Sunteți pe pagina 1din 2

Teologia buzunarelor

Buzunarele au o mare relevanţă teologică în viaţa socială, ele reprezentând o radiografie a


inimii noastre dar şi a poziţiei sociale pe care o ocupăm. Cine scoate din buzunar ca să ajute
pe altul sau buzunarele reverendelor care au bomboane pentru copii şi bani pentru durerile
multiple sunt foarte stimate, apreciate, iubite. Buzunarul care se desface spre durerile
aproapelui vorbeşte despre calitatea inimii noastre.

Buzunarele conţin cheile, portofelul, telefonul celular, batista…Ele sunt expresia intimităţii,
fie că păstrează în ele lucruri intime, fie că sunt doar locul de respiro al mâinilor noastre, dar
ţin şi locul simbolic al fiinţei noastre lăuntrice. Un buzunar care nu se deschide la durerile
altuia, la durerile lui reale, e ca o gură închisă sau ca un prieten care nu se cunoaşte la nevoie.
Buzunarul îmi păstrează notele intimităţii, însă, în acelaşi timp, mă demonstrează ca om
printre oameni.

Om de omenie are încă relevanţă pentru unul ca mine. Omul care îşi arată, îşi demonstrează
umanitatea, bunăvoinţa, este un om care participă cu întreaga fiinţă la fiinţa ta, fără ca
gesturile sale să fie marcate de utilitarism. Fiind obsedaţi de pestriţul populaţiei metropolitane
credem că în toată România lucrurile se petrec la fel. Însă nu există peste tot în România
suspiciunea, prefăcătoria şi laşitatea pe care o întâlnim într-o metropolă ca Bucureşti. Acolo
unde oamenii se cunosc, unde se respectă şi se acceptă lucrurile stau altfel.

Suspiciunea continuă, antenţia la buzunare, apare acolo unde nu există grade de recunoaştere
şi de socializare şi unde străinii sunt străinii care ne percep, la rândul lor, ca pe nişte străini.
Cosmopolitismul marilor oraşe îşi plăteşte alienarea prin conţinutul buzunarelor. Buzunarele
decid dacă trebuie să fi primit într-o local sau într-o funcţie şi nu propria ta persoana.
Buzunarele şi CV-ul, cele două reificări ale fiinţei tale sunt cele care te reprezintă.

Buzunarul gros reprezintă obrazul subţire: asta în teorie. În practică, buzunarul gros e de
multe ori o expresie a-teologică a persoanei. Buzunarul reprezintă o expresie teologică a
fiinţei noastre dacă el are o implicare fericită în viaţa semenilor noştri. Acest buzunar
teologic, ca o prelungire a credinţei şi a iubirii inimii e cel care umanizează pe oameni.
Gesturile care umanizează sunt cele care deschid buzunarul sau ne pun în starea de slujitori ai
aproapelui nostru.

În “Învăţătura celor 12 Sfinţi Apostoli” sau “Didahia Apostolilor” la I, 5, se specifică


îndemnul: “Să asude milostenia ta în mâinile tale până cunoşti cui dai!”, cf. versiunii în lb.
rom., din col. PSB, vol. 1, trad., note şi indici de Pr. D. Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti,
1979, p. 26. Îndemnul nu are în vedere, credem noi, rezerva, precauţia faţă de cei cărora le
facem milostenia, ci atenţia la folosul adânc, duhovnicesc al nevoilor persoanei. Milostenia
care asudă în mâna noastră, care are prevedere, reclamă persoane cu nevoi delicate, profunde.

