ZMEUL – JOHANN WOLFGANG GOETHE

Ce zvon de copite-i în noapte şi vânt?

Copilu-i cu tatăl pe-al şelei veştmânt.
El strânge băiatu-n al hainelor fald,
Să-i fie lui moale, şi tihnă, şi cald.

Copilu-şi ascunde obrazul, în spasm:

- Tu nu-l vezi, o tată, pe Zmeul din basm?
Pe Zmeul cu coadă, cu coif şi cununi?
- E ceaţa, copile, ţâşnind din genuni.

"Ia vin -, băieţele, porneşte-o din loc!

Ne-om prinde-mpreună în orişice joc;
Culegem mănunchiuri de flori pe câmpii,
Şi mama te-mbracă-n haine aurii".

- O tată, tu n-auzi de loc ce-aud eu?

N-auzi ce-mi promite puternicul Zmeu?
- Fii calm, fii cuminte copilul meu drag:
Foşneşte doar vântul prin ramuri de fag.

"Hai, vino cu mine drăguţ puişor,

Căci fetele mele te-aşteaptă cu dor;
Şi ele-nvârt hora pe negrul pământ,
În dans legănate, în muzici, în cânt".

- O tată, a Zmeului fete le vezi,

Cum ţopăie-n noapte ca turme de iezi?
- Le văd drag copile, şi-mi sună-n urechi:
Foşnesc, şi sunt sure, pădurile vechi.

"Mi-eşti drag, şi la mine să mergem te vreau:

De nu vrei de voie, cu forţa te iau!"
- O tată, o tată, m-a prins de picior!
A zmeului mână şi unghii mă dor!

Iar tatăl, cu groază, împunge-n fugar;

Şi geme copilu-n sudori ca de jar.
Ajunge la curte c-un crâncen efort;
În braţe-i copilul tăcea: era mort.