LECŢIA 2-FILOSOFIA EXPRIMĂ ANUMITE NEVOI

 Identificaţi principalele nevoi care-l împing pe om să filosofeze prezentate

în textele de mai jos prin sublinierea şi definirea termenilor cheie;
 Comparaţi într-o scurtă compoziţie scrisă aceste nevoi cu alte tipuri de
nevoi.

află pentru prima oară cu conştiinţă în

1.Omul este un animal metafizic faţa morţii şi, alături de mărginirea
În afară de om, nici o fiinţă nu se oricărei existenţe, i se impune mai
miră de propria-i existenţă; pentru mult sau mai puţin şi zădărnicia
toate celelate ea este ceva întru oricărei sforţări. Cu această reflexiune
atâta de la sine înţeles încât nici nu şi cu această mirare se naşte aşadar
o observă, în liniştea privirii trebuinţa unei metafizici, proprie
animalului vorbeşte încă numai omului, el este deci un animal
înţelepciunea naturii, fiindcă în metafizic (...) Dispoziţia filosofică pro-
animale voinţa şi intelectul nu sunt priu-zisă consistă mai întâi în aceea că
încă destul de despărţite ca să se suntem în stare să ne mirăm de
mire una de alta, când se lucrurile obişnuite si zilnice, ceea ce ne
reîntâlnesc. Lumea reprezentării prilejuieşte să ne punem problema
este aici încă puternic fixată de totalităţii
trunchiul naturii, din care s-a
născut, şi participă încă la a-tot- fenomenului, în timp ce cercetătorii
ştiinţa inconştientă a Naturii-mame. ştiinţelor reale se miră numai de
Abia după ce esenţa interioară a fenomene alese şi rare, problema lor
naturii (obiectivarea voinţei de a fiind numai reducerea acestora la
trăi) s-a ridicat, viguroasă şi altele mai cunoscute. Cu cât un om stă
voioasă, prin cele dona regnuri ale mai jos în privinţa intelectuală, cu atât
fiinţelor inconştiente, şi apoi prin mai puţin are existenţa enigme pentru
şirul lung şi lat al animalelor, abia el: totul cum este, şi că este, îi pare
atunci, o dată cu ivirea raţiunii, mai degrabă de la sine înţeles (...) fără
aşadar în om, ajunge ea în sfârşit îndoială, ceea ce dă imboldul cel mai
pentru prima dată la .conştiinţa de puternic reflexiunii filosofice şi
sine: se minunează atunci de explicării metafizice a lumii este
propria sa operă, şi se întreabă ce conştiinţa morţii şi pe lângă aceasta
este ea însăşi. Mirarea ei însă este priveliştea durerii şi a lipsurilor vieţii.
cu atât mai serioasă cu cât aici se Dacă viaţa ar fi fără sfârşit şi fără
durere poate nu i-ar trece nimănui sunt respinse cu dispreţ. Dimpotrivă,
prin minte să întrebe de ce există deîndată ce începem să filozofăm,
lumea şi de ce are această descoperim(...) că până şi cele mai
alcătuire; ci tocmai totul s-ar părea obişnuite lucruri ridică probleme la care
că se înţelege de la sine. De aceea se pot da numai răspunsuri foarte
găsim noi că interesul insuflat de incomplete. Deşi filozofia este incapabilă
sistemele filosofice sau religioase îşi să ne spună cu certitudine care este
are cel mai puternic punct de sprijin adevăratul răspuns la întrebările pe
în dogma unei continuări oarecare care le ridică, ne poate sugera multe
după moarte: şi dacă sistemele posibilităţi care ne lărgesc orizontul
religioase par a afirma că existenţa gândirii şi o eliberează de tirania
zeilor lor este lucrul cel mai obişnuinţei. Astfel, dacă pe de o parte ea
important, şi dacă par să apere diminuează sentimentul nostru de
această existenţă cu cel mai mare certitudine cu privire la ce sunt lucrurile,
zel, aceasta se întâmplă, la drept pe de altă parte ea sporeşte mult
vorbind, numai pentru că ele şi-au cunoaşterea noastră despre ceea ce pot
