Sunteți pe pagina 1din 32

RAPORT

ASUPRA IMPLEMENTĂRII LEGII NR. 52/2003


PRIVIND TRANSPARENŢA DECIZIONALĂ
ÎN ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ ÎN ANUL 2009

Secretariatul General al Guvernului


Direcţia pentru strategii guvernamentale
Bucureşti, 2010
CUPRINS
 Legea nr. 52/2003

 Metodologia raportului anual 2009

 Concluzii privind aplicarea legii în 2009

 Recomandări pentru 2010

 Dinamica implementării 2003-2009

 Implementarea Legii nr. 52/2003 în 2009


 Procesul de elaborare a actelor normative
 Procesul de luare a deciziilor

 Transparenţă decizională
Legea nr. 52/2003

 Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică


a fost adoptată de Parlament în data de 21 ianuarie 2003 şi publicată în
M.O. nr. 70 din 3 februarie 2003.

 Potrivit legii, instituţiile şi autorităţile publice sunt obligate: să facă publice


proiectele de acte normative, din oficiu şi la cerere, cu minim 30 de zile
înainte de începerea procedurii de avizare şi adoptare; să organizeze
dezbateri publice în cazul în care acest lucru a fost solicitat de către o
asociaţie legal constituită sau de către o altă autoritate publică; să
analizeze toate recomandările primite şi să ţină cont de acestea în forma
finală a proiectului de act normativ.

 În procesul de luare a deciziilor, autorităţile publice sunt obligate: să


anunţe în avans agenda şedinţelor publice; să permită accesul cetăţenilor
şi al mass media la acestea; să publice minutele şedinţelor.

 Autorităţile şi instituţiile publice trebuie să întocmească şi să facă public un


raport anual privind transparenţa decizională.
Metodologia raportului anual 2009

 Pentru a evalua modul de implementare a Legii nr.52/2003 privind


transparenţa decizională în administraţia publică au fost aplicate, la fel ca
în anii trecuţi, chestionare de evaluare standardizată autorităţilor şi
instituţiilor publice de la nivel central şi local.

 Au fost solicitate informaţii privind numărul total de proiecte de acte


normative ce au fost supuse adoptării, numărul total de anunţuri publice
privind proiectele de acte normative şi modalitatea în care s-a făcut acest
lucru, numărul de recomandări transmise de societatea civilă privind
completarea sau modificarea proiectelor de acte normative, tipologia
acestor recomandări, gradul de participare la şedinţele publice.

 Evaluarea cantitativă a fost completată cu o evaluare calitativă, atât în


ceea ce priveşte dinamica implementării legii în cei peste şase ani de la
intrarea ei în vigoare, cât şi privind aspectele perfectibile în procesul de
consolidare a funcţionării transparente a administraţiei publice.
Concluzii privind aplicarea legii în 2009 (1)

 Numărul de proiecte de acte normative rămâne mare în 2009 (peste 209 000), deşi
continuă trend-ul descendent început în 2007.

 Peste 70% din proiectele de acte normative adoptate în 2008 şi 2009 au fost
anunţate public la nivelul administraţiei locale. În administraţia publică centrală se
înregistrează o scădere importantă de la 51,1% în 2007 şi 33,5% în 2008 la 31,2 în
2009.

 Afişarea la sediul instituţiei rămâne mijlocul cel mai utilizat pentru anunţarea
proiectelor de acte normative elaborate de autorităţile publice locale. În schimb,
administraţia centrală preferă utilizarea propriilor pagini de web.

 La fel ca în anii trecuţi, persoanele fizice constituie marea majoritate a solicitanţilor


de informaţii privind proiectele de acte normative, atât la nivelul administraţiei publice
locale, cât şi la nivelul administraţiei centrale.

 De regulă, proiectele de acte normative au fost transmise din oficiu către asociaţiile
legal constituite. La fel ca în 2007 şi 2008, numărul proiectelor transmise este mai
mare decât al cererilor primite pentru furnizarea de informaţii privind aceste proiecte.
Concluzii privind aplicarea legii în 2009 (2)

 După creşterea din 2008, în anul 2009 procentul recomandărilor incluse din totalul
recomandărilor a scăzut la 55%, atingând astfel cel mai mic nivel din 2003 până în
prezent (utilitatea recentei modificări a Legii nr.52/2003 - referitoare la obligaţia
motivării neincluderii recomandărilor primite - nu mai trebuie demonstrată).

