CURTEA DE JUSTIŢIE A

COMUNITĂŢILORE EUROPENE
- Luxemburg -
 Curtea de justiţie
Componenţă
• 25 judecători (mandat = 6 ani; reînnoire = 3 ani);
• 9 avocaţi generali;
• 1grefier;
• 1judecător raportor.
Organizare şi funcţionare
• Regula = şedinţe plenare.
• Excepţia = Camere în cadrul Curţii.
• Deliberează valabil numai în prezenţa unui număr impar de
judecători.
• Deliberările Curţii şi ale Camerelor au loc sub forma aşa-numitei
„Camere de Consiliu”
• Preşedintele nu are un vot dominant.
• Sistemul comunitar nu reproduce instituţia „judecătorului
naţional” ori a „judecătorului ad-hoc”.
• Procedeul „opiniei separate” nu este admis.
 Competenţa “ratione personae”

Soluţionează litigii între:

• State membre
• State membre – instituţii comunitare
• Instituţii comunitare
• Particulari, persoane fizice şi juridice,
resortisanţi ai statelor membre, cu
îndeplinirea anumitor condiţii
• Particulari – organe/instituţii comunitare
 Competenţa “ratione materiae”
Misiunea principală a Curţii (art.220 TCE) = interpretarea,
aplicarea uniformă a dreptului comunitar!

• efectuează controlul legalităţii actelor comunitare

(recursul în anulare, excepţia de ilegalitate şi recursul în
carenţă)

• interpretează unitar tratatele şi actele comunitare

derivate (recursul în interpretare şi în aprecierea
validităţii)

• controlează legalitatea acţiunilor sau omisiunilor statelor

membre în raport cu dispoziţiile tratatelor tranşând
litigiile dintre acestea

• soluţionează acţiuni cu privire la repararea pagubelor

cauzate de organele Comunităţilor sau de agenţii
acestora
• soluţionează litigiile privind raporturile funcţionarilor
comunitari cu organele de care depind

• devine instanţă arbitrală, dacă o clauză compromisorie există

în acest sens într-un contract încheiat de una dintre Comunităţi

• acţionează ca instanţă de recurs de ultim grad în raport cu TPI

• este o instanţă internaţională, putând tranşa litigii între statele

membre, dacă acestea sunt în legătură cu obiectul tratatelor şi
dacă între statele litigante a intervenit un compromis

• dispune de o competenţă consultativă

 Tribunalul de primă instanţă
Componenţă, funcţionare
• 25 judecători, aleşi pe o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea reînnoirii
mandatului lor
• Tribunalul nu are în componenţă avocaţi generali
• Regula funcţionării Tribunalului = acţiunea în cadrul Camerelor
compuse
• Excepţia = acţiunea în plen

Competenţa:
• litigiile dintre Comunităţi şi agenţii lor

• recursurile formulate împotriva unei instituţii a Comunităţilor de către

persoane fizice, care se referă la punerea în practică a regulilor de
concurenţă aplicabile întreprinderilor

• recursurile în despăgubire, care urmăresc repararea prejudiciilor

provocate de o instituţie comunitară, ca urmare a unui act sau a unei
reţineri care face obiectul unui recurs în anulare sau, în lipsă,
formulat de acelaşi reclamant şi care ţine de principala competenţă a
T.P.I.
 Procedura în faţa Curţii de la
Luxemburg
Caracteristici:
•Contradictorie
•Publică
•Mixtă (scris şi oral)
•De tip inchizitorial
•Gratuită

Procedura ordinară:
etapa scrisă;
etapa orală;
etapa deliberărilor – adoptarea hotărârii
1. Etapa scrisă
• Sesizarea Curţii (stat membru, resortisant al unui stat membru, instituţie/organ comunitar, instanţă naţională)

• Plângerea:
 se depune la grefier;
 este obligatorie;
 trebuie redactată într-una dintre cele 20 de limbi comunitare + irlandeza;
 se introduce în anumite termene de decădere (1 lună – 5 ani)

• Termenul de recurs:
 este înscris în tratate;
 sunt prevăzute şi termene de distanţă;
 dacă actul emană de la o instituţie comunitară – termenul se împlineşte la 15 zile de la data publicării actului;
 nu poate fi suspendat
2. Etapa orală
• Debutează cu audierea publică a raportului prezentat de judecătorul raportor

• Preşedintele Camerei deschide dezbaterile – părţile NU au dreptul să pledeze personal (agenţi, avocaţi, consilieri)

