PARTEA I REGIMUL JURIDIC AL STRĂINILOR ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL

1. NOŢIUNEA DE CONDIŢIE JURIDICĂ A STRĂINULUI

1.1. Noţiunea de străin persoană fizică; noţiunea de condiţie juridică a străinului persoană
fizică; istoricul noţiunii

Potrivit Dicţionarului politic 1 , străinul este privit în sensul larg al termenului (cel de
persoană fizică), el fiind definit ca: orice individ ce nu posedă naţionalitatea statului în care se
găseşte. Această definiţie condiţionează caracterul de extraneitate al persoanei în funcţie de
teritoriul pe care se află, precum şi de criteriul cetăţeniei pe care o deţine respectiva persoană.
Sunt străini în sensul legii române, persoanele care nu au cetăţenia română, fie că au
cetăţenie străină, fie că nu au nici o cetăţenie (apatrizii)2.
Spre deosebire de străin ca persoană fizică, legislaţia cunoaşte ca subiect de drept şi străinul
persoană juridică (elementul de extraneitate fiind dat în acest caz de existenţa sediului în alt stat
decât în România, precum şi de naţionalitatea sa, care nu este română)3.
Cum numai străinul ca persoană fizică face obiectul lucrării de faţă, vom încerca să
expunem regimul juridic pe care-l acordă acestuia legea română, în cele mai importante domenii4.
Regimul juridic aplicabil străinului persoană fizică de către legea română reprezintă un
conglomerat de drepturi şi obligaţii specifice raporturilor juridice ale străinilor, care aparţin
diferitelor ramuri de drept şi care alcătuiesc ceea ce în doctrină poartă denumirea de condiţie
juridică a străinului5.
Într-o opinie, condiţia juridică este privită lato sensu (cuprinzând toate normele specifice
aplicabile străinilor) şi stricto sensu (folosită spre a delimita o altă instituţie, cea a conflictului de
legi, care reglemetează legea după care să se exercite drepturile şi obligaţiile străinului)6.

1
S. Tamas, Dicţionar politic. Instituţiile democraţiei şi cultura civică, Ed. Academiei Române, Bucureşti, 1993
2
V. Marcu, N. Diaconu, Regimul juridic al străinilor în România, Ed. Moroşan, 2003, pg. 1.
3
V. Marcu, N. Diaconu, Op. cit., pg. 1.
4
V. Marcu, N. Diaconu, Op. cit., pg. 1
5
V. Marcu, N. Diaconu, Op. cit., pg. 1-2
6
V. Marcu, N. Diaconu, Op. cit., pg. 2.

2
 Pe de o parte, condiţia juridică a străinului este determinată, ca ansamblu de drepturi şi
obligaţii specifice, de legea statului în care se află străinul în mod temporar (legea statului de
reşedinţă), ceea ce face ca unii autori să-i recunoască un caracter unilateral.
Aceiaşi autori consideră însă că, în definirea regimului juridic al străinului, statul de
rezidenţă îl tratează pe străin în concordanţă cu propriile sale interese, iar statul de cetăţenie/de
domiciliu îi asigură un regim apropiat de cel al propriilor supuşi7.

1.2. Concepţii ale doctrinei franceze cu aplicaţie la situaţia străinilor în România

1.2.1. Un beneficiu juridic total acordat străinilor? Aspecte pozitive şi aspecte negative

Autorii francezi consideră că asimilare totală a unui străin cu un naţional în ceea ce priveşte
beneficiul drepturilor, prezintă riscul unor inconveniente grave: de exemplu, importul de mână de
lucru străină de care are nevoie economia unui stat, nu se face simţită cu aceeaşi intensitate în toate
sectoarele economice, străinii care intră în statul-gazdă nefiind întotdeauna cei de care au nevoie
acele sectoare deficitare în privinţa factorului uman8.
Politica foarte favorabilă acordată străinilor duce la o aglomerare a unor ramuri economice
deja foarte solicitate, precum şi la crearea unei concurenţe suplimentare pentru naţionali9.
Soluţia propusă este de a efectua o selectare a străinilor veniţi în statul gazdă, pentru a
elimina persoanele indezirabile şi a canaliza imigranţii către ramuri economice în care utilitatea lor
poate deveni reală. Se consideră că tehnica juridică prezintă o mai mică incidenţă vis-a-vis de ceea
ce se crede a fi o problemă delicată, izvorând mai degrabă din considerente politice de dozaj şi
oportunitate10.
Bineînţeles, această doctrină nu este tocmai potrivită în cazul României, care este o ţară de
emigraţie, spre deosebire de Franţa, care constituie o ţară de imigraţie; premisele de la care pornim
în aprecierea acestei opinii sunt fundamental diferite, căci nevoia României de mână de lucru
străină în economie se reflectă pregnant în sectorul privat, unde prioritară este atragerea investiţiei
străine. Străinul vine în România nu ca mână de lucru, cum este cazul majoritar în Franţa, ci ca
investitor, comerciant, asociat în cadrul diferitelor persoane juridice11.