 Dacă în ierarhia motivaţiei restricţionării accesului la şedinţe, la nivel central “votul


secret” ocupă ultima treaptă, la nivel local, avem de-a face cu o ierarhie în oglindă,
regăsind “votul secret” ca principal motiv invocat, la fel ca în 2008.

 La nivel central se înregistrează un procent aproape dublu de şedinţe publice


desfăşurate în prezenţa mass-media, faţă de nivelul local. Cu toate acestea, dacă
la nivel central procentul este mai mic decât în 2008, la nivel local se constată o
uşoară creştere în acest sens.

 Participarea cetăţenilor în procesul decizional atinge un nivel mai mic decât în


2008. Chiar dacă la nivel central numărul estimativ al persoanelor care au participat
la şedinţele publice este similar celui din anul precedent, la nivel local numărul
acestora înregistrează o scădere faţă de 2008. Numărul mediu privind participarea
cetăţenilor la procesul decizional în 2009 este la fel ca în 2008 – 7
participanţi/şedinţă.
Recomandări pentru 2010

 Standardizarea site-urilor autorităţilor şi instituţiilor publice privind respectarea


prevederilor legilor transparenţei

 Promovarea la nivelul întregii administraţii publice a unui sistem de formare


continuă şi certificare profesională în domeniul transparenţei instituţionale

 Implicarea şefilor autorităţilor publice locale în pregătirea funcţionarilor publici din


subordine, inclusiv a celor din domeniul transparenţei decizionale

 O evidenţă standardizată a proiectelor de acte normative la nivelul administraţiei


publice locale pentru a nu se mai constata discrepanţele actuale dintre judeţe
privind calitatea şi numărul acestor reglementări

 Analiza responsabilă a cazurilor în care şedinţele consiliilor locale nu pot fi publice

 Atitudine proactivă a decidenţilor de la nivel local pentru stimularea spiritului civic al


comunităţilor
Rolul DSG în 2010

 Continuarea monitorizării aplicării Legii nr. 52/2003 în administraţia publică, cu


precădere la nivelul consiliilor judeţene şi locale

 Monitorizarea site-urilor autorităţilor şi instituţiilor publice privind respectarea


prevederilor legilor transparenţei

 Elaborarea unui memorandum privind standardizarea paginilor de web potrivit


reglementărilor în vigoare şi în conformitate cu cerinţele Legii nr.52/2003

 Implicarea în continuare a Direcţiei pentru strategii guvernamentale în


pregătirea funcţionarilor publici din domeniul transparenţei decizionale

 Promovarea unui sistem de formare continuă şi certificare profesională în


domeniul transparenţei instituţionale

 Acţiuni pentru stimularea spiritului civic al cetăţenilor, cu participarea


organizaţiilor neguvernamentale

 Implicarea organizaţiilor neguvernamentale în promovarea bunelor practici în


domeniul transparenţei instituţionale
Dinamica implementării 2003-2009
Proiecte de acte normative adoptate

240,834

226,880 209,851
204,890
179,444

178,379

47,766

2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

Numărul de proiecte de acte normative se află pe un trend descendent începând


din 2007, în anul 2009 numărul acestora scăzând cu 7,5% faţă de anul precedent
şi cu 12.8% faţă de anul 2007, când au atins cel mai înalt nivel de până acum.

* Pentru anul 2003, datele se referă doar la perioada aprilie – decembrie.