• Avocatul general prezintă concluziile

• Preşedintele închide dezbaterile – cauza este luată în deliberare

3. Deliberarea şi hotărârea
• Deliberarea:
 este secretă;
 are loc în Camera de Consiliu;
 nu se admite procedura opiniei separate.
• Hotărârea:
 este dată în numele Curţii;
 se prezintă în şedinţă publică;
 trebuie semnată de preşedinte, judecătorul raportor, judecătorii care au participat la deliberări, grefier.
• Minuta hotărârii (parafată) se depune la grefă.
Principalele recursuri

în faţa CJCE
• Recursul în anulare (art.230 TCE)
• Recursul în carenţă (art.232 TCE)
• Recursul în neîndeplinirea obligaţiilor
(art.226, 227 TCE)
• Excepţia de ilegalitate
• Recursul prealabil (art.234 TCE)
 Recursul în anulare
= posibilitatea pe care o au statele,
instituţiile comunitare şi persoanele fizice
ori juridice de a ataca în faţa Curţii un act
obligatoriu emis de Consiliu sau de
Comisie şi de a obţine, în anumite condiţii,
desfiinţarea acestuia.
= mijloc de control al conformităţii actelor
comunitare, un control de legalitate şi
urmăreşte desfiinţarea unui act ilegal,
nu modificarea lui.
 Recursul în carenţă

= posibilitatea pusă la dispoziţia statelor, a

instituţiilor comunitare, precum şi a
întreprinderilor sau chiar a particularilor, în
anumite situaţii strict limitate, de a ataca în
faţa Curţii de justiţie abstenţiunea, refuzul
Comisiei sau al Consiliului de miniştri de a
decide în materii în care aceste instituţii
comunitare au, prin Tratate, obligaţia de a
lua o anumită măsură.
 Recursul în neîndeplinirea
obligaţiilor de către statele
membre
= recurs intentat de un stat membru sau de
Comisia Europeană împotriva statelor
membre ale UE care încalcă dreptul
comunitar (prin acţiuni sau omisiuni)
Curtea are rolul de a constata încălcarea şi
de a aplica sancţiuni pecuniare (penalităţi
pe zi întârziere sau o sumă forfetară).
 Excepţia de ilegalitate
• Este o cale indirectă, ce poate fi invocată în
cadrul unui recurs în carenţă sau în anulare.
• Prin intermediul ei se invocă neconformitatea cu
dreptul comunitar a unei inacţiuni a unei instituţii
(dacă este vorba despre un recurs în carenţă)
sau a unui act comunitar adoptat de a instituţii
(dacă este invocată în cadrul unui recurs în
anulare).
 Recursul prealabil
Art. 234 TCE:
„Curtea este competentă să hotărască cu titlu prealabil:

- asupra interpretării prezentului Tratat;

- asupra validităţii şi interpretării actelor luate de
instituţiile Comunităţii;
- asupra interpretării statutelor organismelor create
printr-un act al Consiliului, dacă aceste statute o
prevăd”.
 Condiţiile cererii de recurs prealabil

• Trebuie să existe un litigiu pendinte în faţa

unei jurisdicţii naţionale (indiferent de grad),
care să sesizeze Curtea, cerând interpretarea
sau aprecierea validităţii actului comunitar în
cauză.
• Este vorba despre un mecanism de cooperare
între instanţa de la Luxemburg şi instanţele
naţionale, care sunt “judecătorul – regulă” în
domeniul dreptului comunitar.
• Nu există o relaţie ierarhică între cele două
jurisdicţii.
 Procedura recursului
Procedura scrisă
• judecătorul naţional, care deschide un recurs prealabil, suspendă
procesul pendinte;
• comunică hotărârea sa Curţii, care o notifică, prin grefier, părţilor în
cauză, statelor membre şi Comisiei, precum şi Consiliului, dacă actul
în discuţie emană de la acesta.
• cererea este publicată în toate limbile oficiale ale UE şi notificată
părţilor, statelor membre şi instituţiilor comunitare.
• cererea se publică în Jurnalul Oficial.
• în termen de două luni de la comunicare, părţile, statele membre,
Comisia şi, dacă a fost anunţat, Consiliul au dreptul să depună Curţii
memorii sau observaţii scrise.
Procedura orală
• (audiere)
• (opinia avocatului general)
• deliberarea de către CJCE
• adoptarea hotărârii
 Obiectul procedurii
• Întrebări privind interpretarea sau
validitatea actelor comunitare!
• Curtea nu poate fi întrebată cu privire la
aplicarea/compatibilitatea actelor
normative interne cu dreptul comunitar.
 Cine adresează întrebarea?
• Anumite instanţe pot • Alte instanţe trebuie
introduce recursul să introducă recursul
prealabil, dacă se prealabil, atunci când
consideră că o asemenea întrebare
răspunsul CJCE este apare în cadrul unei
necesar adoptării instanţă ale cărei
deciziei naţionale. decizii nu sunt,
potrivit, legii interne,
supuse unei căi de
atac.
 Cine adresează întrebarea?
• Doar instanţele judecătoreşti din statele membre
(nu părţile).
• Cerinţe pentru noţiunea de instanţă:
– Organ stabilit prin lege
– Caracter permanent
– Jurisdicţie obligatorie
– Procedură contradictorie
– Aplicarea dreptului
– Independentă
– Întrebarea trebuie să apară în exercitarea funcţiei
judiciare
 Caracterul facultativ al cererii – când
poate o instanţă naţională să
introducă recurs în interpretare?

