EDUCAŢIA INCLUZIVĂ ŞI PROBLEMA BUNULUI SIMŢ SOCIAL

Inst. Mirela Bălău

Încercând un răspuns simplu la întrebarea „Ce este educaţia incluzivă?”, acesta ar

putea fi că este un sistem educaţional în care toate şcolile năzuiesc să ofere „educaţie
pentru toţi”, adică un sistem care recunoaşte dreptul tuturor copiilor de a fi educaţi
împreună şi care consideră că educaţia tuturor copiilor este la fel de importantă.Un
sistem care separă copiii unii de alţii şi care consideră că elevii mai capabili sunt mai
importanţi şi demni de apreciere nu va fi considerat un sistem incluziv.
Sistemele educaţionale anterioare au plasat copiii care sunt diferiţi şi au dificultăţi
de învăţare într-o secţiune separată-„specială”.Înainte, cadrele didactice care nu erau
implicate în mod specific şi concret în educaţia specială, au fost formate plecând de la
premisa că elevii cu nevoi speciale nu reprezintă preocuparea lor.Pentru ei există şcoli
speciale, cu profesori formaţi special. Abordarea educaţiei incluzive susţine că elevii cu
nevoi speciale trebuie educaţi împreună cu cei de vârsta lor, în şcolile de masă.
Modelul educaţional medical şi cel al deficitului pun accent pe îngrijire şi terapie
şi mai puţin pe educaţia copilului.Ambele modele se axează pe deficienţe.Ideea de bază
este că, dacă un copil nu „corespunde” modului în care sunt organizate predarea şi
învăţarea pentru majoritatea copiilor, atunci copilul cu deficienţe trebuie să meargă la un
alt tip de şcoală.
Modelele mai recente – modelul social şi ecosistemic – propun că, dacă un copil
nu „ corespunde” modului în care predarea şi învăţarea sunt organizate într-o şcoală,
şcoala este cea care trebuie să se schimbe. Modelul ecosistemic ne încurajează să ne
gândim la implicarea instituţiilor din afara şcolii mai mult decât o facem în prezent, astfel
încât profesorii să fie sprijiniţi pentru a putea acoperi nevoile unei game mai diverse de
elevi.
Modelul deficitului presupune că este acceptabil să se eticheteze anumite
persoane ca fiind „deficiente” şi această etichetare se reflectă în modul în care concepem
predarea şi învăţarea în cazul lor.În cea mai mare parte nu le permitem persoanelor cu
deficienţe să fie educate în aceleaşi şcoli cu ceilalţi. Abordarea educaţională, care se
bazează pe luarea în considerare a drepturilor persoanei, ne cere să gândim diferit, în
special cuprivire la copiii cu nevoi educaţionale speciale – implicaţiile fiind că şcolile de
masă vor furniza resurse şi sprijin care le va permite profesorilor să educe toţi copiii
împreună.Pentru copiii cu nevoi educaţionale speciale, aceasta înseamnă că nu ne mai
aşteptăm ca ei să fie educaţi într-un mediu special „terapeutic”, ci că vor veni la o şcoală
obişnuită ca oricare copil.
Realizând o paralelă între abordarea tradiţională şi cea incluzivă aceasta ar arăta
astfel:
Abordarea tradiţională Abordarea incluzivă
Prioritatea o constituie „elevii buni” Toţi elevii sunt consideraţi la fel de
importanţi
Dacă un elev se confruntă cu bariere în Colaborează cu părinţii şi cu comunitatea
învăţare deoarece părinţii săi nu au urmat o pentru a îmbunătăţii frecvenţa şi a reduce
şcoală şi îl încurajează să lipsească de la abandonul
şcoală, nu poate face faţă curriculumului,
este paralizat de emoţii sau înfruntă alte Creează un mediu afectiv pozitiv, în care
situaţii....este problema elevului elevii au încredere în profesorii lor şi care
se adaptează la nevoile elevilor
Şcolile sunt judecate după rezultatele Şcolile sunt judecate după progresul
obţinute de cei mai buni elevi(de exp. la înregistrat de toţi elevii
olimpiade)
Cei mai buni profesori instruiesc cei mai Cei mai buni profesori sunt aceia care pot
buni elevi obţine rezultate bune cu toţi elevii
Ce putem face pentru a fi mai incluzivi?
1 Să acţionăm astfel încât toată lumea să se simtă valorizată şi binevenită
în şcoală
prin:
 Crearea unui mediu şcolar primitor, care transmite mesajul că toată lumea este
valorizată,astfel încât elevii şi părinţii să se simtă bine primiţi
 Accesibilizarea clădirilor şcolii pentru copiii cu dizabilităţi