Dinamica implementării 2003-2009
Procentul recomandărilor incluse din totalul de recomandări

67% 64%
59% 59%
62%
55%
56%

2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

După creşterea din 2008, în anul 2009 procentul recomandărilor incluse din totalul
recomandărilor a scăzut la 55%, atingând astfel cel mai mic nivel din 2003 până în
prezent (o dovadă indiscutabilă a utilităţii modificării recente a legii privind
recomandările primite).
Dinamica implementării 2003-2009
Proiecte de acte normative adoptate fără a fi obligatorie dezbaterea
publică din totalul proiectelor adoptate

20%

16%
15% 14.7%

14.2%

4%

2004 2005 2006 2007 2008 2009

Procentul proiectelor de acte normative adoptate fără a fi obligatorie organizarea


unor dezbateri publice (au fost adoptate în regim de urgenţă sau conţin informaţii
care le exceptează de la aplicarea Legii nr. 52/2003, conform art. 5) este în uşoară
scădere faţă de anul 2008.
Dinamica implementării 2003-2009
Procentul şedinţelor publice desfăşurate în prezenţa mass-media din
totalul şedinţelor publice

18%

14%

13% 12% 12% 12%

2004 2005 2006 2007 2008 2009

După o perioadă de trei ani, în care procentul şedinţelor publice desfăşurate în


prezenţa mass media a fost constant, în 2009 s-a înregistrat o uşoară creştere,
ajungându-se astfel la un procent de 14% din totalul şedinţelor publice.
Dinamica implementării 2003-2009
Şedinţe în cadrul procesului decizional care nu au fost făcute publice

49%
46%
41% 41% 40.80%
35% 36%
34% 32% 34%
29% 35%
26% 31%
27% 22.85%
23%
19%

2004 2005 2006 2007 2008 2009

Informaţii exceptate Vot secret Alte motive

Începând cu anul 2007 se înregistrează o creştere constantă a procentului


şedinţelor care nu au fost publice pe motivul “votului secret”. După o scădere
semnificativă în 2008, procentul şedinţelor care nu au fost făcute publice din “alte
motive” – adică neprevăzute de lege – creşte din nou la o valoare similară celei din
2007, de aproximativ 41%.
Dinamica implementării 2003-2009
Acţiuni în justiţie pentru nerespectarea Legii 52/ 2003

56.67%
48%
43%
39% 39%

40% 36%
34% 31%
36% 36% 30%
30% 28%
27%

16% 17% 13.33%

2004 2005 2006 2007 2008 2009

Rezolvate favorabil reclamantului Rezolvate favorabil instituţiei


În curs de soluţionare

Cele mai multe plângeri în instanţă sunt rezolvate în favoarea instituţiei, deşi tendinţa
este una descrescătoare. În acelaşi timp, după o creştere semnificativă în 2008 a
procentului cauzelor rezolvate în favoarea reclamantului, în 2009 acesta coboară la
un minim al ultimilor 5 ani, de 13,3%, pe fondul unei creşteri importante a procentului
de acţiuni în justiţie aflate în curs de soluţionare, până la valoarea de 56,7%.
Implementarea
Legii nr. 52/2003
în anul 2009
Procesul de elaborare a actelor normative

Proiecte de acte normative adoptate in 2009

Administraţie locală 205.650


Numărul actelor
Administraţie centrală 4.201 normative adoptate
Total 209.851 în 2009 a fost cu 7,5%
mai mic faţă de cel din
2% 2008. Chiar dacă la
nivelul administraţiei
centrale numărul actelor
normative adopate a fost
mai mare cu 5.87% faţă
de anul precedent, la
nivel local numărul
acestora a scăzut cu
98% peste 17 200 (7,75%).

Administraţia locală Administraţia centrală


Procesul de elaborare a actelor normative
Proiecte de acte normative anunţate public din totalul proiectelor adoptate în 2008 si 2009

2008 2009

76.30%
Administraţia locală
79.6%

31.23%
Administraţia
centrală 33.5%

0% 20% 40% 60% 80%

 Peste 70% din proiectele de acte normative adoptate în 2008 şi 2009 au fost
anunţate public la nivelul administraţiei locale, în timp ce la nivelul administraţiei
publice centrale se înregistrează o scădere importantă de la 51,1% în 2007 şi
33,5% în 2008, la 31,2 în 2009.
Procesul de elaborare a actelor normative
Mijloacele utilizate pentru anunţarea publică a proiectelor de acte normative
14196 31674

Administraţia locală
14300 32829

137725

Site propriu Afişare la sediu Mass-media

138240
104
Site propriu Afişare la sediu Mass-media
515
Administraţia centrală

1155

Site propriu Afişare la sediu Mass-media

 Afişarea la sediul instituţiei rămâne mijlocul cel mai utilizat pentru anunţarea
proiectelor de acte normative elaborate de autorităţile publice locale. În schimb,
administraţia centrală preferă utilizarea propriilor pagini de web.
Procesul de elaborare a actelor normative
Cereri pentru furnizarea de informaţii privind proiecte de acte normative
25.26%