legat dogma . nemurirei de acea ele fi; ea alungă dogmatismul oarecum
existenţă, de care o cred arogant al acelora care nu au călătorit în
inseparabilă: numai această dogmă regiunea îndoielii eliberatoare şi
îi interesează în adevăr. menţine vie capacitatea noastră de a ne
(A. S c h o p e n h a u e r , mira, prezentându-ne lucrurile obişnuite
Lumea ca voinţă şi reprezentare) dintr-o perspectivă neobişnuită.
Pe lângă utilitatea ei de ne arăta
2.Nevoile speciale ale Eului posibilităţi nebănuite , filozofia are
De fapt valoarea filozofiei trebuie valoare – poate valoarea ei principală –
căutată în mare măsură tocmai în datorită măreţiei obiectelor pe care le
incertitudinea ei. Omul care nu a contemplă şi a libertăţii, rezultată din
învăţat nici un dram de filozofie trece această contemplare. Viaţa omului
prin viaţă încătuşat în prejudecăţi instinctual este închisă în cercul
derivate din simţul comun, din intereselor sale private: acesta poate
convingerile obişnuite ale epocii sau include familia şi prietenii, însă lumea
naţiei sale şi din convingerile pe care exterioară nu-l interesează decât în
şi le-a însuşit fără cooperarea sau măsura în care poate ajuta sau dăuna
consimţământul raţiunii sale. Pentru celor din cercul dorinţelor instinctive. O
un astfel de om, lumea tinde să fie astfel de viaţă are ceva febril şi mărginit,
precisă, finită, banală, obiectele în comparaţie cu care viaţa filozofică
obişnuite nu ridică nici un fel de este calmă şi liberă. Lumea privată a
întrebări, iar posibilităţile nefamiliare intereselor instinctive este una mică,
situată obiectele ei. Această lărgire a Eului nu
în mijlocul unei lumi mai mari şi se realizează atunci când, luând Eul ca
puternice care mai devreme sau mai dat, încercăm să arătăm că lumea este
târziu va ruina cu siguranţă lumea atât de asemănătoare acestui Eu, încât
noastră privată. Dacă nu ne putem cunoaşterea ei este posibilă fără a
extinde interesele astfel încât să admite nimic din ceea ce este străin.
includem întreaga lume exterioară, Dorinţa de a demonstra aşa ceva este o
vom rămâne aidoma unei garnizoane formă de egocentrism şi, ca orice formă
într-o fortăreaţă asediată, ştiind că de egocentrism, este un obstacol pentru
inamicul face salvarea imposibilă şi în creşterea Eului, pe care acesta o
cle din urmă capitularea este doreşte, şi de care se ştie capabil (...) în
inevitabilă. Într-o astfel de viaţă nu contemplaţie pornim de la non-Eu şi prin
există pace, ci o luptă continuă între măreţia acestuia graniţele Eului sunt
insistenţa dorinţei şi neputinţa voinţei. lărgite; mintea se împărtăşeşte şi ea din
Pentru ca viaţa noastră să fie demnă infinitatea universului pe care îl
şi liberă trebuie să ne salvăm într-un contemplă.”
fel din această închisoare şi din ( Bertrand Russell- Problemele
această luptă. filosofiei)
O cale de salvare este prin
contemplaţia filozofică. În forma ei
primară, contemplaţia filozofică nu
împarte universul în două tabere
ostile – prieteni şi duşmani, util şi
ostil, bine şi rău – , ci priveşte întregul
cu imparţialitate.Contemplaţia
filozofică autentică nu caută să
demonstreze că restul universului
este asemănător omului. Dobândirea
de cunoaştere este o lărgire a Eului,
însă această lărgire se realizează cel
mai bine atunci când nu este urmărită
în mod deliberat. Ea se obţine atunci
cînd acţionează numai dorinţa de
cunoaştere, printr-o activitate de
cercetare care nu doreşte de la
început ca obiectele ei să aibă cutare
sau cutare caracter, ci adaptează Eul
proprietăţilor pe care le descoperă la