-Când se ridică o problemă de drept comunitar

-Când o decizie cu privire la această problemă
este necesară, din punctul de vedere al instanţei
naţionale:
-Când determină în mod substanţial soluţia pe fond
-Când nu există o hotărâre anterioară a CJCE pe
problema în cauză.
Caracterul obligatoriu al cererii – când
trebuie o instanţă naţională să
introducă recurs în interpretare?
• Când se ridică o problemă de drept comunitar
• Când decizia sa nu poate fi obiectul unei căi de
atac ordinare
• Excepţii posibile:
– Întrebarea este nerelevantă
– Există î hotărâre anterioară a CJCE (pe o problemă
identică de drept material) sau răspunsul poate fi dedus
dintr-o hotărâre anterioară a CJCE
– Răspunsul este evident (teoria actului clar)
 Teoria actului clar
(hotărârea Cilfit, 283/81)
• Introducerea recursului în interpretare nu este
obligatorie dacă nu există nici o îndoială
rezonabilă cu privire la răspuns.
• Instanţa naţională trebuie să verifice că
răspunsul este evident pentru toate instanţele
(inclusiv CJCE) în toate statele membre şi în
toate versiunile lingvistice
• Întrebarea trebuie pusă în contextul dreptului
comunitar şi nu al dreptului intern!
 Caracterul obligatoriu al recursului
în aprecierea validităţii
• Când o instanţă naţională crede că o regulă
comunitară este neconformă cu dreptul comunitar,
recursul este întotdeauna obligatoriu
• Motive de neconformitate:
– Tratatul nu prevede nimic (tace)
– Jurisprudenţa CJCE prevede aceleaşi motive ca pentru
recursul în anulare (art.230): lipsa de competenţă,
încălcarea unei cerinţe procedurale esenţiale, încălcarea
unei dispoziţii, deturnarea de putere
• Exemplu: hotărârea CJCE Hoffmann-Laroche, 107/76
• Instanţa naţională nu poate declara actul
comunitar invalid, ci:
– Poate suspenda aplicarea sa dacă:
• Are dubii serioase cu privire la conformitatea
actului comunitar
• Există urgenţă în sensul evitării unui prejudiciu
ireparabil
• Instanţa naţională ia în considerare interesul
comunitar
• Introduce un recurs în aprecierea validităţii
 Obiectul recursului prealabil
• Tratatele (doar chestiuni de interpretare)
• Actele tuturor instituţiilor şi ale BCE
(interpretare şi validitate)
• Statutele organelor înfiinţate prin act al
Consiliului (interpretare şi validitate)
 Drepturile şi obligaţiile judecătorului
naţional
• Recursul prealabil este un dialog între judecători
– Judecătorul naţional se bucură de autonomie cu privire la
faptul dacă recurge sau nu la CJCE
– Părţile nu au dreptul de a impune un recurs prealabil
• Recursul nu trebuie să îndeplinească vreo
formalitate specială
– Trebuie să fie bine argumentat
• Tratatele nu precizează nimic cu privire la etapa
procedurală în care trebuie introdus recursul
• CJCE preferă:
– Când s-a încheiat procedura contradictorie
– Când faptele şi dreptul naţional aplicabil sunt clarificate
 Drepturile şi obligaţiile CJCE
• În principiu, trebuie să răspundă tuturor întrebărilor şi doar
întrebărilor puse
• Nu trebuie să se pronunţe cu privire la faptele speţei
• Are unele prerogative în ceea ce priveşte întrebarea pusă:
– o poate reformula
– o poate completa
– poate răspunde parţial
– poate transforma întrebarea privind interpretarea într-una de validitate
• Inadmisibilitatea recursului:
– Nu există baze faptice sau legale suficiente
– Întrebările puse sunt în mod evident nerelevante
– Recursul solicită o opinie consultativă cu privire la o problemă generală
sau ipotetică
– Abuz de procedură
– Nu există o dispută reală pendinte
 Drepturile şi obligaţiile părţilor
• Nu pot introduce ele recursul la CJCE şi
nu îl poate forţa pe judecătorul naţional să
facă acest lucru
• Totuşi:
– Pot fi ascultate de instanţa naţională
– Pot depune observaţii scrise sau orale în faţa
CJCE
 Efectele răspunsului CJCE
• Suspendarea procedurii la nivel naţional
• Răspunsul CJCE nu este un aviz/o opinie, ci ia
forma unei hotărâri sau a unei ordin motivat
(reasoned order)
• Instanţa naţională este legată de interpretarea
dată
• Hotărârea CJCE este obligatorie şi pentru alte
instanţe naţionale, în faţa cărora se ridică
aceeaşi problemă
• În principiu, efectele sunt ex tunc
• Totuşi, CJCE îşi permite dreptul de a limita
efectele hotărârii sale atunci când se aplică
pentru trecut
 Art.35 Titlul VI TUE şi art.68 Titlul IV TCE – cazuri
speciale de recurs prealabil
• Art.68 TCE
– Doar curţile supreme pot introduce recurs
– În orice caz, CJCE nu are competenţă cu privire la: menţinerea unei legi
sau ordonanţe şi la salvgardarea siguranţei interne.