25.54% Administraţia locală


Persoane
74.74%
juridice
30.1%
Persoane fizice Persoane juridice

Persoane
74.46% Administraţia centrală 30.24%

fizice
69.7%

69.76%
0.00% 10.00% 20.00% 30.00% 40.00% 50.00% 60.00% 70.00% 80.00%

2008 2009 Persoane fizice Persoane juridice

 La fel ca în anii trecuţi, persoanele fizice constituie marea majoritate a solicitanţilor


de informaţii privind proiectele de acte normative, atât la nivelul administraţiei publice
locale, cât şi la nivelul administraţiei centrale.
Procesul de elaborare a actelor normative
Relaţia administraţie publică- societate civilă

Total administraţie 2009

1143
78
2009 Administraţie
2550 centrală 433

1325 1065
Administraţie
2008 2117
2401 locală

0 500 1000 1500 2000 2500


0 500 1000 1500 2000 2500 3000

Număr de cereri primite din partea asociaţiilor pentru furnizare de informaţii Număr de cereri primite din partea asociaţiilor pentru furnizare de informaţii
Proiecte de acte normative trimise asociaţiilor Proiecte de acte normative trimise asociaţiilor

 De regulă, proiectele de acte normative au fost transmise din oficiu către asociaţiile
legal constituite. La fel ca în 2008, numărul proiectelor transmise este mai mare decât
al cererilor primite pentru furnizarea de informaţii privind aceste proiecte.
 La nivelul administraţiei centrale, deşi numărul de cereri primite din partea asociaţiilor
pentru furnizarea de informaţii a scăzut cu 45.5% faţă de 2008, numărul proiectelor de
acte normative trimis asociaţiilor în 2009 a crescut cu 81% faţă de anul precedent.
Procesul de elaborare actelor normative
Relaţia administraţie publică-cetăţeni

Total administraţie 2009

3099 66
Administraţie
2009 3332 180
centrală

3033
2662
Administraţie
3152
2008 3065 locală

0 500 1000 1500 2000 2500 3000 3500


0 500 1000 1500 2000 2500 3000 3500

Proiecte de acte normative trimise persoanleor fizice care au depus o cerere în Proiecte de acte normative trimise persoanleor fizice care au depus o cerere în
acest sens acest sens
Cereri pentru furnizarea de informaţii privind proiecte de acte normative din Cereri pentru furnizarea de informaţii privind proiecte de acte normative din
partea persoanelor fizice partea persoanelor fizice

 Faţă de anul precedent se înregistrează o creştere atât în cazul cererilor primite, cât
şi a proiectelor de acte normative trimise către persoanele fizice, de 8.7%, respectiv
16.4%.
Procesul de elaborare actelor normative
Numărul întâlnirilor organizate la cererea asociaţiilor

168
Adm inis traţia
ce ntrală 207 14%

1065
Adm inis traţia
locală 973 86%

0 500 1000 1500

Administraţia locală Administraţia centrală


2008 2009

 La nivel general, numărul întâlnirilor organizate la cererea asociaţiilor a crescut cu


4.5% faţă de anul precedent. Totuşi, dacă la nivelul administraţiei locale creşterea a
fost de 9.45% faţă de anul 2008, la nivelul administraţiei centrale s-a înregistrat o
scădere cu 18.8% a numărului de astfel de întâlniri faţă de anul precedent.
Procesul de elaborare a actelor normative
Recomandări de modificare a proiectelor de Procentul de recomandări de modificare a proiectelor
acte normative- în cifre absolute de acte normative incluse, din totalul celor primite

42.9%
666 Adm inis traţia
Administraţie ce ntrală 37%
centrală 1552
%
57.4%
3491 Adm inis traţia
Administraţie locală 66%
locală 6081

