locuit cu mai multe nivele sau hale industriale care
necesită o fundare adâncă sau capacitate portantă mare. Trebuie avută în vedere
şi corodarea rapidă a diferitelor conducte pozate în aceste terenuri. Aceste
terenuri pot fi folosite în principal pentru construirea de diferite depozite.

18
 4. CONCLUZII
În concluzie depozitarea deşeurilor, pe lângă faptul că este un proces
tehnologic destul de scump, mai prezintă un dezavantaj: poluează mediul.
Soluţia nu constă în depozitarea acestora pe locuri virane, pe spaţiile verzi sau
în parcuri, ci în colectarea selectivă şi reciclarea lor. Această metodă permite
recuperarea substanţelor valoroase pentru reciclare! CE PUTEM FACE NOI?
Fiecare dintre noi, ca reprezentat al comunităţii, are puterea şi obligaţia de a
influenţa procesul de ecologizare a propriului oraş sau a zonei unde îşi petrece
vacanţă.. Soluţia este la îndemâna noastră şi constă în DEPOZITAREA
SELECTIVĂ a DEŞEURILOR. Mai precis, trebuie să depozităm deşeurile în
locurile special amenajate şi, pe cât posibil, pe următoarele categorii:
· hârtie şi cartoane (ziare, reviste, tipărituri, cutii de detergenţi, de
cereale etc.), ce pot fi vândute la tonetele special amenajate;
· sticle PET şi alte materiale plastice (pungi, folii, cutii de iaurt, butelii
de la produse cosmetice şi de curăţenie etc.), ce pot fi reciclate;
· sticle şi cioburi; vânzarea ambalajelor din sticlă la centrele care se
ocupa cu achiziţionarea acestora;
· deşeuri feroase (fier, tabla s. a) şi doze metalice, ce pot fi valorificate
la punctele "REMAT";
· deşeuri umede (resturi vegetale, animale etc.) Metode non formale
Metodele non formale de participare publică la gestionarea deşeurilor sunt non
legale (nu ilegale). De exemplu:
· educaţionale (de ex.: publicarea de buletine informative, organizarea
de ateliere de lucru, competiţii, tabere, expoziţii, lucrul în şcoli, tururi pe
biciclete, seminarii, campanii etc.);
· presiuni directe (de ex: trimiterea de petiţii, plângeri, colectare de
semnături, demonstraţii, folosirea mass-mediei);
· lobby (de ex: organizarea de audieri publice, consultări, mese rotunde,

19
elaborarea de politici alternative, influenţarea oamenilor de decizie) servicii (de
ex: promovarea participării publice sau acţiuni ale altor organizaţii, instruiri,
hot-lines, telefoane verzi, centre de informare, coaliţii etc.);
· metode complementare/semi-legale (dezvoltarea de proceduri
alternative ca de ex. Pichetarea voluntară, audieri, monitorizări post proiect,
comitete ale cetăţenilor pentru a controla procesul de autorizare etc.).
Cetăţenii unei comunităţi au cea mai clară şi poate cea mai bună
percepţie a nevoilor şi priorităţilor comunităţii lor şi ar trebui să ia decizii ei
înşişi.
Cetăţenii ar trebui ocazional să fie consultaţi pentru a contribui cu
opiniilor lor profesionale la procesul de luare a deciziilor. Atunci când sunt
oferite mai multe informaţii adecvate se pot lua decizii mai bune.

20
 BIBLIOGRAFIE

1. Căpăţână Camelia, Deşeuri, Editura Matrix Rom Bucureşti,

2003,
2. Catinescu Teodor, Colectarea, depozitarea şi valorificarea
materialelor refolosibile, Editura Tehnică Bucureşti, 1992
3. Octavian Bold, Depozitarea deşeurilor, Editura Universitas
2002,
4. Surse internet.

21
 ANEXE
Acoperirea depozitelor de deşeuri şi etanşarea bazei depozitului
de deşeuri

22
 Depozitarea amenajată a deşeurilor
a) umplere pe terenuri plate; b) umplere în gropi;
a-gunoaie depozitate
b-strat de acoperire
c-strat de închidere
d-izolaţie
e-piatră spartă, pietriş
f-şanţ pentru evacuarea apelor din precipitaţii atmosferice

Amenajarea de parcuri pe gropile de gunoi inchise etanş

23
24
Rampă ecologică de depozitare a deşeurilor menajere

Împrăştierea deşeurilor cu ajutorul utilajelor

25
26