• Art.35 TUE
– Este necesară o declaraţie prealabilă a statului membru
– În domeniul cooperării judiciare şi poliţieneşti în materie penală:
Danemarca, Marea Britanie şi Irlanda nu au acceptat competenţa CJCE;
Spania şi-a rezervat dreptul de a întreba curtea supremă; Finlanda,
Grecia, Portugalia şi Suedia permit tuturor curţilor să introducă recurs,
dar nu obligă curtea supremă să facă acest lucru
– Celelalte state membre au preluat în întregime sistemul art.234 TCE
– În orice caz, CJCE nu are competenţă cu privire la: menţinerea unei legi
sau ordonanţe (order) şi la salvgardarea siguranţei interne.
 Structura hotărârii
• Din punctul de vedere al structurii, hotărârea CJCE în
recursul în interpretare are trei părţi: prima reaminteşte în ce
condiţii judecătorul naţional a decis să întrebe Curtea şi
reproduce textul întrebărilor formulate; a doua parte este
consacrată examinării acestor întrebări şi expunerii motivelor
care justifică răspunsul Curţii, iar ultima parte, care constituie
dispozitivul, reia concluziile la care a ajuns Curtea cu ocazia
examinării făcute. Dispozitivul hotărârii nu începe cu formula:
„La Cour déclare et arrête”, ci cu „La Cour, statuant sur les
questions à elles soumise par …. dit pour droit …”, ceea ce
readuce în atenţie faptul că, prin intermediul acestor hotărâri,
Curtea dă interpretarea dreptului comunitar, interpretare care
constituie izvor de drept, fiind obligatorie pentru toate
instituţiile/organele comunitare şi pentru statele membre.
CONCLUZII

Reiese cu claritate că regula conform căreia rolul principal al CJCE

este de a oferi interpretarea (obligatorie) dreptului comunitar lato
sensu, fiind sigura autoritate competentă în acest sens, din
perspectiva asigurării unei aplicări uniforme în toate statele
membre a dreptului comunitar.
Pe de altă parte, se remarcă importanţa rolului judecătorului naţional şi,
în acelaşi timp, responsabilitatea deosebită a acestuia, având în
vedere că, potrivit, jurisprudenţei Curţii (CJCE, Simmenthal, 106/77),
„judecătorul naţional, însărcinat cu aplicarea, în cadrul competenţei
sale, a dispoziţiilor dreptului comunitar, are obligaţia de a asigura
efectul deplin al acestor norme, lăsând neaplicată, la nevoie, din
propria sa autoritate, orice dispoziţie contrară legislaţiei naţionale, chiar
ulterioară, fără să a trebui să ceară sau să aştepte eliminarea
prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin alt procedeu
constituţional.”