7
V. Marcu, N. Diaconu, Op. cit., pg. 2.
8
V. Marcu, N. Diaconu, Op. cit., pg. 2.
9
V. Marcu, N. Diaconu, Op. cit., pg. 2.
10
V. Marcu, N. Diaconu, Op. cit., pg. 2.
11
V. Marcu, N. Diaconu, Op. cit., pg. 3.

3
 De aceea, dacă s-ar tinde în România a se oferi străinului o poziţie privilegiată faţă de
cetăţeanul român, în virtutea motivelor expuse mai sus, s-ar reveni la regimul capitulaţiilor pe care
l-a cunoscut România sub stăpânirea turcă; în acea perioadă, străinii aparţinând Marilor Puteri, erau
trataţi, pe teritoriul statului român, în mod implict favorizant, ei fiind supuşi legii statului lor12.
Un regim exclusivist al teritorialităţii, ar duce la adevărate state în stat, prin ceeare unor
cartiere sau teritorii ale străinilor, administrate numai de către aceştia, ceea ce este apreciat ca o
gravă încalcare a suveranităţii statului-gazdă (cu deosebirea că, de această dată, însăşi legea română,
prin dispoziţiile sale, şi nu legea naţională a acestuia, ar privilegia străinul, ca în sistemul vechi al
capitulaţiilor)13.
Participând la jocul liber al cererii şi ofertei, străinul devine responsabil în aceleaşi condiţii
ca şi cetăţenii români, de încălcarea graniţei dintre concurenţa loială şi practicile monopoliste,
anticoncurenţiale. Apreciem că străinul nu trebuie pus pe o poziţie hiper-privilegiată, căci s-ar
încălca atunci art. 54 din Constituţia României (obligaţia străinilor de a-şi exercita cu bună-credinţă
şi fără să încalce libertatea şi drepturile celorlalţi, drepturile şi libertăţile constituţionale), precum şi
principiul universalităţii (supunerea tuturor cetăţenilor faţă de sistemul juridic român şi posibilitatea
tuturor de a beneficia de acesta) sau ale egalităţii între cetăţeni (principiu care trebuie extins în
sensul că străinul nu poate avea mai multe drepturi decât naţionalul, fiind cel mult egal cu el)14.

1.2.2. O discriminare în sens negativ impusă străinilor? Avantaje şi dezavantaje

Autorii străini se tem că, prin crearea unei situaţii prea grele străinilor, li se suprimă acestora,
implicit dorinţa de a stabili în Franţa, în condiţiile în care toate statele sunt interesate să atragă mână
de lucru străină, acordându-le în acest scop un tratament destul de favorabil15.
Creându-le străinilor un statut diferit de naţionali, ei nu s-ar mai putea integra în patria de
adopţie şi nici asimila naţionalilor, contribuind astfel la formarea unor minorităţi destul de
stânjenitoare pentru autorităţile statului-gazdă16.
Ori, prin discriminarea străinilor faţă de naţionali, se tinde spre riscul de reciprocitate
(statele străine să adopte aceleaşi măsuri discriminatorii vis-a-vis de cetăţenii statului-gazdă, ajunşi
pe teritoriile lor)17.

12
V. Marcu, N. Diaconu, Op. cit., pg. 3.
13
V. Marcu, N. Diaconu, Op. cit., pg. 3.
14
V. Marcu, N. Diaconu, Op. cit., pg. 3.
15
V. Marcu, N. Diaconu, Op. cit., pg. 4.
16
V. Marcu, N. Diaconu, Op. cit., pg. 4.
17
V. Marcu, N. Diaconu, Op. cit., pg. 4.

4
 Avantajul unei discriminări excesive a străinilor în statul-gazdă ar fi posibilitatea de
exercitare a unui control universal şi strict, atingând cele mai detaliate aspecte juridice care li se
aplică străinilor prin instituţia condiţiei lor juridice18.
Cum la ora actuală România este interesată să capteze interesul străinilor spre a-şi revigora
în special sectorul economic, este imperios să refuze sistemul unei restricţionări drastice cu privire
la străini19.