0 1000 2000 3000 4000 5000 6000 7000 0% 20% 40% 60% 80%

Primite Incluse
2008 2009

 Scăderea numărului de recomandări incluse la nivel local ridică semne de întrebare


privind receptivitatea mai mică decât la nivel central, dar şi privind pertinenţa
sugestiilor primite de la cetăţeni.
Procesul de elaborare a actelor normative
Numărul proiectelor de acte normative adoptate în
2009 fără a fi obligatorie dezbaterea publică a
acestora

2,8% din totalul proiectelor de


acte normative adoptate în 2009 la
118 nivelul administraţiei centrale

29720

14,45% din totalul proiectelor de


acte normative adoptate în 2009 la
Administraţia locală Administraţia centrală
nivelul administraţiei locale

 Ca pondere din totalul proiectelor de acte normative adoptate în 2009, cele adoptate
fără a fi obligatorie dezbaterea publică (adoptate în procedură de urgenţă sau conţin
informaţii care le exceptează de la aplicarea Legii 52/2003, conform art.5) au la nivelul
administraţiei locale o pondere similară celei din 2008, în jurul valorii de 14%. În ceea
ce priveşte administraţia centrală, ponderea este semnificativ mai mică faţă de cea de
la nivel local, de doar 2.8%, în scădere importantă faţă de anul precedent.
Procesul de luare a deciziilor
Numărul şedinţelor publice Şedinţelor publice desfăşurate în prezenţa mas-media

13%
Total
47726 12%
Adm inistraţie
Total administratie 54175

23.20%
2791 Adm inis traţia
ce ntrală 27%
Administraţia centrală 2994

44935 12.35%
Adm inis traţia
Administraţia locală 51181 locală 11%

0 10000 20000 30000 40000 50000 60000 0% 10% 20% 30%

2008 2009 2008 2009

 Dacă la nivelul administraţiei centrale numărul şedinţelor publice a scăzut cu 6.8%, la


nivel local scăderea a fost de 12.2% faţă de anul 2008.
 La nivel central se înregistrează un procent aproape dublu de şedinţe publice
desfăşurate în prezenţa mass-media, faţă de nivelul local unde se constată, totuşi, o
uşoară creştere.
Procesul de luare a deciziilor
Numărul persoanelor care au participat la şedinţele publice

367391
Total
adm inis tratie 395706

Adm inis traţia


82742
Medie:
7,3
ce ntrală 82592
persoane/şedinţă

284649
Adm inis traţia
locală 313114

0 100000 200000 300000 400000

2008 2009

 Participarea cetăţenilor în procesul decizional atinge un nivel cu 7% mai mic decât în


2008. Chiar dacă la nivel central numărul estimativ al persoanelor care au participat la
şedinţele publice este similar celui din anul precedent, la nivel local numărul acestora
înregistrează o scădere de cca. 9 % faţă de valoarea anului precedent.
Procesul de luare a deciziilor
Mijloacele utilizate pentru anunţarea şedinţelor publice

1992
Administraţie 2370
6706 9565 centrală
2238

4714 43512
Administraţie
45882 locală
Site propriu Afişare la sediu Mass-media 7327

0 10000 20000 30000 40000 50000

Site propriu Afişare la sediu Mass-media

 La fel ca în anii precedenţi, există un pattern diferit de utilizare a mijloacelor de


comunicare între administraţia locală şi cea centrală: la nivel local, presa şi Internetul
sunt destul de puţin utilizate, anunţurile fiind afişate preponderent la sediul instituţiei; la
nivel central, proporţia canalelor de comunicare este mult mai echilibrată.
Procesul de luare a deciziilor
Numărul de observaţii şi recomandări făcute Procentul de recomandări incluse în deciziile luate,
în cadrul şedinţelor publice din totalul celor primite în cadrul şedinţelor publice

53.40%
Total
Adm inis traţie 55%
10044
Total administraţie 18799

60%
Administraţie 2069
% Adm inis traţia
ce ntrală
3458 51%
centrală

Administraţie 7975 52%


Adm inis traţia
locală 15341 locală 56%

0 5000 10000 15000 20000


45% 50% 55% 60%

Primite Incluse
2008 2009

MEDIE: 0,4 recomandări/ şedinţă


 Numărul observaţiilor şi recomandărilor făcute în cadrul şedinţelor publice a scăzut cu
aproape 13% faţă de 2009; cu 9,5% la nivel local şi 25% la nivel central.
 Dacă la nivel central ponderea recomandărilor incluse în deciziile luate a crescut de la
51% în 2008, la aproape 60% în 2009, la nivel local ponderea a scăzut până la pragul
de 52%.
Procesul de luare a deciziilor
Numărul proceselor verbale (minutelor) Procentul proceselor verbale (minutelor) făcute
şedinţelor publice publice din numărul total al şedinţelor publice