 Punerea accentului pe progresul individual şi mai puţin pe comparaţiile cu alţi
elevi
 Folosirea unor metode de predare care încurajează învăţarea prin cooperare, astfel
încât elevii să-şi poată ajuta colegii
 Organizarea periodică a unor expoziţii cu lucrările elevilor pentru a demonstra că
şcoala este mândră de performanţele obţinute de către aceştia
2 Să ne informăm
 Cu privire la diverse dizabilităţi. În acest sens putem solicita ONG-urile ce
activează în domeniul asistenţei persoanelor cu dizabilităţi şi asociaţiilor de
părinţi
 Cum se lucrează cu copiii cu nevoi şi abilităţi
 Cu privire la alte culturi şi stiluri de viaţă, în special cele ale minorităţilor
naţionale din România
3 Să ne revizuim metodele de predare
 Să oferim curriculum diferenţiat pentru nevoi şi grupuri de vârste diferite
 Să oferim un curriculum intercultural – unul care foloseşte perspective culturale
diferite şi încurajează elevii să reflecteze şi să analizeze critic modul în care
acţionează prejudecăţile şi discriminarea
 Să elaborăm planuri individuale de învăţare pentru elevi
 Să folosim învăţarea activă şi prin cooperare
4 Să colaborăm cu comunitatea
 Să considerăm şcoala ca o resursă a comunităţii şi să promovăm un sentiment de
solidaritate printre elevi şi părinţii lor
 Să vorbim cu părinţii şi cu elevii despre nevoile lor, să luăm legătura cu ONG-uri
cu experienţă în domeniu, pentru a afla despre modalitatea în care şcoala îşi poate
îmbunătăţi oferta pentru grupurile care sunt în mod obişnuit excluse
În şcoala incluzivă un accent deosebit se pune pe folosirea învăţării active şi prin
cooperare,acestea concurând la obţinerea unor performanţe notabile.
Atunci când se folosesc metodele de învăţare activă, toţi elevii
  asimilează la un nivel mai profund, reţin ideile mai mult timp şi pot
utiliza conţinutul cursurilor lor
 sunt motivaţi şi le place şcoala
 pot corela ceea ce au învăţat cu viaţa reală şi în rezolvarea de probleme
Atunci când se foloseşte învăţarea prin cooperare, toţi elevii
 învaţă să ia iniţiativa în procesul de învăţare
 dezvoltă relaţii de calitate cu ceilalţi şi îşi întăresc abilităţile sociale
 deprind abilităţi de cooperare care-şi dovedesc utilitatea în societate şi
la locul de muncă
Printre metodele care promovează învăţarea activă şi prin cooperare se numără:
metoda Mozaic, metoda Ciorchinele, metoda Turul Galeriei,metoda Colţurile,metoda
RAFT, metoda Diagrama VENN,metoda Predicţiilor, metoda Cercurilor de discuţii,
metoda SINELG,metoda STIU- VEAU SĂ ŞTIU-AM ÎNVĂŢAT etc. .
În cartea”UNESCO,să înţelegem şi să răspundem la cerinţele elevilor din clasele
incluzive. Ghid pentru profesori”,traducere UNICEF, ed. RO. MEDIA, 2002,pag. 31 se
concluzionează că atunci „când îşi asumă provocarea de a face clasele sau şcoala mai
incluzive, profesorii devin profesionişti şi practicieni mai buni. Aceasta înseamnă că au
de câştigat toţi elevii, nu numai cei cu cerinţe speciale.”Iată un motiv convingător care să
determine cadrele didactice să abordeze educaţia incluzivă în activitatea proprie. Alte
motive pentru incluziune ar fi:
 adulţii cu dizabilităţi, care se descriu pe ei ca supravieţuitori ai unor şcoli
speciale, cer să se pună capăt oricărei segregări;
 segregarea îi învaţă pe copii teama, ignoranţa şi hrăneşte prejudecăţile;
 toţi copiii au nevoie de o educaţie care să îi ajute să dezvolte relaţii şi care îi
pregăteşte să trăiască în mijlocul celorlalţi.
Susţinând cu convingere acest model de educaţie, Frederico Mayor, fost director
general al UNESCO, afirma că „ Prin – Educaţie pentru toţi – trebuie să se creeze
posibilitatea ca toate fiinţele umane, incluziv cele cu dizabilităţi, să-şi dezvolte în
întregime potenţialul, să aibă contribuţii în societate şi, mai presus de toate,să fie
valorizate şi nu devalorizate,datorită diferenţelor lor. În lumea contemporană, alcătuită
din diferenţe de toate felurile, nu cei cu dizabilităţi, ci marea societate este cea care are
nevoie de o educaţie specială, pentru a deveni o adevărată societate pentru toţi.”