Şi vâjâind gonii prin ulmi; Plutea amurgul pe câmpie, Iar noaptea se-anina de culmi. Pe-un vârf înalt măreţ stejarul, Gigant printre coloşi stătea, Iar întunericul, pândarul Cu mii de ochi cumpliţi veghea.
Agale, luna printre nouri
Trecea spectrală peste zări, Iar vântul îngâna ecouri Ce-mi dau temute-nfiorări. Cu toată spaima nopţii, -n mine Fierbea avântul neînvins; Ce flăcări mi-alergau prin vine! În inimă-mi ce foc nestins!
Şi te-am văzut... Priviri senine,
Un sân care gingaş sălta... Tot sufletu-mi zbură spre tine Şi-ntreaga-mi viaţă fuse-a ta! Un răsărit de primăvară Ţi-a-mbujorat obrajii-n foc, Când către mine se-nălţară, Nevrednicul de-atât noroc!
Dar vai! mult prea curând plecarea
Mi-o porunciră sorţii răi; Ce dulce-ţi fuse sărutarea! Şi ce durere-n ochii tăi! Simţeam, cum umeda-ţi clipire Cum lăcrimând mă urmăreşti... Să fii iubit, ce fericire! Dar ce divin e să iubeşti!...