96.20%

Total
1819 Adm inis traţie 89%
Administraţie
centrală 2671 % 68.10%
Adm inis traţia
ce ntrală 71%
97.90%
43382
Administraţie
locală 44293 Adm inis traţia
locală
91%

0 10000 20000 30000 40000 50000


0% 20% 40% 60% 80% 100%
Realizate Făcute publice

2008 2009

 Procentul proceselor verbale (minutelor) făcute publice în 2009 a crescut la peste


95 % la nivelul administraţiei. Spre deosebire de nivelul local, unde ponderea a
crescut la aproape 98%, la nivel central aceasta a înregistrat o scădere, coborând
astfel sub pragul de 70%.
Procesul de luare a deciziilor
Motivaţia restricţionării accesului la şedinţele care
nu au fost publice (total administraţie)

188
Administraţie 7
149 centrală
44
266

78
Administraţie 230
237
locală
Informaţii exceptate Vot secret Alte motive
105

0 50 100 150 200 250

Informaţii exceptate Vot secret Alte motive

 Comparativ cu situaţia din 2008, în timp ce numărul invocării argumentelor


“informaţiilor exceptate” şi a “votului secret” este în scădere cu 50% în primul caz,
respectiv 16.25% în cel de-al doilea, numărul invocării “altor motive” se menţine
similar cu cel din anul precedent. Dacă în ierarhia motivaţiei restricţionării accesului
la şedinţe, la nivel central “votul secret” ocupă ultima treaptă, la nivel local avem de-
a face cu o ierarhie în oglindă, regăsind “votul secret” ca principal motiv invocat.
Transparenţă decizională
Numărul acţiunilor în justiţie în anul 2008 care
vizează nerespectarea legii 52/2003

5
12 Administraţie 3
centrală
1

51 27 46
Administraţie 24
locală
Rezolvate în favoarea reclamantului 11
Rezolvate în favoarea instituţiei
În curs de soluţionare

0 10 20 30 40 50

Rezolvate în favoarea reclamantului Rezolvate în favoarea instituţiei


În curs de soluţionare

 Se menţine tendinţa rezolvării în favoarea instituţiilor publice a acţiunilor în justiţie


(51 de cazuri, total administraţie). Diferenţa este semnificativă între administraţia
centrală şi cea locală, mai ales în cazul plângerilor în curs de soluţionare (5 faţă de
46).
Transparenţă decizională

Schimbările de echipă în domeniul informării publice au condus la neprimirea în termen a


rapoartelor privind aplicarea Legii nr. 544/2001 de la următoarele instituţii publice:
Nu s-au primit datele privind aplicarea Legii nr. 52/2003 în anul 2009 de la
1. Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale
următoarele instituţii publice:
2. Agenţia Naţională pentru Romi
1. Ministerul
3. Secretariatul deAgriculturii şi Dezvoltării
Stat pentru Problemele Rurale
Revoluţionarilor
2. Ministerul Justiţiei
3. Ministerul
Nu au transmis rapoarteleComunicaţiilor şi Societăţii
privind aplicarea Informaţionale
Legii nr. 52/2003:
4. Ministerul
1. Ministerul Afacerilor
Justiţiei Externe
şi Libertăţilor Cetăţeneşti
5. Ministerul
2. Ministerul Sănătăţiişi Infrastructurii
Transporturilor
3. Ministerul Agriculturii
6. Ministerul şi Dezvoltării
Dezvoltării Ruraleşi Turismului
Regionale
7. Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului

De asemenea, potrivit datelor transmise DSG, nu au predat rapoartele pe anul


2009 către Instituţia Prefectului (care centralizează datele la nivel judeţean, înainte
de a le transmite DSG), 4 primării din judeţul Covasna.

S-ar putea să vă placă și