Milostenia e grabnică, pentru oricine are nevoi elementare, dar este şi plină de prevedere, de
duhovnicie, pentru cei care au nevoi duhovniceşti, sfinte. Una e să ajuţi pe cineva să îşi ia o
pâine sau un tricou şi alta e să dai o milostenie unui student la Teologie ca să-şi cumpere cărţi
sfinte sau unui preot să îi facilitezi o bursă de studii pentru specializare. Milostenia care
trebuie să asude în mâna şi portofelul nostru, credem că e mai degrabă rezervată celor cu
nevoi şi aspiraţii speciale.
În viaţa mea am fost binecuvântat din plin de oameni cu milostenii planificate, orientate spre
scopuri speciale. De la aceştia am învăţat să fac milostenii curente, dar, mai ales, să mă
gândesc la ajutorări speciale pentru oameni speciali. Şi milosteniile cele mai mari şi mai pline
de bucurie sunt cele care iau prin surprindere şi care demonstrează că au fost planificate,
gândite până în cele mai mici detalii.

Milostenia nocturnă, planificată a Sfântului Ierarh Nicolae ( + 6 decembrie), către tatăl cu cele
trei fete sărace, care trebuiau să se căsătorească este exemplu de discreţie şi de privire în
perspectivă a vieţii celor pe care îi ajuţi. Adesea noi dăm milostenie fără perspectivă, în grabă,
unor oameni mai puţin sau mai mult cunoscuţi. Însă milostenia nu se face numai faţă de
străini ci şi faţă de oameni apropiaţi. Şi nu este nimic mai frumos decât să surprinzi pe oameni
cu gesturile tale de ajutor, formate din bani, cărţi, haine, facilitări de diferite taxe sau
drumuri…

Milostenia planificată, milostenia care se interesează la sigur de ce are cineva nevoie este
milostenia care umanizează foarte mult.

Cunosc personal câteva doamne credincioase extrem de devotate Bisericilor şi Mănăstirilor


noastre, pe care le ajută în mod regulat, planificat. Dacă la o Biserică comandă perdele pentru
geamuri din banii lor, la alta aduce vreo icoană sau mochete pentru Sfântul Altar. Mă desfată
bucuria pe care o au ca să ajute. Însă milosteniile lor nu vizează lucruri redundante ci lucruri
esenţiale pentru bunul mers al Bisericii sau Mănăstirii respective.

La Mănăstirile sărace, oamenii merg cu făină, cu mălai, cu haine, cu ulei şi ceapă în pelerinaj.
Nu merg numai ca să primească, ci să şi dăruie. Masa gratuită de la Mănăstire vine ca o
dragoste a vieţuitorilor ei pentru vizitatori sau pelerini. Însă omul care se simte, care vrea să
fie de ajutor, nu aşteaptă să fie rugat, ci el se propune. Aşa că există meşteri sau pictori care
lucrează şi pe gratis sau mireni care vin şi muncesc împreună cu monahii la diferite treburi din
gospodăriile monahale.

Teologia buzunarelor este de fapt teologia muncii. Buzunarul cinstit conţine rodul muncii
cinstite. Pentru cei care au strâns bani necinstiţi şi vor să se îndrepte, milostenia cu bani
necinstiţi ( deşi există multe discuţii în cadrul acestei chestiuni), credem noi, aduce o mare şi
reală despovărare de păcate. Însă despovărarea de avutul ilegal presupune o renunţare la
ilegalităţi şi nu o continuare a lor. Milostenia umple de lacrimi pe om, de dragoste, pentru că
îl face uman, sensibil, smerit.

Nu pot credita un om drept sensibil dacă nu e milostiv. Milostivirea reprezintă o dovadă a


umanităţii proprii. Folosul milosteniei este reprezentat de binecuvântările multiple ale lui
Dumnezeu care ne umplu fiinţa. Bucuria, veselia inimii, lacrimile, nădejdea, smerenia sunt o
urmare a milosteniei, a compătimirii fratelui nostru.

Şi aşa cum spunea un Dumnezeiesc Părinte al Patericului Egiptului: atunci când nu vom mai
avea căi, drumuri către aproapele nostru, atunci e semn că sfârşitul veacului e aproape. Când
nu vom mai avea nici buzunare deschise, nici cuvinte, nici lacrimi, nici rugăciuni şi nici
dragoste pentru aproapele nostru sau nici măcar saluturi banale, cotidiene, e semn că am
devenit altceva decât oameni.

Pr. Drd. Picioruş Dorin Octavian.