Arhivele Naţionale ale României

Arhivele Naţionale ale României, se mai întalnesc adesea şi sub

denumirea de Arhivele Statului, s-au înfiinţat la începutul secolului al XIX-lea,
odată cu aplicarea programului de reforme care a stat la baza formării statului
modern român. Primele sedii ale Arhivelor au fost stabilite în capitalele celor
două ţări româneşti, Bucureşti (1831) şi laşi (1832).
După primul război mondial şi după formarea statului naţional unitar
român, au apărut noi sedii ale Arhivelor la Cluj în anul1920, la Cernăuţi în anul
1924 şi Chişinău în 1925, Arhivele Statului fiind organizate, până în 1950, în
direcţii regionale, pe provincii istorice. În aprilie 1969 Arhivele Statului au fost
organizate în filiale, cu sedii în fiecare capitală judeţeană şi municipiul Bucureşti.
Arhivele Statului din Cluj (din 1996 Direcţia Judeţeană Cluj a Arhivelor
Naţionale) s-au înfiinţat la 15 martie 1920 prin hotărârea nr. 3126 a Consiliului
Dirigent al Transilvaniei. Comisiunea pentru organizarea Arhivelor Statului în
Transilvania, era formată din Alexandru Lapedatu , preşedinte, Sextil Puşcariu,
loan Lupaş, Silviu Dragomir, loan Ursu, Constantin Daicoviciu, Albert Berger şi
Iulian Marţian. Instituţia a devenit funcţională odată cu numirea de către
Comisiune, la 1 octombrie 1922, a istoricului Ştefan Meteş, membru
corespondent al Academiei Române, ca director însărcinat cu organizarea
Arhivelor Statului în Ardeal.
Între 1920-1950 instituţia a funcţionat ca Direcţie Regională pentru
Transilvania cu aria de competenţă în restrângere treptată, de la 22 judeţe iniţial,
la 11 judeţe la sfârşitul perioadei de timp amintite. Instituţia a funcţionat la
început în localul unei şcoli apoi, în 1937, în primul său local propriu pe strada
Mareşal Foch. Între 1940-1945, Clujul fiind cedat Ungariei, instituţia a funcţionat
în refugiu la Sibiu,împreunăcuUniversitatea.
La adresa actuală din strada Mihail Kogălniceanu nr. 10, instituţia
funcţionează din 1958. În momentul de faţă, alături de clădirea centrală, Arhivele
Naţionale din Cluj deţin încă cinci depozite importante în Cluj-Napoca, Dej şi
Turda. Arhivele Naţionale din Cluj sunt astăzi, prin mărimea şi valoarea
documentelor deţinute, cea mai mare arhivă istorică a Transilvaniei şi a doua din
ţară. De la circa 2000 metri-liniari de arhivă existenţi în 1940, instituţia a depăşit
9.000 m.l. în 1980, pentru a ajunge astăzi la 18.000 m.l. şi peste 1600 de fonduri
şi colecţii. Pe lângă documente există şi o biblioteca documentară formată din
peste 26.000 de volume.
Documentele deţinute de Arhivele Naţionale din Cluj au fost create între
secolele XIII (cel mai vechi document original datând din 1239) până în zilele
noastre.
 Documentele au aparţinut:
- unor instituţii centrale ale Transilvaniei
- institutii locale (primării)
- comitate şi scaune (Cluj, Turda, Dăbâca, Someş, Satu Mare, Odorhei, Alba
Superioară, Alba Inferioară),
- unor oraşe importante (Cluj, Bistriţa. Satu Mare, Gherla, Baia Sprie)
- marilor familii nobiliare din principat ( Bánffy, Teleki, Kemény, Macskási)
- unor instituţii bisericeşti (Episcopia greco-catolică Cluj-Gherla)
- justiţiei (Curtea de Apel Cluj, tribunale, judecătorii)
- instituţiilor de învăţământ (Universitatea din Cluj, Liceul piarist, academii,
- institute, licee, şcoli generale şi profesionale etc.)
-unităţilor economice (bănci, întreprinderi etc),
- marile sau micile colecţii de documente,
- ale unor instituţii de cultură, ca Biblioteca Centrala din Blaj
- ale unor iluştri cărturari precum Timotei Cipariu şi Kemény Joszef.
o mare parte cuprinzând documente din epoca medievală până în secolul XX.
Pe temeiul acestui tezaur extraordinar, Arhivele Naţionale din Cluj-Napoca
au devenit un laborator vital pentru toate marile cercetări de istorie naţională
românească. Putem afirma fără greş că nu există nici o lucrare istorică de
anvergură privind această parte de ţară, care să nu folosească documente din
depozitele noastre. Toate marile colecţii din ultimii 50 de ani (Documente privind
istoria României, Documenta Romaniae Historiae , Urkundenbuch, Izvoarele
răscoalei lui Horea, Mişcarea naţională din România, Izvoarele Revoluţiei de la
1848, Izvoarele anului 1918, Diplomatariul secuiesc ş.a.), fără a mai adăuga
sintezele şi studiile de specialitate, utilizează numeroase documente din arhivele
noastre. În acelaşi timp, între beneficiarii arhivelor, pot fi enumeraţi şi cei
preocupaţi de istoria unor discipline culturale şi ştiinţifice, precum învăţământul,
teatrul, medicina, muzica, sau mai recent, de cercetare monografică (instituţii
economice, şcoli, aşezări) şi cea genealogică. Un interes crescut s-a înregistrat
şi pentru istoria minorităţilor din Transilvania: maghiari, germani, armeni, evrei.
Arhivele clujene au fost şi sunt cercetate în permanenţă şi de către istorici de
peste hotare, cu deosebire din Ungaria şi Germania, dar şi din Austria, S lovacia,
SUA, Franţa, Japonia.
Potrivit reprezentantei DJCAS, documentele medievale reprezinta
mandria oricarei arhive de stat, fie prin vechimea lor, fie prin suportul pe care
sunt redactate. Cele mai multe au fost scrise pe piele de animal, cu cerneala
vegetala facuta de scrib, doar in cantitatea pe care o utiliza in ziua respectiva.
Cerneala de foarte buna calitate a rezistat sute de ani, concurand cu
documentele din secolele al XVII-lea sau al XVIII-lea, mult mai fragile.
Compozitia chimica a cernelii nu se cunoaste exact, este insa cert ca substanta
va mai rezista alte sute de ani, in conditiile unei bune conservari.
Pe plan international, exista mai multe metode de copiere a documentelor
medievale. S-a inceput cu microfilmul. Desi mijloacele moderne - scanarea,
digitalizarea - sunt mai usor de realizat, microfilmul pare sa aiba o viata mai
lunga. Se spune ca microfilmul dureaza sute de ani, pe cand mijloacele moderne
nu se stie exact cat vor rezista.