1.2.3. Un beneficiu juridic parţial, completat cu condiţia reciprocităţii. Avantaje şi dezavantaje

Acordându-le străinilor facilităţi în anumite domenii, recunoscându-le pe de o parte aceleaşi

drepturi ca şi naţionalilor, legea română îi situează pe o poziţie aproximativ egală cu naţionalul.
Beneficiul acestei situaţii este evident, căci duce la interesul străinilor de a intra pe teritoriul statului
român şi chiar de a se stabili aici (în condiţiile în care, după 1989, România este cunoscută ca ţară
de emigraţie), la implicarea lor activă în sectorul privat îndeosebi20.
Beneficiul este parţial, deoarece România nu recunoaşte străinilor accesul la viaţa publică a
societăţii româneşti, în sensul negăsirii posibilităţii lor de a fi aleşi în funcţii publice sau de a vota
pe teritoriul statului român21.
Străinii nu pot deţine în proprietate terenuri situate în România, aceasta fiind o prohibiţie
constituţională expresă22.
Ceea ce legea română refuză străinilor, se compensează prin acordarea unui tratament cel
puţin egal cu al cetăţenilor români. Tratamentul acordat străinilor tinde spre favorizare în sectorul
economic, în privinţa investiţiilor pe care aceştia le pot efectua în statul român23.
Beneficiul este parţial din cauza unei condiţionări constituţionale exprese, conform cărei
străinii trebuie să-şi exercite drepturile cu bună-credinţă, fără a leza drepturile altora. Un beneficiu
total al drepturilor nu duce la posibilitatea de răspundere a străinului în faţa statului român, în caz de
nerespectare a obligaţiilor impuse de acesta24.
Străinul însă este apărat prin chiar Constituţia României în ceea ce priveşte drepturile şi
libertăţile fundamentale, ca persoană umană: neconcordanţele dintre legea română şi tratatele

18
V. Marcu, N. Diaconu, Op. cit., pg. 4.
19
V. Marcu, N. Diaconu, Op. cit., pg. 4.
20
V. Marcu, N. Diaconu, Op. cit., pg. 4.
21
V. Marcu, N. Diaconu, Op. cit., pg. 4.
22
V. Marcu, N. Diaconu, Op. cit., pg. 4.
23
V. Marcu, N. Diaconu, Op. cit., pg. 5.
24
V. Marcu, N. Diaconu, Op. cit., pg. 5.

5
internaţionale în materie, sunt soluţionate conform prevederilor internaţionale (principiul priorităţii
actului internaţional)25.
Tratând străinul de pe poziţia unui naţional, cu unele distincţii inerente calităţii de străin
(neacordarea drepturilor politice, posibilitatea de expulzare individuală sau de extrădare, încadrarea
cu permis de muncă, etc.), România poate pretinde din partea statelor străine, îndeplinirea unei
condiţii reciproce cu privire la proprii cetăţeni aflaţi în străinătate26.

1.3. Sursa polemicii în definirea noţiunii de condiţie juridică a străinului – domeniu al

dreptului public privat sau al dreptului privat?

Într-o opinie, se recunoaşte dreptului internaţional public influenţa în reglementarea

instituţiei condiţiei juridice a străinului. De fapt, prin natura sa complexă, instituţia are legătură şi
cu alte ramuri de drept din cadrul dreptului public: administrativ, penal, constituţional, chiar şi
financiar27.
Condiţia juridică a străinului este strâns legată de cetăţenie, străinul definindu-se în funcţie
de criteriul cetăţeniei ca apartenenţă juridică a individului la un stat28.
Dar cetăţenia este o instituţie a dreptului public, reglementând raporturile dintre stat şi
indivizi, prin norme cu caracter unilateral29.
Condiţia juridică a străinului, ca instituţie, îşi află reglementarea în normele interne şi în
cele internaţionale, pe care România le-a adoptat ca stat membru al comunităţii internaţionale. Deci,
condiţia juridică a străinului este definită în mod egal de convenţii, tratate de asistenţă juridică; de
convenţii consulare sau de evitare a dublei impuneri; de convenţii comerciale şi de cooperare
tehnico-economică; de convenţii pentru promovarea şi garantarea investiţiilor; însă cele mai
importante prevederi internaţionale cu incidenţă la situaţia străinilor sunt cele din domeniul
drepturilor omului, care au prioritate în faţa legilor române, printr-o consacrare constituţională30.
De asemenea, prin principiile impuse în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului
(nediscriminarea între persoanele umane; interzicerea torturii; dreptul la proprietate; dreptul la
respectarea vieţii personale; azilul politic; libertatea de circulaţie; egalitatea în faţa legii; dreptul la

25
V. Marcu, N. Diaconu, Op. cit., pg. 5.
26
V. Marcu, N. Diaconu, Op. cit., pg. 5.
27
V. Marcu, N. Diaconu, Op. cit., pg. 5.
28
V. Marcu, N. Diaconu, Op. cit., pg. 5.
29
V. Marcu, N. Diaconu, Op. cit., pg. 6.
30
V. Marcu, N. Diaconu, Op. cit., pg. 6.